CREŞTEREA REZISTENŢEI ŢESUTURILOR DENTARE

FAŢĂ DE ATACUL CARIOS

Administrarea de fluor ocupă un loc central în profilaxia cariei dentare.

Fluorul se poate administra pe cale generală şi prin aplicaţii topice pe dinţi.
Nu se poate face o separaţie distinctă intre efectul fluorului administrat pe cale generală şi
cel administrat pe cale locală.
Prin fluorizarea sistemică se influenţează formarea preeruptivă şi maturarea smalţului
dentar. Tot aceasta acţionează prin salivă asupra dinţilor recent erupţi, având astfel un efect
topic. În acelaşi timp, aplicaţiile topice pot avea efect sistemic dacă produsele de fluor sunt
înghiţite.
Acţiunea principală a produselor cu fluor este de a influenţa procesul de mineralizare la
nivelul suprafeţelor dentare.

FLUORIZAREA SISTEMICĂ

Fluorizarea pe cale sistemică prezintă eficienţa cea mai mare pe suprafeţele netede ale
dinţilor, apoi pe zonele aproximale.
Concentraţia cea mai scăzută se află la nivelul suprafeţelor ocluzale, în fosete şi şanţuri
(sub 40%).
Efectul preeruptiv al fluorizării sistemice are eficienţă mai redusă decât protecţia
posteruptivă impotriva cariei prin măsuri de fluorizare locală.
Se pare că administrarea fluorului pe cale sistemică prezintă şi un efect topic deoarece
fluorul este prezent în salivă, mediul în care se scaldă dinţii.
Mai demult se considera că aportul preeruptiv de fluor şi înglobarea acestuia în smalţul
dentar este decisiv pentru efectul carioprotector al fluorului. Astăzi se cunoaşte faptul că
efectul posteruptiv, efectul topic, local, al fluorului, joacă un rol mult mai important. Doar
10% dintre ionii hidroxil ai apatitei sunt substituiţi cu ioni de fluor preeruptiv. Prin urmare,
formarea fluorapatitei în timpul formării dentare contribuie doar într-o mică măsură la
inhibiţia cariei prin aport de fluor.

Acţiunea fluorului pe cale generală :

→ rezultatele cele mai spectaculoase în reducerea cariei dentare s-au semnalat odată cu
fluorizarea apei potabile
→ fluorul se găseşte şi în anumite alimente, în pastele de dinţi, soluţii de clătiri orale şi în
produsele de aplicaţii topice

Sursele de fluor :

→ fluorul este un halogen electronegativ care nu se găseşte liber în natură datorită unei
reactivităţi chimice foarte mari. El se găseşte sub formă de FLUORURI.

Sursele naturale de fluor :

→ solul, apele naturale, particulele atmosferice, majoritatea alimentelor

 Alimente cu conţinut ridicat în fluor :

→ peşte, lapte de cocos, ficat de oaie, ficat de vită, carne de miel, unt, brânză

Continutul in fluor al alimentelor de origine vegetala (in mg/kg de materie uscata)

Ceai 0,2-1,7 Mar 2,0

Faina 0,3-1,3 Ananas 0,9
Paine 0,5-1,0 Banane 0,6
Orez 0,5-0,7 Cirese 0,6
Paste fainoase 0,8-1,1 Castane 1,4
Morcovi, spanac 1,0-8,0 Capsuni 0,2
Varza 1,2-3,4 Alune 0,3
Fasole 1,0-2,0 Nuci 7,8
Cartofi (suprafata) 2,7-7,0 Struguri 0,6
Cartofi (pulpa) 0,8-1,3 Zahar 0,3
Rosii 1,0-2,4 Miere 1,3
Salata verde 5,6-6,7 Cacao 0,5-2,0
Ciuperci 0,2-1,0 Cafea 0,2-1,6
Ceai 120-190

Continutul in fluor al alimentelor de origine animala (in mg/kg de materie uscata)

Miel 1,2 Ton 0,6-1,0

Vitel 0,8-0,9 Sardele 1,8
Muschi vita 1,2-2,0 Scoici 0,6-1,5
Ficat vita 0,8-5,8 Lapte 0,1-0,7
Muschi porc 0,8 Unt 1,5
Ficat batal 3,5 branza 1,6

Concentraţia fluorului în alimentele de origine vegetală şi animală este legată de

concentraţia acestuia în solul din care provine, precum şi de apa folosită în prepararea
alimentelor (industrială sau casnică).

Mecanismul cariostatic al fluorului aplicat local :

- asupra substanţei dentare

- scăderea solubilităţii smalţului la atacul acid → prin formarea de

FLUORAPATITĂ
- are loc înglobarea ionilor de fluor în structura smalţului, îmbunătăţirea cristalinităţii
şi substituirea cu ioni de OH (hidroxil)
- s-a constatat că doar 10% din ionii hidroxil sunt substituiţi în perioada preeruptivă
 formarea de fluorapatită în timpul dezvoltării preeruptive a dinţilor contribuie într-o
măsură mai mică la efectul cariostatic
- o mare parte a fluorului existent în şi pe smalţul dentar se datorează mineralizării
posteruptive a smalţului şi prin aplicaţii locale de fluor
 - creşterea proporţiei de fluorapatită la nivelul suprafeţei smalţului creşte rezistenţa
faţă de atacurile acide
- fluorapatita este de 10 ori mai puţin solubilă decât hidroxiapatita
- pH-ul critic pentru dizolvarea cristalelor de fluorapatită este de 4,5
- inhibarea demineralizării, respectiv stimularea remineralizării reprezintă un efect
important al fluorului

→ contribuie la scurtarea perioadelor de demineralizare, deoarece mineralele reprecipită mai

repede
→ ionii de fluor intervin şi în procesul de remineralizare.
În cadrul remineralizării se formează cristaliţi noi, care, în prezenţa ionilor de fluor, sunt
mai mari şi mai stabili decât cristaliţii iniţiali. Astfel se formează din nou fluorapatită.
Leziunile cu suprafaţă remineralizată prezintă o rezistenţă crescută la atacul carios.
Factorii care favorizează remineralizarea sunt concentraţiile crescute de Ca2+, PO4-; pH
crescut şi prezenţa ionilor de fluor.

- asupra leziunii carioase stabilizate

→ contribuie la remineralizarea cariei de smalţ incipiente

→ remineralizează parţial dentina cariată astfel încât se încetineşte procesul carios sau are loc
oprirea în evoluţie a procesului carios
→ remineralizează leziunile la nivelul suprafeţelor radiculare astfel încât nu se mai impune
restaurarea leziunii prin obturaţie

- asupra plăcii bacteriene

→ modifică aderenţa bacteriilor, creşterea şi metabolismul bacteriilor din placa dentară

→ inhibă creşterea diferitelor microorganisme ale plăcii dentare
Adaptarea bacteriilor şi dezvoltarea unui rezistenţe la fluor le permite supravieţuirea şi
creşterea în condiţiile cavităţii orale la aplicaţii frecvente de preparate cu fluor. Partea
pozitivă este că se modifică metabolismul în sensul diminuării capacităţii de a metaboliza
hidraţi de carbon cu masă moleculară joasă.
Astfel, scăderea pH-ul după un aport de hidraţi de carbon cu masă moleculară joasă este
mai puţin importantă şi de mai scurtă durată.
Prin aplicaţii de preparate de fluor, streptococii şi lactobacilii nu se mai înmulţesc în
măsură aşa de mare. De asemenea, acestea influenţează metabolismul bacteriilor plăcii
dentare.

Efectul carioprofilactic al concentraţiilor de fluor

→ CONCENTRAŢII CRESCUTE DE PREPARATE DE FLUOR (ex.: lacuri, geluri)

favorizează remineralizarea periferiei leziunii, deoarece fluorul se depozitează ca
FLUORURĂ DE CALCIU pe suprafaţa smalţului şi astupă porii pentru difuziunea
mineralelor salivare.
Se obţine o remineralizare accentuată a suprafeţei leziunii smalţului, fără a permite
penetrarea ionului de fluor în zona de subsuprafaţă a leziunii, într-o primă etapă.
Are loc o difuziune de fluoruri în profunzimea leziunii eşalonată pe o perioadă mai lungă
de timp, cu depozitarea consecutivă de săruri minerale şi în aceste zone.
 La pacienţii carioactivi, fluorura de calciu este pierdută rapid în mediu puternic acid,
caracteristic acestor pacienţi şi impune reaplicarea de preparate mai frecvent pentru a fi
eficiente.

→ CONCENTRAŢII SCĂZUTE DE PREPARATE CU FLUOR favorizează in vitro

remineralizarea la nivelul corpului leziunii.
Studiile in vivo (fluorizarea apei potabile) nu au evidenţiat remineralizarea completă a
leziunilor iniţiale.
Cea mai eficientă inhibare a cariei dentare are loc prin contactul frecvent, zilnic, al
suprafeţei smalţului cu concentraţii scăzute de ioni de fluor, care inhibă demineralizarea şi
stimulează remineralizarea.
Nivelul optim pentru a atinge acest deziderat variază pentru fiecare persoană, în funcţie de
nivelul ionilor acizi prezenţi şi în relaţie cu agenţii protectori de echilibru.

Eficienţa cariostatică a preparatelor cu fluor

→ nu este identică pentru toate suprafeţele dentare

Suprafeţele netede, accesibile, sunt mai bine protejate decât suprafeţele aproximale.
Suprafeţele ocluzale sunt cel mai puţin protejate de aplicaţii locale.
Spre deosebire de fluorul din apă, care este absorbit rapid şi în totalitate, florul din
alimente trece mai greu de bariera gastro-intestinală.

Sursele terapeutice de fluor

→ apa potabilă, sarea de bucătărie, laptele, produsele de igienă orală, tabletele de fluor

Fluorul pătrunde în organism pe cale sistemică (generală) atunci când este inclus în apa
potabilă, în băuturi îndulcite sau ca şi supliment în alimente sau tablete.
Circuitul fluorului în organism: este absorbit prin tubul gastro-intestinal, trece în sânge, de
unde se distribuie în tot organismul. Majoritatea fluorurii neeliminate se depune în oase şi
ţesuturile dure, ca de exemplu dinţii.

Fluorizarea apei potabile poate fi naturală sau artificială.

Fluorizarea artificială a apei se face la o concentraţie optimă de 1 mg F/l apă (0,7-1,2
ppm/l).
Fluorizarea apei potabile reprezintă cea mai eficientă şi mai ieftină măsură de sănătate
publică în ceea ce priveşte prevenirea cariei dentare şi profilaxia sănătăţii orale pe toată
durata vieţii unui individ. Oferă protecţie faţă de caria dentară cu localizare coronara şi caria
radiculară.

Fluorizarea sării de bucătărie

→ 200 mg fluorură de sodiu la 1 kg sare de bucătărie  4 g sare/zi corespunde la 1 mg F
Este o măsură de prevenţie economică şi eficientă.

Fluorizarea laptelui = altă variantă de fluorizare sistemică.

Nu este foarte răspândită, eficienţa ei fiind dependentă de obiceiurile alimentare ale
individului, respectiv de cantitatea de lapte consumată zilnic.
 Suplimentarea de fluor prin tablete
 este condiţionată de o bună colaborare, deci nu poate fi considerată o măsură de tratament
în masă
→ favorizează o reducere de 28-61% a incidentei cariei dentare
→ administrarea la copii, se recomandă, începând de la vârsta de 6 luni până la 16 ani, în
special pentru copiii care trăiesc în zone cu apă potabila nefluorizată (artificial sau natural).

NU SE VOR UTILIZA DOUĂ SURSE DE FLUORIZARE SISTEMICĂ !!!

Recomandările ADA privind suplimentarea cu fluor:

Vârsta Nivelul ionului de fluor în apa potabilă (PPM)

 0,3 ppm 0,3-0,7 ppm  0,7 ppm
De la naştere Nu se administrează Nu se administrează Nu se administrează
până la 6 luni
6 luni – 3 ani 0,25 mg/zi Nu se administrează Nu se administrează
3 – 6 ani 0,50 mg/zi 0,25 mg/zi Nu se administrează
6 – 16 ani 1,0 mg/zi 0,50 mg/zi Nu se administrează

Pentru regiunile cu clima temperata si cand concentratia fluorului din apa potabila nu
depaseste 0,4 ppm F, tabletele se mai pot indica astfel :

- de la nastere pana la 10 kg greutate – 0,25 mg F

- pentru o greutate de 10-15 kg – 0,50 mg F
- pentru o greutate de 15-20 kg – 0,75 mg F
- peste 20 kg – 1 mg F

Produse comerciale : Concadent, Zymafluor, Fluoretten

Recomandari privind administrarea tabletelor de fluor (ex. Zymafluor) - Doza zilnica :

- 0,25 mg pana la 2 ani

- 0,50 mg pana la 4 ani
- 0,75 mg pana la 6 ani
- 1,00 mg pana la 14 ani