Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Paşoptismul
Perioada paşoptistă (1830-1860) este o epocă de afirmare a literaturii naţionale, în
preajma Revoluţiei de la 1848. Perioada se caracterizează printr-o orientare culturală şi
literară cu trăsături specifice epocii de avânt revoluţionar, de emancipare socială şi naţional.
Este perioada în care se încearcă „arderea" unor etape care nu fuseseră parcurse de
literatura noastră şi care se desfăşuraseră succesiv în literaturile occidentale, în decursul a mai
bine de un secol şi jumătate.
1
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
Mihail Kogalniceanu
Vasile Alecsandri
Costache Negruzzi
Alecu Russo
Nicolae Bălcescu
Grigore Alxandrescu
Dimitrie Bolintineanu
Romantismul
2
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
Romantismul românesc s-a înfăţişat , în general, în două ipostaze: una plină de tumult,
patetică şi declamatoare în Muntenia, alta mai senină şi mai temperată în Moldova.
Caracteristice îi sunt angajarea în istorie şi descoperirea folclorului. Ca primă generaţie a
literaturii noastre moderne, scriitorii paşoptisti au intrat în conştiinţa românească drept
oamenii începutului de drum. Reprezentanţii romantismului de acum dau operei lor un
pronunţat caracter militant ei fiind deopotrivă scriitori şi revoluţionari. Ideologia literară:
articole programatice şi de doctrina-REVISTE - Curierul românesc. Articolele programatice
ale unui curent sau ale unei mişcări literare au avut întotdeauna o importanţă majoră, pentru
că au cristalizat şi au dat coerenţă tendinţelor fundamentale ale epocii. În Principatele
Române, pe la finele secolului XVIII şi în primii ani ai secolului XIX, începuse să pătrundă
diferite ziare străine, mai ales franceze, germane şi greceşti.
Nevoia unui mijloc de a se răspândi mai repede ştirile despre întâmplările din ţară şi
din străinătate se simţise de mult. Cel dintai care a schiţat un program teoretic avand ca scop
modernizarea literaturii române a fost Ion Heliade Radulescu. El este fondatorul „Curierului
romanesc” , revistă ân limba română, apărută pe 8 aprilie 1829. Revista a apărut cu sprijinul
lui Dinicu Golescu, comandantul armatelor ruşeşti, care a obţinut aprobarea apariţiei
gazetei.Este prima gazetă românească cu periodicitate constantă şi cu apariţie îndelungată,
gazetă care pune bazele presei româneşti. Încet, încet, „Curierul românesc” devine ecoul
întregii mişcări literare din ţară.
Dacia literară este revista apărută pe 30 ianuarie 1840 la Iaşi, sub redacţia lui
Mihail Kogălniceanu. În ciuda titlului, revista nu şi-a
propus să se axeze exclusiv pe literatură. Pe parcursul
apariţiei, ea a avut următoarea rubricaţie, marcată
prin supratitluri:
3
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
M. Kogălniceanu), Poezie (Cavalerul C. Stamate, A. Donici), Alegere din alte foi româneşti
(„Arhiva românească”, „Curierul românesc”), Critica, Telegraful Daciei;
Nr. 3: Scene contemporane (C. Negruzzi, O alergare de cai), Suvenire din Italia (Vasile
Alecsandri, Buchetiera de la Florenţa), Literatură străină (continuare Damidoff), Poezie
(Grigore Alexandrescu), Alegeri din alte foi româneşti („Mercur”, „Curierul românesc”,
„Albina românească”), Telegraful Daciei.
Din porunca domnitorului, după primele trei numere, revista este suspendată şi va mai apărea
abia după 1859, în ediţia a doua.
Articolul-program „Introducţie”
Natura va face obiectul unor ample relatări de călătorie, ca „O primblare la munţi” sau
„Balta Albă”, de Vasile Alecsandri, „Memorial de călătorie”, de Grigore Alexandrescu ş. a.
Elogiul frumuseţilor patriei apare de asemenea în volumul „Pasteluri”, de V. Alecsandri;
4
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
Istoria este privită ca model pentru contemporani, fie pentru a exprima idealul de
eliberare şi unitate naţională, fie pentru a ilustra satiric realităţile sociale. „Alexandru
Lăpuşneanul”, de C. Negruzzi, face parte dintr-un întreg ciclu de „Fragmente istorice în
proză”, în timp ce Alecsandri creează ample poeme eroice, ca „Dan, căpitan de plai”,
„Dumbrava Roşie” sau drame istorice ca „Despot-vodă”. Foarte gustate în epocă sunt
fiziologiile (echivalente în proză ale satirei sau ale fabulei), cum ar fi „Cuconiţa Drăgana”, de
Ion Heliade–Rădulescu sau „Fiziologia provinţialului”, de Constantin Negruzzi;
3. Lupta pentru unitatea limbii: „Ţălul nostru este realizaţia dorinţei ca românii să aibă
o limbă şi o literatură comună pentru toţi”. Eforturile Şcolii Ardelene de unificare a limbii
sunt continuate de paşoptişti, care încearcă să formuleze normele limbii literare, respingînd
exagerările latiniste şi pledînd pentru introducerea alfabetului latin. Alecu Russo, într-o serie
de Cugetări publicate în „România literară” respinge curentele latiniste care prin sistemele
lingvistice propuse înstrăinează moştenirea naţională. Ion Heliade–Rădulescu scrie Gramatica
românească, în care combate scrierea etimologică şi are păreri juste despre îmbogăţirea limbii
cu neologisme;
Mihail Kogalniceanu
• Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iaşi – d. 20 iunie 1891, Paris) a fost un
om politic, gazetar şi scriitor român.
• "N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întâiul tron din lume", afirma la Luneville,
în Franţa, Mihail Kogălniceanu, cel care se considera, pe bună dreptate, „un adevărat
fiu al secolului al XIX lea”. A fost istoric, scriitor, ziarist, om politic, prim-ministru şi,
mai tarziu, ministru de externe. A jucat un rol important în Revoluţia de la 1848 şi în
lupta pentru Unirea Principatelor Române.
• Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat şi comprehensiv, Mihail
Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei
paşoptiste. Era urmaş al răzeşilor de pe Kogălnic. Asta nu l-a împiedicat în niciun fel
să facă studii strălucite în Franţa şi Germania. În 1839, redactează "Foaea sătească a
prinţipatului Moldovei", publicaţie nevinovată cu efecte modeste, dar sigure. În mai
1840 a anunţat apariţia a 6 tomuri din Letopiseţele Valahiei şi Moldaviei şi, în acelaşi
an a pregătit apariţia unei publicaţii de documentaţie istorică, intitulată „Arhiva
românească”. Publicaţia a apărut în 1841. La nouă ani de la Revoluţia din 1848,
Kogălniceanu participă ca deputat de Dorohoi la adunarea ad-hoc de la Iaşi unde este
chemat să se pronunţe în privinţa Unirii. Sfetnic al domnitorului Al.I.Cuza, ministru,
apoi prim-ministru al României, în perioada 1863 – 1865.
5
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
„Propăşirea”
Revista săptămânală de cultură, apărută la Iaşi între 9 ianuarie şi 29 octombrie 1844,
sub redacţia lui Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, Ion Ghica şi Petre Balş. Primul
număr, în care se publică articolul-program, este interzis de cenzură, de aceea revista
continuă să apară sub titlul „Foaie ştiinţifică şi literară”. Propăşirea continuă ideile „Daciei
literare” pe plan literar şi cultural, venind în sprijinul militantismului revolutionar al epocii.
Articolul - program subliniază ideea unei reviste care trebuie să se ocupe mai puţin de
treburile politice ”dinafară şi dinăutru” şi mai mult de „adevăratele materiale şi intelectuale a
românilor”, care să limiteze ca şi „Dacia literară”, mania traducerilor, „izgonind orice
traduceri din scrieri străine, care neavând niciun interes pozitiv pentru noi nu ne pot îmbogăţi
literatura”. În revistă vor fi promovate numai „compuneri originale româneşti”, ştiintifice şi
îndeosebi literare „tot felul de articole originale, proza şi poezie, viata celor mai cunoscuţi
autori, traduceri şi extrase din cărţile publicate în ţări străine, dar al căror subiect se atinge de
noi priviri asupra limbii, bucăţi umoristice şi, în sfârşit, critica şi înştiinţarea tuturor scrierilor
noi româneşti”. „Tendinţa de căpetenie” a revistei este”îndemnul şi răspandirea cunoştinţilor
şi literaturii naţionale”.
6
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
Poezia paşoptistă
Perioada premergătoare revoluţiei de la 1848 a însemnat începutul poeziei noastre
romantice. Poezia paşoptistă pune bazele liricii moderne româneşti. Ea răspunde, în general,
direcţiilor şi principiilor formulate de Mihail Kogălniceanu în articolul “Introducţie” din
primul număr al revistei „Dacia literară”, în sensul că este o poezie socială, adaptată la
momentul istoric şi chiar politic, conformă cu idealurile de libertate şi unire ce animau
sufletele românilor de pretutindeni. Acum se afirmă cu putere spiritul naţional, încrederea în
valorile tradiţionale, populare, în istoria, natura şi folclorul românesc, care devin acum,
alături de evenimentele social-politice ale momentului, teme predilecte ale poeţilor. Ceea ce îi
7
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
uneşte pe scriitorii paşoptişti este militantismul regăsit în creaţiile literare, care se constituie
în adevarate manifeste pentru împlinirea unităţii şi independenţii naţionale, pentru dreptate
socială. Se dezvoltă astfel o poezie retorică, declamativă, grandilocventă, cu exprimare
directă a ideilor şi sentimentelor, într-un stil avântat; cu un limbaj adecvat înţelegerii de către
marea masă de cititori, în care teme vechi precum iubirea, destinul, fericirea, moartea etc. se
completează cu mediţatia asupra locului omului în istorie, cu motivul conştiinţei sociale, al
luptei, al creatorului-bard, al ruinelor,al mormintelor, al revoluţiei etc. Satirizarea viciilor
orânduirii feudale şi evocarea realităţilor sociale constituie o altă caracteristică a literaturii
paşoptiste, scriitorii ironizând cu severitate moravurile societăţii,condamnând cu fermitate
abuzurile si nedreptăţile manifestate în epocă. Se manifestă, în ansamblu, două tendinţe de
ordin cultural şi literar: deschiderea spre cultură şi literatura lumii, alături de revenirea spre
valorile morale şi artistice ale spiritualităţii româneşti. Scriitorii devin conştienţi că literatura
şi cultura română pot intra în universalitate doar prin valorificarea specificului nostru
naţional, a surselor tematice si de exprimare pe care le oferă folclorul şi istoria naţională.
Din punct de vedere compoziţional, operele scriitorilor paşoptişti împletesc
romantismul cu clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de unde a rezultat şi o mare
varietate de specii literare. Ideea naţională poate fi considerată nucleul tematic al poeziei
paşoptiste, nuanţată sub forma ataşamentului la valorile poporului, ale pământului şi ale
tradiţiilor româneşti.
Per ansamblu, literatura paşoptistă s-a dovedit a fi democratică, naţională, educativă,
ea având şi dificila sarcină de a forma un public, de a-l modela conform idealurilor social-
politice ale momentului. În numele aceleiaşi specificităţi naţionale, s-a dus bătălia pentru o
limbă unitară, cu conştiinţă clară că existenţa acesteia e o condiţie pentru păstrarea identităţii
naţionale. Scriitorii de seamă au apărat principiul fonetic în ortografie şi,pronunţându-se în
problema neologismelor, au adoptat principiul împrumutului moderat,în limitele necesităţilor
impuse de dinamica socială şi culturală. Doctrina literară, câta a fost, a avut un caracter
hibrid, ecletic,dar asta nu i-a impiedicat pe scriitori să aspire, conform personalităţii
fiecăruia,la un frumos etern, la totalitate şi determinare, cu convingerea că realitatea are un
sens unic, care se cere descoperit prin cuvânt.
8
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
Structural, nuvela este alcatuita din patru capitole, cu tot atâtea motto-uri:
Comparabile cu patru acte ale unei drame şi străbătute de puternicul conflict între
domn şi boieri, cele patru capitole ar putea fi rezumate astfel:
În capitolul al doilea, gândurile de răzbunare ale voievodului prind viaţă: cetăţile sunt
arse, boierii sunt ucişi “la cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere ce
i s-arată”. Priveliştea sângeroasă a capetelor spânzurate la poarta cetăţii domină emblematic
capitolul al doilea. Într-una din zile, o văduvă al cărei bărbat fusese ucis de curând o opreşte
pe stradă pe doamna Ruxanda cerându-i să intervină pentru a se curma vărsarea de sânge: “Ai
să dai sama, doamna! (…) că laşi pre bărbatul tău să ne taie părinţii, bărbaţii şi fraţii…”.
Înspăimântată, Ruxanda încearcă să intervină pe langă sângerosul ei soţ căruia îi mărturiseşte
că îi este frică. Lapuşneanu îi promite un “leac de frica”.
9
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
În nuvela se îmbina, într-o reuşita sinteză, trasăturile a trei curente literare: clasicismul
(echilibrul compoziţiei, evoluţia conflictului, mesajul, economia de mijloace, realizarea unor
caractere, atitudinea detaşata a autorului), romantismul (antiteza angelic-demonic, culoarea
de epocă, surse de inspiraţie, personajul principal alcătuit din contraste tari, accentuarea unor
trasaturi) şi reaslismul (caracterul pictural al unor scene, imaginea mulţimii din capitolul al
treilea).
Tema poeziei este zbuciumul sufletesc al unei tinere care traieşte primii fiori ai iubirii.
"Zburatorul" este o baladă, lirismul fiind înfaţişat sub formă epică. Compozitional, poezia
este alcatuită din trei tablouri ce pot fi considerate secvenţe epice: monologul Floricai, tabloul
înserării (pastel) şi dialogul celor doua femei care observă pătrunderea Zburatorului în casa
fetei.
10
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
Limbajul popular -"oar' ce", "alde"- ne introduce credibil in menta- litatea sateasca, in
care credinta crestina coexista cu mai vechi practici ma- gice. George Calinescu spunea ca
boala necunoscuta a fetei este "explica- bila mitologic si curabila magic". Traditia folclorica
prevede impotriva Sbu- ratorului o seama intreaga de leacuri, de la descantece mentionand o
fiertura din noua buruieni magice, la ungerea usilor, ferestrelor si hornului cu usturoi , de la
infigerea unui cutit in batatura usii, la trasul cu pusca pe horn. Intreaga relatare a fetei e
construita pe succesiunea cauza-efect, iluzie- realitate, succesiune sustinuta de utilizarea
timpului prezent- "doare", "ard", "am"- si a modurilor indicativ(modul certitudinii) si
prezumtiv (modul ipote- zei)- "o sti", "o fi", "mi-or da".
Partea centrala a poemului reprezinta una dintre primele mari realizari ale pastelului
in poezia romaneasca.Este intrerupta jalea fetei de forfota sa- tului, urmata de instalarea
gradata a linistii si a calmului ce culmineaza cu creerea momentului prielnic aparitiei
Sburatorului.
Astfel, atentia concentrata in prima parte asupra monologului Floricai isi largeste campul de
perceptie devenind receptiva la agitatia satului la sfarsitul unei zile de munca. Aceasta
agitatie preia parca zbuciumul fetei, amplificand-ul la scara colectivitatii rurale, dar
opunandu-i , pe masura ce activitatea inceteaza , calmul suprem al naturii.
11
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
Poemul il introduce pe cititor in insusi spiritul folcloric al mitului, inte- grat in spatiul
lui genetic, universul rural.Textul in intregime este o scriere literara de exceptie, un model
pentru ceea ce trebuie sa fie inspiratie folclorica.
Publicată în volum abia după douăzeci şi cinci de ani de la moartea lui Bălcescu, deci
în 1877, de catre Alexandru Odobescu, această lucrare a fost salutată cu entuziasm de Mihai
Eminescu, în articolul Bălcescu şi urmaşii săi; iar istoricul A. D. Xenopol, în condiţiile
creşterii avântului patriotic pentru cucerirea independenţei naţionale, scria în revista
„Convorbiri literare”: "Pentru noi, românii, meritul literar al scrierii lui Bălcescu este foarte
mare... Cugetările înalte şi drepte care dau viaţă şi interes la fiecare pas povestirii sale;
culorile cele vii sub care înfăţişează întamplări şi care te fac să crezi că le-ai văzut cândva
(...), patriotismul înflăcărat (..,), o limbă curată; (...) toate aceste însuşiri fac din Istoria Iui
Mihai-Voda Viteazul un cap-de-operă în limba română".
„Istoria românilor supt Mihai Voievod Viteazul”, cea mai întinsă şi mai însemnată
dintre operele istorice ale lui Nicolae Bălcescu, îşi are geneza în crezul politic al revoluţio-
narului de la 1848, care vedea în bravul domnitor Mihai Viteazul, cel ce s-a intitulat într-
adevăr "Domnul Ţării Romaneşti, al Ardealului şi a toata Ţara Moldovei" - un simbol al ideii
de unire. Sunt de aceea impresionante, in aceasta opera, adancimea si vigoarea simtirii,
avantul si generozitatea ce au inspirat-o. Se stie, de pilda, ca autorul a oscilat, in procesul
elaborarii lucrarii, intre a-i da caracter de opera stiintifica sau a-i imprima patos de poem
eroic. Rezultatul a fost o veritabila creatie artistica ale carei mijloace stau intr-o stransa
legatura cu pozitiile autorului: de istoric, de cugetator si de revolutionar. Opera sa va evoca
artistic faptele din trecut, avand o minutioasa baza documentara, deci stiintifica,
in centrul admiratiei lui Balcescu sta marea actiune a lui Mihai Viteazul pentru a fi realizat
"unitatea nationala", cum intituleaza el cartea a IV-a. Statul infaptuit de viteazul voievod, in
urma actiunilor intreprinse pentru stapanirea Transilvaniei (1599) si a Moldovei (1600) este
considerat, de Balcescu, o expresie a unitatii nationale; el a rezultat din nazuinta poporului
"d-a se mantui de sub stapanirea strainilor", adica a dominatiilor straine. Asadar, cartea a IV-
a, Unitatea naţională, (aprilie 1599 - iunie 1600), tratează evenimentele care l-au ridicat pe
12
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
viteazul domn în culmea gloriei sale, iar pe români i-a strâns, pentru prima dată, într-un stat
naţional unitar.
Comediile lui Alecsandri sunt structurate în jurul unui caracter, a unei singure
trăsături de caracter (gelozie, zgârcenie etc) sau vizează păcate şi neajunsuri dintr-o anumită
epocă. În cariera de comediograf a lui Alecsandri personajul Cucoana Chiriţa rămâne unul
dintre cele mai reuşite personaje comice din dramaturgia românească. Vasile Alecsandri
realizeaza un ciclu de comedii, poziţionând acest personaj în centrul evenimentelor: Chiriţa la
Iaşi, Chiriţa în voiaj, Chiriţa în balon. Aceste comedii au pregătit drumul pentru comediile lui
I.L.Caragiale.
13
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
Tema comediei este critica instituţiilor şi moravurilor societăţii feudale, iar ideea care
se desprinde din continul ei este că o societate parazitară, bazată pe abuz, trebuie să dispară.
Subiectul apartine comicului şi critica arivismul micilor boieri rurali, care îşi dau aere de
nobili.
Un scurt rezumat. Chiriţa este căsatorită cu Barzoi, un razes mai înstarit. De aceea
vrea să parvină, să adune avere şi astfel, să intre in rândul boierilor. Ea îl indeamnă pe Barzoi
să obţină funcţia de ispravnic, ca tot prin abuzuri să se imbogaţeasca. În casa ei locuieşte
Luluţa, o nepoata orfană, dar care moşteneşte o avere importantă. De aceea Chiriţa vrea sa-1
casatoreasca pe Gulita, baiatul ei cam lipsit de minte si de educatie, cu Luluta. Luluta il
iubeste pe Leonas.
14
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
Plecat-am nouă din Vaslui/Si cu sergentul zece, Şi nu era, zău, nimănui/În piept inima
rece. Voiosi ca soimul cel uşor Ce zboară de pe munte, /Aveam chiar pene la picior/ Ş-aveam
şi pene-n frunte./Toţi dorobanţi: toţi caciulari./Români de viţă veche, /Purtînd opinci, suman,
iţari/Şi cuşma pe-o ureche./ Ne dase nume de Curcani/Un hîtru, bun de glume,/Noi am
schimbat lîngă Balcani/Porecla în renume !/Din cîmp, de-acasă, de la plug/Plecat-am astă-
vară/ Ca să Scăpăm de turci, de jug/Sărmana scumpă ţară./ Aşa ne spuse-n graiul
său//Sergentul Mătrăgună,/ Şi noi ne-am dus cu Dumnezeu,/ Ne-am dus cu voie bună.
Spunerea unei balade este un mic spectacol ş cîteva şiruri dialogale introduse în
monologul povestitorului sînt de aşteptat, cu tot schematismu si convenţionalismul atît de
caracteristic lui Alecsandri, cînd imaginează o scenă ca următoarea: Oricine-n cale ne-
ntîlnea/ Cîntînd în gura mare,/ Stătea pe loc, s-adimenea/Cuprins de admirare ;/ Apoi în
treacăt ne-ntreba/De mergem la vreo nuntă./ Noi răspundeam în hohot: "Ba, Zburăm la luptă
cruntă!" "Cu zile mergeţi, dragii mei, Şi să veniţi cu zile!" Ziceau atunci bătrani, femei/Şi
preoţi şi copile;/ Dar cel sergent făr'de musteţi/Răcnea: "Să n-aveţi teamă,/ Românul are
şapte vieţi/In pieptu-i de aramă!"
Nu lipsesc, pe lângă lozincile poetice, acum tocite, imaginile ceva mai subtile, cum ar
fi aceea din versul "Aveam şi pene la picior", aluzie la sprinteneala de şoimi a "curcanilor" de
la 1877 care-şi facuseră renume din poreclă. Impresionant ramîne mai ales gestul
povestitorului de a se adresa, în pauze, catre presupusul auditor. Pentru ca ce avea de spus era
un lucru deosebit de grav, Peneş cere urciorul să bea, nu vin ci "apă de sub stîncă":
Copii! aduceti un ulcior/De apa de sub stânca/ Sa sting pojarul meu de dor/Si jalea
mea adînca.
Exista apoi strofe izolate, de un mare dinamism, miscate de prezentul istoric la care e
facuta povestirea, animate, ca si în cunoscutele balade istorice sau haiducesti, de cîte un
15
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
"Alelei!", "Doamne!" , "Ura!", strigate de ostasii români, ori de vaietele turcilor: "Allah!",
"Allah"!:
Prin foc, prin spangi, prin glonti, prin fum,/Prin mii de baionete,/ Urcam,
luptam...iata-ne-acum/Sus, sus, la parapete./Allah! Allah! turcii racnesc./Sarind pe noi o
sută. Noi punem steagul românesc/Pe crîncena reduta.
Ca multe din poeziile lui Alecsandri, „Peneş Curcanul” trebuie privită în contextul
istoric care a produs-o. Ea este o compunere ocazională şi cu toate acestea continuă să
emotioneze pentru ca evenimentul la care se refera este unul dintre cele mai importante din
viata poporului nostru.Analiza trebuie sa tindă la înlăturarea prafului scolar, a prejudecatilor
didaciste acumulate cu anii pe acest frumos text clasic.
Poezia \"Umbra lui Mircea. La Cozia\" a fost scrisă în urma unei călătorii pe care
Alexandrescu a făcut-o pe la mănăstirile din Oltenia, împreună cu prietenul său, Ion Ghica.
Deşi a fost scrisă în 1842, poezia va fi publicată în 1844, în revista \"Propăşirea\", editată de
Mihail Kogălniceanu.
Poezia îmbină lirismul obiectiv cu lirismul subiectiv care se definesc prin pronume şi
verbe la persoana a IIl-a şi la persoana I, precum şi prin adresarea directă (pronume şi verbe
la persoana a Ii-a): \"îl\", \"el\" \"stau\", \"se întind\", \"izbesc\", \"mă-
mpresoară\", \"noi\", \"citim\", \"privim\", \"Ascultaţi!\" etc.
Semnificaţia titlului. Titlul este alcătuit din două părţi, ce par că nu au o legătură
strânsă, deoarece sunt separate de punct şi fiecare dintre ele este scrisă cu
majusculă. \"Umbra lui Mircea\" evocă personalitatea istorică a domnitorului muntean,
Mircea cel Bătrân. \"La Cozia\" este numele mănăstirii ctitorite de marele voievod, lăcaş care
a inspirat poezia şi unde, se pare, că a fost scrisă.
16
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
meditaţie, în care poetul exprimă idei filozofice despre timpul trecător, cu identificarea
momentelor importante din trecut şi prezent, precum şi o viziune asupra viitorului, iar
ultimele două strofe revin, simetric, la imaginea iniţială a pastelului, împlinind astfel
perfecţiunea artistică a poeziei.
Primele şapte strofe compun un pastel romantic, în care cele dintâi imagini vizuale
sunt umbrele turnurilor aplecate peste undele şi valurile Oltului, care lovesc ritmic \"Zidul
vechi al mănăstirei\", singurul element auditiv al liniştit înserării. Poezia începe cu un anapest
(picior metric alcătuit din trei silabe, dintre care primele două sunt neaccentuate, iar a treia
accentuată-«,«.), \"Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate\", care dau poeziei gravitate
evocatoare şi, prin aceasta, muzicalitate interioară versurilor, fapt ce 1-a determinat pe G.
Călinescu să considere că Alexandrescu face parte \"dintre aceia care au contribuit la
apropierea poeziei de muzică\". Printr-o personificare metaforică, poetul aseamănă generaţiile
de oameni care s-au succedat de-a lungul timpului pe aceste meleaguri cu undele curgătoare
ale râului - \"Ş-ale valurilor mândre generaţii spumegate\". Imaginea vizuală este redată prin
forma reflexivă a verbelor \"se întind\", \"se prelungesc\" care se referă la umbrele turnurilor,
părând că ating \"ţărmul dimpotrivă\".
Cadrul nocturn este specific romantismului prin atmosfera misterioasă care induce
emoţie şi înfiorare. Imaginile vizuale sunt construite printr-o enumeraţie a complementelor
circumstanţiale de loc -\"dintr-o peşteră\", \"din râpă\", \"de pe muche\", \"de pe
stâncă\", \"pântre iarbă\" - şi prin folosirea verbelor la prezentul etern (gnomic)
- \"iese\", \"mă-mpresoară\", \"se cobor\", \"se mişcă\", \"să strecoară\", \"trece\". Atmosfera
fantastică şi înfricoşătoare este ilustrată de \"ceasul nălucirei\", un element tipic romantic
fiind apariţia fantomei încoronate care iese din mormânt: \"O fantomă-ncoronată din el iese...
o zăresc\". In stil romantic, eul liric se adresează direct Oltului, martorul permanent
al \"vitejiilor trecute\", care privise cu mândrie legiunile militare şi căruia îi erau
cunoscute \"Virtuţi mari, fapte cumplite\" ale acestui trecut glorios. Oltul este personificat,
poetul recurgând la vocativ şi la o interogaţie retorică: \"Oltule, care-ai fost martur vitejiilor
trecute/ [...] Cine oar\'poate să fie omul care te-a-ngrozit?\". Portretul de erou al naţiunii
române este construit de Alexandrescu prin întrebări retorice asupra identităţii acestui Viteaz,
fiind o manieră artistică strălucită aceea a comparării lui Mircea cel Bătrân cu cele mai
strălucite personalităţi istorice: \"Cavaler de ai credinţei, sau al Tibrului stăpân,/ Traian,
cinste a Romei ce se luptă cu Natura,/ Uriaş e al Daciei, sau e Mircea cel Bătrân?\". Ultima
strofă a acestei secvenţe lirice confirmă identitatea marelui voievod român, iar la auzul
numelui său întreaga natură este personificată şi el este recunoscut de toate elementele naturii
- dealul, Oltul, valurile, Dunărea şi marea care-i repetă numele cu evlavie şi
admiraţie: \"Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează\".
17
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
Generaţiile care au mvăţat despre faptele de vitejie ale personalităţilor istorice îi venerează pe
eroii neamului, dar în antiteză cu aceştia, contemporanii poetului se simt slabi şi
mărunţi: \"Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură/ Ne-ndoim dac-aşa oameni uitru
adevăr au stat\". Următoarea secvenţă lirică este alcătuită din două strofe şi se constituie într-
o meditaţie filozofică privind scurgerea timpului. Trecutul este măreţ, \"vremi de fapte
strălucite\", dar şi plin de tristeţe şi amărăciune din pricina multelor războaie purtate, acestea
fiind~\"bici groaznec, care moartea îl iubeşte\" sau \"a cerului urgie\". Prezentul este superior
datorită progresului şi civilizaţiei, care au înfrăţit naţiile \"prin ştiinţe şi prin arte\", asigurând
pace şi linişte omenirii.
Ultimele două strofe ale poeziei constituie un pastel şi readuc imaginea iniţială a
tabloului noctum,tîn care stăpâneşte liniştea peste întreaga natură. Personificată, noaptea îşi
întinde mantia \"peste dealuri\", norii \"se întind ca un veşmânt\", comparaţia având rolul de a
recompune atmosfera misterioasă de la începutul poeziei. Peste întreaga natură se
instalează \"groază şi tăcere\", atunci când \"umbra intră în mormânt\". Turnurile \"cele-
nalte\" sunt personificate printr-o comparaţie, \"Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor
jălesc\" şi constituie mărturia istorică a gloriei şi patriotismului conducătorilor români într-un
trecut plin de măreţie. Valurile Oltului lovesc ritmic \"zidul vechi al mănăstirei\"fiind
personificate, fiind asemănate cu \"mândre generaţii spumegate\", idee care subliniază încă o
dată permanenţa şi continuitatea românilor pe aceste meleaguri.
Limbajul artistic. Poezia \"Umbra lui Mircea. La Cozia\" de Grigore Alexandrescu are
versuri lungi, de 15 silabe (vers decapentacasilab), manieră prozodică folosită înainte de
poeţii Văcăreşti şi ulterior de Eminescu în \"Memento mori\". Ritmul alternează, regăsindu-se
în poezie atât dactilul cât şi iambul, ceea ce conferă o muzicalitate aparte.
Creaţia literară a lui Grigore Alexandrescu s-ar putea defini prin pâteva caracteristici,
meditativă, elegiacă şi satirică, fapt ce 1-a determinat pe criticul Paul Cornea să afirme despre
acest scriitor că este \"un romantic printre clasici şi un clasic printre romantici\".
Concluzie
Momentul paşoptist a fost prima explozie a ideii de libertate a culturii române. O
afirmare memorabilă, revoluţionară şi profund creatoare.
Primul merit cultural esenţial al paşoptiştilor este conştiinţa imensului gol istoric pe
care l-au acoperit prin literatură. Ideea obsedantă, exprimată adesea cu accente mesianice,
este a "începutului" absolut şi în toate domeniile. "Românii au trebuinţă astăzi să se
întemeieze" afirmă, în spirit şi stil de "manifest", N. Bălcescu (1845). "Luminează-te şi vei
fi!" reprezintă aceeaşi lozincă a începutului în toate direcţiile. Se dezvoltă o autogeneză prin
cultura fiinţei naţionale. Şi, tot în acest sens, al "începutului" cu orice preţ, total radical şi fără
inhibiţii, trebuie citit şi îndemnul lui Heliade Rădulescu: "Scrieţi, băieţi, numai scrieţi".
18
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
Poezia pașoptistă
Adăugare limbi
Articol
Discuție
Lectură
Modificare
Modificare sursă
Istoric
Unelte
19
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
Curente și genuri
Din punct de vedere compozițional, operele scriitorilor pașoptiști
împletesc romantismul cu clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de unde a
rezultat și o mare varietate de specii
literare: oda, elegia, meditația, epistola, satira, fabula, pastelul, idila, sonetul, balada.
Poeți pașoptiști
Gheorghe Asachi - introduce sonetul în poezia
românească;
Anton Pann - Povestea vorbii;
Vasile Cârlova - Ruinurile Târgoviștii;
20
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
21