MODULUL I

PRINCIPIILE DIDACTICII MODERNE

TEMĂ DE AUTOEVALUARE
1.Condițiile învățării eficiente
Grație aplicațiilor psihologiei cognitive în procesul de învățământ, recent s-a conturat
o nouă prezentare a principiilor didacticii.
Aplicarea principiilor didacticii moderne este un factor de susținere a reformei
sistemului educațional în ansamblul lui. Analiza sistemică a procesului de învățământ
focalizează atenția asupra diversității componentelor ce urmează a fi concertate : predare -
învățare - evaluare - management.
Cele 12 principii ale didacticii moderne , menite să faciliteze dirijarea învățării
eficiente în diverse situații școlare concrete sunt următoarele.
Factori cognitiv și metacognitivi
PRINCIPIUL 1
Învățarea este un proces activ, voluntar, personal și mijlocit social.
Prin învățare sunt descoperite și elaborate semnificații, grație prelucrării informațiilor și
a datelor oferite de experiența personală și de confruntările interpersonale.
Pe durata procesului de învățare, subiectul creează și dezvoltă semnificații și
interpretări personale, adeseori prin interacțiune cu alții.
PRINCIPIUL 2
Subiectul angajat în actul învățării țintește să creeze interpretări și configurații coerente
în zona cunoștințelor dobândite, indiferent de cantitatea și calitatea datelor disponibile. Pe
măsură ce subiectul își confruntă achizițiile învățării cu alte persoane, semnificațiile și
interpretările se ajustează, sunt înlăturate zonele de inconsistență și sunt revizuite
concepțiile anterioare.
PRINCIPIUL 3
Construcția cunoștințelor, structurile cognitive noi se realizează prin integrarea
cunoștințelor anterioare.
Unul din obiectivele învățământului este de a crea la toți elevii aceleași semnificații și
concepții referitoare la o anume realitate. Când se însușește un concept nou, este important
ca toți elevii să rețină caracteristicile comune, care definesc conceptul. Acest lucru nu se
produce de la sine, profesorul trebuie să ofere elevilor diverși organizatori cognitivi, care să
sprijine și să orienteze prelucrările mintale personale.
PRINCIPIUL 4
Învățarea este semnificativ facilitată de utilizarea strategiilor puternic structurate. Între
acestea se disting strategiile metacognitive, cele care exersează subiectul să-și orienteze
gândirea asupra propriei gândiri, să aibă acces la introspecție propriilor operații mintale în
timpul efectuării unei sarcini.
Componentele metacognitiei cu efecte facilitare asupra învățării ar acoperi fenomene
structurate în trei planuri:
*Stăpânirea de către elev a unor cunoștințe despre sine, ca subiect angajat în procesul de
învățare.
*Cunoașterea caracteristicilor specifice diferitelor experiențe de învățare.
*Ușurință în adecvarea metodelor de învățare la capacitățile proprii și la natura sarcinii
școlare, este vorba în acest plan de stăpânirea unor metode de învățare flexibile și oportune
situațiilor concrete de studiu.
 Dezvoltarea metacognitivă asigură elevului mecanismele de autocontrol și
autoreglare necesare în învățare, un tonus crescut, încredere în sine și angajare optimă.
Factori afectivi- motivationali
PRINCIPIUL 5
Profunzimea și complexitatea achizițiilor învățării, ce și cât anume se învață și poate fi
evocat sunt capacități ce depind de o serie de factori:
*încrederea în propriile mecanisme de autocontrol și în posibilitățile de reușită ;
*claritatea și consistența valorilor personale și sociale , a intereselor și scopurilor asumate;
*expectatiile personale privitoare la succesul sau eșecul acțiunilor ;
* motivele activității de învățare.
Relația dinamică dintre intelect, afectivitate și comportament determină sănătatea
psihică a indivizilor și capacitățile lor de învățare. Experiența succesului în învățare este un
bun remediu pentru trăirile negative și pentru activarea motivației pozitive.
PRINCIPIUL 6
Rolul motivației intrinseci în învățare.
Școala este încă destul de ezitantă în a utiliza căile de susținere și dezvoltare a
comportamentului explorator al copiilor. Odată cu intrarea în școală, comportamentul elevilor
este condiționat prin pedeapsă și recompensă, iar motivația intrinsecă este substituită de
motive externe.
PRINCIPIUL 7
Principala funcție a motivației este de a susține efortul de învățare. Curiozitatea,
creativitatea, gândirea puternic structurată sunt stimulate numai în sarcini de învățare
accesibile, de dificultate optimă, cu elemente de noutate și provocatoare. Învățarea se
produce la acele teme la care elevul este capabil să pătrundă elementele sarcinii și să
sesizeze o anumită relevanță sau utilitate personală.
Factori ai dezvoltării personalității
PRINCIPIUL 8
Oportunități și constrângeri în dezvoltare.
Dezvoltarea fizică, intelectuala, emoțională și socială a indivizilor se desfășoară după o
progresie stadială, iar această dezvoltare este o funcție a interacțiunii factorilor genetici și de
mediu.
Un factor important al dezvoltării îl constituie oportunitățile oferite prin experiențele de
învățare formală.
Factori personali și sociali
PRINCIPIUL 9
Diversitatea socială și culturală
Învățarea este facilitată când elevul are posibilitatea să interacționeze cu colegi diferiți sub
aspect cultural al mediului socio-familial. Școlile care stimulează interacțiunile sociale și
cultivă diversitatea, încurajează gândirea flexibilă, competența socială și dezvoltarea morală.
PRINCIPIUL 10
Acceptarea socială, imaginea de sine și învățarea
Învățarea și imaginea de sine se susțin reciproc atunci când elevii se acceptă unii pe alții
ca individualități, în contextul unor relații de respect și apreciere reciprocă. Calitatea relațiilor
interpersonale oferă indivizilor acces la evaluarea corectă a situațiilor, la trăiri și
comportamente pozitive.
Diferențe individuale
PRINCIPIUL 11
 Învățarea devine mai productivă dacă sunt respectate diferențele individuale și culturale.
Principiile de bază ale învățării, motivației, evaluării sunt aplicabile la toți elevii, indiferent de
etnie, limbaj, vârstă, abilități sau statut socio-economic.
PRINCIPIUL 12
Învățarea este însoțită de anumite filtre cognitive și sociale.
Structurile cognitive și afective, atitudinile și convingerile existente la un moment dat,
devin repere individuale în construirea realității și interpretarea experiențelor de viață.
Aceste principii sunt subsumat celor mai importanți factori ai reușitei școlare, decantați
în cercetările contemporane.

MODULUL II
PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT :
CONCEPT ȘI PRACTICĂ

TEST DE EVALUARE

1.Explicați configurația conceptelor procesului de învățământ, relațiile dintre acestea și apoi

analizați fiecare componentă.
Procesul de învățământ se desfășoară în timp:an școlar, semestru, săptămâna de
școală, ore de clasă. Curriculum-ul sau programul de studiu este segmentat în unități de
timp, însăși aptitudinea de învățare este măsurată prin timpul necesar elevului pentru
însușirea unor cunoștințe și deprinderi. Așa cum aptitudinea de învățare este o caracteristică
individuală și timpul de studiu ar trebui dimensionat la ritmul de progresie al elevului.
Elementele desprinse prin analiza componențială se află în strânse relații de
interdependență și interacțiune, ele configurează practic fizionomia fiecărei activități
didactice atât la nivel global ( acela al procesului de învățământ) cât și la nivelul fiecărei
unități didactice:lecție, lucrări de laborator, cercul de elevi. Firește succesul acțiunii de
modelare a inteligenței și conduitei copilului nu depinde numai de stăpânirea componentelor
procesului de învățământ, ci și de calitatea personalului didactic, de condițiile materiale de
instruire, de aptitudinile individuale ale elevilor, de conținutul lecțiilor. Acești factori se
articulează în funcție de efectele lor, de rezultatele obținute pe parcurs și în final.
Activitățile școlare servesc unor obiective didactice și educaționale și sunt definite generic
prin variate concepte : proces de învățământ, sistem educațional, activități instructiv
educative.
Descrierea procesului de învățământ comportă două planuri :
*abordarea sistematică, raportarea învățământului la sistemul său integrator și
* analiza componențială și funcțională a învățământului, care include structura sa interna,
* componentele sistemului de învățământ, și principalele sale demersuri sau activități
* predare - învățare - evaluare.
Privit ca sistem, învățământul articulează trei categorii de variabile reprezentând :
● un flux de intrare ce include resursele umane, materiale și financiare
● un proces - procesul de învățământ, care angajează resursele în vederea atingerii
obiectivelor
● un flux de ieșire, reprezentat de rezultatele sistemului.
 Pedagogia are ca obiect educația și procesul de învățământ ca atare. Proiectarea,
organizarea și metodologia procesului de învățământ sunt studiate de o ramură
extrem de dinamică a pedagogiei, este vorba de " Didactica generală " cunoscută și
sub numele de Teoria și metodologia instruirii " sau" Teoria procesului de învățământ
".
Componentele principale ale procesului de învățământ :
*Obiectivele procesului de învățământ condensează cerințele de instruire și
educare dezirabile în societatea în care sistemul de învățământ funcționează. Aceste
obiective corespund unor opțiuni și priorități sociale majore cu privire la judecățile de
valoare și comportarea acestora. Obiectivele stabilesc ce urmează să cunoască
elevii ca informație, ce anume să știe să facă ei ca acțiune, apoi ce judecăți să-și
apropie.
*Resursele umane, agenții acțiunii, profesorii și elevii, la care se adaugă
participarea părinților și membrilor comunității, reuniți în același efort comun,
reprezintă a doua componentă principală a învățământului.
Configurarea componentelor procesului de învățământ
2.Agenții actului didactic
3.Curriculum-ul
4.Metodologia didactică
1.Obiective. 8.Achizițiile învățării
5.Mijloace de învățământ
6.Forme de organizare
7.Timpul de studiu
Formația profesorului - competențele sale reprezintă obiect de studiu de mult consacrat în
pedagogie.
Însușirile care dau distincție unui profesor arată I. Cerghit, sunt : stăpânirea disciplinei de
predat și avans în informație, competența pedagogică, munca de pregătire, măiestria și
tactul pedagogic, stilul de predare, devotamentul și exigența, personalitatea.
Învățământul contemporan pune în centrul atenției elevul, țintind să-l facă subiect
interactiv și co-autor la propria sa formare.
*Suportul de bază al instruirii și educației îl constituie conținutul învățământului, re- definit
în didactica modernă în noțiunea de curriculum.
Curriculum-ul reprezintă ansamblul experiențelor de învățare, oferite elevilor pe diferite
trepte de școlaritate, cicluri și profiluri de învățământ.
Procesul de învățământ vehiculează conținuturi organizate în șapte arii curriculare : limbă
și comunicare, matematică și știință, om și societate, arte, tehnologii, educație fizică și
consiliere și orientare.
* Metodele de instruire și auto -instruire
Actul didactic se desfășoară într-un cadru metodologic specific, care în definiție etimologică
reprezintă calea sau itinerarul parcurs de profesor și elevi pe durata experiențelor de
predare și învățare.
Metodologia reprezintă una din cele mai dinamice componente ale procesului de
învățământ, achizițiile pedagogiei clasice fiind mereu convertite în grila de concepte cu care
operează didactica modernă.
* Mijloacele de învățământ și materialul didactic. Inventarul tehnicilor tradiționale de instruire
se reducea la mijloace verbale, cretă și tablă. Gama acestor mijloace s-a lărgit considerabil,
înglobând aparatura audiovizuală, calculatorul și internetul. Procesul de instruire este
susținut tot mai mult de mijloace tehnice menite să înlesnească predarea și însușirea
cunoștințelor și deprinderilor, în care sunt încorporate cuceririle pe plan teoretic și practic ale
generațiilor anterioare.
* Forme de organizare și înfăptuire a procesului de învățământ. Procesul de învățământ
asimilează forme diferite de lucru cu elevii, care asigură cadrul de organizare a acestuia:
lecțiile, activitățile practice, activitatea în cercuri de elevi , excursii didactice și vizite, cu
formațiile de lucru mai largi sau mai restrânse cum sunt activitățile în grup sau activitățile
individuale. Ele sunt menite să multiplice experiențele de cunoaștere și acțiune ale elevilor,
să lărgească aria de contacte cu realitatea concretă.
* Procesul de învățământ se desfășoară în peisajul bogat al relațiilor interpersonale : relații
profesor - elevi, elev-elev. Principiile pedagogiei pozitive invită profesorul să cultive în școală
relații de apropiere și înțelegere față de elevi, fără a cădea în familiarism, să manifeste
exigentă dozată, fără a ajunge la severitate excesivă, să fie autoritar, dar lipsit de enervare
și patimă, să fie drept și imparțial în oferta lecției și în apreciere.
Procesul de învățământ se desfășoară în timp : an școlar, semestru, săptămâna de
școală, ore de clasă. Curriculum-ul sau programul de studiu este segmentat în unități de
timp, însăși aptitudinea de învățare este măsurată prin timpul necesar elevului pentru
însușirea unor cunoștințe și deprinderi. Așa cum aptitudinea de învățare este o caracteristică
individuală și timpul de studiu ar trebui dimensionat la ritmul de progresie al elevului.
Succesul acțiunii de modelare a inteligenței și conduitei copilului nu depinde numai de
stăpânirea componentelor procesului de învățământ, ci și de calitatea personalului didactic
de condițiile materiale de instruire, de aptitudinile individuale ale elevilor, de conținutul
lecțiilor.
Considerat în desfășurare, în procesualitatea sa , învățământul reprezintă o alternanță
continuă de activități de predare , învățare și evaluare care nu pot fi abordate aditiv sau
cumulativ ci interactiv, într-o unitate organică.
2.Realizați o schemă de abordare sistemică a procesului de învățământ, din perspectivă
sociologică.
Privit ca sistem, învățământul articulează trei categorii de variabile reprezentate astfel :
*flux de intrare ce include resursele umane, materiale și financiare ( spații școlare, dotări,
personal didactic, contingente de elevi, alocări bugetare și resurse extrabugetare)
* un proces în speță procesul de învățământ, care angajează resursele în vederea atingerii
obiectivelor
* flux de ieșire reprezentat de rezultatele sistemului, în cazul nostru de seriile de absolvenți,
înzestrați cu competențe și aptitudini prevăzute de cererea socială de educație.
FLUX DE INTRARE - PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT - FLUX DE IEȘIRE
Sistemul școlar nu funcționează izolat de lumea reală, el se înscrie ca sub -sistem în
ansamblul social și se află continuu sub presiunea schimbărilor ce au loc la nivelul macro
sistemului.
Corelarea dintre intrări și ieșiri în cadrul sistemului de învățământ tine cu deosebire de
politicile educaționale, precum și de economia și sociologia educației.
În "datele de intrare" se ține seama de evoluția demografică, de structura pe vârste a
populației în vederea cuprinderii tinerei generații în rețeaua școlară. Intervine aici politica
școlară, în măsura în care aceasta devine expresie a opțiunilor majore în dezvoltarea
economică și culturală a societății.
Corelarea dintre "intrări" și "ieșiri" în cadrul sistemului de învățământ ține cu deosebire de
politicile educaționale, precum și de economia și sociologia educației.
3.Identificați paradigme, orientări, tendințe în organizarea procesului de învățământ la nivel
preuniversitar. Nuanțați-le pentru propriul domeniu, pentru propria specializare universitară.
 Analiza comportamentală a prestației didactice oferă posibilitatea de a identifica domeniile
de competență profesională dezirabile :
● Comunicarea cunoștințelor, organizarea conținutului predării, adaptarea situațională
a comunicării și distribuția atenției în clasă.
● Acuratețe în predarea cunoștințelor, situarea noțiunilor și operațiilor în zona de
accesibilitate a elevilor fără a distorsiona logica științei.
● Calitatea interacțiunilor pedagogice, antrenarea elevilor în activitate, controlul
disciplinei, evaluarea achizițiilor învățării și feedback-ul.
● Prezentarea conținutului și a sarcinilor de învățare, relația între predare și sursele de
documentare, utilizarea progresiei inducție sau deducție în predare, volumul și
dificultatea cunoștințelor predate și a temelor de studiu individual.
● Integrarea abordărilor teoretice cu aplicațiile practice, diversificarea exercițiilor, a
momentelor de problematizare și interactivitate.
Cunoașterea psihologică a elevului devine, pentru actul educațional, extrem de
necesară. "Orice disciplină școlară ar preda, profesorul trebuie să posede o
competență comună : aceea de a forma, cu mijloacele specialității sale, inteligența și
modul de comportare a elevilor. Formarea inteligenței ca și modelarea conduitei
reprezintă în sine procese complexe, a căror stăpânire reclamă cunoștințe precise
despre structura și componența acestor fenomene psihice, despre legile lor de
dezvoltare, despre modalitățile practice de instruire și formare a acestora ". (M.
Ionescu, I. Radu, 1995,p.3 ).
Didactica modernă schimbă optica asupra elevului definit ca simplu obiect al
educației, ca receptor pasiv sau spectator al vieții școlare. Învățământul contemporan
pune în centrul atenției elevul, țintind să-l facă subiect interactiv și co-autor la propria
sa formare.

MODULUL III
ANALIZA PEDAGOGICĂ A ACTIVITĂȚII DE PREDARE

TEST DE AUTOEVALUARE
1.Analizați comparativ verbele " a preda" și "a transmite ", identificând asemănări și
deosebiri între acțiunile de predare și cele de transmitere de informații ( vedeți paginile 92-
93).
2. Din punct de vedere al unui profesor, ce demersuri presupune activitatea de predare la
disciplina de specialitate? Analizați și exemplificați relația rutină-creativitate la nivel
micropedagogic.
3. Analizați stilurile de predare ale profesorilor voștri din liceu prin prisma avantajelor și
dezavantajele.

1.Odată cu consacrare educației ca un domeniu al practicii sociale cea mai

răspândită modalitate de transmitere și asimilare a cunoștințelor era ucenicia. Se
 considera că cel care nu știe - ucenicul - este suficient să privească și să observe ce
spune și ce face mentorul, sau să îl imite, dacă greșește să urmărească din nou
prestația model până ce însușește pe deplin acțiunea sau faptul de cunoaștere.
Didactica tradițională definește procesul de predare pornind de la datele
psihologiei empiriste. Potrivit acestor concepte, puntea de contact între subiect
( educator) și obiectul educației ( elev) o realizează actul simplu al transmiterii și
receptării cunoștințelor.
Prin predare se înțelege în mod curent transmiterea de cunoștințe și tehnici de
muncă, optică tributară pedagogiei tradiționale.
Actul predării este echivalat cu momentul transferului de informații "gata- făcute "
de la profesori la elevi.
Didactica modernă schimbă fundamentele psiho - pedagogice ale actului didactic.
A preda nu este sinonim cu a spune, eventual a dicta și a cere în lecția viitoare
reproducerea verbală de către elevi a celor receptate la clasă.
În didactica modernă, predarea este definită în strânsă relație cu obiectivele ei
fundamentale. A preda - în sens didactic - înseamnă a organiza și dirija experiențe
de învățare școlară.
2. Managementul experiențelor de învățare școlară comportă o suită de operații, între care
pot fi enumerate :
- a prezenta fapte, exemple, modele, exponate, decupaje din realitate;
- a propune elevilor o activitate de explorare și transformare asupra realității ;
- a extrage apoi esențialul care să condenseze în definiții, legi, principii, reguli și
teoreme;
- a organiza și sprijini actul de învățare, de asimilare a ofertei didactice.
Dată fiind complexitatea activității dascălului, aceasta este prezentată în literatura
pedagogică într-o grilă variată de concepte și procese, între care se disting următoarele
planuri de analiză :
- predarea ca valorificare și obiectivare a competențelor psiho -didactice;
- predarea ca organizare pedagogică a ofertei didactice ;
- predarea ca act de comunicare profesor-elevi.
Cele trei abordări sunt complementare, aflate mereu în interacțiune iar învățătorul
este pus necontenit în situația de decizie asupra celei mai potrivite configurații.
Transpunerea intențiilor ( obiectivelor pedagogice) în acțiuni didactice concrete pretinde
ca profesorul să detalieze, să definească sarcina de efectuat în termenii competențelor
necesare. El dispune de proceduri acționale și cognitive specifice ( strategii, metode,
procedee, tehnici de lucru), fixate în memorie prin experiență și studiu individual. Este vorba
de ansamblul componentelor care alcătuiesc repertoriul abilităților de predare și susțin
adaptarea conduitei pedagogice la situații școlare concrete.
Modelul simplificat al actului de predare

Acțiuni
efective

Stategii
Intenția didactice Modificări în
profesorului fixate în personalitatea
(obiectivele. memorie. elevilor
activității)
 Percepția
profesorului
Repertoriul metodologic stăpânit de profesor capătă contur specific și se obiectivează ca
atare în activitățile didactice curente cum ar fi lecția, experimentul de laborator, dirijarea
studiului individual. Realizare acestor acțiuni didactice are drept consecință modificări în
structurile cognitive afective și procedurale ale elevilor.
Procesul de predare îmbină continuu actul comunicării cu efortul de însușire, achiziție din
partea elevului. Profesorul este cel care inițiază dialogul, selectează și structurează
materialul, propune și organizează activitatea elevului cu acest material, inclusiv fixarea sa
în memorie. Implicându-se activ pe parcursul secvențe de predare, elevul își formează noi
mecanisme de achiziție, modalități de analiză, de comparație și abstractizare -
generalizare în măsură să-i înlesnească pe un plan superior preluarea informației
relevante din datele concrete și verbale ce i se oferă progresiv.
3. Procesul de predare comportă forme specifice de comunicare pedagogică și în consecință
poate fi examinat prin prisma datelor oferite de Teoria generală a comunicării.
Modelul grafic al comunicării pedagogice. Interlocutorii actului didactic, profesorul și
elevul. Cele două poziții asumă alternativ, succesiv roluri complementare de transmitere și
receptare a mesajului. Relația de comunicare este mijlocita de canal. Pentru ca mesajul să
se înscrie în "interfața" comunicării ( să devină suport al interacțiunii profesor - elev) el
trebuie redat într-o formă aptă să depășească obstacolele de ordin fizic și psihic ce însoțesc
sursa ( emițătorul), destinatarul ( receptorul), precum și canalul de comunicare.
Prin definiție, cât și prin funcțiile sale, comunicarea pretinde convergență și deschidere
reciprocă, participarea la un nucleu de valori comune pe care grupul social mai larg îl
propune celor doi termeni aflați în relație. Profesorului i se cere apropiere și dăruire,
prietenie și exigența iar elevului i se sugerează deschidere, participare, receptare și
sârguință.
Raporturile comunicative dintre interlocutori sunt condiționate de atitudinile lor față de
obiectul dezbaterii. Atitudini identice sau apropiate asigură deschidere reciprocă și
convergență, în timp ce atitudinile diferite sau opuse separă interlocutorii. Ceea ce
proiectează profesorul ca experiență de învățare nu găsește totdeauna rezonanța scontată
în reacțiile elevilor. Apare un decalaj între ofertă și receptare între expectațiile cadrului
didactic și răspunsurile elevilor. Asemenea decalaje apar destul de frecvent în activitatea
școlară și în bună măsură, ele reprezintă sursa dificultăților de învățare.

MODULUL IV
ÎNVĂȚAREA ȘCOLARĂ

1. Decrieti modalități prin care cadrul didactic poate stimula motivația elevilor pentru
învățare.
2. Argumentați de ce , astăzi învățarea trebuie înțeleasă în sens larg , dincolo de
accepțiunea școlară.
3. Formulați definiții operaționale pentru învățarea școlară și învățarea în sens larg și
realizați o paralelă între acestea.
 1.Motivația învățării reprezintă ansamblul mobilurilor care declanșează, susțin
energic și direcționează activitatea de învățare. De obicei, considerăm motive ale
învățării anumite dorințe, trebuințe de bază, cum sunt dorința de autorealizare,
autoafirmare, dorința de a obține note bune pentru a mulțumi părinții, teama de
pedeapsă, curiozitatea , anumite interese.
Optimul motivațional reprezintă o zonă situată între nivelul de activare minim și cel
maxim, zonă căreia îi corespunde un nivel mediu de activare cerebrală. Optimul
motivațional diferă de la o persoană la alta, în funcție de gradul de dificultate al
sarcinii, de aptitudini, de echilibrul emotiv, de temperament. Legea optimului
motivațional arată cum depășirea unui anumit prag de activitate duce la scăderea
eficienței rezolvării sarcinii. Sub nivelul minim de activare, învățarea nu se produce,
nu are loc reacția de orientare. Randamentul activității de învățare crește odată cu
nivelul activării cerebrale, până la un nivel critic, dincolo de care există un plus de
motivare care determină scăderea nivelului prestației, supramotivarea produce
adesea o reacție de alarmă, care distorsionează percepția și are efecte negative
asupra învățării.
2. În sens comun, termenul învățare desemnează procesul de achiziție mnezică, asimilarea
activă de informații, formarea de operații intelectuale, deprinderi motorii și atitudini. Definim
învățarea prin rezultatele acesteia : cunoștințe, operații intelectuale, deprinderi motorii, ceea
ce nu ne spune mare lucru despre procesul învățării ca atare, despre modul în care
achizițiile sunt câștigate.
În manualele de psihologie generală, procesul învățării este definit drept o modificare în
comportamentul subiecților. În dicționarul de termeni pedagogici se spune că învățarea este
activitatea proiectată de către cadrul didactic pentru a determina schimbări comportamentale
la nivelul personalității preșcolarului, elevului, studentului, prin valorificarea capacității
acestora de dobândire a cunoștințelor, a deprinderilor, a strategiilor și a atitudinilor cognitive.
Învățarea nu este reductibila la modificarea faptelor de conduită, reacția sau manifestarea
subiectului este o variabilă dependentă de o gamă largă de factori psihici. Însușirea
cunoștințelor, formarea deprinderilor și atitudinilor nu constituie doar sarcini de memorie sau
de exercițiu motric, intervine atenția ca o primă condiție a învățării, apoi percepția și gândirea
cu operațiile ei de analiză, sinteză și generalizare. În ansamblu, învățarea este un domeniu
guvernat de legități psihologice. Modificările scontate în comportarea elevului, sub influența
stimulărilor externe, au loc numai în măsura în care s-au creat structuri psihice capabile să
susțină prestațiile sau manifestările respective.
J. Piaget și R. Gagne consideră că procesul de învățare definește modificarea
( construcția și reconstrucția) unor structuri psihice, care se exprimă în comportamente sau
prestații relativ stabile.
Achizițiile învățării cuprind un evantai larg de produse, de la simple noțiuni la concepții
structurate asupra realității, de la reacții motrice elementare la performanțe de excepție. Prin
învățare se dezvoltă continuu structurile cognitive, afective, motorii.
Elevii și adulții acumulează noțiuni, trăiri și modalități noi de acțiune, dar uneori acestea
pot să se manifeste în comportament, fără să fie deplin situate în structuri psihice, în
produse autentice ale învățării.
Grație cercetărilor de psihologie cognitivă aplicată, procesualitatea învățării se înscrie în
totalitate la nivelul structurilor psihice și nu în planul reacțiilor. Procesul de învățare
avansează necontenit prin succesiunea și suprapunerea între secvența cognitivă, de
achiziție propriu-zisă și secvența metacognitivă, de monitorizare, evaluare și reglare a
cognițiilor.
3. Învățarea este activitatea proiectată de către cadrul didactic pentru a determina schimbări
comportamentale la nivelul personalității preșcolarului, elevului, studentului, prin valorificarea
capacității acestora de dobândire a cunoștințelor, a deprinderilor, a strategiilor și a
atitudinilor cognitive. ( S. Cristea, 1998).
În sens comun, termenul " învățare" desemnează procesul de achiziție mnezica,
asimilarea activă de informații, formarea de operații intelectuale, deprinderi motorii,
atitudini.
În manualele de psihologie generală, procesul învățării este definit drept o modificare în
comportamentul studenților.
Activitatea de învățare școlară prezintă o desfășurare procesuală în care distingem o
serie de etape. Prima etapă este receptarea materialului, ceea ce înseamnă inducerea unei
stări de atenție, de activare cerebrală. Pe fondul acesteia are loc înregistrarea, perceperea
activă a datelor concrete și verbale cuprinse în oferta lecției sau activități practice. Prin
procese de analiză, sinteză și generalizare asupra materialului se desprind relații și note
relevante, adică are loc înțelegerea informațiilor, pătrunderea prin gândire a datelor, ceea ce
va însemna condensarea informației în noțiuni, legi principii. Intervine apoi fixarea în
memorie, adică stocarea informației și în final utilizare ei, actualizarea cunoștințelor sub
forma reproducerii și mai ales a operării, a transferului în condiții apropiate de cele de la
lecție. Finalizarea secvenței de învățare o constituie aplicarea cunoștințelor.
Învățarea presupune un dublu aspect : unul informativ, care constă în reținerea și
stocarea unui conținut informațional util și unul formativ, care se referă la dezvoltarea
sistemului cognitiv -operațional al individului care învață, adică modul în care se operează cu
informațiile respective, modul în care sunt puse în practică.

MODULUL V
FORMELE DE ORGANIZARE A PROCESULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Test
1.Analizați relațiile și interrelațiile stabilite între : formele de organizare a procesului de
învățământ, obiectivele educaționale, conținuturile instruirii, metodologia didactică și
mijloacele de învățământ. Valorificați optica sistemică.
Formele de organizare a procesului de învățământ analizează categoriile/tipurile și
variantele de lecție, ca teme de didactică de maximă importanță pentru activitatea practică,
instructiv- educativă a unui cadru didactic.
Din perspectivă sistemică, lecția reprezintă un program didactic și educațional unitar, un
sistem de cunoștințe, abilități intelectuale, practice, obiective operaționale, resurse materiale
și metodologice ( metode, tehnici, procedee, acțiuni și operații) menite să activizeze elevii.
Dintre valențele /virtuțile lecției, le amintim pe următoarele :
● Asigură un cadru organizatoric adecvat pentru derularea procesului instructiv-
educativ, promovează un sistem de relații didactice profesor-elevi și activități
didactice menite să angajeze elevii, să îi activizeze și să îmbunătățească
performanțele învățării.
● Facilitează însușirea sistemică a valorilor care constituie conținutul învățământului, a
bazelor științelor, a sistemului de cunoștințe și abilități fundamentale ale acestora,
prin intermediul studierii obiectelor de învățământ corespunzătoare.
 ● Contribuie la formarea și modelarea capacității de aplicare în practică a cunoștințelor
teoretice însușite de elevi, introducandu-i în procesul cunoașterii sistematice și
științifice a realității.
● Activitățile desfășurate de elevi în timpul lecției sprijină însușirea noilor informații,
formarea noțiunilor, descoperirea definițiilor, a regulilor, formarea și dezvoltarea
abilităților intelectuale și practice, sesizarea relațiilor dintre obiecte și fenomene ,
explicarea lor, deci formarea unei atitudini pozitive față de învățare.
● Angajarea elevilor în lecție, în eforturi intelectuale și motrice de durată, are influențe
formative benefice : le dezvoltă spiritul critic, spiritul de observație, atenția voluntară,
curiozitatea epistemică, operațiile gândirii, memoria logică și contribuie la dezvoltarea
forțelor lor cognitive, imaginative , de creație. Le oferă oportunitatea de a-și exersa
capacitățile intelectuale, motrice și afective, de a-și forma și consolida sentimente,
convingeri, atitudini, trăsături pozitive de caracter, forme adecvate de
comportament.
2.Realizați o prezentare scrisă în care să argumentați importanța formelor de organizare a
procesul de învățământ alese la disciplina pe care o veți preda.
Formele de organizare a procesului instructiv-educativ, a activității instructiv-educative
reprezintă structura organizatorică, respectiv cadrul organizatoric de desfășurare a
activităților educaționale formale și nonformale, ansamblul modalităților specifice și
operaționale de derulare a acestui proces.
Multitudinea posibilităților practice de organizare a activității instructiv-educative, precum
și posibilitatea combinării lor în vederea atingerii obiectivelor educaționale ale lecțiilor,
unităților de învățare, disciplinelor, face necesară existența unui sistem al formelor de
organizare a activității instructiv-educative.
Pentru evitarea unor confuzii, definim și formele de organizare a activității elevilor, astfel :
formele de organizare a activității elevilor reprezintă modalitățile specifice de proiectare și
realizare a interacțiunilor profesor-elev, de instruire și promovare a anumitor tipuri de
colaborare între aceștia, în conformitate cu finalitățile educaționale urmărite.
Din perspectivă sistemică, lecția reprezintă un program didactic și educațional unitar, un
sistem de cunoștințe, abilități intelectuale sau practice, obiective operaționale, resurse
materiale și metodologice ( metode, tehnici, procedee, acțiuni și operații) menite să
activizeze elevii.
Lecția are următoarele valențe :
*Asigură un cadru organizatoric adecvat pentru derularea procesului instructiv-educativ ,
promovează un sistem de relații didactice profesor-elevi și activități didactice menite să
angajeze elevii, să îmbunătățească performanțele învățării.
*Facilitează însușirea sistematică a valorilor care constituie conținutul învățământului, a
bazelor științelor, a sistemului de cunoștințe și abilități fundamentale ale acestora, prin
intermediul studierii obiectelor de învățământ.
*Contribuie la formarea și modelarea capacității de aplicare în practică a cunoștințelor
teoretice însușite de elevi, introducandu-i în procesul cunoașterii sistematice și științifice a
realității.
*Activitățile desfășurate de elevi în timpul lecției sprijină însușirea noilor informații, formarea
noțiunilor, descoperirea definițiilor, a regulilor, formarea și dezvoltarea abilităților intelectuale
și practice, sesizarea relațiilor dintre obiecte și fenomene, explicarea lor, formarea unei
atitudini pozitive față de învățare.
*Angajarea elevilor în lecție, în eforturi intelectuale și motrice de durată, are influențe
formative benefice : le dezvoltă spiritul critic, spiritul de observație, atenția voluntară,
curiozitatea epistemică, operațiile gândirii memoria logică și contribuie la dezvoltarea forțelor
lor cognitive, imaginative și de creație. Totodată, le oferă oportunitatea de a-și exersa
capacitățile intelectuale, motrice și afective, de a-și forma și consolida sentimente,
convingeri, atitudini, trăsături pozitive de caracter, forme adecvate de comportament.
3. Prezentați principalele categorii / tipuri de lecții și variantele posibile, explicând în fiecare
caz, relația categorie /tip - variantă.
Categoria /tipul de lecții semnifică un anumit mod de construire și realizare a lecției,
determinat de obiectivul fundamental urmărit, care reprezintă factorul constant al lecțiilor ; ea
reprezintă o abstractizare și o generalizare a elementelor comune mai multor lecții. Tipul de
lecții reprezintă un grup de lecții constituite ca unitate de structură în funcție de obiectivul
fundamental. Tipurile de lecții sunt utile în proiectare și desfășurarea lecțiilor, ele
reprezentând modele categoriale suficient de flexibile, care pot fi adaptate și restructurate.
Obiectivul fundamental reprezintă factorul constant ( scopul general) al lecțiilor care
alcătuiesc o categorie /un tip de lecții, deci criteriul de stabilire a lor; fiecare categorie/ tip de
lecții poartă numele obiectivului fundamental al activității didactice respective. Aceasta
constituie reperul oricărei activități educaționale, variabila care indică modul de organizare și
desfășurare a lecțiilor și implicit reprezintă unitatea de măsură a eficienței activității elevilor și
a profesorului. Practic, obiectivul fundamental evidențiază sensul în care va fi valorificat
conținutul științific : transmitere, dobândire, descoperire, recapitulare, sistematizare, aplicare,
verificare, evaluare,de aceea el constituie elementul determinant în stabilirea
categoriei/tipului de lecție.
Factorii variabili ai lecțiilor permit realizarea unor categorizari mai rafinate a lecțiilor,
respectiv stabilirea de variante de lecții în cadrul diferitelor categorii / tipuri. Amintim
exemple de factori variabili : obiectul de învățământ, nivelul de pregătire al elevilor, volumul,
natura și complexitatea cunoștințelor, strategiile de lucru ale profesorului, stilul său didactic,
mijloacele de învățământ utilizate, locul lecției în cadrul unității de învățare.

4. Elaborati structura didactică orientativă, respectiv etapele și secvențele de instruire

subordonate lor, pentru fiecare dintre categoriile/tipurile de lecții.
Reușita unei lecții este condiționată de reunirea următoarelor cerințe psihopedagogice și
metodice :
*Cunoașterea cât mai profundă a personalității elevilor : nevoile și așteptările lor
educaționale, nivelul de pregătire, experiența lor cognitivă - teoretică și practică, profilul de
inteligență, stilurile de învățare, capacitățile și competențele de activitate în grup,
cooperativă, de activitate independentă.
* Îmbinarea influențelor educative formale cu cele nonformale și informale.
*Structurarea și esențializarea conținuturilor în funcție de anumite concepte fundamentale,
astfel încât să se sprijine cât mai mult înțelegerea și învățarea noului în clasă.
*Valorificarea metodelor de învățământ în direcția activizării elevilor.
* Utilizarea unor sisteme de mijloace de învățământ care să sprijine înțelegerea, aplicarea
noului, fixarea, aprofundarea, esențializarea conceptualizarea, abstractizarea, transferul.
*Îmbinarea formelor de organizare a activității elevilor.
*Realizarea unui feed-back ameliorativ continuu și a unei evaluări continue formative și
formatoare.
 MODULUL VI
PROCESUL DIDACTIC ÎNTRE TEHNOLOGIE
ȘI METODOLOGIE

Test
1.Proiectați strategii didactice pentru diferite teme corespunzătoare disciplinei pe care o veți
preda, pentru fiecare din categoriile de lecții însușite anterior.
2.Proiectați ansamblul metodelor și procedeelor didactice necesare predării unei lecții, la
alegere, la disciplina de specialitate, precizând criteriile de alegere pe care le-ați avut în
vedere. Ilustrați complementaritatea și convergența dintre aceste componente ale sistemului
metodologic pentru predarea - învățarea conținuturilor specifice.
Înfăptuirea obiectivelor informative și formative ale învățământului impune folosirea unor
metode și procedee de lucru, adică a unei metodologii didactice adecvate. Ca orice acțiune
umană, activitatea de instruire și învățare se situează întotdeauna într-un context
determinant și concret, în interiorul căruia intervin anumite variabile.
Fiecare acțiune didactică educativă comportă un evantai de caracteristici :
*Are ca punct de start o motivație constientizată prin obiectivele de îndeplinit.
*Angajează participanții - profesori și elevi, respectiv agenții acțiunii de instruire.
*Vehiculează anumite conținuturi și susține experiențe de învățare specifice.
*Se desfășoară în conformitate cu principiile didacticii generale și ale disciplinei de studiu.
*Recurge la metode și mijloace specifice de realizare.
*Se înscrie într-o formă concretă de organizare a predării și învățării.
*Urmărește rezultate care să fie supuse evaluării.
Între aceste componente există o interdependență funcțională necontenită, metoda jucând
adeseori un rol instrumental esențial.
Conceptul metode de învățământ își păstrează și în prezent semnificația etimologică,
împrumutată din grecescul methodos, ceea ce înseamnă drum, cale de urmat în vederea
atingerii unor scopuri determinate în prealabil.
Pe baza cercetărilor de didactică, s-au surprins caracteristici noi ale metodelor, s-a extins
sfera și conținutul noțiunii, ceea ce se relevă în definițiile date acestui concept.
Metodele sunt modalități de acțiune, instrumente cu ajutorul cărora elevii, sub îndrumarea
profesorului sau în mod independent, însușesc cunoștințe, își formează priceperi și
deprinderi, aptitudini, atitudini.
Metoda este un plan de acțiune o succesiune de operații realizate în vederea atingerii unui
scop, ea este un instrument de lucru în activitatea de cunoaștere și de formare a abilităților.
Metoda este un ansamblu de operații mintale și practice ale agenților actului instructiv-
educativ, grație acestora elevul dezvăluie sau i se dezvăluie esența evenimentelor,
proceselor, fenomenelor, cu ajutorul profesorului sau în mod independent.
Metoda este o practică raționalizată, o generalizare confirmată de experiența curentă sau
de experimentul psihopedagogic și care servește la transformarea și ameliorarea naturii
umane.
Metodele de instruire și educare privesc atât modul cum se transmit și asimilează
cunoștințele, cât și dezvoltarea unor calități intelectuale și morale, precum și controlul
dobândirii cunoștințelor și al formării abilităților. Metodele servesc unor scopuri de
cunoaștere (stăpânirea normelor și metodelor de gândire), de instruire (transmiterea unor
cunoștințe, priceperi, deprinderi și operații de lucru) și formative (de formare și perfecționare
a trăsăturilor de personalitate).
Organizarea eficientă a acțiunii didactic-educative corespunde unei căutări, respectiv
elaborării metodice; din punct de vedere metodologic procesul de învățământ este un
ansamblu de metode, căi de instruire. Cum acest proces este orientat cu prioritate spre
obiective de cunoaștere și de acțiune, adică spre elaborarea structurilor cognitive și
operaționale noi ale elevului, esența metodei de învățământ rezultă din esența însăși a
activității de învățare ca formă specifică a cunoașterii umane supusă, în principiu, acelorași
legi ale cunoașterii științifice. Din această perspectivă, metoda de învățământ constituie o
cale de acces spre cunoașterea și transformarea realității, spre însușirea culturii, științei,
tehnicii, a comportamentelor umane în genere.
În planul practicii curente, metoda prefigurează un anumit mod de a proceda, modelul
acțiunii didactice eficiente, care tinde să plaseze elevul într-o situație de învățare mai mult
sau mai puțin dirijată, mergându-se până la una similară aceleia de cercetare științifică, de
urmărire și descoperire a adevărului și de raportare a lui la aspectele reale ale vieții. În acest
sens privită, metoda poate deveni o cale de descoperire a lucrurilor descoperite, după opinia
lui G. N. Volcov.
Metoda tine de sistemul condițiilor externe ale învățării. Este vorba de acele condiții care fac
ca învățarea să devină eficientă, să impulsioneze dezvoltarea celui care învață. Țintind să
orienteze, să programeze acțiunea de predare - învățare, metoda rămâne mereu
subordonată acestui program și se supune rigorilor sale. Metoda mijlocește acțiunea
instructiv-educativă dar nu se identifică cu acțiunea însăși.
Prin metodologie didactică se înțelege în general sistemul metodelor utilizate în procesul
de instruire, metode bazate pe o concepție unitară despre actul predării și învățării, pe
principiile și legile care stau la baza acestora. Datorită legăturii strânse dintre metodele de
cercetare și cele didactice, termenul de metodologie este tot mai frecvent utilizat în
pedagogie. R. Mucchielli desemnează prin metodologie totalitatea metodelor utilizate de o
știință și teoria generală asupra acestei totalități.
Istoria metodelor consemnează un progres continuu de la comunicarea orală sub forma
narațiunii, a povestirii apoi la conversația maieutică, până la cele din repertoriul didacticii
moderne - problematizarea, modelarea, studiul de caz.
Toate achizițiile metodologiei didactice sunt supuse astăzi unui demers integrator, grație
metodelor interactive. Sub cupola conceptului interactivitate și a învățământului interactiv,
vechea disjunctie între metodele tradiționale și metodele moderne își pierde fundamentele
pedagogice.
Educația este un act de comunicare, care înseamnă de fapt, utilizarea cuvintelor,
prezentarea faptelor, a proceselor ceea ce implică nevoia de propozitionalizare de integrare
conceptuală prin intermediul cuvântului. Comunicării orale i se recunoaște o mare
flexibilitate. Ea conferă profesorului spontaneitate, posibilitatea de selecție a mesajului în
funcție de specificul temei, de nivelul și repertoriul auditoriului, de disponibilitățile de timp.

3. Analizați locul și rolul mijloacelor de învățământ în cadrul activității desfășurate de către

profesor și elevi, precum și modalitățile de integrare a lor în strategiile didactice.
Definim mijloacele de învățământ ca fiind ansamblul materialelor naturale sau realizate
intenționat care sprijină realizarea activităților instructiv-educative, respectiv activitatea de
 învățare a elevilor, activitatea de predare a cadrelor didactice și atingerea obiectivelor
specifice acestor activități. Sintagma "mijloace de învățământ" include ansamblul cerințelor
pedagogice de selectare, integrare organică și articulare a lor în strategiile didactice și de
valorificare eficientă în procesul instructiv-educativ.
Sistemul mijloacelor de învățământ utilizate într-o activitate instructiv-educativă reprezintă
un element component al strategiilor didactice utilizate și al tehnologiei instruirii.
Mijloacele moderne de instruire cuprind :
*Ansamblul de materiale pe care s-a stocat informația - discuri pentru pick-up, benzi
pentru magnetofon, casete audio, casete video,dischete, CD -Rom,discuri DVD,
discuri magnetice.
*Echipamente tehnice
*Echipamente electronice
*Ansamblul cerințelor pedagogice de utilizare eficientă a componentelor prezentate
în procesul de predare - învățare.
Funcțiile mijloacelor de învățământ sunt :
Stimulativă de dezvoltare a motivației interne pentru studiu.
Formativă de dezvoltare a gândirii și a operațiilor acesteia.
Informativă de comunicare de informații.
Ilustrativă și demonstrativă de exemplificare și sprijinire a demersurilor de predare precum și
a celor de învățare (de formare a conceptelor, de însușire a cunoștințelor, fixare,
sistematizare).
De investigare experimentală și de formare a priceperilor și deprinderilor, abilităților
intelectuale și practice.
Ergonomică de raționalizare și eficientizare a demersurilor și eforturilor profesorilor și
elevilor.
Substitutivă de facilitare a medierii instruirii și învățării în absența obiectului cunoașterii. De
facilitare a învățământului la distanță.
De evaluare a rezultatelor școlare ale elevilor.
Estetică de formare, de cultivare și dezvoltare a capacității de înțelegere și apreciere a
frumosului.
De orientare a intereselor elevilor - de oferire de informații, imagini, descrieri, comentarii
despre profesiuni și status-uri.

MODULUL VII
PROIECTAREA ACTIVITĂȚII DIDACTICE

TEST
1.Realizați o planificare anuală și una semestrială la o clasă, la disciplina pe care urmează
să o predați.
Proiectarea didactică reprezintă o acțiune continuă, permanentă, care precede
demersurile instructiv-educative, indiferent de dimensiunea, complexitatea sau durata
acestora.
La nivel macro, proiectarea pedagogică a procesului de învățământ reprezintă anticiparea
ansamblului acțiunilor și operațiilor angajate în cadrul activităților de instruire și educare
conform finalităților asumate la nivel de sistem și de proces, în vederea asigurării
funcționalității acestuia în sens managerial și strategic.
 La nivel micro, proiectarea didactică reprezintă ansamblul operațiilor de anticipare a
obiectivelor, conținuturilor, strategiilor instrucției și educației și strategiilor de evaluare,
precum și a relațiilor dintre acestea.
Proiectarea didactică reprezintă ansamblul de procese și operații de anticipare, de fixare
mentală a pașilor ce vor fi parcurși în realizarea instrucției și educației și a relațiilor dintre
aceștia, atât la nivel macro cât și la nivel micro.
Proiectarea didactică devine activitatea principală a cadrelor didactice, premisa și condiția
necesară pentru realizarea de demersuri instructiv-educative eficiente. Pentru cadrul
didactic, proiectarea presupune

2.Prezentați designul educațional al unei activități didactice subliniind în cadrul fiecărei

etape, acțiunile întreprinse de cadrul didactic.
3.Elaborați un proiect de lecție la disciplina de specialitate, pentru o categorie de lecție de
transmitere și însușire de cunoștințe, conform uneia din structurile indicate.