Sunteți pe pagina 1din 8

Asociația Centrul de Formare Nouă

Programul de formare:
Profesorul reflexiv

04.32 – 17.03.2024
81 ore – 20 credite profesionale transferabile

PORTOFOLIU PROFESIONAL
PERSONAL

Numele și prenumele Semnătură


Tudosie Florina

Seria: 2, grupa:8
Structura:
1. Măsurarea impactului cursului asupra
activității didactice
Feedback-ul meu asupra acestui curs este unul extrem de pozitiv. Am apreciat
foarte mult modul în care instructorul a prezentat informațiile și a făcut totul cât
mai interactiv și captivant. Am simțit că am învățat multe lucruri noi și
importante în cadrul acestui curs și apreciez eforturile depuse pentru a ne oferi o
experiență educativă de calitate. Recomand cu încredere acest curs tuturor celor
interesați să-și dezvolte cunoștințele și abilitățile în acest domeniu.

2. Prezentarea a cel puțin 2 activități didactice


desfășurate la clasă, cu caracter inovativ (filme, aplicare de
chestionare, cercetări educaționale, activități cu caracter experimental etc.),
inclusiv schimb de bune practici cu cadrele didactice din unitățile de
/ prezentarea cel
învățământ, asimilate comunității de învățare);

puțin a unei resurse educaționale deschise, aplicată în


demersul didactic.
Motivaţia-factor determinant în performanţa şcolară

În contextul evoluţiei informaţionale din ultimii ani, învăţarea şcolară a suferit transformări
în sfera obiectivelor. Ea nu trebuie să conducă doar la asimilarea de informaţii ci şi la
formarea de capacităţi de orientare, la gândire divergentă şi creativitate, la flexibilizarea
structurilor cognitive şi atitudinale care să permită copilului adaptarea optimă la schimbările
contemporane. Principalul obiectiv al învăţării şcolare în acest context este succesul şcolar.

Motivaţia de a învăţa este segmentul primordial al performanţei şcolare. Sursele motivaţiei


sunt multiple şi complexe. Literatura de specialitate promovează ideea conform cărei factorii
intrinseci şi cei extrinseci condiţionează şi influenţează motivaţia pentru învăţare. Motivaţia
poate fi definită ca fiind acele mobiluri interioare care direcţionează comportamentul uman.
Forţele externe, de orice natură, de asemenea pot influenţa comportamentul, dar, totuşi,
esenţialmente, acesta este ghidat şi susţinut de forţele interne ale individului. De regulă,
oamenii lucrează mai productiv şi mai intensiv atunci când sunt motivaţi.

Componentele interne ale motivaţiei pentru a învăţa:

Curiozitatea
Oamenii sunt, în mod natural, curioşi. Ei caută noi experienţe, „savurează” învăţarea unor
subiecte noi, găsesc plăcerea în a rezolva jocurile de puzzle, perfecţionându-şi astfel,
dexterităţile şi dezvoltându-şi alte competenţe.
Sarcina majoră a instruirii rezidă în a educa şi a creşte curiozitatea elevilor şi de a o cultiva
considerînd-o potenţial motiv de învăţare. Oferirea unor stimuli inediţi, dar nu foarte diferiţi
de ceea ce ştiu deja elevii, stimulează mult curiozitatea. Prezentarea stimulilor care sunt
completamente nefamiliari elevilor poate produce mai curând anexietate, decât curiozitate. De
aceea este necesar să se asigură un echilibru între complexitatea stimulilor şi claritatea
acestora. În loc să prezentăm un oarecare fapt sub forma afirmaţiilor categorice, este bine să
adresăm elevilor întrebări sau să creăm situaţii-problemă. Acestea vor spori interesul elevilor
şi vor alimenta curiozitatea salubră a acestora de a afla mai multe despre subiectul în discuţie.
Curiozitatea este un motiv intrinsec de a studia, deci, învăţarea nu rămâne a fi dependentă
doar de „răsplata” profesorilor.
Autoeficienţa
Termenul de „autoeficienţă” ar putea fi explicitat prin puterea de a gândi pozitiv.
Autoeficienţa este, de fapt, ceea ce psihologii descriu prin „încrederea în propriile forţe” şi
„prezenţa convingerii de reuşită”.

Realizarea performanţelor se referă la situaţiile în care elevii au avut succes şi amintirea


acestora, în continuare, îi sporesc autoeficienţa. Experienţa indirectă apare atunci când elevul
conştientizează rolul unui model de succes (permanent sau situaţional) şi încearcă să adopte
comportamente sau atitudini ale acestuia. Persuasiunea verbală este secvenţa în care intervine
cineva încercând să convingă elevului că este capabil să realizeze cu succes sarcina
respectivă. Sursa finală posibilă a autoeficienţei este starea psihologică – acele sentimente şi
trăiri interioare care „asigură” elevul de iminenţa eşecului sau de obţinerea succesului. De
exemplu, un elev se poate simţi rău (fizic) atunci când are de susţinut un examen. În aceste
condiţii, profesorul nu poate întreprinde prea multe acţiuni cu scopul de a ameliora starea
elevului. În schimb, în viitor, el ar putea propune elevului respectiv anumite exerciţii de
relaxare înainte de probele de evaluare sau chiar un training de desensibilizare şi depăşire a
anxietăţii şi fricii.
Atitudinile
Atitudinea este, în realitate, o comoditate iluzorie. Şi asta pentru că, de cele mai dese ori,
atitudinile sunt iscusit menajate sau disimulate. Deseori, între atitudine şi comportamentul
ostentativ nu există congruenţă. De exemplu, un elev oarecare poate avea o atitudine negativă
faţă de un anume profesor, dar întâlnindu-se cu acesta se comportă respectuos, manifestând o
„atitudine binevoitoare”, ceea ce nu ar manifesta şi în discuţie cu fratele.
Pentru profesor este foarte important să cunoască care este atitudinea elevilor săi, cu referire,
în special, la conţinutul disciplinei. Modificările spre bine a atitudinii elevului se pot realiza
prin următoarele modalităţi:
- oferind un mesaj persuasiv şi bine argumentat;
- modelând şi / sau încurajând comportamentele dezirabile şi pertinente;
- inducând disonanţă între componentele cognitive, afective şi comportamentale ale
atitudinilor.
Dacă unui elev i se sugerează să realizeze o anumită acţiune care este absolut contrară
atitudinii acestuia, va urma, cu siguranţă, o modificare de esenţă a atitudinii de până acum.
Necesităţile

Necesităţile unui elev diferă enorm de cele ale altora. Clasificarea cea mai notorie şi mai des
utilizată este ierarhia necesităţilor realizată de A. Maslow, care le împarte pe cinci niveluri
distincte: (1)nevoile fiziologice, (2)nevoia de siguranţa, (3)nevoia de dragoste şi afiliere,
(4)nevoia de stimă şi apreciere, (5)nevoia de auto-realizare.
Atunci când sunt satisfăcute necesităţile de la un nivel inferior, necesităţile care influenţează
comportamentul, cu pregnanţă, sunt cele de la nivelul imediat următor. Elevii nu ar fi pregătiţi
să înveţe, dacă nu şi-ar satisface nevoile de la nivelurile inferioare, fiind, de exemplu,
flămânzi.
Scopul final al educaţiei ar consta în structurarea activităţilor astfel încât realizarea acestora să
conducă la satisfacerea necesităţilor de la nivelurile superioare.
Competenţa
Competenţa este în corelaţie directă cu autoeficienţă. Fiinţele umane simt plăcere colosală
atunci când fac ceva foarte bine. Doar succesul, însă, nu este suficient pentru unii elevi.
Profesorul trebuie să ofere elevilor care au carenţă a sentimentului de autoeficienţă nu doar
situaţii în care aceştia ar obţine succes, ci de asemenea, să le creeze oportunităţi de a-şi asuma
sarcini provocatoare pentru a demonstra sie însuşi că le pot realiza cu succes.

Filozofia competenţei este simplă: daţi cuiva un peşte şi va avea ce mânca o zi, învăţaţi-l să
pescuiască şi va mânca o viaţă.
Suportul colegilor, părinţilor şi profesorilor, respectul şi încurajarea acestora sunt foarte
importante pentru elevi, în special, în încercarea lor de a dobândi anumite competenţe.
Motivaţia extrinsecă

Participarea activă a elevilor şi angajarea în activităţi asigură un mediu stimulativ şi


contracarează plictiseala. Strategiile de instruire ar trebui să fie flexibile, creative şi
antrenante. Un mediu stimulativ de învăţare oferă o gamă largă de stiluri de prezentare,
metode de învăţare şi materiale suport. În situaţiile plictisitoare elevii vor învăţa doar în baza
unor aşa motive, precum: frica, presiunea, ameninţarea sau ale scopuri extrinseci (statutul
profesional, prestigiu social etc.). Un mediu de învăţare menţinut prin astfel de motive
distructive este, de regulă, stresant şi tensionat.
Obţinerea unor calificative are rol de motivaţie extrinsecă şi prezintă valoare pentru elevi doar
atunci când procesul de evaluare este bine planificat şi elevii sunt informaţi despre beneficiile
„calificării” respective.
Factorii motivaţionali extrinseci joacă un rol inestimabil în comportamentul elevilor numai în
cazurile când profiturile externe sunt dezirabile, acceptate, şi valorificate de aceştia.
Creşterea relevanţei

Dezvoltaţi convingerea elevilor asupra modalităţii în care subiectul predat concordă cu


scopurile personale ale elevilor.
Oferiţi elevilor oportunitatea de a-şi valorifica experienţele anterioare.
Accentuaţi familiaritatea subiectului prin relaţionarea acestuia cu experienţele anterioare ale
elevilor.

Consolidarea încrederii în sine

Creaţi aşteptări pozitive, elaboraţi scopuri educaţionale comprehensibile.


Permiteţi-le elevilor să se autocontroleze
Generarea satisfacţiei

Creaţi consecinţe fireşti, oferind elevilor posibilitatea de a utiliza competenţele recent


dobândite.
În absenţa consecinţelor fireşti, utilizaţi remunerări pozitive simbolice.
Asiguraţi echitatea prin menţinerea unor standarde consistente şi corespunderea rezultatelor
cu expectanţele elevilor.
Cum să încurajez elevii să fie mai interesaţi ?
- Chiar din prima zi, vorbiţi elevilor despre entuziasmul Dvs. referitor la acest curs / subiect şi
la modalitatea în care acesta vă afectează personal. Căutaţi modalităţi prin care să faceţi
conexiuni între materialul propus şi viaţa elevilor Dvs. Utilizaţi articole şi descoperiri recente,
reportaje chiar din presa locală sau exemple din propria experienţă care sunt relevante
conţinutului. Solicitaţi astfel de exemple şi elevilor Dvs.
- Gândiţi-vă la întrebările pe care le-aţi putea adresa elevilor pentru ca aceştia să chibzuiască
asupra subiectului în discuţie, chiar dacă nu au citit nimic referitor la tema respectivă.
- Utilizaţi în cadrul discuţiilor tehnici eficiente de facilitare a acestora.
- Dezvoltaţi la elevi „necesitatea de a şti”. Atunci când vă pregătiţi pentru oră, întrebaţi-vă
„Ce ar trebui şi ce le-ar place elevilor să ştie la acest subiect ?”. Aceasta v-ar ajuta să
concepeţi materialul în termeni de „relevanţă” şi „pertinenţă” cu experienţa de viaţă a elevilor.

Ce fac cu elevii apatici ?


- Încercaţi să consolidaţi o relaţie interpersonală cu aceşti elevi. Învăţaţi numele elevilor şi
utilizaţi-le în comunicarea cu ei; elevii vor înţelege cât de interesat sunteţi în obţinerea
succesului la cursul respectiv. Faceţi astfel încât elevii dezinteresaţi şi iresponsabili să se
convingă de faptul că doriţi cu adevărat să-i ajutaţi. Încercaţi să aflaţi care este motivul apatiei
elevilor: este în depresie, supărat sau plictisit.
- Cuantificaţi progresul elevilor la etape timpurii şi în mod sistematic, astfel încât aceştia să
aibă ideea clară despre situaţia lor academică. Antrenaţi în abordarea elevilor apatici pe acei
din clasă care sunt foarte motivaţi şi interesaţi.
- Aflaţi cât mai multă informaţie de elevii dvs. - apatici şi interesaţi – care vă va ajuta să
stabiliţi comunicare eficientă între ei.
Câteva strategii pentru a motiva elevii:
- Explicaţi. Studii recente demonstrează că elevii sunt mai puţin interesaţi de participare sau
evaluare deoarece nu înţeleg ce trebuie să facă sau ce ar trebui să facă. Profesorii ar trebui să
acorde mai mult timp explicării: de ce învăţăm ceea ce învăţăm; de ce o anumită abordare /
teorie / activitate este importantă, utilă şi interesantă etc. În procesul educaţional entuziasmul
profesorilor se transmite şi elevilor, care probabil vor deveni mai interesaţi de subiectul
respectiv. În mod similar, profesorii trebuie să acorde mai mult timp explicând elevilor ce
aşteaptă de la ei, ce obiectiv urmăreşte prin realizarea unei activităţi de evaluare etc. Elevii
care sunt nesiguri de ceea ce urmează să realizeze sau cunosc precar instrucţiunile de
executare nu vor obţine mari succese.

- Remuneraţi. Elevii care nu au încă consolidat un set motivaţional intrinsec de a învăţa pot fi
ajutaţi prin motivaţie extrinsecă - remunerarea (psihologică sau materială). Decât să blamăm
şi să criticăm distructiv un oarecare comportament sau răspuns neadecvat, remuneraţi
comportamentele corecte şi răspunsurile bune. Reţineţi că şi adulţi, şi elevii sunt tentaţi să
repete comportamentele care au fost remunerate. Remunerarea poate fi simbolică şi să
marcheze nivelul la care a ajuns elevul prin acest comportament / răspuns. Copiilor mici
acordaţi-le baloane, gumă de mestecat, set de carioci. Elevilor mai mari li se pot oferi cărţi,
certificate, laude verbale etc. Oricui îi place să fie apreciat şi recunoscut, iar remunerările
pentru o activitate realizată bine produc trăiri emoţionale plăcute.

- Umanizaţi-vă acţiunile şi comportamentele. Elevii sunt mai motivaţi să comunice cu


profesorii care sunt mai „umani” şi cărora pare să le pese de ei, de interesele şi scopurile lor.
Profesorii pot „apropia” elevii povestindu-le diverse istorioare din viaţa personală,
recunoscându-şi greşelile pe care le-au făcut când erau copii sau chiar fiind adulţi deja. O
astfel de personalizare a relaţiei profesor – elev îi ajută pe aceştia să perceapă profesorii ca
fiinţe umane apropiate, şi nu ca figuri autoritare şi neplăcute. Discutaţi cu elevii şi în afara
orelor de curs. Interesaţi-vă care le sunt planurile de viitor, ce şi-ar dori să devină, unde
intenţionează să se odihnească în vacanţă etc.
- Implicaţi elevii în activităţi. Unul din factorii majori ai motivaţiei este implicarea elevilor
în propriul proces de instruire. Citindu-le sau prezentîndu-le subiectul fiind postat în faţa
clasei nu sunt metodele cele mai eficiente de predare. Este mult mai bine să implicaţi elevii în
diverse activităţi: situaţii-problemă, discuţii în grup, studiu de caz etc. O oră despre natură ar
avea o mai mare eficienţă dacă s-ar desfăşura în parcul local. Mai mult decât atât elevilor le
place să se simtă utili (ca şi adulţilor, de altfel!). Alegeţi câţiva elevi care să vă ajute
(selectarea bibliografiei, stabilirea subiectelor pentru examene, pregătirea sălii pentru
desfăşurarea unei discuţii în plen, aranjarea posterelor etc.). Aceste activităţi vor spori
considerabil stima de sine a elevilor şi vor intensifica şi motivaţia acestora pentru studiul
disciplinei respective. Folosiţi orice oportunitate de a primi ajutorul elevilor dvs. şi fiţi
recunoscători pentru aceasta.

- Predaţi inductiv. Cercetătorii susţin că prezentarea mai întâi a concluziilor, iar apoi oferirea
exemplelor lipsesc elevii de plăcerea de a descoperi noul în mod individual. De ce nu aţi
prezenta mai întâi exemplele, iar apoi să le solicitaţi elevilor să generalizeze cele prezentate
şi să elaboreze concluzii ? Astfel, veţi spori interesul elevilor şi le veţi menţine interesul pe
tot parcursul activităţii. Mai mult de cât atât, asemenea activităţi contribui mult la dezvoltarea
abilităţilor de analiză şi sinteză.

-Satisfaceţi nevoile elevilor. Satisfacerea nevoilor este o metodă primară de menţinere a


interesului elevilor şi a stării lor de bine. Identificaţi nevoile cele mai importante pentru
fiecare elev şi încercaţi să ţineţi cont de asta.

- Utilizaţi emoţiile pozitive pentru a creşte productivitatea şi motivaţia. O memorie bună


şi de lungă durată este în relaţie directă cu starea emoţională trăită de subiect în momentul
memorării, susţin psihologii. Astfel, elevii învaţă mai bine atunci când învăţarea este
„acompaniată” de emoţiile plăcute. Utilizaţi umorul, atunci când e cazul, dar nu exageraţi.
Stabiliţi relaţii pline de afecţiune atât între dvs. şi elevi, cât şi între colegi.
Experienţa demonstrează că nivelul rezultatelor şcolare reflectă, în măsură însemnată,
nivelul muncii profesorului, pregătirea, însuşirile profesionale, măiestria pedagogică,
trăsăturile de personalitate ale acestuia. Motivaţia este un factor căruia dascălii trebuie să îi
acorde importanţa cuvenită pentru atingerea, de către elevi, a performanţelor şcolare aşteptate.

Bibliografie:

Cosmovici, Andrei -Iacob, Luminiţa -Psihologie Şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1999
Cerghit, I., Radu,T.I., Popescu, E, Vlăsceanu, I., - Didactica, E.D.P., Bucureşti,1998
Radu, T.I.- Teoria şi practica în evaluarea eficienţei învăţământului, E.D.P., Bucureşti,
1991
Vrabie, Dumitru- Atitudinile elevului faţă de aprecierea şcolară, Ed. Porto Franco,
Galaţi, 1994
Şchiopu, Ursula, Verza, E., - Psihologia vârstelor, E.D.P., Bucureşti, 1991

SCENARIU DE ACTIVITATE
DEZVOLTARE PERSONALĂ PENTRU ELEVI
MODUL: Comunicare și abilități sociale
ACTIVITATE: ,,Prietenia și emoțiile”
TIMP DE LUCRU: 45 min. + 15 min. activitati liber alese
PARTICIPANTI: elevi nivel primar
COMPETENTE SPECIFICE:

 Explorarea abilităţilor de relaţionare cu ceilalţi, prin dezvoltarea empatiei, a relaţiilor de


prieteniei şi a toleranţei la elevi;
 Identificarea comportamentelor asertive, pasive și agresive în diferite situații;
 Exersare a diferitelor modalități de exprimare a personalității.
Activitate
Etape / dozare Continut esentializat Resurse
timp
 Moment organizatoric – se asigură conditiile optime
INTRODUCERE pentru derularea activitatii.
ÎN ACTIVITATE
10 min. Prezentarea temei si a obiectivelor activitătii – Se prezintă
tema ,,Prietenia și emoțiile”, se enunță succint obiectivele
activității.
 Spargerea gheții

Se audiază cântecul ,,Prietenie”, apoi se realizează un


brainstorming pornind de la cuvântul ,,Prietenie”:

https://www.youtube.com/watch?v=1czm0jsIODk

 Convorbire

Se vor purta discuţii de grup despre tema activității: despre


ABORDAREA importanța comunicării cu cei din jurul nostru și stabilirea
TEMEI unor relații de prietenie, colegialitate, comunicare asertivă,
30 min. cooperare, despre sentimentele și emoțiile pe care le trăim
în aceste relații.

Se prezintă elevilor un material despre emoții

https://www.youtube.com/watch?v=0rWpV5wa0Jo

Se audiază ,,Insula emoțiilor”. Se poartă discuții pe baza


textului.

https://www.youtube.com/watch?v=7jriUl_qOm4

Se va urmãri capacitatea empaticã a fiecãrui copil,


interrelaţionarea şi comunicarea dintre ei, capacitatea de a
rezolva situaţii conflictuale sau neprevãzute.

 Prezentarea esenței

Se face analiza convorbirii, discutând despre importanța


interrelaționării și comunicării cu cei din jur.

ÎNCHEIEREA  Concluzii
ACTIVITĂTII
5 min. Se discută succint despre activitatea desfășurată.
 Încheierea activitătii

ACTIVITĂȚI Se propun spre audiere povestiri terapeutice specifice


ALESE/ temei abordate:
TRANZIȚII
15 min. ,,Povestea creionului”

https://www.youtube.com/watch?
v=1938lKi2RMs&list=PLQNrRnKNRQlV2myHRXt-
laYRDpbv8x6Rl

,,Tobias își controlează furia”

https://www.youtube.com/watch?v=LIZEDcKA7vg

S-ar putea să vă placă și