Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
La sfârșitul secolului al XIV –lea, Imp. Otoman devine o mare putere datorită
cuceririlor din Europa și Asia Mică. Turcii și-au stabilit granița pe linia Dunării,
după ce au ocupat cea mai mare parte a Peninsulei Balcanice.Țara Românească și
Moldova se văd amenințate de către Imp. Otoman care urmărea să își impună și
aici suzeranitatea și să încheie capitulații, astfel încât Țările Române să nu
constituie o piedică în calea expansiunii lor spre centrul Europei.
Statele europene, atât cele catolice cât și ortodoxe, se aliază pentru apărarea
creștinătății organizând și participând la cruciadele târzii desfășurate de-alungul
sec XIV- XVI.
Secolul al XIV –lea este dominat de personalitatea domnitorului Mircea cel
Bătrân.
2.a Mircea cel Bătrân
Mircea cel Bătrân a domnit în Țara Românească între anii 1386-1418. La
începutul domniei, turcii, care erau la linia Dunării, au atacat Dobrogea în 1388 și
l-au ucis pe Ivanco, fiul lui Dobrotici. În situația dată, domnul Țării Românești a
intervenit și a anexat Dobrogea la Țara Românească, fiind prima ciocnire cu turcii.
De cealaltă parte, între anii 1388-1389, Mircea cel Bătrân anexează
Amlașul, Făgărașul și Banatul de Severin fără acordul Ungariei. Pentru a
contracara presiunea maghiară, Mircea cel Bătrân se apropie de domnul
Moldovei Petru Mușat, prin intermediul căruia încheie un tratat antimaghiar cu
regele Poloniei, Vladislav I Jagiello, la Radom în 1389, reînnoit la Lublin în
1390. Prin acest tratat, cei doi suverani își propuneau sprijin reciproc în cazul unui
atac din partea Ungariei.
După anexarea Dobrogei în 1388, în anul următor (1389), Mircea cel Bătrân
trimite un corp de oaste în sprijinul cneazului Lazăr al Serbiei, care este învins la
Kossovopolje (Câmpia Mierlei). Ca răspuns la acțiunile domnului muntean, o oaste
otomană devastează o parte a Țării Românești în 1391. Au loc mai multe lupte, cea
decisivă dându-se la Rovine în 1394 sau 1395, care l-a silit pe sultanul Baiazid să
se retragă. Bătălia de la Rovine este redată de cronicarul Mihail Moxa: ”fu război
mare, câtu se întuneca de nu se vedea văzduhul de mulțimea săgetelor”.
Pericolul otoman a contribuit la normalizarea relațiilor dintre domnul
muntean și regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, între cei doi încheindu-
se primul document antiotoman din istoria românilor în martie 1395 la
Brașov. O nouă confruntare munteano-otomană a avut loc în mai 1395 lângă
Craiova. După această bătălie, o parte a boierimii l-a părăsit pe Mircea și l-a
susținut la tron pe fratele vitreg al acestuia, Vlad Uzurpatorul, care era recunoscut
și de poloni.
În 1396 se alcătuiește prima coaliție antiotomană, inițiată de regele
Ungariei, la care ia parte și domnul Țării Românești. Această coaliție este înfrântă
de turci la Nicopole în anul 1396.
După cruciada de la Nicopole, Baiazid își îndreaptă forțele împotriva
mongolilor conduși de Timur Lenk, însă cade pradă în 1402. În anul următor,
Baiazid moare în captivitate, aspect care provoacă lupte interne pentru ocuparea
tronului Imperiului Otoman. Mircea se implică și-l susține pe Musa. Pentru scurtă
vreme, Musa ajunge sultan și îi acordă lui Mircea numeroase beneficii. În 1413
Mahomed I îl ucide pe Musa și, ca răspuns la acțiunile domnului muntean,
organizează expediții la nord de Dunăre. Așa se face că în 1417 Imperiul Otoman
ocupă Dobrogea, iar Mircea cel Bătrân devine primul domn român care plătește
tribut turcilor . Mircea cel Bătrân a murit în 1418, fiind îngropat la ctitoria sa,
mănăstirea Cozia. În timpul acestuia, țara a fost prosperă datorită privilegiilor
acordate de domn negustorilor poloni din Liov (1403 sau 1404 și 1409) și celor
sași din Brașov (1413).
În această perioadă Moldova avea să fie, încă, ferită pentru o vreme de atacurile
otomane, datorită poziției geografice. În schimb, pericolul era reprezentat de
Ungaria, care a încercat în repetate rânduri să o cucerească, motiv pentru care
domnitorii Moldovei au căutat sprijin extern împotriva expansiunii maghiare.
Astfel, s-a creat un obicei ca domnii moldoveni să fie vasali ai regilor Poloniei,
unul dintre cele mai puternice state europene ale vremii.
Până la jumătatea secolului al XV-lea unul dintre cei mai de seamă domni ai
Moldovei a fost Alexandru cel Bun ( 1400-1432).În 1402 recunoaște suzeranitatea
regelui polon, Vladislav Jagello și participă alături de oastea acestuia la luptele
împotriva cavalerilor teutoni din 1410 de la Grunwold și 1422 de la Marienburg.
Unul dintre cei mai mari conducători din istoria Moldovei a fost Ștefan cel
Mare, care a domnit vreme de 47 ani (1457-1504). A fost fiul lui Bogdan al II-
lea (asociat la domnie încă din vremea acestuia) și nepotul lui Alexandru cel Bun.
La moartea tatălui său din 1451, Ștefan a fost nevoit să se refugieze în Transilvania
și Țara Românească.
Cu ajutorul lui Vlad Țepeș, Ștefan câștigă bătălia de la Doljești (aprilie 1457)
împotriva lui Petru Aron. La venirea sa pe scaunul domnesc, Moldova se confrunta
cu rivalitățile dintre Ungaria, Polonia și Imperiul Otoman, care manifestau dorințe
de expansiune.
Etapa antimaghiară
În ceea ce privește politica externă a lui Ștefan cel Mare, distingem trei etape.
Prima etapă este cea antimaghiară, care debutează după anexarea cetății Chilia
(1465) de către Ștefan. Acest lucru a atras mânia Ungariei, care atacă Moldova
către sfârșitul anului 1467. Trupele lui Matei Corvin pășesc în Moldova prin pasul
Oituz și jefuiesc toate localitățile din drumul lor spre Suceava, inclusiv Bacău și
Roman. Ajunși la Baia, regele decide să staționeze aici pentru a petrece Crăciunul.
Ostașii lui Ștefan cel Mare atacă și incediază orașul, provocând o grea înfrângere
Ungariei. Însuși regele Matia Corvin a fost grav rănit în timpul acestei lupte. În
urma acestui episod, Ungaria înceta să mai aibă pretenții de suzeranitate asupra
Moldovei. Mai mult decât atât, în iulie 1475 Moldova încheie un tratat de alianță
antiotomană cu Ungaria (tratat reînnoit în 1489 – Ștefan primea două cetăți din
Transilvania: Ciceiul și Cetatea de Baltă).
Etapa antiotomană
Cea de-a doua etapă se caracterizează prin luptele duse împotriva Imperiului
Otoman, care dorea să transforme Marea Neagră într-un lac turcesc. Spre a
contracara balanța, Ștefan cel Mare a acordat ajutor posesiunilor genoveze din
nordul Mării Negre, a instituit un control asupra Țării Românești, a creat un sistem
de alianțe și a refuzat plata tributului în 1473. Drept răspuns, otomanii, conduși de
Suleyman pașa, atacă Moldova în 1475, însă sunt înfrânți de Ștefan la Vaslui
(Podul Înalt – 10 ianuarie). Această victorie a atras opinia publică europeană,
însuși papa numindu-l pe voievodul moldovean ”Atlet al lui Hristos”. Ștefan a
cerut ajutorul țărilor creștine, însă toate cererile sale au rămas fără ecou. În 1476,
oastea otomană, în frunte cu sultanul Mahomed al II-lea, se impune în fața
moldovenilor la Războieni (Valea Albă – 26 iulie). Datorită tacticii adoptate,
pârjolirea pământului și otrăvirea fântânilor, domnul moldovean reușește să
transforme eșecul său într-o victorie. În 1480 se încheie un tratat de pace între
Moldova și Imperiul Otoman, pe care otomanii nu îl respectă, ocupând în 1484
Chilia și Cetatea Albă. În urma anexării acestor puncte strategice, Ștefan este
nevoit să încheie o nouă pace cu turcii în 1486-1487, prin care se angaja să reia
plata tributului.
Etapa antipolonă
Cea de-a treia etapă reprezintă emanciparea Moldovei de sub suzeranitatea
Poloniei. La doi ani după ocuparea tronului Moldovei, Ștefan a urmat politica
înaintașilor săi și a recunoscut suzeranitatea Poloniei în 1459, prin tratatul de la
Overchelăuți, primind în schimb Hotinul (1462). Moldova încheie un tratat
antiotoman cu Polonia, Ștefan fiind nevoit să depună personal jurământul de
credință regelui Cazimir al IV-lea, la Colomeea, în 1485. Această situație se
schimbă în urma reconcilierii dintre Polonia și Imperiul Otoman. La moartea lui
Cazimir al IV-lea, succesorul său, Ioan Albert, a promovat o politică ostilă
domnului Moldovei. În 1497 acesta a atacat Suceava, cetatea de scaun a Moldovei,
însă fără rezultat. La întoarcere, trupele lui Albert au suferit o grea înfrângere la
Codrii Cosminului. În urma acestei bătălii, între Ștefan cel Mare și Ioan Albert se
încheie un tratat de pace la Hârlău (1499), prin care Moldova înlătura
dependența față de Polonia.
Domnia lui Ștefan cel Mare este considerată de mulți istorici drept
secolul de aur al Moldovei Medievale. Datorită activității sale, atât pe câmpul de
luptă împotriva otomanilor, cât și în slujba creștinității, în 1992 Biserica Ortodoxă
Română l-a canonizat pe domnul Moldovei ca fiind Binecredinciosul Voievod
Ștefan cel Mare și Sfânt, sărbătorit în calendarul ortodox la data de 2 iulie.
5. Relații internaționale în secolul al XVI-lea
Secolul al XVI-lea reprezintă pentru istoria turcilor secolul de aur, Imp. Otoman
atinge maxima dezvoltare.Turcii cuceresc Nordul Africii, își extend teritoriile în
Asia, iar în Europa cucresc Belgradul ( 1521), îi înfrâng pe unguri la Mohacs
( 1526), transformă o mare parte din Ungaria în pașalâc în 1541. În acest context
Spania și Imperiul Habsburgic au preluat conducerea luptei antiotomane. Cele
două state vor forma, la sfârșitul secolului al XVI-lea o alianță numită Liga Sfântă,
la care participă și alte state și la care au aderat și Țările Române. Polonia nu a luat
parte la alianțele antiotomane, deoarece în 1533 a încheiat o pace perpetuă cu
turcii.
Țările Române erau vasale Imp. Otoman dependența otomană fiind mai
accentuate decât în secolul anterior.Au crescut obligațiile economice odată cu
creșterea tributului și cu apariția altor îndatoriri( aprovizionarea cu cereale sau vite
a orașului Constantinopol, la prețuri mai mici decât prețul pieței).În plan politic,
sultanii se amestecă în numirea domnitorilor români, aceștia fiind obligați să
primească însemnele puterii domnești de la sultan. Mulți dintre domnitori își
cumpără tronul direct de la oficialii otomani și pentru a-l păstra plătesc alte sume
de bani și fac cadouri costisitoare.
În 1541 Transilvania devine stat vasal turcilor, dar a avut un statut mai bun :
tributul era mai mic, iar principia erau mai liberi în relațiile internaționale.
Cel mai de seamă domn român din veacul al XVI-lea a fost Mihai Viteazul.
Acesta a domnit în Țara Românească între 1593-1601. Deși a fost sprijinit de
Poartă în preluarea domniei, Mihai a fost un aprig luptător împotriva acesteia.
Ajuns domn, Mihai Viteazul se confrunta cu trei mari probleme: politica de
cucerire dusă de Imperiul Otoman, politica de expansiune promovată de Polonia
spre Țările Române și pericolul habsburgic.