Capitolul 6. Predarea interactivă centrată pe elev.

6.1. Prezentarea şi analiza datelor.

În centrul educaţiei se află elevul. Este insuficient pentru învăţare dacă profesorul ţine o prelegere, face o demonstraţie, iar elevii îl urmăresc.
Cel care învaţă trebuie să-şi construiască cunoaşterea prin intermediul propriei înţelegeri. ,,…memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde
interesul viu și judecata copilului n-au jucat nici un rol.” Mihai Eminescu
Adevărata învăţare, aceea care permite transferul achiziţiilor în contexte noi, este cea interactivă. Elevii se implică mai mult în
învăţarea interactivă decât în abordările frontale sau individuale, el îşi manifestă dorinţa de a împărtăşi celorlalţi ceea ce experimentează.
Succesul la clasă depinde de competenţele profesorului de a crea oportunităţile optime de învăţare pentru fiecare elev.
Curriculum-ul şcolar prezintă o listă de competenţe pe care elevul trebuie să le dobândească şi o listă de conţinuturi ca bază de
operare. El lasă la latitudinea profesorului ordinea şi ritmul parcurgerii materiei și face necesară proiectarea instruirii.
Proiectarea demersului didactic presupune: lectura avizată a programei, planificarea calendaristică şi proiectarea secvenţială (a
unităţilor de învăţare sau a lecţiilor).
Proiectarea didactică presupune o succesiune de operaţii având ca ţintă competenţele specifice. Este utilă o abordare interogativă:
- De ce voi face? (Identificarea competenţelor);
- Ce voi face? (Selectarea conţinuturilor);
- Cu ce voi fac? (Analiza resurselor);
- Cum voi face? (Determinarea activităţilor de învăţare);
- Cât s-a realizat? (Stabilirea instrumentelor de evaluare).

Exemplu: Proiectul unităţii de învăţare Integrala definită.

Competenţe generale:
1. Identificarea unor date şi relaţii matematice şi corelarea lor în funcţie de contextul în care au fost definite.
2. Prelucrarea datelor de tip cantitativ, calitativ, structural sau contextual cuprinse în enunţuri matematice.
3. Utilizarea algoritmilor şi a conceptelor matematice pentru caracterizarea locală sau globală a unei situaţii concrete.
4. Exprimarea caracteristicilor matematice cantitative sau calitative ale unei situaţii concrete şi a algoritmilor de prelucrare a acestora.
5. Analiza şi interpretarea caracteristicilor matematice ale unei situaţii problemă în scopul găsirii de strategii pentru optimizarea soluţiilor.
6. Modelarea matematică a unor cotexte problematice, prin integrarea cunoştinţelor din diferite domenii.

1
 Competenţe specifice:
C1. Identificarea legăturilor dintre o funcţie continuă şi derivata sau primitiva acesteia.
C2. Stabilirea unor proprietăţi ale calculului integral, prin analogie cu proprietăţi ale calculului diferenţial.
C3.Utilizarea algoritmilor pentru calcularea unor integrale definite.
C4. Explicarea opţiunilor de calcul al integralelor definite, în scopul optimizării soluţiilor.
C5. Determinarea ariei unei suprafeţe plane şi a volumului unui corp, folosind calculul integral, şi compararea rezultatelor cu cele obţinute
prin aplicarea unor formule cunoscute din geometrie.
C6. Aplicarea calculului diferenţial sau integral în probleme practice.

Conţinuturi Compe- Activităţi de învăţare.

ale tenţe Resurse (timp, loc, Evaluare
unităţii de specific forme de organizare a (instrumente aplicate la
învăţare. e. clasei etc.). clasă).
1.Definirea C1 f : [ a , b ]→ 2 ore.
Definiţie.Fie R, o funcţie care admite primitive pe
integralei C3 Observarea sistematică a
Riemann [ a, b ] şi F o Sala de clasă. elevilor, aprecierea
a unei
primitivă a lui f .Numim integrala definită de la a la b a lui f, verbală a
funcţii Matematică – manual activităţii lor la clasă
continue prin expresia F ( b )−F ( a ) şi notăm pentru clasa a XII-a, autoevaluarea.
formula b de Streinu- Cercel,
Leibniz-Newton ∫a f ( x ) dx=F ( b )−F ( a ) Editura Sigma, 2008.
(formula Leibniz-Newton).
b
Notaţia:
F ( b )−F ( a )=F ( x )|a
(citim: „ F ( x ) luat între a şi b”).
Reamintim că: Orice funcţie continuă admite primitive.

Aplicaţii: calcule de integrale definite, ex.1-9, pag.118-120 şi

ex.1-4, pag125 din manual.
2.Proprietăţi C1 1) Proprietatea de liniaritate. 5 ore
ale integralei C2

2
definite: C3 f , g : [ a , b] → Sala de clasă.
Dacă R sunt funcţii
liniaritate,
monotonie, continue şi λ∈¿ ¿ R, atunci: Manualul.
b b b
aditivitate în
raport cu a)
∫a [ f ( x ) +g ( x ) ] dx=∫ a f ( x ) dx+∫a g ( x ) dx ; Elevii lucrează pe grupe Observaţia,verificarea
intervalul de b b sau individual. temei,
integrare. b)
∫a λf ( x ) dx=λ∫ a f ( x ) dx . aprecierea verbală, testul
Se folosesc metode de
2) Inegalitatea fundamentală pentru integrale. interactive progres, autoevaluarea.
de învăţare
Dacă f : [ a , b ]→ R, este o funcţie pozitivă şi continuă, atunci
b
∫a f ( x ) dx≥0 .

3) Proprietatea de monotonie a integralei.

Dacă f , g : [ a , b] → R sunt funcţii continue cu proprietatea că
f ( x )≤g ( x ) , ∀ x∈ [ a , b ]
b b

atunci
∫a f ( x ) dx≤∫a g ( x ) dx .

4)Proprietatea de aditivitate la interval.

Fie f : [ a , b ]→ R şi c∈ ( a , b ) . Dacă restricţiile lui f sunt

continue pe [ a, c ] şi [ c, b ] , atunci
b c b
∫a f ( x ) dx=∫a f ( x ) dx+∫ c f ( x ) dx .

Definiţie.Dacă a≤b şi f : [ a , b ]→ R este o funcţie

continuă, atunci prin definiţie:

3
 a b a
∫a f ( x ) dx=0 şi
∫a f ( x ) dx=−∫b f ( x ) dx .

Aplicaţii: ex.10-17, pag.121-122 şi ex.5-9, pag.125 din manual.

3.Metode de C1 7 ore.
Teoremă. Dacă f , g : [ a , b ] → R, sunt două funcţii derivabile
calcul ale C2
cu derivate continue, atunci
integralelor C3 b b '
Sala de clasă.
' b
definite:
integrarea prin
C4
C5
∫a f ( x ) g ( x ) dx=f ( x ) g ( x )|a − ∫ a
f (x)g(x) dx
Manualul.
Observaţia, verificarea
temei, aprecierea
(formula de integrare prin părţi).
părţi. C6 verbală, testul de
Se folosesc metode progres, autoevaluarea.
Aplicaţii: ex.1-5, pag131-132 şi ex.1-3, pag.137 din manual.
interactive
de învăţare.
4.Metode de C1 8 ore.
Teoremă. Fie ϕ : [ a , b ] → R, f : I → R,
calcul ale C2 Observaţia, verificarea
I ¿ R, I interval, două funcţii cu proprietăţile:1) f continuă pe I;
integralelor C3 Sala de clasă. temei, aprecierea
definite: C4 2) ϕ este derivabilă, cu derivata continuă pe [ a, b ] . verbală, testul de
integrarea prin C5 Atunci: Manualul. progres, autoevaluarea.
schimbarea de C6 b ϕ ( b)
variabilă. ∫a f ( ϕ ( t ) )⋅ϕ' ( t ) dt=∫ϕ ( a) f ( x ) dx Se folosesc metode
(formula de schimbare de variabilă). interactive de învăţare.

Aplicaţii: ex.6-16, pag.132-134 şi ex.4-19, pag.137-138 din

manual.
5.Calculul C1 Definiţie. O funcţie raţională se numeşte funcţie raţională simplă 6 ore.
integralelor de C2 dacă are una din formele: Observaţia, verificarea
forma C3 f ( x )=P ( x ) , P∈¿ ¿ Sala de clasă. temei, aprecierea
1) R[X];
bP(x) C4 verbală, testul de
∫a Q ( x ) dx , A
C5 f ( x )= Manualul. progres, autoevaluarea.
C6 2) ( x−a )n , A, a ¿ R, n ¿ N*;
gradQ≤4 Se folosesc metode

4
 prin metoda Ax +B interactive de învăţare.
descompunerii
f ( x )=
în fracţii simple. 3) ( x 2 +ax +b )n , A, B, a, b ¿ R,
2
Δ=a −4b<0, n∈¿ ¿ N*.

Teoremă. Orice funcţie raţională se poate descompune, în mod

unic, în sumă de funcţii raţionale simple.
Aplicaţii: ex.1-5, pag.126-129 şi ex.1-5, pag.130 din manual.
6.Test de eva- C1-C6 Evaluare sumativă a unităţii de învăţare. 2 ore. Test sumativ.
luare sumativă.

6.2.Metodologia interactivă.
Profesorul se preocupă de crearea de ocazii de învăţare penru elevii săi. În acest context, metodele pe care le va folosi sunt mijloacele prin care
sunt configurate activităţile de învăţare ale elevilor. În absenţa unui inventar metodologic interiorizat (adică bine învăţat, mobil, în situaţia de a fi aplicat şi
transferat în situaţii noi), activităţile elevilor nu pot fi anticipate interactiv, şi, cu atât mai puţin declanşate pe parcursul orelor.

6.2.1. Mozaicul.
Metoda mozaicului presupune învăţarea prin cooperare la nivelul unui grup şi predarea achiziţiilor dobândite de către fiecare membru al
grupului unui alt grup.
Această metodă de învăţare prin cooperare are următoarele avantaje:
- stimulează încrederea în sine a elevilor, fiind foarte utilă şi în motivarea elevilor cu rămâneri în urmă la învăţătură: faptul că se
transformă, pentru scurt timp, în ,,profesori” le conferă un ascendent moral asupra colegilor;
- dezvoltă abilităţi de comunicare argumentativă şi de relaţionare în cadrul grupului;
- dezvoltă gândirea logică, critică şi independentă;
- dezvoltă răspunderile individuale şi de grup;
- optimizează învăţarea prin predarea achiziţiilor altcuiva.

π π π π
2 4 4 4 2 3 4
∫ sin x dx; ∫ cos x dx ; ∫ sin x dx ; ∫ cos 3 x dx.
Exemplu: Să se calculeze: 1) 0 2) 0 3) 0 4) 0

5
Nr. Etapa.
Crt.
1. Împărţirea clasei în grupuri eterogene de 4 elevi, fiecare
primind câte o fişă de învăţare numerotată de la 1 la 4.
Fişele cuprind părţi ale unei unităţi de cunoaştere.
2. Prezentarea succintă a subiectului tratat.
Explicarea sarcinii de lucru şi a modului în care se va
desfăşura activitatea.
3. Regruparea elevilor, în funcţie de numărul fişei
primite, în grupuri de experţi: toţi elevii care au numărul
1 vor forma un grup, cei cu numărul 2 vor forma alt
grup ş.a.m.d.
4. Rezolvarea prin cooperare a exerci-ţiului care a revenit
fiecărui grup de experţi.
Elevii citesc, discută, încearcă să înţeleagă cât mai bine,
hotărăsc modul în care pot „preda” rezolvarea
Colegilor din grupul lor originar.
5. Revenirea în grupul iniţial şi predarea secţiunii
pregătite celorlalţi membrii. Dacă sunt neclarităţi, se
adresează întrebări expertului. Dacă
neclarităţile persistă se pot adresa întrebări şi
celorlalţi membrii din grupul expert pentru secţiunea
respectivă.
6. Trecerea în revistă a exerciţiilor propuse, prin prezentarea
orală, cu toată clasa.
6
Exemplu.
Profesorul propune elevilor calculul unor integrale, cu formula
Leibniz – Newton, din Manualul de matematică, clasa a XII–
a, M2, Editura Sigma 2008, de la pag.
118-120.
Fiind o lecţie de fixare a cunoştin-ţelor se cere elevilor să
scrie şi să citească formula Leibniz– Newton.
Repetăm formulele de trecere la argument dublu pentru
sin şi cos.
Sarcina elevilor este să calculeze integralele de pe
fişele primite.
Aşadar, unul dintre grupurile de ,,experţi” va fi format
din toţi elevii care au primit, în cadrul grupului iniţial de
patru elevi, fişa nr.1.
Elevii din fiecare grup decid cum vor „preda”. Ei pot
folosi formule trigonometrice, formule de integrare din
tabelul integralelor nedefinite, formula integralei definite.
În fiecare grup sunt astfel „predate” cele 4 secvenţe
ale lecţiei. În acest fel fiecare elev devine responsabil
atât pentru propria învăţare, cât şi pentru transmiterea
corectă şi completă a informaţiilor.
Este important să se monitorizeze această activitate, pentru
ca achiziţiile să fie corect transmise.
Pentru a evidenţia nivelul de înţelegere a temei propuse,
elevii sunt puşi pe rând să citească şi să explice mici
secvenţe din exerciţiile rezolvate.
 π π
2 4 4
∫ sin x dx ∫ cos 4 x dx
FIŞA nr. 1: Calculaţi 0 . FIŞA nr. 2: Calculaţi 0 .
π π
2
∫ sin3 x dx ∫ 4
cos 3 x dx
FIŞA nr. 3: Calculaţi 0 . FIŞA nr. 4: Calculaţi 0 .

Rezolvare - Fişa nr. 1

Ştim că:

x 1−cos x 1−cos2 x 1−cos2 x

|sin |
2 = √ 2  sin x
= √ 2 ⇒
2
sin x = 2

x 1+cos x 1+cos2 x 1+cos2 x

|cos |
2 = √ 2 ⇒ |cosx| = √ 2 ⇒
cos 2 x =
2

1  cos 4 x 1+cos 4 x
cos 2 2 x= .
|cos2 x| = 2 ⇒ 2
Aşadar:
2 1−cos 2 x 2 1+cos 2 2 x−2 cos2 x 1 cos 2 2 x 2 cos 2 x
sin4 x=( sin 2 x ) = ( 2
= ) 4
= +
4 4
−
4
=
1 1 1+cos 4 x 2cos 2 x
= + ⋅ − .
4 4 2 4
Deci:

7
 π π π π
1 1 1 2 3 1
∫ 2
0
4
sin x dx=∫ 2
0 ( + + cos 4 x− cos2 x dx=∫ 02 dx+
4 8 8 4 8 )
32
∫ 2
0
( 4 x )′ cos 4 x dx−
π π π π
1 2 ′ 3 2 1 2 1 2 3π 1 1 3π
∫ ( 2 x ) cos2 x dx= x |0 + sin 4 x |0 − sin 2 x |0 = + ⋅0− ⋅0= .
- 4 0 8 32 4 16 32 4 16

Rezolvare - Fişa nr.2

Ştim că:
x 1+cos x

Deci:
|cos |=
2 2 √ .

1+cos 2 x 1+cos2 x

şi
|cos x|=
√ 2
⇒ cos 2 x =
2

1+cos 4 x 1+cos4 x
|cos2 x|=
Aşadar:
√ 2
⇒ cos2 2 x=
2 .

2 2 1+cos2 x 2 1+cos2 2 x+2 cos 2 x 1 1 2

4
cos xdx = cos x =
( ) = ( 2 )
= + ⋅cos2 2 x+ ⋅cos2 x=
4 4 4 4

1 1 1+ cos4 x 2 cos 2 x
= + ⋅ + .
4 4 2 4

π π π π
1 1 1 2 3 1
∫ 4
0
4
cos x dx=∫ 4
0 ( 4 8 8 4 8 )
32
′
+ + cos4 x+ cos2 x dx=∫ 04 dx + ∫ 04 ( 4 x ) ⋅cos 4 x dx +

8
 π π π π
1 4 ′ 3 4 1 4 1 4 3π+8
∫ ( 2x ) cos2 x dx= |0 + ⋅sin 4 x |0 + sin 2 x |0 =
+ 4 0 8 32 4 32 .
Rezolvare- Fişa nr. 3
Din formula fundamentală a trigonometriei, sin2 x +cos 2 x=1 , obţinem
sin 2 x=1−cos2 x . Deci sin3 x=sin2 x ⋅sin x= ( 1−cos 2 x )⋅ sin x .
Aşadar:
π π π π π
2
0∫ sin3 x dx=∫ ( 1−cos 2 x ) ⋅sin x dx=∫ sin x dx −∫ cos2 x⋅sin x dx
2
0
2
0
2
0
= −cos x |02 +
π π
π cos3 x 2 2
+
∫ 2
0
2 ′
cos x ⋅ ( cos x ) dx=− cos −cos0 +
2 ( | =
3 0 3 ) .

Rezolvare - Fişa nr. 4

2 2 2 2
Avem sin x +cos x=1 ⇒ cos x=1−sin x .
3 2 2
Deci cos x=cos x ⋅ cos x=( 1−sin x ) ⋅ cos x .
π π π π π
4 3 4 2 4 4 2
0∫ cos x dx= 0
1−sin x
∫ (⋅cos x dx= 0
cos x)dx− 0
sin x⋅cos x
∫ ∫ dx= sin x |04 −
π π
4 2 ′ π sin3 x 4 √2 1 2 √2 5 √2
−∫ sin x ⋅ ( sin x ) dx=sin − | = − ⋅ =
0 4 3 0 2 3 8 12 .

6.2.2. Brainstorming.
Metoda Brainstorming înseamnă formularea a cât mai multor idei - oricât de fanteziste ar putea părea acestea - ca răspuns la
o situaţie enunţată, după principiul „cantitatea generează calitate”. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile şi inedite este
necesară o productivitate creativă cât mai mare.
O asemenea activitate presupune o serie de avantaje:

9
- participarea activă a tuturor participanţilor;
- dezvoltarea capacităţii de a trăi anumite situaţii, de a le analiza, de a lua decizii privind alegerea soluţiei optime;
- exprimarea personalităţii;
- eliberarea de prejudecăţi;
- exersarea creativităţii şi a unor atitudini deschise la nivelul grupului;
- dezvoltarea relaţiilor interpersonale, prin valorizarea ideilor fiecăruia (şi, în consecinţă, prin înţelegerea calităţilor celor din jur);
- realizarea unei ambianţe pline de prospeţime şi de emulaţie.

Exemplu. Să se calculeze
∫0 ( x⋅cos x )2 dx.

Nr. Etapa Exemplu

Crt.
1. Alegerea sarcinii de lucru. Aplicând metoda de integrare prin
π

părţi, calculaţi integrala

∫0 ( x⋅cos x ) dx.
2

2. Solicitarea exprimării într-un mod cât mai rapid a tuturor Profesorul cere elevilor să prelucreze funcţia dată până
ideilor legate de rezolvarea exerciţiului propus. când se poate folosi formula de integrare prin părţi:
Sub nici un motiv nu se vor admite referiri critice.
b ' b b '
∫a f g dx=fg |a−∫a f g dx.
3. Înregistrarea tuturor ideilor în scris Elevii prelucrează funcţia şi identifică pe f(x) şi g(x) din
(pe tablă sau foi flipchart). Anunţarea unei pauze pentru formula de integrare.
aşezarea ideilor
(10 minute).
4. Reluarea ideilor şi gruparea lor. Se grupează ideile după:
- prelucrarea funcţiei trigonometrice;
- prelucrarea funcţiei polinomiale.
5. Analiza critică, evaluarea, argumentarea, contraargumentarea 2
Se alege f ( x )=x şi g ( x ) =sin 2x prima dată iar

10
 ideilor emise anterior. f ( x )=x g ( x ) =cos2 x
a doua oară se alege şi .
Selectarea ideilor originale sau a celor mai apropiate de
soluţii fezabile pentru exerciţiul propus.
6. Afişarea ideilor rezultate sub forma Când funcţia dată conţine o putere a unei funcţii
unui algoritm de rezolvare. trigonometrice, se aplică formule care să ne ajute să
scăpăm de putere.
Deoarece, prin derivare, sin „tece” în cos şi invers iar

funcţiei polinomiale îi scade gradul, alegem ca f (x) să

fie funcţia polinomială.

Rezolvare.
π π π 1+cos2 x π x2 1 π
∫0 ( x ⋅cos x )2 dx=∫ 0 x2 ⋅ cos2 x dx =∫ 0 x 2⋅ dx=∫ 0 dx + ∫ 0 x2⋅cos2 x dx =
2 2 2
1 x3 1 π ′
3
π 1 π π3 1
= ⋅ |π0 + ∫ 0
2 3 4 6 4 ( )
x 2⋅ ( sin 2 x ) dx= + x 2 sin 2 x |π0 − ∫ 0 2 x ⋅sin 2 x dx = + ⋅0+
6 4
3 3 3
1 π ′ π 1 π π π 1 π π π
+ ∫
4 0
x ⋅ ( cos2 x ) dx= +
6 4
⋅ (
x⋅cos 2 x |π
0 − ∫ 0
cos 2 x dx = )
+ −
6 4 8
sin 2 x |0 = +
6 4
.

6.2.3. Eseul de cinci minute.

Eseul este o modalitate eficientă de a încheia ora, pentru a-i ajuta pe elevi să-şi adune ideile legate de tema lecţiei şi pentru a-i da
profesorului o idee mai clară despre ceea ce s-a întâmplat, în plan intelectual, în acea oră. Acest eseu le cere elevilor două lucruri: să scrie un
lucru pe care l-au învăţat din lecţia respectivă şi să formuleze o între-bare pe care o mai au în legătură cu aceasta.
Profesorul strânge eseurile de îndată ce elevii le-au terminat de scris şi le foloseşte pentru a-şi planifica la aceeaşi clasă lecţia următoare.

6.2.4. Ciorchinele.
Ciorchinele este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei şi care presupune
următoarele etape:
1. Se scrie un cuvânt/temă în mijlocul tablei sau a foii de hârtie.

11
2. Se notează toate ideile, sintagmele sau cunoştinţele care vă vin în minte în legătură cu tema respectivă în jurul acesteia, trăgându-
se linii între acestea şi cuvântul iniţial.
3. Pe măsură ce se scriu cuvinte, idei noi, se trag linii între toate ideile care par a fi conectate.
4. Activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de timp acordată.
Etapele pot fi precedate de brainstorming în grupuri mici sau perechi. În acest fel se îmbogăţesc şi se sintetizează
cunoştinţele. Rezultatele grupurilor se comunică profesorului care le notează la tablă într-un ciorchine fără a le comenta sau judeca.
Exemplu. Se scrie pe tablă cuvântul Newton, se notează toate ideile în legătură cu acest cuvânt (fizician, astronom, matematician).
Se notează toate ideile în legătură cu cuvântul fizician ( forţă, greutate, legile lui Newton, masă) şi cu cuvântul matematician (binom, integrală
definită, derivată, limită).

12
 Greutate.
Legile lui Newton.
Forţă.

Masă.
Astronom.
Fizician.

Newton.

Matematician.

Limită.

Binom.
Integrală

Derivată.
Număr.

Proprietăţi

Aditivitate Arie.
Liniaritate.

13
 6.2.5. Jocul de rol.
Jocul de rol este o metodă de învăţare centrată pe elev şi pe activitatea care se realizează prin simularea unei situaţii care pune
participanţii în ipostaze care nu le sunt familiare pentru a-i ajuta să înţeleagă situaţia respectivă şi să înţeleagă alte persoane care au puncte de
vedere, responsabilităţi, interese, preocupări şi motivaţii diferite.

Exemplu: Familiarizarea elevilor cu Formula de schimbare de variabilă.

Pentru desfăşurarea jocului profesorul decide împreună cu elevii împărţirea rolurilor:
Rolul 1: Prima metodă de schimbare de variabilă.
Rolul 2: Adeptul Rolului 1.
Rolul 3: A doua metodă de schimbare de variabilă.
Rolul 4: Adeptul Rolului 3.
Rolul 5: Cel care pune accentul pe deosebiri.
Rolul 6: Cel care pune accentul pe asemănări.
Rolul 7: Observatorul.
Profesorul stabileşte împreună cu elevii modul de prezentare (la tablă, pe foi flipchart sau oral), distribuie fişele cu descrierile de rol şi
instruieşte elevii în legătură cu desfăşurarea propriu-zisă.

Rolul 1.
Eu sunt foarte importantă deoarece pot transforma integrala definită a unei funcţii compuse în integrala definită a unei funcţii simple.
Dacă φ: J → I este o funcţie derivabilă, cu derivata continuă şi f : I → R este o funcţie continuă iar α, β ¿ J, atunci
β ϕ (β )
∫α f ( ϕ ( x ) )⋅ϕ' ( x ) dx=∫ ϕ ( α ) f ( t ) dt .
Pentru aceasta nu trebuie decât să facem schimbările, de variabilă şi de simbol, ϕ ( x ) =t şi ϕ ' ( x ) dx=dt , x∈J şi t∈I .
Rolul 2.
Eu vă pot demonstra faptul că Rolul 1 are dreptate:
1 x5
I=∫ 0 dx .
Trebuie să calculez x 3 +1

14
 3 3′
x (x ) 1
I=∫ 0 3 ⋅ dx . 3
Observăm că x +1 3 Notez x =ϕ ( x ) , ϕ : [ 0,1 ] →[ 0,1 ] . Funcţia φ este derivabilă şi cu derivata continuă.
1 1 ϕ (x ) '
I= ∫ 0 ⋅ϕ ( x ) dx .
Deci obţinem 3 ϕ ( x ) +1
'
Se fac schimbările de variabilă şi de simbol: ϕ ( x ) =t şi ϕ ( x ) dx=dt . Observăm că
t
f ( t )= , f : [ 0,1 ] →
t+1 R, f continuă. Aşadar:
1 1 1 ϕ (1 ) 1 1 t 1 1 1 1
I= ∫ 0 f ( ϕ ( x ) )⋅ϕ ' ( x ) dx= ∫ ϕ (0 ) f ( t ) dt= ∫ 0
3 3 3 t+1
dt= ∫ 0 1−
3 t+1
dt= ( t−ln ( t+1 ) )|10=
3 ( )
1 1 1
= ( 1−ln 2 )− ( 0−ln 1 )= ( 1−ln 2 )
3 3 3 .

Rolul 3.
Eu sunt cu mult mai importantă deoarece când nu se poate găsi o primitivă a funcţiei de integrat fac miracole prin schimbările de variabilă şi de simbol
x=ϕ ( t ) şi dx=ϕ' ( t ) dt , t ∈J şi x∈I .
b

Aşadar, pentru a calcula

∫a f ( x ) dx caut o funcţie ϕ : J →I derivabilă şi cu derivata continuă şi numerele α , β ∈J astfel încât
ϕ ( α )=a şi ϕ ( β )=b .
b ϕ ( β) β
a ∫ f ( x ) dx=∫ ϕ (α ) f ( x ) dx=∫ α f ( ϕ ( t ) )⋅ϕ ' ( t ) dt
Astfel, .
Rolul 4.
Eu vă pot demonstra faptul că Rolul 3 are dreptate:

15
 I=∫ 1/5
5 ln x
dx
1
x=ϕ ( t )=
Trebuie să calculez 1+x 2 . Deoarece nu se poate găsi o primitivă a funcţiei de integrat, fac schimbarea de variabilă t
1
unde x , t
¿ [ ]
5
,5
.
1
Funcţia
ϕ:
5[ ]
, 5 → ( 0, ∞ )
este derivabilă, cu derivata continuă. Funcţia
ln x 1 1 −1
f : ( 0, ∞ ) → R,
f ( x )=
1+ x 2 este continuă. Se observă 5
=ϕ ( 5 )
şi
5=ϕ
5 () iar
dx=ϕ' ( t ) dt=
t2
dt
. Aşadar

1
ln
t
( t1 ) dt=
5 ϕ ( 1/5 ) 1/5 1/5
I = ∫ 1/5 f ( x ) dx = ∫ ϕ ( 5 ) f ( x ) dx = ∫5 f ( ϕ ( t ) )⋅ϕ' ( t ) dt=∫ 5 ⋅−
2 2
1
1+ () t
5 −lnt −1 5 lnt 5 ln x
= − ∫ 1/5 ⋅ dt =−∫ dt= −∫ dx =−I
t 2 +1 t 2 1/5 2
t +1 1/5 2
x +1
t2 .
Deci I = -I cu soluţia I = 0.
Rolul 5.
Într-adevăr, cele două metode de schimbare de variabilă sunt foarte diferite deoarece:
- una pleacă de la funcţii compuse spre funcţii simple iar cealaltă pleacă de la funcţii simple spre funcţii compuse;
- într-una, ϕ se deduce imediat iar în cealaltă ϕ trebuie creat.
Rolul 6.
Eu cred că cele două metode sunt surori gemene deoarece:
- în amândouă se fac schimbări de variabilă;
- în amândouă apare funcţia ϕ derivabilă, cu derivata continuă şi funcţia continuă f;
- amândouă uşurează calculul integralei date.
Rolul 7.

16
V-am urmărit cu foarte mare atenţie pe toţi şi am observat că toate prezentările au fost corecte. Eu consider că aveţi cu toţii dreptate: cele
două metode de schimbare de vari-abilă sunt foarte diferite dar în acelaşi timp atât de asemănătoare, ceea ce le face să fie mai iubite şi
apreciate.

6.2.6. Ştiu. / Vreau să ştiu. / Am învăţat.

Cu grupuri mici sau cu întreaga clasă, se trece în revistă ceea ce elevii ştiu deja despre o anumită temă şi apoi se formulează întrebări la care
se aşteaptă găsirea răspunsului în lecţie.
Pentru a folosi această această metodă se pot parcurge următoarele etape:
- Profesorul cere la început elevilor să formeze perechi şi să facă o listă cu tot ce ştiu despre tema ce urmează a fi discutată. În acest timp
profesorul construieşte pe tablă un tabel cu următoarele coloane: Ştiu./Vreau să ştiu./Am învăţat.
- Profesorul cere apoi câtorva perechi să spună celorlalţi ce au scris pe liste şi notează lucrurile cu care toată lumea este de acord în coloana
din stânga.
- Profesorul îi ajută pe elevi să formuleze întrebări despre lucrurile de care nu sunt siguri. Aceste întrebări pot reapărea în urma dezacordului
privind unele detalii sau pot fi produse de curiozitatea elevilor. Ele se notează în coloana din mijloc.
- Profesorul cere elevilor să citească testul.
- Se revine asupra întrebărilor pe care le-au formulat înainte de a citi textul şi pe care le-au trecut în coloana „Vreau să ştiu.”. Întrebările la
care s-a găsit răspuns se trec în coloana „Am învăţat.”. În continuare profesorul întreabă elevii ce alte informaţii au găsit în text, în legătură
cu care nu au pus întrebări la început şi se trec şi acestea în ultima coloană.
- Se discută cu elevii unde ar putea căuta informaţii pentru a răspunde la întrebările care au rămas fără răspus.
- În încheierea lecţiei elevii revin la schema S/V/Î şi decid ce au învăţat din lecţie. Unele dintre întrebările lor ar putea rămâne fără răspuns şi
s-ar putea să apară întrebări noi. În acest caz întrebările pot fi folosite ca punct de plecare pentru investigaţii ulterioare.

Exemplul 1.Să se arate că g: R→R ,

g ( x) =¿ {ex ,x≥0 ¿ ¿¿¿ , admite primitive pe R. Să se determine o astfel de primitivă.
Rezolvare.
Ştiu. Vreau să ştiu. Am învăţat.
Ce credem că ştim? Ce vrem să ştim? Ce am învăţat?

17
1) g : R→R, 1) g admite primitive? 1) g este contunuă pe R* fiind reprezentată prin funcţii elementare.

g ( x)=¿ {ex , x≥0 ¿ ¿¿¿ .

2) Cum determin o primitivă
a lui g?
2) g(0-0) = 1
g(0+0) = 1
g(0) = 1
2) Orice funcţie elementară este continuă pe ⇒ g este continuă în x = 0.
orice interval din domeniul ei de definiţie. 3) ∫ ( x+1 ) dx=?
3) g continuă pe R.
⇔ f(0) = 4) Cum aflăm constantele
3)Funcţia g este continuă în x = 0
f(0-0) = k 1 şi k 2 ? 4) g admite primitive.
f(0+0).
2

4) Orice funcţie continuă admite primitive. ∫ ( x +1 ) dx= x2 +x +C

5)

5) ∫ e x dx=e x +C .
6) O primitivă a lui g este:

x
6) G primitivă a lui g ⇒
G derivabilă ⇒ G continuă.
G (x )=¿ {e +k1 , x≥0 ¿ ¿¿¿
7) Pentru a afla constantele
k 1 şi k 2 se pune condiţia de continuitate în x=0 a
funcţiei G.
G continuă în x = 0 ⇔ G(0)=G(0-0)=G(0+0).
Deci
1+k 1 =k 2 .

Considerăm
k 1 =0 .

18
 8)
(G x )=¿ {ex , x≥0 ¿ ¿¿¿
este o primitivă a lui g pe R.

15 x √ x+1
g ( x) =
Exemplul 2. Fie g : (-1,+ ∞ )→R, 2 . Să se determine a, b, c astfel încât
2
G : (-1,+ ∞ )→ R, G ( x ) =( ax +bx +c ) √ x +1 să fie o primitivă a lui g pe (-1, + ∞ ).

Rezolvare.
Ştiu. Vreau să ştiu. Am învăţat.
Ce credem că ştim? Ce vrem să ştim? Ce am învăţat?

1)G fiind produs de funcţii derivabile este o 1)Valorile lui a, b, c astfel încât G să fie o ax 2 +bx +c
funcţie derivabilă. primitivă a lui g pe G' ( x )=( 2 ax +b ) √ x+1+
1) 2 √ x +1
(-1, + ∞ ).
2)G este o primitivă a lui g pe (-1, + ∞ )
' G' ( x )=g ( x ) , ∀ x>−1
dacă G ( x )=g ( x ) , ∀ x >−1. 2)Din egalitatea
obţinem
( 5 a−15 ) x 2 + ( 4 a+3 b−15 ) x +2 b+c=0
oricare ar fi x>−1.

3)Dăm lui x trei valori distincte din intervalul (-

1, + ∞ ). Obţinem sistemul

19
 { 5 a − 15 = 0 ¿ { 4 a + 3 b − 15 = 0 ¿ ¿
Cu soluţia a=3, b=1, c=−2.

4)Funcţia G este o primitivă a lui g pe

(-1, + ∞ ) dacă şi numai dacă
a=3, b=1, c=−2.

Exemplul 3. Fie g : R→R,

g ( x) =¿ {ex , x≤0 ¿ ¿¿¿ . Să se determine a, b astfel încât g să aibă primitive pe R.

Rezolvare.
Ştiu. Vreau să ştiu. Am învăţat.
Ce credem că ştim? Ce vrem să ştim? Ce am învăţat?

1)g admite primitive pe R. 1) Care sunt valorile lui a şi b astfel încât g să 1) O primitivă a lui g are forma
admită primitive pe R?
x
2)Orice funcţie continuă admite primitive.

3)Există funcţii care admit primitive dar nu

G (x )=¿ {e +k, x≤0 ¿ ¿¿¿ .
sunt continue.
2) G fiind continuă în x=0 avem
4)G este o primitivă a lui g pe R ⇒ G este
G ( 0 )=G ( 0−0 )=G ( 0+0 )
derivabilă pe R ⇒ G este continuă pe R.

20
 adică 1+k =k ' .

'
3) Luăm k =0⇒ k =1 .
4)Deoarece G este derivabilă
în x=0 avem
' '
G ( 0−0 ) =G ( 0+0 ) de unde obţinem b =
1.

x
5)Aşadar
G (x )=¿ {e , x≤0 ¿ ¿¿¿
este o primitivă a lui g pe R deoarece G este
'
derivabilă pe R şi G ( x )=g ( x ) , ∀ x∈¿ ¿ R.
Deci a∈¿ ¿ R, b=1.

6.2.7. Turul galeriei.

Turul galeriei presupune evaluarea interactivă şi profund formativă a produselor realizate de grupuri de elevi.
- În grupuri de trei sau patru, elevii lucrează întâi la o problemă care se poate materializa într-un produs, pe cât posibil pretându-se la
abordări variate.
- Produsele sunt expuse pe pereţii clasei.
- La semnalul profesorului, grupurile se rotesc prin clasă, pentru a examina şi a discuta fiecare produs. Îşi iau notiţe şi pot face comentarii pe
hârtiile expuse.
- După turul galeriei, grupurile îşi reexaminează propriile produse prin comparaţie cu celelalte şi citesc comentariile făcute pe produsul lor.

1 7 1 1 x 2 2 2 1 1 1

Exemplu. Să se calculeze:
1)∫ 0 ( x 2 −x+3 ) dx ; 2)∫ 4
x 2 −5 x+6
dx ; 3 )∫ 0
√ x 4 +1
dx ; 4 (
)∫ 1
x + −
x x2 )
dx ; 5 )∫ 0 x+1
dx ;

21
 1 4 1 1 1 e √ ln x
9
( )
6 )∫0 ( 2 x −1 ) dx ; 7) ∫ 1 2 √ x−x √ x + 3 dx ; 8 )∫0 2
√x x + x+1
dx ; 9)∫ 1
x
dx ;

π /2 π /2 1 2
10)∫ 0 sin3 x cos x dx ; 11)∫ 0 dx ; 12)∫ 0 |x−1| dx.
1+cos x

Nr. Etapa. Exemplu.

Crt.
1. Se împarte clasa în 4 grupe iar fiecare Fişa nr. 1
grupă primeşte câte o fişă de lucru. 1
7 1 1 x
2
∫0 ( x −x+3 ) dx; ∫4 x 2−5 x+6 dx; c)∫0 4
dx.
Elevii trec la rezolvarea exerciţiilor propuse. Calculaţi: a) b) √ x +1
Fişa nr. 2

( x + 2x − x1 ) dx ;
2 3 1 1 1
∫1 2 b )∫0 dx; c)∫0 ( 2 x−1 )9 dx .
Calculaţi: a) x+1

Fişa nr.3
4 1
Calculaţi: a)
(
∫1 2 √ x−x √ x+ 3
√x ) dx ;

∫0 x 2+1x+1 dx ; c)∫1 √ lnx x dx .

1 e

b)

Fişa nr.4
π/2 3
π /2 1 2
∫0 sin x cos x dx; b) ∫0 dx ; c)∫ 0 |x−1| dx.
Calculaţi: a) 1+cos x

2. Fiecare grupă trimite câte un reprezentant Rezolvare la Fişa nr.1

22
 pentru a prezenta la tablă rezolvarea
x3 x2
∫0 ( x −x +3 ) dx= 3 − 2 +3 x |10=176 ;
1
fişei respective.
a)
2
( )
7 1 7 1 7 1 1
b)
∫4 2
x −5 x +6
dx=∫ 4 ( x−2 ) ( x−3 )
dx=∫ 4 x−3
−
x−2 (
dx= )
x−3 7 8
=ln| ||4 =ln .
x−2 5
Ceilalţi colegi vin cu completări sau cu 2 ′
1 x1 1 (x ) 1 1
metode noi de lucru. ∫0 dx= ∫ dx= ln|x 2 + √ x 4 +1||10 = ln ( 1+ √ 2 ) .
c) √ x +1 2 √ x +1 2
4 0 4 2

Rezolvare la Fişa nr.2

2 2 1 2 3 1 2 1
Fiecare grupă îşi reexaminează propria a)
∫1 ( x x )
x 3 + − 2 dx=∫1 x 3 dx+2 ∫ 1 dx+∫ 1 − 2 dx=
x x ( )
fişă. x4 1 13
3.
= ( 4
+2 ln|x|+ |21 = +2 ln 2 .
x 4 )
1 1
∫0 x +1 dx=ln|x +1||10=ln2 .
b)
10
1 1 1 1 ( 2 x−1 ) 1
c )∫ 0 ( 2 x−1 ) dx= ∫ 0 ( 2 x−1 )9 ( 2 x−1 )′ dx= ⋅
9
|0 =0 .
2 2 10

Rezolvare Fişa nr.3

1 3 1
4 1 4 4 4 −
a )∫ 1
( 2 √ x− x √ x+ 3
√x )
dx=2∫1 x 2 dx−∫ 1 x 2 dx +∫ 1 x 3 dx=

= ( 43 x √ x− 25 x √ x + 32 √ x )| =3 √ 2−137
2
30
.
3 2 4
1
3

23
4. 1 1 1 1 2 2 x+1 1
b )∫ 0 dx=∫0 dx= arctg |=
x 2 + x+1 1 2 √3 2
√3 √3 0
x+ +
2 2 ( )( )
2 1 π 3
= √ .
=
√3 (
arctg √ 3−arctg
√3 9 )
3
1 2
e ln x e ( ln x) e 2
c )∫ 1 √ dx=∫ 1 ( ln x ) 2⋅( ln x )′ dx= |= .
x 3 1 3
2

Rezolvare Fişa nr.4

4
π /2 3 π /2 3 sin x π /2 1
′
a )∫0 sin x cos x dx=∫0 sin x⋅( sin x ) dx= | = .
4 0 4
′
x
π /2
b )∫0
1 π/2
dx=∫ 0
1 π /2
dx=∫ 0
2
dx=
()
1+cos x 2x 2x
2 cos cos
2 2
x π
=tg |π0 /2 =tg −tg0=1
2 4 .

c) Funcţia f : [ 0 . 2 ] → R, f ( x )=|x−1|=¿ {x−1, x∈[1 , 2] ¿¿¿¿

este continuă şi deci admite primitive.
2 1 2 1 2
∫0 |x−1| dx=∫ 0|x−1| dx+∫1 |x−1| dx=∫ 0 (1−x ) dx+∫1 ( x−1) dx=
x2 1 x 2
( ) ( )
= x− |0 + −x |21 =1 .
2 2

24
 6.2.8. Cubul
Metoda presupune explorarea unui subiect, a unei situaţii din mai multe perspective, permiţând abordarea complexă şi integratoare a unei teme.
Sunt recomandate următoarele etape:
- Realizarea unui cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează.
- Anunţarea temei, subiectului pus în discuţie.
- Împărţirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre examinând tema din perspectiva cerinţei de pe una dintre feţele cubului: descrie (culorile,
formele, mărimile), compară (ce este asemănător? ce este diferit?), analizează (spune din ce este făcut, din ce se compune), asociază (la ce te
îndeamnă să te gândeşti?), aplică (ce poţi face cu aceasta, la ce se poate folosi?), argumentează (pro sau contra şi enumeră o serie de motive
care vin în sprijinul afirmaţiei tale).
- Redactarea finală şi împărtăşirea ei celorlalte grupe.
- Afişarea formei finale pe tablă sau pe pereţii clasei.

Exemplu 1.
Se foloseşte metoda cubului la reactualizarea cunoştinţelor de la tema Integrala definită.
Nr.
Crt. Etapa. Exemplu.
1. Realizare Un cub din carton, cu feţele colorate diferit, pe fiecare faţă fiind scris unul dintre cuvintele:
a cubului. descrie, compară, asociază,
analizează, aplică şi argumentează.
2. Anunţarea
temei. Profesorul anunţă tema Integrala definită şi timpul alocat (15-20 minute).
3. Împărţirea clasei în 6 grupe şi distribuirea Fişa nr.1-Descrie.
fişelor cu sarcinile de lucru pentru fiecare Definiţi noţiunea de integrală definită.
grupă.
Fişa nr.2-Compară.
Stabiliţi ce deosebiri există între integrala definită şi integrala nedefinită.

Fişa nr.3-Analizează.
În formula Leibniz-Newton stabiliţi cum se numesc:

25
 x, [ a, b ] , a, b şi f.

Fişa nr.4-Asociază.
Spuneţi ce reprezintă integrala definită a unei funcţii.

Fişa nr.5-Aplică.
1
1 1 1
Să se calculeze:
1)∫ −1 ( 2 )
3 x − x dx ; 2)∫ 02
2

√ 1−x 2
dx .

Fişa nr.6-Argumentează.
3

Stabiliţi valoarea de adevăr pentru afirmaţia:

∫0 x √ x 2+16 dx=2.
4. Fiecare grupă examineazăcerinţa Răspuns la Fişa nr.1.
de pe o faţă a cubului. f : [ a , b ]→ [ a, b ] F
Fie R o funcţie care admite primitive pe şi o primitivă a lui
f. Se numeşte integrală definită de la a la b a lui f expresia F ( b )−F ( a )
şi se notează
b
∫a f ( x ) dx=F ( b )−F ( a ) (numită formula lui Leibniz-Newton).

Răspuns la Fişa nr.2.

Integrala nedefinită este o mulţime de primitive,

adică ∫ f ( x ) dx=F ( x ) +C pe când integrala definită este un număr real.

Răspuns la Fişa nr.3.

b

Formula
∫a f ( x ) dx=F ( b )−F ( a ) face legătura între integrala definită şi integrala

26
nedefinită prin primitiva F.
În cadrul ei:
- x se numeşte variabila de integrare;
- capetele intervalului [ a, b ] se numesc limite de integrare
iar a este limita inferioară şi b este limita superioară;
- intervalul [ a, b ] se numeşte interval de integrare;
- funcţia f se numeşte integrand.

Răspuns la Fişa nr. 4.

b
∫ f ( x ) dx
Dacă f ≥0 atunci a reprezintă aria regiunii delimitate de graficul lui f ,
axa Ox şi dreptele verticale
x=a, x=b.

Răspuns la Fişa nr.5.

2
1 1 3 x

1)
∫−1 ( 2
) (
3 x − x dx= x − |−1
2 4
1
=2 . )
1 1
2 1 π
∫ dx=arcsin x|02 = .
2)
0
√1−x 2 6

Răspuns la Fişa nr.6.

3 1 3 2 ′
∫0 x √ x 2+16 dx=
2 ∫ (0 x +16 ) √ x 2+16 dx=

27
 3
1 2 2
1 3 2 2 2 ′ 1 ( x +16 ) 3 61
= ∫ ( x +16 ) ⋅( x +16 ) dx= |0= .
2 0 2 3 3
2
Deci afirmaţia dată este falsă.
5. Împărtăşirea
rezultalelor şi celorlalte grupe. Fiecare grupă trimite un reprezentant la tablă pentru a prezenta răspunsul.

Exemplul 2.
Se foloseşte metoda cubului pentru reactualizarea cunoştinţelor despre operaţiile algebrice
cu integrale definite (proprietatea de liniaritate).

Nr.
Crt. Etapa. Exemplu.
1. Realizarea cubului. Se prezintă elevilor un cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: descrie, compară,
asociază, analizează, aplică, argumentează.

2. Anunţarea temei. Profesorul anunţă tema Operaţii algebrice cu integrale definite şi timpul alocat (15-20
minute).
3. Se împarte clasa în 6 grupe şi se distribuie Fişa nr.1-Descrie.
fişele cu sarcinile de lucru pentru fiecare - Enunţaţi proprietatea de aditivitate a integralei definite.
grupă. - Enunţaţi proprietatea de omogenitate a integralei definite.
- Enunţaţi proprietatea de liniaritate a integralei definite.

Fişa nr.2-Compară.
Stabiliţi asemănări sau deosebiri între proprietăţile de liniaritate pentru integrala definită,
integrala nedefinită şi funcţiile derivabile.

Fişa nr.3-Analizează.
Stabiliţi când se spune despre integrala definită că este liniară.

28
 Fişa nr.4-Asociază.
Pornind de la liniaritatea integralei definite stabiliţi formula pentru integrala diferenţei a
două funcţii.

Fişa nr.5-Aplică.

(3 x − 1x + 4 √ x+ x 1+1 ) dx .
2 2 3
∫1 2
Calculaţi

Fişa nr.6-Argumentează.
Stabiliţi valoarea de adevăr pentru afirmaţia:
2 2 1 π
∫1 arctg x dx +∫ 1 arctg x dx= 2 .
4. Fiecare grupă trece la examinarea fişei. Rezolvare la Fişa nr.1.
Dacă f , g : [ a , b] → R sunt două funcţii continue şi λ∈¿ ¿ R,
Atunci:
b b b

1)
∫a [ f ( x ) +g ( x ) ] dx=∫ a f ( x ) dx+∫a g ( x ) dx (integrala sumei este egală cu suma
integralelor).
b b

2)
∫a λf ( x ) dx=λ∫ a f ( x ) dx (constanta multiplicativă iese în faţa integralei).
b b b

3)
∫a [ λf ( x )+μg ( x ) ] dx=λ ∫a f ( x ) dx+μ∫ a g ( x ) dx.
Rezolvare la Fişa nr.2.
Proprietatea de liniaritate pentru integrale definite,
b b b
∫a [ λ f ( x ) +μ g ( x ) ] dx=λ ∫a f ( x ) dx+μ ∫a g ( x ) dx , este similară cu cea pentru
integrale nedefinite,

29
 ∫ [ λ f ( x )+μ g ( x ) ] dx=λ ∫ f ( x ) dx+μ∫ g ( x ) dx ,
şi cu cea pentru funcţii derivabile,
′
[ λ f ( x ) +μ g ( x ) ] =λ f ' ( x ) +μ g' ( x ) .
Rezolvare la fişa nr.3.
Proprietatea „integrala sumei este egală cu suma integralelor” ne spune că integrala este
aditivă în raport cu integrandul iar proprietate „constanta multiplicativă iese în faţa
integralei” ne spune că integrala este omogenă. Deci integrala este liniară dacă este aditivă
şi omogenă.

Rezolvare la Fişa nr.4.

Dacă în proprietatea de liniaritate a integralei considerăm λ=1 şi μ=−1 , obţinem:
b b b
∫a [ f ( x )−g ( x ) ] dx=∫a f ( x ) dx−∫a g ( x ) dx
(integrala diferenţei este egală cu diferenţa integralelor).

Rezolvare la Fişa nr.5.

2 1 3 1 2 2 1
∫1 ( 3 x 2 − +4 √ x+ 2
x x +1 )
dx=3∫1 x 2 dx−∫ 1 dx+
x
2 2 1
+4 ∫ 1 √3 x dx+∫ 1 2
dx=x 3|31−ln x|31 +3 x √3 x|31 +
x +1

π
+arctg x|31 =4+6 √3 2−ln 2+ arctg 2− .
4

Rezolvare la fişa nr.6.

30
 1 π
arctg x +arctg = , ∀ x>0
Deoarece x 2 avem

∫1 arctg x+arctg 1x dx=∫ 1 π2 dx= π2 x|21= π2 .

2 2
( )
5. Împărtăşirea rezultatelor şi celorlalte grupe. Fiecare grupă trimite un reprezentant la tablă pentru a prezenta răspunsul.

Exemplul 3.
Se foloseşte metoda cubului pentru reactualizarea cunoştinţelor la tema Proprietatea de aditivitate la interval (Relaţia lui Chasles).

Nr.
Crt. Etapa. Exemplu.
1. Realizarea cubului. Profesorul prezintă elevilor un cub cu feţele colorate diferit,
pe fiecare faţă fiind scris unul dintre cuvintele: descrie,
compară, asociază, analizează, aplică, argumentează.

2. Anunţarea temei. Profesorul anunţă tema Proprietatea de aditivitate la interval

şi timpul alocat.
3. Împărţira clasei în 6 grupe şi distribuirea Fişa nr.1-Descrie.
fiecărei grupe a unei fişe cu sarcini de lucru. Enunţă proprietatea de aditivitate la interval a integralei definite.

Fişa nr.2-Compară.
Stabiliţi ce asemănări şi ce deosebiri sunt între aditivitate şi aditivitatea la interval a
integralei definite.

Fişa nr.3-Asociază.
Interpretaţi proprietatea de aditivitate la interval a integralei definite din punct de vedere
geometric.

Fişa nr.4-Analizează.

31
 Analizaţi proprietatea de aditivitate la interval a integralei definite.

Fişa nr.5
2

Calculaţi
∫−2 |x2−1| dx .
Fişa nr.6
Stabileşte valoarea de adevăr pentru următoarea afirmaţie:
1
∫−1 f ( x ) dx= 2 unde
5
f ( x )=¿ {x +1, x∈[−1, 0)¿¿¿¿
4. Fiecare grupă trece la examinarea fişei. Rezolvare la Fişa nr.1.
Fie f : [ a , b ]→ R o funcţie continuă şi c∈ ( a , b ) .
b c b

Atunci
∫a f ( x ) dx=∫a f ( x ) dx+∫ c f ( x ) dx .

Rezolvare la Fişa nr.2.

Asemănări: Integrala dată se scrie ca o sumă de integrale.
Deosebiri: 1) La aditivitatea integralei se păstrează intervalele de integrare la termenii
sumei pe când la aditivitatea la interval a integralei, termenii sumei au intervale de integrare
diferite.
2)La aditivitatea integralei termenii sumei au fiecare alt integrand pe când la aditivitatea la
interval a integralei termenii sumei au acelaşi integrand.

Rezolvare la Fişa nr.3.

b

Ştim că
∫a f ( x ) dx reprezintă aria regiunii delimitate de graficul lui f, axa Ox şi
c
∫ f ( x ) dx
dreptele verticale x=a , x=b , pe care o notăm cu A; a reprezintă aria
regiunii delimitate de graficul lui f, axa Ox şi dreptele verticale

32
 b
x=a , x=c , pe care o notăm cu B; ∫c f ( x ) dx reprezintă aria regiunii delimitate de
graficul lui f , axa Ox şi dreptele verticale x=c , x=b , pe care o notăm cu C.
Deci proprietatea de aditivitate la interval ne spune că A=B+C.

Rezolvare la Fişa nr.4.

Funcţia f este integrabilă pe [ a , b ]⇔ f este integrabilă pe
b c b
[ a, c ] şi pe [ c, b ] şi
∫a f =∫a f +∫ c f .

Rezolvare la Fişa nr.5.

2
f : [ −2 , 2 ] → R, f ( x )=|x −1| este continuă.

Avem
f ( x )=¿ {x2−1, x∈[−2,−1 ]∪ [1 , 2] ¿ ¿¿¿
2 −1 1 2
∫−2 f ( x ) dx=∫−2, f ( x ) dx+∫−1 f ( x ) dx+∫1 f ( x ) dx=
2 −1 2 1 2 2
=∫−2 ( x −1 ) dx+∫−1 ( 1−x ) dx+∫1 ( x −1 ) dx=4
.

Rezolvare la Fişa nr.6.

Funcţia f este continuă pe [ −1, 1 ]− { 0 } .
Din f ( 0−0 ) =f ( 0+0 )=f ( 0 )=1 ⇒ f continuă în x=0 .
Deci f este continuă pe [−1, 1 ] . Atunci
1 0 1 0
∫−1 f ( x ) dx=∫−1 f ( x ) dx+∫ 0 f ( x ) dx=∫−1 ( x+1 ) dx+

33
 1 x2 5
( )
0
+∫ 0 ( 1+sin x ) dx= +x |−1
2
+ ( x−cos x )|10= −cos 1 .
2
Deci afirmaţia dată este falsă.

5. Împărtăşirea rezultatelor şi celorlalte grupe. Fiecare grupă îşi trimite un reprezentant la tablă pentru a prezenta răspunsul.

6.2.9. Bulgărele de zăpadă.

Metoda presupune reducerea numărului de elemente, aspecte, faţete ale unei probleme pentru focalizarea asupra celor esenţiale.
Se recomandă următoarele etape:
- Se împarte grupul în echipe de 7-8 persoane.
- Se enunţă tema.
- Fiecare membru notează pe un post-it ideea sa şi o pune pe centrul mesei.
- Fiecare membu citeşte toate ideile şi le ierarhizează. Se vor reţine primele 2-3.
- Se reuneşte tot grupul cu cele 2 idei de la fiecare şi se repetă algoritmul, astfel se vor reţine doar ideile pe care tot grupul le consideră relevante.
Dacă ne uităm cu atenţie, observăm că cele două metode – Cubul şi Bulgărele de zăpadă – sunt complementare prin ceea ce propun spre
realizare. Cubul îi va ajuta pe elevi să privească tema din diferite perspective, exercitând diferite proceduri, iar Bulgărele de zăpadă îi va ajuta să reducă
numărul de elemente, aspecte, faţete ale unei probleme pentru focalizarea asupra celor esenţiale, rămânând în consens.

x sin t π
Exemplu. Fie funcţia F :R → R,
F ( x )=∫0
t +12
dt .
Să se calculeze
( )
F' ( 0 ) , F ' ( π ) , F' −
2
.

Nr.
Crt. Etapa. Exemplu.
1. Se împarte clasa în două grupe. Profesorul scrie pe tablă problema propusă, elevii notează.
Se anunţă tema.
2. Fiecare membru al grupei notează pe un post- sin t
g (t)= 2
it ideea sa şi o pune pe centrul mesei. t +1 este continuă pe R şi deci admite primitive.
Funcţia g : R→R,

Fiecare membru citeşte ideile celorlalţi. Fie G: R→R, o primitivă a lui g.

Conform formulei Leibniz-Newton avem

34
 Se reţine câte o idee din fiecare grupă. ' ' ' '
F ( x )=G ( x )−G ( 0 ) ⇒ F ( x )=G ( x ) −G ( 0 ) = G ( x )=g ( x ) .
Acum găsim uşor că :
Toată clasa dezbate cele două idei şi se reţine
' sin 0
doar una. F ( 0 )=g ( 0 )= =1;
1
Ideea pe care toată clasa o consideră ' sin π
F ( π )=g ( π )= =0 ;
relevantă este pusă în practică. π 2 +1
π
π π
F (− )=g (− )=
'
( 2)
=
sin −
−4
.
2 2 2 2
π 4+π
(− 2 ) +1

6.2.10. Învăţarea bazată pe probleme.

O problemă este dată /definită prin intermediul scopurilor. Dacă cineva doreşte bani şi dacă are bani puţini, atunci, evident are o problemă. Dar
dacă cineva nu doreşte bani, banii puţini nu constituie o problemă. O situaţie este doar o circumstanţă. O situaţie nu este nici bună, nici rea şi deci trebuie
să privim situaţiile în cel mai obiectiv mod cu putinţă.
Învăţarea centrată pe probleme este o metodă didactică prin care învăţarea este stimulată de crearea de situaţii provocatoare care necesită o
soluţie. Un subiect sub forma unei probleme de rezlovat de către elev care are mijloacele şi informaţiile necesare la dispoziţie. Profesorul acţionează ca un
ghid pentru elevul care caută soluţii şi se abţine să ofere un răspuns gata fabricat.
Demersurile unui matematician în rezolarea de probleme:
- Identificarea situaţiei-problemă .
- Înţelegerea problemei. (Citirea problemei şi verificarea sensului. Separarea a ceea ce se dă de ceea ce se cere.)
- Organizarea informaţiei.(Aprecierea coerenţei datelor; transpunerea în limbaj propriu; transpunerea în limbaj matematic; studiul gradelor de
libertate ale enunţului problemei.)
- Folosirea informaţiei. (Tatonări către găsirea soluţiei; alegerea metodei.)
- Finalizare.(Discutare; redactare; verificarea rezultatului; studiul posibilităţilor pentru: alte cazuri, generalizări, alte soluţii.)

35
 O problemă este o provocare! O problemă nu trebuie văzută ca o pedeapsă. Dimpotrivă! Ea trebuie percepută ca o oportunitate de ameliorare
sau ca un prilej de a demonstra cât de puternic este fiecare!

2
Exemplul 1. Se consideră o funcţie f: R→R, f ( x )=x +x . Să se afle aria suprafeţei cuprinsă între graficul funcţiei şi dreptele verticale de
ecuaţii x=1 şi x=2 .

Rezolvare.
2 2 x 3 x 2 2 23
A
=∫ 1 f ( x ) dx=∫ 1 ( x2 +x ) dx= ( + |=
3 2 1 6) .

−x
Exemplul 2. Să se calculeze volumul corpului obţinut prin rotaţia, în jurul axei Ox, a grafi-cului funcţiei f : [ 0 , 1] → R, f ( x )=3 .
Rezolvare.
1 2 π 1 −2 x ′ π 3−2 x 1 4 π
=π ∫ f (x) dx=− ∫ 0 3 ⋅(−2 x ) dx=− ⋅ |=
V
0 2 2 ln3 0 9 ln 3 .

6.3. Combinaţii interactive.

În condiţiile unui curriculum modern (plan cadru, curriculum disciplinar flexibil, manuale alternative, evaluare de proces bazată pe calitatea
competenţelor achiziţionate de elev), profesorul este obligat să ia decizii.
Strategia didactică este rezultatul unei combinaţii specifice dintre metode, mijloace de învăţământ şi forme de organizare a elevilor.
Elementele componente ale strategiei didactice pot fi structurate astfel: resurse procedurale (metode, managementul clasei, managementul
timpului, tipul de învăţare/tipul de evaluare, resursele materiale) şi resurse umane (relaţia profesor-elev, caracteristici ale elevului/grupului, experienţa de
învăţare, ritmul de învăţare, atitudinea faţă de învăţare, motivaţie pentru învăţare, stilul de învăţare, trebuinţe, particularităţi psihologice de vârstă, mărimea
grupului, gradul de omogenitate a colectivităţii şcolare, profilul de inteligenţă, caracteristici ale profesorului, stil de predare, background, competenţa
psihopedagogică şi metodică, competenţa în specialitate).
Pentru a fi eficientă învăţarea trebuie să fie în mod constant interactivă. O oră interactivă poate începe prin:

36
1) Schimbul activ de experienţe. (Este o procedură care poate conduce la mai multe rezultate- o evaluare iniţială, angajarea imediată în oră, interacţiunea
elevilor.) Schimbul nu trebuie să dureze mai mult de 5-7 minute.
Acest lucru se poate face prin:
- definiţia unui cuvânt care va fi unul din conceptele cheie ale orei;
- propoziţii incomplete care se referă la idei importante care vor fi discutate pe parcursul orei;
- opinii despre subiectul orei.
2)Schimb în trei. (Elevii au posibilitatea să schimbe opinii cu mai mulţi colegi despre un concept care va fi reluat pe larg în oră.)
3)Început amuzant. (Este o manieră de a începe făcând haz de necaz! Marele avantaj este că atmosfera se destinde. Dar elevii îşi pun şi mintea la
contribuţie pentru a fi creativi cu umor!)

Exemple:
1) Newton, care era celibatar, a vrut să fiarbă un ou fără să-şi întrerupă lucrul. Îşi luă şi cea-sul să vadă când au trecut cele trei minute pentru fierbere. Era
însă preocupat prea mult de tema pe care o trata. Când îşi aduse aminte de fierberea oului, nu mică îi fu surpriza lui Newton când constată că a pus ceasul
la fiert, iar în mână ţinea oul ca să citească minutele.
2)Faima lui Newton ajunsese până la „fiul cerului”, împăratul Chinei. Acesta l-a felicitat într-o scrisoare, punând adresa: Lui Newton, în Europa. Şi
Newton a primit scrisoarea. Aceasta arată ce ştiau contemporanii despre descoperirile lui Newton.
3)Newton, celibatarul, a invitat odată pe un bun prieten al său la masă. Acesta vine la ora fixată şi, casă nu-l deranjeze pe Newton de la lucru, se duce
direct în sufragerie, aşteptând pe ilustrul său amic să termine lucrul şi să vină la masă. Dar Newton nu mai ieşea din biroul său de lucru. Atunci prietenul,
răzbit de foame, se aşează la masă, pe care era un pui fript sub un clopot, mănâncă o jumătate de pui şi pleacă fără să-l avertizeze pe Newton. Mult mai
târziu l-a răzbit foamea şi pe Newton. Savantul uitase complet de invitaţia pe care o adresase prietenului său. Newton vine în sufragerie, vede că e lipsă o
jumătate de pui şi-şi spuse: „Uite ce distrat sunt; am mâncat şi am uitat.” Şi se întoarse la lucru.

O oră interactivă se poate încheia prin:

1.Revizuirea conceptelor. La sfârşitul unei unităţi de învăţare profesorul oferă o listă de concepte tratate pe parcurs şi le explică elevilor că doreşte să
vadă ce îşi mai amintesc şi ce au uitat din ele. Profesorul pune întrebări şi face comentarii umoristice referitoare la ceea ce au uitat elevii, dând vina pe
dascălul care nu i-a dăscălit suficient.
2.Întrebare-răspuns. La sfârşitul unităţii de învăţare se dau fiecărui elev două fişe cu următoarea structură:
A. Am o întrebare despre............
B. Pot răspunde la o întrebare despre...........

37
După ce elevii completează individual cele două fişe, profesorul formează grupe şi cere să aleagă cea mai interesantă fişă A şi cea mai interesantă fişă B.
Apoi un grup pune una dintre întebările alese şi celălalt grup răspunde, şi invers.
3.Autoevaluare. Profesorul cere elevilor să completeze enunţuri de autoevaluare de tipul:
Mi-a plăcut să.....................
Mi s-a părut plicticos să..............
Cel mau uşor a fost să...............
Cel mai dificil a fost să.............
Îmi propun să............................
Recomand profesorului meu să.......................

Exemplu: Proiect de lecţie.

Obiectul: Analiză matematică.
Clasa: a XII-a Real (M2).
Unitatea de învăţare: Integrala definită.
Tema lecţiei: Metoda de integrare prin părţi.
Tipul lecţiei: Lecţie de fixare şi consolidare a cunoştinţelor.
Durata: 50 minute.
Locul desfăşurării: Sala de clasă.
Competenţe generale:
1. Identificarea unor date şi relaţii matematice şi corelarea lor în funcţie de contextul în care au fost definite.
2. Prelucrarea datelor de tip cantitativ, calitativ, structural sau contextual cuprinse în enunţuri matematice.
3. Utilizarea algoritmilor şi a conceptelor matematice pentru caracterizarea locală sau globală a unei situaţii concrete.
4. Exprimarea caracteristicilor matematice cantitative sau calitative ale unei situaţii concrete şi a algoritmilor de prelucrare a acestora.
5. Analiza şi interpretarea caracteristicilor matematice ale unei situaţii problemă în scopul găsirii de strategii pentru optimizarea soluţiilor.
6.Modelarea matematică a unor contexte problematice, prin integrarea cunoştinţelor din diferite domenii.
Competenţe specifice vizate:
C3: Utilizarea algoritmilor pentru calcularea unor integrale definite.
C4: Explicarea opţiunilor de calcul al integralelor definite, în scopul optimizării soluţiilor.
Valori şi atitudini:
- manifestarea curiozităţii şi a imaginaţiei în rezolvarea de probleme;
- manifestarea tenacităţii, a perseverenţei şi a capacităţii de concentrare;

38
- dezvoltarea unei gândiri deschise, creative şi a unui spirit de obiectivitate şi imparţialitate;
- dezvoltarea independenţei în gândire şi acţiune;
- manifestarea iniţiativei şi a disponibilităţii de a aborda sarcini variate;
- dezvoltarea simţului estetic şi critic, a capacităţii de a aprecia rigoarea, ordinea şi eleganţa în arhitectura rezolvării unei probleme sau a
construirii unei teorii;
- formarea motivaţiei pentru studierea matematicii ca domeniu relevant pentru viaţa socială şi profesională.
Strategii didactice:
1.Principii didactice: principiul participării şi învăţării active; principiul asigurării progresului gradat al performanţei; principiul conexiunii
inverse.
2.Metode de învăţământ: conversaţia, explicaţia, cubul, turul galeriei.
3.Forme de organizare: pe grupe şi frontal.
4.Forme de evaluare: observaţia sistematică a activităţii elevilor; aprecierea verbală.

Etapele Activitatea Activitatea Evalu-

Metode.
lecţiei. profesorului. elevului are.
Moment Se asigură condiţiile Observaţia
organi- optime pentru desfăşurarea Se pregătesc cu cele necesare pentru lecţie. Se asigură ordinea şi Conversaţia. sistematică
zatoric. lecţiei: disciplina. a atenţiei.
(2 min) absenţii, creta şi buretele.
Capta- Împarte clasa în 6 grupe şi le Elevii citesc fişele:
rea prezintă un cub colorat, pe Fişa nr.1-Descrie. Conversaţia. Observaţia.
atenţiei fiecare faţă fiind scris unul Enunţaţi metoda de integrare prin părţi.
prin dintre cuvintele: descrie, Fişa nr.2-Compară. Explicaţia.
reactu- compară, analizează, Comparaţi metoda integrării prin părţi pentru integrale nedefinite cu cea
alizarea asociază şi argumentează. pentru integrale definite.
cunoş- Fişa nr.3-Analizează.
tinţelor. Prin aruncarea cubului fiecare Analizaţi formula de integrare prin părţi. Aprecierea
(15min) grupă alege o faţă. Fişa nr.4-Asociază. Metoda verbală.
Stabiliţi legătura dintre derivarea unui produs şi formula de integrare Cubului.
Profesorul distribuie grupelor prin părţi.

39
fişele corespunzătoare. Fişa nr.5-Aplică.
1

Calculaţi
∫0 x ln x dx
.
Fişa nr.6-Argumentează.
1 2 x
∫ 0
x e dx=5
Stabiliţi valoarea de adevăr pentru afirmaţia: .

Elevii trec la rezolvarea cerinţelor.

Fiecare grupă, în ordine, trimite un reprezentant la tablă pentru a

Profesorul cere grupelor să
împărtăşi şi celorlalte grupe rezultatele.
prezinte rezolvările.
Răspuns la Fişa nr.1-Descrie.
Dacă f , g : [ a , b ] → R, sunt două
funcţii derivabile cu derivate continue, atunci
b
∫a f ( x ) g ' ( x ) dx=f ( x ) g ( x )|ba−
b '
−∫ a f ( x ) g ( x ) dx.

Răspuns la Fişa nr.2-Compară.

Cele două metode de integrare prin părţi sunt similare.

Răspuns la Fişa nr.3-Analizează.

a)Uneori se foloseşte scrierea pur formală f ' ( x ) dx =df ( x ) ceea ce
b b b

implică
∫a fdg=fg|a−∫a gdf .
b)Formula se aplică atunci când funcţia de integrat se poate scrie sub

40
 '
forma f ( x )⋅g ( x ) astfel încât integrala dată să fie mai uşor de
calculat.

Răspuns la Fişa nr.4-Asociază

( fg )′ =f ' g+f g' ⇒ formula de integrare prin părţi, aşadar
aceasta este o consecinţă a formulei de derivare.

Răspuns la Fişa nr.5-Aplică.

′
1 1 x2
∫0 x ln x dx=∫0 ()
2
ln x dx= x
2
2 1 x
ln x|10 −∫ 0 dx=−
2
1
4 .

Răspuns la Fişa nr.6-Argumentează.

1 1
∫0 x 2 e x dx=x 2 e x|10−∫ 0 2 xe x dx=
x1 1 x
e−2 xe |0 +2∫0 e dx=e−2 .

Deci afirmaţia dată este falsă.

Verifi- Se verifică tema Elevii citesc tema cu atenţie, corectează unde au greşit sau completează. Conversaţia. Aprecieri
carea frontal, iar în cazul în care nu verbale.
temei. s-au putut rezolva exerciţiile Explicaţia.
(5 min) acasă, se rezolvă la tablă.
Anun- Profesorul scrie pe tablă titlul
ţarea lecţiei: Elevii notează titlul lecţiei. Conversaţia. Observaţia.
noii Metoda de integrare prin
teme: părţi-exerciţii. Explicaţia. Aprecierea
conso- Elevii citesc fişele: verbală.
lidarea Profesorul distribuie fiecărei Turul

41
cunoş- grupe câte o fişă de lucru. e−1 galeriei.
tinţelor ∫0 ln ( x+1 ) dx.
Fişa 1: Calculaţi
la e2 3
formula ∫ 1
x ln x dx .
Fişa 2: Calculaţi
de 2
integra-
re prin Fişa 3: Calculaţi
∫1 xlog2 x dx .
e
părţi.
(23min) Fişa 4: Calculaţi
∫1 ( x+1) ln x dx.
2

Fişa 5: Calculaţi
∫0 x ln ( x+1 ) dx.
e
Fiecare grupă trece la Fişa 6: Calculaţi
∫1 ln3 x dx .
rezolvarea cerinţelor.

Rezolvare la Fişa 1.
Fiecare grupă, în ordine, e−1 e−1 '
trimite un reprezentant la tablă ∫0 ln ( x+1 ) dx=∫ 0 x ln ( x+1 ) dx=
pentru redactarea soluţiei.
e−1 x
x ln ( x +1 )|e−1
0 −∫ 0 dx=
x+1
e−1 1
=e−1−∫ 0 ( 1−
x+1
dx=) e−1
e−1−( x−ln ( x+1 ) )|0 =1.

Rezolvare la Fişa 2.

x ′
4
e2 3 e2
∫ 1
x ln x dx=∫1 ()
4
ln x dx=

42
 4 2 4 8
x 2 e x 1 7 e +1
= ln x|e1 −∫ 1 ¿ dx= .
4 4 x 16

Rezolvare la Fişa 3.
′
2 x2 2
x
∫1 2 log x dx= ( )
∫1 2 log2 x dx=
x2 2 2 x2 1 3
¿ log 2 x|1 −∫ 1 ⋅ dx=2− .
2 2 x ln 2 4 ln 2

Rezolvare la Fişa 4.
′
e e x2
∫1 ( x+1 ) ln x dx=∫1 ( )
2
+x ln x dx=

x2 e x2 1
= ( ) 2 ( )
+x ln x|e1 −∫ 1
2
+x ⋅ dx =
x
2 2 2
e x 5+e
¿ +e−( +x )| = . e
1
2 4 4

Rezolvare la Fişa 5.
′
2 2 x2
∫0 x ln ( x+1 ) dx=∫0 ()
2
ln ( x+1 ) dx=

43
 x2 2 x2 1
= ln ( x +1 )|20 −∫ 0 ⋅ dx=
2 2 x +1
1 2 1
¿ 2 ln3− ∫0 x−1+
2 ( x +1 )
dx=3 ln 3 .

Rezolvare la Fişa 6.
e e e
∫1 ln3 x dx=∫1 x ' ln3 x dx=x ln3 x|e1−∫1 3ln2 x dx=
e ' 2 2 e
=e−3 ∫1 x ln x dx=e−3 x ln x|1 +
e e 1
+3∫ 1 2 ln x dx=−2e+6 x ln x|e1 −6 ∫1 x⋅ dx=
x −2e+6 .

Feed- Profesorul pune întrebări: Elevii răspund: Conversaţia. Oservaţia.

back-ul. - Care este formula de b b '
(2 min) integrare prin părţi? ∫a f ( x ) g ' ( x ) dx=f ( x ) g ( x )|ba−∫ a
f (x)g(x) dx. Aprecierea
- Când se aplică formula de Formula de integrare prin părţi se aplică atunci când funcţia de integrat verbală
integrare prin părţi?
se poate scrie sub forma f ( x ) g' ( x ) .
Tema Anunţă tema, Elevii notează tema. Conversaţia
pentru ex.3-5, pag.131-132 din
acasă. manual
(3 min) şi dă explicaţii

Bibliografie.

1. Curriculum naţional. Planul-cadru de învăţământ pentru învăţământul preuniversitar, M.E.N., C.N.C., Editura Corint, Bucureşti, 1999.
2. Ghiduri metodologice pentru aplicarea programelor şcolare, M.E.C., C.N.C., Editura Aramis, 2001-2002.

44
3. Metodologia formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, M.E.N., Bucureşti, 1998.
4. Alexe, Şt., Alexe, Şt. Jr., Chirciu, M., Angelescu, N., Analiză matematică-clasa a XII-a, Editura Tipgraf, 2006.
5. Andrei, Gh., Caragea, C., Probleme alese de matematică, 1999.
6. Anghelescu, C.,Baciu, N., Bădescu, O., Ghid de pregătire pentru bacalaureat 2010, Editura Sigma, Bucureşti, 2009.
7. Arsinte, V., Probleme elementare de calcul integral, Editura Universităţii Bucureşti,1995.
8. Bătineţu, D.M., Maftei, I.V., Stanciu-Minasian, I.M., Exerciţii şi probleme de analiză matematică pentru clasele XI-XII, E.D.P., Bucureşti, 1991.
9. Boboc, N., Colojoară, I., Elemente de analiză matematică, E.D.P., Bucureşti, 1995.
10. Cucoş, C., Psihopedagogia pentru examenele de definitivat şi grade didactice, Editura Polirom, Iaşi, 1998.
11. Chiţescu, I., Alexandrescu, P., Rădulescu, S., Rădulescu, M., Analiză matematică, Editura Paralela 45, Piteşti, 2004.
12. Cohal, Tr., Iurea, Gh., Probleme de matematică pentru clasa a XII-a, Editura Traiada, Iaşi, 2007.
13. Ganga, M., Teme şi probleme de matematică, Editura Tehnică, Bucureşti, 1991.
14. Ganga, M., Manual – matematică pentru clasa a XII-a, Vol. I, II, Editura Mathpress, Ploieşti, 2005.
15.Ganga, M., Culegere de probleme de calcul integral, Editura Irina, Bucureşti, 1994.
16.Gardner, H ., Mintea disciplinată , Editura Sigma, Bucureşti, 2004.
17. Ion, D.Ion, Streinu-Cercel, G., Eugen, C., Matematică, Editura Sigma, Bucureşti, 2007.
18. Joiţa, E ., Pedagogie - Educaţie şi curriculum, Editura Universitaria, Craiova, 2003.
19. Nicolescu, M., Dinculeanu, N., Marcus, S., Analiza matematică, E.D.P., Bucureşti, 1980.
20. Nicolescu, Cătălin –Petru, Analiză matematică, Editura Albatros, Bucureşti,1987.
21. Nicula, V., Probleme de analiză matematică pentru clasa a XII-a, Editura All, Bucureşti, 2002.
22. Păcurari, O ., Învăţare activă, Ghid pentru formatori, MEC –CNPP, 2001.
23. Păcurari, O ., Strategii didactice inovative, Centrul educaţa 2000+, Editura Sigma, Bucureşti, 2003.
24. Iosifescu, Ș., Rădulescu, E., Andrei, A., Evaluare continuă la clasă, M.E.N., București, 2005.

45