Formarea unei citiri corecte, conştiente şi

expresive, obiectiv prioritar în învăţământul

primar, Instit. Grecu Niculina, Şc. cu cls. I-
IV Murgileşti, Jud. Gorj
Cititul reprezintă procesul primar prin care elevii învaţă ştiinţific şi sistematic, îndrumaţi de
învăţători, să perceapă sensul real sau potenţial al unor mesaje scrise şi să raporteze acest sens
la o structură cognitivă şi socioafectivă, care fac posibilă înţelegerea şi comunicarea a ceea ce
s-a înţeles.

Citirea trebuie să aibă următoarele calităţi: corectă, fluentă, conştientă şi expresivă.

Citirea corectă implică aspectele: citirea şi rostirea clară, fără omisiuni sau adăugiri de sunete
sau silabe, fără repetări de silabe sau inversiuni de silabe, o citire cu accentuarea corectă a
cuvintelor şi respectarea intonaţiei impusă de semnele de punctuaţie.

Procedeele de realizare a citirii corecte sunt:

 se aleg cuvintele grele din text;

 se analizează fonetic, se face sinteza fonetică;
 se explică sensul lor;
 elevii vor compune cuvintele din literele alfabetului decupat;
 pronunţarea cu glas tare, cu articulare clară a fiecărui cuvânt mai greu de pronunţat;
 citirea în cor a unei părţi de text, alese de învăţător;
 controlul permanent asupra elevilor şi corectarea imediată;
 citirea în ritm potrivit, marcând prin intonaţie semnificaţia semnelor de intonaţie;
 citirea unui text de mână, pe tablă, pe caiete sau pe fişe.

Citirea demonstrativă a învăţătorului este o acţiune care poate fi făcută fie înainte de citirea
elevilor în cazul unui text mai lung, fie după citirea elevilor pentru a se evita citirea mecanică.

Buna înţelegere a unui text se face printr-o citire conştientă. Aceasta însumează corectitudinea
citirii şi înţelegerea sensului cuvintelor, propoziţiilor, textului, simultan cu actul citirii. Prin
citirea conştientă se realizează o citire activă în care sunt angajate operaţiile de gândire şi
procesele afective ale elevului, contribuind astfel la o nuanţată şi sensibilă înţelegere a
textului.

Elevii vor înţelege sensul şi mesajul textului numai dacă înţeleg sensul cuvintelor care îl
compun. Explicitarea şi înţelegerea sensului cuvintelor se vor realiza prin unul sau mai multe
din următoarele moduri:

 se arată elevilor obiectul sau un desen al obiectului;

 gesturile pot sugera o acţiune;
 mimica poate sugera stări afective (uimire);
 se pot explica prin sinonime, perifraze sau prin definiţie;
  prin analiza noţiunii generale; exemplu: unelte- topor, ferăstrău, ciocan etc; publicaţii-
ziare, reviste ;
 prin generalizarea noţiunii; exemplu: urs - animal, porumbel - pasăre, trandafir -
floare;
 prin analiza lexicală sau gramaticală;
 prin descrierea obiectului - formă, culoare, funcţie.

Metodologia lecţiilor de citire urmăreşte atât formarea deprinderilor de citire corectă şi

conştientă cât şi formarea capacităţii de citire expresivă. Citirea expresivă contribuie la
înţelegerea nuanţată a sensului şi a mesajului textului, dezvoltă imaginaţia, emoţiile şi simţul
estetic al elevului. Citind conştient şi expresiv, elevul înţelege şi trăieşte afectiv mesajul
transmis de text, contribuind de asemenea la formarea capacităţii de comunicare corectă,
fluentă şi expresivă.

Însuşirea şi consolidarea tehnicii citirii se realizează prin diferite exerciţii de citire.

Citirea în ştafetă: un elev citeşte până învăţătorul îl opreşte. Cel care a citit trebuie să
numească cât mai repede un coleg care să citească mai departe. Prin acest procedeu se fac
exerciţii de concentrare a atenţiei voluntare.

Citirea în perechi: se citeşte pe bănci sau pe perechi după preferinţa elevilor, în aşa fel încât
să participe un elev care citeşte bine sau foarte bine cu unul care are un ritm mai lent sau care
citeşte mai puţin bine. Se urmăreşte reglarea ritmului citirii, apropiind pe fiecare copil de
ritmul clasei.

Citirea în lanţ: fiecare elev va citi câte 1-2 propoziţii în funcţie de lungimea textului. Se
stabileşte sensul citirii pe bănci, pe şiruri în adâncime sau pe linii laterale. Se urmăreşte
exersarea actului citirii de către întreaga clasă, concentrarea atenţiei, corectitudinea în citire.

Ştafeta greşelilor: un elev citeşte până când face prima greşeală, fiind oprit de ceilalţi elevi.
Continuă următorul până când face prima greşeală şi aşa mai departe. Se urmăreşte
concentrarea atenţiei, reglarea ritmului de citire.

Citirea alternativă: se citeşte o propoziţie cu voce tare, următoarele în şoaptă şi aşa mai
departe. Se urmăreşte concentrarea atenţiei, corectitudinea în citire.

Citirea în ecou: un elev care citeşte bine va citi cu voce tare câte o propoziţie, iar alt elev cu
dificultăţi la citit va citi aceeaşi propoziţie în şoaptă. Se urmăreşte întărirea încrederii în
forţele proprii, citirea curentă, corectă, dezvoltarea spiritului umanist de întrajutorare.

Citirea întârziată: un elev începe să citească, un alt elev începe să citească după el cu o
întârziere de câteva minute până la o propoziţie căutând să-l ajungă. Se urmăreşte formarea
deprinderii de citire corectă, accelerarea ritmului citirii.

Citirea selectivă: se cere elevilor să citească sau să nu citească anumite cuvinte sau
propoziţii. Se urmăreşte conştientizarea actului citirii, puterea de selecţionare şi concentrarea
atenţiei.

Citirea creatoare: se foloseşte către sfârşitul perioadei abecedare şi începutul perioadei

postabecedare. Se cere elevilor să urmărească în manual textul, dar să folosească cât mai
multe cuvinte proprii. Prin această citire se urmăreşte întrebuinţarea capacităţii de povestire,
conştientizarea actului citirii, posibilitatea de adaptare în situaţii concrete.

Citirea pe roluri: atunci când textul permite. Se urmăreşte întărirea atenţiei voluntare,
expresivitatea actului citirii.

Citirea prin şablon: se foloseşte în special în prima parte a perioadei abecedare la primele
texte. Învăţătorul alege dintr-o lecţie litere, silabe, cuvinte, propoziţii. Dintr-un carton se
confecţionează un şablon cu decupaje în dreptul celor alese. Se acoperă pagina cu şablonul şi
li se cere elevilor să citească. Prin acest procedeu se verifică citirea logică depistând la timp
citirea mecanică sau memorarea textului.

Limba română ca limbă maternă şi ca obiect de studiu, ocupă locul central în ansamblul
general de pregătire a elevilor, fiind principalul mijloc de comunicare şi de informare.

Metode folosite in terapia bâlbâielii

de logopedviorica pe martie 30, 2012

Balbaiala prezinta o forma primara (usoara)si una secundara.

In forma usoara ,initial terapia se poate face de catre familie si educatoare.

Masuri educative care trebuiesc luate pentru inlaturarea balbaielii(terapie indirecta):

-Inlaturarea sau micsorarea intensitatii factorilor conflictuali care intretin balbaiala;

 – Crearea unui climat relaxant, plin de afectivitate ,influenţarea copilului prin jocuri care
dezvoltă curajul, evitând jocurile care trezesc agresivitatea; dans, muzică fără a se exagera
evitându-se genurile de muzică care stârnesc agresivitatea;

-Cresterea rezistentei la factori stresanti prin calirea phihofiziologica-program de viaţă, cu

asigurarea orelor de somn liniştit, evitarea stărilor de agitaţie înainte de somn, asigurarea
meselor la ore regulate, excursii, activităţi sportive.

-Exersarea vorbirii fluente fără a i se atrage atenţia, prin conversaţii cu propoziţii simple,
conţinut accesibil, mişcări bine conturate, evitându-se tonul ridicat, întrebări bruşte exerrsarea
vorbirii fluente in situatii ce stimuleaza siguranta si dorinta de comunicare

– Atunci când copilul întâmpină dificultăţi ,părinţii trebuie „să îi ia cuvântul din gură”.

– Nu trebuie forţat să pronunţe propoziţii la care s-a tulburat pentru că este făcut atent inutil.

– Utilizarea poveştilor, a cărţilor ilustrate, îmbogăţind astfel vocabularul copilului.

In grădiniţă copilul trebuie inclus într-o colectivitate normală, în activităţi unde sunt implicaţi
toţi copii.

Trebuiesc respectate urmatoarele indicatii:

-Relaţii armonioase între educatoare şi copil, pentru ca el să îşi exprime părerile şi cerinţele.
Ea trebuie să sesizeze situaţiile care provoacă tulburări. Să fie solicitaţi cu multă prudenţă în
comunicările ce produc stări tensionate, suprasolicitatoare.

-Evitarea stărilor conflictuale, a observaţiilor, a întrebărilor adresate în mod brusc, a situaţiilor

de comunicare în stare de oboseală intelectuală sau fizică.

-Menţinerea situaţiilor favorabile: comunicarea în formele memorate de acesta, implicarea în

activităţi de modelaj, desen – în zilele în care se bâlbâie, expunerea rezultatelor, să fie lăudat,
implicat în activităţi de dans şi cântec în cor.

-Se poate utiliza psihodrama- interpretarea unor roluri, prin trăirea sentimentelor personajului
respectiv astfel încât să-şi învingă timiditatea.Să i se atribuie sarcini de răspundere adaptate.

-Exersarea vorbirii fluente, cu întreaga grupă, exerciţii de gimnastică, de respiraţie în grup.

-Exersarea vorbirii fluente prin propoziţii scurte cu modificarea accentului şi cu lungirea

vocalelor

Psihoterapia formei secundare a balbaielii.

Terapia se face în cabinete logopedice. Procedeul se bazează pe psihoterapie(cresterea

increderii in propriile forte), pe restabilirea ritmului respirator şi restabilirea fluenţei verbale.
Are rolul de a îndepărta ideile preconcepute, stabilirea legăturilor de încredere între subiect şi
logoped pentru a se putea realiza transferul afectiv. Se realizeaza prin exercitii şi se
accentuează succesul.
Psihoterapia de relaxare- Iacobson- se bazează pe faptul că o situaţie conflictuală atrage după
sine o stare de hipertensiune şi de acea subiectul trebuie învăţat să se relaxeze.

Relaxarea conştientă a unor muşchi- după o perioadă ei ajung să se deconecteze.

La bâlbâiţi cu tendinţe agresive se recomandă descărcarea kinetică, subiecţii sunt solicitaţi să

facă diferite mişcări până când se liniştesc.

EXERCIŢII DE RESPIRAŢIE Au scopul de a regla ritmul respirator, articulator şi fonator;

odată cu agravarea bâlbâieli apare un eefort suplimentar ce duce la contractarea gâtului iar
aceste exerciţii au rol de relaxare. Respiraţia cea mai potrivită este cea diafragmală. Pe
canapea cu greutatea pe abdomen copilul este pus să inspire cu lărgirea cavităţii fără
participarea toracelui. Exerciţii de respiraţie verbală- au scopul de a adapta respiraţia la
fonaţie şi invers. Exerciţii cu marcarea timpilor respiratori şi inspiratori cu pronunţarea
vocalelor.

EXERCIŢII PENTRU RESTABILIREA FLUENŢEI VERBALE Există mai multe procedee

care au dat rezultate în diferite cazuri:

1. Procedeul silabisirii- este folosit în faza iniţială a terapiei şi are efect rapid asupra opririi
repetiţiilor. Nu trebuie folosit mult pentru că ritmul obţinut nu corespunde ritmului normal al
vorbirii.

Se foloseşte un metronom căruia i se imprimă un ritm iar subiectul trebuie să vorbească

silabisit după bătăile metronomului. Prin silabisire nu mai apar spasmele, subiectul capătă
încredere în sine. În bâlbâială, tahilalie şi tumultus sermonis este singurul procedeu care
trebuie folosit.

2. Procedeul prelungirii sunetelor – presupune prelungirea primei vocale sau a tuturor

vocalelor pentru a învăţa să vorbească pe scheletul vocalelor prelungite.

3. Procedeul continuităţi tonului vocal – schimbarea intonaţiei sau a accentului pe silabe.

Copilul învaţă numai melodia propoziţiei cu accentul pus unde trebuie.

4. Procedeul coarticulaţiei sunetelor – presupune pronunţarea după scheletul vocalic pentru a

relaxa musculatura şi pentru a preveni spasmele. Se realizează până când el poate vorbi
normal.

5. Practica negativă sau bâlbâiala voluntară – se bazează pe ideea că pentru a destrăma un

obiect trebuie să o faci deliberat. Se recomandă în formele cuvintelor uşoare de care nu se
teme pentru a dispărea frica de a greşi. Nu poate fi folosit la vârstele mici.

6. Întreruperea şi reluarea vorbiri „stop- go”- are rolul de a-l obişnui pe subiect să-şi creeze o
stare pregătitoare de câte ori simte apariţia spasmului pentru a-şi pregăti respiraţia şi pentru a
putea articula cuvântul corect.

7. Procedeul masticaţiei(Demostene) – Froschels explică că vorbind sau mâncând participă

aceleaşi organe sau muşchi. Dacă el nu are dificultate mâncând nu ar trebui să se bâlbâie.
8. Procedeul asocierii pronunţiei cu scrisul – subiectului i se cere ca atunci când scrie să şi
pronunţe, să lungească vocalele. Înlătură tendinţa de a pronunţa vocalele cu o durată mai
scurtă decât la consoane.

9. Procedeul de citire sonoră – se dă un text care nu creează probleme. În citire sunt scutiţi de
formulare şi se orientează după semnele de ortografie.