Sunteți pe pagina 1din 22

SINDROMUL

DOWN
A ELABORAT
Untilov Elena
 Sindromul Down reprezinta o afecţiune genetică cauzata
de prezenţa unui cromozom suplimentar.
Uneori în timpul meiozei se întîmplă
ceva și într-una dintre celulele sexule
apare un cromozom suplimentar. Acest
lucru se întampla cel mai adesea în
cromozomul 21, care este unul dintre cei
mai mici cromozomi, și are ca rezultat
ceea ce este cunscocut sub numele de
trisomie 21.

Dacă această celula sexuală este


fecundată va rezulta sindromul Down.
Medicii pot sa afle dacă o femeie însărcinată are în
pantece un copil cu sindromul Down cu ajutorul unui
test de amniocenteza.
În această procedură, un ac este trecut prin
abdomen pana în uterul femeii însarcinate.
Se extrag celule din lichidul ce înconjoară
fătul, care sunt analizate pentru a vedea dacă
vreuna dintre ele poartă vreo copie
sumplimentară a cromozomului 21.

Acest test, care este de obicei efectuat in cea


de-a 4-a luna a sarcinii, este aproape suta la
sigur, dar din păcate comportă un mic risc al
pierderii sarcinii (aproximativ 1%).
Sindromul Down este
diagnosticat la scurt timp
după naștere, deoarece Indivizii afectați au
caracteristicile fizice sunt corp scurt și îndesat,
ușor de identificat. mîini și picioare groase.
În plus, mulți au capul
scurt și lat cu urechile
mici, fața turtită, limba
Copii cu sindromul relativ mare care iese
Down învață să facă SIMPTOME
peste o buză inferioară
majoritatea activităților pronunțată, tonus
pe care le fac și alți muscular redus și
copii, însă ei vor încheieturi mobile.
dobîndi majoritatea
acestor abilități fizice,
mintale și sociale mult
mai tîrziu în viață.
ASPECT
Sindromul Down
1
Sindromul Down
2
Toate persoanele cu sindromul Down
care trăiesc suficient vor dezvolta boala
lui Alzheimer (dementa mintală)
prematur.
Copiii cu sindromul Down sunt predispuși la
anumite probleme medicale:

EPILEPSIE STRABISM

DEFICIENȚE DE
MIOPIE AUZ
În R. Moldova statistica arată
aproximativ 40-50 de copii născuți
anual cu sindromul Down.

Studiile medicale pe termen lung


au arătat că incidența crește odată
cu vîrsta mamei.
Recent, oamenii de știință au cartografiat o
succesiune de aproximativ 225 de gene pe
cromozomul 21. Cercetările continuă pentru
căutarea genelor legate de caracteristicile
oamenilor afectați de sindromul Down.

Odată identificate, se speră că vor putea fi


descoperite procesele biologice care provoacă
sindromul Down, ducînd la dezvoltarea unei
intervenții și poate chiar a unui tratament.
 
Indivizii cu sindromul Down sunt din
ce în ce mai bine integrați în comunitate.
Cei care sunt incluși în societate se
adaptează de obicei cu succes - ei merg la
școală, își găsesc locuri de muncă, leagă
prietenii, se căsătoresc și au copii.
Din nefericire, unii continuă să aibă
prejudecați față de sindromul Down. Unii
sunt stînjeniți, alții sunt exagerat de
protectori.
INTEGRAREA SOCIALĂ

Timp de 5 ani, peste 400 de copii


cu nevoi speciale (dizabilitati) au fost
transferaţi în şcoli obişnuite cu
ajutorul Centrului Speranţa. Paul
Hodorogea a stat de vorba cu parinţii
unor copii si cu directori de institutii
de invatamant care i-au acceptat.

Sergiu este un copil de 11 ani si


este diagnosticat cu sindromul Down,
ceea ce in practica inseamna, de
regula, izolare din cauza nevoilor
speciale. El s-a integrat insa într-o
INTEGRAREA SOCIALĂ
Mama lui, Lucia Guştiuc mi-a spus ca băiatul ei chiar
are prieteni printre colegii de scoala: „In primul rind l-
am introdus la gradinita logopedica pina la 8 ani. De
atunci merge la scoala 120 „PAS CU PAS” pina in
prezent. Este un copil minune.

Cand intra in clasa parca rasare


soarele. Chiar din primele zile a fost
acceptat. Este unicul copil cu
sindromul Down care merge la scoala,
dar in Moldova sunt o mulţime care
nu au loc nici la gradiniţa, nici la
şcoală.”
Progresele medicinei au făcut ca
oamenii cu sindromul Down sa
trăiasca mai mult.
În 1910, copiii cu sindromul Down
aveau o speranță de viață de 9 ani.
Odată cu descoperirea antibioticelor,
vîrsta medie de supraviețuire a
crescut la 20 de ani. In prezent, pînă
la 80% din adulții cu sindromul Down
ating vîrsta de 55 de ani și mulți
trăiesc chiar mai mult.
CONCLUZII
Copilul cu sindrom Dowm nu necesită vreo educaţie sau vreo terapie
specială. El trebuie să se bucure de aceeaşi atenţie pe care o acordăm
celorlalţi copii, nu numai pentru a-l ajuta, dar şi pentru că el, la rândul
lui, poate să-i ajute pe mulţi. La modul ideal, dacă în fiecare clasă din
şcolile obişnuite ar exista un asemenea copil şi dacă profesorii ar
proceda în aşa fel încât acestor copii să le fie recunoscută demnitatea
umană, ceilalţi copii ar putea fi ajutaţi să-şi dezvolte acele capacităţi
de empatie şi dragoste care ar putea duce societatea umană spre noi
progrese. Pe termen mai scurt, s-ar putea opera în cadrul sistemului
nostru educaţional valoroase transformări. 
INCLUZIUNEA DEPINDE DE
RECEPTIVITATEA
PROFESORILOR