Structura bibliei

Biblia creștină conține Vechiul Testament, conținând cărțile

Tanakhului, la care se adaugă pentru anumite biserici și diferite
alte cărți, denumite și cărți deuterocanonice sau apocrife, și Noul
Testament, alcătuit din cele patru Evanghelii plus Faptele
Apostolilor.

Legea reprezintă primele cinci cărți din Biblie, care au fost scrise de Moise.
Acestea reprezintă temeiul istoric al întregii religii revelate, întreaga ordine
dogmatică și morală, atât a Vechiului Testament, cât și a Noului Testament. Pe
aceste scrieri se bazează frățietatea popoarelor, născute din același strămoș comun,
Adam. Fără căderea în păcatul strămoșesc nu există răscumpărare, iar dacă nu ne
tragem din același strămoș, răscumpărarea prin Mesia nu este universală. Legea
cuprinde cărțile : Genesa, Exodul, Leviticul, Numerii și Deuteronomul .

Cele 12 cărți care urmează (Iosua – Estera) sunt cunoscute sub denumirea de cărți
istorice.În Biblia evreiască aceste cărți fac parte din „secțiunea profeților dintâi”,
pentru că „istoria” cuprinsă în ele nu este centrată în acțiuni, evenimente, date și
personalități, ci în lucrarea lui Dumnezeu cu oamenii. Ele sunt revelații ale
interacțiunii dintre Dumnezeu și oameni. Acestea fac parte din cărțile profetice, nu
în sensul de vestire a viitorului, ci prin faptul că oferă exemple care arată greșeli
ale trecutului. De fapt, toate pasajele istorice din Biblie nu sunt istorie pură, ci
ilustrați ale adevărurilor spirituale, în mod sprecial al celui care-L prezintă pe
Dumnezeul drept, suveran peste istorie.
Deși asaltată de critici, acuratețea cărților istorice a fost întotdeauna confirmată de
descoperirile arheologice din ultima vreme. Conținutul acestor cărți acoperă
formarea și căderea teocrației în Israel, robia Israelului și a regatului lui Iuda,
întoarcerea în țara promisă, restaurarea Ierusalimului și rezidirea Templului. Din
punct de vedere cronologic, această perioadă se întinde până în vremea profetului
Maleahi, a cărui carte este ultima din cărțile Vechiului Tesatment.
Dincolo de aparenta lor deosebire în tratarea sau aranjarea detaliilor, cele patru
Evanghelii se bucură de o extraordinară unitate. Din această cauză, nu puţini au
fost aceia care au încercat să combine conţinutul celor patru biografii ale Domnului
Isus într-un fel de „Armonie a Evangheliilor", mai scurtă ca lungime şi cu
evenimentele vieţii Domnului Isus aranjate într-o cronologie definitivă. În ciuda
strădaniilor, acea „unică" biografie s-a încăpăţânat să nu apară. Singurul lucru
realizat a fost acela de a arăta că cele patru Evanghelii sunt autentice prin felul în
care se verifică una pe alta. Faptele vieţii Domnului Isus, pe care se întemeiază
întreaga credinţă creştină, sunt aduse înaintea ochilor noştri, nu prin enumerări
plictisitoare, ci prin patru expuneri vii, puţin diferite una de alta, dar toate
înfăţişând aspect fascinante din existenţa uimitoare a Fiului lui Dumnezeu.

Cartea Faptele Apostolilor este a V-a carte a Noului Testament. Se crede ca

Faptele Apostolilor și Evanghelia după Luca alcătuiau la început o singură operă
care ar fi putut fi intitulată astăzi "Istoria obârșiilor creștine" și care s-ar fi
segmentat după anul 150, când creștinii au dorit ca cele 4 evanghelii să formeze,
separat, un singur codice. Tradiția bisericească vede cele două opere ca fiind scrise
de același autor, Luca, ele fiind adresate aceluiași Teofil, nobil roman convertit la
creștinism, și constituie documente de primă mână asupra Bisericii primare. Cât
despre timpul și locul scrierii, analiza textului și mărturiile adiacente duc în optica
tradiției la concluzia că Luca ar fi început-o la numai câteva luni după ce-și
încheiase Evanghelia, adică în preajma anului 65 (oricum, după 63 și înainte de 70)
în cetatea Romei. În realitate, cartea Faptele Apostolilor este o scriere pseudonimă,
fiind opera unui autor anonim. Autorul acestei scrieri nu a fost martor la viața lui
Isus și nici măcar nu susține că descrie în Evanghelie evenimente la care ar fi fost
martor. Cartea Faptele Apostolilor a fost tipărită în decursul timpului și separată
de Noul Testament. Numit în vechime și „Praxiul” (Faptele), a fost tipărit pentru
prima oară în limba română în anul 1563, prin osârdia diaconului Coresi. A
cunoscut apoi mai multe ediții în limba română și a circulat în toate teritoriile
locuite de români.
Cântarea Cântărilor este una din cărțile Bibliei ebraice, aflată în secțiunea
Ketuvim, "scrieri". Mai este cunoscută și sub denumirea Cântarea lui Solomon, iar
în latină Canticum Canticorum.
La evreii așkenazi se citește cartea Cântării Cântărilor sâmbăta care cade în
săptămâna Paștelui (Pesah), potrivit cu obiceiul general din tradiția așkenază de a
se citi la fiecare din cele trei mari sărbători Regalim o carte din Hagiografie
(Ketuvim) potrivită cu atmosfera sărbătorii.
În alte comunități se deschide sulul Cântării Cântărilor în noaptea de Seder (Leil
Seder, din ajunul primei zi de Paște), în a șaptea zi de Paște sau la rugăciunea de
seară (Arvit) din sâmbetele numărătorii Omer.
La unele comunități evreiești, mai ales din Orient, se obișnuiește citirea Cântării în
fiecare vineri, înainte de primirea Shabatului, potrivit concepției kabaliștilor, după
care toată ziua de Sâmbătă (Șabat) și mai ales noaptea de vineri spre sâmbătă -
Noaptea sâmbetei (Leil Shabat) sunt ceasuri de apropiere și reunire dintre Israel și
Divinitate.
Interpretată literal, Cântarea Cântărilor este un poem erotic[3][4] despre dragostea
între Solomon și Sulamita, fiind cântate iubirea fizică dintre cei doi, frumusețea
creației divine și bucuria de a trăi. Cei mai mulți savanți biblici („consensul
zdrobitor”) subscriu acestei idei.[5][6][7][8]
Evreii „obișnuiau s-o cânte în taverne”, „deoarece reproducerea era esențială” iar
iudaismul aprecia pozitiv sexualitatea.[4]
Este o carte a Bibliei unică prin celebrarea dragostei sexuale.[9] Ea redă „vocile a
doi ibovnici, care se laudă unul pe celălalt, dorindu-se unul pe altul și invitându-se
la plăceri lumești”.[10] Cei doi se doresc unul pe altul și se bucură de intimitatea
lor sexuală. „Fiicele Ierusalimului” formează un cor care funcționează drept public
a cărui participare la aventurile erotice ale îndrăgostiților facilitează participarea
cititorului.[