UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA- SIBIU”

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUȚIU”

SPECIALIZAREA: DREPT ID
CENTRU TUTORIAL: SIBIU

TITLUL PROIECTULUI:
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A AVOCAȚILOR

PROFESOR DE DISCIPLINĂ:
SEBASTIAN SPINEI

STUDENT:
CROITORU IOAN-GABRIEL
ANUL1

ANUL UNIVERSITAR 2021-2022

SEMESTRUL 1
 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A AVOCAȚILOR
În accepțiunea generală, avocatul este un jurist ale cărui funcții
tradiționale sunt de a consilia, reprezenta, asista și apăra clienții săi, persoane
fizice sau juridice, în instanțele de judecată, prin pledoarie, pentru afirmarea
drepturilor acestora. În plus, avocatul poate îndeplini funcții de consultanță, de
raportor sau de mandatar al clientului. Avocatul reprezintă și apără clienții în
chestiuni diverse precum divorțuri, moșteniri, litigii, aspecte penale sau
comerciale, etc. În practică, unii avocați sunt specializați: avocat pledant (de
instanță), avocat de afaceri (de consultanță), avocat de dreptul muncii, avocat de
dreptul familiei etc. A lucra ca avocat implică aplicarea practică a teoriilor și
cunoștințelor juridice abstracte pentru a rezolva probleme specifice
individualizate sau pentru a promova interesele celor care angajează avocați
pentru a le presta servicii juridice. Rolul avocatului variază foarte mult în
funcție de jurisdicție.
Răspunderea avocaţilor – ca o componentă a răspunderii juridice
generale – apare ca firească, în contextul necesităţii menţinerii unui climat
de legalitate şi disciplină în cadrul unei profesii de elită, cum este cea de
avocat.
Conceptul de răspundere reprezintă, probabil, nu doar o noţiune
tehnic – juridică, ci unul din pilonii pe care se sprijină societatea
omenească, de la începuturi şi până în present. Dacă acceptăm existenţa
unui drept natural – iar în ce ne priveşte, îl acceptăm, în principiu – putem
afirma fără teama de a greşi, că răspunderea face parte din acesta, ca o
entitate socială, culturală şi juridică sine qua non pentru omenire.
Conceptul de răspundere reprezintă un pilon pe care se sprijină societatea
noastră, iar răspunderea avocaților apare atunci când este necesară menținerea
unui climat de legalitate și disciplină în cadrul unei profesii de elită.
Răspunderea disciplinară a avocaților este reglementată legal de
dispozițiile Legii nr. 51/ 1995, de Statutul profesiei de avocat, dar și de Codul
deontologic al avocaților din Uniunea Europeană. Astfel, discutăm despre
aplicabilitatea acestei instituții atunci când nu sunt respectate prevederile
cadrelor legale enunțate mai sus, când nu sunt respectate deciziile obligatorii ce
sunt adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum și
pentru orice faptă ce este săvârșită în legătură cu profesia sau în afara acesteia,
de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale instituției.
Răspunderea disciplinară a avocatului își face simțită prezența doar atunci
când este săvârșită o abatere disciplinară, moment în care se declanșează
următorii pași, iar procedura prin care este judecată abaterea disciplinară este
stabilită în Statutul profesiei și se completează cu prevederile Codului de
procedură civilă.
Primul pas îl constituie sesizarea Consiliului Baroului, procedura
continuându-se cu cercetarea abaterii disciplinare. Consiliul Baroului va
desemna un consilier pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, fiind
încunoștințat și avocatul cu privire la obiectul anchetei disciplinare. Finalul
demersului îl reprezintă aplicarea, sau nu, a unor sancțiuni disciplinare, dintre
cele regelementate de lege.
Din perspectiva clientului, este foarte important să înțelegem ce
reprezintă cu adevărat o abatere disciplinară săvârșită de avocat. Astfel, potrivit
art. 40 din Legea nr. 51/1995, avocatul este dator să studieze temeinic cauzele
ce i-au fost încredințate, nefiind important dacă acestea au fost angajate sau din
oficiu. Un alt moment în care își poate face simțită prezența abaterea
disciplinară este atunci când avocatul nu manifestă conștiinciozitate și probitate
profesională, când nu pledează cu demnitate față de judecătorii și de părțile din
proces, când nu depune concluzii scrise sau note de ședință.
De asemenea, cu privire la relația client-avocat, sunt impuse câteva reguli
prevăzute și în Statut. Astfel, avocatul are obligativitatea de a reprezenta
clientul, angajându-se să depună efortul maxim în aceste demersuri. Pe lângă
aceasta conduită, avocatul nu are dreptul să ignore obiectivele și scopurile
reprezentării stabilite de către client sau să prejudicieze un client pe durata
relațiilor profesionale, acesta fiind obligat să acționeze cu promptitudine în
reprezentarea clientului, potrivit cu natura cauzei. Clientul trebuie să observe
dacă se acționează exclusiv în obținerea de avantaje pentru clientul său în
confruntarea cu adversarii, dar și dacă este respectat secretul profesional în
privința strategiilor, tacticilor și acțiunilor preconizate și desfășurate.
Ceea ce stă la baza exercitării profesiei de avocat este, printre altele, și
necesitatea avocatului de a depune toată diligența pentru a fi apărate libertățile,
drepturile și interesele legitime ale clientului. Din păcate, clientul, atunci când
își angajează un avocat, face o confuzie destul de ridicată cu privire la
finalitatea procesului. De obicei, majoritatea consideră că cel care oferă o
apărare se obligă să și ajungă la rezultatul dorit, și nu la rezultatul care este
considerat a fi unul corect și etic.

Principiile structurale şi funcţionale ale avocaturii

1. Principiul profesionismului .

Avocatura este practicată de profesionişti, de specialişti (licenţiaţi în

drept), care se dedică în principiu exclusiv acestei profesii .
 În alte sisteme juridice, dispoziţii legale exprese prevăd că titlul de avocat
nu mai poate fi utilizat de cel care ocupă o funcţie sau exercită o activitate
incompatibilă cu profesia . Cel aflat în această situaţie se va putea prevala doar
de titlul de „licenţiat sau doctor în drept”.

2. Monopolul asupra activităţii de asistenţă juridică .

În principiu, profesia de avocat este singura profesie care are prerogativa

legală de a oferi asistenţă juridică – în toate domeniile dreptului, pentru toate şi
în relaţie cu toate categoriile de persoane şi instituţii, în cadrul oricărui tip de
procedură ori demers juridic.

Alte profesiuni pot desfăşura activităţi de asistenţă juridică doar în mod

limitat. Astfel, consilierii juridici acordă asistenţă juridică doar persoanelor
juridice; notarii publici, doar în cadrul şi cu privire la procedurile
necontencioase pe care le instrumentează; executorii judecătoreşti, doar în
cadrul şi cu privire la procedurile specifice cu a căror îndeplinire au fost
investiţi . Deasemenea, mandatarul neavocat poate reprezenta partea în instanţă,
dar nu poate pune concluzii decât prin avocat.

Actele specifice profesiei de avocat, efectuate în mod public de o

persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile legii avocaţilor,
sunt nule dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi remediată în alt mod, în
afară de cazul în care modul de îndeplinire a acestora a fost de natură să
producă o eroare comună cu privire la calitatea celui care le-a săvârşit.

3. Principiul autonomiei şi descentralizării.

Pentru a-şi exercita în mod corespunzător funcţiunile, a răspunde

exigenţelor reclamate de principiile mai sus amintite şi a organiza practicarea
profesiei, avocatura este structurată într-un corp profesional distinct, guvernat
de reguli proprii.

4. Principiul organizării şi funcţionării în mod democratic a

avocaturii

Profesia de avocat se autoguvernează, în limitele legii de organizare a

profesiei. Fiecare avocat participă prin vot la adoptarea măsurilor pentru
exercitarea profesiei, în cadrul Adunării generale.

Deasemenea, fiecare avocat poate fi ales şi poate participa la alegerea

organelor de conducere ale profesiei.
 Aşadar, organizarea, conducerea şi funcţionarea avocaturii este supusă
principiului consultării, în mod democratic, a voinţei tuturor membrilor
profesiei.

5. Principiul colegialităţii

Garanţie şi consecinţă a principiului anterior amintit, colegialitatea

semnifică faptul că hotărârile privitoare la organizarea profesiei sunt luate în
mod colectiv, prin votul membrilor organelor de conducere.

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A AVOCAȚILOR

A) Răspunderea penală a avocaților

Răspunderea penală a avocatului este una dintre formele grave de

răspundere reglementate de lege ce implică aplicarea legii penale în cazul în
care se constată că, în exercitarea profesiei de avocat, se săvârşeşte, cu vinovăţia
prevăzută de lege, o faptă incriminată de lege ca fiind infracţiune.

Regimul răspunderii penale a avocatului în raport cu celelalte

forme de răspundere specifice avocatului:

 răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală, administrativă

sau civilă a avocatului;
 pe durata urmăririi penale sau a judecării faptei care constituie abatere
disciplinară, procedura disciplinară se suspendă, urmând să fie reluată
după soluţionarea cauzei;
 răspunderea penală atrage sancţiuni specifice acesteia, prevăzute de legea
penală, dar şi în planul exercitării profesiei de avocat, respectiv
încetarea calităţi de avocat (art. 27 din Legea nr. 51/1995);
 urmărirea penală şi trimiterea în judecată a avocatului pentru fapte penale
săvârşite în exercitarea profesiei sau în legătură cu aceasta se pot face
numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;
 avocatul nu poate fi obligat în nicio circumstanţă şi de către nicio
persoană să divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat
de secretul profesional nici de către clientul său şi nici de către o altă
autoritate sau persoană. Se exceptează însă cazurile în care avocatul
 este urmărit penal, disciplinar sau atunci când există o contestaţie în
privinţa onorariilor convenite, exclusiv pentru necesităţi stricte pentru
apărarea sa;
 dreptul de a exercita profesia de avocat poate fi suspendat în cazul în
care împotriva avocatului s-a pus în mişcare acţiunea penală sau s-a
dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură
să aducă atingere prestigiului profesiei, până la pronunţarea unei hotărâri
judecătoreşti definitive.
Răspunderea penală a avocatului a fost concepută de legiuitor din
perspectiva a două finalităţi diferite:

 răspunderea penală în contextul exercitării fără drept a profesiei

(răspundere aplicabilă, în realitate, „pseudo-avocaţilor”);

 răspunderea penală circumstanţiată specificului profesiei de avocat.

Răspunderea penală în contextul exercitării fără drept a
profesiei:

 exercitarea, fără drept, a oricărei activităţi specifice profesiei de

avocat constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale;
 fapta unei persoane care exercită activităţi specifice profesiei de avocat
în cadrul unor entităţi care nu fac parte din formele de organizare
profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 constituie infracţiune şi
se pedepseşte potrivit legii penale (infracțiunea de exercitare fără drept a
unei profesii sau activități prevăzută de art. 348 C. pen. – a se vedea,
decizia nr. 15/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în
recurs în interesul legii).
Răspunderea penală circumstanţiată specificului profesiei de
avocat:

 raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu

poate forma obiectul supravegherii tehnice decât dacă există date că
 avocatul săvârşeşte ori pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele
prevăzute în art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală;
 dacă pe parcursul sau după executarea măsurii rezultă că activităţile de
supraveghere tehnică au vizat şi raporturile dintre avocat şi suspectul ori
inculpatul pe care acesta îl apără, probele obţinute nu pot fi folosite în
cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndată, de către
procuror (judecătorul care a dispus măsura este informat, de îndată, de
către procuror, iar judecătorul dispune informarea avocatului);
 avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris,
în formă adecvată în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire
penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie dacă aceste
susţineri sunt în legătură cu apărarea şi sunt necesare stabilirii adevărului
(avocatul este obligat să respecte solemnitatea şedinţei de judecată, să nu
folosească cuvinte sau expresii de natură a aduce atingere demnităţii
judecătorului, procurorului, altor avocaţi, părţilor sau reprezentanţilor
acestora în proces);
 avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris
dacă sunt în legătură cu consultaţiile oferite justiţiabililor ori cu
formularea apărării în acea cauză ori pentru susţinerile făcute în cadrul
consultaţiilor verbale sau consultaţiilor scrise acordate clienţilor, dacă ele
sunt făcute cu respectarea normelor de deontologie profesională;
 instanţele judecătoreşti şi parchetele Ministerului Public sunt obligate să
înainteze Consiliului baroului orice plângere făcută împotriva unui
avocat şi să îl înştiinţeze despre orice acţiune de urmărire penală sau
de judecată pornită împotriva unui avocat.
B. Răspunderea civilă a avocatului.
Răspunderea civilă a avocaţilor, ca formă a răspunderii juridice civile,
reprezintă consecinţa juridică negativă pentru neexecutarea sau executarea
necorespunzătoare de către avocat a obligaţiilor profesionale faţă de client,
exprimată prin necesitatea reparării prejudiciului cauzat clientului. În practica
profesională pot fi întâlnite diferite exemple de neexecutare a obligaţiilor de
către avocaţi, cum ar fi:
  omiterea termenului procesual;
 nerespectarea conflictului de interese;
 nerespectarea clauzei de confidenţialitate;
 necunoaşterea prevederii legale sau efectuarea unei cercetări juridice
insuficiente;
 acordarea unei consultaţii, care contravine prevederilor legii etc .

Materia răspunderii civile a avocatului cunoaşte două particularităţi.

În primul rând, trebuie relevat caracterul obligaţiei avocatului faţă de

client, respectiv faptul că în principiu (sau în anumite forme de manifestare)
aceasta este o obligaţie de diligenţă, iar nu una de rezultat .

Obligaţia determinată ori de rezultat este cea strict precizată sub aspectul
obiectului şi scopului urmărit, în cadrul căreia debitorul se angajează ca,
desfăşurând o anumită activitate, să atingă un rezultat determinat (e.g. realizarea
sau livrarea unui bun).

Obligaţia de prudenţă şi diligenţă ori de mijloace este caracterizată prin

aceea că ea nu are ca finalitate atingerea unui rezultat determinat, ci constă în
depunerea întregii diligenţe necesare pentru realizarea rezultatului (sunt astfel
de obligaţii cea a medicului faţă de pacient, a profesorului sau meditatorului faţă
de candidatul la un examen, în fine, cea a avocatului faţă de client).

Ca atare, răspunderea avocatului nu va putea fi angajată urmare simplului

fapt al necâştigării unui proces Cel ce afirmă un prejudiciu provocat în acest fel
de avocat va trebui să facă dovada culpei avocatului, constând în deficienţa
mijloacelor angajate.

Pe de altă parte, trebuie precizat că îndeplinirea anumitor acte de către

avocat constituie veritabile obligaţii de rezultat, nerealizarea lor culpabilă
putând antrena obligaţia de despăgubiri (redactarea unui înscris, a unei cereri,
declararea unei căi de atac, etc..

În al doilea rând, trebuie evidenţiată existenţa unui instrument având

funcţiuni speciale, reglementat de normele de organizare a profesiei şi operând
în materie – asigurarea obligatorie pentru răspundere profesională.

Neîndeplinirea obligaţiei de asigurare pentru răspundere profesională

atrage neînscrierea în

Tabloul anual al avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.

 C. Răspunderea disciplinară a avocatului.
Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor legii de
organizare si functionare a profesiei sau ale statutului, pentru nerespectarea
deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale
uniunii, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legatura cu profesia sau în
afară acesteia, de natura sa prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale
instituţiei.

Abaterea disciplinară, in sensul Legii 51/1995, este reprezentata de fapta

săvârşită de un avocat, prin care se incalca dispoziţiile legii, ale statutului
profesiei, hotărârile obligatorii ale organelor profesiei, ale consiliului baroului
în care avocatul este înscris sau în care îşi are sediul secundar şi care este de
natura sa prejudicieze onoarea sau prestigiul profesiei.

Savarsirea de abateri disciplinare atrage raspunderea disciplinara a

avocatului.

Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea civilă, penală sau

administrativă.

Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la

data săvârşirii abaterii. Repetarea unei abateri disciplinare constituie o
circumstanţă agravantă, luată în considerare la aplicarea sancţiunii.

Sesizarile cu privire la savarsirea de fapte ce pot constitui abateri

discilpinare revin in atributiile avocatului care conduce asistenta judiciară de pe
lângă fiecare instanta, acesta fiind obligat sa anunte în scris consiliului baroului
despre faptele comise de orice avocat. De asemenea, instanţele judecătoreşti şi
parchetele Ministerului Public sunt obligate sa înainteze consiliului baroului
orice plângere facuta impotriva unui avocat şi sa îl înştiinţeze despre orice
acţiune de urmărire penală sau de judecata pornită impotriva unui avocat.

Instanţele disciplinare sunt:

a) Comisia de disciplina a baroului care judeca în prima instanta, în

complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii din baroul
respective;

b) Comisia centrala de disciplina este organizată şi funcţionează in

cadrul U.N.B.R.

Plângerea îndreptată impotriva unui avocat se adresează consiliului

baroului pe al cărui tablou avocatul figurează cu drept de exercitare a profesiei.
Dacă avocatul este pensionar care îşi continua activitatea în profesie, este
incompatibil sau s-a retras din profesie, plângerea se adresează baroului în care
avocatul este sau a fost înscris în tablou.

Consiliul baroului va ancheta abaterea indicata în plângere sau în

sesizare. Pentru abaterile disciplinare savarsite de decanii barourilor si de catre
membrii consiliului U.N.B.R., plângerea sau sesizarea se înaintează Consiliului
U.N.B.R.Anchetarea abaterii disciplinare se efectuează de consiliul baroului. În
acest scop, consiliul va desemna un consilier pentru efectuarea cercetării
disciplinare prealabile.

Sancţiunile disciplinare.

In cazul savarsirii de abateri disciplinare, avocatului i se pot aplica

urmatoarele sancţiuni disciplinare:

a) mustrarea;
b) avertismentul;
c) amenda de la 500.000 lei la 5.000.000 lei, care se face venit la bugetul
baroului.

Plata amenzii se face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a

hotărârii disciplinare. Neachitarea în acest termen atrage suspendarea de drept
din exerciţiul profesiei, pana la achitarea sumei.

d) interdicţia de a exercita profesia pe o perioada de la o luna la un an;

e) excluderea din profesie.

În perioada interdicţiei avocatul nu poate presta sub nici o forma asistenta

juridică, nu poate face uz de calitatea de avocat şi nu poate participa la
activitatea organelor profesiei.

Impotriva deciziei disciplinare pot declara recurs persoana interesată,

decanul baroului şi preşedintele uniunii, în termen de 15 zile de la comunicare.

În caz de abatere evidenta şi grava, instanta disciplinară poate lua măsura

suspendării avocatului din exerciţiul profesiei pana la judecarea definitiva a
cauzei.

Impotriva încheierii prin care s-a luat aceasta măsura se poate declara
recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Recursul este suspensiv de executare şi va fi soluţionat de urgenta.

Bibliografie:
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Avocat
 https://avocat-musat.ro/avocatura-raspundere-si-riscuri/
 https://bloghamangiu.ro/raspunderea-penala-a-avocatului-
claudiu-constantin-dinu/
 https://www.bizlaw.md/2016/11/18/raspunderea-civila-a-
avocatului-pentru-erorile-comise-in-cadrul-activitatii
 suportul de curs
 https://administrare.info/domenii/drept/8691-r
%C4%83spunderea-disciplinara-a-avocatului