Disciplina: DIAGNOSTIC FINANCIAR-CONTABIL

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2023,
disponibil la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Câteva elemente teoretice

1. Analiza performanţei financiar-contabile/tradiţionale

1.1. Analiza eficienţei cheltuielilor totale și a influenţei asupra

rezultatului brut al exerciţiului

Analiza eficienţei cheltuielilor totale se realizează cu ajutorul indicatorului

cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale determinat, pe baza informaţiilor din Contul de
profit şi pierdere, după modelul:
Cht
Ef Ch = ¿ 1000
t Vt
Indicatorul reflectă cheltuielile totale necesare pentru a obţine 1000 lei venituri totale.
Condiţiile de eficienţă:
1) Pentu a reflecta eficienţa, valoarea indicatorului trebuie să fie mai mică
decât 1000 lei, respectiv pentru a realiza 1000 lei venituri totale,
cheltuielile totale necesare trebuie să fie mai mici decât 1000 lei.

2) Analizat în dinamică, indicatorul reflectă creşterea eficienţei atunci când

Ch t Δ Ef <0
valoarea sa are tendinţă descrescătoare ( ), ceea ce se poate
explica prin creşterea mai rapidă a veniturilor totale comparativ cu
I >I
cheltuielile totale ( V t Ch t ), în perioada analizată.
3) Eficienţa cheltuielilor totale se apreciază şi prin intermediul coeficientului de
E
elasticitate a cheltuielilor totale în raport cu veniturile totale ( Ch t /V t ), determinat după
relaţia:
I Ch −100
t
ECh t /V t =
I V −100
t

Potrivit acestui coeficient, atunci când la o creştere cu 1% a veniturilor totale

corespunde o scădere sau o creştere cu mai puţin de 1% a cheltuielilor totale, înseamnă că
activitatea întreprinderii se caracterizează prin creşterea eficienţei cheltuielilor totale.

Ef Ch <1000
Numai când t este posibil ca din cele 1000 lei venituri realizate să fie
acoperite cheltuielile ocazionate de obţinerea lor şi să se realizeze:
 economie (reducere) de cheltuieli ( R=1000−Ef Ch ), care reprezintă de fapt
beneficiul sau profitul brut la 1000 lei venituri (pb).
Efectul creşterii eficienţei cheltuielilor totale la 1000 lei venituri se concretizează
în beneficiul (profitul brut – Pb) aferent veniturilor totale obţinute din activitatea
întreprinderii şi poate fi determinat aplicând regula de trei simplă, potrivit modelul următor:

R=1000−Ef Ch
1000 leiV .............................. t
 V t .............................
Pb = ?

1.2. Analiza pe verticală a situaţiei veniturilor și cheltuielilor

Această analiză constă în calculul și interpretarea ponderii deţinute de principalele

elemente de cheltuieli în cifra de afaceri:

 Cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile/CA (%);

 Alte cheltuieli externe (energie și apă)/CA (%);
 Cheltuieli cu personalul/CA (%);

Creşterea cheltuielilor cu personalul se justifică, din punctul de vedere al eficienţei

economice, numai atunci când este consecinţa majorării volumului de activitate/cifrei de
afaceri şi a sporirii productivităţii muncii în întreprindere.

Modificarea relativă a cheltuielilor cu personalul (∆ r Chp ) evidenţiază depăşirea

sau economia relativă a fondului total de salarii, în raport cu limita maximă admisibilă a
acestuia (Chp¿¿ a)¿ (cheltuielilor cu personalul pe care şi le poate permite întreprinderea
ţinând seama de evoluţia volumului său de activitate/CA):
I CA
∆ r Chp=Chp1−Chp0 ∙
100
I CA
Chpa=Chp 0 ∙
100
 Cheltuieli privind prestaţiile externe/CA (%);
 Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate/CA (%);

Se obţine astfel, într-un mod simplu, o imagine de ansamblu asupra principalelor

elemente de cheltuieli relative la cifra de afaceri, se controlează încadrarea în bugetul de
cheltuieli previzionat de întreprindere, se identifică măsurile de creștere a veniturilor și de
corelare a lor cu cheltuielile.

1.3. Analiza creșterii economice a entităţii economice (SIG-uri de

exploatare)

1.3.1. Analiza structurii și dinamicii cifrei de afaceri

 Analiza structurii cifrei de afaceri trebuie să evidenţieze ce proporţie din cifra de
afaceri totală, considerată 100%, provine din vânzarea mărfurilor, vânzarea producţiei,
vânzarea unui anumit produs sau grupe de produse, vânzarea către anumiţi clienţi.
Indicator Valori de referinţă Interpretare
CA≃¿ ¿ 85% din veniturile de exploatare ale - Întreprinderea se cracterizează prin
întreprinderii creştere economică, existând premisa unei
Cifra de
activităţi profitabile când, în dinamică, cifra
afaceri CA≥ 75% din veniturile totale ale de afaceri are tendinţă de creştere reală;
întreprinderii - Poziţia strategică a întreprinderii este
Δ CA >0 consolidată în raport cu concurenţii.

Analiza în dinamică a cifrei de afaceri:

 Dinamica cifrei de afaceri (ICA) în corelaţie cu dinamica profitul net (IPnet).
 Relaţia CA/Pnet.

1.3.2. Analiza corelaţiei cifră de afaceri-productivitatea muncii-eficienţa

utilizării imobilizărilor corporale

 Productivitatea medie anuală a muncii exprimă care este valoarea CA realizată în

medie de un salariat:
Wa = CA/N (lei/persoană)
 Elasticitatea CA în raport cu N:
ECA/N = (ICA - 100)/(IN-100)
 Indicatorii de eficienţӑ a utilizӑrii imobilizӑrilor corporale:

1. cifra de afaceri la a 1000 lei valoare a imobilizărilor corporale nete (VIc):

CA
Ef Ic  1000
Pentru a exprim a VIc eficienţa:
 indicatorii trebuie să înregistreze valori mai mari decât o mie,

 ritmul de creştere a indicatorilor de la numărător este superior ritmului de

creştere a valorii imobilizӑrilor corporale,

 coeficientul de elasticitate a cifrei de afaceri în raport cu valoarea imobilizărilor

corporale este superior valorii unu.

2. productivitatea medie anuală a muncii (Wa) la 1000 lei grad de dotare

tehnică a muncii (GD):

CA / N Wa
Ef Ic  1000  1000
VIc / N GD
 Acest indicator reflectă eficienţa atunci când sunt verificate condiţiile anterior
menţionate.
 număr mediu admisibil de salariaţi evidenţiază limita maximă de salariaţi în care se
poate înscrie entitatea, ţinând seama de volumul său de activitate şi de nivelul productivităţii
muncii:
I CA
Na  N 0 
100
 modificarea relativă a numărului mediu de salariaţi:
I CA
r N  N1  N a  N1  N 0 
100
Când:
a) modificarea relativă a numărului mediu de salariaţi este negativă şi indicele
cifrei de afaceri mai mare decât 100%, creşterea cifrei de afaceri s-a realizat cu o
economie relativă de muncitori în raport cu numărul mediu admisibil stabilit de
entitate, ca urmare a creşterii productivităţii muncii;

b) modificarea relativă a numărului mediu de salariaţi este negativă şi indicele

cifrei de afaceri mai mic decât 100%, economia relativă de muncitori, în raport cu
numărul mediu admisibil, este expresia restrângerii volumului de activitate şi,
implicit, a cifrei de afaceri, simultan cu diminuarea eficienţei utilizării forţei de
muncă, concretizată în descreşterea productivităţii muncii;

c) modificarea relativă a numărului de salariaţi este mai mare cu zero şi indicele

cifrei de afaceri mai mic decât 100%, depăşirea relativă a numărului scriptic de
muncitori înregistrată în perioada curentă, în raport cu numărul mediu admisibil, s-a
realizat chiar în condiţiile scăderii cifrei de afaceri, fapt care se explică prin
reducerea productivităţii muncii;

d) modificarea relativă a numărului mediu de muncitori este mai mare decat zero şi
indicele cifrei de afaceri mai mari decât 100%, depăşirea relativă a numărului de
muncitori, faţă de numărul mediu admisibil, este rezultatul creşterii cifrei de afaceri,
concomitent cu diminuarea productivităţii muncii, fapt care ridică semne de întrebare
cu privire la eficienţa utilizării potenţialului uman al întreprinderii.

1.3.3. Analiza marjei comerciale în mărimi absolute și relative

M
Marja comercială ( c ) este un indicator de performanţă care reflectă surplusul de
valoare derivat din comerţul cu mărfuri (bunuri revândute în starea în care au fost cumpărate,
fără a fi suspuse unor transformări esenţiale).
 Indicatorul are semnificaţie deosebită pentru entităţile cu profil comercial, pentru că
de valoarea sa depind puterea financiară, perspectivele de creştere şi dezvoltare ale entităţii,
profitul său.

Pot realiza marjă comercială şi entităţile de producţie care fie că îşi vând produsele
realizate prin magazine proprii, fie că vând şi mărfuri.

Marja comercială poate fi exprimată în mărimi absolute şi relative.

 În mărimi absolute, este dată de diferenţa dintre veniturile din vânzarea mărfurilor (
V mf ) şi cheltuielile privind mărfurile (Chmf ), după modelul următor:
M c =V mf −Chmf

Majorarea indicatorului ( c ΔM >0

) poate fi rezultatul:
 creşterii în ritm superior a veniturilor din vânzarea mărfurilor comparativ cu
ritmul de creştere a cheltuielilor privind mărfurile (
I Vmf > I Chmf ).

 diminuării cheltuielilor privind mărfurile (costul de cumpărare al mărfurilor,

cheltuielile de achiziţie a mărfurilor, cheltuielile cu stocarea mărfurilor), în
special a cheltuielilor cu stocarea, ceea ce influenţează pozitiv marja
comercială.

 În mărimi relative, marja comercială se exprimă prin ratele de marjă, determinate

după relaţiile:
Mc Mc
RM = ¿100 RM = ¿ 100
c V mf sau
c Chmf
Prima dintre cele două rate ale marjei comerciale poate fi interpretată în corelaţie
cu politica de preţuri a întreprinderii, astfel:

 creşterea ratei marjei comerciale, însoţită de o reducere a veniturilor din

vânzarea mărfurilor, este rezultatul unei politici de preţuri înalte, menită să asigure
menţinerea sau creşterea marjei comerciale;

 diminuarea ratei marjei comerciale, concomitent cu creşterea veniturilor din

vânzarea mărfurilor, se realizează printr-o politică de preţuri scăzute, care conservă sau
sporesc partea de piaţă a întreprinderii;

 amplificarea ratei marjei comerciale, paralel cu sporirea veniturilor din

vânzarea mărfurilor, este un semn că întreprinderea şi-a îmbunătăţit poziţia concurenţială,
oferind mărfuri competitive.

1.3.4. Analiza dinamicii și structurii producţiei exerciţiului

P
Producţia exerciţiului ( ex ) este un indicator specific întreprinderilor care au ca
obiect de activitate producţia.
 Ea dimensionează întreaga activitate realizată de întreprindere într-un exerciţiu, fiind
expresia valorică a tot ceea ce se produce în întreprindere, respectiv:

Pex =P v ±V csp +V pi
P
 valoarea producţiei vândute ( v ) - se constituie din facturările de produse finite,
semifabricate, produse reziduale etc. la preţul de vânzare fără TVA, inclusiv reducerile
acordate după facturare. Nu se încadrează în producţia vândută bunurile achiziţionate
şi revândute fără a fi supuse unor transformări prin intermediul unui proces productiv,
 veniturile aferente costurilor stocului de produse (
±V
csp ) (conturile 711 - venituri
aferente costurilor stocurilor de produse) – la entităţile care au ca obiect de activitate
producţia, valoarea produselor şi serviciilor obţinute ȋn cursul perioadei (inclusiv
producţia nefinalizată) sunt considerate venituri, respectiv valori economice care
sporesc averea entităţii şi care „echilibrează” cheltuielile ocazionate de obţinerea
producţiei;
V
 venituri din producţia de imobilizari şi investiţii imobiliare ( pi ) (conturile 721 -
venituri din producţia de imobilizări necorporale, 722 - venituri din producţia de
imobilizări corporale şi 725 - venituri din producţia de investiţii imobiliare) – unele
entităţi pot să-şi asigure o parte din imobilizări corporale şi necorporale prin producţia
proprie, ca rezultat al unor lucrări de investiţii ȋn regie, al căror cost de producţie se
constituie ȋn venit al perioadei.
Este de dorit pentru întreprindere ca sporirea producţiei exerciţiului să se realizeze pe
seama creşterii producţiei vândute (ca urmare a: îmbunătăţirii politicii de produs, dezvoltării
de noi pieţe etc.) şi nu pe seama creşterii veniturilor aferente costurilor stocului de produse
(sold creditor), fapt care poate fi consecinţa unei:

 necorelări între cererea şi oferta de produse,

 poziţii slabe pe piaţă din cauza lipsei avantajelor competitive,
 concurenţe agresive,
 strategii de piaţă defectuoase etc.

1.3.5. Analiza dinamicii și structurii valorii adăugate

Valoarea adăugată exprimă plusul de bogăţie sau valoarea nou creată de

întreprindere prin activitatea tehnico-productivă, peste valoarea bunurilor şi serviciilor
achiziţionate de la terţi şi consumate în procesul productiv, fiind unul dintre cei mai pertinenţi
indicatori ai creşterii întreprinderii.

 Valoarea adăugată este un indicator care se formează între momentul achiziţionării

de factori şi momentul vânzării produselor şi serviciilor.

 Consumatorii productivi şi/sau individuali sunt cei care „validează” formarea

valorii adăugate. Dacă aceştia resping bunurile şi serviciile oferite, întreprinderea
nu realizează valoare adăugată în ciuda eforturilor sale de a produce.
  În lumea afacerilor sunt numeroase cazurile în care întreprinderile trebuie să-şi
evalueze poziţia concurenţială şi să adopte decizii de reorientare a politicii de produs
şi a politicii de investiţii, astfel încât să realizeze valoare adăugată.

Calculul valorii adăugate ţine seama de faptul că output-ul unei întreprinderi reprezintă
frecvent imput-ul alteia (consumuri intermediare sau consumuri provenite de la terţi), iar
prin deducerea valorii acestora din urmă din valoarea producţiei realizate de întreprindere
se evită dublele înregistrări. Valoarea adăugată, în calitate de SIG care se regăseşte în
rezultatul net al oricărei întreprinderi.

1.3.6. Analiza principalelor rate de remunerare derivate din

valoarea adăugată

Orice întreprindere stabileşte un ansamblu de relaţii contractuale cu partenerii de

afaceri (acţionari, salariaţi, creditori etc.), iar valoarea adăugată care reprezintă suma
acumulărilor monetare care serveşte la remunerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la
activitatea întreprinderii:
- personalul - o pondere crescătoare a cheltuielilor cu personalul în valoarea adăugată
poate evidenţia creşterea costului factorului muncă, dar poate fi şi consecinţa specificului
activităţii întreprinderii. Tendinţa crescătoare a acestui raport reprezintă un semnal pozitiv
pentru întreprindere atunci când creşterea cheltuielilor cu personalul este însoţită de
creşterea valorii adăugate, situaţie în care există posibilitatea acoperirii creşterilor salariale.
În general, negocierea creşterilor salariale este dificilă în perioadele de stagnare economică,
atunci când valoarea adăugată se deteriorează. Când proporţia cheltuielilor cu personalul în
valoarea adăugată are tendinţă crescătoare, ajungând să reprezinte mai mult de 80%, creşte
riscul de faliment al întreprinderii.
- statul - este de preferat ca în urma analizei stucturii valorii adăugate să se constate o
pondere mai scăzută a bogăţiei întreprinderii vărsată statului sub forma impozitelor şi taxelor.
Aceasta înseamnă reducerea presiunii fiscale asupra întreprinderii şi încurajarea investiţiilor.
- creditorii - Indicatorul reflectă capacitatea întreprinderii de a suporta costul
îndatorării în cursul exerciţiului. Diminuarea ponderii cheltuielilor financiare în valoarea
adăugată a întreprinderii poate fi interpretată ca fiind consecinţa unei gestiuni financiare
eficiente, preocupată de optimizarea structurii financiare a întreprinderii sub restricţia
minimizării costului capitalurilor împrumutate. Literatura de specialitate menţionează că
pentru întreprinderile industriale şi cele prestatoare de servicii, valoarea acestui raport este de
circa 10%, în timp ce pentru firmele de distribuţie, în cadrul cărora finanţarea creanţelor
comerciale şi a stocurilor antrenează cheltuieli financiare ridicate, valoarea raportului este de
circa 20%.

1.4.1. Analiza formării excedentului brut de exploatare, a rezultatului din

exploatare, rezultatului economic, rezultatului financiar, rezultatului brut
și rezultatului net
 Vezi suportul de curs (2DFCa)

1.4.2. Analiza EBIT și EBITDA

Vezi suportul de curs (2DFCa)

1.5. Analiza ratelor de rentabilitate: corelaţia rata rentabilităţii financiare

– impactul îndatorării - impactul fiscalitătăţii
Pt /C pr

R net Rexp R net P t Rexp Rnet ⏞

Rf =
C pr
=
⏟
⋅ ⋅ = ¿
⏟
A t R exp C pr A t Rexp (
¿ 1+
D
C pr )
I ind I ind

Rata rentabilităţii financiare evidenţiază:

 rata de remunerare a capitalurilor proprii (de risc), prin efectul gestiunii globale a
întreprinderii, inclusiv a activităţii financiare.
 aptitudinea managerului întreprinderii de a asigura rentabilizarea capitalurilor care i-
au fost încredinţate spre gestionare de către acţionari.
O rată a rentabilităţii financiare ridicată va permite asigurarea echilibrului între rata de
distribuire a dividendelor şi rata de autofinanţare.

Rata rentabilităţii economice reflectă:

 măsura în care rezultatul economic este suficient pentru a finanţa necesarul de active
circulante şi activele imobilizate utilizate în activitatea de exploatare.
 în ce măsură este remunerat capitalul antrenat în activitatea curentă a întreprinderii
prin rezultatul de exploatare.

Impactul îndatorării (Rnet/Rxp )x(Pt/Cpr) - poate exercita asupra ratei rentabilităţii

economice un efect eroziv, nul sau multiplicativ, în funcţie de mărimea raportului levierului
financiar (raportul gradului de îndatorare) (3), influenţând în acelaşi sens rata rentabilităţii
financiare, în consecinţă:

 pe măsură ce întreprinderea îşi sporeşte gradul de îndatorare, cheltuielile financiare

cresc şi diminuează raportul dintre rezultatul net şi rezultatul din exploatare (care
poate deveni chiar negativ), ceea ce erodează rata rentabilităţii economice şi
influenţează negativ rata rentabilităţii financiare.