Hipoglicemiile

Definiție
Hipoglicemia reprezintă scăderea concentrației glucozei în plasma venoasă sub pragul de70 mg/dl.
Astfel definită, simptomele nu sunt obligatorii pentru diagnostic. În absența lor, se pune diagnosticul
de hipoglicemie asimptomatică daca valoarea glicemiei este ≤ 70 mg/dl.

Creierul este responsabil pentru 50% din consumul periferic de glucoză. Preluarea glucozei este
insulino-independentă. Creierul nu poate folosi eficient alți combustibili, iar în condițiile
deficitului de glucoză apare rapid o insuficiență funcțională cerebrală.

Principalii factori de risc pentru apariția hipoglicemiei sunt următorii:

1. Aport alimentar insuficient de carbohidrați
2. Efort fizic intens și prelungit
3. O hipoglicemie recentă
4. Sindromul de nerecunoaștere a hipoglicemiilor (hypoglycemia unawareness)
5. Supradozarea medicației antidiabetice (insulină, sulfonilureice)
6. Tratamentul intensiv antidiabetic, mai ales fără automonitorizarea glicemiilor.

Evenimente asociate cu scăderea glicemiei sub pragul hipoglicemiei:

1. Glicemia < 70 mg/dl duce la descărcarea hormonilor de contrareglare.
2. Glicemia < 60 mg/dl duce la apariția simptomelor date de neurotransmițătorii sistemului
nervos vegetativ. Hormonii de contrareglare nu intervin semnificativ în apariția acestor
simptome.
3. Glicemia < 50 mg/dl duce la apariția simptomelor date de neuroglicopenie.
4. Glicemia < 30 mg/dl duce la aparția convulsiilor și comei. Persistența pentru mai multe ore a
acestor valori glicemice poate duce la leziuni cerebrale definitive sau deces.

Principalele simptome si semne date de neurotransmițătorii sistemului nervos vegetativ sunt

următoarele:
1. Parasimpatic:
a. Foame
b. Parestezii
c. Creșterea motilității gastrice.
2. Simpatic:
a. Palpitații
b. Tremor
c. Hiperhidroza
 Este o reacție adrenergică mediată prin excepție prin descărcarea de acetilcolină.
d. Anxietate
e. Paloare
f. Vasoconstricție cutanată
g. Creșterea debitului cardiac
h. Creșterea perfuziei cerebrale.

1
Principalele simptome neuroglicopenice sunt următoarele:
1. Scăderea performanțelor cognitive
2. Tulburări de comportament
3. Agitație psihomotorie
4. Convulsii
5. Comă.

În funcție de gravitate, hipoglicemiile pot fi:

1. Ușoare: persoana afectată poate să iasă din hipoglicemie prin propriile puteri.
2. Severe: persoana afectată nu poate interveni singură, fiind nevoie de ajutorul unei alte
persoane pentru tratarea hipoglicemiei.

Clasificarea etiologică a hipoglicemiilor adultului cuprinde următoarele afecțiuni:

1. Hipoglicemii a jeun:
1. Cu nivel neadecvat de insulină:
1. Iatrogen
2. Autoinduse pe ascuns de pacient
3. Tumori secretante de insulină
4. Hipoglicemia autoimună.
2. Cu nivel adecvat de insulină:
1. Insuficiența hepatică severă
2. Insuficiența renală severă
3. Inaniția
4. Hipocorticismul
5. Intoxicația cu alcool
6. Tumori nonpancreatice.

2. Hipoglicemii nelegate de postul alimentar:

1. Postprandiale
2. Funcționale
3. Sindromul hipoglicemic pancreatogen noninsulinomic
= Noninsulinomapancreatogenous hypoglycemic syndrome (NIPHS).
4. Diabet încă nediagnosticat
5. Ingestia de etanol combinat cu alte zaharuri (cocteiluri)
6. Hipoglicemia autoimună.

Hipoglicemia datorată sulfonilureicelor este mai periculoasă decât cea indusă de insulină atât prin
profunzime, cât mai ales prin durata mai lungă.
➢ Tratamentul se prelungește în acest caz mult după revenirea pacientului, iar nevoia
internării în spital este mai frecventă.

Insulinomul este o tumoră cel mai adesea pancreatică, ce secretă insulină în mod autonom și are
punct de plecare celula beta pancreatică.
➢ Diagnosticul se pune prin testul de post de 72 de ore.

2
Testul de post de 72 ore

Testul se întrerupe dacă se îndeplinește una din următoarele condiții:

1. Glicemia din plasma venoasă este < 45 mg/dl, indiferent de prezența sau nu a simptomelor.
2. Simptome severe neuroglicopenice, indiferent de valoarea glicemiei.
3. Trecerea a 72 de ore de post.

Diagnosticul de insulinom se pune prin prezența următoarelor rezultate concomitente de laborator

la momentul întreruperii testului de post [Masharani 2011]:
1) Glicemia plasmatică < 45 mg/dl.
2) Insulina plasmatică (RIA) ≥ 6 microU/ml.
Dacă metoda de analiză este ICMA pragul scade la ≥ 3 microU/ml.
3) Peptidul C ≥ 200 pmol/l.
4) Suplimentar, în măsura în care se pot determina:
a. Testare negativă pentru sulfonilureice (urinar sau sanguin).
b. Proinsulina ≥ 5 pmol/l.
c. Beta hidroxibutirat sanguin < 2,7 nmol/l.

Tratamentul hipoglicemiei presupune următoarele măsuri:

1. Ingestia de către pacientul conștient a 20 g hidrați de carbon rapid absorbabili, de exemplu
din fructe, suc de fructe, bomboane, prăjituri sau zahăr.
Ingestia se repetă după 15 minute dacă hipoglicemia persistă (preferabil verificat prin
automonitorizare glicemică).
2. Administrarea la pacientul inconștient a unui gel special cu glucoză, aplicat între buză și
arcada dentară.
Este interzisă administrarea per os de alimente solide sau lichide care trebuie înghițite,
datorită riscului foarte mare de aspirație pulmonară.
3. Administrarea la pacientul inconstient a 20 g glucoză intravenos rapid, cu repetarea
administrării în funcție de evoluția stării de conștiență și a valorilor glicemiei.
4. Administrarea la pacientul inconștient a 1 mg glucagon intramuscular sau intravenos, dacă
hipoglicemia nu a fost dată de sulfonilureice.
➢ Glucagonul agravează hipoglicemia dată de sulfonilureic prin stimularea secreției de
insulină endogenă.
➢ Glucagonul nu va avea efect în condițiile în care depozitele hepatice de glicogen sunt
consumate (de exemplu după un post prelungit).

Lipsa de sesizare a hipoglicemiei (hypoglycemia unawerness) se corectează prin:

• ridicarea țintelor glicemice și
• evitarea completă a hipoglicemiilor pentru 2 săptămâni.
Ulterior, țintele glicemice pot fi scăzute treptat.