PR Nr. 1-2023

PANDECTELE
ROMÂNE
ROMANIAN PANDECTS
1/2023
Madlen Dolea, madlen.dolea@unitbv.ro, UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRASOV, 4317754, la data: 2022-12-16, prin comanda: #424
Revista Pandectele Române este o revistă indexată în baze de date
internaționale (EBSCO, ProQuest, HeinOnline).
Romanian Pandects is indexed in international databases
(EBSCO, ProQuest, HeinOnline).
Pandectele Române
Copyright © Wolters Kluwer
Director General
Wolters Kluwer România: Adrian MĂNTOIU
Coordonator reviste: Alina CRĂCIUN
Wolters Kluwer
Bdul. Tudor Vladimirescu nr. 22,
Green Gate, et. 6
Sector 5, Bucureşti 050881
WoltersKluwer.ro
Revista Pandectele Române este o publicaţie Wolters Kluwer România, parte a grupului internaţional
Wolters Kluwer. Editura Wolters Kluwer este recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din
Învăţământul Superior.
Copyright © 2023 – Toate drepturile rezervate Editurii Wolters Kluwer România. Nicio parte din această
publicație nu poate fi reprodusă, arhivată sau transmisă sub nicio formă prin niciun mijloc electronic, mecanic,
de fotografiere, de înregistrare sau oricare altul fără permisiunea anterioară în scris a editorului, cu excepția
cazului în care se citează pasaje în lucrări științifice și celelalte excepții permise de Legea nr. 8/1996, privind
dreptul de autor și drepturile conexe, la articolele 33-39.
FONDATOR
Constantin HAMANGIU
DIRECTOR
Prof. univ. dr. Mircea DUȚU
Director al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române
COLEGIUL ŞTIINŢIFIC
Prof. univ. dr. Corneliu BÎRSAN Prof. univ. dr. Dacian C. DRAGOŞ
Prof. univ. dr. Dan CHIRICĂ Prof. Hugues FULCHIRON
Prof. univ. dr. Dan Claudiu DĂNIȘOR Prof. Nicolas QUELOZ
COLEGIUL DE REDACŢIE
REDACTOR ȘEF REDACTOR ȘEF ADJUNCT
Prof. univ. dr. Gabriela RĂDUCAN Prof. univ. dr. Daniel-Mihail ȘANDRU
MEMBRI
Dr. Irina ALEXE Avocat, dr. Mihai MAREȘ
Prof. univ. dr. Teodor BODOAȘCĂ Prof. univ. dr. Bianca SELEJAN-GUŢAN
Prof. univ. dr. Radu CATANĂ Prof. univ. dr. Irina SFERDIAN
Prof. univ. dr. Sevastian CERCEL Prof. univ. dr. Elena Simina TĂNĂSESCU
Prof. univ. dr. Dan LUPAȘCU Conf. univ. dr. Andra-Roxana TRANDAFIR
CUPRINS
Cuprins

EDITORIAL
11 Mircea DUȚU
O necesară viziune asupra constituționalismului românesc
DOCTRINĂ
21 Gabriela RĂDUCAN
Reflecții asupra nulității parțiale a actului juridic civil – aspecte substanțiale și procesuale (I)
38 Liviu Alexandru NARLĂ
Daune-interese moratorii și daune compensatorii în contextul întoarcerii executării silite
48 Tiberiu MEDEANU
Controlul de constituționalitate al prevederilor legale referitoare la acordarea de
despăgubiri persoanelor achitate
57 Nora Andreea DAGHIE
Fapta creditorului – cauză de limitare a răspunderii fideiusorului
64 Ruxandra BĂNICĂ
Fenomenul înlocuirii profesiilor juridice de către inteligența artificială – pericol real sau
doar un mit?
74 Adina Maria Alexandra POPESCU
Punerea în mișcare a acțiunii penale
82 Florin SANDU
De ce să ne restructurăm și să nu așteptăm insolvența?
G.D.P.R. ÎN PRACTICĂ
97 GDPR practic – noiembrie-decembrie 2022
DIN ARHIVA PANDECTELOR ROMÂNE

105 N. POLIZU-MICȘUNEȘTI
Timbru. Contract. Execuţie. Suspendarea ei printr’o condiţie. Opţiune. Retragerea ofertei
de vânzare înainte de împlinirea condiţiei. Litigiu. Hotărâre în primă instanţă. Apel.
Tranzacţie. Inexistenţa unei mutaţiuni de proprietate. Taxe de înregistrare. Percepere
ilegală. Restituire
JURISPRUDENŢĂ COMENTATĂ
117 Mihai MAREȘ
Mandat european de arestare. Prescripția răspunderii penale
123 Mihai MAREȘ
Contestația la executare prevăzută de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pr. pen.
128 Mihai MAREȘ
Recursul în casație. Cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. pr. pen.
135 PRACTICĂ NEUNITARĂ
CUPRINS | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 5


JURISPRUDENȚĂ NAȚIONALĂ
169 Contract de vânzare-cumpărare a unui teren încheiat cu un neproprietar. Angajarea
răspunderii civile delictuale. Despăgubiri (C. Apel București, secția a III-a civilă și pentru
cauze cu minori și de familie, decizie nr. 316/2021 din 23 februarie 2021, www.sintact.ro)
198 Executor judecătoresc. Abuz în serviciu. Obligația comunicării încheierii de suspendare
a executării terțului poprit (I.I.C.J., decizie nr. 22/2022 din 1 februarie 2022)
215 Legăturile minorului cu familia extinsă. Aprecierea necesității de a stabili un program de
vizită autonom pentru bunici (Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, decizia civilă nr. 7/A/2022
din 13 ianuarie 2022)
MERIDIANE JURIDICE
237 Andrei DUȚU
Uniunea Europeană: provocările juridice ale reglementării inteligenței artificiale. Cazul
ChatGPT
ISTORIA JURIDICĂ
247 Mircea DUȚU
„Cele șase Românii” – Un proiect constituțional
6 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | CUPRINS


EDITORIAL
11 Mircea DUȚU
A necessary vision on Romanian constitutionalism
DOCTRINE
21 Gabriela RĂDUCAN
Reflections on the partial nullity of the civil legal act – substantive and procedural
aspects (I)
38 Liviu Alexandru NARLĂ
Moratory and compensatory damages in the context of the return of forced execution
48 Tiberiu MEDEANU
The constitutional control of the legal provisions on the granting of compensation to
acquitted persons
57 Nora Andreea DAGHIE
The act of the creditor – a cause of limitation of the fidejussor’s liability
64 Ruxandra BĂNICĂ
The phenomenon of replacing legal professions with artificial intelligence – real danger
or just a myth?
74 Adina Maria Alexandra POPESCU
Starting criminal proceedings
82 Florin SANDU
Why should we restructure instead of waiting for insolvency?
G.D.P.R. IN PRACTICE
97 PRACTICAL GDPR – November-December 2022
PANDECTELE ROMÂNE ARCHIVES

105 N. POLIZU-MICȘUNEȘTI
Stamp. Contract. Performance. Suspension by a condition. Option. Withdrawal of the
sale offer before the condition is fulfilled. Litigation. Judgment of the first instance
court. First appeal. Transaction. Non-existence of an ownership transfer. Registration
fees. Illegal collection. Restitution
COMMENTED CASE LAW
117 Mihai MAREȘ
European arrest warrant. Prescription of criminal liability
123 Mihai MAREȘ
Opposition to enforcement provided by art. 598(1) letter c) thesis II of the Criminal
Proc. Code
128 Mihai MAREȘ
Appeal in cassation. The case provided by art. 438(1) point 7 of the Criminal Proc. Code
135 INCONSISTENT PRACTICE
CUPRINS | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 7


NATIONAL CASE LAW

169 Contract of sale of a land concluded with a non-owner. Entailing liability in tort.
Compensation (Bucharest Court of Appeal, Civil Section III and for cases involving minors
and family matters, decision no. 316/2021 of 23 February 2021, www.sintact.ro)
198 Enforcement officer. Abuse of office. Obligation to communicate the decision
suspending the execution of the third party debtor (H.C.C.J., decision no. 22/2022 of
1 February 2022)
215 The minor’s ties with the extended family. Need to establish a visitation program for
grandparents (Vâlcea Tribunal, Civil Section I, civil decision no. 7/A/2022 of 13 January 2022)
JURIDICAL COORDINATES
237 Andrei DUȚU
European Union: the legal challenges of artificial intelligence regulations. The case of
ChatGPT
LAW HISTORY
247 Mircea DUȚU
“The Six Romanias” – A constitutional project
8 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | CUPRINS

EDITORIAL
O NECESARĂ VIZIUNE ASUPRA

CONSTITUȚIONALISMULUI ROMÂNESC
Aniversarea a 100 de ani de la adoptarea și intrarea în vigoare a Constituției

României din 29 martie 1923 reprezintă ocazia unei analize retrospective din
perspectiva provocărilor actualității a întregii dezvoltări constituționale naționale
(neoconstituționalism prin retroconstituționalism), cu precădere în planul reflecției
teoretice. Momentul constituțional aniversar a constituit, deopotrivă, un act major
de istorie națională și apartenență europeană, precum și un veritabil monument de
civilizație și cultură juridică românească. Acum, din perspectiva istorică aferentă,
semnificațiile sale se cuvin decantate și receptate ca atare, impunându‑se definitiv
drept modelul românesc al constituționalismului modern, ca viziune asupra lumii
și a societății. Spre un atare obiectiv s-a îndreptat și proiectul academic promovat
de Institutul de Cercetări Juridice (ICJ) al Academiei Române sub forma unui ciclu
de conferințe (septembrie 2022 - martie 2023) cu tema Tradiția constituțională și
perspectivele constituționalismului în România, ale cărui prime concluzii le schițăm
în considerațiile ce urmează.
1. Într-adevăr, legea fundamentală a țării întregite a reprezentat punctul culminant

al unei evoluții de mai bine de un veac de receptare și afirmare a ideilor și valorilor
constituționalismului modern și, în același timp, momentul desăvârșirii modelului
propriu de dezvoltare constituțională, care avea să înrâurească mersul istoric al
statalității românești în următorul secol, până astăzi. Invenție a occidentului,
regimul politico-instituțional constituțional a fost perceput și promovat la noi ca
un puternic factor de „desprindere de dependență și ieșire din izolare” și totodată
de îndreptare fermă pe calea europeană a devenirii istorice, ca singura în măsură
să asigure împlinirea aspirațiilor de unificare națională, democrație (occidentală) și
progres general. Așa se face că, la puțin timp de la ieșirea de sub regimul fanariot,
în 1822, „constituția cărvunarilor” din Moldova reprezenta „Cea dintâia încercare
de a da consistență tendințelor liberale ale firii românilor și principiilor dominante
în lume” (A.D. Xenopol), ceea ce prefigurează, inclusiv în acest cadru aniversativ, o
perspectivă istorică bicentenară a manifestării fenomenului democratic modern în
țara noastră. Au urmat apoi regulamentele organice din Țara Românească (1831)
EDITORIAL | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 11

Mircea DUŢU
și Moldova (1832), proiectele constituționale ale programelor revoluționare de

la 1848 și toate încununate de monumentul constituțional fondator 1856-1866,
având ca repere definitorii Congresul (1856) și Convenția de la Paris din 1858,
unirea principatelor într-un singur stat (1859), Statutul dezvoltător din 1864
al lui Al. I. Cuza și, în fine, cristalizarea organică prin prima noastră constituție
de la 1 iulie 1866. Ea exprima proiectul unui stat român unitar, democratic, cu
o vocație intrinsecă unificatoare, în virtutea principiului naționalităților, precum
și viziunea europeană. Într-adevăr, România se năștea ca stat modern pe harta
politică a Europei ca unul de interes continental, element de echilibru strategic
și strat de cultură occidentală, neolatină la gurile Dunării, având ca prioritate
absolută desăvârșirea unității naționale și recuperarea decalajului de dezvoltare,
în eforturile de integrare europeană. Opțiunea pentru modelul constituției Belgiei
din 1831, pionier al constituționalismului liberal clasic, document de sinteză
democratică a unui stat de interes european, unitar nu a fost întâmplătoare, ci
rodul unei alegeri responsabile pe baza unei analize profunde a situației proprii,
capabilă să ne asigure împlinirea priorităților naționale de unificare a națiunii și de
promovare a progresului general. Era, pe acele vremuri una dintre cele mai liberale,
mai democratice și mai naționale constituții din Europa, iar o atare perspectivă
arăta nu numai o mare îndrăzneală, ci și o hotărâre de a accelera ritmul devenirii
națiunii române pe măsura apartenenței sale europene. Tiparul constituțional astfel
adoptat a permis și stimulat marile evenimente ce au urmat, independența de stat
(1877), alipirea Dobrogei (1878), proclamarea regatului (1881) și marele apogeu al
desăvârșirii statului unificat în 1918. S-a afirmat și susținut pe drept cuvânt cum
că „sub regimul constituției de la 1866 am putut trece de la România Mică la cea
Mare” (V. Brătianu), conferindu‑se astfel modelului constituțional în acest mod
acreditat, deplină legitimitate și vitalitate istorică.
Sub asemenea auspicii, după 57 de ani de punere în aplicare așezământul

constituțional inițial, cu modificările și completările aduse la 1879, 1884 și 1917
se prezenta la judecata istoriei ca un proiect de succes și își încerca șansele în fața
provocărilor unui nou moment istoric fundamental, în cadrul celui de-al treilea
val al constituționalismului european, afirmat după Primul Război Mondial, de
preluare și de consolidare a dimensiunilor sale. El venea în concurență, de această
dată, cu experiențele de gen din celelalte trei provincii alipite Vechiului Regat,
purtătoare ale altor tradiții juridice europene reprezentative, și care își revendicau
virtuți proprii verificate și chiar superiorități naționale ce se impuneau a fi tratate
ca atare în construcția constituțională a României întregite. În același timp, avea
avantajul de a fi un proiect liber consimțit, apreciat ca potrivit particularităților și
aspirațiilor statalității românești și care se adaptase deja timp de decenii nevoilor
societății românești. Din perspectivă externă, asistam la o nouă conjugare fericită a
aspirațiilor naționale de consolidare a statului național unitar desăvârșit, cu datele
noii ordini europene având ca subiect principal statul unitar și ca repere valorice
solidaritatea prin drepturi și aspirații comune.
2. Dar ce aștepta societatea românească a țării întregite de la noul său

pact fundamental? Definită a fi „conștiința națională codificată”, formula
12 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | EDITORIAL

politico‑juridică a „psihologiei sociale, stării economice, dezideratelor dreptății

sociale și aspirațiilor etice ale națiunii”, așa cum aprecia Dimitrie Gusti în 1921,
acesta trebuia ca, precum în cazul celorlalte națiuni rezultate din noua construcție
a hărții politice europene, să consacre „consolidarea lor de stat” și să reprezinte
„noi codificări” care, pe de o parte, să exprime individualitatea națiunii, „condițiile
ei speciale de viață și proprii numai ei” iar, pe de alta, să fie „conformă cu experiența
socială a timpului”. „Constituția națiunii române”, „a României întregite” era
chemată astfel să consacre un „nou așezământ de stat”, întemeiat pe „unitatea
morală” a cetățenilor și care să promoveze un stat productiv, creativ de valori
materiale și spirituale și intrat în competiția internațională aferentă.
Așadar, tiparul constituțional al statului modern evolua spre varianta statului

național unitar desăvârșit, iar în cazul României fiind vorba de întregire și
consolidare nu se punea problema modificărilor structurii sale, ci mai degrabă cea
a actualizării datelor lui în raport cu noile realități interne și europene. Pentru a
ajunge la un atare răspuns două inițiative majore de dezbatere publică și politică
au fost desfășurate în perioada premergătoare adoptării legii fundamentale
din 29 martie 1923. Este vorba de ciclul de 23 de prelegeri „Noua Constituție a
României”, organizat de Institutul Social Român (ISR) în perioada 18 decembrie
1921 - 4 iunie 1922, văzut deopotrivă ca o „cercetare… științifică a celor mai
esențiale elemente ale constituției viitoare… mijloc de a deștepta interes pentru
una din marile noastre probleme politice și a da cât mai variate indicații de directivă
în soluționarea ei”. Concomitent, s-au elaborat și publicat patru (principale)
anteproiecte de constituție aparținând Partidului Liberal (cu o prezentare de
I. Ioanițescu), Partidului Țărănesc (prefațat de C. Stere), prof. R. Boilă de la
Universitatea din Cluj (expunând perspectiva Partidului Național) și Constantin
Berariu de la Universitatea din Cernăuți (cu o puternică amprentă bucovineană).
În cele din urmă, prin concluziile degajate acestea nu au făcut altceva decât să
confirme opțiunea continuării cadrului stabilit la 1866, care își dovedise viabilitatea
istorică, prin desăvârșirea unificării și care, în vederea consolidării ei, se impunea,
la rându‑i, a-și actualiza datele și a-și întări capacitățile intrinseci prin dezvoltări
corespunzătoare.
3. Ca act politico-istoric adoptarea noii constituții, cea a țării întregite, însemna,

alături de încoronarea (simbolică) de la Alba Iulia a monarhilor României Mari
(octombrie 1922), „închiderea definitivă a posibilității acelora care mai cred că
se mai pot pune în discuție situațiuni care sunt definitiv hotărâte”, cum afirma
Ion I.C. Brătianu în discursul din Camera Deputaților din 5 martie 1923, cu ocazia
depunerii proiectului în Constituantă. În acest mod, din punct de vedere juridico-
politic, procesul deschis prin actele de autodeterminare din 1918 de la Chișinău,
Cernăuți și Alba Iulia, de acceptare și confirmare de la București și evoluțiile
ulterioare aferente, erau pecetluite prin noul pact constituțional ca unul al „unei
singure țări, al unui stat unic”. Întregul proces de elaborare și de adoptare și
conținutul în sine al Constituției din 29 martie 1923 trebuie văzute spre a putea
fi percepute și analizate în termenii și dimensiunile lor autentice, cât mai aproape
de adevărul istoric din perspectiva imperativului sub exigențele căruia au avut loc

Mircea DUŢU
și se impunea a-i răspunde: desăvârșirea, păstrarea și consolidarea statului român

devenit național unitar, democratic și de puternică vocație europeană. Se dorea
mai întâi a se pune capăt tendințelor centrifuge regionale alimentate de inerția
unor acte preunionale precum constituția Republicii Democratice Moldovenești
din martie 1918 (care prefigurase statutul de „regiune autonomă”), Legea
fundamentală provizorie a Bucovinei din 12 noiembrie 1918 (care se refera la un
„stat federat”) ori Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia din decembrie 1918
și cărora anteproiectele generate în 1921–1922 le conservau din ecouri. Era vorba
apoi de asumarea, conform spiritului epocii, a rolului unei „constituții pentru
viitor” prin prefigurarea, în liniile ferme ale unei legi fundamentale, a profilului unui
veritabil proiect de țară întregită, în termenii statului național unitar, democratic,
social-productiv și cultural, puternic racordat la ritmul dezvoltării europene și
internaționale. Ca text major de drept constituțional, precum se preciza în Raportul
general, acesta reprezenta o preluare și actualizare a constituției fondatoare de la
1866 din nevoia de a „asigura un caracter de continuitate vieții politice a statului
român în modificările sale politice naționale și teritoriale”. Pentru aceasta, pe
conținut, în elaborarea cuprinsului documentului legiuitorii „au avut în vedere
experiența proprie a poporului, respectarea tradițiilor și aspirațiilor societății, fără
de care Constituția ar fi fost compromisă dintru început”. Din punct de vedere
tehnic observațiile posibile se impun a fi văzute mai ales sub spectrul unor atari
obiective generale.
4. Primele două constituții române, care au format un corp comun și au fixat

tiparul nostru constituțional au avut parte de o serie de critici, din diverse cauze
și mai mult sau mai puțin întemeiate. Cea dintâi și cea mai evidentă a ținut de
nerespectarea procedurii de adoptare/revizuire, în contextul în care prima fusese
adoptată de Adunarea Electivă și aprobată prin plebiscit, iar următoarea votată
de două adunări legislative instituite în Constituante și alese potrivit regulilor
prescrise pentru camerele ordinare. „Defectul” inițial a rezidat în concret în faptul
că, la 1866, nu s-a avut în vedere că, în urma Statutului din 1864 al lui Al. I. Cuza,
parlamentul devenise bicameral și proiectul legii fundamentale a fost supus
dezbaterii și adoptării numai Adunării Elective, nu și Senatului, din rațiuni bănuite
a fi fost de ordin politic conjunctural. Cincizeci și șapte de ani mai târziu, în 1923,
nu s-au respectat condițiile revizuirii stipulate de constituția anterioară în vigoare,
în art. 128, respectiv nu s-au fixat punctele de modificat de către parlament, care
apoi să purceadă la autodizolvare, corpul electoral fiind chemat să aleagă, în cele
din urmă, camerele de revizuire competente să purceadă la refacerea pactului
constituțional, ci s-au convocat direct adunări care au votat constituția modificată.
Și acesta în condițiile în care era vorba de un mecanism rigid, trăsătură care avea
să facă parte din moștenirea noastră constituțională. Totuși, din punct de vedere
formal juridic s-a apreciat că, întrucât legea fundamentală în noua sa formă a
fost sancționată de Rege prin decretul nr. 1360 din 28 martie 1923, a devenit
„o manifestare de voință regală”, „un act concedat”, respectiv un Statut. Simplă
revizuire ori o veritabilă „nouă constituție”? Contemporanii săi au perceput-o,
mai ales sub impulsuri proprii și cu impresii politice, și au denumit-o mai degrabă
drept „revizuirea constituțională din 1923”. Din punct de vedere formal-cantitativ

se invoca în acest sens faptul că din cele 128 articole câte erau cuprinse în cele
șapte titluri ale constituției de la 1866 (în afara titlului VIII, „Dispozițiuni tranzitorii
și suplimentare”) au suferit modificări radicale sau au fost înlocuite 20 de articole,
s-au adăugat 7 articole noi, alte 25 au suferit modificări de redactare sau au
cunoscut adăugiri, iar 76 au fost menținute. A rezultat astfel un text format din
138 de articole dispuse în tot 7 titluri.
5. S-a remarcat apoi, în continuarea acestei constatări, că, spre deosebire de cadrul
anterior, constituția centenară avea o „expunere prea mare” în sensul că, departe de
a cuprinde numai formularea și consacrarea principiilor ce stau la baza organizării
de stat, să arate drepturile și libertățile fundamentale, fără a intra în „prea multe
detalii și preciziuni”, cum se cuvenea într-un demers de acest gen, reglementa și
unele probleme ce țineau de domeniul legii și mai ales cu unele detalii potrivite
acesteia. Și acesta de teama față de lipsa de stabilitate și de certitudine din partea
legiuitorului ordinar, supus fluctuațiilor vieții politice curente, care conducea
la schimbări prea dese, incompatibile cu importanța prioritară acordată unor
probleme în raport cu imperativele momentului istoric. Spre a-și promova cerințele
prioritare ale proiectului statului național, democratic, socioeconomic și cultural
a fost nevoie ca acestea, chiar dacă nu erau structural legate de organizarea și
funcționarea mecanismului statal, să fie ridicate la nivel constituțional pentru
a fi impuse pe măsura importanței lor istorice. Așa, de exemplu, elementele
concrete ale bogățiilor naturale ce formau obiectul proprietății statului sau
regimul detaliat al libertății presei și al publicațiilor nu țineau intrinsec de obiectul
legii fundamentale, dar prezentau o excepțională semnificație pentru momentul
consolidării economice și democratice a țării întregite. Aceasta îi subliniază
caracterul de suport juridico-instituțional major al unui proiect de țară rămas în
istorie cel al României Mari, realizat prin efort național, „prin noi înșine”. De altfel,
din această perspectivă răstimpul istoric fondator al statului român modern
unificat (1856-1923) a fost guvernat de regulile constituționale ale unui singur
act fundamental, cu caracter premergător (1858, 1864), constitutiv (1866), cu
modificări la 1879, 1884 și 1917, marcat de reașezarea de la 1923, prin ceea ce s-a
denumit Constituția României de la 1866, refăcută la 1923. Și aceasta cu atât mai
mult cu cât tiparul constituțional național astfel afirmat a avut, și-a manifestat
și are o intrinsecă dimensiune prospectivă. Nu în ultimul rând s-ar mai putea
consemna și faptul că prin situația sa proprie, aceea de a se fi extins, încă din
1918, la întregul teritoriul național reconstituit și prin noile dispoziții pertinente,
constituția a permis și a impus formula realizării unificării legislative, judiciare și
administrative a țării. Ea a acreditat teza majoră, evidentă dar mult disputată în
epocă, a extinderii acquis-ului juridico-politic din Vechiul Regat în materie, drept
soluție unificatoare, ca elemente de civilizație juridică fie și de împrumut, dar liber
acceptate adaptate la particularitățile naționale și afirmate ca atare. Deși treptat
și anevoie, această cale s-a impus mai ales prin forța mersului istoric, extinderea
definitivă a legislației regățene având loc în 1928 în Basarabia, 1938 în Bucovina și
abia la 1943 în Transilvania.

Mircea DUŢU
6. Pentru majoritatea istoricilor dreptului românesc, inclusiv Constituția din 1923

este și rămâne un reper important, însă nu mai puțin, un document istoric ce
aparține trecutului. De momentul adoptării ei ne desparte un întreg secol și nu
mai puțin de alte cinci Constituții, cu tot cu cea care este astăzi în vigoare, așadar,
nimic nu ar fi mai firesc decât să o considerăm o constituție a trecutului, despre
care cel mult am putea spune, așa cum afirma Ștefan Zeletin în 1923, că era „în
strictă conformitate cu momentul istoric” al acelui timp. Nu era însă puțin lucru ca
o constituție adoptată într-o epocă de tranziție să răspundă exact nevoilor acestei
epoci, fiind în acest sens o constituție a viitorului, prin faptul de a oferi cadrul
necesar evoluțiilor acestei tranziții. Constituția din 1923 avea să se dovedească
într-adevăr o Constituție a României Mari nu doar prin întinderea teritorială a
statului, ci și prin politica de afirmare a interesului național românesc promovată
și pe baza sa în anii următori adoptării, în virtutea unui autentic proiect de țară.
Alcătuitorii săi, așa cum rezultă din Raportul la proiectul de Constituție prezentat
la 5 martie 1923 în Parlament, s-au călăuzit de necesitatea de a înlesni dezvoltarea
și îndrumarea societății spre viitor întrucât „o Constituție nu constată, ci consacră
numai starea actuală, de fapt și de drept” a unei societăți care e menită mai cu
seamă să ajute progresul și dezvoltarea ei, înlesnindu‑le cât mai mult posibil”. Într-o
atare perspectivă erau redefinite și consacrate prioritățile devenirii națiilor române
întregite, scop în care s-a urmărit a „lua în considerare tot ce poate fi propriu
poporului românesc din cuprinsul hotarelor sale, tot ce poate asigura dezvoltarea
lui și tot ce poate preveni la noi, iar nu aiurea, crize sociale viitoare”. În concepția
principalului său autor, Ion I.C. Brătianu, ca expresie a marilor și durabilelor interese
ale națiunii le era menit să asigure dezvoltarea puternică „a societății și statului în
decurs de cel puțin o jumătate de veac”.
Dincolo de realitățile naționale nou afirmate, însă în strânsă legătură cu acestea,

tranziția din epoca imediat subsecventă Primului Război Mondial reprezenta,
totodată, trecerea de la modelul social rigid al lumii burgheze elogiate de un
Stefan Zweig pentru stabilitatea ei la o societate pe care astăzi am putea-o numi
împreună cu Karl Popper deschisă, dar nu în sensul imperativelor ideologice ale
liberalismului clasic, ci în sensul deschiderii spre realitatea vie și diversă a unei
lumi configurate prin jocul mult mai multor forțe și factori decât cei schematizați
în polaritatea dintre libertățile exclusiv individuale și puterile eminamente
statale. Situată în proximitatea temporală și ideologică a Constituției Republicii
germane de la Weimar din 1919, Constituția României Mari era nu numai în
același sens, ci și în aceleași limite ale epocii înseși o „constituție a viitorului”
(Mihail Manoilescu) precum aceasta din urmă, sucombând după nici două decenii
dinamicii autoritarist-totalitare; situată împreună cu aceeași constituție germană
în ascendența ideologică a Constituției italiene din 1947, în plină vigoare și astăzi
ca o constituție fondată nu în proiectarea ideologică a unei societăți ideale, ci în
„lectura atentă” (Paolo Grossi) a realității sociale înseși. Din aceleași motive putem
considera și noi Constituția română din 1923 în momentul de față o constituție
care își păstrează esențele de a rămâne una a viitorului nostru într-un stat național
unitar și indivizibil și într-o societate deschisă spre propria ei realitate, și aceasta
înseamnă: o societate deschisă către sensul propriei ei istorii și către solidaritatea

fundamentală între factorii individuali și colectivi care o compun, dincolo de

conflictele firești și inevitabile dintre aceștia datorate propriei lor libertăți. Într-un
prezent pentru care statul național este privit din ce în ce mai mult nu ca un cadru
indispensabil solidarității sociale, ci ca frână în calea globalizării uniformizatoare și
în care libertatea persoanelor și a grupurilor sociale este din nou aservită din ce în
ce mai mult unor imperative ideologice, Constituția din 1923 a fost, este și rămâne
pentru noi și astăzi o Constituție și pentru viitor.
7. Inaugurat în 1866 sub semnul modernizării instituționale înțelese în mod lipsit de

echivoc drept integrare europeană, mai precis: transformare și evoluție ale societății
românești după modelul oferit de Europa Occidentală în secolul al XIX‑lea și în
special de Franța, constituționalismul românesc s-a reinventat în 1923 și apoi
în 1991 urmând același tipar receptiv, însă de fiecare dată cu un grad sporit de
conștientizare a necesității atât a sintezei ce trebuia realizată de fiecare dată între
elementele ținând de un „specific național” (devenit tot mai complex în decursul
timpului și afirmat, în cele din urmă, ca veritabilă „identitate constituțională”)
și cele receptate din lumea occidentală, cât și a diversității ideilor, doctrinelor și
tiparelor a ceea ce îndeobște înțelegem prin „constituționalism” în cadrul lumii
occidentale înseși, de unde și necesitatea unei opțiuni conștient asumate pentru
unele dintre acestea. Din acest motiv, constituționalismul românesc din 1923 și
cu atât mai mult cel din 1991 nu mai poate fi situat în cadre simpliste precum
cel al unor opoziții între „autohtonism” și „europenism”, ori „organicism” sau
„liberalism”, așa cum nici în 2023 mult clamatul contrast dintre „suveranism”
și „globalism” nu poate oferi cadrul necesar identificării adevăratelor provocări
cu care se confruntă constituționalismul românesc, mai ales în condițiile în care
conceptul însuși al constituționalismului a ajuns în ultimii ani în centrul dezbaterilor
academice din lumea occidentală. A vorbi despre viitorul constituționalismului
românesc presupune, așadar, nu numai înțelegerea tradiției formate prin
Constituțiile României din 1866 până în 1991, ci și integrarea stadiului actual al
reflecției constituționale românești în curentele de idei manifestate pe plan global,
identificarea direcțiilor pe care constituționalismul occidental le-ar putea urma
în viitorul previzibil, precum și a celor pe care România ar trebui să le urmeze în
considerarea deopotrivă a propriei sale tradiții și a propriului ideal național.
Înscrisă într-o asemenea perspectivă istorico-europeană, moștenirea centenară

ne oferă, prin urmare, cheia afirmării constituționale într-o perioadă a integrării
europene și afirmării mondializării contrastante. În consonanță mai ales cu
fenomenul constituțional neolatin, conceptul și practica identității constituționale
constituite jurisprudențial, pe baza tradițiilor proprii, se impun de la sine.
Ineditul obiectivului propus și importanța concluziilor degajate impun, în mod

evident, continuarea și amplificarea preocupărilor în cauză. O responsabilitate pe
care ICJ înțelege să și-o asume.

DOCTRINĂ
Reflecții asupra nulității parțiale

a actului juridic civil – aspecte substanțiale
și procesuale (I)
Prof. univ. dr. Gabriela RĂDUCAN
ABSTRACT
This study aims to approach some aspects specific to the legal proceedings in which
the partial nullity of a legal act / contract is requested, mainly those related to
establishing the essential or determining character of the clause allegedly affected by
nullity, a determining character that must exist a priori, at the time of the conclusion
of the act, for both contracting parties, not just for one of them, in order to prevent
partial nullity. Inter alia, we were concerned with the relevance of anticipated clauses
regarding the future declaration of nullity of some contractual clauses, but also with
a series of procedural aspects relative to invoking the inadmissibility of partial nullity
(with regard to which we showed why it must be raised as a procedural exception,
and not as a substantive defence), as well as relative to the necessity of the express
investment with a request for the qualification of the contract, followed by the
substitution of the void clause with an appropriate legal rule, whenever possible.
Keywords: partial nullity, total nullity, contract, inadmissibility, essential/

determining nature of a clause, qualification of the contract, principle of availability,
limits of the court's investment, procedural exception, substantive defence.
REZUMAT
Prezentul studiu își propune să abordeze unele aspecte specifice proceselor în

care se solicită nulitatea parțială a unui act juridic/contract, preponderent acelea
legate de stabilirea caracterului esențial sau determinant al clauzei pretins lovită de
nulitate, caracter determinant care trebuie să existe a priori, la momentul încheierii
actului, pentru ambele părți contractante, iar nu doar pentru una dintre ele, pentru
a putea fi împiedicată nulitatea parțială. Inter allia, ne-am preocupat de relevanța
clauzelor anticipate privind constatarea viitoare a nulității unor clauze contractuale,
dar și de o serie de aspecte procesuale relativ la invocarea unei inadmisibilități a
nulității parțiale (în privința căreia am arătat de ce trebuie invocată ca excepție
procesuală, iar nu ca apărare de fond), cât și relativ la necesitatea investirii exprese
cu o cerere în calificarea contractului, urmată de substituirea clauzei nule cu o
normă legală adecvată, atunci când e posibil.
DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 21

Gabriela RĂDUCAN
Cuvinte-cheie: nulitate parțială, nulitate totală, contract, inadmisibilitate, caracter

esențial/determinat al unei clauze, calificarea contractului, principiul disponibilității,
limitele investirii instanței, excepție procesuală, apărare de fond.
DOCTRINĂ
Legislaţie relevantă: C. civ., art. 1254, art. 1255, art. 1256
1. Introducere
Pentru a realiza o introducere în studiul nulității parțiale, e necesar să ne referim prioritar la
efectele nulității actului juridic civil, adică la acele consecințe juridice ce survin ca urmare a
desființării, în tot sau în parte, a actului juridic civil încheiat cu nerespectarea normelor legale
referitoare la condițiile sale de validitate, prin aplicarea sancțiunii nulității.
Adagiul quod nullum est, nullum producit effectum exprimă chintesența efectelor nulității și, de
lege lata, își găsește consacrarea legislativă în art. 1254 alin. (1) C. civ., potrivit căruia „Contractul
lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat”, dar, în egală
măsură, și în art. 1255 alin. (1) C. civ., conform căruia „Clauzele contrare legii, ordinii publice sau
bunelor moravuri și care nu sunt considerate nescrise atrag nulitatea contractului în întregul său
numai dacă sunt, prin natura lor, esențiale sau dacă, în lipsa acestora, contractul nu s-ar fi încheiat”,
ca și în art. 1256 C. civ., în cazul contractului plurilateral („În cazul contractelor cu mai multe părți
în care prestația fiecărei părți este făcută în considerarea unui scop comun, nulitatea contractului
în privința uneia dintre părți nu atrage desființarea în întregime a contractului, afară de cazul în care
participarea acesteia este esențială pentru existența contractului.”)
În același timp, reamintim că nulitatea, fie absolută, fie relativă, produce aceleași efecte. Și mai
precizăm și faptul că, deși motivele (cauzele) de nulitate absolută sau relativă sunt anterioare sau
concomitente momentului încheierii actului juridic, mecanismul nulității, al aplicării sancțiunii,
este întotdeauna unul a posteriori.
Așa cum subliniam și cu altă ocazie[1], din altă perspectivă, noțiunea de „efecte ale nulității” se
regăsește în chiar conceptul de nulitate, mai exact aplicarea sancțiunii determină lipsirea actului
juridic civil de efectele care încalcă normele juridice stabilite de lege pentru valabilitatea sa. Este
ceea ce ne-a îndreptățit să afirmăm constant că nulitatea este o cauză de ineficacitate a actului
juridic civil[2]. Practic, un act juridic anulat, fiind considerat ca și cum nu ar fi fost niciodată
încheiat (revenind astfel la statu quo ante), este considerat – de principiu – lipsit de efecte chiar
din momentul nașterii sale. Prin excepție, așa cum s-a subliniat în doctrină[3], nulitatea poate
afecta doar efectele viitoare ale actului juridic în următoarele situații:
a) în cazul căsătoriei putative [art. 304 alin. (1) C. civ.], efectul retroactiv al declarării nulității
căsătoriei nu se produce față de soțul care a fost de bună-credință la încheierea căsătoriei,
acesta păstrându‑și statutul de soț dintr-o căsătorie valabilă și pe perioada cuprinsă între
momentul încheierii căsătoriei și cel al rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de anulare
a căsătoriei;
[1]
G. Răducan, în Noul Cod civil. Comentarii, doctrină, jurisprudență, vol. II, Ed. Hamangiu, 2012, p. 544.
G. Răducan, op. cit. (Noul Cod civil...), p. 517, G. Răducan, Nulitatea actului juridic civil, Ed. Hamangiu, 2009, pp. 64‑66,
[2]
p. 75 etc.
[3]
G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de Drept civil. Partea generală, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, 2021, pp. 310-311.
22 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | DOCTRINĂ

b) în cazul copiilor dintr-o căsătorie anulată [art. 305 alin. (1) C. civ.], respectiv anularea căsătoriei
nu va produce niciun efect în privința copiilor din această căsătorie nici pentru trecut și nici
pentru viitor;
c) în cazul minorului de bună-credință la încheierea căsătoriei, în sensul că acesta nu va pierde

capacitatea deplină de exercițiu dobândită ca efect al încheierii acelei căsătorii, nici după
anularea acesteia [art. 39 alin. (2) C. civ.];
d) modificarea numelui de familie va opera numai pentru viitor, în cazul anulării căsătoriei sau
al anulării recunoașterii voluntare de filiație;
e) în cazul declarării nulității unei persoane juridice [art. 198 alin. (1) C. civ.];
f) în cazul nulității societății [art. 1935 alin. (1) C. civ.], cu precizarea că, la aceste situații se
adaugă, cel puțin ca și excepții parțiale de la principiul retroactivității, și excepțiile la principiul
restitutio in integrum și de la principiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis, opinie pe
care ne-o însușim și noi.
Lato sensu, efectul proxim al aplicării sancțiunii nulității este desființarea raportului juridic civil
creat prin actul juridic civil nevalid, în scopul restabilirii legalității, însă, ori de câte ori e posibil,
efectelor generale ale nulității trebuie să le primeze principul salvării actului, în măsura în care
există o asemenea posibilitate. Și în doctrina română anterioară Codului civil 2009, s-a precizat că
aplicarea sancțiunii nulității, eradicând efectele contrare scopului edictării condiției de validitate
nerespectate, trebuie să lase valide acele efecte ale actului juridic care sunt în acord cu legea
sau voința părților[4] .
Principiile nulității au la bază principiul general quod nullum est, nullum producit effectum.
Dispozițiile art. 1254 C. civ. reglementează expres cele trei principii ale efectelor nulității:
1. retroactivitatea efectelor nulității (efectele nulității se produc din momentul încheierii actului
juridic); 2. anularea actului juridic inițial atrage și nulitatea actului juridic subsecvent (resoluto
iure dantis, resolvitur ius accipientis); 3. repunerea în situația anterioară (restitutio in integrum),
care presupune restituirea prestațiilor efectuate pe baza actului juridic anulat.
Stricto sensu, efectele nulității diferă atât în funcție de felul nulității (totală ori parțială), cât si
după cum există sau nu există o executare, chiar și parțială, a actului ori în funcție de existența
unui act juridic ulterior privind aceleași drepturi.
Astfel, de principiu, operează următoarele reguli:
– dacă actul juridic nu s-a executat până la momentul aplicării sancțiunii nulității, sancțiunea
nulității determină ca acesta să nu mai poată fi executat nici ulterior invalidării sale, a.î. se
consideră că nici nu s-ar fi încheiat vreodată acel act;
– dacă actul juridic a fost executat (în tot sau în parte) anterior aplicării sancțiunii nulității, va
opera atât desființarea retroactivă a acestuia, cât și restituirea prestațiilor efectuate în baza
actului nul/anulat;
[4]
D. Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, Ed. Științifică, București, 1969, p. 336.
DOCTRINĂ |
PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 23
Gabriela RĂDUCAN
– atunci când, anterior aplicării sancțiunii nulității, actul juridic a fost executat (în tot sau în parte)
și până la acest moment una dintre părțile acestuia a încheiat cu un terț un nou act juridic privind
aceleași drepturi (deci, s-a transmis dreptul născut din actul nul, s-a constituit ori s-a transmis
DOCTRINĂ
un drept în strânsă legătură cu dreptul născut din actul nul – s.n.), va opera atât desființarea
retroactivă a acestuia și restituirea prestațiilor efectuate în baza actului nul/anulat, cât și
desființarea actului juridic subsecvent (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis).
Însă, în prezentul studiu, vom aborda doar chestiunea nulității parțiale, astfel că nu vom detalia
analiza efectelor nulității, decât în aria de intersecție cu problematica propusă.
Pe lângă cerințele esențiale de validitate, privite în ansamblul actului juridic civil, acesta poate fi
nelegal/nevalid doar în privința unuia sau unor elemente secundare, accesorii (nulitate parțială
obiectivă) sau, după caz, doar în privința uneia sau unora dintre părțile contractante în cazul
contractului plurilateral (nulitate parțială subiectivă). Atunci când o asemenea nevaliditate nu
implică niciun element fundamental, de principiu, actul juridic nu este afectat în integralitatea sa,
astfel că nu ar fi desființat în tot și ar putea să-și producă în continuare efectele, înlăturându‑se
doar efectele clauzelor constatate/declarate nevalide. Altfel spus, actul juridic va fi menținut în
structura și efectele sale esențiale, cât și a celor neesențiale, dar neafectate de nulitate. Ca atare,
este vorba despre o nulitate parțială, care atrage cu sine și o eficacitate parțială a actului juridic,
actul neproducându‑și efectele doar în privința clauzei/clauzelor/părții anulate.
În acest plan, nulitatea parțială este o expresie a necesității menținerii contractului în scopul
respectării autonomiei private de voință, restricționată și invalidată doar în privința clauzei/
clauzelor nule. Deși legea nu o afirmă expres, totuși, se înțelege că prin menținerea contractului
amputat de una sau mai multe dintre clauzele sale, e necesar să nu se creeze un dezechilibru
contractual semnificativ, care să profite și să confere avantaje nejustificate unei părți
contractante, în detrimentul celeilalte/celorlalte părți contractante. Și, exact în acest punct,
apare rezerva legiuitorului, exprimată în finele art. 1255 alin. (1) C. civ.
Astfel, potrivit art. 1255 alin. (1) C. civ., interpretat per a contrario, clauzele care contravin legii,
ordinii publice sau bunelor moravuri, care nu sunt esențiale prin natura lor, sau dacă, în lipsa
acestora, contractul oricum s-ar fi încheiat, atrag doar nulitatea parțială a actului juridic care le
conține. Și mai exact, din interpretarea art. 1255 C. civ. rezultă că nulitatea (absolută sau relativă,
după caz) parțială poate interveni[5]:
i) în privința clauzelor ilicite care sunt contrare legii, ordinii publice sau bunelor moravuri, ca și
a clauzelor reputate ca nescrise, dacă acestea nu sunt esențiale sau determinante;
ii) în privința clauzelor considerate nescrise, respectiv toate clauzele ilicite accesorii, cât și
clauzele care sunt contrare dispozițiilor imperative ale legii, ordinii publice sau bunelor moravuri
și sunt declarate de lege ca nescrise.
Totodată, din interpretarea art. 1256 C. civ. rezultă că nulitatea parțială constituie regula, în
materia contractului plurilateral (de pildă, contractul de societate), excepție făcând situația
în care existența contractului depinde chiar de partea față de care operează cauza de nulitate.
[5]
Asemănător, a se vedea M. Nicolae, Drept civil. Partea generală, vol. II, Ed. Solomon, 2018, p. 550.

Așadar, când nulitatea afectează doar clauze individuale ale contractului, efectul nulității este
limitat la acele clauze, cu excepția cazului în care, având în vedere circumstanțele concrete,
menținerea restului contractului este nerezonabilă[6].
Doctrina[7] a definit, de altfel, nulitatea parțială ca fiind acea nulitate „care desființează numai o
parte dintre efectele actului juridic civil, celelalte efecte menținându‑se, întrucât nu contravin legii”
și mai trebuie precizat că, în sistemul nostru de drept, la fel ca și în cel italian, nulitatea parțială
reprezintă regula[8], iar nulitatea totală constituie excepția[9]. De lege lata, din modul de redactare
al art. 1255 C. civ., preluat întocmai din Codul civil italian (art. 1419[10] – s.n.), se înțelege exact
acest principiu.
Ca atare, conchidem că nulitatea poate lovi doar în parte contractul și că extinderea sa la întregul
contract constituie un quid pluris (de demonstrat).
2. Esențialitatea și caracterul determinant

al clauzei/clauzelor contractuale
Lato sensu, prin clauză înțelegem o prevedere (exprimată, după caz, printr-o propoziție, o frază
sau o parte a textului contractual) cuprinsă într-un act juridic. Stricto sensu, în materia nulității
parțiale a actului juridic, clauzele vizate de art. 1255 C. civ. exprimă o obligație contractuală
principală (cea care instituie o cerință esențială a contractului) sau accesorie (cea care instituie
un element neesențial al contractului), după caz. Conceptul de clauză nu are un sens formal, ci
unul substanțial și, totodată, e necesar a fi avut în vedere faptul că fiecare prevedere contractuală
corespunde unei clauze.
Sub un alt aspect, clauza poate fi: a) singulară și independentă (autonomă) sau, după caz, b) poate
fi interdependentă de alte prevederi sau clauze din textul contractual, care – însă – produc
(împreună sau separat) același efect. Așadar, în acest ultim caz, „clauza” va trebui analizată și,
eventual, sancționată cu nulitatea, în integralitatea sa, ca o unitate. Și aceasta chiar dacă viciul/
defectul rezultă dintr-o singură prevedere, deoarece – fiind interdependentă – trebuie considerată
[6]
Nulitatea parțială este consacrată și în art. 3.16 din Principiile UNIDROIT aplicabile contractelor comerciale
internaționale: „Când nulitatea afectează doar clauze individuale ale contractului, efectul nulității este limitat la acele clauze
cu excepția cazului în care, având în vedere circumstanțele concrete, menținerea restului contractului este nerezonabilă”.
G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, București, 2010, p. 252, G. Răducan, Nulitatea
[7]
actului juridic civil, Ed. Hamangiu, 2009, p. 95; G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de Drept civil. Partea generală, ed. a 3-a,
Ed. Hamangiu, 2021, p. 273.
În același sens, a se vedea și G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 273, M. Nicolae, op. cit., p. 549, G. Răducan, op. cit.
[8]
(Nulitatea...), pp. 98-108.

[9]
G. Boroi, op. cit., p. 252; A. Pop, Gh. Beleiu, Drept civil. Teoria generală a dreptului civil, Universitatea din București,
1980, p. 379; Șt. Răuschi, Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică, Ed. Fundației „Chemarea”, Iași,
p. 116; T. Pop, Drept civil român. Teoria generală, Ed. Lumina Lex, București, 1993, p. 184, G. Răducan, op. cit. (Nulitatea...),
pp. 98-108; G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 245.
Cu privire la nulitatea parțială în dreptul civil italian, a se vedea: G. Bianchi, Nullita e annulabilita del contratto, CEDAM,
[10]
Padova, 2002, p. 495 sqq.; M.C. Venuti, Nullita della clausola e tecniche di correzione del contratto. Profili della nuova
disciplina dei ritardi di pagamento, CEDAM, 2004; F. Di Marzio, La nullità del contratto, seconda edizione, CEDAM, 2008,
p. 708 sqq.; Al. Adda, Nullita paziale e tecniche di adattamento del contratto, CEDAM, 2008; idem, Nullita parziale
ed integrazione del contratto con regole dispositive, în vol. „Le forme della nullita (a cura din Stefano Pagliantini)”,
G. Giappichelli Editore – Torino, 2009, pp. 115-136 etc.
DOCTRINĂ |
Gabriela RĂDUCAN
nevalidă în totalitate, în unitatea sa de interpretare (de pildă, poate fi apreciată drept o clauză
unitară faptul că în contract se stabilește una dintre creanțele principale sau accesorii și, în mod
corelativ, se reglementează convențional o obligație principală sau accesorie, în întregime etc.).
DOCTRINĂ
Altfel spus, în realitate, legea nu sancționează cu nulitatea doar clauza ut singuli, ci întreg
preceptul nul, adică toată acea parte de negociere pe care contractul o prevede, sub aspectul
ce cade sub imperiul nulității, ca urmare a încălcării legii. Aceasta deoarece nulitatea cuprinsă
în clauză este, într-o astfel de ipoteză, una a preceptului, a întregii chestiuni reglementate în
contract, prin mai multe prevederi interconectate.
S-a arătat[11] că nulitatea parțială propriu-zisă intervine atunci când legea permite un anumit
efect juridic convenit în contract, dar numai în limite definite, și nu dincolo de acestea, iar efectul
suplimentar, chiar dacă este convenit de părțile contractante, nu este permis și, prin urmare, este
interzis prin sancțiunea nulității.
Din această perspectivă, în ipoteza nulității parțiale, rezultă că pot supraviețui amputării/
reductibilității contractului, doar acele clauze care sunt autonome sau interdependente între
ele, dar fără legătură de interdependență și cu clauza nulă/ clauzele nule, în complexitatea unui
contract care se apreciază drept reductibil, scindabil. Un exemplu evident de clauză perfect
autonomă este cel al clauzei compromisorii dintr-un contract, dar, desigur, pot exista numeroase
alte exemple (de ex., nulitatea clauzei de scutire de răspundere a unei părți). Nulitatea clauzei
compromisorii, nu va afecta contractul ca atare, însă, dacă o altă clauză nulă se va dovedi
esențială și determinantă, contractul va fi desființat integral, deoarece clauza compromisorie ar
fi lipsită de obiect, fiind inutilă supraviețuirea ei.
Exceptând cazurile când legea prevede expres altfel (adică, atunci când indică expres întinderea
sau modalitatea înlocuirii sau reducerii unei părți dintr-un precept întreg, integrat, deci, când
prevede posibilitatea fragmentării clauzei – s.n.) – în aplicarea dispozițiilor art. 1255 alin. (2)-(3)
C. civ., apare ca inadmisibilă înlocuirea clauzei nule (după caz, a părții nule dintr-o clauză) cu o
prevedere compusă în parte din fragmentul de propoziție care nu este direct nul și, în parte, din
fragmentul de prevedere substituit clauzei nule[12].
Tot astfel, în literatura de specialitate[13], s-a precizat că este inadmisibilă nulitatea parțială în
cadrul unei singure clauze. De altfel, putem remarca cu lejeritate că art. 1255 alin. (1) C. civ.
reglementează nulitatea parțială a contractului, iar nu nulitatea parțială a clauzei per se.
Așa cum s-a menționat[14], «expresiile „nulitate parțială” sau „nulitatea clauzei unice” sunt acelea
pe care legiuitorul le-a considerat oportun să se refere la orice parte, fracțiune, element specific
sau o componentă a conținutului contractului, așa încât nu trebuie stabilite ierarhii sau distincții
între aceste fracții».
În același timp, credem că aprecierea caracterului esențial sau determinant al unei prevederi
contractuale se face prin raportarea simultană la toate părțile contractante, neputând admite că
M. Tamponi, Contributo all’esegesi dell’ art.1419 c.c. (parte prima), în RTDPC, I, 1978, p. 506 apud F. Di Marzio, op. cit.,
[11]
p. 720.
[12]
A se vedea și F. Di Marzio, op. cit., p. 717.
[13]
F. Di Marzio, op. cit., p. 718; P.M. Putti, La nullità parziale. Diritto interno e diritto comunitario, Esi, Napoli, 2002, pp. 205‑206.
[14]
R. Sacco, Il Contratto, în Trattato di diritto civile, diretto da Sacco, Utet, Torino, 1993, p. 503 apud F. Di Marzio, op. cit., p. 720.

nulitatea parțială a unei clauze ar fi indiferentă sau irelevantă pentru vreuna dintre părțile actului
juridic. Până la urmă, pentru a stabili nulitatea parțială a unui contract e necesar a se constata
cât de vitală e sau nu pentru existența contractului respectiva clauză, vitalitate care interesează
deopotrivă toate părțile contractante.
Principiul este acela că nulitatea clauzei esențiale sau a celei în lipsa căreia, contractul nu s-ar fi
încheiat (adică în absența căreia părțile nu ar fi ajuns la înțelegere, la acordul de voințe manifestat
la încheierea actului juridic – s.n.) va determina desființarea și, implicit, ineficacitatea întregului
contract, în temeiul art. 1255 alin. (1) C. civ., interpretat per a contrario. În același timp, nulitatea
clauzei neesențiale/nedeterminante va atrage doar nulitatea parțială a actului juridic.
Potrivit art. 1255 alin. (2) C. civ. „În cazul în care contractul este menținut în parte, clauzele nule
sunt înlocuite de drept cu dispozițiile legale aplicabile”. Observăm că legiuitorul utilizează sintagma
„contractul este menținut în parte” (subînțelegând, implicit, că este desființat în parte), expresie
care acoperă – când e cazul – și posibilitatea desființării în tot a clauzelor conexe, interdependente
cu clauza nulă și a cărei nulitate se răsfrânge indirect și asupra acestora, din cauza unității de precept.
Așadar, o primă dificultate rezidă în stabilirea caracterului esențial sau determinant al clauzei sau
a părții de contract afectate de nulitate, fapt care implică cercetarea voinței părților contractante
la momentul încheierii actului juridic, însă, voința părților va fi relevantă exclusiv în măsura în
care aceasta este obiectivată în actul juridic.
De asemenea, e necesar să se verifice dacă în conținutul contractului (sau anexat acestuia) sunt
stipulate declarații ale părților din care reiese că voința uneia sau a ambelor poate fi depășită.
De pildă, poate exista o clauză de tipul: „dacă la orice moment, una sau mai multe prevederi devine
(devin) nulă (nule) în orice fel, valabilitatea și posibilitatea de executare a celorlalte prevederi ale
contractului nu vor fi afectate în niciun fel” sau o altă clauză asemănătoare acesteia. Dacă o
astfel de clauză există, tratamentul juridic se simplifică și se poate declara doar nulitatea parțială
întrucât, chiar dacă ar fi nulă o clauză esențială sau determinantă, nulitatea totală devine, de
principiu, inoperabilă, părțile convenind anticipat ele însele nulitatea parțială, în virtutea libertății
lor contractuale (art. 1270 C. civ.) – pacta sunt servanda.
E necesar să subliniem că pot exista uneori situații în care, deși părțile au stipulat declarațiile lor
în sensul nulității parțiale, totuși, instanța să ajungă la concluzia că, din cauza interdependenței
clauzei nule cu întregul contract, nu poate opera decât nulitatea totală. Acesta e înțelesul rezervei
pe care o exprimăm (infra și supra) prin sintagma „de principiu”, cu privire la soluția de nulitate
parțială sau nulitate totală, ce poate interveni relativ la actul juridic civil (contract).
Astfel, atunci când lipsește o cerință esențială a contratului, în ansamblul său [de pildă, obiectul
actului juridic civil e nedeterminat, nu există, nu e posibil, nu e în circuitul civil etc., cauza
întregului act juridic nu există sau, deși există, e ilicită, e imorală sau ne aflăm în prezența fraudei
la lege (care e o specie a cauzei ilicite, dar constituie un motiv distinct de nulitate, ce nu se
confundă cu însăși cauza ilicită – s.n.), ca și atunci când vorbim de lipsa totală a consimțământului
sau de vicierea acestuia la încheierea întregului contract, precum și când întreg actul juridic e
nul absolut pentru nerespectarea formei cerute ad validitatem etc.], clauza cuprinzând declarația
părților prin care se instituie nulitatea parțială a contractului nu va mai produce niciun efect,
sancțiunea nulității fiind prescrisă de lege întregului act juridic.

Gabriela RĂDUCAN
Și, ca o observație suplimentară, mai adăugăm că, de regulă, în privința nulității de formă, aceasta
va lovi întotdeauna contractul în integralitatea lui, deoarece forma ad validitatem e prescrisă de
lege pentru anumite tipuri de contracte (ca negotium iuris), nulitatea parțială putând interveni
DOCTRINĂ
doar excepțional, în acele contracte nenumite, atipice și complexe, care conțin în structura
lor două sau mai multe operațiuni juridice (negotium iuris) distincte, dintre care doar una ar fi
prevăzută de lege a fi încheiată în forma ad validitatem, sub sancțiunea nulității absolute. Însă,
chiar și într-o astfel de ipoteză, e necesar a se cerceta dacă operațiunea invalidă nu a fost, de
facto, determinantă la încheierea contractului, în complexitatea sa, iar, în lipsa acesteia, părțile
a priori ar mai fi convenit sau nu și celelalte operațiuni valide.
Credem că, în majoritatea cazurilor, o astfel de cercetare va reflecta – de această dată –

interdependența operațiunilor (iar nu doar interdependența clauzelor) ce compun actul juridic,
acesta fiind și motivul pentru care părțile au ales să-l alcătuiască ab initio în acest mod.
De pildă, promisiunea de vânzare-cumpărare a unui imobil este valabilă și fără a fi încheiată în

formă autentică, dar, dacă ulterior încheierii acesteia, are loc o novație obiectivă într-un pact de
opțiune la vânzarea imobilului, plus-minus și o novație subiectivă (totală sau parțială), la care
se alătură și un contract de mandat general cu privire la operațiuni în legătură cu imobilul (până
la momentul acceptării pactului), în care mandatar figurează unul sau mai mulți beneficiari ai
pactului de opțiune, atunci acest contract juridic complex ar trebui încheiat în integralitatea sa în
formă autentică, deoarece vânzarea preconizată strămută drepturi reale ce urmează a fi înscrise în
cartea funciară, iar pactul de opțiune trebuie încheiat în formă autentică (art. 1244 C. civ.), în timp
ce forma novației trebuie să fie conformă cu cea impusă de lege pentru modificarea contractului,
potrivit art. 1243 C. civ. Or, într-o astfel de ipoteză, nu poate interveni doar o nulitate parțială
a întregului contract, deoarece existența pactului de opțiune este elementul esențial al întregii
construcții juridice, în lipsa căruia, supraviețuirea contractului de mandat e lipsită de sens.
Însă, dacă părțile n-au stipulat expres o clauză în care să opteze ab initio pentru nulitatea
parțială a contractului prin același act juridic sau printr-un act ulterior „adițional”, completator
(privit în dualitatea negotium iuris și instrumentum), atunci, cercetarea voinței părților nu este
deloc un proces simplu întrucât presupune reconstituirea obiectivelor a cel puțin două interese
opuse (în contractul bilateral) sau a mai multora (în contractele plurilaterale), din perspectiva
contractului, cât și identificarea scopului practic pe care îl vizau părțile contractante, la momentul
încheierii actului. Se ajunge, astfel, la compararea scopului practic inițial (previzionat de părțile
contractante), cu scopul practic efectiv realizabil, în ipoteza amputării contractului ca efect al
nulității parțiale. Când cele două scopuri sunt divergente, nulitatea trebuie extinsă la întregul
contract, iar dacă acestea sunt convergente, va putea opera și doar o nulitate parțială.
Într-o acțiune în constatarea nulității parțiale a unei/unor clauze dintr-un contract, pârâtul s-ar
putea opune, susținând inadmisibilitatea cererii, pe motiv că respectivele clauze ar fi esențiale
și/sau determinante la încheierea contractului, fapt care ar împiedica pronunțarea nulității
parțiale. Într-o asemenea speță, instanța urmează să observe faptul că, în ce privește chestiunea
esențialității sau a caracterului determinant al unei/unor clauze/unei părți dintr-un act juridic,
aceasta se apreciază după intenția comună a părților.

Așa cum precizam și cu altă ocazie[15], formula literală a articolului (art. 1255 C. civ. român, identic
cu art. 1419 Codul civil italian) marchează deja un punct de avantaj în favoarea contractantului
care beneficiază de nulitatea parțială, în sensul că acesta are exclusiv obligația de a demonstra
că nulitatea lovește numai parțial contractul, în timp ce cealaltă parte are sarcina de a proba
contrariul[16]. Ca atare, nu el va trebui să fie cel care să demonstreze că partea actului (sau clauza)
lovită de nulitate nu este esențială.
Putem afirma astfel că soarta actului depinde exclusiv de părți, de mijloacele lor de dovadă,
instanța neputând să declare din oficiu nulitatea întregului contract[17] și, mai mult, dacă sunt
dubii, ar trebui să prevaleze principiul păstrării contractului, deci nulitatea parțială. În plus, în
astfel de ipoteze, instanța va fi ținută atât de principul disponibilității, de conținutul cererii, cât și
de probele administrate, pentru a rezolva dilema nulității parțiale sau totale.
În consecință, sarcina probei revine părții din proces care a invocat caracterul esențial și/sau
determinant al clauzei sau al anumitor clauze, după caz.
Existența unei declarații comune în sensul nulității parțiale (inserate în contract sau într-un
alt act separat, dar privit ca parte integrantă din contract) sau, uneori, și atunci când – deși
nu există declarație expresă în acest sens – voința reală a uneia sau a ambelor părți (în sensul
nulității parțiale) se poate deduce din conținutul contractual[18], dovedește (practic) că ab
initio, părțile au calificat, au stabilit expres ele însele clauzele contractuale ca nefiind esențiale
și determinante pentru încheierea actului juridic încheiat, ceea ce înseamnă că voința internă
concordantă a acestora a fost aceea de a stabili independența fiecărei clauze în parte, anticipând
soluția salvgardării actului juridic, în ipoteza unei eventuale declarări viitoare a nulității vreunei
sau vreunora dintre acestea.
Când este cazul, acest aspect este întărit și de utilizarea alternativă a formei de plural [„...devine
(devin) nulă (nule) ...”], care are semnificația că părțile contractante au acceptat anticipat că
ar putea fi declarată chiar nulitatea mai multor clauze, însă, potrivit declarației lor de nulitate
parțială și prin raportare la art. 1270 C. civ.[19], o astfel de situație nu va fi de natură să desființeze
integral contractul.
S-a arătat că, întrucât contractul constituie expresia voinței părților, antiteza nulitate totală –
parțială se rezolvă pe planul interpretării voinței acestora, indiferent că ne întrebăm dacă voința
trebuie să fie una ipotetică sau una reală și efectivă[20].
Totodată, devine aplicabilă maxima juridică „utile per inutile non vitiatur”: dacă actul juridic își
menține utilitatea sa practică, chiar și fără clauza nulă, acesta va putea rămâne supraviețui, chiar
în forma sa amputată/redusă, iar, a contrario, va fi desființat integral.
[15]
G. Răducan, op. cit. (Nulitatea...), pp. 98-108.
[16]
G. Răducan, Ibidem; R. Sacco, G. De Nova, Il contratto, în Trattato di diritto civile, diretto da F. Vassali, Torino, 1975, p. 504.
[17]
A se vedea și F. Di Marzio, op. cit., p. 713.
M. Fragali, Clausole frammenti di clausole, rapporti fra clausole e negotio, în GC, I, 1959, p. 320 și G. Gandolfi, Nullità parziale
[18]
e dimensione ontologica dl contratto, în RTDPC, I, 1991, p. 1058, ca și F. Messineo, Il contratto in generale, în Tratatto di diritto
civile e commerciale, direta da Cicu e Messineo, XXL, I, ed. Giuffrè, Milano, 1972, p. 177, toate apud F. Di Marzio, op. cit., p. 722.
Art. 1270 (Forța obligatorie) – „(1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. (2) Contractul
[19]
se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege”.
[20]
G. Criscouli, La nullità parziale del negozio giuridico, Milano, 1959, p. 61.
DOCTRINĂ |
Gabriela RĂDUCAN
Prima facie, însă, instanța trebuie să observe dacă se poate vorbi de autonomia/independența
clauzei sau a părții din contract afectate față de restul contractului, iar o astfel de evaluare se
face în concret, prin raportare la întreg conținutul actului juridic, iar nu în abstract. Atunci când
DOCTRINĂ
se dovedește că acea clauză este decisivă și inseparabilă de întregul contract, nu poate opera doar
nulitatea parțială (exceptând, de principiu, ipoteza în care părțile însele au prevăzut-o expres și
anticipat, în textul contractului – s.n.), ci sancțiunea se va extinde la întregul act juridic. Când,
însă, clauza nulă este doar accesorie sau nu are o legătură substanțială cu ansamblul operațiunii
juridice, putând fi separată de aceasta, se va admite nulitatea parțială a acesteia, contractul
supraviețuind în forma sa redusă[21].
Desigur, apreciem că trebuie avută în vedere, în mod obiectiv, ordinea de interese pe care
părțile au înțeles să le realizeze ori operațiunea economică ce rezultă din contract. Totodată,
voința părții/părților în a considera esențială sau nu o anumită clauză sau parte a contractului
susceptibilă de nulitate trebuie interpretată în mod restrâns, doar la acele situații în care natura
actului juridic în cauză o permite, fără a dispărea chiar elementele sale structurale, esențiale, de
validitate (caz în care, așa cum precizam mai sus, instanța ar ajunge la concluzia că, din cauza
interdependenței clauzei nule cu întregul contract, nu ar putea opera decât nulitatea totală, pe
care instanța n-o poate, însă, pronunța decât dacă a fost investită și cu o astfel de cerere, așa cum
vom detalia mai jos – s.n.).
De principiu, această voință a părților, de a aprecia o anumită clauză sau o anumită parte a
contractului ca fiind esențială și/sau determinantă, trebuie în primul rând plasată în momentul
încheierii contractului, iar nu la momentul soluționării acțiunii în nulitate sau anulabilitate[22].
Însă, la momentul soluționării litigiului – în funcție și de poziția și disponibilitatea părții litigante

care o reclamă/o invocă – instanța trebuie să cerceteze dacă voința inițială (concordantă) a părților,
de la momentul încheierii actului juridic, nu a fost cumva perturbată de un element obiectiv,
cunoscut și ascuns la acel moment, de una dintre părțile contractante, element care – dacă ar
fi fost cunoscut de către celălalt cocontractant – acesta nu și-ar mai fi exprimat voința juridică
în acel mod, ar fi inserat alte clauze/condiții sau, poate, chiar nu ar mai fi încheiat deloc actul.
Spre exemplu, cu ocazia încheierii contractului, una dintre părți a făcut declarații mincinoase
sau incomplete (ascunzând un anumit aspect sau mai multe, de natură a schimba echilibrul
contractual sau orice alte perspective asupra executării ulterioare a convenției).
Ca atare, pentru rezolvarea dilemei nulității parțiale – totale, ar putea fi utilizate reperele nulității
pentru lipsă de cauză în concret (de scop al convenției, în concret – s.n.) și/sau ale compromiterii
ordinii intereselor, voită de părți, sau, și mai empiric, ale (pierderii) „utilității practice” urmărite
prin contract[23].
În cele din urmă, tot instanța va trebui să aprecieze în concret și să decidă între două interese în
conflict (cel îndreptat spre salvarea obligației, deși privată de partea lovită de nulitate, și cel care
dorește, în schimb, totala desființare a acesteia).
[21]
În același sens, a se vedea și P. Vasilescu, Drept civil. Obligații, Ed. Hamangiu, 2012, p. 422.
[22]
În același sens, a se vedea și G. Criscouli, op. cit., p. 502.
[23]
A. di Majo, La nulittà, în Trattato di diritto privato, diretto di M. Bessone, vol. XIII – Il contratto in generale, Tomo VII, a cura
di A. di Majo, G. Battista Ferri, M. Franzoni, G. Giappichelli Editore, Torino, 2002, p. 106.

Conflictul nu poate fi rezolvat decât având în vedere criterii obiective și considerând drept posibili
parametri pe cel al cauzei (dar în concret), cel al autonomiei (aferente) de care se bucură partea
din contract sau clauza lovită de nulitate, precum și pe cel al „utilității practice” pe care o poate
avea partea din contract rămasă[24], respectiv partea neafectată de nulitate.
Putem susține că printr-o asemenea reglementare ca cea de la art. 1255 C. civ., câștigăm și o
nouă funcție a nulității, mai departe decât aceea de sancțiune, respectiv funcția de conformitate
cu legea[25], însă, s-a apreciat că „sistemul nulității nu ajunge până acolo încât să impună
conținuturi conforme cu preceptele legale, dar se limitează la a refuza să le recunoască pe cele
neconforme”[26].
Pe de altă parte, din cele mai sus expuse se deduce că nu se poate pune problema nulității
parțiale decât în privința unui act juridic cu un conținut complex, în sensul că actul juridic are mai
multe clauze și, deci, mai multe efecte, aceasta fiind o premisă obligatorie, deoarece numai într-o
asemenea situație s-ar putea pune problema desființării unor efecte și a menținerii altor efecte[27].
De exemplu, atunci când actul juridic complex (denumit „contract-cadru privind vânzarea
cumpărarea de părți sociale”) ar cuprinde o serie de operațiuni de cesiuni de părți sociale ale
societății X, stabilite a se realiza etapizat, în mai multe operațiuni subsecvente, marcate de
îndeplinirea unor diverse condiții prealabile, iar, inter allia, în același contract se prevede și că,
după finalizarea cesiunilor (până la nivelul dobândirii unei cote majoritate semnificative de către
cesionari, în societatea X), se va recurge și la dobândirea unui imobil (din patrimoniul societății
X, în cadrul căreia se fac cesiunile) printr-o operațiune de divizare parțială a societății X (în urma
căreia apare și societatea nou constituită Y, cu aceeași asociați), operațiune urmată de un schimb
reciproc de părți sociale la societatea X și la societatea Y, astfel încât, cesionarii societății X să
rămână asociați doar în această societate, iar cedenții societății X, să rămână singurii asociați în
societatea Y, preluând cu ei și imobilul din patrimoniul societății X, totuși, convenția principală
rămâne vânzarea-cumpărarea de părți sociale ale societății X, acesta fiind scopul (obiectivul) principal
urmărit la formarea promisiunilor realizate prin acest set de operațiuni din structura actului juridic
complex, scop care rezidă chiar și din denumirea sa. Cu atât mai mult, dacă în actul juridic complex
există și declarația comună a părților în sensul instituirii nulității parțiale, în ipoteza nulității uneia
sau mai multor clauze, atunci, în cadrul unei eventuale acțiuni în constatarea nulității parțiale a
actului, în privința clauzelor de divizare și schimb reciproc de părți sociale, în apărare nu se va putea
opune caracterul esențial și determinant al acestor clauze (motivându‑se, de pildă, că nu s-ar fi
realizat toate cesiunile de părți sociale prevăzute etapizat, dacă, finalmente, nu s-ar fi putut dobândi
imobilul, prin operațiunea de divizare, urmată de cea de schimb), astfel că, în măsura în care cererea
reclamantului se dovedește întemeiată (adică, se dovedește nulitatea respectivelor clauze), instanța
va pronunța nulitatea parțială și, de altfel, în acest exemplu, trebuie observat că nulitatea totală a
convenției este inoperabilă și din cauza faptului că părțile au exclus-o anticipat, prin reglementarea
nulității parțiale, în ipoteza constatării viitoare a nulității vreunor dintre clauzele sale.
În exemplul mai sus detaliat, e necesar a se observa faptul că celelalte acțiuni viitoare, subsecvente
finalizării cesiunilor, preconizate în contractul-cadru (cum sunt divizarea parțială și schimbul
[24]
Idem, p. 505; G. Răducan, op. cit. (Nulitatea), pp. 100-101.
[25]
G. Răducan, op. cit. (Nulitatea), p. 106.
[26]
A. di Majo, op. cit., p. 108.
[27]
A se vedea și G. Boroi, op. cit., p. 252, G. Răducan, op. cit. (Nulitatea), p. 107.
DOCTRINĂ |
Gabriela RĂDUCAN
reciproc, ulterior, de părți sociale) au fost și rămân adiacente scopului principal, iar realizarea
acestora depinde de o serie de factori, unii dintre aceștia chiar externi voinței și posibilității părților
de a le finaliza (cum ar putea fi, de pildă, eventuala opoziție a unui terț interesat la Proiectul de
DOCTRINĂ
divizare, după publicarea acestuia în Monitorul Oficial, ori executarea silită a societății pentru
datorii existente la data primelor operațiuni de cesiune, ori valorificarea unei eventuale ipoteci
existente asupra imobilului societății X, în cazul imposibilității de plată la termen a creditului
garantat cu respectivul imobil etc.). De aceea, de esența convenției dintre părți este transferul
(cesiunea) părților sociale, celelalte angajamente fiind accesorii și cu grad de probabilitate, de
eventualitate, sau, și mai mult, se și putea renunța la ele (dacă, de pildă, contractul-cadru prevede
doar că nu se poate renunța la transferul părților sociale, iar per a contrario, se interpretează că
la celelalte angajamente se putea renunța – s.n.). În plus, divizarea parțială (urmată de schimb),
apare ca o operațiune ulterioară, a cărei valabilitate ori posibilitate de realizare, nu este de natură
a influența efectele pe care le produce cesiunea pachetului majoritar din participațiile sociale,
aceste operațiuni fiind autonome și scindabile.
Într-un alt exemplu, mult mai simplu, reținem că – atâta vreme cât nu sunt incidente cauze
care să atragă nulitatea de plano a întregului contract – poate opera nulitatea parțială a unui
contract de împrumut prin care s-a stipulat o clauză penală care stabilește dobânzi remuneratorii și
penalizatorii cu depășirea pragului prevăzut de art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011. Este de observat
faptul că, indiferent dacă o astfel de clauză a fost determinantă pentru creditor, la acordarea
împrumutului (creditor care ar putea susține chiar că nu ar mai fi încheiat contractul, în lipsa
ei), instanța investită va trebui să pronunțe obligatoriu nulitatea parțială în privința acestei
clauze, dacă din dovezile administrate se verifică că într-adevăr depășește pragul prevăzut de
art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011 deoarece este indiscutabil faptul că nulitatea absolută a unei
astfel de clauze penale operează ope legis, norma legală prevăzând expres această sancțiune și
protejând un interes public. În plus, conform art. 11 C. civ: „Nu se poate deroga prin convenții sau
acte juridice unilaterale, de la normele care interesează ordinea publică (...)”. Acest exemplu este
interesant deoarece demonstrează faptul că eventuala stabilire a caracterului determinant al
respectivei clauze penale doar pentru una dintre părțile contractante (prin ipoteză, stabilirea unor
sume suplimentare de restituit este în dezinteresul debitorului și, ca atare, o astfel de clauză nu
poate fi determinantă pentru el – s.n.), nu atrage niciodată nulitatea totală a contractului, dar,
în același timp, nulitatea parțială trebuie să fie pronunțată de către instanță.
În consecință, pentru a stabili caracterul determinant al unei clauze dintr-un contract, situația
premisă necesară și obligatorie este ca ea să fie determinantă, deopotrivă, pentru ambele părți
contractante (deci, să existe un cumul de voințe concordante la încheierea actului în acest sens),
o clauză determinantă doar pentru una dintre părți neputând conduce la nulitatea totală și
neputând împiedica pronunțarea nulității doar parțiale a contractului.
În privința tratamentului judiciar, doctrina modernă urmează criteriul obiectiv. Aceasta implică (așa
cum am spus și mai sus) să fie avută în vedere, în mod obiectiv, structura intereselor pe care părțile
contractante au intenționat să le realizeze, mai exact să fie analizată operațiunea economică – ca
fundament al contractului, aspect în directă legătură cu noțiunea de „utilitate practică”.
S-a afirmat[28] că «practic, nu se spune altceva atunci când te întrebi dacă pactul rezidual este sau
nu susținut de cauză, de scopul convenției (în termeni concreți). Cauza, de exemplu, ar eșua dacă
[28]
A. di Majo, op. cit., p. 105-106 apud F. Di Marzio, op. cit., p. 724.

se intenționează ca o garanție să fie deținută fără datorii sau o răspundere să fie angajată fără o
obligație de executare etc. Desigur, dacă ar rezulta din actul sau împrejurările cauzei dovada unei
probe contrare ce ar priva partea sau clauza afectată de nulitate, întreaga construcție ar fi sortită
eșuării. În acest context, trebuie redimensionată și amploarea așa-numitei voințe „ostile” nulității
(numai) parțiale, în ciuda faptului că jurisprudența tinde să-i acorde o importanță excesivă.
Această voință „ostilă” este plasată mai întâi în momentul încheierii contractului (și nu în cel
al judecății). Dar, referindu‑se la acest moment, este mult mai puțin „ostil” pentru că se referă
mai bine la „esențialitatea” părții de contract care, ulterior, se va descoperi ca fiind afectată de
nulitate. Privită în locul hotărârii, această voință trebuie să fie supusă regulii art. 1419 C. civ.
(italian, identic cu art. 1255 C. civ. – s.n.), deci se interpretează în sensul că evaluarea esențialității
trebuie să se refere la ambele părți și nu numai la una dintre ele».
În concepția unor autori[29], judecata acțiunii în nulitate parțială a unui contract ar trebui realizată
uzând de criteriul unei „bune-credințe obiective”, arătându‑se că, în aprecierea posibilității de
supraviețuire a contractului lipsit de partea nulă (în sensul ca acesta să-și mențină valabilitatea
și efectivitatea pentru partea neafectată de nulitate), instanța ar trebui să aibă în vedere: pe de o
parte, ansamblul de interese compus inițial de părți, iar, pe de altă parte, în ce măsură ansamblul
de interese care rezultă din nulitate și ineficacitate fac parte din acordul contractual; mai exact,
se propune verificarea continuării echilibrului contractual în ansamblu și salvarea scopului practic
urmărit de părți, subliniindu‑se că această activitate nu este una de interpretare a voinței părților,
ci de integrare a reglementării convenției, printr-o activitate de reducere a sferei acestuia, a.î.,
judecătorul e chemat să decidă – în fața întrebărilor conflictuale ale părților interesate – dacă
nulitatea unei părți dintr-un contract trebuie să se limiteze la aceasta sau trebuie investigat
întregul contract, fiind vorba nu de o chestiune de interpretare, ci de o „construire a reglementării
contractuale, în urma căreia stabilește și se aplică o regulă externă și autonomă cu privire la
conținutul acordului imputată voinței reciproce a părților. Este, pe scurt, integrarea contractului,
care în speță își găsește sursa în legislația de corectitudine și bună-credință”.
Sub un alt aspect, cum deja am arătat in extenso mai sus că, în materia nulității parțiale a actului
juridic civil, esențială este stabilirea caracterului esențial sau determinant al clauzei sau a părții
de contract afectate de nulitate, fapt care implică cercetarea voinței părților contractante la
momentul încheierii actului juridic, voință a părților care va fi relevantă exclusiv în măsura în care
aceasta este obiectivată în actul juridic, rezultă – prin ipoteză – că întreg acest mecanism legal,
care se produce în plan judiciar, impune și concluzia că nulitatea absolută parțială nu poate fi opusă
decât de către una dintre părțile respectivului contract (parte contractantă), iar nu și atunci când o
terță persoană solicită nulitatea actului, potrivit art. 1247 alin. (2) C. civ. Aceasta deoarece un terț
(un veritabil penitus extranei, în sensul principiului relativității actului juridic – s.n.) față de contract,
nu are nicio legătură juridică cu voința concordantă și autonomia de voință a părților contractante,
doar acestea din urmă putând aprecia existența sau, după caz, inexistența caracterului determinant
al unei clauze contractuale/a unei părți din contract, fără de care ele nu l-ar mai fi încheiat.
În consecință, o cerere în nulitatea absolută parțială a unui act juridic poate fi formulată numai de
către una dintre părțile contractante, iar nu și de către o terță persoană care ar justifica un interes.
[29]
E. Roppo, Nullità parziale del contratto e giudizio di buona fede, în RDC, I, 686-730, p. 707 și N. Distaso, I contratti
in generale, III, in Giurisprudenza sistematica civile e comerciale, diretta da Bigiavi, Utet, Torino, 1980, p. 2002 apud
F. Di Marzio, op. cit., p. 725.

Gabriela RĂDUCAN
3. Admisibilitatea în sens material (substanțial)

și în sens procesual a cererii în nulitate parțială
DOCTRINĂ
Atunci când clauzele sau partea din contract afectată de nevaliditate nu au caracter esențial și/
sau determinant, precum și atunci când, deși au un astfel de caracter, părțile au convenit nulitatea
parțială în baza principiului libertății lor contractuale și a pacta sunt servanda, instanța poate
pronunța nulitatea parțială a actului juridic.
Însă, chestiunea în discuție trebuie analizată și din perspectivă procesuală, nu doar substanțială.
Principiul disponibilității [art. 9 alin. (2) C. pr. civ.], cu raportare și la art. 22 alin. (6) C. pr. civ., are
un rol important în această problemă, atunci când pârâtul, în apărare, invocă „inadmisibilitatea”
cererii în nulitate parțială.
Astfel, dacă pârâtul din acțiunea în constatarea nulității parțiale nu formulează o cerere
reconvențională subsidiară, prin care să solicite calificarea contractului și aplicarea art. 1255
alin. (2) C. civ., în ipoteza admiterii cererii în nulitate parțială a contractului, se pune întrebarea
cum va proceda instanța?
Este adevărat că această norma art. 1255 alin. (2) C. civ. dispune că „În cazul în care contractul
este menținut în parte, clauzele nule sunt înlocuite de drept cu dispozițiile legale aplicabile.”, (fiind,
de asemenea, o preluare tale quale din art. 1419 C. civ. italian[30] – s.n.), însă, aici se conturează
următoarele aspecte și distincții:
– pe de o parte, clauza declarată nulă va fi de drept înlocuită cu o altă clauză doar dacă acest
lucru e posibil. În același sens s-a subliniat și în literatura de specialitate[31]: „Efectele juridice ale
clauzelor nule, anulabile sau considerate nescrise. Indiferent de natura absolută ori relativă a
acestor clauze ilicite, potrivit art. 1.255 alin. (2) ele „sunt înlocuite de drept cu dispozițiile legale
aplicabile”, iar dacă nu există astfel de dispoziții (de exemplu, clauzele contrare ordinii publice
sau bunelor moravuri) nu produc niciun efect, i.e. sunt considerate inexistente, conform art. 1254
alin. (1), aplicabil pentru identitate de rațiune: „Contractul lovit de nulitate absolută sau anulat
este considerat a nu fi fost niciodată încheiat” (s.n.); ad simile, contractul lovit în parte de nulitate
absolută sau în parte anulat este considerat a nu fi fost, în parte, niciodată încheiat”.
[Practic, mecanismul prevăzut de art. 1255 alin. (2) C. civ. ne arată faptul că voința ilicită primară
a părților (de la data încheierii contractului) se înlocuiește automat cu voința preponderentă a
legii, aceasta din urmă fiind destinată să substituie viciul clauzei, chiar și atunci când aceasta
este una esențială, scopul urmărit de legiuitor fiind acela de a reda contractului funcția sa. Însă,
pentru a putea opera substituirea clauzei nule prin acest mecanism, e necesar să și existe o normă
obligatorie specifică și omogenă, de natură să înlocuiască automat clauza nulă, fapt care face
ca adesea să nu se poată recurge la substituire, neexistând un substitut legal adecvat. De aici,
Precizăm că, precum toți autorii români consacrați care au tratat această problematică, facem trimitere la norma
[30]
din Codul civil italian, împrumutată întocmai de Codul civil român 2009, ca și la literatura de specialitate aferentă,
deoarece, doctrina și jurisprundența dezvoltată de un secol în Italia pe chestiunea nulității parțiale este cea relevantă și
de luat în seamă și în sistemul nostru de drept, întocmai cum s-a procedat și în alte sisteme de drept: elevețian, francez,
spaniol – n.n.
M. Nicolae, Nulitatea parțială și clauzele considerate nescrise în lumina Noului Cod civil. Aspecte de drept material și drept
[31]
tranzitoriu, publicat în Revista Dreptul nr. 11/2012, pp. 11-39 și M. Nicolae, Probleme de drept tranzitoriu. Legea aplicabilă
nulității actului juridic civil (II), în Revista română de drept privat nr. 1/2008, pp. 131-132.

deducem că aplicabilitatea acestei norme are doar un câmp limitat și condiționat de acțiune,
inclusiv în plan substanțial – s.n.].
– pe de altă parte, instanța nu poate dispune înlocuirea unei clauze nevalide cu una similară
validă, în lipsa unei cereri (în sensul art. 194 C. pr. civ.) exprese de calificare a contractului și de
substituire a clauzei nule, fie din partea reclamantului (ca cerere accesorie cererii principale în
constatarea nulității parțiale), fie din partea pârâtului (pe cale de cerere reconvențională).
Aceasta și pentru faptul că aceste dispoziții ar trebui determinate doar în urma calificării contractului
și a stabilirii regimului juridic aplicabil, ceea ce, în lipsa unei cereri, instanța nu poate să o facă ex
officio. De aceea, opinăm că, în lipsa unei cereri exprese, instanța se va rezuma a se pronunța
strict în limitele învestirii sale [art. 22 alin. (6) C. pr. civ.], adică, doar asupra cererii principale în
constatarea nulității parțiale.
[Calificarea juridică e necesară mereu, dar mai cu seamă în cazul contractelor complexe sau a
celor nenumite, atât pentru determinarea scopului principal și al voinței concordante a părților
la încheierea lor, cât și pentru a putea identifica dacă există sau nu o normă legală substitutivă
pentru a se înlocui adecvat clauza nulă, în cazul admiterii cererii de nulitate parțială. Desigur,
existența unei cereri exprese de calificare, urmată de substituire, necesită dezbateri contradictorii
și probe de administrat, examenul judiciar al acestei chestiuni nefiind deloc unul simplu,
dimpotrivă. Cum calificarea juridică, precum și stabilirea caracterului determinant al unei clauze/
părți din contract, nu țin doar de regulile de interpretare ale actului juridic, ci se apropie mai
mult de ipoteza faptelor juridice stricto sensu (deoarece trebuie stabilită baza factuală ce a stat la
baza formării voinței juridice a ambelor părți contractante, la momentul încheierii contractului),
apreciem că probațiunea se poate face cu orice mijloc de probă, inclusiv cu martori și prezumții].
Însă, chiar și în ipoteza formulării unei cereri exprese în acest sens, soluția instanței este subsumată
(practic, condiționată) posibilității și necesității de înlocuire a clauzei nule cu o altă clauză valabilă.
– art. 1255 alin. (2) C. civ. a fost reglementată primordial ca o normă-suport pentru declararea
nulității amiabile potrivit art. 1246 alin. (3)[32] C. civ., direct de către părți (în acest caz, nulitatea
dobândind nu doar funcția de sancțiune, ci și pe aceea de conformitate cu legea[33]), deci,
neantrenând o procedură judiciară. S-a arătat că „oricare din aceste clauze pot fi, în principiu,
refăcute, cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege la data refacerii lor, în baza
principiului tempus regit actum [art. 6 alin. (1) Noul C. civ.] cu mențiunea că, în astfel de cazuri,
clauzele respective vor produce efecte numai ex nunc, iar nu și ex tunc (art. 1259)[34]”. Or, refacerea
actului juridic civil constituie apanajul părților contractante, pe tărâm nejudiciar.
Doar în subsidiar, se admite că, pe tărâm judiciar, într-o procedură contencioasă, norma ar putea
constitui un temei pentru o cerere expresă de calificare a contractului și de înlocuire/substituire
a clauzei nevalide și, oricum, aceasta n-ar putea fi concepută decât alegată (direct, de către
Art. 1246 alin. (3) C. civ.: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea contractului poate fi constatată sau declarată
[32]
prin acordul părților.”

[33]
G. Răducan, op. cit., p. 102.
M. Nicolae, Nulitatea parțială și clauzele considerate nescrise în lumina Noului Cod civil. Aspecte de drept material și
[34]
drept tranzitoriu, publicat în Revista Dreptul nr. 11/2012, pp. 11-39 și M. Nicolae, Probleme de drept tranzitoriu. Legea
aplicabilă nulității actului juridic civil (II), în Revista română de drept privat nr. 1/2008, pp. 131-132.
DOCTRINĂ |
Gabriela RĂDUCAN
reclamant sau incidental, de pârât) unei cereri principale de constatare a nulității parțiale a clauzei
a cărei înlocuire s-ar cere.
DOCTRINĂ
– în toate cazurile în care instanța constată, existența unor clauze contrare legii, ordinii publice
sau bunelor moravuri, nu le poate valida, nici chiar indirect, pe tărâm judiciar, deoarece nulitatea
operează ipso iure, independent de voința părților sau a judecătorului. Tocmai de aceea, dacă
instanța este învestită cu o cerere în nulitate parțială și – în urma cercetării judecătorești –
constată temeinicia acesteia, este obligată să pronunțe nulitatea clauzei/clauzelor nevalide, iar,
dacă nu e sesizată cu o cerere în nulitate, dar se cere obligarea pârâtului pe temeiul unei clauze
nevalide, instanța e obligată potrivit art. 1247 alin. (2) C. civ. să o invoce ex officio.
În materia nulității parțiale reglementate de art. 1255 C. civ., s-a arătat[35] că „în cazul clauzelor
ilicite nule, nulitatea absolută poate fi invocată oricând și de orice persoană interesată, inclusiv de
către instanță ex officio, aceste clauze neputând fi confirmate, ci numai refăcute cu respectarea
condițiilor prevăzute de lege [art. 1247, art. 1249 alin. (1), art. 1259]. Nulitatea operează de plin
drept, iar nu la cererea persoanei interesate”.
– tocmai din cauza faptului că nulitatea operează ipso iure, independent de voința părților
sau a judecătorului, când motivul/motivele de nulitate invocate de reclamant se dovedesc
întemeiate, instanța va pronunța nulitatea parțială, chiar dacă nu s-a formulat și o cerere de
substituire a clauzei întemeiată pe art. 1255 alin. (2) C. civ.
– cauzele de nulitate sunt exclusiv legale [art. 1246 alin. (3), interpretat a contrario] – sau, cel
puțin, aceea pentru aplicarea căreia este necesar concursul efectiv al instanței judecătorești, în
sensul existenței puterii sale de a aprecia asupra existenței (condițiilor) cauzei de a nulitate și
de a admite sau respinge, după circumstanțe, acțiunea în nulitate[36], așa încât, constatându‑le
existența, instanța nu le poate ignora, dimpotrivă, are obligația de a invalida actul juridic sau,
după caz, doar o parte a acestuia, în funcție de limitele învestirii sale sau, când nu e acțiune de
nulitate, pe cale de excepție substanțială, invocată ex officio, în temeiul art. 1247 alin. (3) C. civ.
Sub un alt aspect procesual, la interpelarea instanței în privința calificării „inadmisibilității”

invocate, dacă pârâtul – în temeiul principiului disponibilității – își califică apărarea ca fiind una
de fond, iar nu una procedurală (potrivit distincției din art. 31 C. pr. civ.), se ridică următoarea
problemă ipotetică:
Când apărarea este neîntemeiată, nu prezintă relevanță, pentru că nu există repercusiuni injuste,
iar rezolvarea apărărilor de fond se face direct prin hotărârea de dezinvestire a instanței. Însă,
dacă ad absurdum, în speță, apărarea s-ar dovedi întemeiată, care ar putea fi soluția instanței?
Teoretic, fiind o simplă apărare de fond, ea ar putea conduce, de principiu, la respingerea cererii ca
neîntemeiată, pe motiv că nu se poate aplica nulitatea parțială, ci o nulitate totală, pe care însă
instanța nu o poate pronunța, nefiind învestită cu o astfel de cerere [or, limitele învestirii instanței
trebuie respectate, potrivit art. 22 alin. (6) C. pr. civ. – s.n.], pârâții urmărind, de altfel, respingerea
acțiunii prin invocarea inadmisibilității.
M. Nicolae, Nulitatea parțială și clauzele considerate nescrise în lumina Noului Cod civil. Aspecte de drept material și drept
[35]
tranzitoriu, publicat în Revista Dreptul nr. 11/2012, pp. 11-39 și M. Nicolae, Probleme de drept tranzitoriu. Legea aplicabilă
nulității actului juridic civil (II), în Revista română de drept privat nr. 1/2008, pp. 131-132.
[36]
Ibidem.

Practic și legal, însă, apreciem că într-o astfel de cauză, soluția nu ar fi una corectă, deoarece ar
echivala cu respingerea cererii în nulitate parțială ca neîntemeiată, deși instanța nu analizează
motivele de nulitate parțială cu care a fost învestită, dar, pronunțând o soluție de netemeinicie,
aceasta are aptitudinea de a intra în autoritate de lucru judecat pe fondul cauzei, cu riscul
paralizării – pe viitor – a unei noi judecăți de nulitate, întemeiată pe aceleași motive de nulitate,
în condițiile în care – în realitate – nu a existat vreo judecată de nulitate.
Se dovedește, astfel, că inadmisibilitatea în sens material (apărare de fond în drept) a cererii în

nulitate parțială a unui act juridic nu poate fi primită.
Însă, dacă s-ar fi invocat ca o apărare procedurală – excepția procesuală de inadmisibilitate

[de fond, relativă (în acest caz, deoarece apreciem că se ocrotește o normă de ordine privată -s.n.),
peremptorie], în sensul că legea [art. 1255 alin. (1) C. civ.] nu recunoaște deschisă calea în justiție
sau o recunoaște deschisă condiționat de îndeplinirea unor condiții (în speță, nulitatea parțială
este posibilă doar dacă nu e esențială/determinantă clauza a cărei nulitate se cere) – eventuala
constatare a temeiniciei acestei excepții procesuale, ar conduce la soluția de respingere a acțiunii
ca inadmisibilă, soluție care nu intră în autoritate de lucru judecat pe fondul cauzei.
Se cuvine să precizăm, de altfel, faptul că excepția procesuală de inadmisibilitate poate fi absolută

sau relativă [de pildă, e relativă în privința art. 193 alin. (1)-(2) C. pr. civ., art. 1038-1039 C. pr. civ.,
art. 1015 C. pr. civ. etc.; e absolută în privința art. 193 alin. (3) și art. 7 din Legea nr. 554/2004],
după caracterul normelor încălcate. Așa cum precizam succint mai sus, în materia nulității
parțiale, opunerea caracterului esențial sau nu al clauzei în discuție, este o chestiune de ordine/
de interes privat(ă), ținând de voința părților contractante și de interpretarea dată de ele însele
clauzelor contractului. De aceea, o excepție procesuală de inadmisibilitate în această materie are
caracter relativ, doar pârâtul putând-o invoca, in limite litis (adică prin întâmpinare, fiind într-un
proces în care întâmpinarea e obligatorie).
Or, în acest caz, excepția procesuală de inadmisibilitate fiind relativă, instanța nu e îndreptățită să o
invoce din oficiu, așa cum rezultă din norma art. 247 alin. (2) C. pr. civ. Ca atare, în ipoteza analizată,
nici instanța, nici reclamantul, nu pot încălca principiul disponibilității de care a uzat pârâtul atunci
când și-a calificat inadmisibilitatea drept apărare de fond, iar nu drept o apărare procedurală.
Mai precizăm și faptul că, atunci când instanța este investită de reclamant doar cu constatarea
nulității parțiale, chiar dacă ar ajunge la concluzia că, din cauza interdependenței clauzei nule cu
întregul contract, nu ar putea opera decât nulitatea totală, în lipsa unei cereri reconvenționale
în acest sens, nu ar putea pronunța nulitatea întregului contract (deoarece, dacă ar face-o, ar
echivala cu o plus petita).
4. În loc de concluzie
Departe de a fi epuizat studiul propus, ne-am rezumat la prezentarea doar a unor chestiuni
de drept ce pot fi generate în aplicabilitatea nulității parțiale a contractului, chiar și acestea
rămânând deschise aprofundării lor, în viitor, motiv pentru care vom reveni cu completarea lor,
dar și cu alte aspecte de abordat în materie.

Liviu Alexandru NARLĂ
Daune-interese moratorii și daune

compensatorii în contextul întoarcerii
DOCTRINĂ
executării silite
Jud. drd. Liviu Alexandru NARLĂ
Academia de Studii Economice din București
ABSTRACT
The court’s disposition to return the forced execution, following the abolition of the
enforceable title or the enforcement itself, leads to the creation of a new paradigm,
in which the creditor of the forced execution, whose patrimony has increased,
becomes the debtor of the obligation of restitution, to the debtor of the forced
execution, who becomes - in turn - the creditor of the restitution obligation. The
natural consequence of the solution of admitting the return of the forced execution
requires the restoration of the previous situation, which will be fulfilled in the
framework of the general provisions of art. 1635-1649 of the Civil Code. The actual
method of restoring the previous situation fosters the analysis of different principles
of civil law, with similar valences, but different effects, especially the principle of
restitutio in integrum and the principle of full remedy of the damage, within the
perimeter of the good faith and bad faith of the debtor of the restitution obligation.
In the context of the civil circuit, there are situations in which the main method
of restitution of the performance in kind is no longer possible, so new practical
difficulties arise in restoring the previous situation in this framework, therefore what
will be analyzed is the incidence of moratory damages and compensatory damages.
Keywords: moratory damages, compensatory damages, restitutio in integrum,

principle of full remedy of the damage.
REZUMAT
Dispunerea întoarcerii executării silite de către instanța de judecată, în urma

desființării titlului executoriu ori a executării silite înseși, conduce la crearea
unei noi paradigme, în care creditorul executării silite, al cărui patrimoniu s-a
mărit, devine debitorul obligației de restituire, către debitorul executării silite,
și care devine – la rândul său – creditorul obligației de restituire. Consecința
firească a soluției de admitere a întoarcerii executării silite impune restabilirea
situației anterioare, ce se va realiza în registrul dispozițiilor generale prevăzute

la art. 1635‑1649 C. civ. Modalitatea efectivă de restabilire a situației anterioare

converge la analiza unor principii diferite, de drept civil, cu valențe similare, dar
efecte diferite, cu precădere a principiului restitutio in integrum și a principiului
reparării integrale a prejudiciului, în perimetrul bunei-credințe și al relei-credințe
a debitorului obligației de restituire.
În contextul circuitului civil, pot apărea situații, în care modalitatea principală de

restituire a prestațiilor, în natură, nu mai este posibilă, astfel că iau naștere noi
dificultăți practice de repunere în situația anterioară, în acest cadru, urmând a se
analiza incidența daunelor-interese moratorii și a daunelor compensatorii.
Cuvinte-cheie: daune-interese moratorii, daune compensatorii, restitutio in

integrum, principiul reparării integrale a prejudiciului.
Legislaţie relevantă: C. pr. civ., art. 723-726, C. civ., art. 1535, art. 1536
1. Considerații preliminarii
Instituția întoarcerii executării silite, în reglementarea Codului de procedură civilă adoptat prin
Legea nr. 134 din 1 iulie 2010, republicată, prezintă caracteristici similare cu cele prevăzute
anterior, la art. 4041-4043 C. pr. civ. din 1865, această instituție fiind introdusă în legislația
națională prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000. Așa cum s-a arătat[1], întoarcerea
executării silite constituie „obligația pentru creditor de a proceda la restituirea către debitor a
tot ce i-a luat prin executare silită, când după săvârșirea executării intervine anularea titlului
executoriu sau a executării silite”. Altfel spus, întoarcerea executării silite reprezintă o reluare a
drumului executării silite, dar în sens invers. De lege lata, sediul materiei este dat de prevederile
art. 723-726 C. pr. civ.
Regula generală în materia întoarcerii executării silite este reprezentată de restabilirea situației
anterioare acesteia, în situația desființării titlului executoriu sau a executării silite înseși, aspect
ce derivă din normele art. 723 alin. (1) teza I C. pr. civ. („În toate cazurile în care se desființează
titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin
restabilirea situației anterioare acesteia”). Dorind să circumstanțieze regula generală, legiuitorul a
statuat că modalitatea principală de restabilire a situației anterioare se realizează în natură, prin
restituirea bunurilor asupra cărora s-a făcut executarea, iar în subsidiar, prin echivalent.
a) Restituirea în natură este subsumată restituirii bunurilor asupra cărora s-a făcut executarea,
fără a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință. Restituirea
se va face în natură în ipoteza în care cel care a dobândit bunurile mobile/imobile nu este un
terț al raportului juridic execuțional, ci însuși creditorul, care a dobândit bunurile prin transferul
acestora în patrimoniul său, prin mecanismul popririi ori al vânzării silite, sau prin preluarea
bunurilor de către creditor, în contul creanței, potrivit dispozițiilor art. 779 C. pr. civ. ori ale
art. 2460 C. civ. și urm. Astfel, bunurile mobile/imobile sunt supuse restituirii în natură dacă
au făcut obiectul executării silite directe, sub rezerva ca acestea să nu fi ieșit din patrimoniul
creditorului executării silite, deoarece în cazul în care acestea nu se mai află în patrimoniul
[1]
G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, ed. a 5-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu 2020, p. 1290.
DOCTRINĂ |
creditorului, iar terții dobânditori au fost de bună-credință, întoarcerea executării silite se va

realiza prin echivalent.
DOCTRINĂ
b) Prin excepție de la modalitatea principală de restabilire a situației anterioare, în cazul în care

executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile/imobile, întoarcerea se va realiza
prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, ce se va actualiza cu rata inflației,
așadar prin echivalent, în perimetrul principiului reparării integrale a prejudiciului.
Suplimentar acestor norme de drept procesual civil, repunerea părților în situația anterioară
executării silite trebuie analizată și în registrul dispozițiilor art. 1635-1649 C. civ. care
reglementează cadrul general al restituirii prestațiilor în contextul unor principii general valabile.
Așadar, acestea sunt coordonatele stipulate de către legiuitor în această materie, fără a se putea
deduce dacă regula generală a restabilirii situației anterioare este echivalentă principiului reparării
integrale a prejudiciului, ori este inclusă în acesta ori doar similară acestuia.
Prin urmare, ne propunem a răspunde la întrebarea dacă debitorul executării silite – în situația
admiterii contestației sale, prin desființarea titlului executoriu ori a executării silite însăși, și
subsecvent dispunerea întoarcerii executării silite – poate obține daune-interese moratorii, iar,
în caz afirmativ, care este momentul de la care le poate obține. Apreciem că reglementarea cu
titlu de noutate – care, însă, își are originea în jurisprudența instanțelor naționale în domeniul
executării silite – a faptului că, în situația dispunerii întoarcerii executării silite, cheltuielile de
executare pentru actele efectuate le va suporta creditorul, nu este de natură a conduce la vreo
concluzie în privința acordării sau neacordării unor daune-interese moratorii, motivat de natura
diferită a acestor cheltuieli.
Pentru a răspunde așadar acestei probleme, în prealabil ne revine sarcina de a face referiri la
următoarele: natura juridică a daunelor-interese moratorii și a daunelor compensatorii, efectele
soluționării contestației la executare, cu precădere a caracterului executoriu al hotărârii
pronunțate în această materie, atribuirea de către legiuitor a riscului executării silite uneia
dintre părțile raportului execuțional, regimul și efectele nulității, precum și incidența principiului
restituirii integrale a prestațiilor și a reparării integrale a prejudiciului.
2. Daunele-interese moratorii și daune compensatorii

Daunele-interese moratorii au natura juridică a unei sancțiuni aplicate debitorului raportului
juridic obligațional, în situația neexecutării obligației care îi incumbă. Dispozițiile Codului civil
privind posibilitatea creditorului de a beneficia de daunele-interese moratorii disting în funcție de
natura obligației neexecutate, respectiv: i) neexecutarea unei obligații bănești ori ii) alte obligații
de a face cu excepția celor pecuniare, reglementarea acestora regăsindu‑se la art. 1535 și art. 1536
C. civ. Astfel, potrivit art. 1535 C. civ. „1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență,
creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul
convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a
întârzierii plății ar fi mai mic. (2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât
dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. (3) Dacă
nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara

dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit”. De asemenea,

potrivit art. 1536 C. civ. „În cazul altor obligații decât cele având ca obiect plata unei sume de
bani, executarea cu întârziere dă întotdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală,
calculată de la data la care debitorul este în întârziere asupra echivalentului în bani al obligației, cu
excepția cazului în care s-a stipulat o clauză penală ori creditorul poate dovedi un prejudiciu mai
mare cauzat de întârzierea în executarea obligației”.
Fără a extinde analiza asupra problematicii daunelor-interese moratorii, arătăm că în planul

dreptului substanțial, acestea sunt subsumate condiției ca debitorul obligației să fie în întârziere,
indiferent că este urmarea atitudinii procedurale a creditorului (vezi art. 1522 C. civ.) ori a
instituirii de către legiuitor a unei prezumții legale de întârziere a debitorului în executarea
obligației asumate (vezi art. 1523 C. civ.)
Dispozițiile legale expuse anterior converg la concluzia că momentul de la care se datorează daune
interese moratorii diferă în raport cu natura obligației debitorului. Astfel, dacă în cazul obligațiilor
bănești momentul de la care se datorează daune-interese moratorii este cel al scadenței obligației,
debitorul fiind de drept în întârziere, în privința obligațiilor de a face, altele decât cele pecuniare,
momentul este cel de la care debitorul este în întârziere, asupra echivalentului în bani al obligației
neexecutate.
Se conturează astfel concluzia că suportarea de către debitor a unor daune-interese moratorii își
are resortul în ideea de culpă a acestuia în executarea obligației, culpă ce derivă, printre altele, și
din nerespectarea principiului fundamental al dreptului civil, acela al bunei-credințe, care trebuie
să caracterizeze tot parcursul executării obligației. Această ipoteză de lucru prezintă semnificație
deosebită, deoarece în analiza posibilității acordării unor daune-interese moratorii, în situația
dispunerii întoarcerii executării silite, urmează a fi avută în vedere culpa creditorului executării
silite, a cărui calitate se schimbă în cea de debitor al raportului juridic obligațional ce ia naștere.
Relativ la daunele compensatorii, principiul reparării integrale a prejudiciului, stipulat de art. 1531
C. civ., impune acoperirea nu numai a prejudiciului efectiv (damnum emergens), consecința directă
a neexecutării dar și a beneficiului nerealizat (lucrum cessans), ce reprezintă valoarea reală a
obligației, actualizată cu rata inflației, la momentul executării sale. Așa cum a reținut și Înalta
Curte de Casație și Justiție în cuprinsul considerentelor Deciziei civile nr. 593/2016, natura juridică
a daunelor-interese moratorii este diferită de natura juridică daunelor compensatorii, prima
reprezentând o sancțiune, iar a doua reprezentând valoarea reală a obligației la data executării,
fiind posibil cumulul între acestea, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului.
3. Efectele soluționării contestației la executare

În matca efectelor generale ale hotărârilor judecătorești enumerate de normele art. 429-435
C. pr. civ., respectiv dezinvestirea instanței de soluționarea litigiului, autoritatea de lucru judecat,
puterea executorie, forța probantă, precum și obligativitatea acestora între părți și succesorii
acestora și opozabilitatea în raport cu oricare terță persoană, soluționarea contestației la
executare prezintă efecte specifice, enumerate în principal la art. 720 C. pr. civ.[2].
[2]
DOCTRINĂ |
Fără a ne propune să prezentăm toate particularitățile efectelor soluționării contestației

la executare, nefiind relevante pentru soluționarea prezentei teme de discuție, remarcăm
că hotărârea pronunțată în primă instanță în contestația la executare se bucură de caracter
DOCTRINĂ
executoriu, prin derogare de la regula generală prevăzută de art. 633 C. pr. civ., așa cum reiese
din cuprinsul dispozițiilor art. 651 alin. (4) C. pr. civ. Totuși, efectul executoriu al hotărârii primei
instanțe pronunțată în materia contestației la executare, nu poate fi extins și asupra altor soluții
secundare, care se sprijină și sunt determinate de soluția principală, concluzie ce derivă din
interpretarea coroborată și sistematică a normelor art. 726 și art. 651 alin. (4) C. pr. civ. și a
normelor art. 449 C. pr. civ.
Așadar, soluția asupra cererii de restabilire a situației anterioare, formulată de debitorul executării
silite, circumscrisă întoarcerii executării silite, nu are atributul executoriu specific soluției
principale asupra contestației la executare, urmând ca aceasta să producă efecte de la rămânerea
definitivă a hotărârii, sub rezerva încuviințării executării provizorii judecătorești reglementată
de art. 449 C. pr. civ. De altfel, chiar art. 726 C. pr. civ. dispune că „Hotărârea de primă instanță
prin care s-a dispus restabilirea situației anterioare executării poate fi dată cu executare provizorie,
dispozițiile art. 449 aplicându‑se în mod corespunzător.”
Această distincție a momentului de la care hotărârea asupra soluției principale a contestației

la executare și asupra soluției privind întoarcerea executării dobândește atributul executoriu,
prezintă interes în cadrul restabilirii situației anterioare executării, mai cu seamă a momentului
de la care debitorul ar putea solicita plata unor daune-interese moratorii.
Relativ la soluțiile pe care le poate pronunța instanța de executare, pentru scopul asumat, au
relevanță doar acele soluții prin care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită,
întrucât doar acestea creează premisele admiterii întoarcerii executării silite. Prin noțiunea de
desființare a titlului executoriu nu trebuie înțeleasă doar situația desființării totale a acestuia, ci
orice modalitate legală prin care acesta este lipsit de efecte juridice, precum anularea, casarea,
schimbarea, modificarea etc.
În afara efectelor procesuale amintite anterior, hotărârea judecătorească produce și efecte

substanțiale[3], ce se caracterizează prin modificarea situației juridice dintre părți, modificare
ce apare mai proeminentă în cazul hotărârilor judecătorești constitutive de drepturi. În sfera
acestui tip de efecte, apreciem că, în urma soluției de admitere a contestației la executare, prin
desființarea titlului executoriu ori a executării silite însăși, se naște un raport juridic obligațional,
în temeiul căruia, cel al cărui patrimoniu s-a mărit devine debitorul obligației de restituire, către
cel care, în mod corespunzător, și-a micșorat patrimoniul și care devine, la rândul său, creditorul
aceleiași obligații. Cu alte cuvinte, avem inițial un raport juridic obligațional care a condus la
nașterea titlului executoriu, în temeiul căruia se desfășoară executarea silită, însă, în urma soluției
de admitere a contestației la executare și a dispunerii întoarcerii executării silite prin restabilirea
situației anterioare, calitatea părților raportului juridic obligațional se inversează, creditorul
urmăritor devenind debitor al obligației de restituire, iar debitorul urmărit devenind creditor al
obligației de restituire.
Totuși, apare întrebarea firească, care este momentul nașterii acestui nou raport juridic
obligațional, în contextul mențiunilor anterioare relativ la efectele procesuale soluționării
[3]

contestației la executare. Considerăm că nașterea noului raport juridic obligațional este legată
de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care se dispune întoarcerea
executării, iar nu momentul soluționării contestației la executare, în ipoteza în care cererea
de întoarcere a executării silite ar fi formulată în cadrul contestației la executare. Mai mult,
creditorul întoarcerii executării nu ar putea solicita executarea silită a hotărârii prin care s-a
dispus restabilirea situației anterioare în condițiile art. 637 C. pr. civ., deoarece aceasta nu se
bucură de atributul executorialității provizorii[4].
4. Riscul executării silite

Sub aspectul riscului pe care creditorul și-l asumă la momentul punerii în executare a unui titlu
executoriu trebuie făcută distincția între: i) punerea în executare a unui titlu care se bucură de o
executorialitate provizorie și ii) punerea în executare a titlurilor care nu se bucură de trăsătura
executorialității provizorii și care pot fi puse în executare doar la momentul definitivării lor.
Relativ la prima categorie, potrivit dispozițiilor art. 637 C. pr. civ., riscurile punerii în executare
a unor titluri executorii care nu s-au definitivat, aparțin creditorului, acesta din urmă fiind ținut
să îl repună pe debitor în drepturile sale, în măsura modificării sau desființării titlului executoriu.
Faptul că riscul executării este pus în sarcina creditorului executării conduce la consecința că, în
situația dispunerii restabilirii situației anterioare, obligația de restituire provine din culpa sa, iar
cauza restituirii îi este imputabilă.
Corelativ, în ipoteza în care debitorul raportului juridic obligațional efectuează o plată benevolă
în temeiul unui titlu executoriu, care, însă, nu este definitiv, riscurile executării premature îi revin
acestuia, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
Per a contrario, în cazul punerii în executare a unui titlu executoriu ce îmbracă și caracterul
definitiv, apreciem că riscul executării silite va fi suportat de debitorul executării, titlurile
bucurându‑se de prezumția de legalitate și temeinicie, concluzie ce își are fundamentul în
coordonatele principiilor legalității și stabilității raporturilor juridice.
5. Paradigma întoarcerii executării silite

Așa cum arătam anterior, regula generală în materia întoarcerii executării silite este reprezentată
de restabilirea situației anterioare acesteia, prin modalitatea principală a restituirii bunurilor în
natură, iar, în subsidiar, prin echivalent.
Prin restabilirea situației anterioare sau repunerea în situația anterioară, adaptată materiei
întoarcerii executării silite, înțelegem acea regulă de drept, consacrată ca principiu de dispozițiile
art. 1254 alin. (3) C. civ., conform căreia tot ceea ce s-a executat în baza unui titlu executoriu
desființat ori a unei executări silite care s-a anulat, trebuie restituit, astfel încât părțile raportului
juridic să ajungă în situația anterioară efectuării executării silite. Acest principiu este consecința
efectelor substanțiale ale hotărârii de admitere a contestației la executare, prin desființarea
[4]
E . Oprina, V. Bozeșan (Coord) R. Anghel, B.A. Arghir, R. Dincă, C. Drăgușin, B. Dumitrache, G.C. Frențiu, I. Gârbuleț,
I. Păscueț, O.L. Păun, G. Piperea, P. Pop, O. Popescu, G. Răducan, R. Rizoiu, M. Stancu, M. Ursuța, A.C.M. Zdanovschi,
L.G. Zidaru, (2017) Executarea silită, dificultăți și soluții practice, Volumul 2, București, Ed. Universul Juridic, p. 26.

titlului executoriu ori a executării silite înseși, ce se circumscriu principiului retroactivității

efectelor nulității constatate/dispuse de către instanța de judecată.
DOCTRINĂ
Pentru a răspunde problemei ridicate în cuprinsul prezentului articol, anume dacă debitorul
executării silite, subsecvent dispunerii întoarcerii executării silite, poate obține daune-interese
moratorii, iar, în caz afirmativ, care este momentul de la care le poate obține, trebuie efectuată
distincția între principiul restituirii integrale (restitutio in integrum) la care face apel art. 723
alin. (1) C. pr. civ. și principiul reparării integrale a prejudiciului, reglementat în principal de
normele art. 1531 C. civ. Capcana confuziei celor două principii specifice dreptului material, este
întinsă chiar de legiuitor, întrucât la art. 723 alin (3) C. pr. civ., combină principiul restituirii
integrale cu o componentă a principiului reparării integrale a prejudiciului, ca modalitate de
restabilire a situației anterioare executării.
Astfel, dacă principiul restituirii integrale instituit în materia întoarcerii executării silite își
are coordonatele de aplicabilitate în registrul statuat de normele art. 1635-1649 C. civ.[5],
principiului reparării integrale a prejudiciului îi corespund limitele de aplicare de la art. 1516‑1557
C. civ. Apare că finalitatea acestor instituții de drept civil, restituirea integrală a prestațiilor și
repararea integrală a prejudiciului, este diferită, fără a exclude, însă, contopirea acestor principii
ca modalitate de restabilire situației anterioare, principiul reparării integrale a prejudiciului
grefându‑se pe cel al restitutio in integrum.
Determinat de posibilitatea instituită de normele art. 637 C. pr. civ., de punere în executare silită
a unui titlu executoriu anterior definitivării acestuia, precum și de modalitatea de executare silită,
întoarcerea executării comportă următoarele caracteristici:
a) situația punerii în executare a unui titlu executoriu provizoriu, anterior rămânerii definitive, prin
modalitatea executării silite directe.
În această ipoteză, conform 637 C. pr. civ., riscul executării revine creditorului, care, în situația
desființării titlului executoriu, va fi ținut să îl repună pe debitor în drepturile sale, în măsura
modificării sau desființării titlului executoriu. Prin urmare, legiuitorul instituie o prezumție
legală absolută a imputabilității cauzei de restituire creditorului executării, care, fără a aștepta
definitivarea titlului său, a procedat la punerea în executare a unui titlu, sub condiția rezolutorie
a validării lui ulterioare. Imputarea riscului executării creditorului nu rămâne fără consecințe
juridice, căruia, în registrul dispozițiilor art. 1635-1649 C. civ., i se atribuie sfera debitorului de
rea-credință.
Așadar, acesta va fi nevoit, în cazul pierii sau înstrăinării bunului, să restituie valoarea cea mai
mare de la momentul predării ori de la momentul înstrăinării/pierii; în cazul pierii fortuite a
bunului să dovedească că bunul ar fi pierit și în cazul în care, la data pieirii, ar fi fost deja predat
creditorului obligației, precum și alte consecințe pe care legea le atribuie debitorului de rea-
credință.
Corelativ, în raport cu modalitatea executării, cea a predării silite, restabilirea se va realiza

în natură, cu condiția ca bunurile să se mai afle, la momentul dispunerii restabilirii situației
[5]
E. Oprina, V. Bozeșan (Coord.) R. Anghel, B.A. Arghir, R. Dincă, C. Drăgușin, B. Dumitrache, G.C. Frențiu, I. Gârbuleț,
I. Păscueț, O.L. Păun, G. Piperea, P. Pop, O. Popescu, G. Răducan, R. Rizoiu, M. Stancu, M. Ursuța, A.C.M. Zdanovschi,
L.G. Zidaru, (2017) Executarea silită, dificultăți și soluții practice, Volumul 2, București, Ed. Universul Juridic, p. 29.

anterioare în patrimoniul creditorului executării silite, deoarece, în cazul în care acestea nu se

mai află în patrimoniul creditorului, iar terții dobânditori au fost de bună-credință, întoarcerea
executării silite se va realiza prin echivalent.
În ceea ce privește momentul de la care debitorul executării silite (devenit între timp creditor al
restituirii) ar putea solicita restituirea bunurilor/echivalentul acestora, este reprezentat de data
rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune restituirea, sub rezerva încuviințării executării
provizorii judecătorești reglementată de art. 449 C. pr. civ.
Relativ la incidența principiului reparării integrale a prejudiciului, apreciem, pe de o parte, că riscul

executării imputat creditorului, precum și consecințele ce decurg din acesta, nu pot fi transmutate
în planul culpei specifice neexecutării obligației, iar, pe de altă parte, daunele-interese moratorii
sunt subsumate condiției debitorului de a fi în întârziere cu privire la executarea obligației.
Având ca premisă, momentul de la care debitorul executării devine creditor al restituirii bunului
în natură/echivalent, și anume cel al rămânerii definitive a soluției asupra întoarcerii executării
silite, condiția de a fi în întârziere nu poate fi anterioară acestui moment. În consecință, momentul
de la care ar putea fi acordate daune-interese moratorii creditorului restituirii este reprezentat de
data rămânerii definitive a soluției asupra restabilirii situației anterioare, indiferent că restituirea
se va face în natură sau prin echivalent.
Pe de altă parte, motivat de natura juridică a daunelor compensatorii, aceea de actualizare a

valorii reale a obligației la data executării – instituție pe care o apreciem ca fiind independentă
culpei – în măsura în care restabilirea situației se realizează prin echivalent, echivalentul bunului
ar trebui să fie actualizat cu inflația, la data executării obligației.
Un prim argument pentru actualizarea echivalentului cu inflația este dat de normele art. 723
alin. (3) C. pr. civ. care stipulează că, în cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor
bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate
din vânzare, actualizată în funcție de rata inflației.
Un alt argument pentru actualizarea echivalentului este conferită de însuși principiul restituirii
integrale a prestațiilor, restituire care nu ar putea fi integrală decât în situația actualizării
echivalentului cu inflația, rezultatul acestei actualizări fiind corespunzător valorii bunului la
momentul restituirii.
Un ultim argument în sprijinul acestei soluții este reprezentat de faptul că legiuitorul, în materia
restabilirii situației anterioare, contopește limitele principiului restituirii integrale cu o parte
componentă a principiului reparării integrale a prejudiciului, reprezentată de lucrum cessans,
aceasta echivalând cu mecanismul actualizării unei creanțe în raport cu rata inflației.
Prin urmare, creditorul obligației de restituire va fi îndreptățit la restituirea bunului, dacă acesta
se mai află în patrimoniul debitorului, sau la restituirea echivalentului acestuia, actualizat cu rata
inflației la momentul restituirii efective, precum și la contravaloarea daunelor-interese moratorii,
de la data rămânerii definitive a soluției privind întoarcerea executării silite și până la restituirea
prestațiilor, raportate la echivalentul în bani al obligației.

b) situația punerii în executare a unui titlu executoriu provizoriu, anterior rămânerii definitive, prin
modalitatea executării silite indirecte.
DOCTRINĂ
Această ipoteză este similară cu cea expusă anterior, singura diferență notabilă fiind reprezentată
de premisa modalității de restabilire a situației anterioare executării, cea prin echivalent.
Deși dispozițiile art. 723 alin. (3) C. pr. civ. stipulează că întoarcerea executării se va face prin
restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcție de rata inflației,
doar în cazul în care executarea s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, apreciem că această
soluție va fi aplicabilă indiferent dacă bunul care nu mai poate fi restituit în natură este mobil
sau imobil și indiferent dacă vânzarea acestuia este una realizată de către executor ori de către
creditor, anterior soluției de admitere a întoarcerii executării silite.
Se impune a se preciza că și în cazul în care bunul ce a format obiectul executării silite a fost
vândut silit ori a fost înstrăinat de către creditorul executării, restituirea în natură este posibilă,
însă doar dacă, anterior, vânzarea a fost desființată, în primul caz doar dacă se va dovedi frauda
terțului adjudecatar, iar în cel de-al doilea caz, dacă există temei de nulitate, potrivit dreptului
comun.
Similar cazului prezentat anterior, restituirea se va realiza prin echivalent, actualizat cu rata
inflației la momentul restituirii efective, iar creditorul restituirii este îndreptățit și la daune-
interese moratorii, de la data rămânerii definitive a soluției privind întoarcerea executării silite și
până la restituirea prestațiilor, raportate la echivalentul în bani al obligației.
c) situația punerii în executare a unui titlu executoriu definitiv, prin modalitatea executării silite
directe.
În mod diferit, în raport cu cazurile prezentate anterior, titlul executoriu a cărui executare o
solicită creditorul, este definitiv, astfel că normele art. 637 C. pr. civ. privind riscul imputat
creditorului executării nu mai sunt aplicabile.
Per a contrario, riscul executării silite este mutat în sarcina debitorului executării, culpa acestuia
prezumându‑se prin neexecutarea de bunăvoie a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu.
Suplimentar, această judecată derivă și din atributul de care se bucură titlul executoriu, respectiv
prezumția de legalitate și temeinicie, care își are fundamentul în coordonatele principiilor
legalității și stabilității raporturilor juridice.
Faptul că restituirea prestațiilor se realizează în matricea dispozițiilor art. 1635-1649 C. civ.,

converge la concluzia că debitorul executării va suporta consecințele ce decurg, printre altele, din
pierea sau înstrăinarea bunului, pieirea fortuită a bunului, pierderea parțială ș.a., între momentul
începerii executării silite și cel al rămânerii definitive a soluției de întoarcere a executării silite,
creditorul executării bucurându‑se de poziția debitorului de bună-credință.
Relativ la regulile de acordare a daunelor-interese moratorii și a daunelor compensatorii, acestea

sunt similare situației prezentate la primul punct, atât cu privire la modalitatea de restituire a
prestațiilor, cât și cu privire la momentul de la care se pot acorda despăgubirile.
În final, în ce privește (d) situația punerii în executare a unui titlu executoriu definitiv, prin
modalitatea executării silite indirecte, restituirea se va face prin echivalent, valoare actualizată

cu rata inflației, iar creditorul executării este îndreptățit și la daune-interese moratorii, de la data
rămânerii definitive a soluției privind întoarcerea executării silite și până la restituirea prestațiilor,
raportate la echivalentul în bani al obligației de restituire.
6. Concluzii
Fără a ne propune epuizarea enumerării tuturor cazurilor în care pot fi acordate daune interese
moratorii ori daune compensatorii, cu alte cuvinte incidența principiului reparării integrale a
prejudiciului, în materia întoarcerii executării silite, precizăm că situațiile analizate se circumscriu
consecințelor directe a admiterii cererii de întoarcere a executării silite. Astfel, nu au format
obiectul analizei acele situații în care debitorul executării silite solicită repararea prejudiciului
cauzat în urma desfășurării executării silite, întemeindu‑se pe alte instituții de drept civil, cum ar
fi răspunderea civilă delictuală a creditorului, care a pus în mișcare executarea silită.
În final, acordarea daunelor-interese moratorii ori a daunelor compensatorii impune analiza unor
principii diferite de drept civil, cu valențe similare, dar efecte diferite, efecte care se contopesc
în cele mai multe situații juridice, inclusiv în materia întoarcerii executării silite, însă, fără a
face abstracție de buna-credință sau reaua-credință a debitorului ori de efectele procesuale și
substanțiale ale hotărârii judecătorești privind întoarcerea executării silite.
Bibliografie
1. Boroi G., Stancu M., (2020) Drept procesual civil, ed. a 5-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu.
2. Deleanu I., Mitea V., Deleanu S., (2013) Tratat de procedura civila. Vol. I, Vol. II, Vol. III,
Ed. Universul Juridic.
3. Oprina. E (coord), Bozeșan V. (coord) Anghel R. Arghir. B.A., Briciu T.C., Circa A.,
Dinu C.C., Dinu M., Drăgușin C., Dumitrache B., Frențiu G.C., Gagu C., Gârbuleț I., Pop P.,
Popescu O., Răducan G., Sîrghi R., Stanciu R., Stancu M., Tabacu A., Theohari D.N., Tiț N.H.,
Ursuța M., Zdanovschi A.C.M., Zidaru L.G., (2016) Executarea silită, dificultăți și soluții practice,
Volumul 1, București, Ed. Universul Juridic.
4. Oprina E. (coord), Bozeșan V. (coord) Anghel R. Arghir. B.A., Dincă R, Drăgușin C.,
Dumitrache B., Frențiu G.C., Gârbuleț I., Păscueț I., Păun O.L., Piperea G., Pop P., Popescu O.,
Răducan G., Rizoiu R., Stancu M., Ursuța M., Zdanovschi A.C.M., Zidaru L.G., (2017) Executarea
silită, dificultăți și soluții practice, Volumul 2, București, Ed. Universul Juridic.
5. Oprina E., Bozeșan V., (2021) Executarea silită, dificultăți și soluții practice, Volumul 3,
București, Ed. Universul Juridic.

Tiberiu MEDEANU
Controlul de constituționalitate al
prevederilor legale referitoare la acordarea
DOCTRINĂ
de despăgubiri persoanelor achitate

Prof. univ. dr. Tiberiu MEDEANU[1]
ABSTRACT
The Criminal Procedure Code explicitly provides only for damages in case of
miscarriage of justice and in the case of illegal deprivation of liberty. The judicial error
is limited to the situations in which, after the final conviction, the case was re-judged
and an acquittal was pronounced. No explicit reference is made to the situations in
which the criminal action was initiated ex officio and successive acquittals or other
non-prosecution solutions were pronounced in all procedural phases.
The courts gave divergent solutions in this area, some requests being rejected due
to the restrictive interpretation of the legal provisions.
Solutions of this nature are illegal and groundless because they disregarded or
interpreted restrictively some provisions of the Constitution, the Civil Code and
the Civil Procedure Code, regarding the full reparation of the damage and liability
for the slightest fault.
The Constitutional Court found that the situations in which compensation is

granted cannot be limited by certain conditions.
The jurisprudence of the ECtHR confirms these interpretations regarding the

fair trial, the reasonable duration of the procedures and the role of the state as
guarantor of the legality of the act of justice on an objective basis, independent of
the existence of fault on its part.
Keywords: acquittal, court costs, damages, obliging the state to pay compensation,
obliging the state to pay compensation.
REZUMAT
Codul de procedură penală prevede explicit numai repararea pagubei în caz de

eroare judiciară și în cazul privării nelegale de libertate. Eroarea judiciară este
limitată la situațiile în care după condamnarea definitivă s-a rejudecat cauza și
[1]
Facultatea de drept, Universitatea de Vest din Timișoara, medeanu@gmail.com

Controlul de constituționalitate al prevederilor legale referitoare la acordarea de despăgubiri persoanelor achitate
a fost pronunțată soluție de achitare. Nu se face referire explicită la situațiile în

care acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu și au fost pronunțate achitări
succesive sau alte soluții de neurmărire penală în toate fazele procedurale.
Instanțele au dat soluții divergente în acest domeniu, fiind respinse unele solicitări
din cauza interpretării restrictive a prevederilor legale.
Soluțiile de această natură sunt nelegale și netemeinice pentru că au nesocotit ori

au interpretat restrictiv unele prevederi din Constituție, din Codul civil și din Codul
de procedură civilă, referitoare la repararea integrală a prejudiciului și răspunderea
pentru cea mai ușoară culpă.
Curtea Constituțională a constatat că nu pot fi limitate de anumite condiții

situațiile în care se acordă despăgubiri.
Jurisprudența CEDO confirmă aceste interpretări cu privire la procesul echitabil,

durata rezonabilă a procedurilor și rolul statului de garant al legalității actului de
justiție pe un temei obiectiv, independent de existența unei culpe în sarcina sa.
Cuvinte-cheie: achitare, cheltuieli de judecată, daune morale, obligarea statului

la despăgubiri.
Legislaţie relevantă: Constituția României, art. 52 alin. (3), C. pr. pen., art. 538, art. 539
1. Reglementări referitoare la răspunderea statului pentru

prejudiciile cauzate prin erori judiciare
Reglementarea cadru pentru răspunderea statului în cazul prejudiciilor cauzate prin acte
administrative sau prin erori judiciare o constituie art. 52 din Constituție, intitulat „Dreptul
persoanei vătămate de o autoritate publică.” Alin. (3) din acest articol stabilește în mod imperativ
că „Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare
săvârșite în procesele penale.”
Se mai prevede că răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea
magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.
Aceste dispoziții constituționale reprezintă temeiul pentru justificarea răspunderii delictuale a

statului pentru prejudiciul cauzat persoanei prin trimiterea în judecată, prin lipsirea de libertate
sau prin limitarea abuzivă a altor drepturi.
În legislația penală repararea pagubei în caz de eroare judiciară a fost reglementată în Codul de
procedură penală din anul 1968[2], fiind reluată în Codul de procedură penală din anul 2010 ca o
procedură specială, într-un capitol distinct[3].
[2]
Codul de procedură penală din anul 1968, art. 504-507.
[3]
Codul de procedură penală din anul 2010, art. 538-542.

Tiberiu MEDEANU
Astfel, Capitolul VI din actualul Cod de procedură penală este intitulat „Procedura reparării
pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de
libertate ori în alte cazuri” și face referire explicit numai la două situații, fără să stabilească la ce
DOCTRINĂ
se referă sintagma „în alte cazuri”.
Prima situație, prevăzută de art. 538 alin. (1), reglementează dreptul la repararea de către stat a
pagubei pentru persoana care a fost condamnată definitiv, dacă a fost achitată în urma rejudecării
cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent
descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară[4].
A doua reglementare, din art. 539 alin. (1), se referă la repararea pagubei pentru persoana care,
în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate[5].
În alin. (2) din acel articol se prevede condiția ca „privarea nelegală de libertate să fie stabilită
prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau
a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau prin hotărârea
definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei.”
Reglementarea din art. 539 C. pr. pen. se corelează cu prevederile art. 9 alin. (5) C. pr. pen., care
stabilește: „Orice persoană față de care s-a dispus în mod nelegal, în cursul procesului penal, o măsură
privativă de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, în condițiile prevăzute de lege.”
Nu există reglementare explicită a despăgubirii persoanei față de care s-a exercitat din oficiu
acțiunea penală și nu a fost arestată preventiv sau condamnată, obținând soluții de achitare în
toate ciclurile procesuale, dar aceasta se deduce din coroborarea mai multor prevederi legale.
Cu privire la cheltuielile judiciare și alte daune pot fi luate în considerare prevederile art. 276
C. pr. pen., în care se stabilește că în caz de achitare persoana vătămată sau partea civilă este
obligată să plătească inculpatului cheltuielile judiciare, în măsura în care au fost provocate de
acestea[6]. În partea finală a aceluiași articol se prevede că „În celelalte cazuri instanța stabilește
obligația de restituire potrivit legii civile.”[7]
Aceasta este o normă clară de trimitere la răspunderea delictuală din domeniul civil, în care se
include și răspunderea statului pentru procesele declanșate prin punerea în mișcare a acțiunii
penale din oficiu, deoarece în aceste situații decizia nu a aparținut vreunei părți vătămate.
Se poate deduce că aceasta este reglementarea la care face referire art. 52 alin. (3) din Constituție
prin sintagma „răspunderea statului este stabilită în condițiile legii”. Situația este similară în privința
condiției stabilite de art. 9 alin. (5) C. pr. pen., prin expresia „în condițiile prevăzute de lege”.
Codul de procedură penală, art. 538 alin. (1): „Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa
[4]
aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a
pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru
un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de
achitare.”
Codul de procedură penală, art. 539 alin. (1): „Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului
[5]
penal, a fost privată nelegal de libertate.”

[6]
Codul de procedură penală, art. 276 alin. (5).
[7]
Codul de procedură penală, art. 276 alin. (6).

Codul civil reglementează răspunderea pentru fapta proprie în Capitolul IV, Secțiunea a 3-a,
art. 1357, care stabilește „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu
vinovăție, este obligat să îl repare.” Alin. (2) din același articol prevede că autorul prejudiciului
răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Cu privire la cheltuielile de judecată sunt aplicabile și prevederile art. 453 C. civ., care stabilește că
partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia
cheltuieli de judecată.
În cazul proceselor declanșate prin punerea în mișcare a acțiunii penale din oficiu, Statul este
echivalat cu partea care pierde procesul.
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se referă la acest

aspect în Protocolul nr. 7, articolul 3, potrivit căruia în cazul producerii unei erori judiciare
persoana care a suferit o pedeapsă este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în
statul respectiv[8].
Și în înțelesul acestei reglementări cerința „conform legii” este realizată prin corelarea legislației
civile cu prevederile art. 276 alin. (6) C. pr. pen.
2. Controlul de constituționalitate al prevederilor legale

Constituția adoptată în anul 1991[9] a reglementat răspunderea patrimonială a statului pentru
erorile judiciare în art. 48, intitulat „Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.” În alin. (3)
al articolului respectiv se prevedea „Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile
cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale.”
Constituția modificată și completată în anul 2003 a reglementat răspunderea statului în art. 152,
menținând aceeași denumire marginală[10]. Textul articolului a fost modificat parțial, în sensul că
„Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului
este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția
cu rea-credință sau gravă neglijență.”
Anteriorul Cod de procedură penală, prin art. 504, a reglementat restrictiv obligarea statului la
repararea pagubelor cauzate de erorile judiciare, prin restrângea la două situații, și anume când
persoana condamnată nu a săvârșit fapta imputată sau când aceasta nu există[11].
Considerându‑se că această limitare contravine prevederilor art. 48 alin. (3) din Constituția
din anul 1991 și art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, împreună cu 10 protocoale, a fost ratificată
[8]
prin Legea nr. 30/1994, publicată în M. Of. nr. 135 din 31 mai 1994.
[9]
Constituția adoptată în anul 1991, publicată în M. Of. nr. 233 din 21 noiembrie 1991.
Constituția modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în M. Of.
[10]
nr. 758 din 29 octombrie 2003.

Codul de procedură penală din anul 1968 a reglementat acest drept în art. 504 – 507 din capitolul IV, titlul IV al părții
[11]
speciale, intitulat „Repararea pagubei în cazul condamnării sau al luării unei măsuri preventive pe nedrept”.
DOCTRINĂ |
Tiberiu MEDEANU
libertăților fundamentale, a fost sesizată Curtea Constituțională. Instanța care a sesizat Curtea
Constituțională a exprimat opinia că excepția de neconstituționalitate este întemeiată[12].
DOCTRINĂ
Curtea Constituțională a considerat că principiul responsabilității statului față de persoanele

care au suferit din cauza unor erori judiciare în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor
unor asemenea erori. Circumstanțierea, „potrivit legii”, nu privește posibilitatea legiuitorului de a
restrânge răspunderea statului doar la unele erori judiciare, ci stabilirea modalităților și condițiilor
în care angajarea acestei răspunderi urmează a se face pentru plata despăgubirilor cuvenite.
Cu alte cuvinte, potrivit normei constituționale menționate, organul legislativ nu ar putea stabili
că anumite erori judiciare, neimputabile victimei, să fie suportate de aceasta.
S-a mai motivat că o asemenea limitare este neconstituțională, întrucât art. 48 alin. (3) din
Constituție instituie numai competența legiuitorului de a reglementa despăgubirea și nu de
a alege erorile judiciare pentru care statul trebuie să răspundă. Concluzia este aceeași și în
interpretarea prevederilor art. 3 din Protocolul nr. 7, care este aplicabil în caz de conflict cu
reglementările interne existente, potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituție.
S-a concluzionat că organul legislativ nu a pus de acord prevederile art. 504 C. pr. pen. cu cele
ale art. 48 alin. (3) din Constituția în vigoare în perioada respectivă.
În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția invocată și a constatat că dispozițiile

art. 504 alin. (1) C. pr. pen. sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele
prevăzute în text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin
erori judiciare săvârșite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. (3) din Constituție[13].
Unul din judecători a exprimat opinie separată, motivând că dreptul la despăgubire există numai
în cazul achitării pe anumite temeiuri, cum ar fi cel prevăzut de art. 10 lit. b) C. pr. pen. în vigoare
la data respectivă[14]. A precizat totuși că ipoteza în care fapta nu are caracter ilicit și nu poate
atrage nici un fel de răspundere juridică a făptuitorului, echivalează cu inexistența faptei, astfel
încât condamnarea pe nedrept pentru o astfel de faptă dă drept la despăgubire din partea statului
în condițiile art. 504 alin. (1) C. pr. pen.[15]
În anul 2001 a fost invocată și neconstituționalitatea alin. (2) din art. 504 din anteriorul Cod
de procedură penală[16]. S-a motivat că prevederile din alineatul respectiv vin în contradicție cu
art. 48 alin. (3) din Constituție și cu art. 5 punctul 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale, deoarece limitează dreptul la repararea prejudiciului, prin
condiția ca persoana să fi fost scoasă de sub urmărire penală sau achitată, pe motiv că nu a
săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu există. Guvernul, în punctul său de vedere, a făcut
referire la Decizia Curții Constituționale nr. 45/1998, care a extins și domeniul de aplicare al
art. 504 alin. (1) C. pr. pen.
[12]
Tribunalului Harghita, dosarul nr. 1460/1997.
[13]
Curtea Constituțională, decizia nr. 45/1998, publicată în M. Of. nr. 182 din 18 mai 1998.
[14]
Codul de procedură penală din anul 1968, art. 10 lit. b): fapta nu este prevăzută de legea penală.
[15]
Curtea Constituțională, decizia nr. 45/1998, opinie separată formulată de judecătorul Costică Bulai.
[16]
Tribunal Timiș, secția civilă, dosarul nr. 753/2001.

Curtea Constituțională a motivat că prevederile art. 504 alin. (2) din anteriorul Cod de procedură
penală sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute în alin. (1)
al aceluiași articol dreptul la repararea pagubei al persoanei împotriva căreia s-a luat o măsură
preventivă, iar ulterior a fost scoasă de sub urmărire sau a fost achitată. Prin urmare, beneficiază
de dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite persoana care a fost arestată în cursul
procesului penal în care s-a dispus achitarea sau scoaterea de sub urmărire penală pentru toate
motivele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a)-e) din anteriorul Cod de procedură penală.[17]
Ca urmare, Curtea Constituțională a decis că dispozițiile art. 504 alin. (2) C. pr. pen. sunt
constituționale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute în alin. (1) al aceluiași
articol dreptul la repararea pagubei al persoanei împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă,
iar ulterior a fost scoasă de sub urmărire sau a fost achitată[18].
După intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală a fost invocată excepția de
neconstituționalitate a art. 539, într-un dosar în care se solicitau despăgubiri pentru faptul că
persoana privată de libertate a fost achitată, atât în fond cât și în apel, în temeiul art. 16 alin. (1)
lit. b) teza a doua din Codul de procedură penală[19]. S-a invocat faptul că textul criticat este
neconstituțional în măsura în care se interpretează că persoana arestată preventiv în cursul
procesului penal și achitată ulterior, nu beneficiază de despăgubiri în cazul în care nu s-a statuat
expres asupra nelegalității arestării preventive.
Avocatul Poporului a emis opinia că dispozițiile art. 539 alin. (2) C. pr. pen. sunt neconstituționale
în măsura în care se consideră că dreptul la repararea pagubei se acordă numai în situațiile
expres și limitativ specificate de lege. A precizat că dispozițiile criticate trebuie să fie subordonate
principiului constituțional al responsabilității statului față de persoanele care au suferit din cauza
unei erori judiciare, consacrat de art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție.
Curtea Constituțională a solicitat informații cu privire la reglementările din alte state, prin
intermediul Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept de la Veneția. Din cele 20 de state care
au răspuns, 17 state au confirmat recunoașterea dreptului la despăgubire în domeniul controversat.
În cuprinsul motivării Curtea Constituțională a precizat că în cazul în care se dovedește, printr-o

ordonanță de clasare sau prin hotărâre judecătorească definitivă, că acuzația în materie penală
adusă persoanei este neîntemeiată, limitările severe aduse libertății individuale a acesteia trebuie
să fie compensate. Altfel, inviolabilitatea ar deveni un concept iluzoriu, care ar putea fi nesocotit
fără niciun drept la despăgubire ori de câte ori autoritățile statale ar dori acest lucru. Prin urmare,
dreptul la despăgubiri nu constituie un instrument juridic de garantare a libertății individuale
(circumscris cazurilor și condițiilor prevăzute de lege), ci de reparare a încălcării acesteia. Rațiunea
și finalitatea existenței statului se fundamentează pe valorile supreme consacrate prin art. 1 alin. (3)
din Constituție, iar printre acestea se numără și dreptatea, care asigură nu doar buna funcționare
a statului, dar și încrederea societății în acțiunea acestuia, în speță, în actul de justiție. Raportul
Codul de procedură penală din 1968, art. 10 se referea la situațiile în care: fapta nu există; fapta nu este prevăzută de
[17]
lege; fapta nu prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni; fapta nu a fost săvârșită de inculpat; faptei îi lipsește unul din
elementele constitutive ale infracțiunii; există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.
[18]
Curtea Constituțională, decizia nr. 255/2001, publicată în M. Of. nr. 837 din 27 decembrie 2001.
[19]
Tribunalul Dolj, secția I civilă, dosarul nr. 5090/63/2017.
DOCTRINĂ |
Tiberiu MEDEANU
juridic dintre stat și cetățean în cadrul unui proces penal este un raport de putere publică, oferind
autorităților abilitate competența de a folosi în mod legitim forța de constrângere a statului.
DOCTRINĂ
Aceasta trebuie realizată în limitele prevederilor constituționale și legale, astfel încât să fie
respectate atât procedurile normate prin lege, cât și drepturile și libertățile fundamentale,
principiile de drept și valorile supreme prevăzute în Constituție. Orice acțiune a statului, chiar
legală fiind, dacă prin finalitatea ei devine injustă sau nedreaptă pentru cetățean, trebuie însoțită
de un remediu normativ corespunzător în vederea restabilirii stării de dreptate atât în privința
persoanei în cauză, cât și pentru societate. Principiul fundamental care stă la baza răspunderii
civile delictuale, conform căruia orice acțiune sau inacțiune care conduce la cauzarea în mod
culpabil a unui prejudiciu obligă partea care a săvârșit-o să compenseze dauna, funcționează nu
numai dacă acțiunea sau inacțiunea încalcă o anumită dispoziție legală expresă, ci și dacă aceasta
încalcă o reglementare constituțională care vizează un drept sau o libertate fundamentală[20].
În consecință, Curtea a constatat că, un text de lege nu poate restrânge sfera de aplicabilitate
a unor prevederi constituționale și nu poate avea prevalență în raport cu o normă de rang
constituțional, astfel că soluțiilor de achitare sau de clasare trebuie să li se confere aceeași
finalitate reparatorie din moment ce dovedesc încălcarea acelorași valori constituționale.
În acest context, Curtea a mai reținut că dreptul persoanei la despăgubire nu este condiționat
de temeiul achitării tocmai pentru că, în caz contrar, ar fi afectată prezumția de nevinovăție
a persoanei, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituție. Este de principiu că o hotărâre
judecătorească definitivă de achitare se bucură de autoritate de lucru judecat și are drept rezultat
menținerea prezumției de nevinovăție. Or, a face distincție între temeiurile achitării pentru a
determina dacă persoana în cauză beneficiază sau nu de dreptul la despăgubire ar însemna să se
mențină o umbră de îndoială cu privire la prezumția de nevinovăție. În urma unei achitări definitive,
nici exprimarea suspiciunilor cu privire la nevinovăția unui acuzat nu mai este admisibilă.
Având în vedere cele expuse, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă din
cuprinsul art. 539 C. pr. pen. încalcă art. 1 alin. (3), art. 23 alin. (1) și art. 52 alin. (3) teza întâi
din Constituție.
În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat

că soluția legislativă din cuprinsul art. 539 C. pr. pen. care exclude dreptul la repararea pagubei
în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare, conform
art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. pr. pen., sau achitare este neconstituțională.[21]
3. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu prevede explicit
dreptul unei persoane achitate definitiv la rambursarea cheltuielilor sau dreptul la despăgubire
pentru detenția preventivă, dar acestea nu pot fi refuzate în cazul în care procedurile penale
încetează din motive neimputabile persoanei respective. Această obligație se deduce din
numeroase hotărâri în care s-a stabilit că obiectul și scopul Convenției, ca instrument de
[20]
Curtea Constituțională, Decizia nr. 136/2021, punctele 37, 38 și 42.
[21]
Curtea Constituțională, decizia nr. 136/2021, publicată în M. Of. nr. 494 din 12 mai 2021.

protecție a ființelor umane, cer ca prevederile sale să fie interpretate și aplicate astfel încât să
facă garanțiile practice și efective[22].
Curtea a pronunțat numeroase hotărâri referitoare la aplicarea art. 6§2 în cazul procedurilor
penale finalizate prin încetarea urmăririi penale sau prin achitare, care priveau cereri de despăgubiri
pentru arestarea preventivă[23], cereri de rambursare a cheltuielilor din timpul proceselor[24] sau
cereri pentru despăgubiri de altă natură în urma cercetării sau urmăririi penale abuzive[25].
Reglementările naționale care au stabilit un drept la despăgubire în caz de achitare, nu o pot

condiționa de un anumit temei a achitării. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
statuat că exprimarea unei suspiciuni asupra nevinovăției unui acuzat nu poate fi acceptată după
pronunțarea unei decizii definitive de acuzare, indiferent de temeiul juridic pe care se bazează aceasta.
Sub acest aspect este concludentă cauza Capeau contra Belgia[26], deoarece reclamantul a fost
arestat o lună, fiind acuzat de incendiere, dar a fost scos de sub urmărire penală cu motivarea că
nu există suficiente probe de vinovăție. Instanțele belgiene au respins acordarea despăgubirilor
deoarece legislația belgiană prevedea că acestea se pot acorda numai în măsura în care se probează
că persoana este nevinovată, iar reclamantul nu a reușit să ofere suficiente probe de nevinovăție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că prezumția de nevinovăție interzice inversarea
sarcinii probei, indiferent dacă este vorba de o procedură pe fond, ori una accesorie. În consecință,
nu reclamantul trebuia să își probeze nevinovăția, cât timp el era prezumat ca fiind nevinovat.
Este concludentă și cauza Puig Panella contra Spania[27] în care s-a decis că nu poate fi exceptată de
la dreptul la despăgubire persoana achitată, pe motiv că nu s-a stabilit că a săvârșit sau nu fapta
cu vinovăția cerută de lege, pentru că, în caz contrar, s-ar încălca însăși prezumția de nevinovăție.
Ulterior, Curtea Constituțională a Spaniei a decis[28] că o interpretare care permite o astfel de

despăgubire numai în cazurile de inexistență a faptei penale încalcă dreptul la prezumția de
nevinovăție, prevăzută de art. 24.2 din Constituția spaniolă. Conform acestei hotărâri, pentru
a stabili dacă administrarea justiției este sau nu responsabilă pentru arestarea preventivă, nu
pot fi folosite argumente care afectează direct sau indirect prezumția de nevinovăție. Astfel,
tratamentul juridic al cazurilor de achitare trebuie să fie identic sub aspectul dreptului la
despăgubiri a persoanei arestate și, ulterior, achitate.
Soering contra Marii Britanii, nr. 14038/88, 7 iulie 1989; Al Skeini și alții contra Marea Britanie, nr. 55721/07, 7 iulie
[22]
2011; Allenet de Ribemont contra Franța, 15175/89, 10 februarie 1995.

[23]
Nölkenbockhoff contra Germania, 25 august 1987; Mulaj și Sallahi contra Austria nr. 48886/99, 27 iunie 2002 ; Baars contra
Olanda, nr. 44320/98, 28 octombrie 2003; Capeau contra Belgia, nr. 42914/98, 6 aprilie 2004; Del Latte contra Olanda,
nr. 44760/98, 9 noiembrie 2004; A.L. contra Germania, nr. 72758/01, 28 aprilie 2005; Puig Panella contra Spania, nr. 1483/02,
25 aprilie 2006; Bok contra Olanda, nr. 45482/06, 18 ianuarie 2011; Lorenzetti contra Italia, nr. 32075/09, 10 aprilie 2012.
Lutz contra Germania, nr. 9918/82, 25 august 1987; Leutscher contra Olanda, 26 martie 1996; Ashendon și Jones
[24]
contra Marea Britanie, nr. 35730/07 și 4285/08, 15 decembrie 2011.

[25]
Panteleyenko contra Ucraina, nr. 11901/02, 29 iunie 2006; Grabchuk contra Ucraina, 21 septembrie 2006.
[26]
Capeau contra Belgia, 13 ianuarie 2005, 42914/98.
[27]
Puig Panella contra Spania, 1483/02, 25 aprilie 2006.
[28]
Curtea Constituțională a Spaniei, hotărârea nr.8 din 19 ianuarie 2017.
DOCTRINĂ |
Tiberiu MEDEANU
În alte cauze Curtea a invocat dreptul reclamanților la rambursarea costurilor și despăgubirilor ca

fiind „consecințe și fenomene necesare” sau „o urmare directă a încheierii procedurilor penale”.[29]
DOCTRINĂ
În mod similar, Curtea a concluzionat că legislația și practica leagă răspunderea penală a

inculpatului și dreptul la despăgubire într-un asemenea grad, încât decizia cu privire la acest din
urmă aspect ar putea fi considerată ca o consecință a deciziei inițiale, în procesul de acordare
de despăgubiri[30].
Dezvoltând aceste idei, Curtea a constatat că cererea de despăgubiri a reclamanților „nu doar
urmează acțiunii penale în timp, dar este, de asemenea, legată de această procedură în legislație
și practică, în ceea ce privește atât competența, cât și subiectul”, creând o legătură între cele
două seturi de proceduri.[31]
Curtea a mai exprimat opinia că prezumția de nevinovăție presupune ca absența condamnării

penale a unei persoane să fie luată în considerare în orice alte proceduri, iar dispozitivul sentinței
de achitare să fie respectat de către orice autoritate[32].
Ca urmare, din hotărârile CEDO rezultă că indiferent de motivul achitării, prezumția de

nevinovăție este menținută, iar persoanele respective trebuie să beneficieze de același tratament
juridic sub aspectul dreptului la despăgubire.
Concluzii
În ultimele decenii au existat controverse în privința daunelor solicitate de la Statul Român pentru
erori judiciare, deși soluția corectă se poate deduce prin coroborarea prevederilor din Codul de
procedură penală, Codul civil, Constituție și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și
libertăților fundamentale.
Interpretarea acestora trebuie să se axeze pe rolul justiției de a restabili dreptatea, care constituie
un imperativ suprem, iar soluțiile de achitare sau de neurmărire penală determină aplicarea
prezumției de nevinovăție și dreptul persoanei prejudiciate de a obține despăgubiri materiale și
daune morale.
Prevederile din Constituția României consfințesc acest fapt și prevalează în raport cu orice alte
dispoziții legale. Ca urmare, Curtea Constituțională a decis în mod repetat că nu sunt posibile
limitări sau îngrădiri ale acestor drepturi prin interpretarea restrictivă a unor prevederi legale.
Ultimele decizii ale Curții Constituționale sunt în consens cu jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului, care consideră că odată ce achitarea a devenit definitivă subzistă prezumția
de nevinovăție și apare dreptul la obținerea unor despăgubiri. Obligația statului în acest sens
implică nu numai respectarea ca atare, dar și înlăturarea eventualelor încălcări a acestora de
către autoritățile naționale.
[29]
Englert și Nölkenbockhoff contra Germania, 25 august 1987.
[30]
Sekanina contra Austria, 13126/87, 25 august 1993; Weixelbraun contra Austria , 33730/96, 20 decembrie 2001.
[31]
Hämmern contra Norvegia, 12100/80.
[32]
Vassilios Stavropoulos contra Grecia, 35522/04, 27 septembrie 2007.

Fapta creditorului – cauză de limitare

a răspunderii fideiusorului*
Conf. univ. dr. Nora Andreea DAGHIE
Facultatea de Drept și Științe Administrative
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Avocat definitiv, Baroul Galați
ABSTRACT
Being based on the subrogation mechanism, the guarantor’s regression transfers

tale quale all remedies to the creditor regarding the principal debtor from the
creditor to the guarantor.
By subrogation to the creditor’s rights, the guarantor intends to benefit from all
guarantees accompanying the receivable and ensures the guarantor’s regression
against its debtor.
When, subsequently to contracting suretyship, in a culpable manner, the creditor

loses, limits such guarantees or only reduces the chances of the guarantor to
recover (by subrogation) from the debtor which paid directly to the creditor,
according to the provisions of Article 2315 of the Civil Code, the guarantor is
released within the limit of the amount which it could not recover from the debtor.
The benefit of the exception of subrogation is a defense on the merits, and thus,
the defendant guarantor is able to defend its interests in the legal proceedings
initiated against it by the creditor.
Keywords: settlement of the suretyship, action of the creditor, guarantees,

regression of the guarantor, means of defense.
REZUMAT
Fiind fundamentat pe mecanismul subrogației, regresul fideiusorului transferă tale

quale toate remediile creditorului față de debitorul principal de la creditor către
fideiusor.
*
Versiune revizuită a articolului prezentat la Conferința internațională „Exploration, education and progress in the third
millennium”, ediția a 14-a, organizată de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, 12-13 mai 2022.

Nora Andreea DAGHIE
Prin subrogarea în drepturile creditorului, fideiusorul urmărește să beneficieze de

toate garanțiile care însoțesc creanța și asigură regresul fideiusorului împotriva
debitorului său.
DOCTRINĂ
Atunci când, ulterior contractării fideiusiunii, în mod culpabil, creditorul pierde,

limitează aceste garanții sau doar reduce șansele fideiusorului de a recupera (prin
subrogație) de la debitor ce a plătit direct creditorului, în temeiul dispozițiilor
art. 2315 C. civ., fideiusorul este liberat în limita sumei pe care nu ar putea să o
recupereze de la debitor.
Beneficiul excepției subrogației reprezintă o apărare de fond, pârâtul fideiusor putând

să-și apere astfel interesele într-un proces pornit împotriva sa de către creditor.
Cuvinte-cheie: stingerea fideiusiunii, fapta creditorului, garanții, regresul

fideiusorului, mijloc de apărare.
Legislaţie relevantă: C. civ., art. 2305, art. 2315
Preliminarii[1]
Raporturile dintre fideiusor și debitorul principal nu sunt generate de contractul de fideiusiune
(nu sunt efecte ale contractului de fideiusiune), sunt, de regulă, consecința plății făcute de către
fideiusor creditorului: „Fideiusorul care a plătit datoria este de drept subrogat în toate drepturile
pe care creditorul le avea împotriva debitorului” (art. 2305 C. civ.).
Articolul 2305 C. civ. este o aplicație în materia fideiusiunii a subrogației personale legale[2]. Prin
raportare la dispozițiile art. 1593 și art. 1597 C. civ., ca mijloc de transmitere a obligațiilor dar și ca
modalitate de realizare a plății, subrogația constă în înlocuirea creditorului dintr-un raport juridic
obligațional cu o altă persoană, care, plătind datoria debitorului, devine creditor al acestuia din
urmă, dobândind toate drepturile creditorului plătit.
Fiind fundamentat pe mecanismul subrogației, regresul fideiusorului este denumit „regres

subrogatoriu”. Nu este vorba despre un remediu propriu al fideiusorului. Acest tip de regres,
considerat un „act reparatoriu”, „nu face altceva decât să transfere tale quale toate remediile
creditorului față de debitorul principal de la creditor către fideiusor”[3].
În consecință, doctrina[4] remarcă în mod justificat faptul că, în ipoteza în care fideiusorul
plătește datoria înainte de termen, el este subrogat în drepturile creditorului, însă nu poate
urmări debitorul decât la scadență, acțiunea fiind, altfel, prematură (dreptul material la acțiune se
A se vedea N. Daghie, Aspecte teoretice și practice cu privire la natura juridică și felurile fideiusiunii, în Dreptul nr. 9/2020,
[1]
pp. 30, 32-34; N. Daghie, Considerații teoretice referitoare la dreptul de regres al fideiusorului, studiu prezentat la
Conferința internațională History, Culture, Citizenship in European Union, ediția a 14-a, organizată de Universitatea din
Pitești, 6 mai 2022.
[2]
C. Irimia, Comentariu la art. 2305-2312 C. civ., în lucrarea colectivă Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Fl.A. Baias,
E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coordonatori), ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2021, p. 2638.
[3]
R. Rizoiu, Garanții civile, ed. a 2-a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2022, p. 239, 258.
[4]
E. Veress, Contractul de fideiusiune, Ed. C.H. Beck, București, 2015, p. 179, 176.

naște la scadență), fiindcă fideiusorul nu poate avea mai multe drepturi decât creditorul pe care
îl subrogă. Este vorba despre o altă fațetă a efectului accesorialității contractului de fideiusiune
față de raportul obligațional principal.
De asemenea, atunci când creanța principală este garantată, fideiusorul plătitor va beneficia și
de toate garanțiile ce o însoțeau, inclusiv de fideiusiune din partea altor fideiusori[5]. Aceștia pot
opune „noului creditor” (fideiusorul plătitor) mijloacele de apărare pe care le aveau împotriva
creditorului primar, inclusiv beneficiul de discuțiune[6] și beneficiul de diviziune[7].
Întrucât legea nu face nicio distincție, subrogația operează de plin drept, fără vreo formalitate
și indiferent dacă fideiusorul s-a obligat cu acordul debitorului, fără știrea ori împotriva voinței
acestuia[8].
În situațiile în care creditorul nu mai avea niciun remediu pentru recuperarea creanței sale
de la debitor (de exemplu, dreptul la acțiune era prescris), nici fideiusorul nu primește, prin
subrogație, vreun remediu[9], însă valabilitatea fideiusiunii este condiționată de cunoașterea, de
către fideiusor, a caracterului natural al obligației principale[10].
Când creditorul pierde remediile după încheierea contractului de fideiusiune, valorificând

dispozițiile art. 2315 C. civ., doctrina[11] apreciază că se poate pune problema limitării răspunderii
fideiusorului, care este liberat în limita sumei pe care nu ar putea să o recupereze de la debitor.
Excepția subrogației
Fapta creditorului care reduce șansele fideiusorului de a recupera, prin subrogație, de la debitor
ce a plătit direct creditorului este considerată un mod direct de stingere[12], specific numai
fideiusiunii. De fapt, stingerea garanției personale ar putea fi totală numai dacă au fost pierdute
toate remediile legale de recuperare a creanței, în celelalte situații fiind vorba despre o stingere
parțială[13].
O parte a doctrinei reliefează ideea că, spre deosebire de vechea reglementare (art. 1682 C. civ.
1864), pentru liberarea fideiusorului prin fapta creditorului, „nu este necesar ca acesta din urmă
[5]
C. Irimia, loc. cit., p. 2638.
[6]
A se vedea N. Daghie, Succinte considerații pe marginea beneficiului de discuțiune, în Dreptul nr. 2/2022, pp. 23-29.
[7]
A se vedea N. Daghie, Succinte considerații despre beneficiul de diviziune, în Pandectele Române nr. 4/2021, pp. 118-125.
[8]
Conform dispozițiilor art. 2506 alin. (4) C. civ., constituirea de garanții în folosul titularului dreptului a cărui acțiune
[9]
este prescriptibilă este valabilă.

„Per a contrario, asumarea obligației de garantare de către fideiusorul care nu știa că acțiunea creditorului este prescrisă
[10]
este anulabilă pentru eroare sau, dacă acest lucru i-a fost ascuns prin manopere dolosive, pentru dol” – C. Irimia, loc.
cit., p. 2619.
R. Rizoiu, op. cit., p. 239; C. Irimia, loc. cit., p. 2638.
[11]
Codul civil anterior reglementa (art. 1682 C. civ. 1864) „tradiționala cedendarum actionum, cauză specifică de încetare
directă a fideiusiunii. Aceasta punea capăt integral fideiusiunii, dacă garantul nu mai putea beneficia de aceleași acțiuni
și posibilități juridice pe care creditorul le-ar fi avut illo tempore în contra debitorului principal” – P. Vasilescu, Drept civil.
Obligații, ed. a 2-a revizuită, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 141.
[12]
C. Zamșa, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2022, p. 272.
[13]
I. Dogaru, P. Drăghici, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2019, p. 748.
DOCTRINĂ |
Nora Andreea DAGHIE
să piardă un drept, o garanție sau o altă acțiune pe care o are împotriva debitorului principal,
ci este suficient ca prin fapta creditorului să se reducă șansele fideiusorului de a recupera de la
debitor sumele pe care i le va plăti creditorului”[14].
DOCTRINĂ
În conformitate cu dispozițiile art. 2303 C. civ., acest mod specific de stingere a obligației de
fideiusiune nu va produce efecte de drept și nu va putea fi invocat din oficiu de instanța de
judecată, ci numai de către persoana interesată. Fideiusorul se va putea apăra invocând direct
„beneficiul excepției subrogației” sau așa-numita „excepție de liberare”[15], în cadrul procesului
pornit împotriva sa de către creditor.
Condițiile invocării excepției subrogației

Considerat o apărare de fond[16], prin care fideiusorul urmărește admiterea în parte sau respingerea
cererii formulate de creditor împotriva sa, beneficiul excepției subrogației poate fi invocat
oricând[17]. Apărările de fond pot fi puse în discuție în tot cursul procesului, chiar dacă nu au fost
arătate expres în întâmpinare. Pârâtul este obligat să arate prin întâmpinare cum dorește să se
apere și să indice dovezile pe care le invocă. Conform dispozițiilor art. 208 alin. (2) C. pr. civ.,
nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul
de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu
prevede altfel.
Așadar, doar pentru neindicarea dovezilor și a excepțiilor procesuale este prevăzută o sancțiune,
în timp ce pentru nedezvăluirea întregii „strategii de apărare” nu există nicio sancțiune. Pârâtul
poate, prin urmare, să păstreze anumite „apărări de fond” și să le dezvăluie doar cu ocazia acordării
cuvântului în fond, fără a fi ținut să le invoce într-un anumit termen[18].
Mai mult, doctrina[19] reține că apărările de fond, în măsura în care nu constituie o cerere nouă,
pot fi propuse și direct în apel, întrucât nu sunt altceva decât argumente noi, de fapt și de drept,
aduse în sprijinul tezei de apărare invocate în prima instanță. Având în vedere efectul devolutiv,
în apel sunt permise motivele noi, neanalizate de prima instanță, cu condiția de a fi indicate prin
motivarea cererii de apel sau prin întâmpinare.
Două sunt condițiile pe care le identificăm ca fiind necesare pentru a invoca beneficiul excepției
subrogației[20]:
G. Boroi, A. Ilie, Comentariile Codului civil. Garanțiile personale. Privilegiile și garanțiile reale, Ed. Hamangiu, București,
[14]
2012, p. 38; G. Boroi, C.A. Anghelescu, I. Nicolae, Fișe de drept civil, ed. a 5-a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București,
2020, p. 170.
[15]
E. Veress, op. cit., p. 221.
Apărările de fond constituie mijloacele prin care pârâtul înțelege să își apere interesele sale prin cele mai diverse metode:
[16]
negând existența dreptului invocat de reclamant sau negând faptele alegate de reclamant. În acest sens, A. Suciu, Excepțiile
procesuale în noul Cod de procedură civilă, ed. a IV-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2019, p. 33.
[17]
C. Irimia, Comentariu la art. 2297 C. civ., loc. cit., p. 2386.
[18]
A. Suciu, op. cit., p. 33.
[19]
M. Tăbârcă, Excepțiile procesuale în procesul civil, Ed. Universul Juridic, București, 2006, p. 58.
G. Boroi, A. Ilie, op. cit., p. 39; G. Boroi, C.A. Anghelescu, I. Nicolae, op. cit., p. 170. Într-o altă opinie, trebuie întrunite
[20]
cumulativ următoarele trei condiții: „să existe o faptă (culpabilă) a creditorului; această faptă culpabilă să producă ca și

a) dovada unei situații de natură să reducă șansele fideiusorului de a recupera, prin subrogație,
de la debitor sumele pe care le va plăti creditorului;
b) dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta creditorului și reducerea șanselor fideiusorului.
Reducerea șanselor trebuie să fie „efectivă și concretă”[21], fideiusorul nefiind liberat decât pentru
partea din garanție pe care nu și-ar putea-o recupera prin efectul subrogației[22].
În acest sens, doctrina[23] a exemplificat cu posibile moduri de manifestare a faptei creditorului:
– ridicarea ipotecii;
– pierderea unui drept de retenție;
– cesiunea rangului unei ipoteci;
– renunțarea la unul dintre fideiusori în cazul pluralității de fideiusori;
– neîndeplinirea formalităților de publicitate a garanțiilor, având drept consecință pierderea

rangului sau a opozabilității garanției față de terțul subdobânditor;
– nepromovarea unei acțiuni oblice sau subrogatorii etc.
Omiterea sau întârzierea creditorului de a acționa împotriva debitorului, care între timp devine
insolvabil, nu atrage sancționarea lui, conform literaturii de specialitate[24], și nu este de natură
a libera fideiusorul, deoarece el avea posibilitatea regresului anticipat.
Regula este că fideiusorul are drept de regres împotriva debitorului după efectuarea plății.
În mod excepțional, legea recunoaște regresul anticipat al fideiusorului (înainte de efectuarea
plății) numai dacă și-a asumat obligația de garanție cu acordul debitorului (tacit sau expres), în
următoarele situații (art. 2312 C. civ.)[25]:
– când fideiusorul este urmărit în justiție pentru plată (indiferent dacă debitorul este insolvabil
sau nu);
– când debitorul este insolvabil (indiferent dacă fideiusorul este urmărit în justiție sau nu);
– când debitorul s-a obligat a-l libera de garanție într-un anumit termen care a expirat;
efect imposibilitatea valorificării de către fideiusorul subrogat în drepturile creditorului, în tot sau în parte, a drepturilor
și garanțiilor de care a beneficiat creditorul; să existe raport de cauzalitate între faptă și efect” – E. Veress, op. cit., p. 220.
„cauza de stingere a fideiusiunii nu operează dacă garanția ar fi fost în orice caz ineficace, cum ar fi o ipotecă în rang
[21]
inferior, primată de o ipotecă ce epuiza întreg activul” – E. Veress, op. cit., p. 217.
„(…) în cazul reducerii patrimoniului debitorului principal prin fapta creditorului, fideiusiunea va înceta doar în situația
[22]
în care se va ajunge la o stare de insolvabilitate” – G. Boroi, A. Ilie, op. cit., p. 39; G. Boroi, C.A. Anghelescu, I. Nicolae,
op. cit., p. 170.
[23]
G. Boroi, A. Ilie, op. cit., p. 39; G. Boroi, C.A. Anghelescu, I. Nicolae, op. cit., p. 170.
[24]
Ibidem.
Pentru analiza deosebirilor dintre regresul anticipat și instituția decăderii din beneficiul termenului, a se vedea G. Boroi,
[25]
C.A. Anghelescu, I. Nicolae, op. cit., p. 164.
DOCTRINĂ |
Nora Andreea DAGHIE
– când datoria a ajuns la termen, chiar dacă creditorul, fără consimțământul fideiusorului, i-a
acordat debitorului un nou termen de plată;
DOCTRINĂ
– când, din cauza pierderilor suferite de debitor ori a unei culpe a acestuia, fideiusorul suportă
riscuri semnificativ mai mari decât în momentul în care s-a obligat (fideiusorul va avea un
drept de regres, chiar dacă debitorul nu a devenit insolvabil din cauza pierderilor sau a unei
culpe a acestuia).
Regresul anticipat se justifică prin faptul că, dacă nu acționează prompt, fideiusorul riscă să piardă
posibilitatea de a valorifica în viitor dreptul său de regres[26], motiv pentru care în doctrină a fost
calificat drept o acțiune preventivă[27], menită să preîntâmpine producerea unei pagube iminente.
Prin intermediul regresului anticipat, fideiusorul urmărește să obțină o garanție pentru creanța
sa în regres împotriva debitorului sau consemnarea sumei datorate de către debitor[28].
Efectele invocării excepției subrogației

Efectul invocării beneficiului excepției subrogației constă în stingerea obligației de fideiusiune,
în limita sumei pe care fideiusorul nu ar mai putea să o recupereze de la debitor, ca urmare a
faptei creditorului.
Această modalitate specifică de stingere a fideiusiunii a fost calificată în doctrină și ca o „iertare”

a fideiusorului de obligația sa de plată, pentru că, prin fapta creditorului, subrogarea a devenit
„nerentabilă” pentru el (dacă acesta ar plăti în locul debitorului, prin subrogarea în drepturile
creditorului plătit, fideiusorul nu și-ar putea recupera suma plătită)[29].
Renunțarea la beneficiul excepției subrogației

Conform dispozițiilor art. 2303 C. civ., fideiusorul nu poate renunța anticipat la beneficiul
excepției subrogației, pe care i-l dă plata creanței. Denumit și „beneficiul cesiunii acțiunilor
(cedendarum actionum)”[30], mecanismul se bazează pe ideea că prin plată, fideiusorul va dobândi
toate acțiunile și accesoriile creanței plătite.
Cu toate acestea, în doctrină a fost exprimată opinia potrivit căreia „poate interveni renunțarea
anticipată la beneficiul subrogației dacă această renunțare are la bază o intenție liberală din partea
fideiusorului față de debitorul principal și renunțarea îmbracă forma solemnă a contractului de
donație”[31].
[26]
G. Boroi, A. Ilie, op. cit., p. 29.
[27]
[28]
L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, Drept civil. Obligațiile, ed. a II-a revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 618.
[29]
[30]
P. Vasilescu, op. cit., p. 136.
[31]

Concluzii
Legiuitorul român, valorizând principiul echității[32], este preocupat și oferă protecție fideiusorului
în raporturile sale cu debitorul principal, având în vedere regula: fideiusorul „face o faptă bună”
și trebuie dezdăunat de către cel care a generat incidența mecanismului fideiusiunii (debitorul
care nu și-a executat obligația)[33].
Atunci când fideiusorul stinge prin plată datoria debitorului principal, el ia locul creditorului și
este cel care beneficiază de ansamblul măsurilor de protecție pe care legea le asigură creditului.
De fapt, el își calculează propriul risc prin raportare la poziția juridică a creditorului față de
debitorul principal („suma drepturilor de care dispune creditorul”)[34].
Prin încheierea contractului de fideiusiune, creditorul „primește un confort sporit cu privire la

creanța sa” în schimbul obligației de transfer al tuturor remediilor împotriva debitorului, în cazul
în care fideiusorul este nevoit să plătească datoria debitorului principal[35].
Neîndeplinirea acestei obligații, din culpă sau cu intenție, conduce la exonerarea fideiusorului de
răspundere în limita valorii garanțiilor pierdute/ sumei pe care nu o mai poate recupera.
Împărtășim opinia potrivit căreia, trebuie avute în vedere numai garanțiile existente la data
încheierii contractului de fideiusiune[36]. Prin raportare la acestea fideiusorul și-a manifestat
voința și s-a angajat să plătească în locul debitorului. Fără echivoc, identificarea unor garanții
suplimentare de către creditor, ulterior contractării, profită fideiusorului, însă pierderea acestor
remedii neanticipate nu poate avea drept consecință stingerea obligației sale de plată.
[32]
„Dacă aceste garanții se pierd, se pierde unul dintre elementele pe care fideiusorul a contat când a garantat creanța
și, nemaiexistând aceste siguranțe, este echitabil ca și cauțiunea să fie liberată” – A.R. Adam, Drept civil. Teoria generală
a obligațiilor, Ed. C.H. Beck, București, 2017, p. 525.
[33]
R. Rizoiu, op. cit., p. 258.
[34]
„În jurisprudență s-a reținut că creditorul nu este în culpă decât dacă a lăsat să se piardă o garanție care exista
în momentul încheierii contractului de fideiusiune. O garanție născută posterior nu a influențat formarea voinței
fideiusorului pentru încheierea contractului, astfel că nu se impune sancționarea creditorului în această situație prin
liberarea fideiusorului” – E. Veress, op. cit., p. 216, 218.
[35]
R. Rizoiu, op. cit., p. 259.
[36]
C. Irimia, Comentariu la art. 2315 C. civ., loc. cit., p. 2647. Pentru o opinie diferită, a se vedea E. Veress, op. cit., p. 220.
DOCTRINĂ |
Ruxandra BĂNICĂ
Fenomenul înlocuirii profesiilor juridice

de către inteligența artificială –
DOCTRINĂ
pericol real sau doar un mit?

Ruxandra BĂNICĂ
ABSTRACT
In a world that seems to have moved completely online, the temptation to think
that the physical world is abandoned and everything can be done from now on
in the virtual environment is obvious. But if we look around the corner, we will
still find ourselves, those existing in the physical reality. The illusion of the virtual
environment is maintained until the appearance of the first real problem, which has
a direct impact on the quality of our lives. Until the first serious health problem, until
the first risky process in which we are involved. The need to have an empathetic
human contact with a specialist to whom we can confess and who can offer us real
and honest solutions will always be present and extremely difficult to replace with
a robotic factor. Despite the fact that the existence of an instinct to resort to the
consultation of some software to the detriment of human contact in such situations
is hard to imagine, we have nevertheless carried out a thorough analysis in relation
to the mediatized initiatives to completely replace some legal professions with
artificial intelligence. We will thus discover that, although we are bombarded with
a multitude of scenarios according to which these robots are already functional and
in current use, we are in the presence of an exacerbation of a technological evolution
at this time, as the way to transfer critical thinking and empathy from human to
artificial intelligence has not been decoded yet, and the simple imitations of these
exclusively human skills can lead to disastrous consequences.
Keywords: digitization, legal professions, ChatGPT, robot.
REZUMAT
Într-o lume care pare mutată cu totul în online, tentația de a crede că lumea fizică
e abandonată și totul poate fi înfăptuit de pe acum în mediul virtual este vădită.
Însă, dacă ne uităm după colț, ne vom regăsi tot pe noi, cei aflați în realitatea fizică.
Iluzia mediului virtual se menține până la apariția primei probleme reale, care ne
impactează direct calitatea vieții. Până la prima problemă de sănătate serioasă,
până la primul proces riscant în care suntem implicați. Nevoia de a avea un contact
uman empatic cu un specialist în fața căruia ne putem confesa și care ne poate

Fenomenul înlocuirii profesiilor juridice de către inteligența artificială – pericol real sau doar un mit?
oferi soluții reale și sincere va fi mereu actuală și extrem de greu de înlocuit de un

factor robotizat. În ciuda faptului că existența unui instinct de a apela la consultarea
unor software-uri în detrimentul contactului uman în asemenea situații este greu
de imaginat, am realizat totuși o analiză minuțioasă în legătură cu inițiativele
mediatizate de înlocuire totală a unor profesii juridice cu inteligența artificială.
De pe urma sa, vom descoperi că, deși suntem bombardați de o multitudine de
scenarii conform cărora acești roboți sunt deja funcționali și utilizați în mod curent,
ne aflăm în prezența unei exacerbări a evoluției tehnologice la acest moment,
modalitatea de a transfera gândirea critică și empatia de la om la inteligență
artificială nefiind încă decodată, iar simplele imitări ale acestor aptitudini exclusiv
umane pot duce la consecințe dezastruoase.
Cuvinte-cheie: digitalizare, profesii juridice, ChatGPT, robot.
Legislaţie relevantă: Legea nr. 8/1996, O.U.G. nr. 141/2021
Odată cu debutul pandemiei, subiectul utilizării beneficiilor mijloacelor tehnice la distanță,

precum și a celor care implică un anumit tip de inteligență artificială a crescut direct proporțional
cu gravitatea consecințelor pandemiei. Guvernele au fost forțate să adopte rapid soluții care să
permită o viață similară cu cea dinaintea pandemiei, ameliorând restricțiile generate de criza
sanitară de proporții.
Ulterior atenuării virulenței pandemiei, care a permis totodată reîntoarcerea la o viață aproape
de normal, soluțiile tehnice adoptate pe fugă au fost păstrate, ba mai mult, efectele lor au fost
analizate sumar, decizându‑se grabnic extinderea utilizării și a formatului acestor soluții în viitor.
Astăzi, asistăm la un marketing agresiv privind înmulțirea rapidă a apariției unor software-uri care ar
putea înlocui cu succes diverse profesii juridice, precum și asupra eficienței neîntrecute a acestora.
În urma analizării cu atenție a acestor demersuri, precum și a știrilor apărute cu privire la acest
aspect, am decis realizarea unei radiografii realiste, care depășește stratul superficial al unei
informări sumare, precum și senzaționalul avut drept scop de către unele publicații.
Pe lângă discuțiile etice ridicate pe marginea acestor inițiative, vom încerca să aducem lumină
inclusiv din punctul de vedere al capacităților tehnice pe care le deține un AI, precum și a
limitărilor acestuia, la acest moment. Ne confruntăm inclusiv cu un fenomen de fake news în
domeniul juridic, precum și cu o exacerbare a vitezei dezvoltării inteligenței artificiale, care nu ia
în considerare nivelul rudimentar global la care se află confluența dintre juridic și tehnic, și nici
incompatibilitatea principială dintre o știință umanistă și o posibilă traducere a sa prin prisma
unei științe exacte.
Considerăm adecvate următoarele subiecte de discuție:
a) apariția judecătorilor roboți

Un prim fenomen apărut cu privire la integrarea AI în domeniul juridic a fost legat de robotizarea
atribuțiilor judecătorului, în încercarea degrevării instanțelor de numărul crescut de cereri de
chemare în judecată. Pionieră în acest domeniu ar fi fost Estonia, continuându‑și reputația de

Ruxandra BĂNICĂ
țară europeană promotoare în contextul digitalizării serviciilor publice[1], fiind una dintre primele
țări care a susținut și necesitatea declarării accesului la internet ca drept al omului[2]. Astfel, cum
funcționează acest judecător robot implementat în Estonia, sau, cel puțin, cum a fost speculat
DOCTRINĂ
în online acest aspect? La o simplă căutare online, regăsim rapid ori articole debordând de
entuziasm, privind cu optimism spre evoluția tehnologică fulminantă în sectorul judiciar, care
culminează cu invenția unui judecător robot de către Estonia, ori titluri vădit îngrijorate cu privire
la viitorul justiției, cu privire la același subiect[3]. Articolele datând încă din anul 2019 nu oferă
surse oficiale pe care să fundamenteze existența sau utilizarea acestui tip de AI în instanțele
estoniene, majoritatea fiind preluări consecutive și reformulări ale unui singur articol, apărut
probabil ca urmare a unei traduceri defectuoase. Menționăm acest aspect întrucât primul articol
internațional apărut pe acest subiect pare să fie cel al revistei americane Wired[4], elaborat de
David Engstrom, expert în guvernanță digitală în cadrul Universității din Stanford[5]. Cu toate
acestea, acest articol menționează doar intenția dezvoltării unui „judecător robot” care ar
putea soluționa litigiile privind cererile în instanță ale căror prejudiciu nu depășește 7.000 EUR
(aproximativ 8.000 USD), și nicidecum că acest robot ar exista deja, judecând dosare.
În contextul unei căutări avansate, regăsim totuși un comunicat oficial al Ministerului Justiției din
Estonia, care, în mod surprinzător, neagă total această informație, menționând că nu dezvoltă un
judecător robot pentru procedura de cereri cu valoare redusă și nici proceduri judiciare generale
pentru a înlocui judecătorul uman, la data de 16 februarie 2022.
Mai exact, Ministerul Justiției caută oportunități de optimizare și automatizare a etapelor

procesuale în toate tipurile de proceduri, inclusiv a deciziilor procedurale, dacă va fi posibil. La
acest moment, se menționează în comunicat faptul că unul dintre obiective este ca toate cauzele
judiciare să se desfășoare digital, iar procesele să fie optimizate și automatizate cât mai mult
posibil. Confuzia a pornit în contextul planului de automatizare a unei proceduri naționale de
ordin de plată a Estoniei, o procedură simplă care este automatizată aproape complet în acest
moment și care ar putea fi automatizată total în viitor[6].
Ulterior demascării acestui judecător robot inexistent, continuăm cercetarea în legătură cu alte
inițiative similare. Regăsim în acest sens o altă inițiativă de tipul judecătorului robot în China.
În urma unei analize amănunțite, aflăm faptul că, într-adevăr, digitalizarea instanțelor pare a
atinge noi cote, fără a crea totuși un judecător robot. Menționăm printre aspectele relevante
regăsite în cadrul articolelor online următoarele aspecte:
– o aplicație denumită „Smart Court SoS” analizează cazurile de judecată pentru referințe și
oferă judecătorilor recomandări atât cu privire la legi, cât și la reglementări;
Conform analizelor internaționale, cea mai relevantă fiind reprezentată de OCDE – Government at a Glance 2021 –
[1]
Country Fact Sheet – Estonia: https://www.oecd.org/gov/gov-at-a-glance-2021-estonia.pdf

[2]
Right to access the Internet: the countries and the laws that proclaim it – Diplo, 2011, https://www.diplomacy.edu/blog/
right-to-access-the-internet-countries-and-laws-proclaim-it/
Can AI replace a judge in the courtroom? UNSW Sydney, 2021 – https://newsroom.unsw.edu.au/news/business-law/
[3]
can-ai-replace-judge-courtroom?fbclid=IwAR0EXRAp8pOlJXYt5ZuwUJeqifR1I7i1NRxQnZQKE7PREBeU5Tw878Eg1yo
Can AI Be a Fair Judge in Court? Estonia Thinks So, Wired, 2019, https://www.wired.com/story/can-ai-be-fair-judge-
[4]
court-estonia-thinks-so/
[5]
David Freeman Engstrom, Biografie – https://law.stanford.edu/directory/david-freeman-engstrom/
Estonia does not develop AI Judge, Ministry of Justice, 2022 – https://www.just.ee/en/news/estonia-does-not-develop-
[6]
ai-judge

– aceeași aplicație elaborează documente justificative pentru argumentarea deciziilor privind

soluționarea cazurilor, aspect care ar putea preveni erorile din verdictele judecătorilor
umani;[7]
– aflăm totodată că, în ipoteza în care un judecător nu împărtășește recomandarea AI-ului

privind verdictul care ar trebui dat într-o anumită speță, acesta ar trebui să justifice decizia
diferită[8]. Acest aspect ar fi pus pe seama jurisprudenței neunitare existente pe teritoriul
chinez, Curtea Supremă emițând un act care obligă utilizarea acestui AI pentru a uniformiza
deciziile date în spețe identice.
Deși demersurile sună într-adevăr inițiatic, fără a intra în dezbaterea aspectelor etice pe care
le implică utilizarea în acest fel a componentelor tehnice existente în instanțele chinezești,
menționăm faptul că nicio sursă oficială nu a confirmat informațiile conform cărora un judecător
uman ar trebui să justifice o decizie diferită de recomandarea AI-ului, sub rezerva faptului că
nu au fost consultate surse în limba chineză, ci doar surse oficiale traduse în limbi de circulație
națională (de exemplu, site-ul Ministerului Justiției din Republica Populară Chineză, precum și
site-ul Curții Supreme Populare[9]).
Reliefăm necesitatea unei informări detaliate și temeinice cu privire la inițiativele digitalizării unor
profesii juridice, pentru a avea o perspectivă reală empirică asupra evoluției integrării tehnologiei
în contextul înfăptuirii justiției. La acest moment, există diverse inițiative de automatizare a
aspectelor administrative ale procedurilor judiciare, cu accent pe ODR (online dispute resolution),
fiind testate și metode din ce în ce mai avansate care să meargă mai departe și să suplinească
sau să ajute judecătorul în contextul luării deciziilor. Cu toate astea, suntem departe de a înlocui
sau automatiza cu succes gândirea critică umană și luarea unor decizii de asemenea anvergură
cum sunt cele din justiție. Considerăm că ne aflăm abia la debutul unor conștientizări cu privire
la limitările tehnice și problemele etice pe care le ridică folosirea AI, precum și la demararea unor
analize de risc efective ale utilizării AI la cel mai mic nivel în instanță, urmând ca mai apoi să
elaborăm cadrul legal solid al funcționării și utilizării controlate a AI în justiție.
b) înlocuirea avocaților – consultanță juridică oferită de AI

O altă profesie lovită de fake news și de o dispariție timpurie ipotetică este profesia de avocat.
Prima inițiativă extinsă de acest fel a apărut în anul 2016[10], atunci când un software denumit
ROSS a fost angajat de o firmă de avocatură din SUA, pentru a asista munca de consultanță
juridică desfășurată în domeniul insolvenței. Desigur, AI nu a desfășurat niciodată o muncă
independentă care să concureze cu capacitățile unui avocat uman, suplinind în mare parte
activitatea de cercetare asupra legislației și doctrinei necesare a echipei de avocați deja
existente în cauzele companiei americane Baker & Hostetler. Practic, AI-ul în discuție a redus
AI helps judges decide court cases in China, AI business 2022, https://aibusiness.com/verticals/ai-helps-judges-decide-

[7]
court-cases-in-china
Judges in China must justify every ruling to an AI, The decoder, 2022, https://the-decoder.com/judges-in-china-must-
[8]
justify-every-ruling-to-an-ai/
[9]
The Supreme People’s Court in China – https://english.court.gov.cn/
AI Lawyer “Ross” Has Been Hired By Its First Official Law Firm, Futurism, 2016 – https://futurism.com/artificially-
[10]
intelligent-lawyer-ross-hired-first-official-law-firm
DOCTRINĂ |
Ruxandra BĂNICĂ
timpul necesar alocat unei cercetări juridice pe marginea legislației și jurisprudenței aplicabile,
fără a realiza judecăți de valoare sau a interpreta dispozițiile legale în vigoare. Un ajutor vital în
contextul executării rapide a unor cercetări calitative, rămânând totuși, un simplu ajutor tehnic
DOCTRINĂ
care nu deține capacități intelectuale de a gândi strategii de apărare pentru clienți sau de a ține
pledoarii în instanță.
Acest demers a fost succedat de inițiativa avocatului robot creat de compania americană
DoNotPay, care a fost urmată de consecințe publice severe pentru inițiator.
Startup-ul DoNotPay, care autoproclama inventarea „primul avocat robot din lume”, intenționa
să utilizeze AI-ul în pledoariile în fața instanței, instruind inculpații cum să răspundă judecătorilor
desemnați.
Fondatorul Joshua Browder declara plin de entuziasm faptul că „legea este aproape ca un cod și
limbajul combinat, așa că este cazul de utilizare perfect pentru AI”. Considerăm că nimic nu poate
fi mai fals, minimizând componenta umană esențială în contextul înfăptuirii justiției.
În plus, fondatorul menționa că au fost luate și măsuri privind slăbiciunile AI, pentru a evita
problemele cu exagerarea faptelor sau existența unui comportament prea politicos care să
răspundă la tot ceea ce spune judecătorul – inclusiv în cazul unor declarații retorice. Un alt efort
al companiei de a încuraja utilizarea acestui avocat robot a avut natură pecuniară, DoNotPay
fiind de acord să acopere orice amenzi, iar inculpații să fie despăgubiți pentru participarea la
experiment. Mai mult, fondatorul DoNotPay a declarat că va plăti oricui cu un caz viitor la Curtea
Supremă a SUA 1 milion de dolari pentru a purta AirPods și l-ar lăsa pe avocatul său robot să
asigure asistența juridică în acel caz[11].
Urmărind dezvoltarea acestei inițiative, care ar fi trebui să debuteze pe 22 februarie 2023, aflăm
că acesta a fost retras. Motivul prezentat de CEO ar fi presiunile realizate de către barourile
naționale care s-ar fi simțit amenințate de capacitățile acestei invenții.
Nu regăsim vreun comunicat oficial în acest sens, astfel că nu știm dacă aceste presiuni au existat,
sau compania a realizat multitudinea de probleme juridice și etice pe care le-ar fi putut întâmpina
în contextul utilizării efective a AI în instanță, așa că a retras prototipul.
S-a ridicat în plus și problematica înregistrărilor în instanță, AI-ul utilizând înregistrări pentru a
funcționa. Astfel, tehnologia DoNotPay nu ar fi fost legală în majoritatea sălilor de judecată din
SUA, întrucât unele state impun ca toate părțile să consimtă să fie înregistrate, ceea ce exclude
posibilitatea ca un avocat robot să participe în mai multe săli de judecată[12].
Ne întrebăm totuși dacă această inițiativă nu poate fi catalogată drept o eludare a admiterii în
profesia de avocat, și astfel, a profesării fără drept? Pentru a putea apăra cetățenii în instanță,
este totuși necesară o pregătire anterioară și un examen susținut, dobândind ulterior calitatea
de avocat și dreptul de practică în domeniu, care nu ar putea fi transferat de către persoanele
DoNotPay says it’s pivoting from plans to argue speeding tickets in court with AI, USA Today Tech – https://eu.usatoday.
[11]
com/story/tech/2023/01/09/first-ai-robot-lawyer-donotpay/11018060002/
AI-powered “robot” lawyer won’t argue in court after jail threats, CBS News, 2023 https://www.cbsnews.com/news/
[12]
robot-lawyer-wont-argue-court-jail-threats-do-not-pay/

care îl dețin către un AI. Acest precedent este periculos și pentru stabilitatea profesiei de avocat,
precum și pentru prestigiul său.
În ciuda tuturor știrilor anterioare, al căror scop principal a fost exagerarea realității și
îmbunătățirii PR-ului companiei implicate, considerăm că nu există un pericol real în vederea
înlocuirii avocaților cu roboți la acest moment. Asigurarea unei apărări juridice efective este un
proces complex, care pornește de la o analiză și o încadrare juridică corectă a faptelor, realizată de
către avocat, fapte relatate de cele mai multe ori de către client într-un limbaj simplu, informal,
neclar, departe de limbajul juridic de lemn. Nu considerăm că un AI deține la acest moment
această capacitate similară intelectului uman de a încadra juridic fapte, de a elabora o strategie
de apărare optimă, de a anticipa apărările celeilalte părți și de a le contracara, de a corela cu
aspectele practice cunoscute numai de un avocat din experiența sa trecută, fără a mai menționa
impactul unei pledoarii umane care poate susține empatia umană și solicita un verdict just,
adaptat unei situații specifice.
c) fenomenul ChatGPT
ChatGPT (Chat Generative Pre-Trained Transformer) reprezintă un software de tip chatbot cu
inteligență artificială programat să răspundă oricăror întrebări adresate de către utilizatori, în
orice domeniu, inclusiv cel juridic, conținând 175 de miliarde de parametri de învățare automată,
actualizați până în anul 2021[13].
Un chatbot este o aplicație software concepută pentru a imita o conversație de tip uman pe baza
indicațiilor utilizatorului. Face parte dintr-o nouă generație de sisteme de inteligență artificială
care pot conversa, pot genera text lizibil la cerere și chiar pot produce imagini și videoclipuri
inedite pe baza a ceea ce au învățat dintr-o bază de date vastă de cărți digitale, scrieri online și
alte mijloace media.[14] Popularitatea acestui software este nemaîntâlnită, atingând un număr
de peste un milion de utilizatori în mai puțin de o săptămână de la lansare[15].
Cum impactează acest software domeniul juridic?
În primul rând, acesta a fost folosit încă din prima zi drept o unealtă la îndemâna studenților,
pentru elaborarea diverselor tematici în contextul îndeplinirii cerințelor cursurilor pe care
le urmează (referate, analize). Acest aspect poate ridica probleme pe termen lung în cadrul
dezvoltării unor abilități personale ce se dobândesc în cadrul studiilor universitare și care sunt
vitale în contextul desfășurării activității în domeniul juridic. Discutăm aici despre construirea
gândirii critice, a creșterii capacității memoriei prin intermediul învățării unui număr crescut de
informații, precum și a abilităților analitice și de cercetare, care pot fi sabotate prin folosirea
acestor instrumente. În plus, se ridică și diverse probleme privind drepturile de autor și
permisiunea folosirii materialului prezentat de ChatGPT. Am întrebat direct software-ul dacă
[13]
Tech Target, 2023, https://www.techtarget.com/searchenterpriseai/definition/GPT-3
Ce este Chat GPT, la ce poate fi folosit în lumea reală și de ce a început să ridice semne de întrebare, Euronews Romania,
[14]
2023, https://www.euronews.ro/articole/ce-este-chat-gpt-cum-poate-fi-folosit-si-de-ce-poate-fi-uneori-problematic
ChatGPT Statistics for 2023: Comprehensive Facts and Data, Demand Sage, 2023 https://www.demandsage.com/
[15]
chatgpt-statistics/
DOCTRINĂ |
Ruxandra BĂNICĂ
răspunsurile sale sunt originale, iar răspunsul său a clarificat situația din punct de vedere legal,
subliniind faptul că răspunsurile nu-i aparțin[16]:
DOCTRINĂ
Î: Conținutul și răspunsurile pe care le produci sunt originale?
R: Nu, conținutul pe care îl produc este generat pe baza tiparelor din seturile de datele pe care am
fost instruit să le folosesc și nu provine din propriile gânduri sau experiențe. Pot oferi informații
relevante și pot răspunde la întrebări pe baza informațiilor pe care am fost instruit, dar conținutul
pe care îl produc nu este original, în sensul că nu este creat de la zero de mine.
Totodată, dacă solicităm ChatGPT ca, în contextul elaborării unui răspuns, să introducă referințele
bibliografice pe care se bazează răspunsul său compilat, vom primi o serie de referințe, însă nu
putem fi siguri că acestea sunt complete sau citate corect, întrucât trimiterile nu sunt evidențiate
distinct pentru fiecare idee preluată. Totodată, link-urile pe care acesta le prezintă nu sunt
actualizate, informația fiind cea existentă online până în anul 2021.
Pe aceeași linie de idei, echipa universității din Minnesota[17] a testat ChatGPT în contextul
unor examene din cadrul Facultății de Drept aferente, în vederea realizării unui studiu despre
capacitățile reale ale AI. Aceștia au ales patru examene finale separate la următoarele materii:
Drept constituțional, Dreptul muncii, Drept fiscal și Delicte, pentru a fi susținute de către acest
software. Rezultatele ChatGPT au fost anonimizate și amestecate cu lucrările unor studenți reali,
fiind transmise ulterior spre evaluarea profesorilor. ChatGPT a trecut toate cele patru examene,
cu note minime de trecere. Autorii studiului au dedicat un capitol al studiului și slăbiciunilor AI,
subliniind printre acestea lipsa de coerență în abordarea spețelor, precum și omiterea tratării unor
aspecte care nu au fost menționate expres în frazarea subiectelor de examen. Ca o concluzie,
autorii studiului au subliniat o performanță uimitoare, deși inegală, sugerând faptul că ChatGPT
reprezintă atât o promisiune pentru viitor, cât și un pericol considerabil, așteptându‑se ca astfel
de modele lingvistice să fie instrumente importante pentru avocații în exercițiu, precum și un
mare ajutor studenților care le folosesc (licit sau ilicit) la examenele de drept.
Mergând mai departe, un studiu realizat de către doi experți din cadrul Centrului Stanford pentru
Tehnologie Juridică[18] a dezvăluit rezultate șocante privind posibilitatea în viitor a AI de a trece
inclusiv examenul de admitere în avocatură (U.S. Bar Exam)[19]. Autorii au concluzionat faptul că
AI a depășit semnificativ rata de bază a ghicirii aleatorii, și, fără nicio ajustare, în prezent atinge
o notă de trecere privind două materii în cadrul examenului de barou, confirmând înțelegerea sa
generală a domeniului juridic.
În al doilea rând, ar putea fi folosit drept auxiliar în munca profesioniștilor în domeniu?

În principal, considerăm că da, în condițiile testării riguroase a corectitudinii oferite de AI.
[16]
Cercetare realizată de autoare prin utilizarea directă a ChatGPT.
Studiul poate fi consultat pe larg aici: https://ssrn.com/abstract=4335905 or http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.4335905 –
[17]
Choi, Jonathan H. and Hickman, Kristin E. and Monahan, Amy and Schwarcz, Daniel B., ChatGPT Goes to Law School
(January 23, 2023).
Bommarito, Michael James and Katz, Daniel Martin, GPT Takes the Bar Exam (December 29, 2022). Disponibil la
[18]
următoarea adresă: https://ssrn.com/abstract=4314839 sau http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.4314839

[19]
Subliniem faptul că în prezent, ChatGPT nu a reușit să treacă în totalitate examenul de barou, cum greșit a fost
menționat în diverse știri online, fiind testat doar pentru două secțiuni ale examenului, și anume în domeniul probatoriului
și al delictelor (Evidence and Torts section).

În acest sens, deja au apărut primele știri cu judecători care testează utilizarea ChatGPT în
contextul procesului de luare a deciziilor în instanță. Cităm cazul judecătorului din Columbia
care a declarant că a utilizat ChatGPT în contextul unei decizii dacă asigurarea unui copil autist
ar trebui să acopere toate costurile tratamentului său medical sau doar o parte[20]. Declarația
judecătorului nu trebuie scoasă din context, ci înțeleasă prin prisma unui om entuziasmat de a
verifica progresele actuale ale tehnologiei, fără a extrapola și hrăni fenomenul de fake news care
a acaparat declarația. Realitatea constă în faptul că judecătorul nu și-a bazat hotărârea pe acest
software[21], dând pur și simplu un interviu la un radio local despre faptul că, în considerarea
aplicării Legii nr. 2213/2022 din Columbia prin care se încurajează utilizarea instrumentelor
tehnologice în domeniul juridic, acesta a testat și ChatGPT în cadrul unei spețe pentru a vedea
dacă poate oferi o soluție corectă, nefiind prima dată când acesta încearcă să observe utilitatea
AI în sistemul de justiție. Soluția dată de ChatGPT a fost corectă, acesta aplicând legea în mod
exact, însă judecătorul deja realizase această evaluare și decisese soluția, nefiind influențat de
această aplicație sau lăsând la latitudinea sa decizia finală.
Interpretarea AI pe marginea dispozițiilor legislative poate fi utilă, în contextul în care acesta

deține o bază de date impresionantă din doctrină, citând sursele pe baza cărora realizează
interpretarea. Cu toate acestea, nu înțelegem exact ce fel de compilare și interpretare realizează
ChatGPT. Reiterează acesta informațiile pe care deja le deține, extrage concluzii din ele sau oferă
o interpretare autentică? Dacă întrebăm software-ul, primim totuși informația conform căreia
acesta nu are capacitatea de a interpreta prevederile legale, subliniind faptul că înțelegerea
sa asupra acestor informații se limitează la tiparele și asocierile pe care le-am învățat din
aceste date, putând oferi informații despre dispozițiile legale și pot răspunde la întrebări în
măsura posibilităților, dar nu pot oferi consultanță sau interpretare juridică. Practic, acuratețea
informațiilor sale depinde de cât de bine se potrivesc informațiile expuse de utilizator cu seturile
de date pe care ChatGPT le deține.
Desigur, răspunsurile sale care elimină posibilitatea interpretării[22] nu trebuie crezute mot-a-mot,
însă împărtășim aceeași părere. Considerăm că la acest moment, deși software-ul prezintă o
coerență foarte bună, o varietate de informații impresionantă, precum și o corelare a lor peste
așteptări, nu putem discuta de un AI specializat care să transforme total domeniul juridic, așa
cum îl cunoaștem.
În ultimul rând, ne exprimăm opinia conform căreia pericolul utilizării acestui sowftare provine
și din faptul că este un software gratuit, disponibil oricărei persoane care are acces la internet,
aplicația nefiind atât de puternică din punctul de vedere al securității codării sale. Unii utilizatori
au reușit la începutul lunii decembrie 2022 să spargă codul inițial al software-ului care deține
Colombian judge says he used ChatGPT in ruling, The Guardian, 2023 -https://www.theguardian.com/technology/2023/
[20]
feb/03/colombia-judge-chatgpt-ruling
Colombia Judge Uses ChatGPT In Ruling, Sparks Controversy, NDTV, 2023 -https://www.ndtv.com/feature/colombia-
[21]
judge-uses-chatgpt-in-ruling-sparks-controversy-3754717
AI dovedește că deține definiția interpretării în domeniul juridic, oferind următoarea explicație: Interpretarea
[22]
prevederilor legale se referă la procesul de înțelegere a sensului și intenției legilor și reglementărilor. Aceasta presupune
analizarea limbajului prevederilor și luarea în considerare a modului în care acestea se aplică unor situații specifice.
Interpretarea prevederilor legale este importantă pentru a asigura aplicarea consecventă și echitabilă a legii și este
efectuată de obicei de experți în drept, cum ar fi judecători, avocați și oameni de știință. Interpretarea dispozițiilor legale
poate avea un impact semnificativ asupra rezultatului cauzelor juridice și poate contribui la asigurarea faptului că legea
este aplicată într-un mod care este în concordanță cu scopul propus.
DOCTRINĂ |PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 71

Ruxandra BĂNICĂ
anumiți parametri de cenzură (de exemplu, cenzurarea informațiilor cu conținut sexual, violent),
utilizând diverse tehnici pentru a ocoli aceste restricții. Aceștia au păcălit cu succes ChatGPT să
dea instrucțiuni despre cum să creeze un cocktail Molotov sau o bombă nucleară sau să genereze
DOCTRINĂ
argumente în stilul unui neo-nazist. În plus, ChatGPT a fost păcălit să prezinte argumente
favorabile privind invazia rusă a Ucrainei[23].
Consecințele acestor relatări sunt foarte serioase, putând avea ecou inclusiv în domeniul juridic.
Pot exista situații în care persoanele pot solicita acestui software consultanță juridică cu privire
la natura legală sau ilegală a unei acțiuni pe care doresc să o întreprindă în viitorul apropiat. Dacă
nu ne este clar ce va sfătui acest software o persoană în general, ce ne facem dacă acesta este
deturnat de la scopul său, sfătuind oamenii spre comiterea unor infracțiuni? Ne întrebăm cum
vom putea controla acest fenomen în viitor, un simplu disclaimer conform căruia conținutul
generat de ChatGPT nu reprezintă consultanță juridică nefiind de ajuns.
Ca o concluzie, menționăm că acest software prezintă evoluții semnificative, care ar putea în

viitor să schimbe lumea justiției, așa cum o cunoaștem astăzi. Cu toate acestea, considerăm că
susținerile conform cărora profesioniștii dreptului vor fi înlocuiți cu roboți este exagerată, chiar
și ChatGPT menționând faptul că este improbabil ca vreodată AI să reprezinte mai mult decât
niște ustensile performante care să susțină activitatea resursei umane[24].
În abordarea publică a tuturor acestor inițiative digitale, precum și a capacităților sale,

recomandăm prudență. Evitarea exacerbării pretinselor capacități ale AI la acest moment precum
și promovarea conspiraționistă a unui viitor sumbru în care justiția va fi înlocuită de roboți sunt
vitale, pentru a stopa șubrezirea imaginii justiției, atacată deja constant în ultimele decenii. Este
adevărat că nu putem cunoaște în totalitate viitorul, dar o doză de realism și o informare corectă
cu privire la aceste inițiative va scoate la iveală actualitatea și necesitatea respectării principiilor
antice ale dreptului, care au condus justiția pe drumul său neîntrerupt de peste 2000 de ani.
Totodată, aceste inițiative pot face oricând obiectul unor interdicții, urmărind exact prevenirea
situației de a robotiza complet societatea și a impacta la un nivel fără precedent piața muncii,
precum și calitatea dreptății oferite oamenilor.
Referințe
1. AI helps judges decide court cases in China, AI business 2022, https://aibusiness.com/verticals/
ai-helps-judges-decide-court-cases-in-china
2. AI Lawyer “Ross” Has Been Hired By Its First Official Law Firm, Futurism, 2016 – https://futurism.com/
artificially-intelligent-lawyer-ross-hired-first-official-law-firm
3. AI-powered “robot” lawyer won’t argue in court after jail threats, CBS News, 2023
https://www.cbsnews.com/news/robot-lawyer-wont-argue-court-jail-threats-do-not-pay/
[23]
Definiția CHatGPT, Wikipedia – https://en.wikipedia.org/wiki/ChatGPT
[24]
Răspuns ChatGPT la întrebarea dacă AI va înlocui omul în viitor Este puțin probabil ca AI să înlocuiască complet oamenii
în viitor. Deși AI are capacitatea de a automatiza anumite sarcini și de a face anumite procese mai eficiente, este puțin probabil
să înlocuiască pe deplin capacitățile umane în domenii care necesită creativitate, empatie și judecată umană. În schimb,
este probabil ca AI și oamenii să se completeze reciproc și să lucreze împreună în diverse industrii și domenii pentru a atinge
obiective comune. Cu toate acestea, impactul AI asupra pieței muncii și asupra economiei este o problemă complexă și va
depinde de diverși factori, cum ar fi viteza progresului tehnologic, politicile guvernamentale și atitudinile societății față de IA.

4. Can AI replace a judge in the courtroom?UNSW Sydney, 2021 – https://newsroom.unsw.edu.

au/news/business-law/can-ai-replace-judge-courtroom?fbclid=IwAR0EXRAp8pOlJXYt5Zu
wUJeqifR1I7i1NRxQnZQKE7PREBeU5Tw878Eg1yo
5. Can AI Be a Fair Judge in Court? Estonia Thinks So, Wired, 2019, https://www.wired.com/story/
can-ai-be-fair-judge-court-estonia-thinks-so/
6. Ce este Chat GPT, la ce poate fi folosit în lumea reală și de ce a început să ridice semne de
întrebare, Euronews Romania, 2023, https://www.euronews.ro/articole/ce-este-chat-gpt-
cum-poate-fi-folosit-si-de-ce-poate-fi-uneori-problematic
7. ChatGPT Statistics for 2023: Comprehensive Facts and Data, Demand Sage, 2023
https://www.demandsage.com/chatgpt-statistics/
8. GPT Takes the Bar Exam (December 29, 2022), Bommarito, Michael James and Katz, Daniel
Martin, http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.4314839
9. ChatGPT Goes to Law School, Choi, Jonathan H. and Hickman, Kristin E. and Monahan, Amy
and Schwarcz, Daniel B., (January 23, 2023) – http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.4335905
10. Colombian judge s ays he used ChatGPT in ruling, The Guardian, 2023 –
https://www.theguardian.com/technology/2023/feb/03/colombia-judge-chatgpt-ruling
11. Colombia Judge Uses ChatGPT In Ruling, Sparks Controversy, NDTV, 2023 -https://www.ndtv.com/
feature/colombia-judge-uses-chatgpt-in-ruling-sparks-controversy-3754717
12. David Freeman Engstrom, Biografie – https://law.stanford.edu/directory/david-freeman-engstrom/
13. Definiția CHatGPT, Wikipedia – https://en.wikipedia.org/wiki/ChatGPT
14. DoNotPay says it’s pivoting from plans to argue speeding tickets in court with AI, USA
Today Tech – https://eu.usatoday.com/story/tech/2023/01/09/first-ai-robot-lawyer-
donotpay/11018060002/
15. Estonia does not develop AI Judge, Ministry of Justice, 2022 – https://www.just.ee/en/news/
estonia-does-not-develop-ai-judge
16. Government at a Glance 2021 – Country Fact Sheet – Estonia: https://www.oecd.org/gov/gov-
at-a-glance-2021-estonia.pdf
17. Judges in China must justify every ruling to an AI, The decoder, 2022, https://the-decoder.
com/judges-in-china-must-justify-every-ruling-to-an-ai/
18. Right to access the Internet: the countries and the laws that proclaim it – Diplo, 2011,
https://www.diplomacy.edu/blog/right-to-access-the-internet-countries-and-laws-proclaim-it/
19. Tech Target, 2023, https://www.techtarget.com/searchenterpriseai/definition/GPT-3
20. The Supreme People’s Court in China – https://english.court.gov.cn/

Adina Maria Alexandra POPESCU

DOCTRINĂ
drd. Adina Maria Alexandra POPESCU

Universitatea Titu Maiorescu
avocat Baroul București
ABSTRACT
The criminal trial represents the activity through which the facts that constitute
crimes are ascertained in a timely and concrete manner, thus making it possible
to establish the criminal liability of the guilty person on a procedural path that
includes the criminal investigation, the preliminary chamber, the trial and the
execution of the criminal court decisions. Each procedural stage regulates a distinct
phase of examining or solving the problems, being adopted the solutions based on
which depends the legality of the further development of the criminal trial.
The criminal investigation (as regulated by the provisions of art. 285-341 Code
of Criminal Procedure) includes a set of procedural activities that establish in all
aspects the legal framework for carrying out and respecting the provisions that
guarantee finding out the truth.
In order to achieve the objectives of the criminal investigation, the criminal

investigation bodies have the obligation to search and collect the data or
information regarding the existence of crimes, to identify their authors, to collect
and administer the evidence that proves the existence of a fact provided for by
the criminal law, factual circumstances on which depends the law enforcement
or any element necessary for a fair resolution of the case. Carrying out these
activities does not absolutely lead to the passage to another stage of the criminal
investigation except under the condition that there îs evidence based on which
it follows with certainty that a person haș committed a crime and there are no
cases that prevent the initiation or exercise the criminal action, provided by art. 16
paragraph (1) Criminal Procedure Code. The new stage of criminal investigation
materializes through the criminal action as a distinctly regulated procedure in
terms of rights and obligations, as well as the procedural means that precede the
criminal prosecution of persons with regard to whom there is evidence that they
have committed acts provided for by the criminal law.
Keywords: process, criminal, action, prosecutor, defendant, evidence, obligation.

REZUMAT
Procesul penal reprezintă activitatea prin care se asigură constatarea la timp și

în mod concret a faptelor care constituie infracțiuni fiind astfel posibilă stabilirea
răspunderii penale a persoanei vinovate pe un parcurs procedural care cuprinde
urmărirea penală, camera preliminară, judecata și punerea în executare a hotărârilor
judecătorești penale. Fiecare etapă procesuală reglementează o fază distinctă în care
sunt examinate, rezolvate și adoptate soluții de care depinde legalitatea desfășurării
în continuare a procesului penal.
Faza de urmărire penală are un caracter obligatoriu și un conținut complex care

cuprinde ansamblul activităților derulate de organele de urmărire penală în scopul
strângerii probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, identificarea
infractorilor și stabilirea răspunderii penale sau civile a acestora, pentru a se
constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea lor în judecată.
Urmărirea penală (astfel cum este reglementată prin dispozițiile art. 285-341
C. pr. pen.) cuprinde un ansamblu de activități procedurale care stabilesc sub toate
aspectele cadrul legal de derulare și respectare a dispozițiilor care garantează aflarea
adevărului. Pentru realizarea obiectivelor urmăririi penale, organele de cercetare
penală au obligația de a căuta și strânge datele ori informațiile cu privire la existența
infracțiunilor, de a identifica pe autorii acestora, să colecteze și să administreze probele
care dovedesc existența unei fapte prevăzută de legea penală, împrejurări de fapt de
care depinde aplicarea legii sau orice elemente necesare unei juste soluționări a cauzei.
Efectuarea acestor activități nu conduce în mod absolut la trecerea într-o altă etapă
a urmăririi penale decât sub condiția faptului existenței unor probe din care rezultă
cu certitudine că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre
cazurile care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, prevăzute
de art. 16 alin. (1) C. pr. pen. Această nouă etapă a urmăririi penale se materializează
prin acțiunea penală ca procedură distinct reglementată sub aspectul drepturilor și
obligațiilor, precum și a mijloacelor procesuale care premerg tragerea la răspundere
penală a persoanelor cu privire la care există probe că au comis fapte prevăzute
de legea penală.
Cuvinte-cheie: proces, penal, acțiune, procuror, inculpat, probe, obligativitate.
Legislaţie relevantă: C. pr. pen., art. 7, art. 14 alin. (1), art. 16, art. 309 alin. (1)
1. Acțiunea penală. Noțiuni generale

Acțiunea penală este considerată ca fiind „o instituție de bază în reglementarea procesului penal”
deoarece „constituie instrumentul juridic de concretizare subiectivă și de dinamizare a acestui
proces” reprezentând în esență expresia dreptului de a trage la răspundere pe făptuitorul unei
infracțiuni și un instrument juridic procesual de realizare a scopului legii penale.[1]
V. Dongoroz s.a., Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român, Partea generală, Vol. I, Ed. Academiei/
[1]
Institutul de Cercetări Juridice, București, 1975, p. 60.

Examinarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) C. pr. pen. conduce la definirea acțiunii penale ca fiind
un mijloc juridic care asigură aducerea în fața organelor judiciare a unui raport conflictual de
drept penal rezultat din săvârșirea unei infracțiuni în vederea tragerii la răspundere penală a
DOCTRINĂ
făptuitorului.[2]
Exercitarea acțiunii penale reprezintă o corelare obiectivă între activitatea de urmărire penală
desfășurată „in rem” care s-a concretizat prin administrarea unor probe pertinente și concludente
ce au confirmat existența faptei și participarea „in personam” a subiectului procesual principal
identificat ca “suspect” la săvârșirea unei infracțiuni. În acest sens se afirmă că acțiunea penală este
caracterizată printr-un termen care se referă la fapta penală comisă ce este cunoscută organelor de
cercetare penală și un alt termen ce conține modalitatea de tragere la răspundere a făptuitorului.[3]
Titular al acțiunii penale ca subiect activ (în cele mai multe cazuri) este statul prin intermediul
Ministerului Public [art. 7 alin. (1) C. pr. pen.]. În ceea ce privește infracțiunile cu privire la care
tragerea la răspundere penală este condiționată de existența unei plângeri prealabile, inițiator
al acțiunii penale este persoana vătămată în calitate de subiect procesual principal [art. 33
alin. (1) C. pr. pen.]. Sub acest aspect este de precizat că persoana vătămată are în limitele
stabilite de legea procesuală, inițiativa sesizării și susținerii plângerii prealabile, dar procurorul are
competența de a pune în mișcare și a exercita acțiunea penală. Subiect pasiv al acțiunii penale
este persoana care a comis o infracțiune și față de care se efectuează acte de urmărire penală
sau, „dacă este trimis în judecată, activități specifice judecății, până la pronunțarea unei hotărâri
judecătorești definitive”.[4]
Acțiunea penală prezintă trăsături specifice care o particularizează din punctul de vedere al rolului
său și al modului de exercitare în cursul urmăririi penale.
Acțiunea penală se exercită în mod obligatoriu prin intermediul organelor statului. În acest sens
prin dispozițiile art. 7 alin. (1) C. pr. pen. se instituie obligativitatea punerii în mișcare din oficiu
a acțiunii penale exclusiv de către procuror în îndeplinirea atribuțiilor conferite prin art. 67 din
Legea nr. 304/2022.[5] Pentru aceste considerente în doctrină s-a afirmat că acțiunea penală este
de ordine publică deoarece organele statului prin procuror au obligația de a interveni din oficiu
în interesul societății ca expresie a „unei împuterniciri legale în temeiul căreia se poate aduce
înaintea justiției conflictul de drept născut din încălcarea unei norme”.[6]
Caracterul obligatoriu al acțiunii penale rezultă din dispozițiile art. 7 alin. (1) C. pr. pen. Comiterea
unei infracțiuni, urmată de stabilirea vinovăției autorului reprezintă elemente care impun, ca
ripostă a societății, caracterul obligatoriu, inevitabil și prompt exercitarea acțiunii penale.
Indisponibilitatea acțiunii penale constă în faptul că ulterior punerii în mișcare nu se mai poate
stinge decât în cazurile prevăzute de lege ori prin epuizarea sa în urma pronunțării unei hotărâri
judecătorești definitive.
[2]
Art. 14 alin. (1) C. pr. pen.
[3]
V. Dongoroz s.a., op. cit., p. 63.
A. Crișu, Drept procesual penal. Partea generală, conform noului Cod de procedură penală, Ed. Hamangiu, București,
[4]
2016, pp. 169-170.

[5]
Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în M. Of. nr. 1104 din 16 noiembrie 2022.
V. Dongoroz, Curs de procedură penală, ed. 1942, p. 53 preluat din N. Volonciu, Drept procesual penal, Ed. Didactică și
[6]
Pedagogică, București, 1972, p. 100.

Acțiunea penală este indivizibilă prin faptul că se referă la toate persoanele care au comis o
infracțiune. Caracterul indivizibil rezultă din unitatea infracțiunii ca fapt juridic, iar în acest sens
sunt relevante dispozițiile art. 157 alin. (3) C. pen. referitoare la lipsa plângerii prealabile în care
se arată că „Fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au
participat la săvârșirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai cu privire la una
din acestea”.
Acțiunea penală este individuală întrucât se exercită numai asupra persoanei care a comis o
infracțiune potrivit principiului răspunderii penale personale.
2. Punerea în mișcare a acțiunii penale

Acțiunea penală se pune în mișcare sau se exercită (in personam) numai când există probe din care
rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană (cunoscută/identificată) a săvârșit o infracțiune și
nu există cazuri care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acesteia.[7]
Pentru constatarea faptelor și împrejurărilor care reprezintă obiectul unei cauze penale, cât și a
vinovăției făptuitorului este necesar ca organele de urmărire penală să procedeze la administrarea
de probe. Presupunerea rezonabilă semnifică prezența obiectivă a unor elemente de fapt și de drept
care servesc la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei
care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.[8]
Potrivit dispozițiilor art. 5 C. pr. pen., organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe,
aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana
suspectului sau inculpatului, astfel că întregul proces penal este dominat de problema probelor.[9]
Prin punerea în mișcare a acțiunii penale persoana făptuitoare, considerată „suspect” (subiect
principal procesual) până la acel moment devine parte în procesul penal și capătă calitatea de
„inculpat”. Drepturile acestuia sunt cele arătate expres prin dispozițiile art. 82 și art. 83 C. pr. pen.,
iar împotriva sa pot fi dispuse măsurile preventive: reținerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe
cauțiune, arestul la domiciliu, arestarea preventivă. Este de observat că nicio măsură preventivă nu
poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menținută dacă există o cauză care împiedică punerea
în mișcare sau exercitarea acțiunii penale [art. 202 alin. (2) C. pr. pen.].
Punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acesteia se realizează numai cu privire la o
persoană care a săvârșit o infracțiune. Ca urmare, în cauză, inculpat nu poate fi decât o persoană
determinată cu privire pe care urmărirea penală în faza inițială a calificat-o ca „suspect” cu
respectarea conținutului art. 77 C. pr. pen.[10]
O condiție esențială (cu efect negativ) pentru efectuarea acestei activități o constituie faptul ca
în cauză punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea ei să nu fie împiedicată prin existența
vreunuia din cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-j) C. pr. pen.
[7]
Art. 15 și art. 309 C. pr. pen.
[8]
Al. Boroi, G. Negruț, Drept procesual penal, Ed. Hamangiu, București, 2020, p. 137.
[9]
I. Neagu, M. Damaschin, op. cit., pp. 421-422.
Art. 77 C. pr. pen. „Persoana cu privire la care, din datele și probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că
[10]
a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală se numește suspect”.
DOCTRINĂ |
Titularul de drept al punerii în mișcare a acțiunii penale care este exclusiv procurorul, precum
și situarea în timp a măsurii rezultă din conținutul art. 309 alin. (1) C. pr. pen. în care se arată:
„Acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când
DOCTRINĂ
acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există
vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1)”.
În cursul urmăririi penale exercitarea acțiunii penale are ca finalitate momentul rezolvării cauzei[11]
când procurorul emite rechizitoriul prin care dispune trimiterea în judecată (dacă din materialul de
urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal)
sau când se emite ordonanța prin care se clasează sau se renunță la urmărire, potrivit dispozițiilor
legale. În continuare, după emiterea rechizitoriului, exercitarea acțiunii penale continuă, iar autorul
infracțiunii păstrează calitatea de inculpat (cu toate drepturile și obligațiile corespunzătoare) până
la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. În cursul judecății procurorul nu mai exercită
acțiunea penală, rolul său fiind numai de a o susține (prin formularea de cereri, concluzii, căi de atac).
Punerea în mișcare a acțiunii penale se efectuează prin ordonanța emisă de procuror cu

respectarea dispozițiilor art. 286 alin. (1) și (2) C. pr. pen., fiind esențiale precizarea faptei,
încadrarea juridică a acesteia, precum și motivele de fapt și de drept. Informarea și audierea
persoanei care a dobândit calitatea de inculpat este obligatorie, urmând a fi efectuată de către
organele de urmărire penală sau de procuror. În această împrejurare, inculpatului i se comunică
drepturile și obligațiile (art. 108 raportat la art. 83 C. pr. pen.) cu precizarea că urmează, în
mod obligatoriu, să fie informat asupra posibilității încheierii, în cursul urmăririi penale, a unui
acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției, iar în cursul judecății posibilitatea de a beneficia
de reducerea pedepsei prevăzute de lege, ca urmare a recunoașterii învinuirii. Sub acest aspect
există obligația încheierii unui proces verbal. În cazul în care persoana care a comis infracțiunea
lipsește nejustificat, se sustrage ori este dispărut, urmărirea penală (acțiunea penală și exercitarea
acesteia) continuă fără audierea inculpatului. Declarația inculpatului nu constituie un act formal
deoarece aceasta reprezintă și un mijloc de apărare prin care se solicită administrarea unor probe
în raport de acuzația și încadrarea juridică ce constituie obiectul cauzei penale.
În ceea ce privește punerea în mișcare a acțiunii penale, organele de cercetare penală pot formula
propuneri prin referat [în condițiile art. 286 alin. (2) C. pr. pen.] care se înaintează procurorului
pentru a dispune cu privire la această măsură.
La cererea inculpatului se eliberează o copie a ordonanței prin care a fost pusă în mișcare acțiunea
penală, iar împotriva măsurii se poate face plângere în conformitate cu prevederile art. 336 și
art. 339 C. pr. pen. Plângerea se soluționează de prim-procurorul parchetului (corespunzător
ierarhiei instituționale) în termen de cel mult 20 zile, soluția se comunică, iar împotriva acesteia
nu se mai prevede posibilitatea formulării unei cereri similară (plângere).
Sub acest aspect legea de procedură penală nu face alte precizări deși pot exista situații în care
nu se soluționează plângerea împotriva ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale ori
rezolvarea acesteia nu răspunde criticilor formulate. În lipsa acestor precizări, rezultă că singura
modalitate de punere în discuție a unor astfel de situații constă în posibilitatea de „a formula în
scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor
și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală”, potrivit dispozițiilor art. 344 alin. (2)
C. pr. pen., după sesizarea instanței prin rechizitoriu.
[11]
Art. 327 C. pr. pen.

Soluția răspunde, aparent, unor incidente referitoare la punerea în mișcare a acțiunii penale și la
plângerea împotriva actelor procurorului, dar eficiența este discutabilă deoarece între cele două
momente procesuale poate trece un timp îndelungat în cursul căruia se pot efectua alte acte de
urmărire penală cu un conținut contradictoriu.
O opinie (care nu a fost pusă încă în discuție) constă în introducerea unei prevederi procedurale
în sensul posibilității formulării unei căi de atac (plângere/contestație), la instanța de judecată
competentă, în cazurile de strictă interpretare în care nu se soluționează plângerea formulată
(în condițiile art. 336 și art. 339 C. pr. pen.) împotriva ordonanței de punere în mișcare a acțiunii
penale sau când rezolvarea acesteia nu răspunde criticilor formulate ori solicitării administrării
unor probe. În această situație instanța de judecată ar urma să se pronunțe numai în sensul
obligării soluționării plângerii potrivit dispozițiilor procedurii penale.
Dispozițiile art. 311 C. pr. pen., referitoare la extinderea urmăririi penale [care în alin. (3) se referă
explicit la „suspect”] se aplică corespunzător și după punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale
existând posibilitatea depășirii cadrului fixat inițial (cu respectarea procedurii corespunzătoare).
3. Stingerea acțiunii penale

Stingerea acțiunii penale reprezintă încetarea ori epuizarea actelor și măsurilor procedurale,
precum și a efectelor produse de acestea cu privire la persoana care a comis o infracțiune.
Ca urmare, procesul penal se stinge în oricare din faza sau etapa sa de desfășurare.
Acțiunea penală se poate stinge atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății în
conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (1) și (2) C. pr. pen.
În cursul urmăririi penale acțiunea penală se stinge prin clasare sau prin renunțare la urmărirea penală
numai în raport cu o persoană determinată prin calitatea de inculpat. Ordonanța emisă de procuror
este actul procedural prin care se dispune asupra măsurii, conform art. 286 alin. (1) și (2) C. pr. pen.
Clasarea se dispune în situația în care după examinarea sesizării și administrarea probelor se

constată existența unui dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) C. pr. pen.
Renunțarea la urmărirea penală se poate dispune și față de inculpat (ulterior punerii în mișcare și
exercitării acțiunii penale) în condițiile în care procurorul constată că nu există un interes public
în urmărirea faptei, reglementarea fiind prevăzută prin art. 318 C. pr. pen.
În cursul judecății acțiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești
de condamnare, renunțare la aplicarea unei pedepse, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau
încetare a procesului penal. În toate cazurile instanța pronunță o hotărâre judecătorească ca act
final de dispoziție prin care se realizează scopul acțiunii penale.
Această prevedere a legii procesuale marchează finalul sub orice formă a exercitării acțiunii penale
față de persoana care a comis o infracțiune și care în instanța de judecată are, întotdeauna,
calitatea de inculpat.

Continuarea procesului penal la cererea inculpatului (art. 18 C. pr. pen.) conduce la aceeași
concluzie a stingerii acțiunii penale cu precizarea posibilității schimbării temeiului juridic și în
mod corespunzător a soluției finale adoptată în cauză (de către procuror ori instanța de judecată).
DOCTRINĂ
4. Cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii

penale
În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) C. pr. pen. acțiunea penală nu poate fi pusă în
mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege;
c) nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea;
d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție
prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.
Acest caz reprezintă o excepție de la principiul oficialității și obligativității punerii în mișcare a

acțiunii penale. În cazul pozitiv al îndeplinirii actului prealabil necesar, acțiunea penală poate
fi pusă în mișcare ulterior.
f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori a inculpatului persoană fizică sau
s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;
Sub acest aspect se reține apariția Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții
Constituționale, precum și a O.U.G. nr. 71/2022. Practica judiciară a apreciat că Deciziile
Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 se aplică tuturor cauzelor penale care erau
pendinte la data de 25 iunie 2018 (data publicării în M. Of. a Deciziei nr. 297/2018). Astfel,
până la data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022), în materie penală
nu a funcționat întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale. Ipotezele
de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile O.U.G. nr. 71/2022 se vor
aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând
fi aplicate retroactiv.”[12]
g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia
înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere
în condițiile legii;
În această situație este posibilă efectuarea urmăririi penale și chiar punerea în mișcare și
exercitarea acțiunii penale (ex. infracțiunea de înșelăciune cu privire la care, potrivit art. 244
alin. (3) C. pen., poate interveni împăcarea).
[12]
Decizia penală nr. 350/A/2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală pronunțată în dosar
nr. 2440/177/P/2018, https://www.legalis.ro

h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
i) există autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
Concluzii
Acțiunea penală este mijlocul prin care se realizează în justiție tragerea la răspundere penală și
pedepsirea inculpatului.
Prin punerea în mișcare a acțiunii penale se realizează un raport juridic procesual penal.
În procedura penală acțiunea penală este o măsură diferită care impune alte drepturi și obligații
și o reglementare diferită față de activitatea de urmărire penală.
Acțiunea penală are importanță sub aspectul determinării poziției procesuale a persoanei care a
comis o infracțiune și care devine parte a procesului penal prin calitatea de inculpat.
Acțiunea penală și exercitarea sa reprezintă condiția necesară pentru sesizarea instanței de

judecată și pronunțarea unor hotărâri judecătorești conforme dispozițiilor procedurale legale.
Bibliografie
– Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica
Stănoiu, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român, Partea generală, Vol. I,
Editura Academiei, București, 1975.
– Nicolae Volonciu, Drept procesual penal, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972.
– Grigore Teodoru, Lucia Moldovan, Drept procesual penal, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1979.
– Anastasiu Crișu, Drept procesual penal. Partea generală, conform noului Cod de procedură
penală, Editura Hamangiu, București, 2016.
– Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Ediția a II-a, în
lumina noului Cod de procedură penală, Editura Universul Juridic, București, 2018.
– Alexandru Boroi, Gina Negruț, Drept procesual penal, Ediția a 2-a, Editura Hamangiu,
București, 2020.
– Codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010), Editura Hamangiu, Ediția 2022.
– Decizia penală nr. 350/A/2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția Penală (Dosar
nr. 2440/177/P/2018), www.legalis.ro

Florin SANDU
De ce să ne restructurăm
și să nu așteptăm insolvența?
DOCTRINĂ
Avocat Florin SANDU[1]
ABSTRACT
In the context of last year’s amendments to Law 85/2014 on Insolvency and

Insolvency Prevention Proceedings and Other Legislation („Insolvency Law”),
inter alia, new instruments have been introduced providing companies in financial
distress but viable with the opportunity to have access to effective preventive
restructuring frameworks that enable them to operate in full or in part via measures
such as adjusting the business, the asset and liability structure or the capital of the
company and to involve experts dealing with restructuring as such. Restructuring
is beneficial not only to those directly involved in running the business, but more
importantly to the economy as a whole in relation to stakeholders, such as the
creditors and employees of these entities, who depend on the survival of these
enterprises to maintain a dignified life. The aim of this article is to provide a
certain context, to clarify and to highlight some of the instruments available in the
Insolvency Law, that are likely to be subject to these instruments more often than
expected in the coming period. In addition, the article highlights some important
developments already in local case law regarding the elements to be taken into
account in the making of business decisions compared to the new provisions on
those segments of Insolvency Law following the same changes that occurred to
the law last year.
Keywords: restructuring agreement, composition, rehabilitation, administrator,

advantages and disadvantages specific to each procedure, business decisions.
REZUMAT
În contextul modificărilor aduse anul trecut Legii nr. 85/2014 privind procedurile
de prevenire a insolvenței și de insolvență și a altor acte normative („Legea
Insolvenței”), au apărut, inter alia, noi instrumente ce oferă oportunitatea unor
întreprinderi viabile, în dificultate financiară, să aibă acces la cadre eficiente de
restructurare preventivă, care le permit să funcționeze în format integral sau
Florin Sandu este avocat senior la Bondoc și Asociații SCA și este licențiat în drept la Universitatea din București, Facultatea
[1]
de Drept (2010). De asemenea, dl. Sandu a absolvit LLM în domeniul arbitrajului internațional la Universitatea din București,
Facultatea de Drept (2015) și programul de LLM în domeniul contractelor internaționale și al arbitrajului la Universitatea din
Fribourg, Facultatea de Drept (2016). Dl. Florin Sandu poate fi contactat la adresa sandu.f.i.alexandru@gmail.com

parțial prin măsuri de genul ajustării activității, a structurii de active și pasive ori a
capitalului societății și prin implicarea unor profesioniști dedicați restructurării ca
atare. Restructurările sunt utile nu doar indivizilor implicați direct în conducerea
afacerii, însă mai ales economiei per ansamblu, raportat la părțile interesate
precum creditorii și angajații în aceste entități ce depind pentru menținerea unui
trai decent de supraviețuirea acestor companii. Acest articol este menit să dea puțin
context, să explice mai pe larg și să evidențieze câteva instrumente disponibile
în Legea Insolvenței, instrumente ce urmează să formeze obiectul unor măsuri
probabil mai frecvente decât ne așteptam în următoarea perioadă. De asemenea,
spre sfârșit, articolul evidențiază câteva repere existente deja în jurisprudența locală
raportat la elementele de luat în considerare în adoptarea unor decizii de afaceri
comparativ cu noile prevederi pe aceste segmente din Legea Insolvenței apărute
ca urmare a acelorași modificări produse anul trecut.
Cuvinte-cheie: acord de restructurare, concordat, redresare, administrator,

avantaje și dezavantaje specifice fiecărei proceduri, decizii de afaceri.
Legislaţie relevantă: Legea nr. 216/2022, Legea nr. 85/2014
I. Observații introductive
Restructurările nu au o istorie recentă în România, fiind în fapt prezente în legislația noastră încă
de pe vremea Codului Calimach care conținea prima reglementare superioară a falimentului.
Principiul de la baza concordatului a fost însă prezent dinainte de Evul Mediu, fiind reprezentat
de simpla idee de reducere a creanței debitorului cu voința majorității creditorilor și care se
impunea minorității creditorilor[2]. Istoria arată faptul că procedura de concordat preventiv a
existat inclusiv pe vremea romanilor, respectiv prin înțelegerea amicală preliminară venditio
bonorum[3] și în pactum ut minus solvatur.
În legislația națională, instrumentele de restructurare preventivă sunt prezente de mai mult de

unsprezece ani, însă s-a constatat că sunt prea puțin accesate, iar atunci când au fost accesate,
majoritatea (și vorbesc aici mai ales de concordatul preventiv) nu și-au atins scopul, societățile
respective ajungând ulterior în insolvență. Cu toate acestea, între anii 2010 și 2019, au avut loc
puțin peste 80 de proceduri, cu o rată de succes de 8,75%. Ca și motive pentru procentajul redus,
se vorbește de apelarea cu întârziere la aceste proceduri și mai ales de lipsa culturii negocierii.
Pe de altă parte, contribuie la acest aspect inclusiv necunoașterea procedurilor, a principalelor
caracteristici ale acestora și mai ales lipsa poveștilor de succes care să crească încrederea în
reușita acestor proceduri.
J. Kandel, Concordatul preventiv – textul proiectului de lege, introducere și comentarii, Institutul de arte grafice
[2]
„Tiparul românesc”. Conform autorului concordatul a fost reintrodus în Evul Mediu, după ce executarea asupra persoanei
debitorului a fost înlocuită în secolul al XIII-lea prin executarea colectivă asupra bunurilor debitorului. Astfel, la sfârșitul
secolului al XIV-lea, concordatul este legiferat în statutele diferitelor orașe italiene (Veneția în 1244, Cremona în 1188,
Milano în 1396, Florența în 1411).
[3]
Procedura vânzării bunurilor debitorilor în Roma antică, Prof. univ. dr. Teodor Sâmbrian, p. 9.
DOCTRINĂ |
Florin SANDU
Promovarea unei culturi antreprenoriale inclusiv pe acest palier este un aspect, credem, de
sănătate economică, iar recunoașterea eșecului sau cel puțin a unuia temporar ar trebui să fie
o rezultantă naturală a eforturilor antreprenoriale. Importantă este povestea și nu cifrele, iar
DOCTRINĂ
salvarea afacerii ar trebui să fie aspectul cel mai important pentru actorii implicați. Etapa de
dificultate depășită poate fi asemuită proceselor din natură în care organismele se regenerează
și dau ocazia bioritmului specific să se dezvolte pe mai multe paliere. Oferirea unei șanse noi
antreprenorilor aflați în situații de dificultate este credem medicament pentru economie și un
instrument ce se poate dovedi foarte util în situații imposibil de gestionat ce pot afecta nu doar
compania ca atare ci inclusiv stima de sine a business ownerilor.
Ce reprezintă starea de dificultate în acest context? Este starea generată de orice împrejurare care
determină o afectare temporară a activității ce dă naștere unei amenințări reale și grave la adresa
capacității viitoare a debitorului de a-și plăti datoriile la scadență, dacă nu sunt luate măsuri
adecvate. Pe de altă parte, este menționat cât se poate de clar în Legea Insolvenței (definită mai
jos) că debitorul în stare de dificultate este totuși un debitor capabil să își execute obligațiile pe
măsură ce devin scadente.
Restructurările se pot dovedi ocazii pentru un viitor mai previzibil raportat la perioada pe care
o traversăm și aici ne referim la diferitele crize care acționează pe multiple paliere și care ne
afectează ca indivizi și nu ca owneri de companii/businessuri. Cu titlu de exemplu, în Danemarca
încă din 2007 există un sistem denumit Sistem de Avertizare Timpurie (Early Warning Systems)[4]
care este un sistem național pus la dispoziție în mod gratuit, imparțial și confidențial, menit să
consilieze întreprinderi viabile mici și mijlocii să supraviețuiască unei crize și să își reia creșterea,
și care până în prezent a asistat aproximativ 5.500 de companii daneze să depășească provocări
economice severe, menținând în viață aproape jumătate din aceste companii.
În România, Legea nr. 216/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a altor acte normative a transpus
Directiva (UE) 2019/1023 privind restructurarea preventivă („Directiva de Restructurare”), fiind
în vigoare din iulie anul trecut („Legea de modificare”) și care a înlocuit mandatul ad-hoc cu
acordul de restructurare și a modificat semnificativ procedura concordatului preventiv. Ca urmare
a modificărilor survenite, dreptul românesc oferă debitorului două proceduri de restructurare
preventivă, ambele orientate spre sprijinirea și salvarea antreprenorilor onești care vor să iasă
la lumină în ciuda dificultăților cu care se confruntă. Alegerea uneia sau alteia se face în funcție
de circumstanțele concrete și de recomandările particularizate ale profesioniștilor economici și
juridici aleși.
Directiva, implementată în legislația locală prin Legea de modificare la Legea nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență („Legea Insolvenței”), a adus, pe fondul
recomandării Comisiei Europene din 12 martie 2014 privind o nouă abordare a falimentului și
a insolvenței întreprinderilor[5], practici noi în legislația locală și oarecum mature raportat la
cele similare din legislația existentă deja în alte state, dând practic posibilitatea antreprenorilor
asaltați de schimbările generate de crize să prindă puțină reziliență în meci. În Europa (mai ales
https://www.earlywarningeurope.eu/about/best-practices/early-warning-denmark#:~:text=Early%20warning%20
[4]
is%20a%20national,facing%20the%20risk%20of%20bankruptcy
[5]
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:32014H0135&from=FR

în anumite state precum Marea Britanie[6] și Franța[7]), proceduri de acest gen există de ceva
vreme și unele au cunoscut povești de succes importante (scheme of arrangement, salvgardare
accelerată) în grupuri mari de societăți.
Directiva de Restructurare reprezintă un compromis elaborat în urma unor negocieri importante,

de aproape 8 ani de zile, care încearcă să acopere echilibrat aspecte esențiale pentru sesizarea
timpurie a dificultăților respective, mecanisme juridice pentru realizarea unor astfel de
restructurări și nu în ultimul rând o protecție echilibrată a intereselor și drepturilor părților
afectate în astfel de situații. Aceste proceduri au însă un anumit grad de specificitate locală, căci
Directiva de Restructurare nu și-a propus o uniformizare absolută, fiind o directivă europeană de
minimă armonizare. Statele membre au avut libertatea de a alege soluția cea mai eficientă în
considerarea specificităților mediului de afaceri local.
Contextul actual în care presiunile economice sunt întâlnite într-un mod variat în mediul de
business nu pot fi ignorate și trebuie adresate timpuriu și cu mecanisme flexibile în scopul evitării
unor efecte negative inevitabile pentru afacerile companiei. În practică, conform ultimului raport
Coface disponibil din septembrie 2022, numărul de insolvențe în primul trimestru al lui 2022 a
crescut cu 16% față de trimestrul corespunzător din 2021[8]. În paralel, conform aceluiași raport,
și numărul societăților nou înființate a crescut cu 7% față de trimestrul corespunzător al anului
anterior, reprezentând maximul ultimului deceniu. S-ar putea concluziona de aici că există o
tendință naturală a unor antreprenori de a muta pe noi societăți activități în cadrul cărora au
întâmpinat dificultăți? În cazul acesta, întrebarea firească ar fi următoarea: de ce nu ar fi posibil
să restructurăm activitățile respective fără procese dificil de parcurs și formaliste?
Cum spuneam și mai sus, implementarea Directivei în legislația locală a adus înaintea noastră
două noi instrumente de restructurare concepute să ajute companiile să identifice din timp
potențialele dificultăți financiare, și inclusiv să adopte măsuri proactive pentru a le aborda și, în
cele din urmă, restabili viabilitatea financiară a companiei. Astfel, mandatul ad-hoc a fost înlocuit
de acordul de restructurare care reprezintă un nou cadru de restructurare mai reglementat și
cuprinzător și al cărui specific este caracterizat prin flexibilitate și confidențialitate pentru toate
părțile implicate, în timp ce concordatul preventiv, deși existent, a fost remodelat după liniile
Directivei de restructurare, iar specificul său prin comparație cu acordul de restructurare este
caracterizat de termene mai scurte și protecție suplimentară pentru debitor.
Pentru a se evita orice potențial risc de utilizare abuzivă a procedurii, dificultățile financiare ale
companiei însă trebuie să fie susceptibile de a conduce la insolvență, însă nu să se afle efectiv
în stare de insolvență la data la care recurge la una dintre aceste soluții. Verificarea îndeplinirii
acestei condiții prin urmare trebuie să rezulte dintr-un raport întocmit de un practician în
insolvență desemnat, ce poate fi asemuit practic unor analize medicale ale pacientului, preventive
cumva, și care în funcție de procedură, sunt pregătite de către administratorul restructurării sau
administratorul concordatar și care include următoarele aspecte: a) natura stării de dificultate,
PizzaExpress case (https://glas.agency/2020/11/10/pizzaexpress-restructuring-successfully-completed), the Virgin

[6]
Atlantic Airways Limited case (https://corporate.virginatlantic.com/gb/en/media/press-releases/virgin-atlantic-

completes-solvent-recapitalisation.html).
[7]
FRAM, NEXTIRAONE, cele mai importante cazuri în Franța de rezolvare a situațiilor sale prin proceduri pre-insolvență.
https://www.coface.ro/Stiri-Publicatii/Stiri/STUDIU-COFACE-INSOLVENTELE-IN-ROMANIA-AU-CRESCUT-CU-16-
[8]
IN-PRIMUL-SEMESTRU-DIN-2022-FATA-DE-ACEEASI-PERIOADA-DIN-ANUL-PREDECENT

Florin SANDU
respectiv descrierea împrejurării care determină afectarea temporară a activității și efectele

previzionate; b) factorii interni și externi care au determinat starea de dificultate a debitorului;
c) indicatorii financiari aplicabili respectivului debitor, care pot justifica existența unei amenințări
DOCTRINĂ
la adresa capacității viitoare a debitorului de a-și plăti datoriile la scadență într-o perioadă de
maximum 24 de luni de la apariția împrejurării respective; d) motivul pentru care dificultatea nu
poate fi considerată reversibilă în mod natural prin continuarea activității planificate a debitorului
fără luarea unor măsuri adecvate de redresare.
II. Elemente de interes pentru selectarea

procedurii de restructurare
Putem spune că primele semne de dificultate la nivelul companiilor sunt poate cel mai evidente
managementului, care observă cel mai bine când și unde au greșit, iar efectele acestor decizii
sunt vizibile abia ulterior în indicii financiari sau pentru alți actori implicați. Unde dificultatea
credem că este în primul rând o problemă personală întrucât businessul respectiv reprezintă mai
mult decât compania, credem că apare imediat și motivația de a reuși în măsura în care există
instrumente.
Prin urmare, asociații/acționarii, care trec poate constant prin procese de restructurare pe diferite
paliere, știu cel mai bine de când să intre într-o procedură de restructurare și să își asume cumva
procesul natural și inclusiv orizontul de nou început. Credem că cheia succesului unei restructurări
depinde mai mult de atitudinea și interesul asociaților/acționarilor, și că nu există o rețetă de
succes ci doar soluții aplicate cu ajutorul unor profesioniști implicați de la început și care lucrează
în interesul îmbunătățirii performanțelor financiare ale companiei injectând cumva serul potrivit
pentru revenire și performanță.
În funcție de situația companiei, conducerea poate alege una din cele doua opțiuni de restruc
turare, ocazie cu care toate părțile implicate pot sta la masă (e.g., creditori, salariați) și pot
identifica soluții pentru reducerea costurilor prin negociere, pot crește eficiența și îmbunătății
profitul. Practic, restructurarea reprezintă un important instrument pentru a ajuta companiile să
adreseze schimbările de piață generate de scăderea cererii ori de creșterea competiției.
În ambele proceduri există multă flexibilitate, iar succesul acestora depinde pe de-o parte de
momentul la care se alege începerea unei astfel de proceduri, de încrederea care există între
participanții la acestea, precum și de calitatea persoanelor cheie în cadrul acestor proceduri.
Astfel, importanți sunt nu doar debitorii și managementul, ci inclusiv practicianul în insolvență
desemnat, ceilalți consultanți implicați de acesta în identificarea propunerilor efective și
negocierilor de restructurare și nu în ultimul rând buna cunoaștere a reglementărilor și a sensului
rezonabil al acestora. Desigur, există o curbă de învățare în care se acumulează experiență,
iar aceste instrumente se pot dovedi utile și pe alte paliere, însă până atunci transparența și
colaborarea tuturor părților implicate pe o structură adecvată situației și contextului ar trebui să
fie suficientă pentru succes. Important este că eșecul să nu fie ascuns sub preș, iar actorii implicați
să stimuleze debitorul să confrunte cu ei realitatea.
Efectele juridice pe care hotărârea de deschidere a procedurii de concordat preventiv le produce,

precum suspendarea de drept a executărilor silite, suspendarea de drept a curgerii accesoriilor,

imposibilitatea deschiderii procedurii insolvenței pe perioada implementării concordatului,

precum și termenul mai lung pentru implementare pot face pentru debitori mai atractivă această
procedură.
Acordul de restructurare pare să fie, mai degrabă, la îndemâna acelor debitori care, deși se află
în dificultate, au o relație mai bună cu creditorii, nu sunt presați de executări silite pornite sau
care urmează a fi pornite, și având suficient timp pentru a negocia cu creditorii nu au nevoie de
intervenția instanței până la momentul finalizării negocierilor acordului de restructurare.
Pentru ca proactivitatea este mai bună ca reactivitatea, ceea ce poate face conducerea unei
societăți în cazul în care o întreprindere se confruntă cu dificultăți financiare este să o ajute
printr-un plan de restructurare să revină pe calea cea bună, abordând problemele de bază, cum
ar fi supraîndatorarea sau scăderea veniturilor. Conducerea poate îmbunătăți guvernanța prin
abordarea oricăror probleme legate de managementul companiei, de operațiunile în curs, pentru
instituirea unor metode de control, sau poate decide inclusiv pregătirea companiei pentru vânzare
sau fuziune prin îmbunătățirea performanțelor financiare și creșterea valorii sale.
Menționăm că sunt disponibile mai multe variante de restructurare prin intermediul acordului
ori concordatului. Se pot adopta prin urmare și alte măsuri de restructurare sau o combinație
a acestora, nefiind disponibilă doar varianta reducerii creanțelor care poate nu este cea mai
atractivă pentru creditorii participanți, ci inclusiv următoarele:
– restructurarea operațională a activităților desfășurate de debitor;

– schimbarea componenței, a condițiilor sau a structurii activelor sau pasivelor debitorului;
– valorificarea unor active ale debitorului;
– valorificarea întreprinderii ca ansamblu independent;
– fuziunea sau divizarea debitorului, în condițiile legii;
– modificarea structurii capitalului social al debitorului prin majorarea capitalului social prin
cooptarea de noi acționari sau asociați sau prin conversia creanțelor în acțiuni, cu majorarea
corespunzătoare a capitalului social.
Ce este cu adevărat motivant pentru antreprenori și conducerea companiilor este faptul că

ambele proceduri respectă principiul „debtor in possession”, păstrând astfel dreptul debitorului de
a-și administra afacerea în condițiile dreptului comun pe tot parcursul procedurilor de prevenire
a insolvenței.
Cu instrumente de tipul celor enumerate în cele ce urmează, antreprenorii onești au opțiunea de

a adopta măsuri de timpuriu ce le acordă posibilitatea de a reveni la masa companiilor sănătoase.
Măsurile au caracter voluntar, iar intervenția autorității statale administrative sau judiciare este
minimă, păstrându‑se însă un anumit echilibru în protejarea intereselor părților afectate știut
fiind că astfel de companii nu pot fi restructurate în mod real fără concursul creditorilor săi.
Prin urmare, în cele ce urmează vom evidenția câteva instrumente existente în cele două
proceduri noi și care se pot dovedi utile în ideea de salvare a companiei. Vom pune astfel în
comparație pe scurt avantajele acestor proceduri, și vom prezenta câteva aspecte relevante în
contextul răspunderii pe care conducerea societății o poate atrage atunci când adoptă decizii de
afaceri pentru o companie în dificultate.

Florin SANDU
III. Instrumente disponibile în contextul restructurării

DOCTRINĂ
Negocierea colectivă: În contextul votului asupra acordului/planului de restructurare,

conducerea companiei împreună cu administratorul concordatar poate organiza ședințe de
negociere colective ori individuale cu creditorii, în funcție de specificul și doleanțele acestora.
Creditorii pot participa la proceduri fie individual, în măsura permisă de drepturile aferente
creanței lor, sau colectiv, prin ședințe colective ori de câte ori consideră necesar să se întrunească.
Acordul/Planul de restructurare preventivă: Poate că cel mai important instrument disponibil

conducerii unei societăți este acordul/planul de restructurare preventiv. Fie că este vorba de
restructurare ori concordat, ambele proceduri implică un plan flexibil ce poate fi personalizat în
funcție de situația societății și menit să restabilească viabilitatea sa financiară în timp util și în
mod eficient. Acordul/Planul poate acoperi diferite aspecte ale operațiunilor societății, cum ar
fi restructurarea datoriilor, vânzarea de active ale societății or punerea în aplicare a măsurilor de
reducere a costurilor. Practic, prin intermediul acestor instrumente compania își alege creditorii,
iar creditorii aleg debitorul spre negocierea creanțelor datorate.
Credem că este structural important ca creditorii să nu aștepte insolvența companiei și să se

implice în restructurare și deci în pregătirea proiectului de acord/plan întrucât au mai multe șanse
astfel să fie plătiți decât dacă așteaptă insolvența.
Sistemul de avertizare timpurie: Pentru că timpul este de esența rezolvării unei crize, Legea
Insolvenței a instituit, în urma modificărilor aduse prin Legea de modificare, un sistem
de avertizare timpurie care va fi fie pus la dispoziție de ANAF și care este conceput să ajute
întreprinderile să identifice potențialele dificultăți financiare într-un stadiu incipient, putându‑se
astfel adopta măsuri pentru a preveni escaladarea acestora.
Simulările de distribuire: Acordul/Planul va conține simulări de distribuire pentru creditorii

afectați în scenariul următoarei alternative optime, scenariu care poate fi chiar falimentul.
Simulările se realizează pe baza unui raport de evaluare, întocmit de un evaluator autorizat cu cel
mult 6 luni anterior datei deschiderii procedurii, a activelor existente în patrimoniul debitorului
și prezentarea comparativă a acestor distribuiri cu cele prevăzute a se realiza prin acordul/planul
de restructurare.
Suspendarea executării creanțelor creditorilor: Legea Insolvenței prevede suspendarea

automată a creanțelor creditorilor împotriva societății pe o perioadă de 4 luni de la data
deschiderii procedurii de concordat. Măsura reprezintă o suspendare temporară a acțiunilor
de executare silită împotriva societății de către creditorii acesteia, permițând companiei să se
concentreze asupra eforturilor de restructurare fără a fi amenințată de acțiuni juridice imediate.
Această măsură permite o oarecare flexibilizare a situației raportat la faptul că acordă un tempo
de „respiro” pentru prioritizarea anumitor acțiuni de repoziționare a societății.
Raportul administratorului restructurării/concordatului: Pentru că este foarte important ca

toate părțile să conștientizeze situația companiei și consecințele dificultății în care se află, s-a
prevăzut în Legea Insolvenței obligația în cazul ambelor proceduri de restructurare preventivă
de a avea un raport ce analizează starea de dificultate cu elementele de cauzalitate specifice
fiecărei companii. Astfel, situația dificilă a societății ajunge să fie justificată printr-un raport

întocmit de un specialist, raport care reprezintă un argument justificativ pentru starea societății
în contextul renegocierii anumitor contracte ce au dezvoltat datorii periculoase poate pentru
viabilitatea businessului.
Rapoartele au conținut reglementat în Legea Insolvenței referindu‑se nu doar la natura

împrejurărilor ce determină afectarea temporară a activității și efectele previzionate, însă inclusiv
aspecte de genul factori interni și externi ce au dus la starea de dificultate a companiei, indicatori
financiari ce justifică existența amenințării capacității debitorului de a-și plăti datoriile la scadență
într-o perioadă de maximum 24 de luni și inclusiv motivul pentru care dificultatea nu poate fi
considerată reversibilă natural prin continuarea activității planificate.
Prezumție de legalitate pentru actele rezonabile și imediat necesare: Raportat la celeritatea

cu care este necesar ca unele acte să fie efectuate, menționăm că legea a instituit o prezumție
de legalitate rezonabil și imediat necesar a fi efectuate conform acordului de restructurare ori
concordatului. Printre exemplele de astfel de acte ce beneficiază de prezumția acordată prin lege
sunt următoarele: negocierea, adoptarea sau confirmarea unui acord/plan de restructurare or
plata salariilor lucrătorilor pentru munca deja prestată.
Protejarea contractelor esențiale: Până la omologarea planului de restructurare, contractele

în derulare esențiale ale companiei (în funcție de specificul de companie) nu pot fi reziliate,
executate anticipat or modificate în detrimentul debitorului, sub condiția ca debitorul să respecte
obligațiile ce îi revin în temeiul acestor contracte ajunse la scadență în cursul suspendării.
Astfel, compania se bucură de menținerea în vigoare a contractelor importante pentru activitatea

sa, respectiv a căror suspendare ar duce la întreruperea activității curente (e.g. contracte de
leasing, licența, francize etc.), în măsura in care compania își respectă obligațiile.
Astfel, instrumentele de mai sus sunt disponibile în principal ambelor proceduri de restructurare,
însă raportat la caracteristica fiecărei proceduri, unele dintre instrumente nu sunt disponibile spre
exemplu acordului de restructurare (e.g. suspendarea executării silite a creanțelor creditorilor,
suspendarea curgerii accesoriilor etc.) întrucât această procedură presupune ipoteza existenței
unei relații de încredere între creditori și debitori și premisele unei relații bune per ansamblu
având în vedere că părțile nu sunt limitate de timp pe partea de negociere[9].
Vom sublinia în continuare, pe scurt, câteva detalii despre avantajele pentru companii ale fiecărei
dintre procedurile menționate mai sus.
IV. Diferențe de avantaj între procedurile de restructurare
Acordul de restructurare
Având în vedere stigmatul[10] pe care îl poartă ideea de restructurare printre partenerii de afaceri,
flexibilitatea de care dă dovadă acordul de restructurare (i.e. intervenție judiciară limitată,
perioada de negociere nedeterminată, posibilitatea de a efectua modificări succesive ale
acordului) raportat la cadrul legislativ și costurile mai reduse față de planul de concordat, credem
[9]
Spre deosebire de concordat care presupune un termen de negociere de 60 de zile.
[10]
Acordul de restructurare beneficiază de grad ridicat de confidențialitate datorită intervenției judiciare limitate.
DOCTRINĂ |
Florin SANDU
că acest instrument este poate cel mai util pentru o intervenție rapidă și într-o fază incipientă de
dificultate financiară. Se prea poate ca această formă de restructurare să fie mai potrivită pentru
situațiile în care debitorul este în dificultate, însă are parte de creditori mai puțin numeroși și cu
DOCTRINĂ
care poate negocia mai ușor decât ar putea în altă situație.
Flexibilitatea acordului de restructurare vine practic din faptul că restructurarea se desfășoară

în principal extrajudiciar și nu există un termen de negociere ori modificare (spre deosebire de
concordat), ceea ce oferă părților posibilitatea de a reveni de multiple ori pe propuneri or soluții
astfel încât poate cea mai bună variantă dintre toate cele existente să răsară pentru fiecare
participant.
Pentru creditori credem că este mai avantajos acordul de restructurare decât concordatul pentru
că nu suspendă executările silite și nici curgerea dobânzilor (cele din urmă pot însă forma obiectul
ajustării pe baza renegocierii). De asemenea, este și avantajul că creditorii care nu au fost cuprinși
de la început în acordul de restructurare și vor să pună în executare creanțele datorate, nu sunt
obligați să treacă printr-o procedură de aderare cum este în cazul planului de concordat.
Concordatul Preventiv
În măsura în care ajustarea creanțelor este substanțială iar măsurile adoptate de companie pot
fi mai greu de digerat de către creditori, se prea poate să fie mai potrivit pentru debitor cadrul
concordatului având în vedere limitările pe care această procedură le impune, și pe care creditorii
le cunosc de la început, respectiv: perioada determinată și mai scurtă de negocieri (i.e. 60 de
zile cu posibilitate excepțională de prelungire încă 30 de zile), operarea suspendării automate a
executărilor silite pe o perioadă de 4 luni și mai mult doar pentru motive temeinice.
De reținut că în concordat, spre deosebire de acordul de restructurare, se suspendă și cursul

prescripției dreptului de a cere executarea silită și inclusiv a curgerii dobânzilor pe timpul de
negociere și până la omologare) ori durata limitată (determinată) a procedurii.
De menționat că, spre deosebire de acordul de restructurare, concordatul este util creditorilor
inclusiv din prisma faptului că această procedură poate fi inițiată inclusiv de către creditori,
cu condiția ca aceștia să dețină o creanță certă și lichidă. Pentru a fi inițiat concordatul însă,
creditorii au nevoie de acordul prealabil al debitorului, de efectuarea unor demersuri si inclusiv
de îndeplinirea anumitor condiții.
Pe de altă parte, considerăm că procedura concordatului este mai avantajoasă debitorului

datorită faptului că de la deschiderea procedurii este interzisă încetarea contractelor esențiale
or refuzul executării lor pe motiv de neachitare a restanțelor anterioare suspendării executării,
sub condiția respectării obligațiilor care îi revin în cursul suspendării executării silite.
V. Repere pentru adoptarea deciziilor de afaceri

Modificările aduse la Legea Insolvenței încearcă să aducă un reper pentru echilibrarea intereselor
tuturor părților implicate în activitatea unei societăți, respectiv ale creditorilor, asociaților/
acționarilor, creditorilor și al salariaților în general deși se spune despre administratorii unei

companii că nu pot avea aceeași vigilență și grijă pe care o au asociații/acționarii unei companii
în administrarea fondurilor lor[11].
Introducerea alin. (11) la art. 73 din Legea nr. 31/1990 setează pentru prima dată la nivel legislativ
niște repere de judecată pe care administratorii/directorii trebuie să le aibă în vedere la adoptarea
deciziilor comerciale într-un context de dificultate financiară, după cum urmează:
a) interesele creditorilor, ale deținătorilor de titluri de participație și ale altor părți interesate;
b) necesitatea de a lua măsuri rezonabile și adecvate pentru evitarea insolvenței și pentru

reducerea la minimum a pierderilor suferite de creditori, de angajați, de deținătorii de titluri
de participație și de alte părți interesate;
c) necesitatea de a evita adoptarea, cu intenție sau din gravă neglijență, a unei conduite care
amenință viabilitatea întreprinderii.
Raportat la cele de mai sus, menționăm că acțiunea în răspundere împotriva administratorilor

aparține și creditorilor societății, ceea ce creează o mai mare presiune pe conducere. În virtutea
celor de mai sus se acordă posibilitatea acționarilor/creditorilor implicați de a trage la răspundere
administratorii care nu respectă aceste linii și care nu au în vedere interesele tuturor părților
implicate, și care, teoretic cel puțin, trebuie să adopte măsuri rezonabile și adecvate spre
reducerea la minim a pierderilor suferite.
Adoptarea unor măsuri adecvate [vezi litera b) de mai sus] atrage, pe lângă altele, atenția
inclusiv spre ideea de adoptare a procedurilor de restructurare cât mai din timp. Pare că există
o linie relativ fină de trecut, cel puțin în teorie, când vorbești de o conduită care să nu amenințe
viabilitatea întreprinderii, în măsura în care nu sunt aplicate pacientului „tratamente” de
restructurare de la momentul la care dificultatea devine cumva vizibilă pentru conducere.
Menționăm că aceste aspecte au fost abordate în trecutul imediat la nivel jurisprudențial, fiind
statuate cumva înainte de aceste modificări legislative linii de gândire pe care administratorii să
le respecte în adoptarea deciziilor comerciale.
Astfel, conform Deciziei nr. 631/2016 din 11 aprilie 2016, Curtea de Apel București: „deciziile de
afaceri trebuie adoptate într-o manieră care să asigure echilibrul între loiala protejare a intereselor
acționarilor/asociaților societății, pe de o parte, și legitima protecție de intereselor salariaților și
creditorilor, fără de care valorizarea poziției acționarilor/asociaților este inutilă”[12] […] „Odată cu
iminența apariției stării de insolvență, administratorii sunt obligați să adopte decizii de afaceri și să
asigure o monitorizare a managementului în condiții de presiune, de schimbare a comportamentului
față de creditori, de necesară sporire a loialității față de acționarii/asociații care și-au riscat
aporturile în întreprinderea respectivă și de transparență față de salariați, expuși unei situații incerte.
Apropierea stării de insolvență implică luarea unor decizii radicale de către administratorii societății
(nevoia de finanțare imediată în condiții discutabile pentru societate, recuperarea rapidă costisitoare
Adam Smith, părintele economiei politice, in „The Wealth of Nations” sublinia discrepanța între interesele
[11]
administratorilor unei companii și cele ale proprietarilor acesteia: „Directorii acestui tip de companii, fiind administratorii
banilor altuia, mai degrabă decât ai propriilor bani, nu se poate aștepta ca ei să dovedească aceeași vigilență și grijă pe
care asociații unei societăți o au în privința menținerii fondurilor lor”.
Decizia nr. 631/2016 din 11 aprilie 2016, Curtea de Apel București [Angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea
[12]
nr. 85/2006 (Faliment)].

Florin SANDU
a creditelor societății, controlul scăderii valorilor acțiunilor emise de societate pentru a încuraja
menținerea pozițiilor de către investitori, transferul unor active sau contracte spre alte întreprinderi,
plata prioritară a creditorilor de care depinde continuitatea societății etc.).”[13]
DOCTRINĂ
Desigur, prin raportare la aspectele jurisprudențiale identificate pare mai degrabă relevantă
orientarea către interesele acționarilor/asociaților decât către creditori sau salariați, într-un
context în care poate fi ușor de apreciat că anumite măsuri ale administratorilor au fost greșite.
Aceste aspecte devin cu atât mai relevante în măsura în care compania a ajuns într-o stare
de imposibilitate de revenire pe fondul agravării stării patrimoniale sau financiare, și care este
evident păgubitoare întotdeauna pentru salariați și creditori.
Administratorii parcurg inevitabil o perioadă de presiune odată cu iminența insolvenței, fiind

ajustat cumva standardul de apreciere a îndeplinirii obligațiilor fiduciare ale administratorilor în
măsura în care aceștia sunt obligați să adopte decizii de afaceri radicale în care cumva își alterează
poate inevitabil atitudinea față de interesele creditorilor.
Conform literei c) de la art. 169 din Legea Insolvenței, răspunderea administratorului statutar
poate fi antrenată, printre altele, în măsura în care a dispus, în interes personal, continuarea
activității care ducea vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
Prevederile de mai sus, prezente de altfel inclusiv în forma precedentă a Legii Insolvenței, sunt
interpretate jurisprudențial după cum urmează: administratorului „îi este permisă continuarea
activității și în situația în care insolvența este iminentă, în condițiile practicării unei strategii
manageriale viabile, a unei administrări eficiente, cu perspective de redresare a societății, prevalând
soluția salvării debitorului insolvent.”[14]
Esențial pentru conduita administratorilor, pe lângă respectarea reperelor introduse în Legea

Insolvenței, credem că este asigurarea unei anumite transparențe față de situația incertă pe care
compania o parcurge, specifică într-o măsură rezonabilă procedurilor de restructurare. Pentru
atragerea răspunderii administratorilor este necesară dovedirea relei-credințe a administratorilor,
nefiind suficientă o stare de fapt în care datoriile companiei se acumulează, ci mai degrabă dovezi
concludente.
Conform unei jurisprudențe identificate pe subiect (i.e. Decizia nr. 549/2018 din 5 septembrie
2018, emisă de Curtea de Apel Iași) pentru atragerea răspunderii administratorului „este necesară
stabilirea existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat și a măsurii în care ele au contribuit
la ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu
complet și pertinent.”[15]
[13]
Ibidem.
[14]
Decizie nr. 549/2018 din 5 septembrie 2018, Curtea de Apel Iași, [Angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea
nr. 85/2006 (Faliment)].
[15]
Ibidem.

VI. Comentarii de încheiere

Raportat la aspectele de mai sus, credem că este necesar ca persoanele care administrează
societăți să fie conștiente de noile instrumente de restructurare prevăzute în Legea Insolvenței și
să nu ezite să apeleze la ele imediat ce dificultatea financiară apare, printre motive fiind aspectul
că un astfel de cadru mobilizează toți actorii implicați în bunul mers al societății și pregătesc
cumva mai ușor adoptarea unor decizii ce pot asigura într-un final viabilitatea companiei.
De reținut este că timpul rămâne coordonata principală în astfel de contexte, iar dialogul dintre
conducere și acționarii/asociații este foarte important. Nimic nu este de generală aplicabilitate
în acest sector, iar asigurarea unei competențe în materie de restructurare este critică și esențială
pentru a evita efectul de bulgăre.
Credem că premisele pentru restructurare sunt cumva asemănătoare tratamentului preventiv

al problemelor de sănătate, de unde și ideea că este mai bine să previi de la primele simptome
de disconfort decât să experimentezi tratamente pe baza propriului diagnostic sperând spre
însănătoșire, întrucât se poate să interpretezi greșit simptomele iar evoluția rezultantă să fie
mai degrabă nefavorabilă.

G.D.P.R. ÎN PRACTICĂ
Rubrică coordonată de prof. univ. dr. Daniel-Mihail ȘANDRU
GDPR practic – noiembrie - decembrie 2022

SUMAR
I. INSTANȚE EUROPENE
Curtea de Justiție a Uniunii Europene
CJUE, C-180/21, Inspektor v Inspektorata kam Visshia sadeben savet, hotărârea din
8 decembrie 2022, ECLI:EU:C:2022:967
Noțiunea de «interes legitim» – Noțiunea de «sarcină care servește unui interes public sau
care face parte din exercitarea autorității publice» – Legalitatea prelucrării datelor cu caracter
personal colectate în cadrul unei anchete penale – Prelucrarea ulterioară a datelor referitoare
la presupusa victimă a unei infracțiuni în scopul punerii sale sub acuzare – Noțiunea de «alt scop
decât cele pentru care datele au fost colectate»
CJUE, C-460/20, Google, hotărârea din 8 decembrie 2022, ECLI:EU:C:2022:962

Operatorul unui motor de căutare pe internet – Căutare efectuată după numele unei persoane –
Afișarea unui link care conduce la articole ce conțin informații pretins inexacte în lista rezultatelor
căutării – Afișare sub formă de imagini de previzualizare (thumbnails) a fotografiilor care ilustrează
aceste articole în lista rezultatelor unei căutări de imagini – Cerere de dezindexare adresată
operatorului motorului de căutare – Evaluare comparativă a drepturilor fundamentale – Articolele 7,
8, 11 și 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Obligații și responsabilități care
incumbă operatorului motorului de căutare la prelucrarea unei cereri de dezindexare – Sarcina
probei care revine solicitantului dezindexării
CJUE, cauzele conexate C-37/20 și C-601/20, Luxembourg Business Registers, hotărârea

din 22 noiembrie 2022, ECLI:EU:C:2022:912
Prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului –
Accesul oricărui membru al publicului larg la informațiile privind beneficiarii reali – Validitate –
Articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Respectarea vieții private
și de familie – Protecția datelor cu caracter personal
II. INSTANȚELE DIN ROMÂNIA
Tribunalul Botoșani, Hotărârea nr. 1339/2022 din 28 decembrie 2022, cod RJ ee977575e
disponibilă la adresa https://www.rejust.ro/juris/ee977575e
Firmă privată de investigații. GPS montat pe automobilul de serviciu. Temeiul legal. Interes
legitim. Respectarea condițiilor impuse de Legea nr. 190/2018.
III. DECIZII ȘI OPINII ALE AUTORITĂȚILOR NAȚIONALE ȘI EUROPENE DE PROTECȚIA DATELOR
Decizii
Bulgaria. Transmiterea unor date ale viitorul angajat către anumite autorități și instituții ale
statului. Legea prevedea transmiterea datelor doar după angajare. Decizie din 1.12.2022.
G.D.P.R. ÎN PRACTICĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 97

Daniel-Mihail ŞANDRU
Ungaria. Temei juridic de prelucrare. Consimțământ. Granularitate. Decizia din 15.11.2022.

Sancțiune 5080 Euro
DOCTRINĂ
Italia. Temei juridic de prelucrarea. Marketing direct. Absența consimțământului. Granularitate.

Decizia din 15.12.2022. Amenda 4,9 milioane euro.
Opinii, ghiduri, linii directoare
Autoritatea bancară europeană (ABE), Ghid privind identificarea clienților la distanță,

22.11.2022
IV. VARIA
***
I. INSTANȚE EUROPENE
Curtea de Justiție a Uniunii Europene
CJUE, C-180/21, Inspektor v Inspektorata kam Visshia sadeben savet, hotărârea din
8 decembrie 2022, ECLI:EU:C:2022:967
Noțiunea de «interes legitim» – Noțiunea de «sarcină care servește unui interes public sau care
face parte din exercitarea autorității publice» – Legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal
colectate în cadrul unei anchete penale – Prelucrarea ulterioară a datelor referitoare la presupusa
victimă a unei infracțiuni în scopul punerii sale sub acuzare – Noțiunea de «alt scop decât cele pentru
care datele au fost colectate»
Articolul 1 alineatul (1) din Directiva (UE) nr. 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului
din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter
personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi
penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de
abrogare a Deciziei‑cadru 2008/977/JAI a Consiliului coroborat cu articolul 4 alineatul (2) și cu
articolul 6 din aceasta trebuie interpretat în sensul că o prelucrare a datelor cu caracter personal
răspunde unui alt scop decât cel pentru care aceste date au fost colectate atunci când colectarea
unor astfel de date a fost efectuată în scopul depistării și investigării unei infracțiuni, în timp
ce la finalul anchetei penale în cauză prelucrarea respectivă este efectuată în scopul urmăririi
penale a unei persoane, iar aceasta independent de faptul că persoana respectivă era considerată
victimă la momentul colectării menționate, și că o astfel de prelucrare este autorizată în temeiul
articolului 4 alineatul (2) din această directivă, în măsura în care respectă condițiile prevăzute
la această dispoziție.
Articolul 3 punctul 8 și articolul 9 alineatele (1) și (2) din Directiva 2016/680, precum și
articolul 2 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al
Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea
datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei
95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) trebuie interpretate în sensul că acest
regulament este aplicabil prelucrării datelor cu caracter personal efectuate de parchetul unui
98 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | G.D.P.R. ÎN PRACTICĂ

stat membru pentru a‑și exercita dreptul la apărare în cadrul unei acțiuni în răspunderea statului
atunci când, pe de o parte, acesta informează instanța competentă cu privire la existența unor
dosare referitoare la o persoană fizică parte la această acțiune, deschise în scopurile prevăzute la
articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2016/680, și atunci când, pe de altă parte, transmite aceste
dosare acestei instanțe.
Articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul 2016/679 trebuie interpretat în sensul că în cazul în
care o acțiune în răspunderea statului se întemeiază pe neîndepliniri ale obligațiilor imputate
parchetului în cadrul exercitării atribuțiilor sale în materie penală, astfel de prelucrări ale datelor
cu caracter personal pot fi considerate legale dacă sunt necesare îndeplinirii unei sarcini care
servește unui interes public, în sensul articolului 6 alineatul (1) primul paragraf litera (e) din acest
regulament, de apărare a intereselor legale și patrimoniale ale statului, încredințate parchetului
în cadrul acestei proceduri, în temeiul dreptului intern, cu condiția ca respectivele prelucrări ale
datelor să îndeplinească toate cerințele aplicabile prevăzute de regulamentul respectiv.
CJUE, C-460/20, Google, hotărârea din 8 decembrie 2022, ECLI:EU:C:2022:962
Operatorul unui motor de căutare pe internet – Căutare efectuată după numele unei persoane –
Afișarea unui link care conduce la articole ce conțin informații pretins inexacte în lista rezultatelor
căutării – Afișare sub formă de imagini de previzualizare (thumbnails) a fotografiilor care ilustrează
aceste articole în lista rezultatelor unei căutări de imagini – Cerere de dezindexare adresată
operatorului motorului de căutare – Evaluare comparativă a drepturilor fundamentale – Articolele 7,
8, 11 și 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Obligații și responsabilități care
incumbă operatorului motorului de căutare la prelucrarea unei cereri de dezindexare – Sarcina
probei care revine solicitantului dezindexării
Articolul 17 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și
al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea
datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei
95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) trebuie interpretat în sensul că în
cadrul evaluării comparative care se impune a fi efectuată între drepturile prevăzute la articolele
7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pe de o parte, și cele prevăzute
la articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale, pe de altă parte, în vederea examinării unei
cereri de dezindexare adresate operatorului unui motor de căutare și având ca obiect eliminarea
din lista de rezultate ale unei căutări a linkului care conduce la un conținut ce cuprinde afirmații
pe care persoana care a introdus cererea le consideră inexacte, această dezindexare nu este
supusă condiției ca problema exactității conținutului indexat să fi fost soluționată, cel puțin cu
titlu provizoriu, în cadrul unei acțiuni intentate de persoana respectivă împotriva furnizorului de
conținut.
Articolul 12 litera (b) și articolul 14 primul paragraf litera (a) din Directiva 95/46/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor
fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date
și articolul 17 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul 2016/679 trebuie interpretate în sensul
că în cadrul evaluării comparative care se impune a fi efectuată între drepturile menționate
la articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale, pe de o parte, și cele menționate la
articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale, pe de altă parte, în vederea examinării unei

cereri de dezindexare adresate operatorului unui motor de căutare și având ca obiect eliminarea
din rezultatele unei căutări de imagini efectuate după numele unei persoane fizice a fotografiilor
afișate sub formă de imagini de previzualizare care o reprezintă pe această persoană, trebuie să
DOCTRINĂ
se țină seama de valoarea informativă a acestor fotografii independent de contextul publicării

lor pe pagina de internet de unde sunt extrase, însă luând în considerare orice element textual
care însoțește direct afișarea acestor fotografii în rezultatele căutării și care poate să aducă o
clarificare cu privire la valoarea informativă a acestora.
CJUE, cauzele conexate C-37/20 și C-601/20, Luxembourg Business Registers, hotărârea

din 22 noiembrie 2022, ECLI:EU:C:2022:912
Prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului – Accesul
oricărui membru al publicului larg la informațiile privind beneficiarii reali – Validitate – Articolele 7
și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Respectarea vieții private și de familie –
Protecția datelor cu caracter personal
Articolul 1 punctul 15 litera (c) din Directiva (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a
Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea
utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, precum și de
modificare a Directivelor 2009/138/CE și 2013/36/UE este nevalid în măsura în care a modificat
articolul 30 alineatul (5) primul paragraf litera (c) din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului
European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul
spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al
Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului
European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei, în sensul că acest articol 30
alineatul (5) primul paragraf litera (c) prevede, în versiunea astfel modificată, că statele membre
trebuie să se asigure că informațiile privind beneficiarul real al entităților corporative și al altor
entități juridice înregistrate pe teritoriul lor sunt accesibile în toate cazurile oricărui membru al
publicului larg.
II. INSTANȚELE DIN ROMÂNIA

Tribunalul Botoșani, Hotărârea nr. 1339/2022 din 28.12.2022, cod RJ ee977575e disponibilă
la adresa https://www.rejust.ro/juris/ee977575e
Firmă privată de investigații. GPS montat pe automobilul de serviciu. Temeiul legal. Interes legitim.
Respectarea condițiilor impuse de Legea nr. 190/2018.
„A mai susținut reclamantul că activitatea de monitorizare a activității sale a fost efectuată cu

încălcarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 190/2018. Tribunalul observă că deși [angajatul] a
menționat că a avut instalată o cameră în mașina pe care o folosea totuși din probele administrate
rezultă că un asemenea demers nu a fost efectuat de către angajator. Monitorizarea salariatului
a avut loc cu mijloace ce nu erau montate în interiorul mașinii acestuia astfel că nu se poate
stabili că ar fi fost colectate date personale ale acestuia. Conform planșelor foto de la filele
62‑81 dosar volum I mijloacele de înregistrare video și foto au fost folosite exclusiv din exteriorul
autovehiculului folosit de reclamant.

Mai reține Tribunalul că reclamantul a fost informat la 20 martie 2017 că autoturismul de

serviciu era monitorizat GPS. La data de 10 noiembrie 2021 [angajatul] a fost informat și despre
faptul că activitatea sa urmează a fi monitorizată prin mijloace de supraveghere foto/video la
locul desfășurării activității de serviciu. Rezultă că angajatorul a respectat și prevederile Legii
nr. 190/2018.
În privința sancțiunii aplicate de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă observă

Tribunalul că [angajatorul] a respectat prevederile art. 148-150 din Codul Muncii.”
III. DECIZII ȘI OPINII ALE AUTORITĂȚILOR NAȚIONALE

ȘI EUROPENE DE PROTECȚIA DATELOR
Decizii
Bulgaria. Transmiterea unor date ale viitorul angajat către anumite autorități și instituții
ale statului. Legea prevedea transmiterea datelor doar după angajare. Decizie din 1.12.2022
Potrivit DPA bulgară, o companie a încălcat articolul 6 alineatul (1) GDPR prin trimiterea unor
aranjamente înainte de angajare către o agenție guvernamentală, în timp ce legislația națională
le cerea doar după ce contractele de muncă erau semnate.
În decizia de a nu impune o amendă, DPA a avut în vedere următoarele: operatorul a luat măsuri
pentru a limita afectarea persoanei vizate, aceasta a fost prima încălcare a operatorului, nu a fost
prelucrată nicio categorie specială de date în conformitate cu articolul 9 GDPR, iar operatorul a
dat dovadă de bună-credință în cooperarea cu autoritatea[1].
Ungaria. Temei juridic de prelucrare. Consimțământ. Granularitate. Decizia din 15.11.2022.

Sancțiune 5080 Euro
Autoritatea de supravegherea prelucrării datelor din Ungaria a amendat un serviciu de știri cu

2.000.000 HUF (aproximativ 5.080 EUR) pentru prelucrarea datelor cu caracter personal fără
consimțământ valid. Persoanele vizate care s-au înscris pentru buletinul informativ al operatorului
s-au înscris automat la marketing electronic și la o tragere la sorți a unei tombole fără a fi
suficient informate și fără a-și putea exprima consimțământul separat[2].
Italia. Temei juridic de prelucrarea. Marketing direct. Absența consimțământului.

Granularitate. Decizia din 15.12.2022. Amenda 4,9 milioane Euro
Autoritatea de protecția datelor din Italia a amendat Edison Energia S.p.A. cu 4,9 milioane de
euro. Mai multe persoane au depus plângeri la autoritate cu privire la activitățile ilegale de
marketing ale companiei. În timpul investigației sale, s-a constatat că compania a contactat
persoanele vizate prin telefon în scopuri de marketing fără consimțământul acestora. În acest
scop, compania a folosit liste de contacte de la terți, care în multe cazuri, însă, nu conțineau
consimțământul liber, specific, informat și documentat al utilizatorilor cu privire la dezvăluirea
[1]
A se vedea: https://gdprhub.eu/index.php?title=CPDP_(Bulgaria)_-_PNN-01-487/2021&mtc=today
[2]
A se vedea: https://gdprhub.eu/index.php?title=NAIH_(Hungary)_-_NAIH-7058-5/2022&mtc=today

datelor cu caracter personal. De asemenea, s-a constatat că Edison Energia nu a oferit persoanelor
vizate o modalitate directă și ușoară de a-și exercita dreptul de opoziție. În plus, Edison Energia nu
a răspuns la solicitările persoanelor vizate în timp util în mai multe cazuri. În plus, s-a constatat
DOCTRINĂ
că utilizatorii aplicației și site-ului web și-au dat consimțământul simultan cu utilizarea datelor
lor atât în scopuri de marketing, cât și de profilare. DPA a constatat că un astfel de consimțământ
nu corespunde cu consimțământul voluntar și specific pentru diferite scopuri. În cele din urmă,
DPA a constatat că Edison Energia nu a furnizat persoanelor vizate informații transparente despre
prelucrarea datelor lor personale.[3]
Opinii, ghiduri, linii directoare
Autoritatea bancară europeană (ABE), Ghid privind identificarea clienților la distanță,

22 noiembrie 2022
Autoritatea bancară europeană (ABE) a publicat un ghid privind identificarea clienților la

distanță. Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a publicat liniile directoare finale privind utilizarea
soluțiilor de identificare la distanță a clienților. Aceste Orientări stabilesc pașii pe care trebuie
să îi urmeze instituțiile de credit și financiare pentru a asigura practici sigure și eficiente de
identificare la distanță a clienților, în conformitate cu legislația aplicabilă împotriva spălării
banilor și combaterea finanțării terorismului (CSB/CFT) și cu cadrul UE de protecție a datelor
personale. Orientările se aplică tuturor instituțiilor de credit și financiare care intră în domeniul de
aplicare al Directivei împotriva spălării banilor (AMLD).[4] Ghidul trebuie urmat de toate instituțiile
menționate fără a fi necesară o transpunere a acestuia. În planul reglementării naționale, se
adaugă și Norma Autorității pentru Digitalizarea României (A.D.R.) din 11 noiembrie 2021 privind
reglementarea, recunoașterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei
la distanță utilizând mijloace video.[5]
IV. VARIA
Centrul de Studii de Drept European din cadrul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei
Rădulescu” în parteneriat cu Universitatea Danubius din Galați, Societatea de Științe Juridice și
Departamentul de Științe Politice al Universității „Luigi Vanvitelli” din Campania au organizat
conferința internațională Comunități virtuale în epoca Regulamentului General privind Protecția
Datelor, ed. a VI-a, 14 noiembrie 2022. Tematica generală a conferinței a fost Smart City. Detalii
csde.ro.
Rezumat disponibil la adresa https://www.enforcementtracker.com/ETid-1671 Text integral: https://www.garanteprivacy.it/

[3]
web/guest/home/docweb/-/docweb-display/docweb/9856345
[4]
Detalii și textul integral al ghidului: https://www.eba.europa.eu/eba-publishes-guidelines-remote-customer-onboarding
[5]
Normele au fost aprobate prin Decizia A.D.R. nr. 564 din 11 noiembrie 2021 și publicate în M. Of. nr. 1119/2021.

DIN ARHIVA
PANDECTELOR
Timbru. Contract. Execuţie. Suspendarea ei printr’o condiţie. Opţiune. Retragerea ofertei de vânzare...
PA N D E C T E L E RO M Â N E
PARTEA A II-A
JURISPRUDENŢA CURŢILOR DE APEL, TRIBUNALELOR,
CAMERELOR ARBITRALE, ETC.
TRIB. ILF. IV 21 Oct. 1921*[1] cât procesul s-a tranșat numai în primă
instanță, căci apelul fiind devolutiv, se
TIMBRU. CONTRACT. EXECUŢIE. poate pune din nou în discuțiune, cu
SUSPENDAREA EI PRINTR’O prilejul lui, situația părților.
CONDIŢIE. OPŢIUNE. RETRAGEREA
OFERTEI DE VÂNZARE ÎNAINTE DE Prin urmare, taxele de înregistrare per
ÎMPLINIREA CONDIŢIEI. LITIGIU. cepute la un asemenea pretins transfert
HOTĂRÂRE ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ. sunt ilegale și urmează a fi restituite.
APEL. TRANZACŢIE. INEXISTENŢA
(Soc. forestieră Froim Fisher cu Minist. de
UNEI MUTAŢIUNI DE PROPRIETATE.
Finanțe)
TAXE DE ÎNREGISTRARE. PERCEPERE
ILEGALĂ. RESTITUIRE. (Art. 51 l. TRIBUNALUL Asupra acțiunii civile de
timbrului) (1) față.
1. În cazul când execuția unui contract Având în vedere actele și lucrările din
este suspendată de o condițiune, taxele dosar, concluziunile scrise și cele orale.
de înregistrare, potrivit legii timbrului,
se vor consemna, chiar de la formarea Având în vedere că prin această acțiune,
actului pe seama Ministerului de Finanțe reclamantul cere restituirea unei sume de
și dacă condiția nu se îndeplinește, 350.000 lei ce i s’ar fi perceput de fisc în
Ministerul va dispune restituirea taxelor. mod ilegal cu ocaziunea întocmirii actului
de tranzacție autentificat de Tribunalul
2. Când, înainte de împlinirea unei Ilfov, secția de notariat la No. 3798/921
condițiuni care afectează o opțiune de și transcris la Tribunalul Botoșani sub
vânzare, oferta a fost retrasă de către No. 612/921.
vânzător, nu se poate spune că vânzarea
devine perfectă, decât în urma unei Având în vedere că prin actul de vânzare
hotărâri judecătorești care să constate autentificat de secțiunea de notariat
acest lucru. a Tribunalului Ilfov la No. 1570/920,
Grigorie Ghica-Deleni vinde spre
3. Și transferul de proprietate, în caz exploatare lui Froim Fisher o întindere
de litigiu, nu se operează, atâta timp de 3.497 hectare din pădurea sa Deleni,
*
Publicată în Pandectele Române, 1924, Caetul 2, partea a II-a. pp. 55-58.
Această sentință a fost confirmată, în ce privește problema juridică ce rezolvă, de C. apel Buc. S. II
[1]
prin decizia No. 320 din 7 Noemvrie 1923, care a reformat-o numai asupra cuantumului sumei de restituit,
Curtea obligând pe Stat la restituirea integrală a taxelor.
DIN ARHIVA PANDECTELOR | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 105

N. POLIZU-MICȘUNEȘTI
jud. Botoșani cu prețul de 2.250.000 lei acestei transacții se stipulează suma de

la care s’a perceput taxa de înregistrare 7 milioane lei. Se mai stipulează în acest
cuvenită, iar prin actul de opțiune din act de transacție vânzarea de veci către
1 Septemvrie 1915 la care de asemenea s-a Societate a 279 hectare pădure precum și
perceput taxele de înregistrare, conform vânzarea de veci a întregului sol și subsol
art. 51 din legea timbrului, Froim Fisher se de 3497 h. sub pădurea vândută spre
obligă a revinde lui Grigore Ghica-Deleni exploatare prin actul originar din 1912.
aceeași pădure cu același preț acordând
un termen de opțiune cumpărătorului de Pentru ambele aceste vânzări se fixează
4 ani adică până la 15 Septemvrie 1919. suma de 4 milioane lei.
DIN ARHIVĂ
Având în vedere că înaintea expirării Considerând că în drept urmează să se

acestor 4 ani, Froim Fisher, cumpărătorul examineze dacă prin sentința Tribunalului
originar, notifică lui Grigore Ghica-Deleni s’a operat sau nu mutațiunea de pro
că-și trage opțiunea, înțelegând să nu mai prietate prevăzută în actul de opțiune
dea curs ofertei sale de vânzare la care asupra lui Gr. Ghica-Deleni pentru ca să
Grigore Ghica Deleni, ca răspuns, notifică se stabilească caracterul transacției făcute
lui Froim Fisher că înțelege să beneficieze asupra litigiului și a se vedea dacă taxele
de opțiunea revânzării și din acest conflict reclamate au fost percepute sau nu în
se naște un proces în fața Tribunalului mod legal.
Botoșani unde cu sentința No. 50/920 se
dă câștig de cauză în parte lui Grigore Având în vedere că actul de opțiune pre
Ghica-Deleni declarând opțiunea de vede din partea lui Froim Fisher obliga
vânzare perfect valabilă. țiunea revinderei pădurii lui Gr. Ghica-
Deleni cu condițiune dacă se va produce
În contra acestei sentințe ambele părți acceptarea acestuia în termen de 4 ani
au făcut apel la Curtea din Iași după ce adică până la 1 Septemvrie 1919.
Fisher a cedat drepturile sale societății
anonime Froim Fisher et comp. în cursul Considerând că conform art. 51 din legea
căruia societatea și Grigore Ghica-Deleni, tribunalului în cazul când execuția unui
curmă litigiul printr’un act de transacție contract va fi suspendată de o condițiune
autentificat de Tribunalul Ilfov, secția de oarecare taxele de înregistrare se vor
notariat la No. 3798/921 care face obiectul consemna chiar de la formarea actului
procesului de față. pe seama Ministerului de Finanțe și dacă
condiția nu se îndeplinește Ministerul va
Prin actul de transacție se stipulează dispune restituirea taxelor.
următoarele: stingerea tuturor preten
țiu nilor reciproce în litigiul angajat Că într’adevăr administrația financiară a
prin renunțarea din partea lui Ghica- județului Iași a primit taxele actului de
Deleni la beneficiul actului de opțiune, opțiune sub condițiunile textului arătat
la beneficiul sentinței Trib. Botoșani din legea timbrului chiar la formarea
No. 50/920 și apelului s-au făcut contra actului.
acestei sentințe iar din partea societății
Froim Fisher la renunțarea cererii Considerând că conform acestui text statul
reconvenționale și apelului său asupra intră în dreptul acestor taxe la producerea
sentinței menționându‑se în vigoare accepțiunei cumpărătorului care urma să
actul de vânzare din 1912. Ca preț al aibă loc la până la 1 Septemvrie 1919.
106 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | DIN ARHIVA PANDECTELOR

Că însă înainte de împlinirea acestei con milioane, urmând ca fiscul să restituie

dițiuni s’a ivit o retragere a acestei oferte suma de 112.500 lei ce s-a încasat în plus.
din partea vânzătorului Froim Fisher
din care cauză s’a născut un proces între Având în vedere și cererea de cheltuieli
ambele părți în fața Tribunalului Botoșani. de judecată asupra cărora apreciind le
fixează la suma de 500 lei.
Că astfel fiind discuțiunea între părți dacă
în mod valabil s-a produs acceptarea lui Pentru aceste motive, admite în parte
Grigore Ghica-Deleni după retragerea acțiunea.
ofertei nu se poate spune că a fost un Sentința No. 822 din 21 Oct. 1921.
acord de consimțământ pentru a perfecta
vânzarea decât numai în urma unei Sentința No. 822 din 21 Oct. 1921.
hotărâri judecătorești care să constate
acest lucru. Președinția d-lui N. Venculescu,
judecător de ședință.
Că într’adevăr prin sentința 950/921 a
Trib. Botoșani s-a stabilit că acceptarea a (1) Mai mult ca oricând, instanțele noastre
fost valabil făcută, dar această sentință a judecătorești trebuiesc să cerceteze
fost apelată de ambele părți în fața Curții astăzi, cu îndeaproape luare-aminte,
de Apel din Iași. problemele fiscale ce li se supun spre
judecată – fiindcă niciodată mai mult ca
Considerând că apelul fiind devolutiv de astăzi aparatul fiscal n’a fost mai pornit
fond și prin urmare urmând să se preia să execute – în sens pejorativ – pe un
din nou în discuțiune situațiunea dintre contribuabil.
părți nu se poate spune că hotărârea
primei instanțe măcar în mod aparent a Lucrul se explică ușor. O deformație
produs un transfer de proprietate pentru profesională, făcea deja ca, întotdeauna,
care urmează să se plătească noi taxe până agenții fiscului să primească sub un
ce prin confirmarea ultimei instanțe nu i unghiu special, limita ce trebuie să des
se imprimă caracterul definitiv, singurul partă dreptul fiscului, de punga contri
care produce mutațiunea de proprietate. buabilului; însă când necesități bugetare
recunoaștem în mare parte justificate au
Având în vedere însă că singurul act pe făcut ca contribuabilul să fie pus, cum
baza căruia urmează să se examineze zice francezul – en coupe reglee – nu e
mutațiunea proprietății este actul de de mirare ca agenții fiscului să vază în
tranzacție care a avut loc în timpul cât aceasta o încurajare și o justificare mai
apelul era pendinte. mult, a tendinței lor ultra fiscale.
Având în vedere că părțile prin acest act În această luptă dintre contribuabili și
mențin în vigoare vânzarea din 1912 iar exagerările fiscale, cine trebuie să puie
ca preț al tranzacției stipulează suma de ordine? Evident numai Justiția.
șeapte milioane lei.
De altfel speța ce analizăm e un exemplu
Că dar proprietatea rămânând tot lui tipic în această privință, căci dacă nu ar
Froim Fisher taxele de înregistrare fi fost vigilența justiției, deosebirea între
urmează să fie plătite numai pentru – ceeace fiscul pretindea- de dragul unei
diferența dintre 2.250.000 lei și șeapte controverse juridice cu totul singulară – și

între ceeace legalmente se datora, erea de percepându‑se taxa de înregistrare de

la 10 lei la 350.000 lei! 5 lei la suta de lei, ceeace pentru prețuri
stipulate de 4.000.000 lei făcea 200.000 lei.
Tentația era de sigur mare pentru fisc; dar
nu mai puțin interesantă era și situația Pentru întregul act deci, drepturile fiscu
contribuabilului! lui se ridicau la 200.000 lei.
Din circumstanțele de fapt expuse în Cum a taxat fiscul?

hotărârea de mai sus, rezultă că problema
pentru fisc, din punct de vedere al taxării A considerat întregul act – ca o vindere
se prezenta astfel: printr’unul și același cu cumpărare și, aplicând taxa de 5 lei la
suta de lei pentru întreaga sumă de
DIN ARHIVĂ
act «de tranzacție și vindere-cumpărare»

părțile stipulau două convenții distincte: 11.000.000 lei prevăzută în act, a perceput
o tranzacție asupra unui litigiu pendinte o sumă de 11.000.000 lei prevăzută în act,
cu un preț al transacției de 7.000.000 lei a perceput o sumă de 550.000 lei – deci
și o vindere-cumpărare cu un preț de cu 350.000 lei mai mult decât se datora
4.000.000 lei. realmente.
De reținut că din acest act rezultă, care De unde provine eroarea fiscului?
ambele convenții, aveau bine precizate O primă eroare a fiscului, este aceea de a
caracterele lor legale specifice, astfel că fi contravenit principiului de interpretare,
individualitatea lor juridică era bine constant în dreptul fiscal, ca în materie de
fixată; de asemenea că fiscul nu a ridicat timbru și înregistrare, taxarea se face după
nici o obiecțiune asupra sincerității caracterul pe care părțile l’au dat actului –
vreuneia din cele două convenții. bineînțeles exceptându‑se cazurile de
În această situație, ce taxă trebuia să fraudă, simulațiune, deghizare, cari în
perceapă fiscul pentru acest act? speță, nu se văd a fi fost puse în discuție.
Pentru tranzacție urma să aplice dispo «Pour determine – zice doctrina franceză –
zițiile art. 20 al. 13 legea timbrului, care quelle est la nature du droit de timbre
spune: applicable, c’est au seul caractere de l’ecrit
qu’il faut s’attacher, indépendamment de
«Art. 20: sunt supuse la taxa timbrului la forme ou de la qualification que les
fix de 10 lei coala următoarele acte…. parties lui ont donne, mais aussi sans
al. 13: Toate actele de învoire prin care avoir égard aux circumstances extérieures
se stinge un proces pendinte înaintea et qui ne resulent par des ennonciations
Tribunalelor și Curților, precum și toate de l’acte. (Pandectes, Timbre no. 23)».
actele de învoire prin care se evită un
proces neintentat încă, întrucât nu vor Acealeaș norme le găsim redate în
conține acte juridice supuse prin această judicioasa și merituoasa lucrare a d-lui
lege, la taxa de înregistrare, sau timbru Corneliu Botez: «Rolul fiscului – spune
proporțional trebuia deci percepută dânsa, se mărginește la examenul exterior
pentru tranzacție numai taxa timbrului al actului, bineînțeles cu excepțiunea
fix de zece lei. cazurilor de fraudă, săvârțită sau încer
cată în contra sa. El va constata acordul
Pentru vânzare, trebuia să se aplice de voință al părților, în scopul alcătuirii
dispozițiile art. 44 al. 1 legea timpului, unei convenții, va ține seama de forma

în care această voință este manifestată contestate sau contestabile, lichidare ce

și va supune pe părți la taxe, potrivit implică atribuiri și sacrificii reciproce?
cu caracterul pe care părțile l’au dat actului Atunci e vorba de o transacție, oricare
valabil. Asupra acestui punct, credem că ar fi fost situația părților anterioară tran
nu încape nicio îndoială, față de termenii zacției, adică din punct de vedere al
categorici ai art. 48 legea timbrului.» actelor asupra cărora ele au transigeat –
(Coment. legii timbrului și înregistrării, și fiscul în acest caz nu poate percepe altă
ediția 1921 pag. 318). taxă decât acea prevăzută de lege pentru
tranzacții.
Dacă prin urmare, fiscul nu făcea
nici o rezervă în privința sincerității O a doua eroare de drept pe care o
stipulațiunilor actului în discuție și recu face fiscul în speță, este că, transacțiile
noștea caracterul juridic al fiecăreia din fiind prin esența lor declarative iar nu
convențiunile ce el cuprindea – nu putea, translative de drepturi, prin aceasta ele
sub cuvânt că considerațiuni exterioare exclud ideea vreunei mutațiuni – și unde
actului îl indrituiau să califice drept nu există mutațiune, nu poate să existe
vânzare o transacție, să perceapă altă taxă nici taxă de înregistrare.
decât cea menționată mai sus. Este drept
că transacția, prin natura ei, e convenția Că tranzacțiile au un caracter declarativ,
sub care părțile pot mai ușor disimula aproape unanimitatea doctrinei o
orice alcătuire; dar în cazul acesta, reaua proclamă:
credință, frauda sau chiar maliția, trebuie «De sa nature – zic Aubry et Rau – la
dovedite. transaction n’est pas transmissive mais
Dar tot atât de adevărat este că transacția, simplement declarative ou regosnitive des
tot prin natura ei, trebuie să cuprindă droit qui faissent l’object du different sur
necesarmente, în mod virtual, elementele lequel elle est intervenue» (Transaction
altor convenții, fiindcă conflictele ce se no. 1302). În același sens: Laurent, XXVIII,
sting sau se previn printr însa, decurg no. 393. Guillouard I, 3. Pont, II, 630,
întotdeauna, fie dintr-o vânzare, fie Messe Verge V, pag. 85, Alexandresco,
dintr-un împrumut, schimb, locație, etc.; Vol. X, pag. 208.
astfel că, dacă fiscul în vederea taxării Și consecința imediată pe care autorii
unei transacții s’a oprit la aceste elemente o trag din acest caracter declarativ al
virtuale ale ei, consecința ar fi că, din tranzacției, este, după cum am spus,
punct de vedere al taxării, s-ar putea că dânsa nu poate da loc la perceperea
totdeauna de nega existența posibilă a vreunei taxe de înregistrare care implică
unei transacții, fiindcă totdeauna s’ar neapărat o translație, o mutație de
putea susține că e vorba de o vânzare, proprietate.
schimb, împrumut etc. – și atunci nu
vedem ce rost mai au în legea timbrului, «Si la transaction est declarative, elle ne
dispozițiile relative la transacții? peut donner lieu a un droit proportionnel
d’enregistrement». (Pandectes. Fr.
Examenul fiscului, trebuie deci să se no. 229).
mărginească, când e vorba de tranzacții,
la aceasta: se lichidează sau nu între Considerațiunea că în transacție s-ar
părțile contractante drepturi necerte în stipula plata unei sume de bani, nu poate
discuție între ele și decurgând din acte avea nici o înrâurire asupra caracterului

ei declarativ. Mai întâiu fiindcă transacția, de mutation serait applicable». (Pandectes

ca orice contract oneros și comutativ, eod. loc. no. 462).
poate fi condiționată de o prestațiune în
bani, care este prețul transacției. Aceste norme aplicate speței, pun în
evidență, eroarea manifestă a fiscului:
Meme s’il s’agit – spune doctrina – «d’une în speță era vorba de o contestație între
transaction consentie a prix d’argent des vânzător și cumpărător tocmai asupra
lors qu’elle est serieuse et ne dissimule validității titlului, nu a valorii bunului
pas une vente, elle ne referme pas une vândut, contestație care s’a terminat cu
alienation» (Pandectes, eod. loc. no. 222). o transacție prin care, pentru liniștea
posesorului – cumpărătorul originar –
DIN ARHIVĂ
În al doilea loc, pentru că prețul într’o acesta s’a obligat la plata unei sume de
transacție, are un caracter specific: el nu 7.000.000 lei, superioară prețului originar
e echivalentul valorii bunurilor care fac de cumpărare, care după cum am arătat
obiectul transacției, ci echivalentul liniștei mai sus era de 2.500.000 lei.
părților («le prix du repos du posseseur»)
cum se exprimă doctrina franceză. Caracterul declarativ al transacțiilor în
(Pandectes, eod. loc. 462). materie fiscală, a fost contestat, de unele
voci sporadice, în doctrină, după cum
Așa privit caracterul prețului în tranzacții, dealtfel acelaș caracter a fost contestat de
se înțelege ușor de ce existența lui în fisc și în alte materii de drept civil – de
asemenea convenții, nu poate întruni pildă în materie de împărțeală (a se vedea
nimic altera caracterul lor declarativ, asupra împărțelii controversele în Aubry
oricare ar fi cuantumul prețului și chiar et Rau, Transaction pag. 669 nota 21 și la
când el ar fi superior celui stipulat în noi Decizia Înaltei Curți de Casație S. II
convențiile asupra cărora s-a transferat no. 1/922 ]n Trib. Juridică no. 13-16/923).
cum e în speță. În adevăr bunul asupra
căruia s’a transigeat fusese vândut inițial Teza aceasta însă atinge nu numai
cu 2.500.000 lei, iar în transacție, în principiul general, că numai legea civilă
urma diferitelor conflicte judiciare între are cădere să determine caracterul juridic
vânzători și cumpărători, acest bun a al convențiilor, pe când legea timbrului
fost menținut în posesia cumpărătorului nu poate decât să tarifeze convențiile; dar
originar cu un preț de 7.000.000 lei. această teză este în opoziție cu dispoziția
expresă din chiar legea timbrului, care
«Lorsqu’un acquereur – spune doctrina – excluzând transacțiile dela taxa de
pour mette un terme aux contestations înregistrare – implicit le recunoaște un
qui ont pu s’elever sur la validite de son caracter declarativ. (A se vedea Wahl,
titre, paye ou s’oblige a payer au vendeur, Traite de droit fiscal, I no. 69; Baudry, eod.
une somme en sus du prix exprime dans loc. no. 1308).
le contrat, il n’y a, en aucune façon,
deplecement de la propriete apparente. Si Este evident că părțile, fiind dat speța de
la somme versee ou promise represente mai sus, puteau pune capăt conflictului
le prix du repos du possesseur, le seul lor, pe două căi, ambele tot atât de
droit exigible est celui de libération; legale: fie încheind o transacție, după
au contraire la contestation porte sur cum au făcut, cale mai puțin oneroasă,
la valeur du bieu vendu, ce serait un din punct de vedere al taxării fiscale;
supplément de prix, auquel cas le droit fie încheind o nouă vindere-cumpărare,

cale mai oneroasă din punct de vedere al deducție a fiscului, asupra existenței
drepturilor fiscului. vreunei mutațiuni, nu-și mai găsește nici
o justificare.
Aveau însă ele dreptul să aleagă una sau
alta din aceste căi, fără ca prin aceasta să Dar argumentul său de căpetenie, fiscul
se zică că s’a lovit în drepturile fiscului? îl bazează pe sentința Tribunalului
Botoșani no. 50/920, sentință prin care
Desigur că da: « il reste à faire une se validează opțiunea de revânzare de la
importante remarque – spune doctrina cumpărător la vânzător. Această sentință
în materie de criterii pentru taxarea – susține fiscul – deși apelată de ambele
actelor: si pour attendre un but déterminé părți, dânsa constitue totuși un titlu
plusieurs moyens également légitime aparent suficient, pentru ca să se fi operat
s’offrent au redevable, rien ne l’empêche o mutație ideală de proprietate, atunci
de choisir celui qui sera pour lui le când prin tranzacție în apel, se stipulează
moins onéreux, du‑t-il à ce effect entrer de părți că același bun rămâne în
dans une voie detournées». (Pandectes stăpânirea cumpărătorului, se efectuează
Enregistrement no. 237; în acelaș sens: de fapt o nouă mutație, de la vânzător la
C. Botez, eod. loc. pag. 327; a se vedea cumpărător.
și jurisprudența în această chestie, în
Dreptul no. 82/910). Este evident pentru ori și cine, că această
teorie a unor mutațiuni aparente de
Cum justifică însă fiscul perceperea unei proprietate, în cursul instanțelor de
taxe de înregistrare, chiar atunci când e judecată, lovește, pentru un interes pur
vorba de prețul unei tranzacții? fiscal, în două mari pricini consacrate
Din examenul apărării fiscului, astfel în dreptul comun: principiul devolutiv
cum dânsa este desvoltată în motivarea al apelului și acela al lucrului judecat,
sentinței Tribunalului, rezultă că fiscul care nu poate să rezulte decât în
invoacă două argumente. hotărâri trecute prin cele două grade
de jurisdicțiune. Teoria mai păcătuește
Un prim argument fiscul îl prezenta astfel: prin aceea că dă conceptului aparenței
prin transacția în discuție, s’a operat de dreptului o aplicațiune nu în vederea unei
fapt o mutație, de oarece actul de opțiune fine de echitate – care se știe că stă la baza
în discuție între părți și acceptat de acestui concept – ci din contra, în vederea
vânzător, retransferând acestuia, bunul unei opresiuni fiscale. În fine, consecințele
în litigiu – atunci când prin tranzacție ultime ale acestei teorii, ar fi din cele mai
se stipulează că același bun rămâne în stranii, căci e redus la absurd, argumentul
posesia cumpărătorului, – prin aceasta fiscului duce la concluzia că s’ar putea
se stipulează de fapt o revânzare, de la percepe tot atâtea taxe de mutație, câte
vânzător la cumpărător. grade de jurisdicție ar parcurge un
conflict asupra proprietății unui bun – și
Tribunalul înlătură, și cu drept cuvânt, cum aceste grade de jurisdicție, pot, în
acest argument, pe considerațiunea că unele cazuri, fi mai multe de două, prin
opțiunea în chestie, n’a putut opera nici o trimitere, în urma unei casări, se înțelege
transferare de la cumpărător la vânzător, ușor la ce rezultate fiscale s-ar ajunge…
deoarece această opțiune era condiționată
și cumpărătorul și-a retras’o anterior Deaceea și unanimitatea doctrinei
îndeplinirii condițiunii – astfel că întreaga condamnă această teorie. Și chiar autori

de drept fiscal de mare autoritate, cum à l’arrêt du 16 avril 1866.» (Pandectes,

de pildă e d-l Wahl, o condamnă fără Transaction, no. 478).
rezervă: « cette solution – spune d-sa –
et d’ailleurs contraire au principes: il În această situațiune, se poate foarte
ne s’ est pas plus opéré du mutation au bine considera această teorie a apa
point de vue fiscal qu’au point de vue renții mutațiiunii, ca un accident de
civil: de la propriété n’a changé de main, jurisprudență cum spunea un comentator,
ni eu réalité, hé ni même en apparence; și nu pe asemenea accidente se poate
les parties reconnaissent, déclarent leurs justifica interpretarea unei legi cu caracter
droits respectif». (Traite de Droit fiscal, I, excepțional, cum e legea timbrului.
510).
DIN ARHIVĂ
Dar în afară de aceasta, teoria de mai sus,

E drept însă că în jurisprudența franceză, nici nu-și poate avea aplicațiunea la noi,
această teorie a găsit un oarecare credit – deoarece dispozițiile din legea franceză
și aceasta a fost, pare-se, considerațiunea a timbrului privitoare la transacții, sunt
capitală pentru care în speță, fiscul a altele decât acelea din legea noastră și
crezut că taxarea sa e justificată. textul legei franceze pe care se întemeiază
jurisprudența de mai sus, lipsește la noi.
Vom observa însă, în primul loc, că
această jurisprudență franceză, este În adevăr, în legea franceză a timbrului nu
încă foarte tergiversantă, astfel că îți dă se supune timbrului fix decât transacțiile:
impresia, că dânsa își caută încă drumul. «ne contenant aucune stipulation des
sommes ou valeurs, ni dispositions
Iată în adevăr care i-au fost șovăielile: « la soumis aux droits». (Art. 68 § 1 no. 45 loi
jurisprudence avariée sur cette difficulté 22 primaire an VII), iar orice alte transacții
après avoir déclaré par un arrêt de la (și acesta este argumentul capital al
chambre de requête de 5 juin 1811 (D. E. n. jurisprudenței): «contenant obligation
180) que les jugements frappés d’appel ne de sommes sans libéralité et sans que
doit pas être pris en considération, la Cour l’obligation soit le prix d’une transmission
de Cassation a décidé le 2 Janvier 1844 (S. des meubles ou d’immeubles non
1844. 1. 19, P. 1844. I. 139, P. Chr. D.P. enregistres». – sunt supuse la o taxă de
1844, I, 113; J.E. 14605; J.N., art. 13.489; le 1% conform art. 69 § no. 3.
Control, n. 8356) qu’il fallait uniquement
tenir compte de la situation faite aux Iată acum, cum argumentează Casația
parties par ce jugement – puis elle est franceză: « attendu, – décide une arrêt
revenue à sa première doctrine dans un solennel du 12 décembre 1865 – que si aux
arrêt du 16 Avril 1866. (S. 1866.1.264, D.P. termes de l’art. 2052 C.C., les transactions
1866.1.175) motivé sur ce que l’appel ont entre les parties l’autorité de la
remettait tout en question, et que le chose jugée en dernier ressort, et si, a ce
jugement se trouvant ainsi paralysé, ne titre, elles ont en général, un caractère
pouvait plus déterminer même les droits simplement déclaratif, il n’en est pas
apparents des parties. Enfin, deux arrêts nécessairement de même vis-à-vis de
du 19 aout 1868. (S. 1868. 1. 916, P. 1868. l’administration de l’enregistrement;
1107, D. P. 1878. 1. 305; J.E. 20700; J.N., que cela résulte des termes même de
art. 21877; le Control., n. 15888; Rep. per., l’art. 68 1 no. 45 de la loi du 22 primaire
n. 4893 et 5123; instr. Reg., n. 2597 §4) au VII, qui n’accorde la faveur du droit
on consacre la jurisprudence antérieure fixe, qu’aux transactions ne contenant

aucune stipulation de sommes ou valeurs Facem o singură rezervă în privința

ni disposition soumises aux droits.» sentinții tribunalului, care, deși stabilește,
(Pandectes eod. loc. no. 419). printr’o motivare temeinică, premise
Or, în legea noastră a timbrului, lipsesc juridice, totuși dă o concluzie greșită,
dispozițiile art. 69 § 3 no. 3 și favoarea fiindcă obligă fiscul la restituirea numai la
timpului fix – după cum se exprimă o parte din taxa de înregistrare percepută.
Casația franceză – e acordată la noi și Or în speță nu putea să intervie decât
transacțiilor care conțin stipulațiunea «de două soluții: sau restituirea întregii taxe,
sommmes ou valleurs.» dacă teza reclamantului era exactă sau
Iată încă o considerațiune pentru care nici o restituire de taxă, dacă teza fiscului
credem că doctrina Casației franceze era exactă.
asupra acestei chestiuni – doctrină deja
atât de criticată în Franța – nu-și poate Curtea, adoptând punctul de vedere
găsi aplicațiunea la noi. de drept al primei instanțe, rectifică
numai concluzia ei și obligă la restituirea
Soluțiunea dată prin urmare prin hotă integrală a taxei percepută în mod ilegal.
rârea de mai sus, este în totul conformă
principiilor și cu drept cuvânt fiscul a N. POLIZU-MICȘUNEȘTI
fost obligat să restituie o taxă percepută
în mod ilegal. Advocat

JURISPRUDENȚĂ
COMENTATĂ
Mandat european de arestare.

Prescripția răspunderii penale
Mihai MAREȘ[1]
Prescripția răspunderii penale conform legislației penale române pentru infracțiunea ce a stat
la baza emiterii mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare străine, atrage
incidența motivului opțional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004.
(I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 669 din 26 octombrie 2022)
I. Prin sentința penală nr. x din 3 octombrie În cuprinsul mandatului, emis la data de
2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, 1 septembrie 2022, s-a precizat că autoritățile
secția penală și pentru cauze cu minori, în judiciare din Franța au solicitat arestarea și
dosarul nr. x/44/2022, s-a dispus, în baza predarea persoanei solicitate A în vederea
art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 cercetării sale pentru săvârșirea unei infracțiuni
și art. 4 par. 4 din Decizia-cadru nr. 2002/584/ de tentativă la furt cu violență în grup,
JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii prevăzută de art. 311-4, 311-1, 311-4 și 311-14
pct. 1, 2, 3, 4, 6 din Codul penal francez, ce are
Europene, respingerea cererii autorităților
corespondent în legislația română infracțiunea
judiciare din Franța privind punerea în
de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de
executare a mandatului european de arestare art. 32 C. pen. în referire la art. 234 alin. (1)
emis la data de 1 septembrie 2022 de lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm.
Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul C. pen.
Judiciar Lille, în dosarul de referință nr. x, pe
numele persoanei solicitate A. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea
de Apel a constatat că în speță sunt incidente
S-a dispus punerea de îndată în libertate a prevederile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea
persoanei solicitate A, dacă nu este arestată în nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
altă cauză. internațională în materie penală coroborate
cu prevederile art. 4 par. 4 din Decizia-cadru a
S-au reținut, în esență, următoarele: Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul
european de arestare și procedurile de predare
La data de 3 octombrie 2022 Parchetul de pe între statele membre (2002/584/JAI), conform
lângă Curtea de Apel Galați a înaintat spre cărora, autoritatea judiciară română de
executare mandatul european de arestare emis executare poate refuza executarea mandatului
la data de 1 septembrie 2022 de Procurorul european de arestare când, conform legislației
Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar române, răspunderea pentru infracțiunea pe
Lille, în dosarul de referință nr. x, pe numele care se întemeiază mandatul european de
persoanei solicitate A. arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au
Avocat coordonator al S.C.P.A. „Mareș & Mareș” – Baroul București, doctor în drept procesual penal – Institutul de
[1]
Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române; e-mail: mihai.mares@mares.ro
JURISPRUDENȚĂ COMENTATĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 117

Mihai MAREȘ
prescris, dacă faptele ar fi fost de competența penale pentru fapta ce face obiectul manda
autorităților române. tului european de arestare este un motiv
opțional de refuz de executare, Curtea de Apel
Astfel, potrivit dreptului penal intern, faptele a considerat că datele cauzei converg spre o
de săvârșirea cărora este acuzată persoana soluție de respingere a cererii de executare
solicitată A constituie tentativă la infracțiunea a mandatului european de arestare emis de
de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 autoritățile judiciare din Franța.
C. pen. în referire la art. 233, art. 234 alin. (1)
lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. Prima instanță a reținut că este adevărat
C. pen., persoana solicitată fiind minoră la data că, potrivit art. 109 alin. (1) din Legea
faptei, având vârsta de 17 ani și 9 luni. nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internațională în materie penală, în scopul
Pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune luării unei hotărâri în privința executării
este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar termenul mandatului european de arestare instanța
de prescripție a răspunderii penale este de 8 ține seama de toate împrejurările cauzei și de
ani, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. c) necesitatea executării mandatului european
C. pen., termen care însă se înjumătățește, fiind de arestare, însă trebuie remarcat că, în cazul
în final de 4 ani, având în vedere prevederile de față, în activitatea organelor judiciare
JURISPRUDENȚĂ
art. 131 C. pen. – Termenele de prescripție din Franța de tragere la răspundere penală
a răspunderii penale, prevăzute în art. 154, a persoanei solicitate au existat sincope
se reduc la jumătate pentru cei care la data semnificative și greu de justificat.
săvârșirii infracțiunii erau minori și se întrerup
sau se suspendă în condițiile prevăzute de lege În acest sens s-a avut în vedere că identitatea
pentru majori. persoanei solicitate a fost cunoscută la scurt
timp de la data faptei, conform datelor
Acest termen de 4 ani a curs de la data faptei furnizate persoana vătămată B recunoscându‑l
(15 ianuarie 2016) iar din datele cauzei rezultă pe A ca fiind unul dintre agresorii săi din data
că ar putea fi considerat întrerupt doar prin de 15 ianuarie 2016, iar în cauză a existat un
mandatul de arestare emis de judecătorul mandat de arestare emis de judecătorul de
însărcinat cu instrucția la data de 12 ianuarie instrucție încă din data de 12 ianuarie 2017.
2017, astfel încât s-a împlinit cel mai târziu la
data de 12 ianuarie 2021. Cu toate acestea, mandatul european de
arestare a fost emis în cauză abia la data de
Pe de altă parte, potrivit deciziilor Curții 1 septembrie 2022, adică la peste 6 ani de
Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și la data faptei și la peste 5 ani de data unei
nr. 358 din 26 mai 2022, rezultă că în perioada hotărâri privind arestarea dispusă conform
2018-2022 fondul activ al legislației penale legislației din Franța, ceea ce pune sub semnul
din România nu a conținut vreun caz care întrebării respectarea dreptului persoanei
să permită întreruperea cursului prescripției solicitate la un proces echitabil prin prisma
răspunderii penale, astfel încât se poate duratei procedurilor, cu atât mult cu cât în
considera că răspunderea persoanei solicitate speță este vorba despre un inculpat minor la
A pentru infracțiunea pe care se întemeiază data faptei.
mandatul european de arestare s-a prescris
încă de la data de 15 ianuarie 2020. Referitor la persoana solicitată A., Curtea de
apel a reținut că aceasta nu are antecedente
Referitor la oportunitatea predării persoanei penale în România, este în prezent integrată
solicitate A., întrucât prescripția răspunderii în societate în România, are probleme de
118 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | JURISPRUDENȚĂ COMENTATĂ

sănătate și urmează să aibă un copil nou- obligă instanța de fond să respingă punerea în
născut, astfel încât o eventuală tragere la executare a acestuia.
răspundere penală în Franța pentru o faptă
comisă în minorat, în urmă cu mai bine de În măsura în care instanța de fond a valorificat
6 ani, nu poate avea efecte benefice pe plan motivul opțional prevăzut de art. 99 alin. (1)
social și educativ. lit. g) din Legea nr. 302/2004, trebuia să
constate că datele existente la dosar nu
Concluzionând, față de lipsa de diligență a sunt complete pentru a justifica aplicarea
autorităților judiciare din Franța și ținând dispozițiilor citate anterior.
seama de situația personală a lui A, Curtea
de apel a apreciat că este inoportun a se Astfel, nu au fost solicitate date referitoare la
admite cererea privind punerea în executare existența unor acte procedurale întreruptive,
a mandatului european de arestare emis la deși din cuprinsul informațiilor transmise de
data de 1 septembrie 2022 de Procurorul către autoritățile judiciare franceze există cel
Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar Lille, puțin indicii temeinice referitoare la existența
în contextul în care vizează o faptă pentru unor asemenea întreruperi.
care răspunderea penală s-a prescris, conform
legislației penale din România. Faptul că din cuprinsul mandatului european de
arestare pot fi deduse existența unor asemenea
II. Împotriva sentinței penale sus-menționate acte procedurale, impunea ca, în ipoteza
a formulat contestație Parchetul de pe valorificării motivului facultativ prevăzută de
lângă Curtea de Apel Galați, în termen legal, art. 99 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004,
solicitând admiterea contestației, desființarea, să se solicite date privind eventuala existență
în totalitate, a acestei hotărâri și, în rejudecare: și a altor întreruperi generate pe parcursul
admiterea cererii autorităților judiciare efectuării cercetărilor penale în cauza aflată
franceze și punerea în executare a mandatului
pe rolul autorităților judiciare franceze.
european de arestare emis la data de
1 septembrie 2022 de Procurorul Republicii de S-a arătat că este adevărat că și în raport
pe lângă Tribunalul Judiciar Lille, în dosarul de de data emiterii mandatului național de
referință nr. x, pe numele persoanei solicitate arestare preventivă (12.01.2017), termenul
A. și arestarea provizorie a persoanei solicitate, de prescripție a răspunderii penale, prevăzut
în vederea predării către autoritățile judiciare de art. 131 raportat la art. 154 alin. (1) lit. c)
franceze, pe o durată de 30 de zile. C. pen., s-ar putea considera împlinit la data
S-a motivat că sentința penală contestată emiterii mandatului european de arestare, însă
este nelegală cu referire la situația juridică această situație evidențiază necesitatea unor
a mandatului european de arestare emis verificări suplimentare privind existența altor
pe numele persoanei A, condițiile reținerii acte procedurale care ar fi putut avea efect
împlinirii prescripției răspunderii penale, întreruptiv.
precum și oportunitatea predării persoanei
Prin urmare, s-a apreciat că datele menționate
solicitate.
în cuprinsul mandatului european de arestare
Referitor la împlinirea termenului de prescripție sunt insuficiente pentru a concluziona, în mod
a răspunderii penale pentru infracțiunea pe cert, că răspunderea pentru infracțiunea pe
care se întemeiază mandatul european de care se întemeiază mandatul european de
arestare (dacă faptele ar fi fost de competența arestare s-a prescris în raport de legislația
autorităților române) s-a susținut că acesta nu națională în materie.

Mihai MAREȘ
De asemenea, s-a mai susținut că, și în ipoteza În acest sens, în conformitate cu prevederile
constatării îndeplinirii condițiilor privind art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a
prescripția răspunderii penale, instanța de analizat oportunitatea predării persoanei
fond nu era obligată să respingă cererea de solicitate, atât din perspectiva desfășurării
predare a persoanei solicitate, în conformitate cronologice a demersurilor procedurale
cu prevederile art. 109 alin. (1) din Legea efectuate de autoritățile judiciare franceze
nr. 302/2004, fiind necesară analizarea ulterior comiterii faptei, cât și a tuturor
oportunității unei asemenea predări. împrejurările concrete ale cauzei.
Instanța de fond trebuia să țină cont de toate Astfel, s-a avut în vedere că după comiterea
împrejurările cauzei și de necesitatea executării faptei la data de 15 ianuarie 2016 și
mandatului european de arestare. identificarea persoanei solicitate la scurt timp
de la data faptei de către persoana vătămată
Examinând actele și lucrările dosarului, se B, în cauză a fost emis mandatul de arestare
constată că prima instanță a dispus, în mod de către judecătorul de instrucție abia la data
corect, respingerea cererii privind punerea de 12 ianuarie 2017, iar la data de 1 septembrie
în executare a mandatului european de 2022 a fost emis prezentul mandat european
arestare emis la data de 1 septembrie 2022 de arestare.
JURISPRUDENȚĂ
de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul

Judiciar Lille. Pe de altă parte, prima instanță a avut în
vedere și faptul că mandatul european de
Înalta Curte constată că prima instanță a arestare vizează o faptă – tentativă la furt cu
făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, violență în grup, prevăzută de art. 311-4, 311-1,
constatând îndeplinite cumulativ condițiile 311-4 și 311-14 pct. l, 2, 3, 4, 6 din Codul penal
prevăzute de prevederile art. 99 alin. (2) lit. g) francez, respectiv tentativă la infracțiunea de
din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 C. pen.
judiciară internațională în materie penală în referire la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a)
coroborate cu prevederile art. 4 par. 4 din C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen.
Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 român – pentru care răspunderea penală s-a
privind mandatul european de arestare și prescris la data de 15 ianuarie 2020, conform
procedurile de predare între statele membre legislației pnale din România, iar persoana
(2002/584/JAI), care reglementează motivul solicitată era minoră la data săvârșirii faptei.
opțional de refuz de executare a mandatului
european de arestare de către autoritatea Susținerea parchetului, în sensul că nu au
judiciară română de executare, respectiv fost solicitate date referitoare la existența
că poate refuza executarea când, conform unor acte procedurale întreruptive, deși din
legislației române, răspunderea pentru cuprinsul informațiilor transmise de către
infracțiunea pe care se întemeiază mandatul autoritățile judiciare franceze existau cel puțin
european de arestare ori executarea pedepsei indicii temeinice referitoare la existența unor
aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de asemenea întreruperi, nu poate fi primită,
competența autorităților române. întrucât din datele menționate în cuprinsul
mandatului european de arestare au rezultat
În cauză, contrar susținerilor parchetului, prima suficiente informații pentru a concluziona, în
instanță a avut în vedere contextul desfășurării mod cert, că răspunderea pentru infracțiunea
procedurii de emitere a mandatului european pe care se întemeiază mandatul european
de arestare de către autoritățile judiciare de arestare s-a prescris în raport cu legislația
franceze, precum și împrejurările cauzei. națională în materie.

Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate
În acest sens, prin Decizia nr. 358 din 26 ani de data unei hotărâri privind arestarea
mai 2022 referitoare la excepția de necon dispusă conform legislației din Franța, se
stituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) ridică problema respectării dreptului persoanei
C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 565 solicitate la un proces echitabil prin prisma
din 9 iunie 2022, în aplicarea Deciziei Curții duratei procedurilor, cu atât mai mult cu cât
Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 în cauză este vorba despre un inculpat minor
referitoare la excepția de neconstituționalitate la data faptei, situație în care a valorificat
a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., publicată
corect motivul facultativ de refuz a executării
în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie
mandatului european de arestare, prevăzut de
2018, s-a stabilit că în perioada 2018-2022
art. 99 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004.
fondul normativ activ nu a prevăzut cauze de
întrerupere a cursului termenului de prescripție Pentru aceste considerente, Înalta Curte a
a răspunderii penale. respins, ca nefondată, contestația formulată
Prin urmare, în mod just a apreciat prima de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați
instanță că, raportat la momentul emiterii împotriva sentinței penale nr. x din data de
mandatului european de arestare în cauză, 3 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de
abia la data de 1 septembrie 2022, adică Apel Galați – secția penală și pentru cauze cu
la peste 6 ani de la data faptei și la peste 5 minori, în dosarul nr. x/44/2022.
COMENTARIU
1. Prin Decizia Curții Constituționale („CCR”) nr. 297/2018, instanța de contencios constituțional
a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în dosarul nr. 2635/111/2014 al Curții de Apel
Oradea – secția penală și a constatat că soluția legislativă, care prevede întreruperea cursului
termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”,
din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.[2], este neconstituțională.
2. În esență, Curtea a reținut că dispozițiile menționate sunt lipsite de previzibilitate și încalcă

principiul legalității incriminării și al pedepsei, întrucât sintagma „oricărui act de procedură” din
cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului,
nepermițându‑i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui
nou termen de prescripție a răspunderii sale penale.
3. Deciziile Curții Constituționale produc efecte diferite în raport de tipologia lor, prezentând
relevanță decisivă calificarea deciziei analizate, sens în care semnalăm că se admite împărțirea
în decizii simple sau extreme – prin care se constată constituționalitatea în raport cu criticile
formulate ori, după caz, neconstituționalitatea integrală sau parțială – și decizii interpretative
sau intermediare – prin care se constată că prevederile verificate sunt constituționale/
neconstituționale „numai în măsura în care (…)”. Ambele fac parte din ordinea juridică normativă
și sunt obligatorii din momentul publicării în Monitorul Oficial.
4. Din această perspectivă, Decizia CCR nr. 297/2018 face parte din categoria deciziilor simple
sau extreme, întrucât constată direct neconstituționalitatea textului de lege ce a format obiectul
La momentul pronunțării Deciziei CCR 297/2018, art. 155 alin. (1) C. pen. prevedea următoarele: „Cursul termenului
[2]
prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.

Mihai MAREȘ
excepției, fără să indice prin dispozitiv vreo interpretare care ar pune acest text în acord cu
prevederile constituționale și i-ar asigura „supraviețuirea”.
5. Cu privire la deciziile interpretative sau intermediare, denumite în doctrină și decizii cu rezervă

de interpretare, Curtea folosește expresia „prevederile […] sunt constituționale numai în măsura
în care […]” sau „admite excepția de neconstituționalitate și constată că prevederile […] sunt
neconstituționale în măsura în care […]”. În primul caz, arătând înțelesul constituțional al normei
contestate, Curtea dispune că numai acest înțeles poate fi aplicat de instanța judecătorească,
orice altă interpretare a normei fiind eo ipso neconstituțională, iar, în al doilea caz, Curtea
constată neconstituționalitatea unei anumite interpretări a textului legal, arătând care înțeles
sau interpretare a normei nu mai poate fi aplicat de instanța de judecată, orice altă interpretare
fiind în acord cu Legea fundamentală. În concret, Decizia CCR 297/2018 nu cuprinde o asemenea
formulare în dispozitivul său, pentru a se considera că această decizie are caracter interpretativ.
6. Totodată, în susținerea unui eventual caracter interpretativ, nu pot fi invocate nici

considerentele deciziei menționate. Astfel, pe de o parte, se impune a se constata că, în motivarea
deciziei, Curtea Constituțională nu face referire la posibile interpretări identificate în practica
judiciară a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., dintre care unele ar fi contrare Legii fundamentale,
JURISPRUDENȚĂ
iar altele ar fi conforme acesteia, ci exclusiv la faptul că textul, așa cum este formulat, este eo
ipso contrar exigențelor de calitate a legii și principiului legalității incriminării și a pedepsei.
7. Problema calificării a fost tranșată prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepția
de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., publicată în Monitorul Oficial
nr. 565 din 9 iunie 2022, în aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin.(1) C. pen., publicată
în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, și s-a stabilit că în perioada 2018-2022 fondul
normativ activ nu a prevăzut cauze de întrerupere a cursului termenului de prescripție a
răspunderii penale.

Contestația la executare prevăzută

de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pr. pen.
Mihai MAREȘ[1]
Sub un alt aspect, contestația la executare constituie un remediu procesual având ca obiect
exclusiv chestiuni descoperite cu prilejul punerii în executare sau ivite în cursul executării, fiind
exclusă posibilitatea de a antama pe această cale chestiuni relative la legalitatea și temeinicia
hotărârilor definitive în baza cărora se face executarea.
(I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 644 din 19 octombrie 2022)
Prin sentința penală nr. 78 din 22 august 2022, în baza hotărârii anterior menționate dată
pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția fiind aplicabilitatea dispozițiilor art. 163
penală și pentru cauze cu minori, în temeiul alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind
art. 597 alin. (1), (4) raportat la art. 598 alin. (1) cooperarea judiciară internațională în materie
lit. c) teza a II-a C. pr. pen., a fost respinsă, ca penală.
nefondată, contestația la executare formulată
de contestatorul A., împotriva sentinței penale Curtea a constatat că, prin sentința penală
nr. 5 din data de 21 ianuarie 2021, pronunțată nr. 5 din data de 21 ianuarie 2021, pronunțată
de Curtea de Apel Suceava în dosar nr. x/2020,
de Curtea de Apel Suceava în dosarul
rămasă definitivă prin necontestare la data
nr. x/2020, definitivă prin necontestare la data
de 28 ianuarie 2021, s-a admis sesizarea
de 28 ianuarie 2021.
formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de
Pentru a pronunța această soluție, prima Apel Suceava.
instanță, a reținut că, prin cererea formulată
În baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 99
și înregistrată pe rolul instanței sub nr. x/2022
alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind
din data de 10 august 2022, contestatorul A.
cooperarea judiciară internațională în materie
a formulat contestație la executare împotriva
penală, s-a refuzat predarea persoanei
sentinței penale nr. 5 din data de 21 ianuarie
solicitate A.
2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava
în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin În temeiul art. 99 alin. (3) raportat la art. 167
necontestare, prin care a solicitat, în temeiul din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pr. pen. judiciară internațională în materie penală,
raportat la deciziile Curții Constituționale s-a dispus, pe cale incidentală, recunoașterea
nr. 358/2022 și nr. 297/2018, a se constata și punerea în executare a sentinței penale
că a intervenit un impediment la executare nr. 1227/2011 – Reg. Gen n. 5233/2010 –
cu prilejul publicării în Monitorul Oficial R.G.N.R. n. 31240/2009 emisă în data de
al celei dintâi decizii, respectiv că nu mai 8 martie 2011 de Tribunalul Ordinar din Torino
poate continua executarea mandatului emis Sec. 3, confirmată de sentința n. 5731/2018
[1]

Mihai MAREȘ
în data de 26 septembrie 2018 de Curtea de Prima instanță a arătat că, contestația la

Apel Torino – Sec. 2 – definitivă în 30 aprilie executare este un mijloc procesual prin care
2019, prin care persoana transferabilă A., se asigură punerea în executare și executarea
împotriva căruia s-a emis mandatul european propriu-zisă a hotărârilor penale definitive
de arestare nr. referință dosar x/2019 SIEP la în conformitate cu legea, prin aplicarea
data de 14 noiembrie 2019 al Parchetului de acelor dispoziții de drept penal și de drept
pe lângă Tribunalul Torino, a fost condamnată procesual penal care se referă la executarea
la pedeapsa de 4 (patru) ani și 1 (una) lună unei condamnări penale. Dispozițiile art. 598
închisoare, cu executare în regim de detenție, C. pr. pen. prevăd în mod expres cazurile în care
pentru săvârșirea unei infracțiuni de inducere poate fi promovată contestația la executare,
și exploatare a prostituției minorilor, prevăzută prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să nu
de art. 600 bis C. pen. italian și art. 81 alin. (2) transforme acest mijloc procesual într-o cale
C. pen. italian, care are corespondent în prin care să se împiedice procedura normală
infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de punere în executare a hotărârilor definitive,
de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) cu raportare la putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la
art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. român și cu executarea hotărârii intrate în puterea lucrului
aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. român. judecat, fără a se putea aduce modificări în
JURISPRUDENȚĂ
ceea ce privește soluția.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost
reținută pe o durată de 24 ore, începând cu S-a mai susținut că, potrivit art. 598 lit. c)
data de 18 decembrie 2020, orele 09:30, prin C. pr. pen., contestația împotriva executării
ordonanța de reținere nr. 3900/II/5/2020 din hotărârii penale se poate face atunci când se
18 decembrie 2020 a Parchetului de pe lângă ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea
Curtea de Apel Suceava. care se execută sau vreo împiedicare la
executare.
S-au constatat încetate efectele mandatului
de arestare nr. x din data de 18 decembrie Curtea a notat că, prin cererea formulată,
2020, emis de Curtea de Apel Suceava în baza condamnatul a invocat cazul de contestație
încheierii nr. 34 din aceeași dată, în baza căreia la executare prevăzut de art. 598 alin. (1)
persoana solicitată a fost arestată provizoriu lit. c) teza a II-a C. pr. pen., susținând, în fapt,
pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de că a intervenit un impediment la executare
18 decembrie 2020. cu prilejul publicării în Monitorul Oficial a
deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022,
S-a menținut arestarea persoanei solicitate astfel încât nu mai poate continua executarea
până la rămânerea definitivă a hotărârii, dar mandatului emis în baza hotărârii anterior
nu mai târziu de 30 zile. menționate, dată fiind aplicabilitatea art. 163
În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind
din pedeapsa de 4 (patru) ani și 1 (una) lună cooperarea judiciară internațională în
închisoare perioada reținerii și arestării, materie penală. În acest sens, contestatorul
începând cu data de 18 decembrie 2020, la zi. a menționat că, la momentul la care s-a
pronunțat Curtea de Apel Suceava când a
În temeiul art. 99 alin. (3) din Legea fost învestită cu soluționarea mandatului
nr. 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului european de arestare, răspunderea penală
de executare a pedepsei închisorii pe numele pentru infracțiunea comisă era prescrisă,
persoanei condamnate A., la data pronunțării termenul general de prescripție fiind de 10 ani,
sentinței. împlinit încă din cursul anului 2018. Astfel, în

opinia sa, instanța trebuia să constate, încă proceda la adaptarea pedepsei aplicate prin
de la acel moment, că a intervenit prescripția hotărârea transmisă de statul emitent, atunci
răspunderii penale și să dea eficiență motivelor când sunt date condițiile prevăzute de art. 166
obligatorii de neexecutare și să refuze punerea alin. (8) din Legea nr. 302/2004, ceea ce în
în executare a hotărârii străine. speță nu s-a impus.
În ce privește motivele de contestație invo Curtea a mai menționat că, intervenirea

cate de condamnat vizând incidența pre prescripției răspunderii penale potrivit
scripției răspunderii penale, în opinia sa dreptului intern, nu poate fi analizată și nu
fiind motiv obligatoriu de neexecutare și constituie un motiv de respingere a cererii
de punere în executare a hotărârii străine de recunoaștere și punere în executare a unei
și care se circumscrie cazului prevăzut de hotărâri judecătorești definitive pronunțate
art. 163 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 de statul solicitant, atâta timp cât nu apare
privind cooperarea judiciară internațională în enumerat ca și cauză care să împiedice
materie penală, curtea a considerat că sunt recunoașterea de către instanțele române,
neîntemeiate aceste apărări. ca instanță de executare, a unei hotărâri de
condamnare străine.
În acest sens, s-a reținut că, potrivit prevede
rilor art. 162 din Legea nr. 302/2004, hotărârile Examinând sentința penală contestată prin
judecătorești pronunțate de instanțele prisma dispozițiilor legale și raportat la
altor state membre ale Uniunii Europene se cererea formulată de condamnatul A., Înalta
recunosc și se execută pe teritoriul României Curte constată că prezenta contestație este
în baza principiului încrederii reciproce și în nefondată, pentru următoarele considerente:
conformitate cu dispozițiile prezentului capitol,
dacă sunt de natură să producă efecte juridice În drept, contestatorul a invocat cazul
potrivit legii penale române și nu contravin prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a
ordinii publice a statului român. C. pr. pen., și a solicitat constatarea intervenirii
a unui impediment la executare odată cu
Deopotrivă, s-a arătat că, potrivit art. 172 publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții
alin. (3) teza întâi din Legea nr. 302/2004, Constituționale nr. 358/2022, considerând
obiectul procedurii judiciare de recunoaștere incidente dispozițiile art. 163 alin. (1) lit. d) din
și punere în executare a hotărârii judecătorești Legea nr. 302/2004.
străine îl constituie verificarea condițiilor
prevăzute la art. 167, cât și dispozițiile legale Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. pr. pen.,
prevăzute de acest text de lege. Curtea contestația împotriva executării hotărârii
constată că, relativ la hotărârea de condam penale se poate face (...) când se ivește vreo
nare sus-menționată, nu este incident motivul nelămurire cu privire la hotărârea care se
de nerecunoaștere și neexecutare invocat de execută sau vreo împiedicare la executare.
către contestator.
Sub un prim aspect, analizând contestația
Curtea a subliniat faptul că prin hotărârea formulată de contestatorul A., Înalta Curte
pe care o pronunță, instanța investită cu constată că motivele invocate de acesta nu
recunoașterea și punerea în executare a unei pot fi subsumate unei împiedicări la executare,
hotărâri străine nu analizează existența faptei astfel cum prevăd dispozițiile art. 598 alin. (1)
și a vinovăției autorului și nici condițiile de lit. c) teza a II a C. pr. pen., ci pun în discuție
tragere la răspundere penală astfel cum sunt chiar legalitatea hotărârii în baza căreia se
ele reglementate de dreptul intern, însă va face executarea. Astfel, contestatorul critică

Mihai MAREȘ
însăși sentința penală nr. 5 din 21 ianuarie întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru
2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, judecat, stabilității raporturilor juridice.
definitivă prin neapelare, prin care instanța a
recunoscut, pe cale incidentală, condamnarea Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale,
acestuia la pedeapsa de 4 ani și 1 lună închi invocată de condamnat în susținerea contes
soare aplicată de autoritățile judiciare din tației, produce efecte în materia întreruperii
Italia, învederând că ar fi existat un motiv de termenului de prescripție a răspunderii penale,
refuz al recunoașterii și punerii în executare a or, față de obiectul prezentei cauze, ce vizează
hotărârii pronunțate de instanța străină, so faza de executare a procesului penal, în mod
licitând, în esență, să se constate că la mo evident, aplicabilitatea deciziei instanței de
mentul pronunțării sentinței anterior mențio contencios constituțional excedează cauzei
nate intervenise prescripția răspunderii penale pendinte.
pentru faptele ce au atras condamnarea sa.
Singura ipoteză în care legiuitorul a dat
Dincolo de faptul că un asemenea motiv eficiență principiului legii penale mai favorabile
echivalează în cazul prezentei contestații la după rămânerea definitivă a hotărârii de
executare cu un apel deghizat, se impune
condamnare – aducându‑se în mod legal
precizarea că, prin hotărârea pe care o
atingere autorității de lucru judecat, este
JURISPRUDENȚĂ
pronunță, instanța învestită cu recunoașterea

cea reglementată de art. 6 C. pen., ce atrage
și punerea în executare a unei hotărâri
în faza executării pedepsei incidența art. 595
străine nu analizează existența faptei și a
vinovăției inculpatului și nici condițiile de C. pr. pen., dar decizia nr. 358/2022 a Curții
tragere la răspundere penală, astfel cum Constituționale nu creează premisele aplicării
acestea sunt reglementate în dreptul intern prevederilor art. 595 C. pr. pen. și ale art. 6
român, fiind totodată de remarcat că, în C. pen. întrucât nu se referă la limitele de
conformitate cu art. 163 alin. (1) lit. f) din pedeapsă, domeniul în care produce efecte
Legea nr. 302/2004, motivul obligatoriu de decizia fiind cel al cauzelor de întrerupere a
refuz pentru recunoașterea și executarea răspunderii penale și a calculului termenului
hotărârii definitive de condamnare nu privește special al răspunderii penale.
prescripția răspunderii penale, ci intervenirea
prescripției executării pedepsei, instituții de Pentru considerentele expuse, constatând
drept penal distincte. că motivul pe care se fundamentează
prezenta contestație nu se încadrează în
Sub un alt aspect, contestația la executare cazul de contestație la executare prevăzut de
constituie un remediu procesual având ca art. 598 alin. (1) lit. c) C. pr. pen., după cum
obiect exclusiv chestiuni descoperite cu nu se circumscrie nici unui alt caz dintre cele
prilejul punerii în executare sau ivite în cursul prevăzute de art. 598 alin. (1) C. pr. pen.,
executării, fiind exclusă posibilitatea de a Înalta Curte, în baza art. 597 alin. (7) raportat
antama pe această cale chestiuni relative la
la art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. pr. pen., va
legalitatea și temeinicia hotărârilor definitive
respinge, ca nefondată, contestația formulată
în baza cărora se face executarea.
de contestatorul A. împotriva sentinței penale
Pe calea contestației la executare nu se poate nr. 78 din 22 august 2022, pronunțate de
modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru
poate proceda la pronunțarea unei alte soluții, cauze cu minori.

COMENTARIU
1. Contestația la executare este mijlocul procesual exercitat în scopul soluționării incidentelor
prevăzute de legea penală sau procesual penală, de pildă cele privind ivirea unei nelămuriri cu
privire la hotărârea care se execută sau a unei cauzei de stingere ori de micșorare a pedepsei, ivite
înainte ori în timpul executării hotărârilor penale definitive.
2. Noțiunea de „nelămurire” nu se referă la aspecte ce pot fi remediate în procedura îndreptării

erorilor materiale, prevăzute de art. 278 C. pr. pen., sau a înlăturării unor omisiuni vădite,
prevăzute de art. 279 C. pr. pen., ci se referă la alte situații care nu sunt expres reglementate de
legea procesuală și care nu privesc aspecte de fond ale cauzei.
3. De asemenea, contestația la executare nu are natura juridică a unei căi ordinare sau
extraordinare de atac, neputând fi afectată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești
definitive. Conform Deciziei CCR nr. 695/2018, în cadrul contestației la executare nu se pot pune
în discuție chestiuni care antamează fondul cauzei, procedura contestației la executare fiind
un mijloc procesual de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea
definitivă a acesteia.
4. Așadar, nelămuririle invocate nu pot privi aspecte de fond și nu pot pune în discuție autoritatea
de lucru judecat a hotărârii judecătorești, ci trebuie să se refere la neclaritatea, imprecizia
dispozitivului, ca parte a hotărârii care a fost pusă sau urmează să fie pusă în executare.
5. Prin Decizia ICCJ nr. 870 din 21 septembrie 2021, instanța supremă statuează că, în prezent,
așa cum este reglementată contestația la executare, aceasta se înfățișează ca un procedeu
jurisdicțional ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor executării hotărârii definitive.
6. De principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul

executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul
pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a
unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă.
7. Jurisprudența a calificat drept „nelămurire” cu privire la hotărârea ce se execută omisiunea

deducerii duratei măsurilor preventive privative de libertate în ipoteza în care au fost dispuse în
cauza în care s-a pronunțat hotărârea ce se execută.

Mihai MAREȘ
Recursul în casație. Cazul prevăzut

de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. pr. pen.
Mihai MAREȘ[1]
Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438
alin. (1) pct. 7 C. pr. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o
nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să
se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându‑se
exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanței de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.
(I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 649/RC din 7 decembrie 2022)
Deliberând asupra recursului în casație de supraveghere de 3 ani, următoarele măsuri

JURISPRUDENȚĂ
declarat de inculpatul A. împotriva deciziei de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de

penale nr. 587/A din 29 aprilie 2022 a Curții Probațiune Bistrița-Năsăud, la datele fixate
de Apel Cluj, secția penală și de minori, de acesta; să primească vizitele consilierului
de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței
și orice deplasare care depășește 5 zile; să
I. Hotărârea primei instanțe:
comunice schimbarea locului de muncă; să
Prin sentința penală nr. 210 din data de comunice informații și documente de natură a
6 octombrie 2021 pronunțată de Judecătoria permite controlul mijloacelor sale de existență.
Năsăud, în baza art. 396 alin. (1) C. pr. pen. a
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. a fost obligat
fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea
inculpatul ca pe parcursul termenului de
infracțiunii de abuz de încredere, faptă
supraveghere să presteze 60 de zile de muncă
prevăzută și pedepsită de art. 238 alin. (1)
neremunerată în folosul comunității în
C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.
domeniul serviciilor publice (întreținere locuri
Potrivit art. 91 C. pen. raportat la art. 92 de agrement, parcuri și drumuri, salubrizarea
alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub localității, activități în folosul unităților școlare,
supraveghere a executării pedepsei închisorii educative sau socio-culturale) în cadrul
de 6 luni aplicată inculpatului, sens în care s-a Primăriei comunei Rebrișoara, jud. Bistrița-
stabilit un termen de supraveghere de 2 ani. Năsăud.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozi În baza art. 397 alin. (1) și art. 25 alin. (1)
țiilor art. 96 C. pen. C. pr. pen. s-a admis în parte acțiunea civilă
formulată de partea civilă B. și a fost obligat
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să achite părții civile suma de
inculpatul să respecte, pe durata termenului 30.000 ron, cu titlul de daune materiale.
[1]

În temeiul art. 276 alin. (1) C. pr. pen., a fost Fapta pentru care a fost condamnat nu este
obligat inculpatul la plata către partea civilă prevăzută de legea penală în modalitatea
a sumei de 2500 ron, cu titlu de cheltuieli de reținută și descrisă de instanță, acesteia
judecată. lipsindu‑i unul din elementele constitutive –
obiectul, respectiv o sumă de bani nu poate
În baza art. 274 alin. (1) C. pr. pen., a fost constitui obiect material al infracțiunii de
obligat inculpatul la plata sumei de 600 abuz de încredere, astfel că faptei îi lipsește un
de RON cu titlu de cheltuieli judiciare în element constitutiv al infracțiunii și implicit
favoarea statului (din care suma de 300 este incident cazul prevăzut de art. 16 lit. b)
de RON generată de faza de urmărire penală C. pr. pen.
și 300 de RON generată de faza de judecată).
În fapt, prin hotărârea atacată, a fost condam
S-a reținut că inculpatul A., primind spre nat pentru săvârșirea infracțiunilor reținute
păstrare în luna august 2013 suma de în sarcina sa, înlăturându‑se apărările în ceea
40.000 RON de la persoana vătămată B., ce privește faptul că o sumă de bani nu poate
la solicitarea expresă a acestuia din urmă, constitui obiect material al infracțiunii de
a refuzat, în cursul lunilor aprilie-mai 2018, abuz de încredere, astfel că faptei îi lipsește
să-i restituie suma de bani invocând diverse un element constitutiv al infracțiunii, iar în
cheltuieli pe care le-ar fi făcut în favoarea subsidiar, că este legal sesizată, deși nu există
persoanei vătămate, faptă ce întrunește o plângere prealabilă.
elementele constitutive ale infracțiunii de
În mod eronat instanța fondului și cea de apel,
abuz de încredere, faptă prevăzută de art. 238
a analizat calitatea de bun mobil unei sume de
alin. (1) C. pen. (în modalitatea refuzului de
bani prin prisma art. 539 C. civ. și a considerat
restituire a bunului mobil).
că banii se încadrează în categoria bunurilor
II. Hotărârea instanței de apel mobile, fiind bunuri comsumptibile și fungibile,
putând deci să constituie obiect material al
Prin decizia penală nr. 587/A din 29 aprilie infracțiunii de abuz de încredere.
2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de
minori, au fost respinse ca nefondate apelurile Ori, conform practicii judiciare Decizia Î.C.C.J.
declarate de către inculpatul A. și partea nr. 301/1996 publicată în Revista Dreptul
civilă C. împotriva sentinței penale nr. 210 din nr. 7/1997, p. 105, dar și a doctrinei de
6 octombrie 2021 a Judecătoriei Năsăud. specialitate pe care a depus-o atașat și care
citează respectiva decizie, banii fiind bunuri
Împotriva acestei decizii, inculpatul A. a comsumptibile și fungibile, nu pot constitui
formulat recurs în casație. obiect material al infracțiunii de abuz de
încredere.
Prin cererea de recurs în casație formulată de
inculpatul A. a fost invocat temeiul de casare Este adevărat că banii sunt bunuri mobile,
prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 dar practica judiciară și doctrina au stabilit că
C. pr. pen., solicitându‑se admiterea recursului pentru a putea fi obiect material al infracțiunii
în casație și achitarea recurentului, fapta de abuz de încredere, bunurile mobile trebuie
comisă de acesta nefiind prevăzută de legea să fie necomsumptibile și nefungibile. Această
penală. calitate nu o au banii care sunt bunuri fungibile
și comsumptibile, iar odată transmiși, se
În motivarea recursului, a susținut următoarele: transmite și dreptul de proprietate.

Mihai MAREȘ
Astfel, în cazul infracțiunii de abuz de încredere descrierea conținută în norma de incriminare,

este necesar a se stabili care este situația în sensul dacă se suprapune modelului legal
premisă a infracțiunii și anume care este actul creat de legiuitor.
juridic în baza căruia se deține bunul și cu ce
titlu. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că,
din perspectiva cazului de casare prevăzut în
În opinia apărătorului, întregul demers realizat art. 438 alin. (1) pct. 7 C. pr. pen., nu se poate
de instanța de apel și cuprins în motivarea realiza o analiză a conținutului mijloacelor de
deciziei recurate cu privire la infracțiunea de probă, o nouă apreciere a materialului probator
abuz de încredere nu răspunde problemei sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza
de drept referitoare la obiectul material al căreia să se concluzioneze că fapta nu este
infracțiunii, la situația premisă a acesteia,
prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii
situație în care consideră că recursul în casație
făcându‑se exclusiv în drept, întrucât statuările
formulat este admisibil, solicitând prin urmare
în fapt ale instanței de apel nu pot fi cenzurate
admiterea acestuia.
în niciun fel.
III. Examinând decizia atacată prin prisma
criticilor circumscrise cazului de casare În cauză, criticile formulate de recurentul
inculpat se referă, în esență, la lipsa obiectului
JURISPRUDENȚĂ
prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. pr. pen.,

Înalta Curte constată următoarele: material a infracțiunii de abuz de încredere,
astfel că faptei îi lipsește un element consti
Potrivit dispozițiilor art. 433 C. pr. pen., în tutiv al infracțiunii, pentru toate argumentele
calea extraordinară a recursului în casație, expuse în motivele scrise.
Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în
condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate Din examinarea actelor dosarului, în limitele
cu regulile de drept aplicabile, iar, conform procesuale menționate și în raport cu situația
art. 447 C. pr. pen., pe această cale se verifică de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv
exclusiv legalitatea deciziei. de instanța de apel, Înalta Curte de Casație
și Justiție constată că acțiunea inculpatului
Examinând recursul în casație din perspectiva corespunde elementelor de tipicitate obiectivă
cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) ale infracțiunii de abuz de încredere, reținută în
pct. 7 C. pr. pen. (potrivit căruia hotărârile
concret în sarcina sa.
sunt supuse casării atunci când s-a dispus con
damnarea pentru o faptă care nu este prevăzută În cauză, astfel cum rezultă din starea de
de legea penală), se constată următoarele: fapt, acțiunea inculpatului A., de a primi
spre păstrare în luna august 2013 suma de
Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere
situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în 40.000 RON de la persoana vătămată B., iar
mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, la solicitarea expresă a acestuia din urmă,
întrucât în realitate, fapta nu se găsește în niciuna a refuzat, în cursul lunilor aprilie-mai 2018,
dintre prevederile legii penale ca infracțiune. să-i restituie suma de bani invocând diverse
Este situația faptelor care au un caracter civil, cheltuieli pe care le-ar fi făcut în favoarea
comercial ori situația dezincriminării unei fapte persoanei vătămate, corespunde textului legal
prevăzute de legea penală. de incriminare a faptei de abuz de încredere,
în modalitatea reținută de instanțele ordinare.
În analiza acestui caz de recurs în casație se
pot supune verificării instanței critici cu privire Prin urmare, fapta îndeplinește condițiile de
la corespondența dintre fapta concretă cu tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii

de abuz de încredere, prevăzută de art. 238 Pe de altă parte, banii, titlurile de credit și
alin. (1) C. pen. orice alte valori echivalând bani sunt bunuri
mobile, astfel că pot constitui obiect material
În ce privește criticile inculpatului, care a
al infracțiunii, atunci când fac obiectul
susținut că banii nu pot forma obiect material
al infracțiunii de abuz de încredere: încredințării cu titlu de depozit unei persoane,
spre păstrare, astfel cum a reținut instanța de
Conținutul juridic al infracțiunii de abuz de apel în prezenta cauză.
încredere presupune existența unei situații
premisă, constând în raportul juridic patri Înalta Curte reține că examinarea unei cauze
monial existent între persoana care deține un în recurs în casație nu poate conduce la re
bun al altuia și persoana care a primit acel bun. formarea situației de fapt reținută de către
instanțele care au soluționat fondul acuzațiilor
Titlul deținerii poate fi deci orice raport juridic
penale, în actualul cadru procesual instanța de
patrimonial, precum depozit, împrumut de
casație putând analiza doar dacă situația de
folosință, mandat, gaj etc.
fapt, astfel cum a fost reținută de instanțele
În cauză, astfel cum rezultă din starea de fapt ordinare, corespunde infracțiunii pentru care
reținută de instanțe, a existat acest raport s-a pronunțat hotărârea de condamnare, însă
juridic patrimonial, constând în încredințarea nu poate proceda la o reevaluare a materialului
sumei de bani de către partea vătămată, cu probator sau la stabilirea unei alte situații de
titlu de depozit. fapt.
În ce privește susținerea apărării că suma Pentru aceste considerente, având în vedere
de bani nu poate face obiectul material al
că în cauză nu este incident cazul de recurs
infracțiunii de abuz de încredere, astfel că
în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7
faptei îi lipsește un element constitutiv al
infracțiunii, se reține că obiectul material – C. pr. pen., instanța va respinge ca nefondat,
distinct de elementul material al infracțiunii, recursul în casație declarat de inculpatul A.
componentă a laturii obiective a infracțiunii – împotriva deciziei penale nr. 587/A din data
nu face parte din conținutul constitutiv al de 29 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de
infracțiunii, astfel că nu reprezintă un element Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul
constitutiv al acesteia. nr. x/2019.
COMENTARIU
1. Recursul în casație este calea extraordinară de atac, de anulare (nu de reformare în fapt sau de
retractare) ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de
apel sau de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile de casare strict
și limitativ prevăzute de lege.
2. Această cale extraordinară de atac nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, fiind
limitată numai la chestiuni de drept, ci numai verificarea legalității hotărârilor judecătorești prin
raportare la situația de fapt avută în vedere de instanța de apel.
3. În privința cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. pr. pen., acesta va fi aplicabil atât în
ipoteza în care soluția pronunțată este de condamnare (cu executare în regim de detenție sau

Mihai MAREȘ
cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei), cât și în situația în care față de inculpat
s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei.
4. Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat
soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de
norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare
a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor
elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o deplină corespondență
între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.
5. În jurisprudență s-a reținut că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din
perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea
abstractă, cât și condițiile de tipicitate obiectivă.
6. În ceea ce privește latura subiectivă, aceasta nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii
extraordinare de atac a recursului în casație întrucât aceasta presupune analiza elementelor
factuale ale cauzei și este dedusă în urma interpretării materialului probator, împrejurare care
nu ține de legalitatea, ci de temeinicia hotărârii.
JURISPRUDENȚĂ
7. Recursul în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. pr. pen. constituie și un
mijloc procesual prin care poate fi invocată dezincriminarea, ca efect al Deciziei CCR nr. 405/2016,
cu respectarea condițiilor privind termenul de exercitare a recursului în casație.

PRACTICA NEUNITARĂ
A CURŢILOR DE APEL
PRACTICA NEUNITARĂ
Minuta întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curților de apel
Minuta întâlnirii președinților secțiilor civile

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale
Curților de apel (Craiova, 26-27 mai 2022)
* minute în materie civilă (inm-lex.ro)
1. Admisibilitatea cererii adiționale în ipoteza în care reclamantul,

prin intermediul acesteia, a modificat cererea principală sub
aspectul cadrului procesual pasiv, chemând în judecată un nou
pârât alături de pârâtul inițial, între cei doi pârâți neexistând vreun
raport juridic. (Curtea de Apel Târgu Mureș)
– Materia: civil
– Subcategoria: alte tipuri de cauze
– Obiect ECRIS: alte cereri
– Acte normative incidente: art. 29, art. 30 alin. (5), art. 32 alin. (1), art. 204 alin. (1) C. pr. civ.
– Cuvinte-cheie: modificare a cererii de chemare în judecată, cerere adițională, chemare în
judecată a unui nou pârât alături de pârâtul inițial, lipsă a unui raport juridic între pârâți
Opinia Institutului Național al Magistraturii: este inadmisibilă, întrucât aceasta reprezintă

o acțiune civilă distinctă de cea promovată
Această problemă de practică judiciară inițial prin care se tinde la eludarea art. 204
neunitară privește ipoteza în care reclamantul alin. (1) C. pr. civ., nefiind nici în prezența unei
formulează o cerere adițională în condițiile ipoteze de coparticipare procesuală pasivă în
art. 204 C. pr. civ., prin intermediul căreia accepțiunea art. 59 C. pr. civ.
cheamă în judecată un nou pârât alături de
pârâtul inițial, între cei doi pârâți neexistând Art. 29 C. pr. civ. definește acțiunea civilă
vreun raport juridic; cererea adițională în ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale
discuție este formulată, de regulă, ca urmare prevăzute de lege pentru protecția dreptului
a faptului invocării de către pârâtul inițial a subiectiv pretins de către una dintre părți sau
excepției lipsei calității sale procesuale pasive, a unei alte situații juridice, precum și pentru
în susținerea căreia este indicată și persoana asigurarea apărării părților în proces.
care, în opinia acestui pârât, ar justifica
legitimarea procesuală pasivă. Potrivit art. 30 alin. (5) C. pr. civ., constituie
cerere adițională acea cerere prin care o parte
Într-o opinie, cererea adițională este admisi modifică pretențiile sale anterioare.
bilă, neexistând vreo prevedere care să con
diționeze modificarea cererii de chemare în Condițiile de exercitare a acțiunii civile sunt
judecată sub aspectul părților de vreun raport prevăzute de art. 32 alin. (1) C. pr. civ., text legal
juridic existent între pârâtul inițial și noul potrivit căruia orice cerere poate fi formulată și
pârât. În cealaltă opinie, cererea adițională susținută numai dacă autorul acesteia:
PRACTICA NEUNITARĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 135

Practica neunitară a curţilor de apel
a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; Elementele acțiunii civile sunt reprezentate
b) are calitate procesuală; de părți, obiect și cauză, acestea caracterizând
c) formulează o pretenție; orice mijloc procesual ce intră în conținutul
d) justifică un interes. său, fie cerere în justiție, fie apărare.
Alin. (2) al aceluiași articol prevede că Reclamantul are dreptul să își modifice, în
dispozițiile alin. (1) se aplică, în mod sensul art. 204 alin. (1) C. pr. civ., cererea de
corespunzător, și în cazul apărărilor. chemare în judecată formulată inițial sub
aspectul oricărora dintre cele trei elemente
În conformitate cu art. 204 alin. (1) C. pr. civ.,
ale sale – părți, obiect și cauză, art. 30 alin. (5)
reclamantul poate să-și modifice cererea și să
neintroducând vreo distincție.
propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii,
numai până la primul termen la care acesta Singura cerință prevăzută de art. 30 alin. (5)
este legal citat; în acest caz, instanța dispune C. pr. civ. pentru a fi în prezența unei cereri
amânarea pricinii și comunicarea cererii adiționale este constituită de „modificarea
modificate pârâtului, în vederea formulării pretenției anterioare”.
întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii,
va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea Noțiunea de „pretenție” este prevăzută nu
JURISPRUDENȚĂ
termenului fixat, urmând a fi cercetată de numai în cuprinsul art. 30 alin. (5) C. pr. civ., dar
reclamant la dosarul cauzei. și în cel al art. 32 alin. (1) lit. c) vizând condițiile
de exercitare a acțiunii civile; potrivit art. 37
Formele de manifestare a acțiunii civile,
alin. (1) din Legea nr. 24/2000[1] privind normele
aceasta din urmă reunind totalitatea mij
de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
loacelor procesuale pe care legea le pune la
normative, republicată, în limbajul normativ
dispoziția părților în procesul civil, se împart
aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași
în două categorii legale, respectiv în cereri în
termeni; ca atare, în ambele texte legale
justiție și în apărări.
menționate anterior termenul de „pretenție”
Cererile în justiție sunt vizate de art. 30 trebuie să desemneze aceeași noțiune.
C. pr. civ., fiind clasificate, în funcție de calea
procedurală aleasă de parte, în cereri prin Considerăm că noțiunea de „pretenție” repre
cipale, accesorii, adiționale și incidentale, iar zintă solicitarea manifestată în concret fie sub
apărările sunt prevăzute de art. 31 C. pr. civ., forma unei cereri, fie a unei apărări, și care
divizându‑se, la rândul lor, în apărări de fond și presupune un obiect, o cauză și o parte în
în apărări procedurale. raport de care este formulată.
Acțiunea civilă nu se confundă cu cererea Prin urmare, prin intermediul cererii adiționale,
de chemare în judecată, aceasta din urmă reclamantul are nu numai posibilitatea mo
constituind numai una dintre formele concrete dificării obiectului și cauzei cererii principale,
de manifestare a acțiunii civile (corelație de dar și a cadrului procesual pasiv, prin chemarea
tipul întreg-parte), sfera mijloacelor procesuale în judecată a unui nou pârât alături sau în locul
ale acțiunii civile fiind mai largă. pârâtului inițial.
Atât cererea principală, cât și cererea adițională O modificare de cadru procesual pasiv implică,
constituie forme diferite de manifestare a ac pe cale de consecință, și o modificare a pre
țiunii civile. tenției deduse judecății.
[1]
Publicată în Monitorul Oficial nr. 260 din 21 aprilie 2010.
136 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | PRACTICA NEUNITARĂ

Termenul de „modificare” cu referire la pre Nu se pune problema lezării dreptului la

tenția dedusă judecății implică schimbarea apărare al pârâtului nou introdus, întrucât,
anumitor elemente ale cererii de chemare în în primul rând, „termenul pentru formularea
judecată, însă nu de o manieră care să implice întâmpinării de 10 zile înaintea termenului
o înlocuire completă a acesteia astfel încât fixat” privește întâmpinarea formulată de către
niciunul dintre elementele acțiunii civile pârâtul inițial la cererea adițională, pârâtul nou
inițiale să nu mai fie menținut și instanța să introdus beneficiind de termenul prevăzut
fie învestită, în fapt, cu o acțiune complet de lege pentru formularea întâmpinării la
nouă; „modificarea cererii” nu este sinonimă cererea principală astfel cum a fost modificată
cu „înlocuirea cererii”. [termenul pentru formularea întâmpinării
este de 25 de zile de la comunicarea cererii
În acest din urmă caz, cererea nou formulată
principale și a cererii adiționale către noul pârât,
nu constituie o cerere adițională în sensul
dacă legea nu prevede un termen distinct,
art. 30 alin. (5) C. pr. civ., ci o cerere princi
potrivit art. 201 alin. (1) C. pr. civ.[2]]. În al doilea
pală, introductivă de instanță, prin a cărei
rând, chiar și în raport cu pârâtul inițial, ținând
depun ere de către reclamant în același
cont că termenul de 10 zile prevăzut de art. 204
dosar se nesocotesc normele juridice privind
alin. (1) C. pr. civ. este un termen regresiv,
repartizarea aleatorie a cauzelor sau com
termenul de 25 de zile prevăzut de art. 201
petența de soluționare a acestora [art. 123
alin. (1) C. pr. civ. prevede că cererile adiționale alin. (1) C. pr. civ., termen succesiv, poate fi
se judecată de instanța competentă pentru și acesta respectat (prin fixarea unui termen
cererea principală (…)]. Fiind încălcate de judecată mai îndelungat), pentru a nu se
normele de repartizare aleatorie a acestei considera dezavantajat pârâtul care în raport cu
cereri principale, instanței îi revine atribuția cererea inițială a avut la dispoziție un termen de
de a dispune detașarea acesteia din dosar și 25 de zile de la comunicarea acesteia pentru a
trimiterea sa compartimentului de registratură formula întâmpinarea și care, în schimb, de data
în vederea legalei sale repartizări. aceasta, ar avea un termen mai redus pentru
formularea întâmpinării la cererea adițională.
În schimb, în ceea ce privește tema de dezbatere,
reclamantul nu a formulat o cerere complet În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că
nouă cu scopul de a înlocui cererea inițială, cererea adițională, prin intermediul căreia
ci a procedat numai la completarea cadrului reclamantul a modificat cererea principală
procesual pasiv al cererii inițiale, chemând în sub aspectul cadrului procesual pasiv,
judecată un nou pârât alături de pârâtul inițial, chemând în judecată un nou pârât alături de
obiectul și cauza rămânând aceleași; în acest pârâtul inițial, între cei doi pârâți neexistând
caz, cererea adițională are caracter admisibil. vreun raport juridic, este admisibilă.
Art. 30 alin. (5) C. pr. civ. nu condiționează Opiniile exprimate de către participanții la
calificarea cererii drept cerere adițională sau întâlnire:
admisibilitatea acesteia de cerința existenței
unui raport juridic între pârâtul inițial și pârâtul În unanimitate, participanții la întâlnire
nou introdus. și‑au însușit opinia exprimată de I.N.M.
[2]
Potrivit art. 201 alin. (1) C. pr. civ., judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege
pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluție, comunicarea acesteia către pârât, punându‑i-se în vedere
că are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de 25 de
zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 165.

2. Este instanța competentă legată de soluția dată cererii de

reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de
timbru de către instanța necompetentă, inițial sesizată, care a
pronunțat o soluție de declinare a competenței?
(Curtea de Apel Craiova)
– Materia: civil
– Subcategoria: alte tipuri de cauze
– Acte normative incidente: art. 33, art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 137, art. 176 pct. 3,
art. 179 C. pr. civ.
– Cuvinte-cheie: taxă judiciară de timbru, cerere de reexaminare, autoritate de lucru judecat,
instanță necompetentă, nulitate necondiționată de existența unei vătămări, refacere acte
Opinia Institutului Național al Magistraturii: reclamantului posibilitatea de a formula, în

condițiile legii, cerere de acordare a facilităților
JURISPRUDENȚĂ
Chestiunea de practică judiciară neunitară la plata taxei judiciare de timbru, în termen de

vizează ipoteza în care, anterior declinării com 5 zile de la primirea comunicării. Dispozițiile
petenței, instanța necompetentă a pronunțat art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură
o încheiere prin care a soluționat o cerere de civilă rămân aplicabile în ceea ce privește
reexaminare împotriva modului de stabilire a complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de
taxei judiciare de timbru. S-a ridicat proble chemare în judecată. Instanța însă nu va
ma efectelor pe care le produce încheierea proceda la comunicarea cererii de chemare în
respectivă asupra instanței competente, în judecată în condițiile art. 201 alin. (1) din Codul
situația în care aceasta ar avea o altă perspec de procedură civilă, decât după soluționarea
tivă asupra obligației de plată a taxei judiciare cererii de acordare a facilităților la plata taxei
de timbru. judiciare de timbru.
Art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele Art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele
judiciare de timbru[3] prevede: judiciare de timbru prevede:
(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc (1) Împotriva modului de stabilire a taxei
anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. judiciare de timbru, reclamantul poate face
cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în
(2) Dacă cererea de chemare în judecată termen de 3 zile de la data comunicării taxei
este netimbrată sau insuficient timbrată, datorate. Cererea de reexaminare este scutită
reclam antului i se pune în vedere, în con de la plata taxei judiciare de timbru.
dițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul
de procedură civilă, obligația de a timbra (2) Cererea se soluționează în camera de
cererea în cuantumul stabilit de instanță și consiliu de un alt complet, fără citarea
de a transmite instanței dovada achitării taxei părților, prin încheiere definitivă. Dispozițiile
judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură
zile de la primirea comunicării instanței. Prin civilă rămân aplicabile în ceea ce privește
aceeași comunicare instanța îi pune în vedere complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de
[3]
Publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 29 iunie 2013.

chemare în judecată. Instanța va proceda la De asemenea, din interpretarea per a contrario

comunicarea cererii de chemare în judecată, a art. 137 C. pr. civ. rezultă că instanța
în condițiile art. 201 alin. (1) C. pr. civ., numai competentă învestită cu soluționarea cauzei
după soluționarea cererii de reexaminare. va dispune refacerea actelor de procedură
îndeplinite de instanța necompetentă, cu unica
(3) În cazul admiterii integrale sau parțiale a excepție a dovezilor administrate, care rămân,
cererii de reexaminare, instanța va dispune în principiu, câștigate judecății.
restituirea taxei de timbru total ori, după caz,
proporțional cu reducerea sumei contestate. Dispoziția asupra taxei judiciare de timbru
datorate și încheierea pronunțată de instanța
(4) În cazul taxelor datorate pentru cereri necompetentă cu privire la cererea de
adresate Ministerului Justiției și Parchetului reexaminare împotriva modului de stabilire
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a taxei judiciare de timbru constituie acte de
soluționarea cererii de reexaminare este procedură lovite de nulitate necondiționată
de competența Judecătoriei Sectorului 5 de existența unei vătămări. Rezultă că instanța
București. competentă va dispune refacerea dispoziției
de stabilire a taxei judiciare de timbru, fără
Art. 176 pct. 3 C. pr. civ. prevede că nulitatea nu a fi legată de soluția pronunțată de instanța
este condiționată de existența unei vătămări în necompetentă cu privire la cererea de
cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la reexaminare.
competența instanței.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013,
Art. 179 C. pr. civ., referindu‑se la „Efectele constatăm că atât dispoziția instanței de a
nulității”, prevede: se pune în vedere reclamantului obligația
de a timbra cererea în cuantumul stabilit de
(1) Actul de procedură nul sau anulabil este instanță și de a transmite instanței dovada
desființat, în tot sau în parte, de la data achitării taxei judiciare de timbru [art. 33
îndeplinirii lui. alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013], cât și cererea
de reexaminare împotriva modului de stabilire
(2) Dacă este cazul, instanța dispune refacerea a taxei judiciare de timbru (art. 39 din O.U.G.
actului de procedură, cu respectarea tuturor nr. 80/2013) sunt reglementate de legiuitor în
condițiilor de validitate. (…) contextul etapei de verificare și regularizare a
cererii de chemare în judecată.
Art. 137 C. pr. civ. prevede:
Cu toate acestea, nu există dubii în pri
În cazul declarării necompetenței, dovezile vința incidenței acestor dispoziții în mod co
administrate în fața instanței necompetente respunzător în cazul cererilor care nu sunt
rămân câștigate judecății și instanța compe supuse procedurii de verificare și regularizare
tentă învestită cu soluționarea cauzei nu va a cererii.
putea dispunea refacerea lor decât pentru
motive temeinice. De asemenea, dacă instanța a omis să
stabilească taxa judiciară de timbru aferentă
Prin urmare, actele de procedură îndeplinite unui capăt de cerere, ea va dispune în sensul
de o instanță necompetentă sunt lovite de stabilirii taxei judiciare de timbru chiar dacă a
nulit ate necondiționată de existența unei fost epuizată etapa de verificare și regularizare
vătămări, concluzie dedusă din art. 176 pct. 3 a cererii, acest aspect nefiind apreciat drept un
C. pr. civ. impediment.

Orice alte neregularități ale cererii de chemare dispoziției nefiind, în niciun caz, aceea de a
în judecată care nu au fost înlăturate în această valida un act de procedură îndeplinit de o
etapă pot fi înlăturate ulterior, potrivit unui instanță necompetentă.
raționament similar.
Nici argumentul întemeiat pe ideea că în ipo
Rezultă că dispoziția instanței de stabilire a teza analizată se pronunță o încheiere defi
obligației de plată a taxei judiciare de timbru nitivă, ca efect al parcurgerii unei proceduri
și formularea cererii de reexaminare împotriva judiciare, nu acționează în defavoarea
modului în care aceasta a fost stabilită nu sunt soluției propuse. Rezoluția de stabilire a taxei
de esența procedurii de verificare și regularizare judiciare de timbru ce nu a fost contestată
a cererii, astfel că împrejurarea că nu va fi prin formularea cererii de reexaminare are,
parcursă această etapă de către instanța în de asemenea, caracter definitiv, neexistând,
vestită prin declinarea competenței nu con așadar, deosebiri din perspectiva efectelor
stituie un impediment în calea aplicării lor. juridice produse între cele două ipoteze.
Este adevărat că art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 Mai mult decât atât, putem identifica și
prevede că reclamantul poate face cerere de alte exemple în care nulitatea se răsfrânge
reexaminare la aceeași instanță. Textul este asupra unor încheieri pronunțate ca efect al
JURISPRUDENȚĂ
menit a stabili instanța competentă să solu desfășurării unei proceduri judiciare (spre exem
țion eze cererea de reexaminare împotriva plu, încheierea de soluționare a unor excepții
modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, procesuale, ipoteză în care instanța com
aceasta fiind aceeași instanță care a statuat petentă va pune din nou în discuție excepțiile
asupra obligației de plată a taxei judiciare de procesuale, statuând asupra acestora).
timbru.
Nici caracterul definitiv al încheierii nu
Prin aplicarea mecanismului efectelor nulității constituie un impediment, întrucât, similar
actelor de procedură efectuate de o instanță exemplului analizat anterior, nu este necesară
necompetentă, vor fi lovite de nulitate atât declararea unei căi de atac prin care să fie
dispoziția instanței de stabilire a obligației anulată încheierea pronunțată cu privire la
de plată a taxei judiciare de timbru, cât și cererea de reexaminare.
încheierea de reexaminare.
Instanța competentă va proceda la refacerea
Rezultă că instanța competentă va proceda actelor de procedură îndeplinite de instanța
la refacerea actului, dispunând în privința necompetentă, în temeiul art. 179 alin. (2) și
obligației de plată a taxei judiciare de timbru. art. 137 C. pr. civ., interpretat per a contrario.
Sensul art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 este de În concluzie, ca efect al nulității actelor de
a fixa competența instanței de reexaminare la proced ură îndeplinite de instanța necom
instanța care s-a pronunțat asupra modului petentă, instanța competentă va proceda la
de stabilire a taxei judiciare de timbru, fără refacerea acestora, statuând asupra obligației
însă a statua asupra competenței instanței de de plată a taxei judiciare de timbru, fără a
reexaminare necondiționat de competența fi legată de înc heierea pronunțată asupra
instanței care a stabilit obligația de plată a cererii de reexam in are de către instanța
taxei judiciare de timbru. necompetentă.
În măsura în care aceasta ar fi o instanță Întrucât această încheiere este lovită de

necompetentă, necompetența se va răsfrânge nulitate, nu se pune problema incidenței
și asupra instanței de reexaminare, finalitatea autorității de lucru judecat.

De altfel, procedura de soluționare a cererii poate formula o nouă cerere de reexaminare,

de reexaminare are caracter necontencios și, în temeiul art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.
ca atare, încheierea pronunțată asupra aces
teia oricum este lipsită de autoritate de lucru În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că
judecat, potrivit art. 535 C. pr. civ. instanța competentă nu este legată de solu
ția dată cererii de reexaminare împotriva
Din această perspectivă, apare ca fiind nere
modului de stabilire a taxei judiciare de
levantă împrejurarea că în discuție este necom
petența materială sau teritorială de soluționare timbru de instanța necompetentă, inițial
a cauzei, că instanța competentă va stabili o sesizată, care a pron unțat o soluție de
taxă judiciară de timbru în cuantum mai mare declinare a competenței.
sau mai mic ori că instanța necompetentă ar fi
stabilit taxa judiciară de timbru prin raportare la Opiniile exprimate de către participanții la
dispoziții legale incidente într-o altă materie. întâlnire:
Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare În unanimitate, participanții la întâlnire

de timbru de către instanța competentă se și‑au însușit opinia exprimată de I.N.M.

3. Competența materială specializată de soluționare a apelurilor declarate

împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele având ca obiect
contestații la executare, prin care s-au invocat aspecte de valabilitate sau
întindere a titlului executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, în
cazul în care în primă instanță s-a pronunțat o soluție care nu a vizat fondul
cauzei (constatare a perimării, anulare ca netimbrată ori ca tardivă etc.)
sau motivele de apel nu vizează aspecte privind valabilitatea sau întinderea
titlului executoriu. (Curtea de Apel Cluj)
– Materia: civil
– Subcategoria: executare silită
– Obiect ECRIS: contestație la executare
– Acte normative incidente: art. 95 pct. 2 C. pr. civ., art. 226 din Legea nr. 71/2011
– Cuvinte-cheie: apel, competență materială, secție/instanță specializată.
Opinia Institutului Național al Magistraturii: raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de

JURISPRUDENȚĂ
procedură civilă, tribunalele specializate sunt

Cu privire la problema de drept analizată s-au competente să soluționeze apelurile în cererile
conturat două opinii: formulate în procedura executării silite în
Potrivit unui punct de vedere, competența materiile ce fac obiectul specializării lor.
materială specializată de soluționare a apelurilor În considerentele deciziei menționate, s-a reținut:
declarate împotriva hotărârilor judecătorești
pronunțate în cauze având ca obiect contestații „98. (...) Cererile formulate în procedura exe
la executare prin care s-au invocat aspecte de cutării silite în care se ridică aspecte de vala
valabilitate sau întindere a titlului executoriu bilitate a titlului executoriu sau privind întinderea
revine instanțelor civile, în situația în care s-a acestuia, altul decât o hotărâre judecătorească,
pronunțat, în primă instanță, o soluție care nu constituie cereri formulate în materia ce face
a vizat fondul cauzei (constatare a perimării, obiectul specializării, astfel încât sunt, în apel, de
anulare ca netimbrată, anulare ca tardivă), iar competența instanțelor/secțiilor specializate.
motivele de apel nu vizează aspecte privind
valabilitatea sau întinderea titlului executoriu. 99. În cadrul acestor cereri se formulează
apărări pe fondul dreptului din titlul executoriu,
Potrivit unei alte orientări jurisprudențiale, ceea ce înseamnă că se soluționează însuși
competența materială specializată de soluțio fondul raportului de drept substanțial născut
nare a apelurilor în ipoteza analizată revine din actul juridic ce reprezintă titlul executoriu.
secțiilor/instanțelor specializate independent
de aceste împrejurări, relevante fiind, pentru 100. Din acest punct de vedere nu se poate face
determinarea competenței materiale, motivele nicio diferență de tratament juridic, în privința
invocate prin contestația la executare. competenței materiale procesuale, între cererile
în discuție și cererile de chemare în judecată
Prin Decizia nr. 2/2019, pronunțată de legate de încheierea, executarea sau desființarea
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul actelor juridice reprezentate de titlul executoriu.
competent să judece recursul în interesul legii,
s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea 101. Analiza acestor apărări necesită valori
dispozițiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, ficarea specializării judecătorului într-o anumită

materie, întocmai ca în cazul cererilor formulate pct. 1 lit. k) sau art. 95 pct. (2) din Codul de
pe calea dreptului comun. procedură civilă.”
102. Potrivit art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, Rezultă că pentru determinarea competenței
prin procedura administrativă anume prevăzută secțiilor sau tribunalelor specializate este
și în aplicarea criteriilor indicate se pot înființa, necesar ca cererea formulată în procedura
în cadrul secțiilor civile, completuri specializate executării silite să fie circumscrisă materiilor
pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, ce fac obiectul specializării lor.
iar această normă este aplicabilă, după cum s-a
Ca atare, este lipsit de relevanță dacă soluția
arătat, și în cazul celor trei tribunale specializate,
primei instanțe este pronunțată pe considerente
față de trimiterea expresă din art. 228.
pur procedurale, cum ar fi, spre exemplu, anu
103. Astfel, pot conduce la înființarea de astfel larea cererii ca netimbrată sau ca tardivă ori con
de instanțe/secții/completuri: statarea perimării cererii, nefiind pronunțată o
soluție care să vizeze fondul raportului juridic
a) cererile în materie de insolvență, concordat litigios. De asemenea, câtă vreme cererea este
preventiv și mandat ad-hoc; plasată în materia specifică specializării com
b) cererile în materia societăților reglementate pletului/instanței specializate, rezultă că este de
de Legea nr. 31/1990, republicată, cu mo competența sa, independent de limitele învestirii
dif icările și completările ulterioare, și a altor instanței în apel ori de motivele de apel invocate.
societăți, cu sau fără personalitate juridică,
Concluzia menționată rezultă, cu prisosință, și
precum și în materia registrului comerțului;
din analiza considerentelor decizorii cuprinse la
c) cererile care privesc restrângerea, împiedica
par. 98-101 ale Deciziei nr. 2/2019, competența
rea ori denaturarea concurenței;
materială procesuală fiind determinată prin
d) cererile privind titlurile de valoare și alte
raportare la motivele invocate prin contestația
instrumente financiare.
la executare, și nu prin raportare la alte
104. Enumerarea cauzelor este una exem elemente, precum soluția primei instanțe sau
plif icativă, astfel încât nu este împiedicată motivele de apel invocate.
înființarea pe cale administrativă de tribunale/ În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că
secții/completuri specializate în alte materii, în apelurile declarate împotriva hotărârilor ju
considerarea obiectului sau naturii cauzelor. decătorești pronunțate în cauzele având ca
De altfel, această posibilitate este prevăzută obiect contestații la executare, în cazul în
care s-au invocat aspecte de valabilitate sau
și în dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea
întindere a titlului executoriu, altul decât
nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate prin
o hotărâre judecătorească, sunt de compe
Legea nr. 207/2018 (în forma citată în pct. III
tența secțiilor/instanțelor specializate, chiar
paragraful 5 al prezentei decizii).
dacă în primă instanță s-a pronunțat o soluție
105. Este de necontestat că cererile de chemare care nu a vizat fondul (constatare a perimării,
în judecată având ca obiect încheierea, anulare ca netimbrată ori ca tardivă etc.), iar
executarea sau desființarea unor acte juridice, motivele de apel nu vizează aspecte privind
într-o materie de genul celor menționate cu titlu valabilitatea sau întinderea titlului executoriu.
exemplificativ, intră în categoria cauzelor din Opiniile exprimate de către participanții la
materia ce face obiectul specializării. Acestea se întâlnire:
soluționează de către tribunalele specializate fie
în primă instanță, fie în apel, dacă este aplicabil În unanimitate, participanții la întâlnire
criteriul valorii obiectului cererii, potrivit art. 94 și‑au însușit opinia exprimată de I.N.M.

4. Persoana căreia îi revine obligația avansării onorariului

psihologului numit pentru efectuarea programului de consiliere
psihologică, potrivit art. 913 alin. (2) C. pr. civ.
(Curtea de Apel Pitești)
– Materia: civil
– Subcategoria: executare silită
– Acte normative incidente: art. 647 alin. (1) și (2), art. 670, art. 913 C. pr. civ.
– Cuvinte-cheie: consiliere psihologică, onorariu, creditor, refuz minor
Opinia Institutului Național al Magistraturii: un raport pe care îl va comunica instanței,

executorului judecătoresc și direcției generale
Art. 913 C. pr. civ., situat în secțiunea dedicată de asistență socială și protecția copilului.
executării hotărârilor judecătorești și a altor
titluri executorii referitoare la minori[4], sub (4) După primirea raportului psihologului,
denumirea marginală „Refuzul minorului” executorul va relua procedura executării silite,
JURISPRUDENȚĂ
prevede: potrivit art. 911.
(1) Dacă executorul constată că însuși minorul (5) Dacă și în cursul acestei proceduri execu
refuză în mod categoric să îl părăsească tarea nu va putea fi realizată din cauza refuzului
pe debitor sau manifestă aversiune față de minorului, creditorul poate sesiza instanța
creditor, va întocmi un proces-verbal în care competentă de la locul unde se află minorul
va consemna constatările sale și pe care îl va în vederea aplicării unei penalități, dispozițiile
comunica părților și reprezentantului direcției art. 906 alin. (2) și (4)-(6) fiind aplicabile în
generale de asistență socială și protecția mod corespunzător.
copilului. Potrivit art. 647 alin. (1) teza finală C. pr. civ.,
(2) Reprezentantul direcției generale de creditorul este obligat să avanseze cheltuielile
asistență socială și protecția copilului va necesare îndeplinirii actelor de executare,
potrivit dispozițiilor luate de executor.
sesiza instanța competentă de la locul unde
se află minorul, pentru ca aceasta să dispună, Art. 670 alin. (1) C. pr. civ. prevede că partea
în funcție de vârsta copilului, un program de care solicită îndeplinirea unui act sau a altei
consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu activități care interesează executarea silită
poate depăși 3 luni. Cererea se soluționează de este obligată să avanseze cheltuielile necesare
urgență în camera de consiliu, prin încheiere în acest scop. Pentru actele sau activitățile
nesupusă niciunei căi de atac, pronunțată cu dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de
citarea părinților și, după caz, a persoanei la către creditor.
care se află copilul. Dispozițiile legale privind
ascultarea copilului rămân aplicabile. Problema apărută în practica instanțelor jude
cătorești vizează persoana căreia îi incumbă
(3) La finalizarea programului de consiliere, obligația avansării cheltuielilor reprezentând
psihologul numit de instanță va întocmi onorariul psihologului numit pentru efectuarea
[4]
„Executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii referitoare la minori” constituie Secțiunea a II-a a
Capitolul IV „Executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face”, din Titlul III „Executarea silită
directă” al cărții a V-a „Despre executarea silită”.

programului de consiliere psihologică, Nu există nicio dispoziție legală care să

potrivit art. 913 alin. (2) C. pr. civ., respectiv fundamenteze soluția stabilirii obligației de
creditorului, Direcției generale de asistență avansare a cheltuielilor în sarcina ambilor
socială și protecția copilului sau ambilor părinți, soluție care, cel mai probabil, ar pro
părinți. duce un blocaj al procedurii execuționale.
Onorariul psihologului numit pentru efectu Împrejurarea că la baza mecanismului instituit
area programului de consiliere psihologică are prin art. 913 C. pr. civ. stă refuzul minorului
caracterul unei cheltuieli necesare îndeplinirii de a se conforma titlului executoriu poate
actelor de executare, astfel că obligația prezenta relevanță pentru stabilirea subiectului
avansării sale aparține creditorului, potrivit căruia îi incumbă cheltuielile ocazionate de
art. 647 alin. (1) C. pr. civ. efectuarea executării silite, potrivit art. 670
alin. (2) C. pr. civ., iar nu pentru stabilirea
Este adevărat că art. 913 alin. (1) C. pr. civ. obligației de avansare a acestor cheltuieli.
prevede că sesizarea instanței competente
pentru a se dispune programul de consi În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că
liere psihologică se realizează de către re obligația avansării onorariul psihologului
prezentantul direcției generale de asistență numit pentru efectuarea programului de
socială și protecția copilului. Aceasta nu consiliere psihologică, potrivit art. 913
înseamnă însă că Direcția generală de asistență alin. (2) C. pr. civ., revine creditorului.
socială și protecția copilului are calitatea de
parte în procedura execuțională, astfel încât să Opiniile exprimate de către participanții la
primească aplicare art. 670 alin. (1) C. pr. civ., întâlnire:
aceasta fiind un participant care acționează
în realizarea atribuțiilor prevăzute de lege în În unanimitate, participanții la întâlnire
scopul protejării intereselor minorului. și‑au însușit opinia exprimată de I.N.M.

Minuta întâlnirii președinților secțiilor

specializate ale Înaltei Curți de Casație și
Justiție și curților de apel dedicate unificării
practicii judiciare în domeniul contencios
administrativ și fiscal
(Cluj-Napoca, 5-6 mai 2022)
* minute în materie de contencios administrativ și fiscal (inm-lex.ro)
1. Situația și drepturile procesuale ale conducătorului autorității

publice în situația aplicării art. 24 – 25 din Legea nr. 554/2004
JURISPRUDENȚĂ
(Curtea de Apel București/Tribunalul București)

– Materia: contencios administrativ
– Subcategorie: punerea în executare a hotărârilor pronunțate de instanța de contencios
administrativ
– Obiect ECRIS: sancțiune pentru neexecutare hotărâre
– Act normativ incident: Legea nr. 554/2004
– Cuvinte-cheie: executare hotărâre, conducător al unei autorități publice
1. Practica judiciară Astfel, în dosarul nr. 24221/3/2021, aflat pe

rolul Tribunalului București, reclamantul a indi
Cu ocazia aplicării în concret a dispozițiilor pre cat numele și prenumele conducătorului auto
văzute de art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, rității publice, acesta din urmă fiind consemnat
s-au conturat două viziuni privind situația ca atare în sistemul ECRIS, în calitate de pârât.
și drepturile procesuale ale conducătorului
autorității publice chemat să răspundă pentru Într-o a doua interpretare, instanțele au
neaplicarea unui titlu executoriu constând apreciat că nu este obligatorie indicarea
într-o hotărâre judecătorească emisă de numelui și prenumelui persoanei ce ocupă
instanța de contencios administrativ: funcția publică de conducere și citarea ca atare
a acestei persoane, în calitate de pârâtă.
Într-o primă interpretare, instanțele au
aplicat literal dispozițiile legale, obligând con În dosarul nr. 12112/3/2017, aflat pe rolul
ducătorul autorității publice la o amendă pe Tribunalului București, nu a fost indicat numele
zi de întârziere, fără indicarea numelui și pre și prenumele conducătorului autorității publice
numelui persoanei ce ocupă funcția de con și acesta nu a fost citat în nume personal ci
ducere și nici a altor elemente de identificare; doar în calitate de conducător al autorității
această persoană nu a fost citată în nume publice; prin Decizia nr. 3752/20.06.2018
personal; emisă de Curtea de Apel București s-a aplicat o

Minuta întâlnirii președinților secțiilor specializate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel...
amendă pe zi de întârziere Primarului General legea nu prevede o procedură clară de urmat.

al Municipiului București, fără identificarea Nu apreciem, spre deosebire de o parte a
persoanei ce exercită mandatul. practicii, că aceste date sunt de notorietate ori
sunt ușor de accesat. Dimpotrivă, în situația
2. Opinia referentului aplicării unei amenzi, este de dorit mai multă
Referentul, judecător în cadrul Tribunalului precizie cu privire la cuantum și identificarea
București, apreciază că a doua interpretare persoanei culpabile sancționate, motiv pentru
reflectă mai fidel principiile procedurii civile, care propunem să fie îmbrățișată a doua opinie.
în mod special respectarea dreptului la apărare Situația este chiar și mai complicată atunci
și a contradictorialității. Suplimentar, rezolvă când, pentru perioada de referință pentru care
în mod natural și o a doua problemă, respectiv s-a aplicat amenda pe zi de întârziere, uneori
punerea în executare a titlului de creanță într-un cuantum foarte ridicat, persoana
reprezentând amendă pe zi de întârziere (este conducătorului se schimbă. În această cir
avută în vedere situația în care instanța admite cumstanță se pune întrebarea cine va
cererea creditorului și aplică art. 24-25 din achita amenda pe zi de întârziere? Ultimul
Legea nr. 554/2004). conducător al autorității publice, deși este
Prima abordare permit o „diluare” a drepturilor posibil să nu i se poată imputa fapta ilicită
proc esuale ale persoanei conducătorului de neconformare, fiind numit de curând în
autorității publice, a cărei culpă trebuie funcție? Conducătorul sau conducătorii ce
stabilită cu ocazia aplicării art. 24-25 din au ocupat funcția proporțional cu durata
Legea nr. 554/2004, întrucât aceasta nu este exercitării mandatului? Atâta timp cât art. 24
citată personal, deși răspunde personal. De alin. (3) din Legea nr. 554/2004 face referire
asemenea, reprezintă o aplicare mecanică în mod expres la neaducerea la îndeplinire „în
a dispozițiilor legale și conduce la emiterea mod culpabil” a titlului executoriu, stabilirea
unor titluri de creanță neviabile; în practică, culpei conducătorului sau, o nuanță foarte
întrucât dispozitivul și considerentele nu indică importantă, conducătorilor (dacă în perioada
persoana conducătorului cu nume și prenume de referință mai multe persoane au ocupat
și nici domiciliul, compartimentul executări funcția publică) reprezintă un element esențial
civile se află în imposibilitatea trimiterii titlului ce ține de fondul aplicării art. 24-25 din Legea
de creanță (hotărârea de aplicare a art. 24‑25 contenciosului administrativ, nefiind o simplă
din Legea contenciosului administrativ prin chestiune ce ține de executare lăsată în sarcina
care s-a aplicat sancțiunea amenzii pe zi Compartimentului executări civile.
de întârziere) organului fiscal competent
3. Opinia formatorului INM
teritorial, deoarece, în lipsa domiciliului,
acest organ fiscal nu este cunoscut; în acest 3.1 Clarificarea problemei de drept
context, în plan administrativ, este necesar a
se îndeplini acte și operațiuni suplimentare, Rezultă din materialul transmis de Tribunalul
având ca obiect o veritabilă „completare” a București că există divergență de practică în ce
titlului de creanță, cu elemente esențiale, privește persoana pârâtului în cazul acțiunilor
precum numele și prenumele debitorului întemeiate pe dispozițiile art. 24 alin. (3)
(conducătorului), dar și stabilirea exactă a din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare în
cuantumului amenzii. Numele și prenumele și prezent, după modificările aduse prin Legea
celelalte date de identificare se solicită de la nr. 212/2018), atunci când în discuție este
autoritatea publică pârâtă, însă se întâmplă ca „conducătorul autorității publice”. Astfel, în
aceasta să nu răspundă, iar în această situație unele cazuri instanțele au interpretat noțiunea

in abstracto, fără să acorde atenție persoanei penalități, în condițiile art. 906 din Codul de
care ocupă funcția de „conducător”, pe când procedură civilă.
în alte cazuri noțiunea a fost interpretată in
concreto, „conducătorul” fiind identificat prin În forma actuală, textul este în acord cu decizia
datele de stare civilă ale persoanei fizice care Curții Constituționale nr. 898/2015.
ocupă funcția.
Unele probleme legate de interpretarea lui, în
În al doilea rând, observăm că Tribunalul forme anterioare ultimei modificări (totuși,
București își pune întrebări referitoare la relevante și în prezent în măsura în care se
situația în care persoana conducătorului se referă la chestiuni neafectate de modificări), au
schimbă în intervalul de timp în care autori fost dezlegate prin HP nr. 12/2018 (respectiv,
tatea publică era obligată să execute hotărârea intervalul de timp pentru care se calculează
judecătorească. Problema apare doar în situația penalitățile) precum și la întâlnirile anterioare
în care noțiunea de „conducător al autorității ale președinților SCAF (vezi minuta întâlnirii de
publice” este interpretată în sensul că se referă la CA Oradea din 30-31 mai 2016, problema
la persoana fizică ce ocupă funcția. nr. 3, și minuta întâlnirii de la CA Iași din
23‑24 mai 2019, problema nr. 4, ambele
Așa fiind, problema va fi reformulată astfel minute accesibile online pe site-ul INM; facem
JURISPRUDENȚĂ
încât răspunsul propus să fie cât mai exact și mențiunea că problema de interpretare discu
mai util în practică, respectiv: tată la Oradea a fost rezolvată ulterior prin HP
nr. 12/2018).
Sensul noțiunii de „conducător al autorității
publice”, din cuprinsul art. 24 alin. (3) din Legea Alin. (3) este inteligibil în condițiile alin. (1) și
contenciosului administrativ nr. 554/2004. (2) din art. 24 din Legea nr. 554/2004, potrivit
cărora:
Modalitatea de aplicare a amenzii la care se
referă același text de lege în situația în care (1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea
prin „conducător al autorității publice” se publică este obligată să încheie, să înlocuiască
înțelege persoana fizică ce ocupă funcția. sau să modifice actul administrativ, să elibereze
un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni
3.2 Textul legal supus interpretării
administrative, executarea hotărârii definitive
Dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea se face de bunăvoie în termenul prevăzut în
nr. 554/2004 a suferit modificări de-a lungul cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de
timpului, ultima fiind adusă prin Legea termen, în termen de cel mult 30 de zile de la
nr. 212/2018, în vigoare din 02.08.2018. data rămânerii definitive a hotărârii.
În cele ce urmează, vom avea în vedere forma
(2) În cazul în care debitorul nu execută de
în vigoare în prezent, respectiv: La cererea cre
bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la
ditorului, în termenul de prescripție a dreptului
îndeplinire prin executare silită, parcurgându‑se
de a obține executarea silită, care curge de la
procedura prevăzută de prezenta lege.
expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și
care nu au fost respectate în mod culpabil, 3.3 Relevanța Convenției europene a dreptu
instanța de executare, prin hotărâre dată cu rilor omului pentru interpretarea textului
citarea părților, aplică conducătorului autorității art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
publice sau, după caz, persoanei obligate o
amendă de 20% din salariul minim brut pe Art. 6 din Convenție se aplică și în cazul punerii
economie pe zi de întârziere, care se face venit în aplicare a hotărârilor judecătorești definitive
la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă (Ouzounis și alții împotriva Greciei, pct. 21)

iar dreptul la executarea deciziilor judiciare Acest sens este avut în vedere de art. 13
are și mai multă importanță în contextul alin. (4) din Legea nr. 554/2004 care dispune
contenciosului administrativ (Sharxhi și alții că [d]acă autoritatea publică nu trimite în ter
împotriva Albaniei, pct. 92)[1]. menul stabilit de instanță lucrările cerute, con
ducătorul acesteia va fi obligat, prin încheiere
Deși nici Convenția și nici practica judiciară interlocutorie, să plătească statului, cu titlu
a Curții de la Strasbourg nu abordează de amendă judiciară, 10% din salariul minim
expressis verbis problema de drept în discuție, brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere
relevanța acestora influențează interpretarea nejustificată.
deoarece soluția ce se va da trebuie să asigure
o protecție efectivă a dreptului părții care Se observă că în acest caz legea nu mai folo
sește expresia „după caz” și nu mai alternează
a câștigat procesul la executarea efectivă a
noțiunile de „conducător al autorității publice”
hotărârii judecătorești.
și de „persoană obligată”. Într-adevăr, orice
3.4 Soluționarea problemei de drept autoritate publică are în structura sa admi
nistrativă de conducere o persoană care are
Amenda la care se referă art. 24 alin. (3) din atribuțiile necesare pentru a dispune co
Legea nr. 554/2004 se aplică „conducătorului mun icarea lucrărilor cerute de o instanță
autorității publice sau, după caz, persoanei judecătorească.
obligate”. Aceasta înseamnă că atunci când
Totuși, nu întotdeauna conducătorul autorității
autoritatea publică obligată să încheie, să
are atribuții de a ordona autorității să execute
înlocuiască sau să modifice actul administrativ,
o hotărâre judecătorească. De exemplu, un
să elibereze un alt înscris sau să efectueze
președinte de consiliu local poate dispune
anumite operațiuni administrative, nu execută
înaintarea către instanța de contencios admi
de bună voie hotărârea, amenda se va aplica nistrativ solicitantă a lucrărilor care au stat la
cu prioritate asupra conducătorului autorității baza emiterii unei hotărâri dar nu are atribuții
iar dacă nu există o astfel de persoană (dacă în baza cărora să oblige membrii consiliului
autoritatea publică nu are conducător), să adopte un act administrativ, chiar dacă
amenda se va aplica autorității înseși. Acesta autoritatea a fost obligată printr-o hotărâre
este sensul expresiei „după caz”. judecătorească.
Legea nr. 554/2004 folosește noțiunea de Altfel spus, noțiunea de „conducător” este
„conducător al unei autorități publice” [pe relativă la atribuțiile funcției. O anumită
lângă art. 24 alin. (3) vezi și art. 13 alin. (4) persoană poate fi „conducător” în sensul art. 13
și art. 26] fără să o definească. Într-un sens, alin. (4) dar nu și în sensul art. 24 alin. (3) din
orice autoritatea publică are un conducător, Legea nr. 554/2004.
respectiv o persoană care are atribuții de
Considerăm că în toate cazurile noțiunea
administrare a autorității, adică de a dispune
trebuie interpretată in concreto, ca referindu‑se
măsurile necesare pentru buna funcționare a
la persoana fizică ce ocupă funcția, deoarece,
autorității, măsuri care se aduc la îndeplinire
în caz contrar:
prin funcționarii publici sau prin personalul
contractual din subordine, cu atribuții de – sau amenda nu se va putea executa și va
execuție. lipsi în întregime de efecte art. 24 alin. (3)
Pentru detalii, vezi Ghid privind art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului accesibilă online la adresa:
[1]
https://www.echr.coe.int/Documents/Guide_Art_6_RON.pdf

din Legea nr. 554/2004 [în egală măsură și Se observă că diferiții conducători succesivi
art. 13 alin. (4)], aducând atingere și art. 6 ai autorității publice – succesivi în interiorul
CEDO, deoarece conducătorul autorității, în termenului în care autoritatea publică a
sens abstract și general, nu are un patrimoniu încălcat obligația de executare a hotărârii
propriu; judecătorești – sunt în situații diferite. Primul
conducător are o situație mai avantajoasă
– sau amenda se va executa din alt patrimoniu deoarece a avut la dispoziție termenul de
(de exemplu, din cel al autorității publice executare arătat în cuprinsul hotărârii judecă
obligate), ceea ce ar echivala cu lipsa unei torești sau, în lipsa unui astfel de termen, 30 de
sancțiuni a conducătorului și lipsirea de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii,
efecte a expresiei „după caz” din cuprinsul pe când ceilalți conducători nu mai beneficiază
art. 24 alin. (3) (expresia arată că doar în de acest interval de start destinat să permită
anumite cazuri amenda este suportată de autorității obligate să se conformeze de bună
autoritate, nu întotdeauna); mai mult decât voie executării hotărârii. Este posibil ca într-o
atât, în unele cazuri, amenda ar fi suportată astfel de situație conducătorii ulteriori să nu
de o persoană care nu are nici atribuții și aibă nicio culpă în neîndeplinirea obligației,
nici competența de executare a hotărârii; de dacă dovedesc că în intervalul cât au fost în
ex., dacă primarul este obligat să elibereze o funcție era imposibil sau excesiv de dificil
JURISPRUDENȚĂ
autorizație de construire, iar prin „primar” s-ar să execute obligația (aceasta presupune
înțelege funcția și nu persoana fizică, amenda îndeplinirea unor condiții ce vor fi arătate
s-ar executa din patrimoniul UAT (primarul nu mai jos). De exemplu, dacă într-un interval de
are un patrimoniu propriu), deși UAT nu are 3 luni avem doi conducători, primul pentru
competența să elibereze astfel de autorizații. o perioadă de 2 luni și 3 săptămâni iar cel
de-al doilea pentru o săptămână, al doilea
Așadar, per a contrario, pentru a elimina conducător, va putea să dovedească că:
situațiile în care art. 24 alin. (3) din Legea
nr. 554/2004 ar fi lipsit în întregime sau în – luând în considerare elemente obiective,
parte de efecte juridice, prin „conducătorul executarea obligației presupunea un interval
autorității publice” trebuie să se înțeleagă de timp mai lung de 7 zile;
persoana fizică ce îndeplinește respectiva
funcție. – că în intervalul de 7 zile a luat măsuri pentru
executarea obligației;
În situația în care termenul în care autoritatea
publică a încălcat obligația de executare a – sau, condiție alternativă primelor două, că
hotărârii judecătorești [care începe să curgă intervalul avut la dispoziție era prea scurt în
din ziua următoare termenului de executare raport cu timpul necesar pentru a lua măsuri
prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui de executare a obligației.
astfel de termen, în termen de cel mult 30 de Sintetizând din perspectivă practică cele mai
zile de la data rămânerii definitive a hotărârii și sus arătate, punctăm următoarele idei:
care se împlinește în ultima zi a termenului de
3 luni prevăzut la care se referă art. 24 alin. (4) În primul rând, instanțele de fond vor trebui
din Legea nr. 554/2004] funcția de conducător să stabilească în mod corect cadrul procesual
al autorității publice este îndeplinită pe rând în cazul acțiunilor întemeiate pe dispozițiile
de mai multe persoane, amenda se va stabili art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, pârât
doar pentru intervalul de timp în care persoana fiind persoana fizică ce ocupă funcția de
fizică a îndeplinit funcția. conducător al autorității obligate și care are

atribuții legale suficiente pentru a lua măsurile intervalul în care autoritatea publică este
necesare pentru ca autoritatea publică obligată ținută să execute obligația), fiecare conducător
printr-o hotărâre judecătorească pronunțată poate face dovada lipsei de vinovăție în
de o instanță de contencios administrativ să neîndeplinirea obligației, dacă dovedește că
încheie, să înlocuiască sau să modifice un act în intervalul cât a fost în funcție era imposibil
administrativ, să elibereze un alt înscris sau să sau excesiv de dificil să execute obligația,
efectueze anumite operațiuni administrative. respectiv că, luând în considerare elemente
Pentru respectarea contradictorialității și a obiective, executarea obligației presupunea
dreptului la apărare se va cita persoana fizică, un interval de timp mai lung decât cel în care
în calitate de conducător al autorității publice, au fost în funcție și că în acest interval a luat
la sediul autorității publice (la sediu autorității toate măsurile posibile pentru executarea
și nu la domiciliul persoanei fizice, tocmai obligației sau, condiție alternativă primelor
datorită calității în care persoana fizică este două, că intervalul avut la dispoziție era prea
citată; dacă însă nu mai ocupă funcția, citarea scurt în raport cu timpul necesar pentru a lua
va trebui făcută la domiciliu). măsuri de executare a obligației (această din
urmă situație este una de excepție când, spre
În al doilea rând, dacă datele de identificare ale exemplu, conducătorul a stat în funcție, să
persoanei fizice care ocupă această funcție sunt spunem 1-2 zile, și raportat la dimensiunea și
necunoscute de reclamant, instanțele de fond
structura autorității nu a avut posibilitatea să
le pot obține de la autoritatea publică în care
ia la cunoștință de existența obligației sau să
pârâtul este conducător, în temeiul art. 13 din
ia vreo măsură privind executarea).
Legea nr. 554/2004, putând la nevoie să aplice
amenda prevăzută la alin. (4), sau urmând Dacă toți conducătorii autorității publice fac
orice alte mijloace legale (de ex., adrese la dovada anterior amintită, amenda se va aplica
autoritatea publică ierarhic superioară, la persoanei obligate, pentru a da efectul cât mai
autoritatea care a făcut numirea în funcția de larg posibil expresiei „după caz” din textul legii.
conducere etc.).
Pentru aceste considerente, s-a propus urmă
În al treilea rând, dacă în intervalul în care toarea soluție:
autoritatea publică nu și-a îndeplinit obligația
să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 24
administrativ, să elibereze un alt înscris sau să alin. (3) din Legea contenciosului administrativ
efectueze anumite operațiuni administrative, nr. 554/2004, prin „conducător al autorității
funcția de conducător a fost ocupată în mod publice” se înțelege persoana fizică ce ocupă
succesiv de mai multe persoane, în caz de funcția de conducere și care are atribuții legale
admitere a acțiunii amenda se va stabili pentru suficiente pentru a lua măsurile necesare
fiecare conducător în parte proporțional cu pentru ca autoritatea publică obligată
intervalul de timp în care persoana fizică a printr-o hotărâre judecătorească pronunțată
îndeplinit funcția de conducător al autorității de o instanță de contencios administrativ să
publice, cu excepția situației în care se dove încheie, să înlocuiască sau să modifice un act
dește că vinovăția revine în întregime unui administrativ, să elibereze un alt înscris sau să
singur conducător sau a unui număr mai efectueze anumite operațiuni administrative.
redus de conducători. Într-adevăr, temeiul
răspunderii este culpa conducătorului. În cazul în care în intervalul în care autoritatea
publică nu și-a îndeplinit obligația să încheie,
În aceeași ipoteză (succesiune în timp a mai să înlocuiască sau să modifice un act
multor conducători ai autorității publice, în administrativ, să elibereze un alt înscris sau să

efectueze anumite operațiuni administrative, încheie, să înlocuiască sau să modifice un act

funcția de conducător a fost ocupată în mod administrativ, să elibereze un alt înscris sau să
succesiv de mai multe persoane, în caz de efectueze anumite operațiuni administrative.
admitere a acțiunii:
În cazul în care în intervalul în care autoritatea
– amenda se va stabili pentru fiecare con publică nu și-a îndeplinit obligația să încheie,
ducător în parte proporțional cu intervalul de să înlocuiască sau să modifice un act
timp în care persoana fizică a îndeplinit funcția administrativ, să elibereze un alt înscris sau să
de conducere, cu excepția situației în care se efectueze anumite operațiuni administrative,
dovedește că vinovăția revine în întregime unui funcția de conducător a fost ocupată în mod
singur conducător sau a unui număr mai redus succesiv de mai multe persoane, în caz de
de conducători; admitere a acțiunii:
– fiecare conducător poate face dovada lipsei – amenda se va stabili pentru fiecare condu
de culpă în neîndeplinirea obligației arătând cător în parte proporțional cu intervalul de
că, luând în considerare elemente obiective, timp în care persoana fizică a îndeplinit funcția
executarea obligației presupunea un interval de conducere, cu excepția situației în care se
de timp mai lung decât cel în care a fost dovedește că vinovăția revine în întregime unui
JURISPRUDENȚĂ
în funcție și că în acest interval a luat toate singur conducător sau a unui număr mai redus
măsurile posibile pentru executarea obligației de conducători;
sau, condiție alternativă primelor două, că
– fiecare conducător poate face dovada lipsei
intervalul avut la dispoziție era prea scurt în
de culpă în neîndeplinirea obligației arătând
raport cu timpul necesar pentru a lua măsuri
că, luând în considerare elemente obiective,
de executare a obligației;
executarea obligației presupunea un interval
– dacă toți conducătorii fac dovada anterior de timp mai lung decât cel în care a fost
amintită, amenda se va aplica persoanei în funcție și că în acest interval a luat toate
obligate. măsurile posibile pentru executarea obligației
sau, condiție alternativă primelor două, că
4. Soluția adoptată intervalul avut la dispoziție era prea scurt în
raport cu timpul necesar pentru a lua măsuri
Cu unanimitate, participanții au susținut urmă de executare a obligației.
toarea variantă:
Observație:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 24
alin. (3) din Legea contenciosului administrativ A fost eliminată ultima liniuță din alineatul
nr. 554/2004, prin „conducător al autorității doi al propunerii formatorului INM (respectiv,
publice” se înțelege persoana fizică ce ocupă „dacă toți conducătorii fac dovada anterior
funcția de conducere și care are atribuții legale amintită, amenda se va aplica persoanei
suficiente pentru a lua măsurile necesare obligate”). S-a arătat că noțiunea de „persoană
pentru ca autoritatea publică obligată obligată” ridică probleme suplimentare de
printr-o hotărâre judecătorească pronunțată interpretare care vor fi abordate în măsura în
de o instanță de contencios administrativ să care vor apare în practica judiciară.

2. Conflict de competență: posibilitatea, respectiv imposibilitatea

stabilirii competenței în favoarea unei instanțe terțe față de cele
între care s-a ivit conflictul (Curtea de Apel Târgu-Mureș)
– Materia: drept procesual civil
– Subcategorie: drept procesual civil
– Obiect Ecris: conflict de competență
– Acte normative incidente: art. 135 C. pr. civ.
1. Practica judiciară competență nu are posibilitatea de a stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea
Potrivit referatului transmis de Curtea de Apel unei instanțe terțe față de cele între care s-a ivit
Târgu Mureș, în cadrul secției de contencios conflictul. (Decizia nr. 5162/28.10.2021, pronun
administrativ a acestei instanțe s-au conturat țată de Î.C.C.J., în dosarul nr. 714/268/2021).
două opinii în legătură cu posibilitatea instanței Prin raportare la dispozițiile legale incidente,
învestită cu soluționarea unui regulator de instanța competentă să soluționeze litigiul ar
competență să stabilească competența de fi o altă instanță decât cele între care s-a ivit
soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe conflictul de competență. Însă, având în vede
terțe față de cele între care s-a ivit conflictul. re limitele investirii sale, instanța care este
chemată să soluționeze un conflict negativ
Chiar dacă problema de drept interesează de competență trebuie să aibă în vedere me
deopotrivă și secțiile civile ale instanțelor, canismul aferent soluționării incidentului pro
se constată că aceasta s-a ivit ca urmare a cedural al conflictului de competență, astfel
pronunțării unor hotărâri de instanțele de cum acesta este reglementat de prevederile
contencios administrativ și fiscal, cele două art. 133‑137 C. pr. civ., ce nu permite să se
decizii indicate fiind pronunțate de ICCJ-SCAF, stabilească competența de soluționare a cauzei
reflectând de fapt existența unei practici în favoarea altei instanțe de judecată decât cele
neunitare la nivelul secției Instanței Supreme. între care s-a ivit conflictul.
Într-o primă opinie s-a apreciat că instanța De asemenea, în doctrină (G. Boroi, M. Stancu,
învestită cu soluționarea conflictului de com Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, 2020,
petență are posibilitatea de a stabili competența p. 328) se menționează că, dacă instanța
de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe care soluționează conflictul de competență
terțe față de cele între care s-a ivit conflictul. constată că niciuna dintre instanțele sesizate
Indiferent de instanțele între care s-a ivit con nu este competentă, apreciind ca fiind
flictul, în pronunțarea regulatorului de compe competentă o altă instanță, va trimite acesteia
tență, trebuie să se stabilească instanța de ju din urmă dosarul, pe cale administrativă,
decată competentă conform dispozițiilor legale existând posibilitatea ca respectiva instanță
aplicabile, chiar dacă aceasta presupune tri să își decline, la rândul său, competența.
miterea cauzei pentru competentă soluționare
unei instanțe neimplicate în conflictul negativ. În consecință, pe calea regulatorului de
Această opinie este reflectată, spre exemplu, competență nu ar putea fi stabilită competența
în Decizia nr. 6210/8.12.2021, pronunțată de de soluționare a cauzei, în favoarea unei instanțe
Î.C.C.J., în dosarul nr. 634/268/2021. terțe față de cele între care s-a ivit conflictul.
Această din urmă opinie este reflectată și în
Într-o a doua opinie, se apreciază că instanța practica Curții de Apel Târgu-Mureș, secția
înv estită cu soluționarea conflictului de a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal: Sentința nr. 5/17.02.2022, pronunțată Cu toate acestea urmează să procedăm la anali
în dosarul nr. 2819/320/2021. za dispozițiilor legale incidente și a opiniilor
susținute.
2. Opinia referentului este concordantă celei
de-a doua opinii evidențiate mai sus, pentru 3.2 Textul legal supus interpretării
argumentele expuse în susținerea acesteia.
Potrivit art. 135 C. pr. civ.:
(1) Conflictul de competență ivit între două
3.1 Clarificarea problemei de drept instanțe judecătorești se soluționează de instanța
imediat superioară și comună instanțelor aflate
Preliminar, se cuvine a se preciza faptul că în conflict. (2) Nu se poate crea conflict de
în cadrul ședinței din data de 28.02.2022 a competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție.
Secției de contencios administrativ și fiscal a Hotărârea de declinare a competenței sau de
Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-au stabilire a competenței pronunțată de Înalta
întrunit judecătorii acestei secții, în temeiul Curte de Casație și Justiție este obligatorie
art. 55 alin. (1) din Regulamentului privind pentru instanța de trimitere. (3) Conflictul de
organizarea și funcționarea administrativă a competență ivit între o instanță judecătorească și
Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu un alt organ cu activitate jurisdicțională se rezolvă
JURISPRUDENȚĂ
modificările și completările ulterioare, la punctul de instanța judecătorească ierarhic superioară

ce privea unificarea jurisprudenței, s-a stabilit cu instanței în conflict. (4) Instanța competentă să
unanimitate că instanța învestită cu regulatorul judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu,
de competență poate, atunci constată că niciuna fără citarea părților, printr-o hotărâre definitivă.
dintre instanțele între care s-a ivit conflictul nu
este competentă să judece cauza, să învestească 3.3 Soluționarea problemei de drept
o instanță terță față de acest conflict, dar care
este, de fapt, competentă legal să judece cauza. În concordanță și cu opinia exprimată și în
ședința de unificare din data de 13 decembrie
În aceeași ședință s-a constatat faptul că pro 2021 a ICCJ-SCAF, când s-a amânat soluțio
blema de drept a fost pe ordinea de zi a ședin narea problemei de drept pentru data de
ței Plenului judecătorilor Secției I Civilă a ÎCCJ 28.02.2022, pentru documentare suplimen
din data de 23.02.2022, concluzionându‑se tară, opinez în sensul primei orientări.
în sensul că poate fi învestită o instanță terță,
întrucât ar contraveni principiului legalității Un prim argument în sprijinul soluției în sensul
să se stabilească competența în favoarea unei că poate fi învestită o instanță terță este unul
instanțe mai puțin competente, respectiv una de text, Codul de procedură civilă nu prevede
dintre cele două instanțe între care s-a ivit expres soluțiile pe care instanța învestită cu
conflictul. La nivelul acestei secții un singur regulatorul de competență le poate pronunța,
complet a adoptat soluția contrară. art. 135 alin. (4) prevăzând că „va hotărî,
în camera de consiliu, fără citarea părților,
În ceea ce privește secția a II-a civilă, s-a învederat printr-o hotărâre definitivă”, fără se arate că
faptul că nu au fost identificate soluții contrare, va stabili competența în favoarea uneia dintre
într-o singură situație cauza fiind trimisă pe cale instanțele aflate în conflict.
administrativă la o instanță terță competentă.
Deși interpretând logic dispozițiile art. 133‑135
Prin urmare, se poate concluziona că problema din Cod, se poate ajunge la concluzia că instanța
de drept sesizată a fost lămurită, practica superioară comună instanțelor aflate în conflict
judiciară fiind unificată pe cale administrativă nu ar putea să stabilească competența decât
la instanța vizată de referatul de sesizare. în favoarea uneia dintre ele, totuși, astfel

cum s-a reținut și în cadrul ședinței Plenului în favoarea unei alte instanțe care ar fi de
judecătorilor Secției I Civilă a ÎCCJ din data de fapt competentă nu este în spiritul bunei
23.02.2022, ar contraveni principiului legalității administrări a actului de justiție.
să se stabilească competența în favoarea unei
instanțe necompetente. Nu este în concordanță cu dreptul la bună
administrare în ceea ce privește actul de
Pe de altă parte, însăși natura juridică a regula justiție nici soluția doctrinară ca instanța care
torului de competență este stabilirea instanței soluționează conflictul de competență să trimită
de judecată competente să judece un litigiu, însă instanței terțe dosarul, pe cale administrativă,
nu se poate pleca de la prezumția că una dintre existând posibilitatea ca respectiva instanță să
instanțele aflate în conflict este și competentă, își decline, la rândul său, competența, totuși,
astfel încât nu se poate admite totuși că regu așa cum s-a arătat, menirea regulatorului de
latorul să stabilească competența în favoarea competență este să clarifice definitiv chestiunea
unei instanțe necompetente. Un alt motiv în instanței competente să soluționeze un litigiu.
favoarea primei orientări jurisprudențiale este
Pentru aceste considerente, s-a propus
și împrejurarea că regulatorul de competență nu
următoarea soluție:
este o cale de atac, prin pronunțarea unui regu
lator de competență nu se critică sentințele de În interpretarea și aplicarea art. 135 din Codul
declinare, instanța nu se comportă ca o instanță de procedură civilă instanța învestită cu
de control judiciar, ci stabilește instanța com soluționarea unui regulator de competență
petentă, pronunțând o hotărâre definitivă prin poate să stabilească competența de soluționare
care tranșează problema competenței de solu a cauzei în favoarea unei instanțe terțe față de
ționare în primă instanță a litigiului. cele între care s-a ivit conflictul.
Pornind de la această idee se constată că regula 4. Soluția adoptată
torul presupune trei etape: într-o primă etapă se
verifică dacă există un conflict pozitiv sau negativ Cu majoritate, participanții au adoptat soluția
de competență, astfel cum prevăd dispozițiile propusă de formatorul INM.
art. 133 C. pr. civ.; apoi se verifică competența
Curtea de Apel Cluj a considerat că dosarul ar
instanței sesizate cu regulatorul de competență
trebui înaintat instanței competente pe cale
și apoi, constatând că instanțele care au
administrativă.
declinat competența nu sunt competente,
stabilește instanța competentă. În condițiile în Alte curți de apel (Brașov și Târgu Mureș)
care instanța învestită cu regulatorul de com au considerat că trebuie adăugat în finalul
petență stabilește că suntem în prezența unui propunerii „cu respectarea dispozițiilor art. 130
conflict de competență care se soluționează alin. (2) C. pr. civ.” (Necompetența materială
pe calea regulatorului de competență și este și și teritorială de ordine publică trebuie invocată
competentă să se pronunțe asupra conflictului de părți ori de către judecător la primul termen
de competență, va stabili instanța competentă, de judecată la care părțile sunt legal citate
aceasta fiind menirea acestei proceduri judiciare în fața primei instanțe și pot pune concluzii).
să clarifice definitiv instanța competentă. În subsidiar, și Curtea de Apel Cluj a aderat la
această completare.
Soluția de stabilire a competenței în favoarea
uneia dintre instanțele aflate în conflict, În replică, ÎCCJ a arătat că dispozițiile art. 132
care ar fi „mai competentă”, cu indicația în alin. (2) C. pr. civ. se referă la o chestiune
considerente ca instanța de trimitere să pună distinctă ce nu a fost vizată de propunerea
în discuție o eventuală declinare a competenței formatorului INM.

Minuta întâlnirii președinților secțiilor

specializate ale Înaltei Curți de Casație
și Justiție și curților de apel dedicate unificării
practicii judiciare în domeniul contencios
administrativ și fiscal
(25-26 noiembrie 2021, online)
1. Competența materială în cazul acțiunilor având ca obiect
modificarea dispoziției Administrației Naționale a Penitenciarelor
de transfer la un alt penitenciar (Curtea de Apel Brașov)
JURISPRUDENȚĂ
– Materia: contencios administrativ și fiscal

– Subcategoria: litigiu contencios administrativ
– Obiect din Ecris: anulare act administrativ
– Acte normative incidente: art. 45 alin. (2) din Legea nr. 254/2013
1. Practica judiciară libertate de la penitenciarul care a dispus
măsurile cu privire la exercitarea drepturilor.
Curtea de Apel Brașov arată că problema
de drept a fost ridicată în cadrul dosarelor În același sens este și Decizia nr. 14 din
având ca obiect acțiunile formulate de 18 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație
reclamanți deținuți în anumite penitenciare, și Justiție, publicată în M. Of. nr. 908 din
în contradictoriu cu pârâta Administrația 20 noiembrie 2017, prin care Completul
Națională a Penitenciarelor, prin care aceștia pentru judecarea recursului în interesul legii
au solicitat modificarea dispozițiilor de a stabilit că „în interpretarea și aplicarea
respingere a cererilor de transfer și aprobarea unitară a dispozițiilor art. 56 din Legea
solicitărilor de transfer în alte penitenciare. nr. 254/2013 privind executarea pedepselor
și a măsurilor privative de libertate dispuse de
Se precizează că Înalta Curte, sesizată cu un organele judiciare în cursul procesului penal,
conflict negativ de competență a reținut cu modificările și completările ulterioare,
(dosarul nr. 799/1/2021*) că reclamantul judecătorul de supraveghere a privării de
este deținut în Penitenciarul Deva, iar prin libertate din cadrul penitenciarului a cărui
Dispoziția emisă de ANP i-a fost respinsă administrație a dispus măsuri pretins a fi îngrădit
cererea de transfer de la acest penitenciar exercitarea drepturilor persoanei condamnate
la Penitenciarul Focșani, instanțele aflate este competent să soluționeze pe fond
în conflict constatându‑se necompetente plângerea formulată, chiar dacă ulterior aceasta
teritorial în raport cu calificarea naturii a fost transferată definitiv sau temporar.”
juridice a litigiului. A fost stabilită competența
de soluționare a plângerii în favoarea Înalta Curte a constatat că Legea nr. 254/2013
judecătorului de supraveghere a privării de constituie legea specială în materia măsurilor

Minuta întâlnirii președinților secțiilor specializate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție...
privitoare la exercitarea drepturilor persoanelor partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar pe
condamnate, iar art. 56 alin. (2) din acest act de alta, răspunsul la problema Curții de Apel
normativ reglementează în mod expres în Brașov poate fi dedus cu ușurință din Decizia
favoarea judecătorului de supraveghere a HP nr. 14/2007.
privării de libertate competența soluționării
cererilor formulate de către deținuți împotriva Pentru aceste considerente, apreciem că
măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor problema de drept nu poate fi discutată
prevăzute de prezenta lege. în cadrul întâlnirilor organizate în baza
Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii
2. Opinia referentului nr. 148/2015, destinate unificării practicii
judiciare, motiv pentru care propunem, în
Este în sensul soluțiilor pronunțate de Înalta principal, lăsarea ei nesoluționată ca fiind, în
Curte. Astfel, se arată că actul contestat de prezent, pur teoretică.
reclamant este emis în legătură cu dreptul său
la transfer într-un penitenciar aflat cât mai În subsidiar, în situația în care divergența de
aproape de domiciliu, astfel că judecătorul opinii este considerată iminentă și se apreciază
de supraveghere a privării de libertate este că ar trebui prevenită, susținem dezlegarea
competent să soluționeze aceste cauze. propusă de referent, conformă cu practica
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru aceste considerente, propunem urmă
Observăm că propunerea nu a dat naștere torul răspuns:
la opinii divergente în cadrul instanțelor
judecătorești. Potrivit practicii administrative În principal:
urmată constant în astfel de situații de
formatorul INM, o problemă care nu a dat încă Lasă nesoluționată problema de drept ca fiind,
naștere la hotărâri judecătorești divergente va în prezent, pur teoretică.
fi totuși soluționată dacă, având în vedere că În subsidiar:
este întâlnită în mod repetat în litigii aflate pe
rolul instanțelor judecătorești, a făcut obiect Competența materială în cazul acțiunilor
de dezbatere doctrinară și/sau de discuții având ca obiect modificarea dispoziției
contradictorii în ședințele de secție și apare Administrației Naționale a Penitenciarelor de
iminent că va conduce la practică judiciară transfer a unui deținut la un alt penitenciar
divergentă (în același sens, vezi problema nr. 8 aparține judecătorului de supraveghere a
din minuta întâlnirii din noiembrie 2020). Din privării de libertate de la penitenciarul care a
materialul transmis, nu rezultă însă că aceasta dispus măsura de transfer.
ar fi situația în speță.
În urma votului, participanții și-au însuși
În plus, se observă că, pe de-o parte, problema cu majoritate opinia formatorului INM
de drept a primit deja soluții de speță din exprimată în subsidiar.

2. a) Art. 457 alin. (3) și (4) Cod procedură civilă prevede 2 soluții
alternative ale aceleiași ipoteze sau reprezintă soluții diferite
aplicabile unor ipoteze distincte?
b) Stabilirea căii de atac legale și normele de procedură incidente
ar trebui să aibă în vedere natura juridică a litigiului dedus judecății
sau competența materială procesuală a instanței care a judecat
litigiul în fond? (Curtea de Apel Brașov)
– Subcategoria: ordonanță președințială
– Obiect din Ecris: ordonanță președințială
– Acte normative incidente: art. 457 alin. (3) și (4) C. pr. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004
1. Practica judiciară: corespunzătoare a considerentelor Deciziei
nr. 19/2016 – Completul competent să judece
a) Problema de drept susceptibilă de a genera recursul în interesul legii.
practică neunitară se poate ivi în acele dosare
JURISPRUDENȚĂ
în care deși natura juridică a cauzei impune o În concret, întrebarea care se ridică este aceea
anumită competență materială, de regulă fie ca dacă cele două alineate prevăd două soluții al
litigiu cu profesioniști, fie cauză de contencios ternative ale aceleiași ipoteze, anume indicarea
administrativ și fiscal, întrucât nu s-a invocat incorectă de către prima instanță a unei căi de
excepția necompetenței materiale procesuale atac nelegale, sau dacă este cazul a se distinge
în condițiile art. 130 alin. (2), art. 131 C. pr. civ. în funcție de o ipoteză suplimentară, respectiv:
și a fost consolidată competența instanței
– exercitarea de către parte a căii de atac
inițial învestite, chiar dacă aceasta nu era
nelegale în considerarea indicării incorecte
competentă material să soluționeze pricina
de către prima instanță [art. 457 alin. (3)
în raport cu natura și obiectul acesteia, com C. pr. civ.] cu consecința respingerii ca inad
pet ența soluționării căii de atac revenind misibilă a căii de atac, a indicării căii de atac
instanței ierarhic superioare celei care a legale și a parcurgerii pașilor procedurali
soluționat în fond hotărârea atacată. prescriși de textul de lege.
Premisa acestei situații rezultă din aplicarea – exercitarea de către parte a căii de atac
considerentelor Deciziei nr. 40/2020 pronun legale în contra indicării incorecte de către
țată de Înalta Curte de Casație și Justiție – prima instanța a unei alte căi de atac [art. 457
Completul pentru soluționarea unor chestiuni alin. (4) C. pr. civ.] cu consecința recalificării
de drept și respectiv a Deciziei nr. 19/2016 – căii de atac și a parcurgerii pașilor procedurali
Completul competent să judece recursul în prescriși de textul de lege.
interesul legii, potrivit cu care în căile de atac
se păstrează în mod corespunzător competența b) Oricare dintre cele două soluții prevăzute
materială procesuală a instanței care a judecat de art. 457 alin. (3) sau (4) ar fi ales, se ridică
litigiul în fond. o problemă subsecventă, respectiv, care este
criteriul în funcție de care se stabilește calea
Problema de drept care se ridică este aceea a de atac legală: natura juridică a litigiului sau
aplicării dispozițiilor art. 457 alin. (3) sau (4) competența materială procesuală a instanței
C. pr. civ., cu modificările la zi, prin aplicarea care a judecat litigiul în fond.

Această problemă juridică s-a ridicat în mai dezbatere nu reiese a constitui în mod efectiv
multe cauze, dintre care două sunt pendinte, un aspect de practică neunitară, lipsind
respectiv: mențiuni în sensul definitivării la nivelul
aceleiași curți de apel sau la nivelul mai multor
– în dosarul nr. 406/62/2018 înregistrat pe curți de apel a unor hotărâri judecătorești care
rolul Secției contencios administrativ și fiscal al să conțină soluții contrare asupra aceleiași
Curții de Apel Brașov, cauza a fost declinată pe probleme de drept.
rolul Secției civile unde a fost înregistrată sub
nr. 406/62/2018*, unde s-a constatat conflict Cu toate acestea, pentru a oferi un răspuns
negativ de competență. Sub acest din urmă util problemei, reținem următoarele:
număr ÎCCJ a stabilit la data de 15.09.2021,
prin regulator de competență, că revine secției Art. 457 C. pr. civ., având denumirea marginală
de contencios competența de soluționare a Legalitatea căii de atac, prevede:
cauzei, nefiind redactată la acest moment „(1) Hotărârea judecătorească este supusă
hotărârea. numai căilor de atac prevăzute de lege, în
– în dosarul nr. 2868/62/2018 înregistrat pe condițiile și termenele stabilite de aceasta,
rolul Secției contencios administrativ și fiscal al indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Curții de Apel Brașov, în apel instanța a invocat (2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu
din oficiu excepția inadmisibilității căii de atac privire la calea de atac deschisă contra acesteia
a apelului, cale de atac indicată de prima nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita
instanță și exercitată de una dintre părți. calea de atac prevăzută de lege. (…)
2. Opinia referentului (3) Dacă instanța respinge ca inadmisibilă
Este în sensul distincției prevăzute la litera „a” calea de atac neprevăzută de lege, exercitată
a problemei de drept menționate, respectiv de partea interesată în considerarea men
că există două soluții diferite aplicabile unor țiu nii inexacte din cuprinsul hotărârii cu
ipoteze distincte. privire la calea de atac, hotărârea pronunțată
de instanța de control judiciar va fi comunicată,
În ce privește problema de drept menționată din oficiu, tuturor părților care au luat parte
la punctul b, opinia referentului este în sensul la judecata în care s-a pronunțat hotărârea
aplicabilității dispozițiilor procesuale specifice atacată. De la data comunicării începe să curgă,
instanței competente material să soluționeze dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii
cauza, nefiind posibilă o aplicare secvențială de atac prevăzute de lege.
sau de tip hibrid a normelor de procedură
pe parcursul aceleiași cauze. Sub aspectul (4) Atunci când instanța dispune recalificarea
normelor de drept substanțial vor fi aplicate căii de atac, de la data pronunțării încheierii,
dispozițiile incidente raportului de drept pentru părțile prezente, sau de la data
material dedus judecății. comunicării încheierii, pentru părțile care au
lipsit, va curge un nou termen pentru declararea
3. Opinia formatorului INM sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute
de lege.”
Preliminar, arătăm că în raport de dispozițiile
art. 25 din Regulamentul de ordine interioară Prin decizia nr. 19/2016 pronunțată de Înalta
al instanțelor judecătorești, aprobat prin Curte de Casație și Justiție – Completul
Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii competent să judece recursul în interesul legii
nr. 1375/2015, problema propusă pentru s-a dispus în sensul că „Dispozițiile art. 457

alin. (4) din Codul de procedură civilă nu sunt căii de atac, principiu ce este conturat prin
aplicabile dacă partea exercită o cale de atac opoziție cu eventualele mențiuni inexacte din
neprevăzută de lege, diferită de cea corect cuprinsul hotărârii. Așa cum se reține în doctrină,
menționată în dispozitivul hotărârii atacate. prin alin. (3) al art. 457 din Codul de procedură
În ipoteza în care partea exercită o cale de atac civilă s-a adus un „corectiv, pentru ca partea ce
neprevăzută de lege, diferită de cea corect a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie
menționată în dispozitivul hotărârii atacate, prejudiciată în cazul în care judecătorul a greșit”.
instanța de control judiciar va respinge ca Alineatul (4), introdus ulterior, nu putea
inadmisibilă calea de atac neprevăzută de reprezenta decât tot o încercare de înlăturare
lege, potrivit art. 457 alin. (1) din Codul de a unei posibile vătămări în cazul existenței
procedură civilă, în măsura în care aceasta nu unei mențiuni inexacte în dispozitivul
poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor hotăr ârii atacate referitor la calea de atac
art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din Codul de prevăzută de lege, o astfel de interpretare
procedură civilă.” fiind concordantă cu prevederile art. 47 și 48 din
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
Dintre considerentele deciziei amintite, le
legislativă pentru elaborarea actelor normative,
reținem ca fiind relevante pentru problema de
republicată, cu modificările și completările
față pe următoarele:
JURISPRUDENȚĂ
ulterioare.
„(…) interpretarea art. 457 alin. (4) din Codul
de procedură civilă este în sensul că această (…)
normă juridică se aplică în cazul existenței Ca urmare, recalificarea căii de atac în
unor mențiuni inexacte în cuprinsul hotărârii cond ițiile art. 457 alin. (4) din Codul de
atacate, acest alineat fiind edictat pentru procedură civilă poate fi dispusă numai
aceeași rațiune ca și alin. (3) al aceluiași articol, atunci când partea a exercitat o cale de atac
anume partea care exercită calea de atac să nu greșită, ca efect al mențiunii inexacte sau
fie prejudiciată, ca efect al mențiunii inexacte lipsei mențiunii din hotărârea atacată, cu
sau lipsei mențiunii din hotărârea atacată, cu
privire la calea de atac ce trebuie exercitată,
privire la calea de atac pe care o poate exercita.
pentru că numai atunci este justificată din
(…) punct de vedere procedural curgerea unui
nou termen pentru declararea/motivarea
Ca atare, recalificarea căii de atac este ope căii de atac prevăzute de lege.
rațiunea pe care o face instanța sesizată, prin
raportare la o calificare inexactă, făcută tot (…)
de către o instanță de judecată, în cuprinsul
Astfel, în prima teză a alin. (3) al acestui arti
hotărârii atacate, iar nu de către parte în
col se regăsește sintagma calea de atac
cuprinsul căii de atac formulate. În acest din
„neprevăzută de lege”, în contextul exercitării
urmă caz nu are loc o recalificare a căii de atac,
unei asemenea căi de atac de către parte în
ci o calificare, prin aplicarea art. 22 alin. (4)
raportat la art. 152 din Codul de procedură civilă. considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul
hotărârii, sintagmă care este opusă în ultima
În al doilea rând, alin. (4) trebuie interpretat teză a aceluiași alineat sintagmei calea de atac
în contextul articolului din care face parte, „prevăzută de lege”, care, de altfel, se regăsește
art. 457 din Codul de procedură civilă, intitulat în fiecare dintre alineatele art. 457 din Codul de
„Legalitatea căii de atac”. Astfel, primele două procedură civilă intitulat „Legalitatea căii de
alineate consacră expres principiul legalității atac”.

Punând în opoziție aceste expresii rezultă pasivitate sub aspectul exercitării oricărei căi
înțelesul dat de legiuitor sintagmei calea de de atac în procesul respectiv.
atac „neprevăzută de lege” ca fiind atât o cale
de atac inexistentă, dar și o cale de atac care În plus, partea care a exercitat calea de atac
poartă o denumire diferită de cea prevăzută prevăzută de lege nu se vede supusă niciunei
expres de lege (cu posibile consecințe asupra vătămări ca urmare a mențiunii inexacte din
conținutului cererii). Formularea unei astfel de hotărârea judecătorească atacată, întrucât a
acționat în acord cu normele juridice aplicabile
căi de atac poate fi determinată, pe de o parte,
căii de atac exercitate, nefiindu‑i necesar vreun
de mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii,
remediu dintre cele prevăzute de art. 457
dar și, pe de altă parte, cum este cazul de față, de
alin. (3) sau alin. (4) C. pr. civ.
considerente ce țin exclusiv de comportamentul
procesual al părții.” [s.n.] Referitor la cea de-a doua chestiune supusă
dezbaterii de către Curtea de Apel Brașov,
Observăm din lectura considerentelor deciziei
anume criteriul în funcție de care se stabilește
instanței supreme faptul că premisa aplicării
calea de atac legală – natura juridică a litigiului
art. 457 alin. (4) C. pr. civ. a fost identificată
sau competența materială procesuală a
în exercitarea de către parte a unei căi de atac
instanței care a judecat litigiul în fond, apreciem
greșite, ca efect al mențiunii inexacte sau lipsei
că răspunsul ar trebui oferit prin prisma celui
mențiunii din hotărârea atacată, cu privire la
de-al criteriu, anume al competenței materiale
calea de atac ce trebuie exercitată, pentru procesuale, cu mențiunea relevanței calificării
că numai atunci este justificată din punct de ce reiese a fi fost făcută de către instanța
vedere procedural curgerea unui nou termen ierarhic inferioară obiectului sau naturii
pentru declararea/motivarea căii de atac litigiului, în considerarea căreia a fost reținută
prevăzute de lege. respectiva competență materială procesuală,
În acord cu acele considerente ale soluției iar nu a calificării ce ar putea să fie corectă
amintite în precedent, apreciem că art. 457 cu privire la procesul respectiv, întrucât acest
din urmă aspect va reieși din soluționarea căii
alin. (3) și (4) C. pr. civ. prevede două soluții
de atac (dacă sunt formulate critici sub acest
alternative ale aceleiași ipoteze, stabilind
aspect), iar nu din determinarea instanței
pentru instanța judecătorească posibilitatea
chemate să judece acea cale de atac formulată.
de a dispune, în funcție de contextul procesual
specific fiecărei acțiuni în parte, fie respingerea Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție –
ca inadmisibilă a căii de atac respective, fie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni
recalificarea acesteia corespunzător dispo de drept a reținut în decizia nr. 40/2020 urmă
zițiilor legale, astfel ca ulterior să înceapă a toarele aspecte relevante pentru problema
curge termenul pentru declarare ori, după caz, discutată:
motivare.
„130. Competenței materiale procesuale i
Exercitarea de către partea interesată a căii se subsumează și competența specializată,
de atac prevăzute de lege, în ciuda men care este reglementată în cuprinsul Legii
țiunii inexacte din dispozitivul hotărârii jude nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,
cătorești atacate, nu comportă pentru acea precum și în cuprinsul unor legi speciale. Astfel,
parte interesul legitim al curgerii din nou potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2) și ale art. 36
a termenului legal pentru formulare sau alin. (3) din Legea nr. 304/2004 (modificată
motivare, ci un astfel de beneficiu ar fi în prin Legea nr. 207/2018, publicată în Monitorul
favoarea celorlalți părți, ce au manifestat Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie

2018), în cadrul curților de apel și al tribunalelor ale Codului de procedură civilă (…), întotdeauna
funcționează secții sau, după caz, completuri cu scopul de a indica instanța competentă să
specializate pentru cauze civile, cauze cu soluționeze o cale de atac.
profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și
de familie, cauze de contencios administrativ și 143. (…) competența trebuie atribuită in
fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări stanței ierarhic superioare celei care a pro
sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru nunțat hotărârea în fond, prin aplicarea
alte materii, precum și completuri specializate princ ipiului organizării judecătorești în
pentru cauze maritime și fluviale. În consecință, sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se
dacă la nivelul unei instanțe există secții sau împlini dezideratul realizării de către instanțe
completuri specializate, o cauză ce intră în a controlului judiciar din treaptă în treaptă,
competența de soluționare a acestora trebuie dispozițiile legale relevând că un atare sistem,
repartizată la secția sau completul specializat în materie procesual civilă, nu a fost abandonat
corespunzător, inclusiv în calea de atac. prin noul Cod de procedură civilă.”. [s.n.]
(…) În consecință, pentru chestiunile deduse

analizei de către Curtea de Apel Brașov,
132. De altfel, în practica Înaltei Curți de Casație propunem următoarele soluții:
JURISPRUDENȚĂ
și Justiție s-a mai reținut deja și prin Decizia nr. 18

din 17 noiembrie 2016 – Completul competent să – art. 457 alin. (3) și (4) C. pr. civ. prevede
judece recursul în interesul legii (paragraful 164) două soluții alternative ale aceleiași ipoteze,
că în căile de atac se păstrează în mod stabilind pentru instanța judecătorească
corespunzător competența materială proce posibilitatea de a dispune, în funcție de con
suală a instanței care a judecat litigiul în fond. textul procesual specific fiecărei acțiuni în
parte, fie respingerea ca inadmisibilă a căii
(…) de atac respective, fie recalificarea acesteia
140. Organizarea ierarhică a instanțelor corespunzător dispozițiilor legale, astfel ca
judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) ulterior să înceapă a curge termenul pentru
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea declararea ori, după caz, motivarea căii de atac
judiciară, republicată, cu modificările și prevăzute de lege.
completările ulterioare, și art. 94-97 din Codul
– stabilirea căii de atac legale, susceptibile de
de procedură civilă, presupune ca învestirea
exercitare împotriva unei hotărâri judecăto
instanțelor de control judiciar să se facă
rești, se face și prin observarea competenței
din treaptă în treaptă, instanțele superioare
materiale procesuale a instanței care a pronun
învestite cu soluționarea unei căi de atac de
țat hotărârea atacată, în timp ce calificarea
reformare putând infirma soluțiile pronunțate
corectă a acțiunii prin prisma obiectului sau
de instanțele inferioare.
naturii procesului rezultă din soluționarea căii
141. Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94-97 de atac (în măsura în care există critici sub
din Codul de procedură civilă relevă organizarea, acest aspect), iar nu la momentul determinării
în sens ierarhic, a instanțelor competente să instanței de control judiciar competente să
soluționeze căile de atac. soluționeze calea de atac formulată.
142. Mai mult, sintagma „instanța ierarhic În urma votului, participanții și-au însuși cu
superioară” este prezentă în mai multe articole majoritate opinia formatorului INM.

3. Refuzul eliberării adeverinței prevăzute la art. 41 alin. (8) din

Legea nr. 7/1996, solicitate în vederea intabulării posesiei în cartea
funciară, pe motiv că nu sunt finalizate lucrările de cadastru
sistematic (Curtea de Apel Iași)
– Subcategoria: contencios administrativ
– Obiect Ecris: obligația de a face
– Act normativ incident: art. 41 din Legea nr. 7/1996
– Cuvinte cheie: refuz nejustificat, notare posesie
1. Practica judiciară Într-o opinie, se consideră că cererea trebuie

respinsă.
În vederea notării în cartea funciară a posesiei
asupra unui teren deținut fără acte, persoana Soluția se întemeiază pe faptul că în sistemul
interesată solicită autorității publice locale integrat de cadastru și carte funciară înregis
să îi elibereze adeverința prevăzută la art. 41 trările se fac fie din oficiu în cadastru siste
alin. (8) din Legea nr. 7/1996. Autoritatea matic, care trebuie să cuprindă toate imobilele
publică locală refuză să elibereze adeverința pe dintr-o unitate administrativ-teritorială sau
motiv că nu sunt finalizate lucrările de cadastru sector cadastral, fie la cerere în cadastru
pe teritoriul unității administrativ teritoriale. sporadic, când înregistrarea privește anumite
imobile individualizate de persoana interesată.
În esență, art. 41 alin. (8) prevede că, în
cazul proprietății private, în lipsa actelor de Din prevederile art. 13 alin. (1) din Legea
proprietate asupra imobilelor neînscrise în nr. 7/1996, care reglementează prima fază a
cartea funciară sau înscrise în cartea funciară înscrierii posesiei în fapt în cartea funciară,
deschisă în baza Decretului-lege nr. 115/1938, constând în înscrierea posesiei mai întâi în
în care nu s-au efectuat înscrieri în ultimii documentele tehnice pe baza unor înscrisuri,
30 de ani anteriori intrării în vigoare a Legii printre care și „adeverința eliberată de auto
nr. 287/2009, republicată, cu modificările rit ățile administrației publice locale, care
ulterioare, persoana interesată poate solicita atestă faptul că: (i) posesorul este cunoscut
notarea posesiei, în baza unor documente că deține imobilul sub nume de proprietar”,
expres enumerate, printre care se află și o și din dispozițiile art. 13 alin. (3) din același
adeverință eliberată de primăria în a cărei act normativ potrivit cu care „posesia de fapt
rază teritorială este situat imobilul, din care înscrisă în documentele tehnice potrivit aline
să rezulte că: (i) posesorul a plătit taxele și atelor anterioare se notează în cărțile funciare
impozitele locale ca un adevărat proprietar; deschise ca urmare a finalizării înregistrării
(ii) imobilul nu face parte din domeniul public sistematice” reiese că înscrierea posesiei de
al statului sau al unităților administrativ- fapt în cartea funciară în cadrul lucrărilor de
teritoriale. cadastru sistematizat este condiționată de
finalizarea lucrărilor de cadastru.
La Secția de contencios administrativ a Curții
de Apel Iași există opinii diferite privind Potrivit acestei opinii, textul de la art. 41
soluția ce trebuie pronunțată în cauzele care alin. (8) din Legea nr. 7/1996 arată că „deși
au ca obiect obligarea pârâtului la emiterea adeverința, în mod aparent, ar trebui să
adeverinței evocate. cuprindă doar informații cu privire la plata

taxelor și impozitelor locale sau apartenența/ trebuie să fie urmată de emiterea certificatului/
neapartenența la domeniul public sau privat adeverinței cu datele și informațiile ce rezultă
al statului sau al unităților administrativ din evidențele sale, eliberarea certificatului/
teritoriale, acest lucru nu face ca documentul adeverinței nefiind condiționată de fina
să fie disociat de întreaga procedură de lizarea lucrărilor de cadastru sistematic ori
înscriere a posesiei în fapt care poate fi urmată de existența unei reglementări detaliate a
cu succes doar după finalizarea lucrărilor de evidențelor și înscrisurilor ce ar trebui analizate
cadastru sistematizat.” pentru furnizarea informațiilor cerute.
S-a mai arătat că până la finalizarea cadastrului Întrucât a refuzat emiterea adeverinței moti
sistematic la nivelul unității administrativ vând că nu au fost finalizate lucrările de
teritoriale, înregistrările referitoare la imobilele cadastru sistematic, primarul a exercitat
situate în regiunile de transcripțiuni și atribuții prevăzute de lege în competența
inscripțiuni imobiliare se fac potrivit normelor biroului teritorial al oficiului de cadastru și
de drept material ce reglementează înscrierea publicitate imobiliară care, prin registrator,
în vechile registre de publicitate imobiliară. poate respinge cererea de înscriere în cartea
funciară printr-o încheiere motivată, con
Practică judiciară: decizia nr. 1002/30.10.2019 form art. 30 din lege, dacă actele depuse
JURISPRUDENȚĂ
a C u r ț i i d e A p e l B u c u re ș t i , d e c i z i a în justificarea cererii nu întrunesc condițiile

nr. 1557/06.11.2019, pronunțată de Curtea de de formă cerute de lege pentru validitatea
Apel Iași în dosarul nr. 2249/99/2018, decizia lor [cum ar fi lipsa documentației cadastrale
nr. 592/22.06.2021, pronunțată de Curtea de recepționate de oficiul de cadastru și publi
Apel Iași în dosarul nr. 2852/99/2020. citate imobiliară, lipsa adeverinței prevăzute
În altă opinie, în care se consideră că cererea de art. 41 alin. (3) sau (8), etc.]
trebuie admisă, se arată că refuzul de a Notarea posesiei din oficiu, gratuit, și notarea
transmite informațiile solicitate pe motiv posesiei la cerere, pe cheltuiala solicitantului,
că pe teritoriul unității administrative nu au sunt două proceduri distincte care se aplică în
fost finalizate lucrările de cadastru sistematic situații diferite.
reprezintă manifestarea explicită a unui
exces de putere, astfel cum este definit de A nu elibera adeverințe pentru notarea
art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004: posesiei, la cerere, în cazul imobilelor pentru
exercitarea dreptului de apreciere al care nu s-a început/realizat înregistrarea
autorităților publice prin încălcarea limitelor sistematică, înseamnă a da un alt înțeles
competenței prevăzute de lege sau prin decât cel care rezultă din dispozițiile art. 41
încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. alin. (3) și alin. (8) din Legea nr. 7/1996 și a
ajunge la situația de a nu se mai realiza, la
Raportat la dispozițiile art. 41 alin. (8) lit. b) cererea persoanelor interesate și pe cheltuiala
pct. (i) și (ii) din Legea nr. 7/1996, dreptul acestora, publicitatea actelor și faptelor
de apreciere al primarului este limitat la a juridice referitoare la imobilele ce ar trebui
arăta în conținutul adeverinței dacă pentru să fie înregistrate la cerere în sistemul de
terenul vizat solicitantul a plătit ori nu cadastru și carte funciară, ceea ce este contrar
a plătit taxele și impozitele locale ca un prevederilor legale.
adevărat proprietar și dacă imobilul face
parte sau nu din domeniul public al statului Practică judiciară: decizia nr. 190/17.02.2021 a
sau al unităților administrativ-teritoriale. Curții de Apel Cluj, decizia nr. 643/06.09.2021,
Prin urmare, solicitarea persoanei interesate pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul

nr. 2851/99/2020, deciziile nr. 5662/25.10.2018, Astfel, potrivit art. 41 alin. (8) din lege, în
nr. 521/28.05.2020, nr. 1128/23.07.2020, cadrul înregistrării sporadice [1], persoana
nr. 865/19.04.2021 ale Curții de Apel București, interesată poate solicita notarea posesiei în
decizia nr. 132/25.02.2021 a Curții de Apel cartea funciară în anumite cazuri expres arătate
Brașov, decizia nr. 197/14.02.2019 a Curții de la lit. a-e. Potrivit alineatului următor, alin. (81),
Apel Timișoara. pentru cazurile prevăzute la alin. (8), notarea
posesiei se efectuează în baza următoarelor
2. Opinia referentului
documente:
Este în sensul celei de-a doua opinii.
a) documentația cadastrală recepționată de
3. Opinia formatorului INM oficiul de cadastru și publicitate imobiliară;
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea cadastrului b) adeverință eliberată de primăria în a cărei
și publicității imobiliare, înscrierile în cartea rază teritorială este situat imobilul, din care să
funciară sunt: intabularea, înscrierea provizorie rezulte că:
și notarea. Procedura de înscriere în cartea
(i) posesorul a plătit taxele și impozitele locale
funciară este reglementată în cuprinsul
ca un adevărat proprietar;
art. 28-37 (Titlul II, Capitolul II din lege).
Rezultă din cuprinsul articolelor următoare (ii) imobilul nu face parte din domeniul public
că notarea este acea formă de înscriere în al statului sau al unităților administrativ-
cartea funciară ce se referă la anumite fapte teritoriale;
sau evenimente în legătură cu un imobil. Spre
ex., se notează în cartea funciară calitatea (...).
de monument istoric a unui imobil [art. 28
alin. (10)], plângerea împotriva încheierii de Problema de drept a apărut în contextul
carte funciară [art. 31 alin. (4)] sau hotărârea litigiilor dintre diferiți petenți care au solicitat
judecătorească definitivă prin care se constituie eliberarea adeverinței prevăzute de art. 41
sau se transmite un drept real imobiliar [art. 35 alin. (81) din Legea nr. 7/1996 și primăriile în
alin. (5)]. a căror rază teritorială este situat imobilul
a cărei posesie se intenționa să fie notată în
Datorită regimului cadastral divers pe care l-a cartea funciară, în condițiile în care primăriile
avut România până la data intrării în vigoare au refuzat eliberarea adeverinței.
a acestei legi precum și datorită faptului că
lucrările de cadastru nu erau finalizate, legea O astfel de acțiune este de drept administrativ
a prevăzut în Titlul III, Capitolul I, norme și își are temeiul în dispozițiile art. 1, art. 8 și
referitoare la diferite situații tranzitorii. art. 18 din Legea contenciosului administrativ
Problema de drept a apărut în legătură cu nr. 554/2004, nu este o acțiune de carte
notarea posesiei într-o astfel de situație funciară. Judecând în limitele sesizării, instanța
tranzitorie. de contencios administrativ este chemată
[1]
Deși o folosește, Legea nr. 7/1996 nu definește noțiunea de înregistrare sporadică. Totuși, Capitolul XI din Regulamentul
de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară aprobat prin Ordinul directorului general al
Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, conține un glosar de termeni tehnici și abrevieri.
Potrivit acestuia (vezi art. 380 din Regulament):
- lucrările de cadastru sporadic sunt executate la nivel de imobil, la cerere, în vederea înscrierii imobilului în evidențele de
cadastru și publicitate imobiliară;
- lucrările de cadastru sistematic se realizează la nivelul unităților administrativ-teritoriale, pe sectoare cadastrale.
Există chiar un registru special pentru înregistrarea lucrărilor de cadastru sporadic.

să stabilească dacă refuzul primăriei este Vrem să adăugăm că argumentul pe care se

întemeiat sau nu. întemeiază prima opinie, bazat pe art. 13
din Legea nr. 7/1996, poate fi corect sau nu
Refuzul este întemeiat dacă posesorul nu (competența de a-l verifica aparține instanței
a plătit taxele și impozitele locale sau le-a civile), dar el este irelevant din perspectiva
plătit, dar nu în calitate de proprietar, sau
acțiunii în contencios administrativ.
dacă imobilul face parte din domeniul public
al statului sau al unităților administrativ- Nici primăriile și nici instanțele de contencios
teritoriale. În celelalte cazuri, refuzul este administrativ nu au competența să verifice
neîntemeiat deoarece ceea ce i se cere dacă notarea posesiei în cartea funciară se
primăriei este să ateste o situație de fapt și cuvine efectuată sau nu. Competența aparține
de drept ce rezultă din propriile evidențe și să oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară și,
elibereze adeverința. în caz de litigiu, instanțelor civile (vezi art. 30
Altfel spus, primăria trebuie să efectueze o și 31 din lege).
operațiune administrativă necesară pentru Pentru aceste considerente, propunem
ca petentul să-și realizeze dreptul de notare a următorul răspuns:
posesiei în cartea funciară. Eroarea strecurată
JURISPRUDENȚĂ
în argumentarea primei opinii constă în faptul Refuzul primăriei în a cărei rază teritorială
de a judeca acțiunea ca și cum ar fi de carte este situat imobilul, de eliberare a adeverinței
funciară. Doar în cadrul acestor acțiuni, prevăzute la art. 41 alin. (8 1) din Legea
care în primă instanță sunt de competența nr. 7/1996, pe motiv că nu sunt finalizate lu
judecătoriei, se verifică dacă petentul are crările de cadastru sistematic, este nejustificat.
într‑adevăr dreptul la notarea posesiei în cartea
funciară. Adeverința, dacă a fost eliberată, Cu unanimitate, participanții la întâlnire au
reprezintă doar un înscris la dosarul cauzei. agreat soluția propusă de formatorul INM.

JURISPRUDENȚĂ
NAȚIONALĂ
Contract de vânzare-cumpărare a unui teren încheiat cu un neproprietar. Angajarea răspunderii civile delictuale...
Contract de vânzare-cumpărare a unui

teren încheiat cu un neproprietar. Angajarea
răspunderii civile delictuale. Despăgubiri
C. civ., art. 1349
Contractul prin care o persoană constituie un drept de folosință asupra unui bun în favoarea alteia
este opozabil și celui care îl dobândește ulterior în temeiului unui contract de vânzare-cumpărare,
sub rezerva îndeplinirii unor anumite condiții, dar nu este opozabil și adevăratului proprietar, care
triumfă în acțiunea în revendicare (sau într-o altă acțiune de restituie a bunului având aceleași
efecte juridice atât în planul dreptului substanțial – recunoașterea dreptului de proprietate în
patrimoniul reclamantului, cât și al dreptului procesual – opozabilitatea hotărârii de recunoaștere
a unui drept real față de terți), astfel explicându‑se garanția pentru evicțiune care este în sarcina
locatorului.
Prin urmare, din momentul admiterii acțiunii în revendicare (de drept comun sau întemeiate pe
dispozițiile unor legi speciale), titularul dreptului de folosință dobândit în temeiul unei convenții
încheiate cu un neproprietar ocupă imobilul fără drept. Problema nu este valabilitatea/
nevalabilitatea convenției încheiate cu neproprietarul, ci faptul că aceasta nu poate fi opusă
adevăratului proprietar, care nu a participat la încheierea ei și nici nu este ținut să o respecte în
temeiul vreunei dispoziții legale (cum au fost prevederile O.U.G. nr. 40/1999).
În mod corect a reținut prima instanță că angajarea răspunderii civile delictuale presupune dovedirea
întrunirii condițiilor generale ale acesteia, astfel cum sunt reglementate în art. 1349 C. civ. (aplicabil
pentru perioada pentru care au fost solicitate despăgubirile prin acțiune), și anume: existența unei
fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între primele două și a vinovăției celui
care a provocat prejudiciul, în oricare dintre formele prevăzute de lege.
Simplul fapt al ocupării fără drept a imobilului proprietatea unei alte persoane constituie un fapt
juridic ilicit și dă naștere unei obligații de reparare a prejudiciului cauzat astfel. De asemenea,
Curtea mai reține că prejudiciul creat apelantei-reclamante constă tocmai în lipsirea acestuia de
exercițiul concret al atributului jus utendi al dreptului de proprietate. În ceea ce privește legătura
de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, se constată că aceasta este una directă și
univocă. Omisiunea intimatei-pârâte de a restitui terenul a generat lipsirea apelantei-reclamante
de exercițiul folosinței asupra bunului, ca atribut important al dreptului de proprietate, precum și
de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura
titularului dreptului. Forma de vinovăție este intenția indirectă.
Subsecvent, Curtea are în vedere că principiul general în materia reparării prejudiciului este acela al
reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită. Aceasta înseamnă că autorul prejudiciului
este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat
(lucrum cessans).
JURISPRUDENȚĂ NAȚIONALĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 169

C. Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, decizie nr. 316/2021 din 23 februarie 2021
Beneficiul nerealizat de către un proprietar ca urmare a ocupării imobilului său de către o altă
persoană este reprezentat de chiria pe care acesta ar fi putut-o obține prin închirierea imobilului în
absența săvârșirii acestei fapte ilicite. Or, în regulă generală, este vorba de prețul pe care proprietarul
l-ar fi putut obține prin închiriere pe piața liberă.
(C. Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
decizie nr. 316/2021 din 23 februarie 2021, www.sintact.ro)
Prin cererea înregistrată la data de 22 octom suma de 111.053 lei (echivalentul sumei de
brie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția 496.052 lei), reprezentând contravaloarea
a V-a civilă sub nr. (...), reclamanta A.A.A. a lipsei de folosință a imobilului de la data
chemat în judecată pe pârâta societatea U.I. de 22 octombrie 2014 și până la momentul
S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce efectuării expertizei.
va pronunța să dispună obligarea acesteia la
plata sumei de 50.000 euro, sumă estimativă La termenul din 15 septembrie 2016, pârâta
(respectiv 220.850 lei, sumă calculată în lei a depus note de ședință, prin care a invocat
la un curs de 1 euro = 4417 lei), reprezentând excepția prescripției dreptului material la
JURISPRUDENȚĂ
valoarea lipsei de folosință a imobilului teren acțiune.

în suprafață de 187,26 m.p., proprietatea
sa, situat în București, (...) nr. 8A, sector 1, Prin sentința civilă nr. 1564/22 decembrie
de la data de 22 octombrie 2011 și până la 2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă
momentul pronunțării hotărârii judecătorești; a respins excepția lipsei calității procesuale
cu cheltuieli de judecată. pasive a chemaților în garanție B.B., prin
Primarul General, și D.D. al B.B., ca nefondată;
La data de 26 noiembrie 2014, pârâtă a for a respins excepția prescripției dreptului la
mulat întâmpinare, prin care a solicitat res acțiune, ca nefondată; a respins cererea de
pingerea acțiunii ca nefondată, și cerere de chemare în judecată, ca nefondată; a obligat
chemare în garanție a Municipiului București și reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în
a Consiliului General al Municipiului București, sumă de 19.182,8 lei către pârâta U.I. S.A.
pentru ca, în situația în care ar cădea în
pretenții, să fie obligați să suporte sumele de Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut
bani pretinse de reclamantă. că prin sentință civilă nr. 3338/1 martie 1999
pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în
La data de 20 martie 2015, chematul în dosarul nr. (...)/1997, al cărei dispozitiv s-a
garanție B.B. a formulat întâmpinare, prin care lămurit prin sentința civilă nr. 5857/19 aprilie
a invocat excepția lipsei calității procesuale 1999, s-a restituit în natură apartamentul
pasive a sa și a Consiliului General al Munici situat în București, (...)(...) nr. 24, sector 1, în
piului București. suprafața de 98,17 m.p., terenul aferent în
suprafață de 63 m.p. și terenul în suprafață de
Prin încheierea din 18 iunie 2015, tribunalul a
956 m.p., a fost obligat D.D.D.D.D. să lase în
încuviințat în principiu cererea de chemare în
garanție. deplină, perpetuă și liniștită posesie terenul
în suprafață de 956 m.p. din București, (...)(...)
La termenul din 15 septembrie 2016, recla nr. 24, respectiv suprafața de 333 m.p. teren
manta a depus cerere precizatoare, prin care rămas neocupat în curtea reclamantei A.A.A.,
și-a majorat cuantumul obiectului cererii la dintre care 126 m.p. suprafața construită;
valoarea rezultată din expertiză, respectiv la 253 m.p. ocupați ilegal de RADET și CONEL;
170 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | JURISPRUDENȚĂ NAȚIONALĂ

332 m.p. ocupați ilegal de S.C. U. S.A. și 38 m.p. reparat încă; (2) existența unei fapte ilicite,
ocupați ilegal de o societate particulară. adică orice faptă prin care, încălcându‑se
normele dreptului obiectiv, se cauzează
Pârâta S.C. U.I. S.A. a devenit proprietara prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei
construcției edificată pe terenul reclamantei alte persoane; (3) existența unui raport de
urmare a încheierii contractului de vânzare- cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;
cumpărare autentificat sub nr. 2768/16 aprilie (4) existența vinovăției celui care a cauzat
1999 la B.N.P. Ș.I. prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau
imprudența cu care a acționat.
Această construcție – (...) începută anterior
anului 1990, din proiectul nr. (...)/10 noiembrie În cauza dedusă judecății, reclamanta a soli
1993 emis de S.C. P. București S.A. rezultând citat să se constate că toate condițiile ante
că la momentul emiterii studiului geotehnic rior menționate sunt realizate: fapta ilicită,
exista început un tronson de (...)(...), existând constând în acțiunea pârâtei de a edifica o
fundații, subsol și placă peste subsol turnate, construcție pe terenul proprietatea sa, iar
armatură stâlpilor parterului montată, existau prejudiciul material constând în lipsa de
săpături generale pentru tronsonul 2, con folosință pe terenul ocupat de construcția
strucția fiind finalizată la data de 30 iulie proprietatea pârâtei. Vinovăția pârâtei este
1997 prin procesul-verbal de recepție nr. (...), reclamată ca fiind aceea de acționa cu rea-
astfel cum rezultă din contractului de vânzare- credință la edificarea construcției, raportul
cumpărare autentificat sub nr. 2768/16 aprilie de cauzalitate fiind indicat prin aceea că la
1999 la B.N.P. Ș.I. producerea prejudiciului au concurat mai
multe fapte ilicite ale pârâtei.
Având în vedere considerentele pentru care
a fost admisă în principiu cererea de che Analizând îndeplinirea cumulativă a acestor
mare în garanție, instanța a reținut că este condiții, tribunalul a constatat că reclamanta
neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale este proprietara terenului în suprafață de
pasive a chemaților în garanție. 187,26 mp., pe care este edificată construcția
proprietatea pârâtei, teren pe care reclamanta
Tribunalul a apreciat excepția prescripției nu își poate exercita prerogativele dreptului de
dreptului material la acțiune este nefondată, proprietate, suferind astfel un prejudiciu prin
câtă vreme pretențiile reclamantei vizează faptul că acest teren nu poate face obiect al
contravaloarea lipsei de folosință începând unor acte de dispoziție sau administrare.
cu data de 22 octombrie 2011, precum
și prevederile art. 1 și art. 3 din Decretul Cu privire la fapta ilicită a pârâtei, tribunalul
nr. 167/1958, conform cărora termenul a constatat că la momentul la care autoarea
prescripției este de 3 ani. acesteia s-a angajat în finalizarea lucrărilor
de construire prin contractul de concesiune
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că nr. 4003/19 mai 1993 lucrările de construcție
pentru atragerea răspunderii civile delictuale, erau deja începute, așa cum s-a reținut din
răspundere pe temeiul căreia reclamanta proiectul nr. (...)/10 noiembrie 1993 emis de
își întemeiază pretențiile, este necesară din S.C. P. București S.A., reclamanta redobândind
perspectiva art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. dreptul de proprietate asupra terenului la data
îndeplinirea următoarelor condiții: (1) de 1 martie 1999, fără ca în cauză să se facă
existența unui prejudiciu, care trebuie să fie dovada faptului că pârâta era încunoștințată
cert, adică sigur sub aspectul existenței sale despre intențiile de a se obține restituirea în
și al posibilităților de evaluare și să nu fi fost natură a terenului, notificările și litigiile fiind

formulate ulterior contractului de concesiune, cererea de chemare în garanție a fost respinsă,

respectiv în anul 1994. ca nefondată.
Astfel, afirmația reclamantei în sensul că Cum reclamanta nu a reușit să-și dovedească

la încheierea contractului de concesiune susținerile din cererea de chemare în judecată,
nr. 4003/19 mai 1993 terenul era liber este acesteia aparținându‑i culpa procesuală, în
nesusținută în plan probator, obiectul con baza art. 453 alin. (1) C. pr. civ. a fost obligată
tractului de concesiune vizând terminarea la plata către pârâta U.I. S.A. a 19.182,8 lei
execuției lucrărilor de construcții, punerea în cheltuieli de judecată reprezentate de onora
funcțiune și exploatare a blocului H3. riu avocat, onorariu ce a fost apreciat ca
proporțional cu complexitatea cauzei.
Totodată, la momentul promovării acțiunii în
rectificarea Hotărârii nr. 406/12 mai 1997 a Împotriva acestei sentințe, la data de 9 febru
Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, arie 2017 a declarat apel pârâta U.I. SA, iar
respectiv în anul 1997, reclamanta cunoștea la data de 14 februarie 2017 a declarat apel
împrejurarea că terenul ce a aparținut autorului reclamanta A.A.A., cererile acestora fiind
său era afectat de detalii de sistematizare, câtă înregistrate pe rolul Curții de Apel București,
vreme aceasta domicilia la aceeași adresă, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și
JURISPRUDENȚĂ
înțelegând să redobândească în natură terenul, de familie la data de 22 martie 2018.

aspecte rezultate din faptul că a înțeles să
I.1. În motivarea cererii sale, apelanta-pârâtă
solicite rectificarea și lămurirea dispozitivului
a arătat, în primul rând, că pentru corecta
nr. 3338/1 martie 1999 pronunțată în dosarul
soluționare a excepției prescripției dreptului la
nr. (...)/1997, pentru a se indica ocupanții
acțiune trebuiau avute în vedere următoarele
terenului și suprafețele ocupate de fiecare.
aspecte de fapt și de drept: (i) natura faptei
În consecință, tribunalul a constatat că nu se (tipul concret) reclamată ca prejudiciantă, (ii)
poate regăsi în acțiune o vinovăție în finalizarea data săvârșirii acelei fapte, (iii) recunoașterile
lucrărilor de construire. reclamantei și (iv) norma de drept aplicabilă
situației de fapt dedusă judecații.
În egală măsură, câtă vreme autorizația de
finalizare a construcției urmare reproiectării Cu privire la natura faptei, reclamanta a înțeles
a fost emisă la 5 aprilie 1994, astfel cum să indice în mod expres, în virtutea principiului
rezultă din contractul de vânzare-cumpărare disponibilității, că natura (manifestarea con
autentificat sub nr. 2768/16 aprilie 1999 la cretă) a faptei este aceea a faptei de construire,
B.N.P. Ș.I., fapta pârâtei de a continua lucrările pe care o consideră ilicită.
de construire și finalizarea construcției nu
Cu privire la data săvârșirii faptei pretins
îmbracă forma ilicitului, dreptul reclamantei
ilicită, trebuie avute în vedere trei elemente:
de proprietate fiind recunoscut ulterior, în anul
a) construirea a fost începută anterior anului
1999.
1990 de către Statul Român; b) continuarea
Totodată, tribunalul a apreciat că reclamanta, lucrărilor s-a făcut începând cu anul 1994 și
fiind proprietara terenului, are mijloace spe c) finalizarea acestora s-a făcut în anul 1997
cifice în valorificarea acestui drept împotriva [procesul-verbal de recepție la terminarea
proprietarului construcției. lucrărilor blocului H3 nr. (...)/30 iulie 1997].
Rezultă că fapta pretins ilicită s-a consumat
Față de soluția dată cererii de chemare în cel mai târziu la data de 30 iulie 1997. Data
judecată, pârâta nefiind obligată la dezdăunare, la care reclamanta a cunoscut fapta este însă

anterioară anului 1997, așa cum reiese din A doua eroare privește o constatare de fapt
sentința civilă nr. 9376/2012. care o prejudiciază, respectiv mențiunea
incompletă cu privire la faptul că lucrările de
Cu privire la recunoașterile reclamantei, construcție erau deja începute în anul 1993,
solicită să se rețină că aceasta a afirmat ca a fără a se reține că acestea erau începute de
cunoscut construirea încă din anul 1994, motiv Statul Român anterior anului 1990.
pentru care ar fi transmis mai multe notificări.
A treia eroare din considerente privește
Concluzia celor de mai sus este aceea ca încă constatarea de fapt în sensul că nu se poate
din anul 1994 reclamanta a cunoscut atât fapta regăsi „o vinovăție” a pârâtei „în finalizarea
pretins ilicită cât și pe cel presupus vinovat de lucrărilor de construire”, iar „fapta pârâtei de
aceasta, respectiv U. S.A. a continua lucrările de construire și finalizarea
construcției nu îmbracă forma ilicitului”.
În aceste condiții, excepției îi sunt aplicabile În mod evident situația de fapt este aceea că
dispozițiile art. 998 C. civ. din 1864 și ale art. 8 lucrările au fost finalizate de către S.C. U. S.A.,
din Decretul nr. 167/1958. societate diferită de apelanta-pârâtă, astfel
încât în sarcina sa nu se poate reține nicio
2. În ceea ce privește soluția pronunțată pe
faptă.
fondul acțiunii, apelanta-pârâtă a criticat
considerentele care stau la baza acesteia, în 3. Prima instanță a respins ca nefondată
conformitate cu dispozițiile art. 461 alin. (2) cererea de chemare în garanție, având în
C. pr. civ. vedere considerentul că apelanta-pârâtă nu a
fost obligată la dezdăunare. Această situație,
În motivarea soluției sale, prima instanța a a neobligării pârâtei la dezdăunare, este însă
constatat că reclamanta este proprietara urmare a netemeiniciei cererii de chemare
terenului în suprafață de 187,26 m.p. fără a în judecată și nu a netemeiniciei cererii de
avea în vedere inopozabilitatea față de pârâtă chemare în garanție. Cererea de chemare în
a hotărârilor judecătorești pe care le-a invocat garanție a fost temeinic și legal formulată, iar
în susținerea acțiunii, această inopozabilitate prin respingerea acțiunii principale obligarea la
antrenând calificarea hotărârilor ca simple garanție a rămas fără obiect, în lipsa producerii
fapte juridice. Prima instanță nu a făcut nicio evenimentului garantat prin contract.
referire la această apărare a sa, omițând să o
analizeze. Față de pârâtă nu există un titlu al 4. Prima instanță nu a acordat pârâtei cheltu
reclamantei, astfel încât realitatea raporturilor ielile reprezentate de taxa de timbru aferentă
juridice îi permite să ignore hotărârile cererii de chemare în garanție. Această
pronunțate în litigii în care nu a fost parte și nu omisiune poate avea ca origine modul de
a avut cum să își facă apărările necesare (nici soluționare a cererii de chemare în garanție,
criticat anterior.
ea și nici S.C. U. S.A.). Ca urmare, hotărârile
care constată ocuparea ilegală a terenului nu În mod evident, fără a exista cererea de che
îi sunt opozabile. De asemenea, întrucât nu mare în judecată pârâta nu ar fi avut de ce
a fost parte la judecată, raporturile juridice să formuleze cerere de chemare în garanție,
existente între apelanta-pârâtă și B.B. sunt această cerere de garanție fiind mijlocul
guvernate de realitatea juridică conținută în specific prin care partea pârâta s-a apărat față
contractul de concesiune și în cartea funciară, de pretențiile reclamantei, urmărind ca pre
față de aceasta terenul de sub construcție judiciul să fie suportat de către chematul în
având regimul juridic al proprietății publice. garanție. Pe cale de consecință, constatând

culpa procesuală a reclamantei, instanța în mod obligatoriu de lege pentru a putea fi

trebuia să observe că această culpă procesuală calificat ca fiind de concesiune.
este generatoare și a prejudiciului creat pârâtei
prin obligarea la suportarea taxei de timbru Litigiile și demersurile apelantei-reclamante nu
aferentă cererii de chemare în garanție. sunt ulterioare datei contractului de asociere
nr. 4003/19 mai 1993. În realitate, aceasta
În consecință, apelanta-pârâtă a solicitat a demarat încă din anul 1991 procedurile de
admiterea apelului, modificarea sentinței în recuperare a imobilului în discuție.
sensul respingerii cererii de chemare în garanție
ii. Instanța a reținut greșit și argumentele
ca rămasă fără obiect și acordării cheltuielilor
invocate de apelanta-reclamantă.
de judecată în cuantum de 8566 lei repre
zentând taxa de timbru aferentă acestei Astfel, fapta ilicită invocată de aceasta nu este
cereri de chemare în garanție, cu cheltuieli de reprezentată de construirea nelegală a clădirii
judecată. de către intimata-pârâtă. Construirea nelegală
face parte din rezoluția ilicită, respectiv
În drept, au mai fost invocate dispozițiile vinovăția. În realitate, fapta ilicită constă în
art. 466 și urm. C. pr. civ. ocuparea, atât anterior cât și în prezent, fără
JURISPRUDENȚĂ
II. Prin cererea sa de apel, formulat și împo titlu, a terenului său. Fapta ilicită constă în
triva încheierilor de ședință din datele de folosința actuală a terenului contrară dreptului
de proprietate al apelantei-reclamante.
18 iunie 2015 și 8 decembrie 2016, apelanta-
reclamantă a solicitat schimbarea în totalitate Vinovăția nu este reprezentată de simpla
a hotărârii apelate și, pe cale de consecință, continuare de către autoarea intimatei-pârâte
admiterea acțiunii și obligarea intimatei- a lucrărilor de construire. În realitate, vinovăția
pârâte U.I. S.A. la plata sumei de 111.053 euro este reprezentată de rezoluția ilicită a celor
(echivalentul sumei de 496.052 lei), două societăți U. și a acționarilor acestora,
reprezentând valoarea lipsei de folosință a persoane fizice, de a ocupa în mod abuziv
imobilului teren în suprafață de 187,26 m.p. un teren ce nu le aparține, prin manopere
situat în (...)(...) nr. 8, sector 1, București, frauduloase, și exploatarea conștientă și
proprietatea sa, de la data de 22 octombrie obținerea de beneficii nejustificate, timp de
2011 și până la data de 14 aprilie 2016, peste 20 de ani.
conform expertizei tehnice evaluatorie imo
biliară, precum și obligarea acesteia la plata iii. Apelanta-reclamantă a mai arătat că
cheltuielilor de judecată reprezentând taxa în mod nelegal instanța a respins cererile
judiciară de timbru, onorariu de experți și de probatoriu. Prin încheierea din 18 mai
onorariu de avocat. 2015 a respins solicitarea de administrare a
interogatoriului pârâtei, iar prin încheierea
1.i În motivarea cererii sale, apelanta-recla din 8 decembrie 2016 a respins solicitarea
mantă a arătat că prima instanță a reținut de prezentare în original a contractului
greșit situația de fapt. de asociere nr. 4003/19 mai 1993 și mai
ales a anexelor acestuia. De asemenea, a
Astfel, contractul de asociere nr. 4003/19 mai respins solicitările de a se emite adrese către
1993 încheiat cu I.R.A. nu este un contract de instituțiile care ar fi putut lamuri situația de
concesiune. În realitate, pe lângă denumirea sa fapt și furniza copii ale înscrisurilor defăimate.
explicită, contractul de asociere nr. 4003/19 Față de solicitările exprese ale reclamantei
mai 1993 nu conține niciun element prevăzut în care s-a arătat că dorește înscrierea în

fals, față de simplele fotocopii cu conținut concesiune. Dacă a existat vreodată o con
diferit, față de neprezentarea anexelor la cesiune a terenului de sub blocul H3, condițiile
contractul de asociere nr. 4003/19 mai 1993, acesteia ar fi trebuit să se regăsească în anexele
față de inexistența vreunor condiții ale așa- la contract, însă pârâta a exprimat un refuz
zisei concesiuni în contractul de asociere explicit de a le depune.
nr. 4003/19 mai 1993, instanța avea obligația
de a stabili veridicitatea acestora. În concluzie, contractul nr. 4003/19 mai 1993
nu conține elementele esențiale prevăzute
Instanța a ignorat solicitarea expresă de a se de art. 27 din Legea nr. 15/1990, respectiv
certifica înscrisurile depuse de către pârâtă, durata concesiunii și prețul concesiunii, și este
primind la dosar înscrisuri ce nu pot fi validate încheiat cu o entitate, respectiv I.R.A., care nu
ca fiind reale. mai exista la acea dată.
iv. Instanța a reținut în mod greșit admi Apelanta-reclamantă a mai arătat că instanța a
sib ilitatea cererii de chemare în garanție. reținut în mod greșit că societatea intimată nu
În realitate, între intimata-pârâtă U.I. S.A. și a avut cunoștință despre intențiile sale de a se
chemații în garanție nu a existat relație con obține restituirea în natură a terenului.
tractuală, ci doar între autoarea intimatei-
În primul rând, pentru rigoare, a arătat că la
pârâte și chemații în garanție.
data respectivă era vorba despre societatea U.
2.i. Dezvoltând motivele de apel, apelanta- S.A., autoarea intimatei-pârâte, deși acționarii
reclamantă a mai arătat că I.R.A. a fost înfiin persoane fizice erau aceiași. În al doilea rând,
țată prin Decizia nr. 1201/10 decembrie 1990 a arătat că încă din anul 1991 era în litigiu cu
a Primăriei Municipiului București în baza B.B. pentru restituire. În al treilea rând, a arătat
prevederilor Legii nr. 15/1990. I.R.A. avea ca că actul fraudulos – contractul de asociere
obiect de activitate administrarea unei părți nr. 4003/19 mai 1993 – nu a fost unul public,
din fondul locativ al Municipiului București, dar deci nu i se poate imputa necunoașterea
nu avea niciun drept sau competență cu privire acestuia la data încheierii sale. În al patrulea
la terenurile proprietate publică sau aflate în rând, a arătat că, imediat ce a cunoscut primul
folosința de orice fel a Municipiului București. act ce a beneficiat de publicitate, respectiv
I.R.A. și-a încetat activitatea prin H.C.L.M.B. autorizația de construire nr. 51 din 5 aprilie
nr. 72/16 decembrie 1992. Pe toată durata 1994, a notificat autoarea intimatei-pârâte,
de activitate, I.R.A. nu a avut personalitate precum și toate instituțiile abilitate. Pe cale
juridică. La data de 19 mai 1993, când a fost de consecință, înainte de începerea lucrărilor
încheiat „contractul de asociere”, I.R.A. nu mai la clădire de către autoarea intimatei-pârâte,
exista și nu mai putea dispune de bunurile U. S.A., acea societate avea cunoștință de
proprietate publică, în speță teren, cu atât mai existența dosarelor de revendicare. Față de
mult cu cât nu avusese niciodată în obiectul de continuitatea acționariatului celor două
activitate administrarea terenurilor. societăți U., actuala intimată U.I. S.A. nu poate
invoca necunoașterea demersurilor apelantei-
Acest „contract” nu poartă niciun antet și reclamante de la acea dată.
nicio ștampilă a I.R.A. și poartă un număr de
înregistrare pe care apelanta-reclamantă l-a Luând la cunoștință de faptul că societatea
contestat. U. S.A. urmează să construiască pe terenul
prop rietatea sa, apelanta-reclamantă a
În contractul de asociere nr. 4003/19 mai transmis notificări către toate instituțiile
1993 nu este prevăzută niciunde o taxă de abilitate: notificarea nr. 632/8 aprilie

1994 către societatea U. S.A.; notificarea aceasta, cât și prima instanță l-au apreciat ca
nr. 9772/12/19 mai 1994 către Direcția fiind un contract de concesiune.
Generală a Lucrărilor Publice, Urbanism și
Amenajarea Teritoriului București; notificarea Or, contractul de asociere nr. 4003/19 mai
nr. 6773/1/19 mai 1994 către Primarul General 1993 nu este un contract de concesiune. Acesta
poartă denumirea de „asociere”. În cuprinsul
al Capitalei; notificarea nr. 1170/14 aprilie
său se specifică reglementarea acestui con
1994 către societatea Proiect București S.A.;
tract de către prevederile Capitolului V din
notificarea nr. 5139/21/14 aprilie 1994 către
Legea nr. 15/1990, denumit „Asocierea și
Primăria Capitalei; notificarea din 14 aprilie
libera concurență”. Dacă s-ar accepta teza
1994 către I. R.A.; notificarea nr. 5143/14 aprilie
în sensul că este un contract de concesiune,
1994 către Oficiul de Cadastru și Organizarea
s-ar impune reglementarea sa de prevederile
Teritoriului București.
Capitolului IV din Legea nr. 15/1990, denumit
Notificările sunt concomitente cu momentul „Concesionarea, închirierea și locația gestiunii”.
emiterii autorizației de construire nr. 51/5 apri În lipsa unui contract de concesiune, nici
lie 1994, până să se înceapă edificarea blocului intimata și nici autoarea acesteia nu au deținut
H3. Or, blocul H3 nu a fost edificat în baza vreodată un titlu valabil pentru ocuparea
JURISPRUDENȚĂ
contractului de asociere nr. 4003/19 mai 1993, terenului proprietatea apelantei-reclamantei.

cum greșit a reținut instanța, ci în baza acestei
autorizații de construire. Dacă s-ar admite ipoteza că acest contract era
unul de concesiune (deși contestă vehement
Conform sentinței civile nr. 3338/1 martie o asemenea interpretare), față de prevederile
1999 pronunțate de Judecătoria Sector 1 art. 27 din Legea nr. 15/1990 („b) durata
București, ce acționează cu putere de lucru concesiunii, care nu poate fi mai mare de 20
judecat în prezenta cauză, „o suprafață de ani”), el și-a încheiat valabilitatea în anul 2013.
teren este ocupată ilegal de societatea U. S.A.”
Nu în ultimul rând, în urma sentinței civile
Cunoscând faptul că asupra situației litigioase nr. 3338/1 martie 1999 terenul ce face obiectul
a terenului s-a pronunțat irevocabil o instanță, prezentei cauze nu se mai afla în proprietatea
societatea U. S.A. a vândut societății intimate Municipiului București, deci sub nicio formă nu
U.I. S.A. imobilul (...) de vânzare-cumpărare se mai putea dispune de teren de către B.B., și
autentificat sub nr. 2768/16 aprilie 1999 în cu atât mai puțin de către intimata-pârâtă sau
scopul de a pierde urma juridică a imobilului. autoarea acesteia.
În cadrul acestei vânzări, cele două societăți
au hotărât, nelegal, și asupra terenului pe care De asemenea, se impune și concluzia că
se afla amplasat blocul H3, cu toate că aveau intimata-pârâtă, nefiind proprietar al tere
nului, are oricum obligația de a achita contra
cunoștință că o suprafață de teren aparține
valoarea folosinței acestuia către un pro
apelantei-reclamant și fără acordul D.D.D.D.D.
prietar, indiferent cine ar fi acela. Chiar și în
ii. Fapta ilicită constă în acțiunea intimatei- ipoteza contestată a existenței contractului
pârâte de a ocupa terenul proprietatea de concesiune, intimata-pârâtă și autoarea
apelantei-reclamante fără a avea un titlu valabil. acesteia plăteau folosința terenului către B.B.
De vreme ce din anul 1999 B.B. nu mai este
Intimata-pârâtă susține teza existenței unui proprietarul acestui teren, este de netăgăduit
titlu valabil reprezentat de contractul de faptul că intimata-pârâtă avea obligația de a
asociere nr. 4003/19 mai 1993, pe care atât achita acea folosință apelantei-reclamante.

Vinovăția intimatei-pârâte rezultă din acțiunea semnificația contractului nr. 4003/1993,

de ocupare a terenului, în condițiile în care considerându‑l contract de concesiune, în
exista o hotărâre judecătorească irevocabilă concordanță cu considerentele sentinței
în dispozitivul căreia s-a reținut că autoarea civile nr. 9376/2012 pronunțate de Tribunalul
sa ocupa ilegal terenul în discuție, iar această București.
ocupare se perpetuează și în prezent de către
intimate. Apelanta-reclamantă se află în În privința celei de-a doua nemulțumiri
imposibilitatea de folosire și dispunere liberă exprimate în acest motiv de apel, a arătat
cu privire la acest teren, atât timp cât există că hotărârile judecătorești invocate sunt
pe acesta se află construcția proprietatea cele din anul 1999 (deci ulterioare încheierii
intimatei-pârâte. contractului în anul 1993), iar notificările sunt
toate din anul 1994, deci ulterioare încheierii
De asemenea, în contractul de vânzare-cum
contractului din anul 1993. Pe de altă parte,
părare nr. 2768/16 aprilie 1999, prin care
instanța s-a referit în mod explicit la lipsa
intimata-pârâtă a dobândit clădirea, U.I. S.A.
oricărei dovezi de înștiințare a intimatei-pârâte
a declarat faptul că știe situația juridică și de
fapt a imobilului. Deci, nu se poate susține în cu privire la aceste pretenții ale apelantei-
mod credibil necunoașterea situației litigioase reclamante, ceea ce este perfect adevărat,
anterior preluării clădirii. nicăieri în cuprinsul apărărilor apelantei-recla
mante nefăcându‑se vorbire de notificarea sa,
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 ci a societății U. S.A., persoană juridică diferită.
și urm. C. pr. civ.
ii. Cu privire la prima nemulțumire din al
La data de 19 aprilie 2017, intimata-pârâtă a doilea motiv de apel, intimata-pârâtă a arătat
formulat întâmpinare, prin care a solicitat că prin motivele de apel reclamanta tinde la
respingerea apelului formulat de apelanta- a-și modifica cererea de chemare în judecată
reclamantă ca nefondat, cu cheltuieli de și apărările expres formulate prin răspunsul
judecată. la întâmpinare. În ambele înscrisuri se afirmă
i. În motivare, a arătat că afirmația că ar ocupa neechivoc faptul că „fapta ilicită” este
abuziv, nelegal și fără niciun titlu terenul în reprezentată de fapta de „construire”. Printr‑un
discuție este nefondată, contravenind puterii artificiu, apelanta încearcă să substituie
de lucru judecat a sentinței civile nr. 9376/2012 „fapta” incriminată de ea (construirea), prin
pronunțată de Tribunalul București, definitivă urmările pe care pretinde că le-ar fi avut fapta
prin decizia civilă nr. 90/2013 pronunțată respectivă.
de Curtea de Apel București și irevocabilă
prin decizia civilă nr. 1249/28 martie 2014 O astfel de modificare este expres prohibită
pronunțată de Înalta Curte de Casație și prin dispozițiile art. 478 alin. (3) C. pr. civ., deci
Justiție, conform căreia intimata-pârâtă are inadmisibilă ca motiv de apel.
beneficiul contractului de concesiune asupra
Pe de altă parte, intimatei-pârâte nu îi poate fi
terenului nr. 4003/1993, contract în care
imputată nici fapta de construire (a construit
apelanta-reclamantă nu a reușit să se subroge
altă persoana juridică) și nici urmările acesteia,
și pe care nu l-a putut desființa.
respectiv folosința actuală a terenului ocupat
Cu privire la prima nemulțumire a apelantei- de construcție, întrucât are un titlu al folo
reclamante, intimata-pârâtă a arătat astfel sinței, respectiv contractul de concesiune
faptul că prima instanță a reținut corect validat judiciar în litigiul anterior.

Cu privire la a doua nemulțumire, intimata- căii de atac, apelanta-reclamantă fiind o

pârâtă a solicitat să se rețină că însăși apelanta- persoană diferită de chematul în garanție.
reclamanta s-a referit la continuarea lucrărilor
de către autoarea sa, deci de altă persoană În ceea ce privește secțiunea „Dezvoltarea
juridică (acesta în condițiile în care intimata- motivelor de apel”, intimata-pârâtă a arătat
pârâtă este dobânditoare cu titlu oneros și că este de observat că toate susținerile privind
cu bună-credință a dreptului de proprietate existența I. R.A., data încheierii contractului
asupra construcției, neavând nicio legătură cu nr. 4003/1993, dreptul de administrare al
continuarea lucrărilor de construire). acesteia, etc., nu fac obiectul judecății, deci
nu pot fi analizate în actualul cadru procesual.
Mai mult, apelanta-reclamantă a modificat Acestea sunt aspecte noi, neinvocate prin
încă o dată obiectul cererii, introducând cererea de chemare în judecată, așa încât nu
în discuție pretinsa vinovăție a celor două pot face obiectul unei analize direct în apel.
societăți U. și a acționarilor acestora, persoane Eventuala modificare a condițiilor concesiunii
fizice, de a ocupa în mod abuziv un teren ce nu are relevanță față de obiectul cererii de
nu le aparține. În cauza nu sunt părți două chemare în judecată.
societăți U. și cu atât mai puțin acționarii
persoane fizice (nenominalizate). Toate referirile la acte și acțiuni care privesc
JURISPRUDENȚĂ
societatea U. S.A. nu au legătură cu intimata-

iii. În legătură cu al treilea motiv de apel, pârâtă, iar hotărârea invocată de apelanta-
a arătat că interogatoriul solicitat primei reclamantă (sentința civilă nr. 3338/1999)
instanțe nu a fost depus la dosar odată cu este dată fără participarea sa la proces, astfel
cererea de chemare în judecată, astfel încât încât îi este inopozabilă, constituind un simplu
operează decăderea. fapt juridic împotriva căruia poate folosi orice
În privința contractului de concesiune, atât mijloc de probă.
timp cât acesta i-a fost opus apelantei-re Contrar afirmațiilor apelantei-reclamante,
clamante în litigiul anterior, aceasta l-a re prima instanță nu a admis existența niciuneia
cunoscut ca valabil, încercând să se subroge
din condițiile răspunderii civile delictuale, ci a
în drepturile conținute de acesta și atât timp
arătat că, nefiind îndeplinite două din condiții,
cât instanțele anterioare au stabilit cu putere
în mod cert nu poate exista răspunderea.
de lucru judecat în contradictoriu chiar cu
apelanta-reclamantă că intimata-pârâtă are În drept, au mai fost invocate dispozițiile
un contract de concesiune având la baza con art. 471 alin. (5) C. pr. civ.
tractul nr. 4003/1993, nu numai că nu era
necesară, utilă și pertinentă depunerea con La data de 18 aprilie 2017, intimata-reclamantă
tractului, dar nici nu există posibilitatea de A.A.A. a formulat întâmpinare, prin care a
a-i mai fi contestate existența, valabilitatea solicitat respingerea apelului formulat de
și efectele, nefiind posibilă o nouă verificare a apelanta-pârâtă ca nefondat și obligarea
unei situației care a mai făcut obiectul judecății apelantei acesteia la plata cheltuielilor de
între aceleași părți. judecată.
iv. Cu privire la al patrulea motiv de apel, care 1. În motivare, a arătat că termenul de

privește greșita soluție dată admisibilității prescripție curge de la data când păgubitul a
cererii de chemare în garanție, a înțeles să cunoscut sau trebuia să cunoască fapta ilicită
invoce excepția lipsei de interes în promovarea și autorul acesteia.

În speța de față ne aflăm în prezența unei fapte Dreptul de proprietate este un drept opozabil
ilicite continue, faptă ce a început cu ocuparea erga omnes, implicit opozabil apelantei-pârâte.
terenului de către autoarea apelantei-pârâte
(U. S.A.) și continuă și până în prezent prin Societatea pârâta încearcă inducerea în
ocuparea terenului de către aceasta. În toată eroare prin afirmația că anterior anului 1989
s-a început construcția ce îi aparține astăzi.
perioada scursă de la ocuparea terenului de
Construirea blocului H3 din ansamblul I.P.(...)/I.
către autoarea pârâtei și până în prezent,
de Hunedoara spre (...) făcut în perioada anilor
atât autoarea pârâtei cât și pârâta au
1993-1997.
menținut aceeași conduită unitară, respectiv
o atitudine consecventă în refuzul de a restitui După ce s-a pronunțat sentința civilă
terenul. Astfel, fapta ilicită se prezintă ca un nr. 3338/1 martie 1999 de către Judecătoria
comportament unitar, având aceleași rațiuni Sector 1 București, prin care a fost restituit
și aceleași consecințe pe întreaga perioadă de terenul către intimata-reclamantă, U. S.A.,
timp. Fapta ilicită, în întregul său, respectiv autoarea U.I. S.A., a vândut clădirea către
refuzul de a preda terenul sau de a achita actuala pârâtă U.I. S.A.
contravaloarea lipsei de folosința, operează și
în prezent. 3. Tocmai faptul că nu există niciun raport
juridic între U.I. S.A. și chematele în garanție
Fapta ilicită fiind și în prezent în derulare, a condus la respingerea cererii de chemare în
intimata-reclamantă avea posibilitatea de a garanție ca nefondată.
solicita repararea pagubei în termenul de 3 ani
4. Cu privire la cheltuielile de judecată acor
prevăzut de ambele Coduri civile.
date de primă instanță, intimata-reclamantă
2. În ceea ce privește critica apelantei- a arătat, în ceea ce privește taxa de timbru
pârâte cu privire la considerentele hotărârii aferentă cererii de chemare în garanție, că
atacate, cu referire la aspectul că s-a con în speță sunt incidente dispozițiile art. 441
statat că este proprietara terenului în supra alin. (1) C. pr. civ., respectiv apelanta avea
față de 187,26 m.p. ocupat ilegal, intimata- deschisă procedura cererii de completare a
reclamantă a arătat că dreptul de proprie dispozitivului, cerere ce trebuia formulată în
tate i-a fost recunoscut prin sentința civilă același termen ca apelul. În prezent, apelanta-
nr. 3338/1 martie 1999 pronunțată de pârâtă nu mai poate critica acest aspect.
Judecătoria Sector 1 București, care a reținut În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205
că „o suprafață de teren este ocupată ilegal de și urm. C. pr. civ.
societatea U. SA”, autoarea U.I. S.A.
La data de 16 mai 2017 apelanta-pârâtă U.I.
Aceste hotărâri judecătorești prin care i-a S.A. a depus răspuns la întâmpinare, iar la data
fost recunoscut dreptul de proprietate asupra de 23 mai 2017 apelanta-reclamantă A.A.A.
terenului nu reprezintă simple fapte juridice, a depus răspuns la întâmpinare, prin care în
ci reprezintă titlul de proprietate al intimatei- esență au fost reluate susținerile din cererile
reclamante, drept de proprietate intabulat în de apel.
cartea funciară.
Prin decizia civilă nr. 441/A/2 mai 2018,
Ignorarea unei hotărâri judecătorești dove Curtea de Apel București, secția a III-a
dește intenția directă a apelantei-pârâte în civilă și pentru cauze cu minori și de familie
nerespectarea dreptului său de proprietate, a respins ca nefondat apelul formulat
respectiv a ordinii de drept. de apelanta-reclamanta; a admis apelul

formulat de apelanta-pârâtă; a schimbat în de asociere era în curs de execuție având

parte sentința apelată în sensul că: a admis realizate lucrări în proporție de 10,49%.
excepția prescripției și a respins ca atare acți
unea reclamantei sub aspectul faptei ilicite În 1993 a fost încheiat între „I.” R.A. și S.C.
a construirii; a respins ca rămasă fără obiect U. S.A. contractul de asociere nr. 4003/19
cererea de chemare în garanție a pârâtei; a mai 1993, menționându‑se în preambulul
obligat reclamanta la plata către pârâtă a său că acesta este încheiat ținând seama de
sumei de 8566 lei reprezentând taxe judiciare prevederile capitolului V din Legea nr. 15/1990
timbru aferente cererii de chemare în garanție; privind asocierea în vederea realizării de
a menținut celelalte dispoziții ale sentinței activități comune care prezintă interes pentru
atacate; a respins cererea de acordare a asociați și în temeiul H.G. n. 441/1991, a
cheltuielilor de judecată formulate în apel de Hotărârii Consiliului Local al Primăriei Muni
către reclamantă, ca nefondată și a obligat cipiului București și a Acordului Primăriei
apelanta-reclamantă la plata către apelanta- Municipiului București nr. (...)/10 septembrie
pârâtă a sumei de 10.000 lei cu titlu de 1992.
cheltuieli de judecată aferente judecății în apel. Obiectul contractului, potrivit art. 1, îl
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reprezenta „terminarea execuției lucrărilor de
JURISPRUDENȚĂ
reținut că reclamanta a susținut că terenul ce construcții, punerea în funcțiune și exploatare

a aparținut autorului său a fost preluat abuziv în comun de către părțile contractante a
de stat prin Decretul nr. 92/1950, iar pârâta a blocului H3 – Tronsoanele 1 și 2 din ansamblul
arătat că potrivit Decretului nr. 164/26 iunie Piața V(...)- I. de Hunedoara, cu un aport de
1987, de aprobare a notei de comandă și 9,9% pentru R.A. I. și de 90,1% pentru U.
a măsurilor pentru realizarea obiectivului S.A., conform anexei 1/1a la contract, la art. 8
de investiții „Magistrala 3 de metrou Gara specificându‑se că aportul părților s-a stabilit
de Nord – Dristor 2”, măsuri ce includeau în condițiile prevăzute în caietul de sarcini
exproprierea și trecerea în proprietatea statului anexa I. S-a stipulat că finalizarea construcției
și în administrarea directă a Întreprinderii se va face în termen de 22 de luni de la data
Metroul București a unei suprafețe de teren începerii lucrărilor de construcții pe baza
de 6210,73 m.p. cu construcții, subteranul surselor financiare asigurate de societatea
suprafeței de teren a fost afectat unei investiții comercială, iar durata asocierii va fi pe toată
strategice cu rol de protecție și apărare civilă – perioada existenței construcției. La art. 10 s-a
metroul București, iar suprateranul a fost menționat că S.C. U. S.A. se obligă să plătească
destinat unei construcții supraetajate, (...)V(...). „taxa de concesionare” a terenului pe perioada
de existență a construcției, anual cu începere
Curtea a reținut că pe terenul în cauză a fost de la 1 ianuarie 1995.
începută edificarea unui (...) de locuință, la o
dată neprecizată, cert anterior lunii noiembrie La nivelul anului 1994, reclamanta a notificat
1993, acesta fiind finalizat în 1997 (blocul H3, U., Direcția Generală a Lucrărilor Publice,
(...) nr. 8 a fost identificat ca ocupând 183,22 + Urbanism și Amenajarea Teritoriului București,
4,04 m.p. din terenul reclamantei, prin Primăria Municipiului București, Proiect
expertiza efectuată în dosarul nr. (...)/3/2005). București S.A., I. R.A., OCPI, referitor la faptul
că începând cu luna februarie 1991, în calitate
De asemenea potrivit caietului de sarcini anexă de moștenitoare a lui D.M.(...), a solicitat
a contractului încheiat în 1993 depus în apel, la conform Legii nr. 18/1991 recunoașterea și
momentul întocmirii sale bunul supus acțiunii reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenului de 1000 m.p. aferent imobilului din în suprafață de 956 mp. (...) în compunerea
(...) nr. 24. precizată în concluziile raportului de expertiză:
333 mp teren rămas neocupat în curtea
Prin contractul de vânzare-cumpărare contestatoarei, din care 126 mp. suprafață
nr. 1171/4 iunie (…), D.D.D.D.D. a vândut cota construită; 253 mp. ocupați ilegal de RADET și
de 9,9% din blocul H3 tronson 1 și 2 către S.C. U. CONEL; 332 mp. ocupați ilegal de (...)(...).
S.A., menționându‑se că astfel cumpărătoarea
dobândește dreptul de proprietate asupra În aprilie 1999, prin contractul de vânzare-
întregului bun ce a făcut obiectul contractului de cumpărare autentificat sub nr. 2768/16 aprilie
asociere nr. 4003/1993. La art. 5 s-a menționat 1999 de BNP Ș.I., S.C. U. S.A. a vândut către S.C.
faptul că S.C. U. S.A. dobândește concesiunea U.I. S.A., pârâta în prezenta cauză, dreptul de
terenului în condițiile contractului de asociere proprietate asupra blocului H3, cu mențiunea că
nr. 4003/1993. terenul aferent blocului în suprafață de 976 m.p.
este concesionat S.C. U. S.A. pe perioada
Potrivit procesului-verbal de recepție la ter existenței construcției conform contractului de
minarea lucrărilor nr. (...)/30 iulie 1997, lucră asociere în participațiune nr. 4003/1993.
rile aferente blocului H3 executate în baza
autorizației 5 I eliberată de Primăria Muni La un moment ulterior acestui contract și an
cipiului București la 5 aprilie 1994 au fost terior solicitării înregistrate sub nr. 1905/22
finalizate în iulie 1997. august 2001 la Primăria Municipiului Bucu
rești, cele două societăți comerciale au sta
Prin sentința civilă nr. 3338 pronunțată la data bilit printr-un acord transferul dreptului de
de 1 martie 1999 de Judecătoria Sectorului 1 concesiune asupra terenului către cumpărător.
București, în dosarul nr. (...)/1997, a fost
admisă cererea formulată de reclamanta În executarea sentințelor pronunțate de Jude
A.A.A., în contradictoriu cu CGMB, și s-a dispus cătoria Sectorului 1, CGMB – Comisia pentru
rectificarea Hotărârii nr. 406/12 mai 1997 a aplicarea Legii nr. 112/1995 a emis Hotărârea
Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, nr. 3716/22 noiembrie 2001, pentru modificarea
restituindu‑se în natură reclamantei aparta preambulului Hotărârii nr. 406/12 mai 1997, în
mentul situat în București, (...) nr. 24 sector 1, sensul restituirii în natură a apartamentului nr. 2
în suprafață de 98,17 m.p. și terenul aferent în și a terenului în suprafață de 956 m.p., din care
suprafață de 63 m.p. De asemenea, s-a dispus 126 m.p. reprezintă construcția.
restituirea în natură a terenului în suprafață
de 956 m.p. și a fost obligată pârâta CGMB Ulterior, prin contractul de dezmembrare
la despăgubiri (în conformitate cu Legea autentificat sub nr. 692/28 noiembrie 2003
nr. 112/1995) pentru celelalte apartamente de B.N.P Asociați „Acord”, reclamanta a
demolate în 1987-1988 și pentru garajul și procedat la dezmembrarea suprafeței de teren
gospodăria aferente proprietății demolate de 956 m.p., astfel: – lotul 1: teren în suprafață
în anul 1989. Sentința a rămas irevocabilă, de 119,49 m.p. ocupat de stradă și trotuar –
neformulându‑se cale de atac împotriva sa. domeniu public; – lotul 2: teren în suprafață de
196,34 m.p. ocupat de (...) – teren în suprafață
Prin sentința civilă nr. 5857 pronunțată la data de 418,75 m.p. din care: 19,12 m.p. (domeniu
de 19 aprilie 1999 a fost rectificat și lămurit public) + 273,64 m.p. (curte) + 125,99 m.p.
înțelesul dispozitivului hotărârii anterioare (construcție); lotul 4 – teren în suprafață de
în sensul că apartamentul are suprafața de 221,3 m.p. ocupat de punctul termic și Renel,
126 m.p., iar CGMB a fost obligat „să lase în utilizat de domeniul public. În temeiul acestui
deplină, perpetuă și liniștită posesie terenul contract, cu încheierea nr. 6480/13 martie

2006 a Oficiului de Cadastru și Publicitate că acest contract este contrafăcut (invocând

Imobiliară București Sector 1, a fost intabulat aspecte de ordin procedural probator) și a
dreptul de proprietate al reclamantei în CF contestat validitatea sa sub aspectul capacității
(...) sub nr. cad (...)/2, cu radierea dreptului de I. R.A. de a-l încheia, precum și faptul că acest
proprietate al reclamantei din CF colectivă (...). contract nu are natura juridică a unui contract
de concesiune.
1. Examinând apelul declarat de pârâtă,
Curtea a apreciat, în legătură cu criticile 3.1. În ceea ce privește prima susținere, Curtea
privind considerentele hotărârii, că statuarea a constatat că nu există niciun motiv obiectiv
de fapt referitoare la începerea construirii de îndoială asupra veridicității contractului
de către Statul Român anterior anului 1990 încheiat în anul 1993 în forma în care acesta a
era nerelevantă în cauză, neimpunându‑se fost depus la dosarul cauzei.
completarea celor reținute de prima instanță
3.2. Sub un al doilea aspect, a reținut că data
în stabilirea situației de fapt sub acest aspect.
încetării activității I. R.A. este 31 iulie 1993
2. În raport de criticile formulate sub aspectul (potrivit art. 5 din H.C.L.M.B. nr. 66/1993) și,
prescripției dreptului la acțiune, Curtea a având în vedere că această dată este ulterioară
constatat că, din perspectiva situației de fapt, celei a încheierii contractului contestat (19 mai
JURISPRUDENȚĂ
au fost deduse judecății două fapte ilicite: – pe 1993), în raport de dispozițiile art. 40 din
de o parte – construirea/finalizarea construirii Decretul nr. 31/1954, aplicabil tempus regit
blocului H3 pe un teren ce se afla în litigiu; – pe actum, a constatat că la momentul încheierii
de altă parte – ocuparea în prezent a terenului. contractului avea capacitatea de folosință
necesară.
Sub aspectul faptei pretins ilicite de construire/
finalizare a construcției de către pârâtă, Curtea 3.3. Tot în legătură cu acest contract, apelanta-
a constatat că se impune admiterea excepției reclamantă a susținut că, în mod greșit, prima
prescripției dreptului la acțiune invocată de instanță a apreciat că actul încheiat în 1993
pârâtă, reținând că această construcție a fost reprezintă un contract de concesiune, acesta
fiind un simplu contract de asociere ce nu este
finalizată în anul 1997 (potrivit procesului-
rezultatul unei proceduri de licitație publică
verbal de recepție la terminarea lucrărilor
potrivit dispozițiilor imperative ale art. 25 și
blocului H3 nr. (...)/30 iulie 1997).
art. 26 din Legea nr. 15/1990.
Cu privire la fapta imputată de reclamantă
La momentul 1993, dispozițiile legale incidente
constând în ocuparea terenului, Curtea a
erau cele prevăzute în Legea nr. 15/1990, care
constatat că excepția nu este întemeiată,
permitea concesiunea prin licitație publică,
neprimind susținerea pârâtei privind faptul că
precum și asocierea prevăzută de cap. V al legii.
odată finalizată construirea s-a consumat și
fapta de ocupare a terenului prin construire, ca Validitatea contractului de asociere și natura sa
moment la care paguba și-a produs pe deplin juridică nu pot fi cercetate pe cale incidentală
efectele, deoarece în mod evident ocuparea deoarece în prezenta cauză nu figurează
terenului are caracter continuu, fapta în sine părțile contractante, fiind astfel inadmisibil a
de ocupare a terenului căpătând autonomie se reține o situație juridică producătoare de
față de cauza ocupării sale. efecte juridice asupra unei părți contractante
neangajate în prezentul litigiu.
3. În legătură cu contractul încheiat în 1993
între „I.” R.A. și S.C. U. S.A., printr-un prim 4. În privința efectelor juridice ale sentințelor
motiv de apel apelanta-reclamantă a arătat pronunțate de Judecătoria Sectorului 1

București, Curtea a constatat că ele nu au fost în cadrul unei contestații formulate în temeiul
pronunțate în contradictoriu cu pârâta din acestei legi, iar nu în cadrul unei acțiuni în
prezenta cauză (și nici cu autoarea sa U. S.A.) și revendicare. Mai mult, această statuare se
nici nu au fost motivate, acestea necuprinzând opune părților în prezenta cauză cu autoritatea
considerentele care au fundamentat soluția de lucru judecat prevăzută de art. 431 alin. (2)
instanței. C. pr. civ. (dat fiind că apelanta-reclamantă
și apelanta-pârâtă au figurat ca părți în
4.1. Apelanta-reclamantă a invocat puterea de
litigiul (...)/3/2005) unde, prin sentința
lucru judecat a acestor sentințe sub aspectul
civilă nr. 9376/10 iulie 2012 s-a reținut ca
statuării faptului că „o suprafață de teren este
ocupată ilegal de societatea U. SA”. temei al inexistenței subrogării faptul că nu
sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001
Curtea a constatat că, întrucât litigiul (...)/1997 (art. 14) deoarece reclamantei i-a fost restituit
nu a fost purtat în contradictoriu cu pârâta în imobilul în temeiul altei legi, respectiv al Legii
cauză (sau cu autoarea sa), rezultă că această nr. 112/1995.
sentință nu îi poate fi opusă cu putere de lucru
judecat, ea constituind numai un simplu fapt Curtea a constatat că s-a dispus restituirea în
juridic, împotriva căruia pârâta în cauză poate natură a unei suprafețe de teren de 956 m.p., în
face propriile apărări de fapt și de drept. condițiile în care Legea nr. 112/1995 nu permite
asemenea măsuri reparatorii în privința su
Din această perspectivă, intimata-pârâtă, care prafeței de teren ce depășea suprafața aferentă
nu contestă ocuparea terenului reclamantei, construcției [astfel cum rezultă din dispozițiile
poate dovedi în prezenta cauză că această art. 1, 12, 21, 22 și, în special, art. 26 alin. (3)
ocupare nu este una ilegală (aspect ce a fost potrivit căruia: „Suprafețele de teren preluate
dezlegat în continuare sub aspectul faptei de stat sau de alte persoane juridice, aflate
ilicite imputate pârâtei). la data de 22 decembrie 1989 în posesia
4.2. Pe de altă parte, apelanta-pârâtă a invocat acestora și care depășesc suprafața aferentă
inopozabilitatea acestor sentințe, în sensul construcțiilor, rămân în proprietatea statului”].
că în raport cu aceasta nu există un titlu al
Problema care trebuie dezlegată în cauză este,
reclamantei, astfel încât realitatea raporturilor
însă, aceea dacă apelanta-pârâtă, ca terță
juridice îi permite să ignore hotărârile pro
persoană față de litigiul derulat în 1999, poate
nunțate în litigii în care nu a fost parte și nu
a avut cum să își facă apărările necesare, invoca cu succes, sub aspectul vicierii a însuși
raporturile juridice existente între pârâtă titlului de proprietate al reclamantei asupra
și B.B. fiind guvernate de realitatea juridică terenului, această apărare (susținută încă din
conținută în contractul de concesiune și în întâmpinarea depusă în fața primei instanțe)
cartea funciară, față de aceasta terenul de sub în prezenta cauză.
construcție având regimul juridic al proprietății
Curtea a apreciat că nu era necesar ca prima
publice.
instanță să analizeze apărarea pârâtei înte
Din faptul că aceste hotărâri nu sunt însoțite meiată pe inopozabilitatea hotărârilor jude
de considerentele ce au stat la baza adoptării cătorești, deoarece această inopozabilitate nu
soluției, rezultă că nu se pot deduce alte semnifică posibilitatea ignorării hotărârii ju
aspecte decât cele ce rezultă din dispozitivul decătorești, așa cum susține pârâta, ci numai
hotărârii, și anume că s-a dispus restituirea în posibilitatea combaterii aspectelor reținute în
natură a terenului în baza Legii nr. 112/1995, aceste hotărâri.

O asemenea combatere nu poate consta în transmiterii dreptului de proprietate asupra

readucerea în discuție a condițiilor în care construcției și de folosință asupra terenului de
s-a dispus restituirea în natură (cu atât mai către B.B. [acest raport juridic realizându‑se
mult cu cât apelanta-pârâtă nu opune un prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1171/
drept de proprietate propriu asupra terenului), (…)]. De asemenea, S.C. U. S.A., în temeiul
condiții care au fost constatate judiciar ca fiind contractului nr. 1171/(…), pe deplin producător
îndeplinite, nefiind admisibilă redeschiderea de efecte juridice în lipsa contestării sale și dat
dezbaterii cu privire la acest aspect. fiind că autoarea pârâtei nu a figurat ca parte
în litigiul nr. (...)/1997, putea dispune în aprilie
Potrivit art. 435 alin. (2) C. pr. civ., apelanta- 1999 de drepturile ce se aflau în patrimoniul
pârâtă poate „ignora” titlul de proprietate al său.
apelantei-reclamante numai în condițiile în
care face dovada contrară, în condițiile legii, Prin urmare, ocuparea terenului reclamantei de
a faptului că dreptul de proprietate asupra către pârâtă se datorează, în principal, calității
terenului aparține altei persoane decât acesteia de proprietar al construcției (calitate
pârâtul din litigiul respectiv – municipalitatea, dobândită prin contractul încheiat în aprilie
prin CGMB (aspect care însă nu s-a susținut 1999), precum și faptului că folosirea terenului
în cauză), parte care a și executat sentințele se face cu titlu, apelantei-pârâte fiindu‑i
JURISPRUDENȚĂ
judecătorești prin emiterea Hotărârii CGMB – transmis dreptului de folosință prin acordul
Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 – cu S.C. U. S.A., acord acceptat de Municipiului
nr. 3716/22 noiembrie 2001. București care a continuat să încaseze taxa de
la pârâta din prezenta cauză.
5. În analizarea condițiilor antrenării răspun
derii civile delictuale din perspectiva faptei În atare condiții, caracterul ilicit al faptei și
reclamante de ocupare în prezent a terenului vinovăția nu subzistă, raporturile juridice
și de imposibilitate de folosire a acestuia în dintre părți neputând fi soluționate în cadrul
integralitatea atributelor dreptului de proprie temeiurilor generale ale răspunderii civile
tate, Curtea a reținut că fapta ocupării tere delictuale – art. 998-999 C. civ., deoarece
nului în prezent, cu efect în privința exercițiului pentru această situație particulară Legea
deplin al atributelor dreptului de proprietate prevede altă modalitate de apărare a dreptului
asupra terenului, poate avea caracter ilicit de proprietate asupra terenului, respectiv
numai în măsura în care această ocupare se instituția accesiunii imobiliare artificiale, ca
face fără drept. modalitate specifică de apărare a dreptului
de proprietate (care permite antrenarea
Or, pârâta a devenit prin contractul de vânzare- răspunderii pentru o faptă licită, respectiv în
cumpărare nr. 2768/16 aprilie 1999 titulara situația unui drept concurent de proprietate
dreptului de proprietate asupra construcției asupra construcției edificate pe terenul altuia
amplasate pe terenul reclamantei. ce vine în conflict cu atributele dreptului de
proprietate asupra terenului, drept dobândit
Susținerea apelantei-reclamante referitoare cu titlu particular de la constructorul de bună
la faptul că în urma sentinței civile sau de rea-credință).
nr. 338/1 martie 1999 terenul nu se mai afla
în proprietatea Municipiului București și Sub aspectul celei de-a doua condiții pentru
astfel nu se mai putea dispune cu privire la antrenarea răspunderii civile delictuale,
teren nici de către municipiu și nici de către apelanta-reclamantă a susținut că, în condițiile
autoarea pârâtei este neîntemeiată. Astfel, în care în 1994 a notificat atât autoarea pârâtei
sentința invocată este pronunțată ulterior cât și diferite autorități publice, față de faptul

că U. S.A. este acționar al intimatei, iar cele subdobânditor cu titlu particular în temeiul
două societăți au aceiași acționari persoane contractului de vânzare-cumpărare nu poate
fizice, intimata-pârâtă nu poate invoca ne transmite această calitate (de persoană
cunoașterea demersurilor apelantei ca aspect vinovată de săvârșirea unei fapte pretins ilicite)
al lipsei vinovăției în cadrul răspunderii civile în mod valabil.
delictuale.
De altfel, susținerile reclamantei referitoare la
Cu privire la acest aspect, Curtea a constatat obținerea nelegală a autorizației de construire,
că societatea pârâtă a fost înființată abia în la vânzarea frauduloasă a participației de către
anul (…), potrivit numărului de înregistrare în CLMB și la vânzarea către pârâtă cu scopul
Registrul Comerțului, astfel încât în raport de de a îngreuna demersurile reclamantei sunt
momentul dobândirii personalității juridice și aspecte invocate pentru prima dată în apel,
de caracterul personal al răspunderii delictuale, cu încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (3)
intimata nu putea în mod obiectiv cunoaște C. pr. civ.
demersurile apelantei-reclamante din 1994.
6. În final, în ceea ce privește critica pârâtei
A mai susținut reclamanta că a fost încheiat în privința soluției date cererii de chemare în
contractul nr. 2768/1999 pentru a se pierde garanție, Curtea a constatat că aceasta este
urma juridică a imobilului, cu singurul scop întemeiată.
de a îngreuna demersurile ulterioare ale
apelantei-reclamante, cele două societăți Astfel, cererea de chemare în garanție nu a
hotărând nelegal și asupra terenului fără fost analizată pe fond, soluția fiind accesorie
acordul proprietarului terenului, CGMB și nici soluției date cererii de chemare în judecată,
al reclamantei. soluție confirmată în apel. O asemenea
cerere incidentală are ca premisă „căderea
Cu privire la intenția frauduloasă a părților în pretenții” a titularului, situație care dacă
din acest contract, s-a invocat faptul că S.C. nu este îndeplinită în cauză conduce la
U. S.A. este acționar al pârâtei și că cele două respingerea sa, fără cercetarea fondului, în
societăți au aceiași acționari persoane fizice, condițiile art. 248 C. pr. civ.
fiind cunoscută situația juridică a terenului.
Prin urmare, fiind consecința respingerii
Apelanta-pârâtă este complet străină de acțiunii principale, cererea de chemare în
edificarea imobilului și de orice faptă privind garanție trebuia respinsă ca rămasă fără obiect,
autorizarea sau execuția de lucrări, ea apelul pârâtei fiind întemeiat din perspectiva
dobândind dreptul de proprietate asupra clă acestei critici.
dirii prin contractul încheiat în 1999, ulterior
finalizării imobilului. 7. Această soluție este de natură a se repercuta
asupra cheltuielilor de judecată, respectiv
Situația relevată de apelanta-reclamantă asupra obligației de suportare a taxei de
referitor la acționariat este lipsită de relevanță, timbru aferentă cererii de chemare în garanție,
în condițiile în care persoanele juridice solicitare cu privire la care prima instanță nu
beneficiază de personalitate juridică distinctă, s-a pronunțat, dat fiind că obligația stabilită
iar numai situații precum fuziunea, dizolvarea în sarcina reclamantei s-a referit exclusiv la
etc. sunt apte să transmită calitatea de drept onorariul avocațial.
civil unei alte persoane juridice.
Cu privire la acest aspect, Curtea a constatat
Cum răspunderea civilă delictuală se antre că nu poate fi primită apărarea apelantei-
nează pentru fapta proprie, calitatea de reclamante care a arătat că, potrivit art. 445

C. pr. civ., completarea hotărârii nu poate fi imobilului-teren de 187,26 m.p. din București,
cerută pe calea apelului. Soluția în privința (...), nr. 8A, sector 1, indicând drept cauză
solicitării de acordare a cheltuielilor de jude juridică a acestora fapta ilicită a pârâtei de
cată constând în taxa judiciară de timbru se ocupare abuzivă, fără niciun fel de titlu, a
regăsește în considerentele sentinței, ca acce terenului respectiv.
soriu al soluției asupra cererii de chemare în
garanție. Așadar, ceea ce s-a susținut ca izvor (fundament)
al pretențiilor a fost atingerea adusă dreptului
Or, respingerea cererii de chemare în garanție de proprietate al reclamantei prin fapta ilicită
ca rămasă fără obiect (ca efect direct al respin a pârâtei de ocupare abuzivă, fără niciun fel de
gerii cererii de chemare în judecată), are ca titlu, a bunului reclamantei.
efect suportarea cheltuielilor de judecată
făcute de către pârâtă cu această cerere de Fundamentarea în drept a pretențiilor a fost
către reclamantă, fără al cărei demers juridic făcută cu referire la dispozițiile art. 1349 și urm.
cererea de chemare în garanție nici nu ar fi fost C. civ., care obligă la repararea prejudiciilor
formulată. cauzate prin atingerea adusă drepturilor sau
intereselor legitime ale altor persoane.
Împotriva acestei decizii, la data de 2 octom
Așadar, cauza acțiunii, înțeleasă ca fundament
JURISPRUDENȚĂ
brie 2018 a declarat recurs pârâta U.I. S.A.,

iar la 4 octombrie 2018 a declarat recurs juridic al pretențiilor, împreună cu împrejurările
reclamanta A.A.A., cererile acestora fiind de fapt care au generat demersul în instanță
înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și al reclamantei, a constat în atingerea adusă
Justiție la data de 9 octombrie 2018. dreptului de proprietate al acesteia prin pre
tinsul fapt ilicit al pârâtei de ocupare abuzivă,
Prin decizia civilă nr. 907/15 mai 2019, Înalta fără niciun fel de titlu, de către pârâtă, a
Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a terenului reclamantei.
admis recursurile declarate de reclamanta
A.A.A. și de pârâta U.I. SA, a casat decizia Îndepărtându‑se de la această identificare
recurată și a trimis cauza spre rejudecare și încadrare a faptelor deduse judecății, care
aceleiași instanțe de apel. fixaseră limitele de desfășurare a procesului,
conform cererii de chemare în judecată,
1) Pentru a decide astfel, instanța de recurs instanța de apel a procedat la stabilirea altei
a reținut că recursul reclamantei A.A. este cauze juridice.
fondat având în vedere considerentele arătate
în continuare. Astfel, potrivit considerentelor deciziei atacate,
s-a reținut că fapta ilicită ar consta, în primul
– Este întemeiată critica potrivit căreia, prin rând, în construirea/finalizarea construirii
soluția pronunțată și argumentele aduse blocului H3 pe un teren aflat în litigiu
în sprijinul acesteia, instanța de apel a pentru a se trage apoi concluzia prescripției
modificat cauza acțiunii, nesocotind principiul dreptului material la acțiune raportat la data
disponibilității, prevederile art. 9 alin. (2) stabilită (anul 1997) ca fiind aceea a finalizării
C. pr. civ. și atrăgând ca atare incidența construcției.
motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5
C. pr. civ. Or, reținerea unei asemenea cauze juridice,
raportat la motivele acțiunii reclamantei,
Astfel, potrivit cererii de chemare în judecată, reprezintă o denaturare a elementelor acesteia
reclamanta a formulat pretenții constând în contextul în care ceea ce s-a pretins a fost,
în contravaloarea lipsei de folosință asupra cum s-a arătat, o ocupare abuzivă a terenului,

fără plata vreunei despăgubiri, iar nu acțiunea Pe de altă parte, și atunci când a reținut în
ilicită de construire, în care, de altfel, pârâta mod corect că a fost învestită cu verificarea
nu a fost implicată (așa cum a stabilit însăși existenței faptei ilicite a ocupării abuzive a
instanța de apel admițând sub acest aspect terenului, instanța a analizat această cauză
apelul pârâtei). juridică tot cu referire la împrejurările și
condițiile construirii blocului asupra terenului,
De asemenea, analizând ca a doua faptă ilicită pentru a trage concluzia imposibilității angajării
pe cea de „ocupare în prezent a terenului”, răspunderii delictuale a pârâtei, întrucât
instanța de apel a făcut verificări tot în legătură acesteia îi lipsește vinovăția, fiind străină „de
cu elemente de fapt vizând respectarea edificarea imobilului și de orice faptă privind
condițiilor legale ale construirii imobilului. autorizarea sau execuția de lucrări”, iar fapta
ilicită nu ar exista pentru că pârâta „a devenit
Tot prin ignorarea limitelor judecății, instanța proprietară asupra construcției edificate pe
de apel a introdus în analiza temeiniciei terenul reclamantei”.
pretențiilor referitoare la despăgubiri pentru
lipsa de folosință a terenului pretins ocupat Aceste inadvertențe referitoare la cauza acți
abuziv chestiunea privind atitudinea subiectivă unii și la limitele judecății fixate de parte,
(buna sau reaua-credință) a constructorului înăuntrul cărora ar fi trebuit verificate criticile
pe terenul altuia, cu referire la poziția pârâtei din apel, au drept consecință nerespectarea
de subdobânditor cu titlu particular al unei unui principiu fundamental al procesului, acela
astfel de construcții, arătând totodată că al disponibilității.
reglarea raporturilor juridice dintre părți
– Critica referitoare la greșita indicare a dispo
poate fi făcută pe temeiul accesiunii imobiliare
zițiilor art. 998-999 C. civ., ca reprezentând
artificiale, aceasta fiind modalitatea de apărare
sediul instituției răspunderii civile delictuale –
a dreptului de proprietate (deși în speță, pentru
deși raportat la prevederile art. 5 din Legea
dreptul pretins încălcat, reclamanta solicitase
nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a
despăgubiri constând în contravaloarea lipsei
dispozițiilor noului Cod civil și la perioada
de folosință). de timp, ulterioară intrării în vigoare a noii
S-a constatat, în consecință, potrivit celor reglementări, vizată de pretențiile formulate,
expuse anterior, că judecata realizată de incidente erau normele art. 1349 Noul C. civ. –
instanța de apel s-a îndepărtat de la limitele este pur formală.
procesuale astfel cum au fost stabilite ele prin Contrar susținerii recurentei, condițiile anga
cererea de chemare în judecată, prin dena jării răspunderii civile delictuale în noua regle
turarea cauzei juridice a pretențiilor formulate mentare nu sunt diferite de cele existente
de către reclamantă. anterior.
Pe de o parte, pornind de la simple elemente Așadar, este lipsită de temei susținerea recu
de fapt indicate în acțiune în legătură cu isto rentei conform căreia vinovăția nu ar mai fi un
ricul terenului și respectiv de la apărări ale element al răspunderii delictuale care să fie
pârâtei în legătură cu transmisiuni ale dreptului dovedit întrucât legea îl prezumă. Dimpotrivă,
de proprietate asupra construcției, instanța a vinovăția își conservă rolul de fundament, cu
identificat o cauză juridică pe care reclamanta valoare de principiu, al angajării răspunderii
nu a indicat-o (decurgând din construirea/ civile delictuale pentru fapta proprie, ideea de
finalizarea construirii blocului H3) pentru a culpă prezumată sau de garanție (răspundere
putea face obiect de analiză. obiectivă) funcționând în legătură cu cazuri

particulare ale răspunderii pentru fapta altuia juridice a acestora este situația raporturilor
(răspunderea părinților, comitenților, pentru juridice dintre părți ulterior restituirii drep
prejudicii cauzate de lucruri, de animale, pentru tului de proprietate către reclamantă, con
ruina edificiului). form sentinței civile nr. 3338/1 martie 1999
a Judecătoriei Sector 1, astfel cum a fost
– Critica referitoare la insuficienta cercetare a lămurită prin sentința civilă nr. 5857/19 aprilie
fondului și motivarea contradictorie a hotărârii, 1999 a aceleiași instanțe, iar nu calificarea dată
cu incidența motivului de recurs prevăzut de contractului de asociere.
art. 488 pct. 6 C. pr. civ., este întemeiată în
parte. – Este întemeiată, însă, critica referitoare la
contrarietatea considerentelor hotărârii, care
Astfel, nu au fost primite susținerile referitoare nu pot susține ca atare o decizie legală.
la modalitatea în care instanța a procedat la
verificarea legalității și autenticității contrac Astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta
tului de asociere nr. 4003/19 mai 2003, ne a făcut dovada dreptului de proprietate asupra
solicitând originalul acestui contract, deși terenului prin cele două hotărâri judecătorești
„era imperios necesar față de multiplele vicii menționate anterior, disociind în mod corect,
evidente pe care le prezenta documentul”. față de împrejurarea că pârâta nu a fost parte
JURISPRUDENȚĂ
în acel litigiu, între relativitatea efectelor

Mai întâi, susținerea nu a fost primită deoa actului jurisdicțional față de părți, respectiv
rece instanța de apel a reținut corect că, în opozabilitatea acelorași efecte față de terți.
contextul în care înscrisul respectiv a fost depus
în copie certificată de parte, asumându‑și Sub acest din urmă aspect, s-a apreciat
astfel răspunderea pentru conformitatea corect că pârâta, din poziția de terț, nu poate
copiei cu originalul și, totodată, nu a existat o ignora hotărârea judecătorească, îi poate
solicitare de declanșare a procedurii înscrierii doar combate efectele în măsura în care
în fals potrivit art. 304 C. pr. civ., nicio poate demonstra că dreptul de proprietate ar
obligație procesuală de depunere a originalului aparține patrimoniului ei în temeiul altui titlu.
înscrisului nu se opunea părții.
Această situație nu s-a regăsit însă în speță
În același timp, analiza acestui contract și întrucât pârâta nu a invocat un drept de
a pertinenței criticilor din recurs din acest proprietate propriu asupra terenului, ci un
punct de vedere trebuie stabilită în legătură drept de folosință pe care l-ar deține de la B.B.
cu cealaltă critică a reclamantei referitoare la (pârâtul în contradictoriu cu care reclamanta
cauza juridică a acțiunii, la faptul ocupării ilicite și-a disputat dreptul de proprietate și a obținut
în prezent a terenului. recunoașterea acestuia în litigiul anterior).
Sub acest aspect, reclamanta însăși a arătat, Totodată, instanța de apel a constatat că
în motivele recursului său, că și în ipoteza în B.B.B.D.D. a și executat hotărârile judecătorești
care „la momentul dobândirii dreptului de favorabile reclamantei, emițând în acest sens
concesiune toate condițiile legale ar fi fost Hotărârea nr. 3716/22 noiembrie 2001.
respectate, ulterior restituirii în natură a imo
bilului către reclamantă, intimata-pârâtă era Cu toate acestea, instanța a reținut că dreptul
obligată să plătească acesteia prețul folosinței de folosință de care se prevalează pârâta este
terenului”. unul care se întemeiază pe un acord încheiat
cu autoarea sa, S.C. U., în urma contractului
Așadar, ceea ce este relevant din punct de de vânzare-cumpărare din aprilie 1999 (vizând
vedere al pretențiilor reclamantei și al cauzei construcția de pe teren), acord „acceptat de

B.B. care a continuat să încaseze taxa de la Aceasta deoarece în respectivul proces a fost
pârâta din prezenta cauză”. disputat dreptul de proprietate și ca atare
nu putea avea calitatea de parte decât cel
Or, este o evidentă contradicție între statuarea în patrimoniul căruia se afla bunul la acel
conform căreia reclamanta și-a dovedit moment, adică Municipiul, cel care a și fost
dreptul de proprietate în contradictoriu cu obligat la restituire, iar nu acela care era
B.B. obținând, în anul 1999, obligarea în titularul unui simplu drept de folosință (situația
instanță a acestuia la restituirea în natură a autoarei pârâtei).
terenului (obligație căreia i s-a conformat prin
emiterea unei hotărâri la 22 noiembrie 2001) În același timp, pentru că efectele hotărârii
și aprecierea ca valabil a titlului de folosință al pronunțate în contradictoriu cu o parte se
pârâtei în baza unui acord validat de B.B. care răsfrâng și asupra celui care deține bunul cu un
continuă să perceapă taxă anuală de folosință. titlu derivat din cel al părții respective (în speță,
B.B. acordase folosința asupra terenului către
În felul acesta, prin soluția adoptată, în U. în considerarea dreptului de proprietate pe
contextul în care nu este negat dreptul de care îl avea la acel moment – (…) – și care pe
proprietate al reclamantei asupra terenului și, cale judecătorească s-a dovedit, în anul 1999,
în același timp, se recunoaște pârâtei un drept
că aparține de fapt reclamantei.
de folosință asupra terenului reclamantei, în
afara oricărei convenții a părților, s-ar ajunge În acest context, inopozabilitatea hotărârii este
implicit, la instituirea unui drept de folosință inoperantă în termenii reținuți de instanță.
gratuită al unui terț în raport cu proprietarul.
Ceea ce a reținut instanța pentru justificarea Aceasta întrucât parte în procesul în care
unui astfel de drept al pârâtei este un acord s-a tranșat asupra dreptului de proprietate
al acesteia cu autoarea sa, U., acceptat de a stat chiar B.B. de la care pârâta susține că
către B.B. „care continuă să încaseze taxa autoarea sa a dobândit în mod valabil dreptul
anuală de folosință”, în condițiile în care de folosință în anul (…), astfel încât rămâne
unitatea administrativ-teritorială nu mai avea contradictorie și fără fundament teza asigurării
în patrimoniul său un drept de proprietate valabile a acestei folosințe ulterior anului 1999.
asupra terenului pentru a putea constitui în
mod valabil dezmembrăminte asupra acestuia. Chiar și din poziția unui simplu terț, inopo
zabilitatea efectelor unei hotărâri nu înseamnă,
Considerentul instanței conform căruia cum corect de altfel reținuse instanța de
hotărârea judecătorească de recunoaștere a apel, ignorarea sau nesocotirea rezultatului
dreptului reclamantei a fost pronunțată în unei judecăți, ci posibilitatea de a demonstra
anul 1999, ulterior transmiterii dreptului de existența unui alt titlu sau deținerea altui
proprietate asupra construcției și a dreptului drept, mai puternic ori mai bine caracterizat
de folosință asupra terenului de către B.B. către decât cel care făcuse obiectul judecății, apt să
S.C. U. S.A. (autoarea pârâtei) și astfel, aceasta paralizeze pretențiile reclamantei.
putea transmite un drept de folosință valabil
către pârâtă, este eronat. Or, pârâta nu se prevalează de un astfel
de titlu, ci de dreptul de folosință pe care
Fundamentat pe inopozabilitatea efectelor autoarea sa l-a obținut ca fiind derivat din
hotărârii judecătorești de restituire a dreptului dreptul de proprietate al Municipiului București
reclamantei față de S.C. U., întrucât aceasta și a cărui existență juridică, din anul 1999, a
nu a fost parte în proces, argumentul instanței fost recunoscută irevocabil în patrimoniul
este greșit. reclamantei.

În aceste condiții, motivarea deciziei din apel de care s-a prevalat reclamanta pentru
care, pe de o parte, recunoaște dreptul de demonstrarea dreptului ei de proprietate.
proprietate al reclamantei și, în același timp,
un drept de folosință al pârâtei care grefează Or, considerentele instanței care tratează
proprietatea reclamantei fără plata niciunui aceste aspecte au fost justificative adoptării
preț către titularul proprietății, are caracter soluției, așa încât desființarea acesteia ca efect
contradictoriu și atrage incidența motivului al casării vizează deopotrivă considerentele
de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. pr. civ. hotărârii, care nu pot subzista pentru a face
posibilă înlocuirea acestora astfel cum prevede
În consecință, recursul reclamantei a fost admis art. 461 alin. (2) C. pr. civ.
și a fost casată decizia atacată cu trimiterea
cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Potrivit textului procedural menționat, ad
miterea recursului împotriva considerentelor
2. Recursul pârâtei U.I. S.A. a fost îndreptat, presupune, prin ipoteză, păstrarea soluției
conform art. 461 alin. (2) C. pr. civ., împotriva din dispozitiv și substituirea considerentelor
considerentelor deciziei, singura critică dedusă deciziei atacate cu propriile considerente ale
judecății ce a vizat soluția din dispozitiv fiind instanței de recurs, ipoteză neregăsită în speță.
cea referitoare la cheltuielile de judecată.
JURISPRUDENȚĂ
Având în vedere însă că au fost deduse judecății

Analiza prioritară a criticilor din recursul
și critici referitoare la cheltuielile de judecată,
reclamantei îndreptate împotriva soluției și
soluția de casare urmează să vizeze și recursul
casarea cu trimitere spre rejudecare ce s-a
pârâtei, urmând ca la rejudecare, în funcție de
impus judecății în recurs au făcut ca o analiză
soluția adoptată, să fie analizate și aspectele
distinctă și de sine-stătătoare a considerentelor
referitoare la această cerere accesorie.
hotărârii din apel să nu fie posibilă.
Cauza a fost reînregistrată la data de 20 iunie
Aceasta întrucât potrivit art. 500 alin. (1)
2019 pe rolul Curții de Apel București, secția
C. pr. civ. „hotărârea casată nu are nicio
a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
putere”, iar considerentele unei hotărâri nu
au o existență în sine, separată de actul juris familie sub nr. (...).
dicțional desființat căruia trebuia să-i dea La solicitarea instanței, au fost depuse la dosar:
înțeles și justificare. adresa nr. DATJ 7003/14 noiembrie 2019 emisă
Totodată, prin motivele de recurs pârâta nu a de Primăria Municipiului București – Direcția
formulat critici cu privire la considerentele care Generală Administrație și Relația cu C.G.M.B.,
să fi conținut ele însele soluții (considerente adresele nr. (...). 1/23 octombrie 2019,
decizorii) în sensul art. 430 alin. (2) teza ultimă nr. 759.1/21 ianuarie 2020 și nr. 759.2/11 fe
C. pr. civ., distincte de soluția din dispozitiv, bruarie 2020 emise de Primăria Municipiului
pentru ca ele să poată face obiectul unui București – Direcția Patrimoniu și adresa
control jurisdicțional separat. nr. 6248/3 aprilie 2020 emisă de Primăria
Municipiului București – Direcția Juridic.
În realitate, pârâta își exprimă nemulțumirea în
legătură cu identificarea cauzei juridice (faptei La termenul din 9 iunie 2020, apelanta-pârâtă
ilicite) deduse judecății, dar din altă perspectivă a comunicat situația plăților efectuate de
decât cea arătată de reclamantă, în legătură cu către U. S.A. și U.I. S.A. reprezentând taxa de
calificarea dată contractului nr. 4003/1993 și concesiune stabilită de Primăria Municipiului
cu inopozabilitatea hotărârilor judecătorești București pentru perioada 1995-2019.

De asemenea, la datele de 16 septembrie 2020 clădiri situate pe teren). Expertul nu a stabilit

și 14 decembrie 2020 au fost depuse de către și contravaloarea lipsei de folosință la nivelul
expertul F(...)G(...) două suplimente la raportul contractului de concesiune nr. 4003/19 mai
de expertiză efectuat în primă instanță de 1993 reținând că nu s-a făcut dovada
expertul B(...)M(...). cuantumului chiriei stipulate în anexa 1/4 din
caietul de sarcini.
La termenul din 19 ianuarie 2021, apelanta-
reclamantă și-a precizat, în temeiul art. 204 La termenul din 15 septembrie 2016, recla
alin. (2) C. pr. civ., valoarea pretențiilor, manta a depus cerere precizatoare, prin care
conform expertizei judiciare efectuate în și-a majorat cuantumul obiectului cererii la
apel, astfel: 1. în principal, la suma de 158.047 valoarea rezultată din expertiză, respectiv la
euro, sumă stabilită de expertul judiciar prin suma de 111.053 euro (echivalentul sumei de
raportare la chiria de piață identificată pentru 496.052 lei), reprezentând contravaloarea
imobile comparabile; 2. în subsidiar, la suma lipsei de folosință a imobilului de la data
de 135.880 euro, sumă stabilită de expertul de 22 octombrie 2014 și până la momentul
desemnat prin raportare la redevența achitată efectuării expertizei.
ca urmare a concesiunii, de către intimată,
Prin cererea de apel, apelanta-reclamantă a
autorității publice locale; 3. în al doilea
solicitat schimbarea în totalitate a hotărârii
subsidiar, la suma de 128.303 euro.
apelate și, pe cale de consecință, admiterea
La termenul din 19 ianuarie 2021, intimata- acțiunii și obligarea intimatei-pârâte la plata
pârâtă a invocat excepția inadmisibilității sumei de 111.053 euro (echivalentul sumei
cererii precizatoare. de 496.052 lei), reprezentând valoarea lipsei
de folosință a imobilului teren de la data de
Asupra excepției inadmisibilității cererii pre 22 octombrie 2011 și până la data de 14 aprilie
cizatoare, Curtea reține următoarele: 2016, conform expertizei tehnice evaluatorie
imobiliară.
1. Prin cererea de chemare în judecată,
reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la Prin cele două suplimente la raportul de
plata sumei de 50.000 euro, sumă estimativă expertiză efectuate de expertul F(...)G(...) în
(respectiv 220.850 lei, sumă calculată în lei al doilea ciclu procesual în apel, s-a stabilit
la un curs de 1 euro = 4417 lei), reprezentând lipsa de folosință a terenului începând cu
valoarea lipsei de folosință a imobilului teren 22 octombrie 2011 și până la data pronunțării
în suprafață de 187,26 m.p., proprietatea sa, hotărârii primei instanțe (22 decembrie 2016),
situat în București, (...)(...) nr. 8A, sector 1, în trei variante: – chiria pe piață pentru teren
de la data de 22 octombrie 2011 și până la ocupat – 128.303 euro (expertul făcând o
momentul pronunțării hotărârii judecătorești. actualizare strict matematică, pentru un
număr de luni mai mare, a valorii stabilite de
Prin raportul de expertiză întocmit de expert expertul B(...)M(...), înmulțind chiria lunară
B(...)M(...) și depus la data de 13 aprilie 2016, a determinată de aceasta cu numărul de luni
fost determinată valoarea lipsei de folosință a suplimentare, 8,31); – chiria pe piață pentru
terenului în perioada 22 octombrie 2011 – la zi teren liber – 158.047 euro (folosind formula
(data efectuării expertizei fiind 7 aprilie 2016) V teren = venituri nete anuale din chirii/ rata
ca fiind de 111.053 euro, având ca premisă de capitalizare, din care rezultă Venituri anuale
că ar fi un teren ocupat (ponderea venitului din chirii = valoare teren x rata de capitalizare,
obținut pentru teren fiind de 11,27% din respectiv prețul terenurilor prevăzute în grilele
chiria totală ocupată pentru închirierea unei notariale); – în raport de redevența achitată ca

urmare a concesiunii pentru aceeași perioadă 22 octombrie 2011 și până la momentul pro
– 135.880 euro. nunțării hotărârii judecătorești (50.000 euro),
în schimb prin cererea prec iz at oare de la
La termenul din 19 ianuarie 2021, apelanta- 15 septembrie 2016 reclamanta nu doar
reclamantă și-a precizat, în temeiul art. 204 a indicat o nouă valoare (111.053 euro), ci
alin. (2) C. pr. civ., valoarea pretențiilor în și-a și restrâns pretențiile la contravaloarea
funcție de aceste trei variante, indicate în lipsei de folosință a imobilului de la data de
ordine descrescătoare. 22 octombrie 2011 și până la data de 14 aprilie
2016.
2. Potrivit art. 204 C. pr. civ.: „(1) Reclamantul
poate să își modifice cererea și să propună De aceea, o cerere precum cea depusă la
noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai termenul din 19 ianuarie 2021, având ca
până la primul termen la care acesta este obiect lipsa de folosință pentru o perioadă
legal citat (...). (2) Cu toate acestea, nu se ulterioară, reprezintă o cerere modificatoare,
va da termen, ci se vor trece în încheierea în sensul primului alineat al art. 204 C. pr. civ.,
de ședință declarațiile verbale făcute în iar nu o simplă cerere de mărire a cuantumului
instanță când: (...) 2. reclamantul mărește sau obiectului cererii, în sensul art. 204 alin. (2)
micșorează cuantumul obiectului cererii; (...) pct. 2 C. pr. civ.
JURISPRUDENȚĂ
(3) Modificarea cererii de chemare în judecată

peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea În al doilea rând, Curtea reține că, dacă o simplă
loc numai cu acordul expres al tuturor părților”. cerere de majorare a cuantumului pretențiilor
poate fi considerată admisibilă direct în apel
În primul rând, solicitarea contravalorii lipsei [însă nu în temeiul art. 204 alin. (1) pct. 2
de folosință pentru o altă perioadă (ulterioară) C. pr. civ., text de lege aplicabil doar pentru
nu reprezintă o simplă cerere de majorare judecata în primă instanță, ci în temeiul
a cuantumului aceluiași obiect din cererea art. 478 alin. (4) C. pr. civ.: „Părțile pot însă
inițială (cum este cazul atunci când se solicită să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse
contravaloarea unui bun și pe parcursul implicit în cererile sau apărările adresate primei
litigiului se stabilește că aceasta este mai mare instanțe”, având în vedere și decizia nr. 28 din
decât cea estimată prin acțiune), care să se 21 septembrie 2015 pronunțată de Înalta
încadreze în prevederile art. 204 alin. (2) pct. 2 Curte de Casație și Justiție – Completul pentru
C. pr. civ., ci o pretenție distinctă (pentru că se dezlegarea unor chestiuni de drept], în schimb
cere altceva, chiar dacă din aceeași categorie o cerere modificatoare este inadmisibilă direct
cu ce s-a cerut la început), căreia îi sunt în apel, conform art. 478 alin. (3) C. pr. civ.,
aplicabile dispozițiile art. 204 alin. (1) C. pr. civ. chiar cu acordul expres al tuturor părților,
constituind o cerere nouă.
Tot astfel, dacă prin cererea inițială se solicită
contravaloarea lipsei de folosință pentru o Mai mult decât, apelanta-reclamantă a
anumită perioadă, estimată inițial la o anumită atacat hotărârea în limitele cererii restrânse
valoare, iar pe parcursul litigiului se stabilește la 15 septembrie 2016, iar efectul devolutiv
că aceasta este mai mare, indicarea noii al apelului este încadrat astfel prin voința
valori reprezintă doar majorarea cuantumului acesteia, potrivit regulii prevăzute de art. 477
aceluiași obiect (lipsa de folosință pentru alin. (1) C. pr. civ.: „Instanța de apel va proceda
perioada rămasă aceeași). la rejudecarea fondului în limitele stabilite,
expres sau implicit, de către apelant, precum
În speță însă, dacă inițial s-a solicitat con și cu privire la soluțiile care sunt dependente
travaloarea lipsei de folosință de la data de de partea din hotărâre care a fost atacată”

(tantum devolutum quantum apellatum). I.1. În ceea ce privește apelul formulat de

Singurul corectiv al acestei reguli, reglementat apelanta-pârâtă U.I. S.A., Curtea constată,
prin art. 478 alin. (5) C. pr. civ.: „Se vor putea mai întâi, că în primul ciclu procesual instanța
cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri de apel a considerat că prin demersul său
ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite procesual reclamanta a solicitat analiza a două
după darea hotărârii primei instanțe și va fapte ilicite: – construirea/finalizarea construirii
putea fi invocată compensația legală”, nu este blocului H3 pe terenul care îi aparține; –
incident în cauză, pentru că nu s-au solicitat ocuparea în prezent a terenului. Cu privire
despăgubiri ivite după darea hotărârii primei la prima faptă a constatat că se impune
instanțe, ci anterior. admiterea excepției prescripției dreptului
material la acțiune, iar cu privire la cea de-a
În aceste condiții, în mod corespunzător cu doua că se impune respingerea excepției.
concluzia expusă anterior cu privire la limitele
efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a Instanța de recurs a reținut, cu putere obli
supus judecății la prima instanță (prevăzute de gatorie conform art. 501 alin. (1) C. pr. civ., că
art. 478 C. pr. civ. – tantum devolutum quantum reclamanta nu a învestit instanțele cu privire
iudicatum), Curtea reține că dacă o simplă la prima faptă, iar soluția Curții de confirmare
cerere de majorare a cuantumului pretențiilor a soluției de respingere a excepției prescripției
indicate prin cererea de apel, formulată la dreptului la acțiune cu privire la cea de-a
un termen ulterior, ar fi putut fi considerată doua faptă (care este de fapt singura conform
admisibilă ca reprezentând doar o explicitare dezlegării date de instanța supremă) nu a fost
a pretențiilor a căror rejudecare apelantul atacată cu recurs, intrând astfel în puterea
a solicitat-o prin calea de atac exercitată lucrului judecat.
[conform art. 477 alin. (1) C. pr. civ.], în schimb
2. Motivul de apel privind inopozabilitatea
o modificare veritabilă a respectivelor pretenții,
față de apelanta-pârâtă a sentinței civile
cum este cazul în speță, ar constitui un motiv
nr. 3338/1 martie 1999 pronunțată de
de apel suplimentar, care ar fi tardiv formulat
Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul
[potrivit art. 468 alin. (1) C. pr. civ.].
nr. (...)/1997, al cărei dispozitiv a fost lămurit
Este de menționat și faptul că, într-adevăr, prin sentința civilă nr. 5857/19 aprilie 1999
potrivit art. 482C. pr. civ.: „Dispozițiile de pronunțată de aceeași instanță în același
procedură privind judecata în primă instanță se dosar, în sensul că față de aceasta hotărârile
aplică și în instanța de apel, în măsura în care judecătorești în discuție nu reprezintă un titlu
nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul de proprietate al intimatei-reclamante, a fost
capitol”. Dispozițiile art. 204 C. pr. civ. nu respins de instanța de apel în primul ciclu
se aplică însă și în apel, pentru că limitele procesual, iar motivul de recurs corespunzător
judecării apelului sunt guvernate de reguli a fost respins și de instanța de recurs, ceea ce
specifice (art. 477 și art. 478 C. pr. civ.). atrage incidența art. 501 alin. (1) C. pr. civ.
Pe cale de consecință, Curtea urmează să Pe de altă parte, întrucât Înalta Curte de

respingă cererea precizatoare formulată la Casație și Justiție a stabilit că instanțele
termenul din 19 ianuarie 2021, ca inadmisibilă. au fost învestite exclusiv cu analiza faptei
ilicite constând în ocuparea terenului, este
Examinând sentința apelată prin prisma lipsită de interes analiza criticilor privind
criticilor formulate și în conformitate cu incorecta stabilire a situației de fapt în
prevederile art. 476 și art. 501 alin. (1) legătură cu cealaltă presupusă faptă ilicită,
C. pr. civ., Curtea reține următoarele: cea de construire pe terenul proprietatea

intimatei‑reclamante (identificarea autorilor sau incidentale, se poate cere completarea

edificiului ca fiind Statul Român, respectiv S.C. hotărârii în același termen în care se poate
U.E.I. S.A., iar nu apelanta-pârâtă). declara, după caz, apel sau recurs împotriva
acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în
3. Potrivit art. 461 alin. (2) C. pr. civ.: „în căile extraordinare de atac sau în fond după
cazul în care calea de atac vizează numai casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la
considerentele hotărârii prin care s-au dat pronunțare”.
dezlegări unor probleme de drept ce nu au
legătură cu judecata acelui proces sau care Pe cale de consecință, Curtea urmează să
sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce respingă acest apel ca nefondat.
prejudiciază partea, instanța, admițând calea
de atac, va înlătura acele considerente și le va II.1. Referitor la apelul declarat de apelanta-
înlocui cu propriile considerente, menținând reclamantă A.A.A., Curtea are în vedere
soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii dezlegările date de instanța de recurs având
atacate”. caracter obligatoriu conform art. 501 alin. (1)
C. pr. civ.
Întrucât soluția dată de prima instanță cererii
de chemare în garanție nu se regăsește Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a
JURISPRUDENȚĂ
în dispozitivul hotărârii (Tribunalul nu s-a stabilit că „în contextul în care nu este negat
pronunțat asupra acestei cereri), iar în temeiul dreptul de proprietate al reclamantei asupra
textului de lege citat instanța de apel este terenului și, în același timp, se recunoaște
obligată să mențină soluția din dispozitiv, pârâtei un drept de folosință asupra terenului
Curtea nu va înlocui considerentele criticate reclamantei, în afara oricărei convenții a
din hotărârea Tribunalului („față de soluția dată părților, s-ar ajunge implicit, la instituirea
cererii de chemare în judecată, pârâta nefiind unui drept de folosință gratuită al unui terț
obligată la dezdăunare, cererea de chemare în raport cu proprietarul. Ceea ce a reținut
în garanție apare ca nefondată, urmând a fi instanța pentru justificarea unui astfel de drept
respinsă în consecință”) cu alte considerente al pârâtei este un acord al acesteia cu autoarea
care nu ar sprijini nicio soluție regăsită în sa, U., acceptat de către B.B. «care continuă să
partea corespunzătoare din hotărâre, ci, pentru încaseze taxa anuală de folosință», în condițiile
a pune în acord dispozitivul cu considerentele în care unitatea administrativ-teritorială
sentinței, va înlătura respectivele considerații nu mai avea în patrimoniul său un drept de
din motivare. proprietate asupra terenului pentru a putea
constitui în mod valabil dezmembrăminte
4. Tribunalul nu s-a pronunțat nici asupra asupra acestuia”. De asemenea, a reținut că
unei cereri de acordare a cheltuielilor de ju „efectele hotărârii pronunțate în contradictoriu
decată constând în taxa de timbru aferen cu o parte se răsfrâng și asupra celui care
tă cererii de chemare în garanție, ceea ce deține bunul cu un titlu derivat din cel al părții
atrage aplicabilitatea art. 445 C. pr. civ.: respective (în speță, B.B. acordase folosința
„Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispo asupra terenului către U. în considerarea
zițiilor contradictorii ori completarea hotărârii dreptului de proprietate pe care îl avea la acel
nu poate fi cerută pe calea apelului sau moment – (…) – și care pe cale judecătorească
recursului, ci numai în condițiile art. 442‑444” s-a dovedit, în anul 1999, că aparține de fapt
cu referire la art. 444 alin. (1) C. pr. civ.: „Dacă reclamantei)”.
prin hotărârea dată instanța a omis să se
pronunțe asupra unui capăt de cerere principal Totodată, instanța de recurs a arătat că
sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe „ceea ce este relevant din punct de vedere al

pretențiilor reclamantei și al cauzei juridice de expertiză: 333 mp teren rămas neocupat

a acestora este situația raporturilor juridice în curtea contestatoarei, din care 126 mp.
dintre părți ulterior restituirii dreptului de suprafață construită; 253 mp. ocupați ilegal
proprietate către reclamantă, conform sen de RADET și CONEL; 332 mp. ocupați ilegal
tinței civile nr. 3338/1 martie 1999 a Judecă de (...).
tor iei Sector 1, astfel cum a fost lămurită
prin sentința civilă nr. 5857/19 aprilie 1999 Prin contractul de vânzare-cumpărare
a aceleiași instanțe, iar nu calificarea dată autentificat sub nr. 2768/16 aprilie 1999 de
contractului de asociere”. BNP Ș.I., S.C. U. S.A. a vândut către S.C. U.I.
S.A., pârâta în prezenta cauză, dreptul de
2.i. În aceste coordonate, a rămas definitiv proprietate asupra blocului H3, cu mențiunea
stabilit că este lipsită de interes analizarea că terenul aferent blocului în suprafață de 976
criticilor privind calificarea contractului m.p. este concesionat S.C. U. S.A. pe perioada
nr. 4003/19 mai 1993, implicit și a succesiunii existenței construcției conform contractului de
în timp a litigiilor și demersurilor apelantei- asociere în participațiune nr. 4003/1993.
reclamante prin raportare la data încheierii
Formalitățile de publicitate imobiliară au fost
acestuia.
întocmite la data de 13 martie 2006, când
ii. În mod corect a reținut prima instanță în imobilul a fost intabulat în cartea funciară
ceea ce privește situația de fapt că prin sentința nr. 6480 București Sectorul 1 și a fost înscris
civilă nr. 3338/1 martie 1999 pronunțată de dreptul de proprietate al apelantei-reclamante,
Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul realizându‑se astfel începând cu acel moment
nr. (...)/1997 a fost admisă cererea formulată opozabilitatea dreptului său real.
de reclamanta A.A.A., în contradictoriu cu
Principiile generale în materie rezultă din
CGMB și s-a dispus rectificarea Hotărârii
dispozițiile art. 1441 C. civ. de la 1865: „Dacă
nr. 406/12 mai 1997 a Comisiei pentru
locatorul vinde lucrul închiriat sau arendat,
aplicarea Legii nr. 112/1995, restituindu‑se
cumpărătorul este dator să respecte locațiunea
în natură reclamantei apartamentul situat
făcută înainte de vânzare, întrucât a fost făcută
în București, (...) nr. 24 sector 1, în suprafață
prin un act autentic sau prin un act privat, dar
de 98,17 m.p. și terenul aferent în suprafață
cu data certă, afară numai când desființarea
de 63 m.p. De asemenea, s-a dispus
ei din cauza vânzării s-ar fi prevăzut în însuși
restituirea în natură a terenului în suprafață
contractul de locațiune”, respectiv art. 1427
de 956 m.p. și a fost obligată pârâta CGMB
C. civ. de la 1865: „Dacă (…) locatarul a fost
la despăgubiri (în conformitate cu Legea tulburat în folosința sa, în urmarea unei acțiuni
nr. 112/1995) pentru celelalte apartamente relative la proprietatea lucrului, are drept la o
demolate în 1987-1988 și pentru garajul și scădere în proporție cu prețul închirierii sau
gospodăria aferente proprietății demolate arendării, întrucât însă a înștiințat pe locator
în anul 1989. Sentința a rămas irevocabilă, de această molestare și împiedicare”.
neformulându‑se cale de atac împotriva sa.
Prin sentința civilă nr. 5857/19 aprilie 1999 a Ca atare, contractul prin care o persoană
fost rectificat și lămurit înțelesul dispozitivului constituie un drept de folosință asupra unui
hotărârii anterioare în sensul că apartamentul bun în favoarea alteia este opozabil și celui
are suprafața de 126 m.p., iar CGMB a fost care îl dobândește ulterior în temeiului unui
obligat „să lase în deplină, perpetuă și liniștită contract de vânzare-cumpărare, sub rezerva
posesie terenul în suprafață de 956 mp. (...) în îndeplinirii unor anumite condiții, dar nu
compunerea precizată în concluziile raportului este opozabil și adevăratului proprietar, care

triumfă în acțiunea în revendicare (sau într-o asupra bunului în materialitatea sa, din
altă acțiune de restituie a bunului având punct de vedere fizic sau economic, direct
aceleași efecte juridice atât în planul dreptului și nemijlocit prin putere proprie și în interes
substanțial – recunoașterea dreptului de propriu sau a consimți ca stăpânirea să fie
proprietate în patrimoniul reclamantului, cât și exercitată în numele și în interesul lui, de către
al dreptului procesual – opozabilitatea hotărârii o altă persoană.
de recunoaștere a unui drept real față de terți),
astfel explicându‑se garanția pentru evicțiune În ceea ce privește legătura de cauzalitate între
care este în sarcina locatorului. fapta ilicită și prejudiciul produs, se constată că
aceasta este una directă și univocă. Omisiunea
Prin urmare, din momentul admiterii acțiunii intimatei-pârâte de a restitui terenul a generat
în revendicare (de drept comun sau întemeiate lipsirea apelantei-reclamante de exercițiul
pe dispozițiile unor legi speciale), titularul folosinței asupra bunului, ca atribut important
dreptului de folosință dobândit în temeiul al dreptului de proprietate, precum și de
unei convenții încheiate cu un neproprietar valorificarea concretă a tuturor beneficiilor
ocupă imobilul fără drept. Problema nu materiale pe care folosința unui bun le poate
este valabilitatea/nevalabilitatea convenției asigura titularului dreptului.
încheiate cu neproprietarul, ci faptul că aceasta
JURISPRUDENȚĂ
nu poate fi opusă adevăratului proprietar, care Forma de vinovăție este intenția indirectă,
nu a participat la încheierea ei și nici nu este întrucât intimata-pârâtă, deși nu a urmărit, a
ținut să o respecte în temeiul vreunei dispoziții acceptat producerea acestui prejudiciu în patri
legale (cum au fost prevederile O.U.G. moniul apelantei-reclamante, de vreme ce a
nr. 40/1999). cunoscut, cel mai târziu la data de 13 martie
2006, faptul că ocupă imobilul aparținând
În mod corect a reținut prima instanță că unei alte persoane decât cea care i-a constituit
angajarea răspunderii civile delictuale presu dreptul de folosință.
pune dovedirea întrunirii condițiilor generale
ale acesteia, astfel cum sunt reglementate Subsecvent, Curtea are în vedere că principiul
în art. 1349 C. civ. (aplicabil pentru perioada general în materia reparării prejudiciului este
pentru care au fost solicitate despăgubirile prin acela al reparării integrale a prejudiciului
acțiune), și anume: existența unei fapte ilicite, cauzat de fapta ilicită. Aceasta înseamnă că
a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate autorul prejudiciului este obligat să acopere nu
între primele două și a vinovăției celui care a numai prejudiciul efectiv (damnum emergens),
provocat prejudiciul, în oricare dintre formele dar și beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
prevăzute de lege.
Beneficiul nerealizat de către un proprietar
Simplul fapt al ocupării fără drept a imobilul ca urmare a ocupării imobilului său de către
proprietatea unei alte persoane constituie un o altă persoană este reprezentat de chiria pe
fapt juridic ilicit și dă naștere unei obligații de care acesta ar fi putut-o obține prin închirierea
reparare a prejudiciului cauzat astfel. imobilului în absența săvârșirii acestei fapte
ilicite.
De asemenea, Curtea mai reține că prejudiciul
creat apelantei-reclamante constă tocmai Or, în regulă generală, este vorba de prețul
în lipsirea acestuia de exercițiul concret pe care proprietarul l-ar fi putut obține prin
al atributului jus utendi al dreptului de închiriere pe piața liberă, motiv pentru care
proprietate – care presupune exercitarea de Curtea nu va reține varianta a treia din raportul
către titularul său a unei stăpâniri efective de expertiză, respectiv suma de 135.880 euro,

stabilită de expertul desemnat prin raportare la va obliga pârâta să plătească reclamantei

redevența achitată ca urmare a concesiunii, de suma de 111.053 euro (echivalentul sumei de
către intimată, autorității publice locale. 496.052 lei), reprezentând contravaloarea
lipsei de folosință a terenului și va respinge
Dintre celelalte două variante (teren liber – cererea pârâtei, aflată în culpă procesuală
158.047 euro, respectiv teren ocupat conform art. 453 alin. (1) C. pr. civ., de obligare
128.303 euro), Curtea apreciază că cea de-a a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată,
doua metodă (teren liber) este cea corectă, ca nefondată, păstrând totodată celelalte
în considerarea aceluiași principiu al punerii dispoziții ale sentinței.
proprietarului, pe cât posibil, în aceeași situație
în care ar fi fost în absența săvârșirii faptei De asemenea, în temeiul art. 453 alin. (1)
ilicite. C. pr. civ., aplicabil și în apel (potrivit art. 482
C. pr. civ.) și în recurs (conform art. 494
Suma reținută în final va fi însă aceea C. pr. civ.), va obliga pârâta să plătească
de 111.053 euro (echivalentul sumei de reclamantei suma de 31.317 lei, cu titlu
496.052 lei), date fiind limitele cadrului pro de cheltuieli de judecată fond (8566 lei
cesual prezentate în legătură cu admiterea taxă de timbru, 1000 lei onorariu expert
excepției inadmisibilității cererii precizatoare și 4500 lei onorariu avocat), apel (2761 lei
formulate la termenul din 19 ianuarie 2021. taxă de timbru aferentă pretențiilor admise,
iii. Lipsită de interes este și analizarea criticilor 10.000 lei onorariu avocat în ambele cicluri
privind administrarea probelor în legătură cu procesuale, redus conform art. 451 alin. (2)
contractul de asociere, în consecința lipsei de de la 18.466 lei) și recurs (4490 lei taxă de
relevanță a existenței acestui contract. timbru). La aplicarea art. 451 alin. (2) C. pr. civ.
au fost avute în vedere, pe de o parte, timpul și
iv. În fine, Curtea reține că, într-adevăr, volumul de muncă solicitate pentru redactarea
apelanta-reclamantă nu are interesul de a cererilor și apărărilor, care în esență au fost
critica admiterea în principiu a cererii de aceleași pe tot parcursul procesului, iar pe de
chemare în garanție, neobținând niciun folos altă parte, limitele cuantumului onorariilor
practic din respingerea ei (art. 33 C. pr. civ.). percepute de regulă de avocați pentru cauze
cu un grad de dificultate asemănător. Nu au
Față de aceste considerente, reținând că fost acordate onorariul de expert în al doilea
prima instanță a făcut o greșită aplicare a ciclu procesual, întrucât soluția nu se sprijină
legii numai sub aspectele învederate, Curtea pe concluziile acestuia, și nici taxa de timbru
urmează ca, în temeiul art. 480 alin. (1) și aferentă pretențiilor neadmise din cererea
(2) C. pr. civ., să respingă apelul formulat precizatoare din 19 ianuarie 2021.
de apelanta-pârâtă, ca nefondat; să admită
apelul declarat de apelanta-reclamantă; să Totodată, reținând culpa procesuală a acesteia,
schimbe în parte sentința civilă apelată, în Curtea va respinge cererea pârâtei privind
sensul că: va admite acțiunea, astfel cum a acordarea cheltuielilor de judecată în apel, ca
fost precizată la data de 13 septembrie 2016, nefondată.

I.I.C.J., decizie nr. 22/2022 din 1 februarie 2022
Executor judecătoresc. Abuz în serviciu.

Obligația comunicării încheierii
de suspendare a executării terțului poprit
C. pr. civ., art. 701
Executorul judecătoresc nu săvârșește fapta de abuz în serviciu, pentru că nu lui îi incumba

obligația de a comunica terțului poprit încheierea de suspendare a executării pronunțată de
instanța civilă, comunicarea hotărârilor judecătorești este atributul instanței care a pronunțat
hotărârea ce urmează a se executa sau prin care se trasează o anumită conduită de urmat.
Mai mult decât atât încheierea de suspendare se comunică din oficiu și de îndată de către instanță și
executorului judecătoresc, tocmai pentru ca acesta să nu mai îndeplinească niciun act de executare,
iar dispozițiile pretins încălcate, reținute în sarcina inculpatului, respectiv art. 701 alin. (1) și alin. (3)
JURISPRUDENȚĂ
C. pr. civ., nu fac nicio referire la obligația executorului judecătoresc de a înștiința terțul poprit.
(I.I.C.J., decizie nr. 22/2022 din 1 februarie 2022)
Prin sentința penală nr. 134 din 5 octombrie în baza titlului executoriu reprezentat de
2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, contractul de credit nr. x din data de 27 martie
secția penală și pentru cauze cu minori, și de 2007 încheiat de debitor cu D. SA, creditorul
familie, în baza art. 297 alin. (1) C. pen. s-a subrogându‑se în drepturile unității bancare.
dispus condamnarea inculpatului A., la pe În urma încheierii contractului de cesiune nr. x
deapsa principală a închisorii de 2 ani și pe din data de 23 februarie 2010. În consecință,
deapsa complementară a interzicerii exerci la Biroul Executorului Judecătoresc A. a fost
țiului dreptului de a ocupa funcția publică de înregistrat Dosarul de executare nr. x/2017.
executor judecătoresc pe o durată de 2 ani,
La data de 7 iunie 2017 Biroul Executorului
pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.
Judecătoresc A. a solicitat Judecătoriei
S-a interzis inculpatului exercițiul dreptului Moinești încuviințarea executării silite pentru
de a ocupa funcția publică de executor recuperarea debitului în sumă totală de
judecătoresc, pe durata și în condițiile art. 65 15.477,49 RON, cerere admisă prin încheierea
alin. (1) C. pen. din data de 15 iunie 2017 pronunțată de
magistrații judecători în dosarul nr. x/2017.
În baza art. 397 C. pr. pen., raportat la art. 19
alin. (1) C. pr. pen., s-a respins acțiunea civilă La data de 19 iunie 2017 inculpatul a emis
formulată de partea civilă B., ca inadmisibilă. o încheiere de stabilire a cheltuielilor de
executare silită (în cuantum de 1980 RON),
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de suma totală de executat fiind 17.457,49 RON.
Apel Bacău a reținut următoarele:
La aceeași dată, inculpatul a emis somație către
La data de 7 iunie 2017 SC C. SA a apelat persoana vătămată și a dispus și înființarea
la serviciile executorului judecătoresc A., unei popriri, în cotă de 1/3 din venitul net lunar
solicitând executarea silită a debitorului B., (pensie) al persoanei vătămate, poprirea fiind

Executor judecătoresc. Abuz în serviciu. Obligația comunicării încheierii de suspendare a executării terțului poprit
comunicată Casei Județene de Pensii Bacău. de executor, inclusiv cele de indisponibilizare

În realizarea dispoziției Biroului Executorului a bunurilor, veniturilor și conturilor bancare,
Judecătoresc A., prima reținere din pensia rămân în ființă, în afară de cazul în care prin
persoanei vătămate s-a realizat în luna august lege sau prin hotărâre judecătorească se
2017. dispune altfel.”
La data de 15 decembrie 2017, persoana Curtea a reținut că, în cuprinsul încheierii din
vătămată B. a formulat contestație la exe data de 9 iulie 2018 s-a menționat faptul că, în
cut are, acțiunea fiind înregistrată pe rolul speță, instanța civilă a apreciat că reclamantei,
Judecătoriei Moinești sub nr. x/2017. Prin prin îndeplinirea actului de executare, i s-ar
acțiune, persoana vătămată a solicitat și crea un prejudiciu cert, greu sau imposibil de
suspendarea executării silite în dosarul recuperat ulterior, fapt ce a rezultat atât din
execuțional nr. x/2017 al B.E.J. A. până la solu criticile privitoare la nerespectarea dispozițiilor
ționarea definitivă a contestației la executare. legale care reglementează executarea silită, cât
și din motivele invocate privitoare la creanță,
Pe parcursul efectuării cercetării judecătorești dar și din împrejurarea că poprirea s-a instituit
în această cauză, magistratul judecător al asupra pensiei, care era singura sursă de
fondului a pronunțat încheierea din data 9 iulie venit a contestatoarei, afectând grav situația
2018, prin care a admis cererea de suspendare materială a acesteia. Astfel, se puteau evita
a executării silite în dosarul execuțional
viitoare litigii care să aibă ca obiect întoarcerea
nr. x/2017 aflat pe rolul Biroul Executorului
executării silite sau repunerea părților în
Judecătoresc A. formulată de contestatoarea
situația anterioară executării silite.
B. și, în consecință, a dispus suspendarea
executării silite până la soluționarea definitivă În opinia primei instanțe, această mențiune a
a contestației la executare. Încheierea i-a fost magistratului judecător echivalează explicit cu
comunicată inculpatului la data de 13 iulie o dispoziție de desființare a popririi, ca măsură
2018, fiind atașată la dosarul de executare și nu de executare dispusă de inculpat, pe perioada
a fost apelată de părți. Ulterior, prin sentința suspendării executării, ceea ce pune în evidență
civilă nr. 700/16 iulie 2020 a Judecătoriei scopul urmărit de instanța de judecată, de
Moinești, definitivă la 16 septembrie 2020 prin a opri executarea silită prin poprire până la
neapelare, a fost admisă și pe fond contestația soluționarea contestației la executare.
la executare, iar actele de executare au fost
desființate. După ce i-a fost comunicată la rândul său
încheierea, partea civilă B. i-a transmis-o prin
După pronunțarea încheierii din data de 9 iulie poșta electronică inculpatului, cu mențiunea
2018 (care îl obliga să procedeze de îndată „vă rog urgent trimiteți sistarea popririi la Casa
la oprirea acelor de executare silită, trebuind de Pensii Onești jud. Bacău”, pe care inculpatul
să depună diligențe pentru sistarea popririi), a atașat-o la dosarul de executare, dar fără ca
inculpatul A. nu a efectuat niciun demers A. să ia vreo măsură.
în acest sens, încălcând în mod flagrant
dispozițiile art. 701 C. pr. pen. care prevăd, În aceste condiții, partea civilă a formulat, în
în alin. (1): „Executarea silită se suspendă în luna august 2018, la Judecătoria Piatra-Neamț
cazurile în care aceasta este prevăzută de lege o acțiune având ca obiect plângere împotriva
ori a fost dispusă de instanță”, iar în alin. (3): refuzului executorului judecătoresc, pe rolul
„Pe perioada suspendării executării, actele instanței fiind înregistrat Dosarul nr. x/2018.
de executare efectuate anterior, măsurile de În motivarea acțiunii, partea civilă a precizat că
executare dispuse de instanța de executare sau după ce a transmis executorului judecătoresc,

prin poștă electronică, cererea de sistare a normele legale nu îl obligă pe el la conduita

popririi, l-a contactat și telefonic în mai multe pretinsă de acuzare.
rânduri, inculpatul A. refuzând, însă, să aducă la
îndeplinire dispozițiile instanței. De asemenea, În această privință Curtea a constatat că dis
partea civilă a transmis hotărârea la Casa puta juridică (referitoare la efectele sistării
Județeană de Pensii Bacău – Sucursala Onești, indisponibilizării sumelor care alimentează
în vederea sistării reținerilor lunare din pensie, contul debitorului și la faptul că executorul
însă reprezentanții instituției i-au comunicat că judecătoresc trebuie să acționeze după
executorul judecătoresc este cel care trebuie suspendarea urmăririi silite de către instanța
să dispună sistarea popririi pensiei (adresa de executare) a fost una reală în trecut, fapt ce
C.N.P.P. – C.J.P. Bacău nr. x/20 iulie 2018). a și condus la sesizarea instanței supreme cu
Conform mențiunilor părții civile, i-a adus și un mecanism de unificare a practicii judiciare,
acest fapt la cunoștința inculpatului, printr-o finalizat prin pronunțarea Deciziei RIL nr. 11
convorbire telefonică, fără ca inculpatul A. să din 16 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație
iasă din pasivitate. și Justiție.
După comunicarea acțiunii, inculpatul A. Această decizie, la data comiterii infracțiunii,

a formulat întâmpinare – înregistrată la fusese publicată în Monitorul Oficial
JURISPRUDENȚĂ
instanță la data de 1 octombrie 2018, în care (nr. 430/21 mai 2018), iar în considerentele
menționa faptul că nu a dispus sistarea popririi, ei se menționează că „În cursul urmăririi silite
întrucât, de la data suspendării executării silite, prin poprire, în cauzele soluționate diferit
executorul nu mai are dreptul să facă niciun de instanțele judecătorești, a intervenit
act de executare în dosar, nici măcar adresa incidentul suspendării executării silite fie
de sistare a popririi. Inculpatul își motiva provizorie, fie până la soluționarea contestației
inacțiunea și prin faptul că, atât în hotărârea de la executare, astfel încât s-a pus problema
suspendare a executării silite, cât și în Codul de stabilirii regimului juridic al încasărilor
procedură civilă, nu se face referire la sistarea viitoare în contul debitorului poprit, pe durata
popririlor pe durata suspendării executării suspendării. Suspendarea urmăririi silite prin
silite, astfel că acest lucru nu poate fi dedus. poprire, indiferent că este suspendare legală,
judecătorească sau voluntară, are ca efect
Curtea a arătat că toate aceste probe au
principal sistarea sau oprirea temporară
demonstrat, dincolo de orice dubiu rezonabil,
a procedurii de urmărire penală în stadiul
că inculpatul, cu intenție, a refuzat să pro
în care se află. (...) în ceea ce privește însă
cedeze la sistarea popririi. De altfel, a reținut
intervalul ulterior suspendării urmăririi silite
că în apărările formulate de inculpatul A. nu
prin poprire, dat fiind efectul esențial al oricărei
se contrazice situația de fapt descrisă mai sus,
suspendări de executare de a opri temporar
însă acesta a considerat că nu avea obligația
executarea silită în stadiul în care se află,
legală de a dispune el sistarea popririi pe
rezultă că nu se poate admite că executarea
durata suspendării popririi de către instanța
de executare. silită ar putea continua dintr-un anumit
punct de vedere (indisponibilizarea de către
De asemenea, prima instanță a precizat că în terțul poprit și a încasărilor viitoare în contul
același timp, A. nu a arătat nici persoana fizică debitorului poprit). (...) Atât indisponibilizarea
sau juridică obligată de lege să acționeze ca sumelor ce alimentează contul debitorului
urmare a dispoziției de suspendare a instanței poprit, ce reprezintă consecința directă și
de executare și prevederea legală din care imediată a emiterii adresei de înființare a
aceasta rezultă, s-a limitat doar la a preciza că popririi de către executorul judecătoresc, cât

și obligațiile ulterioare ale terțului poprit fac hotărâri cu efecte juridice importante, iar
parte integrantă din procedura de executare calitatea inculpatului de executor judecătoresc
silită indirectă prin poprire și, în consecință, dă naștere unor obligații suplimentare de
ele reprezintă acte de executare silită. (...) diligență profesională, în raport de subiecții
în plus, se poate constata că pentru a da comuni de drept, de cunoaștere și conformare
eficiență măsurii suspendării și pentru a față de prevederile legale și hotărârile care
evita continuarea executării silite dincolo de dezleagă problemele de drept ivite, prin aceea
acordarea suspendării, legiuitorul a stabilit că sunt funcționari publici specializați, licențiați
în sarcina instanței de executare obligația de în științe juridice. Prin urmare, instanța de
a comunica executorului judecătoresc din fond a precizat că executorii judecătorești
oficiu și de îndată încheierea prin care s-a nu au nevoie să apeleze la specialiști pentru
dispus suspendarea executării silite. (...) Mai a-și conforma conduita potrivit prescripțiilor
mult decât atât, din soluția adoptată pentru legale, iar în cazul de față orice îndoială a fost
procedura fiscală se poate deduce intenția înlăturată prin pronunțarea Deciziei RIL nr. 11
neechivocă a legiuitorului cu privire la efectele din 16 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și
măsurii suspendării executării silite – cu referire Justiție.
specială la efectul de sistare a indisponibilizării
sumelor ce alimentează contul datornicului Mai mult, Curtea a avut în vedere că prin
după dispunerea măsurii suspendării executării sentința civilă nr. 993/6 iunie 2019, pronunțată
silite -, neputând fi identificată nicio rațiune în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Moinești,
viabilă pentru a se da o altă interpretare în având ca obiect plângerea părții civile B.
procedura executării silite de drept comun împotriva refuzului executorului judecătoresc,
prin poprire, chiar în absența unei reglementări în considerente se menționează că argumentul
în cuprinsul Codului de procedură civilă cu inculpatului, potrivit căruia nu mai are dreptul
același standard de claritate a normei precum să facă niciun act de executare în dosar, nici
cel din procedura fiscală.” Prin decizia RIL, măcar adresă de sistare a popririi, este vădit
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât nelegal și contravine dispozițiilor art. 701
că suspendarea urmăririi silite prin poprire C. pr. civ., întrucât dispozițiile instanței de
bancară înlătură obligația terțului poprit judecată privind suspendarea executării silite
de a indisponibiliza și încasările, în contul trebuie aduse la îndeplinire de îndată și trebuie
debitorului poprit, ulterioare suspendării, dar făcute toate demersurile legale și pertinente în
și că eficiența acestei dispoziții este asigurată acest sens. Instanța a invocat și considerentele
prin comunicarea hotărârii executorului Deciziei RIL nr. 11 din 16 aprilie 2018 a Înaltei
judecătoresc. Curți de Casație și Justiție.
În aceste condiții, Curtea a apreciat că Or, în opinia Curții, executorul judecătoresc

interpretarea dată prevederilor art. 784 nu a respectat dispozițiile încheierii din data
C. pr. civ., cu referire la art. 701 alin. (1) de 9 iulie 2018 și a continuat executarea
C. pr. civ. a căpătat suficientă precizie, astfel silită până în luna iulie 2019, prin poprire,
încât conduita executorului judecătoresc de încasând de la persoana vătămată suma
urmat a devenit univocă, iar, potrivit art. 517 totală de 2356 RON. Inculpatul a înțeles întru-
C. pr. civ., decizia în interesul legii este totul că pasivitatea sa conduce nemijlocit la
obligatorie pentru instanțele de judecată și acest efect, de continuare a indisponibilizării
celelalte subiecte de drept de la data publicării cotei legale din pensia părții civile, în
ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. contradicție flagrantă cu norma de drept care
Prin publicare se realizează publicitatea acestor reglementează la art. 701 C. pr. civ. incidentul

suspendării executării silite, dispusă de instanța diferită de cea avută în cursul urmăririi penale,
de judecată. Refuzul lui A. de a acționa a fost când nu a susținut că nu avea obligația legală
expres și asumat de acesta, actele de executare de a se adresa terțului poprit, ci că a fost în
ulterioare suspendării dispuse de Judecătoria eroare, în sensul că a considerat că înștiințarea
Moinești fiind efectuate în dosarul execuțional făcută acestuia de parte civilă este suficientă
aflat în lucru la biroul său. pentru sistarea popririi. Din această declarație
rezultă că pasivitatea sa s-a datorat unei
În raport de prezenta cauză, instanța de fond atitudini neglijente în raport cu îndatoririle de
a apreciat că sentința civilă nr. 993/6 iunie
serviciu, iar nu potrivit convingerii afirmate în
2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al
fața primei instanțe de judecată, că nu avea
Judecătoriei Moinești, definitivă la 7 august
obligația legală de a sista, cel puțin temporar,
2019 prin neapelare, are valoarea juridică a
executarea silită prin poprire, ceea ce, în mod
unei chestiuni prealabile, conform prevederilor
evident, este nereal.
art. 52 C. pr. civ. așa cum a fost reconfigurat
alin. (3) a acestui text de lege prin Decizia Curții De fapt, instanța de fond a reținut că apărarea
Constituționale nr. 102 din 17 februarie 2021, inculpatului constă în aceea că prevederile
în sensul că hotărârea civilă are autoritate art. 701 alin. (1) și (3) C. pr. civ. nu cuprind
de lucru judecat în fața instanței penale fără obligația executorului judecătoresc de a
JURISPRUDENȚĂ
a mai limita acest lucru la împrejurările care înștiința terțul poprit, însă a subliniat că
nu privesc existența infracțiunii. În hotărârea acuzația prezentă nu constă în lipsa expresă
menționată partea civilă B. a reclamat tocmai a efectuării unei asemenea înștiințări, ci în
actul de conduită al executorului judecătoresc, întreaga atitudine a acestuia, de a nu între
acela de a refuza să ia toate măsurile necesare prinde niciun fel de diligențe pentru a da
pentru ca executarea silită să nu mai continue eficiență dispoziției instanței de executare
în niciun fel ulterior suspendării, care – spune civilă de a suspenda urmărirea silită a pensiei
instanța de executare – este vădit nelegal părții civile, prin poprire. Or, această efi
și contravine art. 701 C. pr. civ. Curtea a ciență rezultă din considerentele Deciziei
subliniat că A. a avut calitatea de pârât în
RIL nr. 11 din 16 aprilie 2018 a Înaltei Curți
această procedură judiciară și nu a înțeles să
de Casație și Justiție unde se face referire la
apeleze hotărârea primei instanțe, deși îi era
evitarea continuării executării silite dincolo
defavorabilă.
de acordarea suspendării, drept pentru care
În aceste condiții instanța penală a Curții de legiuitorul a stabilit în sarcina instanței de
Apel Bacău a considerat că nici nu ar mai executare obligația de a comunica executorului
putea să reexamineze legalitatea actului de judecătoresc din oficiu și de îndată încheierea
conduită săvârșit de inculpat – din perspectiva prin care s-a dispus suspendarea executării
refuzului de a suspenda executarea silită, prin silite.
îndeplinirea de îndată și efectuarea tuturor
Împrejurarea că, în cauza de față, diligențele
demersurile legale și pertinente în acest sens –
o soluție contrară venind în coliziune frontală care trebuiau depuse constau, în concret, în
cu principiile autorității de lucru judecat și cel efectuarea unei adrese către terțul poprit,
al securității juridice, de care se bucură sentința este lipsită de relevanță pentru că textul
civilă nr. 993/6 iunie 2019, pronunțată în legal încălcat se referă la instituția procesual
dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Moinești. civilă a suspendării executării silite indiferent
de forma în care urmărirea silită a bunurilor
Curtea a mai precizat că poziția procesuală a se realizează (valorificarea bunurilor mobile,
inculpatului la judecata în primă instanță este a celor imobile sau prin poprire), esențială

fiind încălcarea dispoziției legale de la art. 701 În sfârșit, Curtea a constatat că opiniile juridice
alin. (1) și (3) C. pr. civ., care obligă executorul emise de diferite entități din cadrul profesiei
judecătoresc să suspende executarea silită de executor judecătoresc, pe care inculpatul
indiferent care este demersul oportun de făcut încearcă să se sprijine în încercarea sa de a fi
în acest sens. Prin urmare, Curtea a considerat absolvit de orice îndatorire legată de dispoziția
că ceea ce este imputabil inculpatului este de suspendare a instanței de judecată, nu pot fi
tocmai atitudinea acestuia de a nu ieși din primite, tocmai pentru că acestea se situează
pasivitate, deși era obligat la aceasta potrivit în contradicție flagrantă cu cele statuate prin
normei juridice menționate anterior, iar asta considerentele Deciziei RIL nr. 11 din 16 aprilie
2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
pentru că înființarea popririi, suspendarea
menționate anterior.
ei și sistarea totală reprezintă acte de exe
cutare în dosarul execuțional gestionat de În consecință, instanța de fond a constatat că
inculpatul A., în calitate de funcționar public fapta inculpatului, care, în calitate de executor
învestit cu exercițiul autorității de stat și judecătoresc în cadrul Biroul Executorului
cu puterea de a impune, chiar și prin forță Judecătoresc A., efectuând executarea silită
(manu military), respectarea titlurilor care în dosarul de executare nr. x/2017 privind
au valoarea executorie prevăzută de lege. pe creditorul C. SA și debitorul B., după
Executorul judecătoresc este obligat să depu pronunțarea încheierii din data de 9 iulie 2018
nă toate diligențele pentru respectarea legii și de către magistrații judecători din cadrul
a hotărârilor judecătorești cu efecte juridice Judecătoriei Moinești în Dosarul nr. x/2017
directe în urmăririle silite aflate în lucru. (prin care s-a dispus suspendarea de îndată a
În cauză, Curtea a notat că urmărirea silită actelor de executare silită), nu a depus diligențe
nr. x/2017 nu era încheiată, iar inculpatul pentru sistarea popririi instituite asupra pensiei
persoanei vătămate B., neefectuând niciun
luase la cunoștință de dispoziția executorie
demers în acest sens în perioada iulie 2018
a instanței de executare de suspendare.
- iulie 2019 și a încălcat, astfel, dispozițiile
În același timp, inculpatul știa că fără
art. 701 alin. (1) și alin. (3) C. pr. civ., cauzând
intervenția sa – așa cum înființarea popririi
persoanei vătămate un prejudiciu în valoare
s-a realizat pe baza adresei emise de Biroul de 2356 RON, este probată, constituie
Executorului Judecătoresc A. – sumele de infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de
bani vor continua să alimenteze contul său, art. 297 alin. (1) C. pen. și atrage răspunderea
ceea ce s-a și întâmplat în fapt. Adică, exact penală a acestuia.
efectul contrar celor stabilite prin Decizia
RIL nr. 11 din 16 aprilie 2018 a Înaltei Curți La individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea
de Casație și Justiție. Curtea a mai constatat a avut în vedere criteriile generale arătate de
că mai grav este că debitorul, partea civilă art. 74 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă
B., a făcut mai multe demersuri pentru ca stabilite de textul incriminator, de persoana
suspendarea dispusă de Judecătoria Moinești inculpatului, care nu are antecedente penale
să producă și efecte concrete, demersuri aduse și de gradul de pericol social concret al faptei
săvârșite, care poate fi apreciat ca unul
la cunoștința inculpatului, dar care nu au fost
însemnat.
în măsură să stopeze poprirea pensiei încasate
de partea civilă, tocmai pentru că terțul poprit Orice faptă prin care un funcționar public
aștepta din partea inculpatului o înștiințare în încalcă o dispoziție legală prezintă un grad de
acest sens, așa cum tot inculpatul se adresase pericol social însemnat, reflectat în limitele
acestuia la înființarea popririi. de pedeapsă mari stabilite de legiuitor, însă

cea comisă de un executor judecătoresc, în onorariu de executor judecătoresc, adică exact

legătură cu soluționarea unui dosar execuțional funcția publică de care A. a abuzat.
prezintă o însemnătate și mai mare. Pe de altă
parte, Curtea a constatat că abuzul în serviciu În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în
s-a realizat în forma faptei comisive prin raport de restituirea sumelor indisponibilizate
omisiune, ceea ce e de natură a-i diminua din după data suspendării executării silite,
gravitate. instanța a constatat că alte pretenții civile
nu mai pot fi formulate în cursul procesului
În ceea ce privește conduita lui procesuală, penal de față, întrucât nu-și mai au izvorul în
Curtea a reținut că în cursul urmăririi penale săvârșirea infracțiunii la care a fost condamnat
a ales să adopte o atitudine caracterizată de inculpatul. Prin urmare, Curtea a constatat că
neglijență, pentru ca în cursul judecății să-și acțiunea civilă promovată de partea civilă B.
construiască apărarea în jurul ideii că nu avea este inadmisibilă.
vreo obligație legală prilejuită de suspendarea
pe cale judecătorească. Împotriva acestei sentințe a formulat apel,
în termen legal, inculpatul A. care a criticat
Cu toate astea instanța de fond s-a orientat soluția instanței pentru motive de nelegalitate
spre minimul special al pedepsei, respectiv la 2 și netemeinicie.
JURISPRUDENȚĂ
ani închisoare, luând în considerare că nu a mai

fost judecat penal și că a restituit prejudiciul În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum
produs prin săvârșirea infracțiunii, chiar dacă au fost prezentate în scris și susținute oral în
numai după ce Judecătoria Moinești a admis cursul dezbaterilor, inculpatul A. a solicitat în
plângerea formulată de B. principal, desființarea sentinței penale atacate
și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în
Curtea a impus inculpatului și interzicerea subsidiar, desființarea sentinței penale atacate
exercitării dreptului de a ocupa funcția publică și rejudecând să se dispună în temeiul art. 396
de executor judecătoresc pe o durată de 2 ani, alin. (5) C. pr. pen., achitarea inculpatului
ca pedeapsă complementară, acest lucru fiind pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu
obligatoriu, dar și ca pedeapsă accesorie. prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen.
La individualizarea judiciară a executării Sub un prim aspect, a criticat sentința penală
pedepsei, raportat la poziția sa procesuală în atacată, întrucât a fost pronunțată de un
contradicție cu cele statuate prin conside judecător incompatibil în sensul art. 64 alin. (1)
rentele Deciziei RIL nr. 11 din 16 aprilie 2018 lit. f) C. pr. pen.
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța
a reținut că A. denotă o mare rezistență În acest sens, a arătat că prin încheierea din
infracțională și nu dă dovadă de faptul că are data de 22 iulie 2020, pronunțată de Curtea de
posibilități de îndreptare, că aplicarea pedepsei Apel Bacău în Dosarul nr. x/2020, judecătorul
este suficientă și fără executarea ei. Acest lucru fondului a respins ca neîntemeiată cererea
rezultă și din refuzul inculpatului de a restitui Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău
sumele poprite anterior suspendării, care, de confirmare a renunțării la urmărirea penală
chiar dacă nu constituie prejudiciul prezentei dispusă prin Ordonanța nr. x/P/2019 din data
infracțiuni, totuși întreg dosarul execuțional de 15 ianuarie 2020, emisă de Parchetului
nr. x/2017 a fost anulat prin admiterea de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cu privire
contestației la executare formulate de partea la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu
civilă B. De altfel, o parte din aceste sume prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1)
au intrat în contul inculpatului, cu titlu de C. pen.

Astfel, inculpatul a apreciat că prin încheierea de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a fost trimis
anterior menționată judecătorul fondului și-a în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii
exprimat opinia cu privire la fapte similare celor de abuz în serviciu, reținându‑se încălcarea
deduse judecății în prezenta cauză, în sensul prevederilor art. 701 alin. (1) și (3) C. pr. civ.:
că a considerat că după data publicării Deciziei „(1) Executarea silită se suspendă în cazurile în
nr. 11 din data de 16 aprilie 2018 a Înaltei care aceasta este prevăzută de lege ori a fost
Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dispusă de instanță. (3) Pe perioada suspendării
soluționarea recursurilor în interesul legii, executării, actele de executare efectuate
executorul (inculpatul A.) avea obligația de a anterior, măsurile de executare dispuse de
întreprinde toate măsurile pentru ca sumele de instanța de executare sau de executor, inclusiv
bani poprite să nu mai fie indisponibilizate de cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor
către terțul poprit. și conturilor bancare, rămân în ființă, în afară
de cazul în care prin lege sau prin hotărâre
A precizat că judecătorul fondului a formulat judecătorească se dispune altfel.”
în cauză declarație de abținere, care a fost res
pinsă, iar ulterior inculpatul a formulat cerere Contrar celor reținute de judecătorul fondului,
de recuzare, care de asemenea, a fost respinsă inculpatul a apreciat că prin Decizia nr. 11/2018
prin încheierea din data de 19 martie 2021. a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-a
stabilit obligația executorului judecătoresc
În opinia inculpatului, judecătorul fondului a de a dispune vreo măsură după ce s-a dispus
fost părtinitor în judecarea prezentei cauze, suspendarea executării silite de instanță, ci
aspect ce rezultă din faptul că a respins cererea au fost analizate dispozițiile art. 784 alin. (1)
de amânare formulată de către inculpat, teza a II-a C. pr. civ. și, incidental, dispozițiile
deși acesta a depus dovada imposibilității art. 701 C. pr. civ., statuând în cuprinsul parag.
de prezentare, iar prezența sa era necesară 77 că față de formularea clară a dispozițiilor
pentru a da declarație în cauză și pentru a-și art. 701 alin. (3) C. pr. civ. rezultă că pe durata
exprima acordul în vederea realizării unei suspendării executării actele de executare
munci neremunerate în folosul comunității, efectuate anterior, precum și măsurile de
în eventualitatea unei soluții de condamnare. executare dispuse de instanța de executare sau
de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a
Totodată, a mai învederat că din înscrisurile bunurilor, veniturilor și conturilor bancare, își
aflate la dosarul Curții de apel rezultă că păstrează valabilitatea.
după ce instanța a rămas în pronunțare, au
fost administrate și alte probe, respectiv De asemenea, a precizat că prin decizia an
sentința civilă nr. 993/2019 și sentința civilă terior menționată, Înalta Curte a constatat
nr. 700/2020, ambele pronunțate de Jude că în materia executării creanțelor bugetare
cătoria Moinești, fără ca acestea să fie puse și fiscale, legiuitorul a adoptat o soluție
în discuția contradictorie a părților, aspect ce mai detaliată și extrem de clară cu privire
contravine dispozițiilor Codului de procedură la efectul suspendării executării silite prin
penală. poprire bancară prevăzând în cuprinsul art. 236
alin. (17) din Legea nr. 207/2015 obligația
Sub un al doilea aspect, a arătat că fapta reți executorului judecătoresc de a înștiința în scris,
nută în sarcina sa nu îndeplinește condițiile de aspect care însă nu este prevăzut în procedura
tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu. de drept comun.
A precizat că prin rechizitoriul nr. x/2019 din Așadar, dispozițiile pretins încălcate reținute în
data de 22 septembrie 2020 emis de Parchetul sarcina inculpatului, respectiv art. 701 alin. (1)

și alin. (3) C. pr. civ., nu fac nicio referire la Un alt aspect invocat vizează împrejurarea
obligația executorului judecătoresc de a că în raport de Decizia nr. 405/2016 a Curții
înștiința terțul poprit. Constituționale, prin rechizitoriu nu s-a
prevăzut nicio încălcare a unui text de lege
Mai mult, a arătat că potrivit punctelor de ce face parte din legislația primară, art. 701
vedere formulate de Camera Executorilor alin. (1) și alin. (3) C. pr. civ. nu prevăd nicio
Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel obligație în sarcina inculpatului.
București și de directorul Centrului Național
de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Astfel, în opinia sa, chiar și în situația în care
Judecătorești, în cazul suspendării judecătorești s-ar admite că inculpatul avea obligația de a
dispusă de instanță până la soluționarea unei încunoștința terțul poprit, fapta imputată nu
contestații la executare sau a unei alte cereri poate constitui o faptă penală în raport de
privind executarea silită, ori provizoriu până la considerentele Deciziei Curții Constituționale
soluționarea cererii de suspendare, debitorul nr. 405/2016 (parag. 68-69):
urmărit, ca beneficiar al propriei cereri de „68. Totodată, Curtea reține că, în exercitarea
suspendare a executării silite, va beneficia competenței de legiferare în materie penală,
de dispoziția instanței de executare, sesizând legiuitorul trebuie să țină seama de principiul
terțul poprit despre existența hotărârii de
JURISPRUDENȚĂ
potrivit căruia incriminarea unei fapte ca

suspendare a executării silite. infracțiune trebuie să intervină ca ultim resort
în protejarea unei valori sociale, ghidându‑se
De asemenea, pe perioada suspendării execu
după principiul „ultima ratio”. Referitor la
torul judecătoresc este ținut să nu emită noi principiul ultima ratio în materie penală,
acte de executare, el poate fi ținut să emită Curtea observă că acesta provine din limba
instrucțiuni către terțul poprit, obligațiile latină, sintagma „ultima” provine din latinul
terțului poprit fiind prevăzute de lege. Partea „ultimus” însemnând „ultimul”, iar „ratio” în
interesată urmează să efectueze ea însăși limba latină are semnificația de „procedeu”,
demersurile necesare pentru a aduce la „metodă”, „plan”. Astfel, ultima ratio are
cunoștința terțului poprit măsura dispusă de semnificația comună de procedeu sau metodă
instanța de executare, iar acesta din urmă ultimă sau finală folosită pentru a atinge scopul
va da curs obligațiilor ce îi revin într-o atare urmărit. Curtea apreciază că, în materie penală,
situație. acest principiu nu trebuie interpretat ca având
semnificația că legea penală trebuie privită
Așadar, a subliniat că în cauză nu este vorba ca ultimă măsură aplicată din perspectivă
despre o stare de pasivitate din partea incul cronologică, ci trebuie interpretat ca având
patului, în calitate de executor judecătoresc, semnificația că legea penală este singura în
ci doar de respectarea întru totul a dispozițiilor măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri
legale și a îndrumărilor organelor de exercitare de ordin civil, administrativ, etc. fiind improprii
a profesiei. în realizarea acestui deziderat.
Mai mult, toate sumele încasate de la terțul 69. Curtea apreciază că, în sens larg, scopul
poprit Casa Județeană de Pensii Bacău în urmărit de legiuitor prin legislația penală este
respectivul dosar de executare, au fost reținute acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens
în contul de consemnări și nedistribuite nici de restrâns, este acela de a apăra valori sociale,
către creditor cu titlu de debit și nici de către identificate de legiuitor în partea specială a
executor cu titlu de onorariu, fapt ce poate fi Codului penal, acest scop fiind, în principiu,
dovedit cu extrasele contului de consemnări. legitim. Totodată, măsurile adoptate de

legiuitor pentru atingerea scopului urmărit situației anterioare executării. În cazul în

trebuie să fie adecvate, necesare și să respecte care bunul supus executării silite este un bun
un just echilibru între interesul public și cel imobil, instanța va dispune asupra efectuării
individual. Curtea reține că din perspectiva operațiunilor de carte funciară necesare, fără
principiului „ultima ratio” în materie penală, însă a se aduce atingere drepturilor definitiv
nu este suficient să se constate că faptele dobândite de terții de bună-credință, potrivit
incriminate aduc atingere valorii sociale regulilor de carte funciară.
ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte
un anumit grad de intensitate, de gravitate, Așadar, restituirea sumelor de bani nu o poate
care să justifice sancțiunea penală. face executorul judecătoresc, ci doar instanța
de executare, iar cheltuielile de executare
În acest context, a precizat că în condițiile în care rămân în sarcina creditorului, acestea nu sunt
legiuitorul a prevăzut remediul pentru corectarea restituite de executor.
unor acte nelegale emise de către executorul
judecătoresc, respectiv contestația la executare, De asemenea, a mai arătat că singura instituție
nu se poate susține că orice act îndeplinit de care avea dreptul de a opri efectul popririi ca
un executor judecătoresc și anulat de către urmare a suspendării executării silite era Casa
instanța de executare reprezintă o faptă de abuz Județeană de Pensii Bacău. Dacă legiuitorul
în serviciu, mai ales având în vedere faptul că, în ar fi considerat că executorul ar trebui să
speță, executarea silită a fost anulată ca urmare intervină direct în acțiunea de sistare a popririi
a intervenirii prescripției dreptului de a cere pe perioada suspendării executării, acesta ar fi
executarea silită, și nu din culpa executorului. stabilit în mod expres obligația de a proceda
în acest sens. Însă, într-o atare situație, execu
Cu privire la individualizarea pedepsei, a arătat torul ar fi trebuit să confirme soluția instanței
că instanța de fond a apreciat că inculpatul de suspendare a executării silite prin emiterea
denotă o mare rezistență infracțională, întru unei adrese de sistare a popririi, lucru care în
cât a refuzat restituirea sumelor poprite an opinia inculpatului nu poate fi admis.
terior suspendării, care deși „nu constituie
prejudiciul prezentei infracțiuni, totuși întreg A mai precizat că prin Decizia nr. 162 din
dosarul execuțional nr. x/2017 a fost anulat 22 aprilie 2003, Curtea Constituțională a
prin admiterea contestației la executare.” statuat în sensul că executorul judecătoresc
nu are interese proprii în executarea silită, și
În acest sens, a menționat că în situația în care
în consecință acesta nu va putea fi parte în
se admite o contestație la executare, sumele
procesele aferente unui dosar de executare,
deja executate se restituie doar în ipoteza
decât dacă se invocă propria sa culpă, ca motiv
în care s-a solicitat și s-a admis întoarcerea
de contestație la executare.
executării: art. 723 alin. (1) C. pr. civ. În toate
cazurile în care se desființează titlul executoriu Examinând sentința atacată prin prisma
sau însăși executarea silită, cel interesat are motivelor de apel invocate, precum și din
dreptul la întoarcerea executării, prin resta oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept,
bilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile Înalta Curte constată apelul formulat de
de executare pentru actele efectuate rămân în inculpatul A. este fondat, urmând a-l admite
sarcina creditorului art. 724 alin. (1) C. pr. civ. pentru următoarele considerente:
În cazul în care instanța judecătorească a
desființat titlul executoriu sau însăși executarea Inculpatul A. a criticat soluția primei instanțe
silită, la cererea celui interesat, va dispune, atât pentru considerente de nelegalitate, cât și
prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii pentru considerente de netemeinicie.

În analiza aspectelor de nelegalitate, inculpatul Chiar dacă, judecătorul de fond soluționând

A. a criticat sentința penală atacată, întrucât a dosarul inculpatului A. pe fondul acuzației
fost pronunțată de un judecător incompatibil ca efect al trimiterii sale în judecată, s-a
în sensul art. 64 alin. (1) lit. f) C. pr. pen. folosit la motivarea soluției adoptate în mod
determinant de argumentele care au stat la
În acest sens, a arătat că prin încheierea din baza respingerii, ca neîntemeiate, a cererii
data de 22 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Apel Bacău în Dosarul nr. x/2020, judecătorul de confirmare a renunțării la urmărirea penală
fondului a respins ca neîntemeiată cererea dispusă prin Ordonanța nr. x/P/2019 din
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău 5 iunie 2020, emisă de Parchetului de pe lângă
de confirmare a renunțării la urmărirea penală Curtea de Apel Bacău, cu privire la săvârșirea
dispusă prin Ordonanța nr. x/P/2019 din data infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și
de 15 ianuarie 2020, emisă de Parchetului pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen., însă cu
de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cu privire privire la un alt suspect, Înalta Curte apreciază
la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu că prin controlul de legalitate și temeinicie pe
prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) care îl realizează în calea de atac a apelului va
C. pen. realiza implicit și un control al unei eventuale
JURISPRUDENȚĂ
lipse de parțialitate a instanței care a pronunțat

Astfel, inculpatul a apreciat că prin încheierea hotărârea și care nu a mai avut posibilitatea să
anterior menționată judecătorul fondului și-a uzeze de niciun alt mijloc procedural pentru a
exprimat opinia cu privire la fapte similare celor nu mai participa la soluționarea, practic, a unei
deduse judecății în prezenta cauză, în sensul cauzei dar de data aceasta pe fondul său.
că a considerat că după data publicării Deciziei
Judecătorul care a analizat cererea de abținere
nr. 11 din data de 16 aprilie 2018 a Înaltei
formulată de judecătorul fondului și implicit
Curți de Casație și Justiție, Completul pentru
cea de recuzare a acestuia nu avea cum să
soluționarea recursurilor în interesul legii, anticipeze că pe coordonatele date ale speței
executorul (inculpatul A.) avea obligația de a cu care a fost învestit va folosi la pronunțarea
întreprinde toate măsurile pentru ca sumele de soluției în mod determinant argumentele pe
bani poprite să nu mai fie indisponibilizate de care le-a avut în vedere la momentul în care
către terțul poprit. a fost învestit cu Ordonanța nr. x/P/2019
din 5 iunie 2020, emisă de Parchetului de pe
Critica de nelegalitate a hotărârii pronunțate
lângă Curtea de Apel Bacău și care viza o altă
invocată de apelantul inculpat A., pe motiv
persoană.
de incompatibilitate nu îi este imputabilă
judecătorului care a pronunțat hotărârea Așadar, Înalta Curte apreciază că, atât timp cât
apelată. s-a statuat că același judecător poate îndeplini
funcția de judecată pe aceeași situație juridică
În cadrul demersului obiectiv și tocmai cu privire la care anterior își exprimase opinia,
pentru a înlătura orice dubiu de parțialitate, nu se poate admite că soluționarea cauzei a
judecătorul care a fost învestit cu soluționarea fost realizată de un judecător incompatibil
cauzei pe fondul său a formulat în cauză cerere și mai mult decât atât în virtutea efectului
de abținere tocmai pentru motivul invocat, devolutiv integral al apelului vor fi verificate
cerere care i-a fost respinsă apreciindu‑se că toate aspectele învederate de inculpat, precum
poate păși într-un mod obiectiv și imparțial la și din oficiu eventuale nelegalități, astfel încât
soluționarea cauzei. solicitarea de desființare a sentinței apelate

și trimiterea cauzei spre rejudecare este una S-a constatat că, în mod eronat s-a reținut de
neîntemeiată. către procuror că nu există un interes public
în urmărirea faptelor comise de executorul
În analiza criticii de netemeinicie, Înalta Curte, judecătoresc. Chiar dacă s-a constatat că,
apreciază că aceasta este întemeiată pentru în urma rămânerii definitive și irevocabile a
considerentele ce vor fi expuse: Sentinței civile nr. 993/6 iunie 2019, toate
actele de executare ulterioare datei de 9 iulie
În cauza ce face obiectul prezentului dosar, 2018 au fost anulate, fapt ce a presupus
inculpatul A. a mai fost cercetat sub aspec reintrarea sumelor poprite în perioada iulie
tul săvârșirii infracțiunilor de abuz în ser 2018 - iulie 2019 în proprietatea persoanei
viciu, prevăzută și pedepsită de art. 297 vătămate B., fapta săvârșită de executorul
alin. (1) C. pen. și nerespectarea hotărâri judecătoresc, deși constatată de procuror, a
lor judecătorești, prevăzută și pedepsită rămas nepedepsită.
de art. 287 alin. (1) lit. b) C. pen., pe
aceeași situație de fapt, iar prin Ordonanța Curtea de apel a constatat că este inechitabil
și totodată insuficient ca, pentru faptul că,
nr. x/P/2019 din data de 15 ianuarie 2020,
în urma infracțiunii comise de executorul
emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
judecătoresc, prin care persoanei vătămate
Bacău, s-a dispus renunțarea la urmărirea
i-au fost indisponibilizate timp de mai bine
penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de de un an, în mod ilegal, singurele venituri pe
abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de care le obținea, din pensie, singura sancțiune
art. 297 alin. (1) C. pen. aplicabilă acestuia să fie scuzele publice
adresate persoanei vătămate.
Ca efect al acestei soluții, Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Bacău a solicitat instan În baza argumentelor expuse, s-a respins
ței competente confirmarea renunțării la ca neîntemeiată cererea Parchetului de pe
urmărirea penală dispusă prin Ordonanța lângă Curtea de Apel Bacău de confirmare
nr. x/P/2019 din data de 15 ianuarie 2020, a renunțării la urmărirea penală, iar în baza
emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de art. 318 alin. (15) lit. a) C. pr. pen. a fost
Apel Bacău, prin care s-a dispus renunțarea desființată Ordonanța nr. x/P/2019 din data
la urmărirea penală cu privire la săvârșirea de 15 ianuarie 2020, emisă de Parchetul de
infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-a
pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen. dispus renunțarea la urmărirea penală cu
privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în
Analizând actele și lucrările dosarului, serviciu prevăzută și pedepsită de art. 297
judecătorul de cameră preliminară a constatat, alin. (1) C. pen. și s-a dispus trimiterea cauzei
în conformitate cu dispozițiile art. 318 la procuror pentru a pune în mișcare acțiunea
C. pr. pen., că în cauză nu sunt îndeplinite con penală și a completa urmărirea penală, în cauză
dițiile prevăzute de lege pentru confirmarea întocmindu‑se rechizitoriul ce face obiectul
renunțării la urmărirea penală dispusă prin analizei în prezentul dosar.
Ordonanța nr. x/P/2019 din data de 15 ianuarie Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că
2020, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea se impune a se prezenta situația premisă care
de Apel Bacău, prin care s-a dispus renunțarea a dat naștere prezentului dosar penal și care
la urmărirea penală cu privire la săvârșirea a dus la acuzarea inculpatului A. și totodată
infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută și trimiterea acestuia în judecată cu privire
pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen. la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) și confirmarea primirii cererii de executare cu
C. pen. toate documentele justificative.
Astfel, acuzațiile aduse inculpatului au la bază La cererea de executare silită a fost atașat titlul
Dosarul de executare nr. x/2017, deschis la executoriu în original sau în copie legalizată,
cererea creditorului C. SA Polonia prin SC C. după caz, și dovada achitării taxei de timbru,
SRL și prin care a solicitat BEJ A. să încuviințeze inclusiv timbru judiciar, precum și, dacă este
executare silită împotrivă debitorului B. cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege.
în baza titlului executoriu reprezentat de
Contractul de credit nr. x/27 martie 2007 emis S-au constatat îndeplinite dispozițiile
de D. SA. art. 665 Noul C. pr. civ., care prevăd că de
îndată ce primește cererea de executare,
Prin Contractul de credit nr. x din 27 martie executorul judecătoresc, prin încheiere, va
2007 emis de D. SA, debitorul B. a obținut un dispune înregistrarea acesteia și deschiderea
împrumut de la creditoarea D. SA. dosarului de executare sau, după caz, va refuza
deschiderea procedurii de executare, încheierea
Prin cerere, BEJ A. a solicitat încuviințarea exe comunicându‑se de îndată creditorului și
cutării silite pentru realizarea creanței în suma a dispozițiilor art. 666 Noul C. pr. civ. care
JURISPRUDENȚĂ
de 15.477,49 RON cu titlu de debit, deoarece prevede că în termen de maximum 3 zile de la

debitoarea nu și-a executat de bunăvoie înregistrarea cererii, executorul judecătoresc
obligațiile stabilite în titlul executoriu. va solicita să se dispună încuviințarea exe
cutării de către instanța de executare, căreia
Prin încheierea din data de 15 iunie 2017
îi va înainta în copie certificată de exe
pronunțată în Dosarul nr. x/2017 de către
cutorul judecătoresc, pentru conformitate
Judecătoria Moinești, s-a constatat că potrivit
cu originalul, titlul executoriu, încheierea de
art. 652 alin. (1) Noul C. pr. civ., hotărârile
înregistrare a cererii creditorului și de des
judecătorești și celelalte titluri executorii se
chidere a dosarului de executare și dovada
execută de executorul judecătoresc din
taxei de timbru.
circumscripția Curții de Apel în care se află
imobilul, în cazul urmăririi silite a bunurilor Și s-a luat act că potrivit art. 638 alin. (1) pct. 4
imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse Noul C. pr. civ. raportat la art. 120 O.U.G.
de rădăcini, din circumscripția Curții de nr. 99/2006, contractul de credit constituie
Apel unde se află domiciliul debitorului, în titlu executoriu, în speța de față reprezentat
cazul urmăririi silite a bunurilor mobile, din de Contract de credit nr. x din 27 martie 2007
circumscripția Curții de Apel unde urmează să emis de D. SA și că întrunește exigențele
se facă executarea, în cazul executării silite a prescrise de lege sub aspect formal, raportat
obligațiilor de a face și a obligațiilor de a nu la calitatea de creditor a petentei, calitatea de
face, dacă prin lege nu se prevede altfel. debitor a persoanei care a contractat creditul și
însușirea clauzelor contractuale prin semnătura
Conform art. 664 Noul C. pr. civ., a constatat părților.
instanța că cererea de executare silită s-a
depus, așa cum prevăd dispozițiile legale A rezultat din actele atașate la dosarul
în materie, respectiv, personal sau prin cauzei că titularul cererii de executare deține
reprezentant legal sau convențional, la biroul împotriva debitoarei o creanță certă, lichi
executorului judecătoresc competent ori prin dă și exigibilă având ca obiect suma de
poștă, curier, telefax, poștă electronică sau prin 15.477,49 RON întemeiată pe contractul de
alte mijloace ce asigură transmiterea textului credit menționat și că organul de executare

este competent general și teritorial potrivit Practic pe fondul acestei situații se impută
art. 652 C. pr. civ., că debitorul nu beneficiază inculpatului A. că după ce instanțele civile au
de imunitate de executare, iar dispozițiile dispus suspendarea executării silite, acesta
titlului executoriu sunt susceptibile a fi aduse nu a efectuat niciun demers în acest sens,
la îndeplinire prin executare silită, neexistând încălcând în mod flagrant dispozițiile art. 701
alte impedimente legale la executare. C. pr. pen. care prevăd, în alin. (1): „Executarea
silită se suspendă în cazurile în care aceasta
În raport de considerentele expuse, instanța, este prevăzută de lege ori a fost dispusă de
respectiv Judecătoria Moinești a constatat instanță”, iar în alin. (3): „Pe perioada suspen
că cererea de încuviințare a executării dării executării, actele de executare efectuate
silite este întemeiată, motiv pentru care a anterior, măsurile de executare dispuse de
admis-o și a autorizat creditorul să treacă instanța de executare sau de executor, inclusiv
la exec utarea silită împotriva debitorului cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor
cu privire la obligația cuprinsă în titlul exe și conturilor bancare, rămân în ființă, în afară
cutoriu menționat, prin toate modalitățile de de cazul în care prin lege sau prin hotărâre
executare prevăzute de lege. judecătorească se dispune altfel,” așa cum
au fost lămurite și prin Decizia RIL nr. 11 din
Ulterior la data de 19 iunie 2017 inculpatul A.
16 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și
a emis o încheiere de stabilire a cheltuielilor
Justiție, Completul competent să soluționeze
de executare silită (în cuantum de 1980 RON),
recursul în interesul legii.
suma totală de executat fiind 17.457,49 RON
și a emis și somație către persoana vătămată Și mai mult decât atât după ce primit la
și a dispus înființarea unei popriri, în cotă de rândul său încheierea instanței civile, partea
1/3 din venitul net lunar (pensie) al persoanei civilă B. i-a transmis-o prin poșta electronică
vătămate, poprirea fiind comunicată Casei inculpatului, cu mențiunea „vă rog urgent
Județene de Pensii Bacău, astfel că prima trimiteți sistarea popririi la Casa de Pensii
reținere din pensia persoanei vătămate s-a Onești jud. Bacău”, pe care inculpatul a
realizat în luna august 2017. atașat-o la dosarul de executare, dar fără ca A.
să ia vreo măsură.
Prin încheierea din data 9 iulie 2018, Judecă
toria Moinești a admis cererea de suspendare Pe aceste coordonate faptice, revine Înaltei
a executării silite în Dosarul execuțional Curți, sarcina de a stabili dacă prin modul
nr. x/2017 aflat pe rolul Biroul Executorului în care a adus la îndeplinire obligațiile ce îi
Judecătoresc A. formulată de contestatoarea incumbau din dosarul de executare nr. x/2017
B. și a dispus suspendarea executării silite inculpatul A. a încălcat dispozițiile art. 701
până la soluționarea definitivă a contestației alin. (1) și (3) C. pr. civ.
la executare.
Analiza situației de fapt reținută în cauză
Încheierea i-a fost comunicată inculpatului la reliefează în opinia Înaltei Curți că dincolo de
data de 13 iulie 2018, fiind atașată la dosarul faptul că instanța fondului a făcut confuzie
de executare și nu a fost apelată de părți. între regulile ce se aplică în cazul executării
Ulterior, prin Sentința civilă nr. 700/16 iulie silite a creanțelor bugetare și fiscale și cele
2020 a Judecătoriei Moinești, definitivă la aplicabile în cazul popririlor civile, cum este
16 septembrie 2020 prin neapelare, a fost cazul celei de față; condamnarea în sine a
admisă și pe fond contestația la executare, iar inculpatului A. se bazează în esență pe o
actele de executare au fost desființate. situație de fapt reținută în mod eronat când

de fapt, în realitate, inculpatul A. nu a făcut Deși în argumentarea soluției judecătorul

altceva decât să respecte dispozițiile legii. fondului a analizat încălcarea dispozițiilor
art. 701 C. pr. civ. prin redarea doar a primelor
Referirea și motivarea condamnării inculpatului trei alineate, Înalta Curte apreciază că în
A. pe considerentele Deciziei nr. 11/2018, sarcina acestuia îi incumba obligația de a
pronunțată de Înalta Curte de Casație și analiza și dispozițiile alin. (4) și (5) ale aceluiași
Justiție, Completul competent să soluționeze articol și care analizate coroborat cu primele
recursul în interesul legii, relevă faptul că trei alineate ar fi lămurit pe deplin situația din
instanța de fond nu a reușit să delimiteze și să prezenta cauză.
stabilească în mod concret și aplicat regulile
de procedură incidente pentru situația dată Astfel, în alin. (4) și (5) ale aceluiași articol se
și care în opinia Înaltei Curți ar fi fost ușor prevede că: „(4) Actele de executare efectuate
de identificat dacă s-ar fi pornit de la analiza în ziua soluționării cererii având ca obiect
dosarului de executare și dispozițiile instanței suspendarea, fie și provizorie, a executării
civile prin care a încuviințat executarea silită a silite sunt desființate de drept prin efectul
debitoarei B. admiterii cererii de suspendare și a contestației
la executare.
Practic, prin recursul în interesul legii adoptat
JURISPRUDENȚĂ
și la care a făcut referire în mod constant în (5) După încetarea suspendării, executorul,
la cererea părții interesate, va dispune
motivarea sa instanța de fond, Înalta Curte a
continuarea executării, în măsura în care actele
constatat că în materia executării creanțelor
de executare sau executarea silită însăși nu au
bugetare și fiscale, legiuitorul a adoptat o
fost desființate de instanța de judecată ori
soluție mai detaliată și extrem de clară cu
acestea nu au încetat prin efectul legii.”
privire la efectul suspendării executării silite
prin poprire bancară prevăzând în cuprinsul Mai mult decât atât, Înalta Curte apreciază că
art. 236 alin. (17) din Legea nr. 207/2015 instanța fondului nu a arătat și nu a explicitat
obligația executorului judecătoresc de a cum și în ce circumstanțe mai putea executorul
înștiința în scris, aspect care însă nu este judecătoresc A., inculpat în prezenta cauză,
prevăzut în procedura de drept comun. după pronunțarea încheierii de suspendare să
mai dea curs vreunei solicitări indiferent din
Astfel, se menționează în mod expres că în partea cui venea sau să mai îndeplinească el
materie fiscală, suspendarea executării silite însuși din oficiu vreun act de executare fără să
prin poprire bancară are ca efect încetarea încalce dispozițiile art. 701 C. pr. civ., pentru că
indisponibilizării sumelor viitoare provenite suspendarea executării civile astfel cum este
din încasările zilnice în conturile în RON și în ea reglementată de lege, reprezintă un incident
valută, începând cu data și ora comunicării procedural care se materializează în sistarea
către instituțiile de credit a adresei de temporară a tuturor actelor de urmărire și
suspendare a executării silite prin poprire determină în mod iremediabil sistarea oricărei
[art. 233 alin. (3) și (4) C. pr. fisc.]. activități de urmărire și a oricărui act de
executare.
Soluția adoptată pentru această situație
specială este total diferită de cea din prezentă Aceasta înseamnă că, pe timpul suspendării nu
cauză și nu se impun a fi lămurite sau inter se mai poate îndeplini niciun act de urmărire
pretate prin raportare la recursul în interesul silită. Actele încheiate anterior își păstrează în
legii invocat, dispozițiile art. 701 C. pr. civ. principiu valabilitatea dacă nu sunt desființate
pentru această situație fiind extrem de clare. și acestea, iar procedura va fi reluată după

încetarea cauzei care a determinat suspendarea trasează obligații terțului poprit și nicidecum
executării silite. executorului judecătoresc.
Continuarea executării se va dispune de exe Sumele care devin exigibile după momentul
cutorul judecătoresc la cererea părții inte suspendării, precum și încasările viitoare care
resate. Reluarea executării se va face însă alimentează contul poprit după intervenirea
numai în măsura în care actele de executare suspendării nu vor fi indisponibilizate și res
sau executarea însăși nu au fost desființate de pectiv nu vor fi plătite executorului cre
instanța de judecată ori acestea nu au încetat ditorului, ci dimpotrivă rămân la dispoziția
prin efectul legii. debitorului, care poate dispune liber de
acestea, terțul poprit fiind obligat să le elibe
Mai mult decât atât încheierea de suspendare reze debitorului sau să le gestioneze conform
se comunică din oficiu și de îndată de către dispoziției acestuia, în calitate de titular al
instanță și executorului judecătoresc, tocmai contului.
pentru ca acesta să nu mai îndeplinească
niciun act de executare. Adresa de ridicare a popririi nu este un act
prevăzut de dispozițiile legale, pentru că actul
Or, inculpatul A. s-a supus întru totul dispo legal și normal pe care executorul trebuie să-l
zițiilor legale dispuse în mod imperativ de emită dacă intervine unul dintre cazurile de
către instanța civilă și care nu puteau fi supuse încetare prevăzute de art. 703 C. pr. civ. este
nici unei interpretări, iar dispozițiile pretins încheierea de încetare a executării silite, care,
încălcate, reținute în sarcina inculpatului, potrivit art. 703 alin. (2) coroborat cu art. 657
respectiv art. 701 alin. (1) și alin. (3) C. pr. civ., alin. (3) ale aceluiași cod se comunică de
nu fac nicio referire la obligația executorului îndată creditorului și debitorului.
judecătoresc de a înștiința terțul poprit.
În cazul în care executarea silită a fost anulată
Practic, din momentul în care instanța civilă de instanță, executarea încetează, iar „ridicarea
a dispus suspendarea executării silite orice popririi” apare ca un nonsens, pentru că nu
demers ar mai fi inițiat inculpatul A. în acest se poate ridica o măsură care deja nu mai
dosar de executare ar fi echivalat cu faptul că există, nici pentru trecut nici pentru viitor,
s-ar fi substituit rolului instanței de judecată și fiind anulată de instanța de judecată, iar peste
abia în acest moment ar fi eludat dispozițiile dispozițiile instanței nu se poate interveni în
legale în materia executării și i s-ar fi putut niciun mod.
imputa încălcarea art. 701 alin. (1) și (3)
Cu referire la situația concretă în care ne
C. pr. civ.
aflăm și a fost imputată inculpatului A. ca
Totodată, Înalta Curte constată că instanța și nerespectare a legii, întrucât executarea
de fond a interpretat în mod eronat faptul că silită a fost suspendată de instanță, având în
inculpatul A. avea obligația să emită o adresă vedere și efectele pe care le are suspendarea,
de sistare a executării și de ridicare a popririi cu delimitările prevăzute în mod expres pentru
când în realitate era vorba despre o simplă creanțele bugetare și fiscale și care au fost
încunoștințare a terțului poprit cu privire la redate întocmai în paragrafele anterioare,
suspendarea executării și care nu mai era în executorul judecătoresc nu avea voie să mai
sarcina executorului judecătoresc. emită nici un act, astfel, chiar și o simplă
adresă precum că s-a suspendat executarea și
După momentul suspendării executării care ar fi emanat de la executorul judecătoresc
silite, întreaga procedură ce se derulează, ar fi fost neavenită, susceptibilă de a genera

confuzii, pentru că în realitate poprirea rămâne atributul instanței care a pronunțat hotărârea
în ființă, fiind doar oprită temporar. ce urmează a se executa sau prin care se
trasează o anumită conduită de urmat, iar
Faptul că instanța de fond nu s-a preocupat în cazul de față inculpatul A. s-a conformat
să diferențieze situația concretă în care întocmai acestei obligații care îi impunea în
ne aflăm și că nu a făcut distincția între mod imperativ să mai îndeplinească sau să mai
efectele suspendării executării silite care dispună vreo măsură ca efect al suspendării.
este o procedură cu caracter temporar și
care interzice expres inculpatului să mai în În acest context faptic, Înalta Curte apreciază
tocmească vreun act de executare chiar și că inculpatul A. nu avea nici un temei legal să
sub forma unei simple adrese și contestația mai îndeplinească vreun act de executare după
la executare propriu-zisă care ar fi generat în suspendarea executării de către instanța civilă,
sarcina inculpatului obligativitatea emiterii modul în care și-a îndeplinit atribuțiile de
încheierii de încetare a executării silite, serviciu în aducerea la îndeplinire a dosarului
situație care însă nu este aplicabilă în prezenta de executare relevă o aplicare corectă a legii în
speță, a determinat reținerea în sarcina sa și litera și spiritul ei.
angajarea răspunderii penale a inculpatului A.
sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în Pentru toate considerentele de fapt și drept
JURISPRUDENȚĂ
serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. expuse, Înalta Curte, va admite apelul
formulat, va desființa sentința apelată, va
Înalta Curte apreciază așadar că nu poate fi reține cauza spre rejudecare și în temeiul
angajată răspunderea penală a inculpatului, art. 396 alin. (5) C. pr. pen. raportat la art. 16
pentru că nu lui îi incumba obligația de alin. (1) lit. a) C. pr. pen., va dispune achitarea
a comunica terțului poprit încheierea de inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de
suspendare pronunțată de instanța civilă, abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1)
comunicarea hotărârilor judecătorești este C. pen., întrucât fapta nu există.

Legăturile minorului cu familia extinsă. Aprecierea necesității de a stabili un program de vizită autonom pentru bunici
Legăturile minorului cu familia extinsă.

Aprecierea necesității de a stabili un program
de vizită autonom pentru bunici
Legea nr. 272/2004, art. 17, art. 18
Stabilirea mamei și a copilului în altă localitate nu reprezintă o amenințare la adresa legăturii cu

bunicii paterni, care locuiesc în aceeași localitate cu tatăl, odată ce între cei doi părinți s-a stabilit
un program de vizită extins care permite bunicilor în colaborare cu fiul lor, tatăl minorului, cu care
se află în relații foarte bune, locuind în același oraș să mențină relațiile pe care le-au consolidat în
timp cu nepotul lor, de așa manieră încât acesta să se bucure în concret de prezența și afecțiunea
din partea familiei extinse a tatălui. Prin urmare instanța nu consideră necesară stabilirea unui
program de vizită autonom, doar pentru bunicii paterni.
(Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, decizia civilă nr. 7/A/2022 din 13 ianuarie 2022)
La data de 8 octombrie 2021 s-a înregistrat cu privire la divorțul lor prin acord, însă în
pe rolul Judecătoriei D. sub nr. (…) cererea prezent pe rolul Tribunalului O. se judecă
formulată de reclamanții C.C. și B.B., prin apelul declarat de fiul lor, sub aspectul stabilirii
care au solicitat ca pe calea ordonanței locuinței minorului.
președințiale, pârâta A.A.A. să fie obligată să le
permită să aibă legături personale cu fiul minor De la momentul înregistrării dosarului de
al acesteia, C.V.-D., respectiv nepotul lor, după divorț, fosta noră s-a mutat cu nepotul lor în
un program stabilit și care să producă efecte D., de peste jumătate de an locuind la actualul
până la soluționarea definitivă a cauzei ce are concubin, iar la scurt timp după momentul
ca obiect stabilirea unui program de legături despărțirii în fapt au apărut și problemele între
personale între ei și minor. fiul lor și pârâtă, legate de locuința copilului și
de durata și locul în care fiecare părinte să își
În motivarea cererii, au arătat că pârâta a fost petreacă timpul alături de copil.
căsătorită cu fiul lor, C.D.-M., aceștia fiind
părinții minorului C.V.-D., până în luna mai Inevitabil au fost prinși la mijloc, iar relația lor
a anului 2020 ei locuind în apropierea lor, în cu minorul a avut foarte mult de suferit, iar
același (…) din orașul fiului lor. atunci când minorul era lăsat de tată pentru
scurt timp în grija lor se trezeau pur și simplu
În tot acest timp, cât și după despărțirea lor în
cu poliția în fața casei, însoțiți de fosta noră,
fapt, în nenumărate rânduri au fost în preaj
spunând că i-a fost luat cu forța copilul, deși
ma nepotului lor și au avut grijă de acesta,
niciodată nu s-a întâmplat acest lucru, iar
între copil și membrii familiei lor extinse dez
minorul de fiecare dată spunea că vrea să
voltându‑se puternice legături personale, așa
cum reiese și din planșele fotografice atașate. rămână acolo și că nu vrea să plece cu mama
lui, copilul suferind enorm din cauza faptului
În anul 2020, pe rolul Judecătoriei Slatina că mama nu îl lasă să își vadă tatăl și familia
aceștia au înregistrat dosarul de divorț sub extinsă, în acest sens fiind întocmit și un raport
nr. (…), judecătoria pronunțându‑se definitiv de către DGASPC V. în care se menționează că

Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, decizia civilă nr. 7/A/2022 din 13 ianuarie 2022
minorul a dezvoltat stări anxioase ca urmare a către ei de la locuința sa, astfel încât minorul
faptului că i-a fost schimbată locuința. să stea cu ei de pe 2 ianuarie de la ora 10, până
pe 3 ianuarie din acel an, ora 18;
Însă, este strict problema fiului lor și a fostei
sale soții cum înțeleg să își rezolve în instanță – în anii pari minorul să petreacă Paștele la
disputele, cert este că ei suferă enorm că nu locuința lor, urmând a fi luat de către ei de la
pot avea într-un mod pașnic legături personale locuința sa, astfel încât minorul să stea cu ei
cu minorul în preajma căruia au fost de când din Joia Paștelui, ora 10 și până în sâmbăta ce
era bebeluș, motiv pentru care, mai ales pentru
precede Paștele din acel an, la ora 18;
interesul copilului, au decis să promoveze
prezenta cerere de chemare în judecată, – în fiecare an minorul să petreacă la locu
solicitând obligarea pârâtei să le permită să ința lor în preajma zilei lui de naștere
aibă la locuința lor și în lipsa pârâtei legături (31 octombrie), urmând a fi luat de către ei de
personale cu minorul după un program stabilit, la locuința sa, astfel încât minorul să stea cu ei
urmând a-l lua pe copil de la locuința acestuia
pe data de 1 noiembrie a fiecărui an de la ora 17
la începutul programului și a îl reîncredința
la ora 21 în cursul săptămânii sau de la ora 10
mamei la sfârșitul programului, respectiv:
la ora 18 în măsura în care data de 1 noiembrie
JURISPRUDENȚĂ
– să li se permită să aibă în orice zi, între orele va fi o zi nelucrătoare.

17 și 20, legături personale cu nepotul lor
prin intermediul mijloacelor de comunicare Ținând cont de faptul că este consfințită
electronică la distanță, respectiv prin prin lege păstrarea legăturilor personale cu
convorbiri telefonice și prin apeluri video prin rudele minorului cu care acesta a copilărit, iar
internet, urmând ca reclamanta să asigure aceste legături sunt benefice mai ales pentru
neîngrădit accesul copilului la mijloacele sănătatea emoțională a copilului, ele neputând
tehnice ce facilitează aceste legături și să pună fi îngrădite, solicită instanței admiterea
la dispoziția instanței numărul de telefon către cererii și obligarea pârâtei să le permită să
care urmează să efectueze apelurile; aibă legături personale cu nepotul lor după
programul menționat, program ce nu este de
– să aibă legături personale cu minorul prin
natură a afecta relația pârâtei cu fiul ei minor,
luarea acestuia la locuința lor, în vacanța
fiind propus în limite rezonabile.
școlară de vară, respectiv primele 2 săptămâni
din lunile iulie și august ale fiecărui an; Consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile
– să aibă legături personale cu minorul prin pentru admiterea cererii de ordonanță preșe
luarea acestuia la locuința lor, în primul și al dințială, fiind vorba de o măsură urgentă ce
treilea sfârșit de săptămână din fiecare lună, de este de natură a proteja sănătatea emoțională
vinerea de la ora 17 până duminica la aceeași a copilului prin stabilirea unui program pentru
oră; legăturile personale cu bunicii săi, persoane
lângă care a crescut și pe care le iubește, cu
– în anii impari minorul să petreacă în preajma atât mai mult cu cât știu că de fiecare dată
Crăciunului la locuința lor, urmând a fi luat de când copilul era în prezența lor cu greu voia
către ei de la locuința sa, astfel încât minorul
să plece de la ei, iar cu minorul au putut avea
să stea cu ei de pe 26 decembrie, de la ora 10,
contact în ultima jumătate de an doar câteva
până pe 27 decembrie din acel an, ora 18;
zile, dată fiind atitudinea reticentă a pârâtei
– în anii impari minorul să petreacă în preajma care practic a interzis ca acesta să aibă orice
Anului Nou la locuința lor, urmând a fi luat de legătură cu ei.

Măsura solicitată este una vremelnică, dat fiind Slatina se afla în curs de soluționare dosarul
faptul că va fi dispusă până la soluționarea civil nr. (…) având ca obiect divorț, stabilire
definitivă asupra fondului cauzei, în acest sens domiciliu minor și obligația de întreținere,
fiind deja înregistrată o cerere de chemare competență stabilită potrivit art. 915 și urm.
în judecată al cărei număr nu îl cunosc C. pr. civ. Or, după cum se poate constata, nu a
momentan. fost încă tranșată cu efect definitiv modalitatea
de exercitare a autorității părintești și nici
Neprejudecarea fondului este evidentă în locuința minorului, dosarul de divorț având
prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât astfel termen pe data de 27 octombrie 2021, astfel
de legături personale sunt consfințite expres încât, prin raportare la dispozițiile art. 915,
prin lege, pe de-o parte, iar pe de altă parte pe art. 919 și art. 920 C. pr. civ., Judecătoria D.
rolul instanței există și o cauză ce vizează exact nu poate fi sesizată prin aplicarea art. 114
fondul dreptului dedus judecății. C. pr. civ., cel puțin până nu este stabilită
judiciar locuința minorului.
De asemenea, și condiția vremelniciei este
îndeplinită, atâta timp cât solicită ca măsurile Potrivit art. 998 C. pr. civ., cererea de ordo
să fie dispuse până la judecarea definitivă a nanță președințială se va introduce la instanța
dosarului ce are ca obiect soluționarea fondului competentă să se pronunțe în primă instanță
dreptului dedus judecății. asupra fondului dreptului. De asemenea,
conform art. 915 alin. (1) C. pr. civ., cererea
Anexat cererii de chemare în judecată, recla
de divorț este de competența judecătoriei
manții au depus în xerocopie CI, certificat de
în circumscripția căreia se află cea din urmă
naștere C.D.-M., certificat de naștere minor,
locuință comună a soților. Dacă soții nu
certificat medico-legal C.C., adresa IPJ V. nr. 9/
au avut locuință comună sau dacă niciunul
(…)/22 septembrie 2021, suport DVD și un set
dintre soți nu mai locuiește în circumscripția
de fotografii.
judecătoriei în care se află cea din urmă
Cererea a fost legal timbrată (f. 7 dosar). locuință comună, judecătoria competentă este
aceea în circumscripția căreia își are locuința
Reclamanții au mai depus la dosar listă mesaje pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în
telefonice și raport vizită. țară și instanțele române sunt competente
internațional, este competentă judecătoria
Prin întâmpinarea depusă la data de 14 octom în circumscripția căreia își are locuința
brie 2021, pârâta A.A.A. a invocat excepția reclamantul.
necompetenței teritoriale a Judecătoriei D.
în soluționarea acestei cauze, solicitând de Potrivit art. 919 alin. (1) lit. a) Noul C. pr. civ.,
clinarea competenței de soluționare a cauzei instanța competentă să judece divorțul se va
în favoarea Judecătoriei Slatina și suspendarea pronunța, la cererea părților și cu privire la
cauzei până la soluționarea cauzei cu nr. (…), cu exercitarea autorității părintești, contribuția
obiect principal divorț și petite accesorii privind părinților la cheltuielile de creștere și educare a
exercitarea autorității părintești și stabilirea copiilor, locuința copilului și dreptul părintelui
locuinței minorului, respingerea cererii de de a avea legături personale cu acesta.
ordonanță președințială ca neîntemeiată, iar
în subsidiar, admiterea în parte, prin limitarea Prin urmare, nefiind pronunțată o soluție
programului cerut de reclamanți. definitivă în dosarul de divorț prin care să fi fost
tranșată problema locuinței minorului, se vor
În motivarea cererii, a arătat că reclamanții aplica prioritar dispozițiile art. 915 și art. 919
menționează ca pe rolul instanțelor din C. civ., derogatorii de la dreptul comun, motiv

pentru care cererea reclamantului trebuie preferând să îl țină închis în curtea locuinței
soluționată de Judecătoria Slatina, în cauză de la Leleasca, unde rămânea multe ore alături
nefiind incidente dispozițiile art. 114 Noul de bunici paterni, privat de dreptul la educație
C. pr. civ. Hotărârea pronunțată, astfel, în primă și pregătire preșcolară.
instanță are caracter provizoriu, producându‑și
efectele doar până la soluționarea cauzei în În această perioadă, s-au consumat de
apel. asemenea episoade dramatice, când, spre
exemplu, tatăl, C.D.-M. l-a reținut în domiciliul
Pe fond, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) său din Leleasca pe minor împotriva voinței ei și
din Legea nr. 272/2004 privind protecția și uneori chiar a fiului lor, fiind nevoită să solicite
promovarea drepturilor copilului „principiul sprijinul organelor de poliție să îl recupereze
interesului superior al copilului va prevala pe copil. În acest context, bunicii paterni au
în toate demersurile și deciziile care privesc încercat să o împiedice să-și recupereze fiul din
copiii, întreprinse de autoritățile publice și locuința acestora din Leleasca, încuind porțile
de organismele private autorizate, precum sau baricadându‑se în interiorul locuinței,
și în cauzele soluționate de instanțele motiv pentru care s-au iscat conflicte.
judecătorești”.
După aceste episoade l-a avertizat pe C.D.-M.
JURISPRUDENȚĂ
În cererea de chemare în judecată, reclamanții să înceteze cu acțiunile tendențioase și să nu

afirmă că li s-ar fi încălcat dreptul de a păstra folosească minorul ca monedă de schimb ori să
legături personale cu minorul C.V.-D., prin o șantajeze cu scopul de a se răzbuna pe ea sau
faptul că le-ar fi interzis accesul la fiul său, de a obține foloase materiale și patrimoniale
uneori chiar împotriva voinței acestuia. Au de pe urma ei.
omis să menționeze că minorul a fost în
locuința acestora în cursul lunii septembrie Totodată, C.D.-M. manipulează toate persoa
2021, precum și ori de câte ori a dorit tatăl nele din preajma sa cu scopul evident de a
minorului, C.D.-M., după despărțirea în fapt obține custodia minorului. Crede că în aceeași
de acesta, fără să existe vreun moment în care situație se află și bunicii paterni, cărora nu le-a
să se opună dreptului tatălui sau al bunicilor interzis niciodată dreptul de a-și vedea nepotul
paterni de a menține legăturile personale cu sau de a păstra legăturile personale cu acesta.
fiul lor. De altfel, i-a permis fostului soț să
își exercite toate drepturile părintești, să ia Programul solicitat de reclamanți este excesiv
minorul în locuința din Leleasca, gândindu‑se de solicitant și aglomerat și îi ocupă practic,
că este în interesul superior al minorului pentru zilnic, tot timpul liber al copilului. Astfel,
ca acesta să păstreze legături apropiate cu reclamanții au solicitat încuviințarea unui
ambii săi părinți, precum și cu rudele apropiate. program extins, în sensul celui cerut, de regulă,
de părintele necustodian, fapt care va lipsi de
Au fost în schimb unele situații în care fostul conținut drepturile părintelui custodian.
său soț a acționat împotriva intereselor
minorului, încălcând flagrant legea și sfidând Astfel, după soluționarea litigiului privind
autoritățile, fiind sprijinit atât moral cât și stabilirea locuinței minorului, se va naște
material de părinții săi, reclamanții din cauza dreptul părintelui necustodian de a avea sau
de față. păstra legături personale cu minorul. Or, dacă
în favoarea acestuia va fi stabilit un program
Au existat perioade în care tatăl minorului similar celui presupus încuviințat bunicilor,
l-a împiedicat pe acesta să urmeze cursurile atunci părintele la care locuiește minorul nu
formei de învățământ preșcolar de la D., va mai avea absolut nicio posibilitate de a

dezvolta relații firești părinte-fiu, deoarece actuală a minorului, care este situată la domi
timpul liber al minorului va fi împărțit între ciliul concubinului pârâtei. Or, odată ce în
bunicii paterni și părintele necustodian. această materie hotărârile de primă instanță în
ceea ce privește stabilirea locuinței minorului
Totodată nu trebuie uitați bunici materni, care, sunt executorii provizoriu de drept, date fiind
la rândul lor, au dreptul să păstreze legături
prevederile art. 448 alin. (1) pct. 1, teza a II-a
personale cu minorul. În această situație,
C. pr. civ., devenind astfel incidente prevederile
supraîncărcarea programului liber al minorului
art. 637 C. pr. civ., odată ce pârâta și minorul
este total împotriva interesului superior al
s-au mutat la noua locuință, hotărârea a fost
acestuia.
pusă de pârâtă în aplicare și nu este necesar
Consideră că un program adecvat vârstei mino a se aștepta până când litigiul dintre părinții
rului trebuie avut în vedere în acest moment copilului sub aspectul stabilirii locuinței va fi
și trebuie urmărit cu precădere interesul tranșat definitiv, cu atât mai mult cu cât nu
superior al minorului, iar nu al vreunuia dintre reclamanții din prezenta cauză figurează în acel
părinți sau bunici, fiind indicat de două ori pe dosar.
lună, respectiv în a doua și a patra sâmbătă
a fiecărei luni în intervalul orar 10-16 la Pe cale de consecință, prevederile art. 114
domiciliul reclamanților și în zilele de naștere C. pr. civ. sunt perfect valabile în prezenta
ale reclamanților în intervalul orar 10-15, cu cauză sub aspectul competenței teritoriale a
obligația acestora de a-l lua de la domiciliul prezentei instanțe odată ce locuința minorului
său la începutul programului și de a-l readuce și a pârâtei este în D. de peste 6 luni, și, mai
la domiciliul la sfârșitul programului. mult de atât, chiar prezenta instanță s-a
pronunțat într-un alt dosar ca fiind competentă
Acest program este benefic atât pentru recla să judece o cerere de ordonanță președințială
manți, dar mai ales pentru minor, care poate atât în ceea ce o privește pe pârâtă [dosar
să păstreze relația apropiată cu bunicii paterni, nr. (...)], cât și în ceea ce îl privește pe fiul
cu atât mai mult cu cât aceste weekend-uri reclamanților [dosar nr. (...)], deși niciunul
vor trebui împărțite și cu părintele la care nu dintre aceștia nu are domiciliul în D. Mai mult
locuiește minorul. de atât, din ceea ce cunosc reclamanții și chiar
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 dacă am face abstracție de faptul că locuința
raportat la art. 997 și urm. C. pr. civ. minorului este în D., pârâta chiar are stabilită
reședința pe raza acestui municipiu (prelungită
Prin răspunsul la întâmpinare (f. 38 dosar), de drept pe perioada stării de alertă conform
reclamanții au arătat că excepția necom Legii nr. 55 din 2020), astfel că incidența
petenței teritoriale a Judecătoriei D. se impune prevederilor art. 114 alin. (1) lit. a) C. pr. civ.
a fi respinsă, dat fiind faptul că în respectivul sub aspectul stabilirii competenței teritoriale
dosar Judecătoria Slatina a stabilit locuința a acestei instanțe nu poate fi combătută.
minorului la pârâtă încă din 11 februarie
2021, ceea ce în fapt s-a și întâmplat, minorul Totodată, se mai solicită de către pârâtă și
locuind cu aceasta și actualul concubin încă suspendarea prezentei cauze până la soluțio
din luna martie a.c. la locuința celui din urmă narea definitivă a dosarului nr. (…) aflat pe
(aspecte ce rezultă atât din faptul că în timpul rolul Tribunalului O., solicitarea fiind făcută
altor litigii pârâta și-a ales domiciliul procesual prin prisma faptului că nu a fost soluționată
la acesta, cât și din anchetele sociale efectuate definitiv stabilirea locuinței minorului la unul
de către DGASPC V. și DAS D. la locuința din părinți, cu atât mai mult cu cât reclamanții

au același domiciliu cu al fostului soț al pârâtei, Contrar susținerilor pârâtei, trebuie menționat
respectiv fiul lor. că reclamanții nu au omis să susțină că minorul
a fost în locuința lor în ultima perioadă, aceștia
În primul rând, domiciliul reclamanților este precizând expres în antepenultimul alineat al
distinct de acela al fiului lor (fiind vorba paginii 3 a cererii de chemare în judecată că
de imobile situate în locații diferite), iar să în ultimele 6 luni și-au putut vedea nepotul
locuiești pe raza aceleiași unități administrativ doar câteva zile. În același timp, afirmația
teritoriale nu echivalează cu a avea același pârâtei sub acest aspect este total ruptă din
domiciliu. Totodată, cererea reclamanților a context, dat fiind faptul că acele nici 5 zile
fost promovată și s-a menționat acest lucru în din septembrie în care reclamanții au putut
ea, tocmai pentru faptul că pe ei nu îi privesc să își vadă nepotul au fost posibile nu datorită
litigiile ce se desfășoară între cei doi foști soți bunăvoinței pârâtei, ci datorită faptului că
și să aștepte până când aceștia își vor rezolva solicitarea făcută de fiul lor pe calea ordonanței
disputele ar fi doar de natură a afecta interesul președințiale împotriva pârâtei a fost admisă
minorului în a dezvolta relații armonioase de Judecătoria D., pronunțându‑se o hotărâre
alături de ei, dreptul lor de a avea astfel de executorie în dosarul nr. (…).
relații fiind, de altfel, stipulat expres. Afirmația pârâtei sub acest aspect este cu
JURISPRUDENȚĂ
atât mai ciudată cu cât toți membrii familiei

În al doilea rând, dreptul reclamanților bunici
fostului său soț, deci inclusiv bunicii paterni,
de a avea legături personale cu nepotul lor
sunt blocați de către pârâtă pe toate canalele
nu depinde de nicio manieră de existența
de comunicare, atât telefonic cât și pe rețelele
sau inexistența dreptului ce face obiectul de socializare, fiindu‑le practic imposibil să ia
judecății dosarului nr. (…), respectiv stabilirea legătura cu minorul.
locuinței minorului, posibilitatea acestora și a
minorului de a continua relațiile personale deja În continuarea solicitării de respingere pe
dezvoltate fiind independentă de locuința ce va fond a cererii, pârâta face referire la compor
fi stabilită de tribunal în ceea ce îl privește pe tamentul fiului reclamanților, respectiv fostul
acest copil, astfel că solicitarea de suspendare său soț (deși acesta nu este parte în cauză), ce
a prezentei cauze ar fi doar de natură a afecta a determinat-o să îl catalogheze ca fiind unul
interesul minorului, și anume sănătatea emo necorespunzător în relația cu minorul, pârâta
țională a acestuia ce se degradează ca urmare apreciind că și bunicii paterni au avut același
a faptului că este împiedicat să dezvolte relații comportament și au încercat să o împiedice
să își recupereze fiul din locuința acestora,
personale cu membrii familiei extinse, cu atât
minorul fiind ținut împotriva voinței sale.
mai mult cu cât toată familia fostului soț al
pârâtei este blocată telefonic și pe rețelele de Față de faptul că minorul este puternic atașat
socializare de mama copilului. de bunicii paterni (așa cum rezultă și din
fotografiile depuse la dosarul cauzei), precum
În ceea ce privește fondul ordonanței preșe și față de faptul că aceștia au o vârstă la care
dințiale, și anume solicitarea principală de își doresc din ce în ce mai mult să îi ofere tot ce
respingere ca nefondată a cererii, pârâta pot nepotului lor pentru ca acesta să crească
afirmă că niciodată nu a interzis ca minorul armonios și mai ales să fie sănătos din punct
să aibă legături personale cu bunicii paterni de vedere emoțional, este evident faptul că
și că aceștia din urmă omit să menționeze că programul propus de pârâtă nu este nici pe
minorul a fost în locuința lor în cursul lunii departe unul care să fie în interesul acestui
septembrie a anului curent. copil, lucru care rezultă inclusiv din faptul că

nici măcar nu a fost de acord cu propunerea În cauză s-a luat interogatoriu reclamanților
bunicilor paterni de a îl contacta pe minor (f. 73-76 dosar), au fost solicitate relații la
telefonic în fiecare zi sau de a îl avea lângă ei Spitalul de Psihiatrie Drăgoești (f. 89 dosar),
în preajma sărbătorilor creștine tradiționale ori a fost efectuată anchetă socială la locuința
în preajma zilei de naștere a copilului. reclamanților și a fost audiat martorul I.M.-O.
(f. 77 dosar).
Față de afirmațiile pârâtei legate de faptul că
acest program propus de reclamanți este unul Prin încheierea de ședință din data de
foarte extins și ar putea să interfereze cu cel 21 octombrie 2021 a fost respinsă excepția
ce va fi stabilit în favoarea părintelui la care nu necompetenței teritoriale a Judecătoriei D.
locuiește copilul, pentru moment o astfel de și cererea de suspendare a cauzei (f. 49, 50
dosar).
apărare nu poate fi primită atâta timp cât un
alt program de legături cu alte persoane încă Prin sentința civilă nr. 1035/5 noiembrie
nu există, iar dacă ar exista și s-ar aprecia că 2021, Judecătoria D. a admis în parte cererea
programele de legături personale sunt atât de formulată de reclamanții C.C. și B.B.
extinse încât afectează legăturile minorului
cu părintele la care locuiește, este evident Pentru a pronunța sentința menționată,
faptul că din punct de vedere juridic astfel de instanța de fond a reținut următoarele:
programe ar putea suferi modificări astfel încât Din probatoriul administrat în cauză rezultă
să nu îi fie afectat dreptul minorului de a avea că pârâta A.A.A. este nora reclamanților, fiind
legături cu toți în preajma cărora a crescut și căsătorită cu fiul acestora C.D.-M., din relația
față de care este atașat, astfel că programul cărora a rezultat minorul C.V.-D., născut la data
propus de reclamanți este unul cât se poate de 31 octombrie 2016 (f. 15 dosar), în prezent
de pertinent și exclusiv în interesul minorului, pârâta și C.D.-M. aflându‑se în curs de divorț
neputându‑se susține că 12 ore pe lună în [dosar nr. (...) al Judecătoriei Slatina].
preajma bunicilor, așa cum dorește pârâta,
ar fi în interesul minorului, minor cu privire Potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 272/2004,
la care se pare că este mai convenabil pentru copilul are dreptul de a-și păstra cetățenia,
pârâtă să îl lase în grija unei bone plătite decât numele și relațiile de familie, în condițiile
în cea a bunicilor paterni, bonă care în ultima prevăzute de lege, fără nicio ingerință.
jumătate de an a stat în preajma sa de mult În art. 17 din Legea nr. 272/2004 se arată
mai multe ori decât reclamanții din prezenta că, copilul are dreptul de a menține relații
cauză, situație de neînțeles și anormală pentru personale și contacte directe cu părinții, rudele,
o dezvoltare armonioasă a acestui copil. precum și cu alte persoane față de care copilul
a dezvoltat legături de atașament. Copilul are
Pârâta a depus la dosar înscrisuri conform dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține
opisului de la f. 57 dosar, respectiv adresa relații personale cu acestea, precum și cu alte
nr. (…)/6 octombrie 2021 a Municipiului D., persoane alături de care copilul s-a bucurat de
raport de monitorizare a minorului C.V.D. pe viața de familie, în măsura în care acest lucru
luna septembrie 2021, raport de monitorizare nu contravine interesului său superior. Părinții
a minorului C.V.D. pe luna august 2021, raport sau un alt reprezentant legal al copilului nu
de vizită din data de 16 iulie 2021, raport de pot împiedica relațiile personale ale acestuia
evaluare nr. (…)/15 aprilie 2021 situație minor, cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane
toate întocmite de Direcția de Asistență alături de care copilul s-a bucurat de viața
Socială din cadrul Municipiului D. de familie decât în cazurile în care instanța

decide în acest sens, apreciind că există motive al copilului, precum și a dispozițiilor speciale
temeinice de natură a primejdui dezvoltarea vizând confidențialitatea și transmiterea infor
fizică, psihică, intelectuală sau morală a mațiilor cu caracter personal.
copilului. În caz de neînțelegere între părinți cu
privire la modalitățile de exercitare a dreptului De asemenea, potrivit art. 8 al Convenției
de a avea legături personale cu copilul, instanța pentru apărarea drepturilor omului și a liber
va stabili un program în funcție de vârsta tăților fundamentale, orice persoană are
copilului, de nevoile de îngrijire și educare dreptul la respectarea vieții sale private și de
ale acestuia, de intensitatea legăturii afective familie, a domiciliului său și a corespondenței
dintre copil și părintele la care nu locuiește, de sale. Nu este admis amestecul unei autorități
comportamentul acestuia din urmă, precum și publice în exercitarea acestui drept, decât în
de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte. măsura în care acest amestec este prevăzut
Criteriile prevăzute la alin. (4) vor fi avute în de lege și dacă constituie o măsură care, într-o
vedere și la stabilirea programului de relații societate democratică, este necesară pentru
personale și cu celelalte persoane alături de securitatea națională și siguranța publică,
care copilul s-a bucurat de viața de familie. bunăstarea economică a țării, apărarea
ordinii și prevenirii faptelor penale, protejarea
Conform art. 18 alin. (1)-(2) din Legea sănătății sau a moralei, ori protejarea drep
JURISPRUDENȚĂ
nr. 272/2004, în sensul prezentei legi, relațiile turilor și libertăților altora.

personale se pot realiza prin: a) întâlniri ale
copilului cu părintele ori cu o altă persoană Așadar, instanța a constatat că există cadrul
care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații legislativ care să permită stabilirea unor
personale cu copilul; b) vizitarea copilului la relații personale ale minorului cu bunicii
domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului, paterni, justificându‑se atât interesul cât și
pe perioadă determinată, de către părintele calitatea reclamanților în promovarea acestei
sau de către altă persoană la care copilul nu cereri. De asemenea, instanța a constatat că
locuiește în mod obișnuit; d) corespondență relația dintre minor și bunici este suficient de
ori altă formă de comunicare cu copilul; e) conturată pentru a se putea include în sfera
transmiterea de informații copilului cu privire vieții de familie.
la părintele ori la alte persoane care au, În ceea ce privește modalitatea în care ur
potrivit prezentei legi, dreptul de a menține mează a se realiza legăturile personale cu
relații personale cu copilul; f) transmiterea minorul, instanța a luat în considerare vârsta
de către persoana la care locuiește copilul a acestuia, nevoile de îngrijire și educare, inten
unor informații referitoare la copil, inclusiv sitatea legăturii afective dintre minor și bunicii
fotografii recente, evaluări medicale sau paterni, și comportamentul acestora din urmă,
școlare, către părintele sau către alte prevalând însă interesul superior al minorului.
persoane care au dreptul de a menține relații
personale cu copilul; g) întâlniri ale copilului În raport de textele de lege invocate, ce
cu părintele ori cu o altă persoană față de statuează dreptul bunicilor de a avea legături
care copilul a dezvoltat legături de atașament personale cu minorul, cât și dreptul copilului
într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau de a menține relații personale și contacte
fără supravegherea modului în care relațiile directe cu aceștia, instanța apreciază că cererea
personale sunt întreținute, în funcție de reclamanților privind încuviințarea legăturilor
interesul superior al copilului. Transmiterea personale cu nepotul lor minor, îndeplinește
informațiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) condițiile de admisibilitate. Prezența și a
se va face cu respectarea interesului superior bunicilor în viața minorului are o importanță

covârșitoare încă din primii ani de viață și cu prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar
atât mai mult pe măsură ce minorul crește și putea repara.
înțelege mai bine mediul familial și social în
care se dezvoltă. A se afla în contact direct și cu Raportat la aceste criterii s-a decis că, urgența
bunicii săi este în interesul minorului, care are trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice
nevoie, în egală măsură și de prezența acestora fiecărui caz în parte, urmând a fi indicate
în viața sa, în special în perioada creșterii sale. împrejurările din care se deduce urgența.
În speță, reclamanții solicită ca pe calea ordo De asemenea, în cadrul ordonanței preșe

nanței președințiale să se dispună obligarea dințiale, urgența se apreciază în raport de si
pârâtei să le permită să aibă legături personale tuația de fapt la momentul introducerii cererii
cu nepotul lor în modalitatea menționată în precum și la momentul judecării cauzei.
cererea formulată, cu care, în parte pârâta a
Reclamanții au invocat interesul superior al
fost de acord.
copilului și au pretins că acesta justifică urgen
În cercetarea aspectelor invocate în speță, in ța cerută de legiuitor prin art. 997 C. pr. civ.
stanța a fost ținută a observa, în primul rând, că
cererea ce urmează a fi analizată se circumscrie Este de notat însă că, deși interesul superior
unei proceduri speciale care impune întrunirea al copilului este cel care călăuzește instanța în
unor exigențe exprese ale legii. pronunțarea unei soluții în toate cauzele care
privesc situația acestuia, este evident faptul
Potrivit art. 997 alin. (1) C. pr. civ., procedura că și în această speță, interesul copilului este
ordonanței președințiale poate fi utilizată acela de a avea legături personale cu bunicii,
pentru măsuri provizorii în cazuri grabnice, după despărțirea părinților.
pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi
prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube Vremelnicia: Pe calea ordonanței președințiale
iminente și care nu s-ar putea repara, precum nu se pot lua măsuri definitive care privesc
și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu rezolvarea fondului, ci numai măsuri provizorii
prilejul unei executări. care tind să preîntâmpine o pagubă iminentă
și ireparabilă.
Astfel, art. 997 alin. (1) C. pr. civ. prevede
pentru admisibilitatea ordonanței președințiale Vremelnicia măsurii luate reprezintă doar o
îndeplinirea cumulativă a trei cerințe, respectiv condiție a ordonanței președințiale în instan
să existe urgență, măsura solicitată să fie ță, care se află în strânsă legătură cu nepre
provizorie (vremelnică) și să nu se prejudece judecarea fondului. Astfel, instanța este
fondul. datoare să evite orice măsuri care rezolvă
fondul litigiului și fac imposibilă eventuala
Ordonanța președințială neavând drept scop restabilire a situației de fapt anterioare.
rezolvarea fondului litigiului, rezultă că instanța
învestită cu soluționarea unei asemenea cereri În cazul de față, reclamanții au solicitat doar
se mărginește să stabilească, în raport cu luarea unei măsuri provizorii, respectiv până
probele prezentate de părți, în favoarea căreia la soluționarea definitivă a cauzei ce formează
dintre ele există aparența de drept. obiectul dosarului (…) aflat pe rolul instanței
(f. 72 dosar).
Urgența: Din analiza art. 997 alin. (1) C. pr. civ.
rezultă două situații în care instanța poate Neprejudecarea fondului cauzei: Este înde
aprecia situația urgenței și anume păstrarea plinită și această condiție, analiza acestei
unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau condiții presupunând un examen sumar al

fondului cauzei, de natură a determina de soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul

partea cui este aparența dreptului. dosarului nr. (…) al Judecătoriei D.
Verificând programul de legături personale cu În consecință, instanța a admis în parte cererea

minorul, solicitat de reclamanți, se constată că reclamanților, așa cum a fost formulată.
este solicitant pentru minor având în vedere
Împotriva sentinței civile nr. 1035/5 noiembrie
vârsta și programul de activități al acestuia,
2021 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul
astfel încât va fi restrâns în asemenea măsură
nr. (…) a formulat apel pârâta A.A.A., apreciind
încât să nu impieteze nici asupra activităților că este netemeinică și nelegală.
minorului și nici ale reclamantei.
În motivare, apelanta a învederat faptul că
Astfel, s-a apreciat că îndeplinind aceste programul încuviințat nesocotește interesul
cerințe următorul program de legături per superior al minorului, încălcând totodată
sonale ale reclamanților cu minorul: drepturile celorlalți beneficiari (tatăl minorului,
bunicii materni):
– în prima și a treia săptămână din lună de
sâmb ătă de le orele 15.00 până duminică 1. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din
la orele 15.00 la locuința reclamanților, cu Legea nr. 272/2004 privind protecția și
JURISPRUDENȚĂ
obligația reclamanților de a-l lua și înapoia la promovarea drepturilor copilului „principiul

locuința mamei, cu respectarea măsurilor de interesului superior al copilului va prevala
protecție anti-COVID; în toate demersurile și deciziile care privesc
copiii, întreprinse de autoritățile publice și
– de 2 ori pe săptămână în zilele de marți și joi de organismele private autorizate, precum
în intervalul orar 19.00-20.00 prin intermediul și în cauzele soluționate de instanțele
mijloacelor de comunicare la distanță; judecătorești”.
– de C., în perioada 26 decembrie între orele 2. De asemenea, potrivit art. 17 din Legea
15.00 - 27 decembrie orele 15.00 la locuința nr. 272/2004: „(1) Copilul are dreptul de a
reclamanților cu respectarea măsurilor de menține relații personale și contacte directe
protecție anti-COVID; cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane
față de care copilul a dezvoltat legături de
– de Anul Nou, la locuința reclamanților, în atașament.
perioada 2 ianuarie orele 15.00 - 3 ianuarie
orele 15.00 cu respectarea măsurilor de (2) Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele
protecție anti-COVID; și de a întreține relații personale cu acestea,
precum și cu alte persoane alături de care
– a doua zi de Paști între 10.00 – 19.00 la locu copilul s-a bucurat de viața de familie, în
ința reclamanților cu respectarea măsurilor de măsura în care acest lucru nu contravine
protecție anti-COVID; interesului său superior.
– în vacanța de vară, prima săptămână din luna (3) Părinții sau un alt reprezentant legal al
august, la locuința reclamanților, cu respec copilului nu pot împiedica relațiile personale
tarea măsurilor de protecție anti-COVID; ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori
cu alte persoane alături de care copilul s-a
– în ziua de 1 noiembrie între orele 10.00- bucurat de viața de familie decât în cazurile în
18.00 la locuința reclamanților, cu respectarea care instanța decide în acest sens, apreciind că
măsurilor de protecție anti-COVID, până la există motive temeinice de natură a primejdui

dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau două cauze cu același obiect: stabilirea legă
morală a copilului. turilor personale cu minorul, făcând obiectul
dosarelor civile nr. (…), respectiv (…).
(4) În caz de neînțelegere cu privire la modali Or, părintele copilului are prioritate față de
tățile de exercitare a dreptului de a avea legă bunicii paterni, fără a fi afectat timpul celuilalt
turi personale cu copilul, instanța va stabili părinte, în a beneficia de un timp suficient
un program în funcție de vârsta copilului, de de mare de a păstra legăturile personale cu
nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, minorul, astfel încât să fie consolidate relațiile
de intensitatea legăturii afective dintre copil tată-fiu.
și părintele la care nu locuiește, de compor
tamentul acestuia din urmă, precum și de alte 5. Prin stabilirea programului în felul arătat
aspecte relevante în fiecare caz în parte”. în dispozitiv, în realitate a fost fragmentat
nejustificat timpul liber/disponibil al minorului,
3. Conform art. 21 în cazul în care părinții prin alocarea a două weekend-uri lunar
nu se înțeleg cu privire la locuința copilului, bunicilor paterni. Chiar dacă în dispozitiv
instanța de tutelă va stabili locuința acestuia se arată că vor fi alocate doar 24 de ore din
la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) C. civ. weekend, însă modul în care a fost împărțit
La evaluarea interesului copilului instanța acest timp, lipsește de conținut și de valoare
poate avea în vedere, în afara elementelor timpul disponibil din weekend-ul respectiv.
prevăzute la art. 2 alin. (6), și aspecte precum:
Astfel, prin luarea minorului în domiciliul
a. disponibilitatea fiecărui părinte de a-l bunicilor paterni din (…) ora 15:00 până
implica pe celălalt părinte în deciziile legate duminică ora 15:00, îi este ocupat minorului
de copil și de a respecta drepturile părintești tot weekendul. Pentru că perioada rămasă din
ale acestuia din urmă; timpul disponibil nu ar mai putea fi alocată
unui alt beneficiar, cum ar fi tatăl minorului,
b. disponibilitatea fiecăruia dintre părinți
C.D.-M. sau bunicilor materni.
de a permite celuilalt menținerea relațiilor
personale; După readucerea minorului în locuința sa din
D., duminică ora 15:00, acesta trebuie să fie
c. situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui
pregătit din toate punctele de vedere pentru
părinte;
săptămâna următoare: teme, îmbrăcăminte
d. istoricul cu privire la violența părinților etc., motiv pentru care nu poate fi utilizat acest
asupra copilului sau asupra altor persoane; interval de timp.
e. distanța dintre locuința fiecărui părinte și De asemenea, nici intervalul de timp, sâmbătă
instituția care oferă educație copilului. dimineața între orele 09 și 15:00 nu ar putea
fi utilizat de vreo altă persoană, deoarece pe
4. Tatăl minorului, C.D.-M. a sesizat instanța de o parte, minorul trebuie pregătit pentru
cu ordonanță președințială având ca obiect ieșirea cu bunicii paterni, iar pe de altă parte,
dreptul de a păstra relații personale cu nu trebuie aglomerat timpul acestuia cu alte
minorului, până la pronunțarea apelului în activități dedicate altui program de vizită.
dosarul civil nr. (…), aflat pe rolul Tribunalului
O. Din analizarea conținutului cererilor de che
mare în judecată formulate de tatăl minorului,
În acest sens, arată că atât pe rolul Judecătoriei C.D.-M. se poate constata că programul
Slatina, cât și al Judecătoriei D. sunt introduse bunicilor paterni se suprapune cu cel solicitat

de acesta. Or, în acest context, instanța a dat Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare,

prioritate bunicilor paterni, în detrimentul prin care au solicitat respingerea apelului ca
părinților, cărora nu le mai rămâne absolut nefondat.
niciun interval din timpul liber sau disponibil
rămas ca urmarea a pronunțării efectelor În motivare, intimații au arătat că, în primul
hotărârii pronunțate de Judecătoria D. în rând, apelanta consideră că sentința este
prezenta cauză. nelegală și netemeinică în contextul în care
programul încuviințat de a păstra și dezvolta
În această situație, se poate constata și faptul legăturile personale ale minorului cu bunicii
că și programul încuviințat în perioada vacan paterni încalcă drepturile altor beneficiari,
țelor sau sărbătorilor de iarnă și primăvară respectiv tatăl minorului și bunicii materni.
prezintă aceleași neregularități, ca și cele
menționate mai sus. A. Pentru început, trebuie observat ce a gene
rat promovarea unei astfel cereri de chemare
6. Instanța de fond a trecut mult prea repede în judecată de către bunicii paterni ai minorului
peste înscrisul eliberat la cererea sa de Spitalul (alături de cauza nr. x în care urmează a se
de Psihiatrie Drăgoești, din care rezultă că discuta fondul dreptului, primul termen fiind
bunicul patern, C.I. fost internat, suferind de fixat la 17 decembrie a.c.), iar răspunsul este
JURISPRUDENȚĂ
tulburări comportamentale. Or, prin raportare unul evident, și anume faptul că apelanta a
la interesul superior al minorului trebuie interzis total, începând cu 20 iunie 2021 și
stabilit dacă această afecțiune medicală până la momentul pronunțării sentinței în
persistă în prezent sau a fost vindecată această cauză (deci timp de peste 5 luni),
ireversibil. Afecțiunile psihiatrice ale unei orice interacțiune între minor și membrii
persoane care solicită să-i fie încredințat un familiei paterne extinse a acestuia, asta în
minor pentru o anumită perioadă de timp, contextul în care minorul, până la plecarea
pot afecta pe termen lung, în mod negativ, apelantei din locuința familiei, a crescut în
dezvoltarea și creșterea armonioasă a mino preajma bunicilor paterni și era și este strâns
rului. În această situație, trebuie făcută o legat de respectivele locuri (locuința tatălui
evaluare psihiatrică a bunicului patern pentru și a bunicilor paterni sunt în același (…) copil
a evidenția modul în care afecțiunile sale pot fiind identificate în Raportul DGASPC V. stări
influența comportamentul minorului, C.V.-D. de anxietate generate de schimbarea locuinței,
Orice altă alegere simplistă în această situație stări amplificate extrem de mult odată cu
poate conduce la crearea unor evenimente episodul din 31 octombrie 2021, când apelanta
periculoase pentru minor. nu a permis tatălui minorului și membrilor
familiei paterne extinse să îl contacteze pentru
Față de cele arătate mai sus, apelanta-pârâtă a îl felicita de ziua de naștere și a îi oferi cadouri
a solicitat admiterea apelului, iar pe fond, în (în acest sens, sunt la dosarul cauzei înregistrări
principal respingerea cererii ca fiind prematur video, audio și extrase din mesajele scrise
introdusă, iar în subsidiar stabilirea unui trimise apelantei).
program de a păstra legături personale cu
minorul, astfel încât atât interesele acestuia, În astfel de împrejurări, în calitate de apelantă
dar și interesele părinților minorului să fie să susții că programul stabilit prin sentință
protejate. încalcă drepturile altor beneficiari (deci nu
ale tale în calitate de mamă, ci ale tatălui
În drept, apelanta și-a întemeiat cererea pe minorului sau bunicilor materni, persoane din
dispozițiile art. 466 și urm. raportat la art. 997 urmă eu care apelanta; conform susținerilor
și urm. Noul C. pr. civ. intimaților, are o relație aproape inexistentă)

este o afirmație total neavenită, în contextul solicitat și încuviințat pentru bunicii paterni a
în care de fiecare dată când minorul se află avea loc nu în timpul sărbătorilor tradiționale,
în grija tatălui său sau a intimaților refuză ci în preajma acestora, astfel că interesul
categoric să se întoarcă la locuința apelantei și minorului este respectat și sub acest aspect,
a noului său concubin, fiind evident că în atare dat fiind faptul că sărbătorile respective vor fi
situație interesul minorului este protejat atâta petrecute cu părinții săi și nu cu alte rude.
timp cât i s-a permis ca 2 zile pline pe lună,
la sfârșit de săptămână, să meargă să stea în În al doilea rând, apelanta considera că
locuința intimaților. sentința este netemeinică și nelegală, întrucât
judecătoria a trecut mult prea repede peste
Un astfel de program nici măcar nu are cum înscrisul eliberat de Spitalul de Psihiatrie
să fie în detrimentul altor persoane (care Drăgoești din care rezulta că bunicul patern
persoane nu și-au exprimat niciodată un al minorului a fost internat în cadrul acestei
astfel de punct de vedere, deci cu atât mai unități medicale în 2009 și 2010, considerând
puțin ar putea apelanta să o facă în locul apelanta că în lipsa unei evaluări psihiatrice a
lor), cum susține apelanta (program ce nu acestuia nu putem ști dacă interesul minorului
îl dezavantajează pe minor, al cărui interes poate fi afectat de posibile circumstanțe
trebuie urmărit în cauză). Întrucât, astfel periculoase generate de boala pentru care
cum rezultă din sentința definitivă pronun intimatul a fost internat.
țată ulterior în dosarul nr. (…), declinat la
Judecătoria D., pentru tatăl minorului s-a Intimații arată că în primul rând, și acest motiv
stabilit un program de legături personale de apel este de asemenea, nefondat, mai ales
ce se suprapune cu cel de la sfârșiturile de prin prisma caracteristicilor procedurii speciale
săptămână stabilit în favoarea intimaților, a ordonanței președințiale, caracterizate de
respectiv bunicii paterni ai minorului (așadar: urgență, prin care se tinde apărarea intereselor
prin sentința pronunțată în dosarul nr. XX s-a unui minor ce a fost privat peste 5 luni de
stabilit că tatăl minorului îl va avea pe acesta în apelantă de interacțiunea cu bunicii paterni,
grijă în săptămânile impare din lună, în timp ce privare ce a condus la dezvoltarea și ulterior la
în prezenta cauză s-a stabilit ca bunicii paterni agravarea unor stări de anxietate ale minorului,
îl vor avea în grijă pe minor timp de 24 de ore astfel cum este reliefat și de Raportul DGASPC
în primul și al treilea sfârșit de săptămână din V. privind evaluarea acestui copil, fiind de la
lună), astfel că nu este de natură a încălca sine înțeles că în cadrul acestei proceduri
drepturile unor terți stabilirea acestui program speciale urgente nu poate fi efectuată o
contestat în apel atâta timp cât, spre deosebire judecată în amănunt care să fie bazată pe o
de membrii familiei apelantei, între tatăl mino expertiză medico-legală ce este de durată.
rului și bunicii paterni ai copilului există o Oricum, pentru înlăturarea acestor temeri ale
strânsă legătură familială. apelantei privitoare la posibile repercusiuni
asupra dezvoltării minorului ca urmare a inte
B. În ceea ce privește afirmația apelantei din racțiunii cu bunicul patern ce a fost internat
penultimul alineat al paginii 3 a apelului, cum acum 12 ani într-o unitate psihiatrică, în
că programul încuviințat în perioada vacanțelor cadrul litigiului de fond ce are nr. (…), cu
sau sărbătorilor de iarnă/primăvară prezintă termen de judecată vineri 17 decembrie 2021,
aceleași neregularități precum cel stabilit la dacă va insista pârâta asupra acestui aspect,
sfârșiturile de săptămână, intimații apreciază reclamantul va fi de acord cu efectuarea
că aceasta este, de asemenea, nefondată, unei expertize medico-legale în urma căreia
dat fiind faptul că programul contestat a fost să se stabilească dacă boala diagnosticată

acum 12 ani și cu care figurează în evidențele are de ce să se teamă. De altfel, se și poate

spitalului mai este prezentă și, în caz afirmativ, observa că în 2010 a fost internat doar 3 zile.
dacă este de natură a pune în pericol interesul După care nu a mai dezvoltat astfel de atacuri
superior al minorului. de panică care să conducă la internări.
Pe de altă parte, intimații arată că nu pot Cert este că interesul minorului este afectat nu
întrevedea raționamentul apelantei în cadrul dacă va interacționa cu bunicul său, ambii fiind
acestui motiv de apel atâta timp cât știa de atașați unul de celălalt, ci dacă i se va diminua/
foarte mult timp de cele două internări izolate interzice o astfel de interacțiune, fiind evident
ale fostului socru într-o astfel de unitate că nu pot fi dezvoltate relații personale prin
medicală, internări care nu au fost de natură a o prisma unui program mai restrâns decât cel
face să creadă că interesele minorului ar putea stabilit de judecătorie.
fi afectate cât timp copilul a stat în preajma și
a fost inclusiv în grija bunicului patern până în Examinând hotărârea atacată și probele
luna mai a anului 2020, când aceasta a hotărât administrate, în condițiile art. 476 C. pr. civ.,
să părăsească, împreună cu minorul, locuința conform regulii tantum devolutum quantum
fostului soț, însă intimații constată că brusc apellatum, Tribunalul reține următoarele:
internările de acum 11 și 12 ani au devenit o
JURISPRUDENȚĂ
problemă majoră pentru apelantă atunci când Prin acțiunea dedusă judecății pe calea
reclamanții au promovat prezenta cerere de a procedurii speciale a ordonanței președințiale,
avea legături personale cu nepotul lor, cerere bunicii materni ai minorului C.V.-D., născut la
promovată deoarece apelanta a impus pentru data de 31 octombrie 2016, reclamanții C.C.
toată familia paternă extinsă a minorului și B.B. au solicitat obligarea pârâtei A.A.A.
interdicția de a interacționa cu acest copil ce să le permită să aibă la locuința lor legături
este extrem de atașat de această familie. personale cu minorul după un program
stabilit și care să producă efecte până la
Așa cum au mai arătat în cadrul acestui soluționarea definitivă a dosarului de fond
litig iu, internarea intimatului-reclamant nr. …, cu același obiect (stabilire program de
(respectiv bunicul patern al minorului și fostul legături personale), urmând a-l lua pe copil de
socru al apelantei), prin prisma răspunsului la locuința acestuia la începutul programului și
Spitalului de Psihiatrie Drăgoești, nu are nicio a îl reîncredința mamei la sfârșitul programului,
repercusiune asupra stabilirii unui program de respectiv:
legături personale cu minorul, în contextul în
care reclamantul a fost internat în acest spital – să li se permită să aibă în orice zi, între orele
pentru 10 zile în 2009, și pentru 3 zile în 2010, 17 și 20, legături personale cu nepotul lor prin
respectiv acum 12 și 11 ani, diagnosticul fiind intermediul mijloacelor de comunicare elec
tulburare de personalitate, și nu tulburare de tronică la distanță, respectiv prin convorbiri
comportament, cum eronat susține apelanta telefonice și prin apeluri video prin internet,
(tulburare dc personalitate care, conform urmând ca reclamanta să asigure neîngrădit
Clasificării Internaționale a Bolilor – I.C.D. accesul copilului la mijloacele tehnice ce faci
este identificată în categoria F07), tulburare litează aceste legături și să pună la dispoziția
generată de bolile preexistente cardiace ale instanței numărul de telefon către care
reclamantului, și anume hipertensiune arterială urmează să efectueze apelurile;
și cardiopatie ischemică, având în 2009 un atac
de panică atunci când tensiunea arterială i-a – să aibă legături personale cu minorul prin
crescut brusc, deși medicii îi spuseseră că nu luarea acestuia la locuința lor, în vacanța

școlară de vară, respectiv primele 2 săptămâni – de 2 ori pe săptămână în zilele de marți și joi
din lunile iulie și august ale fiecărui an; în intervalul orar 19.00-20.00 prin intermediul
mijloacelor de comunicare la distanță;
– să aibă legături personale cu minorul prin
luarea acestuia la locuința lor, în primul și al – de Crăciun, în perioada 26 decembrie între
treilea sfârșit de săptămână din fiecare lună, de orele 15.00 – 27 decembrie orele 15.00 la
vineri de la ora 17 până duminica la aceeași oră; locuința reclamanților;
– în anii impari minorul să petreacă în preajma – de Anul Nou, la locuința reclamanților, în

Crăciunului la locuința lor, urmând a fi luat de perioada 2 ianuarie orele 15.00 - 3 ianua
către ei de la locuința sa, astfel încât minorul rie orele 15.00;
să stea cu ei de pe 26 decembrie, de la ora 10,
până pe 27 decembrie din acel an, ora 18; – a doua zi de Paști între 10.00-19.00 la locu
ința reclamanților;
– în anii impari minorul să petreacă în preajma
Anului Nou la locuința lor, urmând a fi luat de – în vacanța de vară, prima săptămână din luna
către ei de la locuința sa, astfel încât minorul august, la locuința reclamanților;
să stea cu ei de pe 2 ianuarie de la ora 10, până
– în ziua de 1 noiembrie între orele 10.00-
pe 3 ianuarie din acel an, ora 18;
18.00 la locuința reclamanților; cu respectarea
– în anii pari minorul să petreacă Paștele la măsurilor de protecție anti-COVID.
locuința lor, urmând a fi luat de către ei de la
În conformitate cu dispozițiile art. 997
locuința sa, astfel încât minorul să stea cu ei
C. pr. civ., instanța va putea ordona măsuri
din Joia Paștelui, ora 10 și până în sâmbăta ce
vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea
precede Paștele din acel an, la ora 18;
unui drept care s-ar păgubi prin întârziere,
– în fiecare an minorul să petreacă la locu pentru prevenirea unor pagube iminente și
ința lor în preajma zilei lui de naștere care nu s-ar putea repara, precum și pentru
(31 octombrie), urmând a fi luat de către ei de înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei
la locuința sa, astfel încât minorul să stea cu ei executări.
pe data de 1 noiembrie a fiecărui an de la ora 17
Pentru admisibilitatea unei cereri de ordonanță
la ora 21 în cursul săptămânii sau de la ora 10
președințială este nevoie de îndeplinirea
la ora 18, în măsura în care data de 1 noiembrie
cumulativă a următoarelor condiții: urgența,
va fi o zi nelucrătoare.
vremelnicia măsurii și neprejudecarea fondului,
Prin sentința civilă nr. 1035/5 noiembrie 2021 condiții ce trebuit întrunite în mod cumulativ.
pronunțată de Judecătoria D., prima instanță
a admis în parte acțiunea, stabilind următorul Reține Tribunalul că, ulterior soluționării
program de legături personale a minorului cu în primă instanță a prezentului litigiu, prin
bunicii paterni, până la soluționarea dosarului sentința civilă nr. 1164/25 noiembrie 2021
de fond sus menționat, astfel: pronunțată de Judecătoria D. în dosarul
nr. (…), în procedura ordonanței președințiale,
– în prima și a treia săptămână din lună, de la solicitarea tatălui a fost încuviințat acestuia
sâmbătă de la orele 15.00 până duminică un program de legături personale cu minorul
la orele 15.00 la locuința reclamanților, cu C.V.-D., până la soluționarea definitivă a
obligația reclamanților de a-l lua și înapoia la dosarului nr. (…) al Judecătoriei Slatina, având
locuința mamei; ca obiect divorț cu capete accesorii, astfel:

– în prima și cea de-a treia săptămână din a fi încunoștințat în scris de către pârâtă de
fiecare lună, de luni de la ora 8 și până dumi ziua, ora și locul desfășurării petrecerii.
nica la ora 19;
În prealabil, reține Tribunalul că interesul
– în orice zi în care minorul nu e în grija recla superior al minorului se circumscrie dreptului
mantului, între orele 17 și 20, prin intermediul copilului la o dezvoltare fizică și morală
mijloacelor de comunicare electronică la normală, la echilibru socio-afectiv și la viața
distanță, respectiv prin convorbiri telefonice de familie.
și prin apeluri video prin internet, urmând ca
pârâta să asigure neîngrădit accesul copilului În concret, instanța reține că art. 8 din
la mijloacele tehnice ce facilitează aceste Convenția Europeană a Drepturilor Omului
legături; reglementează dreptul oricărei persoane la
respectarea vieții sale de familie, iar Curtea
– prin luarea acestuia la locuința reclamantului, Europeană a Drepturilor Omului a stabilit
în vacanța școlară de vară, respectiv în anii pari că, în sensul art. 8 din Convenție, în viața de
în toată luna iulie și în anii impari în toată luna familie (…) rude apropiate „care pot avea
august; un rol considerabil în materie, cum ar fi, spre
exemplu, cele între bunici și nepoți (...) ceea
JURISPRUDENȚĂ
– în anii impari minorul să petreacă Crăciunul ce implică pentru stat obligația de a acționa
și Anul Nou cu reclamantul, urmând a îl lua în așa fel încât să asigure rezolvarea normală
la locuința sa de pe data de 24 decembrie a a acestor raporturi” (cauza Marckx contra
anului impar, ora 9 și a îl reîncredința pârâtei Belgiei, 1979; cauza Scozzari și Giunta contra
pe data de 3 ianuarie a anului următor, la Italiei, 1998).
ora 12;
De asemenea, dispozițiile art. 14 din Legea
– în anii impari minorul să petreacă prima nr. 272/2004 consacră dreptul fundamental
jumătate a vacanței de primăvară cu recla al minorului de a avea relații personale și
mantul, iar în anii pari să petreacă cea de-a contacte directe cu părinții, rudele, precum și
doua jumătate a vacanței, urmând a-l lua de cu alte persoane față de care acesta a dezvoltat
la pârâtă în prima zi a fiecărei jumătăți de legături de atașament, copilul având dreptul
vacanță la ora 9, și a îl reîncredința în ultima de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații
zi a respectivei jumătăți de vacanță la ora 19; personale cu acestea, în măsura în care acest
– în anii pari minorul să petreacă Paștele cu lucru nu contravine interesului său superior.
reclamantul de marți a săptămânii Paștelui, de Drepturile reglementate de această lege nu
la ora 8 și până în următoarea zi de luni, după trebuie privite numai ca drepturi litigioase, ci
ziua de Paști; și ca drepturi subiective care trebuie să îi fie
asigurate copilului de familia sa, iar la nevoie
– în anii pari minorul să petreacă alături de și de către stat, ce are obligația de a asigura
reclamant ziua lui de naștere (31 octombrie), protecția copilului și garantarea respectării
de pe data de 30 octombrie ora 19 și până tuturor drepturilor sale (art. 5 teza finală din
în ziua de 1 noiembrie la ora 10, când îl va Legea nr. 272/2004).
reîncredința pârâtei;
În consecință, este necontestat aspectul că
– când minorul va fi de ziua lui în grija pârâtei, și bunicii au atât dreptul de a menține relații
să permită reclamantului să participe la personale cu nepoții lor, cât și dreptul la
petrecerea zilei de naștere a minorului, urmând protecție din partea statului în cazul în care

sunt împiedicați în stabilirea ori realizarea cu respectarea interesului superior al minorului

acestor relații de alte persoane particulare. (f. 35, întâmpinare dosar primă instanță).
Pe de altă parte, nu contestă Tribunalul aspec Mai mult decât atât, mama minorului s-a
tul că programul de relații personale ale tatălui arătat de acord cu programul de legături
cu minorul nu limitează instanța să stabilească personale propus de tată, încuviințat ca atare
un alt program de legături personale ale în dosarul nr. (…), conștientizând importanța
minorului cu bunicii paterni, însă urmează a fi ca minorul să petreacă timp cu tatăl său și
avută în vedere situația factuală particulară din implicit și cu bunicii paterni, ce locuiesc în
prezenta cauză. același imobil. De altfel, prin apelul formulat,
apelanta pârâtă nu a negat dreptul bunicilor
Minorul a locuit până la separarea în fapt a paterni de a avea legături personale cu nepotul
părinților săi (mai 2020) în aceeași localitate lor, apreciind că un atare drept poate fi realizat
cu bunicii paterni (…), jud. O., aceștia și în viitor dată fiind înțelegerea intervenită
implicându‑se activ în viața copilului, cu care între părinți privitor la programul de legături
au dezvoltat relații de afecțiune și atașament, personale ale minorului cu tatăl său, de așa
aspecte necontestate în cauză. De altfel, în manieră încât să permită și părinților acestuia
chiar cuprinsul cererii de chemare în jude din urmă posibilitatea concretă de a menține
cată, reclamanții au arătat că, în tot acest și consolida relații personale cu minorul, fără
răstimp, cât și după despărțirea părinților, în a mai justifica la acest moment stabilirea
nenumărate rânduri au fost în preajma nepo de urgență și în mod provizoriu pe calea
tului lor și au avut grijă de acesta, dezvoltând ordonanței președințiale a unui program de
puternice legături personale cu acesta (pag. 1 legături personale distinct în favoarea bunicilor
din cererea introductivă de instanță). paterni și care, în fapt, este în mare măsură
același cu cel care a fost solicitat și încuviințat
Bunicii paterni ai minorului nu au fost împie tatălui în dosarul anterior arătat.
dicați în a menține legăturile personale cu
Urmează a se observa că, prin sentința civilă
minorul, sentința de primă instanță fiind
nr. 1164/25 noiembrie 2021 pronunțată de
de altfel executorie de drept, în acord cu
Judecătoria D. în dosarul nr. (…), rămasă
dispozițiile art. 998 alin. (2) C. pr. civ., întocmai
definitivă prin neapelare, urmare a înțelegerii
cum nu poate fi apreciat că ar putea fi limitați
intervenite între părinți, în favoarea tatălui
în vreun fel în acest sens nici în viitorul minorului a fost stabilit un program de vizită
apropiat, în condițiile în care locuiesc în același foarte larg și bine structurat, fiind obligată
(…), tatăl minorului, în favoarea căruia fusese pârâta să permită tatălui să ia copilul la
stabilit ulterior introducerii prezentei acțiuni domiciliul său, printre altele, în prima și cea de
un vast program de legături personale cu a treia săptămână în fiecare lună, de luni de la
minorul [dosar nr. (...)]. ora 08.00 și până duminică la ora 19.00.
De asemenea, nu poate fi apreciat că pârâta, Cu alte cuvinte, s-a stabilit ca, până la solu
mama minorului le contestă reclamanților ționarea definitivă a dosarului de divorț
dreptul de a avea legături personale cu copilul, nr. (…) al Judecătoriei Slatina, minorul să
arătându‑se pe o parte de acord, în subsidiar, petreacă timp cu tatăl său două săptămâni
ca aceștia să-l ia pe minor la domiciliul lor de pe lună (în săptămânile impare), ca atare în
două ori pe lună, respectiv în a doua și a patra egală măsură cu părintele rezident, întocmai
sâmbătă a fiecărei luni în intervalul orar 10-16, cum s-a convenit și în privința programului de
precum și în zilele de naștere a reclamanților, vizită în favoarea părintelui nerezident legat

de sărbători, ziua de naștere a minorului și aspectul că minorul are dreptul și nevoia

vacanțele sale școlare. De asemenea, a fost de de a petrece timp și împreună cu părintele
acord pârâta să permită tatălui copilului, fiul rezident, la fel cum scindarea foarte mare – în
intimaților reclamanți să aibă în orice zi în care esență a timpului și programului copilului, nu
minorul nu se află în grija sa, posibilitatea de poate fi apreciată ca venind în întâmpinarea
a păstra legătura cu acesta prin intermediul interesului său, fragmentând nejustificat
mijloacelor de comunicare electronică la timpul său liber, disponibil, așa cum a arătat
distanță, respectiv prin convorbiri telefonice și și apelanta pârâta, ținându‑se seama și că în
prin apeluri video. prezent minorul locuiește împreună cu mama
sa în altă localitate, în vreme ce tatăl și bunicii
Or, așa cum a învederat și apelanta pârâtă, paterni locuiesc în același (…), putându‑și
se poate observa că programul solicitat de concilia în prezent interesele de așa manieră
bunicii paterni se suprapune în mare măsură încât aceștia din urmă să petreacă timp cu
cu însuși programul de vizită solicitat de tată
copilul. Cu atât mai mult cu cât nu există
și încuviințat acestuia, răstimp în care intimații
divergențe între aceștia, urmează ca familia
reclamanți se pot înțelege cu fiul lor și petrece
tatălui să coopereze în interesul superior al
timp de calitate cu minorul, pe care-l pot lua și
minorului, încât timpul petrecut cu acesta să
la domiciliul lor aflat în proximitatea locuinței
înglobeze și posibilitatea bunicilor paterni de
JURISPRUDENȚĂ
tatălui copilului, de așa manieră încât copilul să

a menține și consolida legăturile cu copilul,
se bucure în concret de prezența și afecțiunea
ținându‑se seama și că, în contextul dat, dat
din partea familiei extinse a tatălui.
fiind programul de legături personale solicitat
De menționat și că dreptul bunicilor de a încuviințat tatălui minorului în dosarul arătat,
menține relații personale cu nepotul lor se cel care urmează să le permită acestora în
analizează corelativ cu interesul superior al perioadele astfel consfințite să-l ia pe minor la
minorului, întrucât orice măsură dispusă de domiciliul lor va fi chiar fiul lor, tatăl minorului,
instanță trebuie luată în interesul superior al împreună cu care locuiesc în același (…), jud.
copilului, nesusținându‑se în vreun fel urgența O., nedovedindu‑se de altfel în niciun moment
de a se dispune la acest moment pe calea că ar fi fost împiedicați efectiv ori restricționați
sumară a ordonanței președințiale în sensul în vreun fel în acest sens de la momentul
urmărit de intimații reclamanți, cu atât mai pronunțării hotărârii executării de primă
mult avându‑se în vedere programul de vizită instanță și până în prezent.
extins stabilit în favoarea tatălui minorului
Subliniază instanța că nu a contestat în niciun
și care se suprapune în mare parte pe chiar
programul de legături personale pe care l-au moment legitimitatea bunicilor de a menține
propus bunicii paterni ai copilului de față, la legăturile personale cu nepotul lor și nici nu
fel cum aceștia nu au invocat și nici probat minimizează importanța unor atare legături
că ulterior soluționării dosarului nr. (…) ar fi ale minorului nu doar cu părintele nerezident,
întâmpinat dificultăți în exercitarea în concret ci și cu familia sa extinsă, apreciind că în
a dreptului de a avea legături personale cu cauză nu s-a dovedit urgența în stabilirea în
nepotul lor. favoarea bunicilor paterni a unui program de
vizită autonom de cel stabilit deja în favoarea
De altfel, respectivul program de legături tatălui minorului și care, fiind unul extins, se
personale consfințit în favoarea tatălui suprapune așa cum s-a subliniat cu cel pe care
minorului implică o scindare egală între timpul chiar aceștia au urmărit a le fi încuviințat în
pe care ambii părinți urmează a-l petrece procedura specială a ordonanței președințiale
cu copilul lor, urmând a fi avut în vedere și în dosarul de față, astfel încât în colaborare

cu fiul lor, tatăl minorului și cu care se află când se impune, nicidecum pentru realizarea
în relații foarte bune, locuind în același (…) lui), astfel încât numai în situația în care în
posibilitatea de a menține relațiile pe care le- exercitarea legăturilor personale cu minorul vor
au consolidat în timp cu nepotul lor, de așa apărea neînțelegeri ce nu pot fi depășite nici
manieră încât acesta să se bucure în concret prin intervenția autorității tutelare, instanța
de prezența și afecțiunea din partea familiei să aprecieze asupra oportunității intervenției
extinse a tatălui. statului în viața privată a părților, în scopul
asigurării respectării drepturilor copilului.
Întrucât eventualele neînțelegeri ce s-ar
putea ivi în viitor urmează a fi abordate cu Pentru ansamblul considerentelor arătate, în
responsabilitatea necesară de către părțile în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. (2) C. pr. civ.,
litigiu, în scopul urmăririi interesului copilului Tribunalul va dispune admiterea apelului
de a avea relații personale cu rudele din formulat de apelanta-pârâtă, cu consecința
partea tatălui său și având în vedere că acest schimbării sentinței civile nr. 1035/5 noiembrie
drept este unul izvorât din lege (nu acordat 2021 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul
prin hotărâre judecătorească), pentru a cărui nr. (…), în sensul respingerii cererii de chemare
realizare nu este necesară calea acțiunii în judecată.
în justiție (atât Codul civil, cât și Legea
nr. 274/2002 stabilind calea acțiunii în justiție Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu
în esență pentru limitarea acestui drept, atunci citarea sursei: www.rolii.ro

MERIDIANE JURIDICE
Uniunea Europeană: provocările juridice ale reglementării inteligenței artificiale. Cazul ChatGPT
Uniunea Europeană: provocările juridice

ale reglementării inteligenței artificiale.
Cazul ChatGPT
Dr. Andrei DUȚU
În timp ce statele membre UE au aprobat cu greu orientarea generală a Consiliului având ca

obiect propunerea de regulament privind inteligența artificială[1], conținutul acestui document
de mare importanță pentru spațiul digital european devine din ce în ce mai lipsit de pertinență
și actualitate din cauza lansării de către compania OpenAI a aplicației de conversație ChatGPT,
care a schimbat „regulile jocului” și a impus noi standarde tehnice în domeniu, prin „umanizarea”
interfeței de interacțiune cu utilizatorii și a modului în care aceasta prezintă informația solicitată.
În forma inițială a proiectului de regulament, astfel cum a fost publicată la data de 21 aprilie
2021, Comisia Europeană a arătat că obiectivul noii reglementări se înscrie în logica securității
preventive având în vedere riscurile pentru sănătate, securitate și drepturile fundamentale
inerente sistemelor de inteligență artificială (SIA) și constă în consacrarea și normativizarea a
trei niveluri de risc: riscurile inacceptabile, riscurile de grad ridicat și riscurile acceptabile. Astfel,
viitorul regulament propune ca sistemele IA de risc inacceptabil se impune a fi interzise; celor
de nivel ridicat se impune a li se adresa o serie de obligații de diligență aplicabile dezvoltatorilor,
utilizatorilor profesioniști și altor actori din lanțul valoric al sistemelor respective, a căror încălcare
să fie sancționată inclusiv prin amenzi administrative; în fine, sistemele de risc acceptabil nu sunt
grefate cu niciun tip de obligații de diligență speciale, cu excepția celor privind transparența, în
anumite ipoteze specifice pe care le au în comun cu alte sisteme de acest gen (interacțiunea
umană, recunoașterea emoțională, clasificarea biometrică, vulnerabilitățile de tip deep fake
ș.a.). Același text lasă deschisă posibilitatea completării pe calea unei directive ulterioare privind
răspunderea civilă extracontractuală (delictuală) în domeniul inteligenței artificiale, publicată
sub forma unei comunicări a Comisiei din data de 28 septembrie 2022[2]. Aceasta trebuie avută
în vedere în contextul mai larg al adoptării unui pachet legislativ relativ la răspunderea civilă,
iar obiectivul său este de a reglementa regimul probatoriu inerent introducerii unei forme de
răspundere civilă pentru culpă în situația unui prejudiciu creat de un sistem de inteligență
artificială.
Așa cum am arătat și mai sus, cu ocazia reuniunii Consiliului în formațiunea „Transporturi,
telecomunicații și energie” din 6 decembrie 2022, proiectul de regulament a fost aprobat,
dar cu numeroase modificări; printre altele, statele membre s-au referit la sporirea nivelului
Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme armonizate privind
[1]
inteligența artificială (legea privind inteligența artificială) și de modificare a anumitor acte legislative ale uniunii, Bruxelles,
21 aprilie 2021, COM(2021) 206 final 2021/0106(COD).
Propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind adaptarea normelor în materie de răspundere
[2]
civilă extracontractuală la inteligența artificială (Directiva privind răspunderea în materie de IA), Bruxelles, 28.9.2022,
COM(2022) 496 final, 2022/0303(COD).
MERIDIANE JURIDICE | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 237

Andrei DUȚU
de răspundere printr-un număr de obligații de diligență care să revină dezvoltatorilor SIA,

utilizatorilor profesioniști ai acestora, cât și altor actori importanți. Mai mult decât atât, consiliul
a propus clarificarea conceptului de identificare biometrică de la distanță și, în aceeași măsură,
modificarea conceptelor centrale avute în vedere de regulament.
O atare orientare generală definește poziția provizorie a Consiliului cu privire la această propunere
și, în aceeași măsură, servește la pregătirea negocierilor cu Parlamentul European care, la rândul
său, nu a procedat încă la adoptarea definitivă a amendamentelor formulate. Și aceasta în
condițiile în care președinția suedeză a Consiliului, a cărui mandat a început la 1 ianuarie 2023,
a anunțat deja că acesta va fi marcat de adoptarea regulamentului privind inteligența artificială,
într-o formă optimizată, până la sfârșitul anului în curs.
1. Aspecte de ordin tehnic

Aceste demersuri politico-juridice în vederea creării unui cadrul legislativ coerent și, mai mult
decât atât, care să ofere o siguranță sporită tuturor celor ce au acces la noile tehnologii, au
coincis cu lansarea de către start-up-ul american OpenAI a unui program de conversații (de tip
chat bot) cu acces gratuit, aparținând unei noi generații de inteligență artificială, sub denumirea
de ChatGPT (Generative Pre-trained Transformer); conform reprezentantului companiei, Sam
Altman, aplicați a înregistrat la data 5 decembrie 2022, la numai 15 zile de la lansare, un milion de
accesări. Iar conform primelor informații puse la dispoziția publicului, așa cum a arătat publicația
franceză Le Monde în ianuarie a.c., compania a fost creată în 2016 la inițiativa lui Elon Musk,
personalitate controversată, inițiator și deținător al numeroase entități în domeniu, precum Tesla,
SpaceX sau, mai nou, Twitter; noua inițiativă s-a bucurat, în același timp, de concursul unor foști
angajați ai Google, care au facilitat achiziționarea unei tehnologii de rețea neuronală concepute
MERIDIANE JURIDICE
inițial în cadrul acestei companii, dar și de o finanțare semnificativă din partea Microsoft, estimată
la 10 miliarde de dolari. De remarcat că, în forma sa inițială, ChatGPT era utilizat încă din anul
2020 ca un program de integrare a serviciilor de cloud computing disponibil exclusiv angajaților
Microsoft, format în care ar putea fi integrat, în viitorul apropiat, în motorul de căutare, puțin
cunoscut, al acestei companii (denumit Bing), ceea ce l-ar putea transforma într-un veritabil
concurent disproporțional pentru serviciile oferite de Google.
În această privință, într-un interviu acordat în cursul lunii ianuarie a.c. publicației franceze AOC.
media[3], cercetătorul olandez Bernhard Rieder, specialist în media și cultura digitală, a arătat,
referitor la tehnologia utilizată în funcționarea ChatGPT, că aceasta urmărește să antreneze
în paralel și simultan rețele neuronale în mod aproape nelimitat, pentru a nu mai depinde de
puterea materială de calcul, „abolind” pe această cale limitele impuse de viteza de execuție a
anumitor sarcini, în condițiile funcționării paralele a mai multor servicii. Pe această cale, arată
specialistul, noul program poate să aibă în vedere mult mai multe date, creând rețele neuronale
noi, mai puțin focalizate exclusiv pe o anumită sarcină specifică. În același timp, utilizarea la
potențial maxim al unei asemenea inovații tehnologice nu este posibilă decât pentru o companie
care deține infrastructura tehnică necesară, precum Google, care la rândul său are la dispoziție
atât centre dedicate unor proiecte similare, cât și puterea financiară susținerii acestora. Altfel
B. Teinturier, Bernhard Rieder: «Les grands médias font de l’IA un instrument un peu magique », AOC, 21 ianuarie 2023,
[3]
https://aoc.media/entretien/2023/01/20/bernhard-rieder-les-grands-medias-font-de-lia-un-instrument-un-peu-magique/
238 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | MERIDIANE JURIDICE

spus, accesul la noua tehnologie este practic imposibilă pentru companiile de dimensiuni mai
reduse, din orice punct de vedere.
Lansarea în online și punerea la dispoziția publicului a acestei platforme, considerată a fi

deschizătoarea unei noi ere pentru inteligența artificială, ridică numeroase semne de întrebare.
În primul rând, se are în vedere capacitatea companiilor de tip start-up din domeniu de deveni
atractive și competitive în lipsa elementelor sus-menționate: infrastructura de calcul și finanțarea
semnificativă. În al doilea rând, se pune problema „efectului de rețea”, astfel cum a fost explicat
în doctrina mai veche[4], conform căruia o activitate poate beneficia în urma acestuia dacă
valoarea (sau utilitatea) unui produs sau serviciu oferit crește odată cu numărul de utilizatori;
în contextul dat, efectul este foarte posibil să se manifeste prin apariția extrem de rapidă a unui
nou operator digital, de dimensiuni foarte mari, specializat în domeniul inteligenței artificiale
disponibile publicului larg, care să se încadreze în dispozițiile regulamentului privind piețele
digitale nr. 2002/1925/UE (art. 2.1 și 3) referitoare la controlorii de acces, sau chiar să intre direct
în categoria marilor platforme, conform acelorași dispoziții, și, concomitent, în cea a motoarelor
de căutare, conform regulamentului privind serviciile digitale nr. 2022/2065/UE (art. 33).
În fine, se poate spune că principala provocare lansată de această nouă tehnologie constă în
analizarea modalităților în care interacționează cu propunerea de regulament european privind
inteligența artificială, inclusiv cu orientarea generală a Consiliului și poziția statelor membre. Și
aceasta în condițiile în care propunerile de amendamente vizează redefinirea conceptelor generale
ale regulamentului, inclusiv cele de IA generativă și IA de utilizare generală (în cadrul cărora
regăsim ChatGPT); în aceeași măsură, se impune adaptarea obligațiilor stipulate în regulament
la specificul IA-ului de nouă generație, atât a celor de transparență, cât și a celor de diligență
asimetrice, a căror executare (graduală, în funcție natura utilizatorului și/sau a operatorului) este
supravegheată de autoritățile reglementate la nivel național și european.
2. Adaptarea noțiunilor și conceptelor propuse prin regulamentul

IA la tehnologiile de nouă generație
Printre primele propuneri de modificare formulate de Consiliu se numără precizarea mai clară a
practicilor interzise în contextul identificării biometrice și definițiile conceptelor fundamentale ale
actului legislativ european, anume sistemele de inteligență artificială și sistemele de inteligență
artificială de risc ridicat, concepte care fac, de asemenea, obiectul propunerii de directivă privind
răspunderea civilă extracontractuală în materie de inteligență artificială din 28 septembrie 2022
(COM/2022/486); în plus, se propune și recunoașterea unui concept suplimentar, respectiv cel
de sistem de inteligență artificială de utilizare generală.
Referitor la practicile interzise prin articolul 5 al proiectului de regulament, se impune avută în

vedere definiția identificării biometrice de la distanță, astfel cum este prevăzută la considerentul
nr. 8: „un sistem de IA destinat identificării persoanelor fizice la distanță prin compararea datelor
biometrice ale unei persoane cu datele biometrice conținute într-o bază de date de referință și
fără a se cunoaște în prealabil dacă persoana vizată va fi prezentă și dacă poate fi identificată,
indiferent de tehnologia, procesele sau tipurile specifice de date biometrice utilizate”. O atare
[4]
N. Colin, A. Landier, P. Mohnen et A. Perrot, Économie numérique. Les notes du Conseil d’analyse économique,
n° 26, octombrie 2015.

Andrei DUȚU
definiție nu cuprinde și sistemele de verificare sau autentificare a căror unică finalitate constă în
confirmarea faptului că o persoană fizică este cine pretinde că este, indiferent dacă este vorba
despre accesul la un dispozitiv, la un serviciu sau la o locație anume. Această excludere voită
se justifică prin faptul că sistemele sus-menționate sunt susceptibile de a avea o incidență
minoră, poate chiar nesemnificativă, asupra drepturilor fundamentale ale persoanelor fizice,
spre deosebire de sistemele de identificare biometrică la distanță, care pot fi utilizate pentru
analizarea datelor unui mare număr de persoane. Astfel, sistemele de identificare biometrică ce
nu pot fi incluse în categoria „la distanță” în sensul articolului 5 nu fac obiectul reglementării
practicilor interzise, ci se încadrează în categoria sistemelor de risc ridicat în sensul articolului 6,
făcând astfel obiectul obligațiilor de diligență prevăzute în capitolul 3.
În aceeași măsură, o atenție deosebită o impune definiția restrânsă a sistemelor de inteligență

artificială prevăzute la articolul 3, cât și eliminarea anexei I care dezvolta semnificațiile acesteia.
Conform orientării generale a Consiliului, un sistem IA este un sistem conceput pentru a
funcționa pe baza câtorva elemente autonome și care, pe baza datelor și informațiilor generate
de software și/sau de om deduce modalitatea de a atinge un ansamblu determinat de obiective,
prin intermediul învățării automate și/sau a abordărilor axate pe logică și cunoaștere, și generează
rezultate precum conținuturi (sisteme IA generative), previziuni, recomandări sau decizii care
influențează mediului cu care interacționează”.
Optica acestei noi definiții, care cuprinde și sistemele generative precum ChatGPT, se sprijină
pe două abordări algoritmice (spre deosebire de varianta inițială, care propunea trei): pe de o
parte învățarea automată (machine learning), ceea ce a determinat consacrarea denumirii de „IA
conexionistă” și, pe de altă parte, abordările bazate pe logică și cunoaștere, specifice sistemelor
avansate, denumite „IA simbolică”. Cea de-a treia abordare, abandonată în forma curentă a
proiectului și care era detaliată în anexa I, propunea și o latură statistică, este considerată acum
MERIDIANE JURIDICE
ca fiind doar una dintre metodele specifice învățării automate.
În urma acestei amendări a definiției inteligenței artificiale, astfel cum a fost propusă de
proiectul de regulament, reiese că nu toate sistemele automatizate au vocația de a cădea
sub incidența viitoare reglementări, dar numai cele dotate cu o complexitate semnificativă,
legate consubstanțial de cele două abordări algoritmice utilizate la conceperea lor. Sistemele
automatizate care nu sunt cuprinse în conținutul viitorului regulament au totuși vocația de a fi
reglementate prin intermediul altor instrumente juridice unional-europene consacrate securității
produselor și, cel puțin pentru cele mai importante dintre ele, prin directiva privind securitatea
generală a produselor nr. 2001/95/CE. Aceasta din urmă, la rândul său, este pe cale a fi înlocuită
de un regulament[5].
De asemenea, modificarea definiției sistemelor IA de risc ridicat, în privința cărora au fost impuse
numeroase obligații de diligență în cadrul capitolului 3 al viitorului regulament, a determinat
împărțirea acestora în două categorii, conform articolului 6 al orientării generale. Astfel, în
prima categorie intră sistemele IA care constituie în sine un produs reglementat prin actele
legislative de armonizare ale UE enumerate în anexa II a proiectului de regulament (cum ar fi,
Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind siguranța generală a produselor, de

[5]
modificare a Regulamentului (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei
87/357/CEE a Consiliului și a Directivei 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului, Bruxelles, 30.6.2021,
COM(2021) 346 final, 2021/0170(COD).

de pildă, regulamentele privind dispozitivele medicale 2017/745/UE sau 2017/746/UE); acestea

sunt considerate a fi de risc ridicat dacă trebuie să fie supuse unei evaluări de conformitate de
către un terț în vederea punerii pe piață sau în vederea funcționării produsului, în conformitate
cu actele legislative sus-menționate.
În cea de-a doua categorie se regăsesc sistemele IA menționate în anexa III a viitorului
regulament, care conține o listă a domeniilor de activitate (modificată la rândul său), precum
biometria, justiția, piața muncii, educația ș.a., în cadrul cărora utilizarea inteligenței artificiale
generează riscuri speciale, așadar prezintă un grad ridicat de risc, „cu excepția cazului în care
rezultatele generate de sistem sunt pur accesorii în raport cu acțiunea sau decizia care trebuie
luată și, prin urmare, nu sunt susceptibile să provoace un risc semnificativ pentru sănătate,
siguranță sau drepturile fundamentale”. Acest caracter accesoriu, dacă va fi menținut în varianta
finală a regulamentului, se va dovedi dificil de explicat. Oricum, se pare că definiția IA cu grad
ridicat de risc este, la nivelul actual, departe de a fi clarificată, date fiind dezbaterile în curs din
cadrul Parlamentului European.
3. Definirea legală a conceptului de sistem de inteligență artificială

de utilizare generală
Unul dintre cele mai importante aspecte prevăzute în orientarea generală a Consiliului îl
constituie propunerea de consacrare și reglementare a sistemului IA de utilizare generală, în
cadrul articolelor 4 bis și următoarele din proiect. Cu alte cuvinte, aceste potențiale dispoziții
se referă la un sistem IA căruia, independent de modalitatea în care este pus pe piață sau pus
în funcțiune, inclusiv sub forma unui program gratuit, dezvoltatorul îi imprimă posibilitatea
de a executa funcții de uz general precum recunoașterea de imagini sau de cuvinte, generarea
de conținut audio sau video, detectarea modelelor, răspunsuri la solicitări, traduceri etc.; o
inteligență artificială de utilizare generală ar putea fi astfel utilizată în numeroase contexte și
ar putea fi integrată în alte sisteme IA. Forme ale acestui tip de sisteme regăsim, în prezent, în
cadrul programelor de transpunere a vocii în conținut text, în sistemele de traducere online, ori
în programele de conversații de tip ChatGPT sau Alexa.
Scopul unei atari reglementări, semnificativ de altfel, este de a nu supune IA de utilizare generală
obligațiilor de diligență aferente sistemelor IA de risc ridicat, conform capitolului 3 al proiectului,
în condițiile în care adoptarea măsurilor interne de aplicare în baza art. 291 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene (TFUE) obligă la conformarea cu acele dispoziții. Totuși, de precizat
că obligațiile relative la transparență, conform articolului 52, se aplică și acestor sisteme, fără a
fi necesară adoptarea măsurilor interne aferente.
Sistemul IA de utilizare generală ChatGPT, program conversațional de nouă generație, scoate

la iveală o problemă care nu a făcut încă obiectul unei abordări juridice, nici în forma inițială a
propunerii de regulament IA, nici în orientarea generală sau amendamentele Consiliului. Într-
adevăr, una dintre caracteristicile noii aplicații conversaționale, care o diferențiază fundamental
de motoarele de căutare clasice, care practică data mining asupra unui număr mai mic sau mai
mare de site-uri, se poate explica prin modul în care sunt prezentate rezultatele la orice solicitare
formulată. Practic, inteligența artificială formulează aceste rezultate într-un mod adaptat și
„umanizat”, în sensul că exprimă un răspuns unic la fiecare cerere, care poate fi selectat din

Andrei DUȚU
sute, mii sau chiar miliarde de variante alternative existente în baza de date pe care o are la
dispoziție. Invers, un motor de căutare obișnuit utilizează o prezentare „mecanică”, fără să ofere
unei solicitări un răspuns unic, ci mii sau milioane de variante, ordonate și clasificate în funcție
de diverse criterii și parametrii, precum pertinența, data la care au fost publicate informațiile
respective etc., fiind din această cauză supuse unei obligații de transparență impusă într-o
pluralitate de texte europene sau naționale (precum art. 26 și 27 din Regulamentul 2022/2065/UE
privind serviciile digitale sau art. 5 al Regulamentului 2019/1150/UE privind echitatea și
transparența pentru companiile care oferă servicii online de intermediere ș.a.).
Totuși, așa cum se arată și pe site-ul de prezentare a programului ChatGPT, acest sistem este
„stocastic prin definiție”, în sensul că răspunsul unic oferit de agentul conversațional nu va fi
identic decât dacă aceeași solicitare nu va fi formulată la un interval de timp t sau t+1. Cu alte
cuvinte, sistemul propune răspunsuri în mod aleatoriu, integrând aspecte de probabilitate, oferind
pe această cale un răspuns unic din mii de variante alternative, și acest răspuns unic fiind variabil
și depinzând de momentul la care este formulată cererea.
Această dublă specificitate a fost rezumată de către trei specialiști în domeniu după cum
urmează: „este vorba despre o combinație fericită a doi algoritmi de inteligență artificială deja
existenți: roboții conversaționali (aplicațiile de chat) asociați cu acumularea tuturor informațiilor
disponibile pe internet până în anul 2021 inclusiv. Astfel, în mod obligatoriu, orice întrebare
adresată își va găsi undeva pe internet un conținut care poate se poate transpune într-un răspuns,
rearanjat și adaptat apoi sub forma unei conversații. Spre deosebire de un expert uman, ChatGPT
nu înțelege semnificația a ceea ce relatează: îi puteți pune o întrebare polemică, controversată
și, dacă în domeniul respectiv dezvoltatorii au acordat mai puțină atenție pregătirii sale în ceea
ce privește aptitudinea de a respinge afirmațiile neadevărate, vă veți confrunta cu un mincinos
care vă va răspunde cu certitudinea unui impostor psihopat. Cu ocazia următoare, vi se poate
MERIDIANE JURIDICE
oferi un răspuns diametral opus”[6].
Constatarea că avem de-a face cu o prezentare „umanizată” din ce în ce mai semnificativă a

rezultatelor generate de un sistem de inteligență artificială, în condițiile în care, încă, este vorba
despre un program informatic lipsit de conștiință, impune o reluare a reflecțiilor cu privire la
transparența și diligența ce revin dezvoltatorilor și utilizatorilor acestor sisteme, reflecție care
nu a putut fi dusă până la capăt în cadrul propunerii inițiale a Comisiei și a orientării generale a
Consiliului, dată fiind simultaneitatea evenimentelor de la sfârșitul anului trecut.
4. Obligațiile de transparență adaptate inteligenței artificiale de

utilizare generală de nouă generație
Modificările operate asupra conținutului articolului 52 din proiectul de regulament cu ocazia
întruniri Consiliului din decembrie 2022 sunt mai mult decât binevenite, în condițiile în care
acum se menționează expres că obligație de transparență se impune, fără a aduce atingere altor
obligații similare impuse prin dreptul unional-european (de exemplu, prin GDRP) sau dreptul
[6]
C. Cuvelliez, J.-J. Quisquater și S. van Roy, Le projet de régulation de l’intelligence artificielle de l’UE ne semble pas être à
la hauteur des risques que représente la percée d’outils comme ChatGPT (Proiectul european de reglementare a inteligenței
artificiale nu pare a se ridica la înălțimea riscurilor pe care le presupun instrumente precum ChatGPT), în „Le Monde”,
19 ianuarie 2023.

național tuturor dezvoltatorilor de sisteme IA, indiferent dacă prezintă sau nu un grad ridicat de
risc, datorită faptului că aceste sisteme interacționează cu persoane fizice sau sunt obligatorii
pentru toți utilizatorii profesioniști ai sistemelor respective, indiferent dacă sunt de risc ridicat,
de categorizare biometrică, de recunoaștere facială sau de trucaj audio-video (de tip deep fake).
Dacă articolul 52, conform poziției Consiliului, are vocația de a se aplica sistemelor IA de utilizare
generală, rămâne a se stabili dacă același articol poate reglementa și sistemele IA generatoare
de conținut textual, precum ChatGPT. Pentru început, se ridică o întrebare cu privire la modul
în care dezvoltatorii acestui sistem pot îndeplini această obligație de transparență, în sensul că
trebuie determinată informația care face obiectul ei; pentru că scopul nu este, în acest context, de
a informa o persoană fizică că este pe cale să interacționeze cu o formă de inteligență artificială,
ci de a-i arăta că rezultatul care i se oferă de către acest sistem este unul nu numai probabil (de
un nivel de probabilitate care ar putea fi indicat, la fel ca și sursele conținutului acestuia), dar
în aceeași măsură pur aleatoriu (în condițiile în care conținutul este generat din perspectivă
stocastică). Se poate avea în vedere, în aceeași măsură, ca utilizatorului să i se permită accesul
la totalitatea variantelor alternative de răspuns, obligație de transparență similară celor impuse
motoarelor de căutare clasice, care nu numai că oferă toate răspunsurile posibile pentru o căutare
particulară, ordonate după anumite criterii, dar și arată care sunt acestea (art. 26 și art. 27 din
Regulamentul 2022/2065/UE privind serviciile digitale; art. 5 al Regulamentului 2019/1150/UE
privind echitatea și transparența pentru societățile care utilizează servicii de intermediere
online; art. 6 bis al Directivei 2011/83/UE relativă la drepturile consumatorilor). În plus, se ridică
problema de a determina dacă un utilizator profesionist al aplicației conversaționale este ținut să
respecte obligația de transparență, în sensul articolului 52; în acest scop, se impune clasificarea
rezultatelor oferite de cel din urmă, mai ales dacă pot fi incluse în categoria de trucaje audio-
video de tip deep-fake, care nu a fost încă adaptată în totalitate cerințelor unional-europene.
Totuși, se poate ridica o întrebare pertinentă cu privire la maniera în care se va pune în practică
această obligație de transparență, în condițiile în care conținutul creat de IA poate circula prin
intermediul platformelor sociale. În această privință, se consideră că ar fi oportună, cu privire la
circulația conținutului (cel puțin) textual generat de o inteligență artificială prin intermediului
rețelelor sociale, o informare a utilizatorilor cu privire la faptul că acest conținut, probabil și
aleatoriu, a fost generat de un sistem AI, și nu de o ființă umană.
Apropierea acestor probleme de conținutul textual al așa-numitului Digital Services Act obligă,
în aceeași măsură, din perspectiva anvergurii obiectului acestui document, o analiză sporită a
propunerii de regulament privind IA.
5. Un posibil regim juridic al obligațiilor de diligență în materia

inteligenței artificiale
În cadrul orientării generale propuse de Consiliu, din perspectiva guvernanței unional-europene,
rolul și misiunea autorităților naționale de supraveghere a pieței sunt simplificate, iar componența
și prerogativele eventualului Comitet European pentru Inteligență Artificială, organ ce urmează a
fi creat prin viitorul regulament, cu scopul de a garanta „aplicarea coerentă” a acestuia în cadrul
celor 27 de state membre UE, își manifestă veritabilele semnificații și limite.

Andrei DUȚU
Astfel, propunerea inițială a Comisiei sugera ca acest Comitet să fie alcătuit din reprezentanți ai
diferitelor autorități de control naționale, cât și din partea Autorității Europene pentru Protecția
Datelor, iar președinția să fie asigurată de către Comisie. O atare compoziție se baza pe modelul
Comitetului European pentru Protecția Datelor, astfel cum a fost prevăzut de articolul 68 din
GDPR, chiar dacă prerogativele noului organism ar fi mai puține, sau cel puțin egale ca număr,
celor atribuite organelor corespondente prevăzute de Digital Services Act.
Orientarea generală a Consiliului nu se referă însă la autoritățile de control, nu prevede decât

o funcție administrativă a Comisiei și propune ca acel Comitet sus-menționat să fie alcătuit
din reprezentanți numiți de fiecare stat membru, alături de câteva sub-grupuri cu statut
permanent, alcătuite din experți independenți, reprezentanți ai întreprinderilor mici și mijlocii, ai
start‑up‑urilor, ai marilor companii, ai lumii academice, ai societății civile, alături de reprezentanți
ai celorlalte două autorități de supraveghere a piețelor și ai autorităților naționale competente
în domeniu.
Această nouă formă de guvernanță pare a fi semnificativ îndepărtată nu numai de cea instaurată
prin GDPR, dar și de cea concepută în cadrul Digital Services Act, care s-ar putea dovedi a fi, până
la urmă, un model folositor în contextul dat. Mai mult decât atât, orice apreciere graduală cu
privire la obligațiile de diligență impuse în sarcina dezvoltatorilor și a utilizatorilor profesioniști
ai sistemelor de inteligență artificială, în raport cu dimensiunea companiei sau cu amploarea
activității sale, nu figurează printre propunerile de modificare înainte de către Consiliu. În această
privință, se cuvine reamintit că Digital Services Act a consacrat obligații de diligență consolidate
și asimetrice în materie de analiză (art. 34 al regulamentului 2022/2065/UE) și de atenuare a
riscurilor (art. 35 al aceluiași regulament) cu privire la sănătate, securitate, drepturi fundamentale
și statul de drept în sarcina marilor operatori digitali (conform art. 33 din același regulament), a
căror respectare și aplicare de către destinatari se supune controlului Comisiei, conform art. 56.2
MERIDIANE JURIDICE
al reglementării menționate anterior.

ISTORIA JURIDICĂ
„Cele șase Românii” – Un proiect constituțional
„Cele șase Românii” –

Un proiect constituțional
După ce în cadrul ciclului de 23 de prelegeri publice Noua Constituție a României, organizat de

Institutul Social Român (ISR) în perioada decembrie 1921 - iunie 1922, susținuse principiul statului
național unitar, profesorul universitar de drept constituțional Romul Boilă de la Universitatea
din Cluj publica, în anul 1931, Studiul asupra reorganizării statului român întregit (Tipografia
Națională Cluj) în care susținea poziții diametral opuse. Așadar, după meditații de circa un
deceniu universitarul ardelean ajungea la concluzia că „așezământul fundamental al statului
nu corespunde câtuși de puțin condițiilor de viață ale națiunii române. S-a făurit o constituție
cu tendințe centraliste. Ea are și câteva principii fundamentale salutare dar acelea nu au fost
aplicate. Avem o constituție scrisă, dar ne lipsește o viață constituțională reală”.
În anexa (pretinsului) studiu se publica un anteproiect de Constituție în a cărui Expunere de motive

se arăta, printre altele, „Ani de zile după unire, s-a amânat sub diferite pretexte alcătuirea unei
constituții, care era menită să pună pe baze noi și trainice organizația statului român întregit. Pe
urmă, declarând de Constituantă un parlament ales și constituit prin furt, fraudă și fals, s-a dat
o constituție țării, în anul 1923, la care însă, în afară de partidul liberal, nici un partid românesc
n-a colaborat, constituția altfel făcută era departe de a răspunde realităților și exigențelor noilor
stări de lucruri”. În „compunerea” sa astfel prefațată, publicată după experiența și cu gustul
guvernării, România constituia „un singur stat indivizibil” (art. 1), forma sa de guvernare era
„regatul constituțional (art. 4) iar „funcțiunile și serviciile de stat” se prefigurau în „centrale și
provinciale”. Organele centrale preconizate erau: Regele, Consiliul de Stat și Guvernul Central,
în timp ce cele provinciale deveneau Dieta și Guvernul Provincial. Consiliul de Stat împreună
cu dietele provinciale constituiau Reprezentanța Națională (art. 9). Într-o atare „perspectivă
constituțională” statul român urma să fie împărțit în următoarele provincii: Muntenia împreună
cu Oltenia, Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor, Moldova împreună cu Basarabia și Bucovina,
Transilvania împreună cu Banatul, Crișana, Sătmar și Maramureș. În acest mod țara întregită se
propunea a fi (re)împărțită în cele 6 regiuni istorice anterioare în cadrul unei preconizate legi
fundamentale a unui stat federal și un fel de preludiu al dezmembrării României Mari. Nu este,
poate, aici locul de a încerca a găsi explicații și a oferi contraargumente acestei inițiative marcată
puternic de politicianism și interese de grup, conjuncturale. Totuși, publicăm mai jos replica
primită imediat, atunci în 1931, din partea și de pe pozițiile marii conștiințe naționale pe care
a reprezentat-o inegalabilul savant și patriot Nicolae Iorga. Mai precis e vorba de articolul Cel
cu șase Românii, publicat în „Neamul Românesc” din 18 septembrie 1931 în care proiectul Boilă
era considerat drept „rețeta după care să facem, dacă am fi nebuni, șase Românii. Șase Românii,
fiecare cu parlamentul, cu instrucția și cu armata ei… Panopticul român al celor șase Românii
deopotrivă de bine guvernate”.
ISTORIA JURIDICĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 247

Mircea DUȚU
Cel cu șase Românii

D[omnul] Romul Boilă de la Cluj, om de curaj, transilvan feroce, a dat rețeta după care să facem,
dacă am fi nebuni, șase Românii.
Șase Românii, fiecare cu Parlamentul, cu instrucția și cu armata ei.
O idee mai fericită n-a putut să se nască în vreunul din encefalele de care dispune România de astăzi.
A o tăia în șase e mijlocul cel mai potrivit de a-i asigura dăinuirea. Fiindcă aceasta ar da mijlocul, la
o sută douăzeci de oameni, de a fi în același timp miniștri, fiecare cu subsecretarii de stat, secretarii
și șefii de cabinet.
Plata o va face, firește, Societatea Națiunilor care va expune lumii întregi Panopticul român al celor
șase Românii deopotrivă de bine guvernate.
Nimeni nu ne-a poftit și pe noi la spectacol. Dar n-are a face! Noi ne mulțămim că, în loc să pregătim
pe cele șase Românii care nu vor fi, avem conștiința că am conlucrat la aceea singură care este și pe
care nicio prostie n-o poate dărâma.
N. Iorga
ISTORIA JURIDICĂ
248 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | ISTORIA JURIDICĂ

ABREVIERI
A.G.A. – Adunarea generală a acţionarilor C.D. 199’ – Culegere de decizii ale fostului
A.G.E.A. – Adunarea generală extraordinară a Tribunal Suprem (Curţii de Apel,
acţionarilor Tribunalului etc.) pe anul…
A.P.A.P.S. – Autoritatea pentru Privatizarea şi C.D.H. – Culegere de decizii şi hotărâri ale Curţii
Administrarea Patrimoniului Statului Constituţionale a României pe anul …
A.U.B. – Revista Analele Universităţii C.E.D.O. – Curtea Europeană a Drepturilor
Bucureşti, Seria Drept Omului
A.U.L.B. – Revista „Acta Universitatis Lucian C.N.V.M. – Comisia Naţională a Valorilor
Blaga – Sibiu” Mobiliare
A.V.A.B. – Autoritatea pentru Valorificarea C.S.J. – Curtea Supremă de Justiţie
Activelor Bancare Cah. Dr. Eur. – Cahiers de Droit Européen
A.V.A.S. – Autoritatea pentru Valorificarea cam. – camera... (jurisprudenţa franceză)
Activelor Statului Cas. I, II – Curtea de Casaţie şi Justiţie a
AELS – Asociaţia Europeană a Liberului României, secţia I, a II-a etc.
Schimb Cass. fr. – Curtea de Casaţie franceză
alin. – alineat (jurisprudenţa franceză)
apud. – citat după CE – Comunitatea Europeană/ Tratatul de
art. – articolul instituire a Comunității Europene
AUE – Actul Unic European CECO – Comunitatea Europeană a
B. Of. – Buletinul Oficial, partea I Cărbunelui şi Oţelului/ Tratatul de
B.N.R. – Banca Naţională a României instituire a Comunității Europene a
BCE – Banca Centrală Europeană Cărbunelui şi Oţelului
BEJ – Biroul de executori judecătoreşti CEDO – Convenţia Europeană a Drepturilor
BNP – Biroul notarului public Omului/ Curtea Europeană a
Bul. – Buletinul fostei Înalte Curţi de Drepturilor Omului
Casaţie şi Justiţie a României CEE – Comunitatea Economică Europeană/
Bul. jur. 199’ – Buletinul jurisprudenţei Curţii Tratatul de instituire a Comunității
Supreme de Justiţie a României Economice Europene
(1993-1999) CEEA – Comunitatea Europeană a Energiei
C. aer. – Codul aerian Atomice/ Tratatul de instituire a
C. Apel – Curtea de Apel Comunității Europene a Energiei
Atomice
C. civ. – Codul civil
cf. – a se compara cu
C. civ. fr. (it.) (g) – Codul civil francez (italian) (german)
CEJ – Curtea Europeană de Justiţie
C. com. – Codul comercial
CJUE – Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
C. com. fr. (it.) (g) – Codul comercial francez (italian)
(după intrarea în vigoare a Tratatului
(german)
de la Lisabona)
C. F. – cartea funciară
CML Rev – Common Market Law Review
C. fam. – Codul familiei
(Kluwer Law International)
C. fisc. – Codul fiscal
col. civ. – colegiul civil
C. m. – Codul muncii
COMI – centrul principalelor interese ale
C. pen. – Codul penal debitorului
C. pr. civ. – Codul de procedură civilă compl. – completat
C. pr. fisc. – Codul de procedură fiscală Convenţie – Convenţia pentru apărarea
C. pr. pen. – Codul de procedură penală drepturilor omului şi a libertăţilor
C. silv. – Codul silvic fundamentale (Convenţia europeană
C. vam. – Codul vamal a drepturilor omului)
C.A.B. – Curtea de Arbitraj Comercial COREPER – Comitetul reprezentanţilor
Internaţional Bucureşti de pe lângă permanenţi
Camera de Comerţ şi Industrie a Culegere – Culegere de hotărâri a Curţii de
României Justiţie a Comunităţilor Europene,
C.C. – Curtea Constituţională Tribunalului de Primă Instanţă şi
C.C.I. – Camera de Comerţ şi Industrie Tribunalului Funcţiei Publice
C.C.I.R. – Camera de Comerţ şi Industrie a D. – Decretul
României D.L. – Decretul‑lege

Dalloz – „Le Dalloz. Recueil” O.E.C.D. – Organizaţia pentru Cooperare şi
(jurisprudenţa franceză) Dezvoltare Economică
dec. – decizia O.M.C. – Organizaţia Mondială a Comerţului
dec. civ. (pen.) – decizia civilă (penală) etc. O.R.C. – Oficiul Registrului Comerţului
DG – Direcţia Generală (din cadrul Comisiei) O.S.I.M. – Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci
Dreptul – revista Dreptul ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite
e.g. – exempli gratia OP – ordin de plată
ECR – European Courts Report (Reports of op. cit. – opera citată
Cases before the Court of Justice and p. – pagina
the Court of First Instance p. n. – paranteza noastră (a autorului)
Ed. – Editura par. – paragraful
Ed. – ediţia passim – în diverse locuri
ELR – European Law Review pct. – punctul
en. – englez/ britanic PE – Parlamentul European
etc. – etcaetera („şi celelalte”) PESC – Politica Externă şi de Securitate
Euratom – Comunitatea Europeană a Energiei Comună
Atomice (v. şi CEEA)/ Tratatul de Plen T. S. – Plenul fostului Tribunal Suprem
instituire a Comunității Europene a Probleme de drept – Probleme de drept din deciziile Curţii
Energiei Atomice 1990-1992 Supreme de Justiţie (1990-1992)
ex. – (de) exemplu pt. – pentru
F.M.I. – Fondul Monetar Internaţional R.D.C. – Revista de drept comercial – serie nouă
FEI – Fondul european de investiţii R.D.P. – Revista de drept penal
fr. – francez R.R.D. – Revista română de drept
FSE – Fondul social european R.R.D.A. – Revista română de drept al afacerilor
g. – german R.R.D.E. (C) – Revista română de drept european
G.I.E. – Grup de interes economic (comunitar)
H.C.M. – Hotărârea Consiliului de Miniştri R.R.D.M. – Revista română de dreptul muncii
ibidem – în acelaşi loc R.R.D.P. – „Revista română de drept privat”
R.R.J. – „Revista română de jurisprudență”
idem – acelaşi autor
R.T.D.E. – Revue trimestrielle de droit européen
infra – mai jos
(Editions Dalloz)
IR – secţiunea „Informations rapides” Rec. – Recueil de la jurisprudence de la
(jurisprudenţa franceză) Cour de justice et du Tribunal de
it. – italian première instance
Î.C.C.J. – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Rep. (eventual urmat– (începând cu anul 2007) Repertoriul
J. N. – Revista „Justiţia Nouă” de anul apariţiei) jurisprudenţei Curţii de Justiţie
JAI – Justiţie şi Afaceri Interne a Comunităţilor Europene şi a
JCP – „Juris-classeur périodique. éd. Tribunalului de Primă Instanţă a
Générale. La semaine juridique” Comunităţilor Europene (ediţia în
(jurisprudenţa franceză) limba română) (partea I – hotărârile
JO – Jurnalul Oficial al Uniunii Europene CJCE; partea a II-a – hotărârile TPI)
(seria „L” – Legislaţie, seria „C” – Repertoriu I – I. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu
Comunicări şi Informaţii) de practică judiciară în materie
Jud. – Judecătoria civilăa Tribunalului Suprem şi a altor
Jur. Gen. – Jurisprudenţa generală instanţe judecătoreşti pe anii 1952-
Jur. Rom. – Jurisprudenţa română 1969, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Juridica – Revista Juridica Bucureşti, 1970
L. P. – Revista „Legalitatea Populară” Repertoriu II – I. Mihuţă, Repertoriu de practică
l. – litri judiciară în materie civilă a
Tribunalului Suprem şi a altor
lit. – litera
instanţe judecătoreşti pe anii
loc. cit. – locul citat
1969-1975, Ed. Ştiinţifică şi
M. Of. – Monitorul Oficial al României, partea I
Enciclopedică, Bucureşti, 1976
mod. – modificat Repertoriu III – I. Mihuţă, Repertoriu de practică
mp – metri pătraţi judiciară în materie civilă a
n. a. – nota autorului Tribunalului Suprem şi a altor
n. n. – nota noastră (a autorului) instanţe judecătoreşti pe anii 1975-
n.r. – nota redacţiei 1980, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
n.t. – nota traducătorului Bucureşti, 1982
nr. – numărul
250 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023

Repertoriu IV – I. Mihuţă, Repertoriu de practică t. – tomul
judiciară în materie civilă a T. J. – Tribunalul judeţean
Tribunalului Suprem şi a altor T. pop. rai. – Tribunalul popular al raionului
instanţe judecătoreşti pe anii 1980- T. reg. – Tribunalul regional
1985, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, T.M.B. – Tribunalul Municipiului Bucureşti
Bucureşti, 1986 t.n. – traducerea noastră
Rev. soc. – Revue des sociétés T.S. – Tribunalul Suprem
RFD adm. – Revue française de droit TFP – Tribunalul Funcţiei Publice al Uniunii
administratif Europene
RTD civ. – Revue trimestrielle de droit civil TFUE – Tratatul privind funcţionarea Uniunii
RTD com. – Revue trimestrielle de droit Europene (Tratatul de la Lisabona)
commercial TGI – Tribunal de grande instance
RTD eur. – Revue trimestrielle de droit européen (jurisprudenţa franceză)
s. civ. – secţia civilă TPI – Tribunalul de Primă Instanţă al
s. com. – secţia comercială Comunităţilor Europene
s. cont. adm. – secţia de contencios administrativ Tratatul CE – Tratatul de instituire a Comunităţii
s. pen. – secţia penală Europene (după 1 noiembrie 1993, ca
S.C.J. – Revista „Studii şi cercetări juridice” urmare a modificărilor aduse Tratatului
S.D.R – Revista „Studii de drept românesc” CEE prin Tratatul de la Maastricht)
s.n. – sublinierea noastră Tratatul CEE – Tratatul de instituire a Comunităţii
S.U. – Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Economice Europene (semnat
Justiţie (Înaltei Curţi de Casaţie şi la Roma, la 25 martie 1957, cu
Justiţie) modificările ulterioare survenite
S.U.B.B. – Revista „STUDIA Universitatis Babeş- până la Tratatul de la Maastricht)
Bolyai”– Series Iurisprudentia Tratatul UE – Tratatul privind Uniunea Europeană
SA – societate pe acţiuni (în vigoare de la 1 noiembrie 1993)
SC – societatea comercială Trib. – Tribunalul
SEE – Spaţiul Economic European TUE(după intrarea în – Tratatul privind Uniunea Europeană/
sent. civ. (pen.) – sentinţa civilă (penală) etc. vigoare a Tratatului Tribunalul Uniunii Europene
SNC – societate în nume colectiv de la Lisabona)
soc. – secţia de dreptul muncii TVA – taxa pe valoare adăugată
(jurisprudenţa franceză) UE – Uniunea Europeană
SPPI – Societate civilă profesională de UEM – Uniunea Economică şi Monetară
practicieni în insolvenţă urm. – următoarele
SRL – societate cu răspundere limitată V. – a se vedea
supra – mai sus V° – verbo (la cuvântul)
ş. a. – şi alţii (altele) vol. – volumul

CONDIȚII GENERALE DE PUBLICARE
ÎN REVISTELE WOLTERS KLUWER ROMÂNIA
1. Trimiterea unei lucrări în vederea publicării în Revistele Wolters Kluwer România (Pandectele
Române, Revista Română de Dreptul Muncii, Revista Română de Drept al Afacerilor, Revista
Română de Drept European), sub rezerva acceptării sale de către Redacția revistei, constituie
consimțământul autorului pentru cesiunea dreptului de autor în următoarele condiții generale:
2. Colegiul de redacție va accepta lucrarea cu condiția ca aceasta să corespundă într-o măsură

rezonabilă, ca nivel și stil, considerând un minim necesar pentru a fi acceptată, următoarele:
– nivel științific corespunzător;
– tema lucrării să fie actuală;
– lucrarea să conțină un aport de noutate față de doctrina existentă;
– conținutul lucrării să fie adus la zi cu legislația în vigoare în momentul predării.
Dacă lucrarea nu corespunde, Editura are dreptul să refuze publicarea acesteia în forma prezentată
sau să ceară autorului modificarea lucrării conform standardelor revistei.
3. Autorul cedează Editurii, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe,
în exclusivitate și fără o limitare teritorială, următoarele drepturi, în totalitate:
– drepturile de reproducere și distribuire a lucrării pe format hârtie, în cadrul unui număr al

Revistei în care are loc publicarea, pe o perioadă de 4 ani;
– drepturile de reproducere și distribuire a lucrării pe format electronic, pe toată durata lor de

existență;
– dreptul de a crea opere derivate, exclusiv în vederea reproducerii și distribuirii în format

electronic;
– dreptul de a retipări acel număr al revistei care include și lucrarea autorului, pe toată durata
de existență a dreptului de autor.
4. Materialele înaintate Editurii spre publicare se vor trimite la adresa de e-mail

redactie@wolterskluwer.ro și vor respecta următoarele condiții:
– articolele se vor transmite în format Word și vor fi redactate cu diacritice, fără greșeli
gramaticale, cu respectarea abrevierilor indicate în paginile revistei. Editura poate cere
autorului să recorecteze lucrarea;
– fiecare articol va avea titlu, rezumat în limba română și engleză, cuvinte-cheie și va respecta
o structură coerentă (capitole, secțiuni etc.).
252 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023

5. Autorul garantează că este singurul deținător al dreptului de autor asupra lucrării și că lucrarea
este originală, cu excepția materialelor de domeniu public și a extraselor din alte lucrări, care sunt
făcute cu respectarea dispozițiilor legale în materia proprietății intelectuale. Autorul își asumă
deplina responsabilitate în privința conținutului lucrării.
6. Cu privire la materialele care se publică, redacția își rezervă următoarele drepturi:
– să modifice titlul acestora;
– să corecteze, după caz, să reformuleze ori stilizeze unele formulări, fără a aduce atingere
ideilor, opiniei și argumentelor autorilor.
7. Autorii vor primi o confirmare a recepției în termen de 10 zile. Pentru a evita orice
disfuncționalități în transferarea documentelor, rugăm autorii ca, în eventualitatea în care în
termenul menționat nu au primit confirmarea, să contacteze, printr-un nou mesaj, redacția.
Decizia de publicare a articolului aparține Colegiului de redacție al revistei și va fi luată în urma

unui proces de analiză a lucrării, conform criteriilor enunțate la pct. 2. În cazul în care există
sugestii de modificare, acestea vor transmise autorilor. Refuzul de a modifica articolele în sensul
dorit de Colegiul de redacție într-un termen rezonabil convenit de părți, echivalează cu retragerea
articolului de la publicare.
8. Articolele de doctrină se vor trimite în mod obligatoriu însoțite de un rezumat redactat în

limba engleză, de maxim o pagină.
9. Sursele bibliografice vor fi citate complet, cuprinzând: numele și inițiala prenumelui autorului,
lucrarea, ediția, editura, locul de editare, anul apariției, pagina (paginile). Se vor utiliza abrevierile
conform uzanțelor revistei.
10. Hotărârile judecătorești redate in extenso, comentate sau rezumate trebuie să fie definitive.
Se va specifica dacă sunt publicate și sursa.
11. Autorii vor preciza numele și prenumele, profesia (funcția), locul de muncă/ locul desfășurării
activității, adresa, email și telefonul. La cererea Editurii, autorul trebuie să furnizeze documentele
cerute de aceasta (acord de editare, declarație).
12. Acceptarea de către redacție a articolelor trimise spre publicare implică încheierea valabilă a
contractului de editare, având în vedere dispozițiile art. 43 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul
de autor și drepturile conexe, care prevăd că pentru încheierea contractului de editare având
drept obiect opere utilizate în presă nu este obligatorie forma scrisă.


PR Nr. 1-2023

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PR Nr. 1-2023

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PANDECTELE

Coordonator reviste: Alina CRĂCIUN

DIN ARHIVA PANDECTELOR ROMÂNE

CUPRINS | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 5

6 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | CUPRINS

PANDECTELE ROMÂNE ARCHIVES

CUPRINS | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 7

NATIONAL CASE LAW

8 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | CUPRINS

O NECESARĂ VIZIUNE ASUPRA

Aniversarea a 100 de ani de la adoptarea și intrarea în vigoare a Constituției

1. Într-adevăr, legea fundamentală a țării întregite a reprezentat punctul culminant

EDITORIAL | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 11

și Moldova (1832), proiectele constituționale ale programelor revoluționare de

Sub asemenea auspicii, după 57 de ani de punere în aplicare așezământul

2. Dar ce aștepta societatea românească a țării întregite de la noul său

12 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | EDITORIAL

politico‑juridică a „psihologiei sociale, stării economice, dezideratelor dreptății

Așadar, tiparul constituțional al statului modern evolua spre varianta statului

3. Ca act politico-istoric adoptarea noii constituții, cea a țării întregite, însemna,

EDITORIAL | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 13

și se impunea a-i răspunde: desăvârșirea, păstrarea și consolidarea statului român

4. Primele două constituții române, care au format un corp comun și au fixat

14 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | EDITORIAL

EDITORIAL | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 15

6. Pentru majoritatea istoricilor dreptului românesc, inclusiv Constituția din 1923

Dincolo de realitățile naționale nou afirmate, însă în strânsă legătură cu acestea,

16 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | EDITORIAL

fundamentală între factorii individuali și colectivi care o compun, dincolo de

7. Inaugurat în 1866 sub semnul modernizării instituționale înțelese în mod lipsit de

Înscrisă într-o asemenea perspectivă istorico-europeană, moștenirea centenară

Ineditul obiectivului propus și importanța concluziilor degajate impun, în mod

Prof. univ. dr. Mircea DUȚU

EDITORIAL | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 17

Reflecții asupra nulității parțiale

Keywords: partial nullity, total nullity, contract, inadmissibility, essential/

Prezentul studiu își propune să abordeze unele aspecte specifice proceselor în

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 21

Cuvinte-cheie: nulitate parțială, nulitate totală, contract, inadmisibilitate, caracter

Legislaţie relevantă: C. civ., art. 1254, art. 1255, art. 1256

22 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | DOCTRINĂ

c) în cazul minorului de bună-credință la încheierea căsătoriei, în sensul că acesta nu va pierde

Astfel, de principiu, operează următoarele reguli:

24 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | DOCTRINĂ

2. Esențialitatea și caracterul determinant

(Nulitatea...), pp. 98-108.

26 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | DOCTRINĂ

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 27

Credem că, în majoritatea cazurilor, o astfel de cercetare va reflecta – de această dată –

De pildă, promisiunea de vânzare-cumpărare a unui imobil este valabilă și fără a fi încheiată în

28 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | DOCTRINĂ

Însă, la momentul soluționării litigiului – în funcție și de poziția și disponibilitatea părții litigante

30 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | DOCTRINĂ

32 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | DOCTRINĂ

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | 33

3. Admisibilitatea în sens material (substanțial)

34 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | DOCTRINĂ

prin acordul părților.”

Sub un alt aspect procesual, la interpelarea instanței în privința calificării „inadmisibilității”

36 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2023 | DOCTRINĂ

Se dovedește, astfel, că inadmisibilitatea în sens material (apărare de fond în drept) a cererii în

Însă, dacă s-ar fi invocat ca o apărare procedurală – excepția procesuală de inadmisibilitate

Se cuvine să precizăm, de altfel, faptul că excepția procesuală de inadmisibilitate poate fi absolută