TEMATICA COLOCVIU ANUL III - SEM.

II

M 28 – Calitatea ingrijirilor si siguranta pacientului

1. Resuscitarea cardio-respiratorie
Primul pas – verificăm daca victima respiră: facem hiperextensia capului, ne apropiem și ascultăm dacă
victima respiră, urmărim torcele pentru a observa și simțim aerul expirat. Dacă victima respiră și are puls, o
poziționăm în poziție laterală de siguranță.
Dacă în 10 secunde, nu simțim/auzim/vedem nicio respirație sau doar una, începem compresiunile
toracice.
După ce am verificat dacă victima are respirație prin manevra PAS (privesc, aud, simt), începem masajul
cardiac extern urmând pașii din infograficul de mai jos:

1
 M 30 – Obstetrica, ginecologie si nursing specific

1. Supravegherea gravidei în primul trimestru

ecografie de morfologie fetală de trimestrul I cu determinarea translucenței nucale, a osului nazal (se efectuează între 11
săptămâni și 13 săptămâni și 6 zile)

2ste bine ca sarcina sa fie depistata cat mai devreme, luata in evidenta supraveg4eata medical.

Culegerea datelor

%emne si simptome$-amenoreea- semn nesigur$ se noteaza data ultimei menstruatii-semne digestive- greturi prezente la
peste 7*@ din gravide, sialoree, pervertirea gustului, pirozis-greutate, intepaturi la nivelul sanilor apare reteaua4aller -
modificari tegumentare specifice-manifestarineuropsi4ice, se observa adaptarea la sarcina, reactiile emotionale-creste
temperatura bazala la ),1- ),) grade celsius-senzatie de balonare abdominala, uneori pola>iurie.

(robleme

-deficit de cunostinte in legatura cu$-sarcina, calculul datei probabile a nasterii-starea emotionala modificata de sarcina-
autoingrijirea in timpul sarcinii-alterarea comportamentului sexual, scaderea libidoului, disconfort fizic-alterarea confortului
in legatura cu tulburarile neurovegetative manifestate prin greturi si varsaturimatinale-oboseala in legaturacu sarcina
manifestata prin lipsa de energie, nevoia de somn sau insomnie+ alterarea somunului*

Obiecti)e

-gravida sa cunoasca modificarile organismului in timpu sarcinii,sa inteleaga ca aceste modificarisunt normale-sa fie
capabila sa diferentieze manifestarile normale + cum ar fi greturile, varsaturile matinale/ decele patologice + imposibilitatea
de a se alimenta/

Interventii

-interviu amanuntit pentru a stabili starea de sanatate anterioara sarcinii, daca manifestarile acuzatenu au alte cauze-
indrumarea femeii sa consulte medicul pentru a stabili existenta sarcinii

-informarea femeii despre modificarile organismului in timpul sarcinii-aprecierea starii de nutritie a gravidei, sfaturi privind
alimentatia $

-gravida care varsa este sfaturita sa nu se ridice brusc din pat si chiar inainte de a se ridica sa manancecativa biscuiti, paine
prajita sau saratele-sa evite alimentele grase,prajeli mai ales inainte de culcare

-asigurarea confortului psi4icprin dicutii cu sotul atunci cand este necesar -informarea gravidei asupra datei posibile a
nastetrii-cantarirea, masurarea tensiunii arteriale, informarea privind investigatiilecare trebuie facute in timpulsarcinii$
determinarea grupelor sanguine, I4, reactie serologica, examen cumar de urina, examenul secretieivaginale

-stabilirea ritmului consultatiei-instruirea gravidei privind semenele de avort,manifestari in sarcina patologica.

2. Supravegherea gravidei în trimestrul II

2
;ntre saptamanile 1-*, semenele clinice se sarcina sunt de probabilitate iar dupa
saptamana a *-a aparcele de certitudine.
Culegerea datelor/
Manifestari legate de sarcina-amenoree- se noteaza data ultimei menstruatii-medificari
cutanate mai accentuate-tulburari neurovegetative dimunuate sau disparute-miscari fetale
dupa saptamana *-a la primipare si dupa saptamana a 18-a la multipare-la palparea
abdominala se pot simti parti mici fetale si din luna a B;-a ,c4iar cei doi poli fetali-bataile
cordului fetal se pot asculta din luna a B-a cu un ritm embriocardic de 1 *-
17*=minManifestari legate de modificarile organismului -prurit tegumentar -stare de lesin +
4ipotensiune ortostatica/-apetit crescut, arsuri epigastrice-constipatie, flatulenta cu
borborisme-varice-leucoree-migrene, furnicaturi, amorteli ale degetelor -dureri
lombosacratesi pelvine
(robleme
-deficit de cunostinte in legatura cu$-evolutia normala a sarcinii in trimestrul ;;-unele
modificari produse de sarcina si ingrijire proprie a sanatatii-semne de pericol in legatura cu
sarcina-alterarea imaginii de sine in legatura cu modificarile produse de sarcina + masca
gravidica, crestereaabdomenului/-alterarea confortului din cauza pozitiei defectoase,
sc4imbarii centrului de greutate , a durerilorlombare-deficit de cunostinte in legatura cu
pregatirea mameloanelor pentru alimntatia naturala
Obiecti)e
ravida$-sa demonstreze cunoasterea evolutiei normale a sarcinii-sa respecte orarul
vizitelor, sa se prezinte la controlul periodic-sa cunoasca factorii care pun in pericol
sarcina,putand declansa avortul sau sarcina prematura-sa poarte imbravaminte si
incaltaminte adecvata-sa stimuleze formarea mamelonului-sa aleaga o pozitie relaxanta, sa
se poata odihni.
Inter)entii
Asistenta-avalueaza cunostintele gravidei,pentru a raspunde preocuparilor si intrebarilor
acesteia-la controlul periodic$-cantareste gravida, o informeaza asupra cresterii in greutate$
masoara tensiunea arteriala-apreciaza sau masoara inaltimea fundului uterin-asculta bataile
cordului fetal-sfatuieste grevida sa repete examenul de urina-pentru prevenirea nasterii
premature sau a avortului sfatuieste gravida$-sa evite efortul prelungit si calatoriile lungi-sa
evite ortostatismul prelungit-sa nu faca spalaturi vaginale, deoarece pot declansa aparitia
contractiilor, favorizand avortul.-(entru combaterea unor manifestari legate de sarcina
indruma gravida$-%a mentina igiena locala in cazul 4emoroizilor prin bai caldute + nu
calde/ , sa foloseasca tampoaneabsorbante pentru leucoree, care nu poate fi combatuta-%a
3
consulte medicul daca leucoreea devine abundenta, cu miros si culare modificata, eventual
prurit-%a bea cel putin sase pa4are de apa pe zi, sa faca miscare fara excese , pentru
combatereaconstipatiei-%a nu ia purgative sau laxative deoarece poate produce contractii
uterine-%a se odi4neasa in decubit dorsal, cu picioarele mai sus, pentru reducera
eventualelor edeme, varice,dureri ale membrelor inferioare-%a mestece bine alimentele, sa
le evite pe cele grase, pe cele care produc gaze, mesele abundente, saconsume lapte pentru
combaterea arsurilor -%a-si sc4imbe incet pozitia pentru evitarea 4ipotensiunii
ortostatice,precum si a celei de decubitdeterminata de compresiunea venei cave inferioare-
(entru cresterea confortului$-sfatuieste gravida sa poarta imbracamiinte lejera si incaltaminte
comoda, fara toc, care sa nu jenezerespiratia si circulatia-incurajeaza gravida sa puna
intrebari, sa-si exprime temerile in legatura cu sarcina,cu nasterea-o asigura ca modificarile
tegumentare determinate de sarcina vor disparea la scurt timp dupa nastere-pentru formarea
mamalonului instruieste gravida cu privire la te4nicile de stimulare $ se prindemamelonul
intre degetul mare si aratator, cea ce va determina, de obicei, erectia si mai rar, retractia+
mamelon ombilical/-daca mamelonul prezinta retractie , invata gravida sa plaseze doua
degete la inceput deasupra sidedesubtul mamelonului,apoi lateral de-o parte si de alta,
executand un masaj bland prin impingera areoleispre peretele toracic$ acesta manevra se
repeta zilnic, timp de cinci minute.-(entru ambele tipuri de mameloane recomanda.a/spalare
cu apa calduta pentru prevenirea blocarii canalelor galactofore cu colostru uscat$nu se
utilizeaza sapun deoarece indeparteaza stratul protector de grasime, care confera
elasticitateamamelonului b/dupa baie sau dus se vor sterge energic cu un prosop aspru, cu o
forta moderata pentru anu produce iritatie

c/stimularea prin reluarea mamelonului intre degetul mare si aratator$ acesta manevra poate
declansa contractii uterine, motiv pentru care nu se practica la gravidele cu avorturi in
antecedentesi=sau risc de nastere prematurad/expunerea mamelonului la aer, evitarea
lenjeriei din fibre sintetice, a sutienului prea stramt.

3. Supravegherea gravidei în trimestrul III

4
Culegerea datelor
Manifestari legate de sarcina-uter marit de volum + vezi modificarile din lunile )-  /-
inaltimea fundului uterin in cm 8 cm la ) luni, * cm la 8 luni, - cm la termen-
axul uterin longitudinal sau transversal in functie de asezarea fatului-cresterea in greutate
pana la sfarsitul sarcinii cu maximul de 1 >g-3?F prezente-miscari active fetale prezente-
manifestari determinate de adaptarea organismului la sarcina$-dispneea-constipatia-
insomnia din cauza miscarilor fetale, a cresterii frecventei mictiunilor -anxietatea crescuta,
teama de nastere-gingivita-dureri articulare, pelvine , lombare-crampe in membrele
inferioare, edeme gambiere-modificari de postura, modificarea mersului
(robleme
-deficit de cunostinte privind nasterea prematura-anxietatea in legatura cu nasterea in
general si cu cea prematura in special-posibila traumatizare a fatului si a mamei din cauza
ruperii premature a membranelor -intoleranta la activitatile fizice-alterarea
comportamentului sexual din cauza disconfortului specific trimestrului ;;;-alterarea
somnului-alterarea eliminarilor intestinale- constipatie-alterarea eliminarilor urinare-
pola>iurie-alterarea confortului din cauza durerilor lombare si articulare in membrele
inferioare, modificari de postura-deficit de cunostinta in legatura cu declansarea travaliului
Obiecti)e
ravida$-sa cunosca semnele nasterii premature-sa cunosca semenel rupturii premature a
membranelor -sa nu prezinte anxietate + sa diminueze anxietatea/-sa-si dozeze efortul fizic,
sa doarma-sa pastreze o posura corecta , sa poarte incaltaminte adecvata-sa accepte
restrictiile privind comportamentul sexual, cuplul sa inteleaga necesitatea acstorsc4imbari in
relatiile sexuale-sa faca exercitii respiratorii care o vor ajuta si in timpul nasterii-sa foloseas>
te4nici d combatere = reducere a edemelor
Inter)entii
Asistenta supraveg4eaza gravida si face educatie continua-informeza gravida despre$ -
semnele declansarii travaliului precoce,caracterul ritmic al contractiior -cauzele care pot
declansa travaliul-semnele ruperii membranelor$ scrugere apoasa, in cantitate mai mare, si
miros fad caracteristic$ osfatuieste sa se prezinte la spital pentru consult, proba zeiGang +
examenul lic4idului amniotic/$ sa se prezinte urgent la medic daca nu mai percepe miscari
fetale-sfatuieste gravida C sa evite ortostatismul , sa se odi4neasca mai mult daca oboseste +
sa soliciteajutor la treburile gospodaresti/ sa-si gaseasca o pozitie buna pentru somn in care
sa respire mai bine, lanevoie sprijinita pe perna-sase odi4neasca cu picioarele asezate mai
sus-sa limiteze excesul de lic4ide inainte de culcare, sa reduca sarea din alimentatie-ofera
informatii despre raporturile sexuale, reducerea lor in ultimele doua luni de sarcina +
potdeclansa travaliul/$ interzicerea in caz de amenintare de avort , iminenta de nastere
prematura, infectii-la controlul medical periodic$-cantarirea, masurarea tensiunii arteriale,
5
repetarea analizelor, examen obstetrical-se apreciaza dezvoltarea sarcinii dupa inaltimea
fundului uterin, in raport cu primele miscari fetale-se informeaza gravida cu semenle
premergatore declansarii travaliului.

4. Bandajul antebratului

6
5. Bandajul nasului (prastia)
Prastia se foloseste la bandajarea nasului. Se confectioneaza dintr-o fasa lunga de 50-60 cm, care la ambele
capete se despica lung, lasând la mijloc o portiune de aproximativ 5 cm lungime nedespicata (fig. 8-14), care
este aplicata peste pansamentul nasului. Se trec capetele superioare ale fesii sub pavilionul urechii si se
înnoada în regiunea occipitala, iar cele inferioare se trec deasupra urechilor incrucisându-le pe cele superioare,
realizând astfel o prastie.

7
6. Bandajul barbiei (capastru) .
Capastrul se foloseşte pentru fixarea pansamentului de la nivelui bărbiei şi buzelor. Este confecţionat la fel
ca şi praştia folosind o faşă cu o lungime de 0,50-1m. Fixăm cu partea nedespicată pansamentul de la
nivelul bărbiei sau buzelor, după care capele inferioare sunt legate pe calotă, iar cele superioare la ceafă.

7. Bandajul capului – capelina

Bandajarea calotei craniului se execută sub formă de capelină sau prin bandaj recurent (mitra lui
Hipocrate)
Capelina se efectuază folosind o singură faşă de către 2 persoane. Iniţial faşa este condusă circular
pornind de la protuberanţa occipitală, pe deasupra urechii drepte, lasând libere pavilioanele auriculare,
trecând deasupra arcadelor sprâncenoase, apoi deasupra urechii stângi şi se continuă cu înca 2 ture
circulare pâna la nivelul frunţii, unde se fixează faşa cu ajutorul policelui şi se rasfrânge până la nivelul
regiunii occipitale unde este fixată de ajutor. Se conduce faşa din spate în fata acoperind bolta craniană cu
ture oblice fixate la final prin 2-3 ture circulare. Se fixeaza capătul liber al feşii cu leucoplast sau ace de
siguranţă, în capătul opus regiunii pansate.

8
 8. Bandajul mâinii
La nivelul acestor segmente fasa se fixeaza prin ture circulare la nivelul articulatiei radio-carpiene, apoi se duce
fasa oblic pe partea dorsala a mânii si se acopera degetul respectiv prin ture în spirala. Pentru auricular si
police,cât si pentru haluce, bandajul se face în spica.

9. Bandajul bratului

10.Instilatia
Reprezintă tehnica de administrare a soluţiilor medicamentoase pe o mucoasă sau un organ cavitar (nas, ureche,
ochi). Soluţiile se instilează cu ajutorul pipetei, sticlei cu picurător sau cu seringă.
Materiale necesare:
 Pipetă
 Tampoane
 Comprese sterile
 Prosop
 Soluţia medicamentoasă
 Tăviţa renală
Tehnica:
 Se informează pacientul asupra necesităţii tehnicii şi este instruit cum să se comporte în timpul şi
după instilaţie.
 Se aşează pacientul în decubit dorsal sau în poziţie şezând cu capul în hiperextensie pentru
instilaţia oculară şi nazală şi în decubit lateral pe partea sănătoasă pentru instilaţia nazală ori în
conductul auricular extern. Asistenta îşi spală mâinile, evacuează secreţiile din cavitate. Se aspiră
soluţia medicamentoasă în pipetă. Pune în evidenţă cavitatea şi anume:
 Cavitatea cojunctivală prin tracţiunea în jos a pleoapei inferioare cu policele mâinii
stângi

9
  Cavitatea nazală, se ridică uşor vârful nasului cu policele mâinii stângi.
 Cavitatea auriculară, tracţionează pavilionul urechii în sus şi înapoi cu mâna stângă
 Se instilează numărul de picături recomandate de medic, excesul de soluţie se şterge cu o
compresă sterilă.
 După instilaţia auriculară se introduce un tampon absorbant în conductul auditiv extern.
 După instilaţia nazală pacientul rămâne nemişcat 30-40 secunde ca soluţia să ajungă în faringe.
 Se evită aspirarea soluţiei medicamentoase instilată în fosa nazală, deoarece poate pătrunde în
laringe provocând spasme şi accese de tuse.
 Soluţia utilizată pentru instilaţia auriculară trebuie să fie încălzită la temperatura corpului. Pe
mucoasa conjunctivală se instilează numai soluţii izotone.

Administrarea unguentelor.
Se pot aplica unguente în fundul de sac conjunctival pe marginea pleoapelor, în festibulul nazal şi în conductul
auditiv extern.
Materiale necesare:
– Baghetă de sticlă acoperită cu un tampon de vată
– Tampoane
– Compresă sterilă
Tehnica de administrare:
 Pacientul se pregăteşte fizic şi fizic ca pentru instilaţie
 În sacul conjunctival unguentul se pune cu bagheta de sticlă acoperită cu tampon
 În fosa nazală unguentul se aplică cu ajutorul tamponului montat pe o sondă butonată (ansă de
metal rotunjită în vârf)
 Unguentul poate fi aplicat pe mucoasele menţionate şi cu ajutorul prelungirii tubului în care se
găseşte prin apăsare pe partea plină a tubului.
 După aplicarea unguentului în sacul conjunctival pacientul este invitat să închidă şi să deschidă
ochiul pentru a antrena medicamentul pe toată suprafaţa globului ocular.
 După aplicarea unguentului în vestibulul nazal se închide narina, se apleacă capul pacientului
uşor înainte şi i se solicită să aspire medicamentul treptat.
 Cantitatea de unguent aplicată nu trebuie să depăşească mărimea unui bob de grâu.
 Se folosesc tampoane separate pentru fiecare ochi, ureche sau vestibul nazal.
 În cazul aplicării unguentului în conductul auditiv nu se depăşeşte limita de vizibilitate

Administrarea pulberilor.
Pulberile medicamentoase se pot aplica în sacul conjunctival cu ajutorul unor tampoane montate pe o baghetă
de sticlă. Pacientul este pregătit ca şi pentru instilaţie. După aplicare pacientul închide ochiul pentru a antrena
pudra pe toată suprafaţa globului ocular.
Badijonarea mucoasei bucale.
Badijonarea reprezintă intinderea unei soluţii medicamentoase pe suprafaţa mucoasei bucale total sau parţial
cu ajutorul unui tampon montat pe porttampon.
Materiale necesare:
– Truse cu pense sterile
– Spatulă linguală

10
– Tampoane şi comprese sterile
– Mănuşi de cauciuc
– Tăviţă renală
– Soluţie medicamentoasă
Tehnica:
– Pacientul este informat asupra necesităţii tehnicii
– Se aşează în poziţie şezând cu capul în hiperextensie şi se protejează lenjeria cu un prosop în jurul
gâtului
– Asistenta îşi spală mâinile, îmbracă mănuşile, examinează cavitatea bucală invitând pacientul să
deschidă gura şi folosind spatula individuală. Îmbibă apoi tamponul fixat pe pensa port-tampon în soluţie
medicamentoasă. Badijonează suprafaţa care prezintă leziuni sau întreaga mucoasă bucală dacă este cazul.
– Se evită folosirea celuiaşi tampon pentru badijonarea mai multor zone ale mucoasei bucale.
– Soluţia medicamentoasă se încălzeşte la temperatura corpului
– Tamponul folosit nu se introduce în soluţia medicamentoasă.
Aplicarea tampoanelor vaginale.
Soluţiile medicamentoase sau unguentele se aplică pe mucoasa vaginală sub forma tampoanelor vaginale.
Tamponul este confecţionat din vată presată acoperit cu tifon care se prelungeşte cu 20-25 cm de la tampon.
Materiale necesare:
– Muşama-aleză
– Valve vaginale
– Pensă lungă
– Mănuşi chirurgicale
Tehnica:
– Pacienta se informează cu privire la scopul acestei forme de tratament şi se explică durata de menţinere
a tamponului.
– Se introduc valvele vaginale .
– Se preia apoi pensa port-tampon în mâna dreaptă şi se introduce tamponul până în fundul de sac
posterior.
– La ora fixată de medic tamponul se îndepărtează.

11
 M 31 – Puericultura, pediatrie si nursing specific

1. Aspecte ale îngrijirii copilului spitalizat

2. Primele ingrijiri acordate nou-născutului

Primele îngrijiri pe care le primeşte nou-născutul se realizează încă din primele secunde de viaţa, în
sala de naştere, urmând ca apoi mămica să înveţe, cum poate să aibă grijă de copilul său.
-examenul clinic al nou-născutului
-evaluarea stării de sănătate cu scorul Apgar (Vezi Scorul Apgar) .
 Terapeutic:
-aspirarea secretiilor nazofaringiene
-ligătura cordonului ombilical
-profilaxia oftalmiei gonococice, hepatitei B, tubeculozei, bolii hemoragice neonatale.
Materiale necesare
 Câmpuri sau cearceafuri sterile

 Sonda Nelaton sterilă

 Seringi sterile

 Soluţie de nitrat de Ag 1 %, sau soluţie de argirol 5% sau penicilina 10-20000 U.I./ml.

 Ata sterilă

 Lenjerie sterilă pentru nou născut

 Cantar pentru sugari,pediometru, centimetru –panglică , ceas cu secundar.

 Tăviţe renale

 Foarfecă, pense sterile

 Tinctură de iod ,alcool de 70°

 Ser fiziologic steril

 Comprese sterile, mănuşi sterile

Pregătirea mediului
Sala de naşteri trebuie să îndeplinească condiţiile unei săli aseptice, trebuie să fie luminată şi încălzită la 27°C,
iar nou născutul este primit în câmpuri sau cearceafuri sterile.

Pregătirea asistentei medicale

Asistenţei medicale îi revine sarcini multiple în acest moment :

12
  Pregătirea tuturor materialelor şi a instrumentarului necesar pentru primirea şi îngrijirea nou-
născutului.

 Efectuarea unor manevre

 Sarcini în supravegherea nou născutului

Executarea tehnicii
 1. Se începe cu dezobstruarea căilor respiratorii superioare. Se face cu o sondă Nélaton – capătul
distal al sondei se introduce în cavitatea bucală a nou născutului și se aspiră conținutul din ea, apoi
se împinge sonda până în faringe și se aspiră și de acolo ; apoi se aspiră conținutul celor două fose
nazale, această sondă nu se introduce în trahee, aspirația traheei se face prin conectarea sondei la un
aspirator electric, care lucrează cu o presiune mică, sau cu gura –în acest caz la capătul la care se
aspiră se pune o compresă sterilă, că nu cumva conținutul sondei să ajungă în gura persoanei care
aspiră.
 2. Se pensează cordonul ombilical cu o pensă Pean și se secționează între acestea cu o foarfecă.
Pensarea are ca scop evitarea unei hemoragii, fie dinspre mamă fie dinspre copil, deoarece cordonul
ombilical conține vasele importante care hrănesc fătul în timpul sarcinii .
Fiind astfel detașat de mamă,nou născutul este pus pe măsuța de îngrijiri, acoperită cu scutece sterile și
situată sub o lampă radiantă.
 3. Ligatura bontului ombilical, care se face cu ață sterilă la circa 3-4 cm distanță de piele. După
secționare bontului cu o foarfecă, se tamponează suprafața secționată cu tinctură de iod și se
completează ligatura în,,dop de șampanieˮ, prin care se asigură o hemostază completă. În lucul ligaturii
cu ață se poate utiliza o clemă de material plastic.
 4. Se face apoi curățirea tegumentelor cu blândețe, folosind comprese sterile înmuiate în ser
fiziologic călduțcu care se șterge pielea. Prima baie se face imediat dupa naștere si apoi în fiecare zi
până la externare.
 5. Profilaxia oftalmiei gonococice este obligatorie și se face astfel: se instilează în fundurile de sac
conjunctival câte o picătură de nitrat de argint 1%.
 6. Profilaxia bolii hemoragice neonatale se face prin administrarea de vitamina K în primele 6 ore
dupa nastere.
 7. Vaccinarea împotriva hepatitei B se face in primele ore dupa nastere
 8. Profilaxia tuberculozei – La 48 de ore după naștere se administrează vaccinul BCG.
 9. E recomandat ca nou născutul să petreacă cât mai mult timp cu mama pentru a fi alăptat.

3. Îngrijirea unei plăgi situate la nivelul antebraţului

Tratamentul local al plagii cuprinde toaleta plagii, hemostaza, debridarea, sutura, drenajul si
pansamentul. Pentru a se putea face aceste masuri terapeutice este necesara adesea anestezia
locala.

Prin toaleta plagii se întelege ansamblul de masuri care vizeaza aseptizarea plagii. Se face cu
solutii antiseptice uzuale. Pentru aseptizarea tegumentului din jurul plagii se folosesc
alcoolul, tinctura de iod sau betadina. Pentru toaleta plagii propriu-zise se folosesc apa

13
oxigenata, betadina, solutia de cloramina, rivanol, acid boric; de asemenea se pot folosi
antiseptice sub forma solida (pulbere) precum acidul boric sau iodoformul.

Hemostaza cuprinde ansamblul de masuri care vizeaza oprirea hemoragiei. Cele mai
importante metode de hemostaza folosite în cursul tratamentului plagilor sunt ligatura
vasculara, compresiunea mecanica si electrocoagularea.

Debridarea plagii consta în excizia tesuturilor devitalizate; aceasta trebuie facuta “cu
economie”, fara a se extirpa tesuturile vitale.

Sutura se practica pentru a grabi vindecarea plagii (vindecare primara). Manevra este
indicata însa numai în cazul plagilor necontaminate sau cu contaminare redusa. Sutura
plagilor contaminate ar crea conditii de dezvoltare a bacteriilor si ar conduce la aparitia unui
abces; acesta ar determina dehiscenta plagii sau desfacerea terapeutica a suturii pentru
evacuarea puroiului.

Drenajul consta în plasarea unui tub, a unei lame de cauciuc sau a unei mese sub sutura
pentru a permite evacuarea lichidelor. Este indicat în cazul plagilor cu contaminare redusa la
care s-a facut totusi sutura sau când persista riscul unei hemoragii sau limforagii dupa
efectuarea suturii. Volumul si aspectul drenajului constituie ulterior un indicator important al
evolutiei plagii.

Aceste manevre terapeutice necesita deseori efectuarea anesteziei locale. De obicei se

foloseste anestezia prin infiltratie (infiltrarea cu un anestezic local – lidocaina, bupivacaina
etc. – a buzelor plagii), dar se poate folosi si anestezia tronculara (de exemplu anestezia prin
infiltrarea nervilor colaterali ai unui deget). Anestezia locala se face dupa aseptizarea
tegumentului din jurul plagii.
Pansamentul consta în izolarea plagii cu materiale sterile (de obicei fasa de tifon) pentru a
reduce contaminarea exogena cu germeni microbieni.

14
 4. Îngrijirea unei plăgi situate la nivelul frunţii
5. Îngrijirea unei plăgi situate la nivelul palmei
6. Reguli de administrare a medicamentelor
Administrarea medicamentelor presupune pentru asistenta medicală o foarte mare responsabilitate.
Greșelile provenind din nerespectarea dozelor, a cailor de administrare, administrarea unor
medicamente alterate sau schimbările de medicamente pot da naștere unor accidente grave, chiar
fatale.
Din acest motiv la administrarea medicamentelor asistenta medicala va tine seama de anumite reguli
generale:
Respectarea întocmai a medicamentului prescris
Asistenta nu are voie sa schimbe (tratamentul) medicamentul prescris cu un alt medicament cu efect
asemănător, fără aprobarea prealabilă a medicului. Nu pot fi înlocuite intre ele nici măcar preparatele
identice, care circulă sub diferite denumiri.

Identificarea medicamentelor administrate

Asistenta medicală va verifica eticheta de pe medicamente la preluarea acestora, apoi înainte de
administrare la scoaterea sau vărsarea lor din ambalajul respectiv.
In afară de verificarea scriptică de pe etichete asistenta trebuie sa recunoască medicamentele după ambalare,
consistentă, mod de cristalizare, culoare, miros, fluiditate.
Orice greșeală poate fi înlăturată dacă asistenta cunoaște bine medicamentele cu care lucrează și nu
administrează nici un fel de medicament asupra căruia are cea mai mica îndoială.

Verificarea calității medicamentului administrat

Decolorarea sau supra colorarea, precipitate, sedimente sau flacoane în soluții, lichefierea medicamentelor
solide, tulburarea sau opalescenta lor denotă o alterare a lor.

Medicamentele alterate nu vor fi administrate bolnavilor.

Prin alterare unele medicamente își pierd din eficacitate, altele însă se transformă în produse toxice, dăunătoare
organismului.

Respectarea căilor de administrare

Efectul unor medicamente este legat de calea de administrare. Intensitatea efectului depinde de calea prin care
a fost administrat medicamentul.

Nerespectarea cailor de administrare duce la periclitarea efectului medicamentelor, la efecte nedorite, contrarii
precum și la complicații locale la locul injecțiilor.

Respectarea dozajului prescris

Odată cu identificarea medicamentelor se vor verifica și dozele prescrise. Dozele notate în foile de observație
trebuie sa corespundă cu cele din condicile de predare și cu adnotările asistentei de la vizită.
Respectarea orarului de administrare
Medicamentele vor fi administrate în ritmul prescris. Nerespectarea orarului poate duce la fenomene
cumulative și de intoxicații grave sau la ineficacitatea tratamentului.

15
Medicamentele se descompun sau se elimina în organism în anumite limite de timp. Administrarea la intervale
mai scurte decât timpul lor de eliminare duce la cumulare de la doze terapeutice la doze toxice sau chiar letale.

Respectarea somnului bolnavului

Bolnavii nu vor fi desteptați din somnul fiziologic niciodată pentru administrarea medicamentelor
simptomatice, precum și pentru majoritatea celor patogenice.

Stabilirea orarului de administrare a medicamentelor care necesita o concentrație continuă în sânge, trebuie
făcută astfel încât, după posibilități, să fie respectat somnul de noapte și de după masa.

Evitarea incompatibilității dintre medicamente

Numeroase medicamente devin ineficace sau chiar dăunătoare prin degradare, precipitare dacă se amesteca cu
altele.

Administrarea imediată a medicamentelor deschise

Medicamentele injectabile nu se păstrează în stare deschisă. Fiolele, odată deschise, vor fi injectate imediat.
(medicamentele sunt sterile; contactul soluțiilor cu aerul poate să scadă eficacitatea medicamentului).

Respectarea ordinii succesive de administrare a medicamentelor

Asistenta va păstra o ordine precisa în administrarea diferitelor medicamente. Medicația va începe cu
administrarea tabletelor, soluțiilor și picăturilor, va continua cu injecțiile și la sfârșit ovulele vaginale și
supozitoarele.

Luarea medicamentelor în prezenta asistentei

La bolnav nu trebuie sa rămână nici un medicament, ele vor fi administrate personal de către asistenta
medicală.

Servirea bolnavului spitalizat cu doze unice de medicamente

Bolnavul va primi deodată numai o doză unică pe care o va lua în prezenta asistentei.

Prevenirea infecțiilor intraspitalicesti

La administrarea parenterală a medicamentelor se vor păstra condiții riguroase ale asepsiei. Pentru
medicamentele injectabile va utiliza seringi și ace sterile, separate pentru fiecare injecție chiar la același
bolnav.

Lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise

Asistenta medicală va explica bolnavului ce anume așteaptă medicul de la aceste medicamente și în cât timp se
va instala efectul lor. Va preveni bolnavul asupra eventualelor manifestări secundare care se pot ivi în urma
utilizării medicamentelor.

Raportarea imediata către medicul secției a greșelilor de administrare a medicamentelor

Orice greșeală de administrare se raportează imediat medicului care luând cunoștință de greșeala comisă, poate
lua măsuri pentru a preveni complicațiile.

16
 7. Intervenţiile asistentei în cazul pacientului cu expectoraţie
– cercetează deprinderile de eliminare ale pacientului;
– planifică programul de eliminare, ţinând cont de activităţile sale;
– planifică exerciţii fizice;
– îl învaţă tehnici de relaxare;
– cercetează deprinderile alimentare ale pacientului;
– recomandă consumarea alimentelor şi a lichidelor ce favorizează eliminarea.

8. Testarea la penicilina
Testarea sensibilității la antibiotice se va realiza după tehnica injecţiei intradermice.

Realizarea procedurii de testare – raport de diluție 1/100

 se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă;

 se realizează diluarea unui gram de substanţă activă (a medicamentului) cu 10 ml ser

fiziologic (dacă flaconul are 1,5 grame, se diluează cu 15 ml ser fiziologic)
 din această diluție: 1+10=11, se aspiră 1ml, care, la rândul ei se diluează cu încă 9 ml ser
fiziologic.
 din soluţia obţinută 1+ 9=10ml, se aspiră 0,1ml soluţie ce se administrează pe faţa anterioară a
antebraţului, intradermic.
 Locul injectării va fi însemnat .
 după maxim 30 de minute se interpretează sensibilitatea în funcţie de reacţia locală.
 În cazul unei alergii: la locul injectării medicamentului (antibioticului),
apare eritem,eventual papulă puriginoasă (prurit=senzaţie de mâncărime), cu tendinţa la extindere.
Citirea se face în maxim 30 de minute:
o rezultatul este negativ dacă diametrul este <10mm şi, deci, soluţia se poate administra;
o rezultatul este pozitiv dacă diametrul este >10mm şi, deci, soluţia nu se poate administra.
Înainte de realizarea testării se va avea în vedere, o eventuală, posibilă reacţie alergică, de aceea vor fi
pregătite medicamentele necesare pentru a putea interveni – adrenalină, hemisuccinat de hidrocortizon.

9. Pregatirea pacientului pentru elecrocardiograma

Înregistrarea EKG-ului necesita repausul psihic si fizic absolut al bolnavului. In acest scop asistentul
medical va pregăti bolnavul din punct de vedere psihic căutând sa-i îndepărteze orice frica, neliniște sau
tensiune nervoasa.
EKG-ul se efectuează de obicei în camere speciale, insă in cazul in care bolnavul nu este transportabil
aparatul va fi transportat in salon, iar înregistrarea se va efectua chiar la pat.

Este recomandat ca pacientul sa fie adus in camera de înregistrare EKG pe cărucior, deoarece nu e
recomandat efortul fizic înainte de efectuare. Bolnavul trebuie sa se odihnească 10- 15 min înainte de
înregistrare.

Trebuie sa asigure o temperatura optima a camerei de 20- 21 ºC.

Bolnavul va fi așezat comod in poziția decubit dorsal.

17
 Membrele inferioare sunt întinse ușor depărtate, pentru ca electrozii să nu se atingă între ei.

10. Pregatirea pacientului pentru efectuarea punctiei lombare

Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.

Se asigură poziţia decubit lateral cu spatele la marginea patului, cu coapsele flectate pe abdomen, bărbia
în piept.
Sau poziţie şezând cu bărbia în piept, capul în flexie maximă, braţele pe genunchi, spatele arcuit în
vederea unei deschideri cât mai mari a spaţiilor interspinoase. Această poziţie poate fi menţinută de un
asistent medical plasat în faţa bolnavului.
Se atenţionează pacientul să menţină poziţia exactă, iar în timpul procedurii să nu se mişte.

 Puncţia se execută de către medic cu ajutorul asistentului medical;

 Se spală şi se dezinfectează mâinile ;

 Se îmbracă mănuşi de protecţie sterile.
 Medicul execută anestezia locală şi puncţia pătrunzând cu acul cu mandren perpendicular pe linia
mediană, în mijlocul spaţiului interspinos;

 La scoaterea mandrenului se observă scurgerea picăturilor de LCR pe ac;

 Se recoltează LCR în eprubete sterile pentru analiză/ se introduce medicația (după caz);

 Se retrage acul și se aplică un pansament steril la locul puncției.

18
 M 33 – Sanatate mintala, psihiatrie si nursing specific

1. Măsurarea şi notarea pulsului

Măsurarea pulsului este o tehnică importantă pe care orice asistent medical trebuie să știe să o noteze și
să o evalueze, deoarece variațiile acestuia au rol important în diagnostic, dar și în evoluția bolii sau efectul
medicamentelor administrate.
Pulsul sau ritmul cardiac reprezintă expansiunea ritmică a arterelor pe un plan dur și este sincronă cu sistola
ventriculară. Scopul măsurării pulsului este de evaluare a funcției cardiovasculare.
Frecvența se măsoară în bătăi/minut.
Frecvența normală a pulsului arterial în stare de repaus la un adult este de 60-80 bătai pe minut.
Valori orientative ale pulsului în funcție de vârstă
 nou-născut – 120-160 bătăi/minut

 1-2 luni (sugar) – 100-140 bătăi/minut

 1-2 ani – 80-130 bătăi/minut

 2-6 ani – 75-120 bătăi/minut

 6-12 ani – 75-110 bătăi/minut

 adolescent – 60-100 bătăi/minut

 adult – 60-80 bătăi/minut.

Aceste valori se referă la ritmul cardiac de repaus, atunci când inima pompează cea mai redusă cantitate de
sânge, în lipsa activității fizice.

Dacă pacientul adult stă în decubit, relaxat și nu prezintă semne de boală, pulsul se încadrează de obicei între
60-80 bătăi/minut.

Caracteristicile pulsului
 Prin măsurarea pulsului se apreciază:
Ritmul sau regularitatea pulsului (puls ritmic sau aritmic)

 Amplitudinea sau intensitatea pulsului (mică sau mare)

 Frecvența sau rapiditatea pulsului (limitele: ritmul tahicardic sau accelerat și ritmul bradicardic sau
lent)

 Celeritatea

 Volum

19
 Scop
 Evaluarea funcţiei cardiovasculare – informații despre activitatea inimii și starea arterelor.

 Aprecierea răspunsului la medicaţia cardiacă, activitate sau stres.

 Recunoașterea complicaţiilor.

Loc de măsurare
Pulsul poate fi măsurat la orice arteră accesibilă palpării și care poate fi comprimată pe un plan dur.

Cele mai precise puncte de presiune unde se poate măsura pulsul sunt:

 Artera temporală superficială la copil

 Artera carotidă (A)

 Regiunea apicală

 Artera humerală (B)

 Artera radială (cea mai des folosita – C

 Artera femurală (D)

 Artera din regiunea poplitee (E)

 Artera pedioasă (F)

 Artera tibială (G)

 Apex (vârful inimii)

Materiale necesare
 Ceas cu secundar

 Foaie de temperatură

 Pix de culoare roșie

Pregătirea pacientului pentru măsurarea pulsului

Pregătirea psihică

 Se explică tehnica și se obține consimțământul și colaborarea;

 Se asigură repaus fizic și psihic 10-15 minute (o stare emotivă poate modifica valoarea);

Pregătirea fizică
 Se poziționează pacientul (în funcție de starea acestuia) în decubit dorsal cu membrul superior
întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în extensie, mâna în supinaţie (cu palma orientată în sus) sau
în poziţie semişezândă cu antebraţul în unghi drept sprijinit pe suprafaţa patului, mâna în supinaţie
şi extensie;
20
 Tehnica
Măsurarea pulsului

 Asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează;

 Se reperează artera pentru măsurare (la extremitatea distală a antebrațului, în sanțul radial localizat
în continuarea policelui)

 Se fixează degetul index, medius și inelar pe traiectul arterei;

 Se exercită o ușoară presiune până când se simt pulsațiile;

 Se măsoară pulsațiile timp de un minut, ghidându-ne după ceas;

 Se poate măsura și timp de 30 de secunde, iar valoarea obținută se înmulțește la doi, însă pentru o
acuratețe maximă este bine să se măsoare timp de 1 minut;

 Se apreciază în același timp și ritm, amplitudine, elasticitate;

 Se notează valoarea obținută în foaia de temperatură.

 Se poate nota valoarea și cifric în carnetul personal.

2. Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale

Tensiunea arterială (T.A.) reprezintă presiunea exercitată de sânge asupra pereților arteriali.

Scopul măsurării T.A.

 evaluarea funcției cardiovasculare

 aprecierea efectului tratamentului cu fluide și/sau medicamente

 aprecierea forței de contracţie a inimii,

 aprecierea rezistenţei determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor

Valorile normale ale presiunii arteriale la adult sunt de până la 139/89 mmHg.
Tensiune arterială sistolică reprezintă valoarea presiunii atunci când inima se contractă (valori normale
cuprinse între 100 mmHg și 130 mmHg), iar tensiune arterială diastolică atunci când inima se relaxează.
Loc de măsurare
 Artera humerală

 Artera radială

 Artera pedioasă

Pregatirea pacientului pentru măsurarea tensiunii arteriale

Pregătirea psihică
 Se informează pacientul cu privire la efectuarea și scopul tehnicii;

21
  Se obține consimțământul pacientului;

 Se lasă pacientul în repaus 10 minute înainte de efectuarea tehnicii pentru a nu influența valoarea
tensiunii arteriale din cauza emoțiilor;

 Se atentioneaza pacientul să nu vorbească în timpul efectuării tehnicii, deoarece acest lucru poate
modifica rezultalele;

 Se măsoară tensiunea arterială fie pe nemâncate, fie la 2-3 ore distanță de la servirea mesei,
deoarece postprandial, valorile pot fi modificate;

 Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional sau dacă are dureri.

Pregătirea fizică
 Așezați pacientul în decubit dorsal, sezând, semișezând sau ortostatism, în funcție de indicația
medicului;
 Asigurați-vă ca pacientul nu a fumat și nu a consumat înainte cafea sau stimulente adrenergice;

 Dacă nu există o indicație, se poziționează pacientul pe un scaun, în funcție de capacitatea acestuia

de mobilizare;

 Se descoperă brațul pacientului prin ridicarea mânecii sau prin dezbrăcare (dacă mâneca este prea
strâmtă);

 Evitați folosirea unui braț care are patologie locală, cum ar fi limfedemul post-mastectomie.

 Asistentul medical se spală pe mâini cu apă și săpun;

 Se verifică dacă manșeta conține aer și se elimină deschizând ventilul de siguranță, dacă este necesar.

 Se închide bine ventilul înainte de aplicarea manșetei;

 Se aplica manseta pneumatică pe brațul în extensie al pacientului, în zona arterei radiale sau humerale
(palpați artera exercitând o ușoară presiune cu degetele pentru a o localiza);

 Manșeta se aplică circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii cotului și se
fixează;

 Se fixează membrana stetoscopului sub marginea inferioară a manșetei la nivelul arterei;

 Se introduc olivele stetoscopului în urechi (în prealabil, dacă este necesar, se sterg și se dezinfectează
cu alcool sanitar olivele și părțile metalice ale stetoscopului);

 Braţul pacientului trebuie să fie susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată în sus;

 Se pompează aer în manșeta pneumatică prin intermediul pompei de cauciuc până la dispariția
zgomotelor pulsatile;

 Se decomprimă progresiv aerul din manșeta prin deschiderea supapei;

 Apariția primului zgomot reprezintă valoarea tensiunii sistolice;

22
  Înregistraţi mental cifra indicată de acul manometrului în oscilaţie în momentul în care auziţi prima
bătaie clară (sunet Korotkoff);

 Continuați decomprimarea, iar ultimul zgomot reprezintă valoarea tensiunii diastolice;

 Îndepărtaţi manşeta și si înregistraţi valorile măsurate, notând numele pacientului, data și valoarea
obținută (Exemplu: T.A. = 130/70 mmHg).

 Spălați-vă pe mâini la încheierea tehnicii.

3. Măsurarea şi notarea respiraţiei

Măsurarea respirației poate fi un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, urmărirea evoluției bolii, prevenirea
sau identificarea complicațiilor, dar și prognosticul bolii.
Respirația reprezintă funcția organismului prin care se aduce aportul de oxigen necesar proceselor vitale, în
paralel cu eliminarea dioxidului de carbon.
Respirația normală, sau eupneea, se desfășoară fără efort, silențios, cu mișcări toracice simetrice, ritmice, puțin
vizibile.

Masurarea respirației – Scop

 Evaluarea funcției respiratorii;

 Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului respirator;

 Recunoașterea complicațiilor;

 Aprecierea evoluției bolii;

 Prognosticul bolii;

 Evaluarea răspunsului pacientului la medicația sau tratamentele care afectează sistemul respirator.

Valori normale respirații/minut

Frecvența respiratorie variază în funcție de vârstă, sex, poziție, temperatura mediului ambiant, starea de veghe
sau de somn, efort fizic.

 Numărul de respirații normale la adult este în medie de 16-18 respirații pe minut.

 Numărul de respirații la nou-născut este de 30-50 respirații pe minut.
 Numărul de respirații la un copil cu vârsta de 6 luni este de 25-40 respirații pe minut.
 Numărul de respirații la un copil de 2 ani este de 25-35 respirații pe minut.
 Numărul de respirații la un copil cu vârsta de 6 ani este de 18-25 respirații pe minut.
 Numărul de respirații la un copil cu vârsta de 10 ani este de 17-23 respirații pe minut.
 Numărul de respirații la femeie este de 16-20 respirații pe minut.
 Numărul de respirații la bărbat este de 14-18 respirații pe minut.
 Numărul de respirații la un vârstnic (≥ 65 de ani) este de 12-28 respirații pe minut.
 Numărul de respirații la un vârstnic (≥ 80 de ani) este de 10-30 respirații pe minut.
Tipuri de respirație
 Respirație costal superioară – întâlnit la femei prin ridicarea părții superioare a cutiei toracice

23
  Respirație costal inferioară – întâlnit la bărbați prin mărirea diametrului lateral al cutiei toracice
 Respirație abdominală – prin mărirea diametrului vertical al cutiei toracice, întâlnită la copii și
vârstnici.
Loc măsurarea respirației
 Suprafața toracelui

Elemente care se pot aprecia prin tehnica de măsurare

 tipul de respirație;

 amplitudinea mișcărilor respiratorii;

 frecvența;

 ritmul respirator;

 simetria expansiunii toracice

 tusea
 expectorația
 dispneea
 durerea toracică

Pregătirea pacientului pentru măsurarea respirației

 IMPORTANT: Nu se anunță pacientul atunci când se efectuează tehnica de măsurare a respirației
pentru că pacientul își poate influența numărul de respirații și astfel se va obține un rezultat
modificat.
Materiale necesare
Pentru măsurarea respirației avem nevoie de:

 Ceas cu secundar, de mână sau cronometru;

 Pix verde/ albastru;

 Foaie de temperatură.
Tehnica
Tehnica pentru măsurarea respirației:

 Poziția pacientului este decubit dorsal;

 Se poate efectua și în timp ce pacientul doarme;

 Asistenta plasează mâna cu fața palmară pe suprafața toracelui;

 Se măsoară inspirațiile timp de 1 minut.

 O altă variantă este măsurarea timp de 30 de secunde și se înmulțirea cu 2.

 Putem număra mișcările respiratorii și fără a aplica mâna pe suprafața toracelui, numai prin
observarea mișcărilor cutiei toracice.

 Evitați măsurarea respirației la sugar sau copil în timpul plânsului.

24
 Reprezentarea grafică a respirației
 Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare verde (unii autori menționează
culoarea albastru pentru notare) aşezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru
dimineaţă (D) sau seară (S);

 Socotiţi câte o respiraţie pentru fiecare linie orizontală din F.T.

 Obţineţi curba respiraţiei prin unirea punctului iniţial cu celelalte valori ale măsurătorilor
efectuate ulterior.

4. Măsurarea şi notarea temperaturii

Menținerea temperaturii în limite normale este o necesitate a organismului de a pastra constant echilibrul
dintre termogeneza (producerea căldurii) si termoliza (pierderea căldurii).
Centrii nervoși care reglează temperatura se afla în hipotalamus.
O temperatură normală a corpului poate fi un semn potențial pozitiv că pacientul nu se confruntă cu un
proces de boală și că celulele, țesuturile și organele corpului nu se află în suferință metabolică.
Evaluarea temperaturii corpului unui pacient este o procedură comună pe care asistenții medicali o efectuează
pentru a monitoriza semnele de infecție, șoc sau răspuns terapeutic la medicamente sau proceduri medicale.
Factori care influențează temperatura
Temperatura corpului poate varia în funcție de individ. Anumite lucruri pot influența temperatura corpului
unei persoane, cum ar fi: sexul, vârsta și expunerea la mediu:
 Femeile au, de obicei, o temperatură a corpului mai mare decât bărbații, în special în timpul
ovulației;

 Pacienții vârstnici pot avea o temperatură corporală mai scăzută

 Bebelușii pot avea o temperatură normală mai mare a corpului

 Expunerea mediului la frig sau căldură poate ridica sau scădea temperatura corpului unui pacient.

 Alți factori comuni care pot influența temperatura corpului includ emoții, stres, depresie, tulburări
metabolice, cancer (cum ar fi tumorile cerebrale), medicamente și proceduri medicale sau
chirurgicale.

 Clisma – în determinarea rectală.

 Fumatul – eroare +/- 0,2 grade C daca pacientul a fumat, în cazul determinării orale.

Locul de măsurare
o Axila
o Cavitatea bucală
o Plica inghinală
o Ureche
o Rect
o Vagin
Valori normale în funcție de locul de măsurare
 O temperatură orală pentru adulți variază în mod normal de la 36,1 grade C până la 37,5 grade
C;
 Temperaturile timpanice – 36,3 grade C până la 38 grade C;

25
  Temperaturile rectale – 36,6 grade C până la 38 grade C;
 Temperaturile axilare – 35,5 grade C până la 36,3 grade C.
Materiale necesare pentru măsurarea temperaturii cu termometru clasic
 Termometru
 Recipent cu soluţie dezinfectantă- spirt sau cloramina 1%
 Taviță renală

 Ceas

 Mănuși de unică folosință

 Foaie de temperatură și pix albastru.

Pregătirea pacientului
 Se solicită consimțământul
 Se explica necesitatea procedurii
 Asistenta medicală se spală pe mâini și se dezinfectează

Tehnica
 Se introduce termometrul în soluția dezinfectantă și se sterge cu o compresă;

 Se pozitioneaza în locul de măsurare;

 Se așteaptă până cand nivelul de lichid al termometrului crește;
 Se verifică nivelul de lichid al termometrului și ce valoare indică acesta.

Măsurarea temperaturii la axilă

 Se așează pacientul în pozitia decubit dorsal sau șezând;
 Se ridică brațul pacientului și se șterge axila prin tamponare;
 Se scutură termometrul printr-o mișcare puternică din articulația mâinii până la coborârea lichidului
sub 36 grade C

 Se poziționează termometrul cu rezervorul de lichid in centrul axilei;

 Se apropie brațul de trunchi cu antebrațul flectat pe suprafața anterioară a trunchiului;
 Dacă pacientul este slăbit, trebuie să susținem brațul;
 Termometrul se menține 10 minute;
 Se îndepărtează termometrul și se citește gradatia care va fi notată în foaia de temperatură

 Temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, aceasta fiind cu până la 0,5 grade C
mai joasă decat temperatura internă.

5. Măsurarea şi notarea diurezei

26
 Diureza reprezinta cantitatea de urina eliminata din organism timp de 24 ore.
Scop:
Obtinerea datelor privind starea morfofunctionala a aparatului renal si asupra altor imbolnaviri

Cunoasterea volumului diurezei

Efectuarea unor determinari caliatative (analize biochimice) din cantitatea totala de urina emisa

Urmarirea bilantului circulatiei lichidului in organism = bilantul lichidul (intrari – iesire).

Materiale necesare

se pregatesc recipiente : vase cilindrice gradate, cu gat larg, spalate si clatite cu apa distilata (pentru a nu modifica
compozitia urinei) si acoperite; se poate utiliza orice borcan de 2-4 litri pe care-l vom grada noi cu creion dermograf
sau pe benzi de leucoplast se informeaza pacientul asupra necesitatii colectarii corecte a urinei si asupra procedeului
colectarea incepe dimineata, la o anumita ora, si se termina in ziua urmatoare, la aceeasi ora

Pentru o determinare corecta

pacientul urineaza dimineata la o ora fixa; aceasta cantitate de urina, de la prima emisie, se arunca se colecteaza,
apoi, toate urinele emise in decurs de 24 de ore pana a doua zi, la aceeasi ora, pastrandu-se si urina de la ultima
emisie

De retinut

 golirea vezicii trebuie sa se faca inainte de defecare

 pentru a impiedica procesele de fermentatie, se vor adauga, la urina colectata, cristale de timol
 recipientul de urina este etichetat cu numele pacientului, numar salon, numar pat, se tine la racoare si ferit de
lumina, pentru a preveni descompunerea urinei
 dupa golirea recipientului, acesta se va spala si dezinfecta conform cerintelor
 pentru examene fizice (cantitate, aspect, miros) se recolteaza urina din 24 de ore
 pentru examene chimice-se recolteaza 100ml de urina

Precizare Pentru determinarea tolerantei la glucide, 100 ml de urina se vor recolta din cantitatea totala de pe 24 de
ore

Notarea diurezei

Diureza se noteaza zilnic in foaia de temperatura a pacientului prin hasurarea patratelelor corespunzatoare cantitatii
de urina si zilei respective

6. Punctia venoasa
Puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de puncție.
Puncția venoasă – Scop
 Explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator
 Terapeutic: administrarea medicamentelor sub formă de injecție sau perfuzie intravenoasă,
transfuzii, sângerare în hipertensiune sau edem pulmonar acut.
Locuri de elecție pentru puncția venoasă
 Venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică).

27
  Venele antebraţului.
 Venele de pe faţa dorsală a mâinii.
 Venele subclaviculare.
 Venele femurale.
 Venele maleolare interne.
 Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar.
Materiale necesare
 Perna pentru sprijinirea brațului pacientului
 Tampoane sterile
 Alcool sanitar
 Garou
 Mănuși sterile
 Seringi în funcție de scop
 Medicamente (dacă se administrează)
 Tavița renală
 Bandaj pentru locul puncției
Pregatirea pacientului
 Se cere consimțământul pacientului
 I se explica tehnica și necesitatea acesteia
 Se asigură confort fizic și psihic
 Se așază pacientul într-o poziție comodă, luând în calcul și posibilitatea lipotimiei.
Tehnica puncției venoase
 Se așază brațul pe pernă, în extensie
 Se examinează calitatea și starea venelor
 Se evită locurile cu răni, cicatrici, hematoame sau edeme.
 Se palpează vena și se alege locul puncției
 Asistenta își pune mânuși sterile
 Se aplică garoul la 7-8 cm deasupra locului de puncție
 Se dezinfectează locul ales cu mișcări circulare de la locul puncției, în afară
 Se recomanda ca pacientul sa strângă pumnul pentru ca venele să devina turgescente
 Se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncției, exercitând o ușoară compresiune
în jos asupra țesuturilor vecine
 Se ia seringa cu mâna dreaptă între police și restul degetelor
 Se pătrunde în vena cu acul menținând un unghi de aproximativ 30 de grade , învingând-se o rezistență
elastică a pielii, până când acul înaintează în gol cca 1-2 cm, cu bizoul in sus și gradațiile seringii în sus
 Se verifică poziția acului în venă prin aspirare în seringa
 Se continua tehnica în funcție de scopul urmărit
 Se cere bolnavului să deschidă pumnul și se îndepărtează garoul
 Se retrage acul brusc și se aplică un tampon steril la locul puncției
 Se menține tamponul cca 1-3 minute, fără a se îndoi brațul.
Accidente/ incidente
 hematom, prin inflitrarea cu sânge în țesutul perivenos. Se retrage acul și se comprimă locul 1-3
minute
 perforarea venei. Se retrage acul.
 amețeală, paloare, lipotimie – se întrerupe tehnica și se acordă ajutor sau se cheama medicul.
De evitat !
 Puncționarea venei din lateral
 Puncționarea venei cu bizoul în jos

28
  Atingerea produsului recoltat
 Flectarea antebrațului pe brat

7. Recoltarea sângelui capilar

Puncția capilară presupune prelevarea de sânge capilar pentru analize de laborator (HLG, dozarea
hemoglobinei, glicemie) prin înţepătură.
Locuri de elecție puncția capilară
Adult:
 Pulpa degetului inelar sau mijlociu
 Lobul urechii
Copil:
 Fața plantară a halucelui
 Călcâi
Materiale necesare
 Ac de puncție steril
 Antiseptic pentru tegumente
 Tampoane de vată
 Mânuși de protecție
 Tăviță renală
 Lame de sticlă pentru frotiu (dacă este cazul)
 Glucometru și teste pentru glicemie (dacă este cazul)

 Pipetă

Pregatirea pacientului
 Se informează pacientul și se explică necesitatea tehnicii
 Se obține consimțământul și colaborarea

Tehnica

Se poziționează pacientul șezând cu mâna sprijinită sau în decubit, în funcție de starea acestuia;
 Asistenta se spală pe mâini, se dezinfectează și își pune mânușile de protecție;
 Se aseptizează locul puncției cu un tampon îmbibat în dezinfectant;
 Nu se freacă degetul;
 Se așteaptă evaporarea soluției dezinfectante;
 Pe locul uscat se înțeapă pulpa degetului cu acul perpendicular pe straturile cutanate la aproximativ
2 mm, pentru ca sângele să iasă;
 Se șterge prima picătura cu un tampon uscat;
 Se lasă sa se formeze o nouă picătura care se recoltează în funcție de scopul tehnicii: pe lama
perfect uscată şi curată (frotiu- hemograma, grupa sanguină, timp de sângerare și coagulare), în
tuburi (pentru analiza gazelor sanguine), pe bandeletă sau stripsuri (glicemie), 2-3 picături pe
fiecare extremitate a lamei (picătură groasă – dg. malarie și tifos exantematic);
 La final se face o ușoară compresiune cu un tampon steril.

Accidente/incidente
 Sângerare la locul puncției. Comprimați locul înţepăturii mai mult timp.
29
  Nu se obține suficient sânge. Strângeți degetul de la distanţă.
 Atenție: Apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea limfei şi modifică rezultatele!
 La nevoie repetați înțepătura.

8. Recoltarea sângelui venos

Recoltarea sângelui venos prin sistem Vacutainer se realizează prin puncţie venoasă.

Sistemul Vacutainer reprezintă o metoda de recoltare de sânge pentru analize de laborator care asigura
confortul bolnavului, calitatea probei recoltate si securitatea personalului medical.
Vacutainer® este o marcă înregistrată a Becton Dickinson, care fabrică și vinde astăzi tuburile.
Materiale necesare
 Ac de puncție cu infiletare
 Tub holter la care se atașează acul de puncție
 Vacutainere (cu dopuri de diverse culori în funcție de analiză)
 Tampoane de vată
 Alcool
 Taviță renală
 Garou
 Plasturi

Culori Vacutainere
 rosu si portocaliu – utilizate la recoltări biochimice
 bleu – pentru teste de coagulare, fibrinogen, Tq. Conține citrat de sodiu
 verde – pentru recoltări biochimice – conține heparină
 mov – pentru determinări hematologice – conține soluție EDTA
 negru – pentru VSH
 gri – glicemie
Ordinea recomandată pentru utilizarea vacutainerelor la recoltarea de sînge venos la același pacient este:
1. flaconul pentru hemocultură
2. Vacutainer pentru coagulare cu citrat (dop albastru)
3. Vacutainer pentru ser (dop roșu)
4. Vacutainer cu heparină (dop verde)
5. Vacutainer cu EDTA pentru hemogramă (dop mov)
6. Vacutainer pentru VSH (dop negru)
În cazul in care nu se recoltează hemocultura, ordinea este:
1. Vacutainer pentru ser (dop roșu)
2. Vacutainer pentru coagulare cu citrat (dop albastru)
3. Vacutainer cu heparină (cu dop verde)
4. Vacutainer cu EDTA pentru hemogramă (dop mov)
5. Vacutainer pentru VSH (dop negru)
Pregătirea pacientului
 Se anunţă cu 24 de ore înainte pentru analizele care vor fi recoltate a jeun (dimineața, pe
nemâncate). Pacientul nu trebuie să mănânce înaintea recoltărilor.
 Uneori se poate impune un regim dietetic, repaus la pat, medicaţie specială
 Se explică necesitatea tehnicii
 Se instruieşte pacientul privind comportamentul acestuia din timpul recoltării.
 Se solicită colaborarea si se obține consimțământul
30
  Se îndepărtează lenjeria de pe regiunea aleasă pentru puncție.
 Hainele nu trebuie să împiedice circulaţia de întoarcere.
 Se așază pacientul cu brațul în extensie, sprijinit pe o pernă.

Stabilirea locului puncției venoase

 Se alege brațul pentru puncție.
 Se examinează calitatea și starea vaselor de la plica cotului.
 Se stabileşte locul de execuţie al puncţiei venoase.
Tehnica
 Asistenta se spală şi se dezinfectează pe mâini.
 Îmbracă mănuşile de protecţie.
 Se îndepartează capacul acului dublu (Obligatoriu desigilarea acului se face în prezenta
pacientului, după ce i s-a arătat faptul ca este steril/sigilat)
 Ia tubul holder la care ataşează acul de puncţie prin înfiletare;
 Se aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului puncției;
 Se examinează calitatea venelor și se palpează locul puncţiei;
 Dacă venele nu sunt vizibile și nici nu se simt la palpare, rugați pacientul să închidă și să deschidă
pumnul de mai multe ori;

 O alta variantă este să se desfacă garoul și pacientul să stea cu mâinile coborâte sub nivelul inimii
pentru ca venele să devină turgescente; Aplicarea de comprese calde ar putea da de asemenea
rezultate;

 Aplicarea garoului pentru alegerea preliminară a venei nu trebuie să depaseașcă 1 minut;

 Se dezinfectează cu tampon cu alcool prin mișcare circulară de la centru spre exterior;
 Se cere bolnavului să închidă și să deschidă pumnul de câteva ori şi să rămână cu el închis;

 Se ancorează vena cu degetul mare sau cu indexul poziționat la 2.5-5.0 cm de locul puncției;

 Se puncţionează vena la un unghi de inserție de aproximativ 10-30 grade în condiţii de asepsie perfectă,
pe direcţia axului longitudinal, împingând acul infiletat pe holder 1-1,5 cm în lumenul venei;
 Recoltarea sângelui se face prin împingerea tubului în holder în aşa fel încât diafragma gumată a
dopului să fie străpunsă;

 Dupa ce începe să curgă sângele în vacutainer, se cere pacientului să desfacă pumnul;

 Acul dublu străpunge diafragma de cauciuc a capacului tubului. Se are în vedere ca tubul să fie centrat
în holder pentru ca acul să înţepe zona centrală a capacului;

 Sângele este atras de vacuumul din vacutainer și curge cu viteză proprie. Se lasă tubul să se umple până
când vacuumul este epuizat și curgerea sângelui se oprește;

 Când tubul este plin, se extrage din holder prin apasare pe bordura holderului cu degetul mare;

 Se introduce un nou Vacutainer prin mișcare de împingere-rotatie, daca este necesar;

 Când se introduce ultimul Vacutainer si incepe sa fie umplut cu sange, se desface garoul;

 După recoltare tubul se înclină sau se răstoarnă pentru omogenizarea cu aditivul (Atentie!nu se agită
energic tuburile deoarece sângele poate hemoliza);
 Se introduc câte Vacutainere sunt necesare, în ordinea corectă;
31
  După recoltare, se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei şi se retrage brusc acul;

 Se menţine tamponul cca. 5 minute fără a se îndoi braţul, pentru a se preveni extravazarea sângelui în
țesuturile din jur;

 Se etichetează corespunzător tuburile și se trimit la laborator;

9. Recoltarea sângelui venos cu sistemul vacutainer

10. Recoltarea exsudatului faringian

Exsudatul reprezinta orice lichid care filtreaza din sistemul circulator in tesuturile vecine in cazul unor
leziuni sau zone de inflamatie.
Exsudatul faringian este un lichid rezultat in urma unui proces inflamator faringian.
Scop
– explorator: depistarea germenilor patogeni in vederea tratamentului si depistarea agentilor patogeni la
purtator sanatosi, efectuarea antibiogramei
Materiale necesare
– spatula linguala sterila de unica folosinta
– eprubeta cu mediu de cultura
– manusi de unica folosinta
– masca de protectie
– tavita renala
– etichete
Pregatirea pacientului
– se explica procedura si necesitatea tehnicii
– se obtine consimtamantul si colaborarea pacientului
– se incurajeaza pacientul
– se atentioneaza pacientul sa nu isi administreze niciun fel de tratament, sa nu manance, sa nu bea apa,
sa nu se spele pe dinti cu 4 ore minim in prealabil
– se aseaza pacientul in pozitie sezanda
Tehnica
– asistenta se spala pe maini se se dezinfecteaza
– isi pune manusi de unica folosinta
– se invita pacientul sa deschida gura larg
se apasa limba cu spatula sterila
– daca pacientul are senzatie de voma se retrage spatula si i se recomanda sa se relaxeze. Se introduce
spatula mai putin adanc
– se sterge cu tamponul depozitul faringian si amigdalian, si daca este cazul se dezlipeste si o portiune
din falsa membrana
– se retrage tamponul fara sa se atinga dinti, limba sau obraji
32
– se plaseaza aplicatorul in tubul cu mediul de cultura si se eticheteaza, apoi este trimisa la laborator.
Accidente / Incidente
– se pot obtine rezultate eronate daca se atinge cu tamponul faringian saliva, dintii sau limba. In acest caz
procedura se va repeta
– greata, voma. In acest caz se intrerupe procedura, se roaga pacientul sa inspire adanc si sa se
pregateasca pentru o noua procedura
Erori de recoltare
– contaminarea probei prin nerespectarea conditiilor de asepsie si antisepsie

M 35 - Oncologie si nursing specific

1. Dezinfecţia pielii tip I

Dezinfectia pielii=etapa obligatorie inaintea executarii unor tehnici precum injectii,punctii,interventii
chirurgicale
Dezinfectie Tip 1-risc redus de infectie
Dezinfectie Tip 2- risc mediu de infectie
Dezinfectie Tip 3- risc mare de infectie
Dezinfectie Tip 1-risc redus de infectie in recoltari ,injectii id,sc,iv=se aplica pe piele dezinfectantul cu un
tampon imbibat ,durata de actiune 30 sec pana se evapora dezinfectantul

2. Dezinfecţia pielii tip II

Dezinfectie Tip 2- risc mediu de infectie in injectia IM,cateterizarea venelor pentru perfuzia
continua,hemocultura= se curate pielea cu un tampon imbibat in dezinfectant apoi cu un tampon steril se aplica
inca o data dezinfectantul pe piele dezinfectantul si se sterge pielea cu un tampon steril; ,durata de actiune 30 sec

3. Dezinfecţia pielii tip III

Dezinfectie Tip 3- risc mare de infectie operatii,punctii pleurale,articulare,osoase
Se curate pielea cu apa si sapun;se epileaza;se degreseaza; se aplica de 2 ori dezinfectantul in interval de
2min si 30sec(actiune totala =5 min)persoana care face dezinfectia poarta manusi sterile

4. Injecţia intradermică
Injecția intradermică reprezintă administrarea de soluții medicamentoase în derm cu ajutorul unui ac adaptat la
seringă care traversează zone lipsite de foliculi piloși.

33
 Scop
 Explorator: reacții la tuberculină, IDR Casoni (chist hidatic), diverși alergeni;
 Terapeutic: anestezie locală, desensibilizări.
Locuri de elecție pentru injecția intradermică
Se aleg regiunile în care reacţia locală determinată de injecţia intradermică poate fi bine observată cu ușurință.
Se preferă regiunile anatomice puţin pigmentate, slab cheratinizate, cu pilozitate redusă.
Se aleg zone lipsite de foliculi piloși, în special:

 fața anterioară a antebrațului

 faţa externă a brațului sau a coapsei

 orice loc care necesită anestezie locală;

Resorbția soluției medicamentoase administrate intradermic este foarte lentă.

Materiale necesare
 Taviță renală

 Tampoane sterile și alcool

 Mănuși de unica folosință

 Seringă sterilă (seringă de 1 ml cu ac fin cu vârf tăiat scurt)

 Substanța de injectat

 Ser dizolvant

 Ac steril pentru injectare (27 G)

 Ac pentru încărcarea subsțanței în seringă

 Plasturi

Pregătirea pacientului pentru injecția intradermică

 Se verifică identitatea pacientului;

 Se explică tehnica și necesitatea acesteia;

 Se obține consimțământul acestuia și colaborarea;

 Se poziționează pacientul cât mai comod, în funcție de zona unde va fi injectat;

 Se asigură intimitatea;
 Se cercetează zonele de elecţie: regiunea anterioară a antebraţului, faţa externă a braţului şi a
coapsei;

 Stabiliţi locul pentru injecţie evitând zonele pigmentate, decolorate sau infectate.

34
Tehnica

 Se verifică prescripția pacientului;

 Pentru anestezie se alege orice zonă pentru care e necesară anestezia (în prealabil se face
testarea sensibilităţii organismului la anestezie )
 Asistentul medical se spală pe mâini și îmbracă mânușile de unică folosință;
 Se dezinfectează tegumentul prin mișcări circulare din interior spre exterior şi se aşteaptă
evaporarea;

 Se încarcă substanța de injectat în seringă, pregătind-o pentru administrare;

 Se montează acul pentru injectarea substanței în derm;

 Se aleg zone fără foliculi piloși, de regulă fața anterioară a brațului;

 Seringa se ține cu mana dreaptă între police, index și degetul mediu și se introduce într-un unghi de
10-15 grade față de planul cutanat ;

 Se pătrunde în grosimea dermului cu bizoul acului îndreptat în sus, tangențial pe suprafața pielii, și
se injectează lent substanța cu policele mâinii drepte;

 Se observă la locul de injectare formarea unei papule, cu aspect de coajă de portocală cu diametrul
de 5-6 mm și înălțime de 1-2 mm la 0,1 ml de substanță injectată;

 Se retrage acul brusc fără a se aplica tampon la locul puncției;

 Nu se tamponează cu alcool!

 Pentru testarea la tuberculina nu se dezinfectează cu alcool.

Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU;

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor;

35
  Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a efectuat injecția,
data și ora administrării; tipul soluţiei administrate, doza.

Îngrijirea ulterioară
 Se informează pacientul să nu se spele pe acea zonă și să nu o comprime.

Accidente / incidente
 Revărsarea soluției la suprafața pielii deoarece s-a intrat cu bizoul în direcție greșită;

 Lipsa formării papulei dacă soluția se duce sub derm pentru ca s-a introdus prea profund;

 Lipotimie;

 Stare de șoc si reacție alergică generalizată din cauza substanței injectate. În caz de șoc
anafilactic se intervine cu hemisuccinat de hidrocortizon;
 Atingerea unui vas sanguin. În acest caz va apărea sânge pe seringă la aspirație;

 Înțeparea unui nerv. În acest caz pacientul va resimți durere vie si intensă;

 Ruperea acului în cazuri rare;

 Infecții locale în cazul nerespectării regulilor de asepsie si antisepsie.

5. Injecţia subcutanată
Injecția subcutanată reprezintă introducerea unor substanțe medicamentoase
(insulină, anticoagulant) în hipoderm prin intermediul unui ac adaptat la o seringă.
Soluțiile (maxim 1,5 ml) vor forma un depozit din care se va difuza lent, către sistemul capilar, soluția
medicamentoasă.
Calea subcutanată este este preferată atunci când se dorește o absorbție lentă și continuă a substanței.

Țesutul subcutanat are puține vase de sânge și astfel medicamentele injectate aici sunt pentru rate de
absorbție lente. Absorbția este mai lentă decât injecțiile intramusculare, dar mai rapidă decât injecțiile
intradermice.

Scop
 Terapeutic
Resorbția este lentă. Începe la 5-10 minute de la administrarea medicamentului.
Locurile de elecție pentru injecția subcutanată

Locuri bogate în țesut celular lax

 Regiunea deltoidană
 Faţa externă a braţului
 Fața anteroexternă a coapsei
 Regiunea supra şi subspinoasă omoplatului
 Flancurile peretelui abdominal
 Regiunea periombilicală

36
  Regiunea subclaviculară
 Regiunile centrale fesiere.
! Nu se administrează subcutanat în zone de infiltrare ale altor injecții, zone infectate, zone edematoase sau cu
modificări dermatologice.
Fața laterală a brațului este preferată pentru că este o zonă puțin dureroasă, iar regiunea periombilicală este
aleasă pentru că la acest nivel stratul adipos este bine reprezentat.

Materiale necesare pentru injecția subcutanată

 Tavă medicală

 Mănuși de unică folosință;

 Seringa de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie injectată (0,5 – 2 ml) și ac steril
hipodermic de 30-52 mm și diametru de 6/10, 7/10, 8/10, cu bizou lung;
 Soluție medicamentoasă de injectat (cristalină izotonă sau uleioasă în cazuri speciale);
 Tampoane cu alcool
 Taviță renală

 Recipiente pentru colectarea deșeurilor

Pregatirea pacientului
Pregătirea psihică
 Se confirmă identitatea pacientului;
 Se explică tehnica și necesitatea acesteia, efectele dorite și nedorite;

 Verificați dacă pacientul are alergii la anumite substanțe/medicamente;

 Se obține consimțământul informat și colaborarea pacientului;

 Se asigură intimitatea pacientului;

Pregătirea fizică
 Întrebați dacă pacientul preferă un anumit loc de injectare după ce i-ați expus locurile de elecție.
Dacă pacientul primește injecții subcutanate regulate, asigurați-vă că locurile de injectare sunt
facute prin rotație.

 Se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie injectat, pentru a-i fi cât mai comod
și în funcție de starea acestuia; în mod obişnuit se poziționează pacientul în poziţie şezândă cu
mâna sprijinită pe şold sau în decubit dorsal.
 Se stabilește locul de elecție.

 Se expune locul în care va fi efectuată injecția.

Reguli generale de administrare

Înainte de a continua, verificați cele șapte reguli de administrare:

1. Pacientul corect: cereți pacientului să confirme identitatea și apoi comparați-o cu brățara

pacientului (dacă există)/ fișa pacientului și cu prescripția medicală.
2. Medicament corect: verificați dacă medicamentul corespunde prescripției și asigurați-vă că
medicamentul nu a expirat.

37
 3. Doza corectă: verificați doza de medicament în comparație cu prescripția pentru a vă asigura că
este corectă.
4. Momentul corect: verificați orarul pentru administrarea medicamentului și când pacientul a primit
o doză anterioară, dacă este relevant.
5. Calea corectă: verificați dacă administrarea subcutanată este adecvată pentru medicamentul pe
care îl administrați.
6. Consimțământul: asigurați-vă că a fost obținut consimțământul informat înainte de administrare.
7. Documentare corectă a prescripției și alergiilor: asigurați-vă că prescripția este valabilă și
verificați dacă pacientul nu este alergic la medicamentul pe care urmează să îl administrați.

6. Injecţia intramusculară
Injecția intramusculară presupune introducerea unei substanțe medicamentoase (soluţii izotone cristaline,
uleioase sau substanţe coloidale) în țesutul muscular prin intermediul unui ac ataşat la o seringă.
Administrarea intramusculară oferă un efect sistemic rapid. Volumul care poate fi administrat pe această cale
este de pâna la 5 ml. Se pot administra chiar și substanțe iritante deoarece țesutul muscular are inervație
senzorială redusă.
Injecția intramusculară – Scop
Terapeutic
 Absorbție rapidă în circulația sanguină.

 Rată rapidă de absorbție comparativ cu injectiile intradermice sau subcutanate.

Efectul medicaţiei administrate intramuscular se instalează mai lent faţă de efectul medicației
administrate intravenos, dar mai rapid de 4-5 ori decât ce este administrat subcutanat.
Efectul maxim terapeutic se instalează în aproximativ 20-45 de minute de la injectare.
Locuri de elecție pentru injecția intramusculară
Locul de elecție al administrarii intramusculare se alege în functie de starea generală a pacientului, scopul
injecției, cantitatea de substanță. Se evită zonele inflamate, infectate, cu edem.

 Mușchi voluminoși
– Mușchiul deltoid. Mușchiul deltoid este potrivit pentru administrarea injectiilor cu volum mic. (= 2 ml).
Zona deltoidiană se folosește de regulă la administrarea vaccinurilor. Se cere pacientului să țină mâna în
șold, se identifică acromion scapular, iar acul se va introduce la 2-3 cm sub acest nivel. Nu se va injecta
mai jos pentru a se evita nervul radial și artera brahială.
– Mușchiul dorsogluteal care poate fi localizat ușor împărțind imaginar fesa in 4 cadrane. Locul propice
pentru injecția intramusculară este cadranul superior extern (pentru a nu se atinge nervul sciatic).
Nerespectarea acestei regiuni poate duce la lezarea nervului sciatic. Regiunea gluteală este de obicei
folosită în cazul adulților.
– Muschiul ventrogluteal. Pentru identificarea locului propice pentru injecția intramusculară, se pune
mâna cu eminența tenară (grupa de mușchi dispusă sub degetul mare) pe trohanterul mare, indexul
pe spina iliacă antero-superioară și mediusul larg deschis pe creasta iliacă. Spatiul delimitat între degetele
2 si 3 corespunde locului injectiei.

38
– Vastul lateral – Fața externă a coapsei în treimea mijlocie exterioară; regiunea este folosită de obicei
la copii; există însă riscul lezării nervului femural sau al atrofiei musculare. Regiunea este situată pe partea
laterală a coapsei la un lat de palmă sub trohanterul mare și un lat de palmă deasupra rotulei.

Materiale necesare
 Tava medicală

 Medicația prescrisă de medic;

 Seruri pentru dizolvare;

 Un ac gros (18 G) – pentru umplerea seringii

 Seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament (5 ml) ce trebuie injectată și ac steril

intramuscular lung (4-7 cm);

 Mănusi de unică folosință;

 Comprese sterile și alcool.

Pregatirea pacientului
 Se confirmă identitatea pacientului;

 Se explica tehnica și necesitatea acesteia;

 Se obține consimțămantul și colaborarea acestuia.

Pregatirea medicamentelor
 Asistentul medical se spală pe mâini și se dezinfectează; îmbracă mânuși de unică folosință;

 Se verifica prescripția: medicația de administrat, doza de administrat, calea de administrare (în

acest caz calea intramusculară), ora la care trebuie administrată substanța.

 Se verifica medicația, data expirării, colorația si aspectul, conform regulilor de administrare.

 Se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de expirare a sterilității;

 Pentru medicamentele fiole: se examinează soluția; se aplică o lovitură blândă la gâtul fiolei pentru
ca tot lichidul să fie în partea de jos; se rupe gâtul fiolei prin aplicarea de presiune la locul marcat;
se verifică să nu fie fragmente de sticlă căzute în interiorul fiolei (în acest caz nu va putea fi
utilizată); se trage doza necesară în seringă; se schimbă acul cu unul potrivit pentru administrarea
intramusculară (20-22 G); se scoate aerul din seringă.

 Pentru medicamentele sub formă de pudră: dacă medicamentul este în flacon sub formă de pudră,
se desface capacul flaconului; se sterge dopul cu alcool; se introduce acul în flacon și se dizolva cu
ser întreaga cantitate de pulbere (conform cu instructiunile medicamentului); se aspira
medicamentul dizolvat în seringă; se schimbă acul cu unul potrivit pentru administrarea
intramusculară (20-22 G); se scoate aerul din seringă.

 Pregătirea substanței de administrat se face respectând toate normele de asepsie.

39
  Se poate extrage substanța dintr-un flacon prin urmatoarea tehnică: Seringa se umple cu aer,
trâgand de piston acea cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasă din flacon. Se atașează
apoi la acul la flacon și se introduce aerul cu care seringa a fost umplută anterior. Se intoarce apoi
flaconul și seringa se va umple singură cu cantitatea necesară de lichid.

 Asistentul medical se spală pe mâini, se dezinfectează și îmbracă mănușile de unică folosință;

 Stimulează zona de injectare prin tapotari ușoare;
 Șterge cu un tampon alcoolizat zona;

Recomandă pacientului sa rămână relaxat și să nu încordeze mușchiul;
 Seringa se ține cu policele și celelalte degete, în mâna dominantă.

 Fixează locul si injectează cu acul în pozitie de unghi de 90 de grade, perpendicular, pătrunzând 4-7
cm (în funcție de constituția pacientului) cu rapiditate şi siguranţă.
 Aspiră cu seringa pentru a verifica dacă nu s-a patruns într-un vas de sânge. Dacă apare sângele, acul
trebuie sa fie retras sau dus mai în profunzime; Pentru aspirație se utiliează cealalta mâna pentru
acționarea pistonului, în timp ce mâna dominanta e utilizată pentru menținerea poziției acului.
 Se injectează substanța lent, pentru a permite mușchiului să se extindă și să absoarbă gradat medicația;
Nu se forțează injectarea susbstanței prin apararea puternică a pistonului.
 Se folosește cealaltă mână pentru acționarea pistonului la injectare în timp ce mâna dominantă e
folosită pentru menținerea poziției seringii;

 După injectarea substanței, se retrage acul printr-o mișcare bruscă în același unghi de 90 de grade;
 Se acoperă locul puncționării cu un tampon alcoolizat;
 Se masează ușor pentru a ajuta dispersia medicamentului.
 Se supraveghează în continuare starea bolnavului pentru a observa reacțiile administrării.

7. Injecţia intravenoasă
Injecția intravenoasă reprezintă administrarea unei substanțe medicamentoase direct în sistemul
vascular. Aceasta tehnica permite o acțiune terapeutică rapidă, de aceea se alege atunci când se
dorește un efect imediat.
Prin injecția intravenoasă se introduc soluții medicamentoase cristaline, izotone sau hipertone în
circulația venoasă, prin intermediul unui ac atașat la o seringă. Pe această cale se administrează
cantități mai mari de substanțe active hidrosolubile.
Atentie! Nu se introduc soluții uleioase deoarece produc embolii grăsoase și consecutiv moartea.
Nu se utilizează această cale pentru administrarea:

 substanţelor liposolubile (risc de embolie grăsoasă pulmonară)

 administrarea substanţelor iritante (risc de producerea fiebitelor)

Scop
 Terapeutic – prin administrarea medicației; un efect terapeutic rapid; realizarea unei concentraţii
înalte în sânge a medicamentului, într-un timp scurt.
 Explorator – prin administrarea substanțelor de contrast în radiologie
Locuri de elecție pentru injecția intravenoasă
 Venele de la plica cotului (bazilică și cefalică)

40
  Venele antebraţului
 Venele de pe faţa dorsală a mâinii
 Venele subclaviculare
 Venele femurale
 Venele maleolare interne
 Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar
Atenție! Abordul venos profund este realizat de către medici în condiţii tip protocol-operator (vena
femurală, jugulară, subclaviculară).
Materiale necesare
 Tavă medicală

 Medicația prescrisă de medic

 Ser dizolvant (soluția utilizată pentru diluție)
 Seringă sterilă
 Ace sterile (unul pentru încarcarea seringii cu solutție și altul pentru injectare, de capacităţi
adecvate cantităţii de medicament prescris)
 Garou
 Mănuși de unică folosință
 Tampoane dezinfectante
 Plasturi
 Recipiente pentru colectarea deșeurilor

Contraindicații
 refuzul pacientului

 alergii medicamentoase

 substanțe incompatibile (liposolubile, iritante)

Pentru efectuarea injecției intravenoase se evita zonele cu:

 arsuri
 eczeme
 infecții
 fracturi
 paralizii ale membrului respectiv
 fistule
 celulita
 tromboflebita.
Pregătirea pacientului
Pregătirea psihică
 Se confirmă identitatea pacientului
 Se explică tehnica injecției intravenoase și necesitatea acesteia
 Se obține consimțământul informat și colaborarea acestuia

Pregătirea fizică
 Se asigură intimitatea pacientului

 Se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie injectat, pentru a-i fi cât mai comod
(decubit dorsal, poziţie semişezândă)

41
  Se poziţionează pacientul dorsal cu membrul superior în extensie completă sau în poziţie sezândă
pe scaun, cu cotul în extensie și braţul sprijinit pe un suport textile pe spătarul scaunului;

 Se verifică și se stabilește locul de elecție pentru injecție

Injecția intravenoasă – pași

Pașii executării injecției intravenoase sunt:

1. pregătirea pacientului

2. pregătirea materialelor

3. igiena asistentului medical

4. verificarea prescripției și a recomandărilor medicale

5. poziționarea pacientului

6. dezinfectarea locului de elecție

7. pregătirea soluției medicamentoase de administrat

8. aplicarea garoului

9. identificarea venei și dezinfectarea locului de elecție după palpare

10. introducerea acului

11. injectarea soluției

12. finalizarea tehnicii.

8. Perfuzia intravenoasă
Perfuzia este o metodă de tratament care constă in introducerea, în organismul unui pacient pe
cale parenterală, a unei cantități de sânge sau de diferite soluții medicamentoase, în scop terapeutic.
Perfuzia se efectuează într-un ritm lent (picătură cu picătură), pentru a nu dezechilibra mecanismele de
reglare, tensiunea arterială sau schimburile de apă și săruri minerale dintre sânge și țesuturi.
Ce se administrează prin perfuzie?
Perfuziile venoase permit administrarea de:

 medicamente
 soluţii electrolitice (sodiu, potasiu etc.)
 soluții glucozate („seruri”)
 de derivate de sânge
 de produse de hrănire artificială (pe bază de glucide, de lipide şi de acizi aminaţi).

42
Perfuzia – Scop
 hidratarea și mineralizarea organismului;
 administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
 depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
 completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterală;
 alimentarea pe cale parenterală.

Materiale necesare pentru perfuzia intravenoasă

 soluția de administrare intravenoasă
 paduri alcoolizate
 perfuzor
 stativ
 medicamentele prescrise dacă trebuie administrate în perfuzie
 mânuși

 taviță sau cărucior de lucru

Pregatirea materialelor
 se verifică data de expirare a soluțiilor de administrat, volumul și tipul soluțiilor
 se examinează soluțiile (de plastic sau de sticlă), să nu fie perforate sau sparte
 se examinează soluțiile pentru a verifica aspectul lor (sa nu fie tulburi, precipitate etc).

Pregatirea pacientului
 procedura trebuie explicată pacientului în detaliu pentru a reduce teama și anxietatea. Astfel, se va
explica pacientului că va rămâne la locul puncționării un cateter de plastic la care se va atașa un
perfuzor pentru perfuzarea diferitelor soluții indicate de medic. Se vor explica avantajele tehnicii și
anume faptul că aceasta îl scutește de înțeparea repetată pentru administrarea tratamentului;
 i se va explica, de asemenea, că durata și tipul tratamentului vor fi indicate de medic;
 se aduce la cunoștință pacientului orice modificare survenită în schema de tratament;
 de-a lungul tratamentului pacientul trebuie învățat să anunțe orice modificare în rata de
administrare potrivită de asistenta (daca perfuzia se oprește sau merge mult mai rapid), dacă începe
să-l doară .De asemenea, i se va preciza că nu va trebuie să lovească sau sa bruscheze locul unde
branula este inserată;
 se va explica tehnica îndepărtării branulei, cât timp se va ține compresie la locul de inserție cât și
faptul că va fi apt să își folosească mâna respectivă la fel de bine ca înainte de montarea branulei.
Tehnica perfuziei
 se spală mâinile bine ;
 se pun mânușile;
 se agață soluția în stativ;
 se înlătură capacul sau dopul protector și se dezinfectează cu un pad alcoolizat porțiunea unde va fi
introdus perfuzorul;
 se introduce cu seringa sterilă un alt medicament în soluția perfuzabilă dacă acest lucru este indicat
și se va eticheta flaconul specificând medicația introdusă;
 se desface perfuzorul și se introduce în soluție având grijă să nu atingem capătul pentru a îl păstra
steril;
 se clampează perfuzorul și apoi se presează camera de umplere până când se umple jumătate

43
  se declampează perfuzorul și se golește de aer lăsând lichidul să curgă în tăviță până când nu mai
este nici o bulă de aer;
 dacă soluția este în flacon de sticlă, va trebui să se deschidă filtrul de aer pentru ca ea să curgă;
 dacă soluția este în pungă de plastic. nu este nevoie să se deschidă filtrul de aer;
 se detașează capacul protector al celuilalt capăt al perfuzorului și se atașează perfuzorul la branulă;
 se etichetează flaconul de soluție cu data si ora administrării;
 Se supraveghează funcţiile vitale ale pacientului şi se observă starea generală, se verifică periodic
debitul perfuziei.

Administrarea medicamentului în soluţia de perfuzat deja montată în stativ

 Se închide clema sistemului de perfuzie;

 Se dezinfectează dopul pungii;

 Se înţeapă cu acul ataşat la seringă sterilă şi se injectează medicamentul în pungă;

 Se roteşte uşor punga pentru amestecarea medicamentului cu soluţia de perfuzat;

 Se deschide clema şi se ajustează ritmul de curgere conform recomandărilor;

 Se etichetează punga cu soluţie perfuzabilă, notând soluția medicamentoasă introdusă.

 Se supraveghează pacientul și se observă starea generală;

 Se verifică periodic debitul perfuziei.

9. Pregătirea preoperatorie
Pregătirea preoperatorie generală constă în:
 examenul clinic și paraclinic

 pregătirea psihică a pacientului

 îngrijiri igienice

 urmărirea funcțională, vitală și vegetativă

 observarea schimbării în starea bolnavului

 regimul dietetic preoperator.

44
 Examenul clinic
 Acesta este efectuat de către medicul chirurg, ajutat de cadrul mediu sanitar și pune în evidență starea
fiziologică a bolnavului dând totodată posibilitatea depistării unor deficiențe ale organismului și ale unor
boli însoțitoare. El este completat de examinări paraclinice.

Pregătirea psihică
 Bolnavul este informat despre necesitatea intervenției chirurgicale, riscul, eventualele complicații;

 Se fixează data intervenției;

 Se suprimă tot ceea ce ar putea produce bolnavului stare de neliniște. Bolnavului i se creează o stare de
confort psihic, oferindu-i-se un mediu ambiant plăcut.

 I se asigura legătura cu aparținătorii.

 Teama de spital, de anestezie sau de operație fac ca pacienții să fie anxioși și deprimați. Asistentul medical
trebuie să fie empatic în comunicarea cu pacientul pentru a reduce disconfortul psihic creat de teama de
operație sau de anestezie.

 Se obține consimțământul scris al pacientului cu privire la intervenție. Consimțământul este

responsabilitatea medicului care efectuează intervenția, iar asistenta medicală trebuie să se asigure că
pacientul a înțeles informațiile primite.

 La indicația medicului, se pot administra sedative în seara dinaintea intervenției pentru diminuarea
anxietății și pentru o odihnă adecvată.
Îngrijiri igienice
 Daca starea bolnavului o permite, bolnavul va fi îndrumat, ajutat să facă duș, urmat de igiena cavității
bucale, îngrijirea părului, tăierea unghiilor.

 În cazul bolnavilor nedeplasabili, toaleta va fi făcută la pat.

Urmărirea funcțiilor vitale și investigațiile paraclinice înainte de operație

 măsurarea și notarea temperaturii;
 măsurarea și notarea pulsului;
 observarea și notarea respirației;
 măsurarea și notarea T.A.;
 evidența diurezei;

 observarea scaunului;

 se cântărește pacientul (necesar pentru dozarea medicației);

 se verifică obligatoriu pentru toate intervențiile chirurgicale: grup sanguin, factor

Rh, hemograma, glicemie, uree, creatinină, probe hepatice, factori de coagulare, sumar de urină;
 se efectuează electrocardiogramă și radiografie toracică;
 se atașează toate rezultatele la dosarul medical (F.O.) al pacientului.

45
 Pregătirea preoperatorie din preziua operației
Pregătirea generală

 asigurarea repausului fizic, psihic și intelectual;

 asigurarea alimentației necesare, alimente ușor digerabile;

 începând cu ora 21 în seara dinaintea operației se va sista aportul de alimente și lichide;

 se interzice fumatul sau consumul de băuturi alcoolice în preziua operației;

 se va efectua evacuarea intestinului, clisma evacuatorie (dacă nu sunt contraindicații) în seara dinaintea
intervenției sau și în dimineața intervenției dacă aceasta se efectuează la nivelul tubului digestiv;
 asigurarea igienei corporale. Se va efectua baie sau duș pe regiuni la pat.

Pregătirea locală
 se curăță pielea pe regiuni. Dacă în zona în care se va interveni chirurgical este piele cu păr, se rade cu
grijă o suprafață largă (20-25cm), evitându-se să se producă mici leziuni (pot fi poartă de intrare pentru
germeni, sau zonă dureroasă la efectuarea dezinfecției);

 nu se vor folosi creme depilatoare deoarece pot produce iritații locale;

 se degresează pielea cu comprese sterile;

 se dezinfectează pielea cu un antiseptic (alcool, tinctura de iod);

 se acoperă câmpul operator, la indicația medicului.

Pregătirea preoperatorie din dimineața intervenției

o se întrerupe alimentația și hidratarea. Bolnavul nu mănâncă cel puțin 12 ore înaintea intervenției
chirurgicale;

o se supraveghează funcțiile vitale;

o se comunică medicului eventualele modificări patologice ale funcțiilor vitale, tuse, menstruație, etc.
o îmbrăcarea se face cu cămașă de noapte (pentru femei) sau pijama (pentru bărbați)

o protezele dentare mobile vor fi scoase, învelite într-o bucată de tifon și puse în noptiera bolnavului;

o bijuteriile vor fi predate familiei sau administrației spitalului;

o îndepărtarea lacului de pe unghii și a rujului de pe buze (prezența lor face dificilă depistarea semnelor
de cianoză la nivelul extremităților);
o se vor îndepărta lentilele de contact (dacă este cazul);

o se va cere pacientului să își golească vezica urinară. Bolnavul va avea o micțiune voluntară sau se
efectuează sondaj vezical;
o se transportă pacientul la sala de operație cu un mijloc adecvat de transport, însoțit de asistenta medicală și
de toate documentele administrative (foaie de observație, investigații, consimțământ).
o transportul către sala de operație nu va fi făcut mai devreme pentru a se evita stresarea pacientului;

46
 10. Ingrijirea postoperatorie
Supravegherea și îngrijirea postoperatorie începe din momentul terminării intervenției chirurgicale.
Pacientul este adus în cameră de către medicul anestezist și asistenta de anestezie.

 Transportul pacientului se va face cu patul rulant;

 Pacientul va fi acoperit;

 Asistenta medicală va verifica tuburile de dren, sondele și perfuziile, pentru ca acestea să nu fie
comprimate sau deplasate pe parcursul transportului;
 Se vor urmări funcțiile vitale: respirație, puls, aspectul feței (cianoză);
 Instalarea pacientului operat se va face într-o cameră cu temperatură între 18-20 grade C (căldura
excesivă favorizează deshidratarea și hipotermia).
 Transferul pe pat va fi efectuat de către trei persoane ale căror mișcări trebuie să fie sincrone.
 Camera trebuie să fie prevăzută cu instalație de oxigen și aparatură de aspirație.
 Poziția pacientului în pat este variabilă în funcție de tipul intervenției chirurgicale. Poziția uzuală este cea
de decubit dorsal, însă se poate poziționa și în decubit lateral drept sau stâng (pentru drenajul căilor
respiratorii) sau în semișezând Fowler, cu genunchii flectați (obezi, cardiaci, operații torace).
Supravegherea pacientului operat
Este sarcina fundamentală a asistentei medicale. Se efectuează în vederea prevenirii și depistării precoce a
complicațiilor postoperatorii.

Aspectul general al operatului

 colorația pielii și unghiilor (paloare, cianoză),
 starea extremităților (răcirea nasului, urechilor, membrelor),

 starea mucoaselor (limbă uscată, saburală – indică starea de hidratare),

 starea de calm sau agitație (exprimă de multe ori o complicație chirurgicală, cum ar fi hemoragia internă,
peritonita postoperatorie, etc).

Parametri fiziologici
 tensiunea arterială (T.A.) – se măsoară ori de câte ori este necesar și se notează în foaia de reanimare;
 pulsul – se urmărește frecvența, ritmicitatea și se notează. Orice modificare (bradicardie, tahicardie) se va
aduce la cunoștința medicului.
 respirația, tusea sau expectorația;
 temperatura – se va măsura dimineața și seara și se va nota. Se poate combate frisonul prin încălzirea
pacientului cu pături de încălzire. Se supraveghează semnele de hipotermie (respirație rară, reacții lente,
T.A. și puls scăzute).

Pierderile lichidiene sau sanguine

47
 urina – reluarea emisiei de urină în prima parte a zilei este un semn bun. Inițial, urina nu este abundentă,
dar în decurs de două zile revine la normal. Se anunță medicul dacă pacientul nu urinează (anurie sau glob
vezical). Dacă pacientul nu urinează spontan în primele 6-8 ore postoperator, se efectuează sondajul
vezical.
 scaunul – se reia în următoarele 2-3 zile și e precedat de eliminare de gaze. Dacă nu apar gazele, se poate
folosi tubul de gaze, iar în cazul în care scaunul nu e spontan, se poate face clisma evacuatoare. Masajul
abdominal sau supozitoarele cu glicerină pot fi de ajutor.
 transpirația – în cazul în care este abundentă, poate antrena pierderi de apă importante.
 vomismentele – cantitatea, aspectul și caracterul (bilinoasă, alimentară, sanguinolentă);
 pierderile prin drenaj – se verifică și se notează aspectul pentru fiecare dren în parte.
Supravegherea plăgii operatorii
 pansamentul să fie curat. Acesta se schimbă la nevoie sau dacă apar semne locale de infecție a plăgii;
 se supraveghează racordul drenului la punga colectoare; se notează caracteristicile lichidului de drenaj.

Alte semne clinice

 sunt urmărite de către medic: starea abdomenului, starea aparatului respirator.
Examene complementare
 radiografii pulmonare, teste de coagulare, hemogramă și hematocrit, examenul de urină (concentrația de
uree și electroliți), examenul lichidului de drenaj.
Îngrijirea pacientului operat
 Prezența asistentei medicale la trezirea pacientului este necesară, deoarece în starea de semiconștiență,
operatul tinde să tragă de pansamente, tuburi de dren sau sonde;

 Dacă pacientul dorește să bea apă, asistenta medicală îi oferă 1-2 lingurițe de apă (dacă nu a vomat în
ultimele 2 ore);

 Va menține pacientul în decubit dorsal în primele ore și îi va asigura confortul, verificând perna și lenjeria
de pat.

 Va urmări ca atmosfera din jurul bolnavului să fie calmă;

 Va încuraja pacientul să se miște pentru a se pregăti de ridicatul din pat precoce în prima zi a operației
(exceptând cazul în care e contraindicat);

Primele zile post-operatorii

 Lupta împotriva durerii (analgezice);

 Lupta împotriva insomniei (hipnotice, asigurarea unui climat de liniște);

 Lupta împotriva anxietății (suport moral și psihologic, încurajare);

 Lupta împotriva complicațiilor pulmonare (profilaxie prin dezinfecție nazofaringiană, aerosoli, produse
fluidizante ale secrețiilor bronșice);

 Lupta împotriva distensiei digestive (tubul de gaze, clisme evacuatoare, purgative ușoare);

 Lupta împotriva stazei venoase (mișcări active ale membrelor inferioare, repetate de mai multe ori pe zi –
flexie, extensie genunchi, mișcări de pedalare, mișcări articulație șold. Ridicarea precoce din pat este
metoda cea mai eficientă pentru prevenirea complicațiilor venoase).
48
 Mobilizarea pacientului operat
 În afara contraindicațiilor, toți operații se vor ridica din pat în seara zilei intervenției sau a doua zi
dimineață.
 Înainte de a ridica pacientul din pat, se verifică prezența edemelor ale membrelor inferioare și se măsoară
tensiunea arterială (atât culcat, cât și în ortostatism).
 Ridicarea din pat se face treptat: întâi la marginea patului, apoi sprijinit de asistenta medicală. Se va ține
cont și de toleranța pacientului, dacă dorește să mai meargă sau nu.

 Starea generală nu este o piedică pentru mobilizarea precoce, ci dimpotrivă. Persoanele cu stare de
slăbiciune, obezitate, flebite, trebuie să fie mobilizate cât mai precoce. Același lucru este valabil și legat de
natura sau complexitatea operației.

 Prevenirea complicațiilor de decubit trebuie să fie avută în vedere (prevenirea escarelor – masaj, lenjerie
curată, uscată, fără cute, schimbarea poziției la fiecare două ore, menținerea curată și uscată a pielii);
Alimentația și hidratarea
 Rehidratarea (administrare hidrică, electrolitică și calorică pentru acoperirea necesităților organismului);

 Necesitățile de apă ale organismului sunt, în medie, de 2000-2500 ml/zi. Această cantitate va fi furnizată
sub formă de băuturi (ceai, apă- în prima zi 300 ml, a doua zi 500 ml, 1000 ml a treia zi)
și perfuzii (pentru completarea necesităților zilnice).
 Eficacitatea rehidratării va fi controlată prin canitatea de urină eliminată.

 Alimentația – Se va ține cont de următoarele principii: bolnavul va mânca după ce a avut scaun precoce
sau după emisia de gaze și nu va consuma fructe sau glucide în exces.

 În ziua operației, pacientul va bea cu lingurița, rehidratarea fiind realizată cu perfuzii.

 După 24 de ore – ceai, supe strecurate, iar a treia zi iaurturi și piureuri.

 După reluarea tranzitului, carne de pui, pește alb și se revine treptat la alimentația obișnuită.

 În cazul alimentării prin sondă , se vor folosi soluții nutritive ce ajung până la 3000 kcal. După
administrarea alimentelor pe sondă, se va introduce apă pentru curățarea sondei și completarea necesarului
de apă.

M 36 – Ingrijiri palliative

1. Administrarea medicamentelor pe cale orală

2. Administrarea medicamentelor pe suprafaţa tegumentelor
3. Administrarea medicamentelor pe cale rectală
4. Badijonarea mucoasei bucale
5. Oxigenoterapia
6. Principii de alimentare a pacienţilor inapetenţi.
49
 7. Mijloace de prevenire a escarelor
Escarele de decubit pot fi prevenite printr-o îngrijire și supraveghere conștiincioasă a bolnavului:
– pat bine făcut, evitarea cutelor lenjeriei de pat;
– saltea antidecubit,perne de diverse dimensiuni şi forme (pentru genunchi, tendonul lui Achile),
colaci de cauciuc ;
– schimbarea periodică a poziției – se face la 2-3 ore sau mai des, la nevoie; Este necesară o foaie de
supraveghere a escarelor în care să se noteze ora de schimbare și poziția, aspectul cutanat, zona de
masaj.
– igienă – spălarea zilnică, cu apă şi săpun şi ungerea regiunilor expuse umezelii, ştiut fiind faptul că
pielea unsă se macerează mai greu decât pielea uscată (în caz de incontinenţă, se apelează la sonda
Foley).
– corpul bolnavului va fi menținut uscat; după micțiune sau defecare va fi spălat, uscat și pudrat cu
talc; lenjeria udată va fi schimbată imediat.

– alimentație și hidratare echilibrată – alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine – pentru a

favoriza cicatrizarea – şi în vitamine, ţinând cont însă de vârsta şi greutatea bolnavului. În ceea ce
priveşte hidratarea, necesarul de lichide se va completa cu 1,5 – 2 l la 24 de ore.
– masaj pentru favorizarea vascularizației în zonele predispuse escarelor. Se face pe pielea curată, cu
un unguent pe mâna goală, în direcţia circulaţiei de întoarcere de jos în sus, iar la ceafă şi umeri invers-
de sus în jos şi circular spre exterior. Masajul se face se face timp de aproximativ 15 minute pe o zonă
mai mare decât suprafaţa interesată și nu trebuie să fie dureros.

8. Primul ajutor în caz de infarct miocardic acut

Dati-i bolnavului sa mestece o tableta de aspirina

Primul lucru pe care trebuie sa-l faceti dupa identificarea simptomelor este sa anuntati medicul. Apoi,
tineti cont de cateva reguli de prim ajutor. Daca bolnavul este constient, sfatuiti-l sa intrerupa orice efort
fizic, ajutati-l sa se aseze si dati-i sa mestece o tableta de aspirina in timp ce chemati ambulanta.

Evaluati-i functiile vitale…

In cazul in care victima este inconstienta, evaluati functiile vitale si incepeti manevrele de resuscitare
cardio-respiratorie. Indepartati cravata si alte accesorii care pot determina compresia cailor respiratorii,
urmariti bolnavul timp de 5 secunde pentru a vedea daca respira si verificati-i pulsul. Asezati-l in decupit
dorsal (culcat pe spate) pe o suprafata dura, cu capul usor ridicat spre umeri (eventual introduceti un rulou
din material moale sub gat), pentru ca limba si tesuturile moi sa nu il impiedice sa respire.

… apoi incepeti manevrele de resuscitare

9. Primul ajutor în caz de comă hipoglicemică

10. Primul ajutor în caz de comă diabetică

50
M 37 - Nursing comunitar si ingrijirea persoanelor cu dizabilitati

1. Interventiile asistentei in cazul pacientului cu retentie urinara

2. Interventiile asistentei medicale in cazul pacientului cu varsaturi
3. Interventiile asistentei in cazul pacientului cu insomnie
4. Interventiile asistentei in cazul pacientului cu hipertermie
5. Interventiile asistentei in cazul pacientului cu hipotermie
6. Ingrijirea unei plagi
7. Interventiile asistentei in cazul pacientului cu epistaxis
8. Intervenţiile asistentei medicale în cazul pacientului cu incontinenţă de urină şi materii
fecale
Interventii:
• asigurăm o ambianţă în care să fie respectată intimitatea pacientului;
• încurajăm bolnavul să-şi exprime ceea ce simte în legătură cu această problemă;
• arătăm simpatie, toleranţă, răbdare, răspundem plină de solicitudine;
• administrăm medicaţie simptomatică la indicaţia medicului;
• iniţiem măsuri de control şi toaletă:
– supraveghem permanent pacientul pentru funcţiile vitale: puls, tensiune arteriala, diureză
şi le notăm grafic în foaia de temperatură;
– asigurăm toaleta parţială şi generală a pacientului;
– schimbăm lenjeria de corp şi de pat după fiecare eliminare dacă este cazul;
– combatem apariţia tulburărilor trofice cutanate la pacienţii cu uremie;
– recomandăm purtarea de pampers pentru absorbţia urinei;
– recomandăm prezervativ urinar pacienţilor de sex masculin (acestora li se poate ataşa si
punga de colectare a urinei, eliminând astfel sondajul);
– supraveghem apariţia semnelor generale ca: paloare, scădere în greutate, diverse
hemoragii;
– combatem atitudinea pacientului şi a familiei pentru a nu se hidrata, în ideea că acesta nu
va mai urina;
– pentru scurgerea necontrolată a urinei mai ales la femei după naştere, dar şi în timpul
51
tusei, strănutului, visului sau al eforturilor fizice initiem pacientul pentru antrenament
regulat al muschilor abdominali si bazinului. Antrenamentul sfincterului vezicii, a
musculaturii bazinului va fi efectuat de mai multe ori pe zi prin contractarea muşchilor şi
menţinerea contracţiei cât mai mult timp. Alt exerciţiu constă în întreruperea jetului de
urină.
• recomandăm măsuri de autoprotectie:
– recomandăm tehnici de relaxare şi autosugestie în cazul stresului psiho-social;
– recomandăm să se evite cât mai mult carnea şi mâncărurile condimentate deoarece urina
deosebit de acidă, irită şi mai mult vezica;
– recomandăm renunţarea la alcool, ceai, cafea, etc.
– pentru inflamaţia vezicii urinare (cistită) recomandăm împachetări şi comprese cu aburi
pe partea inferioară a abdomenului, băi calde de şezut cu o durată de 30 minute şi
tem¬peratura apei să nu depăşească 38°C şi ceaiuri cu proprietăţi diuretice;
– recomandăm descărcarea rinichilor cu ajutorul alimentaţiei, prin regim sărac în proteine,
compus mai ales din legume proaspete consumate de preferinţă crude: dovleac crud sau
fiert, praz, pătrunjel, sucuri de zmeură, coacăze);
– formăm deprinderi de eliminare la ore fixe pentru pacient;
– învăţăm pacientul să adopte poziţia adecvată, favorabilă golirii complete a vezicii;
– asigurăm cadrul de intimitate al pacientului şi răspundem cu solicitudine, toleranţă
înţelegere la nevoile pacientului;
•aplicăm intervenţii pentru declanşarea micţiunii:
– introducem plosca sub pacient;
– pe regiunea pubiană punem un termofor;
– lăsăm robinetul deschis să curgă apa nu în jet şi condiţie obligatorie- să fie auzită de
pacient;
– controlăm gradul de distensie al vezicii urinare pentru a prevenii ruperea acesteia;
– in caz de nereusita se evacueaza urina prin cateterism vezical efectuat în condiţii riguros
sterile (la indicaţia medicului);
– evacuarea urinei postsondaj se va efectua lent;
– evacuarea rapidă a urinei poate provoca hemoragii şi/sau reacţii vegetative (colaps);
52
 – deoarece defecaţia este însoţită de micţiune se poate încerca printr-o clismă, excitarea şi
evacuarea vezicii urinare;
– reeducarea micţiunii prin reeducarea vezicii paralizate cu redarea capacităţii de cumulare
şi de evacuare;
– controlăm dacă există scurgere de urină;
– controlăm dacă pacientul are micţiune spontană sau declanşată;
– monitorizăm cantitatea, calitatea, orarul micţiunilor;
– evaluăm perceperea de sensibilitate a pacientului, evaluăm efortul micţional;
– recomandăm pacienţilor de sex masculin un urinar portativ când nu se realizează o
continenţă perfectă;
– evităm distensia vezicală prin asigurarea unei diureze corespunzătoare;
– eliminăm posibilitatea infecţiilor urinare prin evacuarea completă şi dezinfecţia vezicii
urinare (se poate efectua antibiogramă); evacuarea completă este foarte importantă
deoarece rezidul întreţine infecţia şi favorizează rezistenţa la antibiotice.
Pacientul sa prezinte tegumente si mucoase curate si intacte permanent – asistenta
schimba lenjeria de pat si de corp dupa fiecare eliminare a pacientului;
– asigura igiena riguroasa a tegumentelor si mucoaselor dupa fiecare mictiune si defecatie;
– aplica o crema protectoare la nivelul tegumentului si mucoasei;
– schimba pozitia pacientuli in pat la interval de 2 h;
– aplica colaci de cauciuc si de vata in zonele predispuse aparitiei escarelor;
– efectueaza masaj bland zonelor de risc;
– aplica pampers corespunzator varstei.
Pacientul sa-si recapete controlul sfincterelor
– asistenta asigura aport hidric in functie de bilantul hidric;
– stabileste un orar al eliminarilor;
– ii formeaza pacientului deprinderi de eliminare la ore fixe, la inceput la un interval mai
scurt , iar pe masura ce se obtine controlul sfincterelor , intervalul se va mari;
– invata pacientul exercitii de intarire a musculaturii perianale prin contractarea acesteia.

9. Intervenţiile asistentei în cazul pacientului cu diaree

10. Intervenţiile asistentei în cazul pacientului cu constipaţie
M 38 - Conduita în urgențe medico-chirurgicale, situații de criză și

dezastre

53
 1. Primul ajutor în criza de astm bronşic
2. Primul ajutor în caz de colica biliară
3. Primul ajutor în caz de colica renală
4. Primul ajutor în caz de convulsii
5. Primul ajutor în caz de epistaxis
6. Primul ajutor în caz de hematemeză
7. Primul ajutor în caz de hemoptizie
8. Primul ajutor în caz de şoc anafilactic
9. Primul ajutor în caz de angină pectorală
10. Primul ajutor în caz de hemoragie digestivă superioară

M 39 – Cercatare in nursing

1. Recoltarea urinii pentru urocultură

2. Recoltarea vărsăturilor
Varsatura este continutul gastric care se elimina spontan , de obicei in afectiunile digestive, dar
intalnita si ca un simptom in alte afectiuni(alcoolism, HIC) sau in sarcina.

Materiale necesare

 2 tavite renale curate si uscate

 pahar cu solutie aromata
 musama , traversa
 prosop

Se pregateste pacientul fizic si psihic:

 va fi incurajat si sustinut in timpul varsaturii

 se aseaza in pozitie sezand sau decubit dorsal cu capul intors lateral
 se aseaza sub cap sau in jurul gatului un prosop
 se protejeaza lenjeria de corp si de pat cu musama sau traversa

Tehnica

54
se indeparteaza proteza dentara daca exista

tavita renala se ofera pacientului sau este sustinuta de catre asistenta

asistenta sprijina fruntea bolnavului

dupa varsatura se indeparteaza tavita

daca varsa dupa interventii chirurgicale abdominale, va fi sfatuit sa-si comprime usor cu palma plaga operatorie

se ofera paharul cu apa sa-si clateasca gura (scuipa in alta tavita)

3. Sondajul gastric
Sondajul gastric sau tubajul gastric reprezintă introducerea unui tub de cauciuc (sonda Faucher sau sonda
Einhorn) prin faringe și esofag, în stomac.
Calea de acces pentru sondajul gastric poate fi:
– Pe gură
– Pe nas
Sondajul gastric este o procedura neinvazivă, deoarece se folosește o cale naturală de acces.
Scopul sondajului gastric
· EXPLORATOR – recoltarea conținutului stomacului în vederea evaluării funcțiilor gastrice

· TERAPEUTIC– pentru hidratare și alimentare, sau administrare de medicamente

EVACUATOR – evacuarea conținutului toxic

Materiale necesare pentru sondajul gastric

§ Materiale de protecție: sort de plastic, aleza, prosoape
§ Materiale sterile: sonda, seringi, mănuși sterile, pense hemostatice, eprubete
§ Materiale nesterile: tăviță renală, un pahar cu apă aromată, un recipient pentru colectare
Pregătirea pacientului pentru sondajul gastric
o Se informează pacientul și se explică necesitatea tehnicii

o Se obține consimțământul și colaborarea pacientului

o Se așează pacientul pe un scaun cu spătar, cu spatele cât mai drept

o Se protejează pacientul cu sortul

o Când este cazul, se îndepărtează proteza

o Se așează tăvița renală sub bărbia pacientului și I se spune sa o tină acolo pe perioada tehnicii

55
 Pregătirea asistentei
– Asistenta se spală pe mâini

– Își pune mănuși pentru efectuarea tehnicii

Pozitia pacientului
Se așează pacientul pe un scaun cu spătar, cu spatele cât mai drept

Tehnica
 Se umezește/lubrifiază sonda (pentru a aluneca)
 Asistenta se așează în dreapta bolnavului și fixează capul pacientului cu mâna stângă
 Se prinde extremitatea sondei ca pe un creion
 Se introduce capătul sondei cât mai aproape de rădăcina limbii, invitând bolnavul sa înghită
 Prin deglutiție și împinsă foarte atent, sonda ajunge în stomac pana la marcajul măsurat
 Se verifică prezenta sondei în stomac prin aspirarea conținutului
 Pentru a favoriza golirea stomacului, pacientul e rugat să își contracte pereții abdominali
 Se extrage sonda cu o mișcare hotărâta prudentă, după comprimarea ei cu o pensă hemostatică
pentru a se împiedica scurgerea conținutului în faringe
 Se oferă pacientului un pahar cu apă aromată pentru clătirea gurii
 Se îndepărtează tăvița renală și sortul de cauciuc

4. Spălătura oculară
Spălătura oculară reprezintă prin introducerea unei solutii antiseptice în sacul conjunctival.
Scop
 Pentru indepartarea corpilor straini
 Pentru indepartarea unor secretii conjunctivale
 In procesele inflamatorii ale conjunctivei
Materiale necesare pentru spălătura oculară
 Tavita renala
 Aleza
 Comprese sterile si tampoane de vata sterile
 Udina sau pipeta sterila
 Soluţii medicamentoase sau ser fiziologic
Pregatirea pacientului
 Se anunta bolnavul si i se explica necesitatea tehnicii
 Se obtine consimtamantul si colaborarea
Spălătura oculară – Tehnica
 Se asaza bolnavul in pozitie sezand, cu capul aplecat pe spate, privirea in sus
 Daca starea pacientului nu permite sa stea in pozitie sezand, el va sta in decubit dorsal, cu capul in
extensie
 Se protejeaza ochiul sanatos cu o compersa sterila
 Se protejeaza pacientul cu un prosop sau aleza
 In partea ochiului ce urmeaza a fi spalat se aseaza tavita renala ce va fi sustinuta de catre pacient
 Asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza
 Se verifica temperatura solutiei de spalare. Aceasta trebuie sa fie la 37 grade C.

56
  Se aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţia antiseptică de spălare
 Cu degetele mâinii stângi se deschide fanta palpebrală.
 Se toarnă încet lichidul de spălătură în sacul conjunctival, evitând corneea.
 Ciocul undinei trebuie sa fie tinut la 6-7 cm distanta pentru a se evita ranirea ochiului
 Se cere bolnavului să-şi mişte ochiul în toate direcţiile.
 Se repetă tehnica de mai multe ori
 Se îndepărtează tăviţa renală
 Se verifică prezenţa corpului străin în lichidul de spălătură.
 Se spală şi se dezinfectează mâinile.
Ingrijirea ulterioara
 Se sterge fata bolnavului cu un prosop curat
 Se indeoarteaza compresa sterila de protectie de la celalalt ochi
 Se tamponeaza lichidul ramas in unghiul nazal al ochiului

5. Spălătura auriculară
Spălătura auriculară reprezintă spălarea conductului auditiv extern prin introducerea unui curent de lichid.
Scop
Terapeutic
 îndepartarea secretiilor (puroi, cerumen)
 îndepartarea corpilor straini
 tratamentul otitelor cronice.
Materiale necesare pentru spălătura auriculară
 Seringa Guyon
 Comprese de tifon, tampoane de vata sterile
 Tavita renala
 Lichide de spalatura: solutii antiseptice la 37 grade C sau solutii medicamentoase
 Sort, musama, prosop, aleza
Pregatirea pacientului
 Se anunta bolnavul si i se explica necesitatea tehnicii;
 Se obtine consimtamantul si colaborarea.
Important!
 În cazul dopului de cerumen, cu 24 de ore înainte de a efectua spălătura auriculară se va instila în
conductul auditiv extern – de 3 ori – soluţie de bicarbonat de sodiu în glicerină 1/20 sau apa
oxigenata
 În cazul dopului epidermic se va instila soluţie de acid salicilic 1% în ulei de vaselină.
 În cazul corpurilor străine hidrofile (boabe de legume şi cereale) se va instila alcool.
 În cazul insectelor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselină, glicerină sau se aplică tampon cu alcool,
eter – cu efect narcotizant.
Tehnica
 Se aşază bolnavul în poziţia şezând, protejat cu prosop, muşama şi şorţ.
57
  Se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei.
 Se îmbracă şorţul de protecţie.
 Se aşează tăviţa renală sub urechea bolnavului care înclină capul spre tăviţă şi o susţine.
 Se verifică temperatura soluţiei de spălare.
 Se cere bolnavului să-şi deschidă gura – prin aceasta conductul se lărgeşte şi conţinutul patologic
se îndepărtează mai uşor.
 Cu mâna stângă se trage pavilionul urechii în sus şi înapoi, iar cu mâna opusă se injectează sub jet
lichidul de spălătură în conduct – spre peretele postero-superior şi se aşteaptă evacuarea.
 Se repetă operaţia de câteva ori – până se obţine lichid curat.
 Se usucă conductul cu câteva tampoane de vată.
 Se îndepărtează tăviţa renală
 Se controlează lichidul de spălătură.
 Se verifică prezenţa corpului străin în lichidul de spălătură.
 Se spală şi se dezinfectează mâinile.
 Se usuca conductul auditiv prin introducerea unui tampon
 Se aseaza pacientul in decubit dorsal timp de 30 minute.
Accidente / Incidente
– Presiunea mare a jetului, temperatura mai scăzută sau mai crescută a lichidului de spălătură determină
apariţia accidentelor → vărsătură, lipotimie, traumatizarea timpanului, nistagmus.

6. Spălătura gastrică
Spălătura gastrică sau lavajul gastric presupune evacuarea continutului stomacului si curatarea acestuia de
substante straine. Aceasta tehnica trebuie sa fie facuta in primele 4 ore de la ingerarea produsului.
Scop
 Terapeutic
 Evacuator

Spălătura gastrică – Contraindicatii

 In ulcer gastric in perioada dureroasa
 Cancer gastric
 In intoxicatii cu substante caustice
 In hepatite cronice
Materiale necesare pentru spălătura gastrică
 Sorturi de protecție
 Sonda gastrica Faucher
 O cana de capacitate 5 L cu apa la 25-26 grade C
 Recipient pentru lichidul evacuat
 Palnie
 Prosop
 Tavita renala
 Seringa Guyon

Pregatirea pacientului pentru spălătura gastrică

 Se explica tehnica si necesitatea acesteia
 Se obtine consimtamantul si colaboarea pacientului
 Se asaza pacientul pe un scaun, cu spatele drept
 Se protejeaza pacientul cu sort

58
  I se da tavita renala si i se spune sa o mentina sub barbie pentru captarea salivei
Tehnica spălăturii gastrice
 Asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza
 Imbraca manusile de unica folosinta si sortul de protectie
 Umezeste sonda pentru alunecarea usoara in faringe si esofag
 Se aseaza de-a dreapta pacientului si ii fixeaza capul cu mana stanga
 Apuca extremitatea rotunjita a sondei
 Cere pacientului sa deschida gura si introduce sonda la radacina limbii
 Invita bolnavul sa inghita, introducand in acelasi timp sonda
 Pentru a ne asigura că sonda a ajuns în stomac (şi nu în trahee), introducem capătul liber al acesteia
într-un pahar cu apă: apariţia bulelor de aer confirmă pătrunderea în căile respiratorii şi se îndepărtează
sonda.
 Cand gradatia de 40-50 cm a ajuns la nivelul arcadei dentare e semn ca sonda a ajuns in stomac
 Verificam cu ajutorul seringii daca sonda se afla in stomac, aspirand
 Dupa ce a ajuns in stomac, la capatul sondei se fixeaza o seringa Guyon umpluta cu apa potabila
 Se introduce apa in stomac si apoi se aspira continutul gastric pentru analize
 Se scoate seringa si se pune o palnie prin care se toarna 300-500 ml apa calduta (se poate adauga o
lingura de sare)
 Se ridica palnia deasupra capului bolnavului, iar inainte sa se goleasca lichidul din palnie, se coboara
sonda la nivelul toracelui bolnavului si se rastoarna continutul in lighean.
 Se repetă administrarea unei noi cantităţi de lichid, urmată de extragerea acestuia, până se ajunge la o
cantitate de 3-5 litri.
 Se indeparteaza palnia de la capatul distal al sondei si se penseaza cu o pensa hemostatica
 Extrage cu atentie folosind aceleasi metode ca la introducerea acesteia numai ca in sens invers
(comprimam capatul distal pentru a impiedica scurgerea continutului stomacal in faringe de unde ar
putea fi aspirat de bolnav si ar provoca bronhopneumonie de aspiratie), cand a ajuns in gura
bolnavului, cu miscari blande si rapide se va indeparta.
 I se ofera bolnavului un pahar cu apa pentru a-si clati gura.

7. Clisma evacuatoare simplă

Clisma este o forma specială a tubajului prin care se introduc diferite lichide, cu ajutorul unui irigator, în
intestinul gros prin anus/rect în scop de curățare curativă.
Scop
 Evacuator – evacuarea conținutului intestinului gros
 Pregătirea pacientului pentru examinări paraclinice
 Pregătirea pentru intervenții chirurgicale
 Terapeutic prin administrarea de medicamente.
Clisma evacuatorie simplă are scopul de a evacua intestinul gros în vederea:
 efectuării unei intervenții chirurgicale
 efectuării unor examinări (rectoscopie, colonoscopie, irigoscopie)
 pentru pacienții constipați (!Atenție: pentru combaterea constipației, este recomandat să se
alterneze metodele de a produce scaun, iar clisma evacuatorie să nu reprezinte singura
modalitate.)
Efectul ei este să acționeze asupra materiilor fecale solidificate prin deshidratare care s-au acumulat
în ampula rectală.
Se execută cu ajutorul irigatorului cu apă călduță la temperatura de 35-37°C cu 0,75-1,5l apă.
În apa clismei se pot adăuga:
 2-3 linguri glicerină
59
  1-2 lingurițe săpun lichid
 ulei de măsline, cu scop de înmuiere și lubrifiere asupra căilor evacuatorii

Materiale necesare pentru clisma

 Materiale de protecție: paravan, aleză, învelitoare
 Canula rectală sterilă, lungă de 10-12 cm
 Un irigator de 0,5-3 L și tubul de cauciuc (1,5-2m lungime)
 Stativ pentru irigator
 O ploscă pentru evacuarea conținutului colonului

 Ulei pentru lubrifierea canulei

 Apă pentru clismă (aproximativ 1000 ml pentru adulți, 250 ml pentru adolescenți, 150 ml pentru copil,
50-60 ml pentru sugari)

 Sorț din plastic pentru protecție

 Mănuși din cauciuc

 Tăviță renală

 Glicerina, ulei, săpun lichid sau sare pentru a se adaugă în apa.

 Para de cauciuc (pentru copii)

Pregătirea pacientului
 Se pregătește pacientul psihic, se explică tehnica și necesitatea efectuării clismei;
 Se izolează patul cu paravan și se protejează cu mușama și aleză;
 Se respecta intimitatea pacientului.

Tehnica
 Pacientul este așezat în decubit lateral stang cu membrul stâng în flexie forțată a coapsei
pe abdomen, iar membrul inferior drept este întins
 Clisma se poate face și in poziție genu-pectorală sau decubit dorsal (în cazul pacienților comatoși)
 Sub capul bolnavului se așază o pernă
 Se fixează canula la tubul irigatorului
 Se suspendă irigatorul pe un stativ și se umple cu soluția respectivă
 Se evacuează aerul și prima coloana de apă în tăvița renală
 Se montează tubul de cauciuc, iar în capătul lui canula, apoi se pensează tubul cu o pensă (pensa
Mohr)
 Se lubrifiază canula cu o compresa de tifon. Setul de unică folosinţă pentru clismă poate avea canula
prelubrifiată.
 După ce asistentul a îmbrăcat mănușile de cauciuc, depărtează fesele cu degetele de la mâna stângă
 Cu mâna dreaptă, se introduce canula prin anus, în rect, până la o distanță de 10-12 cm, cu vârful
îndreptat înainte în direcția vezicii urinare
 Dacă apare o rezistență la introducere, se menține canula și după trecerea de anus, se lasă să se scurgă o
cantitate mică din soluția pentru clismă, se retrage puțin canula și apoi se continuă introducerea, rugând
pacientul să respire adânc de câteva ori

 Nu se forțează introducerea canulei!

60
 Se deschide robinetul și se reglează viteza de curgere
 Irigatorul se fixează la 0,5-1,5 m înălțime, de unde soluția din irigator va pătrunde în colon în timp de
aproximativ 5 minute
 Pacientul este rugat să respire adânc, să își relaxeze musculatura abdominală și să rețină lichidul timp
de 10-15 minute pentru ca materiile fecale să fie înmuiate, după care o sa apară scaunul
 Se închide robinetul înainte ca nivelul apei să se apropie de nivelul tubului de scurgere
 Se scoate canula

 După scoaterea canulei, bolnavul e așezat în decubit dorsal, iar peste 3 minute în decubit lateral drept,
pentru ca apa să pătrundă la adâncime cât mai mare

 Când bolnavul anunță că apare defecația, se pune plosca și se așteaptă expulzarea conținutului intestinal

 Se face toaleta anală dacă pacientul este imobilizat

 Dacă pacientul se poate deplasa, va merge la toaletă

 Înlăturați mănuşile și spălaţi-vă pe mâini

 Se aeriseşte salonul

 Se notează în F.O. efectuarea clismei și comportamentul pacientului pe parcursul procedurii

 Se îndepărtează materialele folosite conform P.U.

8. Clisma evacuatoare înaltă

Clisma înaltă se efecteaza cu scopul de a evacua materiile fecale din portiunea superioara a colonului. Acest
tip de clisma se efectueaza in general bolnavilor care se opereaza pe colon.
Procedura este aceeasi ca la clisma simpla, doar ca se foloseste o canula flexibila care se introduce la 30 -40
de cm in colon, iar irigatorul este pus la o inaltime de 1,5 m pentru o presiune mai mare.
Materiale necesare
– Materiale de protectie: paravan, musama, aleza, invelitoare
– Canula rectala sterila flexibila din cauciuc de 30 cm
– Un irigator de 2-3 L si tubul de cauciuc (1,5-2m lungime)
– Stativ pentru irigator
– O plosca pentru evacuarea continutului colonului
– Ulei pentru lubrifierea canulei
– Apa pentru clisma – Se executa cu 2-3 L de apa, iar temperatura acesteia va fi mai scazuta (15-16
grade C)
– Sort din plastic

61
– Manusi din cauciuc
– Tavita renala
– Glicerina, ulei, sapun lichid sau sare pentru a se adauga in apa

Tehnica
– Pacientul este asezat in decubit lateral stang cu membrul stâng în flexie forţată a coapsei pe
abdomen, iar membrul inferior drept este întins
Clisma se poate face si in pozitie genu-pectorala sau decubit dorsal (in cazul pacientilor comatosi)
– Sub capul bolnavului se aseaza o perna
– Se fixeaza canula flexibila la tubul irigatorului
– Se suspendă irigatorul pe un stativ şi se umple cu soluţia respectivă
– Se evacueaza aerul si prima coloana de apa in tavita renala
– Se montează tubul de cauciuc, iar în capătul lui canula,apoi se pensează tubul cu o pensă (pensa
Mohr)
– Se lubrifiaza canula cu o compresa de tifon
– Dupa ce asistentul a imbracat manusile de cauciuc, departeaza fesele cu degetele de la mana stanga
– Cu mana dreapta, se introduce canula prin anus in colon pana la o distanta de 30-40 cm, cu varful
indreptat inainte in directia vezicii urinare
– Nu se forteaza introducerea canulei
– Se deschide robinetul si se regleaza viteza de curgere
– Irigatorul se fixeaza la 1,5 m intaltime, de unde solutia din irigator va patrunde in colon in timp de
aproximativ 5 minute
– Pacientul este rugat sa respire adanc, sa isi relaxeze musculatura abdominala si sa retina lichidul
timp de 10-15 minute pentru ca materiile fecale sa fie inmuiate, dupa care o sa apara scaunul
– Se inchide robinetul inainte ca nivelul apei sa se apropie de nivelul tubului de scurgere
– Se scoate canula
– Dupa scoaterea canulei, bolnavul e aseazat in decubit lateral drept, pentru ca apa sa patrunda la
adancime cat mai mare
– Cand bolnavul anunta ca apare defecatia, se pune plosca si se asteapta expulzarea continutului
intestinal.
– Se face toaleta anala

9. Clisma evacuatoare uleioasă

62
 Clisma uleioasă se face în caz de fecalom sau de constipaţie cronica care e însoţita de dureri abdominale şi
atunci când clismele obişnuite sunt ineficiente.

Materiale necesare
– Materiale de protectie: paravan, musama, aleza, invelitoare
– Sonda, canula, irigator
– Seringa Janet
– Ulei pentru lubrifiere
– Uleiuri vegetale în cantitate de 200-400g încălzite la temperatura de 38°C.
Sort din plastic
– Manusi din cauciuc
– Tavita renala
Tehnica
Se face cu un irigator sau cu o seringă de 50ml adaptate direct la canulă (seringă Janet) şi se apasă cu o
presiune moderată pe piston.
Pacientul trebuie sa retina lichidul cateva ore.

10.Clisma terapeutică
Scopul clismelor terapeutice şi clasificarea acestora este:
1. pentru anestezia generală a copilului mic (inducţia anestezică)
2. cu ceai de muşeţel (infuzie) pentru tratamentul afecţiunilor inflamatorii ale intestinului pentru
absorbţia gazelor intestinale.
3. cu soluţii de bicarbonat de sodiu 5, 8% pentru dizolvarea mucusului intestinal .
4. pentru calmarea durerilor locale cu soluţii de xilină 1%.
5. dezinfectante cu sulfamide:
· 2-3g sulfamidă în 250ml ceai de muşeţel
· soluţie cu albastru de metilen 1%
6. clisme cu cortizon (antiinflamatoare)
7. clisme epitelizante cu vitamina A soluţie 5ml de 30.000U
Materiale necesare
– Materiale de protectie: paravan, musama, aleza, invelitoare
– Sonda, canula
– Irigator si/ sau Seringa janet
– Ulei pentru lubrifiere
– Apa pentru clisma
– Solutii medicamentoase
– Sort din plastic
– Manusi din cauciuc
– Tavita renala
Tehnica
– Clisma se face cu sonda Nelaton la capătul căreia se adaptează o seringă cu soluţia medicamentoasă. Se
poate face şi cu irigatorul.
– Aceste substanţe se dizolvă în apă şi cu ele se efectuează clismele.
– Se fac la 1-1,5 ore de la clisma evacuatorie.
– Se fac şi sub formă de clismă picătură cu picătură sau microclisme care se repetă de 2-3 ori/zi şi se
efectuează cu substanţe dizolvate în 10-15ml apă, ser fiziologic 9%, glucoză 5%.

63