Cursul 1 - Introducere in Problematica SFI

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI
FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE
“Finanţare internaţională”
CURSUL I:
“Introducere în problematica
Sistemului Financiar Internaţional”
Conf. dr Cristian PĂUN

Fluxurile economice internaţionale
Cursul 1: Evoluţia SFI 2

Sistemul Financiar Internaţional
 Sistemul Financiar Internaţional poate fi definit generic ca fiind ansamblul

de norme şi tehnici, convenite şi acceptate pe baza unor reglementări
instituţionalizate menite să coordoneze şi să organizeze comportamentul
ţărilor membre în domeniul fluxurilor financiare şi monetare internaţionale
generate de derularea unor operaţiuni comerciale sau necomerciale
internaţionale.
 Sistemul Financiar Internaţional poate fi privit şi ca ansamblul de pieţe,

instituţii, instrumente şi fluxuri financiare menit să asigure deplasarea în
timp şi în spaţiu a resurselor de capital de la cei care le deţin (creditorii sau
investitorii internaţionali) către cei care au nevoie de acestea (debitorii sau
beneficiarii finanţării).

Sistemul Financiar Internaţional – funcţii de bază
 Transferarea resurselor financiare de la cei care au surplus de fonduri

(cheltuiesc mai puţin decât câştigă) către cei care au deficit de fonduri
(cheltuiesc mai mult decât câştigă).
 Promovează eficienţa economică prin alocarea optimă a resurselor de
capital (riscuri şi costuri scăzute);
 Permite valorificarea oportunităţilor de investiţii (fondurile sunt transferate
dinspre sectoare sau domenii cu productivitate scăzută către domenii cu
productivitate ridicată);
 Permite derularea fluxurilor de încasări şi plăţi;
 Stimulează nivelul economisirilor şi al investiţiilor;
 În concluzie: SFI are un impact major asupra dezvoltării economice.

Sistemul Financiar Internaţional – premisele dezvoltării
Dezvoltarea SFI a fost potenţată de:

 Dezvoltarea fluxurilor comerciale internaţionale;
 Globalizarea pieţelor
 Avansul tehnologic
 Expansiunea monetară
 Necesitatea alocării riscurilor (a dus la dezvoltarea unor instrumente şi operaţiuni
specifice);
 Variaţia temporală a consumului (raportul consum / venituri variază în timp);
 Separarea administrării afacerii de proprietatea asupra capitalurilor
Problemele de agenţie
(“stock-options”, preluarea companiei, schimbarea echipei manageriale)

Globalizarea sistemelor financiare
 Comerţul mondial a crescut de peste 4 ori din 1990;
 Investiţiile străine directe au crescut de 7 ori din 1990;
 Creditul bancar internaţional a crescut de 150 de ori între 1975 şi 2008

ajungând la 40 de trilioane de dolari;
 Activele financiare internaţionale au crescut de 14 ori între 1980 şi 2006

ajungând la 167 de trilioane de dolari;
 Deţinerile internaţionale de acţiuni au în momentul de faţă o pondere de 25%;
 Deţinerea de titluri de stat americane de către entităţi financiare din afara SUA
este de 60%;
 Rezervele valutare internaţionale au crescut de 10 ori din 1990 ajungând la 7,5

trilioane dolari.
Gradul de dezvoltare a pieţelor financiare
Gradul de dezvoltare a pieţelor financiare
Fluxurile financiare la nivel global (1999)
Fluxurile financiare la nivel global (2007)
EVOLUTIA SISTEMULUI FINANCIAR

“The Gold Standard”
 Sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20 s-a caracterizat prin
existenţa unei economii mondiale puternic integrate.
 În perioada dintre anii 1870 şi 1914 a existat la nivel internaţional
un aranjament financiar cunoscut sub numele de “gold standard”
 Fiecare ţară îşi exprima valoare monedei sale în funcţie de

acoperirea sa în aur
 Ţările foloseau ca rezervă internaţional doar AURUL

 Atâta timp cât valoarea unei monede era exprimată în
raport cu aurul cursul de schimb rămânea FIX
 Începând cu primul război mondial - 1914, ţările au suspendat

convertibilitatea monedei lor în aur.
 După terminarea războiului au fost încercări nereuşite de
revenire la paritatea fixă faţă de aur fără nici un succes însă.

“Gold-Exchange Standard”
 În 1922, apare prima încercare notabilă de refacere a sistemului
financiar de dinainte de război.
 Noul standard aur a fost diferit de predecesorul său datorită diminuării
cantităţii de aur din sistem:
 Ţările care nu erau importante centre financiare nu deţineau cantităţi

importante de aur dar în schimb aveau monede care erau convertibile în aur.
 Caracteristicile sistemului nou intitulat “Gold Exchange Standard” erau:

 Ţările puternice aveau o monedă a cărei valoare era stabilită în raport cu aurul;
 Ţările mai puţin importante îşi stabileau valoarea monedei în raport cu rezerva
internaţională de devize puternice şi de aur.
 Scopul major era revenirea la paritatea monedelor de dinainte de război

(Marea Britanie a făcut un pas important în acest sens stabilind un raport liră
– dolar pe baza raportului de dinainte de război la 4.86 USD / liră, această
supraevaluare a lirei a generat probleme de balanţă de plăţi externe şi a
distorsionat puternic aşteptările pieţei).

 Până în anul 1930 cea mai mare parte a ţărilor lumii au aderat la
acest sistem
 Modul în care a fost configurat sistemul financiar internaţional
ridica serioase probleme de motivare pentru ţările mici
participante la sistem
 Dacă o ţară mică se aştepta ca rezerva sa internaţională să
se deprecieze în raport cu aurul atunci ea avea de ales între:
 Vânzarea integrală a rezervei înainte ca deprecierea să aibă

loc;
 Acest comportament punea o presiune şi mai mare asupra

monedei principale de denominare a rezervei internaţionale
 Chiar dacă lira sterlină a fost puternic supraevaluată în 1925, în

1931 au apărut semne clare de presiune asupra sa care au
forţat UK să rupă legătura dintre liră şi aur, atitudine urmată
de majoritatea ţărilor din sistem. În 1937 nu mai era nici o ţară
prezentă în sistem

 Acest sistem financiar internaţional nu a fost deloc un succes
 O serie de economişti (e.g. Eichengreen, 1992) au văzut în acest sistem o

cauză majoră a Marii Crize Economice Interbelice;
 Începând cu anii 1930s în sistemul financiar internaţional au început să

funcţioneze primele aranjamente monetare independente
 În cadrul SFI se combina cursul fix cu ratele flotante
 Lipsa unei coordonări financiare a dus la accentuarea crizelor din a

doua jumătate a anilor 30
 Ţările s-au angajat într-o depreciere semnificativă a monedelor lor în

speranţa unui plus de “competitivitate”

Sistemul de la Bretton Woods
 Încă din timpul celui de-al doilea război mondial SUA şi Marea
Britanie plănuiau reconfigurarea sistemului economic de după
război
 White şi Keynes au înţeles rolul major pe care l-a avut prăbuşirea
sistemului economic mondial la declanşarea războiului şi doreau
să nu mai repete greşelile de după primul război mondial;
 În acelaşi timp luptau pentru o poziţie relativ mai puternică a ţărilor
pe care le reprezentau.
 În urma Conferinţei de la BW din 1944 a apărut un plan concret de
dezvoltare a sistemului financiar internaţional cu următoarele
caracteristici:
 Un curs fix dar ajustabil (!!!);
 Două noi organizaţii internaţionale: FMI şi Grupul Băncii Mondiale (BIRD

pentru a finanţa probleme de dezvoltare, IDA pentru cele mai sărace ţări
ale lumii, CFI pentru a furniza capital de risc ţărilor cele mai sărace
participante la sistem).

“Cursuri fixe dar ajustabile”
 Sistemul de la BW se baza pe principiul introducerii cursurilor de schimb
fixe dar ajustabile;
 Diferite articole din Acord precizau următoarele:
 “Fiecare ţară membră va stabili un curs faţă de USD care trebuie
menţinut într-o bandă de variaţie de +/-1% faţă de USD”
 “Preţul USD în aur a fost fixat la 35 USD / uncia de aur”
 SUA deţinea în acel moment 70% din rezervele mondiale de aur fiind
capabilă să furnizeze suficientă încredere în sistem.
 Ţările participante aveau voie să devalorizeze moneda lor cu maxim 10%
fără permisiunea FMI în cazul unor dezechilibre majore de BPE;
 Orice intervenţie pentru a devaloriza cu mai mult de 10% avea nevoie
de aprobarea FMI.

Cursul de schimb: fix sau flexibil?
 Avantajele cursului de schimb fix

 Reduce riscul asociat comerţului exterior
 Riscul pentru exportatori este ca moneda să se aprecieze şi
riscul pentru importatori este ca moneda să se deprecieze
 Incertitudinea legată de cursul de schimb inhibă implicarea în
activităţi de comerţ exterior
 Dezavantajele unui curs de schimb fix
 Lipsa unui control asupra propriei economii
 Deficitele sau excedentele din BPE se ajustează pe baza
cererii şi a ofertei interne şi externe şi mai puţin pe baza
ratelor de schimb

Rolul FMI în cadru SFI
 Să promoveze cooperarea monetară internaţională şi dezvoltarea
comerţului internaţional;
 Să introducă un sistem al ratelor de schimb fixe şi să încerce să reducă
semnificativ dorinţa ţărilor participante de a devaloriza moneda lor în
situaţii de criză prin introducerea unor facilităţi de creditare şi de
finanţare temporară a problemelor legate de balanţa de plăţi externe;
 Stabilirea unei cote de participare în funcţie de dimensiunea economică
a fiecărei ţări membre;
 Constituirea, pe baza acestor cote, a unor rezerve financiare importante
ce vor fi folosite pentru a finanţa problemele legate de balanţa de plăţi a
ţărilor membre;
 Iniţial fiecare ţară putea extrage maxim 125% din cota sa la FMI;
 Introducerea unor condiţii in acordarea de fonduri: adoptarea de măsuri
de îmbunătăţire a situaţiei BPE;
 FMI a început activitatea în 1947 cu 8.8 miliarde USD.

Operaţiunile în cadrul FMI
 Cea mai importantă caracteristică a FMI – cotele de participare
 Determină capacitatea de împrumut de la fond şi rolul în mecanismul
decizional (numărul de voturi):
 Cota membrilor reprezintă subscripţia la Fond a fiecărei ţări
 Bazată pe dimensiunea economică a fiecărei ţări
 ¼ este plătită într-o monedă convertibilă (US dollar, British pound, euro,
or yen) sau DST
 ¾ este vărsată în monedă naţională
 Activitatea FMI:
 Supraveghere economică şi monitorizare
 Propuneri de politică economică
 Creditare
 Asistenţă tehnică (cea mai importantă)

Tranşele de la FMI
 Dacă un membru al FMI are probleme de BPE atunci:
 poate să împrumute ¼ din cota sa automat ca tranşă de rezervă
 pentru diferenţa de ¾ va vinde rezerva denominată în moneda sa naţională
contra monedelor altor ţări membre cu obligativitatea răscumpărării
ulterioare (tragerea se face sub forma unui acord de răscumpărare)

Facilităţile de creditare de la FMI
 Tranşele de credit
 Iniţial tranşa de credit era stabilită la maxim ¼ din valoarea cotei
 La sfârşitul anilor 70 tranşa de credit de la FMI a fost mărită la 37.5%
din cotă
 Prima tranşă de credit este mai mult sau mai puţin automată
 A doua până la a patra tranşă de credit este condiţionată de
adoptarea unor măsuri de politică economică menite să rezolve
dezechilibrele de BPE (principiul condiţionalităţii)
 Tranşele de credit sunt limitate la maxim 150% din valoarea cotei.
Ulterior FMI a creat o serie de facilităţi speciale de creditare care au
mărit potenţialul de împrumut de la FMI
 Tragerile din fondurile FMI trebuie plătite în baza
angajamentelor asumate
 FMI a stabilit o limită de maxim 5 ani pentru facilităţile de creditare

Facilităţile
speciale
de
creditare
de la FMI

Evoluţia SFI - BW: 1950 - 1960
 In momentele iniţiale activitatea FMI a fost aproape irelevantă
 Sistemul ratelor de schimb fixe a fost stabilit în Martie 1947;
 Monedele nu erau liber convertibile pe piaţă;
 O serie de restricţii au fost impuse iniţial şi USD pentru a fi schimbat pe
piaţa valutară
 SUA a cunoscut o perioadă de excedent sănătos al BPE;
 Japonia este prima ţară care a retras fonduri sub forma tranşei de rezervă
în 1957
 1950 – se creează UNIUNEA EUROPEANĂ DE PLĂŢI
 1948 – 1952: “Planul Marshall” un pachet financiar de 11.6 mld. USD sub
formă de granturi şi 1.8 mld. sub formă de credite acordat ţărilor europene;
 Crearea OEEC în 1948 pentru a administra fondurile furnizate prin planul
Marshall, organizaţia fiind transformată în 1961 în OECD (SUA şi Canada s-
au alăturat în 1961 şi Japonia în 1964)
 În perioada dintre 1956 şi 1958 FMI s-a implicat în elaborarea unor politici
care au dus la convertibilitatea deplină a lirei sterline şi a francului francez
care au părăsit UEP
 1949: ţările scandinave, UK şi Franţa au dus o politică de depreciere
pronunţată a monedelor lor
 Balanţa comercială a SUA către finalul anilor 50 a început să aibă un deficit
de 1 mld. USD
Evoluţia SFI BW: 1950 - 1960
 Au apărut tot mai multe îngrijorări legate de capacitatea SUA de a apăra
dolarul şi de capacitatea ţărilor industrializate de a menţine paritatea fixă
faţă de dolar:
 FMI a introdus Acordul General de Împrumut în Octombrie 1962
 Băncile Centrale ale ţărilor membre au creat un fond de $6 mld.
pentru a menţine stabilitatea sistemului
 Ţările implicate au căpătat denumirea de Grupul celor 10 şi au
fost percepute ca un club al ţărilor bogate
 Crearea “Gold Pool” de către SUA şi şapte ţări industrializate pentru a
furniza aur sectorului privat în vederea protejării parităţii fixe de 35
USD pe uncia de aur.

 La începutul anilor 60 BPE a SUA s-a stabilizat dar războiul din
Vietnam a deteriorat-o semnificativ, deficitul ajungând în 1965 la
6.19 mld.
 În 1965 preşedintele De Gaulle a anunţat oficial că Franţa s-a decis
să schimbe rezervele sale din USD în aur.
 La jumătatea anului 1967 a devenit tot mai evident faptul că
excedentul de dolari din sistem depăşea cantitatea de aur şi că
aşteptările Băncilor Centrale în aceste sens (vor converti rezerva
internaţională în aur) vor duce la căderea inevitabilă a sistemului.
 Toate acestea au dus la semnarea unui acord între băncile centrale
prin care acestea să nu mai convertească în aur rezerva lor
internaţională
 S-a renunţat la vânzarea de aur către sectorul privat pentru a preveni
creşterea preţului aurului
 O piaţă secundară a aurului a fost creată unde exista un ppreţ oficial
şi un preţ de piaţă care putea varia

 In 1967 după puternice deficite de BPE UK se decide să devalorizeze lira
cu 14.6%;
 In 1969 deficitele de BPE ale Franţei conduc la o depreciere de 11% a
francului francez şi la o revalorizare cu 9.3% a mărcii germane.
 Deficitul SUA al BPE continua să crească în ciuda măsurilor întreprinse
de această ţară.
 In 1971 era tot mai clar că dolarul este supraevaluat şi că marca şi yenul
sunt subevaluate
 În Aprilie 1971 deficitul SUA de BPE a dus la o ieşire masivă de capital
bazată pe anticipările celor din piaţă legate de monedele din sistem privind
deprecierea USD (2 mld. USD au fost cumpărate de pe piaţa germană de
către speculatori ceea ce a determinat închiderea pieţei pentru o
săptămână)
 Marca germană a fost revalorizată cu 7% şi şilingul austriac cu 5%;
 Masive speculaţii legate de dolar au continuat;
 Pe 15 august 1971 Preşedintele american Nixon a anunţat oficial că SUA
renunţă la convertibilitate în aur a USD;
 SUA s-a decis să aplice o taxă generalizată de 10% asupra importurilor de
bunuri şi servicii;

Prăbuşirea SFI de la BW
 Imediat după anunţul lui Nixon ţările participante la sistem au
luat decizia de a permite cursurilor de schimb să floteze liber;
 Acordul Smithonian din 1971:
 Preţul oficial al aurului a fost modificat la 38$ pe uncie;
 Fluctuaţia în raport cu USD a fost crescută de la 1% la 2.25%;
 SUA a fost obligată să renunţe la taxa de 10% aplicată importurilor
sale;
 G-10 a decis să accepte flotarea liberă doar pentru cele mai
dezvoltate economii;
 La jumătatea anului 1972 Marea Britanie a intrat într-o puternică
criză a BPE şi autorităţile au decis să lase lira să floteze liber pe
piaţă.
 În ianuarie 1973 autorităţile elveţiene anunţă că francul elveţian
va flota şi el liber în raport cu USD
 19 Martie 1973: Ţările Europene au intrat într-un sistem monetar
propriu cunoscut sub numele de “Şarpele în Tunel”
 În Iunie 1973 “Snake in the Tunnel” a devenit “plain Snake”

Beneficiile şi slăbiciunile SFI - BW
 Beneficiile sistemului de la Bretton Woods:

 Expansiunea comerţului internaţional şi a investiţiilor străine
 Diminuarea semnificativă a ratelor de inflaţie
 Creşterea economică considerabilă
 Slăbiciunile sistemului de la Bretton Woods:

 Restricţii legate de circulaţia capitalului
 Presiunea asupra rezervelor de aur ale SUA
 Ineficienţa programelor de ajustare aplicate de către ţările membre

De ce s-a prăbuşit sistemul BW?
 Probleme de lichiditate (the Dilema Triffin)
 Lipsa unui mecanism de ajustare:
 Sistemul de la BW permitea realinierea cursurilor de schimb ca o
măsură de ultimă instanţă în cazul unui “dezechilibru fundamental”
al BPE
 Ţările membre au fost frecvent interesate de devalorizarea
monedei lor
 Termenul de dezechilibru nu a fost corect definit;
 Probleme legate de senioraj:
 SUA a fost sursa majoră de lichiditate internaţională;
 Pentru a avea rezerve internaţionale ţările participante erau nevoite
să aibă o balanţă excedentară (de aici şi dorinţa de depreciere) şi
SUA o balanţă deficitară
 Restul lumii consuma mai puţin decât producea şi SUA consuma
mai mult decât producea;
 A apărut un fenomen de export de inflaţie  controversa legată de
senioraj.

The Triffin Dilemma:

SFI după căderea Sistemului de la Bretton Woods
 Acordul de la Kingston Jamaica (1972-1976) de reformare a SFI:
 A fost încheiat între ţările europene şi SUA cu scopul reformei SFI.
 Flotarea liberă a fost interzisă pentru ţările semnatare ale acordului de la
Bretton Woods cu derogarea din 1973
 Flotarea liberă este înlocuită de flotarea administrată din două motive:
 Continuarea creşterii şi dezvoltării comerţului internaţional fără fluctuaţii
excesive ale cursului de schimb
 Evitarea crizelor în economia mondială (crizele petroliere)
 Modificarea articolului IV din Acord (ratificată în 1978 de 2/3 din
membrii):
 Orice ţară este liberă să îşi aleagă regimul monetar – valutar (mai puţin
ancorarea de aur a monedei);
 FMI va supraveghea politica monetară şi valutară a ţărilor participante la
sistem şi va elabora principii de acţiune
 Printr-o majoritate de 85 % FMI poate reintroduce un sistem ancorat pe
USD (SUA are drept de veto)
 Diminuarea rolului monetar al aurului
 Desemnarea DST ca principal activ de rezervă

SFI după căderea Sistemului de la Bretton Woods
 Principiile adoptate în 1977 asupra SFI:
 Orice membru trebuie să evite intervenţiile pe piaţa valutară pentru a preveni
dezechilibre ale BPE sau pentru a obţine un avantaj incorect în schimburile
comerciale internaţionale
 Orice membru poate interveni pentru a diminua eventualele crize la nivelul BPE
 În cazul oricărei intervenţii pe piaţa valutară trebuie să se ţină cont de interesele
ţărilor membre (inclusiv a celei emitente).
 Aranjamentul de la Plazza (septembrie 1985):
 Iniţiat de un grup de 5 ţări (SUA, UK, Japonia, Germania şi Franţa)
 G5 s-au angajat pentru a interveni în vederea diminuării valorii USD pe pieţele
internaţionale (considerat în acel moment supraevaluat)
 Acordul de la Luvru (februarie 1986):
 Iniţiat de un grup de 7 ţări (G5 + Italia şi Canada)
 Au considerat că USD a atins o valoare care reflectă realităţile economice şi au
sistat intervenţiile pe piaţa valutară
 Ţările vor interveni neanunţat şi doar dacă este cazul în favoarea monedelor lor

SFI după căderea Sistemului BW
 Preţul la petrol a crescut semnificativ în 1973 – 1974, acest lucru cauzând
reale probleme la nivelul BPE al multor ţări
 În iunie 1974 FMI a stabilit, ca o consecinţă a crizei petroliere, o facilitate
de finanţare specială OIL FACILITY:
 FMI a împrumutat fonduri ca orice alt intermediar financiar de la ţările
producătoare de petrol către ţările importatoare de petrol.
 A doua facilitate petrolieră a fost stabilită în 1975 fiind mult mai restrictivă
decât prima
 1976: FMI a început să atragă atenţia asupra sustenabilităţii ţărilor în curs
de dezvoltare care s-au împrumutat masiv de la băncile comerciale.
Reacţia sectorului financiar privat a fost foarte dură la adresa fondului;
 1980: a început cu o creştere semnificativă a ratelor reale de dobândă pe
toate pieţele şi un declin al preţurilor pentru bunurile ne-petroliere.

Crizele din America Latină
 În 1982 FMI a calculat că sistemul bancar american a
împrumutat America Latină cu 100% din totalul
capitalului acestor bănci;
 În august 1982 Mexic a anunţat că încetează plata
serviciului datoriei externe. La sfârşitul aceleiaşi luni
guvernul mexican a naţionalizat sistemul său bancar;
 1982 este anul în care încep crizele financiare şi în
Argentina şi Brazilia:
 Argentina: supraevaluarea cursului de schimb utilizat ca ancoră
pentru a reduce cheltuielile inflaţioniste;
 Brazilia: Deprecierea cursului de schimb nu a putut ţine pasul cu
inflaţia cauzând o supraevaluare a cursului de schimb real.

Evoluţia SFI după crizele din America Latină
 Băncile comerciale din ţările dezvoltate au început să
împrumute tot mai mult entităţi din ţările în curs de
dezvoltare
 Criza datoriei a devenit una globală
 Plăţile în contul de capital al debitorilor au început să fie mai
mari decât încasările în contul de capital
 În a doua jumătate a anilor ’80 apare piaţa secundară a
datoriei externe:
 In 1989, US Treasury Secretary Nicholas Brady a
propus un plan prin care FMI şi Banca Mondială să
utilizeze fondurile lor pentru a răscumpăra datoria
ţărilor în curs de dezvoltare puternic îndatorate:
 Planul a fost aprobat sub numele de Brady Plan
 A fost extinsă perioada de creditare a FMI şi au fost
introduse noi facilităţi de împrumut

SFI în anii ‘90
 Începând cu anii 90 tot mai multe instituţii financiare non-
bancare au început să transfere fonduri către ţările în curs de
dezvoltare sub forma de investiţii străine directe şi de
portofoliu;
 Numărul ţărilor puternic îndatorate a crescut semnificativ,

inclusiv a ţărilor cu probleme de plată către FMI;
 În noiembrie 1992 a fost introdus un al treilea amendament la

articolele din Acordul FMI cu privire la suspendarea dreptului
de vot pentru ţările care nu-şi onorează obligaţiile către FMI;
 Mexic a intrat într-o nouă criză în 1994;

SFI în anii 90
 În anii 1997 – 1998 o serie de crize au lovit ţările
asiatice cu precădere Tailanda, Indonezia, Coreea de
Sud, Malaezia şi apoi Rusia
 O puternică depreciere a monedelor acestor ţări;
 În cazul Tailandei, Indoneziei şi Coreei de Sud FMI a jucat un
rol substanţial şi controversat în acelaşi timp;
 Noi facilităţi de împrumut au fost create;
 Facilităţi suplimentare de rezervă au fost introduse pentru a
furniza fonduri pe termen scurt şi de volum mare către ţările
asiatice;
 În oct. şi nov. 1998 FMI a lansat un pachet financiar complex
pentru a susţine Realul brazilian pentru a preveni extinderea
crizei in Brazilia şi in întreaga Americă Latină;

Ultimele evoluţii ale SFI
 Importante schimbări operate în cadrul SFI în ultima perioadă:
 In 1997 General Agreement to Borrow a fost suplimentat
printr-un nou acord
 Implica 25 de ţări membre FMI şi un fond de 46 miliarde US
$ datorită faptului că sumele furnizate prin cota de
participare s-au dovedit insuficiente;
 In 1999, o nouă facilitate de împrumut a fost creată pentru
LDC
 Poverty Reduction and Growth Facility creată pentru a
înlocui facilitatea din 1987 Enhanced Structural Adjustment
Facility
 Reprezintă punctul cheie din politica FMI de a integra
politicile împotriva sărăciei ca un element de bază al
politicii de stabilizare macroeconomică
 In 1999, cota de participare la fond a crescut cu 45% resursele
Fondului ajungând la 283 miliarde US$

Reformarea SFI
 În momentul de faţă este permis ţărilor participante să adopte liber ce politică
monetară şi de schimb doresc dacă se consideră că legarea monedei faţă de aur
nu este adecvată.
 În practică există în momentul de faţă în lume o paletă largă de politici de curs de
schimb de la curs de schimb fix, flotare liberă şi o combinaţie între acestea.
 În cadrul SFI vorbim în momentul de faţă, mai degrabă, de inexistenţa unui sistem şi a
unor aranjamente monetare clare între cele mai puternice monede ale lumii (dolar, yen,
euro, lira);
 Situaţia dramatică din anii 1970s, 1980s şi 1990s care a implicat cele mai importante
monede din cadrul SFI a condus la o mare varietate de propuneri de reformare a
SFI
 Cea mai mare parte a acestor propuneri consideră că este de dorit o limitare a
variaţilor de curs de schimb dintre cele mai importante monede din sistem.
 Trei dintre aceste propuneri reţin atenţia şi merită a fi luate în considerare: cele propuse
de John Williamson, Ronald McKinnon şi James Tobin

Multitudinea politicilor de schimb în SFI
Currency pegged to
U.S. dollar French franc Other currency SDR Other composite
Angola Benin Bhutan (Indian Libya Bangladesh

Antigua & Burkina Faso rupee) Myanmar Botswana
Barbuda Cameroon Bosnia and Burundi
Argentina C. African Rep. Herzegovina Cape Verde
Bahamas, The Chad (deutschmark) Cyprus
Barbados Comoros Brunei Darussalam Fiji
Belize Congo Rep. of (Singapore Iceland
Djibouti Cote d'lvoire dollar) Jordan
Dominica Equitorial Estonia Kuwait
Grenada Guinea (deutschmark) Malta
Iraq Gabon Kiribati Morocco
Liberia Guinea-Bissau (Australian Nepal
Lithuania Mali dollar) Samoa
Marshall Islands Niger Lesotho (South Seychelles
Micronesia Fed. Senegal African rand) Slovak Republic
States of Togo Namibia (South Solomon Islands
Nigeria African rand) Tonga
Oman San Marino Vanuatu
Panama (Italian lira)
St. Kitts & Nevis Swaziland (South
St. Lucia African rand)
Syrian Arab Rep.
Flexibility limited in terms of a single More flexible
currency or group of currencies
Single currency Cooperative Other managed Independently
arrangements floating floating
Bahrain Austria Algeria Afghanistan, Islamic
Qatar Belgium Belarus State of
Saudi Arabia Denmark Brazil Albania
United Arab Emirates Finland Cambodia Armenia
France Chile Australia
Germany China, P.R. Azerbaijan
Ireland Costa Rica Bolivia
Italy Croatia Bulgaria
Luxembourg Czech Republic Canada
Netherlands Dominican Rep. Congo, Dem. Rep.
Portugal Ecuador Ethiopia
Spain Egypt Gambia, The
El Salvador Ghana
Eritrea Guatemala
Georgia Guinea
Greece Guyana
Honduras Haiti
Hungary India
Indonesia Jamaica
Iran, I.R. of Kazakhstan
Israel Kenya
Korea Lebanon
Kyrgyz Rep. Madagascar
Lao P.D. Rep. Malawi
Latvia Mauritania
Macedonia, FYR of Mexico
Malaysia Moldova
Maldives Mongolia
Mauritius Mozanbique
Nicaragua New Zealand
Norway Papua New Guinea
Pakistan Paraguay
Poland Peru
Russia Philippines
Singapore Romania
Slovenia Rwanda
Sri Lanka Sao Tome and
42
Sudan Principe
Cursul 1: Evoluţia SFI
Suriname Sierra Leone
Thailand Somalia
Regimurile valutare hibride din cadrul SFI
 SFI este în prezent o combinaţie de regimuri valutare
 12 ţări au adoptat EURO care flotează liber pe pieţele internaţionale la fel
ca şi USD, CAD, SFR, Lira sterlină, Yen
 Monedele ţărilor în curs de dezvoltare au adoptat următoarele tipuri de
regimuri valutare:
27 - ţări ancoră pe USD;

12 - ţări ancoră pe EURO
5 - ţări ancorate pe alte monede;
6 - ţări ancorate pe DST
34 - ţări ancorate pe un coş valutar
5 ţări - flotare limitată faţă de USD
5 ţări - ancoră ajustabilă
22 ţări – bandă de variaţie
27 ţări – flotare liberă

Propunerea de reforma al lui Williamson
 În numeroase articole ale sale John Williamson împreună cu alţi
autori (1985, 1987, 1988) au propus ca soluţie administrarea
cursurilor de schimb ale celor mai importante monede în cadrul unei
zone ţintă (target zone system)
 Pentru aceste monede Williamson a sugerat calcularea unui curs
sintetic 'Fundamental Equilibrium Effective Exchange Rate'
(FEEER).
 Acest curs este un curs real ce trebuie corelat cu situaţia din
contul curent al BPE al ţărilor implicate
 FEEER ar trebui periodic ajustat cu modificările variabilelor
economice fundamentale cum ar fi rata inflaţiei.
 Ţările membre mai puţin dezvoltate for avea moneda într-o bandp
de variaţie soft de ±10 % faţă de FEEER
 Ideea de “soft” pentru banda de variaţie se referă la faptul că nu
este necesar ca Banca Centrală să cumpere sau să vândă valută
dacă limitele benzii sunt încălcate
 Banda are rolul de a preveni şocurile speculative

Propunerea de reformă a lui McKinnon
 Ronald McKinnon (1982, 1984 şi 1988) a considerat că la procesul
de substituire al monedelor un rol fundamental îl are volatilitatea
cursului de schimb
 El a argumentat că într-o lume în care sunt foarte puţine bariere în
calea capitalurilor, companiile multinaţionale şi investitorii doresc să
deţină portofolii denominate în monede diferite (diversificate);
 Deşi portofoliul denominat într-o monedă este relativ stabil, un
portofoliu global este foarte instabil;
 McKinnon a sugerat un control bilateral mai strict asupra ofertei de
bani din două ţări distincte ar rezolva problema volatilităţii
cursurilor de schimb. O alternativă ar fi ajustarea volumului de
obligaţiuni emise la nivel internaţional. O corelare între masele
monetare şi obligaţiuni ar stabiliza cursul şi dobânda.

Propunerea lui Tobin
 James Tobin (1978) a considerat că la baza volatilităţii în creştere a
cursurilor de schimb stă dezechilibrele din fluxurile de capital pe termen
scurt.
 Gradul ridicat de integrare al pieţelor de capital lasă foarte puţine alternative
pentru a aplica o politică monetară independentă;
 Pentru a reduce aceste efecte Tobin a sugerat aplicarea unei taxe la toate
tranzacţiile valutare care să reducă motivaţia speculatorilor de a muta
capitalurile pe termen scurt de pe o piaţă pe alta;
 O taxă de 1% ar descuraja fluxurile de capital pe termen scurt speculative;
 Tobin consideră, spre deosebire de primii doi autori, că nu regimul de
schimb este principala sursă de criză în SFI;
 Critici:
 o astfel de taxă ar afecta comerţul internaţional
 nu toate transferurile pe termen scurt produc efecte negative;
 taxa ar putea da naştere la inovaţii financiare;
 o mai mare utilizare a barterului în schimburile comerciale

INTEGRAREA MONETARĂ ÎN EUROPA

Primii paşi spre integrarea monetară în Europa
- punctul de plecare al UM ar putea fi considerat Tratatul de la Roma
(1958) însă el nu conţine referiri concrete cu privire la această
chestiune;
- un alt posibil punct de pornire ar putea fi 1989 când Consiliul
European a decis crearea UM până la sfârşitul secolului;
- în analizarea etapelor care au condus spre actuala uniune monetară,
este totuşi incorect să se excludă perioada premergătoare aferentă
anilor 60 – 70 când au fost puse bazele Sistemului Monetar European;
- punctul de plecare în crearea Uniunii Monetare este considerat anul
1962 când Comisia Europeană a elaborat aşa numitul Memorandul
Marjolin în care s-au adus în discuţie pentru prima dată măsuri comune
de politică monetară şi au fost puse în aplicare primele încercări de
integrare monetară a ţărilor membre.
- Sistemul Monetar European este considerat pilonul de bază al
integrării monetare.

SME – etape intermediare
Uniunea Europeană de Plăţi (1950-1958)

 A facilitat compensarea multilaterală de plăţi între
ţările membre. Banca Reglementelor Internaţională a
acţionat ca o bancă de compensare.
Acordul Monetar European (1958-1972)

 Multe monede europene au devenit convertibile.
Acordul a facilitat accesul băncilor centrale din
Europa la operaţiuni în aur şi dolari.

Acordul de la Basel (Şarpele in the Tunnel ) (1972)
 Monedele europene se deplasau într-un tunel faţă de

dolar:
 Existau rate pivot bilaterale în raport cu dolarul, marja de
variaţie fiind de 2.25%.
 Existau rate pivot bilaterale între monedele europene, marja
de variaţie fiind fixată la 1%.
 Pentru prima dată se pune la punct un mecanism de

intervenţie şi un suport financiar pentru rezolvarea
problemelor monetare ale ţărilor membre.

Şarpele în tunel
Bandă de variaţie în Bandă de variaţie în

raport cu dolarul raport cu monedele
2.25% europene
1%
Cursul de schimb intre anii 60 si 70s
2.000
1.800
1.600
monedele UE / 1 dolar
1.400
1.200
1.000
0.800
0.600
0.400
0.200
0.000
1960 1962 1964 1966 1968 1970 1972 1974 1976 1978 1980
GERMANY FRANCE ITALY

NETHERLANDS BELGIUM UNITED KINGDOM

Cursul de schimb intre anii 60 si 70
2.000
1.800
monedele UE / 1 dolar
1.600
1.400
1.200
1.000
0.800
0.600
0.400
0.200
0.000
1960 1962 1964 1966 1968 1970 1972 1974 1976 1978 1980
IRELAND DENMARK SPAIN

SWEDEN FINLAND AUSTRIA

Sistemul Monetar European (1979)
Caracteristici:
 Monedele europene fluctuau una în raport cu cealaltă într-o bandă
de variaţie de 2.25% (cu excepţia Italiei şi Marii Britanii pentru
care a fost stabilită o derogare de 6%).
 Posibilităţi de ajustare şi realiniere a cursurilor în cadrul sistemului.
 Facilităţi de finanţare pentru membrii.
 Crearea unităţii de cont ECU.
Pilonii de bază ai SME:
- ERM
- ECU
- Facilităţile de finanţare pentru membrii

A. ERM I
(A) Exchange Rate Mechanism (ERM):

 Un tablou de benzi de variaţie bilaterale între ţările
membre;
 Iniţial fiecare monedă fluctua într-o bandă de variaţie de +
+/- 2.25 band (cu o excepţie pentru Italia şi Spania, ulteriori
Marea Britanie şi Portugalia au aderat la ERM);
 Ca reacţie la criza din 1992 – 1993, banda de variaţie a fost
lărgită la 15%;
 Atunci când cursul de schimb bilateral atingea marginea
superioară sau inferioară a benzii de variaţie, autorităţile
din cele două ţări trebuiau să intervină pentru a menţine
cursul în interiorul benzii de variaţie.

B. ECU
(B) European Currency Unit (ECU):

 Coş valutar ponderat constituit din monedele
ţărilor membre
 Servea ca indicator de divergenţă în cadrul ERM.
 Fiecare monedă din SME avea o pondere în
componenţa ECU, care reflecta importanţa
economiei acelei ţări, ponderea în schimburile
inter-regionale şi angajamentele ţării în cadrul
sistemului de facilităţi de finanţare.

C. Facilităţile de finanţare
(3) Facilităţile de finanţare:
 Au fost create pentru a se asigura că fiecare ţară

membră are suficiente resurse pentru a interveni în
vederea apărării parităţilor de schimb bilaterale;
 20% din rezervele de aur ale ţărilor membre trebuiau

depuse la Fondul European de Cooperare Monetară
(EMCF) primindu-se în schimb echivalentul în ECU a
acestei rezerve;
 Au fost create trei facilităţi de finanţare: facilităţi de

finanţare pe termen foarte scurt (VSTF), facilităţi de
finanţare pe termen scurt / mediu (STMS) şi asistenţă
financiară pe termen mediu (MTFA)

Cele 5 stadii ale EMS:
• 1979-1983: Start turbulent cu 7 realinieri de curs
• 1983-1987: Perioadă de relativă stabilitate cu doar 4 realinieri de

curs;
• din 1987: “noul” EMS cu noile ţări membre fără nici o realiniere
• 1992/93: crize
• 1993-1999: demararea procesului de creare a Uniunii Monetare

dublată de lărgirea benzii de variaţie (+/- 15%)

Actul Unic European
- Actul Unic European a fost adoptat în 1986 şi a intrat în vigoare în 1987;
- Acest document a impus ca obiectiv imediat crearea Pieţei Unice şi
pentru atingerea acestui obiectiv a fost reiterat ca obiectiv intensificarea
eforturilor de cooperare în plan monetar.
- Fără o convergenţă în materie de politică monetară, libera circulaţie a
capitalurilor şi integrarea pieţelor financiare implica o presiune foarte
puternică pe pieţele monetare;
- Piaţa Unică era imposibil de realizat fără o Monedă Unică, aceasta
diminuând din riscuri, costuri de tranzacţionare, asigurând astfel
creşterea economică la nivelul întregii grupări economice.
- Având în vedere toate acestea, cele 12 ţări membre s-au decis în 1988 să
introducă o nouă şi importantă prioritate a procesului de integrare:
ADOPTAREA UNEI MONEDE UNICE (acest lucru a mai fost reiterat odată
în 1971 de către Planul Werner care prevedea realizarea UEM până la
sfârşitul anilor ‘80).

Raportul Delors (1989)
Planul de realizare al UEM – ETAPA I
 Prima etapă (Iulie 1990)

 Libera circulaţie a capitalurilor;
 Ţările membre trebuiau să ia măsuri de fixare pe cât posibil
a ratelor de schimb;
 Politicile comunitare trebuiau astfel coordonate încât să
asigure o stabilitate a preţurilor (obiectiv central);
 Au fost create echipele de lucru necesare în demararea
stadiilor ulterioare;
 În ansamblul său, această etapă a fost una pregătitoare, cu
rol în definirea responsabilităţilor, stabilirea obiectivelor şi
priorităţilor legate de introducerea EURO

Maastricht Treaty (1992) - Criteriile de convergenţă
 Stabilitatea preţurilor
 În anii anteriori, rata inflaţiei nu trebuia să depăşească cu 1.5%
media inflaţiei celor mai bune trei ţări;
 Convergenţa ratelor de dobândă
 În anii premergători, rata de dobândă pe termen lung nu trebuia
să fie mai mare cu 2% faţă de media celor mai bune trei ţări (în
termen de inflaţie).
 Disciplina bugetară
 Deficitul bugetar trebuie să fie mai mic de 3% din PIB.
 Datoria publică nu trebuie să depăşească 60% of GDP.
 Stabilitatea cursurilor de schimb
 În ultimii doi ani să nu aibă loc realinieri ale ratelor de schimb.

Planul de realizare al UEM – ETAPA II
A doua etapă (Ianuarie1994)

 Crearea Institutului Monetar European (EMI) cu următoarele
atribuţii specifice:
 Coordonarea politicilor monetare în vederea asigurării stabilităţii
preţurilor;
 Pregătirea creării Sistemului European al Băncilor Centrale şi
coordonat de Banca Central Europeană;
 Pregătirea etapei a 3-a de introducere a monedei unice;
 Evaluarea gradului de convergenţă economică între ţările membre
stabilite prin Tratatul de la Maastricht;

Planul de realizare al UEM – ETAPA III
 Etapa a 3-a (Ianuarie 1999)
 Introducerea monedei unice “EURO”.
 Stabilirea Băncii Centrale Europene ca fiind instituţia desemnată
pentru a aplica politica monetară comună;
 Au fost fixate definitiv ratele de conversie pentru cele 11 ţări care şi-
au anunţat participarea iniţial la zona EURO;
 A fost stabilită o perioadă de tranziţie pentru introducerea monedei
unice între 1.01.99 şi 31.12.01;
 Euro a fost desemnat ca fiind singura monedă de denominare a
operaţiunilor în cadrul TARGET încă din 1999;
 Au fost create două instrumente: EURIBOR şi EONIA

Rata de conversie faţă de Euro

EU exchange rates with the dollar in the 80s and 90s
2.500
2.250
2.000
EU curency for 1 dollar
1.750
1.500
1.250
1.000
0.750
0.500
0.250
0.000
1980 1982 1984 1986 1988 1990 1992 1994 1996
GERMANY FRANCE ITALY

NETHERLANDS BELGIUM UNITED KINGDOM

EU exchange rates with the dollar in the 80s and 90s
2.500
2.250
2.000
EU curency for 1 dollar
1.750
1.500
1.250
1.000
0.750
0.500
0.250
0.000
1980 1982 1984 1986 1988 1990 1992 1994 1996
IRELAND DENMARK SPAIN

SWEDEN FINLAND AUSTRIA

Zona Euro

Costuri şi beneficii ale introducerii Euro
 Beneficii:
 Reducerea costurilor de tranzacţionare.
 Eliminarea riscului valutar din tranzacţiile intracomunitare
 Competiţie mai mare, creşte eficienţa
 Un grad mai mare de integrare între pieţele financiare
europene care sporeşte eficienţa alocărilor de capital;
 O mai mare disciplină în materie de inflaţii prin garantarea
independenţei Băncii Central Europene;
 O disciplină fiscală impusă şi necesară pentru a intra şi a
rămâne în zona Euro
 Accelerarea reformelor structurale în cadrul UE pentru a
susţine adâncirea procesului de integrare.

 Costuri ale integrării monetare în Europa:
 Sistemul bazat pe fixitatea cursurilor de schimb elimină

posibilitatea de utilizare a cursului de schimb ca instrument
de politică de diminuare a efectelor produse de şocurile
asimetrice;
 Ţările nu mai pot utiliza politica monetară pentru a diminua
şocurile specifice ţării;
 Imposibilitatea creării unei zone monetare optimale;
 Acces limitat în folosirea instrumentelor de politică fiscală
pentru stabilizarea economică;
 Absenţa unui sistem fiscal de redistribuire de fonduri care să
permită limitarea efectelor şocurilor asimetrice.

Balanţa de plăţi
externe
Balanţa de plăţi externe
 Balanţa de plăţi externe reprezintă un tablou
statistic sub formă contabilă care înregistrează
sistematic ansamblul fluxurilor reale, financiare
şi monetare intervenite între rezidenţii unei
economii şi restul lumii, în cursul unei perioade
(de regulă un an). (FMI, "Balance of Payements
Manual", Ed. 5, 1994)
 Concepte care stau la baza elaborării BPE:

 Rezident / nerezident
 Teritoriu economic
 Fluxuri reale / fluxuri financiare

Rolul Balanţei de Plăţi Externe
 permite compararea sub raport cantitativ şi calitativ a
schimburilor reale şi financiare ale unei ţări cu străinătatea
 permite evaluarea avantajelor şi dezavantajelor pe care fiecare
naţiune le are în schimburile comerciale cu ţările terţe
 măsoară competitivitatea externă a economiei naţionale
 pe baza BPE se poate măsura gradul de atractivitate mediului
de afaceri intern pentru investitorii rezidenţi şi nerezidenţi
 instrument important în modelarea şi coordonarea politicilor
comerciale externe
 balanţei de plăţi constituie fundamentul pentru o serie de
politici macroeconomice: fiscale, monetare, valutare,
comerciale (tarifare şi netarifare) etc.

Principii de înregistrare a fluxurilor în BPE
 Principiul de bază de înregistrare a fluxurilor reale şi

financiare în BPE este acela al dublei înregistrări
“Fiecare furnizare de resurse reale sau financiare este

compensată de o încasare şi, implicit, orice intrare de
resurse reale sau financiare este compensată de o
plată.”
 Intrările de resurse sunt înregistrate în creditul balanţei

şi ieşirile sunt înregistrate în debitul balanţei
Ex: exportul, importul, ISD, creditele externe, donaţiile

Intrări şi ieşiri în BPE
Intrări - CREDIT Ieşiri - DEBIT

Exporturi FOB Importuri FOB
Servicii prestate Servicii plătite
Dividende, dobânzi, salarii încasate Dividende, dobânzi, salarii plătite
Transferuri unilaterale din Transferuri unilaterale în

străinătate străinătate
Capitaluri investite din străinătate Capitaluri investite în străinătate
Credite atrase Credite acordate

Creşterea activelor de rezervă Diminuarea activelor de rezervă

Structura BPE
Structura balanţei de plăţi externe
I. Contul curent
A. Bunuri şi servicii:
o Bunuri;
o Servicii;
B. Venituri:
o Din investiţii directe / portofoliu;
o Din alte investiţii (dobânzi);
C. Transferuri curente:
o Sector oficial
o Alte sectoare
II. Contul de capital
o Transferuri de capital;
o Active cumpărate / vândute
III. Contul financiar
o Investiţii directe;
o Investiţii de portofoliu;
o Alte investiţii (credite externe, împrumuturi FMI);
o Conturi de tranzit;
o Conturi de cliring / barter
o Active de rezervă (aur, DST, valută)
IV Erori şi omisiuni

Poziţia investiţională internaţională
Poziţia investiţională internaţională
I. Active de rezervă din sistemul bancar
o Aur monetar;
o Deţineri de DST;
o Devize convertibile;
II. Datoria externă pe tipuri de creditori
o Multilaterale: FMI, UE, BIRD, BERD
o Bilaterale: detaliere pe principalii creditori;
o Bănci private: detaliere pe ţări;
o Obligaţiuni străine / euroobligaţiuni
o Credite furnizor: detaliere pe ţări;
o Alţi creditori privaţi.
III. Datoria externă pe tipuri de debitori
o Datoria publică;
o Datoria public garantată;
o Datoria comercială negarantată.
IV. Creanţe şi angajamente pe termen scurt
o Creanţe: incasoo, acreditive, garanţii bancare primite;
o Angajamente: incasoo, acreditive, garanţii emise, linii de finanţare, alte
angajamente.
V. Investiţii străine
o Directe;
o De portofoliu.

Factori interni de destabilizare a BPE
 Reducerea semnificativă a exporturilor cauzată de calamităţi
naturale sau de evenimente fortuite (revoluţii, războaie civile);
 Creşterea importurilor / diminuarea exporturilor pe fondul
intensificării cererii interne;
 Diminuarea competitivităţii externe a produselor autohtone
(calitate scăzută, preţuri ridicate);
 Scăderea gradului de prelucrare al exporturilor;
 Deteriorarea climatului de afaceri intern;
 Insuficienta promovare / stimulare a exporturilor;
 Politică comercială (tarifară / netarifară) ineficientă;
 Structura pe ramuri a economiei naţionale.

Factori externi de destabilizare a BPE
 Dereglarea preţurilor mondiale la produsele cu pondere

mare în structura comerţului exterior;
 Politica comercială a altor state (atât cea tarifară cât şi
cea netarifară);
 Lipsa avantajelor competitive (comparative) reale;
 Dereglarea fluxurilor comerciale zonale ca urmare a unor
conflicte / dispute comerciale internaţionale.

Ajustarea automată a BPE
Exporturi < Creşte cererea de
importuri valută pe piaţă Ajustarea
Încurajarea automată
exporturilor prin
Descurajarea Reducerea masei mecanismul
importurilor monetare aflate în preţurilor
circulaţie
Scăderea
preţurilor
Exporturi < Creşte cererea de valută
importuri pe piaţă
Ajustarea
automată Investiţii străine
prin Reducerea masei
finanţarea monetare aflate în
Creşterea dobânzilor circulaţie
compensato
rie
Deflaţie

Politici de echilibrare a BPE
 Politici monetare: ratele de dobândă, rezerva

obligatorie, limitarea creditului, retragerea / emisiunea de
monedă
 Politicile bugetare: nivelul impozitării, reducerea
cheltuielilor bugetare
 Devalorizarea cursului de schimb
 Instituirea de bariere tarifare şi netarifare în calea
importului
 Stimularea şi promovarea exporturilor
 Finanţarea deficitelor din BPE
 Atragerea de investiţii străine directe şi de portofoliu

BPE în
diferite
ţări

BPE în
diferite
ţări

Cursul 1 - Introducere in Problematica SFI

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cursul 1 - Introducere in Problematica SFI

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI

FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

Conf. dr Cristian PĂUN

Cursul 1: Evoluţia SFI 2

 Sistemul Financiar Internaţional poate fi definit generic ca fiind ansamblul

 Sistemul Financiar Internaţional poate fi privit şi ca ansamblul de pieţe,

Cursul 1: Evoluţia SFI 3

 Transferarea resurselor financiare de la cei care au surplus de fonduri

Cursul 1: Evoluţia SFI 4

Dezvoltarea SFI a fost potenţată de:

Cursul 1: Evoluţia SFI 5

 Investiţiile străine directe au crescut de 7 ori din 1990;

 Creditul bancar internaţional a crescut de 150 de ori între 1975 şi 2008

 Activele financiare internaţionale au crescut de 14 ori între 1980 şi 2006

 Deţinerile internaţionale de acţiuni au în momentul de faţă o pondere de 25%;

 Rezervele valutare internaţionale au crescut de 10 ori din 1990 ajungând la 7,5

Cursul 1: Evoluţia SFI 11

 Fiecare ţară îşi exprima valoare monedei sale în funcţie de

 Ţările foloseau ca rezervă internaţional doar AURUL

 Începând cu primul război mondial - 1914, ţările au suspendat

Cursul 1: Evoluţia SFI 12

 Ţările care nu erau importante centre financiare nu deţineau cantităţi

 Caracteristicile sistemului nou intitulat “Gold Exchange Standard” erau:

 Scopul major era revenirea la paritatea monedelor de dinainte de război

Cursul 1: Evoluţia SFI 13

 Vânzarea integrală a rezervei înainte ca deprecierea să aibă

 Acest comportament punea o presiune şi mai mare asupra

 Chiar dacă lira sterlină a fost puternic supraevaluată în 1925, în

Cursul 1: Evoluţia SFI 14

 Acest sistem financiar internaţional nu a fost deloc un succes

 O serie de economişti (e.g. Eichengreen, 1992) au văzut în acest sistem o

 Începând cu anii 1930s în sistemul financiar internaţional au început să

 În cadrul SFI se combina cursul fix cu ratele flotante

 Lipsa unei coordonări financiare a dus la accentuarea crizelor din a

 Ţările s-au angajat într-o depreciere semnificativă a monedelor lor în

Cursul 1: Evoluţia SFI 15

 Două noi organizaţii internaţionale: FMI şi Grupul Băncii Mondiale (BIRD

Cursul 1: Evoluţia SFI 16

Cursul 1: Evoluţia SFI 17

 Avantajele cursului de schimb fix

Cursul 1: Evoluţia SFI 18

Cursul 1: Evoluţia SFI 19

Cursul 1: Evoluţia SFI 20

Cursul 1: Evoluţia SFI 21

Cursul 1: Evoluţia SFI 22

Cursul 1: Evoluţia SFI 23

Cursul 1: Evoluţia SFI 25

Cursul 1: Evoluţia SFI 26

Cursul 1: Evoluţia SFI 27

Cursul 1: Evoluţia SFI 28

 Beneficiile sistemului de la Bretton Woods:

 Diminuarea semnificativă a ratelor de inflaţie

 Creşterea economică considerabilă

 Slăbiciunile sistemului de la Bretton Woods:

 Presiunea asupra rezervelor de aur ale SUA

 Ineficienţa programelor de ajustare aplicate de către ţările membre

Cursul 1: Evoluţia SFI 29

Cursul 1: Evoluţia SFI 30

Cursul 1: Evoluţia SFI 31

Cursul 1: Evoluţia SFI 32

Cursul 1: Evoluţia SFI 33

Cursul 1: Evoluţia SFI 34

Cursul 1: Evoluţia SFI 35