Suport Curs Modul Credinte

ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
TERAPIE INDIVIDUALĂ ȘI DE GRUP
DESPRE CREDINȚE
1. Ken Evans, Maria Gilbert : “Modelul integrațional, transcultural. Propria

vedere a psihoterapeutului asupra lumii și sistemul valoric”
2. Psihoterapia și credințele. Credințe în timp
3. Tipurile de credințe. Credințe pozitive. Credințe limitative
4. Posibilitate. Abilitate. Merite. Importanța limbajului folosit de către pacient

Aplicație practică. Explorarea unui obiectiv important prin metoda de identificare a
credințelor limitative
5. Metoda schimbării credințelor

Aplicație practică - Axa credințelor.
Aplicație practică - Conștientizarea trecutului ce influențează prezentul
Aplicație practică - Conștientizarea prezentului, cele 5 prize de
conștiință(prin învățare, prin hărțile proiectate, propriile proiecții,
conștientizarea conflictelor, conștientizarea proceselor)
6. Credințele proprii psihoterapiei.
7. Convingerile excelenței
Exercițiu de identificare - Examinați ce gândesc oamenii despre ei înșiși
Tema 1: Pe ce se fundamentează deciziile pe care le luăm
Tema 2: Convingerile excelenței
Tema 3: A fi în acord cu sine
Exercițiu practic pentru identificarea credințelor
1
(A.R.P.I.)
CREDINȚELE
„Există doar două moduri de a-ți trăi viața. Unul este să trăiești ca și cum n-ar exista miracole.
Celălalt este ca și cum totul ar fi un miracol”
Albert Einstein
Transformați credințele negative într-unele temporare, iar pe cele pozitive într-unele permanente.
Trebuie să fim vii, să învățăm drumul de la minte la suflet, să învățăm să fim mai aproape de lumină.
Să ne folosim de minte ca de un servitor și nu ca de un stăpân.
„Oamenii au înlăuntrul lor toate resursele necesare pentru a obține ceea ce își doresc.”
Credințele sunt regulile vieții noastre, normele după care trăim. Aceste reguli pot fi eliberatoare
și stimulative, oferindu-ne șansa de ne atinge obiectivele și de a trăi conform propriilor valori. În același
timp, ele se pot dovedi obstacole în calea atingerii obiectivelor fixate sau ne pot aduce în situația de a
crede că nu suntem suficient de capabili pentru a obține ceea ce dorim.
Credințele sunt principii în acțiune, nu pure teorii. Prin urmare, atunci când ne dorim să aflăm
care sunt credințele unei anumite persoane, examinăm comportamentul acesteia și nu ce spune ea despre
propriile principii. Credem în gravitație și acționăm ca și cum e de la sine înțeles că există. Nu încercăm
să o testăm sărind pe geam sau străduindu-ne să mergem în aer. La rândul ei, gravitația nu pare să fie
influențată în vreun fel sau altul de faptul că noi credem în ea. În schimb, relațiile, aptitudinile și
posibilitățile noastre sunt influențate decisiv de credințele care le privesc.
Ne formăm credințele în urma experiențelor trăite. Apoi, acționăm ca și cum ele ar fi adevărate.
Într-un fel, credințele sunt profeții care se împlinesc prin propria forță. Atunci când avem convingerea că
suntem o persoană agreabilă, ne vom comporta conform acestei credințe: ne vom apropia de oameni
mult mai deschis, vom fi mult mai sociabili și ne vom simți bine printre ei. La rândul lor, aceștia ne vor
trata cu simpatie, confirmându-ne astfel credința. Convingerea noastră este aceea conform căreia
credințele sunt formate de experiență și, în aceeași măsură, experiențele sunt rezultatul credințelor.
Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că ne putem alege credințele. Dacă rezultatele pe care le
oferă ne sunt pe plac, atunci le putem păstra și continuăm să acționăm în aceeași manieră. Dacă
rezultatele sunt neplăcute, ne schimbăm credințele și acționăm diferit.
Credințele pot facilita schimbarea dorită și chiar o produc. Dar convingerea conform căreia
credințele pot fi schimbate este, în sine, o provocare pentru mulți oameni, întrucât ei tind să se gândească
la credințe ca la posesiuni. Oamenii vorbesc despre "a avea" și "a păstra" sau despre "a pierde" și "a
câștiga" credințe. Nimeni nu își dorește "să piardă" ceva. Prin urmare, e recomandabil să discutăm cu
pacienții noștri despre "depășirea" sau "abandonarea" credințelor, nu despre "pierderea" lor.
Nu vrem să ne pierdem credințele întrucât avem o investiție personală în ele. Atunci când sunt
confirmate de evenimentele din jur, încep să capete un sens. Lumea devine previzibilă, iar ele ne oferă
un sentiment de siguranță și certitudine. Sunt momente în care simțim o satisfacție chiar și în fața unui
dezastru, acesta oferindu-ne o plăcere vinovată ca urmare a faptului că l-am prezis. "Ți-am spus că așa
se va întâmpla" este un enunț ce exprimă satisfacție, nu pentru că ne-am fi dorit ca acea nenorocire să
aibă loc, ci pentru că aceasta a fost prezisă de credințele noastre.
Psihoterapia și credințele
Nu este obligatoriu ca toate programele de psihoterapie să abordeze problema credințelor.

Atunci când pacientul apelează la o ședință de psihoterapie pentru a dobândi o nouă abilitate sau pentru
a-și îmbunătăți una existentă, este foarte posibil ca el să fie deja convins că îi stă în puteri să facă acest
2
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
lucru. Un alt client ar putea solicita asistență pentru o problemă profesională sau una personală, iar
psihoterapeutului i-ar fi posibil să îl ajute fără a-i lua în vizor credințele.
Atunci când clientul are totuși îndoieli în ceea ce privește capacitatea sa de a atinge obiectivul
propus, psihoterapia este nevoită să-i exploreze credințele.
Programele de psihoterapie care abordează problema credințelor sunt mai puternice, întrucât nu
numai că rezolvă problema în cauză, dar și modifică tipul de gândire care a condus la apariția ei. Aceste
procese au un „ciclu dublu", întrucât integrează credințele clientului în cercul feedback-ului. Prin urmare,
în contextul în care credințele operează ca reguli universale privind ceea ce este și nu este posibil, clientul
va deveni mai creativ și în celelalte domenii ale vieții sale.
În acest caz, clientul învață că însăși credințele sale sunt parte a problemei cu care se confruntă.
Prin schimbarea credințelor, el ajunge să adopte noi acțiuni, care nu numai că soluționează situația, dar și
conduc către noi experiențe în afara contextului problemei.
În cursul ședințelor de psihoterapie, când abordăm problema credințelor pozitive, verificăm
dacă ele se confundă cu pacientul, la nivelul identității. De pildă, un pacient ar putea afirma ceva de genul
"Vreau să am fericire", iar altul ar putea spune "Vreau să fiu fericit". Cu toate că ambele enunțuri
sună asemănător, înțelesul lor profund este diferit. Lucrurile pe care le vrem nu ne reprezintă, ele
sălășluiesc în afara ființei și nu sunt parte din noi. Acest lucru presupune că putem "avea" un lucru astăzi,
dar este posibil să-l pierdem mâine. Este mult mai bine să trăim ceea ce ne dorim, ca parte a ceea ce
suntem.
În anumite limbi, în portugheză, de pildă, există două verbe echivalente lui "a fi". Unul implică
permanența și este folosit atunci când se face referire la un lucru care face parte din existența unei
persoane. În portugheză, verbul este ser. Celălalt verb descrie ceva ce este temporar și care are legătură
mai mult cu o anumită stare de spirit sau cu o senzație trupească. În limba portugheză, el este estar. Prin
urmare, atunci când afirm "Sunt obosită", mă refer la o senzație trupească (și chiar mentală) temporară.
Așadar, enunțul corect este "Eu estou cansada", prin folosirea verbului estar. Dar dacă spun "Eu sunt
Andrea", mă refer la ceva permanent, motiv pentru care folosesc verbul ser: "Eu sou Andrea". Obosită nu
pot fi decât uneori, însă Andrea sunt tot timpul. Atunci când sunt obosită nu-mi pierd identitatea, căci este
vorba despre o stare temporară; nu sunt o persoană obosită. Deci pot să spun "Sunt fericită!". Nu contează
că uneori mai sunt și tristă, important e că, în general, sunt o persoană fericită.
Alte limbi nu fac această distincție asupra verbului "a fi", însă un psihoterapeut este obligat să o
facă. Uneori, clienții generalizează pornind de la stări de spirit și credințe temporare, pe care le atașează
identității lor; ei sunt induși în eroare de propriul limbaj. Credințele negative temporare sunt mai ușor de
abordat.
Transformați credințele negative intr-unele temporare, iar pe cele pozitive intr-unele
permanente.
Explicați-le clienților distincția dintre cele două stări, chiar dacă limbajul pe care îl
folosesc nu admite diferența.
Temă: CREDINȚE ÎN TIMP

1 2 3 5 6
Aspect Co pilărie 5 de 5 de 5 de 0 de 5 de
Vârstă
Frumuseț
e
3
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
Fericire
Locuință
Dragoste
Carieră
Previziun
i
Credințele pozitive
Psihoterapia funcționează pe baza credințelor pozitive. Iată câteva dintre presupozițiile

psihoterapiei. Acționați ca și cum acestea sunt adevărate și totul se va schimba în bine.
> Dacă vreți să înțelegeți, acționați.

Primul principiu este acela conform căruia învățarea se află în acțiune. Schimbările vin din
întreprinderea unei acțiuni, nu din înțelegerea rațională. Acțiunea produce feedback și învățare. În
psihoterapie, a acționa înseamnă a te apropia de obiectivele fixate, a-ți trăi valorile și a-ți testa credințele
despre tine și ceilalți.
> Nu exista eșec, există doar feedback.

Eșecul este doar o apreciere subiectivă a rezultatelor pe termen scurt. Dacă nu ați obținut ceea
ce vă doreați, înseamnă doar că încă nu v-ați atins obiectivul. Eșecul nu este un termen verificabil,
întrucât înțelesul său negativ nu poate fi dovedit. Nu puteți spune că ați eșuat, decât atunci când renunțați
să vă mai urmăriți scopul, iar în acest caz vorbim despre o alegere voluntară.
> Deținem deja toate resursele de care avem nevoie sau ni le

putem crea oricând.
Nu există oameni lipsiți de resurse, ci doar stări de spirit fără resurse. Rolul psihoterapiei este
acela de a readuce la viață resursele latente ale pacientului. Comorile noastre cele mai profunde așteaptă
să fie descoperite.
> În spatele oricărui comportament există o intenție.

Acțiunile noastre nu se desfășoară la întâmplare; întotdeauna încercăm să realizăm ceva prin
ele. Ne îndreptăm neîncetat spre atingerea anumitor obiective, chiar dacă uneori se întâmplă să nu fim
4
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
conștienți de ele. Nu-i lăsați pe ceilalți să vă conducă viața. Stabiliți-vă propriile obiective. Dacă nu o
faceți, vor exista destui care le vor fixa cu cea mai mare plăcere în locul dumneavoastră.
> A avea o singură opțiune e mai bine decât a nu avea

niciuna.
Dacă îi oferiți clientului opțiuni conforme valorilor și credințelor sale, acesta le va accepta și le
va pune în practică.
Faceți tot ce puteți mai bine în acest moment și probabil

că, pe viitor, veți avea rezultate și mai bune.
> Sunteți creatorul propriei realități.

Avem experiențe, interese, dispoziții, angajamente, simpatii, antipatii și preocupări diferite.
Drept urmare, prin prisma experiențelor trăite, începem să ne formăm credințe diferite, să ne dorim
lucruri diferite și să ne construim valori diferite. Aceste obiective, credințe și valori formează hărțile
noastre mentale, cele care ilustrează lumea așa cum o percepem. Acționăm ca și cum aceste hărți mentale
ar fi reale. Ele pot fi pozitive, permițându-ne să explorăm liberi lumea de afară, sau restrictive,
încorsetându-ne și limitându-ne acțiunile în interiorul unor granițe bine definite. Psihoterapia are propria
sa hartă mentală, dar respectă perspectiva clientului asupra lumii și încearcă să-l ajute în funcție de
aceasta. Scopul psihoterapiei nu este acela de a-l aduce pe client în stadiul în care să aibă o hartă mentală
precum cea a psihoterapeutului, ci acela de a-i oferi cât mai multe opțiuni în propria sa lume.
> Psihoterapia este un parteneriat sinergic, pe picior de egalitate.
> Relațiile înseamnă mai mult decât suma părților lor.

Dacă vă gândiți că unu și cu unu fac doar doi, o faceți doar pentru că ați uitat de puterea lui "și" -
puterea conexiunii.
> Pacientul deține răspunsurile.

Psihoterapeutul are întrebările. Să ne închipuim că un pacient se confruntă cu dificultăți
în relația sa cu partenerul de viață. Dacă persoana respectivă ar înceta să se mai comporte într-un anumit
fel, clientul ar fi mulțumit. El crede că partenerul de viață este vinovat pentru neajunsurile relației. Ce
poate face un psihoterapeut în acest caz?
Mai întâi, îl putem examina pe client cu multă atenție, ascultându-i tonul vocii și urmărindu-i
gesturile - pe scurt, îl putem calibra. Apoi, am putea ori să-i cerem să aleagă una dintre presupozițiile
puternice de mai sus, ori să-l îndemnăm să se gândească el însuși la o idee pozitivă în contextul situației
descrise și să-și imagineze că e reală. Să ne închipuim că presupoziția aleasă de client este "Faceți tot ce
puteți mai bine în acest moment și probabil că, pe viitor, veți avea rezultate și mai bune". Psihoterapeutul
i-ar cere să-și imagineze pentru o clipă că această afirmație se aplică perfect în situația dată. Cum este?
Cum se simte? În ce fel va gândi diferit?
În acest exemplu, probabil că persoana în cauză nu s-ar mai învinovăți pentru faptul că relația sa
merge prost - ar realiza că face tot ce poate. Apoi, ar înțelege că și partenerul de viață face același lucru,
în conformitate însă cu harta sa mentală. Prin urmare, dacă i s-ar o opțiune mai bună, ar accepta- o.
Așadar, pacientul renunță să-și mai dorească să schimbe felul de a fi al partenerului și începe să
gândească diferit în privința situației - el vede lucrurile atât din punctul său de vedere, cât și din cel al
partenerului de viață.
Între timp, îndrumătorul trebuie să calibreze clientul. Este de așteptat ca acesta să vorbească și să
se comporte diferit față de cum o făcea înainte. Clientul nu trebuie să creadă că acea credință care a
produs schimbarea este universal valabilă; ea se aplică doar situației respective.
În final, psihoterapeutul îl va însărcina pe client cu o temă pentru acasă: pe viitor, când va sesiza
toate premisele unei discuții aprinse cu partenerul de viață, să-și amintească presupoziția aleasă și să
acționeze ca și cum aceasta ar fi adevărată. Apoi, să observe rezultatele. Vor fi diferite față de cele de
până acum? Mai mult ca sigur, da. În următoarea ședință, psihoterapeutul și clientul vor putea discuta pe
5
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
seama efectelor pozitive pe care noua atitudine le-a avut asupra relației, cât și despre lucrurile învățate de
client din această experiență.
Credințele limitative
Credințele limitative sunt obstacole majore în demersul nostru de a ne atinge obiectivele și de a

ne trăi valorile. Ele acționează ca niște reguli, care ne împiedică să obținem ceea ce e posibil: lucrurile pe
care le putem dobândi prin forțe proprii și pe care le merităm. Atunci când un psihoterapeut întreabă "Ce
vă oprește să vă atingeți obiectivele?", răspunsul implică deseori credințe restrictive.
Ele își pot avea sursa în copilărie, perioadă a vieții în care ne-am imitat părinții - dar aceștia n au
fost niciodată perfecți. Aceste credințe dobândite la vârste fragede rămân în stare latentă, iar ca adulți nu
ajungem niciodată să fim conștienți de ele și să le examinăm. Alte credințe limitative provin din sursele
de mass-media. Serialele melodramatice, de pildă, zugrăvesc circumstanțe în care actorii trebuie să
întruchipeze personaje anxioase și încorsetate, altfel, povestea n-ar mai fi una tragică.
Iată câteva credințe limitative tipice:
"Trebuie să trudesc din greu ca să-mi pot asigura un trai decent".

"Fără durere, nu există câștig".
"Trebuie să fiu bogat, ca să pot fi fericit".
"Succesul necesită eforturi îndelungate".
"Nimeni nu poate fi de încredere".
"Nu e om mai ghinionist decât mine".
"Sărac te naști, sărac mori".
"Nu știu să folosesc un computer".
"Nu aș putea supraviețui fără acest loc de muncă".
"Nu pot să câștig decât atunci când ceilalți pierd ceva".
"Nu obțin niciodată ceea ce-mi doresc".
"Ceilalți sunt mult mai pricepuți decât mine".
"Psihoterapia este dificilă".
"Nu sunt o persoană flexibilă".
"Nu merit să am succes".
"Nu sunt capabil să-mi ating scopurile".
"Mi-am atins limitele".
Aceste credințe și altele asemănătoare nu devin adevărate decât dacă ne comportăm ca și cum
ele ar fi. Să ne închipuim că ele sunt eronate: ce schimbări ar aduce acest lucru în viața noastră? Sunt
aceste schimbări valoroase?
Identificarea credințelor limitative
Uneori, în psihoterapie, a fi capabil să articulezi credințele limitative și să sesizezi efectele

acestora este suficient pentru a ne schimba credințele și, prin urmare, realitatea. De obicei, nu suntem
conștienți de credințele restrictive care ne obstrucționează acțiunile. De aceea, primul pas pe care trebuie
să-1 facem este acela de a le introduce în limbaj. În acest fel, ele vor ieși la iveală și vor putea fi
examinate. Sunt două căi simple prin care putem realiza acest lucru.
6
(A.R.P.I.)
În prima, se utilizează "metoda credințelor limitative".
Metoda de identificare a credințelor limitative:

> Cereți clientului să se gândească la un obiectiv important.
> Cereți-i să păstreze în minte lucrul dorit și să rostească cu voce tare fiecare dintre
propozițiile care vor urma. În fiecare caz, cereți-i să-și numească scopul în partea propoziției unde
"obiectivul" se află în paranteze. Prin urmare, dacă obiectivul este acela de a avea relații mai bune
cu cei din jur, prima poziție ar trebui să arate cam așa: "Merit să am relații mai bune cu ceilalți".
> Pe parcurs, atât noi, cât și clientul trebuie să încercuim una dintre cifrele ce apar sub
fiecare propoziție. Ele reprezintă calificative acordate în funcție de cât de real pare enunțul.
Alegerea primei cifre (1) semnifică faptul că enunțul nu este considerat conform cu realitatea, în
timp ce ultima (10) simbolizează o concordanță perfectă afirmație-realitate.
1. Merit să am [obiectivul].
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Eronat Complet adevărat
2. Dispun de aptitudinile și abilitățile necesare pentru a avea [obiectivul].
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
3. [Obiectivul] este realizabil.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
4. [Obiectivul] este clar.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
5. [Obiectivul] este dezirabil.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Eronat Complet adevărat ,
6. [Obiectivul] este ecologic.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
7. [Obiectivul] este valoros.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Metoda poate fi extrem de revelatoare. Calificativele mici (sub șapte) pot semnala existența unei
credințe limitative sau faptul că persoana în cauză nu a meditat suficient asupra obiectivului.
Psihoterapeutul trebuie să verifice aceste lucruri: "De ce sunteți nesigur?", "Ce anume v-ar putea procura
incertitudini în privinta acestui obiectiv?”
Ca îndrumător, ați acordat enunțului aceleași calificative ca și clientul? Spre exemplu, acesta
spune "Merit să-mi ating obiectivul", iar noi încercuim cifra șapte, ca urmare a sesizării unei șovăieli în
tonul vocii și în limbajul trupului. Clientul însă a ales cifra zece. Provocați-l: "Sunteți convins?". Amintiți-
vă că faceți acest lucru spre binele său. Uneori, clientul alege calificativele în funcție de ceea ce ar dori să
creadă si nu de ceea ce crede cu adevărat. Încredințați-vă că persoana în cauză este congruentă și sinceră în
afirmațiile sale.
A doua cale de identificare a credințelor restrictive este aceea prin care cerem clientului să ne
spună de ce crede că nu-și poate atinge obiectivul propus. Ce crede el că îl împiedică să obțină ceea ce- și
dorește? Răspunsul va indica lucrurile pe care clientul le percepe ca pe niște limite. În cea mai mare parte
a cazurilor, aceste limite se referă mai mult la client și mai puțin la lume.
Două principii bune ce pot fi extrase din această metodă sunt:
7
(A.R.P.I.)
Oricare ar fi lucrurile pe care clientul le consideră obstacole în demersul său de a-și atinge
obiectivul, acestea sunt credințe și vin din percepția clientului, nu din realitate.
Obstrucțiile sunt create în lumea exterioară de credințele limitative prezente în mintea

clientului.
Metoda schimbării credințelor
Credințele se modifică în mod natural, de-a lungul vieții, așa cum demonstrează și tabelul
"Credințe în timp". Ciclul se desfășoară astfel:
> nemulțumire față de evenimentele actuale

> îndoială față de credința actuală
> aspirație către o nouă credință
> adoptarea unei noi credințe
> vechea credință se alătură grupului credințelor ieșite din uz
În cazul în care intenționați să ne schimbăm o anumită credință, iată o metodă eficientă, care
utilizează mecanismele naturale ale procesului.
Aspect Copilărie 15 de ani 25 de ani 35 de ani 50 de ani 65 de ani
Vârstă
Frumusețe
Fericire
Locuință
Dragoste
Carieră
Previziuni
8
INTEGRATIVĂ
Identificăm(A.R.P.I.)
credința limitativă la care dorim să renunțăm. Ar fi bine să o descriem, în scris, prin
cuvinte exacte. Odată ce o credință este identificată prin cuvinte, ea își pierde jumătate din putere, deve-
nind vulnerabilă. Descoperim intenția pozitivă din această credință. Ce lucru pozitiv obținem noi din
această credință, chiar dacă ne limitează în numeroase feluri?
Cu ce am dori să schimbăm această credință?
Noua credință ar trebui să aibă următoarele caracteristici:
> Să fie enunțată în termeni pozitivi (nu trebuie să conțină niciun cuvânt negativ,
precum "nu", "deloc", "niciodată” sau "nimic”).
> Să poată oferi feedback, pentru a fi testată prin intermediul experienței.
> Să fie ecologică (clientul trebuie să se simtă mulțumit cu ea și să fie convins că
aceasta nu va dăuna relațiilor sale cu alte persoane).
> Să îndeplinească aceeași intenție pozitivă ca și cea pe care o va înlocui.
Este necesar să notăm noua credință. E important ca aceasta să fie atent concepută - va trebui să
se refere la progres personal și să fie descrisă la timpul prezent, ca și cum ar avea loc exact în acel
moment. Spre exemplu, dacă obiectivul va fi acela de întărire a încrederii în sine, credința ar trebui să
sune cam așa:
"Cred, din ce în ce mai mult, în mine și în abilitățile mele"
Credința devine, astfel, una relevantă pentru situația prezentă, beneficiind de direcție și energie.
Nu enunțăm niciodată o convingere pozitivă ca și cum deja s-a produs.
Ce se întâmplă când ne îndoim de o anume convingere?
Este necesar să ne amintim o perioadă în care am pus sub semnul întrebării o convingere mai
veche. Completarea tabelului "Credințe în timp" este un exercițiu perfect înaintea acestei sarcini. Apoi,
ne gândim la vechea convingere limitativă, așa cum se prezenta ea la momentul îndoielii.
Între timp, începem să subminăm credința, întrebându-ne:
"Care sunt neajunsurile acestei foste credințe?"
"Este ea conformă cu ceea ce este important pentru noi?" (Aici se face apel la valorile
personale).
"A existat vreo întâmplare care a negat această credință?" (Prin această întrebare suntem
îndemnați să găsim un contraexemplu).
"Cum era când acțiunile noastre se ghidau după această credință?" (Întrebarea ne determină să
ne gândim la evoluția convingerii în timp, nu doar la forma ei prezentă).
După primirea răspunsurilor, ne distragem din starea prielnică îndoielii. Acest procedeu este
cunoscut sub numele de "spargerea stării".
Ce se întâmplă atunci când suntem receptivi la o nouă convingere? Este bine să ne gândim la o
perioadă în care eram receptivi în raport cu o nouă credință.
Ca și mai înainte, completarea tabelului "Credinte în timp" se poate dovedi foarte utilă. Ar fi
bine să ne gândim la noua noastră convingere, în timp ce ne aflăm în această stare.
"Care este senzația?"
"Prin ce caracteristici pozitive se diferentiază de vechea convingere?"
"Cât de mult respectă intenția pozitivă a fostei convingeri?"
"Cum ar fi dacă am avea această convingere?"
"Ce schimbări ar aduce ea vieții noastre?"

"Ce acțiuni imposibile în prezent ar deveni posibile cu ajutorul ei?"
"Ce anume am înceta să mai facem, dacă am avea această convingere?"
9
(A.R.P.I.)
Evaluăm atât vechea credință, cât și pe cea nouă.
Simțim nevoia de a aduce unele retușuri noii convingeri?

Există vreun "da, dar"?
În ce fel este noua credință mai utilă decât cea veche?
Ar fi bine să plasăm vechea credință într-un "Muzeu al fostelor credințe" (unde va fi oricând
disponibilă, în cazul în care vom avea vreodată nevoie de ea).
Este necesar să nu uităm acțiunea! Ce anume ne face diferiți ca urmare a acestei noi convingeri?
Îndeplinirea unei sarcini, imediat ce noua credință devine parte a ființei noastre, ne-ar fi
benefică.
În psihoterapie, modificarea convingerilor este o intervenție extrem de puternică. Ea deschide

calea către schimbări majore în experiența noastră și micșorează distanța pe care o mai avem de parcurs
până la atingerea obiectivului.
Credințele sunt reguli despre viață. Ele pot fi ori pozitive, ori limitative.
Credințele sunt principii de acțiune, iar noi acționăm ca și cum ele ar fi adevărate.
Putem avea orice credințe dorim.
Credințele ne influențează experiențele. Ele pot face posibile sau imposibile anumite
experiențe. Realitatea fiecăruia dintre noi este creată și susținută de credințele sale. În acest sens,
oamenii acționează conform acelei realități.
Credințele se schimbă ca rezultat al experienței, uneori gradual, alteori brusc. Putem aprecia
care sunt credințele unei persoane examinând felul în care acționează, nu ceea ce spune.
Credințele proprii psihoterapiei sunt:
> Dacă vrei să înțelegi, acționează.
> Nu există eșec, ci doar feedback.
> Deținem, deja, toate resursele de care avem nevoie sau ni le putem crea oricând.
> A avea o opțiune e mai bine decât a nu avea niciuna.
> Faceți tot ce puteți mai bine în acest moment și probabil că, pe viitor, veți avea
rezultate și mai bune.
> Clientul deține răspunsurile.
Primul pas în abordarea credințelor limitative constă în transpunerea acestora în cuvinte. De

obicei, credințele limitative se regăsesc în trei categorii:

(A.R.P.I.)
Posibilitate: Credem că obiectivul este imposibil.
1
0
Abilitate: Credem că nu suntem capabili să-l îndeplinim.
Merite: Credem că nu merităm să obținem ceea ce ne dorim.
A crede în posibilitate, abilitate și merite reprezintă cheia succesului. Nu ne putem cunoaște

limitele atâta timp cât nu le vom atinge. Este imposibil să demonstrezi că nu poți face un lucru sau că
ceva este irealizabil.
Nu trebuie sa facem afirmații publice în privința limitelor pe care considerăm că le avem. Nu
este bine să găsim explicații în avans pentru un posibil eșec. Credințele se schimbă în mod natural, de-a
lungul vieții.
Procesul decurge astfel:

- nemulțumire fată de evenimentele curente
- îndoială față de credința actuală
- aspirație către o nouă credință
- adoptarea unei noi credințe
- vechea credință se alătură grupului convingerilor ieșite din uz
Psihoterapia se folosește de acest proces natural, pentru a schimba convingerile care ne
obstrucționează.
Putem folosi acest model pentru a ne clarifica felul în care gândim despre noi înșine, despre
echipa noastră și despre compania noastră. Este suficient a începe prin a aplica modelul la propria
persoană. Schimbarea vine din interior; odată ce modelul nostru mental este în acord, suntem pregătiți să
facem față mediului exterior, din jurul nostru.
Nivelul scopului este descris uneori ca nivel al spiritualității. Înțelegând nivelul spiritual,
înțelegem conexiunile noastre cu sistemele mai cuprinzătoare. La acest nivel, ne putem da seama cu ce
valoare contribuim la acele sisteme mai mari din care facem parte. De exemplu, am putea spune că un
sistem mai mare din care facem parte poate fi oricare dintre următoarele:
Familia noastră.
Căsnicia noastră sau parteneriatul nostru.
Echipa noastră.
Comunitatea nostră.
Compania noastră.
Credința noastră.
Lumea noastră.
Scopul nostru trăiește pin ceea ce suntem. Identitatea/misiunea definește sentimentul nostru de
sine și conține noțiuni care descriu ce credem despre noi înșine, propoziții de genul „Eu sunt”:
Sistemele noastre de convingeri și valori sunt conturate de scopul și identitatea noastră și,
invers, ele sprijină ceea ce suntem și ceea ce dăm.
Convingerile noastre sunt puncte de vedere despre noi înșine, despre alții și despre situațiile pe
care le considerăm adevărate. Sunt puncte de vedere emoționale, nu bazate pe fapte:
> Cred că pot să învăț din orice experiență pe care o am.

> Cred că nevoile clienților sunt esența afacerilor de succes.
> Cred că integritatea reprezintă cheia unei afaceri de succes.
> Cred că, în general, oamenii sunt de încredere.
În cazul unei companii, acestea ar putea fi convingerile pe care se întemeiază organizația și

modul de administrare al afacerii.
1
1
(A.R.P.I.)
Convingerile funcționează sub forma valorilor în funcție de care luăm decizii tot timpul în
viață. Acestea sunt calitățile pe care le considerăm importante pentru felul în care ne conducem afacerea
sau viața. De exemplu:
Onestitatea
Franchețea
Distracția
Învățarea
Integritatea
„Toate călătoriile sunt, în cele din urmă, o excursie în timp și în minte. Ca mulți alți oameni, am
convingerea că peisajele din natură sunt oglinda sau poate cheia peisajului nostru interior.”
Brian Keenan, Between Extremes (Între extreme)
„Dă-i unui om un pește și îl hrănești o zi. Învață un om să pescuiască și-l vei hrăni o viață
întreagă.”
„Oamenii au înlăuntrul lor toate resursele necesare pentru a obține ceea ce își doresc.”
„Problema nu este ceea ce facem, ci ceea ce devenim.”

Oscar Wilde, De Profundis
Convingerile proprii ne influențează și ne determină comportamentul. Ele formează scenariul

vieții noastre - convingerile ne dictează cum să răspundem situațiilor și oamenilor pe care îi întâlnim de-
a lungul vieții.
Majoritatea convingerilor noastre se formaeză la vârsta de 7 ani și prin contur sub influența
părinților noștri sau a echivalentelor figurilor parentale. În majoritatea cazurilor, nu ne dăm seama că
aceste convingeri sunt reflectate de fiecare moment al vieții noastre și totodată ne influențează. Este ca și
când am avea în minte o înregistrare. Dacă înregistrarea funcționează, o putem păstra, eventual, o putem
chiar actualiza și perfecționa din când în când. Însă dacă înregistrarea ne limitează gândirea cu privire la
noi înșine, o putem da la o parte și putem face o nouă înregistrare, astfel încât să funcționeze în sprijinul
nostru. Dacă dorim să reproducem modelul unei performanțe, trebuie să fim capabili „să decriptăm”
convingerile persoanei a cărei performanță vrem să o reproducem astfel încât să ne influențăm
comportamentul. La fel, pentru a avea acces la acele resurse interioare care ne inspiră, specifice unui
context, trebuie să fim capabili să „decriptăm” convingerea care ne sprijină într-o atare situație.
Credințele pozitive
Psihoterapia funcționează pe baza credințelor pozitive. Iată câteva dintre presupozițiile

psihoterapiei. Acționați ca și cum acestea sunt adevărate și totul se va schimba în bine.
> Dacă vreți să înțelegeți, acționați.

Primul principiu este acela conform căruia învățarea se află în acțiune. Schimbările vin din
întreprinderea unei acțiuni, nu din înțelegerea rațională. Acțiunea produce feedback și învățare. În
psihoterapie, a acționa înseamnă a ne apropia de obiectivele fixate, a ne trăi valorile și a ne testa cre-
dințele despre noi și ceilalți.
> Nu exista eșec, există doar feedback.

Eșecul este doar o apreciere subiectivă a rezultatelor pe termen scurt. Dacă nu am obținut ceea ce na
doream, înseamnă doar că încă nu ne-am atins obiectivul. Eșecul nu este un termen verificabil, întrucât
1
2
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
înțelesul său negativ nu poate fi dovedit. Nu putem spune că am eșuat, decât atunci când renunțăm să ne
mai urmăriți scopul, iar în acest caz vorbim despre o alegere voluntară.
> Deținem deja toate resursele de care avem nevoie sau ni le putem crea
oricând.
Nu există oameni lipsiți de resurse, ci doar stări de spirit fără resurse. Rolul psihoterapiei este acela de a
readuce la viață resursele latente ale pacientului. Comorile noastre cele mai profunde așteaptă să fie
descoperite.

Acțiunile noastre nu se desfășoară la întâmplare; întotdeauna încercăm să realizăm ceva prin ele. Ne
îndreptăm neîncetat spre atingerea anumitor obiective, chiar dacă uneori se întâmplă să nu fim conștienți
de ele. Nu-i lăsați pe ceilalți să ne conducă viața. Stabiliți-vă propriile obiective. Dacă nu o faceți, vor
exista destui care le vor fixa cu cea mai mare plăcere în locul nostru.
> A avea o singură opțiune e mai bine decât a nu avea niciuna.

Dacă îi oferim clientului opțiuni conforme valorilor și credințelor sale, acesta le va accepta și le va pune
în practică.
> Faceți tot ce puteți mai bine în acest moment și probabil că, pe viitor, veți
avea rezultate și mai bune.

Avem experiențe, interese, dispoziții, angajamente, simpatii, antipatii și preocupări diferite. Drept
urmare, prin prisma experiențelor trăite, începem să ne formăm credințe diferite, să ne dorim lucruri
diferite și să ne construim valori diferite. Aceste obiective, credințe și valori formează hărțile noastre
mentale, cele care ilustrează lumea așa cum o percepem. Acționăm ca și cum aceste hărți mentale ar fi
reale. Ele pot fi pozitive, permițându-ne să explorăm liberi lumea de afară, sau restrictive, încorsetându-
ne și limitându-ne acțiunile în interiorul unor granițe bine definite. Psihoterapia are propria sa hartă
mentală, dar respectă perspectiva clientului asupra lumii și încearcă să-l ajute în funcție de aceasta.
Scopul psihoterapiei nu este acela de a-l aduce pe client în stadiul în care să aibă o hartă mentală precum
cea a psihoterapeutului, ci acela de a-i oferi cât mai multe opțiuni în propria sa lume.

Dacă ne gândim că unu și cu unu fac doar doi, o facem doar pentru că am uitat de puterea lui "și" -
puterea conexiunii.
> Pacientul deține răspunsurile.

Psihoterapeutul are întrebările. Să ne închipuim că un pacient se confruntă cu dificultăți în
relația sa cu partenerul de viață. Dacă persoana respectivă ar înceta să se mai comporte într-un anumit
fel, clientul ar fi mulțumit. El crede că partenerul de viață este vinovat pentru neajunsurile relației. Ce
poate face un psihoterapeut în acest caz?
Mai întâi, îl poate examina pe client cu multă atenție, ascultându-i tonul vocii și urmărindu-i gesturile -
pe scurt, îl poate calibra. Apoi, ar putea ori să-i ceară să aleagă una dintre presupozițiile puternice de mai
sus, ori să-l îndemne să se gândească el însuși la o idee pozitivă în contextul situației descrise și să- și
imagineze că e reală. Să ne închipuim că presupoziția aleasă de client este "Faceți tot ce puteți mai bine
în acest moment și probabil că, pe viitor, veți avea rezultate și mai bune". Psihoterapeutul i-ar cere să-și
imagineze pentru o clipă că această afirmație se aplică perfect în situația dată. Cum este? Cum se simte?
În ce fel va gândi diferit?
În acest exemplu, probabil că persoana în cauză nu s-ar mai învinovăți pentru faptul că relația sa merge
1
3
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
prost - ar realiza că face tot ce poate. Apoi, ar înțelege că și partenerul de viață face același lucru, în
conformitate însă cu harta sa mentală. Prin urmare, dacă i s-ar o opțiune mai bună, ar accepta-o.
Așadar, pacientul renunță să-și mai dorească să schimbe felul de a fi al partenerului și începe să
gândească diferit în privința situației - el vede lucrurile atât din punctul său de vedere, cât și din cel al
partenerului de viață.
Între timp, îndrumătorul trebuie să calibreze clientul. Este de așteptat ca acesta să vorbească și să se
comporte diferit față de cum o făcea înainte. Clientul nu trebuie să creadă că acea credință care a produs
schimbarea este universal valabilă; ea se aplică doar situației respective.
În final, psihoterapeutul îl va însărcina pe client cu o temă pentru acasă: pe viitor, când va sesiza toate
premisele unei discuții aprinse cu partenerul de viață, să-și amintească presupoziția aleasă și să acționeze
ca și cum aceasta ar fi adevărată. Apoi, să observe rezultatele. Vor fi diferite față de cele de până acum?
Mai mult ca sigur, da. În următoarea ședință, psihoterapeutul și clientul vor putea discuta pe seama
efectelor pozitive pe care noua atitudine le-a avut asupra relației, cât și despre lucrurile învățate de client
din această experiență.
Utilizarea credințelor pozitive
> Calibrăm clientul atunci când vorbește despre situație.

Cum sunt gesturile și mimica lui?
Cum sună vocea sa?
> Ce cuvinte folosește?
Cereți clientului să aleagă una dintre presupozițiile psihoterapiei sau o credință pozitivă proprie, pe care
o respectă. Ce fel de credință va intui el că va ajuta la soluționarea situației?
> Îl îndemnăm pe client să-și imagineze că acea credință este adevărată. El poate ori să-și
închipuie ce s-ar întâmpla dacă aceasta ar fi reală, ori să se gândească la o perioadă din viață în care
credința respectivă era aplicabilă. Calibrăm clientul.
> Îi cerem clientului să-și imagineze din nou dificultatea cu care se confruntă, așa cum era ea
în stare originală, dar de data aceasta prin prisma noii credințe. În ce fel va acționa el diferit? Va
privi cealaltă persoană cu alti ochi? Calibrăm din nou clientul. Ne asigurăm că fizionomia sa se schimbă
conform credinței pozitive.
> Atunci când clientul va raporta o diferență pozitivă ca rezultat al presupoziției, iar noi vom
putea confirma acest lucru prin calibrare, îl îndemnăm să utilizeze presupoziția respectivă cu
prima ocazie în care situația problematică se repetă.
> În cadrul următoarei ședințe, vom discuta pe marginea rezultatelor pe care noua abordare
le-a avut asupra situației.
Pentru a-și atinge obiectivul, clientul trebuie să creadă în

Posibilitate - Obiectivul poate fi atins.
Abilitate - Clientul are capacitatea de a-l atinge. Merite - Merită să obțină ceea ce își dorește.
Posibilitatea, Abilitatea și Meritele sunt cele trei chei pentru poarta succesului.
Posibilitate
Mai întâi, este necesar să creadem în obiectivele noastre, că sunt posibile și că ne stă în puteri să
le realizezăm. Altfel, nici măcar nu ne vom osteni să obținem ceea ce ne-am propus. Cu toții avem limite
fizice, căci până la urmă suntem oameni, nu supereroi. Totuși:
> Nu știm care sunt aceste limite.
> Nu putem ști care sunt, până când nu le vom atinge.
Deseori, confundăm posibilitatea cu competența. Credem că ceva nu este posibil, când, de
fapt, nu știm cum putem realiza acel lucru.
Abilitate
Atunci când credem că obiectivul nostru este posibil, se află în cărți pentru îndeplinirea acestuia.
1
4
INTEGRATIVĂ
Nu putem ști dacă (A.R.P.I.)
scopul fixat poate fi atins decât dacă încercăm. Prin urmare, e mai bine să credem că
putem. A avea convingerea că vom reuși e o atitudine la fel de realistă ca și cea în care ne îndoim de
succes. Nu vom putea demonstra că nu suntem capabili să atingem un anumit obiectiv, întrucât ipotezele
negative nu pot fi niciodată dovedite. Singurul lucru pe care îl putem afirma e acela că încă nu ne-am
atins scopul.
Cândva, se credea că e imposibil ca un om să alerge o milă (1.609 metri), în mai puțin de patru
minute. Roger Bannister a dovedit contrariul la Oxford, la 6 mai 1954. După acest episod, uimitor pentru
toată lumea, din ce în ce mai mulți atleți au început să alerge mila într-un interval mai scurt de patru
minute. Acum, realizarea care cândva era considerată "imposibilă" a devenit una banală. Reușita lui
Bannister a schimbat o credință universală, convertind imposibilul în posibil. Așadar, este important să
gândim pozitiv în privința abilităților noastre.
Uneori, oamenii declară foarte senin că nu dețin abilitatea de a face un anume lucru. Sunt cazuri
în care chiar se fălesc cu propriile limitări, confundându-le cu modestia. Ascultați-i cu atenție pe cei din
jurul dumneavoastră și nu va trece mult până când îi veți auzi cum descriu lucrurile la care nu se pricep:
"Nu mă pricep la finanțe".

"Nu-mi pot controla dieta".
"Nu pot fi niciodată punctual".
Când constatăm că persoana pe care o îndrumăm face astfel de afirmații, este important să o
îndemnăm să-și schimbe limbajul, după cum urmează:
„În acest moment, nu mă pricep la finanțe”.
"Nu prea cred că mă pricep la finanțe”.
„În acest moment, nu-mi pot controla apetitul”.
„Până acum, n-am dat niciodată dovadă de punctualitate”.
Modificarea limbajului este primul pas în transformarea modului de gândire și, prin urmare, a
credințelor. O sarcină utilă pentru un client care își declară în exces incompetența este aceea de a renunța
să mai facă astfel de afirmații. A nu se înțelege că trebuie să susțină că se pricepe la activitățile
menționate sau că excelează în toate. Pur și simplu este spre binele său să nu-și mai proclame neputința.
Poate că la început se va simți stânjenit, dar este primul pas către o atitudine realistă, în ceea ce privește
abilitățile de care dispune.
Necazul cu mărturisirile publice legate de propria incompetență este acela că cei din jur vor
ajunge să le creadă. Ei nu se vor așteapta să reușim și, din această cauză, nu ne vor încuraja și nici motiva
în vreun demers, consolidându-ne astfel credințele limitative.
Un alt clișeu pe care vom avea ocazia să-l descoperim la clienți este acela în care găsesc
pretexte în avans, pentru incompetența declarată. Ei ne vor explica motivele pentru care vor eșua sau ne
vor prezenta circumstanțe total nefavorabile, înainte de a ne mărturisi îndoiala privind abilitățile proprii.
De obicei, atunci când un client avansează pretexte, o face pentru că simte că acestea vor fi necesare. Ei
se pregătesc anticipat pentru insucces. Suntem oameni, iar nereușita este într-adevăr una dintre variante.
Este posibil, de pildă, ca o persoană să contracteze o răceală chiar înainte de o prezentare crucială, motiv
pentru care nu va putea gândi (sau vorbi) la fel de clar pe cât ar fi făcut-o în mod normal. Totuși, chiar și
în astfel de cazuri, e de dorit să nu căutați scuze înaintea evenimentului cu pricina. Justificările
premergătoare nu fac altceva decât să ne faciliteze nereușita.
Merite
Nu în ultimul rând, este important să credem că merităm să obținem ceea ce ne dorim. Foarte
mulți oameni rămân, chiar și la maturitate, sub influența unei credințe ce-și are sursa în copilărie - aceea
conform căreia nu merită lucrurile pentru care n-au trudit din greu. Alții cred că obțin, uneori, anumite
beneficii, doar prin prisma generozității altora și nu datorită meritelor personale. Apoi, există persoane
care sunt convinse că pentru a reuși e nevoie să eșueze cei din jur, motiv pentru care devin incongruente
în privința succesului.
O sarcină pentru persoanele aflate în astfel de situații este aceea de a-și reevalua copilăria,
1
5
INTEGRATIVĂ
pornind de la ideea(A.R.P.I.)
că merită toate lucrurile pe care și le doresc, doar că ceilalți nu sunt de aceeași părere
- credința este de proveniență străină. În unele cazuri, o discuție client-părinți se va dovedi necesară.
Una dintre cele mai importante misiuni ale psihoterapiei este aceea de a-i face pe oameni să
simtă că merită să aibă ceea ce-și doresc - merită să aibă sentimentele pe care le au, merită să-și
îndeplinească visele.
Se poate ajunge, astfel, la conversații profunde, în urma cărora clienții simt nevoia să-și
reevalueze viața. Credințele culturale au și ele efecte nocive asupra oamenilor. În Europa de Nord, de
pildă, ideea conform căreia nu meriți un lucru atâta timp cât nu ai trudit din greu pentru el este o credință
comună. Este o versiune mai sofisticată a credinței de origine americană "No pain, no gain" (Fără durere,
nu există câștig). Această convingere este pur și simplu eronată. În alte culturi, în special în cele latine,
ideea contrară este predominantă: dacă un anume obiectiv necesită un efort asiduu, atunci nu merită să-l
urmărești. Puteți pune sub semnul îndoielii acest tip de credințe, adresând întrebări de genul celor care
urmează:
"Ce ar trebui să se întâmple, astfel încât să meritați atingerea obiectivului?"
"Sub ce circumstanțe ați merita acest lucru?" "Cunoașteți pe cineva despre care credeți că ar
merita?"
Convingeri vitale:
• Fiecare persoană este unică. În fiecare dintre noi există o bogăție de aptitudini nedescoperite
încă și suntem capabili să le eliberăm prin felul în care relaționăm cu ceilalți.
• Atunci când alege, fiecare om face cea mai bună alegere pentru sine. Având această
convingere, putem învăța cum să înțelegem, să atingem performanța și să iertăm.
• Nu există eșec, doar feedback. Trebuie să ne asumăm situațiile care aduc schimbarea și să
învățăm din ele.
• În spatele fiecărei conduite se află o intenție pozitivă. Această convingere este esențială pentru
capacitatea noastră de a face față la tot ce ni se întâmplă, indiferent de repercursiunile negative
care ar putea apărea inițial.
• Sensul unei comunicări îl reprezintă efectul ei. Putem deveni conștienți de influența noastră
asupra mediului înconjurător.
• Pentru fiecare problemă există o soluție. Această convingere o dețin cei care descoperă noi căi
de a face față obstacolelor și provocărilor.
1
6
INTEGRATIVĂ
• (A.R.P.I.)
În noi înșine se regăsesc toate resursele de care vom avea vreodată nevoie. Crezând în acest
lucru, putem învăța cum să avem acces la resursele interioare.
• Persoana cu cea mai mare flexibilitate de gândire și comportament are și cea mai mare
influență. Cu cât mai multe opțiuni, cu atât mai multe șanse de a descoperi o cale de reușită.
• Mintea și trupul sunt parte a aceluiași sistem. Dacă ne vom asculta trupurile, ele ne vor spune
ce are mintea nevoie să știe.
• Cunoașterea, gândirea, memoria și imaginația sunt rezultatul unor succesiuni și combinații
ale modurilor de filtrare și înmagazinare a informației . Dacă învățăm ce sunt aceste secvențe
și combinații (programe), putem influența ceea ce funcționează sau nu în cazul personal și să
facem ceva în legătură cu aceasta.
Dacă faceți ce ați făcut dintotdeauna, veți obține ce ați obținut întotdeauna.
Armurile de identificare
1. parentală
2. de apartenență
3. narcisică
4. socială
1. Armura parentală - (corpul părinților) ține de inconștient. Face parte din identificarea ce se
înscrie în nevoia de a ne diferenția de părinți. Este expersia căutării identității care debutează de la patru
ani. Se referă la tot ceea ce preluăm de la părinți: gesturi, concepții de viață, cuvinte prin imitație.
Armura parentală este expresia însăși a căutării identității, care debutează de la apariția „Eului”, spre
vârsta de 4 ani sau chiar mai înainte, în funcție de evoluția copiilor. Copilul devine adolescent și apoi
adult până când începe procesul de „eliberare” pentru formarea personalității - „identității”.
Corpul părinților este înscris în corpul nostru. Sunt corpuri în care există ambele armuri (și a
mamei și a tatălui).
Armura parentală este puternică pentru că inividul se îndepărtează de el însuși pentru a purta
armura părinților până într-acolo încât poate prelua și bolile părinților (fizice sau psihice). În această
armură simbioza este foarte puternică, ea poate merge până la imitare, până la a se dărui aceleiași maladii
de care suferă părintele cu care se identifică. Această armură există dincolo de genetică, ea este pur
psihică și fizică.
Istoria lui Mario: Mario este un băiețel de cinci ani, care și-a construit deja armura corpului
neiubit deoarece toată copilăria lui a fost bătut de tatăl său. Mama lui Mario are și ea un corp neiubit,
ea însăși fiind bătută de soț. Capul familiei pare a fi persecutorul acesteia. Fost alcoolic, el are de
asemenea armura corpului neiubit - care l-a condus spre alcoolism - dar de care s-a rupt construindu- și
un corp de Rambo. Mario are impresia că tatăl nu îl iubește, tot așa cum nu își iubește nici soția. În fața
unei asemenea dureri, Mario este sigur că a făcut ceva pentru a pierde iubirea tatălui. Ar fi vrut să se
bată cu tatăl lui, dar este prea mic...
Odată ajuns în adolescență, corpul său se transformă. Relațiile cu cei de vârsta lui îi trezesc
nevoia profundă de a rupe cordonul ombilical cu familia sa disfuncțională. Într-o dimineață, tatăl - care
îmbătrânise și el - este pe cale să-și lovească iar soția. Mario se revoltă, ridică tonul și îndrăznește să îl
înfrunte pentru prima dată. Acum Mario este mai puternic decât tatăl lui. Adolescentul ia cunoștință de
forța sa și începe să-și fortifice corpul. Se duce la sală, face gimnastică, ridică greutăți, învață arte
marțiale... decide să își îngroape corpul desconsiderat și armura corpului neiubit sub cea a unui corp
construit. Cu meticulozitate, el își hrănește corpul pentru a deveni el ănsuși un Rambo. Dar, ceea ce nu
știe, este faptul că, imitând corpul tatălui său, el este pe cale să-și manifeste iubirea față de acesta.
1
7
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
2. Armura de apartenență
Armura de apartenență începe să se formeze în adolescență și poate evolua până la vârsta

adultă. Adultul care a conservat o asemenea armură a întrerupt evoluția sa afectivă la adolescență. Este
adolescentul etern.
Această armură se exprimă prin căutarea unei identități care să meargă dincolo de cea a
părinților, este nevoia de apartenență, de a fi legat de un fenomen social, uneori prin intermediul modei.
Această armură este superficială și transparntă, în sensul că ochiul exersat recunoaște ușor celelalte
armuri care continuă să se exprime prin ea. Dacă este menținută mult timp, ea termină prin a se încrusta
în postură, mușchi și țesutul conjunctiv și evoluează într-o armură socială sau narcisistă.
Corpul relevă o armură de apartenență. El copiază formele, subțirimea, rotunjimea... până la
tatuaje, cercei prinși pe corp și altele. Sub aceată armură se ascund armurile de bază, până la armura
parentală. Armura de apartanență se odihnește peste celelalte, care se dezvoltă mult mai devreme și din
care se hrănește.
Chiar dacă este de scurtă durată, această armură poate antrena corpul într-un grandios dans
inițiatic în care alegerea vieții sau a morții este foarte prezentă. Ea face parte din ritualul de trecere.
Această inițirere va lăsa urme mai mici sau mai mari - corp anorexic sau bulimic, corp deformat
de pantofii cu tocuri foarte înalte, corp distrus de alcool sau droguri, corp epuizat prin antrenamente
fizice, performanță sportivă, corp pierdut și corp rătăcitor.
Istoria Eloisei: Când vine la interviu, Eloise are 19 ani. Ea vrea să intre într-un gurp deoarece
suferă de dureri foarte puternice de spate și de dureri menstruale care o imobilizează la pat. Corpul ei
pare decupat din reviste precum Elle, Vogue, Cosmopolitan. Pare a fi copia fidelă a Claudiei Schiffer.
Vocea este studiată, privirea, zâmbetul, gesturile, tot corpul său este studiat. Nu există spontaneitate.
Este o magnifică statuie de modă... vorbește despre orice, dar nu despre suferința ei fizică, așa că o
întreb direct despre durerile ei de spate, despre când au început.
„De cândm-am mutat cu Bogdan”, îmi răspunde ea.
Bogdan este un bărbat care i-ar putea fi tată, de profesie cineast. Singura legătură pe care o
poate face între durerea ei de spate și ceea ce i se întâmplă în viață este faptul că Bogdan o presează
foarte tare să-și continue studiile de actriță. Ea nu crede în talentul ei de actriță, dar a ales să creadă în
ce-i spune el. Senzația ei este că ar avea 80 de ani.
3. Armura narcisistă
Armura narcisistă se hrănește constant cu propria imagine. Limbajul său seamănă cu „Oglindă,
oglinjoară, spune-mi care-i cea mai frumoasă din țară?!” Oglinjoara poate fi orice ființă vie sau orice
obiect care reflectă această imagine. Sunt atât ochii partenerului, vecinului de masă, șoferului de taxi, cei
ai unei persoane de sex opus, cât și oglinzile pe care le întâlnește în cale sau vitrinele magazinelor, o
suprafață care reflectă imaginea. Proprietarul acestei armuri cere constant să fie venerat. El pândește fără
încetare reflectarea propriei imagini și impactului pe care-l are asupra celorlalți, închizându-se astfel într-
o închisoare narcisică. Nu are niciun sentiment al propriei identități, el este permanent în dubitație: este
apreciat sau nu, este iubit sau nu, este recunoscut sau nu. Tot timpul vrea să-și modifice corpul, imaginea
pentru a arăta mai bine. Această căutare este bazată pe fațadă, pe aparență, nu pe ființă. Armura narcisistă
este foarte superficială, aproape la suprafața pielii. Ea se exprimă în piele și tonus, gesturi, postură și
ținută.
Armura narcisistă este un sub-produs al armurilor de bază și al câtorva armuri de identificare.
> Dacă prinde rădăcini în corpul desconsiderat al celui neiubit, proprietarul armurii
narcisiste nu ezită să-și transforme corpul sau chipul, să le modifice pentru a răspunde exigențelor sale.
Va trece din lifting în lifting pentru a-și remonta chipul schimonosit de durere sau cu pielea devenită
atonă din cauza depresiei și a tristeții. Va merge din operație în operație pentru a-și întinde pielea de pe
abdomen sau coapse, victimă a multiplelor regimuri.
1
8
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
> Dacă armura narcisistă prinde rădăcini în armura de protecție, individul care o
poartă nu ezită să se ciopârțească pentru a-și subția unghiurile nasului, a-și rotunji fesele sau sânii. Nu
ezită să apeleze la scalpel pentru a sculpta un corp perfect, copie perfectă a aparenței.
> Totul este studiat și fals pentru a părea, pentru a place și a fi remarcat. Armura
narcisistă este periculoasă, deoarece este cea mai îndepărtată de inima corpului.
Corpul care posedă această armură este un corp egoist, centrat pe enrgia de suprafață, în
opoziție cu energia profunzimilor. Sufocat de propriul narcisism, de propria imagine, corpul narcisic este
adesea obosit, ale cărui crize de oboseală pot merge până la epuizare. Bătut într-una de vântul modei sau
al antimodei, el nu are identitate. El nu există decât în interior.
Istoria lui Vlad: a venit în consultație după ce a citit un articol care prezintă această metodă
de lucru corporal. Urmase o psihanaliză timp de 12 ani, iar rezultatele nu erau satisfăcătoare. Vlad îmi
cere să-i privesc chipul. Ceea ce a mai rămas din el este opera chirurgului estetician. Are un chip
comun, șters; încerc să caut misterul acestui chip întins, încerc să văd cine a fost ea. Francoise continuă
să povestească: „Am avut 3 chirurgi, la bine și la rău, așa cum am avut și 3 soți, la bine și la rău”. Ceea
ce caută în acest lucru corporal: „Să mă găsesc pe mine însămi; m-am pierdut de mult...” Povestește că
era foarte drăguță când era tânără, că a câștigat și concursuri de frumusețe. Ceea ce a îndreptat-o spre
psihanaliză a fost teama de a îmbătrâni. Era obsedată de bătrânețe. Se privea fără încetare în oglindă;
inițial, oglinda era cel mai bun prieten al ei, dar s-a transformat în cel mai mare dușman.
4. Armura socială
Protejat de armura socială, corpul conformat este un corp nediferențiat, asemănător cu celelalte
corpuri, copia a ceea ce vedem peste tot. Proprietarul acestui corp nu se distinge din masă. Inconștient, se
asigură de a fi conștient. El urmează mișcarea socială: ia în greutate după căsătorie, mai ia încă o dată
când trece pragul de 40 de ani, începe să aibă probleme cu spatele, face artroză sau un debut de artrită la
50 de ani; riscă să aibă arterele congestionate și să facă o criză cardiacă pe la 55 de ani. Acest corp
urmează marile mișcări „evolutive” ale masei, iar proprietarul lui nu-și pune niciun fel de întrebări pe
această temă.
Această armură apare în jurul vârstei de 30 de ani, dar uneori poate apărea în a doua decadă de
viață. Armura socială se exprimă prin posturi corporale sociale și boli somatice asociale: spate adus,
abdomen gonflat, contractura părții inferioare a spatelui, artroza degetelor de la mâini și de la picioare;
acestor idei li se adaugă și ideile preconcepute care le acompaniază de obicei.
Ea este o formă de instalare socială care-i permite proprietarului să trăiască confortabil în
societate. Această armură se bazează pe un întreg sistem, care include ideile social acceptate, emoțiile
social acceptate, atitudinea față de viață, de asmenea social acceptată. Ea se manifestă prin frica de a
risca, insecuritate, nevoia de a se conforma, nevoia de a se identifica, nevoia de a fi îngrijit, nevoia de a fi
identic, de a se supune.
Cu cât se formează mai timpuriu, cu atât va fi mai ușor persoanei s-o pună sub semnul întrebării
și să se elibereze de ea.
1
9
(A.R.P.I.)
În schimb, dacă se instalează la 40-50 de ani, ea denotă o insecuritate profundă și o adevărată
pierdere de identitate.
Corpul încărcat cu acest tip de armură poartă o greutate, o povară, o lipsă de suplețe, o
insecuritate în mișcare, o încetinire a reflexelor, o ezitare în exprimarea spontană.
Istoria lui Cristian: când a venit prima dată la cabinet, avea 39 de ani. Foarte încântat, m-a
anunțat că de ziua lui tocmai fusese promovat în compania în care lucra. „În fine, am atins scopul pe
care-l visam de multă vreme...”, mi-a spus. Cristian era obez, roșu la față, cu gâtul sugrumat în gulerul
cămășii. Pus la patru ace, arăta ca orice bărbat pe care-l vedeam la întâlnirile de afaceri.
„Sufăr de impotență”, mi-a răspuns el. Nu m-a surprins deloc să aud asta, deoarece bărbatul
părea complet rupt de energia vitală. Problema dura de 6 ani și că sexul nu-l mai interesează.
Îi atrag atenția că sănătatea lui este șubredă și că riscă un infarct miocardic în următorii 2 ani. Îmi
răspunde detașat: „Problemele mele sunt identice cu cele ale altora. Toată generația mea este lovită de
aceleași suferințe ”.
Comportament conștient sau inconștient
Exprimarea în formele sale cele mai pure este inconștientă sau cel puțin nu pe deplin conștientă.
De obicei nu suntem conștienți cum mergem, stăm, zâmbim sau râdem. Actele de expresie care sunt
conștiente - alegera hainelor, mobilei, coafurii - sunt privite drept cazuri speciale, neobișnuite sau
intermediare. Dar comportamentul de confruntare cu situațiile este de obicei conștient. Cazurile când
este inconștient sunt considerate excepționale sau neobișnuite.
Comportamentul orientat sau neorientat spre scop
Comportamentul de confruntare cu situațiile are întotdeauna printre factorii determinanți

impulsurile, trebuințele, scopurile, obiectivele, funcțiile sau țelurile și apare pentru a efectua ceva, cu un
anumit scop (plimbarea până la o anumită destinație, cumpărarea de alimente, mersul la poștă pentru a
trimite o scrisoare etc.). Termenul confruntare cu situațiile în sine (Maslow și Mittelman, 1951)
sugerează intenția de a rezolva o problemă sau cel puțin de a ne ocupa de ea. Trimite deci la ceva dincolo
de el, la trebuințele primare sau la cele imediate, la scopuri, la comportamentul determinat de
nesatisfacerea dorințelor, dar și la cel de urmărire a obiectivelor.
Comportamentul expresiv este în general nemotivat, deși, firește, e determinat. El pur și simplu
semnifică, oglindește, reflectă o stare a organismului. Mai mult decât atât, cel mai des face parte din din
acea stare: prostia tonului, zâmbetul și mersul sprințar al omului sănătos, aerul binevoitor al celor buni și
afectuoși, frumusețea unei persoane plăcute la vedere, ținuta ghemuită, tonusul scăzut și expresia de
disperare a celui deprimat etc. Toate acestea sunt neorientate spre scop. Sunt epifenomene.
Toate acestea sunt adevărate, însă trebuie luat în considerare conceptul de exprimare motivată.
O persoană mai sofisticată poate încerca să fie onestă, grațioasă, bună sau chiar naivă. Mai mult,
acceptarea de sine și spontaneitatea se numără printre realizările cel mai ușor de atins (la copiii sănătoși)
și printre cele mai dificil de atins (la adulții preocupați de autoexplorare și autoperfecționare, în special
cei care au fost sau încă sunt nevrotici). Pentru a demonstra contradicțiile (aparente) presupuse de
conceptul de spontaneitate motivată, se pot enumera cel puțin două exemple: cel al abandonului și
renunțării taoiste și cel al încordării mușchilor și sfincterelor. Modul cel mai dezirabil de a dansa,
îndeosebi pentru amatori, presupune să fii spontan, fluid, să răspunzi automat ritmului muzicii și
dorințelor inconștiente ale partenerului. Dansatorii buni se pot abandona, devenind instrumente pasive pe
care muzica le modelează și le cântă. Într-un mod foarte real și potrivit al cuvântului, pot deveni pasivi
chiar dacă dansează până la extenuare. Astfel de spontaneitate pasivă sau abandon voit poate oferi unele
dintre cele mai mari plăceri ale vieții, ca atunci când te lași rostogolit de valuri sau îi lași pe ceilalți să îți
facă masaj. Însă puțini oameni pot dansa atât de bine. Majoritatea își vor da silința, vor primi îndrumări,
se vor controla atent și-și vor propune scopuri, vor asculta ritmul muzicii și, printr-o
2
0
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
alegere deliberată și conștient, se vor adapta la el. Vor fi niște dansatori slabi, atât din punct de vedere al
publicului, cât și din cel subiectiv, căci nu se vor bucura niciodată de dans ca de o experiență profundă a
uitării de sine și renunțării voite la deținerea controlului.
Mulți dansatori devin buni fără antrenament. Totuși, educația poate ajuta și aici. Individul
trebuie să „învețe” să renunțe la inhibiții, timiditate, voință, control, enculturare și demnitate. („Odată ce
te-ai elibera de toate aparențele, dorințele și poftele, abia atunci te vei mișca în virtutea impulsurilor
proprii, fără ca măcar să știi că te miști”, Lao-Tze).
Despre oamenii aflați la nivelul exeminării naturii trebuinței de actualizare a sinelui se poate
spune că acțiunile și creațiile lor sunt în foarte mare măsură spontane, sincere, deschise, de
autodezvăluire și, ca atare, expresive („starea fără efort”, după cum spunea Arsani). În plus, motivațiile
lor se schimbă în asemenea măsură la nivel calitativ și se deosebesc atât de mult de trebuințele obișnuite
de securitate, dragoste sau respect, că nici măcar n-ar mai trebui numite astfel.
Dacă numim dorința de iubire trebuință, presiunea în direcția actualizării sinelui ar trebui să fie
numită altfel decât trebuință, pentru că are numeroase caracteristici diferite. Ar putea fi considerate
calități exterioare care lipsesc organismului și, deci, trebuințe. Actualizarea sinelui nu reprezintă o
deficiență ori lipsă în acest sens. Faptul că organismul are nevoie să fie sănătos, așa cum un copac are
nevoie de apă, nu este intrinsec. Actualizarea sinelui înseamnă dezvoltarea intrinsecă a ceea ce se află
deja în organism sau, mai corect, a ceea ce este organismul în sine. Așa cum copacul are nevoie să-și ia
hrană, soare și apă din mediul înconjurător, persoana are nevoie de securitate, dragoste și respect din
partea comunității. Dar, în ambele cazuri, acesta este punctul din care începe dezvoltarea individualității.
Toți copacii au nevoie de lumina soarelui și toate ființele umane au nevoie de dragoste și totuși, odată
satisfăcute aceste trebuințe elementare, fiecare copac și fiecare ființă umană încep să se dezvolte în felul
lor unic, folosind aceste nevoi universale în scopuri personale. Într-un cuvânt, dezvoltarea începe din
interior, nu din afară și, în mod paradoxal, motivul cel mai înalt constă în a fi lipsit de motivație și de
străduință, adică a te comporta pur expresiv. Deci, actualizarea sinelui este motivată de creștere, nu de
deficiență. Este o „a doua stare de inocență”,o inocență înțeleaptă, o „stare fără efort”.
Comportament învățat sau spontan
Comportamnetul ideal de confruntare cu situațiile este în mod tipic învățat, iar comportamentul
expresiv ideal este în mod tipic spontan. Nu trebuie să învățăm să ne simțim neajutorați, să arătăm
sănătoși sau să ne dezlănțuim furia, însă în mod obișnuit trebuie să învățăm cum să construim rafturi de
cărți, să mergem cu bicicleta sau să ne îmbrăcăm. Acest contrast poate fi văzut clar în factorii
determinanți ai reacției la testele de aptitudini, pe de o parte, și la testul Rorschach, pe de altă parte. De
asemenea, comportamentul de confruntare cu situațiile tinde să dispară dacă nu este recompensat; cel
expresiv persistă de obicei fără recompensă sau întărire. Unul urmărește gratificarea, celălalt nu.
Orice analiză completă a relațiilor interpersonale va arăta că trebuințele primare pot fi

satisfăcute numai interpersonal și că satisfacerea acestor trebuințe oferă siguranță, iubire, apartenență,
sentimentul de valoare și stima de sine. Trebuințele nu pot fi satisfăcute de munți, copaci și nici măcar
de câini. Numai de la o altă ființă umană putem primi respectul, protecția și iubirea care să ne satisfacă
profund și numai unei ființe umane îi putem oferi pe deplin aceste lucruri. Acestea sunt întocmai
satisfacțiile pe care le căutăm într-o relație interumană bună, de orice fel ar fi ea. Și tot ele unt condițiile
pentru dezvoltarea pozitivă a ființei umane, care reprezintă la rândul ei scopul ultim al tuturor
psihoterapiilor.
Psihoterapia și gratificarea trebuințelor
Vindecarea șamanică
Psihoterapia a existat dintotdeauna, oriunde a existat și societatea. Șamanul, vraciul, vrăjitoarea,

bătrâna înțeleaptă a comunității, preotul, gurul și, mai recent, în societatea occidentală, medicul, au reușit
2
1
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
mereu să facă în unele cazuri ceea ce azi numim psihoterapie. Mai mult decât atât, maii lideri religioși și
marile organizații religioase și-au datorat larga acceptare faptului că au vindecat nu numai cazuri
psihopatologice grosiere, dramatice, ci și tulburări mai subtile la nivelul caracterului și valorilor. Deși
aceste miracole s-au produs, autorii lor nu au știut de ce sau cum le-au produs.
Discrepanțe între teorii și rezultate
Există diferite dezacorduri între școlile de psihoterapie. Totuși, un psiholog va întâlni în

activitatea sa clinică pacienți vindecați de reprezentanți ai fiecăreia dintre aceste școli de gândire. La fel
de ușor se pot întâlni și cazuri de eșec pentru fiecare școală de gândire, ori, mai mult, medici și psihiatrii
fără vreun fel de pregătire în psihoterapie care să vindece pacienții. Se poate realiza o statistică a
aacestor date, însă, trebuie acceptat că rezultatele terapeutice pot să apară indiferent de teorie într-un
anumit grad sau chiar în afara oricărei teorii.
Rezultate bune cu tehnici diferite
Chiar și între granițele unei școli de gândire există diferențe mari de la analist la analist, nu
numai în ceea ce privește caacitățile în accepțiunea obișnuită a cuvântului, ci și în eficacitatea în
vindecarea bolilor. Unii analiști străluciți, care aduc importante contribuții în scris și la catedră, veritabili
profesori și formatori, eșuează adesea în a-și vindeca pacienții. Iar alte persoane care se bucură de un
real succes în vindecarea bolilor, poate nu au scris niciodată un articol în acest sens, ori nu au făcut vreo
descoperire. Un anumit grad de corelație între capacitățile teoretice strălucite și cele de vindecare există,
dar rămân de explicat excepțiile.
Personalitatea terapeuților
De-a lungul istoriei au existat câteva cazuri binecunsocute în care maeștrii unor școli de gândire
terapeutică, deși extraordinar de capabili ca psihoterapeuți, nu au reușit să transmită învățăceilor lor
aceeași capacitate. Dacă ar fi doar o problemă de teorie, iar personalitatea terapeutului nu ar conta,
studenții ar trebui să ajungă la fel de buni ca profesorii lor sau chiar să-i depășească.
Ameliorarea fără „terapie”
Se întâmplă adesea ca terapeuții, indiferent de orientarea teoretică, să discute pentru prima oară
cu pacinții, iar la următoarea întâlnire aceștia să dovedească o ameliorare a stării de sănătate. Uneori,
rezultatele terapeutice apar fără ca terapeutul să spună măcar un cuvânt.
Efectul terapeutic al experiențelor de viață
În anumite cazuri, (nu prea grave sau foarte avansate), experiențele de viață pot fi terapeutice în
cel mai deplin înțeles al cuvântului. O căsnicie reușită, succesul într-un serviciu adecvat, dezvoltarea
unor bune relații de prietenie, nașterea copiilor, confruntarea cu situații de criză și depășirea lor, pot
produce schimbări profunde la nivelul caracterului, înlăturând simptomele de boală, chiar fără ajutor
specializat. De fapt, condițiile bune de viață se numără printre agenții terapeutici supremi, iar
psihoterapia tehnică are adesea sarcina de a-l ajuta pe individ să profite de ele.
Tratamente nereușite ale unor terapeuți neprofesioniști
În anii 1920-1930, pregătirea absolvenților de psihologie era limitată, uneori până la sterilitate.
Tinerii care veneau să studieze psihologie se trezeau inițiați într-o atmosferă stranie, ca de cult, în care
2
2
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
își petreceau marea parte a timpului studiind silaba fără sens și peregrinările șobolanilor albi prin
labirinturi.
Cu toate acestea, pentru nespecialist, psihologul rămânea psiholog, o țintă pentru marile întrbări
despre viață, mai ales în orașele mici, în care nu se văzuse niciodată un psihiatru și nu se auzise de
psihanaiză. Și totuși, aceste încercări pe bâjbâite dăteau uneori rezultate remarcabile, spre uluirea totală a
tinerilor psihologi.
Cum se explică aceste fenomene? Prin teoria interpersonală a motivației. În toate cazurile citate
mai sus, terapeutul era interesat de pacienți, preocupat de starea lor și încerca să-i ajute, dovedindu-le
astfel că sunt valoroși, măcar pentru o persoană din lume. Prin metodele utilizate în vindecarea
pacienților, terapeuții le gratifică acestora trebuințele primare. Disponibilitatea de a asculta, lipsa
mustrărilor, încurajarea sincerității, acceptarea și aprobarea chiar după dezvăluiri damnabile, bunătatea și
blândețea, sentimentul pacienților de a avea pe cineva de partea lor, toate acestea îi ajută pe pacienți să
înțeleagă inconștint că sunt agreați, protejați și respectați.
Nevoile fundamentale
1. EU EXIST
Locul meu este aici, iau în stăpânire spațiul meu, aduc o contribuție la valorile lumii. Lumea
dvine un loc mai bun de a trăi datorită faptului că eu exist.
A TRĂI - A LUPTA
2. EU ÎMI ASCULT NEVOILE

Dacă nu accept că am nevoi, nu mă accept pe mine însămi. Nevoia este o plăcere. A-mi
împărtăși nevoile este cel mai frumos cadou pe car îl poți face celuilalt.
3. EU AM DREPTUL
Să fiu eu, să am atitudini specifice, să fiu sănătos, să nu cer permisiunea nimănui pentru
ceea ce sunt.
4. EU SIMT
Am dretul să am emoții și să le exprim, indiferent dacă celălalt este de acord, indiferent
dacă îi pasă sau nu. Ele nu vor răni pe celălalt și nici pe mine. Dacă le împărtășesc este o șansă
pentru celălalt, nu am nevoie să le ascund.
5. EU SUNT EU ÎNSUMI
Este în regulă să fiu cine sunt, să-mi urmez propriul drum fără să existe o legătură cu ceea
ce tata, mama sau ceilalți își doresc să fiu. Este în regulă să fii deosebit.
6. EU POT FI AȘA CUM SUNT

Eu sunt o persoană pe care celălalt poate să o iubească așa cum este și am acest drept. Nu
am nevoie să mă schimb sau să fac lucruri pentru ca celălalt să mă iubească.
„Dacă voi nu mă iubiți așa cum sunt, voi îmi spuneți ceva despre gusturile voastre și nu
despre mine.”
Exemplu: eu sunt cea mia bună înghețată de ciocolată din lume. Dacă vouă vă place
înghețata de vanilie și nu vă place înghețata de ciocolată, asta e. Eu rămân aceeași înghețată de
ciocolată, cea mai bună din lume!
7. SUNT SUFICIENT DE BUN/Ă

Accept că sunt în regulă.
2
3
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
8. EU SUNT PUTERNIC/Ă
Nu sunt nici fără resurse, nici fără speranțe. Îmi asum aceste nevoi și speranțe.
9. SUNT RESPONSABIL DE MINE, NU DE TINE

Eu sunt responsabil de ceea ce sunt, eu sunt responsabil de împlinirea nevoilor mele, nu
oamenii din jurul meu și nu mă aștept ca aceștia să îmi citească gândurile și să îmi împlinească
dorințele. Pot fi responsabil în fața altora, dar nu responsabil de alții. Este în regulă să primești fără
să ceri, dar nu este în regulă să te întristezi că nu ai primit nimic din moment ce nu ai cerut nimic. Eu
răspund de mine, nu de oamneii din jurul meu.
11. DOAR EU
Nu înseamnă “doar eu”. Fac ceea ce fac pentru mine, nu pentru voi, chiar dacă voi sunteți
de accord sau nu cu asta.
EU îmi iau partea pe care o aduc și TU parte pe care tu o aduci.
Exercițiu: REEXAMINAȚI-VĂ CELE MAI PROFUNDE VALORI ȘI PRINCIPII
1. Gândiți-vă la câteva dintre interesele, plăcerile și dorințele dumneavoastră.

Cercetați obiectivele pe care le urmăriți acum. Uitați-vă apoi în viitor și vedeți acele obiective
realizate. V-ați gândit mult la ele înainte. Alegeți-vă pe cele mai importante care vă vin în minte -
pot fi două, trei, chiar cinci. Aceste obiective reprezintă viitorul concret pe care vi-l doriți.
2. Stabiliți-vă valorile și principiile. Păstrați-le în minte prin modalitatea pe care o
găsiți cea mai plăcută. Luați pe rând fiecare obiectiv specific; priviți-l, ascultați-l, experimentați
faptul că este un scop propriu. După asta, întrebați-vă: „Ce prețuiesc la acest obiectiv?” Dacă
scopul este de a călători, răspunsul ar putea fi „faptul că învăț” sau „distracția”, ori altceva. Dacă
obiectivul este un loc nou de muncă, răpunsul ar putea fi „incitarea” sau „provocarea”. Răspunsul
poate fi constituit de o valoare, sau de mai multe. De obicei, răspunsurile sunt alcătuite dintr-un
singur cuvânt sau o expresie.
3. Faceți o listă cu valorile și principiile dumneavoastră. Parcugeți acum
obiectivele pe care le aveți în minte și întrebați-vă: „ce prețuiesc la acest obiectiv?” Faceți o listă.
4. Descoperiți-vă cele mai profunde valori. Când ați terminat, aveți în față o listă
de valori și/sau principii profunde. Întrebați-vă acum: „Ce este important pentru mine când mă
gândesc la toate aceste valori?” Răspunsul care vă vine în minte este o valoare și mai importantă.
A vă cunoaște valorile importante, profunde, constituie un aspect crucial al înțelegerii de sine.
Realizați acum în ce mod v-au motivat valorile pe dumneavoastră înșivă, realizările, fiecare
acțiune.
5. Notați numele celei mai profunde valori sau principiu. Scrieți aceste valori și
principii pentru un viitor punct de referință.
Exercițiu: GENERATORUL DE NOI COMPORTAMENTE
1. Pregătirea. Găsiți un loc plăcut și liniștit pentru a exersa această tehnică. Nu trebuie
să închideți ochii pentru a realiza procedeul. Simțiți-vă confortabil și începeți prin a vă uita spre
dreapta dumneavoastră. Imaginați-vă că vedeți la mică distanță pe cineva care arată exact ca
dumneavoastră. Acel „celălalt” se va ocupa de învățat în timp ce dumneavoastră observați. Veți
integra noile capacități atunci când veți fi complet mulțumit de acest procedeu. Pentru a fi sigur
vă puteți imagina în interiorul unei sfere din plexiglas, complet separat și detașat de ceea ce se
întâmplă în afară, cu „celălalt”.
2. Alegeți sarcina. Gândiți-vă acum la posibilitatea de a fi motivați să faceți ceva.
2
4
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
Alegeți un lucru cât mai simplu. Ar putea fi, de exemplu, curățarea chiuvetei din bucătărie,
verificarea facturilor de plata sau trezirea de dimineață. Cava ce nu vă place să faceți, dar vi-l
doriți din cauza avantajelor pe care le veți obține ca rezultat.
3. Vizualizați beneficiile. Urmăriți-l pe acel „celălalt” și vedeți cum va arăta când
sarcina este realizată, cu toate consecințele pozitive legate de îndeplinirea ei, și beneficiile
directe și imediate, cât și beneficiile viitoare de care se va bucura.
4. Realizarea sarcinii. Vizualizați-l acum pe „celălalt” realizând cu ușurință
sarcina. În timp ce face acest lucru, el continuă să privească imaginea sarcinii complet încheiate
și se simte bine ca reacție la încheierea acțiunii. Observați că vocea lui interioară este ispititoare
și încurajatoare, amintindu-vă de viitoarele recompense și de cât de mult ați realizat deja în
vederea atingerii scopului. În sfârșit, priviți-l pe „celălalt” încântat că a îndeplinit sarcina și
savurându-și răspalata când sarcina e terminată.
5. Recapitularea și ajustarea. Dacă ceea ce vedeți nu este în întregime încântător,
puteți lăsa o ceață să vă acopere viziunea, în timp ce înțelepciunea gândirii inconștiente face
ajustările sau schimbările potrivite. Când ceața dispare din nou, veți vedea ajustările care au fost
făcute într-un mod plăcut și util pentru dumneavoastră. Doriți să fiți acel „celălalt” care tocmai a
folosit o nouă strategie de motivare? Sunteți mulțumit că acel „celălalt” a stăpânit această nouă
capacitate? Faceți-l să reia întregul proces cu o altă sarcină, să vă demonstreze totul din nou, spre
mulțumirea dumneavoastră.
6. Integrarea. Când sunteți complet satisfăcut, lăsați să dispară sfera de plexiglas și
absorbiți-l pe „celălalt”, care deține acum aceste noi cunoștințe. Unii își întind brațele și își
imaginează cum îl trag în interiorul lor pe celălalt eu. Uneori, simt o furnicătură sau o eliberare
de energie când fac acest lucru.
7. Planificarea. Acordați-vă încă un moment pentru a vă gândi la următoarea dată
când va trebui să realizați sarcina pe care tocmai v-ați motivat să o duceți la bun sfârșit.
Temă:
Pe ce se fundamentează deciziile pe care le luați? Pe fapte? Pe experiența de viață? Pe opiniile

altora? Deseori, se întâmplă să luăm decizii în funcție de ceea ce spun cei din jurul nostru, de
ceea ce citim pe Internet și în ziare sau de ceea ce vedem la televizor. Avestea pot fi surse bune
de fundamentare a unei decizii, dar rămân experiențe la mâna a doua. Ce au făcut aceste surse
pentru a vă câștiga încrederea?
Atunci când luați o decizie, sunteți convins că vă aparține cu adevărat?

Data viitoare, când va trebui să adoptați o hâtărâre, luați două coli de hârtie. Pe una dintre
ele, scrieți toate experiențele personale privind problema în cauză. Pe cealaltă, notați opiniile
celorlalți și tot ceea ce ați citit sau auzit despre subiect. Apoi, luați cea de-a doua coală și aruncați-o
la coș.
Citiți ceea ce ați scris pe prima foaie.
Ce decizie veți lua, provenind de la propria experiență?
Care sunt primele trei obiective pe care ați încerca să le atingeți, dacă ați ști că nu veți eșua?
Notați-le pe o foaie de hârtie.
Care sunt motivele pentru care nu încercați dobândirea lor chiar acum?
Enumerați motivele pe o altă coală.
2
5
(A.R.P.I.)
Priviți cea de-a doua foaie. Cât de sigur sunteți că lucrurile înșiruite sunt obstacole reale
în calea îndeplinirii acestor scopruri?
Acordați atenție lucrurilor pe care le spuneți într-o zi și contabilizați momentele în care sunteți pe
cale să mărturisiți cu voce tare că nu sunteți în stare să faceți un anume lucru sau că aptitudinile
dumneavoastră într-un domeniu sunt mediocre. Înăbușiți aceste impulsuri. Cum vă simțiți
acționaând astfel? Amintiți-vă că nu trebuie să spuneți că vă pricepeți la un anume lucru, ci doar
să vă abțineți de la declarații referitoare la incapacitatea sau nepriceperea dumneavoastră.
Completați tabelul „Credințe în timp”, gândindu-vă la un subiect care vă stârnește interesul.

Aminiți-vă ce părere aveau părinții dumneavoastră în legătură cu acel lucru. În caz că nu și-au
făcut cunoscută opinia, intuiți care ar fi putut fi acestea, prin prisma comportamentului lor. Cum
sunt credințele dumneavoastră în legătură cu acest subiect, în comparație cu cele ale părinților?
Alegeți unul dintre obiectivele dumneavoastră importante și analizați-l prin intermediul metodei
de identificare a credințelor limitative. Care sunt credințele care v-ar putea împiedica să vă
atingeți scopul?
„Conștiința este acea capacitate din interiorul meu care se atașează de cel mai înalt standard pe
care-l cunosc, pentru ca apoi să-mi reamintească încontinuu cerințele acelui standard. Obișnuindu-mă
săo am mereu în față, conștiința îmi va arăta întotdeauna ce trebuie să fac.”
Oswald Chambers
Trăim într-o lume complexă, imprevizibilă, o lume în care singura parte din sistem la care ne
putem conecta se află în interiorul nostru. Și totuși, aceasta este partea din sistem care, pentru multe
persoane, rămâne neexplorată. Trebuie să fim încredințați de faptul că, dacă suntem sinceri cu noi înșine,
rezultatele noastre vor apărea în conformitate cu adevărul personal.
Ceea ce avem nevoie este să fim în acord cu ceea ce credem cu adevărat, pentru a ne afla în
poziția de a oricare oportunitate ce ni se arată. Fiind în acord cu noi înșine, decoperim că atragem de
partea noastră oportunitățile care se potrivesc cu direcția pe care vrem să o urmărim.
Este ca și cum am fi niște sportivi care joacă un joc. Nu știm de unde va veni mingea următoare
și nici cum va veni. Dar reușim să facem faă situației pentru că avem un sentiment puternic al
rezultatului pe care dorim să-l obținem și suntem mereu pregătiți și flexibili pentru a atrage șansele
imediat ce ele își fac apariția.
„A stăpâni complexitatea nu înseamnă a lăsa complexitatea să ia ce-i mai bun în tine. Înseamnă
să ai un punct de vedere coerent, care să ghideze acțiunea în ciuda confuziei, a nesiguranței și a
ambiguității, prezente în vârtejul de evenimente și interacțiuni care au loc în jurul nostru. Arta la care
facem aluzie este aceea a unui navigator. Capacitatea de a acționa coerent în fața complexității și de a
face acest lucru pe o bază actuală reprezintă marca unui adevărat maestru.”
Michael Lissack și Johan Ross
Având un simț personal al direcției, rezolvând conflictul interior și gestionaându-ne schimbarea

personală, ne putem mișca spre o stare de acord sau de coerență. Când ne aflăm în această stare, devenim
una cu cel care suntem - există foarte puțin sau deloc conflict ori stres. Suntem pe cale să devenim cei
mai buni.
Un exemplu ecolvent ar cazul lui Lance Armstrong, care, diagnosticat cu cancer extins
aproape în fiacare parte a corpului său, a câștigat Turul Franței la ciclism. La începutul carierei sale de
ciclist, nu era un sportiv cunoscut; din cauza aroganței și a tacticilor sale agresive, a devenit o țintă a
presei franceze.
Merge cu bicicleta pentru a le atrage oamenilor atenția asupra cancerului. Merge cu bicicleta
pentu soția sa, pentru fiul său și pentru gemenii săi. Lance Armstrong merge pe bicicletă cu voință, cu
un simț total al propriei identități, întocmai unui sportiv de calsă, cu principii și convingeri nu numai în
2
6
INTEGRATIVĂ
ce privește sportul(A.R.P.I.)
pe care îl practică, dar și ceea ce este posibil atunci când totul pare pierdut. Își
etalează principiile de integritate prin tot ceea ce face și demonstrează o abilitate remarcabilă di punct
de vedere artistic în mersul cu bicicleta - dansează cu pedalele.
Exercițiu:
Așa cum o companie poate poate funcționa mai eficient atunci când toate grupurile din
interiorul său cooperează și lucrează pentru același scop, și un individ poate funcționa mai eficient atunci
când fiecare „parte” a sa cooperează cu celelalte. Această stare de acord poate fi obținută prin
controlarea schimbării la anumite niveluri.
Folosiți acest model pentru a vă clarifica felul în care gândiți despre dumneavoastră înșivă,
despre echipa dumneavoastră și despre compania dumneavoastră. Începeți prin a aplica modelul la
propria persoană. Schimbarea vine din interior; odată ce modelul nostru mental este în acord, suntem
pregătiți să facem față mediului exterior, din jurul nostru.
Nivelul scopului este descris uneori ca nivel al spiritualității. Înțelegând nivelul spiritual,
înțelegem conexiunile noastre cu sistemele mai cuprinzătoare. La acest nivel, ne putem da seama cu ce
valoare contribuim la acele sisteme mai mari din care facem parte. De exemplu, am putea spune că un
sistem mai mare din care facem parte poate fi oricare dintre următoarele:
> Familia noastră.
> Căsnicia noastră sau parteneriatul nostru.
> Echipa noastră.
> Comunitatea nostră.
> Compania noastră.
> Credința noastră.
> Lumea noastră.
Exercițiu:
Imaginați-vă în următoarea situație:
În ultimele șase luni ați muncit la un nou proiect al companiei dumneavoastră. Acum, aproape
că l-ați terminat, iar rezultatele au fost conform planului. Credeți că rezultatele acestui proiect reprezintă
o contribuție importantă va viitorul companiei la care lucrați. Contribuția dumneavoastră personală vă
satisface și vă așteptați ca lansarea proiectului să vă sprijine planurile privind o eventuală promovare. Cu
două săptămâni nainte de lansare, conducerea anunță o reorganizare majoră a companiei. Se anunță că
toate proiectele începute în ultimul an urmează să fie puse la păstrare și că asupra lor cnducerea va lua
ulterior o decizie. Dumneavoastră și colegii de proiect vă simțiți extrem de dezamăgiți și de descurajați.
Pe care dintre următoarele atitudini o veți adopta?
> Acceptați situația și vă întristați.

> Vă supărați sufletește.
> Vă plângeți celor din jur despre felul în care ați fost tratat.
2
7
INTEGRATIVĂ
>(A.R.P.I.)
Sperați ca cineva să ia o inițiativă pentru a schimba situația.
> Solicitați o întrevedere cu managerul dumneavoastră pentru a discuta asupra
acestei decizii.
> Accelerați terminarea proiectului pentru a anunța că e gata de lansare.
> Părăsiți compania.
Ce altceva ați mai putea face? Sunteți reactiv sau proactiv în felul în care răspundeți situațiilor
de viață? Sunteți mânuitorul de păpuși sau păpușa? În ce fel se diferențiază cei care își influențează
propriul destin de aceia care își lasă soarta în mâinile altora sau la voia întâmplării?
„Purtăm în noi propria stare a vremii.”

Stephen Civey, Seven Habits of Highly effective People
Exercițiu:
Examinați ceea ce gândesc oamenii despre ei înșiși:
A. Până la urmă, cred că am fost norocos, atât în carieră, cât și în viața personală. Nu
mi-am pierdut niciodată locul de muncă, iar acum sunt propriul meu patron; în mod surprinzător,
munca pare să te înalțe întotdeauna. Viața mea personală a fost mai puțin lină și, deși am avut
multe regrete, în special în ce-i privește pe copii, am trăit multă bucurie. Mă bucură faptul că mă
simt împlinit, îmi place munca mea, îmi face plăcere să-mi folosesc aptitudinile și să-mi petrec
timpul alături de copii.
B. Sunt o tânără care știe ce vrea, cum anume și când să obțin acest lucru. M-am
decis să devin specialist în fizioterapie. Am studiat și chiar am și ceva experienă. Această muncă
este potrivită pentru mine, iar eu sunt potrivită pentru ea. Sunt o persoană fericită, căreia îi place
să-i ajute pe ceilalți. Mă înțeleg cu toți și cu fiecare în parte - e o calitate a mea de care sunt
mândră.
C. Găsesc că este foarte greu să scriu despre mine, poate pentru că sunt o persoană
timidă și introvertită. Nu-mi prea place să-i las pe oameni să știe ceea ce simt. Știu, de asemenea,
că sunt o persoană foarte negativistă. Îmi lipsește încrederea în mine și, prin urmare, nu am
niciodată încredere în ceea ce fac. Mi-aș dori să am o atitudine mai pozitivă în privința vieții și
îmi doresc să am aptitudinea de a mă îngrijora și de a fi mai relaxat.
Temă:
Devenind conștient de felul în care gândiți la fiecare dintre nivelurile existenței dumneavoastră,
începeți să influențați procesul de a fi în acord cu sine. Următorul pas este să decideți ce doriți să
fie adevărat pentru dumneavoastră la fiecare nivel. Puteți începe prin a răspunde următoarelor
întrebări:
> Din ce sistem facei parte/ce sistem ați vrea să influențați? Care este contribțuia
dumneavoastră la sistemul mai mare din care faceți parte? Ce contribuție ați dori să aveți?
> Care este identitatea/misiunea dumneavoastră? V-ar lua luni întregi sau chiar
ani pentru a vă carifica identitatea sau misiunea. Începeți prin a scrie care sunt acestea în cazul
dumneavoastră. Cum v-ați descrie? Care este țelul dumneavoastră în afaceri, în viață? Gândiți-
vă ce roluri v-ar face să simțiți că aveți o viață împlinită și care ar fi rolurile pe care vi le-ați dori
indiferent de circumstanțe.
> Care sunt convingerile și valorile dumneavoatră? Fiți sincer cu dumneavoastră
înșivă. Notați care sunt convingerile și valorile cu care funcionați acum, și nu pe acelea „bune”,
2
8
(A.R.P.I.)
„corecte”, împrumutate din cărți. Gândiți-vă la deciziile pe care le luați zilnic. Care sunt factorii
pe baza cărora luați aceste decizii?
> Care sunt aptitudinile dumneavoastră? Care este comportamentul
dumneavoastră zilnic? De cele mai multe ori, ceilalți sunt capabili să răspundă la această
întrebare cu multă acuratețe. Stabiliți cum anume vă percepeți și puneți această opinie în balanță
cu felul în care vă percep ceilalți. Identificați ce comportamente vă sunt caracteristice, lucrurile
pe care le spuneți sau le faceți de obicei. Ce vă caracterizează atunci când sunteți în acord cu sine
și ce nu?
> Care este mediul dumneavoastră? Unde și când faceți lucrurile despre care am
vorbit mai sus? Ceea ce spuneți reflectă influențe externe asupra dumneavoastră și asupra vieții
dumneavoastră? Ce spune înfățișarea dumneavoastră despre dumneavoastră înșivă - astăzi? Dar
de zi de zi? În ce fel este mediul dumneavoastră fizic o metaforă pentru ceea ce sunteți? În ce
contexte v-ați dori să fiți capabil să fiți elementul-cheie?
Temă:
1. Alegeți un aspect legat de dumneavoastră înșivă despre care știi că e adevărat

atunci când vă aflați într-o stare de acord cu sine, ceva ce vă puteți imagina cu siguranță. Ar
putea fi un comportament, o valoare, o convingere, sau ar putea fi un lucru care vă face să vă
simțiți bine atunci când îl purtați.
2. Priviți diagrama nivelurilor. Puteți face exercițiul stând așezat sau v-ar putea fi
mai ușor dacă v-ați plimba printre niveluri ca și când ar fi marcate pe podea. Începeți de la
nivelul pe care vi-l imaginați cel mai ușor și înaintați spre celelalte niveluri, imaginându-vă în
acest timp cum sunteți și cum ați putea să fiți într-o stare de unitate cu sine. Acordați-vă timpul
necesar pentru a face aceasta și permiteți lucrurilor care vă vin în minte să prindă contur.
3. Gândiți-vă la următoarele aspecte ale propriei vieți. În fiecare dintre aceste zone,
cât de aproape sunteți de modul în care ați dori să fiți? În coloana numită „ideal”, dați fiecărui
domeniu o notă de la 0 la 10, 10 semnificând faptul că acea arie este acum exact ceea ce vă dorii
dumneavoastră, iar 0 indică contrariul. În coloana intitulată „Reactiv/Proactiv”, descrieți cât de
activ influențați fiecare dintre aceste domenii. 10 înseamnă că, în opinia dumneavoastră, sunteți
în întregime proactiv în ce privește influențarea acestei zone, încercâd să vă apropie de ideal. 0
indică faptul că sunteți în așteptare și sperați (sau ai renunțat deja).
IDEAL RECATIV/PROACTIV
Slujba dumneavoastră
Viața dumneavoastră socială
Prietenii dumneavoastră
Abilitățile dumneavoastră
Vă veți construi o imagine a poziției pe care o ocupați pe scala reactiv/proactiv. Chiar dacă
aveți ceea ce dumneavoastră considerați că este o situație ideală, sau pe aproape, veți descoperi că
influențați în mod activ această situație în sensul meninerii ei în starea în care se află. Vă poate fi de
folos să aflați părerea celorlalți în ce privește locul în care vă situează ei pe această scală.
4. Acordați-vă câteva momente pentru a vă imagina că vă pregătiți pentru munca pe

care vă dorii cu adevărat să o faceți. Scrieți un paragraf despre dumneavoastră înșivă, din punctul
dumneavoastră de vedere, în care să descrieți ceea ce vă face unic.
5. Întrebați-vă un coleg sau un prieten dacă poate răspunde la următoarele întrebări,
în această ordine:
2
9
INTEGRATIVĂ
A.(A.R.P.I.)
Care este comportamentul dumneavoastră caracteristic? (comportament)
B. Ce spune despre dumneavoastră mediul propriu? (mediu)
C. Ce aptitudini unice ați demonstrat și puteți demonstra? (aptitudini)
D. Ce este important pentru dumneavoastră din ceea ce faceți și ce valori le
comunicați celorlalți prin ceea ce faceți? (valori)
E. Ce convingeri aveți despre dumneavoastră și despre cei din jur, care vă fac
capabil să faceți ceea ce faceți? (convingeri)
F. Cine sunteți? (identitate)
G. Ce valori le inspirați celorlalți, fiind cel ce sunteți? (spiritualitate)
Cât de ușor au găsit interlocutorii dumneavoastră răspunsul la aceste întrebări? A fost mai ușor
la început sau la sfârșit? În ce fel s-a schibat calitatea comunicării pe măsură ce continuați să puneți
întrebările? Ușurința cu care interlocutorul dumneavoastră a răspuns la aceste întrebări poate fi un
indicator al măsurii în care el este familiarizat cu acel nivel de gândire despre propria persoană.
„Problema nu este ceea ce facem, ci ceea ce devenim.”

Oscar Wilde, De Profundis
Convingerile proprii ne influențează și ne determină comportamentul. Ele formează scenariul

vieții noastre - convingerile ne dictează cum să răspundem situațiilor și oamenilor pe care îi întâlnim de-
a lungul vieții.
Majoritatea convingerilor noastre se formaeză la vârsta de 7 ani și prin contur sub influența părinților
noștri sau a echivalentelor figurilor parentale. În majoritatea cazurilor, nu ne dăm seama că aceste
convingeri sunt reflectate de fiecare moment al vieții noastre și totodată le influențează. Este ca și când
am avea în minte o înregistrare. Dacă înregistrarea funcționează, o putem păstra, eventual, o putem chiar
actualiza și perfecționa din când în când. Însă dacă înregistrarea ne limitează gândirea cu privire la noi
înșine, o putem da la o parte și putem face o nouă înregistrare, astfel încât să funcționeze în sprijinul
nostru. Dacă dorim să reproducem modelul unei performanțe, trebuie să fim capabili „să decriptăm”
convingerile persoanei a cărei performanță vrem să o reproducem astfel încât să ne influențăm
comportamentul. La fel, pentru a avea acces la acele resurse interioare care ne inspiră, specifice unui
context, trebuie să fim capabili să „decriptăm” convingerea care ne sprijină într-o atare situație.
Cum se nasc convingerile?
Jane era noul manager al unui magazin de lux din Londra. Produsele destinate vânzării
constau în bijuterii și obiecte scumpe din piele, aranjate în spatele unor vitrine de sticlă. Se închidea la
ora șase seara. Exact ora la care unul dintre subordonații lui jane, Robert, începea să încuie vitrinele,
indiferent dacă în magazin încă se mai aflau clienți sau nu. Jane nu era de acord: nu-i plăcea impresia
pe care acest fapt o putea lăsa asupra clienților. Voia ca Robert să încuie vitrinele numai după plecarea
tuturor clienților. I-a explicat lui robert că politica magazinului era aceea de a încuia vitrinele doar
după plecarea clienților, dar acest lucru nu a avut niciun efect. Data următoare când s-a întâmplat
același lucru, ea i-a spus că direcia nu este de acord să se încuie nimic în preznța clienților; dar tot fără
vreun efect. Jane s-a străduit să-și impună autoritatea și a simțit că subalternii nu o ascultă.
În timpul unei discuții cu prieten, Jane și-a dat seama că ar fi putut să-i spună angajatului:
„ Vreau să lași vitrinele deschise până la plecarea ultimului client.” Până atunci nu mai vorbise cu
sine. Și-a dat seama că procedând astfel poate începe să-și facă simțită autoritatea. Și a înțeles că există
multe alte situații în care ar putea să comunice ceea ce dorește folosind „vreau” sau „aș vrea”.
3
0
(A.R.P.I.)
Jane s-a întrebat de ce nu reușise acest lucru mai înainte și a înțeles în cele din urmă că spunea
foarte rar „vreau”. Și-a adus aminte de copilăria ei. Mama ei îi spusese de nenumărate ori: „Nu
contează ce vrei tu.”
Convingerile excelenței:
1. Cum a reușit Cristofor Columb să se agațe de viziunea legată de descoperirea unui

nou traseu de navigație în jurul lumii și să-și mențină curajul și tenacitatea de a străbate
mărilempe care nu se mai navigase nicicând înainte?
2. Cum au reușit americanii să depășească limitele posibilului și să trimită un om pe
Lună?
3. Cum a reușit britanicul Terry Waite, în timp ce era prizonier în Liban, să-și
păstreze cumpătul și mințile, fiind ținut singur în captivitate, în beznă și amenințat cu moartea?
4. Cum au reușit Yahoo! și Amazon, două companii necunoscute, să devină peste
noapte niște titani pe o piață inexistentă cu un an înainte?
5. Cum a reușit Richard Branson să criască un drum pentru compania Virgin Airlines,
într-o afacere dominată deja de organizații puternice și bine ancorate?
Oameni care cred că afirmația „fiecare Oameni care nu cred că afirmația „fiecare
persoană este unică” este adevărată persoană este unică” este adevărată
Abordează lucrurile în acest mod:
Sunt cooperanți, respectuoși și sunt Sunt rigizi, inflexibili și dogmatici.
deschiși la diferență și feedback.
Au acest gen de convingeri:
Diferența este importantă. Opinia lor este cea corectă. Ei știu cel
mai bine.
Au asemenea capacități/limitări:
Au abilitatea de a asculta, sensibilitate și Manifestă determinare și încăpățânare.
respect pentru diferență.
Ce fac și ce spun:
Se arată interesați, cooperanți, solicită Vorbesc despre ceea ce „trebuie” să facă
întrebări, sunt curioși în ce privește experiențele alții.
eltora și explorează diferențele. Dezaprobă și întrerup. Refuză. Fac ceea
Când primesc feedback, cer lămuriri cu ce au făcut înottdeauna. Se apără și încearcă să
privire la lucrurile pe care nu le remarcaseră îndepărteze în mod logic feedback-ul.
înainte.
Cum se simt:
Sunt relaxați și curioși. Sunt frustrați, iritați și stresați.
Experiență:
Descoperă noi aptitudini, învață lucruri Stagnează.
noi.
3
1
(A.R.P.I.)
Dacă faceți ce ați făcut dintotdeauna, veți obține ce ați obținut întotdeauna.
Imaginați-vă că încercați o nouă garderobă. Hainele pot fi ale dumneavoastră, așa că este bine să
vedeți dacă vi se potrivesc, dacă arătați bine în ele, ce reacții trezesc ele în rândul celorlalți și așa mai
departe. Dacă nu vă plac aceste haine, le puteți returna și veți continua să purtați vechile haine sau puteți
păstra una sau două piese vestimentare proaspăt achiziționate și să le asortați cu cele vechi. Sau le puteți
păstra pe toate, ele urmând să intre în garderoba dumneavoastră.
La fel se întâmplă și cu convingerile. Puteți prespune că ele sunt adevărate; le puteți chiar
„proba”. Dacă funcționează, se vor transforma în convingeri. Dacă nu, le puteți da la o parte.
Temă:
1. Gândiți-vă la o situație (A), în care aveți mai multe opțiuni și în care considerați că,
folosind una dintre convingerile excelenței, veți ajunge la ceea ce vă doriți. Selectați acea
convingere a excelenței care credeți că este cea mai potrivită în context.
2. Identificați o altă soluție (B), în care ați fost animat de această convingere sau de
una asemănătoare.
3. Asociați-vă cu momentul situației (B) și ancorați sentimentul pe care l-ați avut în
timp ce erați animat de această convingere care a funcționat în favoarea dumneavoastră.
4. Repetați procesul, până când veți ajunge la punctul în care va fi ca și cum ați deține
acea convingere.
5. Odată ce aveți această convingere, reluați experiența situației (A), urmând pașii de
mai jos:
> Conștientizați locul în care vă aflați și cum vă simțiți în acel mediu.
> Faptul că știți ce spuneți și ce faceți demonstrează că dețineți această nouă
convingere.
> Identificați competențele și calitățile pe care le-ați folosit în această situație.
> Descoperii ce este important pentru dumneavoastră și cum veți satisface
aceste necesități, atât pentru dumneavoastră, cât și pentru oicine altcineva implicat în
această situație.
> Apreciați în ce fel ceea ce faceți și felul în care vă simțiți se potrivesc cu
personalitatea dumneavoastră.
> Descoperiți cum ați influențat sistemele mai cuprinzătoare din care faceți
parte, în acest moment și altă dată.
6. Reflectați cum a fost atunci când ați avut această convingere, astfel încât să puteți
retrăi situația.
7. Ce simțiți acum în legătură cu această experiență și cum o veți putea retrăi în viitor?
8. Ce simțiți în legătură cu această convingere și cum poate ea funcționa pentru
dumneavoastră?
9. Repetați procesul în cazul altor două situații despre care știți că vor apărea
săptămâna următoare.
10. Decideți ce anume vă asumați să faceți sau să credeți în viitor.
Temă:
1. Găsiți pe cineva cu care nu vă înțelegeți atât de bine pe cât ați vrea:

> Din familie
> De la serviciu
> Din cercul de cunoștințe.
3
2
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
Notați ce credeți despre fiecare. Gândiți-vă la o împrejurare în care, comunicând cu aceste
persoane, lucrurile nu au mers așa cum v-ați fi dorit.
Acum, gândiți-vă la o persoană ce face parte dintr-unul din aceste grupuri, cu care aveți o
relație bună/excelentă. Identificați o convingere legată de acea persoană. Imaginați-vă că acea convingere
legată de un membru al familiei cu care păstrați o relație bună o aveți și în legătură cu acela dintre
membrii familiei cu care v-ar plăcea să vă îmbunătățiți relația. Imaginați-vă interacționând cu a doua
persoană și faptul că dumneavoastră aveți convingerea respectivă.
Ce vedeți, auziți și simțiți? Care este reacția sa față de dumneavoastră? Dacă reacția sa nu este
încă aceea care v-ar plăcea să fie, experimentați din nou convingerea excelenței, până când ea va fi mai
fermă sau mai puternică în minte.
Repetați procesul. Acum repetați întregul proces gândindu-vă la persoana aleasă dintre colegii
de serviciu și la persoana din cercul de cunoștințe.
2. Gândiți-vă la un scop pe care vi l-ați propus, dar la care nu ați ajuns încă și nu știți
din ce motive. Care sunt convingerile dumneavoastră despre:
> Capacitatea de a vă atinge acest scop?
> Dreptul dumneavoastră de a vă atinge acest scop?
Care dintre convingerile dumneavoastră vă pot limita în atingerea acestui țel?
Ce alte convingeri ați putea adopta în locul acelora limitative?
3. Pe care dintre convingerile excelenței le dețineți deja?
4. Ce convingeri ale excelenței v-ați dori să aveți?
5. Care dintre convingerile excelenței ar avea o importanță capitală pentru viața
dumneavoastră, dacă ați deține-o? Care credeți că ar putea fi efectul deținerii acestei convingeri?
A fost odată un tânăr prinț care credea în orice, cu excepția a trei lucruri. Nu credea în
prințese, în insule și în Dumnezeu. Împăratul, tatăl prințului, îi spusese că aceste lucruri nu există. În
Împărăția tatălui său nu se aflau nici prințese, nici insule și nici vreun semn că Dumnezeu ar exista.
Prințul l-a crezut pe tatăl său.
Într-o zi, prințul a plecat departe de palat, în țara învecinată. Acolo, spre uimirea lui, de pe
fiecare coastă vedea insule, iar pe acele insule, creaturi stranii și tulburătoare, cărora n-a îndrăznit să
le dea vreun nume. În timp ce căuta o barcă, de-a lungul țărmului s-a apropiat de tânărul prinț un
bărbat în ținută de seară.
- Acelea sunt insule adevărate? a întrebat tânărul prinț.
- Sigur că sunt insule adevărate, a răspuns bărbatul în haine de seară.
- Și acele creaturi stranii și tulburătoare...?
- Ele sunt prințese autentice.
- Atunci înseamnă că există și Dumnezeu! a strigat prințul.
- Eu sunt Dumnezeu, a răspuns necunoscutul în haine de seară, făcându-i o
plecăciune.
Tânărul prinț s-a întors acasă cât de repede a putut.
- Te-ai întors, care va să zică? l-a întâmpinat împăratul.
- Am văzut insule, am văzut văzut prințese, l-am văzut pe Dumnezeu! spuse prințul
pe un ton de reproș.
Împăratul rămânea neînduplecat.
- Nu există nici insule adevărate, nici prinese adevărate și nu există nici
Dumnezeu.
- Dar le-am văzut!
- Spune-mi cum era îmbrăcat Dumnezeu.
- Într-o ținută de seară.
- Avea pulpanele hainei întoarse la spate?
Prințul și-a amintit că într-adevăr le avea. Împăratul zâmbi:
3
3
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
- Acelea erau hainele unui magician. Ai fost păcălit.
După toate acestea, prințul s-a întors în ara vecină, pe același țărm, unde-l întâlnidin nou pe
bărbatul în ținută de seară.
- Tatăl meu, Împăratul, mi-a spus cine ești cu adevărat, zise indignat prințul. M-ai
păcălit o dată, dar a doua oară nu se va mai întâmpla. Acum știu că acelea nu sunt insule
adevărate și nici prințese adevărate, pentru că tu ești magician.
Bărbatul de pe țărm zâmbi.
- Te păcălești singur, băiete! Și în împărăția tatălui tău există multe insule și multe
prințese. Dar tu te afli sub vraja tatălui tău, așa că nu le poți vedea.
Prințul s-a întors gânditor acasă, și când l-a întâlnit pe împărat, s-a uitat drept în ochii lui:
- Tată, este adevărat că tu nu ești un împărat adevărat, ci doar un magician?
Împăratul zâmbi și-și suflecă mânecile.
- Da, fiule, sunt doar un magician.
- Trebuie să știu adevărul adevărat, adevărul din spatele magiei.
- Nu există niciun adevăr în spatele magiei, a spus tatăl.
Prințul s-a întristat foarte tare. Zise:
- Mă voi sinucide.
Prin magie, regele făcu să apară moartea. Aceasta stătea în ușă și îi făcea semn prințului
adevărat. Prințul se înfioră. Și-a amintit de insulele frumoase, dar ireale și de irealele, dar frumoasele
prințese.
- Foarte bine, a spus prințul, mă voi supune.
- Vezi, fiule, a răspuns împăratul, începi să devii și tu magician.
The Magus (Magicianul) John Fowles, Jonathan Cape, 1977
MOTIVAȚIE
Să rămânem concentrați asupra premiului
Cei mai mulți dintre noi au tendința de a-și pierde concentrarea în viață datorită faptului că ne
facem permanent griji, gândindu-ne la o multitudine de posibilități negative. În loc să ne concentrăm
asupra punții, ne preocupăm de tot ceea ce înseamnă posibilitatea de a cădea de pe ea. În loc să ne
concentrăm asupra scopurilor, ne lăsăm distrași de grijile și spaimele noastre.
Dar atunci când ne concentrăm asupra a ceea ce dorim să obținem, acel lucru va intra până la
urmă în viața noastră. Dacă ne vom concentra pe faptul de a deveni o persoană fericită și motivată, asta
vom ajunge.
Puteți „înscena” întotdeauna o bătălie mai mare decât cea pe care urmează să o susținem. Dacă
trebuie să facem o prezentare în fața cuiva care ne porvoacă teamă, o putem exersa mai întâi în fața cuiva
de care ne temeți și mai tare. Dacă avem ceva greu de făcut și ezităm, este bine să alegem ceva încă și
mai greu și facem asta mai întâi.
Fiți atenți la efectul pe care îl are asupra motivației dumneavoastră în ceea ce privește
„adevărata încercare”.
Să ne simplificăm viața
Unul dintre foloasele pe care le vom trage dacă ne planificați în mod creativ viața este acela că
planificarea ne va permite să ne simplificăm viața. Putem evacua, reprograma și elimina toate acele
activități care nu contribuie la realizarea scopurilor pe care ni le-am propus.
3
4
(A.R.P.I.)
O altă modalitate eficientă de a ne simplifica viața este aceea de a ne coordona sarcinile pe care
le avem de îndeplinit. Coordonarea ne va permite să atingem două sau mai multe obiective în același
timp.
O abordare agresivă a zilei - cu ideea de a face fiecare zi mai simplă și mai eficientă decât ziua
precedentă - ne permite să aruncăm o rpivire asupra tuturor sarcinilor pe care le avem de îndeplinit.
În cartea ei, Brain Building (Formarea creierului), Marilyn Vos Savant recomandă ceva similar
ca modalitate de simplificare a vieții. Ea ne sfătuiește să alcătuim o listă cu absolut toate sarcinile, oricât
de mici, pe care ni le propunem, să spunem, în timpul weekend-ului, iar apoi să le facem pe toate de-
odată, în cadrul unei acțiuni concentrate, extrem de palpitante. Un efort maniacal. Cu alte cuvint, ca să
punem laolaltă toate micile sarcini și să facem din îndeplinirea lor o singură sarcină mare, astfel încât să
avem la dispoziție tot restul weekend-ului pentru a ni-l programa așa cum dorim.
Să căutăm aurul pierdut
Când sunt fericit, văd fericirea și în ceilalți. Când sunt cuprins de compasiune, văd compasiune
și în alții. Când sunt plin de energie și speranță, văd peste tot șanse și oportunități. Însă atunci când sunt
furios, îi văd pe ceilalți ca fiind excesiv de iritabili. Când sunt deprimat, remarc că privirile celorlalți
sunt triste. Când sunt plictisit, întreaga lume mi se pare cenușie și neatrăgătoare.
Văd ceea ce sunt!
„Când deschid ochii de dimineață, spunea ColinWilson, ceea ce descopăr este nu lumea, ci
milioane de lumi posibile.”
Avem tot timpul posibilitatea de a alege. Ce lume vrem să vedem astăzi? Oportunitățile
constituie aurul vieții. Este tot ceea ce ne trebuie pentru a fi fericiți. Solul fertil în care prindem rădăcini
ca persoane. Iar oportunitățile sunt precum acele partcicule cuantice subatomice, care capătă existență
doar în mometul în care sunt văzute de către un observator. Oportunitățile noastre se vor înmulți atunci
când ne veți hotărî să le vedem.
Să apăsăm pe toate butoanele
V-ați aruncat vreodată privirea în cabina unui avion, când v-ați urcat la bord? Acolo se află o
desfășurare impresionantă de butoane, manete, comutatoare și cadrane.
Ce-ar fi dacă, suindu-vă la bord, ați trage cu urechea la conversația celor din cabină și l-ați auzi
pe pilot spunându-i copilotului: „Vlad, mai spune-mi o dată, ce fac butoanele astea?”
Dacă ați auzi așa ceva, zborul n-ar mai fi deloc plăcut. Însă cei mai mulți dintre noi își pilotează
viața în acest mod, fără să cunoască prea mult instrumentele cu care au de-a face. Nu ne preocupăm să
învățăm unde se află propriile noastre butoane sau ceea ce pot ele să facă.
De acum încolo, ar fi bine să ne fixăm sarcina de a nota tot ceea ce ne declanșeaă butoanele, ce
anume ne inspiră. Acesta este panoul nostru de control. Acele butoane controlează întregul nostru sistem
de motivare personală.
Motivația nu trebuie să fie ceva accidental. De exemplu, nu așteptați ore întregi ca un anumit
cântec să fie transmis la radio. Dacă există anumite cântece care vă dau o stare bună, adunați-le pe o
casetă, creați o casetă personală cu „cele mai mari hituri motivaționale”.
Puteți folosi și filmele în același fel. De câte ori nu ați ieșit de la un film având un sentiment
puternic de inspirație și fiind gata să cuceriți lumea?
Putem avea asupra lumii înconjurătoare mult mai mult control decât ne imaginăm. Putem
începe prin a ne programa conștient să fim din ce în ce mai concentrați și mai motivați. Ar fi interesant
să învățăm comenzile de pe panoul nostru de control și să învățăm cum să apăsăm pe propriile butoane.
Cu cât aflăm mai multe despre modul popriu de funcționare, cu atât ne vom automotiva mai ușor.
3
5
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
Să creăm un jurnal de bord
Nu ceea ce facem ne obosește, ci ceea ce nu facem. Sarcinile pe care nu le ducem la bun sfârșit
ne obsesc și ne tracasează cel mai tare.
La unul dintre seminariile motivațioanle, un om mic de statură, ce părea să aibă în jur de 60 de
ni, spunea: „Problema mea este că am impresia că nu tremin nimic niciodată.” A pus problema corect, ca
fiind una ce ținea de convingeri. Își dorea un cuvânt fermecat, o frază magică, pe care să și-o repete și
care să-i spele creierul până la a-l transforma într-o altă persoană.
„Cel mai bun mod de a vă modifica sistemul de convingeri este să modificați adevărul despre
dumneavoastră. Pentru a vă considera capabil de a duce lucrurile până la capăt, trebuie să începeți prin a
ține un jurnal de bord al sarcinilor îndeplinite cu succes”, i-am explicat.
Și-a cumpărat o agendă și în capul primei pagini a scris: „Lucruri pe care le-am dus până la
capăt”. În fiecare zi își propunea să își fixeze mici scopuri și să le îndeplinească. Acolo unde, în trecut,
și-ar fi pus mâinile în sân și ar fi lăsat treaba neterminată la primul țârâit al telefonului, acum lăsa
telefonul să sune pentru a-și putea termina treaba și a o trece în jurnalul de bord. Cu cât nota mai multe
lucruri acolo, cu atât devenea mai încrezător în faptul că era din ce în ce mai capabil să ducă lucrurile
până la capăt. Și avea un jurnal de bord pentru a o dovedi.
Gândiți-vă la cât de solidă era această nouă convingere a sa, în comparație cu ceea ce ar fi reușit
să realizeze în această privință utilizând doar afirmații. Și-ar fi putut șopti toată noaptea: „Sunt foarte
capabil să duc lucrurile până la capăt”, însă partea dreaptă a creierului său ar fi știut mai bine cum stau
lucrurile și i-ar fi răspuns: „Ba nu, nu ești”.
Ar fi bine să nu ne mai facem griji în legătură cu părerea pe care o avem despre noi și să
alcătuim un jurnal de bord care să dovedească faptul că ne putem automotiva să facem tot ceea ce dorim.
Majoritatea oamenilor nu se consideră creativi, dar creativi suntem cu toții.
Nu este nevoie să fim originali pentru a fi creativi. De fapt, câteodată este util să ne dăm seama
că nimeni nu este original. Până și Mozzart a declarat că nu a scris în viața lui vreo bucată originală.
Toate piesele sale erau rearanjări ale unr vechi melodii populare.
Cu toate că Mozzart nu era original, el era creativ. Și asta pentru că a reprezentat ceva atât de
neașteptat.
Dacă avem credința că am fost creați după chipul și asemănarea Creatorului nostru, atunci
rezultă, în mod necesar, că trebuie să fim creativi. Apoi, dacă dorim să ne privim penoi înșine, ca fiind
creativi, putem începe să cultivăm creativitatea în tot ceea ce facem. Putem veni cu tot felul de soluții
neașteptate la povocările vieții.
Unii dintre noi s-ar putea gândi că, în acest moment, sunt prea deprimați pentru a declanșa o
nouă cursă de motivare personală. Sau prea furioși. Sau prea triști din cauza anumitor probleme.
Însă Napoleon Hill insistă asupra faptului că acesta este cel mai potrivit moment din viață
pentru a învăța cele mai neobișnuite reguli: „Există o regulă imbatabilă în privința controlului asupra
suferințelor și a dezamăgirilor și aceasta constă în transformarea emoționale în energie activă, canalizată
printr-o programare exactă și eficientă a muncii. Este o regulă de neegalat”.
De îndată ce ne-am creat imaginea referitoare la ceea ce vrem să fim, „a ne planifica munca”
este următorul pas. Planificarea muncii are ca efect faptul că ne umplem în avans cu energia scopului pe
care vrem să-l atingem. Fără asta, suferim de o ciudată deficiență manifestată prin dezordinea intenției.
Nu știm încotro ne îndreptăm sau ce avem de gând să facem.
O oră de planificare economisește trei ore de execuție.
Oricum, cei mai mulți dintre noi consideră că nu au timp pentru această oră de planificare.
Suntem prea ocupați cu rezolvarea problemelor rămase de ieri (lucru cauzat tocmai de lipsa de
planificare).
3
6
(A.R.P.I.)
O întâlnire planificată cu grijă poate dura de trei ori mai puțin decât una prost sau deloc
planificată. O zi de muncă bine planificată poate dura de trei ori mai puțin decât una post sau deloc
planificată.
Săptămâna ne aparține într-adevăr. Munca la fel. Viața la fel.
Este imposibil să muncim știind limpede ce avem de făcut și încotro ne îndreptăm, și în același
timp să fim deprimați. Planificarea atentă a muncii ne va motiva să lucrăm mai mult, mai bine și ne vom
face mai puține griji.
Să ne aprindem dinamita adormită
Nu există lucru pe care nu-l putem face, cu condiția să-l descompunem în părți mai mici.
Iar când facem asta, ar fi bine să ne amintim să ne îngăduim ceva lentoare în abordarea primei
piese. Nu contează cât de repede o facem. Ceea ce contează este că o facem.
Cele mai grle sarcini par să nu fie niciodată duse până la capăt. Simplul gând de a face toată
treaba dintr-odată, la un nivel înalt de energie, este de cele mai multe ori prea descurajant pentru a
permite apariția automotivației.
Însă o metodă bună pentru a ne ușura eforturile și a câștiga în motivație este aceea de a acționa
ca și cum am fi cea mai leneșă persoană de pe planetă. Acceptând faptul că vom face treaba lent, leneș,
dispare acel gen de anxietate care ne împiedică să ne apucăm de ea. De fapt, s-ar putea chiar să ne
distrăm începând-o ca și cum am intra într-o comedie filmată cu încetinitorul.
Paradoxul este însă că, cu cât începem mai lent ceva, cu atât mai repede vom termina. Când ne
gândim pentru prima oară la ceva greu de făcut sau epuizant, suntem extremi de conștienți că, de fapt, nu
dorim câtuși de puțin să facem acel lucru. Imaginea mintală pe care o avem despre respectiva activitate,
aceea că o vom îndeplini repede și intens, nu este una fericită.
Gândul de a începe încet este un gând ușor. Iar ideea de a de a face încet un anumit lucru ne
permite să începem, propriu-zis să-l facem.
Alt lucru care se întâmplă atunci când ne apucăm încet de un proiect este că vom căpăta viteză
în activitate, în mod natural, fără să forțăm. Ritmul natural din interiorul nostru ne va pune în armonie cu
ceea ce facem. Vom fi surprinși de cât de repede va înceta conștiința să forțeze activitatea, permițând
astfel subconștienului să ne alimenteze cu energie.
Așa că, să nu ne grăbim. Începeți la modul leneș. Foarte curând, sarcinile vor căpăta ritmul lent,
dar persistent, al acelui cântec hipnotic al lui Paul McCartney de pe albumul Red Rose Speedway, „Oh
Lazy Dynamite”.
Avem dinamita în noi. Nu trebuie să ne forțăm să o declanșăm. Se aprinde la fel de bine la o
simplă și lentă scăpărare de chibrit.
Să fim selectivi cu prietenii
Îndepărtați-vă politicos de acei prieteni care nu acceptă schimbările.

Vor exista și astfel de prieteni. Se vor arăta invidioși și circumspecți la fiecare astfel de
schimbare. Vor privi noua noastră motivare ca pe o condamnare a modului lor de viață lipsit de
motivare. Pe căi subtile, ne vor trage înapoi la vechiul nostru mod de viață. Feriți-vă de rudele și de
prietenii care fac asta. Ei nu sunt conștienți de aceea ce fac.
Oamenii cu care ne petrecem timpul ne influențează, într-un fel sau altul, viața. Dacă stăm
laolaltă cu cinci, ne vor imprima modul de a privi lucrurile. Dacă stăm laolaltă cu oameni care ne
sprijină în a fi fericiți și a avea succes, vom găsi în ei impulsul de a fi fericiți și a avea succes.
De-a lungul unei zile, avem în față multe opțiuni în ceea ce privește oamenii cu care ne vom
întâlni și vom sta de vorbă. Nu vă lăsați purtați de inerție spre automatul de cafea, la bârfa zilnică
generatoare de stări negative, doar pentru că nu aveți altceva mai bun de făcut. Pentru că acest lucru ne
3
7
INTEGRATIVĂ
va fura din energie(A.R.P.I.)
și ne va coroda optimisul. Este un lucru bun să începem să fim mai atenți și mai
grijulii în privința oamenilor cărora le acordăm timpul nostru.
În inspirata sa carte, Spontaneous Healing (Vindecare spontană), Andrew Weil recomandă:
„Întocmiți o listă a prietnilor și cunoștințelor în compania cărora vă simțiți mai plini de viață, mai fericiți,
mai optimiști. Dintre aceștia, alegeți câte unul în fiecare săptămână și petreceți un timp în compania lui”.
Când obișnuim să stăm de vorbă cu un cinic, ajungem să ni se pară că toate oportunitățile din
jur dispar. Conversația ia o turnură depresivă și fatalistă. Nu apar nici idei, nici glume noi. Cinicii nu
creează nimic.
Pe de altă parte, bucuria de a trăi este contagioasă. Compania unui optimist ne face întotdeauna
să vedem din ce în ce mai multe posibilități oferite de viață.
Kierkegaard spunea odată: „Dacă ar fi să îmi doresc ceva, n-aș vrea să am avere și putere, ci
acel simț pasionat al potențialului, acel ochi interior care, rămânând mereu tânăr și entuziast, vede
posibilul. Păcerea dezamăgește, posibilul, niciodată”.
Să învățăm să jucăm un rol
Viitorul nu este determinat de personalitatea noastră. De fapt, nici măcar propria personalitate
nu este determinată de personalitatea noastră. Nu avem în interior nimic de tipul vreunui cod genetic care
să determine ceea ce vom fi. Suntem proiectanții a ceea ce vom fi. Felul în care acțioămi este cel care
decide ce vom deveni. Nu este vorba de felul în care arătăm, ci de modul în care gândim. Vom căpăta
energie și inspirație, fiind personajul pe care vrem să îl jucăm.
Leonard Nimoy (din Star Trek) povestea că a urmat un curs de actorie, întru-cât s-a gândit că îl
va ajuta să își depășească teama de a vorbi în public. Însă a învățat ceva mult mai prețios decât simpla
tehnică de a fi relaxat în faa unei mulțini. A învățat că emoțiile sale personale sunt unelte de care se
poate folosi, și nu forțe demonice. A învățat că trăirile îi aparțin și că le poate modela după voința
proprie. Gândirea noastră, conștientă, premeditată, are puterea de a ne controla emoțiile, iar sentimentele
pe care le avem sun cauzate, toate, de ceea ce gândim.
„Am avut nevoie de o mare profesoară de actorie, Judy Rollings, și de lungi chinuri cu scene
greu de jucat pentru a-mi putea plasa în sfârșit emoțiile sub controlul total al minții. Am descoperit că mă
pot motiva gândind și acționaând ca o personă motivată și că mă pot motiva singur gândind și acționând
ca o persoană deprimată. Prin exercițiu, granița subțire dintre a juca și a fi dispărea”, afirma actorul din
Star Trek.
Îi iubim pe marii actori pentru că intră cu totul în pielea personajelor lor. Actorii slabi sunt cei
care nu pot „fi” rolurile pe care le joacă și, de aceea, nu reușesc să ne convingă de realitatea personajelor
lor.
Și totuși, nu ne dăm seama că noi înșine pierdem aceleași ocazii în viață nereușind să „fim”
persoana pe care vrem să o întruchipăm. Nu e nevoie de circumstanțe autentice pentru a fi acel personaj.
E nevoie doar de repetiție.
Încurajați-vă experimentele spunându-vă că nu vă interesează să faceți decât lucruri distractive.

Dacă nu reușiți să vedeți instantaneu în ce constă distracția din cadrul unei activități, găsiți o cale de a o
crea dumneavoastră înșivă. Odată ce o sarcină a devenit distractivă, ați rezolvat problema automotivației.
Să nu ne trezim cu fața la cearșaf
Conform studiului reliazat în 1950, la Universitatea din Chicago, visele, energia și creativitatea
aparțin emisferei drepte a creierului, în timp ce linearitatea, logica, gândirea îngustă și pe termen scurt
aparțineau celei stângi. Cea mai bună explicație a felului în care „a gândi cu tot creierul” depășește
gândirea exclusiv cu emisfera stângă sau cu cea dreaptă se află într-o lucrare a filozofului britanic Colin
Wilson, care se numește Frankenstein's Castle (Castelul Frankenstein). Wilson dezvăluie faptul că avem
3
8
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
mai mult control decât ne-am fi închipuit vreodată asupra surselor de energie vitală și de idei creative
conținute în emisfera dreaptă a creierului nostru. Iar ceea ce stimulează cel mai mult această emisferă
este un dezvoltat simț al scopului ce trebuie atins. Dacă trebuie să cărăm un sac greu cu nisip prin oraș,
emisfera stângă a creirului nostru s-ar putea să se supere și să ne spună că facem ceva plictisitor și
obositor. Cu toate astea, dacă copilul nostru ar fi rănit grav și ar avea aceeași greutate ca respectivul sac
de nisip, l-am căra până la spital pe aceeași distanță, beneficiind de un surprinzător surplus de energie
vitală, provenit de la emisfera dreaptă a creierului. Automotivarea devine din ce în ce mai vie pe măsură
ce emisfera stângă știe din ce în ce mai bine ce să spună emisferei drepte să facă.
Să ne folosim rațiunea la maximum
Numărul de sinucideri scade în vreme de război, pentru că oamenii încep să se simtă suficient
de folositori și să descopere destule provocări în fiecare zi. Acest lucru îi încurajează să-și pună la lucru
în mod armonios ambele emisfere cerebrale. În vremuri cu mai puține evenimente, oamenii au tendința
de a aluneca în utilizarea exclusivă a unei singure emisfere și ajung să se simtă inutili.
Majoritatea omenilor așteaptă în mod inconștient apariția unei crize externe, cum ar fi
falimentul, un jaf în plină stradă, incendierea propriei lor case, un divorț neașteptat sau un război, pentru
a începe să gândească cu întreg creierul.
Însă această utilizare pasivă greșită a creierului conduce la o viață reactivă, și nu la una creativă.
Atunci când Oliver Wendell Holmes spunea că „cei mai mulți oameni se duc în mormânt fără să fi dat ce
aveau mai bun în ei”, putea la fel de bine să fi spus că cei mai mulți oameni trăiesc doar în emisfera
stângă a creierului lor. Când Thoresu spunea că „cei mai mulți oameni trăiesc o viață de disperare
tăcută”, el descria felul în care arată viața atunci când te blochezi în liniaritatea și îngustimea de gândire
caracteristice emisferei stângi a creierului.
Însă ironia este că emisfera stângă a creierului și-a câștigat o reputație greșită în mod nemeritat,
din simplul motiv că oamenii rămân blocați acolo. Atunci când învață că emisfera stângă trebuie să intre
în conexiune și să rezoneze cu cea dreaptă, aceasta capătăt o nouă funcție și o nouă forță. În momentul în
care oamenii rămân blocați în gândirea lineară, îngustă și plată a emisferei stângi și nu își activează
niciodată creativitatea conținută de emisfera dreaptă, își pierd gustul pentru viață. Emisfera dreaptă a
creierului se trezește la viață noaptea, în timpul somnului, atunci când emisfera stângă doarme. Însă este
posibil să redobândim sinergia reciprocă a celor două emisfere, pe care o aveam în copilărie, și în starea
de trezie. Trebuie doar să o declanșăm punând emisfera stângă să intre în comunicare cu cea dreaptă.
Asta se întâmplă atunci când facem dragoste, ne jucăm, scriem poezii, ținem în brațe un copil sau ne
confruntăm cu o amenințare sau criză. Emisfera stângă îi comandă celei drepte să se trezească și să se
implice. Acum începem cu adevărat să gândim cu întregul creier, ceea ce psihologul Abraham Maslow
numește „experiențe-limită”.
Cele mai bune trei metode de a activa gândirea cu întregul creier sunt: 1). vizualizarea limpede
a scopurilor de atins; 2). a munci cu plăcere; 3). a juca jocuri revitalizante. În loc să așteptați să se
producă o criză exterioară, creați-vă propriile jocui motivante - scopuri și ținte de atins - care vor face
din dumneavoastră persoane din ce în ce mai motivate.
Adevăratul interes al studiilor asupra puterii emisferei stângi a creierului stă în sugestia
existenței unei baze neurologice a transformării personale. Posedăm o energie creativă nelimitată, pe
care o putem folosi pentru a ne crea propria viață așa cum ne dorim.
„De fapt, scrie Colin Wilson, putem învăța să trăim la un nivel vital și energetic extrem de
ridicat. Acesta este rolul emisferei stângi a creierului. Perspectiva largă de care este capabilă îi dă
capacitatea de a concentra energia. Cu toate acestea, își folosește de obicei doar o infirmă parte din
posibilități. Ar putea fi comparată cu un om care are la dispoziție o mașină fermecată care fabrică
monede de aur, astfel încât ar putea, dacă ar vrea, să achite datoria națională și să eradicheze sărăcia. Însă
3
9
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
este atât de leneș încât nu se sinchisește să facă mai mult de două monede pe zi - cât să-i ajungă până a
doua zi... sau poate că nu e leneș: se teme doar să nu se epuizeze mașina. Dacă așa stau lucrurile, teama
este nejustificată. Mașina este fermecată și nu poate fi epuizată”.
Cei mai mulți oameni se raportează la emisfera dreaptă a creierului lor cu mirare. Ei își
închipuie că inspirația „le vine” din senin. „Azi-noapte am avut cel mai ciudat vis!”, spunem uneori, fără
să știm cât de mult control putem avea în mod real asupra acestei mașinării fermecate.
Să ne aducem la zi vechile obiceiuri
Excelența motivației este mult mai greu de obținut atunci când suntem trași înapoi din punct de
vedere mintal de către obiceiurile proaste acumulate în timp. Încercarea de a înainta în viață trăgând
după noi povara proastelor obișnuințe a fost descrisă de către grupul scoțian de rock Del Amitri în
versurile următoare: „E ca și cum ai conduce cu frâna de mână trasă, ca și cum ai înota încălțat cu
cizme...”
Dar vă spun ceva: de obiceiurile proaste pur și simplu nu se poate scăpa. Întrebați milioanele de
oameni care au încercat. Obiceiurile noastre proaste există cu un motiv. Ele fac ceva pentru noi, chiar
dacă aceste ceva sfârșește prin a devani autodistructiv. Adânc în interiorul nostru, chiar și un obicei prost
este programat să ne facă să funcționăm mai bine.
Oamenii care fumează încearcă, chiar și prin această dependență a lor, să facă ceva benefic,
poate să respire adânc pentru a se relaxa. Acest tip de respirație este necesar pentru a contrabalansa
stresul, deci fumatul este pentru ei o modalitate prin care încearcă să devină mai buni. Proastele obiceiuri
au la bază urmărirea unui beneficiu concret. De aceea este atât de gru să „scapi” de ele.
Pe baza nevoilor care au creat respectivele obiceiuri trebuie să se acționeze creativ, ele nu
trebuie distruse. Trebuie să ajungem la impulsul pozitiv care a generat obiceiul și, de aici pornind, să
transformăm obiceiul din ceva rău în ceva bun.
Să luăm ca exemplu băutura. Am cunoscut oameni care erau beți tot timpul și care acum sunt
treji tot timpul. Cum au făcut? Am putea să spunem oare că au scăpat pur și simplu de prostul obicei al
băuturii? Nu chiar. Pentru că, fără excepție, cei care s-au lăsat de băutură au înlocuit alcoolul cu altceva.
A găsi curajul, relaxarea și spiritul într-o sticlă de alcool constituie un obicei extrem de
dăunător. Însă a-l emlimina pur și simplu conduce la probleme încă și mai grave: tremurat, crize, spaimă,
anxietate. Vidul absolut.
Cu toate astea, oamenii care s-au dus la Alcoolicii Anonimi și-au înlocuit „falsul curaj”, pe care
altădată îl găseau în alcool, cu un curaj „adevărat”, descoperit în cadrul acestor întâlniri. Spiritualitatea
cu totul artificială este pe acre altădată o căpătau cu ajutorul alcoolului este înlocuită cu o spiritualitate
adevărată și profund personală descoperită pe a douăsprezecea treaptă a programului de reabilitare.
Înlocuirea este un remediu puternic pentru că funcționează; iar în ceea ce privește poastele
obiceiuri, este singurul lucru care funcționează. Am cunoscut oameni care s-au lăsat de fumat fără să-și
propună asta. Au început să alerge sau să practice în mod regulat altă formă de exrcițiu fizic și, curând,
relaxarea și calitatea respirației pe care le obțineau în urma acestor activități au făcut ca ei să simtă că
fumatul le face rău.
Oamenii care țin regim trăiesc aceeași experiență. Nu a te feri de mâncarea ce îngrașă este ceea
ce funcționează, ci adoptarea unei diete regulate alcătuite din mâncare sănătoasă și totodată delicioasă. E
vorba peste tot de înlocuire.
La nivel subconștient, nu considerați deloc că proastele dumneavoastră obiceiuri ar fi proaste!
Și aste pentru că ele împlinesc o nevoie reală. În concluzie, modalitatea de a vă întări pe dumneavoastră
înșivă este aceea de a identifica respectiva nevoie și de a o onora. Onorați nevoia înlocuind prezentul
obicei cu unul mai sănătos și mai eficient. Înlocuiți un obicei și curând veți fi motivați să înlocuiți un
altul.
4
0
INTEGRATIVĂ
Încercați (A.R.P.I.)
să vă vindeți casa
Steve Chandler, în cartea sa „100 de căi spre automotivare”, povestea:

„Odată, stând de vorbă cu Steve Hardison despre vechile obiceiuri care mă trăgeau înapoi,
nepermițându-mi să-mi ating scopurile în afaceri, i-am spus dintr-odată: „Dar de ce fac lucrurile astea?
De vreme ce știu că mă împiedică să progresez, de ce continui totuși să le fac?”
„Pentru că își au domiciliul în tine, a spus el. Se simt ca acasă în tine. Când faci aceste lucruri,
le faci pentru că te simți bine și confortabil făcându-le, te simți ca acasă atunci când le faci. Și știi cum se
spune: nicăieri nu-i ca acasă.”
„Acasă” poate fi un loc urât dacă nu te ocupi de el și nu îl îngrijești în permanență. „Acasă”
poate fi o închisoare întunecoasă și plină de mucegai, care duhnește a lene și delăsare. Dar tot nu vrem să
plecăm de acolo, indiferent cât de rău e, pentru că acolo ne simțim în siguranță.
Cu toate astea, când privim mai cu atenție la această casă uzată, putem remarca faptul că
siguranța pe care credeam că ne-o oferă nu înseamnă de fapt decât autolimitare.
E foarte greu să pleci de acasă. Mulți dintre noi încearcă să o facă și dau greș. Nu vă fie teamă
să părăsiți locuința psihică în care trăiți. Fiți atrași de perspectiva de a vă construi în minte una nouă, mai
mare și mai fericită, iar apoi mergeți să trăiți acolo.
„Am ajuns să-mi dau seama că oamenii își construiesc casele: pentru a se apăra împotriva lumii
exterioare. Ei devin prizonierii propriilor lor edificii. Iar cei mai mulți sunt atât de grăbiți să se
baricadeze în spatele celor petru pereți ai lor încât își construiesc casa prea repede”.
Identificați acele obiceiuri care vă țin prizonieri. Identificați ceea ce ați decis că este
personalitatea dumneavoastră finală și acceptați că s-ar putea să fie vorba de o încropeală făcută în grabă,
construită la repezeală doar pentru a vă feri de riscuri, dar și de evoluție. Odată ce ați făcut asta, puteți
pleca. Puteți întocmi planurile noii case așa cum vă doriți cu adevărat.
Seligman oferă modalități de a polemiza cu propriul pesimism și de a-ți crea obișnuința gândirii
optimiste. Branden oferă fragemente de fraze motivaționale pe care cititorul trebuie să le completeze.
În loc să vă repetați ca un papagal „Devin din ce în ce mai bun”, este mai eficient să veniți cu
argumente pentru asta și să câștigați dezbaterea. Dacă puratați această conversație un timp suficient,
ajungeți să vă dovediți că deveniți mai buni. Pentru că dovada este întotdeauna mai puternică decât
repetiția mecanică. Una este să încercați să vă hipnotizați singuri prin repetiție de cuvinte și cu totul alta
să vă convingeți de adevărul celor spuse de dumneavoastră.
Branden ne sugerează să declanșăm în fiecare dimineață gândirea creativă punându-ne două
întrebări: 1) Ce este bun în viața mea?; 2) Ce mai am de făcut?
Majoritatea oamenilor nu vorbesc deloc cu ei înșiși. Ascultă radioul, se uită la televizor,
pălăvrăgesc și se concentrează toată ziua asupra cuvintelor și gândurior altora. Însă este imposibil să te
complaci în acest gen de activități și să fii motivat în același timp. Motivația este ceva ce se obține stând
de vorbă cu tine însuți.
Jucați jocul cercurilor
Încercați următorul lucru: după ce vă treziți dimineața, frecați-vă la ochi, așezați-vă cu o foaie
de hârtie în față și desenați patru cercuri. Acestea sunt „planetele” dumneavoastră. Numiți primul cerc
„Visul vieții mele”. Visul vieții dumneavoastră s-ar putea să fie acela s-ar putea să fie acela de a
economisi o jumătate de milion de dolari în vederea anilor de pensie. Deci, treceți această cifră în cercul
care reprezintă scopul dumneavoastră în viață. Uitați-vă apoi la al doilea, a doua planetă din sistemul
dumneavoastră solar. Veți numi acest cerc „Anul acesta”. Cât va trebui să economisiți în acest an pentru
a fi în grafic cu scopul dumneavoastră final? (calculând și dobânzi, mai puțin decât vă închipuiți.) După
ce calculați suma, asigurându-vă că este compatibilă din punct de vedere matematic cu primul cerc. Cu
alte cuvinte, dacă economisiți suma respectivă, iar apoi cu 10% mai mult în fiecare an, veți ajunge la
4
1
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
suma înscrisă în cercul „Visul vieții”? Dacă nu, mai faceți niște operații matematice până obțineți o
relație directă între economiile anuale planificate și scopul vieții dumneavoastră.
Acum, după ce ați completat primele două cercuri, treceți la al treilea cerc, „Luna aceasta”. Cât
va trebui să economisești în fiecare lună pentru a vă atinge scopul anual? Notați cifra la acre ajungeți.
Aveți acum trei ceasuri completate.
Treceți la primul cerc, „Ziua de azi”. Ce trebuie să faceți astăzi - și în fiecare zi - pentru a vă
îndeplini planul lunar?
Scopul poate să se refere la forma fizică, la învățarea unei limbi, la relațiile cu ceilalți, la
spiritualitate, nutriție sau la orice alt domeniu important pentru dumneavoastră.
În The Magic of Believing (Magia credinței), Claude bistrol povestește că avea un tic mintal
absolut inconștient, care, pus în perspectiva trecutului, pare să fi avut un impact important asupra
alcătuirii universului său. El spune că, indiferent dacă se afla la telefon sau doar stătea pur și simplu, cu
gândurile rătăcind aiurea, se juca întotdeauna cu un creion sau un pix.
„Mâzgăleam simboluri ale dolarului - $$$$$ - pe orice foaie de hârtie care ajungea pe biroul
meu. Coperțile tututror dosarelor care ajungeau la mine zilnic erau acoperite cu aceste mâzgăleli, la fel și
coperțile agendelor de telefon, ale desfășurătoarelor și chiar și plicurile care conțineau corespondență
importantă.”
Studiile de mai târziu ale lui Bistrol despre „experimente mintale”, despre „puterea sugestiei”,
despre „arta imaginilor mintale” l-au condus la concluzia că obiceiul său de a mâzgăli dolari a avut un
enorm impact asupra programării minții sale, astfel încât să fie întotdeauna atent la oportunități și plin de
inițiativă atunci când venea vorba de bani. Averea pe care a adunat-o ne îndeamnă să luăm această
observație în serios.
Să facem o listă a vieții noastre
Este bine să nu ezităm să stăm niciodată singuri cu noi înșine și să facem liste. Cu cât ne notăm
mai multe lucruri, cu atât mai mult ne mărim capacitatea de a ne hotărî propriul viitor. Circulă un mit
nefericit conform căruia listele transformă lucrurile în ceva meschin. Dar listele fac exact opusul: fac ca
lucrurile să capete viață.
Am un prieten care și-a făcut o listă cu toate lucrurile pozitive despre el care i-au venit în cap. A
pus pe listă toate caracteristicile și realizările de care și-a putut aminti și de care era mândru. Își ține tot
timpul lista în geantă și spune că citește adesea din ea atunci când se simte deprimat.
„Când văd toate acele lucruri notate și le citesc, unul câte unul, mi se modifică toată atitudinea.
Nu mă mai simt descurajat. Mă simt bine”, spune el. Dacă ați încercat vreodată să faceți cumpărături
pentru un mare eveniment fără să aveți o listă cu tot ce trebuie să cumpărați, știți deja ce coșmar poate fi.
De ce nu aplică oamenii același principiu și în viața lor? Mulți pierd mai mult timp planificând un picnic
decât planificându-și propria viață. Pentru că ei știu că dacă nu-și fac o listă și uită tocmai chiflele pentru
hot-dog, cineva îi va desconsidera.
Dar nu e mai importantă viața decât un picnic? Începeți prin a întocmi o listă cu toate lucrurile
pe care ați vrea să le faceți. Păstrați lista undeva la îndemână, astfel încât să o puteți găsi ușor pentru a o
completa. Apoi faceți o listă cu prietenii dumneavoastră cu care vreți să rămâneți în relații apropiate și cu
care vreți să păstrați în continuare legătura. Prietenia este atât de prețioasă, deci, de ce să uităm de ea?
Nu este necesar să așteptăm să ajungem celebri pentru a ne scrie alții biografia și istoria. Ne
putem scrie istoria pe măsură ce ea se desfășoară.
Iar când ne punem pe listă scopurile, ne scriem istoria în avans.
Un scop capătă forță atunci când e notat și capătă din ce în ce mai multă forță de fiecare dată
când îl notăm. Ceea ce ne motivează cel mai mult în viață trebuie să fie scris de mâna noastră. Oamenii
caută prea adesea motivația în ceea ce au scris alții. Dacă vom deveni buni autori de liste, vom învăța
cum să ne automotivăm citind ceea ce am scris noi înșine.
4
2
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
Să ne bucurăm mai mult de ceea ce facem
Există o imensă diferență între plăcere și bucurie. Iar atunci când ne este absolut limpede
această diferență, ne vom dezvolta mai rapid înspre o viață canalizată spre atingerea unui țel și plină de
energie.
Mihaly Csikszentmihaly descrie cel mai bine această diferență în cărțile sale despre „val”,
starea psihologică în care intrăm atunci când timpul dispare și suntem cu totul implicați în ceea ce facem.
Csikszentmihaly distinge între ceea ce facem pentru plăcere (sex de rutină, mâncare, băutură
etc.) și ceea ce facem cu bucurie. Bucuria este mai profundă. Bucuria presupune întotdeauna punerea la
lucru a unei abilități și asumarea unei provocări. Deci, navigatul, grădinăritul, pictura, bowlingul, golful,
gătitul și orice altă activitate care implică o abilitate și o provocare constituie bucuria.
Oamenii care au limpede în minte această diferență fac astfel încât să introducă mai multă
bucurie în viața lor. Ei ating acea stare psihologică de fericire și împlinire cunoscută sub numele de „a fi
pe val”. Cultivarea abilităților și căutarea de provocări pentru punerea lor în valoare este ceea ce te face
să te bucuri de viață.
O persoană cu o extraordinară capacitate de a-i inspira pe ceilalți este Martha Stewart. Ea este
personificarea însăși a ideii de bucurie. Revistele și înregistrările ei celebrează gătitul, grădinăritul și, în
general, abilitățile de bricotaj. Entuziasmul ei contagios față de lucrurile de care se bucură și pe care le
împărtășește și altoar face din ea, în opinia mea, unul dintre eroii de astăzi ai optimismului.
Ne putem crește automotivarea învățând să facem mai bine diferența între bucurie și simplă
plăcere.
Să contăm pe viziune
„Nu contează în ce constă o viziune, ci ceea ce face”, Robert Fritz.

Ce face viziunea noastră? Ne dă energie? Ne face să zâmbim? Ne face să ne trezim de
dimineață? Când suntem obosiți, ne cară ea în spinare? O viziunea trebuie judecată coform acestor
criterii, criteriul puterii și cel al eficienței. Ce face viziunea respectivă?
Observați că nimeni nu a pus întrebarea „Ce anume ați dori să ptindă viață ca urmare a
întâlnirii?”
Fie că situația este măruntă, cum ar fi o întâlnire, sau mare cât toată viața noastră, cea mai
folositoare întrebare pe care putem să ne-o punem este: „Ce vreau să prindă viață în existența mea?”.
Dacă viziunea noastră nu ne face să ne trezim de dimineață, atunci ar fi interesant să invetăm
alta. Să o păstrăm până când dezvoltăm o viziune atât de limpede și strălucitoare, încât ne face să trecem
la acțiune doar când ne gândim la ea.
Cunoașterea înseamnă putere. Ceea ce cunoaștem constituie baza noastră de putere, bateria cu
care funcționăm. Trebuie să o încărcîm în mod constant, cu conștiinciozitate.
Putem fi stăpânul propriei noastre vieți. În fiecare moment, putem să facem alegeri în privința
lucrurilor pe care vrem să le aflăm și a celor pe care nu vrem să le cunoaștem.
Puterea cuvântului
Oamenii sunt creatori, dar puterea lor de creație este investită în convingerile lor
Noi ne exprimăm puterea creatoare prin cuvintele noastre. Tot ceea ce ne manifestăm, noi
manifestăm prin puterea cuvântului. Indiferent de limba pe care o vorbim, intenția noastră se manifestă
prin cuvânt.
4
3
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
Puterea noastră de creație constă în cuvânt. Cuvântul este cel mai puternic de care dispune
omul. El este instrumentul magiei.
Cuvântul creează lumina, și cum lumina este mesagerul Vieții, cuvântul este Viața sau
Dumnezeu, Evanghelia după Ioan exprimă foarte clar acest lucru: „La început a fost cuvântul, iar
cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era cuvântul”. Indiferent de limba pe care o vorbim, intenția
noastră se manifestă prin intermediul cuvântului. Prin cuvânt, noi putem manifesta orice: voința, intenția,
iubirea, credința, care înseamnă toate același lucru.
Ce înseamnă să ai credință? Cine controlează credința, viața. De ce? Deoarece credința
înseamnă incapacitatea cuvântului. A avea credință înseamnă a crede fără nicio îndoială. Credința este
maniera de manifestare a cuvântului, a intenției noastre. A avea o credință foarte mare înseamnă a avea o
putere foarte mare, căci în acest felvoința noastră rămâne nedivizată. Atunci când cuvântul nu este
subminat de îndoială, puterea sa este chiar și mai mare.
Marii lideri ai umanității au avut întotdeauna o mare putere personală din cauza marii lor
credințe. Credința lor s-a născut însă din inimă, nu din minte. Ea s-a născut din iubire, nu din teamă, din
înțelepciune, nu din cunoaștere. Credința care izvorăște din minte este oarbă, căci ea se naște din
cunoaștere, din convingerile false, din teamă. Credina oarbă conduce la fanatism și la dogmatism; ea este
cea care stă la baza tuturor războaielor religioase, a tuturor temerilor că ceilalți oameni nu cred în ceea ce
credem noi. Credința oarbă este credința de care ne folosim pentru a ne apăra și pentru a ne impune în
fața altora convingerile, pentru a ne simți astfel acceptați și în siguranță.
Oamenii sunt niște creatori foarte puternici. Ei se nasc cu credința în univers și tot ceea ce
creează ei are la bază credința. Credința este puterea noastră personală, dar ce s-a întâmplat cu ea? Noi
ne investim toată credința în convingerile și în scopurile noastre, astfel încât nu ne mai rămâne decât
foarte puțină credință pentru a ne putea schimba viețile.
Imaginați-vă că fiecare scop este un fel de cărămidă. Oamenii creează o întreagă construcție din
cărămizi, pe care le lipesc cu credința lor. Ei ajung astfel să creadă fără nicio îndoială în cunoașterea care
rezidă în construcția respectivă. Credința noastră este prinsă în capcana acestor structuri mentale din
cauza faptului că noi ne atașăm credința de fiecare scop pe care ni-l propunem. Nu contează dacă scopul
este corect sau nu, dacă exprimăm un adevăr sau nu; noi credem în el, și de aceea el reprezintă pentru noi
unicul adevăr.
Întreaga noastră putere de creație este investită în convingerile noastre, și întrucât noi credem în
ele, acestea reprezintă pentru noi realitatea. Atunci când credem în ceva, tot ceea ce percepem va fi astfel
filtrat de mintea noastră încât să se potrivească cu ceea ce credem. În acest fel, noi creăm un vis personal
care corespunde cunoașterii pe care o avem, iar visul exterior ne dovedește continuu că ceea ce credem
este adevărat. Visul exterior nu face altceva decât să reflecte visul nostru personal; el ne va justifica
întotdeauna toate convingerile pe care le avem.
În timpul procesului de educație, adică de programare a minții noastre, noi creăm conceptul lui
eu sunt. Acest eu sunt reprezintă suma tuturor convingerilor noastre despre ceea ce suntem, a tuturor
cunoștințelor acumulate despre ceea ce trebuie să fie un om. Toltecii numesc acest proces forma umană.
Nu vorbim aici de corpul fizic, ci de visul nostru personal. Atunci când spunem: „Eu sunt bărbat; eu sunt
femeie. Eu sunt un om, și aceasta este întreaga mea realitate”, noi evaluăm realitatea în funcție de această
cunoaștere, și evident, visul devine un iad. Aceasta este drama umanității.
Visul vieții noastre este atât de limitat deoarece noi intoducem toată puterea noastră de creație
într-o cutioară micuță, pe care apoi o sigilăm. După care trăim în interiorul acestei cutioare, ca niște
captivi.
Dacă suntem convinși că nu vom putea face niciodată ceva, cu siguranță nu vom putea face acel
lucru. Orice am crede, noi ne investim credința în convingerea noastră, iar credința noastră va face ca
acel lucru să se adeverească.
Puterea cuvântului stă în spatele tuturor scopurilor pe care ni le-am propus vreodată. Pentru a
rupe o promisiune, este necesar să investim cel puțin tot atâta putere cât am investit atunci când am
promis, dar de cele mai multe ori descoperim că nu mai avem suficientă putere pentru a face acest lucru.
Exemplul cel mai clasic este cel cu renunțatul la fumat. Mintea noastră rațională înțelege că fumatul nu
ne face bine și ne sugerează decizia de a renunța. Mintea spune: „De acum înainte nu voi mai fuma, căci
4
4
INTEGRATIVĂ
(A.R.P.I.)
nu-mi face bine”. După care scoatem un nou pachet, scaotem o țigară și ne-o aprindem liniștiți. Nu vrem
să mai fumăm, dar totuși continuăm să o facem! Tantația de a fuma este mai puternică decât voința
noastră; sau mai bine zis, voința și credința noastră nu sunt încâ atât de puternice încât să reușim.
În ce fel ne consumăm energia? Să ne imaginăm că ne trezim într-o dimineață cu foarte multă
energie. De-abia așteptăm să facem o sumendenie de lucruri. În timpul micului dejun însă, ne certăm cu
soția. Ne insultăm, tot felul de emoții dureroase ies la suprafață, iar după ceartă tot ce mai dorim să
facem este să ne ducem în pat și să dormim. Cearta ne-a răpit toată energia de care dispuneam.
Pentru a economisi energie este necesar să ne schimbăm obișnuințele, toate vechile legăminte,
și să nu mai reacționăm atât de de emoțional. Nu ne impune nimeni să fim victima propriilor noastre
emoții.
Emoțiile care ne golesc de energie sunt cele care se nasc din teamă. Emoțiile care ne dăruiesc
energie sunt cele care se nasc din iubire.
Promisiunile pe care le facem ne controlează întregul vis, iar structura este atât de puternică
încât este imposibil de rupt. Ce se petrece dacă începem să scoatem o parte din cărămizile care stau la
baza structurii noastre? La un moment dat, întreaga construcție se va prăbuși. Structura convingerilor se
prăbușește, iar noi pierdem forma umană, acel eu sunt. Când se petrece acest lucru, visul vieții noastre
devine un haos. Acest lucru este explicabil, căci el chiar este un haos. După ce ne pierdem forma umană,
vechea ordine dispare, iar vechiul vis nu ne mai guvernează viața. Emoțiile noastre devin mai puternice,
otrava începe să iasă la suprafață, și noi avem marea șansă să o curățăm.
Noi suntem atât de atașați de imaginile noastre, de convingerile pe care le avem, încât dacă
cineva ni le pune la îndoială sau dacă ni le ia cu totul, acest lucru ne doare.
Schimbarea structurii convingerilor și pierderea formei umane trebuie să fie graduală, nu
bruscă. În anumite cazuri procesul se poate derula rapid, dar scoaterea măștilor sociale și pierderea
imaginilor de sine poate crea o reacție emoțională extrem de puternică.
Pierderea formei umane poate fi extrem de dureroasă din punct de vedere emoțional întruncât se
opune propriilor noastre convingeri. Este necesar să renunțăm la convingerile noastre, să ne dilatăm
conștiința și să învățăm să visăm în propria noastră manieră. Pentru aceasta, este necesar să mergem pas
cu pas; nu ne putem aștepta ca transformarea să se petreacă într-o singură clipă. Atunci când renunțăm la
convingerile care ne spun ce nu este posibil să facem se pot petrece lucruri incredibile, căci acum nu ne
mai autolimităm singuri.
Ajungem astfel să ne iubim și să ne respectăm pe noi înșine atât de mult încât nu le mai
permitem altora să abuzeze de noi. Așezăm un zid între noi și rănile lor, nu pentru că dorim să-i evităm,
ci pentru că nu dorim să ne mai infestăm cu otrava lor. Nu-i mai judecăm pe alții, dar nici nu acceptăm
otrava lor, căci acest lucru ar însemna să ne subminăm singuri eforturile.
Exercițiu: CREȘETEREA MOTIVAȚIEI
1. Sarcina importantă. Gândiți-vă la ceva ce ar fi foarte util pentru dumneavoastră,

dar întâmpinați dificultăți să vă mobilizați.
2. Căutați obiecțiile. Întrebați-vă dacă există vreo latură a personalității
dumneavoastră care are vreo obiecție legată de îndeplinirea efectivă a acestei sarcini. Fiți
sensibili la orice obiecție. Dacă nu puteți satisface toate obiecțiile care apar, gândiți-vă la altceva,
la care nimic din dumneavoastră nu obiectează.
3. Rezultate și consecințe. Gândiți-vă la rezultatul final al realizării acelei sarcini -
nu la procesul muncii, ci la avantajele lui. Ce veți avea de câștigat făcând acest lucru? Cum
concepeți acum aceste beneficii?
4
5

Suport Curs Modul Credinte

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs Modul Credinte

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

1. Ken Evans, Maria Gilbert : “Modelul integrațional, transcultural. Propria

2. Psihoterapia și credințele. Credințe în timp

3. Tipurile de credințe. Credințe pozitive. Credințe limitative

4. Posibilitate. Abilitate. Merite. Importanța limbajului folosit de către pacient

5. Metoda schimbării credințelor

6. Credințele proprii psihoterapiei.

Nu este obligatoriu ca toate programele de psihoterapie să abordeze problema credințelor.

Temă: CREDINȚE ÎN TIMP

Psihoterapia funcționează pe baza credințelor pozitive. Iată câteva dintre presupozițiile

> Dacă vreți să înțelegeți, acționați.

> Nu exista eșec, există doar feedback.

> Deținem deja toate resursele de care avem nevoie sau ni le

> În spatele oricărui comportament există o intenție.

> A avea o singură opțiune e mai bine decât a nu avea

Faceți tot ce puteți mai bine în acest moment și probabil

> Sunteți creatorul propriei realități.

> Psihoterapia este un parteneriat sinergic, pe picior de egalitate.

> Relațiile înseamnă mai mult decât suma părților lor.

> Pacientul deține răspunsurile.

Credințele limitative sunt obstacole majore în demersul nostru de a ne atinge obiectivele și de a

Iată câteva credințe limitative tipice:

"Trebuie să trudesc din greu ca să-mi pot asigura un trai decent".

Identificarea credințelor limitative

Uneori, în psihoterapie, a fi capabil să articulezi credințele limitative și să sesizezi efectele

Metoda de identificare a credințelor limitative:

Două principii bune ce pot fi extrase din această metodă sunt:

ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Obstrucțiile sunt create în lumea exterioară de credințele limitative prezente în mintea

Metoda schimbării credințelor

> nemulțumire față de evenimentele actuale

Aspect Copilărie 15 de ani 25 de ani 35 de ani 50 de ani 65 de ani

Noua credință ar trebui să aibă următoarele caracteristici:

"Cred, din ce în ce mai mult, în mine și în abilitățile mele"

"Ce schimbări ar aduce ea vieții noastre?"

Simțim nevoia de a aduce unele retușuri noii convingeri?

În psihoterapie, modificarea convingerilor este o intervenție extrem de puternică. Ea deschide

Credințele proprii psihoterapiei sunt:

> Dacă vrei să înțelegi, acționează.

> Nu există eșec, ci doar feedback.

> În spatele oricărui comportament există o intenție.

> A avea o opțiune e mai bine decât a nu avea niciuna.

> Sunteți creatorul propriei realități.

> Psihoterapia este un parteneriat sinergic, pe picior de egalitate.

> Relațiile înseamnă mai mult decât suma părților lor.

> Clientul deține răspunsurile.

Primul pas în abordarea credințelor limitative constă în transpunerea acestora în cuvinte. De

ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

A crede în posibilitate, abilitate și merite reprezintă cheia succesului. Nu ne putem cunoaște

Procesul decurge astfel:

> Cred că pot să învăț din orice experiență pe care o am.

În cazul unei companii, acestea ar putea fi convingerile pe care se întemeiază organizația și

„Problema nu este ceea ce facem, ci ceea ce devenim.”

Convingerile proprii ne influențează și ne determină comportamentul. Ele formează scenariul

Psihoterapia funcționează pe baza credințelor pozitive. Iată câteva dintre presupozițiile

> Dacă vreți să înțelegeți, acționați.

> Nu exista eșec, există doar feedback.

> În spatele oricărui comportament există o intenție.

> A avea o singură opțiune e mai bine decât a nu avea niciuna.

> Sunteți creatorul propriei realități.

> Psihoterapia este un parteneriat sinergic, pe picior de egalitate.

> Relațiile înseamnă mai mult decât suma părților lor.

> Pacientul deține răspunsurile.