Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Grupa 6
FIZIOPATOLOGIA DURERII
Durerea este o experienţă senzorială sau emotională neplacută, care de obicei este asociată cu
leziuni tisulare sau descrisă în termeni de leziune tisulară, sau ambele (terminologia Asociaţiei
Internaţionale pentru Studiul Durerii).
Durerea este întotdeauna subiectivă. Fiecare individ învaţă semnificaţia cuvântului prin experienţe
dobândite în primii ani de viaţă. Mulţi oameni raportează dureri în absenţa de leziuni tisulare sau a
oricărei cauze susceptibile fiziopatologice. De obicei, acest lucru se întâmplă din motive
psihologice.
DEFINIŢII
Pragul durerii = acea experienţă a unui subiect, care poate provoca durerea.
Toleranţa la durere = cel mai mare nivel de durere pe care un subiect este pregătit să îl tolereze.
Ca şi la pragul durerii, nivelul de toleranţă la durere este o experienţă subiectivă a individului.
Analgezie = lipsa durerii ca răspuns la un stimul care în mod normal ar fi dureros.
Hypoalgesie = răspuns scăzut (durere diminuată) la un stimul care în mod normal ar fi dureros.
Hiperalgezie = răspuns crescut (durere amplificată) la un stimul care este în mod normal dureros, la
un prag al durerii normal sau scăzut.
Alodinie = durere la un stimul care nu provoacă în mod normal durere.
Hipoestezie = scăderea sensibilităţii la stimulare, cu excepţia simţurilor speciale.
Hiperestezie = creşterea sensibilităţii la stimulare, cu excepţia simţurilor speciale. Include atât
alodinia şi hiperalgezia.
Parestezie = o senzaţie anormală spontană sau provocată.
Disestezie = o senzaţie anormală neplăcută spontană sau provocată. Hiperalgezia şi alodinia sunt
cazuri speciale de disestezie.
Hiperpatie = un sindrom caracterizat printr-o reacţie anormal de intensă la un stimul dureros, mai
ales la stimuli repetitivi, precum şi un prag scăzut la durere. Aceasta poate să evolueze cu alodinie,
hiperestezie, hiperalgezie sau disestezie. De obicei debutează brusc.
Causalgie = un sindrom ce apare după o leziune traumatică a nervilor şi în care durerea are caracter
de arsură, alodinie, hiperpatie, şi este susţinută. De multe ori se asociază disfuncţii vegetative şi
tuburări trofice.
CLASIFICARE
Durerea poate fi clasificată în funcţie de mecanismele fiziopatologice în patru categorii:
Nociceptivă
Inflamatorie
Neuropatică
Funcţională.
DUREREA NOCICEPTIVĂ
Pentru protecţia împotriva leziunilor este imperativ ca organismul să fie conştient de stimulii
potenţial nocivi. Această conştientizare este realizată printr-un sistem nociceptiv.
Nocicepţia este percepţia durerii, respectiv fenomenul de detecţie a stimulilor ce pot provoca durere
şi transmiterea lor la nivelul SNC. Raportat la aceasta, durerea poate fi definită ca răspuns al SNC
la nocicepţie. Nocicepţia depinde de intensitatea, localizarea şi durata de acţiune a stimulilor
nociceptivi, în timp ce durerea depinde de factorii psihosociali asociaţi. Pierderea nocicepţiei, ca şi
în afecţiuni ereditare asociate cu insensibilitate la durere, conduce la leziuni şi automutilare
accidentală.
1
Calea nocicepţiei începe cu terminaţiile libere ale primilor neuroni senzitivi din ganglionii spinali,
situate superficial (tegument, mucoase) sau profund.
Raportat la nocicepţie, primul neuron are trei funcţii:
detecţia stimulilor nociceptivi = transducţia
transmiterea acestor stimuli de la nivelul terminaţiilor periferice spre al doilea neuron
medular = conducţia
transferul sinaptic al informaţiei către al doilea neuron medular = transmisia.
Calea nocicepţiei se continuă cu al doilea neuron, localizat în măduva spinării. Mai departe, calea
ascendentă a nocicepţiei ajunge la structurile supramedulare, respectiv talamus şi diverse zone
cerebrale specifice, unde se realizează percepţia durerii.
2
canale ionice activate specific doar de acizi (acid-sensing ion-channel - ASIC);
receptori purinergici activaţi de AMP, ADP şi ATP.
În accidentele vasculare ischemice, traumatismele cerebrale şi convulsiile epileptice, acidoza
metabolică determină o scădere semnificativă a pH-ului tisular şi astfel activează ASIC.
În condiţii normale receptorii pentru stimuli nedureroşi sunt terminaţiile nervoase încapsulate, care
pot fi activaţi de stimuli de intensitate redusă. Ei se caracterizează prin specificitate, amplificarea
semnalelor detectate şi adaptabilitate la creşterea intensităţii stimulilor. Spre deosebire de aceştia,
nociceptorii nu au specificitate şi sunt activaţi doar de stimuli puternici, indiferent de ce tip (termici,
chimici, mecanici). De aceea se numesc şi nociceptori polimodali. În plus, nociceptorii nu se
adaptează la creşterea intensităţii stimulului, ci pragul lor de stimulare scade, proces denumit
sensibilizare periferică.
Bibliografie
Physiology, Pain - Jiatong (Steven) Chen; Patricia F. Kandle; Ian Murray; Lauren A.
Fitzgerald; Jasjit S. Sehdev.
Understanding pain physiology and its application to person with intellectual disability Owen
Doody owen.doody@ul.ie and Maria E BaileyView all authors and affiliations
www.wikipedia.ro
3