Universitatea Alexandru Ioan Cuza – Iași

Facultatea de Educație Fizică și Sport, Kinetoterapie și

motricitate specială

TRATAMENTUL
BALNEOFIZIOKINETOTERAPEUTIC

ÎN SINDROMUL DOWN

Coordonator Student

Kinetoterapeut Drd.Ioana- Vasilica BURSUC

Bianca DOBREANU

1|Page
 CUPRINS

1. Ce este sindromul Down ? .................................................pag. 3

2. Factori de risc......................................... ..........................pag. 3,4
3. Cele trei tipuri de sindrom down.......................................pag. 4
4. Semnele clinice................................................................pag.4,5
5. Complicațiile sindromului Down....................................pag.5,6
6. Recuperarea copilului cu sindrom Down.........................pag.6,7
6.1 Kinetoterapia pentru bebelușii cu sindrom
Down..........................................................................pag.7,13
6.2 Hidroterapia..............................................................pag.13,14
6.3 Fizioterapia...............................................................pag.14
6.4 Alte terapii................................................................pag.14
7. Concluzii .....................................................................pag. 15

2|Page
 1. Ce este sindromul Down ?

Sindromul down ( trisomia 21 sau mongolism ) este o afecițune genetică cromozomială și cea
mai frecventă cauză a retardului mental usor ce afectează unul din o mie de copii. Afecțiunea
este prezentă la copii înca din momentul conceperii embrionului .

În anul 1866 Dr. John Lagdon Down a abordat sindromul pentru prima oara, descriind
trasaturile caracteristice ale persoanelor afectate, cauza sindromului fiind înca necunoscută
pentru următorii 90 de ani. În 1959 Jerome Lejeune ( pediatru și genetician ) a descoperit
independent cauza : prezența unui cromozom suplimentar 21 .

Oamenii prezintă în mod normal 46 de cromozomi în fiecare celulă dispuși in 23 de perechi .

Celulele trec prin procesul de diviziune celulară ce poate fi în două feluri : mitoza în care o
celulă se divide în două celule ce au același număr de cromozomi precum celula “mamă”
adică 46 și mieoza ce apare in testicule la sexul masculin și in ovare la sexul feminin unde o
celulă se divide în doua celule iar fiecare din ele conțin jumătate din totalul de cromozomi ai
celulei “mamă” adica 23.

În timpul celul de-al doilea proces (mieoza) se întamplă ceva iar în una din celulele sexuale
apare un cromozom în plus , cel mai frecvent la cromozomul 21, fiind și cel mai mic dintre
cromozomi, și are ca finalitate trisomia 21 o celula ce conține trei copii ale cromozomului 21
în interiorul nucleului în loc de două cum ar fi normal. Dacă aceasta celula este cea fecundată
fătul va prezenta sindromul Down.

La naștere nu poate fi stabilită evoluția unui copil cu acest sindrom ce deși este permanent, cu
ajutorul specialiștilor, a familiei și a mediului social de unde provin, pot duce o viața relativ
independentă, normala și activă.

2. Factori de risc
Deși cunoaștem felul în care acest sindrom se produce, cauza nu ne este la fel de clară iar
factorii sunt variabili. S-a constatat că următorii factori pot crește șansele unui copil cu
mongolism :

3|Page
  Varsta mamei – o dată cu înaintarea in varstă a mamei cresc șansele pentru a avea un
copil cu sindrom Down ( femeile ce au trecut de 35 de ani)
 Varsta tatalui – aceasta ipoteza este incă cercetată dar studiile recente arată faptul că
dacă tatăl are peste 40 de ani cresc șansele exact precum în cazul varstei mamei
 Sora/ frate ce deja suferă de sindromul Down – deși riscul în acest caz este foarte mic,
1% , mamele ce deja au un copil cu trisomia 21 trebuie să aibe și acest aspect în
vedere în momentul în care aleg să mai conceapă un copil

3. Cele trei tipuri de sindrom Down

 Trisomia 21 - copia cromozomului 21 se află în fiecare celulă și este cea mai
frecventă formă (95% din persoanele cu Down)
 Mozaicism – copilul prezinta cromozomul suplimentar dar nu în toate celulele, cei ce
au această formă prezintă mai puține simptome decat cei cu trisomia 21 ( 1% din
persoanele cu Down)
 Trisomia 21 prin translocație - apare la 4% din cazuri și este singura forma ce poate fi
moștenită

4. Semnele clinice
Fenotipul reprezintă modificările clinice ce sunt specifice unei anomalii . În cazul
sindromului Down sunt prezente peste 50 de semne faciale și fizice dar o persoană rar le
poate prezenta pe toate, în cazul unui nou născut se pot regăsi din cele de mai jos ce se pot
accentua în timp :

lungime greutate mai mici decat normalul ; hipotonie musculara (musculatură flască);
hiperlaxitate ligamentară (instabilitate articulară); reflex Moro (reacția de a ridica brațele ca și
cum ar fi speriat ) absent sau scăzut, reflex rotulian absent; fața rotundă și mică cu epicantus
(pliu accentuat în colțul intern al ochiului ); profil plat; fante palpeblare oblice direcționate în
sus; nas mic cu radacina turtită ceea ce face ca globii oculari să fie mai departați
(hipertelorism); pete Brushfield pe iris (IMAGINE 1); limbă plicaturata ce iese din gură din
cauza hipotoniei musculare; buză de sus eversată; urechi implantate mai jos și pavilion mic;
gat scurt cu prezența unui exces de piele; torace în palnie; mameloane aplatizate; degetele

4|Page
mainii mici/scurte cu degetul mic curbat sau scurt; pliu palmar transvers unic; membre
inferioare mai scurte cu picioare ce prezinta un spațiu important între haluce si degetul II .
(IMAGINE 2)

Există totodată și manifestări psihice ale sindromului Down: labilitate afectivă (trec de la ras
la plans), infantilism; probleme de concentrare, atenție scăzută; memorare deficitară,
inexactitate în reproducerea a ceea ce gandesc; întarzieri în limbaj, tulburări in fluența verbală
și modificări ale ritmului vocii, pronunție neclară a sunetelor; se atașeaza foarte ușor de
animale, oameni și comunnică eficient pe parte afectivă; dificultăți în citit/scris și calcul
(partea matematică pare pentru ei o provocare mai mare decat cititul observandu-se o
întarziere cu aproximativ 2 ani a învațării numerelor în comparație cu învățarea cititului) ;
orientare spațio-temporală deficitară; dificultate în înțelegerea lucrurilor abstracte.

5. Complicațiile sindromului Down

Persoanele cu sindromul Down sunt mult mai predispuse unor probleme mentale și fizice
spre deosebire de o persoană sanatoasă. Printre aceste probeleme se enumeră: pierderea
auzului sau infecții ale urechii (75% din copii vor avea probleme cu pierderea auzului)
detectarea precoce este foarte importantă deoarece ajută și la prevenția apariției problemelor
de vorbire. Probleme cu vederea, 60% din copii ce sufera de acest sindrom vor avea una din
urmatoarele probleme de vedere: miopie, hipermetropie, strabism, cataractă, înfundarea
canalului lacrimal. Infecții : sindromul Down cauzează adesea probleme la nivelul sistemului
imunitar ceea ce îngreunează activitatea corpului de a lupta cu infecțiile . De exemplu,
bebelușii cu această boală au o șansă de 62% mai mare decat ceilalți copii de a avea
pneumonie in primul an de viață. Probleme ale sistemului musculoscheletal precum: coxa
valga (marirea unghiului de inclinație a colului femural, risc de luxare a șoldului), genu
valgum (“picioare in X”), picior plat, anomalii ale bazinului prin lărgirea și evazarea aripilor
iliace și instabilitate atlanto-axoidiană ce poate deremina dislocarea vertebrelor (alunecarea
atlasului anterior de axis, comprimarea măduvei spinării), semnele neurologice pentru această
afecțiune sunt reflex Babinski prezent peste varsta de un an jumătate (stimularea talpii cu un
obiect ascuțit cu un raspuns normal de flectare a degetelor membrului inferior), coloana
cervicală rigidă, instabilitate în mers, tetrapareză progresivă; principala cauză este laxitatea
ligamentelor transverse. În cazul instabilității atlanto-axoidiene se evită anumite sporturi

5|Page
precum : fotbal, stil de înot fluture, gimnastică, pentatlon și exercițiile ce exercită presiune la
nivel cervical sau pe musculatura craniomotorie ce realizează mișcarile capului si gatului.

Probleme la nivelul inimii: aproape jumătate din bebelușii ce suferă de acest sindrom se
nasc cu probleme cardiace. Acestea pot fi probleme minore ce în timp se pot vindeca sau pot
fi probleme importante ce necesită medicație sau chiar operație. Cea mai comună afecțiune
observată la copiii cu sindrom Down este Defectul Septal Atrioventricular (AVSD) ce se
referă la obstrucția septului ce separă atriile inimii cauzand o suprasolicitare a inimii din
cauza fluxului prea mare sangvin. Copiii ce nu se nasc cu probleme cardiace nu vor le vor
dezvolta în timp. Probleme gastrointestinale: sindromul Down duce adesea și la anumite
probleme ale tractului gastrointestinal. Printre ele sunt: artezie duodenală ce este o afecțiune
unde duodenul nu este dezvoltat in mod normal nepermițand trecerea conținutului
gastric.Acesta poate cauza: abdomen umflat, episoade de vomă excesive, lipsa urinării. Boala
Hirschprung (megacolon congenital) ce se referă la absența unor celule în peretele colonului
ce sunt responsabile de eliminarea materiilor fecale deci se manifestă prin constipație. Poate
aparea si Boala Celiacă (intoleranța și sensibilitate la gluten ). Hipotiroidism: apare atunci
cand glanda tiroidă produce foarte puțin sau nu produce deloc hormoni tiroidieni ce sunt
necesari pentru a regla temperatura corporala, energia și alte funcții vitale. Se poate devolta si
depista la naștere sau pe parcursul vieții. Poate fi ținut sub contol luand medicația potrivită.
Alte afecțiuni prezente la persoanele cu sindrom Down sunt anemie, epilepsie, infertilitate,
risc crescut pentru boala Alzheimer, anxietate, depresie, tulburari obsesiv-compulsive.

Speranța de viață a celor ce sufera de trisomia 21 este de peste 50 de ani iar 13% dintre cei
afectați pot trăi chiar și peste 68 de ani. Totuși de reținut este ca un copil Down are o speranță
de viața mai mică datorită afecțiunilor asociate ce pot aparea. (după DR.Mark Selikowitz,
1993)

6. Recuperarea copilului cu sindrom Down

Direcția pe care noi trebuie să mergem în domeniul nostru în legatura cu copiii cu trisomia 21
este stimularea dezvoltării abilităților fizice . Intervenția timpurie ajută la sprijinirea evoluției
copiilor cu întarzieri de devoltare. Deoarece, după cum am observat, acesti copiii au
dificultăți în a învăța să meargă și să vorbească kinetoterapia, hidroterapia, și terapia
ocupațională ocupă un loc foarte important în recuperare.

6|Page
Dezvoltarea motorie a copilului cu sindrom Down este influențata de:

 Hipotonie musculară
 Laxitate ligamentară
 Forța musculară diminuată
 Membre inferioare și superioare mai scurte

Factorii de mai sus sunt determinați genetic și nu se pot corecta fundamental, dar cu ajutorul
kinetoterapiei și a celorlalte metode se dorește o ameliorare semnificativă .

6.1 Kinetoterapia este foarte folositoare (și) în cazul bebelușilor si copiiilor cu sindrom
Down. Bebelușii vor atinge etapele normale de dezvoltare dar va dura mai mult decat în cazul
celor neafectați (cei mai mulți vor fi capabili sa meargă pana la 24 de luni). După cum am
stabilit mai sus, cei afectați vor avea musculatură slabă, tonus scăzut și articulații laxe sau
instabile.

Aceste probleme îi pot determina pe copiii cu sindrom Down să dezvolte urmatoarele modele
de mișcare compensatorie:

 Ortostatism/stand cu membrele inferioare in rotație externa

 Mers cu membrele inferioare în rotație externă
 Rigiditate la nivelul genunchilor
 Picioare în pronație(eversie)
 Stand cu coloana în flexie și bazinul înclinat(anteversie)
 Lordoza lombară exagerată

Aceste tipare anormale de postură și de mișcare se pot transforma în probleme ortopedice ce

afectează nivelul de dezvoltare și funcționare a copilului pana la varta adultă. Kinetoterapia îi
ajută pe copii să evite dezvoltarea tiparelor compensatorii de postură și mișcare prin învațarea
schemelor normale de mișcare și antrenarea musculaturii . Așadar ne concentrăm în
urmatoarea parte pe: întarirea musculaturii, creșterea stabilității articulare și musculare,
atingerea etapelor normale de dezvoltare, evitarea adoptarii mișcarilor compensatorii. Cu cat
copilul este mai mic cu atat șansele sa reducem retardul psiho-motor sunt mai mari. Terapiile
tradiționale pentru afecțiunile care implică dificultăți de mișcare pot fi repetitive și lipsite de
varietate. Persoanele cu sindrom Down au adesea o capacitate de atenție redusă, ceea ce face
ca implicarea în orice terapie să fie o provocare, mai ales atunci când este vorba de copii. Prin

7|Page
expunerea constantă a copiilor la diferite texturi, sunete și mișcări, kinetoterapeuții pot face
tratamentul mai interesant și mai incluziv. Deoarece multe tratamente necesită adesea o
întreținere continuă, familile ar trebui încurajate să susțină și să pună în aplicare planurile de
tratament la domiciliu, în încercarea de a încuraja autogestionarea . Din cauza variației la
toate persoanele și între cazurile de sindrom Down, nu poate fi prescrisă o singură intervenție
de fizioterapie. Intervențiile se bazează pe nevoile fizice și intelectuale ale individului,
precum și pe punctele forte și limitările sale personale.

Ca indicații practice in lucrul cu micii pacienți trebuie să reținem următoarele:

 Comunicarea este cheia: folosind cuvinte simple, clare se explică copilului ce are de
făcut
 Insistăm: îndemnăm, rugăm și putem chiar oferi mici premii pentru reușită
 Ajutăm/asistăm mișcările: atunci cand antrenam o abilitate nouă iar în rest copilul
trebuie încurajat să execute activ ceea ce poate
 Jocul: încerăm să transformăm orice activitate într-un joc, să fie distractivă/ amuzantă
 Independența: încurajăm să ia, sa prindă orice dorește
 Imitarea: pentru a antrena o abilitate sau o mișcare nouă, terapeutul poate executa și
îndeamnă copilul sa copieze, transformand eventual totul într-un joc (putem folosi
oglinda pentru a-și învața propriul corp )

Copilăria este momentul ideal pentru a începe să încurajați mișcarea și abilitățile motorii.
Aceste abilități promovează interacțiunea dintre copil și mediul înconjurător, ceea ce va
îmbunătăți cunoașterea, limbajul, abilitățile sociale și independența. Datorită riscului deja
ridicat de întârzieri în dezvoltare la sugarii cu sindrom Down, acesta este un domeniu de
interes deosebit de important.

 "Tummy Time" este o intervenție terapeutică simplă utilizată pentru copiii cu

sindrom Down. Părinții sunt încurajați să așeze copilul pe burtică în diferite poziții
pentru perioade de timp îndelungate. S-a constatat că statul culcat în această poziție
este extrem de benefic, deoarece le oferă sugarilor șansa de a-și dezvolta forța,
echilibrul și abilitățile motorii împotriva gravitației. Atunci când această tehnică este
practicată, sugarul atinge deseori reperele motorii, cum ar fi rostogolirea, așezarea și
târârea, precum și un echilibru îmbunătățit mai devreme în viață. Bebelușii care nu
experimentează suficient timp pe burtă au o capacitate redusă de a-și susține propriul

8|Page
 cap la vârsta de 2 luni și au întârzieri suplimentare în ceea ce privește etapele de
dezvoltare. S-a dovedit că timpul petrecut în burtică la copiii fără Down contribuie în
mod pozitiv la atingerea etapelor de dezvoltare. Această intervenție a fost investigată
doar recent în mod specific pentru copiii cu trisomie 21. Sunt disponibile doar câteva
studii de cercetare, dar rezultatele au fost pozitive. Timpul pe burtică ar trebui început
cât mai devreme posibil la copiii cu sindrom Down. Atunci când un copil afectat
începe această intervenție în primele zece săptămâni de viață, se înregistrează niveluri
de dezvoltare motorie similare cu cele ale jumătate dintre copiii neafectați. Este baza
pentru stăpânirea abilităților motorii în primul an de viață și crește echilibrul, forța și
atingerea abilităților pe măsură ce copilul crește. Pentru a încuraja copilul să ridice
capul, ne putem folosi de jucării colorate, strălucitoare, muzicale etc.
Exercitii pentru “tummy time”
o poziționăm copilul pe pieptul mamei/terapeutului, în DV (decubit ventral). ,
astfel încât ei să facă timp pe burtică pe un plan înclinat. Se încurajează
ridicarea capului pentru a face contact vizual. De fiecare dată când se uită în
sus, își lucrează musculatura gatului si spatelui deci si controlul cervical.
Pentru a induce miscarea de extensie cervicala putem atinge occiputul cu
indexul.
o Poziționăm copilul în DV cu un prosop rulat la nivelul pieptului pe sub axile,
coatele trebuie sa fie proiectate anterior de linia umerilor (să susțină greutatea
pe antebrațe). Se încurajează ridicarea capului, atenția vizuală și interacțiunea
cu jucăriile.
o Terapeutul (parintele) se întinde pe spate, aducând genunchii la piept. Se
așează copilul în DV pe tibii susținut de mâini. Se pot efectua mișcări ușoare
de legănare după cum este tolerat. Se încurajează contactul vizual, controlul
capului .
o Terapeutul așezat anterior de copil ce se afla in DV. Bratele sugarului sunt în
față. Se încurajează să își schimbe greutatea pe coate și apoi să se întindă
pentru jucărie.

 Atinsul degetelor MI ( membrului inferior)

Aceasta este o poziție excelentă pentru întărirea musculaturii abdomenului, care este
atât de adesea slabă la bebelușii cu sindrom Down.

9|Page
 Exercitii
o Copilul in DD (decubit dorsal) este îndemnat să-și atingă degetele de la
picioare. Pentru a facilita acest proces ne putem ajuta de clopoței, mărgele
poziționate la nivelul picioarelor, se ajută la flexia coapsei pentru a avea
picioarele în aer și pentru a se folosi de stimulul vizual spre a-si atinge
degetele. Pentru început, îl puteți ajuta să își miște mâinile spre picioare, dar
încercați să îl faceți să ajungă singur cât mai repede posibil. (mana stanga spre

piciorul stang). În cazul în care se chinuie să-și ridice picioarele, puneți un prosop mic rulat
sub coapse, astfel încât picioarele lor să fie deja ridicate de pe podea. Acest lucru le va
facilita aducerea picioarelor spre mâini. Puteți, de asemenea, să înfășurați un prosop și să îl
puneți sub capul și umerii lor pentru a-i ajuta să vadă ce fac și să-și ridice brațele de pe podea.

o Odată ce pot atinge cu mana stangă piciorul stang si cu mana dreaptă piciorul
drept se exersează mișcarea braț picior opus. Pe măsură ce devin mai
puternici, luați prosopul de sub cap/ umăr și de sub coapse pentru a-i provoca
și mai mult.
 Decubitul lateral
Exercitii
o Îi ajutăm să se așeze pe o parte, cu flexie în articulația coxo-femurala si
genunchi. Pentru început, le putem oferi o jucărie, astfel încât să se joace cu ea
cu ambele maini. Putem înfașura un prosop lung și să îl trecem prin spate și
între picioare în formă de U, astfel încât să poată rămâne în această poziție
fără ajutor.
o Când par să se simtă confortabil și fericiți în poziția lor, verificam dacă pot
menține singuri această poziție. Folosim o jucărie pentru a-i ajuta să vină mai
în față sau mai în spate. Acest lucru va începe să introducă o mică rotație în
corpul lor.
o Încurajam să se întindă mai mult spre înainte sau înapoi până când se
rostogolesc pe spate sau pe burtă.
 Rostogolirea
Exercitii
o Din DD , cu o jucărie poziționată într-o parte, îi stimulăm să se rostologească
aducându-și picioarele în aer și apoi întinzând mâna spre jucărie. Este posibil

10 | P a g e
 să doriți să îi ajutați dacă se luptă singuri. Țineți-i de un picior, astfel încât să
își miște singuri restul corpului.
o Folosim o jucărie pentru a-i face să se întindă cu brațul stâng peste corp spre
partea dreaptă.
o Aducem piciorul stâng îndoit spre piept și apoi peste corp spre dreapta până
când vine pe burtă. Lăsam piciorul să se îndrepte și îi permitem să își întindă
brațele sau îl ajutăm să își scoată brațul drept de sub el, astfel încât să aibă cele
două membre superioare libere pe burtă.
o Pentru a se întoarce pe spate, ne asigurăm că brațul stâng este întins drept în
fața lor în prelungriea capului sau, dacă pot, sprijinit pe coate sau pe
mâini.Aducem piciorul drept flectat spre piept și folosim o jucărie pentru a-i
ajuta să se întindă înapoi cu brațul drept pentru a-i facilita rostogolirea înapoi
pe spate. Exersăm până când reușesc să facă acest lucru singuri.
 Tonifierea musculaturii gatului (și abdomenului)
o Pentru bebeluși, terapeutul se așează pe podea cu genunchii flectați și așeaza
copilul pe ei. (Pe măsură ce cresc, ar putea fi mai ușor să se execute acest
lucru cu ei stând pe podea sau pe canapea, în loc să fie așezați pe genunchi.) Îl
sustinem de umeri, dar cu degetul arătător de la fiecare mână plutind în spatele
capului - gata să îi prindă capul dacă este necesar. Începem să îl înclinăm
foarte încet pe spate, astfel încât să fie nevoit să își țină singur capul în sus.
Menținem poziția câteva secunde înainte de a merge mai mult înapoi și vedem
dacă își pot menține singur capul. Dacă le cade capul pe spate, revenim la
poziția așezat și începem din nou.
o Odată ce au controlul deplin asupra capului, putem face această activitate doar
ținându-i de mână. Ei trebuie să se țină de mâinile noastre și să se tragă în sus
de ele pentru a-și proteja umerii. Urcam și coborâm încet de la culcat la șezut
și înapoi la culcat pentru a le lucra abdomenul în mod eficient.

Cheia este ca ei să pastreze întotdeauna contactul vizual, astfel încât să le putem menține
atenția, vorbind sau cântând, în așa fel încât să-și țină bărbia în jos pentru a-i ajuta să-și țină
capul.

 Șezutul

11 | P a g e
Șezutul este primul mare test al stabilității . Pentru a avea un echilibru complet în șezut, copiii
au nevoie ca toți mușchii să lucreze împreună. Prin urmare, este important să lucrăm la
exercițiile precedente pentru a ne asigura că copilul este pregătit pentru șezut. Există mai
multe poziții diferite de asezat pe podea. Fiecare dintre ele lucrează musculatura în moduri
ușor diferite, astfel încât fiecare dintre ele merită să fie exersată. (IMAGINE 3)

o Începem prin a-i ajuta să se așeze și reducem încet sprijinul pentru a vedea dacă pot
rămâne nemișcați. Dacă avem nevoie de distrageri, privitul sau urmaritul sunt bune,
deoarece pot sta nemișcați pentru acestea fără a fi nevoiți să își folosească brațele.
o Susținem de șolduri și, când încep să cadă, în loc să îî sprijinim, tragem în jos de
partea opusă a direcției în care au căzut și vedem dacă se pot ridica din nou. Odată ce
pot sta nemișcați fără să-și folosească brațele, mergem mai departe și ne jucam cu ei,
astfel încât să-și folosească mâinile, dar rămânând în continuare cu trunchiul drept.
o În continuare, trecem la atingerea unei jucarii în afara bazei lor de susținere - dintr-o
parte în alta, în față sau rotindu-se pentru a ajunge în spatele lor.
o În final ne putem juca încercand (ușor) să îi împingem în timp ce ei trebuie să își
mențină poziția. (putem executa în așezat simplu pe podea sau pe un fizioball susținut
de maini).
 Cvadrupedia

Aceasta este o activitate excelentă pentru stabilitatea pelviană și a umerilor, pentru lucrul
articulațiilor și încurajează cele două părți ale creierului să lucreze împreună, ceea ce este
excelent pentru coordonare. Copiii trebuie să fie capabili să mențină poziția mâinilor și
genunchilor și să poată ridica 1 braț, înainte de a încerca să se târască.

o Odată ce copilul poate ridica 1 braț în poziția "patru labe", mutam o jucărie în fața lui
pentru a-l încuraja să se întindă dupa ea. Îl ajutăm la nivelul picioarelor pentru a aduce
1 genunchi în față în timp ce își mișcă mâna opusă înainte. Repetam acest lucru cu
cealaltă mână/ picior până când încep să înainteze singuri.
o Atunci când pot să se târască înainte cu încredere, amplasam obstacole în calea lor
pentru ca ei să se târască în jurul sau peste ele. Utilizam pante sau suprafețe denivelate
(cum ar fi iarba) pentru a-i provoca și mai mult.
o Când se târăsc cu încredere, încercăm să îi lăsăm să urce scările. Le vom permite să se
ridice cu mâinile, în timp ce noi îi ajutam puțin cu picioarele.
 Ridicarea în ortostatism

12 | P a g e
Exercițiile pana la acest nivel pregatesc copilul și pentru mers. Totuși, dacă copilul nu are
echilibru în asezat NU se trece mai departe la ortostatism.

o Ridicam din sezand la marginea mesei ,ulterior singur si activ cu rezistența. La copiii
mai mari putem utiliza bare paralele sau planșete basculante.
 Dezvoltarea prehensiunii și coordonarii vizuale a mainii
o Stransul pumnului, in timp ce kinetoterapeutul pune în palma lui indexul pentru a-l
stimula
o Din poziția păpusii stimulam copilul sa prindă o jucarie cu mana, favorizand si
sprijinul pe cealalta mana iar mai apoi miscarea de tarare apoi incurajam transferul
jucariei in cealalta mana
o Pentru a stimula prehensiunea, din asezat, pozitionam jucarii de diferite texturi si
marimi, cu sau fara butoane, colorate, sclipitoare in fata lui pentru a-l incuraja sa le
prinda

! Numarul de repetari pentru exercitiile enumerate anterior este de 3-5 in funcție de

achizitiile și dezvoltarea copilului la momentul respectiv. Este foarte probabil ca
aceste etape sa se desfasoare într-un ritm lent și sa fie nevoie sa repetam aceleasi
exerciții de foarte multe ori pana la obținerea rezultatului dorit.

6.2 Hidroterapia

Acomodarea copilului cu Sindrom Down la mediul acvatic.

Putem începe hidroterapia dupa varsta de 4 luni sau dupa ce s –a administrat vaccinul ce ii
asigura securitatea copilului. Hidroterapia reprezintă ansamblul de procedee realizate in
mediul acvatic pentru copii, tineri si persoane in varsta sau persoane cu deficiente, cu scop
profilactic si recreativ in urma adaptarii la mediul acvatic.

Scopul hidroterapiei este de a imbunatati motricitatea in genreal, imbunatatirea functiei sau a

segmentelor si stimulare psihica.

Obiective de baza pe care le urmarim sunt educarea sensibilitatii, lateralitatii,locomotiei și

mersului independent, prevenirea posturilor si atitudinilor incorecte, obtinerea si cresterea
flexibilitatii, supletei și elasticității, castigarea amplitudinii de miscare pana la unghiul maxim
de miscare, obtinerea si pastrarea unui tonus muscular adecvat, obtinerea relaxarii generale si

13 | P a g e
locale, inhibarea spasticitatii , dobandirea si cresterea progresiva a fortei si rezistentei
musculare in vederea realizarii mobilitatii, stabilitatii si a controlului motor, îmbunatatirea
functiei respiratorii,

Beneficiile (dupa studiu realizat la Colegiu Sportiv German din Koln )

 Achiziții motorii, reflexe, putere de concentrare, independentă, comportament social

Pentru ca achizițiile sa apara in timpul sedintelor de hidroterapie copilul trebuie sa :
sa simta in siguranta, sa se simta relaxat, sa exploreze, sa se joace, sa fie incurajat, sa
nu fie impins peste limitele sale de la acel moment
Contraindicații, in hidroterapie contraindicatiile sunt putine și de aceea amintim
afectiuni dermatologice și stari febrile.

6.3 Fizioterapia în cazul copiilor fizioterapia este contraindicata.

6.4 Altele (le utilizam in cazul copiiilor mai mari )

Terapia prin dans

Este o formă de art-terapie (terapie ocupațională). Dansul nu este un simplu joc, o

simplă expresie de mişcare din exces de energie folosită, el se confundă cu ţelurile
utilitare şi mistice ale vieţii colective şi implică stări sufleteşti extrem de profunde şi
complexe, fără a se renunţa la tot ceea ce arta propriu zisă adaugă acestor forme
primitive, fără a se renunţa la formele pur şi simplu estetice ale dânsului.( Popovici, D.
V., Matei, R. S., (2005), Terapie ocupaţională pentru persoane cu deficienţe, Constanţa).

Este o combinație intre psihoterapie si dans și pleaca de la ideea că mișcarea

influnețează starea psihologica, fiind o formă de exprimare ce ajută pacientul să se
dezvolte și să capete o stare generală de bine. Efectele se produc la nivel emoțional,
fizic și mental. Terapia prin dans mai poartă numele de terapia mișcării.

În timpul unei ședințe de terapie prin dans, un instructor calificat începe prin încalzirea
corpului pentru a pregati un cadru confortabil si organismul pentru efort. Apoi
pacienții sunt conduși cu ajutorul muzicii sa efectueze mișcări ,de la simplu la ușor,
individual, pe perechi iar in final în grup. Mai apoi ritmul scade, cu un stretching
musical prelungit.

14 | P a g e
 Obiective

Unu din principalele obiective este detensionarea, stapanirea emotiilor negative si

chiar eliminarea lor. Dansul menține forma fizica, tonifiaza musculatura, dezvoltă
mobilitatea, arde calorii, îmbunatațeste functia sistemului respirator si circulator si
imbunatăteste echilibrul. Aceasă terapie poate fi privită ca un mijloc de
autocunoaștere, de comunicare și exprimare.

În concluzie ca și orice alt copil “normal”, fiecare copil cu Sindrom Down este unic,
cu propria personalitate, talente si ganduri. El este un individ si isi va dezvolta o
personalitate distincta, deci abordarea terapeutică va fi personalizata si adaptata
nevoilor fiecaruia.

Bibliografie

 National Down Syndrome Society, „What is Down Syndrome?”:

https://www.ndss.org/about-down-syndrome/down-syndrome/
 Mayo Clinic, „Down Syndrome”:
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/down-syndrome/symptoms-causes/
syc-20355977
 Healthline, „Down Syndrome”: https://www.healthline.com/health/down-syndrome
 Medline Plus, „Down Syndrome”: https://medlineplus.gov/downsyndrome.html
 NHS, „What is Down’s syndrome”: https://www.nhs.uk/conditions/downs-syndrome/
 http://www.medicina-psihiatrie.ro/
 https://www.physio.co.uk/
 EDU.REGINAMARIA.RO
 http://www.mihaelapeteanu.ro/sindromul-down/
 https://www.verywellhealth.com/symptoms-of-down-syndrome-1120463
 DORU-VLAD POPOVICI TERAPIE OCUPATIONALA PENTRUPERSOANE CU
DEFICIENTE Editura ’’MUNTENIA’’
 https://www.kinetoterapie.net/articole-kinetoterapie/Sindrom_Down

15 | P a g e
  https://www.amtsibiu.ro/Arhiva/2010/Nr4/Mara-ro.pdf

Imagine 1

Imagine 2

16 | P a g e
Imagine 3

17 | P a g e