1.2.

Standardizarea – noţiuni generale (1 oră)

1. Obiectivele, avantajele standardizării: nivelul minim/optim al caracteristicilor de
calitate;
2. Metode de analiză;

1. Obiectivele, avantajele standardizării: nivelul minim/optim al caracteristicilor de

calitate

Standardizarea poate avea unul sau mai multe obiective specifice, în special de a asigura
aptitudinea de utilizare a unui produs, proces sau serviciu. Astfel de obiective specifice pot fi
controlul varietăţii, comoditatea de utilizare, compatibilitatea, interschimbabilitatea, sănătatea,
securitatea, protecţia mediului, protecţia unui produs, înţelegerea mutuală, performanţele
economice şi comerţul. Pot exista şi suprapuneri ale acestor obiective:
aptitudine de utilizare – aptitudinea unui produs, proces sau serviciu de a servi unui scop
bine definit în condiţii specifice.
compatibilitate – capacitatea produselor, proceselor sau serviciilor de a fi utilizate
împreună, în situaţii specificate pentru a îndeplini condiţiile respective fără o interacţiune
inacceptabilă.
interschimbabilitate – proprietatea unui produs, proces sau serviciu de a fi utilizat în
locul altuia, pentru a satisface aceleaşi condiţii.
NOTĂ – Aspectul funcţional al interschimbabilităţii este numit „interschimbabilitate
funcţională", iar aspectul dimensional este numit „interschimbabilitate dimensională‟.
controlul varietăţii „limitarea varietăţii‟ – alegerea unui număr optim de dimensiuni
sau de tipuri ale unui produs, proces sau serviciu pentru a răspunde principalelor necesităţi.
securitate – absenţa unui risc inacceptabil de vătămare.
protecţie a mediului – protejarea mediului împotriva daunelor inacceptabile datorate
efectelor şi utilizării produselor, proceselor sau serviciilor.
protecţie a unui produs – protecţia unui produs împotriva condiţiilor climatice sau de altă
natură în timpul utilizării, transportului sau depozitării lui.
Scopurile principale ale standardizării sînt:
a) asigurarea existenţei documentelor de referinţă pentru evaluarea conformităţii
produselor şi serviciilor cu destinaţia lor;
b) protecţia intereselor consumatorilor şi ale statului prin asigurarea calităţii produselor şi
serviciilor, a caracterului inofensiv al acestora pentru viaţa, sănătatea, ereditatea şi securitatea
oamenilor, pentru bunurile materiale, regnul animal şi cel vegetal, pentru mediu;
c) înlăturarea barierelor tehnice în calea comerţului;
d) asigurarea interschimbabilităţii, compatibilităţii tehnice şi informaţionale a produselor.
 2. Metode de analiză
Standardizarea metodelor de analiză și încercări
 Nivelurile prescrise pentru caracteristicile produselor sunt strâns legate de metodele de
analize şi încercări adoptate pentru verificarea acestora. Valoarea unei caracteristici este
condiţionată şi depinde în mare măsură de modalitatea de determinare. Astfel, rezultatul
determinării conţinutului de umiditate dintr-un produs variază mult, în funcţie de temperatura
de deshidratare, durata operaţiei de uscare, de precizia aparaturii de cântărire, etc. De aceea,
factorii care influenţează determinarea valorilor caracteristilor de calitate trebuie standardizaţi,
pentru ca rezultatele obţinute de diferite laboratoare să poată fi comparabile
 Importanţa pe care o are stabilirea metodelor de analize la Standardizarea produselor o
arată şi numărul impresionant de mare de standarde naţionale şi internaţionale cu acest obiect.
 Ca urmare a progresului ştiinţei şi tehnicii, metodele de analize şi încercări au evoluat şi
evoluează continuu pe linia obţinerii de rezultate mai precise, în timp cât mai redus.
Standardizarea foloseşte realizările obţinute pe plan tehnico-ştiinţific în acest domeniu, numai
în măsura în care aceste realizări sunt utilizabile ca instrumente de lucru în relaţiile curente
dintre producători şi beneficiari.
La standardizarea metodelor de analize şi încercări se au în vedere următoarele:
 metodele să fie verificate în practică, iar aplicarea lor să fie posibilă cu mijloace
existente într-un laborator obişnuit
 metodele să asigure o mare precizie şi constanţă a rezultatelor
 metodele care se înscriu în standarde trebuie să fie cele mai simple şi mai rapide dintre
metodele care au precizia cerută de standarde
 metodele să fie sensibile şi fidele, respectiv rezultatele lor să fie reproductibile
 aparatura şi reactivii necesari aplicării metodelor trebuie să fie accesibile pentru un
laborator cu dotare obişnuită
În general, standardizarea nu se ocupă de metode care se utilizează pentru controlul intern
al fabricaţiei, de metodele utilizate numai pentru detectarea unor eventuale defecţiuni din
procesul de fabricaţie şi nici de metodele de foarte mare precizie, destinate cercetărilor
ştiinţifice.
Metodele de analiză şi încercări înscrise în standarde sunt singurele metode oficiale,
valabile în relaţiile dintre părţi şi pentru cazuri de litigii.
În unele cazuri, în standarde se includ şi prescripţiile de prelevare a probelor (lotul de
prelevare, mărimea şi destinaţia probei), de condiţionarea, omogenizarea şi păstrarea acestora.
Metodele standardizate de analize şi încercări se caracterizează prin:
1. Justeţea este o caracteristică a metodelor de determinare sau a aparatelor de măsură care
determină mărimile cât mai apropiate de valoarea lor efectivă (adevărată). Justeţea unei metode
de deteminare sau a unui aparat de măsură este cu atât mai mare cu cât corecţia măsurării este
mai mică.
2. Fidelitatea este caracteristica aparatelor de măsură sau a metodelor de determinare care
permit obţinerea aceloraşi rezultate (sau foarte apropiate), la repetarea măsurării în condiţii
identice (se realizează reproductibilitatea sau constanţa rezultatelor). Fidelitatea scade prin
uzarea aparatului (îmbătrânire).
 3. Sensibilitatea este caracteristica aparatelor de măsurat şi a metodelor de determinare de
a decela cele mai mici variaţii ale mărimii de măsurat. Fiecare metodă de determinare şi
respectiv fiecare aparat de măsurare se caracterizează printr-un prag de sensibilitate, care este
cea mai mică variaţie a mărimii de măsurat care este sesizată de indicatorul aparatului sau este
evidenţiată prin metoda de determinare.
4. Mobilitatea este caracteristica metodelor de determinare şi a aparatelor de măsurare care
au o inerţie cât mai mică, respectiv care dau un răspuns cât mai rapid pentru o anumită variaţie
a mărimii de măsurat.
5. Precizia este caracteristica metodelor de determinare şi a aparatelor de măsurare care
exprimă cât mai exact rezultatul determinării.
Precizia se exprimă prin eroarea limită sau medie.