Fiziologia vezicii urinare

CURS 3
 CONTINENTA VEZICALA SI MICTIUNEA

Vezica urinara = rezervor sferoid, musculo-cavitar;

suprafata interna acoperita de o mucoasa alcatuita din
epiteliu pluristratificat
- ansamblul muschiului vezical = detrusor
- in apropierea uretrei, detrusorul formeaza colul vezical
cu aparatul sfincterian
- muschiul neted al colului vezical constituie sfincterul
intern (se contracta independent); sfincterul extern /
striat se contracta voluntar.
 Pe masura acumularii de urina, vezica se adapteaza
la continut = plasticitate.
- se destinde de 5-6 ori fara modificarea presiunii

- intre gradul de umplere si presiunea intracavitara a

vezicii nu exista proportionalitate:
– la 5 - 250 ml continut , pres. i.v. = 10 cm3 apa
– peste 250 ml continut → cresterea presiunii i.v.
– la 15 – 17 cm3 apa: declansarea actului mictiunii
• vezica se contracta
• sfincterul intern se relaxeaza
• mictiunea la copil
 De la cortex pornesc impulsuri eferente de golire / retentie
(componenta voluntara).
- cand se comanda eliminarea: contractia musculaturii peretilor
abdominali si relaxarea sfincterului extern.
- pe masura ce se dezvolta caile spinale si centrale ale SN,
aferentele vezicale urca spre centrii coordonatori ai vietii
voluntare → senzatia de plenitudine a vezicii.
- daca conditiile nu permit, influxurile centrale vor realiza pe
aceleasi cai contractia sfincterului extern si retinerea urinii in
vezica.
- retentia voluntara de urina este posibila pana la presiuni de 70-
80 cm3 apa; eliminarea prin prea-plin
 Arcul reflex al micţiunii:
- receptori – pereţii vezicali
- calea aferentă – fibre senzitive: simpatice, parasimpatice
- centri nervoşi:
simpatici:L1-L4 → ganglioni receptori→nervul presacrat (plex
interiliac) → nervi hipogastrici → contenţie urinară
parasimpatici: S1-S3 → nervi pelvici → sistem efector: detensor,
sfincter intern
Inervatia vezicii urinare
- inervaţie somatică – nervul ruşinos intern
- mecanism neuroreflex → copil 1-1,5 ani
- secţiuni medulare; leziuni ale centrului vezico-spinal →
micţiune prin preaplin
 FUNCTIA ENDOCRINA A RINICHIULUI
Hormoni renali
• renina
• eritropoietina (la nivelul organelor hematopoietice)
• bradikinina (hormon local  acţiune paracrină)
• factor lipidic vasodilatator – prostaglandinele
• natriferina (peptid natriuretic)

Sistemul renină-angiotensină
intervine în controlul hemodinamicii în mod activ
1898 Tigersttedt şi Bergnan – rinichi
• Renina: enzimă proteolitică secretată la nivelul aparatului juxtaglomerular (AJG)
• secreţie – celule granulare din artera aferentă;
• Substratul reninei = α2-globulină plasmatică specifică
Prerenina Angiotensinogen – 14 aa
factor de (α2-globulina)
activare
Renina
Angiotensina I – 10 aa
enzima de
Antirenina conversie
corticosuprarenala 7 aa Angiotensina II Angiotensina II – 8 aa
în procese de  Angiotensina IV - sexapeptid
memorie Ang 2-7 a (vasodilatator)
Angiotensinaze
 Receptori angiotensinergici:
- Angiotensina II: AT1; AT2.
- Angiotensina IV: AT3; AT4.
- Ang. 1-7 = receptor specific.
Surse extrarenale de renină: glanda submaxilară; uter şi
placentă; limfă; miocard şi artere; ţesut nervos; glanda hipofiză
şi epifiză;
Factori ce influenţează secreţia de renină:
- secreţie de fond (9±7 mg Ang II/l/min);
- fluxul sanguin renal; Na+ plasmatic şi urinar; volemia; tonusul
simpatic
 ROLUL SISTEMULUI RENINA-ANGIOTENSINA
1. vasoconstricţie: arteriolară (rezistenţă periferică)
40-100 ori mai mare decat NA
• acţiuni: directe & indirecte
» sistemul simpatico-adrenergic
» structuri SNC
• mecanism  receptori  saralazina (blocant pe R)
• hipertensiune arterială renală şi neurogenă
2. stimularea secreţiei de aldosteron (SRAA)
• acţiune directă – zona glomerulată
• aldosteronotrop  feed-back funcţional renal
3. stimulare simpatico-adrenergică
• structuri simpatice: centrale & periferice
(ganglioni; terminaţii postganglionare; MSR)
4. efect dipsogen
• structuri circumventriculare (ventriculul III cerebral);
• organul subformical;
5. efecte renale = antinatriuretic & antidiuretic
 Implicaţii patologice ale SRA
- hipertensiune arterială: renală şi neurogenă
- hiperaldosteremia: primară şi secundară
- disgravidii

Blocanţi ai SRA
- inhibitori ai reninei: naturali si sintetici
- inhibitori ai enzimelor de conversie → tratarea HTA
- blocant de receptor → losartan.
 ERITROPOIETINA
= intervine în reglarea eritropoiezei ← hipoxie
= are structura polipeptidică
= organe eliberatoare:
rinichi (hipoxie) + plexurile subpapilare
= secreţie continuă renală
→ hipoxie relativă tubulară ← act. metabolică
intensă
 Hipoxia

Rinichi Ficat

Eritropoietina Globulina plasmatică

Proeritroblast
 Sistemul plasmakininic renal
• Rinichi → kininogenine (kalicreinogen)
kalicreinogen (inactiv) → kalicreină (activă = protează)
↓
kininogen (α2 globulină)
↓

• kininaze (degradative) → plasmakinine (bradikinină)

• enzimă de conversie a angiotensinei I
• carboxipeptidaze
• Efecte: vasodilataţie (antagonism cu SRA) permeabilizare
membranară → proteinurie
 Factorul vasodilatator lipidic renal
Prostaglandinele renale
• Rinichiul: generator de hipertensiune arterială
(SRA) & acţiune antihiptertensivă  medulină
Prostaglandinele renale:
• acidul prostanoic: 20 C, acid nesaturat
• PGE2; PGF1α, PGF2
• distribuţie cu precădere în medulara renală
Fosfolipide
fosfolipaza
15HPTE  hipoxine

5 HPTE  leucotriene
ciclooxigenaza
endoperoxizi intermediari

prostaglandine; tromboxani
 Efectele generale ale prostaglandinelor:
• vasodilataţie
• acţiuni miocardice: inotrop, cronotrop pozitiv
• musculatura netedă: digestivă, bronşică, uterină
• acţiuni secretorii digestive; metabolice; SNC etc.
Activitatea prostaglandinelor renale: vasculare & tubulare
a. acţiuni vasculare: vasodilataţie (efect antihipertensiv);
scade rezistenţa vasculară
creste flux plasmatic renal; debit urinar; excreţie de Na+
redistribuirea fluxului sanguin renal
zona corticală ↑ fluxul sanguin ↓ zona medulară
autoreglare a hemodinamicii renale
b. acţiuni tubulare:
• efect natriuretic
– scăderea reabsorbţiei tubulare
– vasodilataţie  creşterea fluxului urinar în tub
– inhibiţia proceselor energetice de transport
• efect kaliuretic
• acţiune anti-ADH  creşterea clearance-ului apei
libere
• inhibiţia peristaltismului ureteral
 REGLAREA ACTIVITATII RENALE
Se realizează prin mecanisme neuro-umorale complexe
– variaţii calitative, cantitative ale urinei în cursul ciclului
nictemeral  intervenţia unor factori: nervoşi, umorali

Mecanisme nervoase:
– dovezi: stări de comă (anurie, poliurie); puncţie bulbară
(albuminurie, glicozurie, anurie)
– reflexe: viscero-renale; reno-renale; condiţionate  scoarţa
cerebrală
 REGLAREA ACTIVITATII RENALE
Efecte:
• vasomoţie renală  vasoconstricţie
• secţionarea nervilor renali  vasodilataţie
• „tur de serviciu” al glomerulilor:
= cafeina  creşte numărul glomerulilor activi – poliurie
= NA  scoate din funcţie < 95% din glomeruli – oligurie
= excitarea splanhnicului  vasoconstricţie
= secţionarea nervilor renali  iniţial dispare turul de
serviciu după care reapare
 REGLAREA ACTIVITATII RENALE
Mecanisme hormonale
= necesitatea homeostaziei hidro – electrolitice prin:
– acţiuni directe la nivelul rinichiului
– modificări ale factorilor ce reglează distribuţia şi
menţinerea apei şi electroliţilor în organism

Hormoni: antidiuretic, aldosteron, adenohipofizari,

tiroidieni, parathormonul, vitamina D, etc.
 REGLAREA ACTIVITATII RENALE
Hormonul antidiuretic
• acţiune:
– creşte reabsorbţia apei (tub distal & colector renal)
– reabsorbţia facultativă a apei (15% FG): în condiţii de
repaus, organismul sănătos

• mecanism de acţiune:
– hialuronidaza  mucopolizaharid membranar
– adenilatciclaza  cAMP
– receptori V2 – aquaporină