Genul dramatic cuprinde operele literare în care autorul exprimă, în mod

indirect, gândurile, ideile, viziunea despre lume, prin intermediul unor personaje
implicate într-o actiune ce se derulează rapid în fața spectatorilor. Genul dramatic
are trăsături care îl diferențiază clar de alte genuri literare, cum ar fi structura
textului, modurile de expunere specifice textelor dramatice, indicațiile scenice,
etc.
„O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale se încadrează în categoria
genului dramatic, având toate trăsăturile specific acestuia.
În primul rând, structural, operele dramatice sunt împărțite în acte şi scene.
Actul este o diviziune a textului dramatic, ce corespunde capitolului în textul epic
și cuprinde mai multe scene. Scena este o subdiviziune a unui act dintr-un text
dramatic, ce marchează fie intrarea sau ieșirea unui personaj, fie schimbarea
locului sau timpului acțiunii. Textul la care facem referire este împărțit în două
acte, fiecare cu câte 9 scene. La începutul fiecărei scene, autorul indică personajele
prezente, pe unde intră acestea în scenă, modul în care o fac, etc. De exemplu :
- ACTUL I, SCENA V - SPIRIDON (singur, intră din dreapta făcându-şi o ţigară)
- ACTUL I, SCENA VI - SPIRIDON, ZIŢA (intră agitată)
- ACTUL II, SCENA II - VETA şi RICĂ VENTURIANO, apoi JUPÂN
DUMITRACHE şi IPINGESCU de afară
- ACTUL II, SCENA III - VETA singură, apoi DUMITRACHE şi IPINGESCU
În al doilea rând, acțiunea este declanșată de conflictul dramatic care
constă în confruntarea a două personaje, situații ori idei. Piesa ”O noapte
furtunoasă” fiind o comedie, conflictul dramatic este unul exclusiv exterior care,
însă, se rezolvă în scena finală, personajele implicate împăcându-se în fața
publicului. Astfel, subtitlul „Numărul 9”, ilustrează un comic de situaţie, reieşit din
confuziile provocate de numărul 6 la care se afla casa lui Dumitrache şi pe care
meşterul care a tencuit zidul de la poartă l-a bătut invers, devenind numărul 9.
Această confuzie conduce la faptul că, din greșeală, Rică Venturiano își
declară dragostea Vetei și nu Ziței, Dumitrache, Chiriac şi Ipingescupornesc în
căutarea amorezului, pe care reușesc să-l încolțească. Din fericire, Zița îi sare în
ajutor, iar încurcătura se lămurește.
Ultima neînțelegere este reprezentată de o legătură de gât găsită pe patul
Vetei de către jupân Dumitrache. Chiriac îi comunică calm, că legătura era a lui,
iar acesta, în mod ironic, se liniștește, bucuros că această noapte furtunoasă a luat
sfârșit.
 În al treilea rând, autorul își face simțită prezența doar prin indicații
scenice, numite și didascalii care ofera informații despre scenografie (decor,
costume, sonorizare) sau despre regie (jocul actorilor și desfășurarea
evenimentelor), aceste indicații sunt de fapt notațiile supliemntare ale
dramaturgului, care nu sunt surprinse în replicile personajelor, precum elemente de
gestică, mimică, limbaj, intonație, etc. Ele au rol în introducerea cititorului în
atmosfea specifică a piesei, dar și în caracterizarea personajelor.
Textul lui Caragiale continue numeroase astfel de indicații scenice, Astfel,
chiar la începutul Actului I, prin aceste didascalii, scrise între paranteze nis e
înfățișează decorul în care au loc evenimentele: ”(O odaie de mahala. Uşă în fund
dând în sala de intrare; de amândouă părţile uşii din fund, câte o fereastră.
Mobile de lemn şi paie. La stânga, în planul întâi şin planul din fund câte o uşă; în
dreapta, pe planul al doilea altă uşă. În dreapta înfund, răzemată de fereastră, o
puşcă de gardist cu spanga atârnată lângă ea.)” De asemenea, cu ușurință putem
identifica în piesa ”O noapte furtunoasă” sugestii ale dramaturgului privind jocul
actorilor, de exemplu: JUPÂN DUMITRACHE (mulţumit), IPINGESCU "... Ba
putem zice chiar o crimă. (schimbând tonul şi mai grav.), JUPÂN DUMITRACHE
(înaintează strajnic), SPIRIDON (plângând), CHIRIAC (trânteşte puşca şi scuipă
în palme) Lasă-mi-l mie, jupâne! (se repede şi el să-l umfle.), dar și indicații
scenice ce ajută la caracterizarea personajelor, cum ar fi: „citește greoi și fără
interpunctație”, VETA (desperată), JUPÂN DUMITRACHE (se îneacă de emoţie)
și multe altele.

În al patrulea rând, modul de expunere predominant în opeara ”O noapte

furtunoasă” este dialogul, lucru caracteristic tuturor textelor ce aparțin genului
dramatic. Prin intermediul dialogului, autorul asigură evoluția acțiunii și
accentuează tensiunea dramatică. Acest mod de expunere reprezintă totodată și o
modalitate indirectă de caracterizare pentru personajele textului.

În mod specific textului dramatic, replicile sunt precedate de numele celui

care le rostește. Ele corespund intervenției unui personaj care, fie începe o discuție,
fie răspunde interlocutorului său, fie se află într-un dialog cu mai multe persoane.

Textul lui Caragiale, este o înșiruire de dialoguri între personaje, din care
exemplificăm:
 ”CHIRIAC Nu, nu mai fac.
VETA Îmi făgăduieşti? Te juri?
CHIRIAC Da.
VETA Şi o să mă crezi că eu numai la tine mă gândesc?
CHIRIAC Da.
VETA Că numai pentru tine trăiesc?
CHIRIAC Da.
VETA Şi n-o să-mi mai zici nici o vorbă rea?
CHIRIAC Nu. ”
VETA Şi n-o să mai mă faci să plâng?.....”

”JUPÂN DUMITRACHE S-a dus ambiţul!

CHIRIAC Cum?
JUPÂN DUMITRACHE Tocmai la ce am ţinut...
CHIRIAC Ce?
JUPÂN DUMITRACHE Mi s-a necinstit onoarea de famil- ist!
CHIRIAC Aş! nu se poate; ţi s-a părut!
JUPÂN DUMITRACHE Am văzut cu ochii.
CHIRIAC Aş! Aşa m-ai speriat şi alaltăieri seara; aşa ţi se năzare dumitale.
JUPÂN DUMITRACHE Chiriac, întreabă şi pe nenea Nae!
IPINGESCU(grav) Aprob pozitiv.
CHIRIAC (dezmeticit) Cum? Când? Unde? Cine?
JUPÂN DUMITRACHE Bagabontul!
CHIRIAC Ei?
JUPÂN DUMITRACHE Maţe-fripte, Chiriac puiule, l-am văzut din uliţă pe
fereastră aici în casă... cu ochelarii pe nas, cu giubenu-n cap.
IPINGESCU Idem……”
În textele dramatice, dialogul se poate împleti cu monologul, care are ca rol
descoperirea gândurior, a temeriilor, a emoțiilor unui personaj. În acest sesn în ”O
noapte furtunoasă” identificăm monologul lui Rică Venturiano, care dă și titlul
piesei : Am scăpat până acum! Sfinte Andrei, scapă-mă şi de acu încolo: sunt încă
june! Geniu bun al venitorului României, protege-mă; şi eu sunt român! O ce
noapte furtunoasă! Oribilă tragedie! Ce de peripeţiuni!... Ies pe fereastră şi
pornesc pe dibuite pe schele! Mă ţiu binişor de zidşi ajung în capătul binalii... Ce
să fac? Pe unde să ies? …..”, din care putem desprinde frica pe care a simțit-o
acesta dar și câteva trăsături de caracer ale personajului, precum faptul că este plin
de sine, considerându-se un geniu, un om important pentru viitorul țării.
 În concluzie, ținând cont de toate argumentele menționate, opera ”O noapte
furtunoasă” de I.L. Caragiale aparține genului dramatic, prezentând toare
caracteristice tipice acestui gen literar.