Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
„PRICHINDEL
TEMA
ACTIVITĂȚI DE ÎNVÂȚARE
Obiective de referință:
-Să cunoască unele elemente componente ale lumii înconjurătoare (corpul uman, PLANTE,
animale, obiecte)
-Să
Obiective operaționale:
O2: Să numească pe baza imaginilor transformările bobului de grâu în etape succesive până la
obţinerea pâinii: aratul pământului, semănatul grâului, întreţinerea culturii, secerat, treierat,
măcinat, frământat, copt – pâine;
O3: Să emită judecăți de valoare cu privire la munca depusă de oamenii implicaţi în obţinerea pâinii:
agricultori, , morari, muncitori, brutari;
Strategia didactică:
Obiective operaționale:
, exercițiul;
O4: Să
STRATEGIA DIDACTICĂ
• Metode și procedee: exercițiul, conversația, explicația, observația, demonstrația,descoperirea
jocul, aprecierea verbală, instructajul verbal;
• Mijloace de învățământ: microscop, boabe de grâu, fasole, porumb plantate apoi ținute în
diverse condiții ( lumină, întuneric, frig, căldură), jetoane cu etapele prin care trece bobul de grâu,
piese de construcții;
• Forme de organizare:frontal, individual, pe grupuri mici.
BIBLIOGRAFIE:
Ultima parte a zilei va fi dedicată activităților ALAII- Hora mare ,,Scoate mamă
turta’’
Pentru că au îndeplinit sarcinile propuse la începutul activității, copiii vor fi
conduși la ultima probă, respectiv dans popular,,Scoate Mama Turta - din categoria
de activități Jocuri și activități didactice alese.
Se va juca un joc popular precum făceau bunicii copiilor ,după ce terminau.
În încheiere se fac aprecieri generale privind activitatea integrată
„Povestea bobului de grâu”.
Ca surpriză , copiii vor primi dulciuri.
Strategii didactice
Momentele
Conținut științific Resurse Resurse F
activității
procedurale materiale or
Se vor asigura condițiile necesare pentru
desfășurarea optimă a activității: -calendarul
-aranjarea mobilierului pe arii de stimulare naturii
și zone de interes, pregătirea materialelor
1.Moment didactice corespunzătoare. -conversația -Grâul plantat
organizatoric Intâlnirea de dimineață cu tema „Povestea de copii -i
bobului de grâu”
Copiii se vor așeza în semicerc, se vor
saluta și își vor împărtăși ideile.
-conversația
Noutatea zilei va coincide cu Captarea
2.Captarea atenției
atenției și se va realiza prin coșul cu pâine
și introducerea în -descoperirea -coșulețul cu
proaspătă primit. Se inițiază o scurtă
activitate -explicația pâine -i
conversație cu această temă
-conversația