UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA- SIBIU”

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUȚIU”

SPECIALIZAREA: DREPT ID
CENTRU TUTORIAL: SIBIU

TITLUL PROIECTULUI:
SISTEMUL BUGETAR PUBLIC NAȚIONAL

PROFESOR DE DISCIPLINĂ:
CRISTINA ONET

STUDENT:
CROITORU IOAN-GABRIEL
ANUL2

ANUL UNIVERSITAR 2022-2023

SEMESTRUL 1
 CUPRINS

1. Principiile de fudamentare și elaborare a

componentelor bugetului public național;
2. Componentele bugetului public național;
2.1 Bugetul de stat;
2.2 Bugetele locale;
2.3 Bugetul asigurărilor de stat;
2.4 Bugetul fondurilor speciale, al
trezoreriei și al instituțiilor publice
autonome;
 1. Principiile de fudamentare și elaborare a componentelor bugetului public național:
Bugetul este documentul care enumeră toate veniturile și cheltuielile pentru o anumită perioadă
de timp, de obicei un an. La crearea și execuția bugetului se respectă cu strictețe următoarele principii:
a) Universalitatea bugetului, care se referă la includerea tuturor veniturilor și cheltuielilor în
buget, mai degrabă decât doar o parte din ele. Acest principiu face necesară includerea tuturor
veniturilor și cheltuielilor într-o singură sumă forfetară, motiv pentru care termenul „buget brut” este
mai potrivit pentru bugetul actual. Această interdicție, care impune înregistrarea veniturilor și
cheltuielilor în total, urmărește să asigure că toate acțiunile financiare publice — acțiuni care se
manifestă pe de o parte în cheltuieli necesare și pe de altă parte în venituri potențiale — sunt reflectate
corect și complet.
Introducerea separată a bugetelor de venituri și cheltuieli a fost mandatată prin natură pentru a
prezenta o imagine clară și realistă a acestor interrelații financiare, care se reflectă în buget și permite,
potențial, controlul asupra cheltuielilor necesare chiar și în faza de execuție bugetară. Dacă legiuitorilor
sau altor părți responsabile le este interzis să monitorizeze și să analizeze cheltuielile și veniturile care
vin, aceștia nu vor putea identifica situații anormale sau inacceptabile. Dacă se întâmplă acest lucru,
standardele de management al resurselor publice vor fi încălcate.
Deși acest principiu este unul clar și bine enunțat, în practică a dus la probleme deoarece a
permis trecerea planurilor cu buget mixt în care era permis să reflecte cheltuielile și veniturile în unele
cazuri exact după brută, sau total, iar în alte cazuri după net, sau raportul dintre cheltuielile aferente și
veniturile aferente.
Printre acțiunile care au fost înscrise în bugetul statului după principiul neto, se pot
enumera:
Relațiile cu întreprinderile de stat, fie că se reflectă asupra veniturilor din exploatarea
acestora, fie la cheltuielile pentru subvenționarea acestora;
Relațiile cu diferite instituții publice de cercetare, învățământ, etc., care obțin și folosesc
pentru autofinanțare, unele venituri din propria activitate.
Ca și concluzie, putem spune că acest principiu a creat puntul de plecare al concentrării și
corelării resurselor și cheltuielilor statului în cadrul unic al bugetului public.
b) Echilibrul bugetului care obligă la acoperirea integrală a cheltuielilor din veniturile
bugetare ordinare, pot fi:
• venituri din impozite directe și indirecte
• venituri nefiscale
• venituri din capital
Deficitul bugetar trebuie înregistrat ca o parte care va fi disciplinată de veniturile excepționale
ulterioare în cazul în care veniturile bugetare normale sunt insuficiente pentru a acoperi toate cheltuielile
necesare.
Acest principiu, care ajută la echilibrul bugetar, a fost conceput inițial în cadrul Doctrinei
liberale financiare clasice și presupune echilibrarea veniturilor încasate cu cheltuielile de ieșire la
bugetul de stat.
Acest principiu al echilibrului prevede că bugetul de stat trebuie să poată asigura un echilibru
uniform între veniturile curente și cheltuielile totale pentru fiecare an, atât în faza de aprobare, cât și pe
parcursul execuției, care durează până la încheierea exercițiului bugetar.
c) Unitatea bugetului care implică îmbrațișarea totalului de venituri și cheltuieli într-un singur
document, care să aibă o structură unitară. Principiul acesta adminte înglobarea într-un singur
document, a totalității veniturilor și cheltuielilor statului, și în acest fel interzice reținerea sau separarea
anumitor venituri, ori bucăți din anumite venituri, pentru finanțarea anumitor acțiuni publice. Acest
document despre care vorbim,poarta numele de buget general.
Scopul fundamental al unui buget este de a oferi cunoștințe și reflecție asupra veniturilor și
cheltuielilor proiectate, precum și a relației dintre diferitele categorii.
Principiul unității permite, în conformitate cu universalitatea principiilor contabile ale
bugetului, compararea directă a celor două jumătăți ale bugetului pentru a determina eventualele abateri
viitoare de la starea de echilibru prevăzută a bugetului (cheltuieli cu venituri).
Chiar dacă această trăsătură specială a sistemului bugetar necesită apariția unor documente
suplimentare, precum bugete autonome, bugete anexe, bugete extraordinare sau conturi speciale de
trezorerie, înregistrarea și dezvăluirea resurselor și destinațiilor într-un singur document creează
posibilitatea stabilizării existența sau absența unui echilibru.
Numai instituțiile publice cu personal juridic și autonomie națională – adică colectivități locale
– au voie să creeze entități autonome.
Componentele acestor bugete – care sunt necesare pentru stabilitatea financiară a acestor
instituții – includ cheltuieli de funcționare, venituri personale, transferuri și granturi primite de la
guvern.
De obicei, unele întreprinderi și instituții publice produc diferențe de cheltuieli finanțate de stat,
care sunt oferite ca sponsorizate, deoarece nu sunt supuse nici unei reglementări stricte privind utilizarea
lor.
Aceste bugete nu trebuie să fie aprobate de legislativ deoarece au fost deja aprobate de instituția
publică relevantă.
Odată aprobat bugetul pentru anul în curs, anexa trebuie aprobată de parlament. Sistemele care
se formează includ venituri și cheltuieli asociate instituțiilor publice fără persoane juridice.
În majoritatea acestor cazuri, aceste bugete au fost elaborate în circumstanțe extraordinare, cum
ar fi război, nevoi extreme, dezastre etc. În ciuda faptului că sunt în conturi, conturile speciale de
trezorerie nu reprezintă venituri bugetare. Conturile speciale ale Trezoreriei sunt finanțate cu plăți
temporare, iar conectarea la bugetul de stat se realizează cu ajutorul agenților escrow.
Aceste diagrame ar putea fi utilizate, de exemplu, pentru a reprezenta veniturile sau datoria care
se acumulează și este achitată pe parcursul unui an fiscal, cu intenția ca acestea să fie decontate la
sfârșitul perioadei contabile printr-un sold între înregistrările pentru credite și debite.
Un bun exemplu ar fi un scenariu în care guvernul contractează mai mulți furnizori, care inițial
par a fi înregistrați ca creații de stat, dar ulterior li se cere să își înregistreze și obligațiile. Drept urmare,
contractul afișează în cele din urmă un preț care reprezintă datoria pe care guvernul trebuie să o
plătească în cele din urmă.
d) Bugetele autonome trebuie întocmite, aprobate și executate de regiile autonome dar și de
societățile comerciale cu capital de stat, doar după modelele stabilite în prealabil de Ministerul
Finanțelor.
e) Realitatea bugetului, vorbește despre posibilitatea de a înscrie în buget, doar cheltuieli și
venituri științific determinate, pe baze cât mai reale. Suma veniturilor și a cheltuielilor se poate afla prin
diferite metode:
Metodă automată (sau metodă finală), o metodă care raportează rezultatele din anul precedent
în comparație cu suma plătită. Cu toate acestea, această metodă nu poate garanta că fenomenele
economice și financiare vor avea loc așa cum era de așteptat în ceea ce privește intensitatea și amploarea
lor;
Metode de creștere sau scădere care folosesc statistica ca bază de bază a unei rate medii anuale
care este derivată din includerea unor calcule bugetare făcute cu mulți ani mai devreme. Atunci când
sunt aplicate nivelurile bugetare anuale, valoarea veniturilor și cheltuielilor pentru anul fiscal următor
este hotărâtă.
Metoda evaluării directe – cele două metode descrise mai sus, nu pot fi luate
în considerare și tratate ca procedee de proiectare practice a bugetului public național. Cea dintâi nu are
nuanță forfetată, iar a doua nu ia în vedere orientările economico-financiare ale bugetului care va fi
elaborat;
f) Anualitatea bugetului specifică clar faptul că actul bugetar va fi elabortat și aprobat anual.
Anul bugetar în țara noastră este același cu anul calendaristic, astfel bugetul de stat începe să fie
implementat de la 1 ianuarie și trebuie finalizat până la data de 31 decembrie a fiecărui an. După
finalizarea exercițiului bugetar, veniturile din anul precedent sunt luate în considerare pentru bugetul
anului următor, în timp ce cheltuielile din anul precedent pot fi efectuate numai dacă au fost planificate
și în noul buget. În termeni mai concreti, toate creditele bugetare neutilizate din anul fiscal precedent
nu mai sunt valabile și trebuie utilizate înainte de sfârșitul anului fiscal în curs.
g) Publicarea bugetului (Publicitatea bugetului) constă în transmiterea proiectelor de buget
spre examinare la Parlament, iar după analiza și aprobarea acestuia, trimiterea spre mijloacele
de cunoaștere, atât mass-media, cât și în Monitorul Oficial. Odată ce bugetul este publicat, acesta trebuie
în mod obligatoriu adus la conoștința publicului, actul bugetar fiind poate cel mai important
document cu un larg interes public. El trebuie cunoscut de către toate persoanele din stat,
care au calitatea, de contribuabili și cosumatori, direcți sau indirecți ai fondurilor publice.

2. Componentele bugetului public national.

În condițiile financiare tradiționale, actul de utilitate publică era privit ca o lege simplă, cu
cheltuieli și încasări publice și fără detalii despre starea economiei. Doctrina financiară a fost necesară
pentru a completa tabloul bugetar pentru a pune bugetul în strânsă aliniere cu starea economiei naționale
în momentul în care condițiile socioeconomice sunt extrem de complicate. Ca urmare, termenul „buget”
se referă în general la două structuri din țările foarte dezvoltate ale secolului trecut.
- Bugetul economiei naționale;
- Bugetul de stat (acel buget propriu-zis al autorității publice).
- Bugetul economiei naționale este acel program care se întocmește annual, iar în cuprinsul
său se găsesc totalitatea veniturilor și cheltuielilor effectuate într-o economie națională, fără
a se ține cont dacă acestea sunt cheltuieli sau venituri publice ori private. Acest tip de buget
include de fapt totalitatea bugetelor agenților economici (bugetele private), asta oe lângă
bugetele autorității publice. De obicei, acest buget are caracter informativ, nici decum
executoriu, deci nu este supus legislativului pentru aprobare și stă la baza argumentației
financiar-economicp, politică și social a guvernului în crearea bugetului de stat.

Prin intermediul bugetului economiei naționale, guvernul poate să identifice efectele directe și
indirecte care se produc în economie, în caz că se aplică diferite măsuri gândite să producă o creștere
economică.
Bugetul public, cunoscut și sub numele de buget de stat, este elaborat începând de la bugetul
economiei naționale, dar cuprinde și se referă doar la resursele și cheltuielile autorității publice.
Bugetul public trebuie supus obligatoriu unei discuții amănunțite în Parlament, urmând ca apoi
să fie aprobat tot de acesta. Abia după ce a fost aprobat de Parlament, bugetul ajunge să fie lege, făcând
posibilă efectuarea cheltuielilor publice și încasarea veniturilor. Veniturile șicheltuielile
publice, nu trebuiesc tratate doar ca indicatori ai bugetului, acestea fiind de fapt acele pârghii folosite
de stat pentru a stimula dezvoltarea sau restrângerea unor activități, a consumului și producției unor
anumite produse și pentru a influența anumite categorii sociale să realizeze acțiuni de care statul este
interesat în mod direct.
Fiind o categorie fundamentală a științei finanțelor, bugetul de stat poate fi abordat:
• Din punct de vedere juridic;
• Din punct de vedere economic.
• Din punct de vedere juridic bugetul este întruchiparea acelui act în care sunt prevăzute și
aprobate cheltuielile și veniturile anuale ale unui stat. Pentru a pune mai bine în evidență
necesitatea aprobării parlamentarea indicatorilor bugetari, am putea spune că bugetul destat prevede și
aprobă resursele și cheltuielile statului în formă legislative.
Necesitând în prealabil autorizarea puterii legislative, înțelegem că bugetul de stat are un
caracter obligatoriu. Totodată trebuie să întelegem și faptul că bugetul este doar un act de previziune
a resurselor publice și a acelui mod în care se utilizează acestea.
Odată elaborat bugetul de stat, are o perioada de valabilitate de un an, însă dacă intervin unele
neînțelegeri între legea bugetului de stat și execuția veniturilor și cheltuielilor publice, se impune de
îndată creare unor corective și aprobarea de către Parlament a acestora.
Dacă este abordat din punct de vedere economic, bugetul de stat subliniază anumite corelații
macro-economice, în mod special lagătura cu nivelul produsului intern brut.
În concepția economică modernă, bugetul se consideră variabila esențială in determinarea pib-
ului si a nivelului de folosire a resurselor. În acet mod de abordare, politica bugetară a generat mai multe
dispute, iar efectele produse au fost de cele mai multe ori contradictorii. Sistemul bugetar are o structură
adecvată organizării administrative a statului, astfel că intr-un stat unitar, cum este de exemplu
România, bugetul de stat trebuie organizat și împărțit pe două nișe:
• Bugetul administrației centrale de stat;
• Bugetele administrației locale
 Această structurare este de fapt una simplificată a întregului sistem bugetar care, în România,
așa cum precizează legea finanțelor publice, este mult mai complexă. În conformitate cu legea privitoare
la finanțele publice nr. 270/2013, resursele financiare publice sunt constituite și gestionate prin sistem
unitar de bugete, mai exact:
a) Bugetul de stat;
b) Bugetul asigurărilor sociale de stat;
c) Bugetele de fonduri speciale;
d) Bugetul trezoreriei statului;
e) Bugetele instituțiilor publice autonome;
f) Bugetele acelor instituții publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după cum este
cazul;
g) Bugetele instituțiilor publice finanțate în totalitate din venituri proprii;
h) Bugetul fondurilor ce provin din credite externe contractate sau garantate de stat și ale
căror înapoiere, dobânzi și alte cheltuieli, sunt asigurate din fondurile publice;
i) Bugetele fondurilor nerambursabile externe.
Prin toate aceste subcategorii, se oferă imaginea de ansamblu a totalității cheltuielilor și
veniturilor din bugetul public. Toate aceste componente mai formează, totodată, o puternică unealtă de
înștiințare a opiniei publice.
A. Bugetul de stat
Bugetul de stat înglobează resursele financiare care se pun în fiecare an prin lege la îndemâna
statului pentru finanțarea acțiunilor de tip social culturale sau instructiv – educative, pentru a asigura
apărarea țării și pentru a menține ordinea publică, pentru înfăptuirea justiției, finanțarea anumitor
investiții și a unor activități de interes strategic, pentru asigurarea protecției mediului încojurător și
pentru refacerea lui și nu în ultimul rând, pentru a asigura măsurile de protecție socială a populației,
măsuri stabilite prin lege și pentru a realiza programe de cercetare și alte acțiuni de interes național.
Bugetul de stat este conceput anual și reprezintă planul cheltuielilor de stat și al surselor prin
care acestea sunt acoperite. Acest proiect de buget este dezbătut anual și aprobat de către organul
legislativ (Parlamentul țării, respectiv organele locale ale puterii).
Reprezentanții puterii executive sunt obligați să prezinte, la închiderea exercițiului
bugetar, rapoarte ce privesc la activitatea lor de gestionare a resurselor și de executare a
cheltuielilor, în legatură cu legea bugetului.
Referitor la bugetul de stat, trebuie precizat că există mai multe documente care trebuie
constituite, în următoarea ordine:
• Proiectul de lege privind bugetul, care trebuie supus dezbaterilor
• Legea inițială a bugetului de stat
• Posibile legi care să rectifice legea bugetului pentru exercițiul bugetar precedent
• Legea de aprobare a execuției bugetului de stat
Dacă privim înspre regularizarea economică, vedem că bugetul are o triplă semnificație:
a) Ca sistem de finanțare a activităților statului, bugetul reflectă repartizarea veniturilor și a
resurselor între cele doua mari sectoare: public și privat.
b) Ca sistem de redistribuire a veniturilor de la unii agenți cu venituri mai mari la cei cu venituri
mult mai mici, bugetul marchează afectarea resurselor, în avantajul persoanelor fizice cu
venituri scăzute.
c) Bugetul a fost și este în continuare un sistem de stabilizare conjuncturală și
reorganizare economică, prin rânduiala sa de atracție a veniturilor și de fixare a cheltuielilor, astfel că
unele sectoare sunt ajutate să se dezvolte mai mult decât altele,
după caz.
Bugetul de stat acumulează partea cea mai mare a fondurilor bugetare, iar în alcătuirea sa sunt
bine aranjate toate veniturile și cheltuielile publice, fie ele ordinare, fie extraordinare, în conformitate
cu clasificația bugetară, clasificație are a fost aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor publice
nr.1954/2005(anexa 1).
În conformitate cu Legea 270/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.500/2002
privind finanţele publice, este strict interzisă acoperirea oricăror cheltuili ale bugetului de stat prin
ajutorul unei emisiuni monetare sau prin finanțarea directă de către o bancă. Finanțarea deficitului
bugetului de stat și refinanțarea datoriei publice interne, se acoperă în condițiile legii, prin unele
împrumuturi de stat.
În cazul în care este nevoie de acoperirea provizorie a deficitului bugetar, prin aprobarea
Guvernului, Ministerul Finanțelor Publice, este eligibil să emită bonuri de tezaur și/sau alte instrumente
specifice, care poartă asupra lor o dobândă și care au o scadență ce nu poate trece dincolo de sfârșitul
exercițiului financiar.
Limita maximă la care poate ajunge valoarea maximă a bonurilor de tezaur și a acelor
intrumente specifice este de 8% din volumul total al cheltuielilor bugetului de stat aprobat și nu trebuie
depășită sub nici o formă.
Aceste bonuri de tezaur și acele instrumente specifice se pot emite doar în primele 10 luni ale
exercițiului financiar și înainte de terminarea anului calendaristic în care au fost emise, trebuie retrase.
O altă cale pentru acoperirea cheltuielilor bugetare și a deficitului bugetar poate fi și încheierea
unor împrumuturi de la Banca Națională a României, împrumuturi ce nu vor avea dobândă.
Banca Națională a României poate încheia împrumuturifără dobândă cu statul roman pentru a
acoperi provizoriu decalajul dintre veniturile și cheltuielile bugetului de stat, bineînțeles, ținând cont de
resursele ce stau la baza acestei creditări. Împrumutul contractat de la Banca
Națională trebuie rambursat înainte ca exercițiul finaciar respectiv să ia sfârsit. Împrumutul se
rambursează, în condițiile legii, pe seama veniturilor bugetare. Mărimea împrumutului acordat de Banca
Națională a României nu trebuie să depășească 10% din cheltuielile totale ale bugetului aprobat pe acel
an financiar și nici nu îi este permis să fie dublul capitalului acesteia și al fondului de rezervă.
Constituirea și folosirea oricăror alte mijloace financiare ce aparțin statului, dar nu sunt
prevăzute în buget, este intezisă prin lege.
În caz că apare excedentul bugetar, se prevede crearea unui fond de rezervă pus la îndemâna
Guvernului, din care se vor finanța unele acțiuni neprevăzute de legea bugetului de stat. Din totalul
excedentului bugetului de stat, care rămâne în urma acoperirii integrale a datoriei publice, se păstrează
anual o parte de 50% pentru depozitarea ei într-un fond de tezaur deținut de stat.
Acest fond de tezaur al statului, se va păstra în contul trezoreriei statului, care se află în Banca
Națională a României și care se utilizează în conformitate cu legea în vigoare. Până ce va fi utilizat,
fondul de tezaur și toate disponibilitățile din el, vor fi considerate drept deposit financiar cu dobândă.
Fondul de rezervă bugetară și Fondul de intervenție, care sunt la îndemâna Guvernului pot fi
utilizate doar în baza unor hotarâri ale acestuia, pentru a finanța, în condițiile legale, acțiuni sau sarcini
care au intervenit recent, în cursul anului, în bugetul de stat sau în bugetele locale. Tot cu ajutorul
acestor două fonduri se mai pot înlătura efectele economice ale unor calamități naturale astfel
menținându-se echilibrul bugetar.

B. Bugetele Locale

Comunitățile locale ilustrează colectivitățile umane ce sunt despărțite teritorial din punct de
vedere administrativ, dar și politic, și care au autorități publice ce diferă de autoritățile statului.
Autonomia financiară a acestor comunități locale este absolut indispensabilă, deoarece
autonomia administrativă nu ar putea exista fără autonomia financiară, ce-i garantează tot
suportul material pentru funcționare. Mai există și un alt puternic argument, care precizează că acele
comunități locale își știu și iși inteleg propriile posibilități cu privire la resursele bănești ce au
proveniență publică, dar mai ales își cunosc nevoile privitoare la cheltuielile care sunt de acoperit pentru
ca pe plan local, serviciile publice să se desfășoare fără probleme.
Câteva motive puternice, ce au stat la baza organizării distincte a finanțelor locale pe baza
autonomiei lor financiare, ar putea fi:
• Comunitățile locale cunosc, poate cel mai îndeajuns, propriile posibilități privind
resursele bănești și cheltuielile ce sunt de acoperit;
• În acest fel se reduc o seamă de cheltuieli ale finanțelor centrale;
• Reducerea numărului și amploarea transferurilor de bani între cele două niveluri
structurale ale finanțelor publice;
• Permiterea unei urmăriri mai bune a modalității în care sunt utilizate fondurile financiare
publice constituite;
Finanțele locale ar trebuie să răspundă mai prompt cerințelor de utilități publice în teritoriu
(construcția de drumuri, dotarea poliției, iluminatul public, sunt doar câteva exemple).
Finanțele locale ale comunităților locale ( comune, oreșe, municipii, județe ) sunt defapt oglinda
resurselor financiare ce se colectează de la persoanele fizice și juridice sub formă de impozite și taxe.
Aceste finanțe locale sunt folosite în scopul realizării de acțiuni social-culturale, serviciilor de
dezvoltare publică și a tuturor celorlalte acțiuni ce fac parte din atribuțiile organelor administrației
publice locale.
Legea Finanțelor Publice Locale a clasificat drept venituri ale bugetelor locale
urmatoarele:
• Veniturile proprii, formate din impozite, taxe, contribuții, orice alte vărsăminte și venituri,
dar și cotele defalcate din impozitul pe venit;
• Sumele deprinse din unele venituri ale bugetului de stat;
• Subvențiile primite de la bugetul de stat dar și din partea altor bugete;
• Donații și sponsorizări;
• Operațiuni financiare.
În sfera finanțelor locale se încriu:
• Bugetele locale;
• Finanțele instituțiilor publice locale;
• Alte resurse financiare ce sunt folosite la nivel local.
• Bugetele locale reprezintă cea mai importantă parte din finanțele locale, aceea prin care
sunt reflectate aporturile economice de mobilizare a anumitor resurse financiare ce sunt
folositoare în realizarea de acțiuni social-culturale, economice, dar și de alt tip, acțiuni cefac parte din
competența autorităților administrației publice locale.
În conformitate cu prevederile Legii Administrației Publice Locale, aceste autorități au fost
împuternicite pentru a avea propriile resurse pe care și le pot gestiona, dupa cum prevede legea.
Bugetele locale sunt acele bugete ale unităților administrativ-teritoriale, ce au
personalitate juridică. Bugetele locale sunt elaborate, aprobate și executate în condițiile Legii
nr.270/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.500/2002 și in concordanță cu
prevederile Legii 189/1998 privind finanțele publice locale.
Orice oraș, municipiu, comună, sector al Municipiului București, trebuie sa întocmească, în
regim și condiții de autonomie, propriul buget. Între aceste bugete ale consiliilor locale și bugetele
consiliilor județene nu trebuie să exite obligatoriu vreo colaborare și nici vreun fel de subordonare.
Toate impozitele, taxele și orice alte venituri, stabilite în condițiile legii, sunt considerate
venituri la bugetele locale.
Din bugetele locale sunt finanțate, în acord cu condițiile legii, acțiunile social – culturale,
diverse obiective și acțiunile economice ce prezintă interes pe plan local, absolut toate
cheltuielile de întreținere și funcționare a organelor administrație publice locale, dar și multe alte
obiective prevăzute de dispozițiile legale aprobate. Aceste venituri și cheltuieli ale bugetelor locale se
derulează în baza clasificației bugetare, stabilită bineînțeles de Ministerul Finanțelor Publice.
În caz de necesitate, pentru a realiza unele acțiuni foarte bine gândite și fundamentate, consiliile
locale dar și cele județene, după caz, pot solicita, prin legi bugetare anuale să li se autorizeze
contractarea unor împrumuturi, prin emisiune de obligațiuni cu scopul de a acoperi cheltuielile ce sunt
făcute pentru realizarea acelor acțiuni, cu condiția ca unitățile administrativ – teritoriale contractante să
poată garanta că vor acoperi dobânzile și ca vor răscumpăra titlurile respective.
Atunci când bugetele locale sunt executate și nasc un deficit bugetar temporar, acesta se poate
acoperi, până ce sunt încasate veniturile bugetare aprobate, pe fondul resurselor ce se află în contul
general al trezoreriei statului român.
Consiliile locale pot cere consiliilor județene, dar și vice-versa, să se asocieze, în
condițiile stabilite de lege, pentru a realiza unele lucrări și servicii publice ce au un interes local, în baza
unor convenții, asigurându-se însă, mai întâi, că au la dispoziție resursele financiare necesare.
În interiorul propriilor bugete, județele, Municipiul București și sectoarele Municipiului
București, orașele și comunele pot înscrie un fond de rezervă bugetară, ce stă la îndemâna consiliului
local sau a celui județean, după caz, fond de rezervă cu o marime de maxim 5% din cota totală a
cheltuielilor.
Fondul de rezeră bugetară se poate majora în caz de nevoie în timpul anului, cu maxim 50%
din acel cuantum inițial aprobat prin buget, din disponibilitățile creditelor bugetare ce nu trebuie folosite
necesar, până la încheierea anului. De la folosirea în această direcție se sustrag disponibilitățile de
credite bugetare care provin din cheltuielile pentru personal și de capital.
În acele cazuri în care, în propriile bugete ale unităților administrativ – teritoriale
veniturile aprobate trec peste cheltuielile gândite inițial, inclusiv peste rezerva bugetară stabilită în
confirmitate cu legea, diferențele sunt constituite ca excedente planificate a bugetului local respectiv.
În funcție de ce cheltuieli și venituri sunt scontate în cadrul bugetelor locale, diferențiem
două tipuri de bugete:
a) Bugetele proprii sunt acele bugete ce cuprind doar unele venituri și cheltuieli specific
sistemului teritorial – administrativ;
b) Bugetele centralizatoare care se ocupă cu regruparea veniturilor și cheltuielilor
unității teritorial – administrative, în tot ansamblul ei.
Prin reglementările Ordinului Ministrului Finanțelor nr.1954/2005, gruparea veniturilor și
cheltuielilor bugetare la nivel local se face conform clasificației bugetare.

C. Bugetul asigurărilor de stat.

Bugetul asigurărilor sociale de stat este acel plan financiar anual, ce reflect constituirea,
repartizarea și utilizarea de fonduri bănești trebuincioase pentru ocrotirea pensionarilor,
salariaților și a membrilor familiilor.
Conținutul economic al bugetului asigurărilor sociale de stat provine din structura și trăsăturile
dispoziției social-economice, din obligativitatea realizării cerințelor legilor economice, dar și din
prerogative și funcții ale statului.
Bugetul asigurărilor sociale de stat se formează din contribuțiile angajatorilor și
angajaților, numite și contribuții sociale obligatorii.
Sunt contribuții sociale obligatorii, „orice contribuții care trebuie plătite, în conformitate cu
legislația în vigoare, pentru protecția șomerilor, asigurări de sănătate sau asigurări sociale” (art. 7 pct.
10 din Codul fiscal), cum ar fi:
a) Contribuţia pentru asigurările sociale de stat;
b) Contribuţia parţială a personalului salariat pentru obţinerea biletelor de tratament
balnear şi odihnă;
c) Contribuţia parţială şi diferenţiată a pensionarilor pentru trimiterile la tratament
balnear;
d) Alte venituri: sumele ce se obţin din lichidarea debitelor din anii anteriori, restituirea
subvenţiilor acordate în anii precedenţi şi nefolosite, majorările şi amenzile applicate pentru neplata la
timp şi integrală a contribuţiilor de asigurări sociale, restituirea sumelor plătite din eroare, pensii
neachitate şi prescrise, etc.;
e) Contribuţiile pentru plata fondului de ajutor de şomaj, a ajutorului de integrare
profesională şi a alocaţiei de sprijin;
f) Dobânzi pentru disponibilităţi de conturi; contribuţia persoanelor asigurate.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este o piesă principală a bugetului public national și potrivit
legii privind finanțele publice, încă din anul 1991, acest buget al asigurărilorsociale de stat se formează
separat de bugetul de stat, aprobându-se de Parlament odată cu acesta, în acest fel dobandindu-se o
autonomie în adevărată formă.
Elaborarea și executarea detașată a bugetului asigurărilor sociale de stat față de bugetul de stat
se remancă ca o realizare destul de importantă, deoarece permite ca toate resursele acestuia să fie
folosite întru-totul pentru ajutorul cetățenilor, iar excedentele ce apar să se transmită și pe
următorii ani.
Cheltuielile care se execută din bugetul asigurărilor sociale de stat, în mare parte, sunt
următoarele:
a) Categoriile de pensii de asigurări sociale (pensia pentru limita de vârstă, pensile anticipate,
pensiile anticipate parțial, pensiile de invaliditate și pensiile de urmași);
 b) Concediile și indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de a munci, din princina unei
boli obișnuite sau accidente înafara locului de muncă;
c) Concediile și indemnizațiile pentru maternitate și ingrijirea copiilor;
d) Ajutoarele acordate asiguraților pentru proteze sau în cazuri și mai rele, decese.

D. Bugetul fondurilor speciale, al trezoreriei și al instuțiilor publice autonome

Bugetele fondurilor speciale aspiră la rezolvarea problemelor de natură economică și socială

care apar în economie și sunt susținute din resurse aparte pentru aceste scopuri. Folosirea bugetelor
fondurilor speciale s-a practicat încă din perioada imediat următoare anului 1990, ele ajungând să
reprezinte circa 20% din totalul resurselor financiare publice.
Printre cele mai memorabile fonduri speciale găsim:
• fondul de şomaj;
• fondul de risc şi accident pentru protecţia persoanelor handicapate;
• fondul special pentru sănătate;
• fondul special pentru modernizarea drumurilor publice;
• fondul special pentru modernizarea sistemului energetic;
• fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate etc.
Bugetul trezoreriei statului include resursele și cheltuielile realizate de trezorerie, ca instituție,
cu privire la activitatea prin care aceasta își înfaptuiește funcțiile.
Bugetul trezoreriei statului mai poate fi conceput ca fiind actul care scoate în evidență veniturile
și cheltuielile întregului sistem al trezoreriei, act elaborat, administrat și executat de către Ministerul
Finanțelor Publice.
Ca și venituri ale Trezoreriei Statului avem:
a) dobânzile pentru: depozitele şi plasamentele financiare constituite din împrumuturi externe
guvernamentale; disponibilităţile contului curent general al trezoreriei statului; disponibilităţile
în valută provenite din împrumuturi externe pentru finanţarea deficitului bugetului de stat şi
refinanţarea datoriei publice, păstrate în conturile deschise la Banca Naţională a României şi bănci pe
bază de convenţii; împrumuturile acordate din contul curent general al trezoreriei statului;
b) dobânzile pentru finanţarea temporară a deficitelor bugetare din contul current
general al trezoreriei statului;
c) dobânzile pentru întârzieri;
d) alte venituri.
Cheltuielile Trezoreriei Statului:
a) dobânzile, comisioanele şi alte spețe pentru împrumuturi externe guvernamentale;
b) dobânzile la disponibilităţi şi depozite pe termen;
c) comisioanele cuvenite băncilor şi Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. pentru
încasarea unor venituri ale bugetului de stat şi pentru alte servicii prestate pentru trezoreria statului;
d) cheltuielile de funcţionare a unităţilor trezoreriei statului, care cuprind: cheltuieli materiale
şi servicii pentru întreţinerea şi funcţionarea trezoreriei statului şi a sistemelor informatice
ale acesteia, taxe poştale, cheltuieli cu transportul şi asigurarea numerarului şi valorilor, paza sediilor şi
chirii, cheltuieli cu întreţinerea, funcţionarea şi asigurarea mijloacelor de transport al numerarului
şi valorilor, cheltuieli de publicitate;
e) cheltuielile de capital pentru unităţile trezoreriei statului;
f) alte cheltuieli.
 BIBLIOGRAFIE

• Legea nr.270/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.500/2002;

• Legea nr.377/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2010 privind
responsabilitatea fiscal-bugetară;
• Legea nr.500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice;