Patologia chirurgicala a

intestinului subtire si
gros
Balagura Cristina
M1731
Intestin subtire

• Intestinul subtire masoara aproximativ 5-6 m, de la pilor la valvula ileo-

cecala si este impartit in trei segmente: duodenul, jejunul si ileonul.

• Duodenul-prezinta mobilitate neglijabila si este in cea mai mare parte

retroperitoneala, masoara 20-25 cm.
• Jejunul si ileonul reprezinta portiunea mezenteriala a intestinului
subtire, intraperitoneala si mobila, intinsa de la flexura duodenojejunala la
valvula ileo-cecala, ocupand partea centro-inferioara a cavitatii
abdominale. Jejun-ileonul masoara aproximativ 5-6 m lungime
 Circulatia
• Circulatia arteriala este asigurata de artera
mezenterica superioara, din care iau
nastere arterele jejunale si ileale care se bifurca
intr-un ram ascendent si unul descendent, formand
prin anastomoza arcadele vasculare. Din aceste
arcade, se desprind ramuri mai mici, care se
comporta similar, alcatuind arcade vasculare
secundare, fenomenul continuand pana la
formarea arcadelor vasculare cvaternare, din care
sunt emise arteriolele drepte Dwight, a caror
anastomoza este realizata la nivelul submucoasei
sub forma unui plex capilar submucos, responsabil
cu irigarea intestinului. Din arterele drepte se
detaseaza arterele retrograde care
vascularizeaza portiunile de intestin dintre foitele
mezenterului.
• Circulatia venoasa ia nastere la nivelul mucoasei intestinale, venele
trecand in submucoasa unde alcatuiesc un prim plex venos, din care se
desprind ramuri ce traverseaza musculara, pentru a forma ulterior reteaua
venoasa subseroasa. De la acest nivel, sangele venos este drenat
de venele jejunale si ileale, colectate de vena mezenterica superioara,
tributara venei porte.

• Circulatia limfatica este initiata de la nivelul chiliferelor centrale ale

vilozitatilor, care ajung in lamina propria unde alcatuiesc reteua limfatica
mucoasa. De aici, vasele limfatice strabat tunicile peretelui intestinal,
edificand la fiecare nivel, succesiv, retele limfatice submucoase,
intramusculare si subseroase, drenand ulterior in nodurile mezenterice
superioare, trunchiurile intestinale, dupa care in cisterna Pecquet.
 Configuratie interna

Tunica seroasa 
Tunica musculara 
Tunica submucoasa
Tunica mucoasa

• Este marcata de prezenta plicilor circulare si vilozitatilor intestinale.

Plicile circulare sau valvulele conivente Kerkring reprezinta cutele permanente ale mucoasei intestinale,
orientate pe directie transversala. Acestea devin numeroase de la nivelul inferior al papilei duodenale mari,
bulbul duodenal fiind lipsit de plici circulare. De la nivelul ileonului, descresc numeric, disparand la aproximativ
1 m de valvula ileocecala. Valvulele conivente maresc suprafata de absorbtie a intestinului subtire cu aproape
35%.
•
Vilozitatile intestinale sunt formatiuni proeminente cilindrice sau conice care captusesc suprafata libera a
mucoasei, raspandite pretutindeni in intestinul subtire, de la pilor la valvula ileocecala. Vilozitatile intestinale
sunt adaptate pentru indeplinirea absorbtiei intestinale, formate dintr-un ax conjunctivo-vascular, provenit din
lamina propria si invelit prin epiteliul de suprafata.
Functii intestin subtire

• Digestiva • Secretorie
• Endocrina • Motorie
• De absorbtie • Excretorie
Intestinul gros

• Intestinul gros este situat in cavitatea peritoneala, submezocolic,

pelvin si perineal. Acesta inconjoara ansele intestinale sub forma
unui cadru deschis partial inferior, pe o lungime de aproximativ 1,5
m, intre valva ileo-cecala si orificiul anal, calibrul sau diminuandu-
se treptat, initial de la 7 - 8 cm, catre portiunea terminala unde
masoara 2,5 - 3 cm.

Cec + apendicele vermiform.

Tunica seroasa 
Colonul Tunica musculara 
Tunica submucoasa 
Tunica muscoasa 
• Teniile colonului sunt reprezentate de cele trei benzi
musculare care pleaca de la insertia apendicelui vermiform,
intinzandu-se in lungul cecului si colonului pana la nivelul
rectului unde isi pierd din trasaturile distinctive.
• Haustrele colonului sunt proeminentele hemisferice ale
peretelui intestinului gros, separate prin incizuri
transversale adanci reliefate in lumenul intestinal similar
unor creste falciforme care iau denumirea de plice
semilunare ale colonului.
• Apendicele epiploice se insera la nivelul teniilor
intestinale, angajandu-se in depresiunile limitate de haustre,
in spatiile dintre intestinul subtire si gros sau dintre intestin
si peretele abominal. Masele grasoase din structura
acestora contribuie la prevenirea eventualelor eroziuni ale
seroasei survenite in timpul miscarilor intestinului gros.
Peretele intestinului gros

• Circulatia arteriala este asigurata de artera mezenterica superioara, prin artera

ileocolica, artera colica dreapta si artera colica medie, si de artera mezenterica
inferioara, prin artera colica stanga si arterele sigmoidiene. In apropierea cadrului
colic, arterele se anastomozeaza intre ele pentru a forma arcada paracolica, din
care se desprind arterele drepte care abordeaza segmentele colice pe fetele
anterioara si posterioara.
Circulatia venoasa se formeaza la nivelul mucoasei si muscularei, edificand retele
din care pleaca vene ce insotesc arterele omonime. Sangele venos este colectat
ulterior de venele mezenterica superioara si inferioara, ambele tributare venei
porte.
Circulatia limfatica ia nastere la nivelul mucoasei, de unde vasele limfatice strabat
tunicile peretelui intestinal, cladind retele subseroase si musculare. Se aduna ulterior
in nodurile paracolice, care formeaza o arcada in alcatuirea careia intra nodurile
ileocolice, colice drepte, mijlocii si stangi. De la acest nivel, limfa este drenata
catre nodurile mezenterice superioare si inferioare.
Functii intestin gros

• De absorbtie
• Mucogeneza
• Sintetica- de formare a microflorei
intestinale ce sintetizeaza vit K si
vit B12
• Evacuatorie
• Formarea maselor fecale
Diverticul Meckel

- Diverticulul Meckel – afectiune congenitala strans

legata de patologia omfaloenterica (involutia) ce in mod
normal se astupa dupa a 3a luna a vietii intrauterine

- Este o anomalie intestinala relativ frecventa , cu clinica

polimorfa si manifestari de la nou-nascut pana la adult ,
cu dificultati majore de diagnostic
- Frecventa aparitiei complicatiilor este de peste 60% in
perioada copilariei
- Diverticulul Meckel se asociaza cu urmatoarele afectiuni
- omfalocelul 24%
- imperforatia anala 11%
- atrezia duodenojejunala 12%
- Prezenta acestor leziuni implica explorarea intestinului terminal pentru
depistarea diverticulului Meckel
Morfopatologie

1. Diverticulul Meckel este unic

2. Diverticulul Meckel este implantat pe marginea libera a intestinului , imediat cand artera
mezenterica superioara emite ultima ramura – artera bicecoapendiculara
3. Forma este variabila ; in general diametrul mediu este de 2 cm , cu o lungime intre 1-5 cm
4. Diverticulul Meckel poate fi fixat de ombilic sau de peretele abdominal printr-un tract fibros
5. Vascularizatia este data de un pedicul arterial propriu provenit din artera mezenterica
superioara
6. Histologic – diverticulul Meckel poate avea structura intestinului subtire sau poate contine :
-mucoasa gastrica 43%
-mucoasa pancreatica 3,2 %
-mucoasa de tip intestin gros 5,3%
- mucoasa duodenala 3 %
Clinic
1. Latenta totala
2. Simptomatologie polimorfa caracterizata prin dureri abdominale difuze sau periombilicale
3. OCLUZIA INTESTINALA – reprezinta aprox. 25 % din complicatiile diverticulului Meckel si se
poate realiza :
- ocluzia prin invaginare ( diverticulul Meckel antreneaza
invaginatia ileoileala , uneori ileocolica- tratamentul impune
de cele mai multe ori rezectia partiala a ansei purtatoare de
diverticul Meckel , rareori fiind suficienta simpla dezinvaginare
-ocluzia prin volvulus ( diverticulul Meckel torsionat in jurul
axului propriu – volvulus diverticular ; torsiunea diverticulului
Meckel antreneaza si ansa intestinala purtatoare - volvulus
enterodiverticular ; tratamentul impune detorsionare si uneori
rezectie partiala intestinala )
-ocluzia prin strangulare - datorita existentei unui cordon fibros
intre diverticulul Meckel si mezenter sau alta ansa intestinala
-ocluziile de origine meckeliana au tabloul clinic al unei ocluzii de intestin subtire
4. ULCERUL PEPTIC – descris de Mondor , se datoreaza prezentei mucoasei gastrice la nivelul
diverticulului Meckel
a. Hemoragia digestiva inferioara – reprezinta manifestarea
principala a ulcerului peptic ; in unele cazuri hemoragiile sunt
medii si se exteriorizeaza prin scaune melenice , in alte cazuri
hemoragiile sunt masive si sunt exteriorizate prin eliminarea de
sange de culoare rosie in scaun ( asemanator rectoragiei )
b. Crizele dureroase abdominale – durerea nu are sediu si orar precis
putand fi localizata periombilical , in epigastru sau in fosa iliaca
dreapta
Complicatiile ulcerului peptic pot fi reprezentate de :
- complicatie majora reprezentata de hemoragia cataclismica
- perforatia diverticulului Meckel – putand determina peritonite
generalizate , rareori peritonite localizate
5. DIVERTICULITA MECKEL – este o afectiune asemanatoare din punct de vedere
anatomopatologic si clinic
cu apendicita acuta
- Reprezinta aproximativ 20% din complicatiile diverticulului Meckel
- Este foarte greu de diferentiat afectiunea de apendicita acuta , de cele mai multe ori mimand o
apendicita acuta mezoceliaca
- Diverticulita se poate complica cu perforatie si peritonita generalizata sau localizata
6. HERNIILE MECKELIENE- sunt denumite herniile Littre
- Diverticulul Meckel poate fi gasit in sacul unei hernii inghinale, femurale sau ombilicale
7. TUMORILE MECKELIENE- sunt mai frecvente la adult
- Pot fi tumori benigne ( lipoame , fibroame , neurofibroame , angioame ) sau maligne
( adenocarcinoame , sarcoame sau tumori carcinoide )
- Tumorile maligne au un prognostic mai prost
- Expresia clinica a acestor tumori se face de cele mai multe ori prin hemoragie digestivainferioara si
mai rar prin prezenta unei formatiuni tumorale abdominale
Diagnostic

• tomografia computerizată cu substanţă de

contrast
• examinarea radiologică cu bariu a
intestinului subţire
• enteroscopia
• angiografia
• RMN abdomino-pelvin
• endoscopia digestivă superioară şi
inferioară sunt folosite ȋn cazurile de
hemoragie digestivă pentru a exclude alte
surse ale sângerării
Tratament

- Tratamentul consta din rezectia diverticulului Meckel, ablatia cu

ligaturarea si infundarea bontului
- Rezectia cuneiforma (doar cand diverticulul are baza de implantare larga
sau ulcerul e siruat chiar pe baza), nu este recomandata din urmatoarele
motive :
- vascularizatie atipica
- stenoza intestinala postrezectie cuneiforma
- prezenta de celule gastrice la distanta de baza de
implantare
 Boala diverticulara colonica

• pungi sau protruzii ce derivă din lumen şi care se extind transparietal.

• In cazul în care interesează toate tunicile intestinului → diverticuli adevăraţi.
• Dacă din structura diverticulului lipseşte musculara → diverticuli falşi.
• Diverticulii adevăraţi sunt de regulă congenitali
• diverticulii falşi sunt câştigaţi, secundar unor modificări ale forţelor de
pulsiune din intestin.
• Diverticulii colici sunt de regulă multipli, boala determinată de ei fiind
denumită diverticuloză.

*In cazul în care se asociază un proces inflamator vorbim de diverticulită.

Epidemiologie

• Frecvenţa bolii creşte o dată cu vârsta

• 80-90% din cazuri apar după vârsta de 50 ani
• Peste 80 de ani ea atinge unul din doi subiecţi.
• O anumită agregare a bolii a fost observată în unele familii.
• O determinaţie genetică este sugerată şi de consemnarea bolii la gemeni
univitelini
Etiologie

• Consecinta unor tulburari de motilitate colica, in special la

nivelul colonului sigmoid:
• Hipercontractilitate haustrala
• Modificarea undelor de contractilitate
• Dezorganizarea activitatii de propulsie
• Aceste fenomene favorizeaza procesul de protruzie diverticulara
• Modificari structurale ale teniilor si colagenului
• Dieta săracă în fibre vegetale
• Virusi
Morfopatologie

• Diverticulii se prezintă ca
• noduli globulari
• culoare albăstruie sau brună,
• măsurând de regulă 3-4 mm.
• Numărul lor este variabil de la câţiva la câteva zeci.

• Cel mai des sunt situaţi pe sigmoid.

• Sunt localizaţi în punctele slabe ale colonului:

• orificiile de intrare a vaselor,
• la nivelul apendiclor epiploici
• în vecinătatea bandeletelor longitudinale.
Fiziopatologie

• Inflamaţia
• începe la vârful diverticulului
• se extinde către grăsimea pericolică şi către mezocolon.
• poate duce la sclerolipomatoză → aspectul unei pseudotumori inflamatorii.
• Uneori inflamaţia evoluează spre:
• necroză
• perforaţie care se poate produce în cavitatea peritoneală (determinând o
peritonită generalizată):
• poate fi blocată, rezultând un abces
• se poate produce într-un alt organ cavitar (intestin subţire, vezică urinară, vagin),
rezultând o fistulă.
• Uneori (2-8% din cazuri) diverticulii sângerează, dar sângerările
sunt minore.
• Se consemnează şi posibilitatea unor sângerări mai importante
atribuite erodării unor vase de către:
• fecalele întărite în diverticul
• tracţiunea exercitată de diverticul în timpul mişcărilor peristaltice.

*Prezenţa diverticulilor se poate exprima uneori prin tulburări

funcţionale colice.
Diagnostic

• Boala diverticulară a colonului devine manifestă atunci când survine:

• un puseu inflamator
• debutează prin dureri abdominale instalate brusc, având localizare în fosa iliacă stângă şi în hipogastru.
• Durerile se asociază cu febră de 38,5-39 º C dar uneori febra poate lipsi.
• o complicaţie.
• Tranzitul se poate modifica :
• oprire completa,
• constipaţie
• emisie de scaune lichide gleroase.
• Se pot asocia fenomene urinare:
• disurie,
• polakiurie.
• La examenul obiectiv
• se palpează o masă tumorală
• localizată în fosa iliacă stângă,
• eventual extinsă spre hipogastru.
• Fosa iliacă este de asemenea sensibilă, uneori se poate percepe aici
contractură.
• Restul abdomenului este însă indemn la palpare.
• La tuşeul rectal se percepe durere în fundul de sac al lui Douglas
(extremitatea sa stângă)

*Dacă diverticulii sunt localizaţi pe colonul drept boala poate mima o apendicită.
• Pentru completarea diagnosticului se poate recurge la examinări
paraclinice.
• Ecografia poate releva o îngroşare a peretelui sigmoidian.
• Tomografia computerizata – cel mai mare aport la diagnostic, in
special in fazele acute
• Evidentiaza diverticulii si segmentul colic afectat
• Ingrosarea peretelui colic, prezenta flegmonului sau a abcesului
pericolic, afectarea grasimii pericolice
• Pneumoperitoneul in cazul perforatiilor diverticulare
• Perforatiile blocate – colectie gazoasa delimitata
• Rol terapeutic – drenajul miniinvaziv al colectiilor purulente
• Colonoscopia
• Diferentiaza stenoza inflamatorie de cea neoplazica
• Cu anumite precautii este acceptata utilizarea in urgenta

• Cistoscopia
• Evidentiaza fistulele colovezicale

• Dintre examinările biologice menţionăm leucocitoza care creşte

la 10000 – 15000. Dinamica ei negativă exprimă remisia bolii.
Hematocritul şi testele hepatice pot fi de asemenea alterate.
Tratament

1. Diverticuloza- alimentatie bogata in fibre: cereale, paine

integrala, fructe
2. Diverticulita- Antibiotice, dieta lichida

Cazurile severe pot impune: îndepărtarea secțiunii afectate a intestinului gros

(fistulele, peritonita sau un ocluzie intestinala)
Boala Crohn

• Boala Crohn - reprezintă o afecţiune intestinală cronică segmentară sau

polisegmentară nespecifică de caracter inflamator şi granulomatos-ulceros
cu localizare preponderentă în regiunea terminală a ileonului, mai rar în
rect, regiunea anală şi mult mai rar în alte regiuni ale tractului gastro-
intestinal.
Morfopatologie

- afectarea peretelui digestiv în profunzime

- ulceraţii profunde, fistule
- între ulceraţii-mucoasă indemnă sau cu leziuni cicatriceale
- aspect inflamator transmural
- prezenţa foliculilor de celule epiteloide şi gigante Langhans, care constituie
granulomul caracteristic, numai în 40-60% din cazuri, predominant în cele
cu localizare distală
Clasificare (localizare)

• - jejunită
- ileită
- jejuno-ileită
- enterocolită
- colită granulomatoasă
- afectarea regiunii anale
- afectarea panregională (atât a intestinului, cât şi a regiunii
superioare a tractului digestiv stomac, duoden)
Clasificare (evolutie)

• acută (fulminantă)
• cronică continua
• cronică intermitentă
 Clinic

• Semne clinice tipice:

- digestive: diaree cronică, fără sânge, dureri
abdominale periodice spastice, malabsorbţie,
leziuni perianale (fisuri, fistule)
- extradigestive: febră sau subfebrilităţi, astenie,
pierdere ponderală, artrită, eritem nodos,
uveită
• Context clinic sugestiv: diaree cronică (2-4
scaune/zi), subfebrilităţi, astenie, leziuni
perianale.
• Examen clinic: abdomen difuz dureros la
palpare, eventual masă în fosa iliacă dreaptă,
fistule cutanate
Diagnostic

• Biologic: - sindrom inflamator (VSH, CRP, leucocitoză, orosomucoidul )

- anemie de tip feripriv
- hipoalbuminemie
• Endoscopie: esenţială pentru diagnostic
- leziuni aftoide, ulceraţii adânci, liniare
- aspect de piatră de pavaj
- prezenţa unor zone de stenoză inflamatorie
- prezenţa fistulelor
- leziunile pot fi localizate în ileonul terminal, colon, dar şi în esofag sau duoden
unice sau multiple
• Radiologia: (mult mai puţin fidelă decât endoscopia)
- sunt utile irigografia cu reflux ileal, enteroclisma,
Ba pasaj cu urmărire la 1,2,3 şi 4 ore
- aspect de pietre de pavaj
- îngustarea lumenului,
- zone de stenoză,
- pseudodiverticuli
- prezenţa fistulelor
- ulceraţii liniare
• Ecografia:
- îngroşarea peretelui intestinal
- zone de stenoză sau dilatare
- perforaţia sau fistule
Tratament

Medicamentos:
1. Preparatele grupei Acidului 5 aminosalicilic (Mesalazina, Salofalk)
2. Corticosteroizi(Prednisolon, Budensonida)
3. Antibiotice (Metronidazol, Ciprofloxacina)
4. Imunomodulatori (Azatioprina, 6-Mercaptopurina)
5. Remedii farmacologice in studiu (Metotrexat, Ciclosporina, Infliximab)

Chirurgical: Stricturoplatie, rezectie intestinala, drenarea abceselor cu

excizia fistulei, rezectia fistulei
Rectocolita ulcero-hemoragica

Este o boală inflamatorie care afectează în principal mucoasa rectului şi a

colonului stâng, caracterizată prin atacuri recurente de diaree cu mucus şi
sânge, alternând cu perioade de acalmie.
Morfopatologie

- infiltrat inflamator cu polimorfonucleare limitat la nivelul mucoasei

- prezenţa abceselor criptice (caracteristice în faza acută)
- mucoasă hiperemică, edemaţiată, exulcerată
- în formele cronice, pseudopolipi inflamatori
Clinic

Manifestări digestive:
- episoade de diaree cu sânge, mucus şi puroi asociate cu dureri abdominale, crampe, tenesme,
durere la palpare pe traiectul colonului şi în hipogastru
- în puseu, de obicei 3-10 scaune/zi, în formele severe numai emisii de sânge, mucus şi puroi
Manifestări extradigestive:
- febră, scădere ponderală,
- astenie, anemie
- artrită, uveită – rar
- eritem nodos, pyoderma gangrenosum
- colangită sclerozantă, amiloidoză secundară, spondilită anchilozantă
Diagnostic

• Biologic: - sindrom inflamator (VSH, CRP, leucocitoză, orosomucoidul )

- anemie de tip feripriv
- hipoalbuminemie
• Endoscopic: - tipice afectarea rectului, caracterul continuu al leziunilor
endoscopice.
- în puseu mucoasa “plânge sânge”, friabilă, cu ulceraţii superficiale, eritem difuz,
pierderea desenului vascular, prezenţa de mucus şi puroi.
- în remisiune mucoasă cu desen vascular şters sau absent, sângerândă la atingere,
pseudopolipi
- în forme cronice – pseudopolipi
• Biopsie
• Radiologic (irigografie) - utilă în formele
cronice, pentru evaluarea extinderii leziunilor
- aspect granular al mucoasei, ştergerea
haustrelor (edem)
- spiculi marginali, aspect de buton de cămaşă
(ulceraţii)
- pseudopolipi
- forme cronice - haustre dispărute, calibru
diminuat, distensibilitate redusă, aspect de
microcolie
• Ecografia abdominală - utilă în formele acute, apreciază întinderea
leziunilor (mucoasa colonică îngroşată, peste 5 mm, în general 7-10 mm)

Diagnostic pozitiv: diaree cu

mucus, sânge şi puroi,
endoscopie, confirmată prin
biopsie
Forme clinice

• Evolutive: - cronică intermitentă

- cronică continuă (mai rar)
• În funcţie de severitate:
- uşoară: maximum 4 scaune/zi cu puţin sânge şi mucus, stare generală bună, fără febră, discretă
anemie
- moderată: 5-8 scaune/zi, subfebrilităţi, anemie
- severă: peste 8 scaune/zi, febră>38C, anemie şi hipoalbuminemie, rectoragie importantă, stare
generală alterată
• Dupa localizare:
- Rectită
- Rectosigmoidită
- Colită stângă
- Pancolită
Tratament
• Igieno - dietetic: de cruţare digestivă cu evitarea lactatelor, a fructelor şi legumelor crude, a dulciurilor
concentrate
• Medicamentos:
1. Forme severe
- reechilibrare hidroelectolitică, alimentaţie parenterală
- corticoterapie (Hidrocortizon, Prednison)
- în forme toxico-septice şi antibioterapie
2. Forme medii:
- corticoterapie
4. Forme uşoare- AINS
Tratamentul medicamentos se face sub supraveghere clinică şi endoscopică
• Tratament chirurgical, numai în megacolonul toxic, în sângerarea necontrolată terapeutic sau
neoplazie

În ultimii ani se utilizează imunomodulatori - (AC-anti TNF-alfa) Infliximab (Remicade)

 Megacolonul

• Megacolon – este o dilataţie exagerată a unei părţi sau a colonului

în totalitate cu hipertrofia pereţilor acestui viscer.
• Dolicomegacolon- viciu congenital ce se caracterizeaza prin
alungirea segmentara sau totala a colonului
fara dilatatie concomitenta

Colon normal Megacolon

Cecul <9 cm > 12 cm
Colon ascendent <8 cm >8 cm
Regiunea < 6,5 cm > 6,5 cm
rectosigmoidiană
 - Megacolon acut (pseudobstrucţie)
- Megacolon cronic, care poate fi divizat în
 Congenital (b. Hirschprung)
 Dobîndit- megacolon idiopatic ( patologie ano-perianală, tulburări endocrine, simpaticotonie
- Megacolon toxic

• Primitiv (funcţional)- congenital/dobandit

• Secundar (simptomatic) = cauză mecanică

• Factori congenitali:
• Stenoză canal anal;
• Malformaţii de deschidere canal anal.
• Factori dobândiţi:
• Stenoze anale (tumorale, inflamatorii, postoperatorii);
• Spina bifidă;
• Tulburări psiho-neurologice
Megacolon congenital

• Megacolonul congenital (megacolonul aganglionar, boala

Hirschsprung) este o anomalie congenitală caracterizată print-o
obstrucţie funcţională parţială, cauzată de absenţa celulelor
ganglionare din plexurile nervoase situate la nivelul peretelui
intestinului gros.

• De la 1 caz per 1500 nou-născuţi, pînă la 1 per 7000 nou-născuţi

• Mai des întîlnită la bărbaţi, raport 1:4
• 90% din cazuri este diagnosticată primele zile de viaţă
Sistem nervos enteric

• În mod normal, funţiile motorie şi secretorie ale TGI sunt controlate de

SISTEMUL NERVOS ENTERIC
• Plexul mienteric Auerbach este localizat între straturile musculare
longitudinal şi circular
• Plexul submucos Meissner – în submucoasă.
• Cuprinde tot TGI, de la esofag pana la anus.
• Funcţii – activitate autonomă
- Plexul mienteric Auerbach controlează motilitatea
- Plexul submucos Meissner - răspunzător de secreţii şi circulaţie sanguină.
• Aganglionoza începe de la
anus, care este
întotdeauna afectat, şi
continuă proximal pînă la
distanţe variabile
• Cauza posibilă a bolii –
dereglarea procesului de
migrare a neuroblaştilor în
porţiunile distale ale
intestinului.
• 75% - recto-sigmoid, 8% -
întregul colon.
Forme anatomice

• Rectală
• Rectosigmoidală
• Segmentară
• Subtotală
• Totală
• La nou-născut: • Copil:
• Constipaţii cronice. – Constipaţie cronică;
• Meteorism abdominal – Balonare;
• Vome postprandiale – Peristaltică accentuată;
• Agitaţie, tulburări respiratorii – Evacuare fecale la 4-14 zile;
• Dezvoltare întârziată – Evacuare incompletă (fecaloame);
– Evacuare doar cu clisme şi laxative.

Trebuie suspectată în cazul lipsei pasajului meconiului în primele 48 ore

sau la orice copil cu un istoric de constipaţie cronică, de la naştere.
Diagnostic

 Clisma baritată: localizarea îngustării;

 Colonoscopie + biopsie Svenson.
 Radiografia pe gol a abdomenului:
• dilataţie de anse, imagini hidro-aerice
Rectosigmoidoscopie + biopsie rectală:
celulele plexului nervos de la nivelul
peretelui intestinal sunt absente.
Manometrie anorectala: cu ajutorul
unui cateter - balon se monitorizeaza
parametrii contractili ai sfincterului
anal; in BH musculatura anorectala nu
se relaxeaza
Tratament

• Pregătirea preoperatorie:
- restabilirea balanţei hidroelectrolitice
- combaterea distensiei intestinale prin sonda nazo-gastrală
- antibioterapie
• Se poate de făcut în
- 2 etape: colonostomie, apoi cînd copilul adaugă 10kg – operaţie
reconstructivă.
- 1 etapă. Contraindicaţii: dilatarea exagerată a intestinului proximal,
enterocolită severă, perforaţie, malnutriţie
Tipuri interventii

• A. Operaţia Duhamel
• B. Operaţia Swenson 
• C. Operaţia Soave   
Polipoza intestinala

• Polipoza intestinala este o boala ereditara grava ce apare la

pubertate, caracterizata de aparitia de polipi multipli la nivelul
mucoasei intestinale. Cel mai frecvent polipoza intestinala se
manifesta prin dureri abdominale difuze, hemoragii intestinale
(scaune cu sange) si modificari ale tranzitului intestinal. Au fost
descrise mai multe sindroame ereditare ce au ca factor comun
polipoza intestinala.
Sindrom Gardner

• polipi adenomatosi pe intreg tractul gastrointestinal acompaniati cu

manifestari extracolonice
• adenoame periampulare
• carcinom papilar al tiroidei
• hepatoblastom
• osteoame ale mandibulei si craniului
• chisturi epidermice
• tumori dermoide
Sindrom Turcot

• afectiune autosomal recesiva rara

• tumori cerebrale (glioblastom multiform,
meduloblastom)
• adenoame colonice care frecvent devin
maligne la cei mai tineri de 30 de ani
Sindrom Peutz-Jeghers

• degenerare maligna a polipilor gastrointestinali

oriunde in tractul digestiv cel mai frecvent in jejun
• dezvoltare de neoplasme extraintestinale, incluzind
pancreasul, testiculii si zona ginecologica
• ginecomastie precede de obicei dezvoltarea
neoplasmelor testiculare sau ginecologice
• pete melaninice ale buzelor si degetelor
Sindromul Bannayan-Riley-Ruvalcaba

• polipi hamartosi ai colonului si limbii cu macrocefalie

• lipoame
• hemangioame
 Sindrom Gorlin (sindromul carcinomului
celular bazal nevoid)
• polipi gastrici hamartosi
• pete palmare
• metacarpiene scurte
• keratocisti odontogenici
• calcificari intracraniene
• malformatii scheletice si neoplazii (carcinom celular
bazal, carcinom ovarian, meduloblastom)
Sindrom Cowden

• afectiune ereditara autosomal dominanta

• la virsta de 10-30 de ani polipi hiperplazici hamartosi
in tractul gastrointestinal, incluzind esofagul
• acantoza glicogenica a esofagului
• hamartoame orocutanate ale fetei
• hamartoame pulmonare si neoplazia sinului, tiroidei,
adenocarcinom al colonului