Conceptul de dezvoltare

In general prin dezvoltare se înţelege un proces complex de trecere de la inferior la

superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou printr-o succesiune de etape, de stadii,
fiecare etapă reprezentând o unitate funcţională mai mult sau mai puţin închegată cu un
specific calitativ propriu. Trecerea de la o etapă la alta implică atât acumulări cantitative, cât şi
salturi calitative, acestea aflându-se într-o condiţionare dialectică. Dezvoltarea personalităţii se
manifestă prin încorporarea şi constituirea de noi conduite şi atitudini care permit adaptarea
activă la cerinţele mediului natural şi sociocultural.
Dezvoltarea permite şi facilitează constituirea unor relaţii din ce în ce mai diferenţiate şi mai
subtile ale copilului cu mediul în care trăieşte şi se formează. Datorită acestor relaţii se
elaborează şi se „construiesc” diferitele subsisteme ale psihicului infantil în evoluţia sa spre
starea de adult. Dezvoltarea are caracter ascendent, asemănător unei spirale, cu stagnări şi
reveniri aparente, cu reînnoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul acţiunii
contradicţiilor ce se constituie mereu între capacităţile pe care le are, la un moment dat, copilul şi
cerinţele din ce în ce mai complexe pe care le relevă factorii materiali şi socioculturali cu care
acesta este confruntat în devenirea sa. Copilul acţionează pentru satisfacerea trebuinţelor şi
năzuinţelor sale şi astfel posibilităţile de care dispunea anterior sporesc.
Pe această cale contradicţiile dintre trebuinţe şi posibilităţi se lichidează, oferind loc altora
care, la rândul lor, aşteaptă o nouă rezolvare. Conduita esenţială a rezolvării şirului ascendent de
contradicţii este activitatea, efortul depus de individ în mod sistematic şi mereu adecvat etapei
dezvoltării sale. În cadrul dezvoltării psihice a fiinţei umane, caracteristicile individuale,
particularităţile diferitelor fenomene psihice imprimă o notă specifică dezvoltării, un ritm propriu
de creştere şi transformare, diferit de la un individ la altul, cu nuanţe personale ce îşi află
originea în potenţialul său biopsihic, precum şi în condiţiile de mediu în care trăieşte.
Formarea personalităţii copilului în ontogeneză este, deci, un proces complex construit
ierarhic pe niveluri, cu diferenţe sensibile de la o componenţă la alta, dominate, însă, de o
relativă armonie, proprie fiecărui nivel.