Flori de mucigai

1. Introducere
● volumul FDM a apărut in 1934 și ilustrează tragica experiența de viața a lui
Arghezi, care petrece o scurta perioada de timp in închisoare, din motive politice
/
● Poezia FDM deschide primul volum omonim, fiind o arta poetica, dar și o
ilustrare a condiției sociale
/
● Dacă in poezia “Testament” din primul sau volum, Arghezi susține ca operele se
nasc din îmbinarea “sloveni de foc” cu “slova făurită”, in FDM acesta susține ca
opera poetica nu presupune numai talent și munca, ci și fortare conturând
statutul eului liric modern: ființa sfâșiata de slăbiciuni pe care trebuie sa le
depășească

2.Încadrarea in modernism
● Poezia FDM aparține curentului literar modernist deoarece îndeplinește diferite
caracteristici ale acestuia, precum: neconventionalitatea, limbajul poetic si
imperfectiunea prozodica.
a. Neconventionalitatea
● ca in orice creație modernă se remarca și aici cele doua atitudini majore:
negarea tradiției și spiritul critic
/
● In primul rând , neconvenționalitatea presupune înlocuirea artei estetice cu o
antiestetica
● FDM este o arta poetica in care artistul își expune modalitatea de creație
inovativa. Nu este întâmplator așezată in fruntea poeziilor din volum
● De asemenea, este singura poezie din volum caracterizata de un lirism
intenționat subiectiv, pt a sublinia asumarea ideilor expuse

/
● Arghezi aduce ca noutate mai întâi, o alta modalitate de a scrie “sub inspirație
demonica” cu “ unghiile de la mâna stânga” adică in contra scrierii convenționale
dictata de “ inspirație divina” , ilustrata prin metafora “unghiei îngerești”
 ● poetul instiga raul cu scopul de a obține o noua frumusețe care coincide cu
urâtul

● Așadar, Arghezi promovează in acest volum conceptul modern al esteticii

urâtului, așa cum face înainte cu câteva decenii poetul francez Charles
Baudelaire
● Apoi, acesta valorifica aspectele nefaste ale existentei, pt ca poezia se
orientează spre o noua tematica: sunt “stihuri de groapa”, “de întuneric”
/
● Volumul de poezii abordează arii tematice nepoetice : moartea, suferința
existențiala, diabolicul, damnarea, lumea temniței

b.Limbajul poetic

● specific modernismului, lexicul este barbarizat, neprelucrat. Arghezi demolează

prejudecata potrivit căreia frumusețea poeziei depinde de elegantă limbajului
● acest limbaj este definit in poezie prin următoarele sintagme “stihuri de groapa”,
“stihuri fără an”, “ unghiile de la mâna stânga” ,” ma durea ca o ghiara”. Aici e
caracteristica folosirea cuvintelor care șochează
/
● Totodata lexicul neprelucrat coexista cu cel arhaic-bisericesc. In poezie din
vocabularul religios identificam: „Luca Marcu, Ioan" şi animalele simbolice în
cultura religioasă ortodoxă asociate celor trei evanghelişti: „leul, taurul şi vultur" .
● De asemenea, este de notat și forma arhaică a substantivului vers - ,,stih".
Ineditul este subliniat de utilizarea acestor termeni din arii lexicale atât de diferite
în aceesi creație poetică. În volum apar termeni ca: ,,îngeri, sfinţi, rugăciune,
smirnă şi tămâie, icoană”.

3.Tema și doua idei poetice

Tema

● tema o reprezintă condiția artistului nevoit să creeze într-un mediu ostil, efortul
creator pentru un produs spiritual și consecințele pe care le are acesta asupra
stărilor interioare ale poetului. Stihurile nu mai sunt produsul unei revelații divine,
ci al unei neliniști interioare
 Prima strofa

● Cea dintâi secvență conturează circumstanțele procesului de creație, motiv

pentru care predomină câmpul semantic al creației: ,,am scris" ,,m-am silit".
● Încă din primul vers, arta scrierii apare ca un efort dureros: „Stihurile” au fost
scrise „cu unghia pe tencuială”.
/
● Spaţiul creaţiei este unul ostil: „Pe un părete de firidă goală / Pe întuneric, în
sigurătate”. Se conturează imaginea închisorii, întreg volumul „Flori de mucigai”
fiind, de altfel, o expresie a imaginarului temniţei. „Întunericul” şi „singurătatea”
pot fi considerate şi metafore ale condiţiei umane, dar înfățișează și condiţia
artistului, accentuând ideea de tristeţe.
/
● Creaţia reprezintă astfel singura posibilitate de evadare. Ea nu se mai bucură
însă de ocrotirea divină. Poetul scrie „Cu puterile neajutate/ Nici de taurul, nici
de leul, nici de vulturul/ Care au lucrat împrejurul/ Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan”.
„Leul”, „taurul” şi „vulturul” simbolizează, inspiraţia divină
● Versurile sunt „fără an”, ele nu aparţin timpului omenesc. Sunt „Stihuri de
groapă,/ De sete de apă / Şi de foame de scrum,/ Stihurile de acum”. Lipsește
aerul care ține de relația cu divinul, ceea ce explică truda pe care creatorul o
depune pentru a crea.
/
● În întuneric, inspiraţia divină nu mai există. Ideea absenţei ajutorului divin, e
dată şi de tocirea unghiei îngereşti ,,Când mi s-a tocit unghia îngerească / Am
lăsat-o să crească / Și nu a mai crescut /Sau nu o am mai cunoscut". Altfel spus,
poetul nu se mai poate regăsi în sine, nu se mai percepe ca pe un creator de
valori de spirituale.
/
● Absenţa e cu atât mai apăsătoare cu cât se inserează un alt simbol, firida, spațiu
care apare gol. Firida este locul sacru care face legătura cerului cu pământul.
Firida semnifică și cuvântul divin, dar şi harul insuflat Evangheliştilor și se
apropie, prin simbolism, de aureolă.

Strofa a doua

● A doua strofă conturează planul realităţii exterioare, dezvăluit încă din incipitul
poeziei („un părete de firidă goală”). Versul „Era întuneric. Ploaia bătea departe
 afară” descrie o lume ostilă, în acord cu starea sufletească a eului liric captiv in
neputință. Verbele la imperfect („Era întuneric”, „bătea”, „mă durea”) transmit
ideea continuităţii stării sufleteşti
/
● Deşi lumea pare învinsă de întuneric, nevoia poetului de a scrie este de
nestăpânit: „Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stânga”
/
● Mâna, motiv central al textului poetic, devine simbolul actului creator. „Unghiile
de la mâna stângă” sunt o metaforă a inspiraţiei satanice sau doar o expresie a
„esteticii urâtului”.Se conturează, așadar, o opoziție între inspirația divină
reprezentată de metafora ,,unghia îngerească" şi inspirația demonică, „unghiile
de la mâna stângă". A scrie sub inspirație demonică înseamnă a instiga răul
primar cu scopul de a obține o nouă frumusețe care coincide aici cu urâtul.
/
● Ultima strofă accentuează ideea enunţată la începutul poeziei, a suferinţei
creatorului: „Şi mă durea mâna ca o gheară/ Neputincioasă să se strângă.” Se
conturează aici imaginea poetului damnat, care nu poate renunţa la a scrie chiar
dacă arta sa îi aduce nefericire.

4.Elmente de construcție

Titlu
● titlul este cheia de interpretare a textului, anticipând tema operei si orientând
cititorul in actul lucrării
● morfologic, titlul este alcătuit din doua substantive comune, nearticulate, dintre
care unul are forma polulara( mucigai)
● dpdv stilistic este un oximoron care creează o imagine contradictorie a lumii fiind
marca unei noi estetici
/
● metafora oximoronica unește doi termeni emblematici : floarea( element al
esteticii romantice, angelice) și mucegaiul( element al esteticii urâtului , produs al
întunericului)
● urâtul are rolul de a evidenția imperfecțiunea vieții, senzațiile de oroare, ele
făcând parte din existența umană
/
● prin acest oximoron poetul creează o imagine contradictorie in care valorile
umane sun degradate: lumea închisorilor in care viața este supusa restricțiilor
rigide
/
● astfel estetica FDM este o antiestetica: antilirism, antiromantism, antiestetism
FIGURI DE STIL

● Sugestia textului este susținută de estetica urâtului. Limbajul este caracterizat

de folosirea cuvintelor care șocheaza prin expresivitatea fascinantă, cuvinte
"urâte", al căror sens capătă noi valori.
/
● Substantivele se organizează în figuri de stil moderne: oximoronul “flori de
mucigai” și metafora “unghia îngereasca”. Rolul acestora este subliniat prin
folosirea termenilor religiosi “Luca”, “Marcu”, “Ioan”, “taurul”, “leul”, “vulturul”.Cele
două metafore: „unghia îngerească” și „unghiile de la mâna stângă” sunt plasate
în opoziție și sugerează divinitatea și demonicul
/
● Un rol aparte îl are epitetul firida goală”. Dincolo de rolul de a contura imaginea
unui spațiu închis și limitat, exprimă metaforic ieșirea din spațiul tradițional al
creației, în timp ce comparația din final: „Şi mă durea mâna ca o ghiară"
surprinde suferința poetului damnat .
/
● Predomină imaginile vizuale „Era intuneric”, „Ploaia batea departe, afara”,
completate cu cele dinamice „m-am silit sa scriu cu unghia de la mâna stângă”.

5.Incheirea

● Considerată o veritabilă artă poetică modernistă, „Flori de mucigai”, rămâne una

dintre creațiile reprezentative ale lui Tudor Arghezi, poetul care a impus în lirica
românească estetica urâtului.