PERCEPŢIA

Definiţie : Percepţia este procesul psihic cognitiv senzorial prin care cunoaştem
obiectul, în totalitatea însuşirilor concrete, când acesta acţionează asupra organelor
de simţ.

Percepţia este influenţată de:

distanta fata de stimul (dacă distanţa este optima, atunci percepţia este
clară şi precisă),
de experienţa anterioară,
de specificul activităţiilor desfăşurate,
de nivelul de dezvoltare al limbajului etc.

Fazele/Etapele procesului perceptiv:

I. orientarea spre stimul (direcţionarea privirii spre stimul);
II. detecţia stimulului (reacţia "Aha!" ilustrează momentul descoperirii
stimulului);
III. discriminarea stimulului (presupune extragerea unei cantităţi suficiente de
informaţie despre stimul care să permită diferenţierea obiectului de alte
obiecte de fond, astfel încât el să devina o dominantă în câmpul senzorial al
conştiinţei);
IV. identificarea obiectului presupune parcurgerea a doua etape: identificarea
categorială (informaţii minime despre însuşiri esenţiale ale obiectului) şi
identificarea individuală (adăugarea, la datele iniţiale, a unor informaţii
despre particularităţile, detaliile obiectului - care pot fi surprinse "aici şi
acum");
V. interpretarea obiectului rezultă din legătura percepţiei cu activitatea şi cu
comportamentul, faza în care se stabilesc legături pragmatice între imaginea
perceptiva şi stările interne de necesitate ale subiectului.

Legile generale ale percepţiei

a) Legea integralităţii-structuralităţi- percepem obiectul ca un întreg sau ca
un ansamblu organizat şi nu ca o sumă de elemente sau însuşiri. Spre,
exemplu: dacă un obiect cunoscut este văzut numai parţial, subiectul se
comporta, faţă de el, ca şi cum l-ar fi văzut în întregime.
b) Legea selectivităţii ne arată că percepţia noastră este orientată spre un
anumit obiect, selectat, dintr-un câmp perceptiv mai vast. Ceea ce ne
interesează devine obiectul central al percepţiei, ceilalţi stimuli trecând în
plan secundar, devenind fondul percepţiei (formarea imaginilor duble).
Spre exemplu, interesul pentru o persoană, determină, ca în gară, într-o
 mulţime de persoane necunoscute, persoana aşteptată să fie distinsă cu
c1aritate.
c) Legea constanţei perceptive exprimă rezistenţa imaginii perceptive la
modificarea contextului în care este prezentat obiectul- avem o constanţă a
mărimii, a culorilor, a formelor.
d) Legea proiectivitatăţi sau a obiectualităţii- care face ca imaginea internă
să fie permanent raportată la obiectul perceput.
e) Legea semnificaţiei determină ca tot ceea ce are importanţă pentru om să
intre în câmpul său perceptiv.

În desfăşurarea procesului perceptiv, aceste legi funcţionează în interacţiune.

Formele complexe ale percepţiei

1. Percepţia spaţiului. Spaţiul este infinit şi nu poate fi perceput în totalitate.
Noi percepem doar însuşirile spaţiale ale obiectelor: forma, mărime, poziţie
relativă, dimensiuni, distanţe, relief etc. cu ajutorul văzului, chinesteziei,
tactului şi al auzului.
Vederea obiectelor tridimensională este numită percepţie spaţială.
Perceptia adâncimii se realizează cu ajutorul indicatorilor monoculari
(informaţia despre adâncime provine de la un singur ochi) şi binoculari. Cei
mai importanţi indicatori monoculari ai adâncimii sunt: mărimea
relativă (după 23 m, obiectele par mai mici), interpoziţia (obiectele mai
depărtate sunt "acoperite", în câmpul nostru vizual, de cele mai apropiate) şi
perspectiva liniara (liniile paralele care se depărtează de noi par să se
aproprie). Cei mai importanţi indicatori binoculari sunt: disparitatea
retiniană (datorită distanţei dintre cei doi ochi de aproximativ 7 cm,
imaginea unui obiect este diferită atunci când privim cu ochiul drept şi cu
ochiul stâng; la nivel cortical se realizează sinteza celor două imagini,
unul dintre ochi având rol conducător) şi convergenta oculară (globii
oculari se pot orienta în unghiuri diferite atunci când un obiect se apropie
sau se depărtează).

Percepţia timpului. Timpul este infinit şi nu poate fi perceput ca atare. Noi

putem să percepem numai caracteristicile temporale ale elementelor:
continuitate- discontinuitate, succesiune, simultaneitate şi durata. Percepţia
timpului presupune memoria care face posibilă axa trecut-prezent-viitor.
Sistemul de referinţă pentru timp poate fi: fizic, cosmic, sistemul biologic,
sistemul socio-cultural.
 3. Percepţia mişcării. Este posibilă datorita separării obiectului de fondul
percepţiei, constanţei mărimii obiectului, datorită persistenţei imaginii
retiniene şi a mişcărilor capului sau ale globilor oculari.
4. Percepţia interpersonala (intercunoaşterea). Are ca obiect însuşirile
manifeste ale persoanei, trăsăturile situaţional-relevante şi conduitele
relaţionale. Se spune că are o percepţie interpersonală mai bună cel care
identifică trăsăturile neaparente ale persoanei.

Observaţia şi spiritul de observaţie

Spiritul de observaţie este definit ca aptitudinea de a sesiza rapid ceea
ce este relevant, deşi nu apare în mod foarte evident.

Observaţia se derulează în timp, având un scop precis şi fiind dirijată din

interior prin comenzi verbale. Observatia constituie o metodă de investigare
a proceselor şi a fenomenelor psihice.

5 Percepţii denaturate
Se face diferenţa între erori "normale" de perceptie şi erori ce ţin de
patologia percepţiei.
Astfel, în cazul erorilor numite "normale" se utilizează, termenul de iluzie,
aceasta reprezentand o reflectare denaturată a obiectelor datorită efectelor
de câmp, legate în special de supraestimarea sau subestimarea unor
elemente sau proprietăţi. Iluziile perceptive apar în sfera tuturor
modalităţilor perceptive, cele mai, cunoscute fiind iluziile optico-
geometrice (spre exemplu, faptul căo suprafaţă strălucitoare pare mai mare
decât una întunecată).

Erori ce ţin de patologia percepţiei.

Halucinaţie =tulburare psihică rezidând în perceperea unui obiect sau
fenomen fără ca acesta sa fie prezent.
Recapitulare
- Este un proces psihic care se constituie în baza senzaţiilor;
- Este o imagine primară- depinde de acţiunea unui stimul;
- Este o imagine complexă- este o sinteză senzorială;
- Este o imagine bogată în conţinut- cuprinde însuşiri esenţiale, dar şi
neimportante ale unui obiect;
- Este o imagine unitară , cuprinde totalitatea caracteristicilor unui obiect;
- Nu se pot modifica voluntar;
- Este o imagine care apare’’aici şi acum’’, într-un anumit spaţiu şi timp.