Medr - Costea.calin Cristian

1
LUCRARE DE LICENŢĂ
TANATOGENEZA ÎN ASFIXIILE MECANICE

ASPECTE MEDICO-LEGALE
Candidat,
COSTEA CĂLIN-CRISTIAN
Coordonator,
Conf.univ.dr. ANTON KNIELING
Facultatea de Medicină
Specializarea:Medicină
Disciplina:Medicină Legală
2022
1
LUCRARE DE LICENŢĂ
TANATOGENEZA ÎN ASFIXIILE MECANICE

ASPECTE MEDICO-LEGALE
Candidat,
COSTEA CĂLIN-CRISTIAN
Coordonator,
Conf.univ.dr. ANTON KNIELING
Facultatea de Medicină
Specializarea:Medicină
Disciplina:Medicină Legală
2022
Declaraţie
Subsemnatul Costea Călin-Cristian, student la Facultatea de Medicină, în anul VI,

specializarea Medicină, declar prin prezenta că lucrarea de diplomă / licență cu titlul
“Tanatogeneza în asfixiile mecanice – aspecte medico-legale” este scrisă de mine și nu a mai fost
prezentată niciodată la o altă specializare, facultate sau instituție de învățământ superior din țară
sau străinătate. De asemenea, declar că studiul de literatură și datele experimentale prezentate în
lucrare sunt rezultatul propriei mele activități, iar sursele de informare consultate sunt indicate în
lucrare.
Data: 18.08.2022
Semnătură
CUPRINS
I. INTRODUCERE .....................................................................................................................1
1. Fiziopatologia asfixiei ...........................................................................................................2
2. Semnele asfixiei .....................................................................................................................4
II. SPÂNZURAREA .....................................................................................................................6
1. Mecanismul tanatogenerator..................................................................................................6
2. Clasificarea tipurilor de spânzurare........................................................................................7
3. Aspecte specifice ale autopsiei ..............................................................................................8
III. STRANGULAREA ............................................................................................................11
1. Mecanism tanatogenerator ...................................................................................................11
2. Aspecte specifice ale autopsiei ............................................................................................12
IV. SUGRUMAREA ................................................................................................................13
V. OBSTRUAREA CĂILOR AERIENE SUPERIOARE ......................................................16
VI. COMPRIMAREA TORACO-ABDOMINALĂ .............................................................17
Aspecte necroptice specifice .......................................................................................................17
VII. INECUL .............................................................................................................................. 18
2. Fiziopatologia înecului ........................................................................................................20
3. Clasificarea înecului ............................................................................................................20
4. Aspecte necroptice specifice ............................................................................................... 21
VIII. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII ......................................................................23
IX. MATERIALE ȘI METODE .............................................................................................23
X. REZULTATE ȘI DISCUȚII ................................................................................................ 24
1. Date generale .......................................................................................................................24
2. Spânzurarea .........................................................................................................................30
3. Obstruarea căilor aeriene superioare ...................................................................................34
4. Înecul ...................................................................................................................................38
5. Sugrumarea ..........................................................................................................................42
6. Strangularea .........................................................................................................................47
7. Comprimarea toraco-abdominală ........................................................................................51
XI. CONCLUZII ......................................................................................................................52
Bibliografie ....................................................................................................................................54
I. INTRODUCERE
Asfixia este definită drept o stare a organismului caracterizată de lipsa acută a oxigenului de
la nivel sangvin și tisular, asociată cu inabilitatea de a elimina eficient excesul de dioxid de
carbon. (Bardale, 2011) Alături de asfixie, alți termeni precum anoxia sau hipoxia sunt folosiți.
Acești termeni sunt definiți după cum urmează:
• Anoxia: o stare caracterizată de lipsa de oxigen la nivel tisular.
• Hipoxia: o afecțiune în care există un aport inadecvat sau redus de oxigen către țesuturi.
Anoxia a fost clasificată după Gordon după cum urmează (Rao, 2010):
1) Anoxia anoxică. Aceasta rezultă fie din impiedicarea pătrunderii oxigenului în plămâni,
fie din incapacitatea plămânilor de a oxigena sângele si poate fi provocată din cauza lipsei
de oxigen disponibil în aer(la altitudini mari), inspirației unui gaz inert precum metanul,
interferenței cu respirația de către orice obstacol mecanic în trecerea aerului(sufocare,
strangulare, spânzurare, sugrumare), conținutului scăzut de oxigen din gazul anestezic,
interferenței cu mișcările sau funcția respiratorie(în asfixia traumatică), unui defect
congenital cardiac sau pulmonar.
2) Anoxie anemică. Oxigenul ajunge în sânge, dar acesta este incapabil să-l transporte, de ex.
în intoxicația cu monoxid de carbon, în care carboxihemoglobina formată previne
oxigenarea sângelui.
3) Anoxie stagnantă: Oxigenul ajunge în sânge, acesta fiind capabil să-l transporte, dar
circulația este deficitară, de ex. insuficiența cardiacă congestivă.
4) Anoxie histotoxică: Oxigenul ajunge în sânge, este transportat la țesuturi, circulația fiind
perfect normală, dar celula nu poate utiliza oxigenul disponibil în sânge, de ex. intoxicația
cu cianură, cianurile distrugând sistemul enzimatic al oxigenului celular citocrom oxidaza.
Anoxia histotoxică poate fi clasificată în continuare după cum urmează:
 Anoxia histotoxică extracelulară – oxigenul nu poate fi extras din cauza deficitului
sistemului enzimatic al țesuturilor prin intoxicatie, de exemplu cianura, supradozaj
de hipnotice sau anestezice.
1
 Anoxia histotoxică pericelulară – oxigenul nu poate fi extras fi din cauza
permeabilității reduse a membranei celulare, de ex. agenți anestezici lipid solubili,
cum ar fi cloroform, halotan.
 Anoxia histotoxică de substrat – oxigenul nu poate fi extras din cauza
metabolismului celular ineficient, de ex. hipoglicemie.
 Anoxia histotoxică a metaboliților – oxigenul nu poate fi extras din cauza
acumulării de produși finali ai respirației celulare, de ex. intoxicația cu dioxid de
carbon, uremie etc.
Practic, fiecare moarte este, în cele din urmă, însoțită de o moarte cerebrală hipoxic-
ischemică, singurele excepții fiind leziunile distructive ale capului sau creierului care rezultă
direct în moarte. (Madea, 2014)
Printre decesele care fac obiectul autopsiilor medico-legale, decesele legate de asfixie
reprezintă un număr semnificativ de cazuri: conform experiențelor Institutului de Medicină
Legală din Hamburg, Germania, o treime din toate sinuciderile, o pătrime din toate omuciderile și
un număr semnificativ din toate accidentele mortale pot fi atribuite asfixiei. Din punct de vedere
calitativ, medicul legist trebuie să se confrunte adesea cu întrebări sofisticate cu privire la aceste
decese. (Püschel, et al., 2014)
1. Fiziopatologia asfixiei
Leziunile hipoxice ale creierului sunt cauzate atât de o reducere a conținutului de O2 în

sânge, cât și prin scăderea sau întreruperea fluxului sanguin cerebral. În majoritatea cazurilor,
procesele de asfixiere reprezintă combinația acestor cauze ce duce în final la deterioararea
hipoxic-ischemică. (Madea, 2014)
În plus, cererea crescută de O2 poate fi semnificativă din cauza eliberării crescute de

adrenalină. Creierul este unul dintre organele cu cel mai mare consum de O2 – aproximativ 20%
din consumul întregului corp în repaus. La un flux sanguin cerebral mediu de 40–50 ml
sânge/min per 100 g creier, sunt utilizați 3,0–3,5 ml O2/min. Cortexul cerebral folosește O2 de
aproximativ 10 ori mai mult decât substanța albă. Dacă perfuzia cerebrală scade la <15 ml
sânge/min/100 g creier, rezultatul este lezarea ireversibilă a creierului (Powers et al. 1985).
2
Următorii doi factori sunt de mare importanţă pentru dezvoltarea leziunii cerebrale hipoxic-
ischemice: sensibilitatea hipoxică si necesarul de glucoză.
Creierul este organul cu cea mai mare sensibilitate hipoxică, având rezerve de O2 extrem
de mici, iar metabolismul anaerob în celulele nervoase nu este posibil. Depozitul de O2 este
epuizat după apoximativ 10 secunde în condiţii normoterme cu un conținut de O2 foarte redus in
sânge sau cu o scădere/întrerupere a fluxului sanguin cerebral. (Larsen, 2010)
Cerințele energetice ale țesutului cerebral sunt acoperite aproape exclusiv prin reducerea
oxidativă a glucozei pentru a se recupera adenozin trifosfat (ATP). Sunt necesare aproximativ
5,3 mg/min/100 g creier. În cazurile de ischemie cerebrală, pe lângă deficitul de O2 apare o
întrerupere a aportului de glucoză. Rezervele de glucoză și ATP din neuroni sunt epuizate după 5
minute, consecințele fiind tulburări ale potențialului electric de membrană, care este esențial
pentru funcționarea sinapselor în sistemul nervos. (Madea, 2014)
Astfel, devine clar cât de repede concentrațiile reduse de O2 în sânge, în special ischemia
cerebrală, pot produce leziuni cerebrale foarte grave. La o întrerupere completă a fluxului sanguin
cerebral, pierderea conștienței are loc în 10-15 secunde.
După 3-6 minute, se instalează moartea celulară difuză ireversibilă din care poate rezulta
deteriorarea funcțională. Hipocampul, ganglionii bazali, cerebelul și măduva spinării sunt
deosebit de vulnerabile, iar in cortex pot apărea modificări necrotice extinse.
Tulburarea rezultată se numește encefalopatie postanoxică (Safar & Kochanek, 2010)

care, în general, se dezvoltă în comă în cazurile grave. Poate rezulta o stare vegetativă
postanoxică permanentă. Dacă alimentarea cu O2 a fost întreruptă timp de 8-10 minute, aceasta
va duce de obicei la moarte celulară ireversibilă generală, care din punct de vedere clinic se
numește moarte cerebrală hipoxică.
3
2. Semnele asfixiei
Următoarele semne sunt considerate semne clasice de asfixie (Bardale, 2011):
1) Cianoza - indică culoarea albăstruie a pielii sau a mucoaselor. Este mai pronunțată în
părțile cu circulație capilară și venoasă abundentă, cum ar fi buzele, vârful nasului,
paturile unghiale, lobii urechii, vârful limbii etc.
În mod normal, sângele bine oxigenat este roșu aprins, dar odată cu creșterea cantității de
hemoglobină redusă, capătă o culoare închisă. Acest lucru conferă pielii culoarea violet-
albăstrui și, astfel, cianoza este evidentă. Trebuie să existe cel puțin 5 g de hemoglobină
redusă la 100 ml sânge înainte ca cianoza să devină evidentă.
Aceasta poate să nu fie evidentă în anemia marcată sau când dermul este gros. De
asemenea, poate fi confundată cu lividitatea post-mortem.
2) Congestia organelor – provocată de staza sângelui în capilare.
3) Hemoragii peteșiale - acestea sunt colecții de sânge sub formă de puncte mici și variază în
dimensiune de la o zecime de milimetru până la aproximativ doi milimetri. Dacă sunt mai
mari de doi milimetri, se numesc echimoze. Hemoragiile peteșiale mai sunt denumite și
„pete Tardieu”, dar acestea se referă în mod specific la hemoragiile peteșiale care apar în
pleura viscerală. Aceste hemoragii sunt cauzate de o creștere acută a presiunii venoase.
Creșterea presiunii venoase determină supradistensia și ruptura venulelor cu pereți subțiri,
în special în țesutul lax, cum ar fi pleoapa, pleura, epicardul. Hemoragiile de stază sunt
hemoragii fine în vârf de ac observate sub mucoasa laringelui, în special în spațiul
subglotic. Ele sunt observate în cazurile de strangulare deasupra nivelului șanțului de
strangulare. Aceste hemoragii se datorează stazei venoase și rupturii venoase ulterioare.
4) Edemul pulmonar - afecțiune în care există un exces de lichid în alveolele pulmonare,
acumulându-se datorită presiunii crescute a vaselor pulmonare și anoxiei asociate.
5) Fluiditatea sângelui – în trecut, fluiditatea era considerată un marker al asfixiei. Se credea
că anoxia/hipoxia provoacă eliberarea de enzime fibrinolitice din pereții vaselor sangvine,
aceste enzime determinând fluiditatea sângelui. Cu toate acestea, fluiditatea sângelui în
stare post-mortem este un semn nespecific și neregulat.
6) Dilatarea camerei drepte a inimii
4
Niciunul dintre aceste „semne clasice” nu este, totuși, specific pentru asfixie, fiind
frecvent întâlnite, de exemplu, la cei care mor de cauză cardiacă congestivă. Creșterea presiunii
intravasculare în vasele de sânge de la nivelul capului/gâtului explică primele trei semne, în timp
ce congestia inimii drepte și fluiditatea sângelui pot fi considerate irelevante pentru atribuirea
morții prin asfixie. Dintre acestea, descoperirea peteșiilor la nivelul feței/gâtului este cea mai
importantă pentru medicul legist; este o constatare care necesită o explicație și o căutare atentă a
oricărei dovezi capabile să susțină un diagnostic de „presiune exercitată asupra gâtului sau
pieptului”. (Payne-James, 2020)
La supraviețuitorii unui „episod de asfixie”, un examen clinic atent poate arăta:
 durere și sensibilitate la nivelul gâtului și structurilor din interiorul gâtului;

 afectarea laringelui și a cartilajelor asociate;
 afectarea osului hioid;
 salivă uscată în jurul gurii;
 cianoză (în special dacă este găsit imediat după incident);
 congestie și edem al structurilor de deasupra oricărui nivel de compresie;
 peteșii deasupra nivelului compresiune care a provocat asfixia;
 hemoragii la nivelul gurii, nasului și urechii, probabil ca o consecință a presiunii
intravasculare crescute;
 incontinenţă sfincteriană și a veziculelor seminale;
 elevarea laringelui și a limbii, închiderea căilor respiratorii la nivelul faringelui (dacă nu
se aplică o presiune extremă la nivelul gâtului, traheea cartilaginoasă este mai rezistentă la
compresiune). (Payne-James, 2020)
5
II. SPÂNZURAREA
Spânzurarea este o formă de moarte asfixială mecanică violentă produsă prin suspendarea
propriului corp cu un laț traumatic în jurul gâtului ce comprimă formațiunile anatomice(aeriene,
vasculare și nervoase), forța de compresiune fiind reprezentată de greutatea corpului sau o parte
din greutatea corpului.
1. Mecanismul tanatogenerator
Timp de mai multe decenii, mecanismul asfixic care împiedică ventilația a fost considerat
mecanismul predominant care provoacă moartea în spânzurare. Cu toate acestea, diverși autori au
afirmat că ocluzia căilor respiratorii, fie prin compresia directă a laringelui sau a traheei, fie din
închiderea faringelui prin deplasarea ascendentă a limbii, nu este cauza principală. În plus,
presiunea de comprimare a traheei este mult mai mare decât pentru alte structuri vitale ale
gâtului. Diverse alte ipoteze au fost acceptate, inclusiv presiunea asupra sinusului carotidian și
stopul cardiac prin mecanism reflex, compresia arterelor carotide și ischemia cerebrală; și ocluzia
venoasă jugulară. Aceste mecanisme pot acționa singure sau împreună. Cu toate acestea,
importanța relativă a acestora diferă în tanatogeneză și asocierea dintre cauza principală și
diferitele caracteristici ale spânzurării (debutul inconștienței, tipul suspendării și constatările la
autopsie) rămân încă în discuție. (Lockyer, 2019)
În cele din urmă, putem constata că în procesul morții prin spânzurare participă 3
mecanisme principale: reflex, hemodinamic si asafixic, de cele mai multe ori fiind rezultatul unei
combinații dintre acestea, decât efectul singular al unuia. Mecanismul reflex are loc prin
comprimarea sinusului carotidian și/sau lezarea nervului vag care va produce un răspuns ce
inhibă activitatea cardiacă, cu rezultatul unei morți rapide a victimei. Mecanismul hemodinamic
are la baza instalarea decesului prin obstrucția circulației sangvine de la nivelul vaselor gâtului,
iar cel anoxic prin comprimarea căilor aeriene superioare. (Lockyer, 2019)
Mecanismul tanatogenerator depinde, în principiu, de forța aplicată la nivelul gâtului, și

anume:
 O presiune de constricție de 2 kg este suficientă pentru a ocluziona sistemul venos jugular

determinând congestie venoasă cerebrală.
6
 O presiune de constricție de 5 kg poate comprima artera carotidă și va opri alimentarea cu
sânge a creierului.
 O forță de constricție de 15 kg poate comprima traheea provocând o obstrucție a
respirației.
 O forță de constricție de 30 kg poate ocluziona arterele vertebrale. (Bardale, 2011)
2. Clasificarea tipurilor de spânzurare

În esență, în funcție de modul în care s-a produs spânzurarea, există două situații distincte
în care corpul poate fi găsit. (Madea, 2014)
a. Spânzurare incompletă. Corpul este suspendat, dar are o formă de contact cu solul sau
cu obiectul de care a avut loc agățarea, de obicei cu picioarele, mai rar cu alte părți ale
corpului. Ca rezultat, doar o parte din greutatea corpului apasă pe regiunea gâtului. Prin
urmare, această poziție de suspendare este denumită și „suspensie parțială”.
Ocazional, victimele se găsesc și în alte poziții, inclusiv așezat, ghemuit, îngenuncheat sau
întins. În aproximativ 70% din toate sinuciderile prin spânzurare, corpul are un contact
direct cu suprafața de dedesubt. Această poziție foarte comună este cunoscută sub
denumirea de spânzurare atipică. Cu toate acestea, nu există o definiție standardizată a
termenului „spânzurare atipică”. Unii autori descriu poziția ca fiind „atipică” atunci când
nodul nu este plasat central în ceafă. (Simonsen, 1988) Întrucât strângerea gâtului de către
greutatea corporală este un aspect crucial în dezvoltarea constatărilor morfologice,
termenul „spânzurare incompletă” ar părea a fi mai potrivit decât „spânzurare atipică”.
b. Spânzurare completă. Nu există niciun contact între picioare și podea, cu alte cuvinte, se
realizează suspendarea completă. Când spânzurarea este folosită drept metodă suicidară,
un ajutor pentru urcare va fi întotdeauna găsit în imediata apropiere a cadavrului, altfel nu
poate exista nicio explicație pentru suspendarea liberă. În cazuri extrem de rare poate fi
utilizată o mașină, de ex. o macara, cu care sinucigașul se ridică pentru a obține
suspendarea completă. Cazurile de spânzurare completă sunt relativ rare.
În publicațiile speciale, spânzurarea completă este denumită „spânzurare tipică”. În plus,
autorii individuali prevăd că ligatura trebuie sa prezinte nodul central la ceafă sau, oricum,
în spatele urechilor (Plattner, et al., 2004). În practică, este irelevant dacă nodul este situat
în mijloc sau în lateral în spatele urechilor, deoarece poziția mai laterală servește doar la
7
promovarea formării peteșiilor. Ar trebui făcută o distincție în cazuri izolate din categoria
„spânzurare completă” în care indivizii se aruncă sau sar de la înălțime cu lațul în jurul
gâtului. O cădere de la înălțime este folosită în execuții, cunoscute sub numele de
spânzurări judiciare, atunci când prizonierul condamnat cade printr-o trapă și apoi atârnă
liber. În caderi de peste 1m, fracturile celei de-a doua vertebre cervicale sunt frecvente la
adulți. Au existat mai multe rapoarte despre sinucideri prin aruncarea de la înălțime cu
lațul în jurul gâtului. În funcție de înălțimea căderii, greutatea corporală și elasticitatea
materialului de ligatură, aceasta poate duce la decapitare (Matschke & Tsokos, 2000)
3. Aspecte specifice ale autopsiei

Un aspect crucial al examinării post-mortem în cazul deceselor cauzate de spânzurare este
detectarea și documentarea leziunilor externe și interne. Leziunile joacă un rol decisiv în
determinarea modului în care s-a produs moartea, în special dacă există îndoieli cu privire la
cauza sinuciderii, a accidentului sau a omuciderii. (Lockyer, 2019)
I. Examinarea externă:
 Șanțul de spânzurare
Acesta se dezvoltă ca urmare a abraziunii sau compresiei pielii de către lațul traumatic,
care are de obicei o suprafață aspră. În cazurile în care suprafața ligaturii este foarte netedă (de
exemplu, un cablu acoperit cu plastic), efectul abraziv va fi minim și semnul poate rămâne vizibil
ca o zonă palidă pentru ceva timp după moarte. Dacă se folosește o cantitate mare de material sau
dacă este plasată căptușeală moale sub laț, semnul de ligatură poate fi doar o amprentă a pliurilor
pânzei sau poate să nu existe niciun semn. De asemenea, acestea prezintă rareori hematoame
asociate țesuturilor moi (Madea, 2014)
Este discontinuu, circular (Rao, 2010), plasat în treimea superioară a gâtului, deasupra
nivelului cartilajului tiroidian și prezintă o direcție oblică, înapoi și în sus spre punctul de
suspensie. Șanțul este discontinuu la nivelul cefei unde firele de păr sau vestimentația pot
interveni între lațul traumatic și piele. În cazul nodului fix, șanțul apare ca o amprentă în formă de
„V” inversat, cu vârful corespunzător locului nodului. (Bardale, 2011)
8
Se poate observa o linie de congestie de-a lungul șanțului, iar aparția pe tegument a
peteşiilor hemoragice este o importantă reacţie vitală macroscopică în spînzurare.
Uneori, ligatura poate imprima modelul lațului, de exemplu amprenta frânghiei sau
amprenta lanțului metalic folosit;
Pot fi observate și arsuri la nivelul șanțului de spânzurare, fiind cauzate de frecarea

frânghiei cu pielea. O astfel de frecare generează căldură care provoacă arsuri de gradul doi,
ducând la producerea de vezicule în stratul superior al pielii, astfel incat prezența acestora (și/sau
veziculelor) indică natura antemortem a spanzurarii. (Bardale, 2011)
 Peteșii hemoragice/sindrom de congestie:
Spânzurarea completă, frecvent, nu are ca rezultat peteșii; În unele cazuri, acestea pot fi
prezente doar în conjunctivă și/sau la nivelul pleoapelor. În schimb, în spânzurarea incompletă,
numeroase peteșii se găsesc în general răspândite in zona ochilor. Acolo unde forța de
comprimare este doar o mică parte din greutatea corporală, aceasta poate duce la sindromul de
congestie; Peteșiile pot apărea și în mucoasa bucală, pe tegumentul feței și în spatele urechilor;
În cazuri extreme, sindromul de congestie produs de spânzurarea incompletă poate să

semene cu aspectul unei strangulări; astfel, o diferențiere este în cel mai bun caz problematică sau
chiar se poate dovedi imposibilă.
 Lividități cadaverice: au o culoare violacee, sunt întinse și confluate, fiind situate în

segmentele distale ale membrelor inferioare și superioare și jumătatea inferioară a
trunchiului, dacă corpul rămâne în atârnare pentru o perioadă mai lungă de timp după
producerea decesului(peste 8-10 ore).
 Proturzia limbii: unde ligatura trece deasupra laringelui, osul hioid este împins oblic
înapoi, împreună cu baza limbii, sprijinindu-se pe peretele posterior al faringelui. Acest
lucru duce la o obstrucție a căilor respiratorii. Limba este apoi împinsă frecvent înainte în
gura deschisă, proeminentă între cele două rânduri de dinți. Se știe de mult că această
constatare nu reprezintă un semn vital. (Payne-James, 2020)
 Urme de salivă uscată: salivația excesivă cauzată de spanzurare produce uneori urme de
salivă uscată în regiunea gurii, dar si pe haine. Acestea pot fi observate și în alte cauze de
9
deces, unde trunchiul defunctului era în poziție verticală. Această constatare poate apărea
și acolo unde cadavrele sunt plasate într-o poziție agățată. Prin urmare, acesta nu este nici
un semn vital și nici nu este specific deceselor prin spânzurare.
 Incercarea de autosalvare: în cazuri rare, victimele sunt găsite cu degetele prinse între laț
și gât. Aceasta este uneori interpretată ca o încercare de autosalvare. Cu toate acestea,
având în vedere pierderea conștienței pe care o provoacă spânzurarea după doar câteva
secunde, opțiunea de autosalvare este foarte puțin probabilă, astfel încât interpretările
alternative ar trebui luate în considerare aici.
 Decapitarea: materialele de ligatură subțiri și puternice, cum ar fi cablurile de plastic sau
firele, contribuie la acest eveniment rar. În cazurile de decapitare incompletă, pielea
gâtului poate să nu se rupă în timp ce structurile interne sunt complet lacerate. În
decapitarea completă, marginea rănii este preponderent tăiată curată, similară traumei cu
forță ascuțită. În jurul marginilor poate exista un guler abraziv.
 Semne de violență: prin lovirea corpului de alte obiecte din încăpere. (Madea, 2014)
II. Examinarea internă:

 Fracturi ale laringelui și osului hioid
Ocazional, osul hioid poate fi fracturat și este mai frecvent la persoanele cu vârsta peste
40 de ani. Fractura implică cornul mare al osului hioid. Se mai numește și fractură de compresie
anteroposterioară sau fractură de abducție. Cornul superior al cartilajului tiroidian se poate
fractura din cauza presiunii asupra membranei tirohioidiene. Dacă spânzurarea este asociată cu
căderea în gol, poate exista o leziune a laringelui și/sau o fractură-luxație a vertebrelor cervicale
superioare (Bardale, 2011). Hemoragiile din jurul fracturilor de laringe și hioid sunt rare sau chiar
inexistente. Acest lucru se datorează în mod evident comprimării severe a vaselor de sânge.
Numai în cazurile în care se pot constata hemoragii pronunțate, se poate considera că fracturile s-
au dezvoltat antemortem.
 Hemoragii la nivelul originii mușchilor sternocleidomastoidieni: hemoragiile se găsesc

mai ales pe clavicule, mai rar pe manubriul sternal. Ele pot fi prezente pe una sau pe
ambele părți și pot avea o lungime de până la câțiva centimetri. Sunt de cele mai multe ori
mai pronunțate pe partea pe care se află punctul cel mai înalt al ligaturii. Disecția
10
periostului clavicular va detecta hemoragie în până la 96% din cazurile de agățare
completă și incompletă.
 Arterele carotide: pot fi afectate de lațul traumatic si prezintă o ușoară sângerare în pereții
lor sau o breșă orizontală a intimei la nivelul ligaturii.
 Spânzurarea tipică este corelată cu fractura structurilor gâtului și, într-o măsură mai mică,
de congestia feței, în timp ce spânzurările atipice arată o frecvență mare de congestie a
feței și o frecvență scăzută a fracturilor gâtului. (Bardale, 2011)
 Plămâni: sunt congestionați și edemațiati, cu pete Tardieu la nivelul pleurei.
 Creier: poate fi congestionat dacă există compresie a sistemului venos jugular sau palid
dacă există compresie a arterelor carotide și vertebrale.
III. STRANGULAREA
Strangularea este o formă de moarte violentă asfixială mecanică cauzată de comprimarea

gâtului printr-un laț traumatic sau prin orice alte mijloace fără a suspenda corpul, realizată in
majoritatea cazurilor de o altă persoană. (Dunn RJ, 2022)
1. Mecanism tanatogenerator
Calea comună prin care leziunile prin strangulare provoacă morbiditate și mortalitate este
hipoxemia cerebrală și ischemia cerebrală rezultată. În literatura de specialitate sunt descrise mai
multe căi specifice: presiunea externă asupra venelor jugulare împiedică întoarcerea venoasă
adecvată din circulația cerebrală. Contrapresiunea împiedică un eventual aflux arterial și are ca
rezultat presiuni intracraniene ridicate, ce vor avea ca rezultat, în cele din urmă, pierderea
conștienței, deprimarea funcțiilor trunchiului cerebral, asfixie și moarte. Presiunea externă la
nivelul arterelor carotide împiedică în mod direct fluxul de sânge oxigenat către vascularizația
cerebrală, ceea ce duce la ischemie și moarte. Obstrucția prin presiune a laringelui duce în primul
rând la incapacitatea de oxigenare a vascularizației pulmonare. Urmează rapid o hipoxie sistemică
ale cărei efecte cele mai pronunțate sunt pierderea rapidă a stării de conștiență, urmată de deces.
11
Deși rare, pot apărea aritmii cardiace în cazul în care presiunea este direcționată bilateral
spre sinusurile carotidiene. Acest lucru are potențialul de a evoca un stop cardiac și, ulterior,
decesul, dacă nu este recunoscut prompt. (Dunn RJ, 2022)

I. Examen extern:
 Peteșii/sindrom de congestie: este, în general, mai intens în alte forme de strangulare,
deoarece puterea aplicată de mâini și brațe în realizarea strangulării duce doar la o
compresie a venelor, cel puțin la victimele adulte. Chiar dacă arterele carotidele sunt
comprimate, arterele vertebrbale par să rămână deschise în multe cazuri. Congestia se
dezvoltă deasupra șanțului de strangulare. Peteșiile fuzionează ocazional în piele, creând
zone mici hemoragice. Fața devine cianotică din cauza dezoxigenării rapide a
hemoglobinei în procesul de strangulare. Câteva excepții notabile sunt atunci când se
aplică o forță mare pentru a sugruma nou-născuți, sugari sau copii mici. Deoarece acest
lucru permite comprimarea simultană a tuturor arterelor gâtului, se poate dezvolta doar un
sindrom de congestie minim, dacă există. Dacă, în timpul unui atac, traumatismul inițial
are ca rezultat răni deschise în zona capului și gâtului, orice strangulare ulterioară nu va
produce congestie intensă în timp ce rănile sângerează; astfel, se vor dezvolta foarte
puține hemoragii peteșiale. (Payne-James, 2020)
 Șanțul de strangulare: ca și semnul produs la moartea prin spânzurare, acesta este cauzat
de abraziunea ligaturii pe piele. Dacă ligatura este o bandă largă de pânză cu o suprafață
netedă, leziunea stratului cornos poate fi atât de minimă încât nu se poate distinge niciun
semn. Strangulațiile non-fatale ale ligaturii pot lăsa pur și simplu o hiperemie roșiatică pe
pielea gâtului; este posibil să nu existe niciun semn de ligatură. În majoritatea cazurilor,
șanțul are directie orizontală în jurul gâtului (adică niciun punct cel mai înalt nu poate fi
stabilit sau reconstruit). Excepții de la acest lucru sunt atunci când o persoană este
sugrumată în timp ce stă așezat sau întinsă, iar făptuitorul stă în picioare deasupra victimei
sau atunci cand există o diferență mare de înălțime între victimă și făptuitor (de exemplu,
între adulți și copii). (Madea, 2014) De obicei, șanțul este localizat în zona mediană a
gâtului(la nivelul sau sub cartilajul tiroid), are aceeasi adâncime pe toată lungimea
12
acestuia și poate fi unic sau multiplu. Urmele unghiilor, atunci când sunt prezente, sunt
îndreptate în jos și spre exterior. (Rao, 2010) Șanțul de strangulare nu este un semn vital.
Cu toate acestea, ocazional pot exista hematoame, care sunt indicii ale unui caracter vital.
(Madea, 2014)
II. Examen intern:

 Fracturi de laringe și os hioid: fracturile bilaterale ale cornurilor laterale a cartilajului
tiroidian a fost de departe cea mai frecventă constatare. Fracturile cartilajului cricoid sunt
extrem de rare. În cazuri rare, osul hioid este, de asemenea, fracturat. Din cauza
sindromului de congestie intensivă, fracturile sunt, în general, mult mai perfuzate decât în
cazul morții prin spânzurare.
 Peteșiile/sindromul de congestie: peteșiile apar mai ales la nivelul scalpului, sub fasciile
mușchilor temporali și sub pleura pulmonară.
 Hemoragii în structurile gâtului: în aproximativ jumătate din cazuri se evidențiază
hemoragii ale țesuturilor moi care corespund șanțului de strangulare. Hemoragiile sunt
localizate în țesutul subcutanat, sub fasciile musculare și în musculatura în sine. Ele sunt
de obicei mai puțin intense în zona posterioară decât în zonele frontale și laterale ale
gâtului. Există sângerări substanțiale în țesuturile moi ale laringelui și în special în
mușchiul cricoaritenoid posterior. (Lockyer, 2019)
IV. SUGRUMAREA
Sugrumarea reprezintă o formă de asfixie mecanică violentă produsă de comprimarea

manuală a gâtului, adică prin folosirea mâinilor. (Bardale, 2011)
Gâtul conține structurile anatomice care asigură transportul gazelor respiratorii și al
sângelui: laringele și traheea, vasele de sânge arteriale (care transportă sângele bogat în oxigen
către cap și în special către creier) și venele cervicale mari (prin care sângele sărac în oxigen se
întoarce la inimă). Compresia țesuturilor moi cervicale poate ocluziona tractul respirator și/sau
13
vasele de sânge. Consecințele fiziopatologice depind de localizarea, tipul, durata și intensitatea
presiunii. (Thierauf & Pollak, 2013)
Ventilația poate fi întreruptă în diferite moduri: În primul rând, presiunea directă asupra
căilor respiratorii poate reduce lățimea acestora, îngreunând trecerea aerului. Dacă forțele de
presiune deplasează țesutul moale cervical în sus și în spate, acest lucru provoacă ocluzia
("tamponadă") a căilor respiratorii superioare, deoarece rădăcina limbii este presată de palat și de
peretele posterior al faringelui. Forța necesară pentru ocluzia căilor respiratorii este mai mare
decât cea necesară pentru ocluzia vaselor de sânge.
Creierul este alimentat cu sânge bogat în oxigen prin intermediul arterelor carotide și
vertebrale. Acestea din urmă sunt bine protejate în profunzimea structurilor dorsale ale gâtului,
deoarece au un traiect de-a lungul coloanei vertebrale; Arterele carotide sunt localizate de o parte
și de alta a laringelui și sunt înconjurate de țesut moale. Ocluzia arterelor carotide necesită o
presiune ușor mai mare decât ocluzia venelor jugulare. Durata comprimării gâtului are, de
asemenea, o importanță crucială. Atunci când arterele carotide sunt ocluzionate, victima devine
inconștientă în câteva secunde, în timp ce după întreruperea izolată a căilor respiratorii, conștiința
și capacitatea de acțiune pot fi păstrate mai mult de un minut în anumite circumstanțe. Pentru o
perioadă limitată de timp, afectarea funcțiilor cerebrale este încă reversibilă. Dacă ocluzia totală a
alimentării cu sânge și oxigen continuă, sunt de așteptat leziuni ireversibile cu rezultat fatal în 3-5
min.
Sunt necesare forțe de presiune relativ scăzute pentru a afecta fluxul sanguin în venele
cervicale. Din cap, sângele este transportat înapoi la trunchi prin venele jugulare și vertebrale.
Primele au un traseu printre mușchii cervicali și sunt învăluite de țesuturi moi, cele din urmă sunt
bine protejate în profunzime și coboară de-a lungul coloanei vertebrale. Deși există multe
conexiuni între venele cervicale, ocluzia bruscă, așa cum se întâmplă la strangulare, este rău
tolerată și compensată. Dacă fluxul sanguin arterial continuă, întreruperea acută a fluxului
sanguin venos duce la congestie vasculară a capului cu cianoză consecutivă, edemațierea
țesuturilor moi și hemoragii peteșiale.
Întrebarea dacă mecanismele reflexe joacă un rol în moartea prin strangulare este
controversată. Chiar deasupra bifurcației arterei carotide comune se află așa-numitul glomus
14
carotidian, care monitorizează presiunea prin intermediul baroreceptorilor și controlează
tensiunea arterială și ritmul cardiac prin intermediul sistemelor de feedback. Impulsurile sunt
trimise la creier și de acolo, prin intermediul nervului vag, la organul țintă, inima. Nervul vag
aparține părții parasimpatice a sistemului nervos autonom și poate provoca o scădere a ritmului
cardiac, o diminuare a debitului cardiac și, în cazuri extreme, chiar un stop cardiac. Sistemele de
feedback sunt activate nu numai de o presiune intravasculară ridicată, ci și de o compresie
externă. Conform literaturii de specialitate, pare îndoielnic faptul că strangularea provoacă cu
adevărat stop cardiac reflexogen, în special la victimele sănătoase. Pe de altă parte, în prezența
unei patologii vasculare preexistente, presiunea exercitată asupra sinusului carotidian poate
declanșa de fapt un răspuns reflex excesiv și potențial letal. (Thierauf & Pollak, 2013)

I. Examen extern:
 Peteșii/sindrom de congestie: congestia acută se dezvoltă într-o măsură mai mare sau mai
mică, în funcție de puterea de comprimare a gâtului, în zona capului și gâtului si este, în
general, mai puțin intens în sugrumare decât în strangularea printr-un laț traumatic,
hemoragiile de la nas și urechi sunt rareori observate. În special atunci când laringele și
traheea sunt comprimate în timpul sugrumării, hipoventilația rezultată poate fi factorul
determinant pentru debutul morții. Astfel, congestia este atunci clar mai puțin pronunțată.
În cazuri rare izolate, în care reflexul sinusului carotidian poate fi un factor contributiv,
strangularea manuală nu provoacă hemoragii peteșiale. Când mâinile agresorului sunt
mari și exercită presiune pe un gât subțire, peteșiile pot fi, de asemenea, minime sau
inexistente, datorită comprimării arterelor carotide.
 Urme de strangulare manuală: formarea semnelor depinde în mare măsură de tipul
atacului. În cele mai multe cazuri, strangularea manuală are loc din față, în cazuri rare din
lateral sau din spate. Sugrumarea poate fi efectuată prin aplicarea doar a uneia sau a
ambelor mâini. În consecință, semnele de strangulare sunt expuse nu doar în zona
laringelui, ci și sub maxilarul inferior, pe zonele laterale ale gâtului, rar în ceafă.
 Este important să se facă diferența între două tipuri de semne de sugrumare care apar
frecvent în combinație: în primul rând, pot exista semne de amprentare a unghiilor, care
sunt vizibile ca abraziuni scurte, curbilinii sau în formă de “S” ale pielii, iar dacă
15
făptuitorul are unghiile scurte sau poartă mănuși, aceste constatări pot lipsi. În al doilea
rând, hematoamele cauzate în special de presiunea degetelor pot apărea frecvent pe pielea
gâtului. Daca acțiunea este realizată cu o singură mană, pe una dintre feţele laterale ale
gâtului se observă o echimoză ovalară flancată de o excoriaţie curbă, iar pe cealaltă patru
echimoze ovalare flancate de excoriaţii curbe. Aceste hematoame sunt, de asemenea, un
indiciu al vitalității compresiei gâtului. (Madea, 2014) De asemenea, putem concluziona
dupa aspectul și localizarea leziunilor, dacă agresorul este dreptaci sau stângaci.
II. Examen intern:

 Fracturi ale laringelui și osului hioid: aceste leziuni au o rată considerabil mai mare decât
în strangulare. (K.S. Saternus, 2022)
 Peteșii/sindrom de congestie: peteșiile sunt o apariție frecventă a sindromului de congestie
la nivelul scalpului, la nivelul mușchilor temporali și sub pleura pulmonară.
 Hemoragii în țesuturile moi ale gâtului: acestea sunt mai susceptibile să se dezvolte în
apropierea laringelui, dar pot fi găsite în toate zonele și straturile structurilor gâtului. În
plus, hemoragiile se dezvoltă ocazional sub capsulele lobilor tiroidieni.
V. OBSTRUAREA CĂILOR AERIENE SUPERIOARE
Obstruarea căilor respiratorii superioare reprezintă o formă de moarte asfixială mecanică

violentă cauzată de obstrucția trecerii aerului în comportimentul superior al aparatului respirator
și poate fi cauzată de obiecte precum monede, proteze dentare, pește sau os de animal, bucăți de
carne, semințe, bolus alimentar, buton, semințe de fructe comestibile, bomboane etc. (Bardale,
2011)
Mecanismul prin care are loc decesul este unul relativ simplu: un corp străin de
dimensiune mare poate fi blocat în faringe sau laringe și poate obstrucționa complet lumenul,
provocând astfel asfixia mecanică prin împiedicarea pătrunderii aerului în plămanâni. In cazul
unui corp străin mic, acesta poate bloca parțial lumenul căilor respiratorii și irita tractul respirator,
16
care determină astfel creșterea secrețiilor și poate induce spasm laringian. Se poate produce, de
asemenea, inhibiția cardiacă reflexă. (Bardale, 2011)

- Corpul străin care a produs obstrucția cailor aeriene superioare, la diferite niveluri. Se
pot observa infiltrate hemoragice și semne de inflamație în țesuturile din jurul corpului
străin care reprezintă o dovadă că pătrunderea acestuia în căile respiratorii superioare
s-a produs în timp ce victima era în viaţă;
- Leziuni ale buzelor, mucoasei bucale şi faringiene, ale dinţilor, atunci când corpul
străin este introdus forţat în căile respiratorii superioare ale victimei.
VI. COMPRIMAREA TORACO-ABDOMINALĂ
Comprimarea toraco-abdominală este o formă de asfixie mecanică cauzată de o presiune

la nivelul toracelui sau părtii superioare a abdomenului ce duce la blocarea excursiei toracice.
(Payne-James, 2020)
Aspecte necroptice specifice

I. Examenul extern:
 Peteșii/sindrom de congestie: în primul rând, compresia toracelui și a trunchiului poate
provoca sindroame de congestie grave. În aceste cazuri, peteșiile abundente și răspândite
apar nu numai în conjunctivă și mucoasa bucală, ci și în scalpul și pielea gâtului, umerilor
și regiunea superioară a toracelui. Ocazional, peteșiile pot fi găsite și în pielea brațelor și a
abdomenului superior. Sindromul de congestie poate fi atât de intens încât, pe lângă
ectazie vasculară considerabilă, pielea prezintă mici zone hemoragice. Ocazional, există
formațiuni liniare de peteșii care corespund cutelor din îmbrăcăminte. Astfel de constatări
severe sunt observate în special la victimele alunecărilor de teren, avalanșelor și altor
cazuri de comprimare extensivă a trunchiului. De asemenea, când inima, aorta și venele
cave sunt compresate, poate rezulta un stop cardiac brusc, fara a da timp sindromului de
congestie să se dezvolte. Acolo unde este stabilit sindromul de congestie, acesta este
combinat cu o cianoză considerabilă a zonelor cutanate afectate în aproape toate cazurile.
17
Termenul istoric de „mască echimotică” este folosit pentru a descrie aspectul intens.
Pielea feței poate fi edematoasă. (Madea, 2014)
 Leziuni ale pielii/semne de compresie: în funcție de natura violenței traumatice asupra
trunchiului, pielea poate prezenta abraziuni necaracteristice sau deloc. Dacă compresia a
fost cauzată de un anumit obiect, abraziunile conturate pot fi vizibile ca semne de
amprentă pe torace sau abdomen. Ocazional, în ciuda faptului că obiectele extrem de grele
au avut impact asupra zonei, poate exista o lipsă totală a unor astfel de constatări. (Madea,
2014)
II. Examenul intern:

 Peteșiile/sindromul de congestie: în corespondență cu constatările externe, peteșiile de pe
membranele seroase pot fi foarte pronunțate sau mai puțin intense.
 Edem pulmonar important, cu aspect carminat (ca urmare a stagnării sângelui oxigenat în
plămani);
 Hemoragiile limbii: acestea pot apărea atât submucos la baza limbii, cât și la nivelul
musculaturii. Constatările sunt similare cu cele care apar în strangulare;
 Leziuni ale toracelui și abdomenului: în cazul traumatismelor, pot fi depistate frecvent în
regiunile afectate: hemoragii sau contuzii ale țesuturilor moi. Orice semne de compresie
pot fi perfuzate. Coastele fracturate sunt frecvente. Ocazional, sunt diagnosticate și
contuzii ale organelor interne ale toracelui și abdomenului.
VII. INECUL
Înecul este o formă de moarte asfixială mecanică în care intrarea aerului în plămâni este
împiedicată datorită scufundării gurii și a nărilor în apă sau în orice mediu fluid. Astfel, înecul
constituie o afectare a oxigenării țesuturilor ca urmare a scufundării în mediul fluid, deși
imersarea completă nu este necesară deoarece procesul va fi complet chiar dacă doar nasul și gura
sunt scufundate. (Girela-López, et al., 2022)
18
Mecanismul morții este reprezentat de anoxia cerebrală ireversibilă. Conceptul inițial al
morții în înec s-a datorat asfixiei cu apă care oclude căile respiratorii. Cu toate acestea,
experimentele și experiențele au sugerat diverse cauze de deces printre victimele înecului și
acestea sunt: dezechilibru electrolitic (din cauza înecului cu apă dulce/sărată), aritmii cardiace,
inhibarea vagală, spasm laringian, traumatism cranian în timpul căderii în apă. (Bardale, 2011)
(Rao, 2010)
Gravitatia specifică a corpului uman în ansamblu este de 1,08. Gravitația specifică a altor
părți este: grăsime-0,9, oase-2,01, mușchi-1,08, creier-1,04, organe moi-1,05 și plămâni umflați-
0,94. Astfel, cea mai mare parte a corpului are tendința de a pluti și acest lucru este cunoscut sub
numele de flotabilitate naturală. Atunci când o persoană cade în apă, ea se scufundă imediat la
adâncimea apei proporțional cu impulsul acumulat în timpul căderii, greutatea și gravitația
specifică a corpului. Persoana aflată în acest stadiu poate muri pe loc, fie din cauza unui
traumatism cranian, fie din cauza unei insuficiențe coronariene sau a unui stop cardiac brusc
datorat inhibiției vagale. De obicei, persoana se ridică din nou la suprafața apei datorită
flotabilității naturale a corpului și a aerului blocat în corp asociat cu mișcările de luptă ale
membrelor. Când ajunge la suprafața apei, persoana încearcă să respire și strigă după ajutor. În
această încercare, persoana inhalează și înghite apă care provoacă tuse violentă, diminuând astfel
rezerva de aer din plămâni. Efortul de expirare forțată va transforma în spumă apa deja inhalată,
care va bloca intrarea aerului, dar nu și a apei. În mod similar, creșterea nivelului de CO2 în
sânge va iniția inspirația; provocând inhalarea apei care va duce la tuse repetată și la
transformarea aerului în spumă.
Datorită mișcărilor membrelor, persoana se ridică din nou, inspiră din nou apă. În lupta
pentru viață, procesul de ridicare și scufundare continuă ceva timp și în cele din urmă se
instalează epuizarea și insensibilitatea, iar în cele din urmă corpul se scufundă. Convulsiile pot
preceda moartea. Se pretinde că victima va muri în 2 până la 5 minute de la scufundarea
completă, deoarece asfixia apare în 2 minute, iar funcția inimii se oprește în următoarele 2 până la
5 minute. În mod similar, pot apărea spasme ale grupelor musculare, în special mâinile vor fi
strânse, apucând strâns noroiul, nisipul, vegetațiile acvatice etc., ca semn de spasm cadaveric.
Corpul decedat va rămâne la sol până când va începe să plutească din cauza descompunerii.
(Girela-López, et al., 2022)
19
2. Fiziopatologia înecului
Când oamenii se scufundă în apa, reacția lor inițială este să-și țină respirația. Acest lucru
continuă până la atingerea unui “breaking point”(BP), moment în care individul trebuie să respire.
Acesta este determinat de o combinație dintre un nivel de CO2 ridicat și unul scăzut de O2. BP
apare la niveluri de PCO2 sub 55 mm Hg când există hipoxie asociată și la niveluri de PO2 sub
100 mmHg când PCO2 este ridicat.
La atingerea BP, individul inhalează involuntar, luând o cantitate mare de apă. De

asemenea, puțină apă este înghițită și va fi găsită în stomac. În timpul acestei faze de respirație
scufundată, pacientul poate vomita și aspira o parte din conținutul gastric. Gasping-ul involuntar
de aer sub apă va continua câteva minute. Hipoxia cerebrală în curs de dezvoltare va continua
până când este ireversibilă și apare moartea. Totuși, aceasta depinde de vârsta individului și de
temperatura apei. Cu apă caldă, aceasta este de aproximativ 3-10 minute, în timp ce în apă rece
sau cu gheață în rândul copiilor victime, poate dura până la 66 de minute, cu oportunități destul
de bune pentru resuscitare. Explicația tradițională pentru această supraviețuire mai lungă în apă
rece o reprezintă faptul că creierul imatur(in cazul copiilor) este mai rezistent la anoxie. De
asemenea, a fost explicat recent pe baza „reflexului de scufundare”. Acesta se referă la
vasoconstricția în paturile vasculare(cu excepția inimii și a creierului), șuntarea sângelui către
creier și inimă și bradicardie, toate declanșate de scufundarea feței în apă rece. (Cenderadewi, et
al., 2022)
3. Clasificarea înecului
Înecul este clasificat în două tipuri majore: înec tipic și înec atipic.
a) Înecarea tipică: Acest lucru este cunoscut și sub numele de „înec umed”. Aici există o
obstrucție reală a căilor aeriene de către fluidul sau coloana de apă.
b) Înecarea atipică: Aici există foarte puțin sau deloc lichid inhalat în căile aeriene. Include
patru subtipuri: înecul uscat, sindromul de imersie, scufundarea inconștientă, înecul
secundar. (Payne-James, 2020)
20
4. Aspecte necroptice specifice
Examenul extern prezintă:
 Semne de imersie
Pielea este rece, umedă și palidă. Poate prezenta cutis anserina, adică aspectul de piele de
gâscă, caracterizat de un aspect încrețit și granulat al pielii cu fire de păr ridicate din cauza
contracției mușchilor erectori ai firelor de par. Scufundarea prelungită în apă duce la macerarea
pielii din cauza impregnarii/imbibarii de apă. Are loc albirea și încrețirea pielii în special pe
suprafața palmară a mâinilor și plantară a picioarelor. Ulterior, epidermul este separat de derm
sub formă de mănuși. Ajută la estimarea duratei aproximative de imersare ca:
- pielea de pe palme şi plante devine albă în primele 3-6 ore de la producerea înecului;
- în 3-5 zile se produce încreţirea tegumentelor, cu apariţia aspectului de “mână de
spălătoreasă” (Washerwoman’s hand);
- după 10-15 zile începe detaşarea pielii de pe mâini şi picioare în lambouri;
- după o lună se produce detaşarea pielii de pe mâini ca o mănuşă (mănuşa morţii) şi
detaşarea fanerelor.
- spasm cadaveric: iarba, noroiul, nisipul etc. pot fi prinse în mâini. Prezența spasmului
cadaveric indică faptul că persoana era în viață când s-a înecat. (Payne-James, 2020)
 Leziuni ale cadavrului produse de animale, peşti sau prin lovirea de pietre, poduri,
ambarcaţiuni.
Examenul intern este caracterizat de următoarele descoperiri:
 Modificări ale plămânilor

- Aspect: Plămânii sunt voluminoși, edematoși, balonați, înfundați în apă, bombați.
Suprafața plămânului dilatată prezintă amprente ale coastelor. Plămânul se simte greu
și are consistență de aluat. Pe secțiunea tăiată, emană spumă fină și abundentă. În
înecul cu apă dulce, plămânii își păstrează forma. În înecul cu apă sărată, plămânii
sunt grei, lăsați, balonați și secțiunea tăiată emană lichid spumos abundent, iar
secțiunea tăiată nu își păstrează forma. Hemoragiile lui Paltauff: Acestea sunt
hemoragii subpleurale observate mai ales pe suprafața anterioară și pe marginile
plămânilor. (Plaetsen, et al., 2015)
21
- Emfizem acquosum: plămânii se simt grei, spongioși și blocați cu apă. Această stare
este denumită emfizem aquosam. Această condiție indică faptul că persoana era
conștientă și se luptă pentru viață.
- Edem acquosum: Această afecțiune se dezvoltă atunci când persoana este scufundată
pasiv, fără efort violent de respirație în apă sau când persoana este inconștientă. Este o
stare de simplă inundare a plămânilor cu apă, fără formarea unei coloane de spumă.
- Greutatea plămânilor: este de aproximativ 600 până la 700 de grame, în timp ce
plămânul care nu se îneacă cântărește aproximativ 370 până la 540 de grame.
22
VIII. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII
Lucrarea de față abordează un subiect important al domeniului medicinei legale, și anume

asfixiile mecanice care reprezintă un total de 9% din autopsiile efectuate. Aceasta își propune în
primul rând, analizarea atât a datelor din cadrul literaturii de specialitate, cât si a lotului de
persoane documentate în studiul curent. Obiectivele urmăresc prezentarea datelor colectate și
interpretarea acestora din mai multe puncte de vedere, având în vedere: distribuția pe sexe, pe
intervale de vârstă, mediul de proveniență, anul realizării autopsiei medico-legale, tipul asfixiei
mecanice, mecanismul tanatogenerator implicat și aspectele medico-legale. De asemenea, unde a
fost posibil, lucrarea prezintă o comparație între tipurile de asfixii, în funcție de datele prezentate
anterior, dar și cu datele regăsite în literatura de specialitate.
IX. MATERIALE ȘI METODE
Prezenta lucrare de licentă folosește drept materiale: rezultatele autopsiilor medico-legale

efectuate în cadrul Institutului de Medicină Legală(IML) din Iași a unui număr de 387 persoane
decedate prin asfixie mecanică dintr-un numar total de 4407 necropsii efectuate pe o perioadă de
3 ani în intervalul 2019-2021. Din respectivele foi de autopsie au fost extrase o serie de date
demografice(precum sexul, vârsta, mediul de proveniență), tipul asfixiei mecanice, anul realizării
necropsiei și mecanismul tanatogenerator.
Ca metodă de lucru, se va utiliza statistica descriptivă care se ocupă cu colectarea,

clasificarea, caracterizarea si prezentarea datelor numerice dintr-o populație țintă, rezultatele fiind
prezentate sub formă de tabele, reprezentări grafice și teste statistice dedicate. Prin interpretarea
caracteristicilor statistice se vor formula concluzii despre eșantionul de date, informațiile fiind
prelucrate prin intermediul unor programe specializate de lucru precum Microsoft Excel 365 și
IBM SPSS Statistics 26.
23
X. REZULTATE ȘI DISCUȚII
1. Date generale
Vom începe prin a prezenta lotul de persoane decedate prin asfixie mecanică atât din
punct de vedere demografic, cât și din perspectiva mecanismului tanatogenerator rezultat,
într-o reprezentare atât ca număr absolut, cât și ca procent din total.
Prin urmare, prima diagramă va fi reprezentativă pentru distribuția pe sexe, majoritatea

cazurilor de moarte asfixială aparținând de sexul masculin – 318 (82,17%), iar restul de sexul
feminin – 69 (17,83%) – Fig. 1
F
M
Fig. 1 Distribuția cazurilor pe sex
24
În urma analizei statistice în funcție de mediul de proveniență, am aflat că majoritatea
persoanelor aparțin mediului rural - 280 (72,35%), iar restul de 107 (27,65%) de mediul urban.
(Fig. 2)
300
250
200
150 rural
urban
100
50
0
Total
Fig.2 Distribuția în funcție de mediul de proveniență
În funcție de tipul de asfixie mecanică suferită, acestea se împart în: spânzurare,

obstruarea căilor aeriene superioare, înec, sugrumare, strangulare, compresie toraco-abdominală.
Spânzurarea reprezinta moartea asfixială dominantă din prezenta statistică în procent de 57,62%
(223 cazuri), apoi este urmată de obstruarea căilor aeriene superioare – 26,10%(101 cazuri), înec
– 13,95%(54 cazuri), sugrumare – 1,29%(5 cazuri), strangulare – 0,78%(3 cazuri) și, în cele din
urmă, de compresiunea toraco-abdominală – 0,26%(1 caz). – Fig. 3
25
70.00%
60.00%
50.00%
40.00%
30.00% 57.62%
20.00%
26.10%
10.00%
13.95%
0.26% 0.78% 1.29%
0.00%
Total
Compresiunea toraco-abdominală Înec

Obstruarea căilor aeriene superioare Spânzurare
Strangulare Sugrumare
Fig. 3 Distribuția cazurilor în funcție de tipul de moarte asfixială suferită
Lotul constituit a fost încadrat in 5 categorii de vârstă, și anume: 0-19 în procent de 7,49%(29
cazuri), 20-39 de 20,16% (78 cazuri), 40-59 de 37,21% (144 cazuri), 60-79 de 28,17% (109
cazuri) și 80-99 de 6,98% (27 cazuri) - Fig. 4. Se poate observa o tendință crescătoare odată cu
înaintarea în vârstă cu un vârf al categoriei 40-59, totalizând procentual aproximativ o treime, dar
și faptul că vârstele extreme raportează un număr mai redus de cazuri de moarte asfixială
mecanică, fiind mai puțin de 15% din totalitatea lotului. Procentele în funcție de categoria de
vârsta pot fi vizualizate în următoarea Figura 5.
26
160
140
120
100
80
60
40
20
0
0-19 20-39 40-59 60-79 80-99
Fig. 4 Distribuția cazurilor în funcție de categoria de vârsta(în număr absolut)
40.00%
35.00%
30.00%
25.00%
20.00%
15.00%
10.00%
5.00%
0.00%
0-19 20-39 40-59 60-79 80-99
Fig. 5 Distribuția cazurilor în funcție de categoria de vârsta(în procente)

27
Media de vârstă a cazurilor de sex masculin este de 50,51 ani, cu o deviație standard de
18,44 ani, în timp ce media de vârsta a celor de sex feminin este de 47,57 ani cu o deviație
standard de 24,49 ani. Acest lucru corespunde cu datele din literatura de specialitate. Mediile de
vârstă în funcție de sex pot fi observate în tabelul I.
Sex Număr Medie Deviație standard
Bărbați 318 50,51 18,44
Femei 69 47,57 24,49
Total 387 49,99 19,65
Tabel I. Media de vârsta a cazurilor în funcție de sex
Din punct de vedere al mediului de proveniență, media de vârstă a cazurilor din mediul
rural este de 48,70 ani, cu o deviație de 19,71 ani, iar media de vârsta a cazurilor ce provin din
mediul urban este de 53,36, cu o deviație standard de 19,18. Acestea pot fi observate in tabelul II.

Rural 280 48,70 19,71
Urban 107 53,36 19,18
Tabel II. Media de vârsta a cazurilor în funcție de mediul de proveniență
Mecanismul tanatogenerator implicat în fiecare moarte asfixială poate să fie unicat sau o
combinație între cele 3 posibile descrise în paginile anterioare: hemodinamic, asfixic și reflex. În
majoritatea cazurilor de asfixie mecanică, și anume în 225 (58,14%) dintre acestea, au rol
tanatogenerator toate cele 3 mecanisme menționate mai sus. În alte 86 (22,22%) cazuri, putem
observa că doar mecanismul asfixic a avut impact în procesul morții persoanelor respective, iar în
alte 69 (17,83%), acestuia i s-a alăturat si mecanismul reflex. Putem, de asemenea, constata că nu
a fost raportat niciun deces prin mecanism reflex sau hemodinamic în mod singular, iar cazurile
în care intervin mecanismele hemodinamic și asfixic, respectiv hemodinamic și reflex sunt
28
relativ rare. Important de observat este majoritatea de cazuri în care mecanismul hemodinamic
este prezent, dat fiind faptul că sistemul vascular este cel mai ușor compresibil dintre toate
structurile gâtului.
250
200
150
100
50
0
Mecanism asfixic Mecanism asfixic și Mecanism Mecanism Mecanism
reflex hemodinamic și hemodinamic și hemodinamic,
asfixic reflex asfixic și reflex
Fig. 5 Distribuția cazurilor în funcție de mecanismul tanatogenerator
29
2. Spânzurarea
Prima moarte asfixială mecanică pe care o vom prezenta din punct de vedere statistic, și
care reprezintă și cea mai numeroasă populație din studiu, este moartea prin spânzurare. Aceasta
este prezentă într-o majoritate copleșitoare la nivelul sexului masculin în număr de 195 cazuri în
procent de 87,44%, iar feminin de 28 cazuri în procent de 12,56%(Fig. 6).
De asemenea, din perspectiva distribuției pe categorii de vârstă, putem observa un vârf al

cazurilor în intervalul 40-59 ani – 86 cazuri (38,57%), și un număr redus în cadrul vârstelor
extreme: 0-19 ani – 8 cazuri (3,59%) și 80-99 ani – 10 cazuri (4,48%) însumând mai puțin de 9%
din populația studiată(Fig. 7).
F
M
Fig. 6 Distribuția cazurilor de spânzurare pe sexe
30
45.00%
40.00%
35.00%
30.00%
25.00%
20.00%
15.00%
10.00%
5.00%
0.00%
0-19 20-39 40-59 60-79 80-99
Fig. 7 Distribuția cazurilor de spânzurare pe categorii de vârstă
În urma analizei statistice în funcție de mediul de proveniență, am aflat că 166 (74,4%)

persoane aparțin mediului rural și 57 (25,6%) mediului urban.(Fig. 8)
rural urban
Fig. 8 Distribuția cazurilor în funcție de mediul de proveniență
31
Din punct de vedere al mecanismului tanatogenerator, în spânzurare pot interveni 3
mecanisme, și anume: reflex – nervos, hemodinamic și asfixic. Eșantionul prezentat în această
lucrare de licență, care a decedat prin această moarte asfixială mecanică violentă, a cuprins în
tanatogeneza acesteia toate cele 3 mecanisme în toate cazurile raportate. (Fig. 9)
250
200
150
100
50
Mecanism hemodinamic, asfixic și reflex
standard de 22 ani. Mediile de vârstă în funcție de sex pot fi observate în tabelul II.
Bărbați 195 49,31 17,02
Femei 28 42,07 22
Total 223 48,40 17,82
Tabel III. Media de vârsta a cazurilor de spânzurare în funcție de sex
32
O constatare utilă pentru a diferenția spânzurarea suicidară și cea realizată prin crimă a
fost reprezentată de prezența sau absența echimozelor în părțile apicale sau marginale ale limbii.
În cazul omuciderilor prin strangulare manuală și/sau prin legare, astfel de hematoame sunt
frecvente, în timp ce în cazurile de auto-spânzurare acestea sunt atipice.
Clasificarea unui caz de spânzurare ca sinucidere, accident sau omucidere trebuie să se

bazeze pe o evaluare a tuturor circumstanțelor criminalistice, a situației de la locul faptei și a
rezultatelor autopsiei. Chiar și în secolul zilele noastre, avertismentul lui Böhmer nu și-a pierdut
nimic din relevanță: "Se pare că riscul ca un act criminal să rămână nedetectat nu sunt niciodată
atât de mari ca atunci când se inspectează o persoană spânzurată". Spânzurarea postmortem(sau
suspensia postmortem) este practicată pentru a ascunde și a induce în eroare un caz de omucidere
ca spânzurare sinucigașă. În acest caz, există anumite aspecte ale necropsiei ce pot face
diferențierea: șanțul de spânzurare este circular, continuu, situat în partea inferioară a gâtului, sub
cartilajul tiroid. De asemenea, la locul faptei este improbabilă găsirea unei platforme de pe care a
avut loc spânzurarea în gol. (Pollak & Thierauf-Emberger, 2015)
Spânzurare este o metodă comună de sinucidere în întreaga lume. O metodă tipică de

auto-suspensie este atașarea unei frânghii la un punct înalt, cum ar fi o grindă, ventilatorul din
tavan, ramura unui copac etc. Victima stă pe un taburet, scaun sau altă platformă și sare de pe
acesta sau dă cu piciorul, urmând a fi realizată suspensia corpului. Mâinile și picioarele sunt
uneori legate de victimă înainte de a se spânzura, pentru a preveni o schimbare de decizie.
Spânzurarea ca și crimă este foarte rară. Este practic imposibil ca un adult sănătos să fie
spânzurat decât dacă este lovit până la pierderea conștienței sau lăsat inconștient de alcool sau
diferite droguri. Se poate suspecta o omucidere din cauza leziunilor prezente pe corpul victimei
dar acest aspect nu este insă obligatoriu. Alte aspecte precum: nodul ligaturii exact pe ceafă, gura
înfundată cu hârtie, mâinile legate la spate, pot fi de ajutor. (Lockyer, 2019)
33
3. Obstruarea căilor aeriene superioare
Am ales să cuprindem în obstruarea căilor aeriene superioare atât asfixia mecanică prin
aspirat de conținut gastric, cât și asfixia prin bol alimentar. Aceasta ocupă locul al 2 lea ca
frecvență în rândul asfixiilor, fiind o cauză comună de moarte accidentală în populație.
Distribuția cazurilor de obstruare a căilor aeriene superioare pe sexe respectă regula

majorității celor de sex masculin, fiind în număr absolut de 79 (78,22%)- Fig. 10. Din punct de
vedere al categoriei de vârstă, putem remarca frecvența crescută în rândul celor ce aparțin grupei
40-59 (38 cazuri) cu un vârf de incidență al grupei 60-79 (41 cazuri), și una scăzută în rândul
celor cu vârste extreme: 0-19 cu 5 cazuri și 80-99 cu 9 cazuri – Fig. 11.
F
M
Fig. 10 Distribuția cazurilor de obstruare a căilor aeriene superioare pe sexe
34
45
40
35
30
25
20
15
10
0-19 20-39 40-59 60-79 80-99
Fig. 11 Distribuția cazurilor de obstruare a căilor aeriene superioare pe categorii de vârstă
rural
urban
Fig. 12 Distribuția cazurilor de obstruare a căilor aeriene superioare în funție mediul de

proveniență
35
80
70
60
50
40
30
20
10
0
Total
Mecanism asfixic Mecanism asfixic și reflex
Fig. 13 Distribuția cazurilor de obstruare a căilor aeriene superioare în funcție de

mecanismul tanatogenerator
Mediul predominant de proveniență este în continuare cel rural, cu 59,41% din totalul
deceselor. De asemenea, trebuie remarcat faptul că acest procent se menține relativ constant în
majoritatea tipurilor de moarte asfixială – Fig. 12.
Mecanismul tanatogenerator principal prin care a avut loc decesul este cel asfixic , care
poate fi regăsit atât ca mecanism unic(74,26%), cât și împreună cu mecanismul reflex în 25,74%
din cazuri – Fig. 13.
standard de 18,46 ani. Mediile de vârstă în funcție de sex pot fi observate în tabelul IV.
36
Bărbați 79 56,43 17,75
Femei 22 56,72 18,46
Total 101 56,49 17,82
Tabel IV. Media de vârsta a cazurilor de obstruare a căilor aeriene superioare în funcție de sex
Din perspectiva medico-legală, decesul prin blocarea căilor respiratorii superioare este, de
obicei, accidental. La copii, sufocarea poate apărea în timpul jocului cu obiecte mici sau în timp
ce mănâncă pot inhala particule solide sau bolus alimentar. Pacienții vârstnici sau cu afecțiuni
neurologice, pot înghiți mâncarea fără a mesteca și pot inhala bolusul alimentar.
În plus, un studiu realizat în Austria a arătat că, în mod paradoxal, dietele cu alimente
semisolide pentru cei ce suferă de disfagie cresc semnificativ riscul de asfixie la vârstnici. Riscul
de deces este și mai ridicat, deoarece semisolidele nu pot fi eliminate cu ușurință prin intervenții
de resuscitare. Din acest motiv, dietele semisolide nu ar trebui să fie prescrise în mod obișnuit.
Literatura de specialitate sugerează că, pentru pacienții disfagici, alimentele nu ar trebui să fie
semisolide, ci să se limiteze la o dimensiune a particulelor de 1 cm combinată cu o monitorizare
atentă a pacientului la mese. În studiul de față, tulburările neurologice, cum ar fi parkinsonismul,
boala Alzheimer sau accidentul vascular cerebral hemoragic au fost prevalente la 43% dintre
victimele sufocării cu vârsta ≥65 de ani. Se știe că aceste afecțiuni neurologice sunt legate de
dificultățile de masticație și de coordonare motorie, care duc la disfuncții ale etapei orale a
deglutiției; 2,5% dintre vârstnicii care s-au sufocat în timpul alimentației aveau deficiențe
neurologice. Mai mult, toți vârstnicii din studiu care s-au înecat la micul dejun primiseră un
sedativ cu o seară înainte. S-a raportat că dozele mari de medicamente cu activitate
antidopaminergică sau anticolinergică cresc riscul de sufocare. (Berzlanovich, et al., 2018)
O persoană aflată sub influența alcoolului poate să inhaleze, la un moment dat, bolus
alimentar, deoarece intoxicația etanolică provoacă deprimarea reflexului faringian. Corpul străin
din laringe sau trahee determină stimularea parasimpatică din partea nervului laringian care duce
37
la stop cardiac și moarte. Aici, deși moartea are loc prin sufocare, simptomele produse seamănă
cu cele din cauza infarctului miocardic. (Payne-James, 2020)
Omuciderea prin obstruarea căilor aeriene, deși posibilă, este un fenomen rar, caz în care
la examenul extern se pot observa leziuni ale buzelor, mucoasei bucale, faringiene şi ale dinţilor
cauzate de forțarea unui corp străin în cavitatea bucală a victimei.
4. Înecul
Moartea asfixială prin înec reprezintă a treia cea mai frecventă din studiul curent. Din
totalitatea cazurilor de înec(54 – 13,95% din total), sexul masculin constituie majoritatea, fiind
reprezentat de 75,93% (41 cazuri).(Fig. 14).
F
M
Fig. 14 Distribuția cazurilor de înec pe sexe
În urmatoarea figură(Fig. 15) putem observa distribuția cazurilor de înec pe categoriile de

vârstă. Un aspect interesant al acestei distribuiri îl constituie prezența a 2 vârfuri de frecvență, și
anume în intervalul extrem 0-19 cu 18 cazuri și în intervalul 40-59 cu 17 cazuri. Tinerii sunt cei
mai predispuși la înec, datele fiind în concordanță cu literatura. (Girela-López, et al., 2022) Restul
categoriile(20-39, 60-79, 80-99) au o repartiție a cazurilor relativ uniformă.
38
20
18
16
14
12
10
8
6
4
2
0
0-19 20-39 40-59 60-79 80-99
Fig. 15 Distribuția cazurilor de înec pe categorii de vârstă
standard de 31,71 ani. Mediile de vârstă în funcție de sex pot fi observate în tabelul V.
Bărbați 41 43,48 25,51
Femei 13 37,69 31,71
Total 54 42,09 26,93
Tabel V. Media de vârsta a cazurilor de înec în funcție de sex
Putem constata că, din perspectiva mediului de proveniență, mediul rural predomină
copleșitor în proporție de 90,74%(49 cazuri), fiind moartea asfixială mecanică cu procentul cel
mai ridicat din mediul respectiv – Fig. 16.
39
rural
urban
Fig. 16 Distribuția cazurilor în funcție de mediul de proveniență
50
45
40
35
Mecanism asfixic
30
25 Mecanism asfixic și reflex
20
15 Mecanism asfixic, reflex și
hemodinamic
10
5
0
Total
În funcție de mecanismul tanatogenerator, cel asfixic(prin obstruarea căilor aeriene

superioare) a fost prezent la toate persoanele decedate documentate în acest studiu. Într-un număr
40
de 10 cazuri, mecanismele asfixic și reflex au reprezentat cauza decesului, și doar intr-un caz
singular, au fost raportate toate cele 3 mecanisme(asfixic, reflex și hemodinamic) ca fiind
încriminatorii – Fig. 17.
Din perspectiva importanței medico-legale, majoritatea deceselor prin înec sunt de natură
sinucigașă sau accidentală. (Bardale, 2011) Diagnosticul se bazează pe circumstanțele decesului,
plus o varietate de constatări anatomice; testele chimice propuse pentru a pune diagnosticul sunt
nespecifice și, în esență, nesigure.Dacă o persoană este găsită moartă în apă și toate celelalte
cauze ale morții au fost excluse, se presupune că aceasta s-a înecat. Atașarea de greutăți grele de
corpul victimei pentru a o menține sub apă este în concordanță atât cu înecul de natură suicidară
și criminală(deși rare), cât și cu eliminarea cadavrului unei persoane care a murit din alte cauze.
(Rao, 2010)
Atunci când o persoană se îneacă, corpul se scufundă, adoptând o poziție cu capul în jos,
fesele în sus și extremitățile atârnând în jos. Cu excepția cazului în care există curenți puternici,
corpul nu se va deplasa foarte mult de la poziția inițială. În ape relativ puțin adânci, extremitățile
sau fața se pot lovi sau târî de fundul coloanei de apă. Este posibil să existe leziuni post-mortem
la nivelul feței, al dosului mâinilor, al genunchilor și al degetelor de la picioare din cauza târârii
pe fundul apei. Capul și fesele pot fi la nivelul apei. În ape mai adânci, corpul rămâne sub apă
până când începe descompunerea și se formează gaz, apoi corpul va urca treptat la suprafață.
Intervalul de timp până când are loc plutirea acestuia ne poate ajuta la investigarea crimelor, în
special în a decide timpul de la deces, care este de aproximativ 24 ore vara și 2-3 zile iarna(dar
pot trece și luni de zile). (Rao, 2010)
Despre înecul în cada de baie au fost raportate relativ puține cazuri. De obicei, implică
copii mici nesupravegheați de părinți, unele fiind, fără îndoială, și omucidere. Dacă, în timp ce se
face baie, cineva este prins de picioare și este tras sub apă de acestea, se poate produce un flux
brusc de apă în nazofaringe. Acest lucru, în combinație cu panica și cu faptul că se află într-un
recipient cu pereți netezi, umed și alunecos, poate duce la incapacitatea de a se lupta eficient, cu
pierderea rapidă a stării de conștiență și moarte, iar la autopsie nu se poate observa nicio leziune.
Supradozajul de medicamente, convulsiile, infarctul miocardic acut sunt câteva dintre cauzele
care pot îneca accidental adulții. Există rapoarte bine documentate în care victimele au alunecat în
mod accidental în cadă, au suferit un traumatism cranio-creberal și s-au înecat. Accidentele pot fi
41
legate ți de activități de pescuit, profesionale, plimbări cu barca, inundații sau scufundări. (NG,
2022)
De asemenea, trebuie sa ne punem întrebarea dacă înecul a fost antemortem sau

postmorten. (Bardale, 2011)
5. Sugrumarea
Numărul scăzut de cazuri nu va putea oferi o imagine de anasamblu bine definită asupra
acestei morți asfixiale. Persoanelor ce le-a fost efectuată autopsia medico-legală, având ca
rezultat moartea prin sugrumare, sunt reprezentate în totalitate de sexul feminin (100%) și sunt în
număr de 5(Fig. 18). Interesant de remarcat este faptul că această distribuție completă la nivelul
sexului feminin este contrară celorlalte morți asfixiale, unde majoritatea persoanelor au fost de
sex masculin.
0
F
Fig. 18 Distribuția cazurilor de sugrumare pe sexe
Acestea au fost încadrate în următoarele intervale de vârstă: 40-59 cu 1 caz, 60-79 cu 2

cazuri și 80-99 cu 2 cazuri (Fig. 19). Din perspectiva mediului de proveniență, cel rural domină
statistica cu 3 persoane(60%) față de cel urban cu 2 (40%) (Fig. 20).
42
Din punct de vedere al tanatogenezei, putem observa că mecanismul principal prin care s-
a produs moartea prin sugrumare a fost cel hemodinamic, prezent în toate cazurile raportate.
Acesta este urmat de mecanismul reflex prezent în 4 din cele 5 cazuri, iar în cele din urmă,
mecanismul asfixic a fost încriminat la 2 persoane.(Fig. 21) Această distribuire poate fi explicată
prin faptul că sistemul vasular este cel mai susceptibil compresiunii externe, în timp ce căile
aeriene necesită o presiune relativ mare pentru a fi obstrucționate.
2.5
1.5
40-59
60-79
1
80-99
0.5
0
Total
Fig. 19 Distribuția cazurilor de sugrumare pe categorii de vârstă
43
rural
urban
Fig. 20 Distribuția cazurilor de sugrumare în funcție de mediul de proveniență
3.5
2.5
1.5
0.5
0
Mecanism hemodinamic Mecanism hemodinamic Mecanism
și asfixic și reflex hemodinamic, asfixic și
reflex
Fig. 21 Distribuția cazurilor de sugrumare în funcție de mecanismul tanatogenerator
44
În cazul unei acțiuni de auto-apărare în care făptuitorul și victima se potrivesc în mod egal
în ceea ce privește puterea fizică, procesul de strangulare poate dura ceva timp până la moarte. În
consecință, scena crimei poate oferi indicii ale unei lupte. Făptuitorul folosește adesea o mână
pentru a combate rezistența sau pentru a imobiliza victima, în timp ce strânge gâtul cu cealaltă
mână. În unele cazuri, făptuitorul îngenunchează sau se așează pe victimă pentru a o ține
imobilizată pentru a finaliza procesul de strangulare. Ocazional, victima este găsită în această
poziție finală. (Madea, 2014)
Procesul de sugrumare are ca rezultat lezarea țesuturilor gâtului. Modelul acestor leziuni
le permite medicilor legiști să distingă sugrumarea de alte leziuni contondente, inclusiv
spânzurarea, leziunile traumatice ale gâtului și artefactele de descompunere. Evaluarea
pacientului se limitează la un model inconstant de leziune specific strangulării manuale la
examinarea superficială a pielii și tehnicilor imagistice. În timp ce abraziunile și contuziile cu
model ale pielii sunt tipice pentru strangulare, în unele cazuri nu există semne externe clare de
rănire, chiar și în cazurile fatale. Leziunile care pot apărea includ contuzii cu model și abraziuni
cauzate de unghii sau pulpele degetelor. În cazuri rare, toate cele patru degete vor marca pielea
într-un singur model. Urmele unghiilor pot fi asociate cu mâinile atacatorului sau cu propriile
degete ale victimei, în timp ce victima se străduiește să scoată strânsoarea atacatorului de gât.
Aceste leziuni sunt predispuse să se schimbe în timp odată cu procesul de vindecare și pot
deveni mai vizibile a doua zi după moarte, pe măsură ce pielea începe să se usuce și să devină
mai transparentă. Pe lângă leziunile de forță contondente ale gâtului, strangularea produce dovezi
de asfixiere, recunoscute ca hemoragii peteșiale la nivelul pielii sau a conjunctivei oculare. Acest
lucru poate fi foarte greu de recunoscut la victimele cu piele întunecată. Cu toate acestea, trebuie
reținut că peteșiile sunt constatări nespecifice care se pot dezvolta din toate cauzele asfixiei. Cu
toate acestea, conform lui DiMaio, peteșiile ar putea fi prezente în 89% din cazurile de
strangulare manuală. (F. Clarot, 2005)
Atunci când luăm în calcul aspectele medico-legale, sinuciderea prin strangulare manuală
este practic imposibilă deoarece apariția inconștienței scade tonusul muscular și mâinile nu vor
mai exercita presiune la nivelul gâtului. În circumstanțe rare, ca parte a diferitelor forme de răni
auto-provocate, pe pielea gâtului pot fi observate urme de strangulare manuală.
45
În cazul în care amprentele de unghii și/sau hematoamele sunt observate pe gât,
omuciderea trebuie să fie întotdeauna considerată cauza principală. Deoarece este probabil ca
victima să reziste la sugrumare, semnele unei lupte pot fi prezente pe corp. Ar trebui să se acorde
atenție potențialelor leziuni de contrapresiune pe părțile posterioare ale corpului, dacă victima a
fost posibil prinsă pe pământ. Aceste leziuni se dezvoltă în special în zonele proeminente ale
spatelui și feselor.
Leziunile provocate prin sugrumare pot apărea, de asemenea, ca urmare a unei activități
sexuale atât consensuale, cât și neconsensuale. Artele marțiale, sporturile de luptă,
antrenamentele militare și acțiunile forțelor de ordine sunt, de asemenea, implicate - anumite
manevre de reținere și de detenție pot necesita o compresie externă a gâtului. (Dunn RJ, 2021)
De asemenea, nu ar trebui să neglijăm nici aspectele non-fatale ale strangulării manuale,

în care într-un studiu din 2020, din totalitatea cazurilor de violență domestică documentate,
aproximativ 10% din femei au suferit un episod de strangulare non-fatală din partea partenerului
intr-un anumit moment al vieții. (Matusz, et al., 2020)
În cazurile de strangulare manuală, mulți factori pot influența constatările subiective și

obiective, având un rol important poziția atacatorului și a victimei, puterea atacului și a apărării,
utilizarea uneia sau a ambelor mâini, atacurile repetate, durata, lungimea unghiilor etc. De
asemenea, prezentarea leziunilor și plângerile victimei pot varia, fiind raportate cazuri care au dus
la deces fără traume externe vizibile sau cu traume externe vizibile minore.
În cazul diagnosticului diferențial pentru leziunile autoprovocate, declarația victimei se

opune celei a presupusului agresor. (Govi, et al., 2018) Deoarece constatările externe lasă îndoieli
cu privire la originea lor, trebuie discutată posibilitatea unor leziuni autoprovocate. Constatările
tipice se prezintă adesea sub forma unor abraziuni sau tăieturi paralele și superficiale în locuri
accesibile persoanei în cauză. Deși nu există multe rapoarte despre leziuni autoprovocate
împotriva gâtului, Govi et al. au raportat două astfel de cazuri, ambele victime susținând că au
fost strangulate manual de un agresor necunoscut. Alte trei cazuri de excoriații și contuzii
autoprovocate la nivelul gâtului în cazul unor infracțiuni sexuale fictive prin abraziuni cu unghiile
și/sau răsucirea pliurilor pielii până la apariția sângerării dermice au fost raportate de Faller-
Marquardt et al. (Christian Braun, 2021) (M. Patch, 2018)
46
6. Strangularea
La fel ca în cazul sugrumării, datorită unui număr relativ redus de persoane decedate prin
strangulare, nu vom putea realiza o statistica amănunțită, dar putem totuși observa că dintr-un
total de 3 cazuri de strangulare raportate, sexul masculin este tot majoritar, fiind reprezentat de 2
(67%), iar sexul feminin de 1 caz (33%) – Fig. 22.
Total
33%
F
M
67%
Fig. 22 Distribuția cazurilor de strangulare pe sexe
Dintre acestea, categoriei de vârstă 20-39 aparțin 2 cazuri, iar celei 40-59 un caz(Fig. 23),
la fel ca și în cazul mediului din care au provenit persoanele: 2 din mediul urban și 1 din mediul
rural(Fig. 24). Deși numărul cazurilor este scăzut, putem observa că este singura moarte asfixială
mecanică în care mediul urban este majoritar.
47
2.5
1.5
20-39
40-59
1
0.5
0
Total
Fig. 23 Distribuția cazurilor de strangulare pe categorii de vârstă
rural
urban
Fig. 24 Distribuția cazurilor de strangulare în funcție de mediul de proveniență
48
2.5
1.5
0.5
0
Mecanism hemodinamic Mecanism hemodinamic și Asfixic
Fig. 25 Distribuția cazurilor de strangulare în funcție de mecanismul tanatogenerator
Din punct de vedere al tanatogenezei, 2 cazuri(66,6%) au decedat prin mecanism

hemodinamic și asfixic, iar 1 caz(33,33%) doar prin mecanism hemodinamic.(Fig. 25)
Aspectul medico-legal al decesului prin strangulare este important pentru a stabili dacă
acesta a fost suicidar, accidental sau prin omucidere, iar acestea trebuie să fie diferențiate de
poliție și de medicii legiști, luând în considerare anumiți factori atunci când se investighează
cazurile, precum: motivul sinuciderii, reconstituirea mecanismului de strangulare și dovada
posibilității de auto-strangulare, determinarea cauzei decesului, semne vitale ale strangulării
prezente, evaluarea tuturor leziunilor și analize chimico-toxicologice suplimentare privind
capacitatea de a acționa. (E. Doberentz, 2019)
Atunci când vorbim de sinucidere, dispozitivul de strangulare este încă pe loc, iar lațul
este înfășurat în jurul gâtului de mai multe ori. Uneori, lațul traumatic este înnodat în partea din
față a gâtului, iar victimele introduc obiecte sub bucle pentru a crește presiunea de compresie. În
49
cazuri rare, un capăt al frânghiei este legat de un punct mai înalt, iar celălalt înfășurat în jurul
gâtului, astfel încât sinuciderea prin strangulare să se încheie cu moartea prin spânzurare.
În cazul autostrangulării, materialul de legare poate consta într-o mare varietate de

obiecte, de la cabluri electrice, cravate, frânghii, corzi, cabluri telefonice, prosoape și ciorapi.
Într-un studiu privind metodele neobișnuite de sinucidere, trei din zece cazuri au fost de
autostrangulare. (Cristian D'Ovidio, 2017) Congestia facială, hemoragia sclerală și sângerarea
amigdaliană sunt constatările tipice ale strangulării prin ligatură, spre deosebire de spânzurare,
unde are loc o ocluzie incompletă a vaselor. În primul caz, sângele continuă să pătrundă în cap
prin arterele vertebrale, ceea ce duce la creșterea presiunii vasculare, congestie și ruperea vaselor.
(Kumar, et al., 2013)
În multe cazuri de omucidere, făptuitorii îndepărtează ligatura de la gâtul victimei după

moarte, iar o singură buclă a ligaturii de strangulare este foarte frecventă la omucideri. În cazul în
care lațul este înnodat în spatele gâtului, trebuie suspectată crima, mai ales că, frecvent, implică și
alte violențe traumatice. Acest lucru are ca rezultat, în mod normal, leziuni care sunt în
contradicție cu ipoteza sinuciderii și, prin urmare, sunt o dovadă clară a unei omucideri.
Din circumstanțele unui accident se poate identifica natura întâmplătoare a unor astfel de
evenimente rare.
În cazuri excepționale, accidentele pot avea loc și ca urmare a unor practici sexuale
neobișnuite. Asfixia sexuală se realizează, în general, prin compresia gâtului printr-o ligatură, în
principal prin agățare, urmată de strangulare și sufocare. Astfel de victime sunt aproape exclusiv
bărbați, de la tineri până la vârsta mijlocie, în principal adolescenți sau adulți tineri. Deoarece
practicantul actului este conștient de riscul pentru viața sa, ei pregătesc o evadare sau un
mecanism de siguranță (auto-salvare) de la o posibilă asfixiere fatală. Prin urmare, moartea
accidentală în timpul activității autoerotice rezultă de obicei din eșecul acelui mecanism.
Pierderea conștienței din cauza hipoxiei, stopul cardiac brusc cauzat de reflexul sinusal cardiac
sau stimularea vagală din cauza iritației nervului vag prin agățare poate duce la strangularea
fatală. (Idota, et al., 2019)
50
7. Comprimarea toraco-abdominală
Dat fiind faptul că acest tip de moarte este o raritate în practica medico-legală, studiul
prezent conține doar un astfel de caz cu următoarele caracteristici: sex masculin, încadrat în
categoria de vârstă 40-59, mediu de proveniență rural. Mecanismul tanatogenerator încriminat
pentru aceasta persoană a fost cel asfixic.
Din perspectiva medico-legală, accidentele și catastrofele sunt de departe cea mai

frecventă cauză a compresiei toracice. În cele mai multe cazuri, deși evenimentul traumatizant
este asistat imediat de trecători, nu există posibilitatea ca victimele să fie salvate suficient de
repede din situația lor disperată. Alte cazuri implică persoane care sunt prinse într-o situație de
compresie izolată, sau cel puțin neobservate la început, făcând imposibilă salvarea imediată.
Trebuie efectuate reconstrucții pentru a stabili dacă a fost sau nu posibil ca victima să fie prinsă în
situația fatală fără intervenție externă.
În principiu, crima prin compresia toracelui sau a trunchiului este posibilă, dar este
probabil să rămână excepția. Scopul investigațiilor medico-patologice este de a căuta orice semne
de luptă sau leziuni de apărare, pentru care nu poate exista nicio explicație în contextul
compresiei toracice accidentale. În cazuri extrem de rare, compresia toracică a fost raportată ca
metodă de sinucidere. (Payne-James, 2020)
51
XI. CONCLUZII
În urma analizei statistice descriptive efectuate asupra lotului descris în capitolul

precedent, putem concluziona următoarele aspecte:
 asfixia mecanică reprezintă aproximativ 9% din totalitatea cauzelor de deces decelate

prin autopsii medico-legale, din cadrul Institutului de Medicină Legală din Iași;
 asfixia este cel mai frecvent întâlnită la sexul masculin: 82,17%;
 media de vârstă a persoanelor decedate prin asfixie este de 49,99. În rândul bărbaților
este mai mică, fiind de 47,57 , iar cea a femeilor de 50,51;
 categoria de vârsta cea mai predispusa la morți asfixiale este cea 40-59;
 mediul rural este predominant în aproape toate tipurile de asfixie mecanică,
strangularea fiind singura moarte asfixială în care mediul urban este majoritar;
 spânzurarea este cel mai comun tip de asfixie dintre cele documentate, reprezentând
aproximativ 57,62% din total;
 obstrucția căilor aeriene reprezintă al 2 lea tip de asfixie ca frecvență: 26,10%;
 înecul reprezintă asfixia mecanică cu procentul cel mai ridicat la nivel rural, și cu
presipoziția cea mai mare pentru tinerii încadrați în categoria de vârstă 0-19, dar
prezintă un vârf și la 40-59;
 sugrumarea a fost singurul tip de asfixie reprezentată în totalitate de sexul feminin;
 mecanismul tanatogenerator cel mai frecvent regăsit a fost cel hemodinamic, urmat de
cel asfixic, apoi reflex.
 în cadrul obstruării căilor aeriene superioare și înecului, mecanismul asfixic a fost
prezent în toate cazurile documentate.
Spânzurarea reprezintă o moarte nenaturală care necesită modificarea abordării obișnuite

a unui caz de rutină în cadrul unei anchete medico-legale. Atât examinarea externă, cât și cea
internă, cu documentarea și descrierea constatărilor, ajută la determinarea cauzei și a modului de
deces, în special atunci când diferențierea între sinucidere, accident și omucidere poate fi foarte
dificilă. În timp ce prevalența leziunilor externe în cazul spânzurării este relativ constantă în
întreaga literatură de specialitate, există dezacorduri în ceea ce privește leziunile interne, în
52
special fracturile complexului laringohioidian. Deși pot exista explicații plauzibile pentru a
explica aceste discrepanțe, variațiile în tehnica de disecție între centre joacă cel mai probabil un
rol semnificativ. O abordare standardizată a examinării gâtului cu o disecție în straturi, după un
drenaj vascular adecvat, este crucială pentru a permite determinarea între o leziune antemortem și
un artefact post-mortem. (Lockyer, 2019)
Deși strangularea este un diagnostic neobișnuit, probabil că frecvența sa reală este

subestimată, datorită raportării insuficiente a violenței domestice, dar și a cercetării precare de
către autorități. (F. Clarot, 2005)
Înecul este o problemă de sănătate publică semnificativă și neglijată la nivel mondial și,
prin urmare, a primit atenție din partea OMS. Raportul acestora a descris modul în care înecul
este responsabil pentru un număr estimat de 372 000 de decese în 2012, ceea ce îl situează pe
locul trei la nivel mondial în topul celor mai importante decese prin lezare neintenționată
("accidentală"). Pentru fiecare înec mortal, există aproximativ patru victime ale înecului care nu
sunt fatale și care vin pentru îngrijiri medicale. Dintre acestea, jumătate necesită internare și
intervenții în spital. (J.D. McCall, 2021) (Abelairas-Gómez, et al., 2019)
Cunoașterea faptului că alimentele semisolide reprezintă un factor de risc ridicat la

persoanele vârstnice pentru asfixie ar trebui să fie distribuită în sistemele de sănătate publice și
private, iar conștientizarea ar putea fi un prim pas în reducerea incidenței asfixiei alimentare/cu
corp străin. (Berzlanovich, et al., 2018)
Educația cu privire la factorii de risc de asfixie alimentară/corp străin nu ar trebui să se

limiteze la personalul medical, ci ar trebui extinsă la întreaga populație, și în special la persoanele
cu vârsta ≥65 de ani. De exemplu, aspectul preventiv al îngrijirii și reconstrucției adecvate al
dentiției trebuie să înceapă în adolescență, iar responsabilitatea individuală trebuie să fie mai
puternic subliniată. Ca și în multe chestiuni de sănătate preventivă, prevenirea deceselor prin
obstruarea căilor aeriene superioare poate fi realizată prin simple schimbări de comportament și
prin încurajarea unor obiceiuri sănătoase înainte și după instalarea vârstei a treia.
53
Bibliografie
1) Abelairas-Gómez, C., Tipton, M., González-Salvado, V. & Bierens, J., 2019. Drowning:
epidemiology, prevention, pathophysiology, resuscitation, and hospital treatment.
Emergencia, pp. 270-280.
2) Bardale, R., 2011. Principles of Forensic Medicine and Toxicology. s.l.:JAYPEE

BROTHERS MEDICAL PUBLISHERS (P) LTD.
3) Benevento, M. et al., 2021. Complex suicide by drowning and self-strangulation: An

atypical “holy” way to die. Forensic Science International: Reports, Volume 3.
4) Berzlanovich, A. M. et al., 2018. Foreign body asphyxia: A preventable cause of death in

the elderly. American Journal of Preventive Medicine, pp. 65-69.
5) Boos, J. D., 2019. Review article:Non-fatal strangulation: hidden injuries, hidden risks.
Emerg Med Australasia.
6) Cenderadewi, M., Franklin, R., Peden, A. E. & Devine, S., 2022. Fatal intentional
drowning in Australia: A systematic literature review of rates and risk factors..
7) Christian Braun, M. G. O. P., 2021. Whodunit? A reconstruction study in a case of one-

handed strangulation. Forensic Science International, p. Volume 320.
8) Ciprandi, B. et al., 2017. Mechanical asphyxia by accidental compression of the neck

during a theft: A case report. Forensic Science International.
9) Cristian D'Ovidio, E. R. A. C., 2017. An unusual case of murder–suicide: The importance

of studying knots. Journal of Forensic and Legal Medicine, pp. 17-20.
10) Dunn RJ, S. K. L. R., 2021. Strangulation Injuries. s.l.:StatPearls Publishing.
11) Dunn RJ, S. K. L. R., 2022. Strangulation Injuries. s.l.:StatPearls Publishing.
12) E. Doberentz, P. M. B. M., 2019. Differentiation of homicidal or suicidal strangulation.

Forensic Science International.
13) E.J. Armstrong, K. E., 2018. Investigation of drowning deaths: a practical review. Acad.
Forensic Pathol., Volume 8.
14) F. Clarot, E. V. F. P. B. P., 2005. Fatal and non-fatal bilateral delayed carotid artery
dissection after manual strangulation. Forensic Science International, pp. 143-150.
15) Geller, R. L. et al., 2022. Is it COVID-19? The value of medicolegal autopsies during the
first year of the COVID-19 pandemic,. Forensic Science International.
54
16) Girela-López, E., Beltran-Aroca, C. M., Dye, A. & Gill, J. R., 2022. Epidemiology and
autopsy findings of 500 drowning deaths. Forensic Science International.
17) Govi, A., Fersini, F., Etzold, S. & Tsokos, M., 2018. Clinical forensic aspects of self-
inflicted neck injuries. Forensic Sci Med Pathol.
18) Idota, N. et al., 2019. Autoerotic asphyxia using a plastic bag loosely covering the head
over a gas mask. Legal Medicine, p. Volume 38.
19) J.D. McCall, B. S., 2021. Drowning. Miami: StatPearls Publishing.
20) K.S. Saternus, C. S. K. T., 2022. Biomechanics of a previously unknown thyroid cartilage
fracture in fatal strangulation. Legal Medicine.
21) Kumar, G. P. et al., 2013. Suicidal strangulation by plastic lock tie. Journal of Forensic
and Legal Medicine, pp. 60-62.
22) Larsen, R., 2010. Pathogenesis of conjunctival petechiae. Forensic Sciene International,
pp. 949-953.
23) Lockyer, B. E., 2019. Death by hanging: examination of autopsy findings and best
approach to the post-mortem examination. Diagnostic Histopathology, pp. 423-430.
24) M. Patch, J. A. J. C., 2018. Injuries of women surviving intimate partner strangulation and
subsequent emergency health care seeking: an integrative evidence review. Journal of
Emergency Nursing.
25) Madea, B., 2014. Handbook of Forensic Medicine. s.l.:John Wiley & Sons, Ltd.
26) Matschke, J. & Tsokos, M., 2000. A short review in the history of cremation. External
examination before cremation - research in legal medicine, pp. 29-37.
27) Matusz, E. C. et al., 2020. Evaluation of Nonfatal Strangulation in Alert Adults. Annals of
Emergency Medicine, pp. 329-338.
28) NG, R., 2022. Forensic Pathology. s.l.:House of Research.
29) Payne-James, J., 2020. Simpson's Forensic Medicine. s.l.:Taylor & Francis Group.
30) Plaetsen, S. V. et al., 2015. Post-mortem evaluation of drowning with whole body CT.
Forensic Science International, pp. 35-41.
31) Plattner, T. et al., 2004. Differenzierung von typischem und atypischem Erhangen.
Rechtsmedizin, pp. 266-270.
32) Pollak, S. & Thierauf-Emberger, A., 2015. Homicidal assault to the neck with subsequent
simulation of self-hanging. Forensic Science International, pp. 28-32.
55
33) Püschel, K., Türk, E. & Lach, H., 2014. Asphyxia-related deaths. Forensic Science
International.
34) Rao, N. G., 2010. Textbook of Forensic Medicine and Toxicology. s.l.:JAYPEE
BROTHERS MEDICAL PUBLISHERS (P) LTD.
35) Real, Á. et al., 2021. Atmospheric circulation and mortality by unintentional drowning in
Spain: from 1999 to 2018. Perspect. Public Health, p. 20.
36) Russell J. Delaney, D. J., 2021. The medicolegal autopsy: when to refer to a forensic
pathologist. Diagnostic Histopathology, Volume 27, pp. 397-404.
37) Safar, P. & Kochanek, P., 2010. Cerebral blood flow promotion after prolonged cardiac
arrest. Critical Care Medicine, pp. 3104-3107.
38) Simonsen, J., 1988. Patho-anatomic findings in neck structures in asphyxiation due to
hanging. Forensic Science International, pp. 83-91.
39) Szpilman, D. et al., 2021. Drowning and aquatic injuries dictionary. Resuscitation Plus,
Volume 5.
40) Thierauf, A. & Pollak, S., 2013. Strangulation. Encyclopedia of Forensic Sciences
(Second Edition), pp. 19-26.
41) White, C., Martin, G., Schofield, A. M. & Majeed-Ariss, R., 2021. ‘I thought he was
going to kill me’: Analysis of 204 case files of adults reporting non-fatal strangulation as
part of a sexual assault over a 3 year period. Journal of Forensic and Legal Medicine,
Volume 79.
56

Medr - Costea.calin Cristian

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Medr - Costea.calin Cristian

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

TANATOGENEZA ÎN ASFIXIILE MECANICE

TANATOGENEZA ÎN ASFIXIILE MECANICE

Subsemnatul Costea Călin-Cristian, student la Facultatea de Medicină, în anul VI,

• Anoxia: o stare caracterizată de lipsa de oxigen la nivel tisular.

Leziunile hipoxice ale creierului sunt cauzate atât de o reducere a conținutului de O2 în

În plus, cererea crescută de O2 poate fi semnificativă din cauza eliberării crescute de

Tulburarea rezultată se numește encefalopatie postanoxică (Safar & Kochanek, 2010)

Următoarele semne sunt considerate semne clasice de asfixie (Bardale, 2011):

La supraviețuitorii unui „episod de asfixie”, un examen clinic atent poate arăta:

 durere și sensibilitate la nivelul gâtului și structurilor din interiorul gâtului;

Mecanismul tanatogenerator depinde, în principiu, de forța aplicată la nivelul gâtului, și

 O presiune de constricție de 2 kg este suficientă pentru a ocluziona sistemul venos jugular

2. Clasificarea tipurilor de spânzurare

3. Aspecte specifice ale autopsiei

Pot fi observate și arsuri la nivelul șanțului de spânzurare, fiind cauzate de frecarea

 Peteșii hemoragice/sindrom de congestie:

În cazuri extreme, sindromul de congestie produs de spânzurarea incompletă poate să

 Lividități cadaverice: au o culoare violacee, sunt întinse și confluate, fiind situate în

II. Examinarea internă:

 Hemoragii la nivelul originii mușchilor sternocleidomastoidieni: hemoragiile se găsesc

Strangularea este o formă de moarte violentă asfixială mecanică cauzată de comprimarea

2. Aspecte specifice ale autopsiei

II. Examen intern:

Sugrumarea reprezintă o formă de asfixie mecanică violentă produsă de comprimarea

2. Aspecte specifice ale autopsiei

II. Examen intern:

V. OBSTRUAREA CĂILOR AERIENE SUPERIOARE

Obstruarea căilor respiratorii superioare reprezintă o formă de moarte asfixială mecanică

2. Aspecte specifice ale autopsiei

VI. COMPRIMAREA TORACO-ABDOMINALĂ

Comprimarea toraco-abdominală este o formă de asfixie mecanică cauzată de o presiune

Aspecte necroptice specifice

II. Examenul intern:

La atingerea BP, individul inhalează involuntar, luând o cantitate mare de apă. De

Examenul intern este caracterizat de următoarele descoperiri:

 Modificări ale plămânilor

Lucrarea de față abordează un subiect important al domeniului medicinei legale, și anume

IX. MATERIALE ȘI METODE

Prezenta lucrare de licentă folosește drept materiale: rezultatele autopsiilor medico-legale

Ca metodă de lucru, se va utiliza statistica descriptivă care se ocupă cu colectarea,

Prin urmare, prima diagramă va fi reprezentativă pentru distribuția pe sexe, majoritatea

Fig. 1 Distribuția cazurilor pe sex

Fig.2 Distribuția în funcție de mediul de proveniență

În funcție de tipul de asfixie mecanică suferită, acestea se împart în: spânzurare,

Compresiunea toraco-abdominală Înec

Fig. 3 Distribuția cazurilor în funcție de tipul de moarte asfixială suferită

Fig. 4 Distribuția cazurilor în funcție de categoria de vârsta(în număr absolut)

Fig. 5 Distribuția cazurilor în funcție de categoria de vârsta(în procente)

Sex Număr Medie Deviație standard

Bărbați 318 50,51 18,44

Femei 69 47,57 24,49

Total 387 49,99 19,65

Tabel I. Media de vârsta a cazurilor în funcție de sex

Sex Număr Medie Deviație standard

Fig. 5 Distribuția cazurilor în funcție de mecanismul tanatogenerator

De asemenea, din perspectiva distribuției pe categorii de vârstă, putem observa un vârf al

Fig. 6 Distribuția cazurilor de spânzurare pe sexe

Fig. 7 Distribuția cazurilor de spânzurare pe categorii de vârstă

În urma analizei statistice în funcție de mediul de proveniență, am aflat că 166 (74,4%)

Fig. 8 Distribuția cazurilor în funcție de mediul de proveniență

Mecanism hemodinamic, asfixic și reflex

Fig. 9 Distribuția cazurilor în funcție de mecanismul tanatogenerator