D 2 Drept Financiar Zdanovschi Alice 221216 074546

lect.univ.dr.
ALICE CRISTINA MARIA ZDANOVSCHI
DREPT FINANCIAR PUBLIC

Curs pentru IDD/IFR
Specializarea DREPT
Bucureşti
2014
1
CUPRINS
INTRODUCERE
Unitatea de învăţare 1
Dreptul financiar – noţiuni introductive
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Definiţia dreptului financiar
1.3.2. Principiile şi izvoarele dreptului financiar
1.3.2.1. Principiile dreptului financiar
1.3.2.2. Izvoarele dreptului financiar
1.3.3. Raporturile juridice financiare
1.4. Îndrumător pentru autoverificare
Finanţele publice
2.1. Introducere
2.3.1. Finanţele publice
2.3.1.1. Noţiune
2.3.1.2. Teoriile finanţelor publice
2.3.1.2.1. Teoria clasică a finanţelor publice
2.3.1.2.2. Teoria modernă a finanţelor publice
2.3.1.3. Trăsăturile şi structura finanţelor publice
2.3.1.3.1. Trăsăturile finanţelor publice
2.3.1.3.2. Structura finanţelor publice
2.3.1.4. Funcţiile finanţelor publice
Moneda
3.1. Introducere
3.3.1. Conceptul de monedă
3.3.1.1. Noţiune
3.3.1.2. Terminologie
3.3.1.3. Istoric
3.3.2. Instrumentele monetare
3.3.3. Funcţiile monedei şi ipotezele apariţiei
3.3.3.1. Funcţiile monedei
3.3.3.2. Ipotezele privind geneza monedei
3.3.4. Crearea sistemului bănesc al leului - în spaţiul carpato-danubiano-pontic -
3.3.5. Aspecte privind fenomenele monetare
3.3.5.1. Circulaţia monetară
3.3.5.2. Stabilitatea şi echilibrul monetar
3.3.5.3. Inflaţia monetară
2
Sistemul bugetar şi activitatea bugetară
4.1. Introducere
4.3.1. Conceptul de sistem bugetar
4.3.1.1. Noţiune
4.3.1.2. Natura juridică
4.3.1.3. Conţinutul sistemului bugetar
4.3.1.4. Părţile componente ale sistemului bugetar
4.3.2. Procedura (activitatea) bugetară
4.3.2.1. Noţiune
4.3.2.2. Principiile procedurii bugetare
4.3.2.3. Etapele procedurii bugetare
4.3.2.3.1. Elaborarea proiectului sistemului bugetar
4.3.2.3.2. Aprobarea sistemului bugetar prin adoptarea Legii bugetare anuale
4.3.2.3.3. Execuţia bugetară
1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare
2. Execuţia de casă bugetară/ a sistemului bugetar
3. Realizarea veniturilor bugetare
4. Efectuarea cheltuielilor bugetare
5. Ordonatorii bugetari/ de credite bugetare
6. Modificarea destinaţiei creditelor bugetare
4.3.2.3.4. Procedura încheierii execuţiei bugetare
4.3.2.3.5. Controlul activităţii bugetare
Veniturile şi cheltuielile publice
5.1. Introducere
5.3.1. Veniturile publice
5.3.1.1. Noţiune şi clasificare
5.3.1.2. Veniturile publice ordinare
5.3.1.2.1. Impozitele
5.3.1.2.2. Taxele
5.3.1.2.3. Contribuţiile
5.3.1.2.4. Principalele impozite datorate bugetului de stat
5.3.1.2.5. Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor locale
5.3.1.3. Veniturile publice extraordinare
5.3.1.3.1. Împrumuturile acordate din disponibilităţile Trezoreriei Statului
5.3.1.3.2. Împrumuturile temporare în condiţiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice şi art.72
din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale
5.3.1.3.3. Datoria publică
5.3.2. Cheltuielile publice
5.3.2.2. Cheltuieli în domeniul social
5.3.2.3. Cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare
5.3.2.4. Cheltuieli militare
5.3.2.5. Cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat
5.3.2.6. Cheltuieli pentru finanţarea activităţii economice
3
Controlul financiar şi răspunderea juridică în domeniul financiar
6.1. Introducere
6.3.1. Controlul financiar
6.3.1.1. Conceptul de control financiar
6.3.1.2. Formele de control
6.3.1.2.1. Clasificare
6.3.1.2.2. Controlul financiar preventiv
6.3.1.2.3. Controlul financiar concomitent
6.3.1.2.4. Controlul intern
6.3.1.2.4.1. Noţiuni generale
6.3.1.2.4.2. Auditul public intern
6.3.1.2.5. Controlul financiar ulterior
6.3.1.2.5.2. Curtea de Conturi a României
6.3.2. Răspunderea juridică în domeniul financiar
6.3.2.1. Noţiune
6.3.2.2. Formele răspunderii juridice
6.3.2.2.1. Răspunderea penală
6.3.2.2.2. Răspunderea contravenţională
Moneda unică europeană
7.1. Introducere
7.3.1. Noţiuni generale
7.3.2. Euro şi zona euro
7.3.3. Sistemul euro
7.3.4. Criteriile de convergenţă
4
INTRODUCERE
Disciplina Drept financiar este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul disciplinelor cu caracter
teoretico-aplicativ ca urmare a faptului că este una dintre cele mai importante ramuri de drept din sistemul
juridic al unei formaţiuni statale, deaorece are drept obiect de studiu finanţele publice – modul de constiuire,
administrare şi utilizare a banului public. Deoarece orice comunitate necesită constiuirea unor fonduri
comune pentru a fi folosite în interesul întregii societăţi, modalitatea de reglementare şi consecinţele sale
interesează întreaga societate.
Având în vedere importanţa acestui domeniu, atât pentru stat, cât şi pentru societate, cunoştinţele pe
care le aduce această disciplină sunt absolut necesare pentru formarea juriştilor, avocaţilor, judecătorilor,
notarilor publici, consilierilor, etc., dar mai ales pentru formarea unei educaţii bugetare a fiecărui membru al
societăţii.
Obiectivele cursului
Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi practice privind activitatea
bugetară a statului. Astfel, studenţi îşi vor însuşii cunoştinţele de bază privind finanţele publice, sistemul
bugetar, procedura bugetară, conceptul de monedă, categoriile de venituri publice, datoria publică,
categoriile de cheltuieli publice, controlul financair, răspunderea în acest domeniu, unitatea monetară euro.
Parcurgând această disciplină studenţii îşi vor putea însuşi modul în care statul îşi desfăşoară
activitatea bugetară pentru a constiui, administra şi utiliza banul public în interesul întregii societăţi.
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competenţe generale şi specifice:
1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei)
✓ obiectului de activitate al Dreptului financiar;
✓ utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul financiar;
✓ conceptul de sistem bugetar în general, şi implicaţiile unei proceduri bugetare eficiente în special;
✓ definirea / nominalizarea de concepte ce apar în activitatea bugetară a statului;
✓ acumularea unor cunoştinţe necesare fiecărui membru al societăţii.
2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum şi a
conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
✓ realizarea de conexiuni între elementele sistemului bugetar şi principiile procedurii bugetare;
✓ argumentarea unor enunţuri în faţa autorităţilor fiscale, partenerilor de afaceri, celorlalţi membrii
ai societăţii;
✓ capacitatea de instituire şi reglementare a unui sistem bugetar;
✓ capactitatea de interpretare a unei sarcini fiscale.
3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice specifice;
utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)
✓ relaţionări între între diferitele tipuri de venituri publice, fie ordinare, fie extraordinare;
✓ relaţionări între între diferitele tipuri de cheltuieli publice;
✓ descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii de constiuire,
administrare şi utilizarere a banului public;
✓ capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul cursului;
✓ abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul financiar;
✓ capacitatea de a interpreta şi soluţiona speţe în domeniu;
✓ capacitatea de identificare atât a drepturilor administraţiei publice, cât şi a obligaţiilor sale;
4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul ştiinţific /
cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice / promovarea unui sistem de valori
culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice /
implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de
parteneriat cu alte persoane / instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare
profesională )
✓ reacţia pozitivă la sugestii, cerinţe, sarcini didactice, satisfacţia de a răspunde la întrebările
privind îndeplinirea rolului statului cu privire la constiuirea şi utilizarea banului public;
✓ implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina Drept financiar;
5
✓ acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc. conform legislaţiei în
vigoare;
✓ abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii.
Resurse şi mijloace de lucru
Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de material publicat
pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz, aplicaţii, necesare întregirii
cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt
folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru
conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate.
Structura cursului
Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:
Unitatea de învăţare 1. Dreptul financiar – noţiuni introductive (2 ore)

Unitatea de învăţare 2. Finanţele publice (2 ore)
Unitatea de învăţare 3. Moneda (4 ore)
Unitatea de învăţare 4. Sistemul bugetar şi activitatea bugetară (6 ore)
Unitatea de învăţare 5. Veniturile şi cheltuielile publice (7 ore)
Unitatea de învăţare 6. Controlul financiar şi răspunderea juridică în domeniul financiar (5
ore)
Unitatea de învăţare 7. Moneda unică europeană (2 ore)
Teme de control (TC)
Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea
următoarele subiecte:
1. Prezentaţi procesul de constituire şi de utilizare a banului public (2 ore).
2. Comentaţi rolul Legii bugetare anuale (2 ore).
3. Ce criterii de convergenţă trebuie să îndeplinească România pentru a adera la zona euro (2 ore).
Bibliografie obligatorie:
Dan Drosu Şaguna, Drept fnanciar, Editura CH Beck, Bucureşti 2011;

Monica Amalia Raţiu, Simona Gherghina, Drept financiar public – caiet de seminar, Editura CH Beck,
Bucureşti 2008;
Constituţia României;
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice;
Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
Legea nr. 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară;
Ordinul nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea,
ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea
angajamentelor bugetare şi legale;
Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României;
O.U.G. nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului;
Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi;
Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern;
O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlului financiar preventiv;
Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea
controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară
activitatea de control financiar preventiv propriu;
H.G. nr. 1.257/2012 privind organizarea inspecţiilor şi stabilirea atribuţiilor generale în efectuarea
acestora în vederea aplicării Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi
controlul financiar preventiv;
6
O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii
economici;
H.G. 101/ 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
inspecţiei economico-financiare;
O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi
utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora
O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de
lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii;
O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat;
O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică;
Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al
Comunităților Europene;
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii economice şi monetare;
www. eur-lex.europa.eu.
Metoda de evaluare:
Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de subiecte sinteză (în extenso) prin extragerea
lor, ţinându-se cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.
7
Dreptul financiar – noţiuni introductive
1.1. Introducere
1.3.2.1. Principiile dreptului financiar
1.1. Introducere
Orice tip de comunitate are nevoie pentru a funcţiona de

constituirea unor fonduri comune care ulterior să fie folosite în
interesul întregii societăţi. Relaţiile născute în cadrul societăţii cu
privire la aceste aspecte sunt reglemntate printr-o ramură de drept
denumită drept financiar, în consecinţă vom începe acest manual prin
a ne familiariza cu domeniul dreptului financiar.
Obiectivele unităţii de învăţare:
– familiarizarea cu domeniul dreptului financiar;

– definirea conceptului de drept financiar;
– identificarea elementelor constitutive ale raportului juridic
financiar;
– definirea noţiunilor de ban public şi a raportului juridic
financiar;
Competenţele unităţii de învăţare:
– studenţii vor putea să definească concepte şi termeni

precum dreptul financiar, banul public, contribuabilul,
raportul juridic financiar, planificarea financiară, politică
bugetară;
– studenţii vor putea să identifice drepturile şi obligaţiile
părţilor într-un raport juridic financiar;
– studenţii vor putea să identifice principiile dreptului
financiar;
8
Timpul alocat unităţii de învăţare:
Pentru unitatea de învăţare Dreptul financiar – noţiuni

introductive, timpul alocat este de 2 ore.
Dreptul financiar, ca ramură a dreptului public, este format

din totalitatea actelor normative care reglementează relaţiile de
constituire, administrare, repartizare şi utilizare a fondurilor
băneşti ale statului şi ale instituţiilor publice (banul public),
destinate satisfacerii sarcinilor social-ecomonice ale societăţii.
Particularităţile dreptului financiar:

➔ Dreptul financiar care are în centrul reglementării sale
finanţele publice şi se ocupă de reglementarea primară şi
secundară a tuturor aspectelor care ţin de administrarea banului
public şi evidenţa patrimoniului statului şi instituţiilor publice.
Prin intermediul finanţelor publice se asigură constituirea,
repartizarea şi utilizarea cu eficienţă a banului public pentru
dezvoltarea economică-socială a societăţii. Ex: sporirea producţiei
de mărfuri, dezvoltarea forţelor de producţie, dezvoltarea
învăţământului, protecţia socială,etc.
Banul public reprezintă fondurile comune constituite la nivelul
întregii societăţi pentru a fi administrate de către stat în numele şi
în interesul întregii societăţi.
Instrumentul specific de actiune este bugetul (principalul
plan financiar al statului care cuprinde totalitate veniturilor şi
cheltuielilor publice)
Pe lângă politica fiscală, un rol important în cadrul politicii
financiare revine politicii bugetare. Politica bugetară reprezintă
procesul de stabilire şi ierarhizare a priorităţilor economico-
sociale la nivelul autorităţilor de decizie (centrale sau locale),
concretizat în structurarea şi dimensionarea cheltuielilor publice.
Politica bugetară se constituie într-un complex de acţiuni
complementar politicii fiscale, ambele tipuri de politici
reprezentând instrumente de intervenţionism ale statului în scopul
modelării evoluţiilor economico-sociale dintr-o ţară.
➔ este o ramură a dreptului public.
➔ are o relaţie de tip parte – întreg cu dreptul fiscal, fiind
cea mai importantă parte a dreptului financiar.
Dreptul fiscal tratează aspecte legate de veniturile publice
reprezentate de impozite în relaţie directă cu plătitorii acestora în
procesul privind “declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea
impozitelor (…) datorate bugetului general consolidat”.

9
1.3.2.1 Principiile dreptului financiar
 Legalitatea;
 Planificarea financiară;
 Verificarea legalităţii modului de utilizare a banului public.
1. Legalitatea
→ are o consacrare constituţională expresă în art. 137 din
Constituţie ➔
Legea fundamentală statuează obligativitatea reglementării
prin lege a tuturor aspectelor care vizează banul public  acest
principiul exclude posibilitatea reglementării primare a unor
instituţii fundamentale pentru societate prin acte normative ale
executivului.
2. Planificarea financiară
→ consacrare constituţională expresă;
N. B. → instrumentul juridic al planificării financiare este
Bugetul public naţional --- art. 138 Const.
Planificarea financiară este strictă, suplă şi predictibilă.
3. Verificarea legalităţii modului de utilizare a banului

public
→ consacrare constituţională la nivel de principiu ➔ având în
vedere intersul public al modului de utilizare a resurselor
financiare puse la dispoziţia statului ( în calitate de administrator
al Banului Public), la a căror constituire contribuie în fapt toţi
cetăţenii
 art. 140 arată că  modul de formare, administrare şi de
întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului
public → se realizează de către Curtea de Conturi

Reprezintă totalitatea actelor normative care reglementează
raporturile juridice financiare.
În funcţie de gradul de generalitate sau specificitate, izvoarele
pot fi împărţite în două categorii, astfel, (1) izvoare comune tuturor
ramurilor de drept şi (2) izvoare specifice dreptului fiscal.
(1) izvoare comune dreptului financiar şi altor ramuri de

drept:
 Constituţia,  legile ordinare ale parlamentului, 
ordonanţele de guvern şi ordonanţele de urgenţă (în baza unei legi
de abilitare a guvernului – stabileşte limitele clare de competenţă în
reglementare),  hotarârile guvernului = ca şi reglementări
secundare în materie.
(2) izvoare specifice dreptului financiar, spre exemplu:

1. Legea finanţelor publice (Legea nr. 500/2002) → este o lege-
cadru - defineşte sfera de cuprindere a finanţelor publice;
2. Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale (intrată
în vigoare la 1 ian 2007)  regulile privind modul de constituire,
administrare şi utilizare a resurselor financiare publice locale;
3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind
formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria
statului (aprobată şi modificată prin Legea nr. 201/2003) 
stabileşte regulile privitoare la circulaţia efectivă, prin conturi de
tip bancar, a resurselor financiare publice;
4. Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea
10
Curţii de Conturi, republicată 2009  atribuţiile de control ale
acestui organ în materia modului de constituire, administrare şi
utilizare a banului public;
5. Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a
României;
6. OUG nr. 64/2007 privind datoria publică.
O mare importanţă are şi dreptul Uniunii Europene, ca şi

ansamblul actelor normative care reglementează raporturile juridice
care apar în procesul integrării europene.
Din cadrul acestui ansamblul, semnificative vor fi actele
normative care reglementează raporturile juridice ce produc efecte
asupra sistemului financiar naţional, spre exemplu, Regulamentul
(CE, Euroatom) nr.1605/2002 privind regulamentul financiar
aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene.
1.3.3. Normele dreptului financiar
Norma juridică financiară  o regulă de conduită stabilită

prin lege, care cuprinde drepturile şi obligaţiile subiectelor
participante la raportul de drept financiar şi a cărei respectare este
asigurată de autoritatea de stat.
 conţinutul normei de drept financiar = ipoteză + dispoziţie
+ sancţiune;
➔ elementul specific al n. j. fin. este sancţiunea
Sanctiunile se constata si se aplica de catre organele de control
financiar ale statului fizice si juridice, subiecte ale raporturilor
juridice financiare.
Raporturile juridice financiare sunt formate din relaţiile

sociale care iau naştere şi se sting în procesul constituirii,
repartizării şi utilizării fondurilor băneşti ale statului şi care sunt
reglementate de normele juridice financiare.
Clasificare
În funcţie de sfera de cuprindere a finanţelor publice (legea
500/2002) raporturile de drept financiar pot fi:
 raporturi juridice bugetare  fiscale  de creditare 
de garantare  de organizare a circulaţiei monetare  valutare
 de asigurare prin efectul legii  de control financiar.
→ clasificarea se exprimă prin afirmarea şi consacrarea
doctrinei intervenţioniste  statul trebuie să joace un rol tot mai
activ în viaţa economică şi să influenţeze procesele economice.
Elementele constitutive ale raporturile juridice financiare:

❖ Subictele participante la rap. de dr. fin.:
➔ Statul → reprezentat printr-un organ de specialitate în
activitatea financiară → învestit cu atribuţii în procesul de
constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti puse la
dispoziţia statului în interesul întregii societăţi;
➔ Orice persoană fizică sau persoană juridică  care
interacţionează cu organele statului în procesul administrării
finanţelor publice, în special, contribuabilul.
R.j.fin. → Apar  numai în cadrul activităţii financiare
înfăptuite de stat şi organele (instituţiile) sale.
 fără excepţie, unul dintre subiecte este statul  printr-un
organ de specialitate care intră în raportul juridic de pe poziţia de
11
purtător al autorităţii de stat ➔ N. B. ➔ (creează) o poziţie
juridică de subordonare a tuturor subiectelor faţă de subiectul
purtător al autorităţii de stat.
Excepţii  există în domeniul dreptului fiscal sau în domeniul
datoriei publice (etc.) o serie de raportuir juridice în cadrul cărora
subiectele participante la raporturile juridice se afla pe o poziţie de
egalitate juridică cu statul.
❖ Obiectul rap. de dr. fin.  este  diferit → determinat

(1.) de sfera de cuprindere a finanţelor publice şi (2.) de faptele,
actele normative şi operaţiunile specifice cu privire la activitatea
fiscală 
 (1.) obiectul este format din acţiuni de prognoză şi
organizare bugerară, de creditare, de control financiar, de
circulaţie monetară etc.
 (2.) obiectul îl formează plata (acţiunea) unor sume de bani
la care sunt ţinute persoanele fizice sau juridice care realizează
venituri sau deţin bunuri impozabile sau taxabile.
❖ Conţinutul rap. de dr. fin. ➔ este dat de ➔ drepturile

şi obligaţiile subiectelor participante  care diferă de cele ale
altor rap. jur., îc se stabilesc în legătură cu necesitatea şi
importanţa constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor băneşti
ale statului.
1.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unităţii de învăţare 1
Dreptul financiar, ca ramură a dreptului public, este format din totalitatea actelor normative care reglementează
relaţiile de constituire, administrare, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti ale statului şi ale instituţiilor publice
(banul public), destinate satisfacerii sarcinilor social-ecomonice ale societăţii.
Pe lângă politica fiscală, un rol important în cadrul politicii financiare revine politicii bugetare. Politica bugetară
reprezintă procesul de stabilire şi ierarhizare a priorităţilor economico-sociale la nivelul autorităţilor de decizie (centrale
sau locale), concretizat în structurarea şi dimensionarea cheltuielilor publice.
Dreptul financiar este o ramură a dreptului public.
Are o relaţie de tip parte – întreg cu dreptul fiscal, fiind cea mai importantă parte a dreptului financiar.
Principiile dreptului financiar sunt:
 Legalitatea;
 Planificarea financiară;
 Verificarea legalităţii modului de utilizare a banului public.
Izvoarele dreptului financiar se împart în general în generale şi specifice.
Norma juridică financiară reprezintă o regulă de conduită stabilită prin lege, care cuprinde drepturile şi
obligaţiile subiectelor participante la raportul de drept financiar şi a cărei respectare este asigurată de autoritatea de
stat
Elementul specific al n. j. fin. este sancţiunea.
Raporturile juridice financiare sunt formate din relaţiile sociale care iau naştere şi se sting în procesul constituirii,
repartizării şi utilizării fondurilor băneşti ale statului şi care sunt reglementate de normele juridice financiare.
Clasificare
În funcţie de sfera de cuprindere a finanţelor publice (legea 500/2002) raporturile de drept financiar pot fi:
 raporturi juridice bugetare  fiscale  de creditare  de garantare  de organizare a circulaţiei monetare
 valutare  de asigurare prin efectul legii  de control financiar.
Elementele constitutive ale raporturilor juridice financiare sunt subiectele, conţinutul şi obiectul.
❖ Subictele participante la rap. de dr. fin.:
➔ Statul → reprezentat printr-un organ de specialitate în activitatea financiară.
12
➔ Orice persoană fizică sau persoană juridică  care interacţionează cu organele statului în procesul
administrării finanţelor publice.
❖ Conţinutul rap. de dr. fin. este dat de drepturile şi obligaţiile subiectelor participante.
❖ Obiectul rap. de dr. fin. este diferit → determinat (1.) de sfera de cuprindere a finanţelor publice şi (2.) de
faptele, actele normative şi operaţiunile specifice cu privire la activitatea fiscală 
 (1.) obiectul este format din acţiuni de prognoză şi organizare bugerară, de creditare, de control financiar, de
circulaţie monetară etc.
 (2.) obiectul îl formează plata (acţiunea) unor sume de bani la care sunt ţinute persoanele fizice sau juridice
care realizează venituri sau deţin bunuri impozabile sau taxabile.
Concepte şi termeni de reţinut
• dreptul financiar;
• norma juridică financiară;
• banul public;
• politica bugetară;
• raportul juridic financiar;
• legalitatea;
• planificarea financiară;
• verificarea legalităţii modului de utilizare a banului public.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Ce ramură de drept este dreptul financiar şi ce implicaţii are acest aspect?

2. Comentaţi principiile dreptului fnanciar.
3. Cine sunt subiectele raporturile juridice financiare?
4. Ce reprezintă politica bugetară?
5. Comentaţi conceptul de ban public.
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Totalitatea actelor normative care reglementează relaţiile de constituire, administrare, repartizare şi

utilizare a fondurilor băneşti ale statului şi ale instituţiilor publice, destinate satisfacerii sarcinilor social-
ecomonice ale societăţii reprezintă:
a) dreptul fiscal;
b) administrarea impozitelor şi taxelor;
c) drept financiar;
d) banul public.
2. Sunt principii ale dreptului financiar următoarele:

a) individualizarea impunerii;
b) planificarea financiară;
c) legalitatea;
d) certitudinea impunerii.
13
3. Legea bugetară anuală poate fi modificată pe parcursul exerciţiului financiar în situaţia în care se constată
modificări semnificative în procesul formării şi administrării veniturilor statului reprezintă una dintre
trăsăturile planificării financiare, aceasta fiind:
a) predictibilă;
b) legală;
c) suplă;
d) strictă.
4. Printre raporturile juridice financiare regăsim:

a) raporturi juridice valutare;
b) raporturi juridice administrative;
c) raporturi juridice penale;
d) raporturi juridice de creditare.
5. Instituţiile finanţate majoritar sau integral din venituri extrabugtetare şi întreprinderile la care statul sau o
unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau acţionar majoritar reprezintă:
a) drept financiar;
b) sectorul public;
c) reglementarea secundară;
d) raporturi juridice de garantare.
Bibliografie obligatorie
• Dan Drosu Şaguna, Drept fnanciar, ediţia a 5-a, Editura CH Beck, Bucureşti 2012;
• Constituţia României
• Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice;
• Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
• Legea nr. 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară;
• Ordinul nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea,
• Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României;
• O.U.G. nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului;
• Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi;
• Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern;
• O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlului financiar preventiv;
• Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea
controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care
desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu;
• H.G. nr. 1.257/2012 privind organizarea inspecţiilor şi stabilirea atribuţiilor generale în efectuarea
acestora în vederea aplicării Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial
şi controlul financiar preventiv;
• O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii
economici;
14
• H.G. 101/ 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea inspecţiei economico-financiare;
• O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi
• O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune
de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii;
• O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat;
• O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică;
• Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului
general al Comunităților Europene;
• www. eur-lex.europa.eu.
15
Finanţele publice
2.1. Introducere
2.3.1.1. Noţiune
2.1. Introducere
“Veniturile statului sunt o porţiune pe care fiecare cetăţean

o dă din avutul său pentru a avea siguranţa celeilalte porţiuni sau
pentru a se folosi de ea în mod plăcut. Pentru a stabili aceste
venituri în chip potrivit, trebuie să ţină seama şi de nevoile statului
şi de nevoile cetăţenilor ”. (Montesquieu, “Despre spiritul legilor”,
1748).
– cunoaşterea implicaţiilor finanţelor publice;

– cunoaşterea relaţiei dintre statul intervenţionist şi statul
neintervenţionist;
– definirea conceptelor de finanţele publice clasice şi finanţele
publice moderne;
– cunoaşterea trăsăturile finanţelor publice;
– cunoaşterea funcţiilor finanţelor publice.

precum finanţele publice, finanţele publice clasice, finanţele
publice moderne, stat intervenţionist, stat
neintervenţionist, funcţia de repartiţie, funcţia de control;
– studenţii vor putea să diferenţieze statul intervenţionist de
16
statul neintervenţionist;
– studenţii vor putea să descrie implicaţiile funcţiilor
finanţelor publice;
– studenţii vor putea să identifice trăsăturile finanţelor
publice.
Pentru unitatea de învăţare Finanţele publice, timpul alocat este

de 2 ore.
2.3.1.1. Noţiune
Finante publice reprezintă totalitatea relatiilor de natura

economica constituite sub forma baneasca care apar in procesul
realizarii si repartizarii resurselor necesare statului pentru
indeplinirea sarcinilor sale.
Notiunea de “financia pecuniaria”- originea conceptului de
finante publice =orice tranzactie care presupune intre prestatii plata
unei sume de bani. (Şaguna, 2009)
Termenul de “finante publice”- lb.franceza, sens general- bani si
venituri publice destinate acoperirii cheltuielilor statului

Concepţia finanţelor publice clasice este legata de ideea de
liberalism politic şi a fost specifică sfarsitului sec. XIX si inceptului
sec. XX- stat neinterventionist.

Concepţia finanţelor publice moderne s-a dezvoltat dupa
primul razboi mondial cand statul neinterventionist a fost inlocuit
de un stat interventionist care a decis sa influenteze in mod direct
procesele economice.
Finantele publice se transforma intr-un mijloc de interventie
a statului in economie.

Finantele publice sau relatiile financiare publice se pot
caracteriza, prin prisma specificului lor, prin urmatoarele
particularitati/ trăsături:
17
1. Relatiile financiare sunt relatii cu caracter economic,
deoarece ele apar în procesul formării, repartizării şi utilizării
produsului social;
2. Relatiile financiare apar in forma baneasca;
3. Relatiile financiare sunt relatii fara echivalent, adică NU
presupun o contraprestaţie directă din partea subiectului beneficiar
al mijloacelor băneşti;
4. O alta trasatura a relatiilor financiare este aceea ca mijloacele
banesti repartizate si utilizate de subiectele beneficiare nu se
ramburseaza.

Pentru a intelege structura finantelor publice este necesar sa
avem in vedere urmatoarele acte normative:
- L 500/2002 a finantelor publice
- OUG 64/2007 a datoriei publice
- L 273/2006 privind finantele publice locale
În conformitate cu Legea nr. 500/2002, finanţele publice au

următoarea structură:
 bugetul de stat;
 bugetul asigurărilor sociale de stat;
 bugetele fondurilor speciale;
 bugetul trezoreriei statului;
 bugetele instituţiilor publice autonome;
 bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial
din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat ori din
bugetele fondurilor speciale;
 bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri
proprii;
 bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate
sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri
se asigură din fonduri publice;
 bugetul fonduri externe nerambursabile;
 bugete locale;
 datoria publică.
OUG 64/2007 are in vedere principalele datorii publice.

L 273/ 2006 priveste structura bug. locale, ale comunelor,
oraselor, municipiilor, sectoarelor, judetelor, institutiilor organizate
la nivel local, bug. imprumuturilor externe si interne, inclusive ale
fondurilor externe nerambursabile.
În procesul formării, repartizării şi utilizării mijloacelor băneşti

ale societăţii, finanţele publice îndeplinesc două funcţii:
1. Funcţia de repartiţie
Această funcţie se realizează în procesul de formare şi
repartizare a mijloacelor băneşti, mai exact în momentul repartiţiei
procesului social şi a venitului naţional, evidenţiindu-se două
momente: formarea resurselor şi repartizarea acestora.
2. Funcţia de control
Necesitatea funcţiei de control a fianţelor publice decurge din
faptul că fondurile de resurse financiare constituite la dispoziţia
statului aparţin întregii societăţi.
18
Finante publice reprezintă totalitatea relatiilor de natura economica constituite sub forma baneasca care apar in
procesul realizarii si repartizarii resurselor necesare statului pentru indeplinirea sarcinilor sale.
Teoriile finanţelor publice
Concepţia finanţelor publice clasice este legata de ideea de liberalism politic şi a fost specifică sfarsitului sec.
XIX si inceptului sec. XX- stat neinterventionist.
Teoria modernă a finanţelor publice
Concepţia finanţelor publice moderne s-a dezvoltat dupa primul razboi mondial cand statul neinterventionist a
fost inlocuit de un stat interventionist care a decis sa influenteze in mod direct procesele economice.
Finantele publice sau relatiile financiare publice se pot caracteriza, prin prisma specificului lor, prin urmatoarele
particularitati/ trăsături:
1. Relatiile financiare sunt relatii cu caracter economic;
2. Relatiile financiare apar in forma baneasca;
3. Relatiile financiare sunt relatii fara echivalent;
4. Mijloacele banesti repartizate si utilizate de subiectele beneficiare nu se ramburseaza.
Structura finanţelor publice este stabilită, îndeosebi, de Legea nr. 500/2002.
În procesul formării, repartizării şi utilizării mijloacelor băneşti ale societăţii, finanţele publice îndeplinesc două
funcţii:
1. Funcţia de repartiţie
2. Funcţia de control
• finanţele publice;
• finanţele publice clasice;
• finanţele publice moderne;
• stat intervenţionist;
• stat neintervenţionist;
• trăsăturile finanţelor publice;
• structura finanţelor publice;
• funcţia de repartiţie ;
• funcţia de control.
1. Definiţi conceptul de finanţele publice.

2. Comentaţi funcţia de repartiţie a finanţelor publice.
3. Comentaţi funcţia de control a finanţelor publice.
4. Comentaţi motto-ul, „Veniturile statului sunt o porţiune pe care fiecare cetăţean o dă din avutul
său pentru a avea siguranţa celeilalte porţiuni sau pentru a se folosi de ea în mod plăcut. Pentru a stabili
aceste venituri în chip potrivit, trebuie să ţină seama şi de nevoile statului şi de nevoile cetăţenilor”,
(Montesquieu, “Despre spiritul legilor”, 1748).
5. Comentaţi relaţia dintre statul neintervenţionist şi statul intervenţionist.
19
1. Totalitatea relatiilor de natura economica constituite sub forma baneasca care apar in procesul realizarii si
repartizarii resurselor necesare statului pentru indeplinirea sarcinilor sale reprezintă:
a) politica bugetară;
b) politica fiscală;
c) finanţelele publice;
d) statul neintervenţionist.
2. Printre trăsăturile finanţelor publice nu se enumeră:

a) Relatiile financiare sunt relaţii cu caracter economic;
b) Relatiile financiare sunt relaţii care presupun o contraprestaţie directă;
c) Relatiile financiare apar in forma baneasca;
d) Mijloacele banesti repartizate si utilizate de subiectele beneficiare se ramburseaza.
3. Aspectul care se realizează în procesul de formare şi repartizare a mijloacelor băneşti, mai exact în
momentul repartiţiei procesului social şi a venitului naţional reprezintă:
a) caracterul economic al finanţelor publice;
b) funcţia de control;
c) forma bănească a finanţelor publice;
d) funcţia de repartiţie.
4. O execuţie bugetară excedentară (veniturile pe care statul le realizează sunt mai mari decât cheltuielile pe
care le folosea pentru îndeplinirea funcţiilor sale), o fiscalitate scăzută şi un stat neintervenţionist
caracterizează:
a) finanţele publice moderne;
b) funcţia de repartiţie;
c) finanţele publice clasice;
d) funcţia de control.
5. O execuţie bugetară deficitară (volumul cheltuielilor creşte şi se diversifică, aparând şi categoriile

cheltuielilor publice economice şi celor sociale, depăşindu-se, astfel, veniturile încasate de stat), o fiscalitate
ridicată şi un stat intervenţionist caracterizează:
a) finanţele publice moderne;
b) funcţia de repartiţie;
c) finanţele publice clasice;
d) funcţia de control.
20
• Dan Drosu Şaguna, Drept financiar, Editura CH Beck, Bucureşti 2011;

• Monica Amalia Raţiu, Simona Gherghina, Drept financiar public – caiet de seminar, Editura CH
Beck, Bucureşti 2008;
• Constituţia României;
• Legea nr. 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară.
21
Moneda
3.1. Introducere
3.3.1.1. Noţiune
3.3.1.3. Istoric
3.3.4. Crearea sistemului bănesc al leului - în spaţiul carpato-danubiano-pontic -
3.1. Introducere
Moneda a reprezentat „o instituţie istorică, a urmat şi urmează

evoluţia societăţii umane“.
(Dan Drosu Şaguna, Drept financiar, Editura CH Beck,
Bucureşti 2011, p. 21)
– cunoaşterea condiţiilor apariţiei fenomenului general al

valorii;
– definirea conceptelor de monedă, ban şi de instrumente
monetară;
– cunoaşterea genezei sistemului bănesc al leului;
– definirea conceptului de inflaţie monetară şi de circulaţie
monetară.
22
- studenţii vor putea să definească concepte şi termeni precum
monedă, monetă, ban, instrument monetar, numerar, conturi, leu,
kosonul dacic, circulatia monetară, sistemul monetar, emisiune
monetară, putere de cumparare, stabilitatea monetară,
devalorizarea monetară, inflaţia monetară, deflaţia;
- studenţii vor putea să identifice funcţiile monedei;
- studenţii vor putea să prezinte ipotezele privind apariţia
monedei.
- studenţii vor putea să justifice alegerea denumirii de leu şi
ban in ceea ce priveşte sistemul bănesc al leului;
- studenţii vor putea să descrie particularităţile fenomenului
inflaţiei monetare;
Pentru unitatea de învăţare Moneda, timpul alocat este de 4 ore.
3.3.1.1. Noţiune
Sub aspect conceptual:
Moneda reprezintă o marfă specială cu rol de echivalent
general, reprezintă fenomenul valorii în general.
Pt. ca o marfa sa devina speciala si sa fie caracterizabila
drept moneda tb. să îndeplinească cumulativ cinci condiţii care
s-au evidenţiat de-a lungul evoluţiei comunităţilor umane – de la
ceata primitivă la popor, naţiune:
O marfă pentru a fi monedă trebuie să îndeplinească
cumulativ cinci condiţii:
1. să fie general acceptată de comunitate;
2. să fie divizibilă (sa poata fi impartita fara a se altera, părţile să
păstreze calităţile întregului);
3. să fie tezaurizabilă (sa pastreze si sa transmita valoare in
timp, valoarea să fie constantă în timp, inalterabilă);
4. să aibă o valoare de întrebuinţare (folosinţă) foarte mică;
5. să fie relativ rară (argintul a inundat piaţă).
Sub aspectul funcţionalităţii sale:

Moneda este un instrument social-economic,
indispensabil oricărei economii.
Moneda, in forma ei clasica de disc metalic cu greutate
determinata, se utilizeaza a mijloc de circulatie, de plata si
tezaurizare. Ea reprezinta un instrument etalon legal de plata
pentru facilitarea schimburilor, pentru acumulari, fiind
masuratorul general de valori care poarta girul autoritatii emitente,
statul, si care se bucura de incredere publica.
23
În limba noastră, denumirea a pătruns atât ca neologism din
latină, „moneta“ odată cu ocupaţia Imperiului Roman – prin anii
106, cât şi prin limba neogreacă - „monedă“, utilizată în timpul
domniilor fanariote - pe la 1700.
Etimologic, denumirea de „monetă“ îşi are izvorul în limba
latină, termenul venind de la numele zeiţei Junon Moneta în al cărei
templu, la Roma, statul îşi instalase ateliere de batere a primelor
semne monetare.
Monetă = origine latină ➔ datorită sferei de influenţă a ariei de
răspândire a civilizaţiei romane în majoritatea statelor există
termenul de “monetă”, inclusiv românii, totuşi la noi prin uzanţă
publică se foloseşte termenul de “ monedă” (dar ambii termeni
sunt corecţi), cu atât mai mult cu cât toţi derivaţii termenului
monedă sunt cu toţi “t” monetar, monetărie.
Aceeaşi denumire este utilizată în Franţa - monnaie -, în Anglia
– money, în Italia- moneda.
În limba română, termenul de „ban“ este utilizat îndeosebi

când exprimă noţiunea de monedă măruntă, divizionară –
subdiviziunea monedei naţionale. Etimologic îşi are originea în
privilegiul acordat banilor români din secolele XIII-XIV de a bate
monede de argint, denumirea fiind întrebuinţată cu timpul pentru
desemnarea monedelor cu o anumită greutate şi calitate, indiferent
de provenienţa lor - prin anii 1400. Termenul de ban având în
această situaţie sensul de fenomen al valorii, marfă cu rol de
echivalent general.
3.3.1.3. Istoric
Primele operaţiuni de schimb s-au efectuat în natură, prin
intermediul trocului, schimbându-se în mod direct, nemijlocit,
produsele între ele.
Specializarea muncii determină o progresivă diversificare de
bunuri, odată cu creşterea necesităţilor populaţiilor. Într-un stadiu
mai avansat al schimbului, încep a se întrebuinta anumite
mărfuri ca mijloace de intermediere, cu care se puteau schimba
orice produse, prin aceste mărfuri putându-se exprima valoarea
tuturor celorlalte.
Primei diviziuni sociale a muncii i-a urmat separarea
meşteşugarilor de restul producătorilor, ca efect al descoperirii
însemnatelor proprietăţi ale metalelor şi, îndeosebi, folosirii
fierului la confecţionarea uneltelor.
La început utilizarea metalelor pentru intermedierea
schimburilor s-a făcut într-o formă cât mai lesnicios de
transmis, de transportat şi păstrat - căpătând formele uzuale:
cuţite, cuie, vârfuri de săgeată, de suliţe; sub forme brute ca plăci,
discuri, bare, sârme; în forme ornamentale: inele, brăţări, spirale,
cruci etc. Abia mai târziu au fost create, din metale, instrumente
mai uşor de mânuit, pentru facilitarea circuitului tot mai intens al
valorilor materiale – monedele.
Monedele de metal au reprezentat o marfă specială care
cristalizează în ea valoarea abstractă a tuturor celorlalte mărfuri.
Pentru ca o marfă să poată îndeplini rolul de echivalent
general trebuia să îndeplinească cele cinci condiţii cumulative.
La început această misiune monetară a fost încredinţată
bronzului, aramei (cuprului), fierului, apoi metalelor preţioase
- aurul, argintul şi mai puţin platina. Aurul s-a impus în cele din
24
urmă datorită proprietăţilor sale deosebite.
Moneda, care-şi are originea în marfa însăşi, a apărut deci
spontan, în cadrul economiei de schimb şi a circulaţiei
mărfurilor.
În cadrul sistemului bimetalizat, rolul de etalon monetar îl
au,deopotrivă, cele două metale: aurul şi argintul, între care se
stabileşte un raport de valoare. Aceste metale circulă paralel şi
simultan, fiind un sistem etalon unic, alternativ, când de aur, când
de argint, baterea monedei din ambele metale fiind liberă. Prin
demonetizarea progresivă a argintului, prevalent a devenit
monometalismul aur. Emisiunile monetare au reprezentat atributul
inalienabil al autorităţii statale, reprezentând monopol de stat din
antichitate până în epoca contemporană.
Dreptul de a bate monedă a constituit prerogativa exclusivă şi
discreţionară a statului.
Timp de douăzeci şi trei de secole s-au folosit ca bani
îndeosebi monede din metal preţios. Odată cu apariţia primelor
bănci, la Amsterdam în 1609, la Hamburg din 1619, la Londra din
1694 (care a fost şi prima bancă de emisiune), rolul metalelor
preţioase ca etalon monetar este preluat de către bancnotele
convertibile în aur, la care s-au adăugat, cu timpul, şi cele
neconvertibile şi banii de cont.
Bancnotele au înlocuit banii cu valoare intrinsecă,
îndeplinind funcţia de circulaţie a mărfurilor şi plăţilor.
Băncile de emisiune aveau obligaţia păstrării în tezaur a
unui stoc de aur sau argint care să reprezinte un procent din
suma bancnotelor emise şi aflate în circulaţie, pentru a putea fi
asigurată convertibilitatea bancnotelor.
Montesquieu a exprimat sugestiv în „L'esprit des lois“ corelaţia
monedă-bancnotă: „Moneda este un semn care reprezintă şi
exprimă valoarea tuturor mărfurilor (...). Cum banul este semnul
valorii mărfurilor, hârtia e semn al valorii banului (...). Valoarea
pozitivă a monedei este acea care poate fi fixată prin lege“.
(Şaguna, 2011, p. 32).
Instrumentele monetare sunt formele de reprezentare în

circulaţie a monedei, a valorii.
Instrument monetar= forma de manifestare a monedei in
circulatie, forma care a inlocuit in final moneda si care
beneficiaza de un curs fortat.
Societăţile moderne cunosc următoarele instrumente
monetare:
1. numerarul
2. conturile scripturale (moneda scripturală)
3. conturile electronice (moneda electronică)
1. Numerarul are o existenţă fizică sau materială şi circulă
sub două categorii, (care reprezintă primele forme de instrumente
monetare):
a) numerarul metalic (monezile)
b) bancnotele = note de bancă
a) Monezile (numerarul metalic) (sg.: monedă, pl.: monezi/
monede)→ se bate [expresie numismatică] pentru valori mici
(trebuie să aibă o rezistenţă mare) şi dintr-un aliaj de metale
comune, tehnic vorbind numit “tombac”, i se mai spunea “billon”,
 proporţia în aliaj a metalelor o cunoaşte doar emitentul (oţel,
nichel, cupru, aluminiu, zinc, bronz, aramă, etc.). Durata de
25
viaţă este de aproximativ 3 ani.
b) Bancnotele → care se bat pentru valori mari pe o hârtie
specială cu un conţinut care poate fi hârtie, ţesătură áşi plastic mai
nou (material sintetic).
Durata de viaţă este de aproximativ 8 luni pentru bancnotele cu
un conţinut mărit de hârtie, iar pentru cele cu un conţinut mărit de
plastic de aproximativ 1 an şi 2 luni.
Terminologic = notă de bancă !!!
2. Conturile scripturale (moneda scripturală)
Conturi scripturale → instrumente monetare de transfer
scriptic de la o persoană titulară de cont la alta prin intermediul
unei instituţii numită bancă !!!
Trecerea dintr-un cont în altul se face scriptic.
➔ nu au o existenţă materială concretă aşa cum are
numerarul.
În utimele două decenii ale secolului XX datorită globalizării
relaţiilor economice, financiare, comerciale, bancare ➔ nici
conturile scripturale nu au făcut faţă cererii de instrumente
monetare, principalul motiv fiind “timpul” necesar şi celui mai
simplu transfer între două conturi (2-3 zile) (prea mult timp). ➔
Astfel, au apărut conturile electronice.
3. Conturile electronice (moneda electronică)

 →care asigură transfer instantaneu. (de prin deceniul
8 al secolului XX)
 şi sunt mult mai sigure împotriva falsificatorilor în raport cu
conturile scripturale şi numerarul. Marele bănci îşi schimbă codul
de transfer zilnic.
În acest caz se folosesc cardurile bancare
Cardul este un instrument de plată bazat pe electronică, ca
alternativă a instrumentelor ,,clasice” de plată – numerarul şi cecul,
iar deţinătorul lui are dreptul de acces la o procedură de autorizare
şi plată cu card. Denumit şi portofel electronic.

Funcţia de evaluare a valorilor economice. Cu moneda se
măsoară valori materiale, se exprimă preţurile, puterea de
cumpărare, creditul.
Funcţia de mijlocire a schimburilor de bunuri şi servicii prin
intermediul operaţiunilor de vânzare-cumpărare. Moneda
mijloceşte circulaţia mărfurilor, ea însăşi fiind o marfă
intermediară.
Funcţia de mijlocire a plăţilor. Moneda dobândeşte calitatea de
monedă legală întrucât creditorul este obligat să primească moneda
aflată în circulaţie la data lichidării unei datorii.
Funcţia de mijlocire a creditului. Creditul reprezintă
transmiterea temporară a unei puteri de cumpărare; el este un
împrumut de monedă.
Funcţia de mijlocire a economiilor. Disponibilităţile temporare
ale populaţiei se pot valorifica prin intermediul monedei. În acest
mod, moneda transformă un capital, care se poate utiliza eficient în
circulaţia monetară.
Funcţia de tezaurizare. Cu ajutorul monedei se pot păstra şi
transfera valorile care se cer menţinute în timp, pe o perioadă
îndelungată. De asemenea, valorile pot trece de la un deţinător la
altul, în modul cel mai eficient, prin intermediul monedei.
26
Funcţia socială de distribuire şi redistribuire a bunurilor şi
serviciilor. Produsul social se distribuie cu ajutorul monedei celor
care au contribuit direct sau indirect la crearea lui.

Literatura de specialitate a studiat acest fenomen care a marcat
viaţa societăţii dezvoltând o suită de teorii care incearca sa
gaseasca originile acestui fenomen, ipoteze privind geneza
monetei, adică ce anume a cauzat acest fenomen remarcabil
(Şaguna, 2011, p. 24).
În centrul acestor ipoteze (ca un lait motiv) se află schimbul cu
diferite nuanţe. Moneda a apărut datorită schimbului.
Printre cele mai semnificative ipoteze enumerăm:

I. Ipoteza economica/ realistă
Moneda a aparut ca mijlocitor al schimbului. La momentul la
care schimbul in natura a devenit incomod, oamenii au fost obligati
sa inventeze si sa accepte in mod universal o marfa intermediara.
Cu alte cuvinte, oamenii au adoptat tacit, intr-un consens general,
a 3-a marfa care sa masoare bunurile supuse schimbului. In
doctrina s-a realizat si o etapizare a istoriei economice in functie de
monede. Se considera ca evolutia s-a produs de la economia
naturala (premonetara) careia ii erau specifice 2 subdiviziuni: econ.
familiala si cea in natura, la o economie monetara care nu a mai
permis schimbul in natura.
In timp, s-a evoluat de la utilizarea unor marfuri oarecare ca
etalon de valoare, la utilizarea unui metal obisnuit, iar de la acesta
s-a trecut la utilizarea metalelor pretioase. Pe treapta superioara a
economiei de credit se considera ca se pun in circulatie anumite
bunuri contra promisiunii de a restitui in viitor aceeasi valoare.
II. Aparitia monedei ca etalon de valoare

Moneda a aparut deoarece era necesar sa se stabileasca intre
oameni o ierarhie e valorilor. Moneda etalon a preexistat
monedei intrument de schimb.
Etalonul de valoare clasic a constat in animale de turma la care
s-a renuntat in timp datorita lipsei calitatilor unui eficient
instrument de schimb. S-au impus ca moneda metalele ce puteau fi
si etalon de valoare si mijlocitor al schimbului apte sa stabileasca
pretul oricarui bun supus tranzactiunii. Efectul a fost acela de a
elimina schimbul in natura (trocul).
III. Ipoteza religioasă

Considera ca initial monedei nu i-au fost specifice functiile
mercantile, ci cele religioase. Doctrina porneste analiza de la
scrisorile lui Homer cu observatia ca in religia antropomorfică zeii
erau reprezentati asemanator oamenilor, fiind posibila o negociere
a bunavointei acestora. La origine, darul oferit zeilor era specific
econ.casnice, fiind reprezentat de un animal de turma. Prin
utilizarea in practicile religioase anumite animale ajung sa fie
sacralizate prin cresterea nr.membrilor comunitatilor, nr.animalelor
jertfite ajungand sa fie f.mare.
S-a trecut la o etapa superioara in care s-ar fi creat mici statuete
din metal pretios (amulete) care ar fi fost oferite zeilor. In timp, si
acest statuete, ajungand in nr.f.mare, au inceput sa fie utilizate de
catre preoti si in raporturi laice. Etapa urmatoare de evolutie a fost
aceea de imprimare pe o moneda a reprezentarii animalului. Prin
intermediul preotilor punerea acestor obiecte intr-un circuit
27
economic s-a realizat.
IV. Ipoteza socială (moneda insignă aristocratic - mijloc de

diferenţiere social)
Autorii ei trateaza moneda drept o categorie sociala, si nu una
economica. Se considera ca scopul crearii monedei a fost acela de a
distinge posesorul de moneda de restul obstei. Moneda ar fi
consacrat anumite ranguri ale posesorilor, astfel ajung si un mijloc
de ascensiune sociala. Adeptii teoriei considera conceptul de
moneda sinonim cu cel de podoaba, abia ulterior aceasta
transferandu-se in sfera economica.
Aceasta teorie se bazeaza si pe observatia ca podoabele din
metal pretios tezaurizate erau utilizate la rascumpararea
prizonierilor de razboi, obtinerea anumitor demnitati, precum si in
sacrificiile religioase.
V. Ipoteza patrimonială
Costin Kiritescu observa faptul ca bunurile carora practica
economica le-a imprimat functia monetara au constituit la origine
patrimoniul unei persoane. Tendinta general umana de a poseda cat
mai multe bunuri a avut drept efect acumularea unor bunuri in
surplus fata de necesitatile de consum. Bunurile respective au
devenit mijloc de tazaurizare si semne ale bogatiei individuale.
Initial, bunurile din patrimoniu care puteau fi tezaurizate constau in
ornamente cu valoare intrinseca si utilitate casnica.
3.3.4. Crearea sistemului bănesc al leului - în spaţiul

carpato-danubiano-pontic -
 Se consideră că rolul de echivalent general îndeplinit

pentru prima dată pe aceste meleaguri de un metal trebuie atribuit
aramei care a început a se utiliza din neoliticul târziu sub formă de
lingouri sau obiecte.
 sec. V i.Hr. apar coloniile grecesti Histria, Tomis,
Callatis care emit moneda
 sec. II i. Hr. incep sa patrunda monedele romane
 în perioada antichităţii – un moment important este
Primul fenomen monetar propriu, (după moartea lui Burebista -
44 î. H. ) ➔ Kosonul dacic -
 mesajul spiritual al kosonului este formidabil!!!
Monedele cu legenda koson se înscriu printre cele
getodacice şi au fost emise într-un centru din inima Daciei după
modelul denarilor romani de argint. Aceşti kosoni sunt singurele
monede lucrate din aur în toată istoria getodacilor.
 circulatia monedelor romane se mentine până la
retragerea trupelor
În perioada ulterioara cuceririi romane au circulat pe teritoriul
Daciei romane dinarii republicani, sesterţii, aureii şi dinarii
imperiali. Sistemul monetar roman se baza pe emisiuni monetare
din aur, argint şi bronz. Moneda de aur era aureus, cea de argint
denarul – cu subdiviziune quinarul de bronz – bătută în trei valori
principale: sesterţiul, dupondiul şi assul.
!!! Retragerii romane îi urmează o etapă în care circulaţia
bănească îşi recapătă funcţiile din perioada preromană. Circulaţia
monetară se va restrânge în aşa măsură încât produsele se vor
procura, în cea mai mare parte, pe calea schimbului specific
economiei naturale.
 ulterior avem monede bizantine si nu se mai emit
28
monede pe plan local
Pânâ în secolele X-XI relaţiile marfă - bani erau totuşi
restrânse, viaţa desfăşurându-se în tiparele economiei naturale.
Slabele relaţii comerciale se încropeau pe aria teritoriului românesc
tot prin intermediul monedelor bizantine.
 sec. XIV momentul banariilor statelor feudale
româneşti
După o perioadă îndelungată de stopare a emisiunilor
monetare, în epoca feudalismului dezvoltat, datorită extinderii
schimburilor, rolul banilor creşte în însemnătate şi determină
crearea - după formarea statelor feudale Ţara Românească şi
Moldova - unor sisteme monetare proprii, ca expresie a
suveranităţii şi independenţei ţărilor române.
!!! În comerţul medieval, principiul teritorialităţii monedelor

nu avea aplicare, uneori fiind preferate monedele străine cu valoare
deja recunoscută, superioară celor depreciate, emise de către
domnitorii pe teritoriul cărora aveau loc acte de comerţ înlesnite de
utilizarea banilor. Existenţa, alături de cele locale, a monedelor
străine este caracteristică acelor perioade în care monedele aflate
în circulaţie aveau o valoare proprie, intrinsecă,
Printre ele şi talerii de argint ai Ţărilor de Jos, „thaleri
leonis“, nume căpătat datorită reprezentării pe revers a unui leu
ridicat în două labe, menţionaţi în hrisoave din 1581.
!!! Cu timpul, talerul-leu olandez de circulaţie locală a fost
înlocuit cu monede mai slabe, leul transformându-se astfel într-un
ban fictiv, de calcul.
 Al.I. Cuza a vrut sa impună romanatul, dar nu a reusit
(domnitor între 1859 -1862)
Problema monedei naţionale este pusă în discuţia Adunării
Legiuitoare în vara lui 1859, elaborându-se cu acest prilej mai
multe proiecte şi propuneri de denumiri, care au fost dezbătute în
timpul domniei lui Cuza.
 1866- în Constituţie se consfinţeşte dr. de a bate
moneda (➔ Carol I → 1866-1914 → domnitor, apoi Rege al
României )
Haosul monetar care a caracterizat a doua jumătate a veacului
trecut a fost lichidat, întrucât reprezenta o frână în ascensiunea
economiei naţionale. Lipsa unei monede naţionale favoriza
circulaţia unei mulţimi eterogene de monede străine care
îngreunau circulaţia mărfurilor.
Era necesară o asanare monetară.
O monedă (naţională) = putere şi stabilitate când se bucură de
încrederea populaţiei.
→ barometrul de încredere dintre guvernaţi şi guvernanţi.
Primul pas important în adoptarea sistemului monetar

naţional s-a făcut prin proclamarea în Constituţia din 1866 (alin.
13 al art. 93) a dreptului suveran al ţăii de a bate monedă -
conform Tratatului şi Convenţiei de la Paris, potrivit cărora (deşi
dreptul de a bate monedă nu figurase expres) Congresul de la Paris
consfinţea dreptul de administrare internă căruia îi era specific
şi acela de a emite monedă proprie.
 Legea nr. 14/1867 prin care s-a creat sistemul bănesc

al LEULUI - un sistem bimetalist Au-Ag
Situaţia economică şi istorică reclama cu necesitate introducerea
unui sistem monetar unitar, generalizat pe întregul teritoriu al
29
statului românesc, indispensabil economiei naţionale.
Din anul 1866 au început pregătirile şi elaborarea studiilor
pentru înfiinţarea sistemului monetar naţional. În martie-aprilie
1867 este depus la Parlament proiectul de lege.
„Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru
fabricarea monedelor naţionale“ din 26 aprilie 1867 a intrat în
vigoare la 1/13 ianuarie 1868 marcând unul din principalele
momente ale afirmării voinţei de independenţă şi suveranitate a
poporului român.
Particularităţile sistemului bănesc al leului de la 1867:

1. un conţinut bimetalist → piesa avea o reprezentare în
Aur şi Argint ➔ L 14/1867 instaureaza un sistem bimetalist Au-
Ag
2. avea o subdiviziune – banul → 1 leu = 100 bani
Terminologie:
!!! puterea de cumpărare şi stabilitatea unei “monede
naţionale” este dată de încredere între guvernanţi şi guvernaţi
!!!
Propaganda de la acea vreme era ineficientă să se răspândească
ceva nou, necunoscut.
Legiuitorul de la 1867 →a folosit denumiri care deja existau în
conştiinţa românilor (comunităţii) şi în care aveau încredere,
precum denumirea de “leu” şi cea de “ban”.
LEUL:
În 1867, după aproximativ trei secole de la prima apariţie
menţionată documentar cu privire la existenţa „leilor“ în circulaţie
pe teritoriul ţării, primul sistem bănesc al României moderne va
prelua denumirea de „leu“ pentru noua unitate monetară
românească.
BAN: piesele puse în circulaţie de către domnitorii locali -
bănăriile
 1880 înfiinţarea BNR
 1890- trecerea la sistemul monometalist Au
 1928- introducerea biletelor de bancă şi renunţarea la
etalonul Au
 după 1989
→ s-au schimbat însemnele monetare ale comunismului
→ Denominarea monedei naţionale – prin legea 348/2004, în
vigoare 2005
Denominarea procedeul prin care se reduce valoarea
nominală a unor însemne monetare. Procedeul este numit
popular și „tăierea zerourilor”. Acest lucru se practică atunci când
sumele de bani devin foarte mari în valoare absolută, datorită
inflaţiei.
 În prezent
Unitatea monetară naţională este consacrată în prezent şi de
prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale
a României care, la art. 13 stipulează: „Moneda naţională este
leul, iar subdiviziunea acestuia, banul“, iar Banca Naţională a
României este unica instituţie autorizată să emită însemne
monetare, sub formă de bancnote şi monede metalice, ca mijloace
legale de plată pe teritoriul României (art. 12 din Legea nr.
312/2004)
 Pentru viitor – un viitor apropiat – România doreşte să
30
adere la zona euro şi să adopte moneda euro ca monedă
naţională.

Circulatia monetara reprezinta totalitatea operatiunilor
efectuate cu masa monetara concretizate in incasari si plati banesti
determinate de circulatia marfurilor, prestarea serviciilor si
executia de lucrari in cadrul unui stat.
Ca temei legal pt. circulatia si emisiunea monetara avem Legea
nr. 312/2004 privind statutul BNR.
Operatiunile cu masa monetara se deruleaza intre pers. fiz si
juridice. In functie de posibilitatile bancii centrale de a supraveghea
circulatia monetara se disting 2 forme de manifestare a acesta:
➢ circulatia monetara legala (se deruleaza prin conturi)
➢ circulatia monetara paralele (in numerar)
Sistemul monetar reprezintă totalitatea dispoziţiilor legale, a

principiilor şi reglemntărilor privitoare la emisiunea şi circulaţia
monedei în cadrul economiei unui stat – a îmbrăcat diferite forme
de organizare, având caracter monometalist sau bimetalist.
Etaple emisiunii monetare sunt baterea, stocarea, punerea în
circulaţie şi retragere din circulaţie a monedei.

1. Puterea de cumparare a unitatii monetare
Puterea de cumparare= volumul de bunuri si servicii care pot fi
achizitionate cu o unitate monetara intr-o unitate de timp si pe o
arie geografica determinata.
➔ preţurile interne/ preţurile externe = curs valutar
2. Stabilitatea monetara
Stabilitatea monetara= posibilitatea mentinerii P unei
monede la intervale diferite de timp.
In Romania un rol central revine BNR care are drept
obiectiv fundamental asigurarea stabilitatii preturilor. Pentru
atingerea acestui obiectiv BNR elaboreaza, aplica si raspunde
de politica monetara, valutara, de credit si de plati.
3. Devalorizarea monetara
Devalorizarea monetara= reducerea legala a valorii valutare
paritare a monedei.
Valoarea paritara e data de continutul valoric al unitatii
monetare. Acest continut valoric e determinat fie prin lege
nationala, fie prin conventii internat.
Val. paritara se exprima printr-un etalon care poate fi Au, alta
moneda sau un cos de valute si determina raportul dintre valute
diferite.
Categorii de devalorizare monetara:
a. devalorizare explicita: masura luata de stat si exprimata intr-
un act normativ
b. devalorizare implicita: proces econ.-fin. cu caracter de
continuitate care afecteaza in permanenta moneda unui stat→ statul
nu exprima intr-un act normativ existenta devalorizarii
c. devalorizare defensiva: operatiune de omologare oficiala a
pierderii P unei monede in urma unei inflatii
d. devalorizare ofensiva: procedeu de stimulare pe cale monetara
31
a exportului practicat de catre state pt.perioade scurte de timp
e. devalorizare totala: specifica situatiei in care nivelul P a ajuns
atat de scazut incat impiedica derularea corecta a functiilor
monetare→ solutia: inlocuirea vechii monede cu o moneda noua
prin reforma monetara

➔ este o Criză monetară care afectează stabilitatea
monetară !!!
➔ Inflatia = o rupere de echilibru la un moment dat intre
masa monetara si masa de bunuri si servicii de pe piata prin
inmultirea semnelor monetare intr-o astfel de masura incat sa
determine un fenomen de crestere a preturilor si ulterior de
depreciere monetara.
Cuvântul “inflaţie” ➔ latinescul “inflare” = a exagera, a
umfla.
Forme de manifestare:
În functie de:
a. gradul de depreciere
1) latenta: se mentine inca increderea publicului in moneda
nationala
2) reala: deprecierea banului se accentueaza; se pierde increderea
in moneda nationala, iar producatorii nu mai vand marfuri in
moneda nationala
3) excesiva: deprecierea monetara impiedica exercitarea functiilor
specifice de catre moneda nationala
b. cresterea preturilor
1) relativa: cresterea preturilor< (mai mică) cresterea masei
monetare
2) absoluta: invers
c. ordinul de marime – rata inflaţiei
1) inflaţia “târâtoare” sau “latentă” (engl. creeping inflation) ➔
(în cadrul căreia) creşterea preţurilor nu depăşeşte 3 – 4 % pe an 
duce la o depreciere monetară lentă şi progresivă
2) inflaţia deschisă (engl. open inflation) ➔ creşterea preţurilor
evoluează între 5 – 10 % pe an;
3) inflaţie galopantă ➔ creşterea preţurilor este, anual, peste 15 %
 fapt care provoacă mari dezechilibre economico – sociale.
4) hiperinflaţia ➔ forma paroxistică a oricărei inflaţii, ➔ pune în
evidenţă trei caracteristici esenţiale ale oricărei inflaţii:
 existenţa unui deficit bugetar;
 creşterea cantităţii de monedă emisă;
 determinarea valorii monedei în raport cu valutele străine.
 Ex.: (1920 -)1923 în Germania → ½ kg. de unt = 280
miliarde de mărci, iar un dolar = 4,2 trilioane de mărci ➔ sprijin
financiar extern.
Deflaţia ➔ fenomenul invers inflaţiei atunci când moneda se
apreciează, iar cantitatea de masă monetară devine insuficientă
pentru acoperirea bunurilor şi serviciilor de pe piaţă.

32
Sub aspect conceptual, moneda reprezintă o marfă specială cu rol de echivalent general, reprezintă fenomenul
valorii în general.
Pentru ca o marfa să devină specială şi să fie caracterizabilă drept moneda trebuie să îndeplinească cumulativ cinci
condiţii care s-au evidenţiat de-a lungul evoluţiei comunităţilor umane – de la ceata primitivă la popor, naţiune, astfel:
1. să fie general acceptată de comunitate;
2. să fie divizibilă (sa poata fi impartita fara a se altera, părţile să păstreze calităţile întregului);
3. să fie tezaurizabilă (sa pastreze si sa transmita valoare in timp, valoarea să fie constantă în timp, inalterabilă);
4. să aibă o valoare de întrebuinţare (folosinţă) foarte mică;
5. să fie relativ rară (argintul a inundat piaţă).
Sub aspectul funcţionalităţii sale, moneda este un instrument social-economic, indispensabil oricărei economii.
Moneda, în forma ei clasică de disc metalic cu greutate determinată, se utilizează ca mijloc de circulaţie, de platăa
şi tezaurizare. Ea reprezintă un instrument etalon legal de plata pentru facilitarea schimburilor, pentru acumulari, fiind
măsuratorul general de valori care poarta girul autorităţii emitente, statul, şi care se bucură de încredere publică.
Terminologie:
În limba noastră, denumirea a pătruns atât ca neologism din latină, „moneta“ odată cu ocupaţia Imperiului Roman
– prin anii 106, cât şi prin limba neogreacă - „monedă“, utilizată în timpul domniilor fanariote – pe la 1700.
Totuşi la noi prin uzanţă publică se foloseşte termenul de “monedă” (dar ambii termeni sunt corecţi), cu atât mai
mult cu cât toţi derivaţii termenului monedă sunt cu toţi “t” monetar, monetărie.
În limba română, termenul de „ban“ este utilizat îndeosebi când exprimă noţiunea de monedă măruntă, divizionară
– subdiviziunea monedei naţionale. Etimologic îşi are originea în privilegiul acordat banilor români din secolele XIII-
XIV de a bate monede de argint - prin anii 1400. Termenul de ban având în această situaţie sensul de fenomen al
valorii, marfă cu rol de echivalent general.
Instrumentele monetare sunt formele de reprezentare în circulaţie a monedei, a valorii.
Instrument monetar reprezintă forma de manifestare a monedei in circulatie, forma care a inlocuit in final moneda
si care beneficiaza de un curs fortat.
Societăţile moderne cunosc următoarele instrumente monetare:
1. numerarul
2. conturile scripturale (moneda scripturală)
3. conturile electronice (moneda electronică)
Funcţiile monedei sunt:
➢ Funcţia de evaluare a valorilor economice
➢ Funcţia de mijlocire a schimburilor de bunuri şi servicii
➢ Funcţia de mijlocire a plăţilor
➢ Funcţia de mijlocire a creditului
➢ Funcţia de mijlocire a economiilor
➢ Funcţia de tezaurizare
➢ Funcţia socială de distribuire şi redistribuire a bunurilor şi serviciilor
Ipotezele privind geneza monedei:
❖ Ipoteza economica/ realistă
❖ Aparitia monedei ca etalon de valoare
❖ Ipoteza religioasă
❖ Ipoteza socială (moneda insignă aristocratic - mijloc de diferenţiere social)
❖ Ipoteza patrimonială
În ceea ce priveşte crearea sistemului bănesc al leului:
➔în perioada antichităţii – un moment important este primul fenomen monetar propriu, (după moartea lui
Burebista - 44 î. H. ) → Kosonul dacic
➔ circulatia monedelor romane se mentine până la retragerea trupelor
➔ Pânâ în secolele X-XI relaţiile marfă - bani erau totuşi restrânse, viaţa desfăşurându-se în tiparele economiei
naturale. Slabele relaţii comerciale se încropeau pe aria teritoriului românesc tot prin intermediul monedelor bizantine.
➔ sec. XIV momentul banariilor statelor feudale româneşti
➔ Legea nr. 14/1867 prin care s-a creat sistemul bănesc al leului - un sistem bimetalist Au-Ag
Legiuitorul de la 1867 →a folosit denumiri care deja existau în conştiinţa românilor (comunităţii) şi în care aveau
încredere, precum denumirea de “leu” şi cea de “ban”
➔ după 1989 → s-au schimbat însemnele monetare ale comunismului
→ Denominarea monedei naţionale – prin legea 348/2004, în vigoare 2005
➔ În prezent
Unitatea monetară naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul, sediul materiei fiind Legea nr. 312/2004
privind Statutul Băncii Naţionale a României.
➔ Pentru viitor – un viitor apropiat – România doreşte să adere la zona euro şi să adopte moneda euro ca monedă
naţională.
Aspecte privind fenomenele monetare:
✓ Circulatia monetară reprezintă totalitatea operatiunilor efectuate cu masa monetara concretizate in incasari si
plati banesti determinate de circulatia marfurilor, prestarea serviciilor si executia de lucrari in cadrul unui stat.
33
✓ Puterea de cumparare reprezintă volumul de bunuri si servicii care pot fi achizitionate cu o unitate monetara
intr-o unitate de timp si pe o arie geografica determinate.
✓ Stabilitatea monetara reprezintă posibilitatea mentinerii purerii unei monede la intervale diferite de timp.
✓ Devalorizarea monetara reprezintă reducerea legala a valorii valutare paritare a monedei.
✓ Inflaţia monetară
- este o criză monetară care afectează stabilitatea monetară
- Inflatia reprezintă o rupere de echilibru la un moment dat intre masa monetara si masa de bunuri si servicii de
pe piata prin inmultirea semnelor monetare intr-o astfel de masura incat sa determine un fenomen de crestere a
preturilor si ulterior de depreciere monetara.
Deflaţia reprezintă fenomenul invers inflaţiei atunci când moneda se apreciează, iar cantitatea de masă monetară
devine insuficientă pentru acoperirea bunurilor şi serviciilor de pe piaţă.
• monedă;
• monetă;
• ban;
• instrumentele monetare;
• numerar;
• conturi;
• leu;
• kosonul dacic;
• circulatia monetara;
• sistemul monetar;
• emisiunii monetare;
• puterea de cumparare;
• stabilitatea monetara;
• devalorizarea monetara;
• inflaţia monetară;
• deflaţia.
1. Ce reprezintă moneda şi care sunt implicaţiile monedei în istoria omenirii?

2. Ce reprezintă instrumentele monetare?
3. Prezentaţi ipotezele privind apariţia monedei.
4. Prezentaţi crearea sistemului bănesc al leului.
5. Ce reprezintă inflaţia monetară?
1. Marfa specială cu rol de echivalent general reprezintă:

a) instrumentul monetar;
34
b) moneda, sub aspectul funcţionalităţii sale;
c) ban;
d) moneta, sub aspect conceptual.
2. Instrumentul etalon legal de plată pentru facilitarea schimburilor, pentru acumulări, fiind măsuratorul
general de valori care poartă girul autorităţii emitente, statul, şi care se bucură de încredere publică:
a) kosonul dacic;
b) moneda, sub aspectul funcţionalităţii sale;
c) ban;
3. Ruperea de echilibru la un moment dat între masa monetară şi masa de bunuri şi servicii de pe piaţă prin
înmulţirea semnelor monetare într-o astfel de măsură încât să determine un fenomen de creştere a preţurilor
şi ulterior de depreciere monetară reprezintă:
a) deflaţia monetară;
b) circulaţia monetară;
c) devalorizarea monetară;
d) inflaţia monetară.
4. Forma de manifestare a monedei în circulaţie, forma care a înlocuit în final moneda şi care beneficiază de
un curs forţat reprezintă:
a) instrumentul monetar;
b) kosonul dacic;
c) ban;
5. Care dintre următoarele condiţii nu reprezintă condiţie care trebuie îndeplinita pentru ca o marfă să devină
specială - monedă:
a) să fie tezaurizabilă;
b) să fie divizibilă;
c) să fie mijloc de diferenţiere socială;
d) să fie general acceptată de comunitate.
• Dan Drosu Şaguna, Drept fnanciar, Editura CH Beck, Bucureşti 2011;

• Legea nr. 14 din 1867 - Lege pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monetelor
naţionale.
35
Sistemul bugetar şi activitatea bugetară
4.1. Introducere
4.3.1.1. Noţiune
4.3.2.1. Noţiune
4.3.2.3.2. Aprobarea sistemului bugetar prin adoptarea Legii bugetare anuale
1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare
4.1. Introducere
Unul dintre principiile dreptului financiar este planificarea

bugetară, astfel impotanţa banului public pentru societate este
planificată acestuia prin instrumentul tehnic numit generic buget
(verigă a sistemului bugetar). Această planificare se realizează
printr-o procedură specifică – procedura bugetară.
– definirea conceptelor de sistem bugetar şi de activitate

bugetară;
– cunoaşterea principiilor procedurii bugetare;
36
– cunoaşterea conceptelor şi termenilor de lege bugetară
anuale, execuţie bugetară, ordonatorii de credite bugetare, alocaţia
bugetară.
– cunoaşterea particularităţilor destinaţiei creditelor bugetare;

precum sistemul bugetar, bugetul, conţinutul sistemului bugetar,
părţile componente ale sistemului bugetar, principiile procedurii
bugetare, elaborarea proiectului sistemului bugetar, aprobarea
sistemului bugetar, legea bugetară anuală, execuţia bugetară,
repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare,
execuţia de casă bugetară, trezoreria statului, ordonatorii
bugetari/ de credite bugetare, alocaţiile bugetare/ creditele
bugetare, finanţarea de la bugetul de stat, deturnarea de fonduri,
procedura încheierii execuţiei bugetare, virarile de credite
bugetare, transferurile de credite bugetare, suplimentarea
creditelor bugetare, anticiparea creditelor bugetare, blocarea
alocaţiilor bugetare, anularea creditelor bugetare, contul
geneneral anual de execuţie bugetară;
– studenţii vor putea să identifice natura juridică a sistemului
bugetar;
– studenţii vor putea să identifice etapele procedurii bugetare;
– studenţii vor putea să identifice principiile procedurii
bugetare;
– studenţii vor putea să identifice situaţiile de modificarea a
destinaţiei banului public;
Pentru unitatea de învăţare Sistemul bugetar şi activitatea bugetară,

timpul alocat este de 6 ore.
4.3.1.1. Noţiune
Sistemul bugetar reprezintă principalul plan financiar al
statului, prin care sunt prevăzute veniturile si cheltuielile pentru o
perioada determinata de timp, fiind alcătuit dintr- un ansamblu de
bugete distincte care sunt elaborate, aprobate si executate in
conditii de autonomie.
(Bugetul) Sistemul bugetar este instrumentul tehnic prin care
se gestionează banul public.
Terminologie:
37
Cuvântul „buget“ provine din franceza veche (normandă),
unde cuvinte ca „bouge“, „bougette“ desemnau o pungă din piele
sau o pungã de bani (pentru cheltuielile cotidiene).
Termenul a fost preluat în Anglia odată cu cuceririle
normande, şi de aici s-a rãspândit în întreaga lume cu
semnificaţia financiară actuală.
Reglementarea actuală- sistemul bugetar al statului este
organizat intr-o conceptie specifica economiei de piata cuprinzand
un sistem unitar de bugete distincte care sunt elaborate, aprobate si
executate in conditii de autonomie.
Sistemul bugetar roman cuprinde un sistem unitar de
bugete reglementate pt. administratia publica centrala in L
500/2002 si , respectiv, pt. administratia publica locala in L
273/2006.

Literatura de specialitate reţine următoarele teorii ceea ce
priveşte natura juridică a sistemului bugetar (Şaguna, 2011, p. 71),
astfel:
1. act administrativ;
2. lege propriu-zisa;
3. lege si act administrativ;
4. act de planificare financiara;
5. principalul plan financiar al statului care se bucura de
caracter executoriu ➔ are natură juridică de lege
Sistemul bugetar reprezintă principalul plan financiar al statului
care cuprinde indicatori financiari privind modul de realizare al V
si al Ch statului. Leguitorul dezbate si adopta Legea bugetara
anuală de aprobare a sistemului bugetar.
Astfel, printr-un subterfugiu de tehnica juridică se confera
sistemului bugetar, care ramane în esenţă un plan, forţa
obligatorie a normei de drept ➔ sistemul bugetar are natura
juridică de lege. !!!

Conţinutul sistemului bugetar reprezintă ansamblul
veniturilor şi cheltuielilor publice.
A. Veniturile publice reprezintă sursele pentru
constituirea banului public.
În activitatea statului modern sursele de formare a Banului
Public se împart în două mari categorii: → surse ordinare -
normalitatea într-un stat modern →taxele şi impozitele =
fiscalitatea statului modern
→ surse extraordinare - excepţia, autorităţile statului
apelează atunci când sursele ordinare sunt insuficiente.
Veniturile ordinare sunt Venituri care se încasează cu
regularitate la buget şi sunt alcătuite din resurse băneşti colectate
în baza prevederilor legale, în principal Legea finanţelor publice şi
Legea finanţelor publice locale.
Într-o altă clasificare, veniturile publice ordinare sunt alcătuite
din:
▪ V fiscale: impozite si taxe
Impozite: - directe: pt.bunuri detinute in proprietate si pt. V
realizate
-indirecte: rezulta din circulatia marfurilor, bunurilor si
serviciilor !!!(taxe vamale, TVA, accize)
Taxele: se percep pt.serviciile publice solicitate autoritatilor
publice de catre pers. fiz. si jur.
38
▪ V nefiscale: V obtinute in urma administrarii proprietatilor
statului.
!!! Deosebire V fiscale- V nefiscale: la V nefiscale, in procesul de
realizare a V, nu se produce o schimbare a titularului dr. de propr.,
statul fiind cel care realizeaza V si tot statul fiind si colectorul V.
▪ V parafiscale (uneori): anumite taxe speciale pe care
comunitatile locale le pot stabili pt. o perioada determinata de timp
in vederea realizarii unui obiectiv specific.
Veniturile extraordinare sunt venituri la care statul apelează
în cazuri excepţionale atunci când resursele curente nu acoperă
integral Cheltuielile bugetare
Mai multe categorii de surse ale V extraordinare:

➔ Împrumuturile (pe piata interna; pe piata externa) →
creditul = împrumutul care vizează banii → preţul creditului =
dobânda; garantat; rambursabil.
Statul se împrumută → pe plan intern = datoria publică;
credit → bancar – intern şi internaţional (instituţii financiare
internaţionale); → guvernamental – între state, guverne
Orice credit are ➔ serviciul datoriei publice externe =
dobânda şi alte condiţii, condiţionalităţi
Ex. FMI – acordul stand-by → condiţionalităţi
➔ vânzarea unei părţi din rezerva de Aur şi rezerva valutară,
bunuri mobile (acţiuni) şi imobile aparţinând statului,
➔ emisiunea monetară (care nu e recomandata → Bani fără
acoperirea în mărfuri şi servicii → inflaţie).
➔ sumele realizate din amenzi, succesiunile vacante,
valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi fără stăpân.
B. Cheltuielile publice = reprezintă destinaţia Banului

Public, modalităţi de repartizare şi utilizare a fondului bănesc
bugetar în vederea atingerii obiectivelor generale ale socieţii.
Cheltuielile publice- determinate de tipul si gradul de
dezvoltare al economiei, enumerăm următoarele categorii de
cheltuieli publice
1) cheltuieli pentru finanţarea activităţilor sociale – cea mai
important – învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială,
activităţi sociale, şomaj, pensie, sport, etc.
2) cheltuieli pentru finanţarea activităţilor economice –
investiţiile de stat - infrastructura (rutieră, feroviară, canalizare şi
apă, gaze natural, telecomunicaţii)
3) cheltuieli militare (venituri uriaşe, profit mic):
-directe (intretinerea trupelor, armament)
-indirecte (lichidarea urmarilor unui razboi
4) cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat (nu
întreţinerea – menţinerea structurii deoarece s-ar putea să ai nevoie
cândva de ea şi nu acum) ➔ pentru strucuturi necesare doar acum.
5) pentru cercetare-dezvoltare: cerc. fundamentala, cerc.
aplicativa
Cheltuieli bugetare ➔ planificate

+ 1 = alte cheltuieli ➔ rezerva bugetară
→ situaţii imprevizibile ce nu pot fi planificate:
1. calamităţi naturale
2. cheltuieli suplimentare neprevăzute în realizarea
investiţiilor de stat
(există devizul pentru realizarea investiţiei dar pe parcurs apar
situaţii imprevizibile)
39
3. influenţa negativă în evoluţia preţurilor pe piaţa
internaţională
(ţitei – creşte preţul depende tot sistemul economic – pe o
perioadă de 4-5 luni Guvernul trebuie să asigure un tampon între
preţurile internaţionale şi cele interne → finanţeză, suportă 50% din
diferenţă)
Format din anumite verigi care formează un ansamblu

coerent denumit structura bugetara.
Structura bugetara a unui stat depinde de tipul de stat, respectiv:
• state de tip unitar: o legislatie unica, organe unice ale adm.
publ. centrale si org.autonome in teritoriu.
• state de tip federal: federatie+state membre ale
federatiei+UAT
Repartizarea V si Ch intre bugete centrale si bugete locale se
realizează in functie de atributiile conferite de lege administratiilor
centrale si locale. De regula, cele mai importante V si principalele
categorii de Ch formeaza obiectul bugete centrale.
In Romania, sistemul bugetar este unul specific unui
star unitar. Sistemul bugetar nu este alcatuit dintr-un
document unic, ci se prezinta sub forma unui ansamblu de
bugete.
4.3.2.1. Noţiune
Procedura bugetară reprezintă ansamblu de acte şi
operaţiuni cu caracter tehnic şi normativ înfaptuite de organele
de specialitate în scopul elaborării, adoptării, executării şi
încheierii exerciţiului bugetar.
Procedura bugetara se desfasoara pe parcursul a trei ani
calendaristici.
Etape:
✓ elaborarea proiectelor bugetare (proiectului sistemului
bugetar)
✓ aprobarea acestora
✓ execuţia bugetară
✓ încheierea exerciţiului bugetar

Principii de derulare a procedurii bugetare:
1. principiul universalitatii: V si Ch se includ in bugete in
totalitate in sume brute;
2. principiul neafectării Veniturilor publice: nu este permis
ca anumite V bug. sa fie specific directionate pt.acoperire unei
anumite Ch, sunele încasate, virate, depuse la buget se
depersonalizează;
Exceptie: avem voie in cadrul donatiilor si sponsorizarilor care
pot fi afectate unei anumite destinatii.
3. principiul publicitatii: actele juridice şi operaţiunile privind
Banul public trebuie să fie cunoscute de societate;
4. principiul unitatii: V si Ch se inscriu intr-un singur
document;
5. specializării bugetare= ➔ Veniturile şi cheltuielile publice
→ provenienţa veniturilor publice şi să ştiu desţinaţia
40
Principiul specializării privind îndeosebi cheltuielile publice ➔
prin clasificaţia bugetară → instrument tehnic – întocmit de
MFP.
➔ structurarea pe titluri, capitole, subcapitole, secţiuni ➔
trecerea unei cheltuieli (alocaţii bugetare) de la o secţiune la alta se
face foarte strict .
Destinaţia banului public ➔ schimbarea destinaţiei BP →
deturnarea de fonduri.
6. principiul anualitatii execuţiei bugetare: V si Ch publice
sunt aprobate de L bugetara pt. o perioada de 1 an care corespunde
duratei unui exercitiu bugetar
= ➔ execuţia bugetară – cea de-a treia etapă a activităţii bugetare
→ realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor se întinde pe
365 de zile calendaristice ➔ poate sau nu să coincidă cu anul
calendaristic
7. principiul unitatii monetare: operatiunile bugetare se
exprima in moneda nationala, toate actele juridice şi operaţiile care
privesc banul public sunt realizate, cuantificate în unitatea
monetară cu putere circulatorie pe teritoriul statului respectiv.
(leul);
8. Realităţii bugetare= ➔ propunerile făcute la venituri şi
cheltuieli trebuie să fie cât mai aproape de realitate !!!
9. principiul echilibrului bugetar: V publice ar trebui sa
acopere Ch
➔ teoria deficitului controlat → buget deficitar → Da situaţie
rezonabilă → max 3% PIB
= ➔ echilibrul (relaţia) între Venituri şi Cheltuieli
!!! deficitul bugetar controlat

Proiectele legilor bugetare si proiectele bugetului de stat

se elaboreaza de Guvern prin MFP avand in vedere in
principal urmatoarele criterii:
- prognozele indicatorilor macroeconomici si ai indicatorilor
sociali pt. anul avut in vedere si pt. urmatorii 3 ani
- politicile fiscale si bugetare
- politicile si strategiile sectoriale (ex. reducerea mineritului)
- prevederile acordurilor intl. de natura financiara semnate sau
ratificate
- propunerile ord. pr. de cr., programele de finantare propuse
de ei, propunerile de defalcare si transfer catre bugetele locale
- posibilitatile de finantare a deficitului bugetar
Elaborarea proiectului sistemului bugetar (proiectelor legilor
bugetare anuale şi ale bugetelor) priveşte:
a) Elaborarea proiectul bugetului de stat
b) Elaborarea proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat
c) Elaborarea proiectelor bugetelor locale
Legea nr. 500/2002 stabileşte calendarul bugetar.
4.3.2.3.2. Aprobarea sistemului bugetar prin

adoptarea Legii bugetare anuale
Guvernul supune spre aprobare Parlalemtului proiectele

legilor bugetare, proiectele de buget, proiectele eventualelor legi
de ratificare si contul general anual de executie.
41
In timpul dezbaterii nu pot fi aprobate amendamente la legile
bugetare anuale care ar determina o majorare a deficitului bugetar
fata de proiectiile propuse initial de Guv.
Daca legile bugetare anuale si proiectele de buget depuse în
termen legal nu au fost adoptate de catre Parl. pana cel tarziu la
data de 15 decembrie a anului anterior celui la care se refera
proiectele de buget, Guv. solicita Parl. aplicarea unor proceduri de
urgenta.
În ceea ce priveşte sistemul unitar de bugete, se aproba prin
lege bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat,
bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe si bugetele
fondurilor externe nerambursabile.
Bugetele locale ➔ la nivel judeţean/ municipii/ oraşe/

comune → la consiliul judeţenean/ la consiliul local sunt depuse 3
documente:
- proiectul bugetului local
- proiectul Hotărârii de consiliu judeţean pentru aprobarea
Bugetului Local/ proiectul H. Consiliului Local
- rapoartele comisiilor de specialitate
❖ Legea bugetara anuala
Contine orice legi bugetare si prevede in principal

urmatoarele:
➢ la V: estimarile anului bugetar
➢ la Ch: creditele bugetare aprobate, deficitul/
excedentul bugetar si reglementarile specifice exercitiului
bugetar in cauza
➢ temeiul juridic privind răspunderea executivului
Anexele legilor bugetare cuprind intre altele:
▪ sintezele bugetelor componente ale sistemului unitar
de bugete
▪ bugetele ordonatorilor pr. de cr. si anexele acestora
▪ sumele defalcate din unele V ale bug. de stat si
criteriile de repartizare a acestora catre bugetele locale
V si Ch se grupeaza în buget pe baza clasificatiei bugetare.
Execuţia bugetară reprezintă ansamblul de acte si operatiuni

prin care se realizeaza urmatoarele etape:
 repartizarea pe trimestre a V si Ch publice
 executia de casa bugetara
 realizarea V
 efectuarea Ch
Etape:
1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor
bugetare
➔ Conform principiului anualităţii execuţiei bugetare
coroborat cu principiul realităţii (calculul probabilităţii) de facto
în cadrul execuţiei bugetare realizarea veniturilor şi efectuarea
cheltuielilor se repartizează pe trimestre în funcţie de specificul
activităţilor social-economice (pe domenii de activitate –
învăţământ, sănătate, construcţii).
42
➔ Execuţia de casă bugetară presupune acte şi operaţiuni
de încasare, păstrare şi eliberare a mijloacelor băneşti din bugetul
de stat (B.P.) - [sub aspect tehnic], reprezintă un complex de
operaţiuni care se referă la încasarea veniturilor şi plata
cheltuielilor bugetare.
Execuţia de casă bugetară se realizează prin Trezoreria
Statului.
Instituţiile publice efectuează operaţiuni de încasare şi plăţi
prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului în a căror rază îşi
au sediul şi la care au deschise conturile de venituri, cheltuieli şi
disponibilităţi.

➔ Presupune în concret încasarea la Buget a sumelor de
bani prevăzute în bugetului de stat.
Principiile care stau la baza realizării veniturilor bugetare:
1) obligaţia realizării veniturilor la termenele şi în cuantumul
legal → repartizarea pe trimestre;
2) veniturile prevăzute în buget reprezintă obligaţii minime –
pentru autorităţile statului (mai puţin nu).

➔ Reprezintă repartizarea banului public de la buget
către destinaţiile legale prevăzute prin alocaţii bugetare
(credite bugetare)
Alocaţiile bugetare/ creditele bugetare reprezintă sumele
alocate de la buget din BP conform destinaţiei legale.
➔ alocarea spre destinaţiile legale a B.P.
Principiile care guvernează efectuarea cheltuielilor publice:
1) obligaţia efectuării cheltuielilor publice conform
destinaţiei legale;
Per a contrario schimbarea neprevăzută de lege a destinaţiei
BP duce la tragerea răspunderii juridice prin infracţiunea de
deturnare de fonduri, diferită de infracţiunea de delapidare.
Există situaţii obiective prevăzute de lege – excepţii:
transferarea, virarea, suplimentarea, anticiparea, blocarea, anularea.
2) cheltuielile publice reprezintă obligaţii maxime.

Sunt ordonatori bugetari conducătorii instituţiilor publice
cu personalitate juridică care au dreptul de a folosi, utiliza
şi/sau repartiza alociţiile bugetare.
În funcţie de organizarea aparatului de stat central şi local,
ordonatorii bugetari sunt clasificaţi în trei categorii:
1) principali
2) secundari
3) terţiali
!!! În funcţie de organizarea aparatului de stat în cadrul
execuţiei bugetare se pot întâlnii toate categoriile (P+S+T) sau doar
două dintre ele putând lipsii secundarii (P+T – unde există 2
structuri) → de regulă în cadrul Bugetului local
Atributiile ordonatorilor de credite:
 Ord. pr. de cr.bug repartizeaza cr.bug si pt. bug. propriu, si pt.
entitatile din subordine.
 Ord. sec. isi repartizeaza propriul buget si bug. din subordine
fara a putea retine o parte din sume.
 Ord. tertiari doar utilizeaza sumele.
!!! Ord. de cr. au obligatia de a angaja si utiliza creditele bug. in
43
limitele prevazute si conform destinatiei.
Modificarea destinatiei crededitelor bugetare reprezintă

exceptie de la principiul conform caruia creditele bugetare
aprobate pt. un ord. pr. nu pot fi utilizate de un alt ord. pr. dupa
cum nici cred.bug aprobate la un capitol, de principiu, nu pot fi
utilizate pt. finantarea altui capitol.
Situaţii (excepţii):
A. Virarile de credite bugetare = operatiuni de trecere a
sumelor bugetare neutilizate de la subdiviziuni ale clasificatiei
bugetar, unde sunt disponibile, la subdiviziuni unde sunt
insuficiente.
B. Transferurile de credite bugetare= in situatia in care in
timpul exercitiului bugetar au loc treceri de unitati, actiuni sau
sarcini de la un ord.pr. de cr. la un alt ord. pr. sau de la un articol
la altul in cadrul aceluiasi ord.
C. Suplimentarea creditelor bugetare= legile bug. anuale
prevad posibilitatea de suplimentare de fonduri pe actiuni,
obiective si ord. pr. in functie de evolutia anumitor indici de preturi
sau pt. cazuri exceptionale.
D. Anticiparea creditelor bugetare
Pentru finanţarea unor acţiuni social-culturale şi acoperirea
unor cheltuieli economice de interes local, organele de decizie ale
unităţilor administrativ-teritoriale pot încuviinţa utilizarea unor
fonduri de până la 50% din sumele încasate din veniturile
proprii ale bugetelor locale respective peste cele aprobate.
E. Blocarea alocaţiilor bugetare ➔ intervine în situaţii de
suspiciune folosirea şi destinaţia Banului Public, pentru evitarea,
prevenirea, pagubelor, prejudiciilor legate de folosirea B.P., este
posibil până la finele trimestrului III – 30 sept. → de ce?
Intervine anularea [Delapidare <> deturnare de fonduri].
F. Anularea creditelor bugetare= ord. pr. de cr. au obligatia
de a analiza lunar si de a propune MFP anularea creditelor
aferente sarcinilor desfiintate sau amanate.
Procedura incheierii executiei bugetare reprezintă etapa de

finalizare a procedurii bugetare in ansamblu. Ea se concretizeaza
in contul general anual de executie bugetara.
Contul geneneral anual de execuţie bugetară este intocmit
de MFP pe baza situatiilor financiare prezentate de ord.pr. de cr.,
avand in vedere situatia conturilor referitoare la executia de casa a
bugetului de stat, bug. asig.soc. de stat si al fondurilor speciale.
Guvernul analizeaza si prezinta spre adoptare
Parlamentului conturile anuale de execexecuţie pana la 1 iulie a
anului urmator celui de executie. Conturile se aproba prin lege
dupa verificarea acestora de catre Curtea de Conturi.
Contul gen. de exec. a datoriei publice este intocmit de catre
MFP si e anexat la contul gen.anual de exec.a bug.de stat.
Contul datoriei publice cuprinde contul datoriei publice
interne, externe directe a statului si situatia garantiilor
guvernamentale pt.credite interne si externe contractate de diferite
pers.jur.
Excedentul sau deficitul bug.se stabileste ca diferenta intre V
incasate si platile efectuate pana la sfarsitul anului bug. Daca se
44
inregistreaza excedente, acestea vor diminua din deficitele anilor
precedenti.
Sunt mai multe organe cu atributii in zona controlului: Parl.,

Curtea de Conturi, MFP, instantele de judecata de dr.comun.
Parlamentul exercita un control politic pe baza
documentatiei de la Guv. in cursul anului bugetar. Controlul se
poate exercita la cerere/ oficiu si urmareste evolutia exec.bug. atat
cu privire la realizarea V, cat si cu privire la efectuarea Ch.
Parl. Rom. exercita un control financiar anterior şi ulterior si
verifica constituirea, repartizarea si utilizarea fondurilor publice.
Curtea de Conturi prezinta Parl. anual un raport asupra
conturilor de gestiune ale bunului public din exercitiul bugetar
expirat. Raportul va menţiona si eventualele nereguli constatate.
Pt.a asigura o autonomie decizionala pt. Curtea de Conturi prin lege
membri ei sunt independenti si inamovibili. → financiar extern
specializat
!!!!! financiar intern specializat ➔ auditul public intern →
fiecare instituţie publică are un department propriu de audit intern
MFP exercita un control administrativ-financiar. Acest
control se exercita prin organe de specialitate si urmareste modul de
realizare a V, realizarea Ch, limitarea Ch de functionare, eliminarea
Ch considerate inoportune sau neeconomice, utilizarea fondurilor
conform destinatiei.
Sistemul bugetar reprezintă principalul plan financiar al statului, prin care sunt prevăzute veniturile si
cheltuielile pentru o perioada determinata de timp, fiind alcătuit dintr-un ansamblu de bugete distincte care
sunt elaborate, aprobate si executate in conditii de autonomie.
(Bugetul) Sistemul bugetar este instrumentul tehnic prin care se gestionează banul public.
Cuvântul „buget“ provine din franceza veche (normandă), unde cuvinte ca „bouge“, „bougette“
desemnau o pungă din piele sau o pungă de bani (pentru cheltuielile cotidiene).
Principalul plan financiar al statului care se bucura de caracter executoriu are natură juridică de
lege. Printr-un subterfugiu de tehnica juridică se confera sistemului bugugetar, care ramane în esenţă un
plan, forţa obligatorie a normei de drept, sistemul bugetar are natura juridică de lege.
Conţinutul sistemului bugetar reprezintă ansamblul veniturilor şi cheltuielilor publice.
Sistemul bugetar nu este alcatuit dintr-un document unic, ci se prezinta sub forma unui ansamblu de
bugete sistemului bugetar, fiind format din anumite verigi care formează un ansamblu coerent denumit
structura bugetara.
In Romania, sistemul bugetar este unul specific unui star unitar.
Procedura bugetară reprezintă ansamblu de acte şi operaţiuni cu caracter tehnic şi normativ înfaptuite de
organele de specialitate în scopul elaborării, adoptării, executării şi încheierii exerciţiului bugetar.
Procedura bugetara se desfasoara pe parcursul a trei ani calendaristici.
Etape:
✓ elaborarea proiectelor bugetare (proiectului sistemului bugetar)
✓ aprobarea acestora
✓ execuţia bugetară
45
✓ încheierea exerciţiului bugetar
Principiile procedurii bugetare sunt:
❖ principiul universalităţii;
❖ principiul neafectării veniturilor publice;
❖ principiul publicităţii;
❖ principiul unităţii;
❖ specializării bugetare;
❖ principiul anualităţii execuţiei bugetare;
❖ principiul unităţii monetare;
❖ realităţii bugetare;
❖ principiul echilibrului bugetar.
Etapele procedurii bugetare
1) Elaborarea proiectului sistemului bugetar
Elaborarea proiectului sistemului bugetar (proiectelor legilor bugetare anuale şi ale bugetelor) priveşte:
a) Elaborarea proiectul bugetului de stat
b) Elaborarea proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat
c) Elaborarea proiectelor bugetelor locale
2) Aprobarea sistemului bugetar prin adoptarea Legii bugetare anuale
Guvernul supune spre aprobare Parlalemtului proiectele legilor bugetare, proiectele de buget, proiectele
eventualelor legi de ratificare si contul general anual de executie.
Legea bugetara anuala contine in principal urmatoarele:
➢ la V: estimarile anului bugetar
➢ la Ch: creditele bugetare aprobate, deficitul/ excedentul bugetar si reglementarile specifice
exercitiului bugetar in cauza
➢ temeiul juridic privind răspunderea executivului
Execuţia bugetară reprezintă ansamblul de acte si operatiuni prin care se realizeaza urmatoarele etape:
 repartizarea pe trimestre a V si Ch publice
 executia de casa bugetara
 realizarea V
 efectuarea Ch
Alocaţiile bugetare/ creditele bugetare reprezintă sumele alocate de la buget din BP conform destinaţiei
legale.
Schimbarea destinaţiei fondurilor în afara prevederilor legii bugetare anuale este calificată de legea penală
ca întrunind elementele infracţiunii de deturnare de fonduri.
Sunt ordonatori bugetari conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică care au dreptul de a
folosi, utiliza şi/sau repartiza alociţiile bugetare.
În funcţie de organizarea aparatului de stat central şi local, ordonatorii bugetari sunt clasificaţi în trei
categorii: 1) principali; 2) secundari; 3) terţiali.
Modificarea destinatiei creditelor bugetare reprezintă exceptie de la principiul conform caruia creditele
bugetare aprobate pt. un ord. pr. nu pot fi utilizate de un alt ord. pr. dupa cum nici cred.bug aprobate la un
capitol, de principiu, nu pot fi utilizate pt. finantarea altui capitol.
Excepţii: Virarile de credite bugetare; Transferurile de credite bugetare; Suplimentarea creditelor
bugetare; Anticiparea creditelor bugetare; Blocarea alocaţiilor bugetare; Anularea creditelor bugetare.
Procedura incheierii executiei bugetare reprezintă etapa de finalizare a procedurii bugetare in
ansamblu. Ea se concretizeaza in contul general anual de executie bugetara.
Contul geneneral anual de execuţie bugetară este intocmit de MFP pe baza situatiilor financiare
prezentate de ord.pr. de cr., avand in vedere situatia conturilor referitoare la executia de casa a bugetului de
stat, bug. asig.soc. de stat si al fondurilor speciale.
Controlul activităţii bugetare
Sunt mai multe organe cu atributii in zona controlului: Parl., Curtea de Conturi, MFP, instantele de
judecata de dr.comun.
• sistemul bugetar;
• bugetul;
• conţinutul sistemului bugetar;
46
• părţile componente ale sistemului bugetar;
• principiile procedurii bugetare;
• elaborarea proiectului sistemului bugetar;
• aprobarea sistemului bugetar;
• legea bugetară anuală;
• execuţia bugetară;
• repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare;
• execuţia de casă bugetară;
• trezoreria statului;
• ordonatorii bugetari/ de credite bugetare;
• alocaţiile bugetare/ creditele bugetare;
• finanţarea de la bugetul de stat;
• deturnarea de fonduri;
• procedura încheierii execuţiei bugetare
• virarile de credite bugetare;
• transferurile de credite bugetare;
• suplimentarea creditelor bugetare;
• anticiparea creditelor bugetare;
• blocarea alocaţiilor bugetare;
• anularea creditelor bugetare;
• contul geneneral anual de execuţie bugetară.
1. Definiţi conceptul sistem bugetar.

2. Ce reprezintă procedura bugetară?
3. De ce titlul de creanţă fiscală este executoriu rin el însuşi?
4. Comentaţi consecinţele schimbării destinaţiei banului public.
5. Comentaţi principiul neafectării veniturilor publice.
1. Principalul plan financiar al statului, prin care sunt prevăzute veniturile şi cheltuielile pentru o perioada
determinată de timp, fiind alcătuit dintr-un ansamblu de bugete distincte care sunt elaborate, aprobate şi
executate în condiţii de autonomie reprezintă:
a) realitatea bugetară;
b) execuţia de casă bugetară;
c) sistemul bugetar;
d) Trezoreria statului.
47
2. Ansamblul de acte şi operaţiuni cu caracter tehnic şi normativ înfăptuite de organele de specialitate în
scopul elaborării, adoptării, executării şi încheierii exerciţiului bugetar reprezintă:
a) sistemul bugetar;
b) execuţia de casă bugetară;
c) legea bugetară anuală;
d) procedura bugetară.
3. Natura juridică a sistemului bugetar este de:

a) lege propriu-zisă;
b) are natură juridică de lege;
c) act de planificare financiară;
d) act administrativ.
4. Situaţia în care în timpul exerciţiului bugetar au loc treceri de unităţi, acţiuni sau sarcini de la un
ordonator principal de credite la un alt ordonator principal sau de la un articol la altul în cadrul aceluiaşi
ordonator reprezintă:
a) virările de credite bugetare;
b) o excepţie privind destinaţia creditelor bugetare;
c) suplimentarea creditelor bugetare;
d) transferurile de credite bugetare.
5. Printre principiile procedurii bugetare nu se regăşeşte:

a) principiul anualităţii execuţiei bugetare;
b) principiul legii bugetare anuale;
c) realitarea bugetară;
d) principiul neafectării veniturilor publice.

48
economici;
• Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului
general al Comunităților Europene;
49
Veniturile şi cheltuielile publice
5.1. Introducere
5.3.1.2.2. Taxele
5.3.1.2.4. Principalele impozite datorate bugetului de stat
5.3.1.2.5. Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor locale
5.3.1.3.1. Împrumuturile acordate din disponibilităţile Trezoreriei Statului
5.3.1.3.2. Împrumuturile temporare în condiţiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice
şi art.72 din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale
5.3.2.3. Cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare
5.3.2.5. Cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat
5.3.2.6. Cheltuieli pentru finanţarea activităţii economice
5.1. Introducere
Constituţia României statuează „cetăţenii au obligaţia să

contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice” la art.56
alin.1.
– cunoașterea modalităţilor de constituire a banului public;

– cunoașterea modalităţilor de folosire a banului public;
– definirea conceptelor de venituri publice şi de cheltuieli
publice.
50
precum veniturile publice; veniturile publice ordinare;
veniturile publice extraordinare; impozitele; taxele;
contribuţiile; datoria publică; datoria publică
guvernamentală; datoria publică locală; serviciul datoriei
publice; instrumentele datoriei publice; cheltuielile
publice; cheltuieli în domeniul social; cheltuieli pt.
cercetare-dezvoltare; cheltuieli militare; cheltuieli
pt.funcţionarea aparatului de stat; cheltuieli pt. finanţarea
activităţii economice;
– studenţii vor putea să identifice situaţiile când se apelează
la veniturile publice extraordinare;
– studenții vor cunoaște instrumentele datoriei publice;
– studenţii vor cunoaşte modalităţile de valorificare a banului
public.
Pentru unitatea de învăţare Veniturile şi cheltuielile publice, timpul

alocat este de 7 ore.

Veniturile publice reprezintă totalitatea resurselor băneşti
ale statului, fiind un indicator financiar, în cadrul bugetelor, care
desemnează (re)sursele şi sumele care se pun la dispoziţia
statului. Acestea se înscriu în Bugetul de stat cu sumele lor
minime astfel încât efectivul lor poate fi mai mare.
Veniturile publice sunt clasificate în ordinare şi extraordinare.
a) veniturile ordinare ➔ sunt reprezentate de  impozite, taxe,
contribuţii sociale şi contribuţii la fondurile speciale
extrabugetare, reprezentând venituri ordinare planificate fie prin
Bugetul de Stat şi prin Bugetele locale, fie prin Bugetul
Asisurărilor Sociale de Stat (- contribuţiile sociale);
precum şi venituri ordinare având caracter nefiscal  →
veniturile statului din dividende, dobânzi, vânzarea acţiunilor sau
activelor dinpatrimoniul privat al statului sau unităţilor
administrativ-teritoriale;
→ redevenţele din concesionarea bunurilor aparţinând domeniului
public;
→ venituri provenite din diferite contracte cu parteneri privaţi,
cum ar fi închirierea, asocierea în participaţie, parteneriatul public-
privat.
b) veniturile extraordinare ➔ sunt reprezentate de 

împrumuturi interne sau externe, emisiunea de obligaţiuni de stat şi
51
bonurile de tezaur (datoria publică); precum şi împrumuturile
acordate din disponibilităţile Trezoreriei Statului, împrumuturile
temporare în condiţiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor
publice şi art.72 din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice
locale.
precum şi  transferurile şi virările de credite bugetare, ce
apar în cadrul operaţiunii de consolidare bugetară (în procesul de
echilibrare a sistemului bugetar în ansamblul său).
Impozitul reprezintă o contribuţie bă nească obligatorie şi
cu titlul nerambursabil, datorată , conform legii, bugetului de stat
de că tre persoanele fizice ş i persoanele juridice pentru veniturile
pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă.
5.3.1.2.2. Taxele
Taxele reprezintă, alături de impozite, cea de-a doua categorie
principală de venituri de la bugetul de stat. Taxa reprezintă plata
efectuată de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile
prestate acestora de către instituţii publice.
Contribuţiile constituie prelevări obligatorii ale unor părţi
din veniturile PF şi PJ, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei
contraprestaţii, constituind resurse pentru fondurile de
asigurare publice.
5.3.1.2.4. Principalele impozite datorate bugetului de

stat
Principalele impozite datorate bugetului de stat sunt:

 impozitul pe profit;
 impozitul pe venit;
 taxa pe valoarea adăugată;
 accizele;
 taxele vamale.
5.3.1.2.5. Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor

locale
Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor locale sunt:
 impozitul pe clădiri;
 impozitul pe teren;
 taxa asupra mijloacelor de transport;
 impozitul pe spectacole;
 taxa hotelieră;
 taxe speciale.
 Constituie venit la bugetul local sumele provenite din dobânda
pentru plata cu întârziere a impozitelor şi taxelor locale, taxele de
timbru prevăzute de lege, taxele extrajudiciare de timbru prevăzute
de lege.
Precum şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului

de stat ➔ bugetele locale beneficiază de sume defalcate din
impozite reprezentând venituri ale statului.
Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale stabileşte
cadrul legal pt. defalcarea unei părţi din sumele primite de bugetul
52
statului cu titlu de impozit pe venit, pe profit, T.V.A. etc. către
bugetele locale.
5.3.1.3.1. Împrumuturile acordate din disponibilităţile

Trezoreriei Statului
Pentru acoperirea unor cheltuieli ce nu pot fi acoperite din

veniturile ordinare se pot utiliza disponibilităţile contului general
al trezoreriei statului.
Rambursarea fondurilor împrumutate ➔ va fi garantată
cu veniturile estimate a fi încasate în anul bugetar respectiv, în
condiţiile respectării garantării, prin venituri, a celorlalte datorii
publice locale.
 Nerambursarea împrumutului până la 31 decembrie atrage
autorizarea direcţiilor generale ale finanţelor publice de a
executa contul unităţii administrativ-teritoriale în cauză.
5.3.1.3.2. Împrumuturile temporare în condiţiile art.69 din

Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice şi art.72 din Legea nr.
273/2006 a finanţelor publice locale
A. Ordonatorii principali de credite pot acorda împrumuturi

fără dobândă din bugetul propriu, pe bază de convenţie, (în baza
documentaţiilor temeinic fundamentate) în cazul insuficienţei
fondurilor la înfiinţarea unor instituţii publice sau activităţi
(unităţi) finanţate integral din venituri proprii, în subordinea lor (a
ordonatorilor).
 rambursabile integral în termen de 6 luni de la data
acordării.
Această categorie de împrumut  nu de confundă  (vs.) cu
transferul bugetar sau  (vs.) virarea de credite bugetare
efectuate în aceleaşi scopuri.
B. Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al

Municipiului Bucureşti, după caz, pot acorda împrumuturi fără
dobândă din bugetul local, pe bază de convenţie, (în baza
documentaţiilor temeinic fundamentate) în cazul insuficienţei
fondurilor la înfiinţarea unor instituţii şi servicii publice sau a
unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, în subordinea
unor ordonatori principali de credite.
 Rambursabile integral în termen de un an de la data
acordării.
 Nerambursarea la termenul stabilit atrage aplicarea de
dobânzi şi penalităţi de întârziere la nivelul celor existente pentru
creanţele bugetare, potrivit legii.
Deoarece venituri ordinare nu reuşesc să acopere integral

necesarul de cheltuieli al sistemului bugetar se apelează la venituri
extraordinare, care pot fi atrase de bugetul de stat, bugetele
instituţiilor publice, bugetele locale.
Veniturile extraordinare pot fi contractate de către autorităţile
administraţiei publice locale pt. bugetele locale şi de către MFP pt.
bugetul de stat.
Ansamblul veniturilor extraordinare, adică totalitatea
53
obligaţiilor financiare interne şi externe ale statului, la un
moment dat, provenind din împrumuturi contractate ditect sau
garantate de stat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, în
numele României, de pe pieţele financiare, formează datoria
publică.
Datoria publică se clasifică în datoria publică
guvernamentală şi datoria publică locală.
Datoria publica guvernamentala reprezintă totalitatea
obligatiilor financiare interne si externe ale statului roman la un
moment dat, provenind din imprumuturile contractate de pe pietele
financiare in mod direct sau garantate in numele statului roman de
catre Guv.Ro. sau MFP.
Datoria publica locala reprezintă totalitatea obligatiilor
financiare interne si externe ale autoritatilor administratiei publice
locale la un moment dat, provenind din imprumuturi contractate
direct sau garantate pe pietele financiare.
Totalitatea sumelor reprezentand rata de capital, dobanzi,
comisioane, orice alte conturi aferente dat.pub. la o anumita data
sau pt. o anumita perioada alcatuieste serviciul datoriei publice.
Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezinta o
obligatie neconditionata si irevocabila a statelor de plata, a
capitalului, dobanzilor si oricaror altor costuri aferente
imprumuturilor contractate sau garantate.
Datoria publică se contractează prin instrumentele datoriei
publice:
1. titlurile de stat emise pe piata interna/ externa=
instrumente financiare care atesta dat.pub.sub forma certificate de
Trezorerie, depozit sau alte instrumente reprezentand imprumuturi
in lei si valuta.
2. imprumuturile de stat= contractate de la banci, alte
institutii de credit, pers.jur romane/ straine, institutii financiare intl.
sau alte asemenea entitati
3. imprumuturi temporare din disponibilitatile contului
curent general al Trezoreriei statului
4. garantiile de stat
BNR si alte institutii financiare, in temeiul unor conventii
incheiate cu MFP, pot exercita functia de agent de inregistrare a
dat.pub.interne sau componente ale acesteia precum si alte activitati
legate de emiterea si administrarea titlurilor de stat.

Cheltuielile publice reprezintă modalitatea de repartizare si
utilizare a resurselor bugetare in vederea satisfacerii necesitatilor
generale ale societatii.
Pt. indeplinirea functiei sale principale, orice stat efectueaza Ch
privind urmatoarele domenii principale:
➢ social
➢ cercetare-dezvoltare
➢ apararea nationala
➢ Ch pt.functionarea aparatului de stat
➢ Ch cu caracter economic

În această categorie intră:
54
1) Ch. pt. finanţarea învăţământului (investiţii în capital uman);
2) Ch. pt. sănătate;
3) Ch. pt. organizarea sistemului securităţii sociale, asistenţa
socială etc.
1. Finantarea Ch pt. invatamant se asigura pe seama
resurselor bugetare, a imprumuturilor contractate pe piata de
colectivitatile locale, precum si pe seama resurselor provenind din
taxe scolare, donatii, V din exploatarea proprietatilor scolilor si
altele.
Se considera in doctrina financiar-econ. faptul ca educatia si
pregatirea profesionala sunt cele mai importante investitii in
capitalul uman.
2. Ch pt.sanatate difera in functie de varsta beneficiarului si de
mobilul urmarit prin asistenta medicala. Pt. prevenirea
imbolnavirilor si pt.pastrarea sanatatii, in unele state se introduc
servicii medicale profilactice alaturi de servicii medicale
stomatologice si servicii medicale curative.
Sistemul de asigurări sociale presupune plata pensiilor la
care se adauga diferite categorii de ajutoare in caz de boala,
pt.accidente de munca, diverse alocatii si indemnizatii cum ar fi
cele pt.someri sau pers.defavorizate.
3. Sistemul public acordă pensii pt. limită de vârstă, pensii
anticipate, de invaliditate şi pensii de urmaş.
De regula, beneficiarii indemnizatiei de somaj sunt considerati
asigurati in sist.de asigurari sociale si in sist.de asigurari de
sanatate.
5.3.2.3. Cheltuieli pt. cercetare-dezvoltare

În această categorie intră:
1. Ch pt. cercetare fundamentala: are ca obiect dezvoltarea
cunostintelor intr-un anumit domeniu al stiintei
2. Ch pt. cercetarea aplicativa: are ca scop crearea de noi
produse sau de noi procedee tehnologice
3. Ch pt. dezvoltare: urmareste valorificarea prealabila a
posibilitatilor realizarii unui produs pe scara industriala prin
constituirea de prototipuri, statii pilot etc.
Rezultatul activitatii de cercetare se materializeaza in
elucidarea unor aspecte cu caracter teoretic sau in rezolvarea unor
probleme cu caracter practic legate de nevoile economiei nationale.
Sursele de finantare a acestor Ch publice provin de la
bugetul de stat, agentii economici, din programe de cooperare
internaţională.

Sunt Ch neproductive care afecteaza in mod deosebit
economiile statelor in curs de dezvoltare.
Se observa ca in statele in curs de dezvoltare rtimul de crestere
a Ch militare depaseste uneori de cateva ori ritmul cresterii V
national.
Ch militare sunt impartite in directe si indirecte
Productia militara reprezintă marfa cu caracter deosebit, cu
piete de desfacere speciale. Productia militara beneficiaza de
plasament sigur si de regim de comercializare special.
5.3.2.5. Cheltuieli pt.functionarea aparatului de stat

Institutiile publice actioneaza ca organe ale puterii sau ale
administratiei de stat alese sau numite si se preocupa de cele mai
variate probleme, de la elaborarea si adoptarea de norme,
55
intretinerea relatiilor diplomatice, stabilirea si incasarea impozitelor
si taxelor, investitii in servicii municipale, pana la sistematizarea
teritoriala, construirea si mentinerea infrastructurii si protectia
mediului inconjurator.
5.3.2.6. Cheltuieli pt. finanţarea activităţii economice

Functia economica a statului se manifesta, intre altele, in
dezvoltarea sistematica a ramurilor economiei nationale, potrivit
cerintelor legilor economice: fiecare stat aloca o parte din resurse
pt.sustinerea dezvoltarii constante a economiei nationale.
Resursele banesti destinate finantarii economiei servesc la
acoperirea Ch bugetare destinate realizarii urmatoarelor directii
principale:
- dezvoltarea sectorului de stat;
- finantarea investitiilor de stat.
Veniturile publice
Veniturile publice reprezintă totalitatea resurselor băneşti ale statului, fiind un indicator financiar, în cadrul
bugetelor, care desemnează (re)sursele şi sumele care se pun la dispoziţia statului. Acestea se înscriu în Bugetul de stat
cu sumele lor minime astfel încât efectivul lor poate fi mai mare.
Veniturile publice sunt clasificate în ordinare şi extraordinare.
Impozitele şi taxele reprezintă baza constituirii fondurilor publice.
Veniturile extraordinare reprezintă excepţia şi sunt reprezentate de:
 împrumuturi interne sau externe, emisiunea de obligaţiuni de stat şi bonurile de tezaur -datoria publică;
 împrumuturile acordate din disponibilităţile Trezoreriei Statului,
 împrumuturile temporare în condiţiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice şi art.72 din Legea
nr. 273/2006 a finanţelor publice locale.
 transferurile şi virările de credite bugetare, ce apar în cadrul operaţiunii de consolidare bugetară (în procesul de
echilibrare a sistemului bugetar în ansamblul său).
Veniturile extraordinare pot fi contractate de către autorităţile administraţiei publice locale pt. bugetele locale şi de
către MFP pt. bugetul de stat.
Ansamblul veniturilor extraordinare, adică totalitatea obligaţiilor financiare interne şi externe ale statului, la un
moment dat, provenind din împrumuturi contractate ditect sau garantate de stat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor,
în numele României, de pe pieţele financiare, formează datoria publică.
Datoria publică se clasifică în datoria publică guvernamentală şi datoria publică locală.
Totalitatea sumelor reprezentand rata de capital, dobanzi, comisioane, orice alte conturi aferente dat.pub. la o
anumita data sau pt. o anumita perioada alcatuieste serviciul datoriei publice.
Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezinta o obligatie neconditionata si irevocabila a statelor de
plata, a capitalului, dobanzilor si oricaror altor costuri aferente imprumuturilor contractate sau garantate.
Datoria publică se contractează prin instrumentele datoriei publice.
Cheltuielile publice
Cheltuielile publice reprezintă modalitatea de repartizare si utilizare a resurselor bugetare in vederea satisfacerii
necesitatilor generale ale societatii.
Marimea cheltuielilor publice difera de la o tara la alta si de la o perioada de timp la alta, structura acestora fiind
puternic influentata de structura sociala.
Cheltuileile publice se calsifică, de regulă, în:
I. Cheltuieli în domeniul social
II. Cheltuieli pt. cercetare-dezvoltare
III. Cheltuieli militare
IV. Cheltuieli pt.funcţionarea aparatului de stat
V. Cheltuieli pt. finanţarea activităţii economice
56
• veniturile publice;
• veniturile publice ordinare;
• veniturile publice extraordinare;
• impozitele;
• taxele;
• contribuţiile;
• datoria publică;
• datoria publică guvernamentală
• datoria publică locală
• serviciul datoriei publice
• instrumentele datoriei publice
• cheltuielile publice;
• cheltuieli în domeniul social;
• cheltuieli pt. cercetare-dezvoltare
• cheltuieli militare
• cheltuieli pt.funcţionarea aparatului de stat;
• cheltuieli pt. finanţarea activităţii economice.
1. Ce reprezintă veniturile publice?

2. Ce reprezintă cheltuielile publice?
3. Când se apelează la veniturile publice extraordinare?
4. Cum operează cheltuielile pentru funcţionarea aparatului de stat?
5. Cum operează cheltuielile pentru finanţarea activităţii economice?
1. Totalitatea resurselor băneşti ale statului şi indicatorul financiar, în cadrul bugetelor, care desemnează
(re)sursele şi sumele care se pun la dispoziţia statului reprezintă:
a) cheltuielile publice;
b) contribuţiile sociale obligatorii;
c) veniturile publice;
d) datoria publică.
57
2. Modalitatea de repartizare şi utilizare a resurselor bugetare în vederea satisfacerii necesităţilor generale
ale societăţii reprezintă:
a) cheltuielile publice;
b) cheltuielile pentru funcţionarea aparatului de stat;
c) veniturile publice;
d) datoria publică.
3. Ansamblul obligaţiilor financiare care aparţin autorităţilor administraţiei publice locale şi care provin din
împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de la persoane fizice şi persoane juridice nerezidente
reprezintă:
a) datoria publică;
b) datoria pubică guvernamentală externă;
c) datoria pubică locală externă;
d) datoria pubică locală internă.
4. Sunt instrumente ale datoriei publice:

a) titlurile de stat;
b) contribuţiile sociale obligatorii;
c) garanţiile de stat;
d) cheltuielile cu capitalul intangibil;
5. Printre categoriile de cheltuieli publice nu se regăseşte:

a) cheltuielile în domeniul social;
b) cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat;
c) cheltuieli pentru finanţarea activităţii economice;
d) cheltuieli pentru întreţinerea aparatului de stat.

• Codul fiscal;
• O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică.
58
Controlul financiar şi răspunderea juridică în domeniul financiar
6.1. Introducere
6.3.2.1. Noţiune
6.1. Introducere
Constituţia declară „nimeni nu este mai presus de lege”, astfel

şi în domeniul dreptului financiar, mai mult a modului de constituire
şi utilizare a banului public este necesar să se identifice
responsabilitatea subiectelor participante.
– cunoașterea urmărilor 3ncălcării prevederilor legale în

dreptul financiar;
– cunoașterea caracteristicilor controlului financiar;
– definitivarea condiţiilor atragerii răspunderii juridice în
dreptul financiar;
– definirea conceptului control financiar;
– cunoașterea importanţei Curţii de Conturi.
59

precum control financiar; control preventiv; control ulterior;
control concomitent; control intern; audit public intern;
control extern; Curtea de Conturi; auditul de sistem;
auditul performanţei; auditul de regularitate; auditul
financiar; auditorul public extern; răspundere
patrimonială; răspundere contravenţională; deturnarea de
fonduri;
– studenţii vor putea să diferențieze deturnarea de fonduri de
delapidare;
– studenţii vor putea să diferențieze răspunderea penală de
răspunderea contravenţională
– studenţii vor putea să diferențieze formele controlului
financiar;
– studenţii vor putea să comenteze rolul Curţii de Conturi;
– studenţii vor putea să identifice obiectul Curţii de Conturi
de obiectul Autorităţii de Audit.
Timpul alocat unităţii de învățare:
Pentru unitatea de învățare Controlul financiar şi răspunderea

juridică în domeniul financiar, timpul alocat este de 5 ore.
Etimologic, cuvântul ,,control” provine din expresia latinǎ

,,contra rolus”, care înseamna verificarea actului original dupǎ
duplicatul care se încredinţeazǎ în acest scop unei alte persoane.
Controlul financiar reprezintǎ un mijloc de prevenire a
faptelor ilegale, de identificare a deficienţelor şi de stabilire a
mǎsurilor necesare pentru restabilirea legalitǎţii.
Controlul financiar îndeplineşte şi anumite funcţii: funcţia de
evaluare, preventivǎ, de documentare, recuperatorie şi funcţia
pedagogicǎ.
Controlul financiar, care face parte din controlul economic, are
drept scop cunoaşterea de cǎtre stat a modului în care sunt
administrate şi cheltuite mijloacele materiale şi financiare puse la
dispoziţie de stat, şi în consecinţǎ, urmǎreşte asigurarea şi
consolidarea unui echilibru financiar, eficienţa economico-
financiarǎ, precum şi dezvoltarea economiei naţionale.
Controlul financiar trebuie deosebit de controlul fiscal.
60
Actele şi operaţiunile supuse controlului financiar trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii: legalitate, oportunitate,
eficienţă, economicitate, realitate, necesitate.
Principalele instituţii cu atribuţii de control financiar în
România sunt:
1) Curtea de Conturi a României;
2) Ministerul Finanţelor Publice.

În funcţie de momentul în care se desfǎşoarǎ, se disting
urmǎtoarele forme de control:
 controlul financiar preventiv;
 controlul financiar concomitent;
 controlul financiar ulterior;
În funcţie de sfera de activitate:
 control intern;
 control extern.

Controlul financiar preventiv este activitatea prin care se
verificǎ legalitatea şi regularitatea operaţiunilor efectuate pe
seama fondurilor publice sau a patrimoniului public înainte de
aprobarea acestora.
Acest control se prezintǎ sub douǎ forme:
a) controlul financiar preventiv propriu;
b) controlul financiar preventiv delegat.

Controlul financiar concomitent (sau simultan/
operativ/ curent) se exercitǎ în timpul desfǎşurǎrii proceselor
economice şi financiare, în acelaşi timp sau paralel cu efectuarea
actelor şi operaţiunilor pe care le presupun aceste activitǎţi, în
scopul de a se putea intervene pentru corectarea sau eliminarea
deficienţelor ori a ilegalitǎţilor.

Controlul intern reprezintǎ ansamblul formelor de control
exercitate la nivelul entitǎţii publice, inclusiv auditul intern,
stabilite de conducere în concordanţǎ cu obiectivele acestuia şi cu
reglementǎrile legale, în vederea asigurǎrii administrǎrii
fondurilor în mod economic, eficient şi eficace.
Controlul intern se exercitǎ în interiorul instituţiei publice,
de cǎtre conducǎtorul acesteia sau de cǎtre funcţionarii anume
desemnaţi de acesta şi se face fie la cerere, fie din oficiu.
Scopul final al organizǎrii controlului intern este buna gestiune
financiarǎ.
Controlul intern poate fi un control general sau specializat, iar
din cadrul controlului financiar intern specializat face parte auditul
public intern.

Auditul public intern se exercitǎ asupra tuturor
activitǎţilor desfǎşurate într-o entitate publicǎ sau asupra
entitǎţilor subordinate ierarhic şi presupune ca funcţionarii
angrenaţi în aceastǎ activitate sǎ nu fie implicaţi în elaborarea
procedurilor de control intern şi în desfǎşurarea activitǎţilor supuse
61
auditului public intern.
Este o activitate funcţional independentǎ şi obiectivǎ, care
dǎ asigurǎri şi consiliere conducerii unei entitǎţi publice pentru
buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice,
perfecţionând activitǎţile acesteia. Ajutǎ entitatea publicǎ sǎ îşi
îndeplineascǎ obiectivele printr-o abordare sistematicǎ şi metodicǎ,
care evolueazǎ şi îmbogǎţeşte eficacitatea sistemului de conducere
bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor de
administrare.
Potrivit legii, existǎ trei forme de audit:
a) auditul de sistem,
b) auditul performanţei,
c) auditul de regularitate.
Auditorii interni sunt funcţionari publici care trebuie sǎ
aibǎ o atitudine imparţialǎ, sǎ nu aibǎ prejudecǎţi şi sǎ evite
conflictele de interese.

Controlul financiar ulterior se exercitǎ asupra actelor şi
operaţiunilor economico-financiare, dupǎ ce acestea au fost
executate.
Este considerat controlul cel mai eficient întrucât se realizeazǎ
temeinic, cu amǎnunţire, fǎrǎ a fi stânjenite activitǎţile curente ale
unitǎţilor controlate, asupra actelor şi operaţiunilor deja încheiate.
Acest tip de control este reglementat ca şi atribuţie a Curţii de
Conturi.

Potrivit art. 140 din Constituţie, Curtea de Conturi exercitǎ
controlul asupra modului de formare, de administrare şi de
întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale
sectorului public.
Litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se
soluţioneazǎ de instanţele judecǎtoreşti specializate.
Şi prezintǎ anual Parlamentului un raport asupra conturilor
de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar
expirat, cuprinând şi neregularitǎţile constatate.
Potrivit legislaţiei în vigoare, acest raport se publicǎ în
Monitorul Oficial.
Curtea de Conturi este reglementatǎ prin Legea nr. 94/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicatǎ.
Astfel, Curtea de Conturi este instituţia supremǎ de audit.
Funcţia de control a Curţii de Conturi se realizeazǎ prin
proceduri de audit public extern.
Potrivit legii organice a Curţii, auditul public extern reprezintǎ
activitatea de audit desfǎşuratǎ de Curtea de Conturi, care
cuprinde, în principal, auditul financiar şi auditul performanţei.
Auditul financiar este activitatea prin care se urmǎreşte dacǎ
situaţiile financiare sunt complete, reale şi conforme cu legile şi
reglementǎrile în vigoare, furnizându-se în acest sens o opinie.
Auditul performanţei este definit ca fiind evaluarea
independentǎ a modului în care o entitate, un program, o activitate
sau o operaţiune funcţioneazǎ din punctele de vedere ale eficienţei,
economicitǎţii şi eficacitǎţii.
Curtea îşi desfǎşoarǎ activitatea în mod autonom şi
funcţioneazǎ pe lângǎ Parlamentul României.
62
Articolul 14 şi art. 141– 147 stabilesc organizarea şi funcţionarea
Autoritǎţii de Audit, care are atribuţii şi proceduri de lucru
proprii, în vederea îndeplinirii unor obligaţii în domeniul auditului
extern, ce revin României în calitate de stat menbru al UE pentru
fonduri nerambursabile.
Autoritatea de Audit este un organism independent din punct
de vedere operaţional faţǎ de Curtea de Conturi şi faţǎ de
celelalte autoritǎţi responsabile cu gestiunea şi implementarea
fondurilor comunitare nerambursabile.
Autoritatea de Audit este singura autoritate naţionalǎ
competentǎ sǎ efectueze audit public extern, în conformitate cu
legislaţia comunitarǎ şi naţionalǎ, asupra fondurilor comunitare.
Totodatǎ, în tot cuprinsul Legii nr. 94/1992 sintagma ,,controlor
financiar” se va înlocui cu sintagma ,,auditor public extern”, care
reprezintǎ persoana angajatǎ în cadrul Curţii de Conturi, şi care
desfǎşoarǎ activitǎţi specifice de audit extern în sectorul public,
potrivit modificǎrilor prevǎzute în Legea nr. 217/2008.
Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea
mandatului lor şi inamovibili pe toatǎ durata acestuia. Ei sunt
supuşi incompatibilitǎţilor prevǎzute de lege pentru judecǎtori.
6.3.2.1. Noţiune
Raspunderea juridica e o forma a raspunderii sociale
stabilita de stat in urma incalcarii unor norme de dr. prin fapte
considerate ilicite si care determina suportarea consecintelor
corespunzatoare de catre persoana vinovata, daca e cazul, prin
utilizarea fortei de constrangere a statului.
Sanctiunile juridice aplicabile in cazul nerespectarii normelor
de drept indeplinesc in principal 2 functii:
 o functie educativ-preventiva
 o functie coercitiva

Formele răspunderii juridice sunt:
1. Răspunderea penală – temeiul ei îl reprezintă infracţiunea.
Principalele infracţiuni care pot fi săvârşite sunt: delapidarea,
gestiunea frauduloasă, deturnarea de fonduri, etc.
2. Răspunderea civilă – temeiul ei îl reprezintă fapta ce
provoacă un prejudiciu care trebuie acoperit. Răspunderea civilă
poate fi contractuală sau delictuală.
3. Răspunderea administrativă – poate fi contravenţională,
prin atingeri aduse patrimoniului, bunurilor şi banului public, fapte
ce au un grad de pericol social mai redus şi disciplinară, prin
nerespectarea contractului colectiv de muncă, a obligaţiilor
contractuale.
In legatura cu executia bugetara poate interveni atragere
raspunderii: -patrimoniale -administrative
- contraventionale -penale

Infractiunile specifice legate de executia bugetelor cuprinse
in Codul Penal sunt:
➢ abuzul de incredere
➢ gestiunea frauduloasa
➢ delapidarea
63
➢ deturnarea de fonduri
Primele 3 sunt indeplinite de regula de functionari publici care
nu sunt neaparat ord.de cr., pe cand deturnarea de fonduri este o
infractiune specifica ord.de cr.
Deturnarea de fonduri= schimbarea destinatiei fondurilor
banesti sau a resurselor materiale fara respectarea prevederilor
legale daca fapta a cauzat o perturbare a activitatii econ.-fin. sau a
produs o paguba unui organ, unei institutii de stat sau altei unitati
publice.
L 500/2002 face o referire la infractiune in legatura cu
incalcarea a două din principiile fundamentale ale legii.

Incalcarea normelor imperative ale L 500/2002 constituie
in majoritatea cazurilor contraventii.
Constatarea contraventiei si aplicarea amenzii se poate face
de CC (curtea de conturi), MFP si alte persoane daca sunt
desemnate expres prin legi speciale.
Controlul financiar
Controlul financiar reprezintǎ un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficienţelor şi de stabilire
a mǎsurilor necesare pentru restabilirea legalitǎţii.
Etimologic, cuvântul ,,control” provine din expresia latinǎ ,,contra rolus”, care înseamna verificarea actului original
dupǎ duplicatul care se încredinţeazǎ în acest scop unei alte persoane.
Controlul financiar îndeplineşte şi anumite funcţii: funcţia de evaluare, preventivǎ, de documentare, recuperatorie
şi funcţia pedagogicǎ.
Controlul financiar trebuie deosebit de controlul fiscal.
Principalele instituţii cu atribuţii de control financiar în România sunt:
1) Curtea de Conturi a României;
2) Ministerul Finanţelor Publice.
Controlul financiar preventiv
Controlul financiar preventiv este activitatea prin care se verificǎ legalitatea şi regularitatea operaţiunilor efectuate
pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public înainte de aprobarea acestora.
Controlul financiar concomitent
Controlul financiar concomitent (sau simultan/ operativ/ curent) se exercitǎ în timpul desfǎşurǎrii proceselor
economice şi financiare, în acelaşi timp sau paralel cu efectuarea actelor şi operaţiunilor pe care le presupun aceste
activitǎţi, în scopul de a se putea intervene pentru corectarea sau eliminarea deficienţelor ori a ilegalitǎţilor.
Controlul intern
Controlul intern reprezintǎ ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entitǎţii publice, inclusiv auditul
intern, stabilite de conducere în concordanţǎ cu obiectivele acestuia şi cu reglementǎrile legale, în vederea asigurǎrii
administrǎrii fondurilor în mod economic, eficient şi eficace.
Auditul public intern se exercitǎ asupra tuturor activitǎţilor desfǎşurate într-o entitate publicǎ sau asupra
entitǎţilor subordinate ierarhic şi presupune ca funcţionarii angrenaţi în aceastǎ activitate sǎ nu fie implicaţi în
elaborarea procedurilor de control intern şi în desfǎşurarea activitǎţilor supuse auditului public intern.
Auditorii interni sunt funcţionari publici care trebuie sǎ aibǎ o atitudine imparţialǎ, sǎ nu aibǎ prejudecǎţi şi sǎ evite
conflictele de interese.
Controlul financiar ulterior
Controlul financiar ulterior se exercitǎ asupra actelor şi operaţiunilor economico-financiare, dupǎ ce acestea au fost
executate.
Acest tip de control este reglementat în special ca şi atribuţie a Curţii de Conturi.
Curtea de Conturi
64
Potrivit art. 140 din Constituţie, Curtea de Conturi exercitǎ controlul asupra modului de formare, de administrare
şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Şi prezintǎ anual Parlamentului un raport
asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinând şi neregularitǎţile
constatate, raport care se publicǎ în Monitorul Oficial.
Litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţioneazǎ de instanţele judecǎtoreşti specializate.
Curtea de Conturi este reglementatǎ prin Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi,
republicatǎ.
Astfel, Curtea de Conturi este instituţia supremǎ de audit.
Funcţia de control a Curţii de Conturi se realizeazǎ prin proceduri de audit public extern prevǎzute în standardele
proprii de audit, elaborate în conformitate cu standardele de audit internaţionale general acceptate.
Articolul 14 şi art. 141– 147 din lege stabilesc organizarea şi funcţionarea Autoritǎţii de Audit, care are atribuţii şi
proceduri de lucru proprii, în vederea îndeplinirii unor obligaţii în domeniul auditului extern, ce revin României în
calitate de stat menbru al UE pentru fonduri nerambursabile.
Autoritatea de Audit este un organism independent din punct de vedere operaţional faţǎ de Curtea de Conturi şi faţǎ
de celelalte autoritǎţi responsabile cu gestiunea şi implementarea fondurilor comunitare nerambursabile.
Răspunderea juridică în domeniul financiar
Raspunderea juridica e o forma a raspunderii sociale stabilita de stat in urma incalcarii unor norme de dr. prin
fapte considerate ilicite si care determina suportarea consecintelor corespunzatoare de catre persoana vinovata, daca e
cazul, prin utilizarea fortei de constrangere a statului.
Sanctiunile juridice aplicabile in cazul nerespectarii normelor de drept indeplinesc in principal 2 functii:
 o functie educativ-preventiva
 o functie coercitiva
Formele răspunderii juridice
In legatura cu executia bugetara poate interveni atragere formele raspunderii: patrimoniale; administrative;
contraventionale; penale.
• control financiar;
• control preventiv;
• control ulterior;
• control concomitent;
• control intern;
• audit public intern;
• control extern;
• Curtea de Conturi;
• auditul de sistem
• auditul performanţei
• auditul de regularitate;
• auditul financiar;
• auditorul public extern;
• răspundere patrimonială;
• răspundere contravenţională;
• deturnarea de fonduri.
1. Ce reprezintă conceptul de controlul financiar ?

2. Ce reprezintă răspunderea juridică în dreptul financiar?
3. Există vreo diferenţă între delapidare şi deturnare de fonduri?
4. Comentaţi rolul Curţii de Conturi.
5. Ce reprezintă Autoritatea de Audit?
65
1. Cunoaşterea de cǎtre stat a modului în care sunt administrate şi cheltuite mijloacele materiale şi financiare
puse la dispoziţie de stat, şi urmǎrirea asigurării şi consolidării unui echilibru financiar, urmǎrirea eficienţei
economico-financiarǎ, precum şi urmǎrirea dezvoltării economiei naţionale reprezintă:
a) controlul fiscal;
b) controlul financiar;
c) controlul ulterior;
d) auditul public intern.
2. Activitatea care se exercitǎ asupra tuturor activitǎţilor desfǎşurate într-o entitate publicǎ sau asupra
entitǎţilor subordinate ierarhic şi presupune ca funcţionarii angrenaţi în aceastǎ activitate sǎ nu fie implicaţi
în elaborarea procedurilor de control intern şi în desfǎşurarea activitǎţilor supuse auditului public intern
reprezintă:
a) controlul ulterior;
b) auditul public intern;
c) un control preventiv delegat;
d) un control preventiv propriu;
3. Asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale
sectorului public Curtea de Conturi, în principal, exercită:
a) un control preventiv delegat;
b) un control ulterior;
c) un audit public extern;
d) un audit public intern.
4. Constituie contravenţie:
a) angajarea, ordonanţarea sau plata unei cheltuieli în situaţia în care aceasta n-a fost aprobată conform legii
şi nu are prevederi bugetare;
b) încălcarea principiul conform căruia sumele aprobate la partea de cheltuieli prin bugetele care compun
sistemul unitar de bugete reprezintă limite maximale care nu pot fi depăşite;
c) nerespectarea oricăreia dintre principiile execuţiei de casa bugetară;
d) încălcarea principiul conform căruia angajarea de cheltuieli bugetare trebuie să se facă în limita
proiectelor bugetare aprobate.
5. Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor materiale fără respectarea prevederilor legale
dacă fapta a cauzat o perturbare a activităţii economico-finciare sau a produs o paguba unui organ, unei
instituţii de stat sau altei unităţi publice reprezintă:
a) delapidarea;
b) deturnarea de fonduri;
c) gestiunea frauduloasă;
d) abuzul de încredere.
66

economici;
67
Moneda unică europeană
7.1. Introducere
7.1. Introducere
România este stat membru al Uniunii Europene, astfel, este

necesar să dezvoltăm şi să aducem la cunoştinţa studenţilor unul
dintre elementele semnificative ale UE şi anume moneda unică
europeană – euro, care la nivelul UE formează o zonă monetară la
care doresc să adere statele membre ale UE în momentul
îndeplinirii criteriilor de convergenţă.
– conştientizarea existenţei Uniunii Economice şi Monetare

– definirea conceptului de monedă unică europeană;
– cunoașterea criteriilor de convergenţă;
– definirea termenilor de zonă euro şi sistem euro;
– cunoașterea diferenţei dintre euro – unitate monetară şi zona
euro;

precum Uniunea Economică şi Monetară; moneda unică
europeană - euro; zona euro; sistemul euro; Sistemului
Monetar European; Banca Centrală Europeană; criteriile
de convergenţă; mecanismul ratei (cursului) de schimb;
– studenţii vor putea să diferențieze unitatea monetară - euro
de zona euro;
– studenţii vor putea să descrie Unitatea Economică şi
Monetară;
– studenţii vor putea să identifice criteriile de convergenţă la
zona euro.
68
Timpul alocat unităţii de învățare:
Pentru unitatea de învățare Moneda unică europeană, timpul

alocat este de 2 ore.
Prin procesul constituirii sale, prin conţinutul obiectivelor ei,

prin specificul mecanismelor utilizate şi prin efectele obţinute până
acum, Uniunea Europeană se dovedeşte a fi o formă avansată de
integrare economică internaţională, care cuprinde 27 de state
membre.
Adoptarea monedei unice europenene - euro a necesitat şi
impune în continuare cetăţenilor nu numai eforturi financiare
(reducerea deficitelor bugetare), ci şi o încredere fără precedent,
având în vedere renunţarea la moneda naţională în favoarea celei
unice europene.
Uniunea Economică şi Monetară constituie o adevărată
revoluţie economică şi de mentalitate.
Stricto sensu, Uniunea Economică şi Monetară se reduce la
înfiinţarea şi utilizarea de către membrii săi a unei monede unice,
care să înlocuiască nomedele internaţionale.
Realizarea Uniunii Economice şi Monetare nu reprezintă un
scop în sine, ci doar mijlocul de generare a unor efecte benefice pe
plan economic şi nu numai.
Euro (moneda unică europenă) este moneda nou-creată a

Uniunii Europene şi a devenit monedă oficială la 1 ianuarie 1999.
Introducerea monedei euro s-a făcut treptat, iar statele care au
adoptat-o alcătuiesc “zona Euro” sau spaţiul Euro.
Moneda unică Euro a fost pusă în circulaţie în 2002 sub forma
sa fiduciară, dar în funcţiune din 1 ianuarie 1999, la miezul nopţii,
ea succede lui European Currency Unit (ECU), respectiv “unitatea
de cont europeană”, pus în funcţiune în 1979.
Un euro este divizat în 100 cenţi, sau centime.
Emisiunea sa este gestionată de Banca Centrală
Europeană.
Euro este moneda comună a 27 de state membre a Uniunii
europene şi moneda unică a 17 dintre acestea. Cele 17 ţări membre
sunt Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia,
Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Spania,
Slovenia, Cipru, Malta, Estonia. Pe lângă acestea, 4 "micro-state",
prin acordurile monetare încheiate cu vecinii lor, sunt şi ele ataşate
la zona euro: Andorra, Monaco, San Marino şi Vatican.
69
Zona Euro este o etapă a Sistemului Monetar European.
ZONA EURO reprezintă o zonă monetară care are o monedă
comună, o politică monetară unică şi o politică unică în privinţa
ratei de schimb, iar vechile monede naţionale sunt eliminate pentru
totdeauna.
Zona Euro a devenit o superputere economică. Actualemente şi
zona euro este afectată de efectele crizei economico-financiare
mondiale.
Sistemul euro este constituit din Bancile Centrale ale Zonei

euro si BCE (Banca Centrala Europeana).
Consiliul Guvernatorilor al BCE a ales acest termen pt.a
desemna dispozitivul care permite sistemului european al bancilor
centrale sa-si indeplineasca misiunile in cadrul Zonei euro,
dorindu-se mentinerea unei distinctii intre Sistemul euro si
Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC) atata timp cat
exista state membre ale UE care n-au adoptat euro.
Obiectivul principal al Sistemului euro este mentinerea
stabilitatii euro, ceea ce reprezintă stabilitatea preturilor in
Zona euro.
Sistemul euro va sustine si politicile generale economice
din cadrul Uniunii.
SEBC (Sistemul European al Bancilor Centrale) reprezintă
BCE şi BC nationale ale tuturor statelor membre UE.
Orice ţară membră a Uniunii Europene care

îndeplineşte criteriile de convergenţă poate adera la zona Euro
şi nu există o limită prestabilită în ceea ce priveşte numărul de ţări
care pot fi integrate în acestă zonă.
Criteriile de convergenta trebuie indeplinite pentru a putea
adopta Euro. Acestea au fost stabilite prin Tratatul de la Maastrich
(1992; si din 1993 e in vigoare) si reprezinta testul economic de
evaluare a statului, de pregatire a unei economii pentru a
participa la Uniunea Economica si Monetara (UEM) si se refera
la obiectivele care trebuie mentinute in domeniile inflatiei,
finantelor publice, ratelor dobanzii si a cursurilor de schimb.
I. Inflatia → mentinerea stabilitatii preturilor
Rata medie a inflatiei din ultimele 12 luni trebuie sa nu
depaseasca cu mai mult de 1,5 procente rata inflatiei din primele 3
state cu cele mai reduse rate ale inflatiei.
II. Finantele publice
a.deficitul bugetar consolidat al statului respectiv < 3% din
PIB.
b.datoria publica < 60% din PIB.
III. Rata dobanzii
Randamentul mediu al titlurilor de stat pe ultimele 12 luni
nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2 pct. procentuale
randamentul aferent titlurilor de stat din primele 3 state cu cele mai
reduse niveluri ale inflatiei.
IV. Cursurile de schimb
Trebuie sa se mentina in anumite marje de fluctuatie (+ -
15%) convenite prin mecanismele ratelor de schimb europene
70
pt.cel putin 2 ani fara a se proceda din proprie initiativa la
deprecierea monedei fata de celelalte monede ale statelor membre
➔ Mecanismul ratei (cursului) de schimb (ERM – exchange rate
mechanism)
Definitie: Mecanismul Cursului de Schimb II
Aranjment pentru cursul de schimb in care o moneda are o
paritate centrala fata de euro, iar cursul de schimb nu poate
fluctua fata de aceasta paritate cu mai mult de 15%, in sus sau in
jos.
Participarea la acest mecanism pentru o perioada minima de
doi ani este unul din criteriile ce trebuie indeplinite pentru a putea
intra in zona euro.

Prin procesul constituirii sale, prin conţinutul obiectivelor ei, prin specificul mecanismelor utilizate şi prin
efectele obţinute până acum, Uniunea Europeană se dovedeşte a fi o formă avansată de integrare economică
internaţională, care cuprinde 27 de state membre.
Realizarea Uniunii Economice şi Monetare nu reprezintă un scop în sine, ci doar mijlocul de generare a unor
efecte benefice pe plan economic şi nu numai.
Euro (moneda unică europenă) este moneda nou-creată a Uniunii Europene şi a devenit monedă oficială la 1
ianuarie 1999. Introducerea monedei euro s-a făcut treptat, iar statele care au adoptat-o alcătuiesc “zona Euro” sau
spaţiul Euro. Şi succede lui European Currency Unit (ECU), respectiv “unitatea de cont europeană”, pusă în funcţiune
în 1979.
Euro este moneda comună a 27 de state membre a Uniunii europene şi moneda unică a 17 dintre acestea. Un euro
este divizat în 100 cenţi, sau centime. Emisiunea sa este gestionată de Banca Centrală Europeană.
Zona Euro reprezintă o zonă monetară care are o monedă comună, o politică monetară unică şi o politică unică în
privinţa ratei de schimb, iar vechile monede naţionale sunt eliminate pentru totdeauna.
Zona Euro este o etapă a Sistemului Monetar European.
Sistemul euro este constituit din Bancile Centrale ale Zonei euro si BCE (Banca Centrala Europeana).
Criteriile de convergenta trebuie indeplinite pentru a putea adopta Euro. Acestea au fost stabilite prin Tratatul de
la Maastrich (1992; si din 1993 e in vigoare) si reprezinta testul economic de evaluare a statului, de pregatire a unei
economii pentru a participa la Uniunea Economica si Monetara (UEM) si se refera la obiectivele care trebuie mentinute
in domeniile inflatiei, finantelor publice, ratelor dobanzii si a cursurilor de schimb.
• Uniunea Economică şi Monetară

• moneda unică europeană - euro;
• zona euro;
• sistemul euro;
• Sistemului Monetar European;
• Banca Centrală Europeană;
• criteriile de convergenţă;
• mecanismul ratei (cursului) de schimb.

1. Ce reprezintă moneda unică europeană?
2. Există vreo diferenţă între zona euro şi euro – unitate monetară?
3. Care sunt creiteriile de convergenţă?
4. care sunt atributiile fundamentale ale Sistemului euro?
5. Ce reprezintă Uniunea Economică şi Monetară?
71
1. Zona monetară care are o monedă comună, o politică monetară unică şi o politică unică în privinţa ratei de
schimb, iar vechile monede naţionale sunt eliminate pentru totdeauna reprezintă:
a) moneda unică euro;
b) zona euro;
c) sistemul euro;
d) Sistemul European al Bancilor Centrale.
2. Testulul economic de evaluare a statului, de pregătire a unei economii pentru a participa la Uniunea
Economica si Monetara care se referă la obiectivele care trebuie menţinute în domeniile inflaţiei, finanţelor
publice, ratelor dobânzii şi a cursurilor de schimb reprezintă:
a) criteriile de convergenţă;
b) zona euro;
c) sistemul euro;
d) Sistemul European al Bancilor Centrale.
3. Câte state sunt membre ale zonei euro:
a) 11;
b) 27;
c) 19;
d) 15.
4. Care dintre următoarele nu reprezintă criterii de convergenţă:
a) Rata medie a inflatiei din ultimele 12 luni trebuie sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 procente rata
inflatiei din primele 5 state cu cele mai reduse rate ale inflatiei;
b) Rata medie a inflatiei din ultimele 12 luni trebuie sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 procente rata
inflatiei din primele 3 state cu cele mai reduse rate ale inflatiei;
c) Randamentul mediu al titlurilor de stat pe ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2 pct.
procentuale randamentul aferent titlurilor de stat din primele 3 state cu cele mai reduse niveluri ale inflatiei;
d) Randamentul mediu al titlurilor de stat pe ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2 pct.
procentuale randamentul aferent titlurilor de stat din primele 5 state cu cele mai reduse niveluri ale inflatiei.
5. Ce state nu au fost de acord cu introducerea monedei euro:
a) Regatul Unit, Letonia, Suedia;
b) Regatul Unit, Estonia, Polonia;
c) Regatul Unit, Danemarca, Suedia;
d) Ungaria, Danemarca, România,.
72

• Tratatul privind Uniunea Europeană;
• Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
• Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii economice şi monetare;
73
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE
Unitatea de învăţare 1: 1) c; 2) b,c; 3) c; 4) a,d; 5) b.

Unitatea de învăţare 2: 1) c; 2) b,d; 3) d; 4)c; 5) a.
Unitatea de învăţare 3: 1) c,d; 2) b; 3) d; 4) a; 5) c.
Unitatea de învăţare 4: 1) c; 2) d; 3) b; 4) b,d; 5) b.
Unitatea de învăţare 5: 1) c; 2) a; 3) c; 4) a,c; 5) d.
Unitatea de învăţare 6: 1) b; 2) b; 3) b,c; 4) a,c; 5) b.
Unitatea de învăţare 7: 1) b; 2) a; 3) c; 4) a,d; 5) c.
74

D 2 Drept Financiar Zdanovschi Alice 221216 074546

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

D 2 Drept Financiar Zdanovschi Alice 221216 074546

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

lect.univ.dr.

ALICE CRISTINA MARIA ZDANOVSCHI

DREPT FINANCIAR PUBLIC

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. Dreptul financiar – noţiuni introductive (2 ore)

Teme de control (TC)

Dan Drosu Şaguna, Drept fnanciar, Editura CH Beck, Bucureşti 2011;

Dreptul financiar – noţiuni introductive

Orice tip de comunitate are nevoie pentru a funcţiona de

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– familiarizarea cu domeniul dreptului financiar;

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească concepte şi termeni

Pentru unitatea de învăţare Dreptul financiar – noţiuni

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Definiţia dreptului financiar

Dreptul financiar, ca ramură a dreptului public, este format

Particularităţile dreptului financiar:

1.3.2. Principiile şi izvoarele dreptului financiar

3. Verificarea legalităţii modului de utilizare a banului

1.3.2.2. Izvoarele dreptului financiar

(1) izvoare comune dreptului financiar şi altor ramuri de

(2) izvoare specifice dreptului financiar, spre exemplu:

O mare importanţă are şi dreptul Uniunii Europene, ca şi

1.3.3. Normele dreptului financiar

Norma juridică financiară  o regulă de conduită stabilită

1.3.4. Raporturile juridice financiare

Raporturile juridice financiare sunt formate din relaţiile

Elementele constitutive ale raporturile juridice financiare:

❖ Obiectul rap. de dr. fin.  este  diferit → determinat

❖ Conţinutul rap. de dr. fin. ➔ este dat de ➔ drepturile

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Concepte şi termeni de reţinut

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce ramură de drept este dreptul financiar şi ce implicaţii are acest aspect?

1. Totalitatea actelor normative care reglementează relaţiile de constituire, administrare, repartizare şi

2. Sunt principii ale dreptului financiar următoarele:

4. Printre raporturile juridice financiare regăsim:

“Veniturile statului sunt o porţiune pe care fiecare cetăţean

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea implicaţiilor finanţelor publice;

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească concepte şi termeni

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Finanţele publice, timpul alocat este

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1. Finanţele publice

Finante publice reprezintă totalitatea relatiilor de natura

2.3.1.2. Teoriile finanţelor publice

2.3.1.2.1. Teoria clasică a finanţelor publice

2.3.1.2.2. Teoria modernă a finanţelor publice

2.3.1.3. Trăsăturile şi structura finanţelor publice

2.3.1.3.1. Trăsăturile finanţelor publice

2.3.1.3.2. Structura finanţelor publice

În conformitate cu Legea nr. 500/2002, finanţele publice au

OUG 64/2007 are in vedere principalele datorii publice.

2.3.1.4. Funcţiile finanţelor publice

În procesul formării, repartizării şi utilizării mijloacelor băneşti

Sinteza unităţii de învăţare 2