1. În funcție de gradul de înnoire a produselor, permite adoptarea strategiilor de:
asimilare de noi produse, care asigură competitivitatea pe piață
perfecționarea produsului, prin care se urmăreşte îmbunătăţirea periodică a parametrilor calitativi ai produsului existent în nomenclatorul de fabricaţie; menţinerea gradului de noutate, care să-i asigure o anumită poziţie competitivă pe piaţă.
2. În funcție de dimensiunile şi structura gamei de produse, impune strategiile de:
a. diversificarea gamei – prin care se urmăreşte nuanţarea modalităţilor de satisfacere a
nevoii căreia i se adresează produsul şi astfel mărirea numărului de consumatori. Diversificarea se poate realiza în mai multe direcţii:
diversificare pe verticală – prin prelungirea în amonte sau aval a unei linii de
produse; diversificare pe orizontală – prin mărirea numărului liniilor gamei de produse; diversificare laterală – prin dezvoltarea gamei de produse în direcţii conexe structurii de bază;
b. stabilitatea gamei – prin care se asigură menţinerea poziţiei câştigate de întreprindere
pe piaţă şi păstrarea prestigiului de care se bucură în rândul clienţilor;
c. restrângerea gamei – prin care se urmăreşte eliminarea produselor cu grad avansat
de uzură morală şi cerere în scădere aflându-se în faza de declin a ciclului de viaţă, dar şi simplificarea structurii sortimentale până la limita unor dimensiuni, care să permită o demarcaţie netă;
d. înnoirea gamei – ce conduce la crearea de noi linii de produse în cadrul gamei
existente, urmărind înlocuirea produselor îmbătrânite şi atragerea consumatorilor acestora către noile produse.
3. În funcție de nivelul calitativ al produselor permite strategiile de:
a. adaptare calitativă, la nivelul cerinţelor consumatorilor şi al ofertei concurenţilor;
b. diferenţiere calitativă, în raport cu specificul segmentelor de piaţă, de veniturile pe care sunt dispuse diversele segmente de consumatori să le utilizeze pentru produsul respectiv; c. stabilitate calitativă – în cazul în care nu au apărut modificări deosebite în segmentele pieţii.
4. În funcție de scopul urmărit, determină o strategie:
a. de creştere – care urmăreşte mărirea volumului sau gamei de produse prin creşterea gradului de saturare a pieţelor, diversificarea producţiei; b. de selecţie – care urmăreşte alegerea pieţelor şi produselor cele mai rentabile; c. a productivităţii – care vizează îmbunătăţirea produselor, utilizării lor, a producţiei, a metodelor de organizare, planificare şi conducere a activităţii întreprinderii.
5. În funcție de căile folosite pentru menţinerea pe piaţă, eventual creşterea cotei de
piaţă sau introducerea pe o piaţă existentă – se delimitează strategii de: a. imitare, care se pare, este strategia cea mai utilizată deoarece nu-şi asumă riscul inovării, dar dacă îşi reînnoieşte fără încetare oferta, aduce ameliorări produsului şi pătrunde cu viteză mare pe piaţă, poate aduce succes întreprinderii; b. adaptare, care se poate înfăptui prin repoziţionarea sau ameliorare a produsului conform aşteptărilor consumatorilor. De obicei adaptarea unui produs este consecinţa progreselor ce apar la nivelul cumpărătorilor, fabricaţiei, marketingului, logisticii, serviciilor; c. poziţionare – care urmăreşte să confere produsului sau mărcii o nouă postură pe o piaţă existentă.