FIZIOLOGIA APARATULUI

DIGESTIV
- fenomene mecanice -

CURS 1
 Generalitati
 Digestia reprezinta ansamblul proceselor
mecanice, fizice si chimice prin care
alimentele sunt transformate in compusi
suficient de simpli care sunt absorbiti.
 Absorbtia se realizeaza la nivelul
peretelui tubului digestiv, compusii ajung
la ficat unde sufera alte transformari.
 Prin circulatia sanguina substantele
absorbite sunt puse la dispozitia celulelor,
asigurand nutritia acestora.
 Fenomene mecanice de la nivelul
tubului digestiv
 Motilitatea bucala : masticatia si
deglutitia;
 Motilitatea esofagiana: peristaltismul;
 Motilitatea gastrica: umplerea si
evacuarea gastrica;
 Motilitatea intestinala: peristaltismul si
segmentatia; defecatia.
 MASTICATIA
Reprezinta ansamblul miscarilor
voluntare ale maxilarelor, limbii si dintilor
care antreneaza dilacerarea alimentelor.
Consecinta:
- alimentele sunt macinate; fibrele
colagene si tesuturile vegetale care
contin celuloza (inatacabile pe cale
enzimatica) sunt inmuiate;
- alimentele sunt amestecate cu saliva
(hidratarea bolului alimentar, contact cu
enzimele salivare, previn escoriatiile).
 MASTICATIA
 Muschii masticatori: striati, impartiti in 4
grupe functionale:
- ridicatori si propulsori: maseter si
pterigoidian intern;
- ridicatori si retractori: temporal;
- coboratori si propulsori: pterigoidian intern;
- coboratori si retractori: milohioidian,
geniohioidian, digastric.
 Inervatia: trigemen (geniohioidian –
hipoglos)
 MASTICATIA
 La om, mecanica masticatiei implica o
combinatie a miscarilor de coborare si ridicare
cu cele de rotatie, de retropulsie si de
lateralitate a mandibulei; miscari permise
datorita caracterelor speciale ale articulatiei
temporo-mandibulare.
 Reflexele masticatorii:

- reflexul de rontait: stimularea regiunii

incisivilor;
- reflexul masticator vertical: stimularea
mucoasei din dreptul celui de-al doilea molar
(miscari de inchidere-deschidere a gurii);
- reflexul de ruminatie: stimularea molarilor
posteriori (miscari laterale de mestecare).
 MASTICATIA
 Cavitatea bucala este normal inchisa;
stimularea receptorilor orali de catre alimente
provoaca o inhibitie reflexa a muschilor care
asigura inchiderea gurii, rezultand o coborare a
maxilarului.
 Coborarea maxilarului initiaza o intindere a
muschilor masticatori care determina o
contractie reflexa. Aceasta automat ridica
mandibula si determina inchiderea dintilor si
comprimarea bolului alimentar de marginile
obrajilor – fenomen care determina inhibarea
muschilor masticatori – si fenomenul se repeta.
 MASTICATIA
 Excitarea receptorilor bucali determina
impulsuri nervoase care pe calea nervilor
trigemen, coarda timpanului si
glosofaringian, ajung la centrul
masticator protuberantial de unde pleaca
eferente catre muschii masticatori.
 Stimularea formatiunii reticulate, a ariilor
hipotalamice, nucleul amigdalian si chiar
cortexul cerebral pot determina miscari
de masticatie ritmice si continue.
 DEGLUTITIA
 Este un act complex, care succede
masticatiei, pe parcursul careia sunt pusi
in actiune, intr-o secventa
predeterminata, un numar mare de
muschi striati de la nivelul cavitatii
bucale, faringelui, esofagului (exceptie,
muschiul esofagian distal – neted).
 Deglutitia este o functie “ancestrala”; la
fat este declansata la 12 saptamani;
respiratia la 24 saptamani.
 DEGLUTITIA
 Prin deglutitie are loc propulsia alimentelor din
cavitatea bucala, prin faringe si esofag, in
stomac.
 Etapele deglutitiei: timpul bucal, faringian,
esofagian.
 TIMPUL BUCAL: VOLUNTAR

- bolul este depus pe fata dorsala a limbii si

dirijat catre faringe
- partea anterioara a limbii se aplica pe valul
palatin, formand o cale inclinata; bolul coboara
progresiv catre faringe
- muschi implicati: linguali, palatul moale, istm
faringian
 DEGLUTITIA
 TIMPUL FARINGIAN : INVOLUNTAR
- Consta in contractii musculare in amonte de bol
si inhibarea lor in aval, in concordanta cu
fenomenele respiratorii
- Faze ale acestui timp:
a.trecerea prin faringele superior: contractie a
limbii dinainte inapoi care se muleaza pe valul
palatin si faringele posterior; ridicarea valului
palatin si relaxarea pilierilor posteriori insotita
de largirea faringelui si obturarea foselor
nazale;
 DEGLUTITIA
b. trecerea prin faringele mijlociu: bolul
este propulsat de unda de contractie
determinata de constrictorul mijlociu;
diametrul antero-posterior al faringelui
este crescut → deplasarea inainte si in sus a
laringelui, traheei si esofagului; epiglota
basculeaza in spate (pozitie orizontala si
oblica).
c. trecerea prin hipofaringe: relaxarea
constrictorului inferior al faringelui → cresterea
diametrului hipofaringelui, epiglota este inchisa.
 DEGLUTITIA
 Fig cu deglutitia
 DEGLUTITIA
 Comanda timpului faringian al deglutitiei
necesita o actiune simultana a centrului
respirator si a nucleului de origine a nervului
IX cranian.
 Acest stadiu reflex incepe cand bolul
alimentar atinge receptorii tactili ai fetei
posterioare a faringelui, valul palatului si
glotei
 Influxul centripet: glosofaringian / vag
 Centrii nervosi: bulb
 Influx centrifug: V, VII, X, XI, XII.
 DEGLUTITIA
 Mecanisme de securitate a deglutitiei:
- intoarcerea bolului in cavitatea bucala ≠
apropierea pilierilor laterali ai palatului si
ridicarea portiunii posterioare a limbii;
- penetrarea in nas a alimentelor ≠
contractia simultana a pilierilor laterali si
ridicarea palatului moale si a luetei;
- penetrarea in laringe si trahee ≠ ridicarea
laringelui, coborarea epiglotei, contractia
corzilor vocale.
 DEGLUTITIA
 TIMPUL ESOFAGIAN : INVOLUNTAR
 Consta in trecerea bolului alimentar prin
esofag.
 Bolul alimentar strabate esofagul in 5-6
secunde; cca 1 sec. in portiunea cervicala
a esofagului (musculatura striata); cca 2
sec. in portiunea toracala superioara a
esofagului (musculatura neteda si
striata); cca 3 sec. in portiunea inferioara
a esofagului (musculatura neteda).
 PERISTALTISMUL ESOFAGIAN
 Se descriu 3 tipuri de unde de contractie
esofagiene:
 Unde propulsive principale (peristaltism
primar)
- iau nastere sub sfincterul superior al
esofagului cand are loc inghitirea
alimentelor / salivei;
- durata tranzitului variaza in functie de
consistenta alimentelor;
- sunt unde propulsive.
 PERISTALTISMUL ESOFAGIAN
 Unde propulsive secundare (peristaltism
secundar):
-sunt declansate de distensia esofagului ca
urmare a prezentei bolului alimentar;
- persista mult timp cand alimentele stationeaza
in esofag;
- au rol propulsiv si de curatire a esofagului.
 Unde propulsive tertiare (peristaltism tertiar):

- nu sunt unde propulsive;

- reprezinta contractii simultane si spontane ale
muschilor netezi esofagieni
- apar la subiectii in varsta; se opun deglutitiei.
PERISTALTISMUL ESOFAGIAN
 UMPLEREA GASTRICA
 Functional, se descriu 2 regiuni:
- proximala (fundus si 1/3 din corp)

specializata pentru depozitare; se

relaxeaza la cresterea volumului
continutului – relaxare receptiva –
- distala (restul) specializata pentru
triturare si amestecare – chim gastric –
unde peristaltice care amesteca
continutul cu sucul gastric.
 UMPLEREA GASTRICA
 La baza fenomenelor motorii gastrice
stau complexele contractile propulsoare:
- apar ca un inel contractil la marginea
superioara a portiunii distale;
- sunt grupate in perechi; nu se suprapun;
- este determinat de un potential de
actiune ce apare spontan la marginea
superioara a portiunii distale si se
propaga in sincitiul muscular.
 UMPLEREA GASTRICA
 Prima contractie este asociata cu faza de
depolarizare; este slaba, elimina chim in
duoden si este urmata de inchiderea
pilorului;

 A doua contractie este asociata cu faza de

platou; comprima continutul pe pilorul
inchis (fortele de forfecare cliveaza
particulele pana la dimensiuni ~ 0,1 mm,
potrivite pentru evacuarea in duoden)
 Fig cu stomacul
 EVACUAREA GASTRICA
 Depinde de volumul continutului si de
compozitia sa:
- particulele sunt eliminate cu o intarziere de 15-
20 min fata de lichide;
- viteza de evacuare a chimului depinde de
presiunea intragastrica; presiunea
intraduodenala, rezistenta la trecerea chimului
prin regiunea pilorica;
- solidele digestive (carne, ou) parasesc stomacul
in 1 ora de la ingestia lor; grasimile alimentare
lichide (ulei) sau solide (unt) parasesc greu
stomacul;
 EVACUAREA GASTRICA
- solidele nedigerabile (fibrele alimentare)
stau in stomac toata perioada
postprandiala si sunt evacuate tardiv;
- lichidele hipo- si hipertone se elimina lent
- cresterea aciditatii gastrice ca si
continutul caloric crescut incetinesc
evacuarea gastrica
* este prevenita supraincarcarea
intestinului subtire privind capacitatea sa
de dilutie, neutralizare si digestie.
 MOTILITATEA INTESTINULUI
SUBTIRE
 Tranzitul intestinului subtire dureaza ~
12 ore.

 Formele fundamentale de motilitate sunt:

- motilitatea interdigestiva (perioada intre
ingestii);
- motilitatea digestiv (perioada de 2-3 ore
de la ingestie);
- propulsia in masa.
 MOTILITATEA INTESTINULUI
SUBTIRE
 MOTILITATEA INTERDIGESTIVA
- forma de activitate electrica este complexul
motor migrator (CMM)
- lungimea de intestin pe care se manifesta CMM
se numeste front de activitate; in acest cadru
se propaga contractiile peristaltice ce realizeaza
propulsia continutului.
- CMM se propaga in amonte; viteza este in
scadere (3-6 cm/min in duoden la 1-2 cm/min
in ileon); durata propagarii 80-120 min
- CMM nu se suprapun si nu se repeta pana la o
noua ingestie; au rol de inlaturare a resturilor
nedigerabile.
 MOTILITATEA INTESTINULUI
SUBTIRE
 MOTILITATEA DIGESTIVA
- se caracterizeaza prin unde propagate pe
distante scurte (contractii segmentare)
cu efect de amestecare a continutului cu
sucurile intestinale;
- trecerea de la activitatea motorie de tip
interdigestiv la cea de tip digestiv se face
prin comenzi centrale (declansate de
ingestie; absente la hranire parenterala)
transmise pe cale vagala.
 MOTILITATEA INTESTINULUI
SUBTIRE
 PROPULSIA IN MASA
- reprezinta contractii migratoare gigante care
dureaza 18-20 sec, se propaga cu o viteza de ~
1 cm/sec, pe distante mari
- sunt mai puternice decat contractiile
peristaltice obisnuite
- se pot propaga si retrograd in cadrul
programului de voma;
- se asociaza cu dureri abdominale (crampe) si
diaree
- sunt specializate pentru indepartarea stimulilor
nocivi
 MOTILITATEA INTESTINULUI
SUBTIRE
 Unde peristaltice
- contractii ale musculaturii netede
longitudinale intestinale
- rol de propulsare a continutului intestinal
in amonte
 Unde segmentare
- contractii ale musculaturii netede
circulare intestinale
- asigura amestecarea continutului
intestinal cu sucurile intestinale.
 MOTILITATEA INTESTINULUI
GROS
 Activitatea contractila este permanenta,
neseparata in functie de ingestie; tranzitul
intestinal dureaza 36-48 ore;
 COLONUL ASCENDENT: isi poate adapta
volumul prin relaxare comandata nervos, dar
controleaza influxul din ileon prin semnale
aferente de la mecano- si chemoreceptori;
- propulsia continutului are loc in ambele sensuri
- se intalnesc contractii segmentare si intensa
activitate peristaltica;
- rol de amestec al continutului cecal.
 MOTILITATEA INTESTINULUI
SUBTIRE
 COLONUL TRANSVERS specializat pentru
depozitare si absorbtia apei;
- propulsia in aval este lenta, bazata pe contractii
segmentare cu propagare limitata (haustratii)
- haustrele survin de 3-4 ori/zi, franeaza tranzitul
materiilor fecale si asigura functia de stocaj
colic.
 COLONUL DESCENDENT – o simpla conducta

intre transvers si sigmoid, programat motor

pentru propulsia in masa.
 CONTINENTA SI DEFECATIA
 CONTINENTA reprezinta capacitatea
sigmoidului si rectului de a primi si mentine
temporar un continut de 500 ml.
 Se realizeaza prin sfincterele intern (neted)
si extern (striat), cu ajutorul muschilor
planseului perineal (ridicator anal si
rectopubian) care realizeaza o valva la limita
intre rect si canalul anal.
 Cand rectul este destins este activat reflexul
rectoanal (local) care relaxeaza sfincterul
intern.
 CONTINENTA SI DEFECATIA
 Prin control voluntar, continenta este
mentinuta prin contractia sfincterului extern
si a muschiului rectopubian, cu angulare
suplimentara rectoanala realizand un capac
valvular (mecanism utilizat cand creste
presiunea abdominala).
 DEFECATIA – eliminarea la exterior a

materiilor fecale;
- relaxarea sfincterului extern, coborarea
planseului pelvin cu cresterea unghiului
recto-anal;
 CONTINENTA SI DEFECATIA
 Este sustinuta si prin cresterea presiunii
abdominale (contractia diagragmului si a
muschilor abdominali)
 Nu se elimina numai continutul recto-anal ci
si mari cantitati din cel colic, prin peristaltica
intestinala terminala.
 La adult poate fi controlata voluntar; la copil
este involuntar (pana la maturarea cailor
nervoase si a centrilor nervosi superiori).
DEFECATIA
 SISTEMUL NERVOS ENTERIC
 “Micul creier intestinal” este o retea
neuronala formata din ganglioni situati in
peretele tubului digestiv, tracturi primare
interganglionare si proiectii secundare si
tertiare catre efectori;
 Functioneaza ca un sistem integrativ
independent; cuprinde neuroni senzitivi,
interneuroni si neuroni motori;
 Ganglionii si tracturile interganglionare se
dispun in doua plexuri interconectate,
continue circular si longitudinal.
 SISTEMUL NERVOS ENTERIC
 Plexul mienteric (Auerbach): retea
bidimensionala dispusa intre straturile
musculare longitudinal si circular; contine
majoritatea motoneuronilor pentru
musculatura neteda;
 Plexul submucos (Meissner): similar
structural; cu ganglioni mici; dezvoltat in
intestinul subtire, contine motoneuroni
pentru cripte si vilozitati.
 SISTEMUL NERVOS ENTERIC
 Neuronii ganglionilor enterici din ambele
plexuri sunt de 3 tipuri:
- Dogiel I: numeroase dendrite scurte
butonate si un axon ce participa la tractusuri
interganglionare sau se proiecteaza spre
stratul muscular circular sau mucoasa;
- Dogiel II: prelungiri polimorfe scurte (strict
interganglionare) si lungi (transganglionare,
multidirectionale);
- Dogiel III: prelungiri numeroase, sinapse in
acelasi ganglion sau in cei vecini.
 SISTEMUL NERVOS ENTERIC
 Neurotransmitatorii sunt eliberati din
varicozitatile de pe traiectul terminatiilor
nervoase; difuzeaza pe distante mari pana la
receptorii postsinaptici; un numar mic de
neuroni motori influenteaza un numar mare
de celule efectoare.
 Depolarizarea/hiperpolarizarea membranara
produsa de un neurotransmitator
excitator/inhibitor se numeste potential
jonctional excitator / inhibitor (EJP / IJP)
 Depolarizarea creste probabilitatea de
deschidere a canalelor de calciu de tip L si
poate atinge pragul pentru declansarea unui
potential de actiune.