Interjecţia

=partea de vorbire neflexibilă care exprimă stări sufleteşti,

chemări, porunci, îndemnuri sau imită zgomote, sunete
din natură.
 Clasificare:
1. Alcătuire:
a) Simple: vai, of, uf, oh, ei, poc, zdrang, miau
b) Compuse: hodoronc-tronc, tic-tac, tura-vura
c) Repetate: of of!, cuţu-cuţu, miau-miau, ham-
ham, pui-pui
2. Înţeles:
a. Propriu-zise (exprimă strări sufleteşti):
aoleu, păi, văleu, uhu
b. Onomatopeice (imită sunete, zgomote din
natură): bum, buhuhu, miau, bang, cronc
3. Criteriul predicativităţii:
a) Predicative (P.v.): hai, haide, uite, iată, iaca,
na, poftim
! Nu confunda:
Uite ce frumos sciu. -> interjecţie predicativă
Cu
Uită-te la noi. -> verb predicativ (=a se uita)

Funcţiile sintactice
1) S: Deodată s-a auzit pleosc!
2) N p: Este vai de voi!
3) A interjecţional: Zgomotul pleosc! m-a asurzit.
4) P v: Hai şi tu în excursia de adio.
 5) C d: Am auzit bum.
6) C c mod: Pisica face miau.
! Interjecţia, în funcţie de intensitate, se izolează prin
virgule sau semnul exclamării de restul enunţului.
Ex: Spune, măi, ce s-a întâmplat?
 Virgula, semn de punctuaţie, marchează grafic o
pauză scurtă în ritmul vorbirii însoţind intonaţia
descendentă, determinată de izolarea interjecţiei
„măi” de restul enunţului.
! Multe dintre interjecţii nu au funcţie sintactică.
Ex: Of, ce dor mi-e de tine! -> interjecţie pp-zisă, simplă,
fără funcţie sintactică

Locuţiunea interjecţională
=grup unitar de cuvinte care din punct de vedere
morfologic se comportă ca o interjecţie.
Ex: Nu zău! ; Pe naiba! ; Pe bune! ; Ia te uită ! ; Doamne
fereşte! ; Doamne ajută! ; Slavă Domnului! ; Slavă
Cerului! ; Păcatele mele! ;
Ce mai, nu ai învăţat nimic!
Ia vezi, ai întrecut măsura!