IONA

de Marin Sorescu

Modernismul este greu de definit datorită diverselor sale linii;

este ca o compoziție de diferite fire care se suprapun și se
încrucișează. Teatrul modern abordează o diversitate de teme care se
învârt în jurul culturilor, genurilor, experiențelor și problemelor.
„Frapanta la Sorescu este precizia cu care fantezia sa lucrează cu
sintagme si propoziții voit familiare și care se preschimbă neobservat
în contrariul lor: sensurile noi se atrag ca obiectele metalice într-un
câmp magnetic.” (Ion Apetroaie)
În opinia mea, opera literară ”Iona” de Marin Sorescu aparține
teatrului modern, deoarece prezintă toate trăsăturile acestei specii, atât
la nivel al formei, cât și al conținutului.

Pe de o parte, o particularitate care evidențiază încadrarea operei

în teatrul modern este însăși tema piesei, care este singurătatea,
frământarea omului în efortul de aflare a sinelui, ezitarea în a-și
asuma conștient drumul în viață. Problematica se diversifică prin
revoltă omului în fața destinului, raportul dintre libertate și necesitate
sau incapacitatea comunicării sociale, că sursă a singurătății. Titlul
trimite la mitul biblic al lui Iona, prorocul revoltat, care se întoarce la
calea să după cele trei zile de pocăință și recluziune în burta unui chit.
Însă pescarul Iona din textul lui Marin Sorescu nu are un destin
asemănător. Teatrul modern valorifică și reinterpretează miturile.
Subintitulată “tragedie în patru tablouri”, piesa iese din clasificările
clasice, fiind o parabolă dramatică, alcătuită sub formă unui monolog,
care cultivă alegoria și metaforă. Chiar dacă existența în scenă a unui
singur personaj poate fi surprinzătoare, ea nu este neapărat
neobișnuită, asemeni majorității dramaturgilor moderni, Sorescu își
construiește piesa în răspăr cu regulile teatrului clasic. El renunță în
primul rând la dialog, obligându-și personajul (și, implicit,
actorul) “să se dedubleze, să se plieze și să se strângă după cerințele
vieții sale interioare și trebuințele scenice”, făcându-l să se
comporte “ca și când în scenă ar fi două persoane”. Consecințele sunt
dispariția conflictului și a intrigii și plasarea acțiunii în planul
parabolei, alte trăsături ale teatrului modern.

Pe de altă parte, ca si modalității de caracterizare găsim atât

descrierea directă realizată de autor prin intermediul indicațiilor
scenice, cat și alte procedee moderne de caracterizare, precum
introspecția și monologul interior. În tabloul I micul acvariu aflat
lângă Iona si pe care el îl ignora este o reprezentare si totodată un
avertisment despre inconștiența cu care se comporta omul in fata
iminentei produceri a unei situații limită. Lumea peștișorilor nu este
acvariul, in fond o închisoare, dar ei “dau veseli din coada”, părând a
se fi adaptat pe deplin la situația anormală in care se află. Tablou II
prezintă meditația asupra timpului, care anulează orice speranță, orice
protecție a unui viitor. Universul întreg este derizoriu, el devine doar
obiect de “pomenire”. Spre deosebire de Don Quijote, eroul lui
Cervantes, care înfruntă morile de vânt, crezând că sunt uriași, Iona
evită pericolul, ferindu-se “tot timpul să nu nimerească între dintâi de
lemn” ai morii, dar nu va face singurul gest cu adevărat normal într-o
astfel de situație: să o înlăture din cale. Iona devine încrezător (“o scot
eu la capăt într-un fel”), spintecă burta peștelui pentru a se găsi într-un
al treilea pește (“Altul. Mă mirăm eu să se termine așa repede”). Iona
pare acum a se afla într-un prizonierat perpetuu, prin urmare se
evidențiază aici si motivul labirintului, specific teatrului modern.
Înțelegerea se va produce abia în final. Calea cea adevărată, singură
de altfel, se află însă înăuntrul nostru: “Trebuie s-o iau în partea
cealaltă. ...E invers. Totul e invers.”. Gestul de a-și spinteca burta nu
trebuie așadar înțeles ca o sinucidere, de vreme ce nicio acțiune din
text nu se manifestase în planul realității, ci tot simbolic, încă o
caracteristică a teatrului modern.

”El e un poet perfect obiectiv, la care obiectul, natura, epicul,

pretextul exterior sunt înlocuite cu reflecția și emoția solidificată, cu
un peisaj de stalactite si stalagmite ale spiritului propriu.” (Cornel
Regman)
 În concluzie, pe baza argumentelor amintite putem spune că
opera literară ”Iona” de Marin Sorescu aparține teatrului modern.