Tema 7.

MAXIMIZAREA PROFITULUI ŞI PRAGUL DE RENTABILITATE AL

FIRMEI

1. Esenţa şi tipologia profitului

2. Veniturile ca factor determinant al profitului

3. Maximizarea profitului firmei – principii generale

4. Pragul de rentabilitate al firmei.

1. Esenţa şi tipologia profitului

◼ Profitul reprezintă veniturile nete ale firmei şi exprimă diferenţa dintre veniturile
obţinute şi costurile suportate de firmă.

T = P · Q – TC

P – preţul de vânzare pe unitatea de produs;

Q – cantitatea vândută;

TC – costul aferent producţiei vândute.

◼ Orice agent economic nu poate progresa dacă nu obţine un profit. Toate activităţile
lucrative dintr-o economie de piaţă au ca scop obţinerea profitului. El constituie imboldul
principal spre investitii, antreprenoriat si in general efort in domeniul economic.

◼ Indeplineşte doua functii majore: de stimulare economică (functie psihologica) si de

potential de crestere (prin intermediul investitiilor generate).
Veniturile firmei

Costuri economice Profit economic

Costuri explicite Costuri implicite

Costuri contabile Profit normal

Profit contabil (total)

Figura 1. Corelaţiile dintre venituri, costuri şi profit

Tipologia profitului

◼ Profitul economic - exprimă diferenţa dintre veniturile totale ale firmei şi costurile
economice.

◼ Profitul contabil – diferenţa dintre veniturile totale ale firmei şi costurile contabile.

◼ Profit normal – este diferenţa dintre profitul contabil şi profitul economic. El trebuie să-i
asigure firmei recuperarea costurilor de oportunitate. Practic, profitul normal semnifică
profitul minim care, fiind obţinut, motivează firma să-şi continue activitatea.
 Situaţii cu care se poate confrunta o firmă:

◼ Dacă veniturile firmei depăşesc totalitatea costurilor explicite şi implicite, profitul contabil
este mai mare decât cel normal, iar firma respectivă obţine profit economic pozitiv. Aceasta ar
însemna că veniturile din activitatea pe care firma o desfăşoară îi permit acesteia nu doar să-şi
recupereze toate costurile suportate, inclusiv cele de oportunitate, dar şi să înregistreze
rezultate superioare în comparaţie cu rezultatele din cea mai bună altă activitate alternativă.

◼ În cazul în care veniturile firmei doar acoperă totalitatea costurilor explicite şi implicite,
profitul economic este nul, iar firma respectivă obţine profit contabil în mărimea celui normal.
Veniturile încasate îi permit firmei doar să-şi recupereze toate costurile suportate, inclusiv
cele de oportunitate. Din punctul de vedere al rezultativităţii, activitatea pe care firma o
desfăşoară şi cea mai bună activitate alternativă la care firma a renunţat pot fi considerate
echivalente. Decizia de a-şi continua activitatea desfăşurată sau de a se reorienta spre cea mai
bună altă activitate alternativă rămâne la latitudinea proprietarilor firmei.

◼ Dacă veniturile firmei nu acoperă totalitatea costurilor explicite şi implicite, profitul contabil
este mai mic decât cel normal, iar firma respectivă înregistrează profit economic negativ (din
punct de vedere economic ea suportă pierderi). Cu alte cuvinte, veniturile obţinute de firmă nu
îi permit acesteia să-şi recupereze integral costurile de oportunitate. Activitatea pe care firma
o desfăşoară este mai puţin profitabilă în comparaţie cu cea mai bună altă activitate
alternativă. Într-o atare situaţie (de altfel, şi în cele prezentate mai jos) se impune abandonarea
activităţii desfăşurate şi reorientarea spre cea mai bună activitate alternativă la care firma
anterior a renunţat.

◼ În cazul în care veniturile firmei acoperă doar costurile contabile, profitul contabil este nul, iar
profitul economic al firmei respective este negativ. Din punct de vedere economic firma
înregistrează pierderi în mărimea costurilor de oportunitate.

◼ Dacă veniturile firmei nu acoperă costurile contabile, firma respectivă înregistrează pierderi
nu doar din punct de vedere economic, dar şi contabil.

2. Veniturile ca factor determinant al profitului

◼ Veniturilor totale ale firmei – reprezintă suma totală obţinută în urma vânzării
producţiei respective.
◼ Veniturilor totale ale firmei (TR) vor fi determinate prin înmulţirea cantităţii de produse
comercializate (Q) cu preţul aplicat de firmă (P):
TR = Q  P
În cazul în care cererea pentru produsele firmei este perfect elastică după preţ şi firma
respectivă nu poate influenţa preţul, între veniturile totale şi cantitatea de produse
comercializate se manifestă, în exclusivitate, o dependenţă direct proporţională.

Date ipotetice privind veniturile totale în cazul preţului constant

Produse comercializate,
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90
unităţi
Preţul, lei 80 80 80 80 80 80 80 80 80 80
Venituri totale, lei 0 800 1 600 2 400 3 200 4 000 4 800 5 600 6 400 7 200
 TR

TR2

TR1

α Q
O Q1 Q2

Figura 7.4. Dependenţa dintre veniturile totale şi cantitatea de produse comercializate

în cazul preţului constant

Dacă firma poate influenţa preţul produselor proprii (pentru a-şi extinde vânzările, ea va
reduce preţul sau, invers, dacă va majora preţul, ea va pierde din vânzări), dependenţa dintre TR
şi cantitatea produselor comercializate este de altă natură. Conform datelor din tabelul 7.3, odată
cu reducerea preţului şi majorarea nivelului vânzărilor, TR ale firmei au o tendinţă de creştere,
urmată de o descreştere descreştere a acestora.
Date ipotetice privind veniturile totale în cazul preţului variabil
Produse
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
comercializate, unităţi
Preţul, lei 100 90 80 70 60 50 40 30 20 10 0
Venituri totale, lei 0 900 1 600 2 100 2 400 2 500 2 400 2 100 1 600 900 0

TR

TRmax

TR2

TR1

O Qmax/2 Qmax Q

Figura 7.5. Dependenţa dintre veniturile totale şi cantitatea de produse

comercializate în cazul preţului variabil

Veniturile medii şi marginale

◼ Veniturile medii (AR) exprimă veniturile totale ale firmei care revin la o unitate de
produse comercializate.
◼ AR se determină ca raportul dintre veniturile totale (TR) şi cantitatea de produse
comercializate (Q):
TR
AR =
Q
TR Q  P
AR = = =P
Q Q
 ◼ Veniturile marginale (MR) exprimă modificarea veniturilor totale ale firmei cauzată de
modificarea cantităţii de produse comercializate cu o unitate.
◼ MR se determină ca raportul dintre modificarea veniturilor totale (∆TR) la modificarea
cantităţii de produse comercializate (∆Q):
TR
MR =
Q
TR (Q  P) Q  P + P  Q P
MR = = = = P+ Q
Q Q Q Q

Pentru firmele care nu pot influenţa preţul produselor proprii, veniturile marginale sunt
egale cu preţul produselor comercializate (MR = P), firma aplică acelaşi preţ (∆P = 0),
situaţie caracteristică cererii perfect elastice pentru produsele =
ED firmei ( ).
Tabelul 7.4
Date ipotetice privind veniturile totale şi veniturile marginale
în cazul preţului constant
Produse comercializate,
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90
unităţi
Preţul, lei 80 80 80 80 80 80 80 80 80 80
Venituri totale, lei 0 800 1 600 2 400 3 200 4 000 4 800 5 600 6 400 7 200
Venituri marginale, lei - 80 80 80 80 80 80 80 80 80

MR, P

MR= P

( ED =  )

O Q
Figura 7.6. Evoluţia veniturilor marginale în cazul preţului constant

Pentru firmele care pot influenţa preţul produselor proprii, corelaţiile dintre veniturile
marginale şi preţul aplicat se prezintă altfel (tabelul 7.5).
Produse
comercializate, 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90
unităţi
Preţul, lei 100 90 80 70 60 50 40 30 20 10
Venituri totale, lei 0 900 1 600 2 100 2 400 2 500 2 400 2 100 1 600 900
Venituri marginale, lei - 90 70 50 30 10 – 10 – 30 – 50 – 70
 P, MR
D
MR

O Qmax/2 Qmax
Q

TR
MR = 0

MR>0 MR<0

O Qmax/2 Q max
Q

Figura 7.7. Evoluţia veniturilor totale şi veniturilor

marginale cazul preţului variabil

3. Maximizarea profitului firmei – principii generale

Problematica maximizării profitului presupune două abordări:

◼ una bazată pe indicatori privind profitul total (respectiv, veniturile totale şi costurile
totale),

◼ iar alta – pe indicatori privind profitul marginal (respectiv, veniturile marginale şi

costurile marginale).

Prima abordare: bazată pe indicatori privind profitul total (respectiv, veniturile totale şi costurile
totale)

◼ Profitul total (T) se determină ca diferenţa dintre veniturile totale (TR) şi costurile
totale (TC):

T = TR – TC.

A doua abordare: bazată pe indicatori privind profitul marginal (respectiv, veniturile

marginale şi costurile marginale).

◼ O altă metodă de determinare a nivelului optim al producţiei este compararea venitului

marginal cu costurile marginale.

MR = MC

◼ Creşterea volumului de producţie va determina sporirea profitului numai în cazul în care

veniturile de la realizarea unei unităţi suplimentare de producţie va depăşi costurile de
producţie a unităţii date, adică, dacă VM > CM. În figura alăturată , condiţiei date îi
corespund cantităţile de producţie A, B, C.
 ◼ Şi invers, dacă costurile de producţie a unităţii suplimentare de marfă sunt mai mari decât
veniturile obţinute de la vânzarea acestora, adică dacă VM < CM, profitul se va micşora
sau se vor majora pierderile (vezi punctele D, E, F).

◼ Evident că în aceste condiţii profitul este maxim la acel nivel al producţiei, (punctul O),
unde curba costului marginal intersectează curba venitului marginal, cu alte cuvinte
atunci când VM = CM.

◼ Atât TR, cât şi TC depind de cantitatea de produse fabricate şi comercializate. Pentru a

obţine un profit total maxim, firma trebuie să comercializeze cantitatea de produse
corespunzătoare diferenţei maxime dintre veniturile totale şi costurile totale.

P MC

MR

0 A B C O D E F Q

Egalitatea dintre veniturile marginale şi costurile marginale (MR = MC) semnifică condiţia
generală de maximizare a profitului, aplicabilă de orice firme, indiferent de particularităţile
(structura) pieţei în cadrul căreia acestea îşi comercializează produsele.

Exemplu:
Date ipotetice privind veniturile, costurile şi profitul firmei
în cazul preţului constant
Produse comercializate,
unităţi 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90
Preţul, lei 80 80 80 80 80 80 80 80 80 80
Venituri totale, lei 0 800 1 600 2 400 3 200 4 000 4 800 5 600 6 400 7 200
Venituri marginale, lei - 80 80 80 80 80 80 80 80 80
Costuri totale, lei 700 1 200 1 600 2 200 2 900 3 700 4 600 5 600 6 700 7 900
Costuri medii totale, lei - 120 80 73 72,5 74 77 80 84 88
Costuri marginale, lei - 50 40 60 70 80 90 100 110 120
Profit total, lei – 700 – 400 0 200 300 300 200 0 – 300 – 700

Profitul

Rezultatul activităţii firmei – profit sau pierderi – poate fi evaluat şi prin compararea preţului
aplicat de firmă cu costurile medii totale aferente cantităţii corespunzătoare de produse. În urma
unei astfel de comparări se va determina profitul mediu.

◼ Profitul mediu (A) - exprimă profitul total al firmei ce revine la o unitate de produse
comercializate, se va calcula ca raport dintre profitul total (T) şi cantitatea de produse
comercializate (Q):
T
A =
Q
 T TR − TC TR TC
A = = = − = AR − ATC = P − ATC
Q Q Q Q

o Astfel, profitul total al firmei poate fi calculat şi astfel:

T = Q  A = Q  ( P − ATC )

o dacă preţul la care firma îşi comercializează produsele depăşeşte costurile medii totale
(P > ATC), profitul mediu înregistrează valori pozitive (A > 0) şi firma respectivă
obţine profit (T > 0);

o în cazul în care preţul la care firma îşi comercializează produsele este egal cu costurile
medii totale (P = ATC), profitul mediu este egal cu zero (A = 0) şi rezultatul activităţii
firmei respective este nul (T = 0);

o dacă preţul la care firma îşi comercializează produsele este sub nivelul costurilor medii
totale (P < ATC), profitul mediu înregistrează valori negative (A < 0) şi firma
respectivă suportă pierderi (T < 0).

◼ Profitului marginal (M) - exprimă modificarea profitului total al firmei cauzată de

modificarea cantităţii de produse comercializate cu o unitate şi se calculează ca raportul
dintre modificarea profitului total T şi modificarea cantităţii de produse
comercializate Q : T
M =
Q

T (TR − TC) TR TC

M = = = − = MR − MC
Q Q Q Q

o Dacă veniturile marginale depăşesc costurile marginale (MR > MC), profitul marginal
înregistrează valori pozitive (M > 0) şi profitul total al firmei va creşte.

o Dacă veniturile marginale sunt sub nivelul costurilor marginale (MR < MC), profitul
marginal înregistrează valori negative (M < 0) şi profitul total al firmei se va reduce.

o Prin urmare, pentru a obţine un profit total maxim, firma îşi va extinde producţia şi
vânzările până la nivelul corespunzător egalităţii MR = MC,

4. Pragul de rentabilitate al firmei

◼ Pragul de rentabilitate determină nivelul vânzărilor la care firma nu înregistrează nici

profit, nici pierderi. Evident, în astfel de cazuri veniturile totale obţinute sunt egale cu
costurile totale suportate.
◼ Totodată, în cazul pragului de rentabilitate, preţul la care firma îşi comercializează
produsele este egal cu costurile medii totale aferente acestora.
◼ Pragul de rentabilitate se deduce astfel:
TR = TC
TR = PQC
TC = VC + FC,
iar VC = AVC · QC , rezultă:
PQC = AVC · QC +FC, de unde:
 QC (P – AVC) = FC
FC
QC =
P − AVC

QC – reprezintă nivelul producţiei care marchează pragul de rentabilitate.

TR, TC
profit TR

pierderi
TC

O QC Qmax Q

Figura 7.11. Pragul de rentabilitate al firmei în condiţiile liniarităţii veniturilor totale şi

costurilor totale

Relaţia ce permite să determinăm cantitatea de produse pe care trebuie să o comercializeze firma

pentru a obţine un anumit profit:

Astfel, din

rezultă că: