Nuvela psihologică de factură realistă

Moara cu noroc, Ioan Slavici

E1

Cuvinte-cheie: nuvelă psihologică, realism, mimesis, personaje-tip, perspectivă-narativă,

cronotop, stil indirect-liber, monolog interior.

1.Contextualizare
Cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea este caracterizată, în plan european, printr-
o serie de metamorfoze sociale, politice sau economice, transformări ce implică un nou mod de
raportare a ființei umane la sine și la lumea în care trăiește. În plan cultural, aceste schimbări de
viziune se reflectă prin trecerea de la romantism la realism, curent care apare ca o reacție împotriva
exaltării și idealizării romantice, devenind, după cum afirma și Balzac, ,,o oglindă completă a
moravurilor sociale." În plan autohton, principiile estetice ale realismului se cristalizează odată cu
perioada Marilor Clasici, curentul regăsindu-și ecou până la finele secolului al XX-lea. Alături de
Creangă sau de Caragiale, Ioan Slavici aderă, prin întreaga sa creație, la estetica realismului.
Reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a autorului este nuvela ,,Moara cu
noroc", publicată în volumul ,,Novele din popor" (1881).

2. Două trăsături ale realismului

2.1.În primul rând, caracterul realist al operei se evidențiază la nivelul intenționalității
actului artistic de a crea o literatură mimetică. Scriitorul își propune în operă o reflectare
veridică a imaginii satului transilvănean din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, surprinzându-
l în momentul în care pare să fie afectat de noua mentalitate a epocii, cea capitalistă, mercantilă. 1
Viziunea tradițională e reprezentată în operă de bătrâna soacră a lui Ghiță, în timp ce ginerele pare
să fie atras de această nouă mentalitate care afectează structurile tradiționale. Caracterul realist al
operei e susținut și de folosirea de toponime reale - Ineu, Fundureni, Oradea, Arad, M-ții Bihorului,
aspect care sporește veridicitatea și verosimilitatea.
2.2.În al doilea rând, caracterul realist al nuvelei se evidențiază și la nivelul construcției
personajelor. Dacă literatura romantică a creat personaje excepționale în situații excepționale,
literatura realistă creează personaje tipologice cărora le surprinde ulterior psihologia, devenind,
astfel, personaje complexe. Ghiță, protagonistul nuvelei, întruchipează la început tipul țăranului
nemulțumit de condiția sa socială, dorindu-și, așadar, un trai mai bun. Pe parcursul discursului
narativ, Ghiță trece de la tipologie la individualitate: personajul se individualizează prin patima sa
nefirească pentru bani. Naratorul îi surprinde lupta interioară, sufletul scindat între familie și
dorința de a se îmbogăți. De asemenea, Ana reprezintă tipul soției supuse, soacra – tipul bătrânei
înțelepte, iar Lică, tipul infractorului.
3.Tema + două secvențe
Nuvela surprinde o tematică realistă, rurală – imaginea unei societăți, dublată de tema
psihologică a dezumanizării lui Ghiță sub influența banului și a lui Lică.
3.1.O primă secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume este cea în care
Lică apare la cârciumă, declanșând atât dezechilibrul familiei, cât, mai ales, dezechilibrul interior
al lui Ghiță. Deși încearcă să i se opună lui Lică, Ghiță își dă seama că, pentru a rămâne la moară,

1
comercială
trebuie să accepte jocul Sămădăului. Inițial, Ghiță își ia măsuri de precauție, cumpărându-și de la
Ineu două pistoale, doi câini și o nouă slugă, pe Marți. Ulterior, sub influența lui Lică, Ghiță se va
îndepărta tot mai mult de familia sa. Naratorul omniscient surprinde metamorfozele personajului
care devine ,,mai de tot ursuz", ,,nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot de-ți era frică de
dânsul." În raport cu Ana devine din ce în ce mai distant și mai brutal, lăsându-i urme vinete pe
corp.
3.2.O a doua secvență narativă relevantă este cea din final, în care, orbit de setea
răzbunării, Ghiță refuză invitația soacrei de a-și petrece sărbătorile pascale la rudele de la Ineu.
Decide să rămână la han pentru a colabora cu jandarmul Pintea în vederea prinderii lui Lică. Ana,
crezând că soțul ei este complicele lui Lică, rămâne și ea. Ghiță pleacă după Pintea jandarmul și i-
o lasă ca momeală lui Lică pe Ana care, dezgustată de lașitatea soțului, i se dăruiește Sămădăului,
afirmând despre Ghiță că nu e decât ,,o muiere îmbrăcată în straie bărbătești." Conștient de
gravitatea păcatului în care el însuși a împins-o, Ghiță o omoară pe Ana, înfingându-i un cuțit în
inimă, ajungând, astfel, pe cea mai joasă treaptă a dezumanizării. Ghiță este ucis de Răuț, omul lui
Lică care dă foc hanului, iar Lică se sinucide, izbindu-se cu capul de un stejar, știind că urmează
să fie prins de Pintea.
4. Două elemente de construcție a discursului
4.1.Un prim element de construcție a textului relevant pentru specificul nuvelei e
perspectiva narativă, care e obiectivă, cu o viziune ,,dindărăt", care îi aparține unui narator
omniprezent, omniscient și extradiegetic. Perspectiva obiectivă e dublată de tehnica punctului de
vedere, prin intervențiile bătrânei, vocea auctorială a textului dă glas unei întregi concepții despre
viață: omul trebuie să se supună destinului: ,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia lui, că, dacă e vorba,
nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.″ Intervențiile soacrei din incipitul și finalul nuvelei
(,,Așa le-a fost dată!") conferă operei simetria specifică realismului, dar evidențiază și caracterul
moralist, pedagogic al nuvelei, specific lui Slavici. Astfel, naratorul obiectiv nu intervine în
evoluția personajului / personajelor, dar își expune viziunea moralistă asupra lumii ca un fel de
semnal de alarmă: cine nu se încadrează, va suporta consecințele.
4.2.Mijloacele de caracterizare sunt cele consacrate de proza realistă. Portretul
personajelor este surprins atât prin mijloace directe, cât și prin mijloace indirecte. Pe de o parte,
caracterizarea directă e realizată prin tehnica portretisticii. Naratorul afirmă despre Ghiță că ,,era
om cu minte". Despre aspectul fizic nu se menționează decât că era - ,,înalt și spătos" (E3 – Pe de
altă parte, despre Lică, specificația că avea – ,,ochii mici și verzi" poate sugera viclenia, lipsa
sentimentelor. Caracterizarea indirectă reiese din gesturi, fapte, atitudini sau relația dintre
personaje. Slavici folosește în construcția personajului Ghiță și mijloace moderne de caracterizare
specifice prozei de analiză psihologică: monologul interior și stilul indirect liber. Prin scenele
monologate se dezvăluie dimensiunea interioară a protagonistului: ,,Ei, ce să-mi fac? Așa m-a lăsat
Dumnezeu. Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai puternic decât voința mea? Nici cocoșatul nu e
vinovat că are cocoașă." Prin stilul indirect liber, naratorul dezvăluie gândurile personajului:
,,După o ceartă cu Ana, ar fi vrut să meargă după ea, să-i ceară iertare."

5.Concluzie
În concluzie, nuvela ,,Moara cu noroc" reprezintă o lecție de viață în termenii realismului,
cu accente de natură pedagogică în stilul lui Slavici. Subiectul este bine construit în jurul
dezumanizării personajului principal, surprins, astfel, în involuție, transmițând cititorului o lecție
de viață bine conturată: familia și mulțumirea mai presus de bani.
 E2+E3 Particularități de construcție a unui personaj – Ghiță/Relația
dintre două personaje – Ghiță - Lică

Cuvinte-cheie: relația manipulator-manipulat, statut social, psihologic, moral,

dezumanizare, caracter slab, influențabil.

1.Introducere

Cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea este caracterizată, în plan european, printr-
o serie de metamorfoze sociale, politice sau economice, transformări ce implică un nou mod de
raportare a ființei umane la sine și la lumea în care trăiește. În plan cultural, aceste schimbări de
viziune se reflectă prin trecerea de la romantism la realism, curent care apare ca o reacție împotriva
exaltării și idealizării romantice, devenind, după cum afirma și Balzac, ,,o oglindă completă a
moravurilor sociale." În plan autohton, principiile estetice ale realismului se cristalizează odată cu
perioada Marilor Clasici, curentul regăsindu-și ecou până la finele secolului al XX-lea. Alături de
Creangă sau de Caragiale, Ioan Slavici aderă, prin întreaga sa creație, la estetica realismului.
Opera ,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici, publicată în volumul ,,Novele din popor” (1881),
este o nuvela psihologică de factură realistă, relevantă pentru tema și viziunea despre lume fiind
evoluția personajului principal, Ghiță, căruia naratorul îi surprinde dezumanizarea / evoluția
relației dintre Ghiță și Lică.

2.Statutul social, psihologic și moral

a. Statutul social al lui Ghiță se modifică pe parcursul textului. Inițial, e un cizmar sărac, care
își dorește îmbunătățirea condiției sociale, ajungând, astfel, cârciumar la Moara cu noroc. De
asemenea, Ghiță este capul unei familii patriarhale, fiind în ipostaza unui pater familias, soțul
Anei, având și doi copii. Schimbarea statutului social implică schimbări radicale în ceea ce privește
structura interioară a personajului, care va fi puternic influențat în rău de Lică.
b.Din punct de vedere psihologic se remarcă caracterul slab al lui Ghiță. Deși personajul
conștientizează inițial pericolul pe care Lică îl reprezintă, pe fundalul dorinței acerbe de a se
îmbogăți, nu se poate sustrage cercului vicios în care intră, sacrificând-și, de fapt, toate relațiile.
Între el și Lică se stabilește o relație de tipul manipulator – manipulat. Conflictul interior al lui
Ghiță e generat tocmai de ciocnirea dintre viziunea tradițională și cea nouă, capitalistă, de care se
simte atras, dar pe care nu reușește să o gestioneze corect. Lică, în schimb, este un adaptat al noii
lumi, de aceea naratorul nu îi surprinde vreun conflict interior.
c.statutul moral - Ghiță, inițial, duce o viață sub semnul moralității, însă sub influența
Sămădăului devine o persoană imorală - ,,Tu ești om cinstit, Ghiță, și am făcut din tine om
vinovat.″ Deși are momente în care își conștientizează condiția și se căiește, spunând-le copiilor
lui că nu mai pot afirma că au, cum au avut ei, ,,un tată om cinstit." Se motivează, însă, va apela
la compromis, se va îndepărta tot mai tare de familia lui, nuvela surprinzând dezumanizarea lui
până în punctul în care își ucide soția.
3.Principala trăsătură de caracter / prezentarea relației dintre cele două personaje

(E2)- Ghiță se remarcă prin caracterul său slab, influențabil, acest fapt fiind evident pe tot
parcursul nuvelei, atât în acțiunile acestuia, cât și în relația cu celelalte personaje.
 3.1.O primă secvență reprezentativă în acest sens e cea în care Lică apare la cârciumă,
declanșând atât dezechilibrul familiei, cât, mai ales, dezechilibrul interior al lui Ghiță. Deși
încearcă să i se opună lui Lică, Ghiță își dă seama că, pentru a rămâne la moară trebuie să accepte
jocul Sămădăului. Inițial, Ghiță își ia măsuri de precauție, cumpărându-și de la Ineu două pistoale,
doi câini și o nouă slugă, pe Marți. Ulterior, sub influența lui Lică, Ghiță se va îndepărta tot mai
mult de familia sa. Naratorul omniscient surprinde metamorfozele personajului care devine ,,mai
de tot ursuz", ,,nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot de-ți era frică de dânsul." În raport
cu Ana devine din ce în ce mai distant și mai brutal, lăsându-i urme vinete pe corp.
3.2.O a doua secvență narativă sugestivă este cea din final, în care, orbit de setea
răzbunării, Ghiță refuză invitația soacrei de a-și petrece sărbătorile pascale la rudele de la Ineu.
Decide să rămână la han pentru a colabora cu jandarmul Pintea în vederea prinderii lui Lică. Ana,
crezând că soțul ei este complicele lui Lică, rămâne și ea. Ghiță pleacă după Pintea jandarmul și i-
o lasă ca momeală lui Lică pe Ana care, dezgustată de lașitatea soțului, i se dăruiește Sămădăului,
afirmând despre Ghiță că nu e decât ,,o muiere îmbrăcată în straie bărbătești." Conștient de
gravitatea păcatului în care el însuși a împins-o, Ghiță o omoară pe Ana, înfingându-i un cuțit în
inimă, ajungând, astfel, pe cea mai joasă treaptă a dezumanizării. Ghiță este ucis de Răuț, omul lui
Lică care dă foc hanului, iar Lică se sinucide izbindu-se cu capul de un stejar, pentru a nu fi prins
de Pintea.
4.Două elemente de construcție a textului relevante pentru evoluția personajului
4.1. Un prim element de construcție a textului relevant pentru evoluția personajului /
a personajelor e perspectiva narativă, care e obiectivă, cu o viziune ,,dindărăt", aparținând unui
narator omniprezent, omniscient și extradiegetic. Perspectiva obiectivă e dublată de tehnica
punctului de vedere, prin intervențiile bătrânei, vocea auctorială a textului dă glas unei întregi
concepții despre viață: omul trebuie să se supună destinului: ,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia lui,
că, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.″ Intervențiile soacrei din incipitul
și finalul nuvelei (,,Așa le-a fost dată!") conferă operei simetria specifică realismului, dar
evidențiază și caracterul moralist, pedagogic al nuvelei, specific lui Slavici. Astfel, naratorul
obiectiv nu intervine în evoluția personajului / personajelor, dar își expune viziunea moralistă
asupra lumii ca un fel de semnal de alarmă: cine nu se încadrează, va suporta consecințele. Acest
avertisment se concretizează în finalul nuvelei atât în cazul lui Ghiță, cât și în cazul lui Lică.
4.2. Mijloacele de caracterizare – sunt cele consacrate de proza realistă. Portretul
personajelor este surprins atât prin mijloace directe, cât și prin mijloace indirecte. Pe de o parte,
caracterizarea directă e realizată prin tehnica portretisticii. Naratorul afirmă despre Ghiță că ,,era
om cu minte". Despre aspectul fizic nu se menționează decât că era - ,,înalt și spătos" (E3 – Pe de
altă parte, despre Lică, specificația că avea – ,,ochii mici și verzi" poate sugera viclenia, lipsa
sentimentelor. Caracterizarea indirectă reiese din gesturi, fapte, atitudini sau relația dintre
personaje. Slavici folosește în construcția personajului Ghiță și mijloace moderne de caracterizare
specifice prozei de analiză psihologică: monologul interior și stilul indirect liber. Prin scenele
monologate se dezvăluie dimensiunea interioară a protagonistului: ,,Ei, ce să-mi fac? Așa m-a lăsat
Dumnezeu. Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai puternic decât voința mea? Nici cocoșatul nu e
vinovat că are cocoașă." Prin stilul indirect liber, naratorul dezvăluie gândurile personajului:
,,După o ceartă cu Ana, ar fi vrut să meargă după ea, să-i ceară iertare."