Defectul septal ventricular este o anomalie congenitală comună, ce poate fi localizată oriunde

la nivelul septului interventricular și poate varia ca dimensiuni de la pacient la pacient. DSV constă
în lipsa unei porțiuni septale dintre cele două cavități ventriculare, adică este de fapt un orificiu la
nivelul septului interventricular.
a) Din cauza lipsei septului dintre cei doi ventriculi, sângele oxigenat, care trece în atriul
stâng de la plămâni, ajunge mai târziu la în ventriculul stâng, de unde trebuie transportat
în continuare, prin intermediul aortei, către organele corpului. Totuși, se cunoaște faptul
că presiunea sângelui în ventriculul stâng este mai mare decât în cel drept. Și când
ventriculul stâng se contract presiunea sangvină se majorează și datorită diferenței de
presiune dintre cei doi ventriculi și lipsa septului interventricular, sangele din ventriculul
stâng ajunge în ventriculul drept, de unde, prin intermediul arterei pulmonare, sângele
bogat în oxigen este pompat înapoi în plămâni.
b) Și, pentru că, datorită lipsei septului între cei doi ventriculi și diferenței de presiune, la
plămâni este pompat sângele bogat în oxigent, după cum am explicat anterior, la organele
interne ajunge sângele sărac în oxigen, deoarece în urma contracției ventriculului drept,
care primește sângele sărac în O2, sâgele neoxigenat ajunge în ventriculul stâng, care îl
pompează la organele corpului.
c) Dacă DSV este de dimensiuni mici, simptomele pot să nu se manifeste, iar orificiul dintre
cele două ventricule se poate închide în timpul copilăriei. Dacă însă dimensiunile
defectului septal ventricular sunt semnificative, ventriculul drept trebuie să pompeze o
cantitate de sânge mai mare la nivelul arterei pulmonare. În schimb, ventriculul stâng
trebuie cumva să compenseze această pierdere. pompând mai puternic sângele către aortă.
Totodată simptomele ce se manifestă în timpul acestui defect, precum oboseala, paloarea
și neadăugarea în greutate sunt datorate cantității mici de oxigen care ajunge la organele
corpului și este insuficient pentru a produce energie și respectiv se manifestă oboseala,
apare paloarea și alte simptome caracteristice defectului septal ventricular.

Presiunea sangvină este forţa exercitată de sângele care circulă asupra pereţilor vaselor sangvine.
Pe măsură ce sângele circulă prin aortă, artere, arteriole, capilare, venule, vene, presiunea sângelui
scade. Pentru sângele arterial sunt caracteristice două valori extreme ale presiunii sangvine:
presiunea sistolica (maximă) și presiunea diastolica (minimă). Valorile ambelor extreme variază în
corespundere cu vârsta, tipul emoţiilor etc. Ele pot fi determinate cu ajutorul unui manometru şi
sunt exprimate în milimetri ai coloanei de mercur. În timpul travaliului muscular presiunea arterială
maximă poate atinge valoarea de 200–220 mm ai coloanei de mercur. Această creştere este o
consecinţă a sporirii forţei contracţiilor musculare şi activităţii maxime a muşchiului cardiac.
Creşterea presiunii în aceste condiţii este considerată un fenomen pozitiv. La persoanele neantrenate
inima nu poate asigura o presiune sangvină înaltă, ceea ce are impact negativ asupra eficacităţii
travaliului muscular. Valoarea presiunii sângelui arterial este determinate pentru monitorizarea
pacienţilor în timpul anesteziei, terapiei intensive şi în cazul disfuncţiilor sistemului
cardiovascular.