Tema 3: Conținutul

psihosocial al conceptului
de Eu.
 Noţiuni de bază.

Conceptul de Eu, Eul social, Eul

psihologic‚ Eul personal, personalitate de
bază, identificare personală, identificare
socială, identitate, imaginea de sine, stima
de sine, mecanisme de apărare a eului,
autoeficiență, autoapreciere
Subiectul 1. Istoria şi cercetarea conceptului de
Eu
Conceptul şi cercetarea Eului cunoaşte o istorie de circa 100
de ani. Utilizat iniţial de W. James încă în 1890, acest
concept (Eu: self – engl., le soi – franc.) a fost tratat ca un
echilibru dintre Eul cu esenţă pur psihologică (I – engl., le
je – franc.) care înglobă aspectele subiective şi Eul social
(me – engl., le moi – franc.). W. James (1890) consideră
Eul ca:
 obiect de cunoaştere şi de autoevaluare;
 structură executivă la originea actelor şi gândurilor
noastre.
Eul se divide în concepţia sa în :
 Eul material (proprietăţile noastre fizice);
 Eul spiritual (corespunde cu viaţa psihică);
 Eul social (include reprezentările pe care indivizii le au
despre o persoană şi reprezentările pe care acea
persoană le au despre aceştia).
 Psihologul american William James considera ca
Eul - imaginea de sine poate fi abordata din doua
perspective: din perspectiva continutului si
ca proces.
Atunci cand ne orientam atentia asupra analizei
interiorului nostru, putem intra in contact cu
personalitatea, cu corpul, cu eul nostru. Aceasta
este imaginea de continut a eului.
Daca aceasta entitate, eul nostru, este perceputa
de altul, acest altul ne influenteaza si ajunge sa
faca parte din noi insine. Asistam atunci la un
proces de evaluare de sine, ne organizam
prezentarea de sine, ne preocupa binele altora.
Aceste doua fatete ale persoanei nu pot fi
insa separate. Continutul eului se prezinta
ca o sinteza a evenimentelor care ne-au
marcat, ca o autobiografie. Fiecare noua
informatie este asimilata si ne imbogateste.
Dar noi primim informatiile selectiv: retinem
unele, respingem altele, inregistram,
organizam. Acest proces ne orienteaza spre
mediul social, constituie un prilej de a
confrunta continutul nostru cu alte
continuturi.
Mai târziu G. H. Mead (1934) tratează Eul ca un aliaj al
două componente: Eul psihologic – componenta
personală a individului, şi Eul social – o interiorizare a
rolurilor sociale.
După concepția lui Mead (1963) Eul psihologic
reprezintă Eul ca subiect și Eul social reprezintă Eul ca
obiect, mai precis în timp ce Eul psihologic este reacția
organismului la atitudinile celorlalți, Eul social este
ansamblul organizat de atitudini ale celorlalți pe care ni
le asumăm, Eul rezultând dintr-o interacțiune și
tensiune dialectică dintre Eul psihologic și social.
Eul unui individ se dezvoltă plecând de la judecăți pe
care celălalt le emite asupra lui în interiorul unui
context social în care individul și celălalt
interacționează.
Orientarea culturalistă, ţinând să explice Eul prin
influenţa culturii asupra personalităţii, foloseşte
noţiunea «personalitate de bază» – ansamblu
stabil de componente biopsihice interne şi modele
comportamentale constituite în cadrul interacţiunii
individului cu un anumit mediu socio-cultural, acea
configuratie a personalitatii care este impartașita
de majoritatea membrilor societatii ca rezultat al
experientelor comune. Cuprinde tehnicile de
gandire, sistemele de securitate (modalitatile de
protectie institutionalizata pentru evitarea
anxietatii), supra-eul si atitudinile religioase, ea
reflectand (la un anumit palier de constituire) -
caracterul national.
J. M. Baldwin (1897) propune o teorie a Eului
social care se descompune în doi poli opuşi: ego
(trimite la maniera în care ne percepem) şi alter
(corespunde reprezentărilor pe care le avem
despre alţii reali sau imaginari).
C. Cooley (1902) este la originea unei definiri a
Eului ca oglindă (persoanele cu care
interacţionăm reprezintă o oglindă cu ajutorul
căreia construim o cunoaştere despre noi)
G. H. Mead (1934) consideră că Eul se
construieşte prin interacţiunea dintre individ şi
mediul său.
G. W. Allport (1943) insistă asupra rolului jucat
de ego (eu) în conduitele umane. Distinge mai
multe sensuri ale conceptului de ego:
agent de cunoaştere;
obiect de cunoaştere;
ca persoană egoistă;
în căutarea recunoaşterii sociale;
ca arbitru neutru;
luptând pentru obiectivele sale;
ca sistem de conduite;
ca sistem de valori sociale.
În prezent Eul poate fi privit ca:
fenomen psihosocial care se construieşte şi
se manifestă la interfaţa individ – societate şi
mediază relaţiile cu lumea;
structură centrală a personalităţii care
generează sentimentele de identitate,
continuitate, unicitate;
schemă cognitivă care selectează şi
interpretează informaţiile despre sine şi lume.
Formele subiective de manifestare a Eului sunt:
imaginea de sine;
conştiinţa de sine.
 Cu toate că cercetarea Eului s-a desfăşurat iniţial şi cu
deosebire în SUA, psihologia socială din Europa l-a
tratat din perspectiva categorizării, definindu-l cu
noţiunea de identitate, fapt întâlnit în lucrările lui H.
Tajfel, W. Doise, J. Turner. Aşadar‚ psihosociologia
europeană contemporană operează cu noţiunile de
identificare şi identitate.
 Identificarea este un proces interactiv sub forma unor
relaţii socioafective dintre individ şi mediul său social,
în cadrul căruia el se proiectează către ceilalţi,
conştientizând statusurile şi rolurile sale, incorporând
caracteristici şi modalităţi de conduită în scopul
integrării în comunitate şi echilibrării psihosociale.
Identitatea este un rezultat al locului pe care individul îl
ocupă în societate, al modului cum el îl tratează şi se
manifestă în conduite.
 Subiectul 2. Funcţiile Eului
La nivel individual:
Tratarea informaţiilor ( Eul are funcţie de
selecţie, filtrare sau de distorsiune).
sensibilitate mai mare la stimulii legaţi de Eu;
stimulii congruenţi cu Eul sunt trataţi mai
eficient;
stimulii legaţi de Eu sunt mai rapid
recunoscuţi şi reamintiţi;
indivizii rezistă la informaţiile non-congruente
cu structurile Eului.
 Reglementarea afectelor (informaţiile care nu corespund
concepţiei despre sine produc o perturbare atât a structurii
conceptului de sine cât şi a echilibrului afectiv ceea ce face
necesară o reafirmare a Eului prin recrutarea din Eul actual
a concepţiilor care întăresc reprezentările anterioare,
menţinerea stabilităţii Eului devenind astfel o manieră de a
reglementa afectele).
 Eul şi motivaţia (Eurile posibile care exprimă ceea ce
individul ar vrea, ar putea sau s-ar teme să devină pot fi
considerate ca nişte componente cognitive ale motivaţiei).
 Eul şi performanţa (Eul poate determina performanţa prin
aşteptările subiectului în ceea ce priveşte rezultatele ce vor
fi obţinute. Manipulând accesibilitatea la Eurile posibile s-a
demonstrat că subiecţii care se imaginează într-o situaţie
de reuşită în viitor au performanţe mai bune decât cei care
şi-au activat un Eu posibil negativ).
La nivel social.
Tratarea informaţiei despre celălalt (Eul are valoare de referinţă în
compararea eu-celălalt. În absenţa informaţiilor despre o persoană
care trebuie evaluată, Eul furnizează cadrul de referinţă).
Strategiile de interacţiune. Se utilizează situaţii de interacţiune
pentru a elabora şi menţine imaginea de sine, situaţie în care sunt
utilizate diferite tipuri de strategii:
se caută persoane care nu contrazic imaginea pe care o
individul o are despre el, chiar dacă aceasta este negativă (pentru
a menţine predictibilitatea şi controlul);
strategii de valorizare a Eului prin compararea socială;
percepţie mai facilă a feed-back-urilor care confirmă imaginea
de sine;
în faţa unui feed-back negativ subiecţii folosesc strategii
cognitive pentru a-şi menţine concepţia de sine anterioară făcând
dovadă de atenţie selectivă sau interpretând selectiv informaţiile.
Prezentarea de sine (metodele de prezentare în faţa
altora au ca scop maximizarea finalităţilor sociale şi
materiale şi influenţarea conduitelor celorlalţi). Două
tipuri de prezentare au fost studiate:
prezentarea de sine strategică care are ca finalitate
crearea unei anumite impresii (spre exemplu,
strategiile de auto-handicapare au ca scop protejarea
de riscul de a scădea stima de sine, individul
servindu-se de informaţiile disponibile pentru a-şi
pregăti scuze în caz de eşec)
prezentarea de sine autentică are ca obiectiv o mai
bună cunoaştere a Eului (individul se relevă celuilalt
prezentându-se în maniera cea mai personală
posibilă).
În rezumat, Eul:
sintetizează informaţiile din autopercepţie şi percepţia
socială, ducând la constituirea imaginii de sine şi de altul;
integrează fluxul informaţional prin raportare la propria
existenţă, ducând la sentimentul de continuitate, al cărui
rezultat este istoria personală;
generează conştiinţa de sine;
face distincţia eu - celălalt, eu – lume;
mijloceşte perceperea şi înţelegerea celuilalt;
vectorizează câmpul existenţei (cine sunt, ce vreau, ce sper,
ce trebuie să fac);
reglează sistemul atitudinal şi acţional asigurând coerenţă
comportamentală;
are funcţii motivaţionale prin intermediul Eului ideal.
 Subiectul 3. Structura Eului
Conceptul de Eu
(personalitatea)

Eul subiectiv Eul obiectiv

(psihologic) (social)
Eul real Eul ideal
(cunoscut)
Conceptul de Eu ca o totalitate de autoevaluări şi de
aprecieri subiective

Eul-imagine Eul-apreciere Eul social

(structură) (proces) (în oglindă)
Eul real – faptul cum se percepe individul la
momentul dat‚ Eul social – cum consideră că
este perceput de alţii‚ Eul ideal – cum s-ar
dori‚ aceste imagini formează două componente
ale Eului: imagine şi apreciere. Imaginea constă
din reprezentările de sine‚ înglobând structuri
cognitive cu referinţă la rol‚ status‚ valori şi alte
componente; aprecierile de sine sunt
determinate de standardele şi normele socio-
culturale‚ aprecierile şi conduitele celor din
ambianţă în raport cu individul‚ criteriile
individuale‚ utilizate în autoevaluare.
Autoevaluările se realizează prin compararea
Eului real cu cel ideal‚ sau prin compararea lui
cu cel social.
 Conceptul de Eu este legat de cercetările statutului şi
rolurilor sociale. Deoarece societatea contemporană
adresează anumite solicitări faţă de membrii săi‚ care
capătă forma expectaţiilor (aşteptărilor) celor din jur
transformate de persoană în cerinţe faţă de
sine‚ conceptul de Eu înglobează din ce în ce mai mult
conţinuturile normativ-statutare. Iată de ce persoana
tratată mult timp cu indiferenţă va considera că nu
este demnă de atenţie‚ cea învinuită de timiditate cu
adevărat va deveni anxioasă. Dependenţa conceptului
de Eu de statut se întrevede chiar prin acceptarea
unor simboluri (frecvent inutile)‚ considerate ca
aparţinând statutului‚ acestea referindu-se la
obiecte‚ vestimentaţie‚ podoabe‚ dar şi la moduri de
comportament‚ stil de relaţionare socială etc.
Se fac și următoarele distincţii:
a) Eul somatic (informaţii despre propriul corp) - Eul
psihologic (informaţii despre însuşiri şi structuri psihice)
b) După trei niveluri de organizare a Eului: Eul intim (valori,
atitudini, credinţe, sentimente cu semnificaţie în istoria
personală). Locul central îl ocupă imaginea de sine; Eul social
(valori şi atitudini împărtăşite cu cei din grupul său; roluri prin
care se valorizează şi se obiectivează în relaţiile cu ceilalţi);
Eul public (zona relaţiilor oficiale ale persoanei; cuprinde
valori şi atitudini derivate din roluri publice).
c) Eul subiectiv (concepţia despre sine)
Eul reflectat (imaginea despre mine reflectată de cei din jur)
Eul autentic (structurile psihosociale reale prin opunere la
masca de rol)
Eul ideal (modelul spre care se aspiră)
Psihologii delimitează și alte trei aspecte,
componente ale Eului social (social self):
componenta cognitivă
componenta afectivă
componenta comportamentală
Componenta cognitivă
A fi capabil de recunoaștere de sine ca o entitate distinctă
este primul pas necesar în evoluția și dezvoltarea
conceptului de Eu. Conceptul de sine este suma tuturor
credințelor pe care fiecare le avem despre noi înșine.
Al doilea pas presupune existența unor factori sociali. G.H.
Mead arăta că începem să ne cunoaștem pe noi
imaginându-ne ce gândesc ceilalți despre noi și apoi
integrăm aceste percepții în propriu concept despre Eu.
Cunoștințele despre propriul Eu cer introspecție, o reflectare
asupra celor mai intime gânduri și sentimente, o comparare
a celor aflate despre noi prin raportare la propriile percepții
cât si la percepțiile altora despre noi, o evaluare a însușirilor
noastre în relație cu alții aflați în situații asemănătoare nouă
etc. Astfel se conturează o concepție despre sine integrată
unei imagini despre sine.
Componenta afectivă a Eului social - stima de sine
În structura Eului social alături de concepția de sine un loc
deosebit ocupă stima de sine.
Când vorbim de stima de sine ne referim la evaluările
pozitive sau negative despre noi înșine. În timp ce mulți
oameni gândesc bine despre ei înșiși, ocazional ei suferă
perioade de timp de îndoială de sine când se simt
incompetenți într-o problemă. În conformitate cu schemele
de sine, oamenii se evaluează favorabil în anumite privințe
și nefavorabil în altele.
Stima de sine este o componentă complexă a Eului ce se
bazează pe sentimentul intim al propriei valori corelat cu
concepția despre sine, încredere în forțele proprii,
convingerea omului că merită să fie fericit.
Componenta comportamentală a Eului social. Autoprezentarea
Autoprezentarea este o formă de a controla informa ția pe care
individul o oferă publicului despre el însuși control realizat uneori
fără intenție, dar în majoritatea cazurilor intenționat. Prin
autoprezentare se transmit informații în concordan ță cu
scopurile pe care indivizii și le propun, informații ce ar trebui să
contribuie la reglarea impresiei despre sine. Din literatura de
specialitate se cunosc două stiluri de autoprezentare: stilul
asertiv și stilul protectiv. În timp ce stilul asertiv corelează cu
stima de sine înaltă și stabilă, stilul protectiv corelează cu stima
de sine scăzută și frica de evaluare negativă.
Autoprezentarea ia forme diferite: conștiente sau incon știente,
autentice sau înșelătoare. Autoprezentarea este o strategie
utilizată de oameni pentru a forma imaginea a ceea ce vor să
gândească alții despre ei. Ca proces autoprezentarea este
mereu întâlnită în relațiile interumane și depinde de scopurile
individului și caracteristicile situației.
 Subiectul 4. Manifestări ale eului
IMAGINEA DE SINE este forma subiectivă prin care se ia
cunoştinţă şi se reprezintă propria persoană (trăsături, însuşiri,
relaţii cu lumea). Conţinutul imaginii de sine. Este mai restrâns
decât cel al Eului şi cuprinde:
imagine despre corp şi calităţile psihice de care suntem conştienţi;
identitatea socială (familie, profesie, vârstă, statut etc.);
înţelegerea a ceea ce facem prin raportare la valori şi atitudini;
reprezentări despre roluri;
sentimente faţă de noi, ceilalţi şi situaţii;
sentimentul prezentului (eu, aici, acum);
proiectul de viaţă şi strategiile de realizare;
spaţiul fizic şi psihosocial personalizat;
sistemul de relaţii interpersonale trecute şi prezente, reale şi
virtuale.
Funcţiile imaginii de sine:
mediază cunoaşterea şi percepţia
interpersonală, jucând rolul de referenţial;
asigură autoreglarea atitudinală şi
comportamentală în raport cu valori şi scopuri
asumate;
mediază raporturile interpersonale;
condiţionează nivelul de aspiraţie.
Procese psihosociale implicate în formarea imaginii de sine:
a) Reflectarea socială. Pentru a conştientiza care sunt
trăsăturile specifice Eului, sunt necesare două condiţii:
mediul socio-cultural să propună o definiţie şi un etalon al
trăsăturii
grupul să proiecteze asupra noastră o imaginea despre
ceea ce el consideră că suntem
Concepţia despre noi este în mare parte părerea celorlalţi
semnificativi despre noi.
b) Compararea socială. Chiar dacă alţii proiectează asupra
noastră o imagine, avem nevoie de confirmare.
Compararea socială începe în perioada copilăriei (întrecere
specifice vârstei), se continuă în adolescenţă şi apoi pe
parcursul întregii vieţi.
c) Jocul de rol. Prin acceptarea şi interpretarea
unui rol se produce un fenomen de identificare cu
normele care regizează rolul. Caracterele rolului
sunt interiorizare şi asumate. Personajul se
insinuează în structura persoanei, inducându-i
caracteristicile sale.
d) Diferenţierea socială. Se referă la distincţia eu /
alter. Fiecare îşi doreşte un Eu distinctiv, original
şi pentru aceasta se acţionează asupra propriei
persoane şi asupra mediului (îmbrăcăminte,
obiecte, hobby etc). Fiecare se caracterizează
prin ceea ce îl diferenţiază de ceilalţi.
 Stima de sine se referă la aspectul evaluativ al
Eului (maniera în care o persoană se percepe şi îşi
atribuie o valoare ca individ).
Tipuri de stimă de sine.
stimă de sine de stare (stabilă) vs. stimă de sine
dispoziţională (variabilă în funcţie de context);
stimă de sine globală (evaluare globală a
propriilor caracteristici) vs. stimă de sine
multidimensională (reprezentare a sinelui ca
entitate cu multe faţete, stima de sine variind în
raport cu dimensiunile luate în consideraţie).
stimă de sine înaltă şi slabă.
Stima de sine înaltă este asociată cu:
mai multă încredere în sine;
răspunsuri mai extreme;
mai bună consistenţă interioară;
mai mare stabilitate temporală;
tendinţa de a se prezenta în mod valorizant;
stabilitate a Eului.
Stima de sine scăzută este asociată cu:
ezitare de a-şi acorda atenţie;
lipsă de precizie în cunoaşterea Eului;
tendinţă de a se prezenta în mod devalorizant;
mai mare sensibilitate la situaţie;
instabilitate a Eului.
Subiectul 5. Mecanisme de apărare a eului
Eul are nevoie de protectie si autoreglare. Mecanismele de aparare a Eului
constituie ansamblul de procese psihologice si psihosociale care se opun
ruperii echilibrului persoanei, dezagregarii biopsihologice si dezorganizarii
conduitei adaptative a individului.
J. B. Coleman a facut urmatoarea clasificare:
 refularea (respingerea si mentinerea în inconstient a unor gânduri,
imagini, amintiri legate de o pulsiune care daca ar deveni constienta ar
rupe echilibrul psihologic);
 regresia (retragerea Eului la un nivel de dezvoltare mai timpuriu sau la
un nivel de aspiratie mai coborât, producând raspunsuri imature si ne-
uzuale);
 refuzul realitatii (protejarea Eului prin refuzul de a percepe ceva);
 rationalizarea (încercarea de a arata ca un comportament este dezirabil
si acceptabil);
 represia (înlaturarea gândurilor periculoase sau dureroase din
constient);
 repararea Eului (ispasirea, neutralizarea astfel, a actelor dorintelor
inacceptabile moral);
 fantezia ( satisfacerea dorintelor frustrate pe cale imaginara);
 formatia reactionala (înlaturarea dorintelor periculoase prin folosirea,
ca bariere subiective, a unor atitudini si comportamente opuse);
 identificarea (cresterea sentimentului valoric prin identificare cu
persoane sau institutii de prestigiu);
 insularizarea emotionala (retragerea în pasivitate pentru a proteja
ranile Eului);
 introiectia (încorporarea valorilor externe în structura Eului pentru a
înlatura amenintarile si arbitrariul mediului);
 proiectia (atribuirea blamului, a responsabilitatii, a dorintelor imorale
altora);
 deplasarea ( descarcarea sentimentelor ostile pe obiecte si persoane
mai nepericuloase decât cele care le-au generat);
 compensarea (mascarea unei slabiciuni prin accentuarea unei
trasaturi dominante sau acceptarea frustrarii dintr-un domeniu prin
suprasatisfacere în alta zona).
Subiectul 6. Opinii asupra formării
conceptului de Eu
După cum menţionează autorul citat mai sus‚ Petru Iluţ‚ Eul se
prezintă ca o un “subsistem uman responsabil de orientarea
acţiunilor noastre complexe şi de evaluarea integralităţii
persoanei în lume‚ în general‚ şi în cea socială în special”.
Geneza acestui subsistem se orientează “pe trei coordonate
principale:
 de la biologic-inconştient la reflexiv –intenţional;
 de la comportamente ce stau sub incidenţa directă şi imediată
a recompensei şi pedepsei‚ la morala autonomă bazată pe
principii axiologice;
 de la feedback-ul relaţiilor interpersonale‚ la factori
macrosociali‚ în ultimul timp tot mai mult de natură global-
planetară‚ care au determinaţii profunde asupra gândurilor şi
conduitelor noastre cotidiene şi‚ prin urmare‚ asupra
proceselor de identificare şu de reconstrucţie a sinelui”.
S. Freud‚ pentru care dezvoltarea individului decurge sub
permanenta implicare a tensiunilor dintre inconştient şi
Supraeu‚ distinge cinci stadii importante în formarea Eului:

stadiul oral‚ care decurge pe parcursul primului

an de viaţă şi constă în căpătarea plăcerii prin a
suge‚ a mânca‚ menţinere dominaţiei de această
fază în continuare contribuie la formarea unei
personalităţi agresive verbal şi
sarcastice‚ dominate‚ nerăbdătoare‚ neliniştite şi
extrem de curioase‚ chiar atitudinile ulterioare
faţă de realitate şi de sine – pesimiste sau
altruiste – au fost explicate de către S. Freud
prin deprivarea sau satisfacerea trebuinţei de
plăcere orală în copilărie;
stadiul anal‚ care decurge în cel de-al doilea an
de viaţă şi are în calitate de plăcere
eliminarea‚ iar nedepăşirea satisfăcătoare a
acestei etape constituie condiţia formării unei
atitudini negative faţă de ordine‚ curăţenie şi
muncă‚ manifestării unor trăsături‚ precum
încăpăţinarea‚ zgârcenia‚ iritarea sau chiar
dominarea de idei şi conduite obsesive;
stadiul falic‚ cuprins între 3 şi 5 ani‚ marcat de
preocuparea de organele genitale
proprii‚ contribuind la formarea identităţii
sexuale‚ dificultăţile de identificare devenind
probleme grave în comportamentul
sexual‚ manifestându-se în trăsături de
caracter‚ precum trufia‚ depresivitatea‚ atitudinea
negativă faţă de reprezentanţii sexului opus;
stadiul de latenţă (6-12 ani)‚ în timpul căruia
impulsurile sexuale sunt reprimate prin
socializare‚ formându-se dependenţa de
grup‚ atenţia fiind orientată spre ambianţa
socială‚ prin contactele psihice‚ cognitive şi
sociale cu care se dezvoltă capacitatea de
dirijare a impulsiunilor interne;
stadiul genital‚ care începe după 12 ani şi constă
din materializarea dorinţelor sexuale. În cazul
când are loc o sublimare reuşită a sexualităţii
infantile şi stadiul genital decurge în
normă‚ individul se orientează spre realizări
sociale şi profesionale.
J. Piaget a descris trei etape principale în
dezvoltarea judecăţilor morale: etapa iniţială a
formării respectului unilateral faţă de adulţi –
morala heteronomă‚ cea a realismului
moral‚ care constă în raportarea la norma morală
în sine‚ drept imbold servind conformitatea faţă
de regulile stabilite‚ iar ultima – autonomia
relativă a conştiinţei morale – conducând spre
cooperare şi respect reciproc prin orientarea
conştientă a comportamentelor din interior.
O altă teorie stadilă aparţie lui E. Erickson, care
ilustrează controversele vîrstelor şi rezultatele
succesului sau insuccesului depăşirii lor.
Este menţionat rolul limbajului‚ care prin
reflectarea simbolică a ambianţei
contribuie la identificarea personală a
copilului: conceptul de Eu este
conştientizat prin intermediul mijloacelor
lingvistice.
Imaginea Eului se realizează şi prin
intermediul autopercepţiei şi percepţiei de
către alţii. Deoarece Eul se formează sub
influenţa solicitărilor sociale‚ individul
uman îşi ajustează atât
comportamentele‚ cât şi imaginea de sine
la acestea.
 Apartenenţa sexuală a individului uman se prezintă ca
un moment-cheie în formarea conceptului de Eu. Am
putea distinge două tipuri de identificări determinate de
aceasta: identificarea psihosexuală‚ care are loc
aproximativ la 3-5 ani şi decurge ca un proces de
asimilare a rolurilor prin observarea comportamentului
părinţilor‚ şi cea de gen‚ sau numită gender‚ constând
în asimilarea rolurilor sociale propuse pentru femei şi
bărbaţi de către mediul cultural. Deoarece‚ spre
deosebire de sex‚ genul este un construct sociocultural‚
în funcţie de toleranţa socială faţă de identificarea cu
un rol sau altul individul se orientează spre modele
masculine‚ feminine sau androgine. Androginia
psihologică (de la cuvintele greceşti andro – bărbat‚ şi
gyne – femeie) este un termen introdus de către S.
Bem‚ semnificând o identificare‚ indiferent de
apartenenţa sexuală‚ cu trăsături ale ambelor sexe.
Subiectul 7. Metode de cercetare a
Eului
În scopul testării ipotezei cu referinţă la raportul
dintre conduita individului şi locul lui în societate
Kuhn şi McPartland au utilizat testul “Cine sunt
eu?”, într-o modificare ulterioară – “Twenty
Statementes Test” (TST), în care se propune
oferirea de răspunsuri la întrebarea dată.
Rezultatele indică tendinţa de a utiliza iniţial
termenii de categorizare socială, cu referinţă la rol,
statut sau apartenenţă la grup, iar în continuare – a
celor care ţin de calităţile subiective, care denotă
stări. Astfel apare distincţia dintre ceea ce ulterior a
fost definit cu noţiunile de “identitate socială” şi
“identitate personală” - http://vsetesti.ru/424/.
 Test de autoevaluare
Timp de lucru: 15 minute
I. Pe caietul de notițe, raspunde la chestionarul de mai jos.
1.Care este profesia pe care doresti s-o
urmezi? ........................................................................................................
2.Ce te-a determinat să o alegi? Pune semnul X corespunzător motivului
care ți se potrivește.
____ este prestigioasă, valoroasă;
____ pasiunea pentru această profesie;
____ posibilitățile de perfecționare profesională, de imbogă țire a
cunostințelor, de ridicare a nivelului personalită ții;
____ retribuția ridicată;
____ cerințele profesiei corespund cu aptitudinile mele;
____ este profesia in care cred că voi reu și cel mai bine;
____ oferă relații apropiate cu colegii de serviciu;
____ oferă mai multă libertate, in programul de lucru, decât alte profesiuni;
____ conținutul muncii este atractiv;
____ nu știu.
I. Citește afirmațiile și vei încercui pe aceea care ți se
potrivește cel mai bine.
1. A. Imi place sa practic jocuri in echipă.
B. Imi place să dezleg rebus.
C. Imi place să fiu consultat de colegi.
D. Imi place să vorbesc mult.
E. Desenez mereu pe caietele de notițe.
F. Sunt curios să aflu cat mai multe lucruri interesante.
2. A. Imi place să lucrez manual.
B. Imi place să am ordine pe birou cand lucrez.
C. Imi place să iau singur hotărâri.
D. Imi place să-i ajut pe alții.
E. Imi place să scriu povești, nuvele.
F. Cel mai mult imi plac științele.
3. A. Imi place să meșteresc cu unelte.
B. Matematica este obiectul meu preferat.
C. Aș putea fi un bun căpitan de echipă.
D. Nu sunt timid cand imi susțin părerile.
E. Mi-ar plăcea să-mi redecorez camera.
F. Imi plac revistele de informatica.

4. A. Imi place mai mult afară decat in casă.

B. Scriu ordonat și citeț.
C. Mi-ar plăcea să fiu director.
D. Imi place să cer sfatul in rezolvarea unor probleme.
E. Prefer să fiu in mijlocul problemelor decat in afara lor.
F. Imi place să observ vremea, plantele și animalele.
5. A. Prefer să merg cu bicicleta sau la plimbare decât să
mă uit la televizor.
B. Mi-ar plăcea/imi place să lucrez la un computer.
C. Dacă pot să aleg, prefer să lucrez in grup decat singur.
D. Imi place să cunosc oameni noi si să-mi fac prieteni.
E. Subiectul meu preferat este muzica, desenul sau arta.
F. Imi place să desfac mecanismele, să văd cum
funcționează.

Verifică care este litera ce se regăsește de cele

mai multe ori
Litera ________
și identifică orientarea pentru o posibilă profesie, folosind
următoarele criterii:
A. Orientat către exterior: inginer constructor, pilot,
medic veterinar, zidar, arhitect.
B. Orientat catre detalii: programator, contabil, bibliotecar,
tehnician medical.
C. Orientat spre influențe: avocat, politist, patron de firma.
D. Orientat spre oameni: profesor, medic, reporter, asistent
social.
E. Orientat spre arte: actor, muzician, scriitor, designer.
F. Orientat catre cercetare: cercetator stiințific,
inginer, detectiv, psihiatru.
Precizează, apoi, dacă acestea coincid cu ceea ce crezi
despre tine.
____ DA
____ NU
 Testul psihologic care te ajută să descoperi atitudinea
ta adevărată față de viață!
Sigmund Freud a elaborat un test psihologic extrem de interesant, care te
poate ajuta să descoperi mai multe laturi ascunse despre firea ta. Ia un creion,
o foaie de hârtie și pregătește-te să te descoperi! Trebuie doar să lași gândul
liber și să scrii pe foaie ceea ce simți cu adevărat în primele 30 de secunde. La
sfârșitul acestui test, vei găsi dezlegarea răspunsurilor tale.
1. Te privești în oglinda mării. Ce sim ți în acest moment?
2. Te afli în pădure. Mergi pe un drum. Ce descoperi pe drum, la un moment
dat?
3. Privești cerul, iar acolo observi zborul unor pescăru și. Ce sim ți în aceste
clipe?
4. Observi o turmă de cai. Ce sim ți în aceste momente?
5. Mergi prin pustiu și ajungi la un zid care are o crăpătură mică. După acest
zid, se află o oază. Ce acțiuni concrete întreprinzi?
6. Te afli în pustiu, ai obosit. Observi, la marginea unui drum, un vas cu apă.
Ce acțiuni concrete întreprinzi?
7. E seară, iar tu te-ai rătăcit în pădure. Vezi o casă, iar prin geamurile ei,
observi o lumină. Ce acțiuni concrete întreprinzi?
8. Te-ai rătăcit într-un nor de ceață. Ce acțiuni concrete întreprinzi?
Dezlegarea testului:
1. Aceasta este atitudinea ta reală față de viață, emoții și
senzații.
2. Anume așa te simți în sânul familiei.
3. Aceasta este atitudinea ta reală față de femei.
4. Aceasta este atitudinea ta reală față de bărbați.
5. Acestea sunt: strategia și scopul vieții tale. Anume așa îți
rezolvi problemele.
6. Anume așa îți alegi partenerul de viață.
7. Aceasta este pregătirea ta pentru căsătorie.
8. Aceasta este atitudinea ta față de moarte.
Întrebări pentru recapitulare
 Cum a explicat W. James conceptul de Eu?
 În ce a constat ideea inovatoare cu referinţă la
conceptul de eu a lui G. H. Mead?
 Care este sensul noţiunii “personalitate de bază”?
 Ce funcţii îndeplinesc componentele Eului?
 Numiţi şi descieţi componentele structurale ale Eului.
 Daţi o explicaţie structurală conceptului de Eu.
 Definiţi noţiunile “identificare” şi “identitate”.
 Descrieţi identitatea socială.
 Expuneţi concepţia freudiană despre formaea
conceptului de sine.
 Ce factori contribuie la formarea conceptului de sine?
Lectură suplimentară
 Boncu‚ Ş. Eul în cogniţia socială // Psihologie
socială. Aspecte contemporane.
Polirom‚ Iaşi‚ 1996‚ p. 137-153.
 Doise‚ W.‚ Deschamp‚ J.-C.‚ Mugny‚ G.
Psihologie socială experimentală. Polirom‚ Iaşi‚
1995‚ Partea 1.2.‚ Definire de sine şi identitate
socială.
 Iluţ‚ P. Sinele şi cunoaşterea lui.
Polirom‚ Iaşi‚ 2001.
 Radu‚ I. Imaginea de sine şi percepţia socială //
Radu‚ I.‚ Iluţ‚ P.‚ Matei‚ L. Psihologie
socială‚ Cluj‚ 1994‚ p.19-45.