POVESTEA LUI HARAP- ALB

-basm cult-
de Ion Creanga

I O opera ce ilustreaza particularitatile unui basm cult este “Povestea lui

Harap- Alb”, scrisa de Ion Creanga, care, impreuna cu Mihai Eminescu,
Ioan Slavici si I.L.Caragiale reprezinta “Epoca Marilor Clasici” din literatura
romana.
Clasicismul este un curent literar, aparut in secolul al XVII-lea, in Franta,
care promoveaza valorile antichitatii; clasicii propun personaje caracter si cultiva
sobrietatea, masura, echilibrul si concizia.
Dintre trasaturile basmului, pot fi identificate: confruntarea dintre Bine si
Rau; prezenta fantasticului antropomorfizat si numerologia magica.

II. Titlul basmului este alcatuit din doua substantive: lexemul “Povestea”
defineste, in sens conotativ, calatoria lui Harap- Alb in scopul maturizarii acestuia.
Drumul pe care il parcurge eroul nu este un drum fizic, geografic, ci “de purificare
si perfectionare” (Andrei Oisteanu). Substantivul “Harap- Alb” este numele
protagonistului devenit personaj eponim.

III La nivel tematic, opera ilustreaza confruntarea dintre Bine si Rau, Binele
fiind reprezentat de Harap- Alb, iar Raul de span- tipul mistagogului, al raului
necesar in maturizarea eroului. De asemenea, textul valorifica si tema destinului,
sugerata de motivul drumului initial.

IV. In general, opera respecta tiparul narativ al basmului popular, precizat de

V.I. Propp in “Morfologia basmului”; astfel, se identifica: starea de echilibru, in
care se prezinta existenta linistita a Imparatului Verde alaturi de cele trei fiice, la
palat. Tulburarea echilibrului consta in trimiterea unei “carti” de catre Imparatul
Verde pentru fratele sau, careia ii cere un fiu vrednic sa devina mostenitor.
Recuperarea echilibrului consta in desfasurarea actiunii, pentru ca restabilirea
echilibrului s coincide acu finalul basmului, cand fata se casatoreste cu Harap- Alb.

1
 Referitor la reperele spatio- temporale, actiunea basmului este plasata intr-un
timp mitic, nedeterminat. Formula initiala “Amu cica era odata” anunta timpul
actiunii; forma regionala “Amu” sustine oralitatea stilului, iar adverbul “odata”
plaseaza actiunea in “illo tempore” {timp immemorial}; adverbul “cica” pune sub
semnul indoielii veridicitatea faptelor, stiut fiind faptul ca, intr-un basm, Binele
este triumfator.

V. In basmul lui Ion Creanga, se identifica cele sapte tipuri de personaje

stabilite de V.I.Propp in “Morfologia basmului”: eroul, falsul erou, raufacatorul,
trimitatorul, fata de imparat, adjuvantii si denatorul.

HARAP- ALB este personaj eponim, pentru ca evolueaza pe parcursul

operei, fiind si un personaj tridimensional, invatand din propriile greseli.
Numele sau este o constructie oximoronica, indicand statutul social: Harap-
sluga, iar Alb- puritate. Trecerea personajului de la stadiul de stapan la cel de rob
se realizeaza prin juramant, in scena fantanii: “Jura-mi-te pe ascutisul palosului
tau”. Spre deosebire Harap-Alb, antagonistul (spanul) nu are nume, acesta fiind dat
de “fizionomia” sa (Elvira Sorohan).
Elementele portretului fizic lipsesc din caracterizarea protagonistului,
frumusetea eroului fiind mai mult sugerata decat “monumentalizata in cuvinte”
(Elvira Sorohan), in timp ce spanul este o abatere de la natura.
Frumusetea eroului este mai mult de ordin moral, asa cum reise din
caracterizarea directa, facuta de fetele imparatului, caci eroul este “omenos”, care
se autodemasca in fata verisoarelor prin comportamentul neomenos. Dintre
calitatile eroului este surprinsa generozitatea, dovedita in scena furnicilor si al
albinelor, precum si fata de batrana, metamorfozata in Sfanta Duminica;

Statutul social al mezinului este prezentat in incipit, Harap- Alb fiind fiu de
crai, care se individualizeaza de fratii sai prin curajul dovedit in scena travestirii
tatalui.Statutul psihologic al eroului este ilustrat prin probele pe care trebuie sa le
depaseasca, fiind supus la mai mult de trei probe, in functie de procedeul triplicarii:
trei probe de la span si sase probe de la Imparatul Ros, ambii- ipostaze ale raului;
Statutul moral este sugerat prin fapte; Harap- Alb este tipul omului cinstit care isi
tine juramantul, chiar daca acesta i-a fost smuls prin viclenie. Spanul este tipul
“impostorului” si “crud pana la prostie”, deoarece fura identitatea fiului de crai,
comportandu-se ca un stapan al acestuia.

2
 In depasirea probelor, Harap- Alb este ajutat de calul nazdravan, cel mai
intelept personaj al basmului, inzestrat cu puteri avimorfe si antropomorfe.
Totodata, acesta este ajutat si de cei cinci tovarasi (Setila, Ochila, Flamanzila,
Gerila si Pasari- Lati- Lungila), personaje construite pe baza hiperbolizarii unui
defect, in ciuda aspectului lor grotesc, acestia fiind de o bunatate uimitoare. Ei sunt
considerati de George Calinescu “monstri blanzi sau simpatico, fiind coborati
parca dintr-o mitologie obzgura.

VI. Arta narativa se distinge printr-o serie de particularitati, precum: umorul-

reiese din portretele caricaturale ale celor cinci tovarasi, al caror nume starneste
rasul; exprimarea mucalita, ce consta in siretenia frazei: “sa traiasca trei zile cu cea
de alaltaieri”.
Oralitatea se realizeaza, la nivel fonetic, prin lungirea vocalelor “buuna
treaba” si onomatopee “zbrr”; la nivel lexico- semantic, prin locutiuni “mort- copt”
sau prin falsul diminutiv “buzisoarele tale iscusite”; la nivel morfologic, prin
vocative “Luminate, Imparate” sau verbe la imperativ “Daruieste-mi viata”, la
nivel stilistic, oralitatea este redata prin antiteza “apa vie- apa moarta”, oximoronul
“foc de ger” sau inversiunea “tipa sarpele in gura broastei”;
In basmul cult, perspectiva narativa este obiectiva, faptele fiind relatate la
persoana a III-a, de catre un narator extradiegetic, care, la inceput, pare necredibil,
stiut fiind faptul ca, in final, Binele invinge Raul.

VII. In concluzie, “Povestea lui Harap- Alb” este un basm cult, “oglindirea vietii
in moduri fabuloase”, asa cum afirma George Calinescu.