Sunteți pe pagina 1din 4

PROIECT CONSILIERE

Profesor: Prepeliță Mariana-Roxana


Disciplina: Consiliere și dezvoltare personală
Modulul: Planificarea carierei
Clasa: a VI-a
Tema lecției: Ocupațiile și viitorul
Scop: facilitarea dezvoltării personale pentru luarea unor decizii cu privire la o posibilă profesie,
în concordanță cu realitățile sociale
Competențe: 4.2. Analiza unor ocupații din perspectiva responsabilităților, condițiilor de
lucru și a consecințelor asupra stilului de viață

Obiective operaționale :
- să reflecteze asupra legăturii strânse dintre caracteristicile personale, educație și
viitoarea profesie
- să analizeze criteriile specifice unor ocupații la alegere
- să aibă o privire de ansamblu asupra viitorului unor profesii care în prezent par a fi de
bază

Strategii didactice
- Metode : explicația, conversația, jocul didactic, brainstorming
- Mijloace : videoclip, fișă de lucru
- Resurse : laptop, videoproiector, coli A4

Desfășurarea lecției
• Spargerea gheții (8 minute). ”Mimează acțiunea”
Participanţii stau în cerc. Animatorul începe prin a mima o acţiune. Când persoana din dreapta sa
întreabă „Ce faci?”, acesta răspunde că face ceva total diferit de acţiunea pe care o mimează într-
adevăr, de exemplu animatorul imită înotul, însă spune „îmi spăl părul”. Apoi persoana din
dreapta animatorului trebuie să mimeze ceea ce acesta a declarat că face (spălarea părului),
spunând în acelaşi timp că face ceva diferit de acţiunea întreprinsă cu adevărat. Jocul continuă pe
cerc până când fiecare a participat o dată.
Activitatea 1. Metoda SINELG (Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii şi
Gândirii). Timp necesar: 12 minute – valorificarea legăturilor dintre sine, educație și ocupații
Profesorul va scrie pe tablă ce reprezintă fiecare semn și le va înmâna elevilor Fișa de
lucru 1 în Anexe.
Pasul 1: Elevul citeşte textul cu atenţie.
Pasul 2: Pe parcursul lecturării textului elevul trebuie să noteze pe marginea lui nişte
semne ce au o anumită semnificaţie:
√ dacă ceva din ce au citit confirmă ceea ce ştia sau credea că ştie;.
– dacă o anumită informaţie pe care a citit-o contrazice sau diferă de ceea ce ştia
sau credea că ştiu;
+ dacă o informaţie pe care a întâlnit-o este nouă pentru el/ea;
? dacă găseşte informaţii care i se par confuze sau dacă doreşte să ştie mai mult
despre un anumit lucru.
Pasul 3: Elevul reflectează asupra celor citite.

Activitatea 2. Timp necesar: 10 minute – conștientizarea factorilor care sunt implicați în


alegerea unei profesii
Elevii se gândesc la profesia / meseria pe care și-ar dori să o aibă. Folosindu-se de criteriile de la
sfârșitul Fișei de lucru 1, ei încearcă să alcătuiască o fișă a profesiei respective.
Câțiva voluntari vor împărtăși cu restul clasei ce au scris, iar ceilalți elevi pot interveni cu idei,
comentarii.

Activitatea 3. Timp necesar 12 minute. ”Răspuns la video”. – adecvarea expectanțelor la


realitățile sociale
Elevii urmăresc un videoclip (https://www.youtube.com/watch?v=3zheQ0-F364) despre
ocupațiile care vor dispărea în viitor.
Brainstorming - În timpul urmăririi videoclipului , fiecare elev desenează pe o foaie A4
răspunsul lui, ideile lui sub formă de ”Story” pe Instagram, ori Live pe Instagram – pot folosi
instrumentele specifice acestor aplicații, cum ar fi #hashtagul.
Evaluarea. Timp necesar: 8 minute
”Cvintetul”. Elevii folosesc structura următoare pentru a scrie o scurtă poezie legată de ocupații.
1.Un substantiv care să fie titlul
2. Două adjective care descriu cuvântul ales
3. Trei verbe care descriu acțiuni ce pot fi realizate de acel cuvânt (verbe la gerunziu)
4. O propoziție din 4 cuvinte care exprimă ce simți tu despre subiect
5. Un substantiv care trebuie să fie diferit de toate celelalte cuvinte și să exprime părerea
sau concluzia.

*Temă: La următoarea oră de consiliere elevii vor aduce afișe cu povești de succes ale unor
persoanlități din diverse domenii.

BIBLIOGRAFIE
”855 de Jocuri și Activități. Ghidul Animatorului”, Centrul Național de Resurse pentru Tineri,
European Youth Exchange Moldova, p 135.
Radu M., Ciocâlteu A., Stănculescu A., Florea Robert F., Consiliere și dezvoltare personală, ed.
Paralela 45, Pitești, 2017, pp 72, 77.
Hash, Mihai Alexandru. ”11 JOBURI care vor DISPĂREA în următorii 20 de ani”. Gândăceii de
Internet. 28 Nov. 2017
https://www.youtube.com/watch?v=3zheQ0-F364 (12 ianuarie 2019)
Fișă de lucru 1
De ce mergem la școală?
Ori de câte ori ne întrebăm de ce mergem la școală, trebuie să ne gândim că în orice meserie pe
care dorim să o practicăm avem nevoie de informații care ne pot ajuta să o cunoaștem mai bine. Din
Antichitate până în prezent oamenii au simțit nevoia de a-și organiza societățile în funcție de nevoile pe
care le aveau, dar și în funcție de priceperile fiecăruia. Încet, încet au ajuns la concluzia că fiecare om are
talent sau se pricepe să facă anumite lucruri mai bine decât altele. În consecință, fiecare se specializează
într-un domeniu anume. De exemplu, în Antichitate, unii se pricepeau să mânuiască armele și deveneau
soldați. Alții se pricepeau să scrie și să citească și ajungeau scribi, alții știau să cultive pământul și
deveneau agricultori etc.
Astăzi, ca și altădată, fiecare dintre noi se pricepe la anumite lucruri, însă numai după ce a învățat
cum anume se fac acele lucruri. Fiecare om învață să realizeze diverse activități pe măsură ce descoperă
că sunt utile și necesare. La școală învățăm diverse discipline, cum ar fi matematica, istoria, științele
naturii, geografia, artele vizuale și abilitățile practice, muzica și multe altele. În timp, fi îecare constată că
înțelege mai ușor anumite discipline și că îi plac mai mult decât altele. Este firesc să fim din ce în ce mai
preocupați de acele discipline și de acele domenii care ne-au stârnit curiozitatea și să dorim să cunoaștem
cât mai multe despre ele. Alegem o anumită profesie pentru că învățăm mai ușor lucrurile care ne
preocupă și ne plac.
Priceperile și talentul fiecăruia dintre noi trebuie hrănite, la fel cum o floare trebuie să fie udată
pentru a nu se usca. Hrana talentului sunt cunoașterea și exercițiul, iar rădăcina cunoașterii este
curiozitatea. Cu cât ne cultivăm mai mult curiozitatea, cu atât vom dobândi mai multe cunoștințe, care la
rândul lor ne vor hrăni talentul.
Ocupația este activitatea utilă, aducătoare de venit (în bani sau natură), pe care o desfășoară o
persoană și care se exprimă prin meseria exercitată de aceasta. Cu alte cuvinte, meseria este ceea ce
obținem prin studiile noastre, iar ocupația este ceea ce facem efectiv la locul de muncă. Meseriile și
ocupațiile pot fi identice sau pot fi diferite. De exemplu, meseria – învățător/ ocupația – învățător; meseria
– conducător auto/ocupația – conducător auto; meseria – jurist/ocupația – funcționar public; meseria –
economist/ocupația – director economic; meseria – biolog/ocupația – profesor de biologie.
Pentru fiecare ocupație există o fișă a acesteia, pornind de la următoarele criterii:
• profesia • mediul în care se desfășoară activitatea
• ocupația • echipamentele specifice
• studiile necesare • programul de lucru
• calități personale

S-ar putea să vă placă și