STUDENT ANUL III, IF

FACULTATEA DE DREPT
DREPT PENAL SPECIAL II

TEMA 1
1. Realizați un eseu în care să surprindeți principalele aspecte care delimitează infracţiunile de
fals în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals intelectual.

”Conform art. 322 Cod Penal, ,,falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin
vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul folosește înscrisul
falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe
juridice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă,,.

Așa cum s-a reținut în practica judiciară pentru ca un înscris sub semnătură privată,
falsificat să poată justifica răspunderea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals, este
necesar ca acel înscris să prezinte anumite caracteristici.

Mai întâi, este necesar ca înscrisul să aibă valoare probatorie. Ceea ce legea ocrotește

împotriva unei alterări sau unei falsificări nu este scrierea, semn fără valoare prin el însuși, și nici
forma unui act, ci încrederea datorată scrierii și actului.
Orice fals în înscrisuri presupune alterarea sau falsificarea unui înscris, care poate da naștere, la
persoanele cărora le va fi prezentat, unei convingeri contrare realității sau care, cu alte cuvinte,
poate servi ca probă. În literatura de specialitate se admite, că obiectul material al infracțiunii de
fals în înscrisuri poate consta și într-un înscris care, fără să fi fost întocmit într-un scop probator,
este apt să servească drept probă.

Pentru existența infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu interesează

nici natura scrierii asupra căreia poartă acțiunea interzisă de lege (manuscrisă, tipărită,
dactilografiată, litografiată, sau imprimată în orice alt mod), nici materia pe care sunt
imprimate literele (hârtie, pergament, pânză), nici procedeele tehnice de falsificare.
În al doilea rând, este necesar ca înscrisul falsificat să aibă semnificație juridică, sau, cu alte
cuvinte, în raport cu conținutul său, să poată genera consecințe juridice. Au semnificație juridică
numai acele înscrisuri – instrumente – care au fost întocmite pentru a crea, modifica sau a stinge
un drept sau un raport juridic.
Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată se săvârșește cu vinovăție sub forma
intenției directe adică făptuitorul trebuie să își fi dat seama de natura și urmările faptei sale și să
fi dorit producerea acestora.

Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată se consumă în momentul

realizării acțiunii de denaturare a adevărului, de falsificare, folosire a înscrisului
falsificat, în măsura în care această acțiune este de natură să producă consecințe juridice.
Sub aspectul elementului material al laturii obiective, instanța reține că infracțiunea de
fals în înscrisuri sub semnătură privată presupune o acțiune de falsificare a unui înscris sub
semnătură privată. Falsificarea înscrisului sub semnătură privată trebuie să se realizeze prin unul

Page 1 of 6
STUDENT ANUL III, IF
FACULTATEA DE DREPT
DREPT PENAL SPECIAL II

dintre modurile arătate în art. 320 sau 321 Cod penal: contrafacerea scrierii ori a semnăturii;
alterarea înscrisului în orice mod și atestarea la momentul întocmirii a unei/unor fapte
necorespunzătoare adevărului, respectiv prin omisiunea de a insera o/unele dată/date sau
împrejurări .
Contrafacerea scrierii ori a semnăturii înseamnă reproducerea prin imitare a
conținutului unui înscris sub semnătură privată preexistent ori a semnăturii de pe un înscris sub
semnătură privată sau plăsmuirea(fabricarea) în integralitate a unui înscris sub semnătură privată.
Alterarea constă în modificarea materială în orice mod a conținutului unui înscris sub
semnătură privată ori a semnăturii de pe acesta, prin efectuarea unor adăugiri, înlocuiri sau
ștersături de cifre, cuvinte sau fraze.
Săvârșirea faptei de falsificare a unui înscris sub semnătură privată nu poate fi concepută
fără preexistența unei stări de fapt ori de drept pozitive ori negative, stare în detrimentul căreia se
creează o probă falsă prin plăsmuirea sau alterarea unui înscris sub semnătură privată. Înscrisul
sub semnătură privată fals ar fi inutil și inofensiv dacă folosirea lui nu ar crea, contrar adevărului,
o probă împotriva unei stări de fapt sau de drept existente. Starea de fapt sau de drept
preexistentă în privința căreia se urmărește alterarea adevărului prin falsificarea înscrisului sub
semnătură privată constituie situația premisă.

Pentru a constitui obiectul material al falsului în înscrisuri sub semnătură privată,

un înscris trebuie să îndeplinească patru cerințe esențiale: a) să emane de la o persoană
particulară, condiție care este îndeplinită dacă înscrisul întocmit de o persoană privată este
semnat și datat de aceasta b) să fie producător de consecințe juridice, adică să poată servi ca
dovadă a conținutului său, chiar dacă nu a fost întocmit în acest scop c) să aibă putere probatorie,
adică să fie susceptibil de a proba faptul în dovedirea căruia este invocat d) să aibă semnificație
juridică.
Falsurile în înscrisuri sunt prevăzute în Titlul VI, Capitolul III din Codul Penal.
Abordarea legiuitorului cu privire la aceste infracțiuni este cea potrivit căreia, în principiu, se
incriminează distinct atât fapta care creează o stare de pericol și care din punct de vedere
conceptual reprezintă un act de pregătire (falsificarea unui înscris), cât și fapta de a utiliza
înscrisul respectiv.
Înainte de a trece la analiza propriu-zisă a infracțiunii, trebuie stabilit ce se înțelege prin
noțiunea de „înscris” în sensul legii penale. După cum s-a subliniat în doctrină, pentru a putea
vorbi de un înscris în sensul prezentului capitol, acesta trebuie să îndeplinească următoarele
atribute:

 Să reprezinte materializarea unei manifestări de voință stricto sensu sau atestarea

unor fapte cu relevanță juridică. Această cerință presupune existența unei legături între
manifestarea de voință și suportul material în care aceasta este încorporată, care trebuie să
fie vizual perceptibil iar manifestarea de voință să fie comprehensibilă pentru cel puțin o
anumită categorie de persoane.
 Înscrisul să aibă aptitudinea de a dovedi o situație cu relevanță juridică. Altfel spus,
dacă înscrisul ar fi falsificat, această falsificare să poată produce o reprezentare greșită a
realității generatoare de consecințe juridice.

Page 2 of 6
STUDENT ANUL III, IF
FACULTATEA DE DREPT
DREPT PENAL SPECIAL II

 Autorul înscrisului să fie determinat sau determinabil. Această cerință presupune ca

autorul manifestării de voință să poată fi identificat, nefiind necesar ca acesta să figureze
în mod expres în înscris. În acest sens, nu vor avea relevanță pentru infracțiunea analizată
înscrisurile anonime deoarece manifestării de voință nu i se poate atribui un emitent.

Tot ca o chestiune prealabilă merită menționată diferența între noțiunea de „fals intelectual”
și cea de „fals material”. Falsul material presupune un raport de non-identitate fie între autorul
aparent și cel real al înscrisului, fie între manifestarea de voință de la momentul întocmirii actului
și cea rezultată în urma alterării sale ulterioare, în vreme ce falsul intelectual presupune un raport
de non-identitate între conținutul pe care acesta este destinat să îl probeze și realitatea faptică.

Falsul intelectual este prevăzut de art. 321 C. Pen., text care incriminează în alin. (1)
„Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar
public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau
împrejurări”, faptă care se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Potrivit alin. (2), tentativa
se pedepsește.

Conținutul acestei infracțiuni presupune, printre altele, stabilirea sferei de incidență a

noțiunilor de „înscris oficial” și de „funcționar public”.

Prin înscris oficial, conform art. 178 alin. (2) C. Pen., se înțelege:

 un înscris care emană de la o autoritate publică, instituție publică sau persoană juridică
care administrează sau exploatează bunuri proprietate publică;
 un înscris care emană sau aparține unei persoane care exercită un serviciu de interes
public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului
ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public (notari
publici, executori judecătorești, avocații atunci când exercită atribuții de autoritate
publică).

În doctrină acest mod de reglementare a fost criticat, afirmându-se că de esența unui înscris

oficial este faptul că acesta încorporează o manifestare de voință ce reprezintă exercițiul
autorității de stat, iar nu simpla identitate a emitentului său, care nu poate acționa niciodată în
mod exclusiv în domeniul public. Astfel, formularea largă a textului face ca anumite acte care au
natura juridică a unor înscrisuri sub semnătură privată să fie considerate, în ceea ce privește
domeniul penal, drept înscrisuri oficiale.

Page 3 of 6
STUDENT ANUL III, IF
FACULTATEA DE DREPT
DREPT PENAL SPECIAL II

Conform art. 175 alin. (1) C. Pen., prin funcționar public se înțelege persoana care, cu titlu
permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

 exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării

prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;
 exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;
 exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui
operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar stat,
atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Totodată, conform alin. (2), este considerată funcționar public, în sensul legii penale,
persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile
publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea
respectivului serviciu public.

Valoarea socială protejată de norma de incriminare o reprezintă încrederea publicului în

veridicitatea conținutului unui înscris oficial. În subsidiar, textul protejează și relațiile sociale
referitoare la corecta îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, având în vedere că fapta este săvârșită
de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Obiectul material al infracțiunii îl constituie înscrisul oficial falsificat, care devine în parte și

produsul infracțiunii.

Subiectul activ al infracțiunii îl reprezintă funcționarul public (în sensul redat mai sus) aflat
în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Fapta poate fi comisă și în coautorat (e.g. atunci când
membrii unei comisii atestă unele fapte neadevărate cu prilejul întocmirii unui act), în forma
instigării sau în cea a complicității. În situația în care un funcționar public atestă fapte sau
împrejurări contrare realității deoarece o altă persoană i le-a expus în acest mod, în sarcina sa nu
se va putea reține această infracțiune întrucât este comisă din culpă, însă, în sarcina persoanei
care a determinat întocmirea înscrisului în acest mod se va reține o participație improprie la
infracțiunea de fals intelectual.

Subiectul pasiv al infracțiunii îl constituie autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia
funcționarul își exercită atribuțiile de serviciu, întrucât prestigiul și autoritatea acestora sunt
periclitate prin defectuoasa îndeplinire de către funcționarul public a atribuțiilor ce îi revin.
Totodată, un subiect pasiv eventual îl poate constitui persoana fizică sau juridică la care înscrisul
oficial falsificat se referă.

Page 4 of 6
STUDENT ANUL III, IF
FACULTATEA DE DREPT
DREPT PENAL SPECIAL II

În doctrină s-a susținut că situația premisă a falsului intelectual o constituie preexistența

unei situații de fapt care să impună redactarea înscrisului respectiv, argumentându-se în sensul
reținerii unei infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale dacă această condiție nu este
îndeplinită.

În doctrină a fost menționată și problema simulației, însă, așa cum bine s-a observat, aceasta
privește mai degrabă situația falsului în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât este greu de
imaginat o situație în care legea ar permite unui funcționar public să recurgă la o simulație cu
ocazia exercitării atribuțiilor sale de serviciu iar această faptă să nu intre în sfera ilicitului penal.

Conform normei, infracțiunea prezintă un conținut alternativ, putând fi săvârșită în două

modalități, fie una comisivă, prin atestarea unor fapte sau împrejurări neadevărate, fie
una omisivă, prin neconsemnarea unor fapte sau împrejurări pe care înscrisul era destinat să le
probeze, cu ocazia întocmirii acestuia de către un funcționar public aflat în exercitarea
atribuțiilor de serviciu. Practic, falsul intelectual presupune o inegalitate între realitate și cele
consemnate în înscris.

Atestarea presupune faptul că funcționarul public consemnează, cu ocazia întocmirii

înscrisului oficial, fapte sau împrejurări care sunt contrare adevărului, în vreme
ce omisiunea inserării unor date sau împrejurări presupune neconsemnarea acestora cu ocazia
întocmirii înscrisului, deși funcționarul public avea această obligație iar înscrisul oficial era
menit să probeze acele date sau împrejurări.

Pentru a putea reține această infracțiune este esențial ca denaturarea adevărului să fie
comisă cu ocazia întocmirii unui înscris oficial de către funcționarul public aflat în exercitarea
atribuțiilor de serviciu și competent să întocmească acel înscris.

În situația în care în aceeași împrejurare, cu ocazia întocmirii înscrisului oficial,

funcționarul public atestă fapte contrare adevărului și omite să consemneze anumite date sau
împrejurări, se va reține o singură infracțiune în forma unității naturale colective, fapta fiind una
cu conținut alternativ.

Pentru a face distincția între falsul material în înscrisuri oficiale comis de către un
funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în forma contrafacerii, și falsul
intelectual s-a propus drept criteriu existența unei stări de fapt care să genereze întocmirea
înscrisului oficial. Astfel, întrucât ambele situații presupun săvârșirea falsului cu ocazia
întocmirii actului, în măsura în care înscrisul a fost redactat ca urmare a unei stări de fapt ce a
impus întocmirea sa, se va reține fapta prevăzută de art. 321 C. Pen.; în caz contrar, dacă

Page 5 of 6
STUDENT ANUL III, IF
FACULTATEA DE DREPT
DREPT PENAL SPECIAL II

funcționarul public a plăsmuit în totalitate înscrisul oficial, fapta sa se va încadra în prevederile

art. 320 C. Pen.

Page 6 of 6