Sunteți pe pagina 1din 48

ECONOMIILE ȘI REALIZAREA PROIECTELOR FAMILIEI

Procesul de planificare financiară

Majoritatea oamenilor doresc să-și gestioneze finanțele astfel încât să obțină


satisfacția deplină din fiecare ban disponibil. Obiectivele financiare tipice includ lucruri
precum o mașină nouă, o casă mai mare, pregătire avansată în carieră, călătorii extinse și
autosuficiență în anii de muncă și pensionare.
Pentru a atinge aceste obiective precum și altele, oamenii trebuie să identifice și să
stabilească priorități. Satisfacția financiară și personală este rezultatul unui proces
organizat care este denumit în mod obișnuit gestionarea banilor personali sau planificarea
financiară personală.
Acest proces de planificare permite controlarea situației financiare. Fiecare persoană,
familie sau gospodărie are o poziție financiară unică și, prin urmare, orice activitate
financiară trebuie planificată cu atenție pentru a îndeplini nevoile și obiectivele specifice.
Un plan financiar cuprinzător poate îmbunătăți calitatea vieții și poate crește satisfacția,
reducând incertitudinea cu privire la nevoile și resursele viitoare. Avantajele specifice ale
planificării financiare personale includ:
· eficiență sporită în obținerea, utilizarea și protejarea resurselor financiare pe tot
parcursul vieții
· control sporit al resurselor financiare prin evitarea datoriilor excesive, falimentului și
dependenței de ceilalți pentru securitate economică
· relații personale îmbunătățite rezultate din decizii financiare bine planificate și
comunicate eficient
· un sentiment de libertate față de grijile financiare viitoare, anticiparea cheltuielilor și
realizarea obiectivelor economice personale
Cu toții luăm decizii în fiecare zi. În general, aceste decizii sunt destul de simple și au
puține consecințe. Unele sunt complexe și au efecte pe termen lung asupra situațiilor
noastre personale și financiare.
Procesul de planificare financiară este o procedură logică, în șase etape:
1. determinarea situației financiare actuale
2. dezvoltarea obiectivelor financiare
3. identificarea căilor alternative de acțiune
4. evaluarea alternativelor
5. crearea și implementarea unui plan de acțiune financiară
6. reevaluarea și revizuirea planului
1. Determinarea situației financiare actuale
În acest prim pas al procesului de planificare financiară, trebuie determinată situația
financiară actuală în ceea ce privește veniturile, economiile, cheltuielile de trai și
datoriile. Pregătirea unei liste a tuturor veniturilor și datoriilor curente și a sumelor
cheltuite pentru diverse elemente poate oferi o bază pentru activitățile de planificare
financiară.
2. Elaborarea obiectivelor financiare
În această etapă este necesară analiza periodică a valorilor și obiectivelor financiare.
Aceasta implică identificarea modului în care ne raportăm la bani și de ce există acest
sentiment. Scopul acestei analize este de a diferenția nevoile de dorințe.
Obiectivele financiare specifice sunt vitale pentru planificarea financiară. Este necesară
decizia de a stabili ce obiective se vor urmări. Obiectivele financiare pot varia de la
cheltuirea tuturor veniturilor curente la dezvoltarea unui program extins de economii și
investiții pentru viitoarea securitate financiară.
3. Identificarea cursurilor alternative de acțiune
Dezvoltarea alternativelor este importantă pentru luarea unor decizii bune. Deși mulți
factori vor influența alternativele disponibile, posibilele direcții de acțiune se încadrează
de obicei în următoarele categorii:
· continuarea aceluiași curs de acțiune
· extinderea situației actuale
· schimbarea situației actuale
· începerea unui nou curs de acțiune
Nu toate aceste categorii se vor aplica fiecărei situații de decizie; cu toate acestea, ele
reprezintă posibile cursuri de acțiune. Creativitatea în luarea deciziilor este vitală pentru
alegeri eficiente. Luarea în considerare a tuturor alternativelor posibile ajută în luarea
unor decizii mai eficiente și satisfăcătoare.
4. Evaluarea alternativelor
Aceasta implică evaluarea cursurilor posibile de acțiune, luând în considerare situația de
viață, valorile personale și condițiile economice actuale.
Consecințele alegerilor
Fiecare decizie închide alternative. De exemplu:
· decizie de a investi în acțiuni poate însemna că nu vor exista resurse pentru o vacanță;
· o decizie de a urma o facultate cu frecvență zilnică poate însemna că nu se va putea
lucra cu normă întreagă;
Costul de oportunitate este ceea la ce renunți făcând o alegere. Acest cost, denumit în
mod obișnuit compromisul unei decizii, nu poate fi întotdeauna măsurat în bani.
Luarea deciziilor va fi o parte continuă a situației personale și financiare. Astfel, se vor
lua în considerare oportunitățile pierdute care vor rezulta din deciziile luate.
Evaluarea riscului
Incertitudinea face parte din fiecare decizie. Alegerea domeniului de studiu și alegerea
carierei implică un risc. Ce se va întâmpla dacă nu vom fi satisfăcuți de domeniul în care
ne vom desfășura activitatea profesională sau dacă nu vom putea obține un loc de muncă
în domeniul pentru care ne-am pregătit?
Alte decizii implică un grad scăzut de risc, cum ar fi plasarea banilor într-un cont de
economii sau achiziționarea unor bunuri sau servicii care nu au costuri ridicate.
În multe cazuri de luare a unor decizii financiare identificarea și evaluarea riscurilor sunt
dificile. Cel mai bun mod de a analiza riscul este informația pe care o deținem pe baza
experienței personale sau a celor apropiați și de a utiliza o schemă a avantajelor și
dezavantajelor deciziei care urmează a fi luată.
Informațiile relevante sunt necesare în fiecare etapă a procesului decizional. Schimbarea
condițiilor personale, sociale și economice va necesita completarea și actualizarea
continuă planului de acțiune.
5. Crearea și implementarea unui plan de acțiune financiară
În acest pas al procesului de planificare financiară, este necesară elaborarea unui plan de
acțiune. Acest lucru necesită alegerea unor modalități de a atinge obiectivele. Pe
măsură sunt atinse obiectivele imediate sau pe termen scurt, obiectivele următoare se vor
prioritiza.
Pentru implementarea cu succes a planului de acțiune financiară, este posibil să fie nevoie
de asistență din partea unor alte persoane. De exemplu, se pot utiliza serviciile unui agent
de asigurări pentru a încheia asigurări de proprietate sau serviciile unui consultant bancar
pentru a contracta un credit pentru achiziționarea unei locuințe, etc.
6. Reevaluarea și revizuirea planului de acțiune
Planificarea financiară este un proces dinamic care nu se încheie atunci când este
întreprinsă o anumită acțiune. Trebuie evaluate periodic deciziile financiare. Schimbarea
factorilor personali, sociali și economici poate necesita evaluări mai frecvente.
Când evenimentele din viață afectează nevoile financiare, acest proces de planificare
financiară va oferi un vehicul pentru adaptarea la aceste schimbări. Revizuirea regulată a
acestui proces de luare a deciziilor ajută la efectuarea unor ajustări prioritare care să
alinieze / realinieze obiectivele și activitățile financiare cu situația actuală de viață.
Atitudinile noastre față de bani sunt influențate de tendința noastră de a fi mult prea încrezători în noi înșine
și în alegerile pe care le vom face în viitor.
Tindem să trecem cu vederea anumite riscuri sau să ignorăm informațiile negative, să credem că judecata
proprie este întotdeauna cea mai bună sau că alegerile pe care le facem sunt mult mai bune decât în
realitate.
Toate aceste trăsături de personalitate se numesc, în economia comportamentală, abateri de la
comportamentul rațional.
Acestea au o importanță foarte mare în modul în care gândim și ne comportăm zilnic, deci, în modul în care
administrăm și cheltuim banii noștri.
Dacă suntem conștienți de existența lor, atunci vom putea limita efectele negative pe care aceste abateri le
au asupra acțiunilor și deciziilor noastre.
Provocarea #1: Acceptarea faptului că ai nevoie de un buget personal
Modul în care ne administrăm banii (prin crearea unui buget) poate fi crucial pentru bunăstarea personală.
Bugetul este un instrument puternic care poate fi folosit în administrarea finanțelor personale și, de obicei,
oamenii cred că:
1. Realizarea unui buget nu are nicio importanță și este doar o sursă de stres;
2. Bugetul le va restricționa cheltuielile și nu le va permite să cumpere ceea ce vor și atunci când vor.
Aceste comportamente sunt influențate de:
• Existența unei păreri prea bune în abilitățile și talentele noastre de a administra banii fără realizarea
unui buget;
• Supraestimarea influenței proprii asupra evenimentelor externe;
• Trecerea cu vederea a unor aspecte importante și relevante pentru bunăstarea noastră (din cauza
atenției limitate);
• Ignorarea unei situații negative (se mai numește, în literatura de specialitate, „efectul struț”).
Consecințele acestor comportamente pot fi:
• Imposibilitatea atingerii scopului final în ceea ce privește îmbunătățirea comportamentului;
• Lipsa planificării înseamnă „aruncarea banilor pe fereastră’’, ceea ar putea să însemne că vom putea
rămâne fără bani la sfarșitul lunii;
• Cheltuielile neprevăzute ne pot da finanțele personale peste cap;
• Fără un buget, economisirea poate fi destul de dificil de realizat, iar îndatorarea poate fi extrem de
ușoară.

Provocarea #2: Realizarea bugetului


Deși poate unii dintre noi știm că avem nevoie de un buget, punerea lui pe hârtie poate fi o provocare destul
de mare, pentru că trebuie să stabilim priorități clare în ceea ce privește cheltuielile.
Acest aspect poate acționa ca o frână. De obicei, atunci când construim bugetul tindem să:
• Confundăm nevoile cu dorințele;
• Subapreciem cheltuielile lunare;
• Nu luăm în considerare evenimentele neplanificate/neprevăzute și impactul lor asupra cheltuielilor.
Aceste comportamente sunt influențate de:
• Atașamentul emoțional față de un produs;
• Presiunea exercitată de prieteni sau cunoștințe pentru achiziționarea anumitor produse;
• Cumpărarea unor produse pe care le considerăm mult mai importante decât sunt ele
în realitate;
• Calculul mental al cheltuielilor.
Consecințele acestor comportamente pot fi următoarele:
• Achiziționarea unor bunuri care nu sunt necesare, iar ulterior să avem dificultăți cu acoperirea
cheltuielilor pentru nevoile primare;
• Folosirea economiilor, a fondurilor de urgență sau a cardurilor de credit pentru acoperirea acelor
nevoi;
• Dacă avem țeluri care nu pot fi atinse (ultimul model de Rolls Royce, casă in Malibu etc..), atunci vom
cheltui banii în mod irațional;
• Nu luăm în calcul cheltuieli neprevăzute;
Provocarea #3: Utilizarea disciplinată a bugetului
Chiar dacă ne dăm seama că avem nevoie de un buget și chiar dacă îl
realizăm, unora dintre noi ni s-ar putea părea dificil să și rămânem
concentrați în a îl folosi pe o perioadă mai lungă de timp.

Unii dintre noi suntem, pur și simplu, indisciplinați atunci când vine vorba
de urmarea planului inițial în ceea ce privește economisirea și cheltuielile,
iar altor oameni li s-ar putea părea că a devenit o rutină și că nu mai au
nevoie de un buget, ci doar de un calcul mental al veniturilor și cheltuielilor.

Aceste abateri comportamentale pot apărea în urma:


• Amânării sau întârzierii unor lucruri pe care nu aveam chef sau pe care
suntem prea plictisiți să le facem (procrastinare);

• Supraaprecierii abilităților și talentelor noastre în ceea ce privește


comportamentul financiar (sunt cel mai bun, stiu eu mai bine decât restul);

• Supraestimării controlului personal asupra evenimentelor externe („nu are


cum să mi se întâmple mie”)
Consecințele cele mai probabile ale acestor comportamente sunt:

• Pierderea din vedere a unor cheltuieli;

• Posibilitatea de a abandona utilizarea bugetului pe viitor;

• Eșecul în atingerea sumelor propuse pentru economisire;

• Supraîndatorarea.
Înţelegerea diferenţei dintre nevoi şi dorinţe ne ajută să ne organizăm mai bine viaţa.
Nevoile sunt cerințele care trebuie rezolvate urgent, fără de care nu putem trăi (nevoia de a mânca, de a
dormi, de a avea haine, etc).
Dorințele reprezintă ceea ce ți-ar plăcea să ai, dar nu este absolut necesar. Dorința pentru un obiect, o
activitate sau o experiență poate fi atât de puternică, încât poate dicta acțiunile individului. Dorințele
noastre ne pot afecta bugetul și de aceea dorințele pot fi amânate.
Economisire – folosirea chibzuită a banilor sau a altor mijloace materiale; agonisire sau surplus
(veniturile ce depășesc cheltuielile).

Banii câștigați se împart în:


• bani pentru cheltuielile de fiecare zi;

• bani economisiți pentru situații imprevizibile;

• bani strânși pentru scopuri pe termen lung.


Venituri și cheltuieli
Calculați-vă venitul lunar
Determinați care este câștigul vostru lunar: luați în considerare sumele de bani de care beneficiați sub
diferite forme: bani câștigați, bursă, cadouri, împrumuturi primite, alte venituri. Apoi, calculați suma
totală a veniturilor lunare.
Calculați-vă cheltuielile lunare
Faceți o listă cu toate cheltuielile lunare: pentru rechizite școlare, pentru distracții, alimentație,
transport, telefonie, binefaceri, rambursare a împrumuturilor etc.
Calculați diferența dintre venituri și cheltuieli
Aflați care este suma rămasă disponibilă după ce scădeți totalul cheltuielilor din totalul veniturilor
(câștigurilor). Dacă rezultatul este:
+, înseamnă că bugetul are un excedent,
- , atunci are un deficit. În cazul unui deficit, trebuie revăzute primele două etape.
Fie încercați să obțineți un venit mai mare, fie reduceți din cheltuieli.
Când să economisiți?
Este important ca lună de lună să economisiți din veniturile realizate. Puteți încerca cu o sumă mai mică,
iar ulterior să o creșteți.
Formarea acestei deprinderi este bine să o exersați încă din școală, iar o parte din banii pe care îi primiți
de la părinți să încercați să îi economisiți.
3 pași pentru a economisi
1. Motivația – obiectivul și suma.

2. Cum strângem banii și în ce perioadă de timp.

3. Realizarea unui plan – cât economisim în mod regulat

1. Obiectivele
Dacă vă hotărâți să începeți să economisiți, trebuie să știți pentru ce faceți asta. Dacă economisiți doar
de dragul de a pune bani deoparte, s-ar putea să vă fie foarte ușor să cheltuiți acei bani când aveți
impresia că aveți nevoie de ei. Dacă aveți un obiectiv clar pentru care economisiți, o să fiți mai atenți cu
felul în care cheltuiți banii.
Obiectivele ar trebui să fie clasate în funcție de importanță și de valoarea lor financiară.
Prioritizarea obiectivelor ține strict de fiecare dintre noi.

2. Câteva moduri de a economisi


Dacă vă știți bine obiectivele, trebuie să stabiliți cât puteți economisi în fiecare lună și ce veți face
pentru a pune acei bani deoparte.
Cel mai bine ar fi să vă uitați atent la direcțiile în care se duc banii și să vă dați seama la ce ați putea
renunța.
Spre exemplu, dacă obișnuiți să vă luați o înghețată de 10 lei în fiecare zi, gândiți-vă dacă nu cumva ar fi
mai bine să vă cumpărați acea înghețată doar de două sau de trei ori pe săptămână, iar restul banilor să-
i puneți deoparte (diferența dintre nevoi și dorințe).

3. Plan de economisire
Dacă v-ați propus să economisiți și ați stabilit că puteți pune deoparte o anumită sumă din venitul vostru
lunar – bani de buzunar de la părinți, bursă etc - ar fi bine să puneți acea sumă deoparte imediat, nu la
finalul lunii.
Găsiți soluții de a vă mări veniturile.
Ce facem cu banii economisiţi?
Economiile le putem păstra:
• acasă

• la bancă

• să le investim în aur, acţiuni, obligaţiuni, bunuri imobiliare etc (cu titlu de exemplu).

Sfaturi Utile
Regula celor 48 de ore: pentru a cheltui conștient, propuneți-vă ca pentru achizițiile mai mari de 50 de
lei să vă dați un timp de gândire de 48 de ore. Uneori, după două zile nici nu mai merită efortul să mergi
după acel obiect.
Economiile mari încep cu bancnote mici: începeți cu 5 lei pe săptămână și încercați să ajungeți la 5 lei
pe zi!
Nu cumpărați lucruri care nu vă sunt de folos. Cumpărați doar lucruri de care aveți nevoie cu adevărat!
Pentru a vă crește veniturile, transformați-vă pasiunile într-o mică afacere. Dacă aveți îndeletniciri
precum: confecționarea accesoriilor, crearea de pagini-web, fotografierea, le puteți transforma ușor într-
o mică afacere. Dar mai întâi, consultați-vă cu părinții despre munca pe care o veți presta!
Comparați prețurile înainte de a face o achiziție!
Nu vă lăsați influențați de reclamele TV!
Economisiți pentru situații imprevizibile!
Este preferabil să păstrați banii la bancă, nu acasă în pușculiță!

Am putea fi tentaţi să credem că cea mai bună metodă de a proteja economiile este binecunoscuta
păstrare a banilor „la saltea”. Oricât ar părea de controlabilă, de fapt volatilitatea banilor creşte în acest
fel.
Dincolo de obiceiurile perpetuate în timp, o bancă rămâne, în continuare, un loc mult mai sigur în care
să fie păstrați banii. În plus, clientul beneficiază de dobândă, iar în timp, chiar dacă rata dobânzii se
menţine la un nivel scăzut, se va obţine o sumă mai mare decât cea pe care o deţinea clientul inițial. Un
alt motiv pentru păstrarea banilor la bancă îl constituie atenuarea efectelor inflației, care erodează
puterea de cumpărare a resurselor economisite și pentru care banca oferă o compensație menită să
acopere pierderile potențiale generate de acest risc.

Motivele pentru care economisim sunt multiple:


• câștigăm în prezent mai mult decât dorim să consumăm (situație
prezentă mai ales în faza de maturitate a carierei);

• nu dorim să consumăm resursele acum, ci mai târziu (avem o preferință


mai mare de timp);

• vrem să avem rezerve pentru situaţii de urgenţă;


• ne dorim lucruri pe care nu le putem achiziționa din veniturile lunare
obișnuite (de exemplu, o vacanță sau o mașină);

• avem contractate credite, pe care vrem să le acoperim anticipat;

• ne dorim ca în viitor să putem completa pensia pe care o oferă statul.


Indiferent de motive, fie că sunt ţinte concrete sau doar dorinţă de acumulare, ne preocupă în egală
măsură și siguranţa economiilor noastre.
Când discutăm despre economiile familiei, ne axăm mai mult pe construirea unui comportament
financiar sustenabil pentru cei mai mici membri ai familiei decât despre bani. Educând copiii din primii
ani de viață cu privire la fluxul banilor în societatea de zi cu zi și arătându-le de la vârste fragede cum se
stabilește în mod corect un plan de economisire, în timp, aceștia vor învăța care este adevărata valoare
a banilor.
Cum întocmim corect un plan de economisire?
Se stabilesc obiectivele financiare ale familiei pentru un an. Spre exemplu:
Obiectivul 1: Până la sfârșitul acestui an, o familie va strânge o sumă de 80.000 de lei pentru a depune
avansul pentru o nouă locuință.
Obiectivul 2: În următoarele șase luni va economisi suma de 10.000 de lei pentru a renova bucătăria.
Obiectivul 3: Timp de trei luni va aduna suma de 1.500 de lei pentru a cumpăra o nouă mașină de spălat
haine.
Se calculează suma care trebuie economisită săptămânal sau lunar pentru a atinge aceste obiective.
Se întocmește bugetul actual al familiei care cuprinde o listă cu veniturile și cheltuielile totale ale
acesteia.
Se observă cu atenție ce cheltuieli pot fi reduse și se începe economisirea.
Pentru a ne asigura că planul de economisire stabilit va fi respectat, este recomandată o monitorizare a
situației în fiecare săptămână, prin urmare este de folos ca la finalul fiecărei săptămâni să se răspundă la
două întrebări:

I. De câți lei mai am nevoie pentru a atinge suma dorită?


Suma pe care doresc să o economisesc – Suma pe care am economist-o până în acest moment = Suma
pe care mai trebuie să o economisesc

II. Pentru a-mi atinge obiectivul, câți lei mai trebuie să economisesc în
fiecare săptămână/ lună pentru a mă încadra în intervalul stabilit inițial?
Suma pe care trebuie să o economisesc/Timpul pe care îl am la dispoziție = Suma/ săptămână sau lună
pe care mai trebuie să o economisesc
Să duci la bun sfârșit un plan de economisire nu este un lucru chiar atât de ușor, dar atunci când apare o
tentație de moment trebuie avut în vedere în primul rând acest plan, adică motivul pentru care am fost
dispuși să facem efortul material.
Ce îţi oferă sistemul bancar?
Depozitele reprezintă cele mai avantajoase şi sigure modalităţi de economisire. Băncile oferă depozite
bancare pentru persoanele fizice și pentru persoanele juridice.
Băncile oferă o multitudine de produse cu denumiri comerciale atractive, dar în final, toate se înscriu în
câteva tipologii generale:

• Conturile curente sau depozitele la vedere sunt cele mai utilizate


produse bancare. Prin intermediul lor se pot face încasări (din salarii, de la
alți titulari de cont etc.) și plăți (servicii, produse, utilități, rate la credite
etc.). De regulă, acestor conturi li se pot atașa și carduri bancare. Titularul
de cont poate avea acces oricând la disponibilități. Aceste conturi pot fi
sau nu purtătoare de dobândă la vedere (mai mică decât cea pentru
depozitele la termen). În aceste depozite/conturi păstrăm fondurile pentru
nevoi curente (plăți facturi, cumpărături, acoperirea cheltuielilor de
întreținere etc.).

• Depozite la termen – aşa-zisele depozite clasice sau standard – pot fi


constituite pe termene fixe, cu scadenţă lunară sau pentru un multiplu de
luni întregi. Dobânda este acordată la scadenţă şi poate fi fixă sau variabilă
pe perioada de viaţă a depozitului. În ultimul timp, băncile oferă depozite
la termen preponderent cu dobândă fixă. Pot fi prelungite automat şi
clientul poate opta pentru capitalizarea dobânzii (respectiv dobânda să fie
adăugată la suma din depozit, urmând ca pentru perioada următoare să
primească dobândă pentru suma cumulată astfel). O variaţie a acestor
produse o reprezintă depozitele cu dobânda plătită în avans, denumite
depozite revolving.

• Conturile de economii – de obicei sunt mai flexibile decât depozitele la


termen – se pot accesa fondurile fără ca un client să fie nevoit să aştepte
până la scadenţă şi fără să piardă dobânda acumulată. De obicei, rata
dobânzii este variabilă şi se actualizează în fiecare lună, la aniversarea
depozitului. Astfel, conturile de economii îmbină proprietăţi ale contului
curent cu cele ale depozitelor la termen. Tot în rândul conturilor de
economii putem integra planurile de economii, care presupun alimentarea
regulată a acestor conturi cu sume și date stabilite apriori. Aici putem
integra și Depozitele dedicate copiilor, care, în general, răspund la nevoia
de economisire pe termen lung, în numele copiilor, pentru viitor.

• Depozite în valută – se înscriu în categoriile de mai sus. Este necesar să


se țină cont de tendinţa privind evoluţia monedelor respective şi valoarea
cursului valutar la momentul constituirii depozitului.

Mijloace moderne de economisire


În zilele noastre, online banking-ul a luat un avânt considerabil, tocmai din acest motiv nu este de
mirare faptul că până și economisirea propriilor bani este la un click distanță. În funcție de nevoile de zi
cu zi, acum produsele de economisire oferite de băncile din România vin la pachet și cu opțiunea de
transfer direct de oriunde și la orice oră, după cum urmează:
Prin Internet / Mobile banking
Dacă un consumator a analizat piața și dorește să înființeze un depozit bancar, tot ce mai rămâne de
făcut este să intre în aplicația Internet / Mobile Banking pusă la dispoziție de instituția financiară și să
creeze un depozit. Mai mult decât atât, prin intermediul aplicației poate să vireze banii în contul său de
economii sau în depozitul bancar direct de acasă. Acum în câteva click-uri are acces la toate produsele
de economisire financiar- bancare fără a mai face vizite la bancă.
Acum poate alimenta depozite fără niciun efort. De exemplu, poate economisi prin Internet / Mobile
Banking, direct de pe canapea și fără a fi constrâns de programul unităților bancare.
Stabilește suma pe care vrea să o pună deoparte lunar sau trimestrial, la contractarea Planului de
Economii, iar banca va realiza automat transferul.
Standing instruction
Este un serviciu gratuit de transfer automat prin care titularul produsului de economisire stabilește
suma și perioada (lunară, trimestrială sau chiar semestrială) în care dorește ca banii să se vireze direct
din contul de salariu în contul de economii.
Prestabilirea unui buget
Clientul are posibilitatea să observe în timp real pe aplicațiile bancare exact care este graficul
cheltuielilor din ultima lună. Aceasta stabilește un buget mai mic pentru luna următoare, iar diferența o
poate vira direct în depozitul de economii.
De exemplu, să zicem că îți stabilești un buget zilnic de 100 de lei, bani pentru cheltuială, plus 200 de lei
în zilele de weekend. Dacă la jumătatea lunii ai cheltuit doar 1.200 lei, diferența, până la 1.800 lei, o poți
transfera în contul de economii.

Instrumente de economisire pentru copii


Odată cu apariția primului copil, este recomandat ca părinții să stabilească un plan financiar pentru noul
membru al familiei. Fie că se gândesc la oferirea condițiilor optime pentru studiul universitar sau
achiziția unor bunuri de folosință îndelungată, precum prima mașină sau chiar o casă. Astfel, părinții
aleg de cele mai multe ori să economisească o parte din banii câștigați și să îi depună într-un cont încă
din prima zi de viață a celui mic.
Unul dintre cele mai populare produse din această categorie este contul de economii pentru copii.
Acesta funcționează practic ca un cont de economisire clasic, însă are rolul de a departaja banii
economisiți pentru nevoile familiei de suma strânsă pentru viitorul copilului. De asemenea, contul poate
fi deschis direct pe numele copilului și are de obicei dobânzi preferențiale, mai mari decât la conturile
de economisire standard şi/sau alte beneficii.

Beneficiarii
După cum o spune și numele, beneficiarul contului de economii este copilul, însă dat fiind faptul că
părintele, sau după caz împuternicitul, este titularul contului, acesta are mereu acces la banii depuși, cu
condiția respectării soldului minim ce trebuie menținut în cont.
Avantajele unui cont de economii pentru copii
În funcție de instituția financiară la care familia dorește să deschidă un astfel de cont, există următoarele
avantaje:
• Dobândă avantajoasă;
• Bonusuri anuale (de exemplu, la aniversarea copilului);
• Asigurare medicală pentru copii;
• Cont deschis în lei sau valută;
• Contul se poate alimenta oricând, online și fără costuri;
• Intră în sfera produselor garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor, în limita a 100.000 de euro
per deponent per bancă;
• Prin serviciul Standing Order (Plăți programate), poți mandata banca să transfere automat alocația
primită de la stat (sau chiar o altă sumă) din contul tău în contul copilului. Contul de economii al
copilului poate fi alimentat și prin depuneri de numerar sau transferuri
intra/interbancare de către orice terță persoană.

Cum se alege depozitul potrivit?


Fiecare bancă pune la dispoziţie personal calificat, care poate consilia clientul pentru alegerea celui mai
potrivit produs de economisire. În plus, oferim mai jos o colecţie de întrebări care poate ghida în
alegere:

• Care sunt ratele de dobândă oferite?


• Există comisioane la deschiderea sau la închiderea contului?
• Există comisioane sau penalități la desființarea depozitului?
• Există alte costuri care pot să afecteze returnarea fondurilor din depozit - de exemplu, un
comision de retragere de numerar?
• Care este cea mai ieftină, dar și cea mai accesibilă metodă de retragere sau de completare a
fondurilor din depozit?
• Există posibilitatea efectuării de operațiuni din și înspre contul de depozit pe perioada de viață a
acestuia?
• Care va fi valoarea dobânzii la scadență?
• Extrasul de cont poate fi vizualizat online?

Cel mai important este însă faptul că bugetul personal ne ajută să minimizăm cheltuielile și să
maximizăm economiile. Prin tăierea tuturor cheltuielilor nenecesare și creșterea economiilor lunare
putem pune deoparte bani pentru lucrurile pe care ni le dorim, sau pentru îndeplinirea unor planuri pe
termen lung cum ar fi:

- cumpărarea unei case, a unui teren, a unei mașini sau a unor obiecte de folos
(laptop, tabletă, smartphone)
- investiții pentru pensie
- economii pentru facultatea copiilor
- economirea pentru vacanțe de neuitat
- micșorarea creditelor (dacă avem deja credite)
Ce ar trebui să conțină un buget personal care poate fi calculat într-un caiet, în Excel sau chiar un
software financiar.

- salariile pe care le primiți în fiecare lună


- dividente din investiții (dacă este cazul)
Nu treceți surse nesigure de venit: bonusuri, prime, sau anumite câștiguri pe care nu vă bazați 100%.
Cheltuieli:
- cheltuieli fixe
- cheltuieli neprevăzute
Cheltuielile fixe sunt cele care sunt aceleași în fiecare lună (ca valoare medie). Se referă la:
- plata utilităților: întreținere, gaz, curent electric, Internet
- rate la credit (dacă aveți)
- asigurarea mașinii
- cursuri școlare, meditații pentru copii, grădiniță
- cheltuieli cu sănătatea (dacă aveți de luat un tratament lunar pe o perioada lungă de timp)
- cheltuieli cu transportul lunar (abonamente sau benzina mașinii)
Cheltuielile neprevăzute sunt acelea care se schimbă în fiecare lună .
Puteți preconiza o valoare medie, dar poate să fie mai mare sau mai mică.
Acestea includ:
-alimente
- mese Ia restaurant
- ieșire în oraș (film, înghețată)
- cheltuieli de transport neprevăzute (taxi) - haine
- hobby-uri (cărți, ziare, sport)
- cadouri
- participări la evenimente (nunți, botezuri)
- vacanțe sau călătorii
-donații
Comparați apoi veniturile cu nivelul cheltuielilor și vedeți dacă veți economisi sau aveți nevoie de
resurse suplimentare.
Oricum, în timp o să vedeți că prioritățile bugetului se pot schimba și cu perseverență, puteți să vă
schimbați obiceiurile financiare.
Există, de asemenea, idei ”eco” care vă pot ajută și la reducerea cheltuielilor:
Energie aprindeți lumina numai atunci când este nevoie, nu lăsați becurile să ardă fără rost, folosiți
becuri eficiente energetic folosiți o temperatură mai scăzută în locuință reduceți consumul de
energie pentru încălzire și răcire, de exemplu, prin izolarea ferestrelor sau a ușilor încercați să
răciți atmosfera fără a recurge la aparatul de aer condiționat
Aparatură electrică și electrocasnică alegeți aparate electrocasnice eficiente energetic printați față -
verso stingeți calculatorul, monitorul și orice alt aparat atunci când nu sunt folosite reciclați
aparatele electrocasnice (folosiți sistemele buy-back) nu porniți o mașină de spălat decât dacă este
încărcată complet cu rufe sau veselă
Apă economisiți apă folosită la baie sau la bucătărie splalati hainele eficient și la o
temperatura a apei mai scăzută instalați un apometru pentru a urmări consumul de apă
Transport conduceți la viteză constantă și anticipați ce urmează să se întâmple; evitați pe cât posibil
frânarea și accelerările rapide sau motorul care merge în gol mențineți-vă anvelopele umflate în mod
corespunzător folosiți transportul în comun (autobuz, tramvai, metrou) atunci când este posibil pe
distanțe scurte mergeți pe jos sau cu bicicletă, făcând în același timp mișcare
Alimentație și alte achiziții în general
cumpărați produse și alimente proaspete cultivate local sau de sezon atunci când este posibil
cumpărați mâncare organică și încercați să reduceți consumul de carne pregătiți-vă un pachet pentru
prânzul de la serviciu evitați produsele de unică folosință cumpărați produse de la companii care
reduc cantitatea de ambalaje folosită cumpărați ceea ce va trebuie, nu ceea ce doriți; apelați la o listă
de cumpărături
Economiile și realizarea proiectelor familiei
În contextul unui proces de degradare continuă a creditării și de plafonare a economisirii, băncile, în
încercarea de a atrage noi clienți, s-au axat pe dezvoltarea produselor de economisire care se adresează
unor categorii speciale ale populației precum copii, studenți sau pensionari, precum și pe promovarea
cardurilor de debit sau de credit din portofolii.
În ceea ce privește produsele de economisire pentru copii, acestea beneficiază de dobânzi mai mari și
costuri reduse, comparativ cu variantele clasice de economisire.
Băncile oferă atât conturi de economii pentru copii, flexibile, întrucât permit depuneri și retrageri de
bani oricând, precum și depozite la termen, deschise de părinți, tutori sau bunici în numele celor mici.
Băncile nu percep comisioane pentru deschiderea, administrarea și închiderea contului.
Pe lângă rolul educativ pentru clienți, care înțeleg că economisirea pentru scopuri precise cum ar fi
studiile copiilor - este un lucru înțelept, prin utilizarea acestor intrumente de economisire, băncile obțin
surse pe termen lung și posibilitatea de a-și fideliza clienții nu doar din generația actuală, dar și din
generația viitoare.
De regulă, pentru deschiderea unui cont de economisire pentru copii sunt necesare actul de identitate
al unui părinte / reprezentantului legal, certificatul de naștere / actul de identitate al titularului minor,
documente care atestă calitatea de reprezentant legal, în cazul tutorelului / curatorului special, precum
și contractul de depozit încheiat cu ba nca.
Câteva exemple:
Astfel, Kid Cont de la Banca Transilvania este un depozit cu acumulare și capitalizare anuală a dobânzii,
constituit în numele minorilor cu vârsta cuprinsă între o zi și 17 ani fără o zi, pe o perioada de minimum
1 an și maximum 17 ani.
Dobânzile oferite de bancă sunt de 6% pentru depozite constituite în lei, 3,5% la euro și 2,25% Ia dolari.
Pentru fiecare perioadă de 12 luni de funcționare a depozitului Kid Cont, pentru toți clienții care și-au
îndeplinit obligația de alimentare periodică a depozitului cu cel puțin suma aleasă, se acordă o
bonificație suplimentară egală cu 1/12 din valoarea ultimei dobânzi plătite, fără a depăși 600 lei.
La împlinirea vârstei de 15 ani, minorul poate primi un card financiar.
Pentru constituirea unui depozit Kid Cont, suma minimă este de 300 de lei , respectiv 100 euro/ 100
dolari.
Valoarea minimă obligatorie a depunerilor lunare este fixă, de 42 Iei / 10 euro / 15 dolari.
Smart Kid de la Banca Comercială Carpatica este un depozit cu acumulare pe termen de 12 luni, cu
prelungire automată. Suma minimă pentru constituire este de 250 Iei / 60 euro, iar suma pentru fiecare
alimentare ulterioară este de minimum 42 lei / 10 euro.
Dobânda este fixă la constituire și variabilă la fiecare prelungire automată a depozitului. Banca oferă o
bonificație de 6,25% la depozitele în lei și de 3, 75% la cele în euro.
La fiecare prelungire automată a depozitului, instituția acordă un bonus la dobânda în vigoare de 0,25%
la lei și de 0, 15% la euro.

Standing order
Încearcă să economisești câțiva lei în fiecare zi într-un mod foarte simplu. De exemplu, poți să-ți faci un
standing order care să-ți trimită automat 1 leu pe zi către un cont de economii sau 10 lei pe săptămână,
tu alegi cum e cel mai potrivit pentru tine.  La finalul anului, de exemplu, vezi cât ai reușit să
economisești în total - există șanse mari să fii surprins de suma pe care ai reușit să o strângi și pe care o
poți folosi pentru a-ți satisface nevoile și dorințele: pantofii care așteptai să intre la reduceri, o parte din
suma necesară achiziționării unui telefon nou sau bilete la concertul artistului preferat.
Fă un detox al abonamentelor
Cu toții avem diverse abonamente - unele din necesitate, altele făcute din curiozitate, dar cu siguranță
sunt câteva pe care nu le-ai mai folosit de mult sau de a căror existență nici măcar nu mai știi. Poate
unele dintre ele costă doar 10 lei/ lună și nu ți se pare o mare pierdere, dar la finalul lunii, atunci când
se trage linie și se adaugă toate cheltuielile, vei observa că și aceste abonamente constituie o sumă
considerabilă de bani. Ce este de făcut? Verifică-ți inbox-ul și dezabonează-te de la toate serviciile de
care nu ai nevoie, verifică aplicațiile mobile, dar și platformele de entertainment. Iar dacă și tu ai zis ca
anul 2022 este un an al schimbărilor, în care vei merge la sală, dar nu ai mai ajuns înapoi după prima
săptămână, ia acum o decizie - ori anulezi abonamentul, ori te ții de promisiunea inițială.
O zi fără cheltuieli
Propune-ți ca o zi din săptămână să fie cu „buget zero”, adică să nu cheltui niciun ban, iar banii pe care i-
ai fi cheltuit în ziua respectivă să îi pui deoparte. Să zicem că ai fi cheltuit 30 de lei pe mâncare la birou,
îi transferi în contul economii si astfel te asiguri că pas cu pas fondul tău de economii crește.
Economisirea banilor nu a fost niciodată atât de ușoară! Cu ajutorul metodelor prezentate, vei reuși să
economisești bani lună de lună, fără să-ți dai seama, și fără prea mult efort.
Organizează-ți bugetul
Primul pas pe care trebuie să-l faci atunci când îți dorești să fii pregătit din punct de vedere financiar
pentru noul sezon este să-ți organizezi bugetul încă de la început. Dacă nu știi de unde să pornești, îți
recomandăm să te ghidezi după regula 50/30/20, care ne spune cum să ne împărțim responsabil
veniturile: 50% pentru nevoi (alimentație, locuință, sănătate, facturi, combustibil etc.), 30% pentru
dorințe (o rochie nouă, o seară la teatru sau o vacanță mult visată) și 20% pentru fondul de economii,
care îți vine în ajutor în momentele în care apar cheltuieli neprevăzute, dar absolut necesare. Pe baza
acestei reguli, fă-ți și o listă de nevoi și dorințe, pentru a ști care sunt acele cheltuieli prioritare, precum
și modul în care poți să-ți gestionezi cât mai eficient banii.

Călătorește sustenabil
Primăvara este momentul perfect pentru mai mult timp pentru tine, pentru relaxare, pentru călătorii și
noi experiențe. Fie că plănuiești o vacanță în țară, la munte sau, de ce nu, chiar la mare, fie că ai călători
mai degrabă în afară, costul unei excursii poate fi unul ridicat. Deși city break-urile reprezintă prima
variantă la care te gândești, o vacanță de mai multe zile se va dovedi mai ecologică, datorită emisiilor de
transport care nu vor mai fi concentrate pe o perioadă scurtă de timp, dar și mai ieftină, atât timp cât
planifici vacanța din timp. Un alt sfat pentru călătorii inteligente financiar este să alegi prima oară
biletele de avion cele mai prietenoase cu buzunarul, iar pe baza lor să îți organizezi următoarea vacanță.
Iar pentru a economisi bani în momentele în care doar explorezi propriul oraș, apelează cât mai des la
mersul pe jos, cu bicicleta sau mijloace de transport în comun, în schimbul mașinii personale.

Mici obiceiuri sănătoase


Deși numărul ieșirilor în oraș crește odată cu venirea primăverii, îți recomandăm să nu uiți de un obicei
sănătos: meal planning. La începutul fiecărei săptămâni, fă-ți o listă cu alimentele și ingredientele de
care ai nevoie pentru întreaga săptămână. Nu uita să cumperi doar atât cât trebuie și să nu mergi la
magazin atunci când îți este foame, pentru a nu cumpăra impulsiv lucruri de care nu ai nevoie.
Următorul pas este să gătești rețetele preferate pentru săptămâna respectivă - astfel, având mereu
mâncare pregătită în casă, vei evita să mănânci des în oraș sau să comanzi. Mai bine atât pentru
sănătate, cât și pentru buzunar.

Cumpără responsabil
Noul sezon ne încurajează și să ne schimbăm garderoba sau să facem un update al electrocasnicelor din
casă. Pentru a nu face cumpărături impulsive, întoarce-te în primul rând la lista de nevoi și dorințe
stabilită anterior, precum și la bugetul disponibil. Următorul pas atunci când își dorești anumite produse,
dar nu știi dacă ai cu adevărat nevoie de ele, este să respecți regula 24h: amână achiziția respectivă cel
puțin 24 de ore, pentru a-ți da seama dacă reprezintă cea mai bună alegere. În plus, nu uita să te
interesezi mereu de cel mai bun preț disponibil și să cumperi mai ales în perioadele cu reduceri. Atunci
când vine vorba de haine, magazinele second-hand sunt o alternativă foarte bună, care te va ajuta să
economisești bani, să fii mai sustenabil și să ai un stil vestimentar unic.

Noul sezon nu trebuie să însemne mai multe cheltuieli sau stres financiar. Aplicând câteva sfaturi simple
de educație financiară, vei reuși să-ți atingi în continuare obiectivele, să economisești bani și să te bucuri
în același timp de ce are să-ți ofere venirea anotimpului cald.
De multe ori simți că, oricât ai încerca, nu poți să pui bani deoparte? Pentru că întotdeauna apare ceva
total neprevăzut: trebuie să schimbi cauciucurile, să înlocuiești mașina de spălat, care oricum dădea
semne că n-o mai duce mult, sau să achiți o reparație comună în blocul în care locuiești.
Adevărul este că, dacă te decizi să economisești bani, dar aștepți momentul perfect ca să începi, el n-o
să apară niciodată. Pentru că acel moment este chiar acum. Iar vestea bună este că există multe
modalități de a pune bani de-o parte: trebuie doar să ai disponibilitatea de a adopta obiceiuri noi și
consecvența de a le menține în timp.
 
Cum să economisești bani zilnic?
 
1. Evită cumpărăturile impulsive și acordă-ți timp ca să te gândești dacă într-adevăr acel obiect sau
serviciu este absolut necesar.
Așteaptă cel puțin 24 de ore sau chiar o săptămână înainte de a face o achiziție mai consistentă. Asta te
va ajuta să capeți perspectivă și să fii un consumator (mai) responsabil. 
2. Redu cheltuielile de întreținere și factura la electricitate. 
Știai că poți economisi bani cu cheltuielile de întreținere doar făcând câteva modificări în casa ta?
Începe cu câteva lucruri simple, cum ar fi să repari țevile care curg, să instalezi întrerupătoare care să
regleze intensitatea luminii și becuri LED, să speli rufele cu apă rece (spălatul rufelor în apă caldă te
poate costa de până la 18 ori mai mult decât în apă rece). Aparatele noi, performante din punct de
vedere energetic, sunt o modalitate eficientă de a economisi bani la factura electrică, deși sunt, totuși,
scumpe! Însă dacă le incluzi în bugetul lunar, poți economisi la fiecare factură, iar investiția se va
amortiza în timp.
3. Ia-ți prânzul la pachet! Și mănâncă seara acasă.
Poate fi o bătaie de cap suplimentară să-ți pregătești prânzul de dimineață, când ești pe fugă, mai ales
că te-ai obișnuit cu meniul de la cantina aflată la parterul clădirii în care lucrezi. Dar diferența de costuri
nu este de neglijat! Iar dacă-ți place să iei cina în oraș, îți spunem doar că două mese la restaurant fac
cât alimentele cumpărate de la supermarket pentru o săptămână întreagă.
 
Cum să economisești bani de la cumpărăturile alimentare?
 
4. Nu te duce la cumpărături cu stomacul gol sau când ești pe fugă.
Poate îți sună a clișeu, dar nu intra în magazin dacă ești nemâncat sau în grabă! Cu cât ești mai
înfometat, cu atât vei cheltui mai mult. Iar ca să eviți cumpărăturile impulsive, pregătește-ți neapărat o
listă înainte. Compară prețurile raportat la cantitate și consultă etichetele de pe rafuri. Uită-te pe
rafturile cele mai de jos sau cele mai de sus: de obicei, produsele cele mai accesibile ca preț sunt plasate
fix acolo. 
5. Planifică-ți mesele.
Săptămânal, gândește-te la un meniu în avans, iar înainte de a merge la cumpărături, uită-te bine la ce
există deja în cămară sau în frigider. De ce ai vrea să cumperi mai mult din ceea ce ai deja? Chiar vrei să
te ții de listă? Atunci nu lua copiii cu tine în supermarket!
6. Renunță să mai achiziționezi bunuri de la branduri de renume. 
Zilnic suntem bombardați cu reclame pe diverse canale media și, prin urmare, suntem tentați să
achiziționăm anumite bunuri doar pentru că ne-am obișnuit cu un brand anume. Dar, de cele mai multe
ori, plătim o diferență de preț care nu se reflectă neapărat în calitate, ci doar într-un marketing mai
agresiv. Așadar, nu te lăsa sedus de un ambalaj mai strălucitor sau de un logo mai colorat, mai ales când
vine vorba de alimente de bază (zahăr, ulei, lapte, făină, orez), produse de curățenie, analgezice,
vitamine sau suplimente alimentare. Un preț mai mic nu înseamnă nici pe departe o calitate inferioară!
 
Cum să economisești bani cu facturile lunare și alte servicii?
 
7. Renunță la abonamentele reînnoite automat.
Este foarte posibil să plătești automat multe abonamente la servicii la care apelezi rar sau chiar deloc
(cu siguranță ești abonat la servicii de streaming, dar ai și abonament la televiziunea prin cablu),
abonament la sală (deși nu mai ții prea bine minte când ai trecut ultima oară pe acolo), plus alte
publicații și aplicații pe telefon, pentru care plătești anual, dar pe care nu le accesezi nici măcar o dată
pe semestru. 
8. Învață să ceri reduceri.
Dacă te numeri printre clienți fideli ai unei companii, este firesc să beneficiezi de anumite reduceri. Dar
este foarte posibil să nu afli de ele decât dacă vei întreba. La fel, interesează-te de reduceri când
cumperi bilete la film, la muzee sau la evenimente sportive. De multe ori, există astfel de reduceri
pentru elevi, studenți, pensionari sau pentru grupuri mai mari. 
9. Micșorează factura la telefonie mobilă. 
Dacă factura lunară la serviciile de telefonie mobilă ale întregii familii se apropie de bugetul lunar pentru
alimente, e timpul să cauți modalități de reducere. Economisește bani renunțând la costurile
suplimentare, precum planurile de date, asigurarea telefonului și alte garanții inutile. Și nu te jena să-ți
renegociezi planul tarifar sau să-ți schimbi complet furnizorul! E nevoie de un pic de perseverență și
muncă de documentare, dar tot efortul depus va fi compensat de economiile făcute. Nu în ultimul rând,
gândește-te și la opțiunea de a cumpăra un aparat mai puțin costisitor, dacă activitatea ta zilnică nu
depinde de performanțele telefonului.
 
Cum să economisești bani cu transportul?
 
10. Mergi cu bicicleta. Sau pe jos. 
Este un mod de a reduce costurile cu combustibilul și, în același timp, de a te menține în formă. În
următoarele luni, vremea va fi din ce în ce mai caldă, așa că bagă mașina în garaj și scoate-ți bicicleta la
plimbare! Sau pantofii sport!
11. Folosește transportul în comun.
Vei economisi banii cheltuiți pe combustibil, costurile de parcare și, nu în ultimul rând, timpul irosit în
trafic. Transportul public nu este nici pe departe un coșmar, cum ne-am obișnuit să credem, timpul de
așteptare a scăzut foarte mult în ultima vreme și, în plus, există aplicații eficiente care-ți indică cel mai
scurt traseu și orele de sosire a mijloacelor de transport. În plus, vei contribui la reducerea poluării! Da,
este un gest mic pentru sănătatea planetei, dar știm că fiecare gest contează!
 
Cum să economisești lucrând cu propria persoană?
 
12. Vinde obiectele care nu-ți mai aduc bucurie.
Marie Kondo a avut o idee genială. Scapă de lucrurile de care nu mai ai nevoie și la care ești dispus să
renunți fără nici cea mai mică ezitare. Biroul acela masiv din lemn, moștenit de la unchiul colecționar, pe
care se pune praful și care doar ocupă spațiu inutil în casă? Vinde-l! Oglinda de cristal descoperită într-
un târg de antichități? Pozeaz-o și pune-o la vânzare online. O să fii surprins câte obiecte aduni în casă,
pe care nu le folosești și care nu-ți aduc nici un fel de bucurie. Iar cu banii câștigați astfel poți începe un
fond de economii.
13. Învață să spui Nu!
Trăim într-o lume a recompensei imediate. Mâncarea de la restaurantul preferat poate ajunge la ușa ta
în mai puțin de o oră. Filmul pe care vrei să-l vezi e la un click distanță. Reclamele de pe rețelele de
socializare îți sunt livrate exact pe profilul tău de consumator sau cumpărător. Prin urmare, ești în
permanență la doar câteva click-uri de a-ți satisface cele mai diverse dorințe! Dar poți învăța să spui
„Nu“ (sau măcar „Nu acum“) și astfel vei economisi destul de mulți bani. Este o schimbare uriașă de
mentalitate care te va ajuta să-ți schimbi obiceiurile de consum și, implicit, pe cele financiare. În plus,
este și o modalitate de a deveni o persoană mai echilibrată și mai mulțumită de ea însăși. 
 

Banii nu sunt echivalentul cuvântului „fericire“, dar cu siguranță sunt un mijloc prin
care ne putem îmbunătăți condițiile ce duc spre fericire. Dacă aruncăm o privire
curajoasă asupra propriei vieți, vom descoperi că banii ne fac să simțim mai degrabă
frică și anxietate, nu bucurie și satisfacții. Dar vestea bună este că relația cu banii nu
trebuie să fie una eminamente negativă și stresantă. Studiile din psihologia modernă ne
oferă câteva recomandări practice și concrete, ce pot îmbunătăți și armoniza modul în
care ne raportăm la viața noastră financiară. Odată ce am conștientizat și acceptat
realitatea că propriul comportament este cel mai important determinant al succesului
pe termen lung, ni se oferă și posibilitatea de a face schimbările de care avem atât de
multă nevoie, atunci când vine vorba despre bani. Iar prin însușirea și implementarea
principiilor mindfulness, găsim calea care ne va duce spre cultivarea bunăstării
financiare și dobândirea dividendelor fericirii. 

Mindfulness (starea de prezență conștientă) presupune să avem atenția concentrată


într-un anumit fel: intenționat, în momentul prezent și fără judecată critică. 

Mai exact:

1. să fim bine orientați în propria viață; 


2. să fim conștienți de ceea ce se întâmplă cu noi „aici și acum“ (în prezent); 
3. să acceptăm ceea ce nu poate fi schimbat; 
4. să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce se află sub controlul nostru. 

În esență, starea de mindfulness te ajută să vezi ceea ce îți poate scăpa la o privire
superficială (de exemplu, propriile mituri și credințe limitative despre bani); să nu te
identifici cu gândurile și emoțiile negative sau dificile (să faci un pas înapoi și să
realizezi că emoțiile și gândurile sunt ca norii de pe cer, acestea vin și trec, iar tu ești
precum cerul); să fii blând și bun cu tine atunci când greșești (să poți învăța din
propriile eșecuri și să ai curajul de a merge mai departe); și să rămâi loial planurilor și
obiectivelor tale financiare (să nu te abați de la drum nici atunci când se abat crizele și
furtunile inerente asupra ta). 

Starea de mindfulness este necesară pentru a descoperi că banii nu sunt destinația


finală în viață; banii nu reprezintă fericirea supremă. Banii sunt instrumentul sau mijlocul
prin care, uneori, putem ajunge acolo unde ne dorim. Adevărata fericire este intangibilă –
aceasta depinde de calitatea relațiilor noastre, de sensul pe care-l găsim în viață și de
păstrarea optimismului. Banii sunt tangibili și, după ce am înțeles că aceștia
întruchipează doar un instrument, putem învăța și cum pot ajunge în controlul nostru.
Partea cea mai interesantă este că, pentru a ne îmbunătăți relația cu banii, nu avem
nevoie de cel mai bun sistem financiar din lume, dar cu siguranță ne ajută un ghidaj
prin care să ne conștientizăm credințele despre bani și comportamentele automate, în
care ne implicăm atunci când vine vorba despre bani.  

Pentru bunăstarea financiară personală și a copiilor care depind de noi, este


sănătos să vorbim despre bani într-un mod conștient (mindful), să ne asumăm
responsabilitatea pentru propria educație financiară și să ne îmbunătățim
relația cu banii. 

Atunci când vine vorba despre orice fel de schimbare, un „micropas“ important este
acela de a ne cunoaște și de a ne înțelege cât mai bine comportamentele. Așa cum ne
arată întregul program de mindfulness financiar, traseul către o viață definită de
fericire și bunăstare financiară este compus dintr-o serie de pași care ne ajută să
rescriem relația cu banii.

Potrivit chestionarului de la Școala de Bani (care ne ajută să aflăm în ce tipologie ne


încadrăm), ne putem recunoaște într-una dintre următoarele descrieri: conservatorul,
cheltuitorul, ambițiosul sau antreprenorul. 

Conservatorul este cel care preferă să nu depindă de nimeni din punct de vedere


financiar și care are grijă ca monitorizarea bugetului să facă parte din agenda sa zilnică.
Din perspectiva practicii mindfulness, dacă faci parte din această categorie de
persoane, este important să îți permiți să te bucuri de prezența banilor și să fii
recunoscător pentru ceea ce ai obținut în viața ta. S-ar putea să reprezinte o provocare
pentru tine orice cheltuială mai mare, dar, dacă îți identifici clar obiectivele și valorile de
viață (vezi pașii 13 și 14 ) în baza cărora ai lua o asemenea decizie, realitatea va fi mai
ușor de suportat și riscurile nu vor mai părea atât de amenințătoare. În mod evident îți
plac rutinele, de aceea este foarte posibil ca parcurgerea programului de mindfulness
financiar să fie exact ceea ce ai nevoie pentru a ajunge la bunăstarea financiară pe care
ți-o dorești. S-ar putea să ai nevoie să fii mai atent la pasul 15, din cauză că nu stai prea
bine la capitolul „gestionarea greșelilor“, ai tendința de a fi foarte critic (atât cu propria
persoană, cât și cu cei din jur), iar lecția autocompasiunii ar putea deveni una dintre
prioritățile tale. Ești, fără doar și poate, atent la nevoile și așteptările celor din jur, ceea
ce te poate face să pari un om de cuvânt în ochii lor, astfel încât să le câștigi încrederea.
Iar acest aspect te-ar putea ajuta mult în promovarea principiilor specifice programului
de mindfulness financiar – atât acasă, cu partenerul și copii, cât și în contextele sociale
și profesionale, cu prietenii și colegii.

Cheltuitorul este cel ce vede banii ca fiind un element care trebuie să circule între
oameni, trăiește pe principiul „viața mea se petrece aici și acum“, iar prioritățile
financiare nu-i sunt foarte clare. Dacă faci parte din această categorie, este bine că ești
parte din programul de mindfulness financiar, pentru că poți ajunge să faci schimbări
majore în relația ta cu banii. Principiul de bază al programului nostru este conectarea la
momentul prezent, ceea ce ție deja îți iese foarte bine, dar ai nevoie să înveți să iei
decizii financiare în baza priorităților și să îți construiești o stabilitate financiară pe
termen lung. De aceea, fii cât mai implicat în pașii 6, 7, 9. Libertatea economică și
exprimarea de sine sunt dorințele tale cele mai mari și s-ar putea ca sensul vieții tale să
fie construit în jurul acestor aspecte, dar adesea cazi pradă cumpărăturilor bazate nu
pe nevoi, ci pe impulsuri și comportamente automate. De aceea, este bine să parcurgi
cu implicare recomandările de la pasul 8. Iar înainte de orice decizie financiară,
indiferent cât de mică, respiră conștient de cel puțin 5-6 ori, vezi care este nevoia ta
emoțională de moment și întreabă-te cu sinceritate dacă acea achiziție chiar îți va
satisface nevoia. Capacitatea de a gândi în afara limitelor este resursa ta cea mai
importantă, dar este esențial să înveți și arta cooperării, pentru a asigura armonia
financiară în familia ta. Deoarece rutinele și structura nu sunt punctul tău forte, s-ar
putea ca, pe alocuri, programul de mindfulness financiar să reprezinte o provocare
pentru tine. Îți recomand să-ți amintești mereu că dorințele tale pe termen lung vor fi
astfel în siguranță.

Ambițiosul este acela care știe ce vrea de la viață și cuvântul „calitate“ este unul dintre
principiile care-i ghidează alegerile și deciziile financiare. Dacă te recunoști în această
categorie, vei simți că acest program de mindfulness a fost creat exact pe nevoile tale.
Viziunea analitică și cumpătată te va ajuta să rezonezi cât de mult posibil cu cei 21 de
pași prezentați. Iar pilonii fericirii vor reprezenta ingredientul de bază pentru tine; de
aceea, acordă mare atenție pașilor 10 și 11. Partea practică aferentă întregului program
îți va oferi senzația de muncă bine făcută, iar explicațiile teoretice doar vor completa
cunoștințele pe care le-ai acumulat de-a lungul anilor. Deoarece ești predispus la
epuizare din cauza muncii și a eforturilor depuse, dar și a limitelor pe care nu prea știi
cum să le stabilești, recomandarea este să fii cât mai atent la pilonul „sănătate“ (de la
pașii 10 și 11) – somnul, mișcarea, hrana și relaxarea sunt la fel de importante pentru
imaginea și statutul tău, ca și banii. Pentru a cultiva relații de calitate, invită-ți
partenerul de viață sau un prieten să parcurgă programul de mindfulness financiar
împreună cu tine; asta te va ajuta din mai multe puncte de vedere. Vei putea împărtăși
o parte din nevoile tale (ceea ce reprezintă o provocare pentru tine) și ți se va evidenția
șansa cultivării inteligenței relaționale. Perseverența ta este de invidiat, dar cu adevărat
departe poți ajunge doar dacă nu călătorești singur, dacă înveți să ai încredere în
oameni și dacă îți reamintești că banii nu sunt promisiunea fericirii în viață. Banii îți
facilitează călătoria, dar nu reprezintă destinația finală.

Antreprenorul este pasionat de „riscuri“, știe că visurile mărețe implică gesturi mărețe


și că banii nu sunt totul în viață. Dacă aparții acestei categorii, ai putea constata că
programul de mindfulness financiar este exact ceea ce lipsea din viața ta. Este posibil
ca experiențele cu banii din copilăria ta să nu fi fost cele mai plăcute; dar de-a lungul
anilor ai învățat să privești departe și să fii atent la cine sunt cei ce fac parte din „tribul
tău de apartenență“. Ai un sens al vieții bine conturat, valorile și obiectivele îți sunt
clare, s-ar putea să ai nevoie doar să-ți cultivi optimismul, să rămâi generos și să
conștientizezi că ești vrednic din punct de vedere financiar; de aceea, fii atent la pașii
16, 17 și 21. Printre calitățile tale se numără și angajamentul, odată ce-ți este clar de ce
faci ceea ce faci. De aceea, nu avem nicio îndoială că vei duce acest program cu succes
până la capăt. În mindfulness, accentul se pune pe autoritatea interioară a persoanei,
fără a impune nimic din exterior. Iar acest principiu va rezona foarte bine cu modul în
care te raportezi tu la lume. Este bine să știi că întregul program este construit în baza
unor descoperiri științifice și observații clinice, așadar te poți încredere în pașii
recomandați, chiar dacă s-ar putea să simți nevoia de a mai citi câte ceva pe marginea
acestui subiect. De asemenea, pentru că știm că nu-ți este teamă să adresezi întrebări,
te încurajăm să ții cont de posibilitatea unei conversații telefonice cu unul dintre
experții Școlii de Bani (odată ce ai parcurs cei 21 de pași ai programului de mindfulness
financiar).

Înainte de a stabili un plan financiar, este bine să observăm care este circuitul banilor
în viața noastră financiară. Iar următoarele recomandări sunt o parte esențială din
programul nostru de mindfulness financiar: 

1. Să observăm cu sinceritate și onestitate care este situația noastră financiară în


prezent, unde ne situăm „aici și acum“. 
2. Să fim conștienți unde anume am vrea să ne situăm în viitor și care sunt nevoile
financiare ale familiei noastră. 
3. Să ne creionăm o rută, să identificăm care sunt compromisurile pe care le avem
de făcut, pentru a ajunge de la punctul A (situația noastră financiară din prezent)
la punctul B (la situația noastră financiară din viitor). 

Orice călătorie financiară este înțelept să se bazeze pe aceste 3 coordonate. Dacă nu


știm unde ne situăm, unde intenționăm să ajungem și cum ne planificăm să facem
această „călătorie“, s-ar putea să ne simțim rătăciți în propria viață, să acționăm
impulsiv, funcționând pe pilot automat (opusul stării de mindfulness).

Exercițiu practic (1): Starea de mindfulness presupune să fim conștienți, sinceri și


onești în ceea ce privește viața noastră din momentul prezent. „Aici și cum“ este
punctul de la care pornește orice schimbare sau transformare. Acceptarea realității și
ieșirea din inconștiență, negare și iluzie este regula de bază în ceea ce înseamnă
mindfulness în general și mindfulness financiar în special. Adesea, atunci când
realitatea nu este pe placul nostru, facem tot posibilul pentru a o respinge, fără să
conștientizăm că astfel îndepărtăm de noi și adevăratele oportunități și resurse.
Așadar, a venit momentul să-ți observi cu atenție încasările, cheltuielile și datoriile sau
restanțele. De asemenea, să-ți descoperi obiceiurile de a economisi și de a cheltui bani.
Apoi, aruncă o privire peste taxele pe care le ai de plătit, investițiile pe care le ai de
efectuat și eventuala situație a cardurilor de credit. După care urmează câteva
întrebări-cheie: „Unde voi fi peste 5, 10 sau 15 ani, dacă merg mai departe pe acest
tipar financiar?“, „Ce-ar fi bine și sănătos să schimb?“, „Cum aș putea să-mi ajustez mai
bine comportamentul financiar?“. 

Exercițiu practic (2): După ce am înțeles ce se întâmplă cu viața noastră financiară în


prezent, este momentul să definim cât mai clar care ne sunt intențiile și obiectivele în
acest plan al vieții. Dacă nu știm unde vrem să ajungem, nici ruta pe care o vom folosi
nu va fi prea clară, așa că este posibil să ne rătăcim, din cauza obstacolelor și a
demotivării. Așadar, următoarea rundă de întrebări cu sens este aceasta: „Ce stil de
viață îmi propun să am/avem?“, „Ce oportunități vreau să le asigur copiilor mei?“, „Ce
nivel de încasări necesită planurile noastre?“, „Ce imagine am despre bătrânețe?“, „Ce
moștenire intenționez să las în urma mea, generațiilor viitoare?“. Identificarea și
recunoașterea aspirațiilor noastre financiare ne ajută să ne redefinim relația cu banii,
să trăim o viață conștientă și să ne ținem la distanță de credințele financiare limitative.
Aspirațiile și planurile noastre financiare necesită concentrare, atenție, efort și o serie
de ajustări comportamentale. Va fi nevoie să ne urmăm prioritățile și să ne întrebăm,
din nou și din nou, care sunt acele lucruri fără de care nu putem trăi. Și vom constata
că putem trăi fără multe, multe „lucruri“.

Exercițiul practic (3): Cum ajungem de „aici“ (din punctul A) „acolo“ (în punctul B)?
Esențial este să ne planificăm o rută, să ne măsurăm concesiile și să ne ierarhizăm
obiectivele cele mai importante. Obiectivele noastre, dacă nu sunt bine definite, pot
căpăta o formă conflictuală în viața reală. Este bine să recunoaștem că nu toate
obiectivele sunt compatibile unele cu altele.  Dacă îți dorești să ai o viață în care să
excelezi din punct de vedere profesional și să nu ratezi nicio șansă de a fi avansat, s-ar
putea să fii nevoit să faci concesii la capitolul „viață personală“. Dacă îți dorești să rămâi
cât mai aproape de părinții tăi și de familia de origine, pentru că aici te simți bine și în
siguranță, e posibil să nu te muți cu jobul într-o altă țară, pentru a-ți urma visul
profesional. Dacă intenționezi să le oferi cât mai mult suport material copiilor tăi, să le
plătești școli private, să le asiguri accesul la cât mai multe materiile opționale, e posibil
să fie greu să mergi la cele mai luxoase hoteluri din lume și să fii cel mai implicat
părinte, apoi să câștigi și titlul de „călătorul anului“. Întrebarea-cheie aici este aceasta:
„Ce mă face cu adevărat fericit și care este rostul și sensul meu în viață?“ Iar
răspunsurile te pot ajuta să găsești ruta pe care ai nevoie să mergi mai departe, pentru
a-ți transforma visurile în realitate. Și, din acest moment, de fiecare dată când folosești
cardul sau îți deschizi portmoneul, să te întrebi dacă acești bani, pe care-i dai, te duc
mai aproape de punctul B (unde vrei să ajungi) sau dacă te îndepărtează? Regula rutei
tale este aceea de a face, din nou și din nou, diferența între ceea ce este esențial și ce
este neesențial. S-ar putea să nu existe o cale scurtă prin care să devii bogat financiar
imediat, dar te asigur că te vei simți cu „adevărat bogat“ de fiecare dată când vei alege
conștient să îți cheltuiești banii pe aspectele esențiale ale planului tău financiar.

Exercițiul practic (4): Acum, te invit să împarți o coală din jurnalul tău în trei coloane,
pe care să le numești astfel: „Aici și acum“, „Acolo“ și „Concesii“. În „Aici și acum“,
listează toate aspectele importante pe care le-ai descoperit la exercițiul practic #1. În
următoarea coloană, „Acolo“, notează obiectivele de scurtă și de lungă durată care sunt
importante pentru tine și familia ta. Fii cât mai specific posibil. Apoi, revizuiește pe scurt
primele două coloane și, sub titlul „Concesii“, notează care sunt compromisurile pe
care le ai de făcut pentru ca obiectivele tale să devină realitate (pentru a fi evident că
aceste obiective sunt priorități în viața ta).

Shopping-ul emoțional și capcana banilor aruncați pe fereastră


Probabil că cel mai important lucru pe care-l putem cumpăra cu bani este propria
libertate financiară. Dar realitatea ne demonstrează că, pentru unii dintre noi, relația cu
banii nu ilustrează neapărat o libertate, ci mai degrabă o serie de presiuni și
condiționări, emoții dificile, impulsuri greu de tolerat și nenumărate comportamente
scăpate de sub control.

Libertatea financiară presupune să avem un nivel de control asupra modului în care


circulă banii în viața noastră (așa cum am văzut la pasul 7) și să putem decide conștient
pe ce cheltuim și cât cheltuim. În DEX, cuvântul „libertate“ este definit ca reprezentând
„posibilitatea de a acționa după propria voință“. Dar și ca fiind „posibilitatea de acțiune
conștientă a omului“, bazată pe cunoaștere. Această libertate rezultă din practica unui
stil de viață conștient, mai exact din integrarea în existența noastră a principiilor
specifice procesului de mindfulness financiar.

Care este cel mai mare obstacol în calea libertății financiare? Se pare că o viață trăită la
modul inconștient, o existență în care nu avem exercițiul auto-observării, al analizei
comportamentale și al disciplinei de sine. Principala sau cea mai des întâlnită dovadă
de inconștiență financiară este reprezentată de comportamentul de shopping
compulsiv (sau emoțional). Acel obicei prin care mintea a învățat că poate evita emoțiile
neplăcute, dacă se implică într-un comportament cu funcție de recompensă.
Cumpărăturile au această putere de a ne genera plăcere, diminuând astfel starea
emoțională mai puțin confortabilă. Singura problemă este că starea pozitivă degajată
este de scurtă durată, iar în timp putem ajunge la un comportament dependent.
Suprautilizând această strategie de evitare a emoțiilor, dezvoltăm o nouă dependență
comportamentală (cumpărăturile) care – prin repetiție – se va amplifica. Problema nu
este aceea că, uneori, ne cumpărăm câte ceva (pentru a trece mai ușor peste
momentele grele), ci aceea că un astfel de comportament devine pentru mulți oameni
singurul mod de gestionare a emoțiilor negative și, pe termen lung, un mijloc de a
arunca banii pe fereastră. Pentru că, după o vreme, nu ne mai întrebăm dacă chiar e
necesară respectiva achiziție, dacă este de calitate sau dacă îndeplinește cu adevărat
scopul vizat. Așa ajungem să cumpărăm excesiv haine, jucării, aparate electronice,
alimente, obiecte decorative, scule și alte instrumente etc.

Emoțiile sunt primele manifestări pe care le simțim în corp, atunci când un gând sau un
eveniment de viață ne afectează. Cu alte cuvinte, sunt reacții subiective la experiențe
reale sau imaginare. Potrivit unor teorii, există șase emoții primare, înnăscute, precum
și nenumărate alte emoții secundare. Frica, furia, tristețea, dezgustul, uimirea și
bucuria fac parte din prima categorie. Frustrarea, rușinea, vinovăția, invidia, gelozia etc.
sunt considerate drept emoții de mâna a doua (fiind o combinație între emoțiile de
bază și cognițiile noastre). Studiile din domeniul inteligenței emoționale ne spun că
orice trăire (emoție sau sentiment) este o dovadă de umanitate și normalitate, dar că
modul în care am învățat să facem față acestor emoții și sentimente s-ar putea să fie
disfuncțional și nesănătos. Pentru a evita extinderea unor strategii nesănătoase,
oamenii au nevoie: să își observe emoțiile (să-și îndrepte atenția asupra lor); să le
eticheteze corect (să aibă un vocabular emoțional suficient de bine dezvoltat); să le
normalizeze (abordându-le prin deschidere și acceptare); și să le exprime în cuvinte
rostite sau scrise. O astfel de practică ne poate ajuta în gestionarea sănătoasă a
emoțiilor, ca să nu mai fim nevoiți să dezvoltăm diferite comportamente adictive (așa
cum ar fi shopping-ul, consumul de substanțe etc.).

Exercițiu practic (1): Fă o listă cu minimum 30 de emoții și încearcă să identifici cât


mai multe contexte de viață în care ai trăit una sau mai multe dintre aceste emoții.
Dacă întâmpini dificultăți, poți descărca lista cu cele mai des trăite emoții umane
de aici. S-ar putea întâmpla să ai nevoie de mai mult timp pentru acest exercițiu, având
în vedere că majoritatea oamenilor întâmpină dificultăți în recunoașterea și
identificarea emoțiilor. Tocmai de aceea vorbim despre un proces și nu despre un
exercițiu care se face o singură dată. Emoțiile sunt trăiri subiective, nu sunt fapte, prin
urmare este important să identificăm și ce mesaj au acestea pentru noi. Spre exemplu,
frica ne poate indica faptul că am perceput un pericol sau o amenințare; furia, că
drepturile noastre nu sunt respectate; frustrarea, că nevoile ne sunt ignorate;
vinovăția, că am făcut ceva greșit; rușinea, că ceva nu este în regulă cu noi; tristețea, că
am pierdut ceva important ș.a.m.d.

Exercițiu practic (2): Timp de o săptămână, începând de astăzi, propune-ți să te


întrebi înainte de fiecare achiziție neprogramată, dacă chiar ai nevoie de produsul
respectiv? Dacă ajungi la concluzia că nu este o achiziție necesară supraviețuirii sau
unor nevoi reale și dacă nici nu se regăsește în planul tău financiar, atunci întreabă-te
ce emoții trăiești? Care sunt sentimentele pe care încerci să le anesteziezi prin
shopping? Apoi identifică o persoană de încredere (din rândul adulților care fac parte
din viața ta) și împărtășește cu aceasta experiența ta. Ca și cum ai relata o poveste –
care are început, cuprins și încheiere. Este important să îți găsești curajul de a vorbi
despre propriile emoții, despre comportamentele nesănătoase la care apelezi pentru a
scăpa de emoții și despre cum alegi în mod „conștient“ să dezvolți o relație matură cu
trăirile tale (emoțiile și sentimentele). Invită-ți apoi partenerul de dialog să-ți
împărtășească, de asemenea, cum își gestionează emoțiile și care este relația sa cu
comportamentele de shopping compulsiv.

Alegerile financiare conștiente și bazate pe priorități sunt parte din ceea ce numim
„formula fericirii“. Într-o primă etapă ne-am concentrat pe a conștientiza conexiunea
implicită dintre noi și bani. Dar știm că aceste conștientizări nu sunt mereu suficiente,
pentru a ne motiva să facem schimbări și să rămânem consecvenți. S-ar putea ca încă
să observi că perpetuezi obiceiurile financiare neesențiale sau chiar distructive, deși ai
descoperit și înțeles destul de multe despre practica stării de mindfulness financiar. De
aceea, s-ar putea să fie nevoie să definim puțin mai clar și în detaliu ce te face fericit
sau, mai bine spus, care sunt sursele de fericire umană. Și cum putem să ne folosim de
bani, pentru a ne susține planul de fericire. Astfel că, odată ce ne-am asumat relația
directă dintre comportamentele noastre și banii pe care-i avem, mai rămâne de găsit
legătura dintre bani și fericire, pentru ca proiectul nostru de reinventare financiară să
meargă ca uns.

Rar se întâmplă ca fericirea să izvorască din posesiunile noastre. Dar, adesea, aceasta
stă ascunsă în micile plăceri zilnice, care nici nu costă atât de mult – un prânz delicios,
care ne dă o stare de bine; zâmbetul copilului când ne întoarcem acasă de la serviciu,
după o zi complicată de muncă (asta ne poate reaminti de ce merită să ne ducem, zi de
zi, la muncă); ceaiul pe care-l savurăm alături de partenerul de viață, după ce întreaga
familie s-a liniștit și copiii sunt la culcare (asta ne poate ajuta să ne liniștim și noi și să
ne pregătim corpul pentru odihnă). Cercetările din cele mai variate domenii științifice
au asociat fericirea cu calitatea relațiilor interpersonale, cu angajamentul de a face
lucruri noi și curajoase, cu sănătatea și cu descoperirea sensului în viață. Banii nu sunt
parte din factorii care ne aduc fericirea, dar cu siguranță contribuie la fundația unei
vieți împlinite și fericite.

În secolul XXI, scopul principal al oamenilor în viață este fericirea. Ceea ce înseamnă că
tot fericirea ar fi indicat să reprezinte și obiectivul unui plan financiar. Însă, așa cum am
descoperit la pasul 10 al programului de mindfulness financiar, pilonii în care este
important să investim sunt calitatea relațiilor, sănătatea, angajamentul pentru învățare
continuă și trăirea vieții conform sensului pe care l-ai identificat. Acești patru piloni pot
fi interpretați în variate feluri de către mintea umană, dar cert este că fiecare dintre ei
ne oferă posibilitatea unui vieți conștiente și abundente în fericire și bunăstare.

Cultivarea relațiilor de calitate ar putea reprezenta intenția fiecărei persoane care


practică ceea ce numim mindfulness financiar și care țintește fericirea. Relațiile sunt
vehiculul de care depind atât cariera, cât și dezvoltarea vieții profesionale. Desigur că
nu ne dorim să vedem relațiile ca fiind sursa bancnotelor ilustrate cu chipul lui
Eminescu, dar avem nevoie să rămânem conștienți de faptul că relațiile îmbogățesc din
punct de vedere psihologic fiecare aspect al vieții noastre. Relațiile sunt la fel de vii ca
oamenii care se află la ambele capete ale acestora. Iar durata lor de viață depinde de
disponibilitatea noastră de a investi timp și energie. Astfel că este o dovadă de
inteligență relațională și de prezență conștientă să fim atenți la: cum vorbim cu
persoanele importante pentru noi; cât timp dedicăm fără întrerupere acestor legături
invizibile; cât de curioși și deschiși suntem față de lumea interioară a celorlalți; cât de
des verbalizăm cuvinte de laudă și apreciere; cum gestionăm conflictele; și cum
reparăm eventualele daune sau leziuni interpersonale.

Despre sănătate se spune că reprezintă totul sau nimic în viața unui om. Iar atunci
când vine vorba despre un plan financiar lipsit de o analiză conștientă, adesea ajungem
să ne sacrificăm relațiile și sănătatea în favoarea banilor sau, mai exact, a
comportamentelor indezirabile în care ne implicăm pentru a ne atinge obiectivele.
Orele interminabile petrecute în muncă, expunerea la stresul constant al termenelor-
limită, nopțile în care ne îngrijorăm cu privire la viitorul profesional – iată doar câteva
dintre comportamentele care în teorie pot părea o idee bună de rezolvare a
problemelor noastre financiare, dar în practică se dovedesc a fi principalii factori de
stres care ne sabotează armonia psihologică și sănătatea. În programul de mindfulness
financiar, considerăm sănătatea una dintre prioritățile de bază, de aceea
recomandările sunt următoarele: cel puțin 8 ore de somn pe timpul nopții; exerciții de
respirație în fiecare dimineață și în fiecare seară; mișcare și activități fizice în mod
regulat; atenție conștientă îndreptată asupra orelor de masă și a calității hranei pe care
o ingerăm; consumul zilnic de lichide; vizite regulate la medic pentru a ne face analizele
anuale; utilizarea măștilor de protecție și respectarea măsurilor de igienă împotriva
COVID-19.         

Procesul de învățare și explorare pe întreg parcursul vieții este un angajament care


merită reînnoit în mod periodic. Deoarece fiecare activitate sau deprindere nou
dobândită determină o serie de schimbări pozitive în felul în care funcționează creierul
nostru, dar și în ceea ce privește stima noastră de sine și încrederea în potențialul
personal. Flexibilizarea mușchilor cerebrali determină o dezvoltare de noi rețele
neuronale și-i conferă creierului o condiție mai sănătoasă. Creierul este la fel ca orice
altă parte a corpului – cu cât este mai exersat, cu atât va funcționa mai bine. O altă
descoperire a studiilor de specialitate este aceea că persoanele cu bunăstare financiară
și cu un nivel crescut de fericire au rutina de a citi, zi de zi, cărți și articole de non-
ficțiune care explorează idei și teorii noi și care explică provocările vieții moderne.
Acești oameni nu petrec un timp interminabil urmărind programe TV sau navigând fără
oprire pe rețelele de socializare, deoarece preferă să-și petreacă timpul învățând sau
descoperind ceva nou. Astfel, recomandările programului de mindfulness financiar
pentru pilonul „angajament pentru învățarea continuă“ sunt: citește regulat articole și
texte care te pot ajuta să ții pasul cu evoluțiile științifice; dezvoltă-ți abilitățile de
management al problemelor, fiind la zi cu psihologia relațională și exercițiile de
autocunoaștere; stabilește-ți în mod regulat noi obiective de învățare și de dezvoltare
personală.

Cele mai apreciate figuri istorice ale omenirii – precum Iisus, Gandhi, Maica Tereza și
mulți alții – aveau un sens al vieții foarte bine conturat și definit. Și chiar dacă viețile lor
nu păreau prea fericite sau înstărite din punct de vedere financiar, este de recunoscut
că dispuneau de o forță psihologică indestructibilă, care le asigura triumful în situații
imposibile sau definite de obstacole insurmontabile. În programul de mindfulness
financiar, considerăm sensul vieții ca fiind combustibilul de bază al fericirii umane.
Identificarea chemării noastre supreme este datoria fiecărei ființe umane. O viață cu
sens este o existență cu o traiectorie bine definită, care ne ajută să evităm capcana
hedonismului și să rămânem loiali intențiilor noastre, inclusiv financiare. Este de
reținut că sensul vieții noastre ne motivează cel mai profund. Sensul este precum un
compas moral, care ne ajută să nu ne abatem de la valorile noastre de viață. Sensul
generează bunăstarea existenței noastre cotidiene. Tot sensul ne poate face oameni
mai empatici și mai atenți la nevoile celor din jur.

Exercițiu practic: Pe o pagină albă din jurnalul tău, desenează o cruce cu ajutorul
căreia să împarți întreaga suprafață a foii de hârtie în patru cadrane egale. Apoi
numește fiecare cadran cu câte unul dintre următoarele titluri: „Relații“, „Sănătate“,
„Angajament“ și „Sens“. Apoi identifică intervalul de timp pe care îl poți direcționa către
aceste activități, în fiecare din cele șapte zile ale săptămânii. Ar fi indicat, pentru o viață
definită de fericire, să poți aloca timp pentru fiecare pilon în fiecare zi, fără prea multe
excepții. Durata poate varia, în funcție de cum arată agenda ta într-o anumită zi, dar
asigură-te că nu trec mai mult de 3 zile în care să fi neglijat în mod consecutiv cei patru
piloni ai fericirii.

Siguranța psihologică și materială oferită de un fond de urgență


Scopul programului de mindfulness financiar este să dezvăluie secretul unei vieți
fericite. Iar o viață fericită înseamnă o viață liniștită, lipsită de stres. Deseori, ne trezim
că suntem stresați de cele mai mărunte lucruri atât la serviciu, cât și în viața personală.

Cu atât mai stresante sunt situațiile în care nu suntem în total control, iar
responsabilitatea evenimentelor viitoare ne ajunge din urmă. De aceea, este important
să ne creăm din timp siguranța unui plan de rezervă la care să apelăm atunci când
cărările vieții își modifică traseul și o iau într-o direcție incertă pentru noi.
În general, fiecare își cunoaște fluxul bugetului și încearcă să evite pe cât posibil
situațiile în care să rămână descoperit din punct de vedere financiar. Ce ne facem însă
când situația ne scapă de sub control?

Un bun mecanism de apărare care ne va scuti de multe nopți nedormite și ne va aduce


satisfacție, fără pauze, este asigurarea unui fond de urgență la care să apelăm în
situații speciale. Crearea unui fond de urgență ne va asigura drumul către împlinirea
tuturor obiectivelor, fără sacrificii, inclusiv în momente dificile.

Exercițiu practic 1:

Imaginează-ți că prietena ta, Maria, tocmai și-a pierdut job-ul, nu are alte surse de venit
și ca scenariul să fie complet, până la sfârșitul lunii trebuie să plătească taxele pentru
înscrierea la studii a fiicei sale. Ce sfat i-ai da? Notează sfatul într-un carnețel și
gândește-te ce ar fi putut face Maria înainte de această situație pentru ca acum să-i fie
mai ușor, alege două lucruri și notează-le pe aceeași foaie, cu altă culoare.

Exercițiu practic 2:

Ești pe autostradă. Bagajele sunt în portbagaj, ochelarii de soare la purtător, familia


este super încântată: în sfârșit, plecați cu toții în vacanță! La radio se aude piesă
preferată, apoi un sunet straniu. Oprești mașina, verifici, dai să pornești din nou, dar
surpriză, motorul este mort. Ai tot zis că o repari și iată că te-a prins momentul de care
te temeai, în cea mai nepotrivită zi. Cum gestionezi situația din punct de vedere
financiar? Notează în carnețel sau agendă trei opțiuni pe care le ai pentru a rezolva
această situație.

 Exercițiu practic 3:

N-ai mai fost demult la o nuntă. Și ce poftă îți era să ieși, să te întâlnești cu prietenii!
Norocul tău că luna asta se căsătorește Maria. Și la sfârșitul lunii, Veronica. Dar nu doar
prietenii tăi au noroc, și doi prieteni ai partenerului/partenerei au nuntă luna această.
Totuși, 4 nunți într-o lună nu e puțin lucru, cum scoți cămașa ca să le onorezi pe toate?
Notează în agendă 2 posibile soluții.

În detaliu despre obiectivele și prioritățile mele financiare


Secretul unei vieți împlinite este atingerea tuturor obiectivelor pe care ni le propunem,
fără a pune presiune pe noi. Pentru a face acest lucru, este important să ne setăm
obiective SMART, care să cuprindă toate aspectele vieții noastre: obiective profesionale,
familiale, dar și financiare. Programul de mindfulness își propune să te ajute să-ți
găsești echilibrul prin satisfacția adusă de îndeplinirea obiectivelor pe care ți le propui,
inclusiv cele financiare.
Cum ne setăm obiectivele financiare? 

Este simplu, totul se leagă de mindset. O planificare a obiectivelor financiare diferă de


la persoană la persoană, în funcție de situația și dorințele fiecăruia. De multe ori ne
trezim că alergăm după lucruri care nici măcar nu ne reprezintă. Chiar dacă suntem
conectați constant la viața celorlalți, ceea ce vedem pe canalele de social media sau la
televizor nu corespunde întotdeauna cu realitatea. De aceea, este important să ne
gândim ce este cu adevărat important pentru noi. Toate obiectivele însă au în comun
dorința și disponibilitatea de a investi. Planificarea obiectivelor urmează câțiva pași
esențiali:

 Identifică-ți obiectivele și prioritizează-le după importanța lor


 Asociază o valoare fiecăruia în parte
 Economisește pentru urgențe sau situații neprevăzute

În funcție de etapa vieții în care te afli, obiectivele tale pot fi clasificate astfel:
 Sănătate 
 Educație
 Stil de viață
 Rezidențial
 Căsătorie
 Pensionare

Timpul este singura resursă neregenerabilă, așa că trebuie să îl ai în vedere în setarea


obiectivelor. În funcție de timpul de implementare pentru atingerea obiectivelor,
acestea pot fi:

 Pe termen scurt
 Pe termen mediu
 Pe termen lung
 Pe termen foarte lung

Atunci când îți planifici obiectivele, ține mereu cont atât de urgențe sau situații
neprevăzute, cât și de valoarea pe care banii tăi o au în prezent sau o vor avea în viitor.
Un lucru care te va ajuta este să îți construiești o hartă a obiectivelor. Mereu este
nevoie să știi unde te afli și încotro te îndrepți. Creează o hartă cu ținte simple și bine
definite, fiecare cu un termen limită până la care poate fi atinsă.

Când creezi pentru prima dată un obiectiv, acesta va părea foarte îndepărtat. Toate
detaliile ce țin de atingerea lui par neclare, iar numărul deciziilor și alegerilor poate
părea copleșitor.
Cu toate acestea, dacă abordezi lucrurile pas cu pas, acționând cu consistență spre
atingerea acelui obiectiv, acesta devine din ce în ce mai clar, iar deciziile și alegerile din
jurul său se împuținează și devin mai ușor de abordat.

Când ești foarte aproape de obiectiv, acesta devine foarte clar, iar deciziile care au
legătură cu el sunt atât de puține, încât poți progresa cu eforturi minime pentru
atingerea țelului tău. Claritatea vine când acționezi, așa că revizuiește-ți mereu harta
obiectivelor pentru a te asigura că nu deviezi de la traseu.

Dacă urmezi acești pași, alături de alți factori subiectivi, vei reuși rapid să-ți conturezi,
în mare, obiectivele financiare. Odată conturate, acestea îți vor da o siguranță pentru
viitor și vor lua presiunea resimțită dacă nu ai avea niciun plan de bătaie.

Exercițiu practic: Ca să îți fie mult mai simplu să îți stabilești prioritățile și să știi în ce
direcție îți îndrepți efortul, îți propunem un exercițiu simplu. Mai jos, găsești o listă de
priorități pe care trebuie să dai note în funcție de ce este mai important pentru tine și
viitorul tău financiar (1 = cea mai importantă, 10 = cea mai puțin importantă).

Să am destui bani astfel încât să acopăr atât cheltuielile de rutină din prezent, cât și
cele din viitor (ex. analize / investigații medicale)
2

Să merg în vacanță în fiecare an


3

Să îmi mențin standardul de viață la pensie


4

Să am un fond de rezervă pentru educația copiilor


5

Să am destule bunuri cât să-mi pot permite să cresc standardul de viață, să pornesc o
afacere, să-mi cumpăr o casă de vacanță etc.
6

Să am destui bani puși deoparte (sau o asigurare bună) în caz de îmbolnăvire


7

Să rambursez creditele
8
Să acumulez o avere mai mare și să o las moștenire urmașilor
9

Să permit familiei să-și mențină standardul de viață în eventualitatea decesului meu


10

Să fac față unei perioade în care nu voi avea salariu

Iar cele 3 lucruri de care trebuie să ții cont în stabilirea obiectivelor financiare sunt:

 Banii câștigați trebuie să fie un pic mai mulți decât cei cheltuiți
 Cheltuielile trebuie evaluate înainte de a fi efectuate
 Surplusurile trebuie destinate lucrurilor importante

Cum îmi identific valorile de viață, pentru a ști de ce este important să-mi îndeplinesc obiectivele
financiare?
Sensul vieții ne ajută să înțelegem „de ce-ul“ existenței noastre. De ce merită să tragem din greu, de ce
este important să nu renunțăm la ceea ce ne-am propus, de ce existența noastră contează. Mai departe,
sensul poate fi împărțit în valori de viață și în obiective (inclusiv cele care țin de planul financiar).
Valorile sunt acele caracteristici psihologice care ne arată că respectăm sensul vieții noastre, iar
obiectivele sunt simbolizate de manifestarea sensului. Să ne imaginăm că sensul existenței unei
persoane este sănătatea și siguranța familiei. Valorile acestei persoane sunt: iubirea, atenția, prezența
conștientă, compasiunea și conectarea. Iar obiectivele (financiare) ar putea fi reprezentate de: o situație
financiară suficient de bună încât să asigure un anumit stil de viață al familiei; excursii și vacanțe anuale,
în care membri familiei să descopere noi și noi locuri; un cont de economii pentru studiile superioare ale
copiilor.

Sensul și valorile reprezintă acele elemente din programul de mindfulness financiar care niciodată nu
vor deveni cu adevărat depășite. Sănătatea și siguranța familiei reprezintă un proces care necesită
implicare din partea noastră pe parcursul întregii vieți. Valorile sunt intențiile personale care ne ajută să
ne reamintim, din nou și din nou, cum este important să ne comportăm. Nu putem spune că iubirea,
atenția, prezența, compasiunea sau conectarea (ca să luăm câteva exemple de valori) se vor demoda
vreodată. Zi de zi, este nevoie să exprimăm toate aceste valori prin gesturi, cuvinte și atitudini. Ceea ce
putem însă duce la îndeplinire sunt obiectivele – acestea pot să fie SMART (specifice, măsurabile,
abordabile, realiste, tangibile).

Sensul vieții l-am identificat în cadrul pașilor 10 și 11, iar obiectivele financiare le-am definit la pasul 13.
Urmează să le acordăm importanța cuvenită valorilor noastre de viață.

Exercițiu practic: Te invităm să citești instrucțiunile cu atenție și ulterior să-ți găsești un loc liniștit în
care, preț de 15-20 de minute, să-ți poți identifica valorile de viață. La fel ca în majoritatea exercițiilor de
mindfulness financiar, vei începe cu câteva respirații abdominale, pentru a-ți liniști sistemul nervos și a
te conecta la lumea ta interioară. Poți ajunge mai ușor la starea de conectare, dacă îți închizi ochii –
pentru a nu fi deranjat de stimulii vizuali din jur. Dacă alegi să-i ții deschiși, te încurajez să privești spre
un punct fix (fie un colț de pe tavan, fie un alt obiect din jurul tău). Apoi, imaginează-ți că te afli la un
eveniment familial foarte important. Unul la care sunt prezenți toți oamenii dragi ție – de la partener și
copii, la nepoți, prieteni, colegi și alte persoane care contează pentru tine. Cu toții v-ați adunat pentru a
celebra a 85-a ta aniversare. Iar pentru că este un moment important, rând pe rând, o parte dintre cei
prezenți vor rosti câteva cuvinte de apreciere la adresa ta și vor evidenția ceea ce apreciază la tine.
Ascultă cu atenție toate mesajele și deschide-ți mintea față de tot ceea ce auzi. Principalele trăsături pe
care le vor evidenția – de exemplu, „Este un tată curajos“, „Este un partener sincer“, „Este un bunic
generos“ – sunt, de fapt, valorile tale de viață, în funcție de care este bine să-ți ghidezi
comportamentele. În exemplele de mai sus, valorile ar fi: curajul, sinceritatea, generozitatea. Desigur că
lista valorilor poate fi infinită. Dar pentru a fi mai ușor de respectat, după acest exercițiu de imaginație,
listează în jurnalul tău 7-8 dintre trăsăturile pe care le-au verbalizat cei dragi ție și alege dintre acestea 3
valori pe care să le urmezi cu strictețe în viața ta, pentru a avea sentimentul că avansezi în direcția
sensului pe care l-ai ales conștient. Valorile se dovedesc a fi deosebit de utile, mai ales în momente
critice, atunci când nu știm ce să facem. Ele ne pot arăta, precum un far călăuzitor, care este direcția
potrivită sensului nostru. Valorile te vor ajuta, de asemenea, să urmezi calea prin care obiectivele
financiare (rezultatele mult visate) să fie mai ușor de materializat.

Vocea critică și autocompasiunea. Cum depășim sănătos greșelile și


eșecurile, în atingerea obiectivelor și priorităților financiare?
Dacă te-ai dedicat cu adevărat programului de mindfulness financiar, cu siguranță ai
observat că, dincolo de un progres evident, au fost și momente mai dificile. Ca de
exemplu acelea în care nu ai dispoziția necesară pentru a face exercițiile practice și le
amâni sau uiți de ele. Altele în care îți vine greu să respecți regulile comportamentale
pe care le-ai trasat pentru a implementa planul financiar. Ori situații în care îți neglijezi
prioritățile financiare de dragul unor tentații de moment. Făcând parte din marea
familie a ființelor umane, greșelile sunt endemice vieții noastre și niciun proces de
învățare sau de dezvoltare nu este posibil fără erori și abateri de la regulă. Atât timp cât
respirăm, este firesc să și greșim. Dar mai importantă decât greșeala este maniera în
care ne tratăm pe noi înșine, atunci când eșecul personal iese în calea noastră.
Majoritatea, în baza experiențelor din copilăria mică, suntem obișnuiți să folosim ca
strategie de depășire a erorilor autocritica. Uităm că doar cel care nu muncește nu
greșește și recurgem la o serie de cuvinte dureroase și critice, pe care le îndreptăm
asupra propriei persoane, drept strategii autopunitive – convinși în acest fel că data
viitoare nu vom mai greși. Însă dacă avem câteva informații de bază despre
mecanismele biologice și psihologice ale creierului uman, atunci vom înțelege destul de
ușor de ce aceste strategii autocritice nu sunt sănătoase. 

Creierul uman are trei sisteme emoționale esențiale: sistemul de identificare a


pericolelor (care, odată activat, produce cortizol – hormonul stresului); sistemul de
stabilire a obiectivelor (care facilitează secreția de dopamină); și sistemul de liniștire
(care favorizează secreția de endorfine). Astfel că, atunci când ne stabilim obiective
financiare, putem constata o stare de bine și de încredere, datorită producției de
dopamină; iar dacă greșim și ne abatem de la plan, se activează automat producția de
cortizol. Natura a avut grijă să primim din toate câte un pic. Dar dacă noi avem tendința
de a judeca mult prea aspru greșelile de care dăm dovadă, atunci sistemul de
identificare de pericole devine suprafuncțional, iar hormonul stresului ajunge să ne
blocheze buna funcționare. De aceea, este important să fim conștienți de greșeală, să o
recunoaștem și să vedem ce putem învăța din aceasta, după care să avem o atitudine
cât mai blândă față de noi înșine – pentru că astfel vom activa sistemul de liniștire care,
prin producția de endorfine, asigură un echilibru chimic la nivelul creierului. De fiecare
dată când suntem critici cu noi și nu ne acceptăm greșelile, sistemul de identificare a
pericolelor are câte un șoc – pe de-o parte, identifică pericolul (cuvintele critice și
defăimătoare), iar pe de altă parte, constată că sursa pericolului suntem chiar noi (ceea
ce poate crea o mare confuzie psihologică și identitară). Însă dacă abordăm greșelile și
abaterile comportamentale ca fiind neplăcute, indezirabile, dar firești și avem o
atitudine de compasiune față de noi înșine, atunci cele trei sisteme emoționale de la
nivel cerebral vor funcționa în favoarea noastră. Cel de stabilire a obiectivelor ne ajută
să ne transformăm visurile în realitate, cel de identificare a pericolelor ne reamintește
de sensul nostru, iar cel de liniștire ne ajută să navigăm armonios pe traseul valorilor
noastre de viață.

Exercițiu practic: Reactivează în mintea ta, după deja obișnuitele exerciții de respirație


și de conectare cu sine, un episod dificil din viața ta financiară. Ar putea să fie un
moment din trecutul îndepărtat, unul în care nu ai fost mândru de comportamentele
tale sau unul din timpul acestui program. Încearcă să-ți amintești în detaliu ce s-a
întâmplat (ce-ai făcut), ce emoții ai trăit (cum te-ai simțit) și ce cogniții negative ai avut
despre tine și despre viitor (ce-ai gândit). Probabil că nu este greu de observat legătura
dintre cele trei elemente, esențiale pentru sănătatea noastră psihică – gândul, emoția și
comportamentul. Această triadă te poate face să transformi o simplă greșeală într-o
mare catastrofă sau tragedie, deși nu este cazul. Comportamentele noastre
indezirabile declanșează o serie de emoții, iar gândurile noastre (în funcție de valența
lor) pot crește sau reduce intensitatea acestor emoții, prin urmare complicând sau
simplificând acțiunile noastre viitoare. Dacă ești ca majoritatea oamenilor, după ce ai
greșit, probabil că ai observat prezența emoțiilor dificile (frică, panică, furie, rușine etc.)
și apariția unor gânduri distorsionate („Sunt un ratat!“, „Nu sunt în stare de nimic!“,
„Niciodată nu fac nimic bine!“). Combinația aceasta de emoții și gânduri reprezintă
vocea ta critică, care supraactivează sistemul emoțional de identificare a pericolelor și,
prin urmare, blochează buna funcționare a celorlalte două sisteme (pentru stabilirea și
îndeplinirea de obiective, precum și pentru liniștire și starea de bine). Pentru a nu mai
cădea pradă vocii tale critice, poți urma acești pași de bază în orice program de
mindfulness: (1) acceptarea realității; (2) normalizarea greșelii; și (3) autocompasiunea.
Acceptarea realității este echivalentul stării de mindfulness – să trăiești în aici și acum,
fără judecată critică. Normalizarea greșelii înseamnă să recunoști caracterul imperfect
al ființei umane și să recunoști durerea și suferința. Autocompasiunea reprezintă
angajamentul de a alina durerea și suferința, înlocuind critica față de sine cu
înțelegerea și iertarea. Aceste trei obiceiuri se pot dovedi cel mai bun aliat din viața
unui om – indiferent de domeniul despre care vorbim (financiar, profesional, parental,
personal etc.). Iar cheia pentru succes este practica: să înlocuim, din nou și din nou,
critica cu acceptarea, normalizarea și iertarea greșelii.

Sunt vrednic de bunăstare financiară


Am vorbit până acum despre relația inconștientă pe care o avem cu banii, despre cum
putem face minuni cu ajutorul comportamentului personal, despre ce înseamnă să
avem un plan financiar, dar și despre pilonii care susțin fericirea umană. De această
dată, vom mai face un pas în programul de mindfulness financiar, prin care ne vom
apropia și mai mult de noi și de transformarea visurilor noastre în realitate. Un alt
ingredient de bază este optimismul. Desigur că, fără pașii făcuți în prealabil,
optimismul, de unul singur, nu este suficient (pentru că banii nu pică din cer). Dar dacă
facem tot ce depinde de noi și ne cultivăm și o atitudine optimistă, avem șanse mari ca
succesul să fie de partea noastră. Optimistul este acela care nu evită să-și vizualizeze
un viitor luminos, definit de bunăstare materială și îndestulare financiară. Am putea
spune chiar că – spre deosebire de atitudinea pesimistă – cea optimistă este vitală în
atingerea obiectivelor și a priorităților financiare. Optimismul are nenumărate beneficii
financiare (unele mai subtile și altele mai puțin subtile). Acesta poate stimula atât
energia, cât și angajamentul personal față de acele comportamente capabile să
faciliteze avansarea noastră profesională și, implicit, accesul la o mai mare remunerație
lunară. Optimistul știe că nu poate avansa în planul său financiar, fără să riște și să își
asume o eventuală doză de disconfort emoțional, pe care estimează că o va depăși cu
bine – datorită faptului că are relații pe care se poate baza, este sănătos, dispus să
învețe și are un sens al vieții bine definit. 

Optimistul știe despre sine că este vrednic să trăiască în bunăstare financiară. Este
conștient de faptul că, la fel ca orice altă ființă umană, are drepturi și este valoros prin
simplul fapt că s-a născut. De asemenea, se trezește dimineața cu gândul că: „Dacă
apar probleme, am tot ce-mi trebuie pentru a le gestiona cât mai bine!“ Acesta evită
generalizarea problemelor. Dacă ceva îi merge prost, nu se victimizează și nici nu
începe să catastrofeze. Se raportează la probleme ca fiind incidente izolate, firești în
viață și posibil de depășit. În interiorul său, se consideră cu individ creat de natură și
divinitate pentru a rezolva sau depăși provocări. Optimistul are o viziune matură
asupra vieții, caută soluții la probleme în interiorul său și este conștient de faptul că nu
poate controla decât propriile comportamente (astfel, el nu plasează schimbarea în
responsabilitatea altora și nici nu le predă acestora controlul). Optimistul are o gândire
realistă: spre deosebire de pesimiștii care adesea sunt idealiști, acesta știe că din orice
situație pot ieși rezultate bune și rele. În mod paradoxal, un optimist adevărat se
așteaptă ca lucrurile rele să se întâmple (le vede ca făcând parte din viață), dar este
conștient de faptul că nici în astfel de cazuri nu trebuie să-și piardă încrederea în
propria vrednicie și în bine. Optimistul este centrat pe obiective, valori și sens – nu pe
obstacole, dificultăți și greșeli. 

Exercițiu practic: Deși, la nivelul simțului comun, oamenii asociază pesimismul cu


realismul, cercetările din psihologie ne arată că, în fapt, optimiștii sunt cei realiști.
Viziunea optimistă ne reamintește de unul dintre principiile stării de mindfulness: nimic
nu este permanent. Perioade dificile și complicate se pot abate asupra bunăstării
noastre financiare, dar acestea nu sunt veșnice. Toate sunt trecătoare, atât timp când
ne urmăm valorile și sensul. Ba mai mult, fiecare perioadă dificilă din istoria omenirii –
așa cum a fost și Marea Criză – a generat noi strategii economice și a contribuit la
evoluția bunăstării. Acum te invit să îți reamintești una dintre crizele financiare prin
care ai fost nevoit să treci de-a lungul vieții. (Nu te gândi neapărat la cea mai mare și
mai complicată, alege una de intensitate medie.) Apoi vezi ce urmări a avut această
criză financiară în viața ta și analizează, de asemenea, ce lucruri pozitive au reieșit de
pe urma sa. Ce-ai făcut diferit începând cu acel moment, ce comportamente noi ți-ai
cultivat. Ce lecții de viață ai dobândit. Fiecare criză vine și cu un moment de disperare,
dar – în cazul oamenilor cu o atitudine optimistă – vom vedea că durata disperării nu
este foarte lungă, fiindcă ei încearcă să vadă oportunitățile și să se adapteze în așa fel
încât, după criză, să fie și mai câștigați decât erau înainte de aceasta. Notează în
jurnalul tău criza (ca și cum ai descrie o poveste, cu început, cuprins și încheiere), apoi
listează cel puțin 5 lucruri pozitive care au derivat din acea experiență. Dacă nu poți
identifica cele 5 aspecte pozitive, înseamnă că ai nu aplicat principiul autocompasiunii
(învățat la pasul 15 – acceptarea, normalizarea și iertarea greșelilor). Apoi notează de
cel puțin 30 de ori, tot în jurnalul tău, următoarea afirmație: „Sunt vrednic de bunăstare
financiară.“ Și repetă aceste enunț de 30 de ori, în fiecare dimineață și seară, timp de
cel puțin 24 de zile.

Economiile sunt dovezi de empatie față de sine și familia din care faci parte
Suntem obișnuiți să ne uităm la economii ca instrumente pentru a ne îndeplini
obiective, dorințe, de a ne face o viață mai împlinită. Însă ce-ar fi dacă am privi
economiile și altfel, ca dovezi de empatie pentru noi și pentru cei dragi. Banii pe care îi
punem astăzi deoparte pentru studiile copiilor, pentru visurile din perioada
pensionării, pentru concediul următor, reprezintă punți de legătură către emoții
pozitive, amintiri care rămân cu noi toată viața și către o stare de bine personală și
familială. Economiile reprezintă primul pas către îndeplinirea visului și primul lucru
care ne dă speranță că visul va deveni realitate.
Exercițiu practic: Poate că și tu te gândeșți că nu ai suficienți bani pentru a-ți acoperi
cheltuielile lunare, dar să mai pui și deoparte, însă de fapt visurile mari încep
întodeauna cu pași mici. Îi propun să calculezi câți bani vei avea puși deoparte peste 5,
10 și 20 de ani dacă începând de azi economisești câte 5 lei pe zi. Prea mult de
calculat,nu? Hai să te ajutăm, privește imaginea de mai jos și află răspunsul, iar apoi
scrie pe hârtie 3 obiective pe care ți le-ai îndeplini cu banii respectivi.

Parcă nu mai pare atât de complicat să economisești, nu-i așa? Atunci, pune 5 lei
deoparte chiar de azi și vezi cât de departe te pot ajuta voința și disciplina să ajungi. E
ca-n sport, dacă vrei să fii campion olimpic trebuie să te antrenezi ani de zile, în fiecare
zi, așa că spunem start olimpiadei de educație financiară.

Mindfulness financiar: cum să-ți îmbunătățești relația cu


banii
Sunt recunoscător pentru ceea ce am
Am ajuns la ultimul pas al programului de mindfulness financiar, iar accentul îl vom
pune pe lecția „recunoștinței“. Potrivit mai multor studii din domeniu științelor sociale,
recunoștința este premisa necesară pentru a trăi și simți mai des emoția de bucurie,
dar și pentru a ține la distanță depresia și aplatizarea emoțională. Recunoștința
presupune să ne dezvoltăm abilitatea cognitivă de a aprecia ceea ce există în viața
noastră, astfel încât să nu ne vindem sufletele din cauza neîndestulării și neajutorării.
Starea de mindfulness ne poate ajuta să ne păstrăm recunoștința inclusiv în
momentele mai dificile, acelea în care ni se oferă șansa creșterii și dezvoltării
personale, noi având în acele contexte posibilitatea de a ne dezvolta alte abilități și
deprinderi de viață. 
Recunoștința poate avea un impact pozitiv și asupra comportamentului financiar, ca
parte din tot ceea ce numim stare generalizată de bine. Exprimarea recunoștinței poate
funcționa atât ca o frână psihologică (atunci când vine vorba despre cheltuieli impulsive
și bani risipiți inutil), cât și ca un adjuvant pentru menținerea motivației, a energiei și a
determinării necesare pentru a ne transforma obiectivele financiare în realitate. Frâna
este reprezentată de faptul că putem înlocui neîndestularea cu sentimentul mulțumirii.
Când ești recunoscător pentru ceea ce ai, poți genera un mai mare control asupra
comportamentelor automate și inconștiente. Iar valoarea motivațională rezultă din
faptul că – odată ce ne identificăm sensul vieții, valorile și obiectivele – putem
recunoaște și care sunt motivele noastre de recunoștință (familia, prietenii, locuința,
mașina, vacanțele etc.). 

Pentru a genera mai multă recunoștință în viețile noastre, avem nevoie de un exercițiu
de autodisciplină și practică foarte conștientă. Noi, oamenii, suntem programați pentru
a fi nerecunoscători. Asta, deoarece creierul este format de evoluție în așa fel încât să
caute în mediu elementul de noutate, ignorând ceea ce este deja prezent în jurul
nostru. Potrivit psihologilor, s-a ajuns aici datorită instinctului de supraviețuire. Astfel,
creierul este într-o continuă scanare a mediului, pentru a depista pericolele și a se
asigura că acestea sunt evitate sau eliminate.  Însă, din fericire, creierul uman mai are o
capacitate extraordinară, numită „neuroplasticitate“ – ceea ce înseamnă că, în funcție
de acțiunile și comportamentele noastre, putem genera noi structuri neuronale sau le
putem consolida pe cele slab funcționale. Iar astfel putem duce o viață împlinită și în
congruență cu valorile noastre.

Exercițiu practic (1): Acordă-ți în această seară cel puțin 5 minute în care, după ce ai
făcut câteva exerciții de respirație conștientă, să rememorezi care au fost principalele
momentele ale zilei. Apoi, permite-ți să fii recunoscător pentru cel puțin 3 experiențe
confortabile și plăcute, dar și pentru 3 experiențe dificile și cu potențial de creștere
pentru tine. Îndrăznește să faci loc în viața ta atât experiențelor cotidiene, cât și celor
cu valoare de noutate, indiferent că sunt pozitive sau negative. Apoi, înainte de a
adormi, rememorează care sunt valorile tale și care este sensul vieții pe care o trăiești.
Potrivit unor psihologi, este important să adormi cu aceste gânduri în minte, deoarece
obiectivele tale se vor consolida mai bine în inconștient, iar energia acestuia te va ajuta
în procesul de materializare, alături de toate acțiunile tale conștiente.  

Exercițiu practic (2): Mâine dimineață, înainte de a te ridica din pat, acordă-ți câteva
minute pentru a face o listă mentală cu cât mai multe „lucruri“ pentru care ești
recunoscător. Începe cu faptul că ai parcurs până la capăt cei 21 de pași ai programului
de mindfulness financiar și că ai depus tot efortul pentru a-ți regândi și redefini relația
cu banii. Apoi, fii recunoscător pentru că ești viu, respiri, ești sănătos sau funcțional. Fii
recunoscător și pentru persoana alături de care te-ai trezit. Pentru patul și
așternuturile în care ai dormit, pentru casa în care locuiești și pentru bunurile ce îți
asigură confort și o viață de calitate. După aceea, amintește-ți de familia ta, de prietenii
tăi, de colegii și colaboratorii de la muncă. Iar odată ce începi rutina de dimineață, ia cu
tine și starea de recunoștință. Fă din acest exercițiu o rutină zilnică și vei observa cum
nivelurile de recunoștință și de fericire vor crește.

Relația noastră cu alimentele poate fi diferită de la o persoană la alta, însă cu toții avem impact asupra
mediului prin ceea ce mâncăm. Cumulat, impactul este uriaș, pentru că și obiceiurile noastre sunt
diferite și se schimbă în funcție de contexte personale. 
Vom intra direct în pâine la propriu și la figurat, pentru că vom aborda un subiect ce nu mai poate fi
ignorat, alimentele. 
Care este, de fapt, impactul industriei alimentare/ consumului de alimente asupra mediului
înconjurător?
E important de știut că ceea ce este gustos pentru noi, nu este întotdeauna bun pentru natură, și nu
numai. Alimentele generează o serie de efecte nedorite asupra mediului încă de când sunt produse.
Apoi procesarea, ambalarea, transportul și distribuția contribuie la aceste efecte. Spre exemplu,
industria agricolă este responsabilă de 90% din emisiile de amoniac și 10% din gazele cu efect de seră
din Europa. Iar asta nu e tot, pentru că alimentele trebuie să și ajungă pe masa ta, astfel că transportul
are și el efectul lui, la fel și producerea ambalajelor și gestionarea deșeurilor rămase.
Risipa alimentară
O altă problemă foarte mare o reprezintă risipa alimentară. În fiecare an, 180 de kg de mâncare este
aruncată de fiecare european, aproape jumătate de kilogram în fiecare zi. Asta înseamnă că în total 42%
din deșeurile alimentare provin din gospodării.
Ce poți face concret?
Pasul 1: Cumpărăm doar cât ne trebuie
Un pas simplu de urmat și mai ales ieftin de a reduce risipa alimentară. Pentru a cumpăra doar
cantitățile necesare e nevoie să planificăm cumpărăturile din timp. Un sfat ar fi să facem o listă clară,
care să conțină ingredientele necesare pentru fiecare masă sau rețeță pe care vrem să o preparăm.
Pasul 2: Cumpărăm alimente cu certificare ecologică
Nu sunt doar bune pentru mediu, ci și pentru noi. Cumpărând alimente cu certificare ecologică ne
asigurăm că producătorii au respectat o serie de prevederi stricte în ceea ce privește lanțul de producție
și distribuție, inclusiv pesticidele, care sunt cel mai mare pericol în agricultura industrială.

Pasul 3: Cumpărăm produse locale


Majoritatea alimentelor sunt transportate naval și rutier, iar cu cât vin de mai departe, cu atât amprenta 
lor de carbon este mai mare. Cumpărând local, pe lângă faptul că avem garanția unui produs natural și
mai sănătos, putem susține eforturile micilor agricultori de a produce aceste produse.
Pasul 4: Reducem consumul de carne
Sau chiar a produselor de origine animală. Creșterea animalelor pentru carne sau alte produse derivate
contribuie la poluare prin metanul produs de sistemul digestiv al animalelor, gestionarea gunoiului de
grajd sau consumul de combustibil al navelor care le transportă.
Pasul 5: Evităm plasticul
Plasticul trebuie evitat pe cât posibil, iar în locul lui să optăm pentru recipientele reutilizabile, să
cumpărăm produse vrac și să refuzăm ambalaje inutile. Deși plasticul a schimbat lumea, în prezent ne
confruntăm cu cantități foarte mari, iar dacă consumul de plastic va continua să crească, vom fi
îngropați în deșeuri. Practic, fiecare bucată de plastic care a fost produsă vreodată există în continuare
pe Pământ, într-o formă sau alta. 
Atunci când vine vorba de mâncare, deciziile noastre pot reduce impactul negativ asupra mediului. Tot
ce trebuie să știm este adevăratul cost al hranei noastre. Pentru fiecare leu pe care îl dăm pe mâncare,
cheltuim încă un leu pentru servicii medicale asociate nutriției, iar natura suportă și ea un leu prin costul
aerului, apelor, solurilor și vietăților afectate.
Hainele. Oare mă îmbrac sustenabil?
Imaginea contează, dar cu ce preț? Trenduri fugitive, culori stridente, imprimeuri îndrăznețe, suntem
bombardați zilnic cu oferte pentru haine și reduceri la care poți rezista cu greu. Este un subiect care nu
pare un domeniu poluant, nu-i așa? Nu și când te gândești că de la două colecții pe an, marii
producători au ajuns să lanseze mai nou între 20 și 50 de colecții anual. Fenomenul se numește fast
fashion, iar repercusiunile asupra mediului nu au întârziat să apară.
Implicațiile fenomenului fast fashion asupra mediului
Din 1996, volumul hainelor achiziționate de europeni a crescut cu 40%. Astfel că în ziua de azi, europenii
cumpără anual aproape 26 kg de textile și aruncă în jur de 11 kg de textile. Mai puțin de 1% din hainele
la nivel mondial sunt reciclate ca îmbrăcăminte,  mare parte din cauza tehnologiei inadecvate. 
Astfel că 87% dintre deșeurile textile sunt fie incinerate, fie aruncate în în depozitele de deșeuri.
2 700 de litri de apă dulce  - necesarul de apă potabilă al unei persoane timp de 2 ani și jumătate - de
atât este nevoie pentru producerea unui tricou de bumbac. Industria textilă are un impact major asupra
mediului. În Uniunea Europeană, abia din 2025 vor fi statele membre obligate să asigure colectarea
separată a deșeurilor textile. Însă până atunci, echivalentul unui camion de gunoi plin de haine este ars
sau aruncat la un depozit de deșeuri în fiecare secundă. 35% din microplasticul din natură provine din
industria textilă - anual, 500.000 de tone de microfibre ajung în ocean prin spălarea hainelor,
echivalentul a 50 de miliarde de sticle de plastic.  Însă nu trebuie să uităm și de emisiile de gaz cu efect
de seră, pentru că acest sector din industrie este responsabil pentru 10% din totalul emisiilor generate
în lume.
Există și vești bune
Există și vești bune, deoarece în noul plan de acțiune pentru economia circulară adoptat de Comisia
Europeană este inclusă și o strategie pentru textile. Astfel, industria va fi obligată să respecte o serie de
standarde precum creșterea duratei de viață, prin folosirea unor materiale de calitate, rezistente, dar și
limitarea emisiilor și substanțelor toxice folosite.
Ce poate face fiecare dintre noi?
Cumpărăm haine din fibre naturale – hainele din fibre naturale au o durată de viață mai lungă
Cumpărăm haine versatile – cel mai bine este să cumpărăm haine care se potrivesc mai multor ținute,
indiferent de anotimp sau de ocazie. Unii specialiști recomandă să cumpărăm un articol vestimentar
atunci când credem că îl vom purta de cel puțin 30 de ori.
Transformăm hainele vechi – uneori se poate să ne plictisim de hainele vechi, au rămas mici, sau chiar
s-au rupt. Dar în loc să cumpărăm altele, le putem transforma în ceva nou cu ajutorul accesoriilor sau a
unui croitor.
Purtăm hainele mai mult - e important să ne gândim de două ori înainte să aruncăm ceva în coșul cu
rufe murdare. O singură încărcătură de rufe din poliester în mașina de spălat poate elibera 700.000 de
microfibre de plastic.
Închiriem, împrumutăm, donăm, schimbăm - pentru ocazii, puteți închiria ținutele, așa nici nu vă
aglomerați dulapul cu haine. Hainele second-hand sunt și ele o variantă bună. În ultima perioadă s-a
dezvoltat foarte mult și o piață alternativă pentru haine, pe platformele de socializare, direct între
proprietari. Așadar, vă puteți vinde sau dona hainele pe care nu le mai purtați.
Casa și ecosistemul ei
Fiecare dintre noi, atunci când este acasă, simte nevoia ca spațiul care îl înconjoară să fie unul plăcut și
confortabil. Plantele de apartament au devenit foarte populare, pentru că avem nevoie să fim în contact
cu natura, cu toate acestea, locuințele noastre nu devin mai verzi atât de ușor, ci prin niște măsuri
concrete care le poate reduce impactul asupra mediul.
De ce este important să avem locuințe sustenabile?
În București, încălzirea locuințelor este responsabilă pentru aproximativ 30% din poluarea cu particule
de mici dimensiuni. Situația poate fi din cauza sistemelor vechi de termoficare, care eliberează prin
ardere CO2 și alte particule poluatoare. 
Atunci  centrale de apartament pot fi o soluție? Nu neapărat, fiindcă centralele de acest fel sunt și ele
destul de poluatoare. Au existat inclusiv discuții despre interzicerea lor, însă Uniunea Europeană a decis
eliminarea lor treptată. 

Iată câteva metode prin care putem fi mai responsabili cu mediul când vine vorba de locuință
Căutăm case verzi – dacă ne mutăm într-un apartament nou, sau chiar un complex rezidențial, putem
ține cont de multe aspecte sustenabile.  Casele verzi de exemplu, folosesc soluții de energie
regenerabilă, consumă un minim de energie, iar băncile acordă beneficii la creditele pentru
achiziționarea lor.
Centrale de bloc – o idee ar fi să alegem locuințe cu centralele de bloc sau unele de dimensiuni mai
mici, care deservesc un număr mai mic de locuințe și sunt mai eficiente din punct de vedere energetic.
Izolare termică eficientă – pe lângă faptul că este importantă, izolarea termică îți poate aduce și
economii de până la 50%. Nu uităm de uși și mai ales ferestre, unde se pot pierde chiar și 40% din
căldura din locuință. Două rânduri de geamuri sunt mai eficiente, la fel și ramele de aluminiu sau PVC,
care să te împiedice „să arunci banii pe fereastră”.
Înlocuim robinetele – înlocuind robinetele avem un debit mai scăzut, reducem risipa de apă și
economisim bani.
Cum putem ajuta mediului prin ceea ce facem în casă?
Atenție la consumabile – Fiind mai atenți la consumabilele din locuința noastră. Produsele de curățat,
detergenții, bureții de vase și lavetele, au toate și variante ecologice care presupun mai puțin plastic, dar
și mai puține substanțe chimice. Până și cu cele aproximativ 100 de role de hârtie folosite de o persoană
obișnuită într-un an ne ajută natura, căci este nevoie de cel puțin 17 copaci și 90.921 de litri de apă
pentru fiecare tonă.
Înlocuim electrocasnicele vechi – le înlocuim pe cât posibil cu electrocasnice mai eficiente din punct de
vedere energetic. Un exemplu sunt electrocasnicele clasa A. Nu putem să uităm nici de lucruri care par
inofensive inițiat, cum ar fi becurile sau electronicele pe care le uităm în priză. Acestea chiar dacă sunt
oprite, încă consumă electricitate, iar becurile clasice pot fi înlocuite foarte ușor cu becuri LED, mai
economice și cu o durată de viață mai mare.
Mobila veche – dacă vrem să ne schimbăm mobilierul, trebuie să verificăm și dacă mobila veche este în
stare bună și funcțională. Iar dacă răspunsul este da, atunci o putem dona către ONG-uri sau chiar pe
grupuri online. Dacă mobila nu poate fi folosită, nu o scoatem în stradă. Există soluții la autoritățile
locale sau firme specializate, de exemplu, Primăria Sectorului 2 din Capitală ridică gratuit mobila veche,
electrocasnicele și deșeurile voluminoase în fiecare sâmbătă
Ce înseamnă de fapt o mașină?
Peste 1 miliard de autoturisme circulă în lume în momentul de față, iar numărul lor este în continuă
creștere. 
Transportul este sursa a aproape 30% din totalul de emisii de CO2 din Uniunea Europeană, iar
autovehiculele personale sunt responsabile pentru 40% dintre ele. În București, traficul este responsabil
pentru peste 40% din poluarea aerului și emisiile din CO2, iar un român pierde în medie 9 zile anual în
trafic, la care pe lângă inhalarea de noxe se adaugă și stresul psihologic resimțit în trafic. În România,
29.000 de oameni mor prematur, anual, din cauze asociate poluării.
Este viitorul electric?
Din 2035, în Uniunea Europeană vom putea cumpăra doar mașini noi electrice sau cu emisii zero,
mașinile alimentate cu combustibil fosili fiind interzise. Această schimbare este încurajată de populație,
dovadă fiind creșterea semnificată de la an la an a vânzării mașinilor electrice. Chiar dacă acum mașinile
electrice par scumpe, sunt o opțiune pentru viitor. Organizația internațională Transport & Environment
estimează că în 5 ani mașinile electrice vor fi mai ieftine decât variantele lor similare diesel sau pe
benzină, pentru că producția lor în masă va scădea și prețul.
Dar care sunt acum costurile unei mașini? Pe lângă costurile asupra planetei și sănătății noastre
generate de trafic, costurile cu achiziționarea și întreținerea unei mașini sunt de multe ori mult mai mari
decât ni le imaginăm la început. Costul combustibilului, RCA, CASCO, costul eventualelor reparații, dar și
al taxelor și impozitelor trebuie luate în considerare.
Ce putem face pentru un transport mai sustenabil?
În momentul de față, în Europa, fiecare mașină personală transportă în medie 1,7 persoane. Deci de
cele mai multe ori în mașini circulă o singură persoană. Pornind de la asta, iată câteva opțiuni pe care le
poți alege pentru a reduce impactul noxelor din trafic:
Împărțim mașina cu colegii – atunci când trebuie să folosim neapărat mașina, e bine să încercăm să o
împărțim în drumul spre muncă, școală sau orice altă destinație, cu prieteni, colegi sau alte cunoștințe
Folosim bicicleta – mersul pe bicicletă este o alternativă foarte bună și mai sănătoasă pentru noi. Un
șofer inhalează în medie de două ori mai multe noxe în trafic decât un biciclist, iar pe lângă asta, poți
scuti mai mult timp pierdut în trafic. Ne putem achiziționa o bicicletă dacă știm că o vom folosi pe
termen îndelungat sau putem apela la servicii de închiriere.
Închiriem mașină electrică – dacă totuși nu ne putem desprinde de confortul mașinii, există varianta de
a închiria o mașină electrică. Există servicii de închiriere disponibile, iar ca bonus, parcarea lor este
gratuită în majoritatea orașelor mari din țară.
Încercăm trenul – și pentru cei care locuiesc la periferia orașului pot exista opțiuni. Verificăm ce rute
există cu trenul, care este în continuare un mijloc de transport ecologic, ieftin și s-ar putea chiar să fie
mai la îndemână.
Mergem cât de mult pe jos - dacă distanțele sunt scurte sau medii, mersul pe jos rămâne cea mai bună
opțiune. Este mai ieftin și trebuie să îl practicăm cât mai des atât pentru sănătatea noastră, cât și a
mediului
În vacanțe tindem să ne relaxăm, și pe bună dreptate, căci timpul liber este prețios. De multe ori, însă,
turismul, care nouă ne arată fața lui strălucitoare, este întunecat pentru cei care rămân. 
Zilele trec mai ușor atunci când știm că ne așteaptă o vacanță și de multe ori ne dorim atât de tare să
ajungem în locul mult visat, încât uităm să ne gândim și la alte aspecte ce țin de prezența noastră acolo.
Ca orice altă industrie, turismul are mai multe laturi, atât pozitive, cât și negative. 
Cât de mare este, de fapt, sectorul turistic?
Turismul este al treilea sector economic din Uniunea Europeană, care se esimtează că va angaja un
total de 17 milioane de oameni și va avea o contribuție la economie de aproape 10% din produsul
intern brut. De asemenea, are și cea mai rapidă creștere și dezvoltare din lume, estimându-se să se
ajungă la 1800 milioane de turiști în 2030. 
Pe de altă parte, turismul poate avea efecte nefaste asupra mediului, prin distrugerea ecosistemelor
naturale, poluare și supra-exploatarea resurselor naturale. Totodată, la fel și schimbările climatice sunt
strâns legate de turism. Europa este cea mai importantă destinație turistică la nivel mondial, având atât
atracții naturale, cât și culturale. Fiind cea mai căutată destinație, traficul, atât cel aerian, cât și terestru
și maritim este foarte intens.
În 2019, în Uniunea Europeană au fost înregistrați peste 1 miliard de pasageri care au folosit avionul ca
mijloc de transport. Numărul pasagerilor crescând cu aproape 50% între 2008 și 2019. Și la noi se
reflectă statisticile, e de reținut că România a înregistrat cea mai mare rată de creștere din Uniunea
Europeană, ajungând la un plus de 168%.
Există o legătură între turism și mediu?
Turismul este clar în strânsă legătură cu mediul. Calitatea mediului este esențială pentru succesul
turismului deoarece aceasta atrage oamenii și îi convinge să se întoarcă. Ne bucurăm de apele calde și
limpezi ale Mării Mediterane, însă tot aceasta este și cea mai poluată mare din Europa, unde zilnic
ajung 730 de tone de plastic. Cazarea turiștilor pune presiune pe resursele de apă, dar crește și
consumul de electricitate. Oare e mai bine un city break? Din contră, impactul de mediu este mare din
cauza emisiilor din transport concentrate pe o perioadă mai scurtă de timp.
Cum putem călători mai sustenabil?
Nu spunem că nu trebuie să mai plecăm în vacanțe, ci că trebuie să o facem mai responsabil:
 Planificăm vacanțele de lungă durată și explorăm cât mai mult zona în care ajungem.
 Alegem un mijloc de transport sustenabil – rețeaua feroviară este o alternativă viabilă,
conectând mulțe tări și orașe. De asemenea, peisajele sunt superbe văzute din tren!
 Cicloturismul sau drumețiile – astfel, avem un impact redus asupra mediului, dar și un impact
pozitiv  asupra fizicului nostru.
 Practicăm slow turism sau ecoturismul – nu bifăm doar obiectivele turistice, petrecem mai
mult timp în natură și consumăm produse locale, e bine și pentru noi și pentru economia locală,
deci win-win.
 Trăim și planificăm vacanțe mai simple – de asemenea, e indicat să alegem ambalaje
refolosibile pentru kit-ul de călătorie
Fiind responsabili și atenți, accentul este pus atât pe conservarea mediului natural, cât și pe protecția
socială a comunităților și ne poate oferi niște experiențe inedite. Vacanță plăcută!
Banii circulă sustenabil?
Influențăm lumea din jurul nostru prin achizițiile pe care le facem, acest lucru este cert. Cum putem însă
să îi spunem unei companii că apreciem ceea ce face? Cumpărând ceea ce vinde. Însă atunci când facem
acest lucru, ne interesează doar „raportul calitate-preț” sau vrem să știm că avem de-a face cu o firmă
care este responsabilă față de angajați, furnizori, lege sau mediu? Așa începe discuția despre
responsabilitatea socială corporativă sau, pe scurt, CSR.
CSR – ce înseamnă mai exact?
CSR reprezintă grija pe care o au companiile pentru mediu și societatea în care activează. Pe lângă
preț, acest aspect este și el important, dacă nu dorim să susținem companii care aduc un impact negativ
mediului și societății. Despre anumite acțiuni responsabile ale companiilor putem afla consultând
rapoartele de sustenabilitate ale companiei respective, cele non-financiare sau de CSR. De asemenea,
trebuie să știm că, dacă nu găsim informații, putem cere acces la aceste date. Din aceste răspunsuri, ne
putem da seama dacă vrem sau nu să ne cheltuim banii în continuare pe produsele acelei companii. Dar
nu ne putem opri aici.
Putem afla mai multe despre responsabilitatea tuturor companiilor cu care interacționăm. Putem
începe chiar cu compania la care lucrăm sau la care intenționăm să ne angajăm. Este important să știm
că nu doar beneficiarii cheltuielilor noastre dau dovadă de responsabilitate, ci și sursa noastră de venit.
Investiții sustenabile?
Apropo de venit, 80%  din venitul nostru se duce către o formă sau alta de consum, iar restul de 20%
pentru economii sau investiții. Consumul am aflat că se poate menține responsabil și sustenabil, dar ce
facem cu restul? Dacă banii din economiile noastre se află într-un cont bancar, ei nu stau. Ei se mișcă,
finanțează economia, circulând fondurile necesare pentru consum, producție sau chiar piața muncii. Dar
ce control avem noi aici, oare economiile sau investițiile noastre pot fi și ele sustenabile?
Toate entitățile din sistemul financiar au obligația să publice anual rapoarte privind afacerile pe care le
finanțează. Astfel, putem afla ce sume sunt alocate susținerii sau dezvoltării sectoarelor poluante și câți
bani sunt investiți în dezvoltarea noilor tehnologii, a infrastructurii de energie regenerabilă sau a
agriculturii ecologice, spre exemplu. Această tranziție nu este deloc ușoară. Se vorbesște deja despre
mișcare de capital către strategii mai sustenabile, iar multe companii și-au făcut deja planuri de
eliminare a investițiilor nesustenabile. În acest context, rolul nostru e să ne asigurăm banii noștri prin
consum, economii sau investiții contribuie la finanțarea economiei viitorului.
Schimbările în comunități se resimt greu uneori, dar satisfacția personală poate fi mare atunci când
facem un gest altruist. Probabil că v-ați gândit de multe ori să vă implicați, dar e dificil când nu știm de
unde ar trebui să începem. Poate trebuie să căutăm un ONG? Un grup de acțiune civică? La cine putem
apela și ce putem face? Vom analiza împreună pe rând câteva posibilități de implicare și vom stabili care
sunt cele mai bune abordări.
Cum pot aduce impact în comunitate?
În primul rând ONG-urile. Ele au devenit actori esențiali în societate, în special în lupta împotriva
schimbărilor climatice, a sărăciei, excluziunii sociale, sau pentru creșterea accesului la cultură și
educație. Însă e bine de știut că majoritatea ONG-urilor au echipe mici, care asigură managementul
proiectelor pe care le implementează, comunicarea și raportarea. De asemenea, majoritatea fondurilor
vin exclusiv prin înscrierea la diferite competiții organizate din bugetul public sau de către companii
private unde ONG-urile au rareori ocazia să candideze pentru finanțări flexibile.
În al doilea rând, când ONG-urile nu ajung să răspundă unei probleme comunitare, intervine
chiar comunitatea prin Grupurile de Inițiativă Locală. Acesta pot avea sau nu personalitatea juridică și
se formează în jurul unei cauze comune pentru toți membrii grupului. Există o continuă creștere a
grupurilor, iar în București, de exemplu, s-a ajuns la 20 de astfel de grupuri în care oamenii interesați
pot participa activ la viața civică. 
Cum mă pot implica?
Dar concret, care sunt pașii? Dacă a dispărut un spațiu verde din apropierea locuinței, locul de joacă
pentru copii este vechi și nu mai poate fi folosit, există o sursă de poluare a aerului/fonică/luminoasă/
sau orice altă problemă întâlnim în comunitate, ar trebui să ne interesăm dacă există un  ONG sau un
grup de inițiativă care lucrează deja pe această problemă. Dacă nu există, ne putem implica noi direct,
mobilizând cât mai mulți aliați precum prieteni, vecini, ONG-uri și alți membri ai comunității. Autoritățile
publice tind să dea ascultare atunci când problema devine foarte vizibilă și nu o mai pot ignora.
Vreau să ajut, ce pot face concret?
Chiar dacă nu avem o problemă directă pe care să o abordăm, dar tot vrem să ajutăm comunitatea, sunt
câteva feluri de a acționa.
Analizăm resursele – o analiză realistă ne poate ajuta foarte mult. Resursele pot fi financiare, timp sau
competențe pe care le putem pune în serviciul unei cauze.
Donații – dacă alegem să facem donații, trebuie menționat că o putem face atât recurent, cât și
punctual, atunci când organizațiile cer ajutorul pentru un anume obiectiv.
Redirecționăm impozitul pe venit – persoanele fizice pot redirecționa anual 2% sau 3.5% din impozitul
datorat statului către diverse cauze nonguvernamentale.
Redirecționăm impozitul pe profit - dacă suntem antreprenori, 20% din impozitul pe profit pot fi
direcționați spre o organizație pe care vrem să o susținem. Dacă nu avem profit, putem oricând ajuta cu
o sponsorizare, iar dacă situația firmei se îmbunătățește, aceasta își poate deduce sponsorizările făcute
din impozitul pe profit viitor.
Fie că plantăm un copac, oferim un ceai cald iarna persoanelor vulnerabile sau facem logo-ul unei
asociații la început de drum, cu toții ne putem implica. Important este să începem de undeva și să știm
că fiecare acțiune de implicare civică este un pas către un viitor mai bun.

S-ar putea să vă placă și