Fișă de lectură-

Moromeții
De Marin Preda
Moza Carla
Clasa a IX-a A
 Date Generale
A aparut in anul 1955 ( primul volum), cu o diferenta de 12 ani dintre cele doua volume, insa evenimentele curg fluent ( luând in considerare
diferenta de timp dintre lansări); in perioada interbelică-postbelică
Tema: destrămarea inceata, dar sigură a fondului rural, a esenței familiei si distrugerea linistii satului tipic din perioada dinaintea razboiului
mondial;
imaginea satului aflat in perioada de criză
relatia individuala a personajelor cu dorinta de avuție, dragostea, statutul social, respectul de sine, evolutia, opozitia mentalitatilor si
timpul.
Tip: roman social, realist
Structura: în două volume ( 3 părți )
Genul literar: epic
Perspectivă narativă:- obiectiva, scrisa in proză
- unghiul din care privește si comenteaza faptele este larg, există momente în care vocea naratorului impersonal,
omniscient și omniprezent se confundă cu cea a protagonistului, Ilie Moromete ( creându-se astfel o confuzie cu un narator personaj)
Naratorul: relateaza la persoana a III-a, omniscient si omniprezent;
se definește drept o instanţă fictivă dintr-o operă literară, care îndeplinește funcția unui purtător de cuvânt al autorului.
Spatiul si timpul desfasurării actiunii:  în satul teleormănean Siliștea Gumesti, înaintea celui de-al douilea război mondial; în vara anului 1937
Caracterul realist este redat de spaţiul întâmplărilor (chiar satul natal al prozatorului), personaje ( Niculae este o reflexie a lui Marin preda, a
copilarie sale chinuite si marcata de „celebra” oaie Bisisica), nume (Nila -fratele scriitorului mort in al II-lea Razboi Modial, iar Tita si Ilinca
-surori ale scriitorului)., cadru natural în universul ficţional al romanului;
Romanul- definiție

Romanul, fiind cea mai ampla specie a

genului epic . o construcie în proză,
 de mari dimensiuni, cu aciune complexă,
desfăurată pe mai multe planuri, cu
intrigi paralele și cu
 numeroase personaje
 bine individualizate.
S-a dezvoltat mai ales in epoca modernă.
 Titlul
Titlul citat „Moromeții”, așază in centrul atentiei familia , împreună cu toate ipostazele acesteia,
având-o atat ca punct de pornire, cat si ca ramificație a relatiilor. Romanul contureaza evolutia,
relațiile familiale si sociale ale protagoniștilor, raportându-i la situațiile simbolice de „criză”.
Astfel este portretizata difernța dintre generații, dintre moralitatea arhaică a tatălui, Ilie
Moromete și cea modernă a fiilor ( doreau de la viață mai mult decât un mariaj, o familie si
pământ)
Astfel ne aduce in atenție destramarea si modul in care viața le este afectata in mod direct de
propriile decizii, de traiul ales.

„ A cerut cineva ceva de la mine şi eu am spus nu? Mi-a arătat mie cineva un drum mai
bun pentru ei pe care eu să-l fi ocolit fiindcă aşa am vrut eu? S-au luat după lume, nu s-au luat
după mine! Şi dacă lumea e aşa cum zic ei şi nu e aşa cum zic eu, ce mai rămâne de făcut?! N-au
decât să se scufunde! întâi lumea şi pe urmă şi ei cu ea.”
Conflicte
Firul narativ se imparte in 3 conflicte principale:

•Primul(cel mai evident)- îl înfățișează pe Ilie Moromete si pe cei trei fii ai săi din prima căsătorie, care influenți
de mătușa lor, au impresia că ei sunt victimele familiei, singurii car muncesc, bataia de joc a celorlalți. Astfel, cei
trei se răzvrătesc, si infăptuiesc un plan cu scopul de a-l face pe tatal lor sa sufere. Sunt interesati doar de bani,
fiind conduși de dorința răzbunării;
•Cel de-al doilea- este reprezentat de certurile dintre Catrina si Ilie Moromete, pornite din vânzarea unui pogon din
pământul soției, conflict ce determina si un declin al relatiei dintre fii vitregi si tatal lor. Incearcă să il convinga pe
bărbat să treacă intrega casă si pe numele lor ( se temeau de baietii lui Moromete, ca vor fi date afara)
•Cel de-al treilea- batălia constanta cu statul, plata taxelor, a foncierii, a împrumuturilor si lupta nesfârșită de a
produce avere;
Personaje
Acțiunea se focalizează asupra familiei Moromete si a celor care îi
înconjoara ( vecini, prieteni, colegi, rude)
 Citate psihologic
„Avea uneori obiceiul – semn de bătrâneţe sau
Credința poate nevoia de a se convinge că şi cele mai
întortocheate gânduri pot căpăta glas - de a se
retrage pe undeva prin grădină sau prin spatele
„Toată credinţa lui ţi se pare greşită. Ei, nu mai spune! Şi a ta care e?
casei şi de a vorbi singur.”
Dacă o ai, pune-ţi pielea la bătaie pentru ea, nu pretinde doar altora să
renunţe la a lor.” „Nu cumva timpul era undeva acelaşi? Nu cumva trecerea lui
„Când omul uită de Dumnezeu, uită şi Dumnezeu de el şi îl lasă singur era egală şi dacă o dată te ocrotea fărâmiţând primejdia, când
în faţa păcatelor.” te credeai scăpat îţi distrugea de asemenea speranţele clădite
peste legea lui? Nu cumva copiii de aceea sunt copii, ca să
nu-şi înţeleagă părinţii, fără ca mai întâi să se rătăcească, şi
"Niculae abia izbutea sa apuce ceva si sa duca la gura" de aceea părintele e părinte, ca să-i ierte şi să sufere pentru
ei?”
„Şi sufletul? Un abur care trăieşte şi el şi se tot plimbă.”

„Dacă omul nu mai are nimic sfânt, se sălbăticeşte şi

degenerează, dar omul poate fi o fiinţă morală şi fără religie.
Religia, eu n-aş zice că e opiul popoarelor, ci expresia
spontană a năzuinţei morale a omului.”
 Perspective ale personajelor
Nilă-„Situaţia în care ajunsese familia îl convingea atât de
mult că a avut totdeauna dreptate să lupte împotriva ei,
încât fii ispitit să nu plece fără a avea cu tatăl şi cu
mama vitregă o ciocnire răzbunătoare. Mai ales tatăl
era vinovat, fiindcă el fusese acela care schimbase
scopul împrumutului de la bancă, el făcuse din oi ceva
ce se consuma şi se folosea în casă, iar din cai un prilej
de a spune poveşti despre mocani. Fugind de acasă cu
caii şi cu oile, Paraschiv gândea că nu făcea altceva
decât să înlăture obstacolul care îl împiedica să
fructifice împrumutul, adică să scape de familia
consumatoare şi de tatăl nepriceput în afaceri, căruia pe
deasupra îi mai venise şi ideea nesăbuită de a-l da pe
Niculae la şcoală; dar răzbunarea?”
Catrina-„Uite, n-ai murit, dar Paraschiv tot a ajuns să nu-i mai fie
frică de tine şi dacă azi a îndrăznit să te înfrunte cu vorba, mâine o să te
înfrunte cu parul. Ce folos că n-ai murit? Pe mine o să mă dea afară, am
ştiut asta de mult şi m-am rugat la Dumnezeu, dar tu ce-ai să faci dacă te
dă şi pe tine afară?”
„Mama avea două vieţi şi, adesea, cea din timpul nopţii era neliniştitoare.
Adânc şi luminos era cerul, dar aici jos era o casă împrejmuită cu gard şi
sufletul omului se chinuia aci, întunecat şi orb. ”
Din nou acel sentiment de vinovăţie îi dădu târcoale şi, neştiind
ce să facă.Moromete intră în odaie, îşi desfăcu braţele şi rămase
aşa, nemişcat, în formă de cruce, cu înfăţişarea celui care n-are
putere să se împotrivească sorţii. Urmă o luptă scurtă şi îndârjită,
cu zvârcoliri neputincioase din partea fetelor.

Paraschiv-„în mintea lui

Paraschiv erau el, Achim,
Parizianu şi Guica, pe linie de
familie, şi Tudor Bălosu,
dinafară; de aceştia toţi tatăl îşi
bătuse totdeauna joc.”
„Niculae se uita la tatăl său cu un zâmbet uitat, cu o anumită superioritate înţepenită, vrând să spună că el ştie despre
ce e vorba, dar că plăcerea de a aştepta să se confirme că el ştie e mai mare decât aceea de a anticipa pentru ceilalţi. Să
vedeţi voi cum vinde ea mama două pogoane ale mele şi mă dă! A, mamă! exclamă Niculae cu inima ticăind de
recunoştinţă pentru ea. Când o să ies învăţător, o să-ţi cumpăr o fustă de catifea şi n-am să te las să mai munceşti. Iar tu,
Tito şi Ilinco, mânca-v-ar câinii, ce-o să vă pară vouă rău când m-oţi vedea învăţător!”
Capitolul XII- fragmente (salcamul)
Nilă intră sub şopron după secure. Moromete deschise poarta grădinii şi-i făcu iarăşi semn să vină după el. Deodată se opriră amândoi. Un glas lung începu să se
jelească pe undeva pe aproape, urmat apoi de altele.
— Ce făcuşi, Ioane, cui mă lăsaşi, de ce murişi, Ioane? se auzea bocetul. Tu mă auzi acolo unde te-ai dus? Roagă-te la Dumnezeu să mă ia şi pe mine, că m-ai lăsat
singură. M-ai lăsat singurică şi nu mai pot, Ioane! Ioaneee, Ioane! Nu e greu să intri în pământ, dar eu mă chinuiesc p-aicea şi copiii se bolnăvesc… Unde-oi
fi acolo, mă auzi tu pe mine că nu mai pot să îndur? Mă chinuiesc şi nu mai pot să le duc pe toate…
Glasul care se jelea fu înecat de alte zeci de glasuri. Mirosul de tămâie adia dinspre cimitirul satului până în grădina lui Moromete.
Moromete şi Nilă se opriseră în fundul grădinii. Vaietul cimitirului răzbătea acum printre salcâmi atât de aproape, încât se părea că bocetele ies chiar din pământ.
Într-un timp, un glas se desprinse ciudat din celelalte şi ajunse şoptit până la urechile celor doi. Era un glas plin de mirare şi spaimă, care parcă nu înţelegea
nici acum ce se întâmplase:
— Băiatul mamii!!! Cum ai murit tu, băiatul mamii?? Unde eşti tu acuma, puişorul mamii? Ce faci tu acolo, unde stai?… Of, dragile mamei sprâncene, cum s-or
face buruiene!…
— De, mă, săraca, şopti Moromete. Aşa e!
Locul unde se oprise tatăl şi fiul era o vâlcea tăiată pe mijloc de un şanţ, o viroagă. Locul era plin de salcâmi şi de iarbă înaltă. Pe marginea şanţului însă, se înălţa
spre cer, ca o barieră, un rând de plute drepte ca lumânarea şi al căror vârf abia putea fi văzut în timpul nopţii. Grădina era totuşi întunecată, deşi plutele
înalte nu acopereau lumina cerului. Ceea ce umbrea întreaga vâlcea a grădinii era un salcâm uriaş care la început, pentru că era stufos şi înalt, nu se băga în
seamă. Lângă el se oprise Moromete.
— Nilă, zise el, până răsare soarele trebuie să-l trântim la pământ! Hai, pune mâna pe secure!
— Salcâmul?! întrebă flăcăul uimit. (…)
— Salcâmul ăsta? De ce să-l tăiem? Cum o să-l tăiem? De ce?!…
— Într-adins, răspunse Moromete. Într-adins, Nilă, îl tăiem, înţelegi? Aşa, ca să se mire proştii! Pune mâna, nu te mai uita, că se face ziuă.
(…)
Moromete nu-i răspunse, începu să dea ocol salcâmului, căutând un anumit loc unde să înceapă a-l lovi. O clipă el mai rămase gânditor, apoi deodată ridică securea
şi-o înfipse cu putere în coaja copacului. Din gât îi ieşi un icnet adânc şi lovitura ţâşni de la rădăcina copacului, se lovi de uluci şi se întoarse îndărăt, făcând
să răsune viroaga.
Mai ciudat era că nici cei trei în cauză nu înțelegeau; încât răspunsul lui Moromete că a tăiat salcâmul ca „să se mire proștii“ nu era o batjocură întâmplătoare la
adresa fiilor.
 Citate- personaje
“Dar cu toată aparenta sa nepăsare, Moromete nu mai fu văzut stând ceasuri întregi pe prispă sau la drum pe
stănoagă. Nici nu mai fu auzit răspunzând cu multe cuvinte la salut. Nu mai fu auzit povestind. Din
Moromete cunoscut de ceilalţi rămase doar capul lui de humă arsă, făcut odată de Din Vasilescu şi care
acum privea însingurat de pe poliţa fierăriei lui Iocan la adunările care încă mai aveau loc în poiană…”

“Parcă era o promisiune în glasul tatălui! în orice caz, îl făcuse să înţeleagă că în familie nu există numai
Paraschiv, Nilă şi Achim şi banca şi fonciirea, la care el, tatăl, să se gândească. Trebuie să se gândească de
aici înainte şi la Niculae.”

„Sigur că da, domnul Moromete! bolborosi apoi în gând. Tu n-ai

nevoie să te împrumuţi! Te găseşte secerea cu făină veche în hambar.”
Ţugurlan se pomeni ispitit să-i ceară lui Moromete să-l împrumute. ”
Citate-
”Da, aceasta era lumea: şoseaua trecând pe la poarta lui (şoseaua oamenilor, a
satului), gardurile liniştite, fântâna (fântâna din care oameni şi vite beau apă), doi
politică
“Ba spunea de legionari, că nu se poate, ba spunea de Maniu şi
de rege. Spunea că Maniu şi cu regele, numai ei pot să mai facă
salcâmi înalţi în dreptul porţii (pe unul din ei mici cruci, semne ale morţii, ale un guvern care nu ştiu ce mânca el c… t că ţara românească este
copiilor pe care îi îngropase) şi peste toate acestea cerul curat, iar pe prispa casei aşa şi pe dincolo.”
el, Ţugurlan, în mijlocul acestei lumi…”
 Cina- IV
Catrina, agitată , alearga prin curte în încercarea de a le atrage tuturor
https://youtu.be/V6Qgg58uSK8 -scena cinei
“Cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim, stăteau spre partea
dinafară a tindei (…) De cealaltă parte a mesei, lângă vatră,
jumătate întoarsă spre străchinile și oalele cu mâncare de pe foc,
atenția, pentru a se așeza la masă. Copii se adună ( Tita si Ilinca se întorc de stătea întotdeauna Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei
la scăldat, iar Nila si Achim sunt treziți de Moromete). Cina in familia frați, iar lângă ea îi avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca și pe Tita (…)
Moromete era luata la în tindă la o masă joasă și rotundă, cu locurile Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei
deja stabilite in functie de vârstă si neam. Nu după mult timp de la servirea de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare.”
mâncarii, sunt evidențiate conflictele din familie: cel mai puternic
pronunțat- dintre mama si băieții vitregi, urmate de cel dintre Catrina si
Moromete, dintre frați sau dintre Moromete si Niculae. In discuție este Taci, fa, din gură, n-auzi?! zise el, apucând lingura de lemn
adusa lipsa brânzei .Copilul cel mic se înbufnează, însă nimeni nu-i da între degete.
atenție ( fiecare se repede la mancare ) in afară de mama sa, care încearcă sa — N-auzi ce zice colțatul? răspunse femeia, ștergându-se de
îi ia apararea, si sa il aline, spunând ca frustrarea sa se trage din dorința de a sudoare, fără să-i pese de privirea bărbatului.
merge la scoala. Acest răspuns aduce dor batjocura celor din jur si ieșirea — De ce colțat?! întrebă moale Paraschiv
din fire a tatălui.
Toți lăsară ochii în jos și se făcu Până la sfârșitul mesei,
tăcere. Catrina schimbă strachina nimeni nu mai vorbi.
turnă al doilea fel de mâncare, Moromete își întinse
laptele fiert. Moromete luă două felii picioarele și împinse
Scena cinei este vazută ca un ritual sacru al casei, conform caruia toti mămăligă și le puse în strachina
membrii sunt adunati la masa îngrămădită, rotundă ( simbol al finitului si masa mai încolo de lângă
plină. În aceeași clipă, vreo șase
infinitului, neavând colturi- in concordanță cu ideea timpului din incipit). linguri se îndreptară spre mijlocul
el, frecându-și mâinile
Fiecare dispunea de cate un loc stabilit, ce evidentiaza conflictele si opozitiile mesei și începură să dumice una de alta să se curețe de
dintre membrii. mămăliga în strachină. Niculae își mămăligă. Femeia și
Membrii nu dicută, exceptând certurile de la ordinea zilei sau ridicarea unor strecurase și el lingura printre ceilalți fetele strângeau oalele și
subiecte importante. Astfel, intelegem ca atmosfera din familie este adesea și abia izbuti să apuce ceva și să străchinile.
una tensionată, de criză îmbinata cu ironie continuă. ducă la gură.
Taierea salcâmului-XII
Mai ciudat era că nici cei trei în cauză nu
înțelegeau; încât răspunsul lui Moromete că a
tăiat salcâmul ca „să se mire proștii“ nu era o
batjocură întâmplătoare la adresa fiilor.
O clipă el mai rămase gânditor, apoi deodată ridică
securea şi-o înfipse cu putere în coaja copacului. Din
gât îi ieşi un icnet adânc şi lovitura ţâşni de la rădăcina
copacului, se lovi de uluci şi se întoarse îndărăt,
făcând să răsune viroaga.
https://www.youtube.com/
watch?v=SEkrz
AxbqfY
”nu există prin definiţie istorie fără întâmplări sublime sau
tragice”  prozatorul Marin Preda mărturiseşte că, de copil,
a avut revelaţia faptului că se va desprinde treptat de
lumea satului în căutarea unui alt destin: „
Confruntându-se cu o criza financiară, Ilie apelează la propunerea lui Tudor Bălosu de a tăia
salcânul din spatele casei. Actul este produs înainte de rasarit, fiind considerat un act
umilitor, rușinos, prin care renunța la o parte din convingerile sale. Fara a se consulta cu
cineva, si fara sa ofere explicatii, îl ia pe Nilă si se apucăde treabă. ( Nilă, zise el, până
răsare soarele trebuie să-l trântim la pământ! Hai, pune mâna pe secure!). Față de baiat
pastrează o aparența de nepătruns, ba chiar una ironica, justificându-se prin replica: „Într-
adins, Nilă, îl tăiem, înţelegi? Aşa, ca să se mire proştii!”.
”Opunerea„ , rezistența, prezentata de copac ne dovedește legatura dintre acesta si decursul
întâmplarilor, dintre el si spiritualitatea lui Moromete (suferă de asemenea la doborârea sa).
Tăierea slcâmului reprezintă atât pentru familie, cât si pentru întregul sat, pierderea verticalitații,
a sprijinului sufletesc, anticipând decaderea, destramarii normalitații pe care o cunoșteau .
Tăierea sa avea ca motiv incertitudinea financiara, insa realizarea actului avea sa cauzeze
doar mai multe conflicte, si destramarea familiei.
In aceasta scena se pune accent pe legatura dintre om-cer-pamânt, atat spirituala, cat si fizicâ.
Singura dependența ramasă era pamantul, care ironic, desemna autonomie in propria sa
viziune.
Scena sinistra stabileşte o relaţie directă între bocetul femeilor şi momentul tăierii salcâmului,
moment ce leagă lumea spirituala de cea reală, trecutul de viitor, insa mementul cu conotatii
funebre este atenuat de ”umorul” lui Moromete: „ Aşa, ca să se mire proştii! Pune mâna, nu
te mai uita, că se face ziuă.”
Cocoșilă scoase dintr-o
despărțitură a chimirului un pachet
de regie nedesfăcut, se așeză
nepăsător pe un butuc și începu
să-și răsucească o țigare.
Moromete se lăsă pe vine și își
făcu și el din pachetul lui Cocoșilă,
după care întinse mâna și trase
încet de sub același
chimir Dimineața. Ziarul nu era
întreg, dar Cocoșilă avusese grijă
să-i aducă lui Moromete paginile
cu știri politice și cu dezbaterile.
Păi nu-i mai place lui Moromete
de Gheorghe Brătianu, răspunse
Dumitru lui Nae vesel. Mă
opresc alaltăieri, pe podișcă,
Moromete cu Mișcarea în mână:
„Ei, ce mai spune ziarul,
Moromete?“ „E ’oț... pe mă-sa“,
zice. „Cine?“ „Ăsta, Gheorghe
Brătianu.“ „Păi parcă spuneai că
e deștept!“ „E deștept, dar e ’oț“,
încheie Dumitru lui Nae, foarte
vesel.
Intâlnirea din poiana lui Iocan
Ajuns la fierăria lui Iocan, Moromete le da ”bună
ziua” tuturor, si întraba daca a venit Marmoroșblanc. Personajele participante
Ajung cu totii la concluzia ca in ciuda chemarilor lor,
acesta nu-si va face aparitia. Subiectul discutiei
Moromete
devine starea lui Boțoghină. Sunt informați in legatură Cocoșilă
cu sanatatea sa , si despre faptul ca si vinde din lot. Iocan
Toți răman uimiti de ce aud. Adesea scopul întâlnirii Aristide
era să dezbată politica din ziar. Părerile lor erau
ămpartite, dar cei mai vocali erau Cocoșilă și Victor Bălosu
Moromete. Intre timp își face apariția si Țugurlan
Marmoroșblanc. Fiecare iși sustine opinia contestând- Dumitrul lui Nae
o pe a celuilalt, si luând in considerare ce avantaje le-
Boțoghină
ar aduce câștigul fiecarui partid. Apare și Țugurlan,
spre neplacerea unora . Îndemnat de prietenii sai, Ilie Din Vasilescu
începe sa itescă articole din ziar, urmând ca discuțiile Ion al lui Miai
sa se lege de acestea. Moromete era mereu rugat sa
citeasca, datorită sufletului pe care-l punea in lectură.
Ziare: Moromete - “Mişcarea”, Iocan - “Curentul”, Cocoşilă - “Dimineaţa”.
Moromete este centrul discutiei, fiecare consultându-se ce el. Are rolul de a clarifica si a concluziona.
Adunarile erau de fapt, inima satului, o tradiție ( in fiecare duminică), cu participanti constanti, având
rolul de a menține armonia comunei.
Serbarea școlară
”Moromete porni cu băiatul în Înaintea inceperii serbării, în cancelarei are loc o
brațe și mergând se discuție aprinsă intre directorul Toderici si învațador,
ferea să se uite la copil; in legatura cu catalogul, și mai precis, situația
vorbea singur și ca baiatului directorului.
niciodată făcea pași largi Între timp, Moromete și Cocoșilă ajung la școală.
și repezi. Părea Liniștea se așterne în curte la cuvântarea directorului,
nemulțumit și ce sună ca o dojană adresată celor care nu și-au trimis
dezorientat, atins tocmai copiii sa invete. Când primel/ște catalogul, împreună
în liniștea sa cu situația elevilor, îl trage pe Teodorescu într-o clasă
neturburată. Ce era cu goala și îi cere iertare. Serbarea continuă prin
Niculae ăsta? De unde anunțarea premiilor fiecarei clase. Ajuns la clasa a
mai răsărise și el cu patra, Ilie este mirat să audă numele fiului său ăn
povestea asta a lui cu fruntea clasamentului. Mezinul încape sa recite
școala? Și ce vroia la poezia, însă este cuprins de friguri și este tras de pe
urma urmei? Când scenă de catre tatăl său. Impresionat, și totodata
ajunse în fața porții el o îngrijorat, îl ia în spate, porning catre casă. Pe tot
împinse cu piciorul, intră, parcursul drumului, Moromete nu poate scăpa de
se apropie de prispa sentimentul chinuitor de vină. Acasă, Ilinca primește
casei înălbită de soarele veștile mari legate de realizările fratelui mai mic, și îl
fierbinte al amiezii și tachinează pe acest supiect, dupa ce il ajută să se
strigă supărat„ invelească.
 Secerișul
Scena secerișului debutează prin conturarea unui model tipic al acestei periode,
conform careia femeile gatesc, sarea si ustensilele sunt uitate, iar ziua începe înainte de
răsăritul soarelui.
In familia Moromete fiecare post era desemnat: Ilie leagă snopii, felele gătesc, iar restul
impart pamântul și încep să secere.
În acest timp , Niculae, mezinul familiei, încearca să îsi împinga dorința de a merge la
scoala asupra tatălui. Persistența sa îl irită pe Ilie, si cu toate că îi cunoștea potentialul,
„În urma lui, Moromete, întins la
umbra șirei de grâu, se întreba și
doreste ca acesta sa se maturizeze. Niculae continuă sa prezinte viitorul dorit, unul in
el cu o vagă neliniște ce-ar face care va putea deveni dascăl si va avea un statut respectabil, dar se alege doar cu
dacă ar ști că din două pogoane batjocora fratilor sai.
pe care le-ar avea, jumătate din Așezați la masă, Catrina pune în grabă mancarea pe masă. Moromete nu simte niciun
bucatele de pe ele ar trebui să le gust, așa că se plange că fasolea este rece. Increzător in spusele tatălui, Paraschiv se
dea moșierului. Nu ajunse până napusteste cu lingura în farfurie, alegânu-se cu o arsură. Abea atunci înțeleg ca fasolea
acolo încât să răspundă, dar în nu era rece, ci fierbinte.
cele câteva clipe cât acest gând Între timp, pe pământul lui Tudor Bălosu, se iscă scandalul dintre Birică și Victor, pe
stărui asupra lui, se făcu negru și motivul ca ginerele alături de Polina si-au facut aparitia pe neașteptate, cu intenția de a
crunt la față.”
lua o poarte din grâul secerat. Victor cade pe miriște, dar nu oprește bătaia, continuând
să arunce cuvinte ofensatoare. Într-un final, familia Balosu se retrage, adunându-și
martori, iar cei doi tineri continua să secere.
În absența lui Boțoghină, familia sa încearcă să se descurce cu treaba câmpului. Fetița
cea învata de la fratele sau mai mare tehnica secerișului.
 Meditația lui Moromete
Moromete însă era departe de a fi rupt de lume și venise aici
tocmai pentru că se simțea îngropat în ea până la gât și
vroia să scape. Înțelegea că se uneltise împotriva lui și el nu
știuse — timpul pe care îl crezuse răbdător și lumea pe care
o crezuse prietenă și plină de daruri ascunseseră de fapt o
capcană (fâlfâirea înceată a amenințărilor, întinderea lor de-
a lungul anilor și de aici credința în fărâmițarea și dispariția
lor) — iar lumea, trăind în orbire și nepăsare, îi sălbăticise
copiii și îi asmuțise împotriva lui.
„Am făcut tot ce trebuia, reluă Moromete cu o sforțare, le-am dat tot ce era, la
toți, fiecăruia ce-a vrut... Ce mai trebuia să fac și n-am făcut? Ce mai era de
făcut și m-am dat la o parte și n-am avut grijă? Mi-au spus ei mie ceva să le
dau și nu le-am dat? A cerut cineva ceva de la mine și eu am spus nu? Mi-a
arătat mie cineva un drum mai bun pentru ei pe care eu să-l fi ocolit fiindcă
așa am vrut eu? S-au luat după lume, nu s-au luat după mine! Și dacă lumea
e așa cum zic ei și nu e așa cum zic eu, ce mai rămâne de făcut?! N-au decât
să se scufunde! întâi lumea și pe urmă și ei cu ea.“
După scandalul de acasă, Moromete se refugiază în
propriile gânduri. Fară să își dea seama ajunge
pe câmp, la ieșirea din sat. In drumul său
întâlnește vecini și prieteni cărora nu le da
imporțanță, ignorând comentariile și batjocura.
Se așează pe piatra de hotar și meditează asura
vietii sale. In acel moment, lumea era complet
împotriva sa. Progresează de la o mentalitate
rigidă, la una care acceptă destinul, afirmând
faptul ca a facut tot ce era de făcut. Din dornța
de a rămane măndru, autonom, se naste o
razvrătire asupra propriei persoane, asupra
întregii lumi.
Medițația sa este văzută ca un hotar de decizie asupa
viitoarelor acțiuni, dar și unul al schimbarii
permanente in comportamentul lui.