LASERUL ÎN MEDICINĂ

Cuprins
• Istoric
• Principiul fizic al laserelor
• Componentele și principiul de
funcţionare a laserelor
• Regimuri de funcţionare a laserelor
• Proprietăţile fascicolului laser
• Interacţiunea laser – ţesut
• Aplicaţiile laserilor în Medicina
Dentară
• 1917 - Einstein - lucrarea „Teoria
cuantică a radiaţiilor” (prima referire la
teoria laserilor)
• introduce noţiunile
• emisie spontană
• emisie stimulată
• Caracterizează radiaţia corpului negru
prin domenii spectrale şi cuante de
energie care aparţin acestor domenii.
• Pentru fiecare atom excitat din cavitatea
radiantă se atribuie:
– o anumită probabilitate de emisie în
unitatea de timp
– o probabilitate de absorbţie şi de emisie
forţată (indusă), proporţionale cu energia
radiaţiei
• Pentru atomii neexcitaţi se presupune
numai o probabilitate de absorbţie.
• Este punctul de plecare în explicarea
funcţionării laserilor.
• 1923 - Louis de Broglie a asociat fiecărei
mişcări a unui punct material o undă a cărei
lungime de undă se obţine din impulsul
mecanic al particulei
• 1958 - Charles Townes, J. P. Gordon şi H.
J. Zeiger finalizează cercetările privind
amplificarea radiaţiei electromagnetice
prin emisie stimulată
• 1960 - T. H. Maiman obţine primul efect
laser cu rubin - folosit pentru prima dată
în oftalmologie pentru fotocoagulare.
Cuprins
• Istoric
• Principiul fizic al laserelor
• Componentele și principiul de
funcţionare a laserelor
• Regimuri de funcţionare a laserelor
• Proprietăţile fascicolului laser
• Interacţiunea laser – ţesut
• Aplicaţiile laserilor în Medicina
Dentară
LASER = amplificarea luminii prin
stimularea emisiei de radiaţii

Light
Amplification by
Stimulated
Emission of
Radiation
• Laserele - categorie de dispozitive
cuantice care generează radiaţie
electromagnetică coerentă cu
lungimi de undă între 100 nm şi 2
mm
• Radiaţia laser nu este o radiaţie
ionizantă.
• Termenul „radiaţie” se referă în
fizica laserilor la un transfer de
energie.
• Termenul „iradiere” - tratarea
unei ţinte cu radiaţie laser.
• Tipuri de procese de emitere
a luminii de către atomii şi
moleculele substanţelor:
– emisia stimulată
– emisia spontană
Cuprins
• Istoric
• Principiul fizic al laserelor
• Componentele și principiul de
funcţionare a laserelor
• Regimuri de funcţionare a laserelor
• Proprietăţile fascicolului laser
• Interacţiunea laser – ţesut
• Aplicaţiile laserilor în Medicina
Dentară
Laser – componente principale:
1. Mediul activ (mediul de amplificare)
2. Sursa de pompaj
3. Cavitatea rezonantă
4. Cuplaj de ieşire
5. Raza laser
 1. Mediul activ
• Reprezintă partea principală a oricărui tip de
laser
• Este un material cu proprietăți care îi permit să
amplifice lumina de emisie stimulată.
• Poate fi: solid, lichid, gazos sau semiconductor
• Caracteristicile materialului din care este
constituit mediul activ determină parametrii
funcţionali ai laserului, inclusiv lungimea de
undă.
 1. Mediul activ
• Permite o inversie a populaţiei între două
(sau mai multe) niveluri energetice ale
particulelor componente (atomi, molecule,
ioni).
• Este o colecţie de atomi, molecule sau ioni
care absorb energie de la o sursă externă şi
prin procese atomice complexe generează
radiaţie laser.
• Lumina de o anumită lungime de undă, care
trece prin mediul activ, este amplificată
(crește puterea).
 2. Sursa de pompaj
• Pentru ca mediul de amplificare să
amplifice lumina, acesta trebuie să fie
alimentat cu energie de la o sursă
specială (sursa de pompaj).
• Sursa de pompaj - pompează atomii,
moleculele sau ionii pe un anumit nivel
energetic superior.
 2. Sursa de pompaj
• Este formată din lămpi cu înaltă presiune,
cu luminozitate foarte mare (flashuri) –
dau pompajul optic sau descărcarea
electrică direct în mediul activ gazos.
 3. Cavitatea rezonantă
• Pentru a obţine o amplificare
semnificativă a radiaţiei emise în mediul
activ, acesta trebuie plasat într-o
cavitate rezonantă (c.r.)

• C. r. creşte densitatea radiaţiei emise de

mediul activ din interiorul tubului său
prin reflexii multiple pe pereţii săi, deci
măreşte drumul undelor prin mediul
activ şi astfel sporeşte intensitatea
emisiei stimulate.
 3. Cavitatea rezonantă
Rezonatorul laser - două
oglinzi:
– una total reflectantă
– una cu o reflectivitate
mai mică de 100% -
transmite radiaţia laser
din rezonator în
exteriorul său, fiind
transparentă pentru
lungimea de undă a
laserului.

https://www.youtube.com/watch?v=R_QOWbkc7UI
Cuprins
• Istoric
• Principiul fizic al laserelor
• Componentele și principiul de
funcţionare a laserelor
• Regimuri de funcţionare a laserelor
• Proprietăţile fascicolului laser
• Interacţiunea laser – ţesut
• Aplicaţiile laserilor în Medicina
Dentară
Laserele pot funcţiona
• în undă continuă - puterea
unui laser se menţine la nivel
constant pentru perioade lungi de
timp (secunde, zeci de secunde)

• în impulsuri
• Funcționarea în impulsuri
– Îmbracă o mare diversitate.
– Cel mai simplu tip de funcţionare al
laserilor în impulsuri - cel în care un
fascicul laser continuu este întrerupt
periodic de un obturator comandat
sau de un disc rotitor cu fante.
– Puterea de vârf a impulsului - cea a
laserului în undă continuă iar
frecvenţa de repetiţie a impulsurilor
variază între câţiva Hz şi câţiva kHz.
Cuprins
• Istoric
• Principiul fizic al laserelor
• Componentele și principiul de
funcţionare a laserelor
• Regimuri de funcţionare a laserelor
• Proprietăţile fascicolului laser
• Interacţiunea laser – ţesut
• Aplicaţiile laserilor în Medicina
Dentară
1. Coerenţa
2. Direcţionalitatea
3. Densitatea ridicată
de putere
4. Monocromaticitatea
 1. Coerenţa
• Generaţi de emisia stimulată, fotonii
formează o avalanşă unică, ce este
caracterizată printr-o direcţie de
mişcare determinată. Aceasta este
lumina coerentă.
• Toate trenurile de unde
– sunt îndreptate în acelaşi sens
– au aceeaşi lungime de undă
– se află în fază între ele
1. Coerenţa
• Toate acestea sunt urmarea
emisiei stimulate a luminii.
• În cazul emisiei stimulate, trenul
de undă secundar „copie” identic
trenul de undă primar, ca și
– direcţie
– sens al mişcării
– lungime de undă
– fază
2. Direcţionalitatea
Este rezultatul faptului că radiaţia emisă
are o divergenţă foarte mică.

La distanţe mari găsim radiaţia laser sub

forma unui fascicul îngust, cu
densitate de putere foarte mare.
2. Direcţionalitatea
• Gradul înalt de coerenţă se
manifestă printr-o divergenţă
foarte mică a fasciculului laser.
• În fasciculul laser toate razele:
– Sunt paralele
– Sunt monocromatice
– Pot fi focalizate într-un punct.
3. Densitatea ridicată de putere
• Caracterizează puterea fasciculului laser pe unitatea
de suprafaţă.
• Deoarece fasciculele laser sunt înguste, această
densitate devine foarte mare.
• De exemplu, în cazul unui laser He - Ne de 1 mW, cu
diametrul fasciculului de 0,4 mm, densitatea medie
de putere este de 0,5 W/cm2.
• Pentru fasciculele de mare putere focalizate
densitatea de putere atinge uşor 1011 – 1012 W/cm2.
• Chiar în cazul unui laser de mică putere intensitatea
fasciculului laser este de circa 104 ori mai mare decât
intensitatea soarelui.
 4. Monocromaticitatea
• Se referă la faptul că fasciculul laser emis
este foarte îngust din punct de vedere
spectral, având deci o lungime de undă
foarte precis determinată.
• Monocromaticitatea radiaţiei laser este cu
câteva ordine de mărime mai bună decât a
surselor clasice de lumină.
• Aceasta are ca efect stimularea unor reacţii
selective în mediile cu care interacţionează.
Cuprins
• Istoric
• Principiul fizic al laserelor
• Componentele și principiul de
funcţionare a laserelor
• Regimuri de funcţionare a laserelor
• Proprietăţile fascicolului laser
• Interacţiunea laser – ţesut
• Aplicaţiile laserilor în Medicina
Dentară
• Interacţiunea laser-ţesut - fenomen complex, influenţat de
– parametrii diferitelor lasere
– proprietăţile ţesuturilor

• Fascicul laser ţesut fenomene:

– transmisia (lumina trece, este transmisă prin ţesut şi
doar o mică parte este absorbită).
– absorbţia (fenomenul principal care afectează ţesutul);
– dispersia (energia fasciculului laser ce se disipează în
ţesut spre locuri nedorite);
– reflexia (întoarcerea undei laser la sursă sau la altă
suprafaţă);
• În ţesuturile biologice radiaţia
absorbită este transformată în alte
forme de energie (calorică,
chimică), acţionând în interiorul
ţesutului care a absorbit-o şi
împrăştiindu-şi efectele în zonele
înconjurătoare.

• Mecanismul interacţiunii - complex

-studiat în corelaţie directă cu:
– timpul de reacţie din partea ţesutului
– nivelul de organizare biologică
 Absorbţia radiaţiei laser de
către ţesuturi
• Proces produs când energia furnizată
de radiaţia laser - transferată spre o
moleculă absorbantă M, astfel încât
se obţine o formă de stare excitată
cu energie mare.
• După 10-6 - 10-9 secunde de la
excitaţie - energia se pierde (sub
formă de căldură) şi se produce
revenirea la starea anterioară.
Absorbţia radiaţiei laser de
către ţesuturi
• Cromofor = moleculă din ţesuturi care
absoarbe energia
• Când lumina este absorbită de un
cromofor, energia este transferată de la
foton la cromofor
• Molecula care a absorbit energia - excitată
• Excitaţia încălzirea ţesuturilor.
• Diferiţi cromofori absorb preferenţial
undele anumitor tipuri de lasere.
• Cromofor - localizat pe un anumit țesut -
lasere cu lungimea de undă caracteristică
pentru a afecta selectiv țesutul respectiv.
• Exemple:
– folosirea de impulsuri laser de 577 nm pentru
coagularea selectivă a vaselor mici, iniţiată prin
absorbţia selectivă a oxihemoglobinei
– lezarea termodinamică selectivă a melanocitelor şi
melanozomilor prin impulsuri laser din ultraviolet
apropiat sau roşu
– vaporizarea termică selectivă a plăcilor
aterosclerotice încărcate cu carotenoid prin
impulsuri laser albastre
 Dispersia radiaţiei laser
în ţesuturi
• Lumina se poate dispersa din fasciculul
principal absorbit de ţesut în locuri
nedorite.
• Energia dispersată - motiv pentru
întinderea leziunii tisulare în jurul
spotului luminos deoarece modifică
direcţia şi rezultatele fasciculului
incident.
• Gradul de dispersie depinde de:
– lungimea de undă a luminii
– compoziţia ţesutului
Zonele optice şi proprietăţile optice ale ţesuturilor
dentare dure şi ale ţesuturilor dentare moi
• Elementele structurale ale dintelui care
determină proprietăţile optice ale acestuia
sunt:
– smalţul
– dentina
• Proprietăţile optice – determinate de:
– conţinutul în hidroxiapatită a smalţului şi al
dentinei
– conţinutul de apă al smalţului şi dentinei
– structura prismatică a smalţului
– structura şi densitatea tubilor dentinari
– grosimea smalţului şi dentinei
Procesele de interacţiune a
laserului cu ţesutul
• FOTOCHIMICE
• TERMICE
• FOTOMECANICE
• NELINIARE
 EFECTELE FOTOCHIMICE
• Specifice laserelor pentru biostimulare
• Au loc la densităţi mici de putere (10-3 - 1
W/cm2)
• Timpi lungi de iradiere (10-1000 secunde)
• Suita de efecte se include în terapia
fotodinamică cu laser şi constă într-un efect
imediat la nivel molecular şi structural
organic, ţintele principale fiind mitocondriile
sau lizozomii.
• Efectele produse pot fi
– primare (directe)
– indirecte.
a) Efectele fotochimice directe
Biochimice - manifestate prin:
– stimularea eliberării substanţelor preformate: histamină,
bradichinină, serotonină
– modificarea reacţiilor normale ale enzimelor (le inhibă
sau le stimulează)
– stimularea producerii ATP
– accelerarea mitozelor
Bioelectrice - constau în normalizarea potenţialului
de membrană al celulei, intervenind în reglarea
pompei de Na.
Bioenergetice - radiaţia laser conferă celulelor
ţesuturilor şi organelor o energie solidă prin:
– stimularea tropismului şi a fiziologiei celulare
– normalizarea deficienţelor
– rectificarea dezechilibrelor celulare.
b) Efectele fotochimice indirecte
• Stimularea microcirculaţiei
Acţiunea laserului are efect asupra sfincterului
precapilar - îl menţine deschis şi astfel
stimulează microcirculaţia. Acesta are ca efect
îmbunătăţirea troficităţii în zonă datorită
creşterii procentului de oxigen şi substanţelor
nutritive cu scăderea cataboliţilor.
• Creşterea troficităţii locale - realizată prin:
– creşterea ATP-ului mitocondrial
– accelerarea mitozelor celulare.
• Terapeutic, efectele directe şi indirecte
se materializează prin:
– efect analgetic,
– efect antiinflamator,
– efect antiedematos,
– normalizarea circulaţiei locale şi
– efect de biostimulare.
• Mecanismul interacţiunii fotochimice -
explicat prin transformarea energiei
laser în energie chimică, datorită
absorbţiei unui foton de către un
cromofor molecular şi transformarea
moleculei respective într-o moleculă
excitată
• Ulterior, această moleculă poate participa la
o reacţie chimică, fotonul acţionând ca un
reactiv care este consumat stoechiometric
într-o reacţie fotochimică, ce are loc cu
obţinerea în final a unui produs fotochimic.
• Astfel de reacţii - reprezentate de:
– desfacerea legăturilor biochimice
– formarea legăturilor încrucişate
– formarea unui radical ce determină leziuni
oxidative
– fotodistrucţia cromoforului. Cromoforul molecular
poate fi de natură endogenă (grupările laterale
ale aminoacizilor, pigmenţii hematici) sau pot fi
de natură exogenă (moleculele introduse special
în organism)
• Mecanismul - la baza terapiei
fotodinamice
• În practică - utilizat pentru
distrugerea celulelor canceroase.
• Procedeul - bazat pe injectarea
în organism a unui cromofor
exogen care se va acumula cu
predilecţie la nivelul celulelor
canceroase.
• Sub acţiunea radiaţiei laser,
cromoforul va absorbi fotonii
care vor reacţiona cu oxigenul,
rezultând un produs toxic ce va
distruge celulele canceroase.

• Eficienţa terapiei depinde de:

–cromoforul molecular
–radiaţia laser
–concentraţia de oxigen
 EFECTELE TERMICE
• Efectele termice
– Evaporarea ţesuturilor
– Tăierea ţesuturilor
– Coagularea ţesuturilor
• Efectele termice apar la:
– densităţi de putere foarte mari - până la 1010 W/cm2
– timp de expunere scurt (1 ms - 100 ms)
• Efectele termice ale laserului pot fi descrise pe
baza:
– temperaturii atinse şi a duratei expunerii,
– particularităţilor optice ale ţesutului şi a lungimii de
undă utilizate (tabel 1).
 Temperatură Efect tisular
37C fără leziuni tisulare ireversibile
inducţie enzimatică
edem
40 - 45C
fragmentare membranară
moarte celulară (în funcţie de durată)
denaturarea proteinelor
60C coagulare iniţială
necroză
denaturare colagenică
80C
defecte de membrană
100C uscare

peste 150C carbonizare

300C evaporare

Tabel nr.1 - Efectul radiaţiei laser asupra ţesutului viu, în funcţie de temperatură
 EFECTELE TERMICE
• Bazate pe conversia energiei
electromagnetice a laserilor în energie
termică
• Utilizate în
– terapie (fototermoterapie)
– chirurgie (efecte termice locale distructive)
• Când un cromofor din ţesut absoarbe un
foton, o parte din energia de excitaţie se
relaxează neradiativ şi conduce la
creşterea temperaturii în cromofor şi
apoi în mediul înconjurător
 EFECTELE TERMICE
• Obţinute - focalizarea fasciculului laser în
spoturi cu dimensiuni de câţiva m sau mm.
• Microscopic, procesele fototermice au
originea în absorbţia în volum ce are loc în
benzile de vibraţie – rotaţie moleculare sau
în sistemul de nivele vibraţionale ale celei
mai coborâte stări electronice, urmată de
termalizarea rapidă prin dezexcitare
neradiativă.
• Efectele de încălzire caracteristice sunt
controlate de absorbţia ţintei moleculare
(apa, proteinele, pigmenţii sau alte
macromolecule)
Efectele fototermice asupra
ţesuturilor se manifestă prin:

• Hipertermie
• Coagularea ţesuturilor
• Îndepărtarea ţesuturilor
prin ablație
 Hipertermia
• Expunere lungă la o temperatură moderat ridicată,
efectele nefiind vizibile imediat.
• Afectarea lentă şi la temperatură coborâtă a ţesutului

– distrugerea structurilor labile (proteinele enzimatice)
– disfuncţii celulare, eventual necroza ţesutului.
• Energia termică  denaturarea şi agregarea ireversibilă
a macromoleculelor din interiorul celulelor  afectarea
procesele metabolice  în final la moartea celulei.
• Hipertermia determină:
– în ţesuturile normale - efecte minore,
– în celulele cancerigene - un grad mare de susceptibilitate 
sensibile la radiaţii
 Coagularea ţesuturilor
• Temperaturi mai ridicate  modificări evidente
imediate în ţesut prin:
– agregarea proteinelor labile
– distrugerea moleculelor structurate (hemoglobina şi
colagenul).
• Datorită conţinutului proteic crescut al colagenului,
la o temperatură > 60C, proteinele încep un proces
de denaturare cu deformarea structurii şi
modificarea lanţurilor proteice.
• Proprietăţile hemostatice ale radiaţiei laser –
explicate prin micşorarea cantităţii de colagen:
pereții vasculari  conţinut crescut în colagen.
• Creşterea temperaturii  denaturarea proteinelor
 micşorarea lumenului vascular până la obliterare
totală
Îndepărtarea ţesuturilor prin ablaţie
• Implică evaporarea rapidă şi vaporizarea
explozivă.
• Când temperatura ţesutului iradiat creşte >
100C  apa în celule începe să fiarbă.
• Transformarea apei în vapori  expansiune
iminentă  distrugere aproape instantanee a
pereţilor celulari.
• Aceste procese - la o putere normală a unui
laser chirurgical
• Când temperatura ţesutului se apropie de temperatura de
prag pentru vaporizarea apei (100C), efectele fototermice
ale interacţiilor laser-ţesut se înscriu sub influenţa:
– energiei necesare pentru schimbarea de fază a apei;
– deshidratării ţesutului;
– formării vacuolelor cu vapori în ţesut;
– efectelor mecanice datorită expansiunii rapide a vacuolelor cu vapori în ţesut.
• Sub influenţa iradierii laser se formează bule sub suprafaţa
ţesutului încălzit.
• Dacă iradierea continuă, bulele se măresc şi se sparg
exploziv. Această serie de evenimente formează efectul de
microexplozie (popcorn).
• Vacuolele ce se sparg la suprafaţa ţesutului determină
eliberarea vaporilor de apă şi, prin disiparea gazului
fierbinte, suprafaţa se răceşte momentan.
• Căldura mare de vaporizare a apei este avantajoasă,
deoarece vaporii generaţi îndepărtează excesul de căldură,
prevenind astfel creşterea în continuare a temperaturii în
ţesutul adiacent.
• Studii histologice ale craterelor realizate
cu încălzire relativ lentă 
– acestea sunt rezultatul fuzionării, expansiunii şi
ruperii grupurilor de vacuole.
– nu se formează datorită pierderii de masă în ţesut
• În medicină efectele fototermice se referă
la:
– Evaporarea ţesuturilor
– Secţionarea ţesuturilor
– Coagularea ţesuturilor.
• Aceste procese - produse cu diferite tipuri
de lasere care au:
– densităţi de putere între 1 W/cm2 şi 106 W/cm2
– durată de iradiere de la milisecunde la mai multe
secunde.
• Efectul termic al radiaţiei laser în ţesut
se bazează pe absorbţia radiaţiei şi
transformarea energiei laser în căldură.
• În funcţie de intensitatea absorbţiei se
înmagazinează în ţesut o anumită
putere/ volum şi în funcţie de durata
iradierii se depune o anumită
energie/volum.
• În profunzimea ţesutului, cantitatea de
radiaţie absorbită scade (legea Lambert-
Beer)  că şi energia termică şi
temperatura scad în adâncimea
ţesutului.
• In vivo, prin fluxul sanguin local, căldura este
transportată la distanţă de ţesutul supus razei laser.
• În mod teoretic se consideră că relaţiile termice ale
unui ţesut sunt determinate de trei factori:
– conductibilitatea termică - fluxul de căldură este direct
proporţional cu diferenţa de temperatură pe unitatea de
lungime;
– acumularea de căldură - poate fi definită printr-o
constantă materială: aşa numita căldură specifică;
– transportul căldurii prin fluxul sanguin
• Rata de irigare sanguină influenţează profunzimea
pătrunderii căldurii.
• Organele slab irigate cu sânge (ţesutul adipos), pot
fi mai uşor lezate termic decât organele mai
vascularizate.
• Influenţa vascularizaţiei este, neglijabilă când
durata expunerii depăşeşte cu mult rata irigaţiei
sanguine.
 EFECTE FOTOMECANICE
• Rezultă din vibraţia mediului parcurs de
radiaţia laser şi este generat de energia
eliberată mediului prin absorbţia unui foton
incident.
• Efectul mecanic  prin presiunile exercitate
la nivelul ţesuturilor. Sub presiune, un ţesut
poate fi deformat reversibil sau ireversibil.
• Leziunile ce pot apare sunt
– macroscopice (ruperea ţesuturilor moi,
fracturarea ţesuturilor dure)
– microscopice (leziuni celulare sau microfisuri la
nivelul ţesuturilor dure).
Tipuri de interacţiune fotomecanică:

1.prin unde de presiune

tranzitorie
2.starea de presiune
semiconstantă
 1. Efectele fotomecanice prin
unde de presiune tranzitorie
• Pot fi generate prin :
– expansiune termoelastică bruscă, prin
încălzire rapidă (laser pulsat)
– reculul ablaţiei, când o masă de ţesut este
eliminată rapid prin ablaţie, reculul trimite un
impuls de mişcare la nivelul ţesuturilor, iar
acesta se va propaga ca o undă de presiune
– expansiune bruscă secundară schimbării
unei faze, cum ar fi vaporizarea apei în
ţesuturi sau formarea de plasmă
2. Efectele fotomecanice prin
starea de presiune semiconstantă
• Starea de presiune semiconstantă este
cauzată de căldură și se obţine secundar
expansiunii termoelastice a ţesuturilor.
• Termenul de stare semiconstantă se
explică prin faptul că expansiunea
termoelastică nu este o undă de presiune
trecătoare, ci o distribuţie statică de
presiune, dependentă de distribuţia
temperaturii.
 EFECTE NELINIARE
• Formarea plasmei se bazează pe procese neliniare
asociate cu excitaţia prin impulsuri scurte
generatoare de unde de şoc acustice.
• Formarea plasmei - singura interacţiune laser-ţesut
care nu se supune principiului fotobiologic
fundamental de reciprocitate, conform căruia un
efect este independent de intervalul de timp în
decursul căruia sunt emişi fotonii (fenomenul este
dependent de putere).
• O dată cu apariţia laserelor cu puteri foarte mari,
care pot să acţioneze în impulsuri scurte, a devenit
posibilă producerea unor puteri foarte ridicate (1010
W/cm2 pentru impulsuri în nanosecunde şi 1012
W/cm2 pentru impulsuri în picosecunde) în spoturi
focale de 25-50 microni.
• Când aceste lasere sunt focalizate pe un spot
mic de ţesut se produc fenomene „neliniare”,
ducând la formarea unei plasme (un nor gazos
bogat în electroni liberi).
• Această plasmă a fost uneori denumită “cea
de-a patra stare a materiei”, deoarece
proprietăţile sale sunt foarte diferite de cele
ale solidelor, lichidelor sau gazelor.
• Ca urmare a producerii bruşte a unui câmp
electric de înaltă tensiune (106-107 V/cm) în
decurs de 10-9-10-12 secunde se produce în
spotul focalizat o undă de şoc acustic intensă.
• Această undă este purtătoarea unei energii
cinetice potenţial lezante şi a fost utilizată în
clinică pentru prima oară în oftalmologie.
Cuprins
• Istoric
• Principiul fizic al laserelor
• Componentele și principiul de
funcţionare a laserelor
• Regimuri de funcţionare a laserelor
• Proprietăţile fascicolului laser
• Interacţiunea laser – ţesut
• Aplicaţiile laserilor în Medicina
Dentară
• Tratamentul cariei dentare
• Tratamentul hiperesteziei dentinare
• Tratamentul endodontic
• În parodontologie la reducerea
pungilor parodontale
• În OMF: leziuni paramaligne ale
mucoasei bucale, hiperplazii orale,
diateze hemoragice, angiomatoze şi
tatuaje, leziuni cicatriciale
• Prelucrarea materialelor dentare:
fotopolimerizarea răşinilor diacrilice
compozite, sudarea aliajelor dentare
 Bibliografie
1. Dederich D.N. (1991). Laser/tissue interaction. Alpha Omegan, 84(4), 33-6.
2. Uddhav A. Patil, Lakshyajit D. Dhami. (2008). Overview of lasers. Indian Journal of
Plastic Surgery, 41(Suppl), S101–S113
3. Sulieman M. (2005). An overview of the use of lasers in general dental practice: 2. Laser
wavelengths, soft and hard tissue clinical applications. Dental Update, 32(4), 228-230,
233-234, 236.
4. Miller M., Truhe T. (1993). Lasers in dentistry: an overview. Journal of American Dental
Association, 124(2), 32-35
5. Verma S.K., Maheshwari S., Singh R.K., Chaudhari P.K. (2012). Laser in dentistry: An
innovative tool in modern dental practice. National Journal of Maxillofacial Surgery, 3(2),
124-132.
6. Fornaini C., Rocca J.P., Merigo E., Meleti M., Manfredi M., Nammour S., Vescovi P.
(2012). Low energy KTP laser in oral soft tissue surgery: A 52 patients clinical study.
Medicina Oral, Patologia Oral y Cirurgia Bucal, 17(2), e287-e291.
7. Coluzzi D.J. (2004). Lasers in dentistry. Journal of American Dental Association, 135(6),
698-702
8. Dederich D.N., Bushick R.D. (2004). Lasers in dentistry: separating science from hype.
Journal of American Dental Association, 135(2), 204-212
9. Stabholz A., Zeltser R., Sela M., Peretz B., Moshonov J., Ziskind D., Stabholz A. (2003).
The use of lasers in dentistry: principles of operation and clinical applications.
Compendium of Continuing Education in Dentistry, 24(12), 935-948
 Bibliografie
10. Coluzzi D.J. (2000). An overview of laser wavelengths used in dentistry. Dental Clinics of
North America, 44(4), 753-65.
11. Diaconescu S., Babalâc C. (1999). Laserul în tratamentul afecţiunilor osteo-articulare.
Editura Militară, 16-43
12. Malali E., Kadir T., Noyan U. (2012). Er:YAG lasers versus ultrasonic and hand instruments
in periodontal therapy: clinical parameters, intracrevicular micro-organism and leukocyte
counts. Photomedicine and Laser Surgery, 30(9), 543-550.
13. Mm J., Nk B. (2014). Minimal intervention dentistry - a new frontier in clinical dentistry.
Journal of Clinical Diagnostic Research, 8(7), ZE04-08.
14. Featherstone J.D., Doméjean S. (2012). Minimal intervention dentistry: part 1. From
'compulsive' restorative dentistry to rational therapeutic strategies. British Dental Journal,
213(9), 441-445.
15. Martens L.C. (2011). Laser physics and a review of laser applications in dentistry for
children. European Archives of Paediatric Dentistry, 12(2), 61-67
16. Kotlow L.A. (2004). Lasers in pediatric dentistry. Dental Clinics of North America, 48(4),
889-922
17. Guler C., Malkoc M.A., Gorgen V.A., Dilber E., Bulbul M. (2014). Effects of Er:YAG laser on
mineral content of sound dentin in primary teeth. The Scientific World Journal, 2014, 1-6
18. Jacobson K., Rajfur Z., Vitriol E., Hahn K. (2008). Chromophore-assisted laser inactivation in
cell biology. Cell, 18(9), 443-450
19. Jay. G.D. (1988). Selective destruction of protein function by chromophore-assisted laser
inactivation. Proceedings of the National Academy of Sciences, 85, 5454-5458
VĂ MULȚUMESC!