Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor

Romanitatea românilor, adică originea romană a poporului român, reprezintă o

realitate istorică pe care astăzi o acceptă aproape toţi cercetătorii. Această idee a fost
afirmată încă din zorii evului mediu de cronicari, oameni politici sau diverşi oameni de
cultură. În epoca modernă unii istorici maghiari şi austrieci au contestat, din motive politice,
originea latină a poporului român şi formarea poporului român în spaţiul de la nordul
Dunării. Istoricii şi oamenii de cultură români au combătut acea teorie (numită şi teoria
imigraţionistă), care susţinea că românii sunt un popor de origine slavă care s-au format la
sudul Dunării de unde au emigrat apoi la nordul Dunării. A început astfel o dispută între
istoriografia română şi austriacă dar mai ales maghiară cu privire la originea românilor şi
formarea poporului român, care s-a prelungit până astăzi.
In epoca moderna apar numeroase teorii asupra romanități romanilor. Teoria
autohtonista subliniază originea latina si vechimea romanilor pe aceste meleaguri si a fost
susținuta atât de istoriografia românească cat si de cea străină. In afirmarea autohtoniei
romanilor un rol important l-au jucat cărturarii sași din Transilvania. Teoria imigraționista
susțineau ca poporul roman s-ar fi formai la sud de Dunăre de unde ar fi migrat apoi la nord
de Dunăre după secolul XII. Teoria imigraționista a fost combătuta de istoricii romani, aceștia
fiind reprezentanții Scolii Ardelene (Samuel Micu, Petru Maior, Gh. Șincai) care exagerează
originea pur romana a românilor. In secolul XIX, teoria imigraționista este reluata de Robert
Roesler care încearcă sa aducă argumente fundamentate științific in susținerea acestei idei:
in urma celor doua războaie daco-romane întreaga populație a fost in totalitate masacrata;
retragerea aureliana din secolul III, ar fi însemnat ca toți locuitorii sa fi părăsit Dacia. De
aceasta data A.D. Xenopol susține ca: in secolul III retragerea aureliana nu a însemnat
evacuarea întregii populații, cea mai mare parte a populației civile rămâne in acest spațiu si
in acest sens sunt menționate dovezile continuității: hidronimia (numele apelor: Danubius,
Luduș), toponimia (Apulum, Napoca)si arheologia(urme materiale cate atesta continuitatea).
In aceste condiții, romanitatea romanilor a fost o problema care a prezentat interes dea
lungul timpului, iar istoricii care au susținut romanitatea au menționat: caracterul romanic al
poporului roman, faptul ca românii sunt urmași ai coloniștilor romani din Dacia-Traiana
(umaniștii italieni: Antonio-Bonfini, Silvio Piccolomini, Papa Pius), originea Latina a limbii
romane (faptul ca fondul limbii romane este reprezentat de limba latina) si in acest sens
terminologie creștina este de origine latina (angelus-înger, dominica - duminica, crux -
cruce).
Din punctul meu de vedere, romanitatea romanilor a fost abordata de mai mulți
istorici de-a lungul timpului intru cat reprezintă elementul principal al istoriei naționale si se
refera la unitatea de neam a romanilor si continuitatea romanilor in spațiul carpato-
danubiao-pontic.