Activitate

extracurriculară
Grigore Vieru
  Bibliografia lui Grigore Vieru
Bucurați-vă - Grigore Vieru

Încă izvorăsc izvoare,

Drag chemându-ne pe nume
Bucurați-vă de viață,
Bucurați-vă de lume!

Încă rupe, ca de aur,

Struguri mâna cei robace.
Bucurați-vă de viață,
Bucurați-vă de pace.

Încă de cântări de mierlă

Codru-și leagănă lin creasta.
Bucurați-vă de viață,
Bucurați-vă de-aceasta!

Încă nu sorbim, ah, doamne,

Aer cumpărat în rate.
Bucurați-vă de viață,
Bucurați-vă de toate!

Această pâine
de Grigore Vieru

Această pâine rotundă

Creşte pe apă
Ca floarea de lotus –
Pe apa sudorii noastre.

Această pâine albă

Desface-se albă, dulce
Ca floarea de lotus
Sub caldul sărut al luminii.

Această pâine cinstită

Se-nchide
Ca floarea de lotus
Sub ochi scorburos, hrăpăreţ.

Nu, nu mi-e totuna

de Grigore Vieru

Nu, nu mi-e totuna,

Dacă vii, dacă nu –
Eu strig soarele, luna,
Dar voiesc să vii tu.

Nu, nu mi-e totuna,

De-i mult dor, de nu-i mult –
Eu vorbesc cu furtuna
Dar pe soare-l ascult.

Nu, nu mi-e totuna,

Dacă eşti sau nu eşti.
În tăcerea mea una
Ară şapte nădejdi.

Cămăşile
de Grigore Vieru

A fost război.
Ecoul lui
Şi-acum mai este viu.
Cămăşi mai vechi, mai noi –
Amară amintire de la fiu.
De-atâtea ori fiind
Pe la izvor spălate,
S-a ros de-acum uzorul
Şi, alb, bumbacul
S-a rărit în spate
Şi nu le-a îmbrăcat de mult
Feciorul.
Cămăşi mai vechi, mai noi –
A fost război.
Ci maica lui
De ani prea lungi de-a rândul
Tot vine la izvoare:
Ea şi gândul.
Şi iar luând cămăşile în poală,
De cum ajunge sâmbăta,
Le spală.
Căci mâine
Fac băieţii horă-n sat,
Şi fete multe-s:
Câte-n flori albine.
Şi-atunci băiatul ei, cel drag băiat,
Cu ce se-mbracă, bunul,
Dacă vine?

***

Cămaşa ta e la fel
Cu cea a soldatului,
Ah, firule de iarbă,
Cum de nu bocăneşti pământul cu talpă
Şi tu,
Cum de n-ai şi tu general
Fiind la fel îmbrăcat
Ca soldatul?
Cum de-ţi păstrezi mirosul,
Frumosul tău miros de iarba?
Cum de nu miroşi
A bocanc, bunăoară,
A bocanc mărşăluind?
Încotro, soldăţeilor verzi,
Subţireilor?
Încotro ţineţi calea
Neauziţi, nesimţiţi?
Spre toamnă, poete,
Spre galbenul ei liniştit,
Generale!

***

Stau înfipte în glob

Săbioarele
Ca în pieptul pernuţei
Acele.
Ce mai cârpim azi,
Omule?!
Cămaşa verde
A verii,
Cămaşa albă
A iernii,
Rupte şi una şi alta?!
Pământul zdrenţuit
De puhoaie,
Spintecat de cutremure?!
Sufletul rănit?!
Stau înfipte în glob
Săbioarele.
Şi-aproape că
Nu mai e loc
Pentru pana poetului.

Casa mea
de Grigore Vieru
Tu mă iartă, o, mă iartă,
Casa mea de humă, tu,
Despre toate-am scris pe lume,
Numai despre tine nu.
Să-ţi trag radio şi lumină
Ţi-am făgăduit cândva
Şi că fi-vom împreună
Pieptul meu cât va sufla.
Dar prin alte case, iată,
Eu lumina o presor,
Alte case mă ascultă
Când vorbesc la difuzor.
Ţi-am luat-o şi pe mama
Şi-aţi rămas acuma, ia,
Vai, nici tu în rând cu lumea
Şi nici orăşeancă ea.
Las’ că vin eu cu bătrâna
Şi nepotul o să-l iau,
Care pe neprins de veste
Speria-va-ţi bezna: „Hau!”
Şi vei râde cu băiatul
Ca doi prunci prea mititei
Şi vei plânge cu bătrâna
De dor, ca două femei.
Şi vei tace lung cu mine
Cu văz tulbur şi durut,
Casa văduvă şi tristă
De pe margine de Prut.

Sub stele trece apa - Grigore Vieru

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă.
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Vânt hulpav pom cuprinde

Și frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale brațe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii

Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ți caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge fața

Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.
Mi-e dor de tine, mamă
de Grigore Vieru

Sub stele trece apa

Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.
Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,

Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde

Şi frunză o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii

Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa

Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.
Mama în câmp
de Grigore Vieru

Peste dealul de-aramă

Curge soare-asfinţit.
„Odihneşte-te, mamă, –
Pot rosti, în sfârşit.

Mai trăieşte la mine,

Sfânt-ţi grai să-l ascult.
Albei tale lumine
Închina-mă-voi mult.”

Ea se şterge cu mâna
De sudoare şi mit,
Acoperind cu ţărână
Chipul său ostenit.

***

Se încălzeşte cerul, mamă,

De la mâinile tale,
Se iluminează-n adânc,
Îşi linişteşte
Nemărginirea.
Iată o stea
S-a desprins de vecie
Topindu-şi făptura-n neant.
Dar nu de stele
Se pustieşte cerul,
Ci de mâinile tale
Căzând spre pământ.
Nimic, ah, mai îndepărtat
Ca cerul,
Ca adâncul de sus,
Fără de mâinile tale,
Mamă!

***

Chipul tău, mamă,

Ca o mie
De privighetori rănite,
Ochii tăi
În care s-au întâmplat
Toate
Câte se pot întâmpla
Pe lume!
Lacrima ta:
Diamant ce taie-n două
Oglinda zilei.
Nedespărţită de cer
Ca apa de uscat,
Locuieşti o casă
Cu două ferestre:
Una ce dă spre viaţă,
Alta cu faţa spre moarte,
La fel de limpezi amândouă.
O, mamă,
Spre mine mâinile-ţi întinde:
Spre cel
Care cu dor te-aşteaptă,
Şi ţie apropiindu-mă,
Apropie-mă liniştii ce eşti,
Acum şi-ntotdeauna.
Mă rog de tine
de Grigore Vieru

Mă rog de tine, ploaie,

Când zbori către planete,
Stropeşte gura mamei
Şi-o apără de sete.

Mă rog de tine, codru,

Căci anii tăi tot fi-vor!
Cuprinde-i cald fiinţa
Şi-o apără de vifor.
Mă rog de tine, iarbă,
Mângâie-i talpa goală
Şi sărea grea din oase
Şi-o apără de boală.

Mă rog de tine, munte,

Cât zboru-o să mă poarte
Sărută ochii mamei
Şi-i apără de moarte.

Legământ
de Grigore Vieru
Lui Mihai Eminescu

Ştiu: cândva, la miez de noapte,

Ori la răsărit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cărţii Sale.

Am s-ajung atunce, poate,

La mijlocul ei aproape.
Ci să nu închideţi cartea
Ca pe recile-mi pleoape.

S-o lăsaţi aşa deschisă,

Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a dovedit nici tata.

Iar de n-au s-auză dânşii

Al străvechii slove bucium,
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.

Făptura mamei
de Grigore Vieru

Uşoară, maică, uşoară,

C-ai putea să mergi călcând
Pe seminţele ce zboară
Între ceruri şi pământ!

În priviri c-un fel de teamă,

Fericită totuşi eşti –
Iarba ştie cum te cheamă,
Steaua ştie ce gândeşti
Ai două inimi, mamă - Grigore Vieru

Ai două inimi, mamă!

Cum mărul cel rodit
Mai multe mere are,
Cum stelele-n cer mai multe-s,
Vieții noastre toate
Arzând necontenit.

Ai două inimi, mamă!

Cum noi am câștiga,
Ah, două pâini odată,
Și ție pe-amândouă,
O, mamă, ți le-am da.

Ai două inimi, mamă –

Să văd în ochii tăi
Ca spice mari și coapte
Ce sub un cer de arșiți
Se scutură uitate
Pe sfintele lor văi.

Ochii mamei - Grigore Vieru

Copil, de ochii mamei
Eu fruntea îmi lipeam
Cum mă lipeam în taină
De oul ciocârliei
Cu care suntem neam.

E pasărea plecată
Din codru-mpărătesc.
De frunza toamnei caldă
Precum de ochii mamei
Eu fruntea îmi lipesc.

Și zic: „Iar ochii mamei,

Copil, să-i vezi oricând
În râu, în ram, în toate.”
Ah, cine vede,- albește
Și eu ce alb mai sunt.

Despre Mama
de Grigore Vieru
Foicică dulce poamă,
Toata lumea are mamă:
Mielul, iedul, ursulică,
Puiul cel de rândunică...
Fuge noaptea și dispare,
La tot puiul bine-i pare,
Că din nou e dimineață
Și-și vede maica la față.
Cântecul –”Pui golași„