9. INFLUENŢE PSIHO-SOCIALE STRESANTE ÎN ETIOPATOGENIA TULB.

PSIHICE (PSIHOGENEZA/SOCIOGENEZA)
CONCEPTUL DE ENDOGENEZĂ ŞI SOMATOGENEZĂ ÎN PSIHIATRIE

Există un cumul de factori care contribuie, în prima perioadă a existenţei, la dezvoltarea

unei persoane predispuse (vulnerabile) pentru tulburări psihopatologice: factori genetici, pre/
peri/ postnatali biologici, psihosociali.
O persoana vulnerabila poate trai in limite normale chiar intreaga viata. Exista
imprejurari in care vulnerabilitatea se accentueaza, mai ales, mai ales in corelatie cu oscilatiile
retelei de suport social si cu evenimentele stresante.
O persoana vulnerabilã dezvolta o tulburare patologicã somaticã si/ sau psihicã, în urma
interventiei unor factori circumstantiali- situationali; acestia pot fi determinanti, favorizanti, sau
doar declansatori. Acestia joacã un rol important în: întretinerea stãrii maladive, a defectului si
handicapului, precum si în reaparitia unor noi episoade.
 Influente biologice in etiopatogenia tulburarii psihice: noxe, suferinte organice
cerebrale.
 Influente psiho-sociale in etiopatogenia tulburarii psihice:

1. Psihotraumele
 Evenimete stresante acute care apar neprevăzut şi influenţează puternic subiectul generând
iniţial o stare de emoţie puternică cu modificări ale nivelului de vigilitate şi a funcţionării
corporale (mai ales neuro-vegetativ şi umoral).
 Poate avea durată scurtă (veste nefavorabilă, ameninţare, agresiune, viol, etc.), dar
consecinţele pot fi prelungite, sau poate dura mai mult timp (calamităţi naturale: inundaţii,
cutremure; accidente de muncă; evenimente sociale: revoltă, reprimare, violenţă) şi în aceste
cazuri se ia în considerare şi influenţa exercitată de coparticipanţi, de epuizarea bio-psihică,
de eventualele leziuni corporale.

2. Evenimente şi schimbări de viaţă:

 Pot determina schimbări în statutul social, în patternul de responsabilităţi şi obligaţii; implică
un efort de readaptare.
 Evenimentele de viaţă şi psihotraumele se pot întrepătrunde, de ex: moartea cuiva apropiat,
retrogradarea neaşteptată, pierderea unei sume mari de bani, ce pot induce atât o trăire intens
psihotraumatizantă cât şi o schimbare de viaţă stresantă, care presupune efort de readaptare.
 Schimbările de viaţă trebuie înţelese şi în perspectiva ciclurilor obişnuite ale vieţii (intrarea in
diverse faze de şcolarizare, schimbarea de domiciliu, inceperea unei activitati profesionale
independente, căsătoria, naşterea copiilor, pensionarea etc.) precum şi în perspectiva unei
situaţii neobişnuite de viaţă (detenţie, război etc.).
 Uneori subiectul e înştiinţat din timp asupra unui posibil eveniment pshotraumatizant iar
aşteptarea poate determina o stare de tensiune stresantă.
 Alteori subiectul îşi poate induce el evenimentul stresant sau schimbarea pentru ca ulterior să
reacţioneze psihopatologic la consecinţele evenimentului respectiv, de ex: intrarea la
facultate sau obtinerea unui post de leader; aceste evenimente pot juca un rol in etiopatogenia
psihiatrica prin faptul ca solicita subiectul la eforturi deosebite in perioada de tranzitie si
necesita readaptarea la o noua situatie existentiala, care presupune un alt program de viata

1
 zilnica, alte bio-psiho-ritmuri, alte responsabilitati (de obicei crescute) si reconstructia retelei
sociale. Acest efort de readaptare poate epuiza subiectul si poate induce stari de nesiguranta,
mai ales cand el se insoteste de reducerea retelei de suport social.
 Trebuie observat dacă într-adevăr evenimentul afectează subiectul în profunzime sau
eventual nu-l afectează semnificativ, iar la unele personalităţi dizarmonice (histrionice,
sociopate, suspicioase, impulsiv-eplozive) evenimentul psihotraumatizant poate sa apara
chair ca un „stil de viaţă”.

 Se pot diferenţia mai multe aspecte ale implicării subiectului în evenimentul de viaţă (EV):
- unele EV sunt cu totul neprevazute si nedorite; au apărut independent şi surprind
subiectul;
- unele EV sunt previzibile, dar nedorite; individul nu este implicat direct în apariţia lor,
putandu-le accepta ca o fatalitate, fara a lupta impotriva lor;
- unele EV sunt nedorite si se instaleaza cu tot efortul subiectului de a le evita; în
pregătirea cărora subiectul e angajat direct, fără a fi factor dominant;
- unele EV sunt induse de catre subiect, determinate de stilul sau comportamental
(personalitate dizarmonica) si in raport cu care, reactioneaza ulterior „aparent ca o
victima”; responsabilitatea principală e a subiectului.
 Mai sunt o serie de EV „neindependente” care apar ca o consecinţă a dezvoltarii bolii: de ex.
concedierea datorată scăderii randamentului în depresie sau schizofrenie, divorţul în urma
unui comportament nevrotic/ alcoolic.
 Modalitatea în care subiectul trăieşte psihotraumele:
- trăire pozitivă sau negativă – ambele au importanţă în psihopatologie
- intensitatea trăirii, eventual cu acutizarea acesteia cu ajutorul scalelor; s-au propus mai
multe intensităţi:
 minim/indiferent
 mediu – puternic
 foarte puternic
3. Eşecul
 Rezultă din neîmplinirea unui proiect de viaţă pragmatic sau afectiv, proiect considerat
important de către individ, in care acesta s-a angajat temporar in mod serios, avand o mare
speranta ca va realiza scopul propus → are valoarea unui stres neg care ↑ vulnerabilitatea sau
condiţionează apariţia unei stări psihopatologice.
 În desfăşurarea unui proiect un rol important îl are aspectul cognitiv al evaluării: evaluarea
propriilor capacităţi, evaluarea corectă a atitudinilor şi aprecierilor celorlalţi în raport cu
propria persoană şi evaluarea semnificaţiilor rezultatelor propriilor acţiuni, fiind posibile sub
sau supraevaluări.

4. Conflictul
 Situaţie de tensiune şi confruntare între subiect şi altă persoană, grup social sau instanţă
socială, sau chiar conflict cu sine însuşi, rezultând suprasolicitare negativă => stres.
 Persoanele implicate în conflict sunt într-o anumită legătură şi interdependenţă.
 Dinamica conflictului poate duce la împăcare/ despărţire; există posibilitatea cronicizării
conflictului, ducand la situaţii stresante prelungite.

 Expresia emoţională:

2
 - trăire interpersonală tensionată în cadrul unei familii în raport cu pacientul (autori
englezi); apare ca o reacţie a aparţinătorilor faţă de comportamentul pacientului modificat
datorită bolii (neglijenţă, inactivitate, retragere socială);
- poate influenţa evoluţia afecţiunii: de ex schizofrenul care trăieşte în familie cu expresie
emotionala crescută are şanse crescute de recădere;
- unele studii arată că expresia emotionala era prezentă înaintea instalării bolii, ea fiind
numai accentuată după aceea; membrii familiei sunt nemulţumiţi că nu pot controla
comportamentul pacientului şi de multe ori nu-l consideră bolnav.

 Conflictul cu sine însuşi:

- nemulţumirea subiectului faţă de modul cum a acţionat în anumite situaţii;
- conflictul intrapsihic prelungit derivă dintr-un anumit stil de viaţă şi din anumite aspecte
structurale ale persoanei.
- o sursă de conflict genereaza dezacordul subiectului cu propria lui identitate, determinand
o stare de nemulţumire cronică, cu creşterea agresivităţii, nemulţumire de sine; poate fi
nemulţumit de aspectul fizic şi chiar identitatea sexuală.

5. Solicitările intense prelungite/ epuizarea

 Solicitarile intense pot rezulta din obligaţia şi necesitatea unei persoanei de a îndeplini
anumite roluri şi sarcini, generand suprasolicitare, ce duce la oboseală şi epuizare;
 Epuizarea poate aparea prin:
- solicitare fizica si ∕ psihica;
- nopti nedormite;
- program zilnic suprasolicitant;
- program de viata care perturba bio-psiho-ritmurile.
 Sunt mentionate urmatoarele situatii speciale:
- persoane care se auto-suprasolicita, dorind sa realizeze performante care depasesc
propriile capacitati energetice si psihice;
- epuizarea prin efortul de a efectua activitati care nu sunt dorite si nu produc satisfactie
subiectului;
- epuizare ce rezulta din sentimentul de lipsa de sens al activitatilor pe care subiectul le
face: munca lipsita de rost, satisfactie sau sens.
 Dacă rezultatele nu-s satisfăcătoare pt subiect, ap stresul prelungit la baza căruia stă şi un
conflict intrapsihic
 Epuizarea poate ap şi în urma faptului că subiectul tb să îndeplinească concomitent mai multe
roluri sociale

6. Atmosfera psihologică nefavorabilă – poate constitui factor de stres prelungit.

7. Frustrări (versus satisfacţii de viaţă)

3
Frustrarea: nesatisfacerea unei nevoi, fapt care e trăit neplăcut; subiectul consideră că ceea ce
cere i se cuvine, de aceea de multe ori atitudinea este pasivă, de aşteptare.
Satisfacţii de viaţă: nevoile sunt împlinite.
Există o serie de nevoi (cerinţe) care sunt trăite şi exprimate într-un anumit fel de o persoană şi a
căror împlinire/ neîmplinire duce la satisfacţii de viaţă/ frustrări:
- nevoi sexuale, alimentare, de asigurare a homeostaziei biologice, curăţenie, igienă personală,
intimitate personală, pudoare, intimitate a spaţiului locativ.
- nevoia de solitudine, sociablitate, de a fi condus, dirijat.
- nevoia de calm, linişte, de a fi evaluat pozitiv, valorizat, ascultat, înţeles.
- nevoia de a fi iubit, nevoia de tandreţe.
- nevoia de a conduce, dirija, de a acţiona, face.
- nevoia de respect al principiilor etice, al demnităţii.
- nevoia de a fi consecvent cu sine, de a exista un sens personal.
În cadrul relaţiilor intime, comportamentul partenerului poate fi principala sursă de frustrare.

Frustrarea poate fi traita:

- acut: caz in care se intersecteaza cu trairea esecului;
- subacut: dureaza o importanta perioada de timp, de-a lungul ciclurilor vietii, si participa la
crearea unor momente de viata cu vulnerabilitate crescuta;
- prelungit- cronic: participa la structurarea unei persoane vulnerabile.

8. Învăţarea conduitelor psihopatologice

 Omul învaţă toate conduitele de-a lungul vieţii, dar uneori pot să apară învăţături patologice,
care pot rezulta din influenţele familiale, de ex: identificarea copilului cu unul dintre părinţi
(mamă anxioasă, tată cu comportament agresiv), comportament dezorganizat sau ritualic,
preocupare scăzută pentru igiena corporala.
 Aceste învăţături pot fi rezultatul contactelor din cadrul şcolii/ grupurilor de prieteni.
 Aceste învăţături sunt corelate cu vulnerabilitatea de fond.

9. Reacţii comprehensibile
 Subiectul reacţionează la evenimentul trăit în mod direct, dar anormal dpdv al intensităţii şi
duratei.
 Sprijinul psihopatologului şi al anturajului e important pentru reducerea suferinţei şi grăbirea
remisiunii.