TEMA 10 - METODOLOGIA INVESTIGĂRII INFRACŢIUNILOR DIN

DOMENIUL TRAFICULUI DE DROGURI 2018-2019

Introducere
Aşa cum era de aşteptat, traficul ilicit de droguri tinde să devină motorul criminalităţii
transfrontaliere. Investigarea criminalistică a infracţiunilor specifice prezintă unele
dificultăţi datorită măsurilor ingenioase pe care le iau traficanţii pentru a ascunde
drogurile sau pentru a le masca mirosurile specifice. Fiind manipulate sume fabuloase,
traficul ilicit de droguri nu cunoaşte frontiere şi este asociat cu crima, astfel că, pentru
combaterea infracţionalităţii din domeniul crimei organizate se impun măsuri legislative
speciale în plan naţional şi o cooperare poliţienească eficientă în plan internaţional.

Competente conferite
 Comprehensiunea noţiunilor de drog şi trafic de stupefiante;
 Dezvoltarea capacităţii studenţilor de a delimita categoriile de droguri ce fac obiectul
traficului ilegal;
 Cunoaşterea modalităţilor tactice şi metodologice folosite în investigarea traficului de
droguri.

Continutul cursului
Consideraţii introductive

Traficul de stupefiante a devenit astăzi o realitate crudă pentru lumea contemporană.

România, după 1990, din ţară de tranzit s-a înscris treptat în lista ţărilor consumatoare –
de la cele mai uşoare până la drogurile de mare risc - şi plăteşte, anual, un tribut din ce
în ce mai greu în rândul tinerilor.
Drogurile constituie motorul criminalităţii în ţările dezvoltate, căci, de la mirajul iluzoriu
se ajunge la disperarea devastatoare care „înghite”, ca un sac fără fund sume tot mai
mari a căror provenienţă nu poate fi decât de natură infracţională: de la furtul simplu
până la crimă. Adevăratele reţele criminale împânzesc astăzi Terra.
Se manipulează bani, sume fabuloase cu peste 6 zerouri, înfloresc economii subterane
clădite pe corupţie la cele mai înalte niveluri iar explozia violenţei tinde să spulbere orice
bariere.
Toate ţările sunt nevoite să aloce fonduri la fel de fabuloase – în raport cu cele alocate
nevoilor sociale, învăţământului şi culturii – pentru curmarea acestui flagel care pune în
pericol însăşi fiinţa umană.
Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române (DEX), drogul este o substanţă de
sorginte vegetală, animală sau minerală care se întrebuinţează la prepararea unor
medicamente sau ca stupefiant.
Drogul, în accepţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OSM), este substanţa care,
absorbită de un organism viu, îi modifică una sau mai multe funcţii. În sens
farmacologic, drogul este o substanţă utilizată sau nu în medicină, a cărei folosire
abuzivă poate crea dependenţă fizică şi psihică sau tulburări grave ale activităţii
mintale, ale percepţiei şi ale comportamentului. În sens larg, potrivit convenţiilor
internaţionale, prin drog se înţelege substanţele supuse controlului prin Convenţia Unică
asupra stupefiantelor din 1961 şi substanţele psihotrope al căror control este prevăzut
de Convenţia din 1971.
În înţelesul Legii nr. 143 din 26 iulie 2000, drogurile sunt plantele şi substanţele
stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi stupefiante,
înscrise în tabelele I-III; droguri de mare risc – sunt drogurile înscrise în tabelele nr. I-II;
drogurile de risc – drogurile înscrise în tabelul nr. III; precursori – substanţe utilizate
stabilite ca atare prin ordin al Ministerului Sănătăţii.
Potrivit Legii nr. 143/2000, prin consum ilicit de droguri se înţelege consumul de droguri
aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală; toxicoman este persoana care se
află în stare de dependenţă fizică şi/sau psihică de consumul de droguri, constatată de
una dintre unităţile sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătăţii; prin cura de
dezintoxicare şi supravegherea medicală se înţelege măsurile ce pot fi luate pentru
înlăturarea dependenţei fizice şi/sau psihice faţă de droguri.

Clasificarea drogurilor

Legea nr. 143/2000 clasifică drogurile în:

• Droguri de mare risc: heroina, mescalina, morfina, amfetamina, cocaina, codeina, opiu
ş.a.;
• Drogurile de risc: canabis, rezină de canabis, ulei de canabis, diazepam ş.a.
Convenţia Unică asupra stupefiantelor din 1961, precum şi, mai recent, Raportul
Mondial al OIPC Interpol din 1999 clasifică substanţele psihotrope în grupe de droguri:
• Stimulente: amfetaminele şi derivaţiile lor:
• Depresive: LSD, MDMA-Ecstasy, mescalina, psilocybina, phencyclidina, marijuana.
Prin substanţe psihotrope, în sens larg, se înţelege substanţe de origine sintetică ori
naturală capabile să influenţeze activ psihicul şi comportamentul uman, iar în sens
restrâns substanţe a căror acţiune farmacodinamică implică efecte pronunţate asupra
proceselor mentale şi emoţionale.
În nomenclatura internaţională, substanţele psihotrope sau halucinogene se împart în 4
grupe:
Droguri care inhibă centrii nervoşi: canabis, opiacee, opiu, morfina, derivaţii de morfină,
heroina, metadona, petidina, codeina, barbiturice, tranchilizante;
Droguri care stimulează centrii nervoşi: cocaina, amfetamina, crack-ul;
Droguri halucinogene: LSD, Ecstasy, Phencyclidina (PCP), Peyote (mescalina),
Psilocybina şi Psilocyna;
Inhalaţii: solvenţi organici, lacuri, vopsele („Aurolac”), gaz, adezivi, benzine uşoare.
3.3. Într-o altă clasificare generală, drogurile se împart în două categorii mari:
Substanţe psihotrope, care se pot subclasifica în substanţa de origine naturală,
semisintetică sau sintetică şi în raport cu efectele psihofizice;
Substanţe psihoactive (naturale, semisintetice şi sintetice), care se subclasifică în 9
categorii: 1. alcoolul; 2. opiacee: latex, morfină, heroină ş.a.; 3. cocaina şi derivatele ei;
4. canabisul, marijuana; 5. halucinogene; 6. tranchilizante, sedative, hipnotice
(barbiturice şi benzadiazepine); 7. solvenţi organici; 8. stimulente psihice (amfetamine);
9 droguri folosite ca medicamente.
O altă clasificare a drogurilor care generează abuzul : 1. drogurile naturale,
semisintetice şi sintetice; 2. produse extrase din canabis; 3. cocaina şi celelalte
substanţe extrase din coca; 4. barbituricele şi celelalte sedative hipnotice; 5.
tranchilizantele minore; 6. amfetaminele şi substanţele analoage; 7. LSD şi alte
halucinogene; 8. aşa-zisele „Designer Drugs”; 9. solvenţii organici şi inhalanţi.
Reţinem, în final, clasificarea făcută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii:
I. După modul de acţiune:
1. psiholeptice (depresive): hipnotice, neuroleptice, tranchilizante;
2. psihoanaleptice (stimulente): opiacee (opiul, morfina, heroina ş.a.); amfetamine;
3. psihodisleptice (helucinogene): halucinogene propriu-zise (haşiş, mescalină etc.),
halucinogene depersonalizate (L.S.D., psilocybină ş.a.);
II. După modul de producere:
1. produse de natură vegetală: opiacee, canabis, cocaină, peytol ş.a.;
2. produse de natură sintetică: mescalina, psilocybina, L.S.D. ş.a.

Principalele droguri întâlnite în traficul ilegal

Opiul este obţinut în urma incizării macului de opiu (Papaver Somniferum), o plantă
anuală care produce flori albe, violete sau purpurii cu patru petale. Opiul provine doar
din planta cu flori albe.
Opiul este latexul obţinut prin tăierea capsulelor , care se întăreşte şi devine maroniu
spre brun. Are gust amar şi miros de amoniac. Se mai colectează şi prin extracţie
chimică din mac. Principalii componenţi ai opiului sunt: morfina, noscapina, papaverina,
codeina, tebaina şi narceina, iar derivaţii: morfina, heroina, precum şi laudanum,
paregoric, codeina şi opiacee sintetice. La noi în ţară se cultivă în Câmpia Moldovei,
Câmpia Timişului, Podişul Transilvaniei.
Opiul se poate ingera sunt formă de decoct, iar cel preparat se fumează cu ajutorul unei
pipe. Drossul (reziduul combustic) poate fi utilizat din nou.
Morfina este principalul derivat al opiului. A fost obţinută pe cale chimică în anul 1805,
fiind denumită de Friederich Serturner, în 1817, în onoarea lui Morfeu, zeul somnului.
Se găseşte sub formă de tablete ori cuburi, are gust amar, este solubilă la umiditate.
Este utilizată frecvent în medicină, pentru calmarea durerilor postoperatorii, a celor
provocate de arsuri sau fracturi, precum şi în ultima fază a bolilor incurabile. Se prezintă
sub formă de comprimate (pulbere albă, bej sau maro), supozitoare şi fiole. Pe piaţa
ilicită este vândută în pachete.
Heroina. Se obţine prin sinteză din morfină sau chiar direct din capsulele de papaver
somniferum. În stare naturală, heroina este o pulbere brun-verzuie care prin diluţie
devine albă. Are gust amar, este solubilă în apă şi alcool. OMS a interzis folosirea
heroinei în scop terapeutic, astfel că este fabricată în laboratoare clandestine din
triunghiul de Aur, Mexic şi Europa Occidentală (Franţa, Italia), prin folosirea anhidridei
acetice de la care primeşte gustul amar şi mirosul slab de oţet. Pe piaţa ilicită circulă
două tipuri: heroina nr. 3 şi 4.
Heroina nr. 3 – heroina de fumat se prezintă sub formă de granule sau de pudră, având
diferite culori: de la brună, gri închis, la roşie. Toxicomanii o amestecă, pentru a induce
în eroare organele judiciare, cu lactoză, zahăr pudră, lapte praf şi alte ingrediente.
Heroina nr. 4 – heroina de injectat. Conţine până la 98% clorhidrat de diacetilmorfină şi
se prezintă sub forma unei pulberi fine. Se vinde în amestec cu lactoză, cafeină ori alte
ingrediente.
Heroina psihedelică (sau Special K32) – este un drog de ultimă oră, considerat cu
impactul cel mai mare asupra tinerilor, după L.S.D. – 25 şi Ecstasy.
Efectele nefaste: greţuri, depresiunea centrilor nervoşi, încetinirea ritmului cardiac; pe
termen lung: hemoragii, infecţii, hepatite virale, SIDA (ca urmare a modului neigienic de
administrare).
Canabisul. Este denumirea generică pentru produsele vegetale obţinute din cânepa de
cultură, din care se produce marijuana. Canabisul Sativa L. este o plantă anuală care
creşte în zonele cu climă caldă sau temperată, denumită popular cânepă indiană. Are o
înălţime de 1-3 m, frunze lungi, strălucitoare şi lipicioase, acoperite în partea superioară
de perişori.
Din canabis Sativa L. se prepară: Marijuana, prin macerarea frunzelor, somităţilor
florare şi fructifere ale plantelor mascule şi femeie, după ce au fost uscate; Ganja,
conţinând fluorescenţele şi tulpinile plantei femeie;
Haşişul, rezina de pe frunzele şi fluorescenţele plantei, presată în turte; Haşişul lichid,
obţinut în laborator prin extracţii din plante femeie cu solvent organic.
Din vârful nefertilizat al florii plantei femeie se obţine Sinsemilla. În traficul ilicit,
marijuana se prezintă sub formă de turte sau de pulbere. Haşişul sub formă lichidă sau
uleioasă are culoarea verde închis.
În urma consumării permanente, canabisul generează halucinaţii, perturbări de
memorie, angoasă şi panică, tulburări cardio-vasculare, sterilitate, afecţiuni oculare.
Dependenţa psihică este foarte puternică. Marijuana, considerată mult timp un relaxant
muscular şi un calmant împotriva durerilor, are efecte nocive: provoacă astm, bronşite,
afecţiuni cardiace şi numeroase forme de cancer; afectează, de asemenea, sistemul
imunitar care protejează împotriva infecţiilor şi bacteriilor, precum şi sistemul endocrin
care controlează hormonii şi metabolismul. Semne de avertisment : ochii iritaţi; tuse
cronică; ţinută neîngrijită; menstră neregulată la femei; iritabilitate; lapsusuri; paranoia;
suspiciune şi ostilitate; treceri fără motiv de la pasivitate la agresivitate; stare de
oboseală şi apatie sau de depresie; dificultăţi de vorbire ş.a.
Cocaina. Este principalul alcaloid al frunzelor de coca, extrasă printr-un procedeu
chimic. Se prezintă sub formă de pudră cristalină albă, de unde şi denumirea de
„zăpadă” în argou. Deseori este combinată cu o pudră albă, acidul boric sau
bicarbonatul de sodiu. Sub formă pulverulentă se prizează, iar sub formă de soluţii
poate fi injectată intravenos.
Efecte: creează o puternică dependenţă psihică, produce dereglări digestive, greţuri,
pierderea greutăţii, convulsii şi psihoze paranoice.
Cocaina bază, vândută pe stradă, sub formă de clorhidrat, este tratată cu o bază,
obţinându-se acidul clorhidric şi cocaina bază care este dizolvată într-un solvent (eter),
după care cocaina pudră se cristalizează. Cristalele se zdrobesc şi sunt plasate într-o
pipă specială din sticlă. Produce, prin fumat, o euforie mai mare decât cocaina.
Crackul. Se prezintă sub formă de cristale, obţinându-se dintr-un amestec de clorhidrat
de cocaină şi amoniac sau bicarbonat de sodiu, care se încălzeşte. Numele de crack
vine de la zgomotul produs de bicarbonatul de sodiu, când substanţa este fumată. Se
utilizează prin prizare, injectare, fumare, inhalare.
Majoritatea produselor obţinute din arborele de coca: frunzele de coca, pasta de coca,
cocaina bază şi crackul sunt stimulenţi puternici ai sistemului neurocerebral (SNC).
Frunzele de coca înlătură senzaţiile de foame şi oboseală, conţinând 0,5-1% cocaină.
Pasta de coca se obţine prin pulverizarea frunzelor, după care sunt înmuiate în var sau
alte substanţe alcaline la care se adaugă kerosen, benzină sau alţi derivaţi ai petrolului.
După omogenizare, soluţia se filtrează, se adaugă acid sulfuric şi se amestecă din nou
până se evaporă kerosenul. Se obţine cocaina-bază sub forma de precipitat. Se adaugă
carbonat de sodiu sau amoniac în soluţie, după care precipitatul este spălat cu kerosen
şi răcit, obţinându-se pastă de coca.
Deşi Sigmund Freud a descris cocaina (1884-1887) ca pe o sursă euforică, efectele
sunt nocive: accelerează respiraţia, măreşte temperatura corpului, provoacă insomnii,
induce starea de comă, poate să producă o stare de tremur şi convulsii mergând până
la un colaps al sistemului nervos central care poate să conducă la insuficienţă
respiratorie şi/sau stop cardiac.
Asupra psihicului are ca efecte: paranoia, delirul de persecuţie, halucinaţiile vizuale,
auditive şi tactile, nervozitate, depresie, acte iraţionale. Provoacă tulburări de
comportament, precum şi moartea prin supradozare.
Droguri halucinogene:
a) L.S.D. – dietilamida acidului dextro-lisergic face parte din categoria drogurilor
halucinogene, care, în cantităţi foarte mici (25 micrograme) determină halucinaţii,
senzaţii de plutire, de călătorie în afara propriului corp, care pot persista peste 12 ore
după administrare. Se prezintă sub forma unui lichid incolor, inodor şi insipid sau ca o
pudră albă capsulată.
Poate fi conservat pe fluturaşi adezivi, timbre şi capsule de diferite forme şi culori.
Provoacă halucinaţii care pot deveni tulburătoare şi chiar înfricoşătoare. Consumatorul
devine paranoic şi anxios. Alte efecte: creşterea ritmului cardiac şi a tensiunii arteriale,
dilatarea pupilelor, tremuratul mâinilor, răceală, umezirea palmelor, iar uneori frisoane şi
greţuri;
b) Ecstasy – unul dintre cele mai periculoase droguri halucinogene, uşor de fabricat.
Este supranumit: Adam, X-TC, „partydrog”, „drog de discotecă”. Se prezintă sub formă
de pilule albe, galbene sau maro. Se consumă sub formă de pilule sau se aspiră, dar se
poate şi injecta. Unii introduc pilula în anus. În prima fază consumatorul se simte fericit
şi relaxat. Efecte: creşterea frecvenţei pulsului, a temperaturii şi a tensiunii arteriale;
creşterea încrederii; rinoree, pierderea apetitului. Creşterea dozei provoacă halucinaţii,
convulsii, comportamente iraţionale, insomnie, anxietate, paranoia, depresie. Cele mai
grave efecte se întâlnesc la consumatori care suferă de hipertensiune arterială, boli de
inimă, diabet, epilepsie, boli mentale. Supradoza produce moartea prin hipertermie,
hiponatremie (scăderea natriului în sânge), atac cerebral sau cardiac;
c) Mescalina, principalul alcloid din cactusul Peyotl se prezintă ca o pulbere albă,
cristalină, sau sub formă lichidă şi se consumă pe cale orală, se fumează ori este
injectată pe cale intravenoasă. Este un drog halucinogen mai slab decât L.S.D.

Modalităţi tactice şi metodologice folosite în investigarea traficului de droguri

Metode tactice
Metode prevăzute în Legea nr. 143/2000:
• Folosirea investigatorilor acoperiţi autorizaţi de către procuror;
• Procurarea de droguri, substanţe chimice, esenţiale şi precursori în vederea
descoperirii activităţilor infracţionale;
• Folosirea şi supravegherea sistemelor de telecomunicaţii sau informatice cu
respectarea dispoziţiilor art. 911 – 916 Cod pr.pen.;
b) Supravegheri şi verificări, verificări în registre, corespondenţe şi evidenţe financiar-
contabile, inclusiv cele pe suport informatic, care au legătură directă sau indirectă cu
bunuri importate, exportate sau tranzitate pe teritoriul naţional;
c) Supravegherea şi verificarea operativă a clădirilor, depozitelor sau terenurilor unde s-
ar putea afla droguri sau precursori;
d) Prelevarea de probe în vederea identificării şi expertizării bunurilor suspecte;
e) Livrarea supravegheată, când drogurile sunt luate sub control de poliţiile mai multor
ţări pentru depistarea şi neutralizarea reţelelor internaţionale de traficanţi.
Metode tehnico-ştiinţifice de depistare
• Folosirea câinelui detector de droguri, special dresat;
• Folosirea dispozitivelor cu raze X pentru controlul bagajelor şi a locurilor greu
accesibile;
• Folosirea aparaturii de examinare neutronică;
• Folosirea radarelor, a navelor rapide, a avioanelor AWACS (radar cu rază foarte mare
de scanare), precum şi a sateliţilor.
Identificarea toxicomanilor
a) Simptome fizice legate de consumul de droguri:
• pleoape căzute;
• privire în gol;
• ochii roşii;
• pupile dilatate sau contactate;
• ten anormal de palid;
• insomnie;
• somn la ore neobişnuite;
• guturai;
• tuse slabă;
b) Schimbări de comportament:
• depresie;
• anxietate;
• plictiseală, indiferenţă;
• letargie;
• lipsă de vlagă;
• pierderea memoriei imediate;
• pierderea puterii de concentrare;
• purtarea ochelarilor de soare în momente nepotrivite;
c) Indicii fizice:
• pachete mici de aluminiu;
• miros de marijuana în cameră, mijloc de transport sau impregnat în haine şi păr;
• esenţe parfumate sau deodorante pentru mascarea mirosurilor specifice;
• picături pentru ochi;
• ţigări rulate;
• ţigări pe jumătate scuturate şi mărunţite;
• cleştişori metalici pentru ţigări de marijuana, cu extremităţile înnegrite sau gudronate;
• prafuri, substanţe vegetale, ciuperci;
• capsule sau comprimate de origine necunoscută;
• pipe, accesorii de pipe, filtre;
• cântar, trusă pentru experienţe chimice;
• linguriţe, paie, lame de ras, oglinzi;
• săculeţi de plastic;
• flacoane de sticlă;
• cuţite cu capăt ars;
• arzător cu propan;
• înţepături, cruste, cicatrice.
d) Identificarea pe baza registrelor aflate la proprietarii de farmacii, a reţetelor cu timbru
sec onorate de policlinici, spitale şi farmacii, pentru aceeaşi persoană; condicele
camerelor de gardă; evidenţele unităţilor de intervenţie şi salvare .
Reguli speciale pentru realizarea flagrantului
Pregătirea constatării infracţiunilor flagrante presupune realizarea următoarelor activităţi
preliminare:
a) Stabilirea oportunităţii şi necesităţii constatării infracţiunilor flagrante prin măsuri de
supraveghere, interceptări telefonice şi alte măsuri operative;
b) Obţinerea unor date complexe cu privire la făptuitor şi activitatea sa infracţională:
domiciliul şi reşedinţele, anturaj, complici, moduri de operare folosite, de unde procură
drogurile, modul de distribuire etc.;
c) Pregătirea mijloacelor tehnice criminalistice: trusa pentru testarea stupe-fiantelor cu
dispozitive pentru prevalări de aer, aparate de fotografiat şi video;
d) Stabilirea momentului şi a modului de acţiuni, componenţa echipei, analizei
specificităţii fiecărui caz;
e) Stabilirea martorilor asistenţi.
Realizarea efectivă a prinderii în flagrant presupune următoarele activităţi:
a) Identificarea martorilor oculari, apelându-se la persoane de bună-credinţă aflate la
locul faptei;
b) Stabilirea activităţii ilicite desfăşurate în momentul constatării;
c) Declinarea calităţii de către organul judiciar şi luare tuturor măsurilor pentru încetarea
activităţii ilicite;
d) Acordarea primului ajutor persoanelor intoxicate;
e) Identificarea făptuitorului pe baza actelor de identitate sau a datelor men-ţionate de
acesta;
f) Efectuarea percheziţiei corporale este obligatorie în toate cazurile, extinzându-se
asupra bagajelor şi autoturismului făptuitorului. Se vor căuta: substanţe sau produse
stupefiante ori toxice, ţigări, băuturi, înscrisuri (note de cazare, note de plate a unor
servicii), hărţi, telefoane mobile, adrese, numere de telefon, dar şi arme albe şi arme de
foc;
g) Dispunerea măsurilor procedurale cu privire la făptuitor, obiecte, valori şi înscrisuri
descoperite. Făptuitorul va fi supravegheat şi păzit atât pentru a nu fugi, cât şi pentru a
nu distruge mijloacele materiale de probe. Obiectele purtătoare de urme vor fi trimise la
laboratoarele de specialitate pentru identificarea substanţelor stupefiante.
Una din cele mai importante măsuri tactice care se dispune în cazul investigării traficului
de droguri este efectuarea obligatorie a percheziţiei domiciliare , care va viza, simultan,
toate locuinţele, anexele, depozitele şi alte locuri stabilite cu ocazia documentării
activităţii făptuitorului, prin echipe stabilite din timp, ori prin comisie rogatorie. Această
măsură se ia în cazul în care infractorii au acţionat pe teritoriul mai multor ţări, astfel că
la ora H, organele judiciare vor acţiona simultan, rolul de coordonator revenind punctului
de comandă stabilit de Europol sau de Centrul SECI. La percheziţiile domiciliare poate fi
folosit cu succes câinele dresat antidrog.
Dispunerea de constatări tehnico – ştiinţifice şi expertize
• Constituie principalele modalităţi ştiinţifice de dovedire a existenţei stupefiantului pe
baza caracteristicilor proprii fiecărui stupefiant (structură moleculară, punct de topire,
stare de agregare etc.);
• Sarcina identificării drogurilor este de competenţa specialiştilor şi a laboratoarelor de
profil;
• Lucrătorii de poliţie sau vameşii pot proceda la o primă identificare prin folosirea trusei
de reactivi;
• Întrebările la care trebuie să răspundă specialistul trebuie să fie formulate clar şi
precis; dacă substanţa este sau conţine stupefiante; natura stupefiantului şi denumirea;
puritatea, concentraţia, umiditatea, greutatea stupefiantelor; dacă au fost sau nu
falsificate; dacă sunt sustrase sau nu dintr-o fabrică; dacă eşantionul de probă are
aceeaşi compoziţie cu substanţele incriminate.
Pentru analiză se trimit şi: seringi, fiole, pahare, pipe, resturi de ţigări etc.
• Specialiştii pot formula următoarele concluzii: cert pozitivă („substanţa supusă
examinării este haşiş”); cert negativă („substanţa supusă examinării nu este
stupefiant”); de probabilitate („substanţa supusă examinării este, probabil, haşiş”); de
imposibilitate („nu se poate stabili dacă substanţa supusă examinării este stupefiant”).
• Pentru identificarea stupefiantelor şi a altor toxice se folosesc gazcromatografe
portabile, fiind necesară o cantitate redusă de substanţă.
Metode de identificare a drogurilor
Testele de rutină folosite de specialişti pentru identificarea drogurilor sunt: testele de
culoare, testele microcristaline, cromatografia, spectrofotometria şi spectrometria de
masă.
Testele de culoare sunt indicatorii utili ai prezenţei drogurilor, dar nu sunt concludente în
identificarea unor droguri necunoscute:
• Marquis. În prezenţa acestui reactiv, heroina, morfina şi majoritatea derivaţilor
opiumului se colorează în purpuriu, iar în prezenţa amfetaminei şi a metilfetaminei se
colorează în orange-brun;
• Dillie-Koppanyi. La testarea barbituricelor, reactivul se colorează în albastru-violet;
• Duquenois-Levine. Se foloseşte în testarea marijuanei (culoare purpurie);
• Von Urk. Prezintă culoarea albastru-purpuriu în prezenţa LSD-ului;
• Scott. Evidenţiază cocaina;
Testele microcristaline. Sunt specifice numai testelor color. O picătură de reactiv
determină o precipitare cristalină a unor cantităţi mici de drog. La microscop, forma şi
măsura cristalelor prezintă caracteristici specifice fiecărui drog.
Cromatografia pe strat subţire şi cromatografia de gaze sunt tehnici de analiză prin
separarea fracţiilor care compun drogurile.
Spectrofotometria este utilizată ca tehnică de probabilitate în aprecierea identităţii unui
drog pe baza absorbţiei selective a luminii în zonele UV şi IR ale spectrului
electromagnetic. Spectrul ultraviolet nu este concludent pentru identificare. Spectrul
infraroşu este unic pentru fiecare componentă a unei substanţe, reprezentând o
veritabilă amprentă a acestora.
Spectrometria de masă este o tehnică valoroasă de identificare, putând separa drogul
propriu-zis de restul substanţelor aflate în compoziţia drogului amalgamat.

Rezumat
 Drogurile constituie motorul criminalităţii în ţările dezvoltate, căci, de la mirajul iluzoriu
se ajunge la disperarea devastatoare care „înghite”, ca un sac fără fund sume tot mai
mari a căror provenienţă nu poate fi decât de natură infracţională: de la furtul simplu
până la crimă.
 Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române (DEX), drogul este o substanţă de
sorginte vegetală, animală sau minerală care se întrebuinţează la prepararea unor
medicamente sau ca stupefiant.
 Potrivit Legii nr. 143/2000, prin consum ilicit de droguri se înţelege consumul de
droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală; toxicoman este persoana
care se află în stare de dependenţă fizică şi/sau psihică de consumul de droguri,
constatată de una dintre unităţile sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătăţii;
prin cura de dezintoxicare şi supravegherea medicală se înţelege măsurile ce pot fi
luate pentru înlăturarea dependenţei fizice şi/sau psihice faţă de droguri.
 Legea nr. 143/2000 clasifică drogurile în: droguri de mare risc: heroina, mescalina,
morfina, amfetamina, cocaina, codeina, opiu ş.a.; drogurile de risc: canabis, rezină de
canabis, ulei de canabis, diazepam ş.a.
 Opiul este obţinut în urma incizării macului de opiu (Papaver Somniferum), o plantă
anuală care produce flori albe, violete sau purpurii cu patru petale. Opiul provine doar
din planta cu flori albe.
 Morfina este principalul derivat al opiului. A fost obţinută pe cale chimică în anul
1805, fiind denumită de Friederich Serturner, în 1817, în onoarea lui Morfeu, zeul
somnului.
 Heroina. Se obţine prin sinteză din morfină sau chiar direct din capsulele de papaver
somniferum.
 Canabisul este denumirea generică pentru produsele vegetale obţinute din cânepa
de cultură, din care se produce marijuana.
 Haşişul, rezina de pe frunzele şi fluorescenţele plantei, presată în turte; Haşişul lichid,
obţinut în laborator prin extracţii din plante femeie cu solvent organic.
 Cocaina este principalul alcaloid al frunzelor de coca, extrasă printr-un procedeu
chimic.

Concepte si teme de retinut

 Trafic de stupefiante, drog, cura de dezintoxicare, droguri care inhibă centrii nervoşi,
droguri care stimulează centrii nervoşi, droguri halucinogene, inhalaţii, substanţe
psihotrope, substanţe psihoactive, Opiul, heroina, cocaina, canabisul, morfina, haşişul,
crackul , L.S.D., ecstasy, mescaline, teste microcristaline, cromatografia,
spectrofotometria.

Intrebari de control si teme de dezbatere

Care sunt principalele droguri distribuite în traficul internaţional?
2. Care sunt principalele moduri de operare folosite de traficanţi pentru ascunderea
drogurilor?
3. Care sunt principalele metode de mascare a mirosurilor specifice unor droguri?
4. Care sunt principalele metode tehnico-ştiinţifice de depistare a drogurilor?

Teste de evaluare si de autoevaluare

Alegeţi varianta corectă!

1. Fac parte din categoria drogurilor care inhibă centrii nervoşi:

a. canabis, opiacee, cocaina;
b. petidina, codeine, morfina;
c. amfetamina, metadona, petidina.

2. Ce drog se obţine prin sinteză din morfină sau chiar direct din capsulele de papaver
somniferum:
a. heroina;
b. cocaina;
c. opiul.

3. Este principalul derivat al opiului:

a. morfina ;
b. cocaina;
c. heroina.