Romanul realist-balzacian Enigma Otiliei de G.

Călinescu

Particularitățile textului narativ

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unui text narativ studiat, aparținând lui G. Călinescu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două secvențe relevante pentru tema textului narativ studiat;
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul narativ studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relaţii temporale și spațiale,
incipit, final, tehnici narative, instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Perioada interbelică înregistrează un eclectism al formulelor narative, propune o diversitate la toate nivelurile,
aspect vizibil prin coexistența unor direcții românești diferite. Astfel, Rebreanu ilustrează în opera sa un realism dur,
obiectiv, Sadoveanu optează pentru un realism mitic, Camil Petrescu adoptă formula proustiană, iar G. Călinescu optează
pentru romanul realist balzacian, obiectiv, de factură clasică.
Personalitate enciclopedică, autorul unei opere vaste, G. Călinescu și-a desfășurat activitatea literară la sfârșitul
perioadei interbelice. Critic și istoric literar, poet, prozator și dramaturg, G. Călinescu este unul dintre cele mai importante
repere ale literaturii române din sec. al XX-lea.
Romanul Enigma Otiliei a apărut în anul 1938, la sfârșitul perioadei interbelice, fiind ilustrativ pentru modul în
care romancierul își trădează formația de critic literar, căci comentariul vieții înfățișate în roman trece înaintea vieții create.
Romanul este reprezentativ pentru perioada interbelică și poate fi încadrat în mai multe tipologii: obiectiv, realist,
balzacian, doric (N.Manolescu), citadin, frescă socială, de tipologii, bildungsroman.
Realismul este un curent literar – artistic manifestat pe plan european, la mijlocul sec.al XIX-lea (1830-1880), care
pune accentul pe relația dintre artă și realitate. Romanul Enigma Otiliei se încadrează în realism prin: temă, veridicitatea
acțiunii, specificul secvențelor descriptive, tehnica detaliului semnificativ, realizarea personajelor, dar depășește modelul
realismului clasic, balzacian, prin spiritul critic și polemic.
Balzacianismul este un concept care definește maniera de a scrie a scriitorului francez Honore de Balzac.
Scriitorul este un pictor al moravurilor unei societăți, își construiește personajele în strânsă legătură cu mediul în care
trăiesc, utilizează tehnica detaliului semnificativ. Balzacianismul romanului este evidențiat mai ales la nivel tematic: istoria
unei moșteniri, căreia i se asociază lupta pentru înavuțire și relația de paternitate.
Enigma Otiliei este un roman realist prin tema familiei și prin motivul moștenirii și al paternității, prin structura
închisă, prin relatarea întâmplărilor la persoana a III-a din perspectiva unui narator omniscient și obiectiv, prin tehnica
detaliului semnificativ (de exemplu, descrierea amănunțită a străzii Antim, a caselor aflate pe această stradă și, în special, a
locuinței lui moș Costache).
O altă trăsătură care încadrează romanul în realism este dată de prezența personajelor tipice, reprezentative pentru
o anumită categorie socială (moș Costache-avarul, Aglae-baba absolută, fără cusur în rău, Aurica-fata bătrână, Stănică-
arivistul, Pascalopol-aristocratul rafinat etc.). Personajele sunt prezentate în strânsă legătură cu mediul în care trăiesc.
 Tema romanului o constituie prezentarea vieții burgheziei bucureștene de la începutul sec. al XX-lea, cu accent pe
problematica moștenirii și a paternității. Prin temă, romanul este balzacian și citadin.
O primă secvență narativă care reliefează tema romanului este data de dorința de înavuțire a familiei Tulea. Toți
doresc moartea bătrânului Costache. Într-o zi foarte calduroasă, Costache se simte rău dintr-o dată și cade jos. Aflând de
starea bătranului, Aglae, speră ca acesta să moară și cheamă doctorul, deși bătrânul nu avea nimic. Aglae și Stănică fac tot
ceea ce pot pentru a-l aduce într-o stare gravă. Felix îl roagă pe Pascalopol să îi ajute, iar acesta aduce un doctor renumit,
Stratulat care spune că bătrânul nu are nimic, însa la un alt atac nu ar mai supraviețui. Costache îi spune în secret lui
Pascalopol că îi va da trei sute de mii de lei pentru Otilia, să îi pună într-un cont, banii fiind ascunși sub pat. Deși își anunță
această dorință, amână momentul în care îi va da banii moșierului și Pascalopol deschide un cont în care îi virează Otiliei o
sută de mii de lei.
O altă secvență ilustrativă pentru tema romanului este finalul romanului. Un al doilea atac cerebral îl aduce pe
Costache mai aproape de moarte. Otilia și Felix îl găsesc întins pe dușumea în plină criză. Îngrijit cu devota ment de cei doi,
moș Costache și-ar fi revenit dacă Stănică nu ar fi insistat ca Otilia să iasă din casă, lăsându-l pe bătrân singur. Aceasta
părăsește casa pentru scurtă vreme, exact în momentul în care Felix era plecat la cursuri la facultate. Într-un moment de
singurătate, Stănică intră în camera bătrânului, îi fură banii de sub saltea, unde erau ascunși de Costache. Moș Costache
cade mort, iar Stănică rămâne cu banii. După înmormântare începe o luptă teribilă pentru lucrurile din casă, mai ales că
banii nu erau de găsit. Stănică va divorța de Olimpia și se va casatori cu Georgeta. Finalul romanului urmărește destinele
personajelor. Otilia se va căsători cu Pascalopol, de care va divorța pentru a deveni soția unui conte. Felix ajunge profesor
universitar, medic renumit, căsătorit la rândul lui. Romanul se încheie cu întâlnirea dintre Felix și Pascalopol, moment în
care își aduc aminte de fata pe care au iubit-o cândva amândoi.
Titlul initial al romanului Părinții Otiliei, reflectă ideea balzaciană a paternității, pentru că fiecare dintre personaje
determină cumva soarta Otiliei, ca niște părinți. Titlul a fost schimbat din motive editoriale în Enigma Otiliei, enunțând o
trăsătură de caracter a eroinei, Otilia este enigmatică.
Incipitul individualizează caracterul balzacian al romanului, fixează cadrul temporal într-o seară de la începutul
lui iulie 1909 și spațial, strada Antim, București marele sat ce era atunci Capitala, prezintă principalele personaje,
sugerează conflictul și trasează planurile epice.
Finalul este închis prin rezolvarea conflictului. Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea străzii
Antim și a casei lui Costache Giurgiuveanu din perspectiva lui Felix ochiul unui estet (Nicolae Manolescu), în momente
diferite ale existenței sale (în adolescent și aproximativ zece ani mai târziu).
Romanul Enigma Otiliei este o operă complexă sub aspect tematic, viziunea transmisă subordonându-se celei
balzaciene, pentru a ajunge la concluzia că zeul la care se închină toți este banul.