MINISTERUL EDUCAȚIEI CULTURII ȘI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA
FACULTATEA
CATEDRA

tema:

Arta oratorică în Roma

antică

A elaborat:

Coordonator științific:

Chișinău 2019
 Cuprins

Introducere...............................................................................................................................3

1.Conceptul stilistic al vorbirii în Roma antică.....................................................................3

2. Marcus Tullius Cicero- remarcabil orator al Romei antice.............................................5

3.Oratoria lui Socrate, Platon și Seneca.................................................................................8

Concluzii....................................................................................................................................9

Bibliografie..............................................................................................................................11

2
Introducere
Artă oratorică (retorică) se studia în școlile organizate de liberti greci în Roma, precum
și în orașele din Grecia și Asia Mică. Oratorii români împrumutau de acolo stilul atic (aticis-
mul), simplu și sobru sau asiatic (asianismul), foarte teatral. Ora-torii dădeau o mare atenție
pozei, gesturilor, intonatiilor vocii, intorsaturilor originale de stil, ironiilor izbutite, cu care
puteau ponegri un martor sau da o lovitură de grație adversarului. O însemnătate deosebită o
aveau cuvântările politice.
Asianismul, folosit de Cicero, cel mai mare orator al epocii, a înflorit până la jumătatea
secoluluiEste cunoscut faptul că la începuturile sale, mai întâi în Grecia, apoi în Roma
Antică, retorică a fost definită că „artă a comunicării" având că scop convingerea unui
auditoriu pentru a face (sau nu) ceea ce dorește oratorul. I i. e. n. , când a început să devină la
modă aticismul, pe care l-a folosit Caesar. 1

1. Conceptul stilistic al vorbirii în Roma antică.

Vorbitorii Romei antice au acordat mai multă atenție decât grecii conceptului stilistic al
vorbirii. Acești oameni de știință Socrates și Platon au fost printre cei mai mari filosofi din
epoca antică, care au avut o influență puternică asupra dezvoltării filozofiei, oratoriei și
culturii în Grecia2 și Roma antică. Socrate era un profesor al lui Platon, deci ideile lor despre
retorică sunt similare. Particularitatea învățăturilor sale a fost că nici un singur document scris
nu a rămas după el, și-a expus toate gândurile în conversații cu studenții săi. Ideea retorică a
lui Socrates:
1. Capacitatea de a formula o scurtă problemă sau o întrebare, de a asculta
versiuni ale adversarilor și de a da răspunsuri concise în timpul unei conversații.
2. Dorința interlocutorului de a se angaja în dialog, mai degrabă decât de
a-și manipula opinia.
3. Scopul principal al conversației nu este de a obține victoria cuiva în
dispută, ci de a atinge un obiectiv comun în conversația tuturor participanților.
4. În timpul conversației, toți participanții ar trebui să se străduiască să
stabilească adevărul.

1
Wikipedia, Enciclopedie liberă, Arta oratorică, // [On-line]: https://ro.wikipedia.org/wiki/Orator ( accesat
02.12.2019)
2
[On-line]: https://foodhomenews.blogspot.com/2018/02/arta-oratorica-in-grecia-antica.html (accesat
01.12.2019)

3
 Contribuția lui Aristotel la dezvoltarea științei a fost enormă. El a creat primul manual
de oratoriu - "Retorica", care a ajuns în zilele noastre. Această lucrare este formată din trei
părți. Aristotel a formulat legile fundamentale ale retoricii:
1. Orice fel de discurs oratoric este o unitate de etos, patos și logos.
2. Orice fel de discurs oratoric este o unitate de etos, patos și logos.
3. Orice fel de discurs oratoric are atitudinea față de realitate și timp.
A fost cel care a compus regulile speciale pentru construirea discursului, care sunt, de
asemenea, cunoscute sub numele de canon retoric. El a acordat o atenție deosebită aspectului
discursului, vorbind împotriva amestecării diferitelor stiluri. Ideile despre idealul retoric al lui
Aristotel erau similare cu cele ale lui Socrate și Platon. Vorbirea ar trebui să fie cât mai
concentrată cu putință, încurajând o persoană să intre într-un dialog, atingând maximul
informativ al conversației
Vechiul drept roman cu formalismul lui împietrit nu mai corespundea condițiilor noi.
Dar el n-a suferit o reformă radicală, ci a fost doar precizat și lărgit de pretori care, înainte de
a-și lua funcția în primire, anunțau prin edicte speciale felul în care aveau de gând să rezolve
diferitele cazuri juridice. Asupra dreptului roman a exercitat o influență importantă dreptul
provincial cu care romanii erau în contact. Pentru a se orienta în legi și în edictele pretorilor,
precum și pentru a putea influența în caz de nevoie pe judecători, juriștii trebuiau sa studieze
temeinic dreptul și retorica. Ocolind interdicția de a primi onorarii pentru serviciile lor,
juriștii realizau averi mari și dobândeau o glorie răsunătoare și o clientelă numeroasă.
Arta oratorică, retorică, a parcurs la Roma o lunga cale de dezvoltare, numărând mulți
reprezentanți străluciți, dintre care cel mai de seamă a fost Cicero. Cuvântările avocaților
vestiți erau multiplicate și citite de marele public. Deoarece procesele civile în care erau
amestecate persoane marcante căpătau o însemnătate politică, pledoariile în tribunale
deveniseră o scoală și o piatră de încercare pentru oratorii care ulterior luau cuvântul în Senat
sau în Adunarea poporului. Lupta politică care clocotea acolo era unul dintre cele mai
importante stimulente pentru dezvoltarea elocventei. Retorica se studia la Roma în școlile
organizate de liberti greci, precum și în orașele din Grecia și Asia Mica. Oratorii romani
împrumutau de acolo stil atic simplu și sobru (aticismul) sau așa-numitul stil asiatic
(asianismul) emfatic, teatral care punea accentul pe efecte.
Antichitatea a generat primele forme de guvernare organizată: monarhia, administraţia
cu un mare număr de funcţionari specializaţi, dreptul care codifica raporturile dintre oameni

4
şi state, moneda care a facilitat schimburile comerciale. 3 Popoarele antice au definit clar
formele de guvernământ: aristocraţia (guvernarea celor mai buni); democraţia (guvernarea
poporului); tirania (guvernarea unui uzurpator); monarhia (guvernarea unui singur
conducător). Democraţia a permis înflorirea artei oratorice, politice şi juridice.
În Roma antică, poziția socială a unui bărbat, bunăstarea financiară a acestuia, dar și
licărul din ochii femeilor patriciene, depindeau, în mare parte, de arta oratorică a bărbatului.
Nu în zadar, cei mai iluștri oratori, în scopul corectării defectelor de vorbire, făceau, intens,
exerciții cu pietricele în gură precum a fost oratorul remarcabili Demostene, care chiar avea
defect de vorbire. 4
Dintre toate disciplinele antice, retorica a meritat în gradul cel mai înalt numele de
știință, chiar de „regină a științelor”, cum a fost denumită mai ales oratoria judiciară, menita
sa fie slujitoarea devotata a adevărului, prin intermediul persuasiunii. De aceea a fost
considerata artă sau știința de a convinge. Sute de ani, în strânsă legătură cu afirmarea
democrației, această artă a dominat viața politica a Greciei și a Romei antice.
Declinul sau a început sub Imperiul Roman, o data cu restrângerea drepturilor și
libertăților cetățenești. Involuntar, retorii si sofiștii au contribuit la acest declin. Retorica
devine un instrument periculos, nociv, pe plan etic și politic. Astfel, în Grecia Antică Roma /
Antică, retorica este calea prin care filozofia își poate amplifica domeniul de cercetare,
oferind condiții extrem de adecvate adâncirii relațiilor interdisciplinare. În Grecia Antică-
Roma Antică întâlnim oratori remarcabili ca Demostene, Eschine, Pericle etc.

2. Marcus Tullius Cicero- remarcabil orator al Romei antice

Strălucit om politic şi remarcabil orator al Romei Antice, Marcus Tullius Cicero (106-
43 î. Hr. ) a intrat în legendă ca salvator al patriei. Încă din copilărie, Cicero a dat dovadă de
capacitați excelente la învățătură. El se evidenția prin facultăți și memorie uneori uimitoare.
Unii părinți ai tovarășilor săi veneau la școală să vadă această mică minune. Când Cicero a
crescut, tatăl său s-a stabilit la Roma, dorind sa-l dea pe el și pe fratele sau, Quintus, la
învățătură. În capitală, tânărul Cicero a studiat dreptul roman, filosofia greacă și elocința.
Aici, el a avut posibilitatea să asculte discursuri ale oratorilor celebri Marcus Antonius
(bunicul triumvirului), Lucius Licinius Crassus.
La Roma pe atunci activau cei mai cunoscuți reprezentanți ai filosofiei grecești. Cicero
a audiat lecțiile celebrului Philon din Larissa, conducătorul Noii Academii din Atena.

3
Nistor E., Oratorie argumentare și comunicare în Roma Antică, pag.23.
4
[On-line]: http://blogosfera.md/view-post-v-149580-0-romana.html ( accesat 02.12.2019)

5
Aflându-se în societatea savanților și scriitorilor greci, el a însușit temeinic limba și literatura
greacă. Poetul grec Archias i-a dezvoltat viitorului orator gustul pentru beletristica și poezie:
în tinerețe și chiar la vârsta maturității, Cicero scria versuri. L-a pasionat mai ales dialectica,
arta de a discuta și a convinge. Făcea exerciții de declamație, alcătuia discursuri în limbile
greacă și latină. Faimosul artist Roscius îl învăța pe Cicero arta pronunțării, modularii vocii și
gesturile oratorice.
Arta oratorică (retorica) se studia în școlile organizate de liberii greci în Roma, precum
și în orașele din Grecia și Asia Mică. Oratorii romani împrumutau de acolo stilul atic (aticis-
mul), simplu și sobru sau asiatic (asianismul), foarte teatral. Oratorii dădeau o mare atenție
pozei, gesturilor, intonațiilor vocii, întorsăturilor originale de stil, ironiilor izbutite, cu care
puteau ponegri un martor sau da o lovitura de gratie adversarului. O însemnătate deosebita o
aveau cuvântările politice.
Marcus Tullius Cicero (n. 3 ianuarie 106 î. Hr. – d. 7 decembrie 43 î. Hr. ) a fost un
filozof, politician, jurist, orator, teoretician politic, consul și constituționalist roman. El a
jucat un rol important în perioada de sfârșit a Republicii romane. Activitatea sa literară și
politico-socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat
drept un om universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a exercitat cea mai
profundă influență asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici
scriitori, mai prolific chiar decât Seneca și Augustin.
Cicero a alcătuit o operă imensă. Se pot distinge în primul rând discursurile ciceroniene
în număr de 58, care reprezintă o fericită armonizare între talentul nativ, (ingenium), cultura
vastă (doctrina) și practica forului (usus forensis). Discursurile acoperă o perioadă de 38 de
ani (81-43 î. Hr. ) de activitate retorică pusă în slujba cetățeanului și a cetății, "de la interesul
sau nevoia cărora niciodată nu m-au sustras odihna, plăcerea sau somnul" (Pro Archia poeta,
VI, 12). Între aceste discursuri se disting :
In Verrem (Împotriva lui Verres) - o serie de șapte discursuri ținute în 70 î. Hr.
împotriva lui C. Verres, guvernatorul nedemn al Siciliei (73-70 î. Hr. ), care era acuzat de a fi
comis abuzuri foarte grave și malversațiuni în timpul guvernării Siciliei; se remarcă de
asemenea In Catilinam (Împotriva lui Catilina, Catilinarele), poate cele mai cunoscute
cuvântări ciceroniene pronunțate împotriva lui L. Sergius Catilina, după descoperirea
conspirației acestuia împotriva republicii; celebre sunt și cele 14 discursuri pronunțate
împotriva lui Marcus Antonius, In Marcum Antonium, care dorea să urmeze politica lui
Caesar.

6
 Cicero s-a remarcat și ca un teoretician al artei retorice, fiind socotit unul dintre părinții
oratoriei antice. În tratatele sale, el face o incursiune în istoria oratoriei antice și o analiză a
principalelor curente retorice care aveau adepți în epoca sa (aticismul și asianismul),
dezbătând problema formării oratorului și a funcției sale în societate; oratorul ideal (orator
summus et perfectus) este, în concepția lui, prototipul omului și cetățeanului desăvârșit, o
personalitate complexă. El își materializează ideile în tratate numeroase, dintre care sunt
demne de amintit:
De oratore libri tres (Trei cărți despre orator) - tratat alcătuit în 55 î. Hr. , dedicat lui
Quintus, fratele său și redactat sub forma unui dialog între celebritățile forului roman Crassus
și Marcus Antonius (omonim al generalului); Partitiones oratoriae (Diviziunea părților artei
elocinței) alcătuit în 54 î. Hr. , un adevărat manual de retorică în formă dialogală între Cicero-
tatăl și fiul său Marcus; deosebit de valoroase sunt și alte două lucrări ca Brutus, scris în 46 î.
Hr. , în care Cicero își proclamă idealurile sale de armonizare a tuturor ideilor școlilor
retorice, opunându-se curentului aticist, prea simplu și sobru, care apăruse la Roma între 51-
50 î. Hr. și tratatul Orator, unde Cicero își apără din nou idealul său retoric moderat,
amenințat de influența crescândă a aticismului.
Cicero are, de asemenea, o deosebită pasiune pentru filozofie, insuflată, după propria-i
mărturie, de reprezentanții principalelor doctrine din acea vreme (epicureismul, stoicismul,
neoacademismul) pe care îi audiase la Roma sau în Grecia, cu unii dintre ei păstrând relații
chiar familiare (cum ar fi stoicii Diodotus și Posidonius, academicienii Philon și Antiochos).
Cicero se va dedica întru totul filozofiei după anul 56 î. Hr. , când, dezamăgit de
situația politică, caută un rost al existenței sale în scris, propunându-și să dea Romei o
literatură filozofică proprie, în măsură să o elibereze de sub tutela spirituală a Greciei. Opera
sa filozofică, chiar dacă nu reprezintă un corpus doctrinar, trebuie apreciată pentru adaptarea
modelelor filozofiei grecești la spiritualitatea și mentalitatea romană și, mai ales, pentru
impunerea unui limbaj filosofic latin, la crearea căruia Cicero are un merit incontestabil.
Dintre lucrările sale cu caracter filosofic, merită menționate:
De republica (Despre stat) - dialog politic pe tema celei mai bune forme de guvernare și
a calităților conducătorului ideal; De legibus (Despre legi) - tot un dialog politic pe tema
legislației și a tipului ideal de constituție; De natura deorum (Despre natura zeilor) - scriere
pe tema existenței și esenței divinității;
De divinatione (Despre divinație) - abordând tema divinației ca har și artă a prezicerii
viitorului;

7
 De fato (Despre destin) - o expunere despre problema destinului.
Cicero are și o vastă corespondență (peste 800 de scrisori) scrisă între anii 68 și 43 î.
Hr. , care este în același timp un dosar intim al scriitorului și o adevărată frescă a vieții Romei
din vremea sa. Omul Cicero ni se descoperă aici cu o surprinzătoare sinceritate prin
atitudinile politice și civice, prin viața zilnică din for sau din familie.

3. Oratoria lui Socrate, Platon și Seneca

Ideile despre oratoria lui Socrate și a lui Platon erau diferite de ideile sofiștilor. Pentru
ei, discursul frumos nu a fost o modalitate de a obține beneficii materiale sau alte beneficii, ci
capacitatea de a determina adevărul într-o conversație prin combinarea tuturor eforturilor
participanților la conversație. Din voluminoasa sa operă a lui Seneca este de reținut morala sa
apropiată de cea a stoicilor, dezvoltată în Questiones naturales. Se opune lui Cicero, pentru
care viața socială și datoria de cetățean se aflau pe primul loc.
Înțelepciunea consta în a-și cultiva voința de a-și găsi fericirea în virtute, și nu în
hazardul bogăției materiale. Originalitatea lui Seneca stă în pătrunderea cu care a surprins
viciile și relele contemporanilor săi, stă în locul acordat milei și omeniei față de sclavi, de
gladiatori. Ideile sale au făcut ca el să fie consultat nu numai de filosofi, ci și de Părinții
Bisericii și de moraliștii creștini. Sinuciderea către care a fost împins a oferit un model
celebru de stoicism în acțiune.
„Lucius Annaeus Seneca (sau mai simplu Seneca sau Seneca cel Tânăr, n. cca. 4 î. Hr.
– d. 65) a fost un filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero. Seneca a avut o
valoroasă activitate de intelectual creator, atât în Spania, cât și la Roma. Istoric și critic al
artei oratorice, Seneca tatăl a fost un apărător al tradiției clasice. Seneca-fiul a fost adus la
Roma din fragedă copilărie, sub îngrijirea devotată a unei admirabile mătuși, soția unui viitor
guvernator al Egiptului.
Ca tânăr discipol, Seneca va admira mai mulți dascăli greci și latini. Cel mai prețuit
dintre acești "directori de conștiință" va fi stoicul Attalus. Seneca-fiul se va atașa de
gânditorii stoici care își îndreptau eforturile spre făurirea unei atitudini de demnitate,
umanitate și curaj în fața greutăților și suferințelor vieții. Scopul stoicilor era libertatea
interioară, sufletească - scut împotriva nedreptății și tiraniei. Principalele sale scrieri etice
sunt Scrisori morale, o utilizare timpurie a formei epistolare. ”5
Concluzii
5
Gheorghe Guțu. Lucius Annaeus Seneca. Viața, timpul și opera morală, Editura „Casa Școalelor”, 1944, pag
32.

8
1. Cicero împarte retorica în Invenție (subiect și aranjament), Expresie (cuvintele alese și
prezentare) și Memorizare.
2. În Roma Antică, arta de a vorbi în public (Ars Oratoria) a fost o competență
profesională cultivată în special de politicieni și avocați. Familiile romane trimeteau
copiii să studieze în Grecia arta oratorică (ca în cazul tânărului Julius Caesar), fie
solicitau profesori greci la domiciliu.
3. Dintre toate disciplinele antice, retorică a meritat în gradul cel mai înalt numele de
știință, chiar de „regina a științelor”, cum a fost denumită mai ales oratoria judiciară,
menită să fie slujitoarea devotată a adevărului, prin intermediul persuasiunii.
4. De aceea a fost considerată artă sau știință de a convinge. Sute de ani, în strînsă
legătură cu afirmarea democrației, această artă a dominat viață politică a Greciei și a
Romei antice.

9
Bibliografie
1. [On-line]: http://blogosfera.md/view-post-v-149580-0-romana.html ( accesat
02.12.2019)
2. [On-line]: https://foodhomenews.blogspot.com/2018/02/arta-oratorica-in-grecia-
antica.html (accesat 01.12.2019)
3. Gheorghe Guțu. Lucius Annaeus Seneca. Viața, timpul și opera morală, Editura „Casa
Școalelor”, 1944.
4. Nistor E., Oratorie argumentare și comunicare în Roma Antică.
5. Wikipedia, Enciclopedie liberă, Arta oratorică, // [On-line]:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Orator ( accesat 02.12.2019)

10