Ulilica/Focurelul

Cum era pe vremuri

Săptămâna trecută scriam despre

cum în zilele noastre practică Ulilica
locuitorii Giurgiuleștiului. Astăzi vă
vom povesti despre cum se făcea pe
vremuri.
În trecut focul de la rug era aprins
de un bătrân. Fiecare aducea bucate
și băutură și se stătea la masă.
Oamenii cântau dansau și se
veseleau până spre dimineață.
Lăutarii erau răsplătiți de gazdă cu
făină, grâu sau grăunțe. La horă se
cînta din fluier, cimpoi, clarinet,
cobză și dobă. Începeau a cânta și
dansa cei bătrâni, apoi intrau în joc
și cei tineri.
Apoi avea loc „Iertăciunea”: cel mai
mic cerea iertare și împăcare de la
cel mai mare ca să intre în Post
împăcați:„Iartă-mă, tată (sau mamă,
nașule, nașă)!”
Nașii și finii. Reproducerea teatralizată a obiceiulurilor de Lăsatul Secului
în familia Irinei și a lui Dumitru Nastas din Văleni. Fotografie de Roman
Friptuleac

Cei mai mari țineau în mână câte un

colac și o lumanare aprinsă. Cel mai
mare spunea „Ține, finule (sau fiule,
fiică), și mă iartă!” Finul primea
colacul și lumina răspunzând „Să fii
iertat de mine și de Dumnezeu!” O
altă variantă era: „Iertăciune bună,
nașule!”, cu răspunsul: „Așa să fie,
finule!” sau „Dumnezeu să te ierte!”
sau „Eu te iert!”
La sfarșit, între toți cei prezenți la
ritual se împărțea o găină fiartă
pentru a se ține de neamuri. Se
dădeau și ouă fierte sau coapte,
despre care se spunea că dacă le
mănanci, vei fi ușor ca ele.
Colacul, găina și ouăle fierte. Reproducerea teatralizată a obiceiulurilor de
Lăsatul Secului în familia Irinei și a lui Dumitru Nastas din Văleni.
Fotografie de Roman Friptuleac

Sărbătoarea are nume diferite în

localitățile de sud. Astfel, se
numește: „Focorelul” la Cîșlița-Prut,
„Iertăciunea” la Alexandru Ioan
Cuza, „Focurelul” la Cartal și Gotești-
Cantemir, „Olăria” la Frecăței-Reni,
„Focărețul” la Popeasca-Ștefan Vodă
și „Udurbatca” în satul Tomai-Ciadâr
Lunga.
La Câșlița-Prut, dis-de-dimineață,
gospodarii satului măturau prin
curte, formând între pragul casei și
portiță 9 grămăjoare din lujani, bețe
de floarea soarelui și resturi de
plante, pe care le aprindeau în ideea
că ard tot ce este rău. Apoi scoteau
în curte o masă, pe care așezau
bucatele (foi cu brânză, plăcinte,
plachie de pește și vin) pe care le
ofereau de pomană oamenilor care
urmau să le intre în curte. Fetele
mari săreau peste foc, ca să aibă
noroc. Asemenea focorele se
aprindeau și la cimitir, oferindu-se și
pomeni de sufletul celor morți. Se
aprindeau focorele ca omul să nu se
prefacă după moarte în arătanie, în
strigoi, spunea tușa Anica Șchiopu
(satul Câșlița-Prut, născută în anul
1918). Același lucru îl spunea și tușa
Ilinca Popov din Giurgiulești. Ana
Vălachi din Câșlița-Prut (născută în
1928) spunea că preotul trecea pe la
fiecare foc, luându-și iertare de la
săteni.
Ce se mai spunea la foc:
„Cine joacă lângă foc/Să aibă mai mult noroc!” sau „Mart în
casă/Puricii afară!” (Ecaterina Balacci (n.1928) și, respectiv, Ana
Cîrmîzîu (n. 1930) din satul Alexandru Ioan Cuza-Cahul).
Sau „Să scuturăm țînțarii/ Și păduchii!/ Să scuturăm boala!/ S-o
mănînce lupii!” (Nina Botin, n.1922, din Cartal-Reni, reg.Odesa)
Sau „Să fim sănătoși/Să postim postu ușor,/ Dă Doamne,ploaie,/
Berechet la vară.” (Eugenia Burlea, n.1912, s. Frecăței-Reni,
reg.Odesa).
Toate culese de Valeriu Chiper în 1994-1996.

Anica Șchiopu mai spunea că în

perioada interbelică, în această zi,
flăcăii scoteau caii din grajduri, îi
pregăteau, îi împodobeau cu ciucuri
roșii, albaștri și albi la căpăstru și se
plimbau în ceată, dintr-un capăt în
altul al satului. Între ei, erau vreo doi
flăcăi mascați în fete.
În satul Văleni-Cahul, de Lăsatul
Secului, se scotea cenușa din vatră,
gunoiul din casă și ogradă și se
aruncă în arătură și ocolul
animalelor, spunându-se:

„Cum se adună cenușa în vatră

Așa să se adune și mana câmpului,
Cum se adună cenușa în vatră
Așa să se adune și mana la lapte.”
(cules de la Maria Corobcov, n.1914,
satul Văleni-Cahul)
Ulilica/Focurelul în reprezentarea scenică a ansamblului „Moștenitorii” din
Chișinău. Fotografie din arhiva domnului Valeriu Chiper

În satul Frecăței și Cartal (Orlovca),

din sudul Basarabei (în prezent
regiunea Odesa) în jurul focului se
strângeau toate rudele care veneau
cu merinde, obligatoriu cu cite o
găină fiartă cu usturoi, ouă fierte,
sarmale, ghismane, ghzdomele și
vin. La Frecăței, flăcăii umblau călări
pe cai, câțiva dintre ei se îmbrăcau
în fete, treceau cu chiote și veselie
de la răscruce la răscruce, unde
ardeau focurile și salutau oamenii. În
ambele sate, cei mai tineri veneau la
cei mai în etate. Discutau, se
felicitau cu sărbătoarea și își urau un
post ușor. Săreau peste foc, jucau și
cântau.
În satul Gotești, raionul Cantemir,
ritualul se numește „Focurelul”. În
această zi fetele legau flăcăului drag
la mînă un mărțișor și săreau peste
foc, semn că vor forma o familie.
Oamenii făceau ordine prin case,
curte și prin grădini. Adunau gunoiul
vegetal la o răscruce de drum,
făceau rezerve pentru a le arde cât
mai multă vreme. Făceau focul cu
stuf, papură, țipirig din baltă,
hlujani, bețe de floarea soarelui. Pe o
masa se puneau bucate și vin. În
jurul focului se jucau bătute și hore,
la care se adaugau și strigături
precum:
„Uite-aici pe râpa asta/Mi-o mîncat
lupu nevasta./Nu știu lupu, ori
bursucu,/Sau bădița cu surtucu!”
(cules de Valeriu Chiper în 1990 de
la Ileana Guzun, s. Gotești-Cantemir,
n.1963).
Ulilica/Focurelul în reprezentarea scenică a ansamblului „Moștenitorii” din
Chișinău. Fotografie din arhiva domnului Valeriu Chiper

Un bătrîn la foc striga:

„Focule, fumule,
Urcă-n sus la Dumnezeu,
Și-ncălzește neamul meu,
Pe bunelu și bunica,
Pe tătuca și mămuca
Iar la oamenii din sat,
Să le spui că n-am uitat,
Obiceiul din străbuni
De a face focu-n drum,
Și în drum și pe toloacă
Și-n ogradă și la poartă!”

Sau:
„Focurelu, focurelu,
Curăță-ne suflețelu,
Munțămim lui Dumnezeu,
N-o trecut iarna cu greu.
Cu zăpezi și cu troiene
Pentru roada primăverii.”
(cules în 1992 de Nicolae Andronic
de la Elena Oca-Mocanu, născută în
1949, din satul Gotești-Cantemir).
Ulilica/Focurelul practicat în Chișinău de Lăsatul Secului. Fotografie din
arhiva domnului Valeriu Chiper

Pe vremuri, spunea tușa Ilinca Popov

din Giurgiulești, tinerii jucau lângă
foc de-a lungul drumului „Șiragul”,
„Borșul” și „Pânza încâlcită”, jocuri
care uneau mulți participanți, încât
se ajungea de la un foc până la
celălalt sau de la un capăt al satului
la altul.
A doua zi cenușa de la foc se arunca
în prima brazdă, iar în sat se făcea
„Jujăul” (numit și „Goana câinilor”
sau „Vălărit”) un joc în care flăcăi
mascați se luptau în săbii, iar de o
roată de căruță se legau o pisică și
un câine.
Postul Mare din 2016 a trecut deja. Dar dac ă vre ți s ă afla ți
cum se determină ziua de Lăsatul Secului dinaintea Postului
Mare pentru a ști pe ce dată se va face Ulilica în 2017,
vizitați secțiunea noastră „Calendarul evenimentelor” la luna
martie

Câinele (care în acest joc simboliza

binele) fugărea pisica (simbolul
răului în joc). În acest fel binele
alunga răul, iar căldura alunga frigul.

https://luncaprutuluidejos.md/2016/05/Ulilica-Focurelul.php